Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Citatul de duminică (53) – Despre nervi

Confucius-despre-nervi
Ai simțit vreodată puterea unui vulcan întrupată în propriul sistem nervos, care pare să nu mai răspundă comenzilor? Cât de des te enervezi? Cum reacționezi? Îți vine vreodată să spargi obiecte din jur? Te poți controla în astfel de momente? Dar dacă nu te poți controla, ești un om cu probleme? Grave? Se pot rezolva problemele astea? Vei mai reuși vreodată să fii calm? Există cursuri de „anger management”? Sunt eficiente? Cum știi dacă merită să te enervezi sau nu pentru un lucru? Cum să găsești resursele interioare ca să-ți poți controla pornirile?
Am văzut de-a lungul vieții mele, foarte puțini oameni extrem de calmi. Dar mi-au lăsat impresia unor oameni foarte înțelepți! Îmi părea că au forța să iasă cumva din trupul lor și să se privească din exterior. Lucrurile privite din exterior sunt întotdeauna altfel decât când le privești din inima tornadei.
Mi-ar plăcea să fiu un om înțelept. Să găsesc răspunsurile frământărilor de mai sus în mine și nu în exterior. Să înțeleg că lucrurile mărunte  nu merită efortul de a omorî atâția neuroni, iar lucrurile cu adevărat importante, trebuie tratate cu răbdare și multă înțelepciune, ca să fii sigur că ai găsit mereu soluția potrivită.

Mă prind Zorile la mare!

Inevitabil, lumea asociază vara cu ideea de mare. Nu se poate să treacă o vară fără să simți briza mării în zori(le) de zi, fără să stai la soare până (crezi că) te saturi, fără să privești un răsărit sau un asfințit oglindindu-se în apele unduite ale mării. Toate astea sunt lucruri fără de care marea nu și-ar avea farmecul și de care ți-e dor în fiecare an, imediat după ce ai plecat de lângă ea.

Faci planuri încă din toiul iernii: unde să mergi, cu cine, cât să stai, cât îți permiți să plătești. Apoi numeri zilele sau le tai nerăbdător pe fila de calendar, tropăind de bucurie că se apropie momentul.

Ce iei cu tine, neapărat, la mare? 

Bagajul pentru vacanța la mare este clasic. Fără fițe. Ce-ți trebuie mai mult decât esențialul ca să te simți bine?

  • Nelipsitul costum de baie, adaptat gusturilor tale, numai bun să te mângâie valurile și soarele:

exposure-to-the-sun-1252271_960_720

  • Șezlongul preferat, în care să te relaxezi în fiecare dimineață, fie savurând ceașca de cafea, fie citind cartea preferată.

deckchair-343261__180

  • Pălăria și ochelarii de soare – accesorii nelipsite pe plajă.
  • Șlapii care se vor umple de nisip…

sandals-186437__180

  • Umbrela minunată…

umbrella-666772__180

Pare suficient, nu? În rest liniște, soare, adieri de vânt.

What makes the difference?

Nu mi-a plăcut niciodată să mă compar cu alții. Nu faci un lucru într-un anumit fel doar pentru că trebuie sau pentru că „așa se face”. De aceea, prefer libertatea la mare, în locul plajelor amenajate, a hotelurilor cu „facilități”, a șezlongurilor plătite. Aș vrea să mă prindă Zorile la mare într-un cort.

sea-260289_960_720.jpg

Poate la Sandalandala, că tot am auzit că e cel mai cool loc de camping din Vama Veche! Și poate cu niște prieteni, care să înțeleagă că a merge la mare nu înseamnă că cauți servicii „All inclusive”, nu înseamnă să mânânci și să bei cât încape și încă pe deasupra, nu înseamnă să te lași pradă viciilor de orice fel, numai pentru a te amăgi cu un strop de fericire. A merge la mare înseamnă să guști libertatea, liniștea și frumusețea naturii, așa cum este ea.

Ceva ce nu las niciodată acasă, oriunde plec? Pantofii sport! Mai ales în vacanțele la mare!

pantofi sport

Cel mai bine poți simți natura mișcându-te! Dimineața, pe malul mării, cu soarele abia mijind somnoros, cu nările larg deschise ca să pătrundă în ele prospețime și răcoare, luându-te la întrecere cu valurile și cu pescărușii.

Ar trebui să încerci! Și exercițiul de mișcare, și pantofii sport! Unde mai pui că mai este timp încă să devii client zorilestore.ro și să ai șanse la tragerea la sorți care te trimite într-un weekwnd direct la mare, la Sandalandala, cu tot ci mic dejun. Nu singur, cu câțiva prieteni.

N-ai vrea să te prindă și pe tine zorile la mare?😉

………………………………………………………………………………….

Sursa foto: pixabay.com

 

Cum să câștigi pariul cu viața

M-am trezit într-o zi cu o durere de spate. Din aceea care îți taie răsuflarea, dându-ți senzația că s-a rupt ceva iremediabil înăuntru. Nu voiam decât să zac, pentru că durerea aia mă anihila complet. Cu văicărelile de rigoare și cu dorința „să treacă o dată!” am supraviețuit momentului, pe care l-am și uitat imediat ce s-a încheiat episodul dureros. Dar mă gândesc uneori…ce or fi simțind cei care nu-și revin? Cei care sunt forțați de împrejurări să o ducă-n spate tot restul vieții. Dar cei pe care viața i-a invitat la o luptă nedreaptă, în care și-au pierdut o mână, un picior, vederea..? Gândurile astea mă fac să mă scutur ca dintr-un coșmar și să mă bucur, egoist, că nu mi s-a întâmplat mie.

Trei categorii de persoane cu dizabilități

Deși în ultimii ani vreau să cred că am evoluat cu privirea la felul de a privi un om cu dizabilități, încă mai avem de lucru când e vorba de integrarea lor, firească, într-o societate care se respectă. Și asta pentru că tindem să generalizăm, uitând că sunt diverse tipuri de persoane cu dizabilități:

  1. Cei care renunță. Cărora li se pare că totul este o mare nedreptate – și poate că este! – și care nu mai au răbdare să caute soluții pentru a fenta destinul. Sunt oameni care se sting încet încet, poate și pentru că în jurul lor nu găsesc sprijinul necesar.
  2. Cei care profită. Din plin! Cu nesimțire! Făcând din dizabilitatea lor un recital zilnic cu spectatori, care oripilează nu prin faptul că sunt persoane cu dizabilități, ci pentru că se comportă ca și cum e o slăbiciune care trebuie „răsplătită”.
  3. Cei care se ridică deasupra! Deasupra dizabilității, deasupra tuturor oamenilor mai „norocoși”, deasupra vieții înseși! Oamenii ăștia știu ce vor și nu precupețesc nicio secundă din viața lor, pe care și-o adaptează nevoilor proprii, și nu invers!

Sportivi Paralimpici

Când viața pare că le-a dat o palmă, unii oameni găsesc resursele suficiente să se ridice de fiecare dată. Semeți, curajoși, de ca și cum nu mai au nimic de pierdut.

Știați că avem 11 sportivi români care participă la Jocurile Paralimpice de la Rio în perioada 7-8 septembrie 2016? 

Eu nu am știut! Nu știu dacă sunt mulți sau puțini – cert este că e un număr record de sportivi pentru România la Jocurile Paralimpice! Am citit apoi câteva lucruri despre ei, despre adevărații învingători, și despre responsabilitatea socială. Oamenii aceștia reprezintă o țară, ne reprezintă pe noi și se antrenează pentru a o face așa cum se cuvine. Sunt oameni care și-au propus să câștige pariul cu viața, indiferent câtă muncă și câte sacrificii trebuie să facă.

Cum încurajăm pe adevărații învingători?

Unii o fac de acasă, cu mâinile încleștate și cu inimile bătând în fiecare secundă a evoluției lor. Alții sunt acolo, susținându-i, antrenându-i, oferindu-le sprijin. Uneori, sunt oameni care au puterea de a-i spriini altfel: „Olympus susține pentru a doua oară consecutiv sportivii care vor participa la Jocurile Paralimpice de la Rio și va direcționa către Comitetul Paralimpic 50 de bani pentru fiecare sticlă promoțională de lapte de consum Olympus cumpărată”. Indiferent cum o facem, este esențial să știe că toți cei de acasă sunt cu gândul la ei și că-și doresc să atingă acolo succesul! Și nu pentru că sunt persoane cu dizabilități, ci pentru că sunt români, care luptă pentru o medalie olimpică, reprezentându-ne țara.

Un mesaj de susținere

M-am tot gândit ce le-aș spune dacă aș avea ocazia… Aș striga cât aș putea de tare „Hai România!” Uneori, strigătul ăsta își dă aripi, te face să te simți susținut, iubit, apreciat. Iar senzația face mai mult chiar decât o medalie. Pentru că ei sunt oricum niște învingători! Poate nu în acest concurs, dar cu siguranță sunt adevărații învingători în bătălia cu viața!

Ai un mesaj de susținere pentru sportivii care vor participa la Jocurile Paralimpice de la Rio?

 

Când îți pasă de clienții tăi – #suportclientinonstop de la Flanco

Cel mai neplăcut lucru este să fii pus să aștepți, când lucrul respectiv se poate rezolva în câteva minute. De câte ori nu vi s-a întâmplat să sunați la vreun call-center cu o problemă și să vi se facă lehamite înainte de a auzi vocea suavă spunând „Bună ziua”, la celălalt capăt al firului?

Din gama „AȘA NU, MULȚUMESC!”

Se întâmplă un pocinog și e musai de rezolvat A.S.A.P, căci altfel… „arde”. Pui mâna pe telefon și apelezi numărul de „Serviciu clienți”, plin de speranță. Treci cu bine de etapa „Pentru limba română apasă tasta 1 etc.” și speri că vei vorbi, românește, cu cineva care să te scoată din belea. Nope, not yet! Că vine mai întâi un text publicitar, care te învață cât de bine vine respectiva firmă în întâmpinarea clientului, câte beneficii poți avea și alte bla-bla-uri care pe tine nu te intereează. Desigur, dacă ești un connaiseur, știi deja drumul, așa că treci pe lângă gazdă direct în living, și apeși pe tasta pe care știi că trebuie să apeși, înainte să ți se ceară. Dacă ești nou în schemă, asculți cuminte toată vorbăria și speri să ajungi la rezultat până nu ieși la pensie. După ce ți s-a adus la cunoștință toată tărășenia, urmează lista: dacă vrei faci aia, apeși o tastă, dacă vrei să faci ailaltă, apeși alta și tot așa. Niciodată nu ajungi la un operator, așa, direct! Ți se aduce la cunoștință că apelul va fi înregistrat, dar, supriză, niciun operator nu pare disponibil! Și pac! melodia! pe repeat, ca să te apuce spumele și mai tare! Și, evident, după câteva minute bune în care ți se înroșește urechea de ascultat, se închide telefonul: „Vă rugăm, reveniți!” Serios??? ¹

De aceea, prefer să nu vorbesc cu niciun robot! Pune, domnule, un om, doi, zece, să răspundă la telefon, ca să îl pot întreba, punctual, ce mă doare pe mine.

#suportclientinonstop de la Flanco: promptitudine pentru clientul tău

Este prima dată când aud că o companie este preocupată de îmbunătățirea – declarată!– a serviciului cu clienții. Flanco a lansat un serviciu de asistență telefonică – SUPORT CLIENȚI NON-STOP – având ca obiectiv principal ușurarea comunicării cu clienții. Serviciul funcționează 24/7 și pretinde că „un operator va fi mereu disponibil să te ajute cu informațiile de care ai nevoie.”Mai mult decât atât, Flanco își propune ca niciunul dintre clienții săi să nu aștepte mai mult de 40 de secunde până îi va fi preluat apelul de către un operator. Să vezi și să nu crezi!

Am testat și eu viteza de reacție a celor de la #Flanco, mai ales că sunt în căutări, având în vedere tot nu am reușit să-mi iau, încă, telefonul mobil. O primă filmare s-a pierdut în eter, drept urmare a trebuit să reiau procedura.

Iată rezultatul:

 Rezultatul testului:

  • în loc de sunetul clasic al telefonului sau o melodie enervantă, intră un robot care te lămurește unde ai sunat și ce opțiuni de contact mai ai;
  • robotul vorbește 26 de secunde – timp rezonabil de reacție, spun eu;
  • operatorul a răspuns în 30 de secunde de la inițierea apelului, ceea ce mi se pare foarte repede;
  • ținem cont că astăzi era zi de sărbătoare, dar nu și la Flanco 😀 ;
  • #suportclentinonstop s-a încadrat în limita autoimpusă de 40 de secunde;
  • operatorul are răspusurile la el, ba chiar anticipează ce vrea clientul să întrebe, deși acesta nu a formulat până la capăt întrebarea.

Mi se pare foarte important să acorzi interes maxim clienților tăi! Prin urmare, apreciez sincer strădania celor de la Flanco de a-și îmbunătăți relația cu clienții prin introducerea unui serviciu eficient.

…………………………………………………………………………………

¹ Informațiile fac parte din categoria „Povestiri adevărate” și se referă la experiența personală cu un furnizor de servicii pentru telefonie mobilă.

Citatul de duminică (52) – Despre căsătorie

Anii de mijloc ai unei căsătorii sunt cei mai critici şi importanţi. În primii ani soţii se doresc, iar în anii târzii au nevoie unul de celălalt.

Să aduni 38 de ani de căsnicie nu e puțin lucru.

Sunt 38 de ani în care binele a durat puțin, iar răul a părut prea rău. Sunt ani în care descoperi cu tristețe că flacăra se stinge, că inima nu mai tresaltă ca odinioară, că nu cunoști îndeajuns de bine omul de lângă tine, ba mai mult, că nu te cunoști îndeajuns nici pe tine însuți/însăți.

Sunt 38 de ani în care clipele de mulțumire se împletesc adesea cu regrete sau cu deznădejde. Cu momente în care simți că vrei să renunți și să fugi departe. Cu clipe în care ți se pare că alegerile nu au fost cele mai potrivite.

Pe de altă parte, sunt 38 de ani în care ați evoluat împreună, v-ați modelat unul după altul, ați lăsat fiecare de la el sau v-ați impus punctul de vedere. Sunt ani în care v-ați urmărit copiii crescând, v-ați bucurat de bucuriile lor, v-au împlinit realizările lor, v-au întristat durerile lor. Și parcă atunci, tot ce părea rău s-a estompat, căci dimineața v-ați trezit tot lângă cel sau lângă cea pe care l-ai ales sau ai ales-o la un început de drum.

Nimic nu e ușor, la fel de bine cum nimic nu e imposibil. Mai ales într-o căsnicie, în care bucuriile și poverile le-ați purtat împreună. Au trecut 38. Să mai fie măcar încă pe atâta, care să vă facă și mai fericiți!

Aniversare frumoasă, dragii mei părinți!

Surpriză de vacanță!

„Ce miiică-i vacanța mare!”

Zici că lunile de vară sunt lungi și să ai timp suficient să faci tot ce ți-ai propus. Ori nu știu eu să le aranjez pe toate, cu programare, ori am pierdut pe drum niște timp. Cert este că vara trece și încă nu am făcut tot ce mi-am dorit:

  • nu am mâncat pepene pe săturate
  • nu am văzut marea
  • nu am stat la soare suficient
  • nu m-am odihnit suficient
  • nu am prins momentele acelea „for me only”, de răsfăț.

Încă mai am timp să recuperez, cel puțin cu unele dintre ele. Și am să încep cu clipele de răsfăț!😀 Nu de alta, dar după două sptămâni de umblat prin soare și de urcat munți, cred că e momentul de „regenerare”. Și fizică, și psihică. Cel mai mult au avut de suferit mâinile și tenul, pentru că atunci când ești pe drumuri mai mereu, fără confortul casei tale, e mai greu să ții pasul cu ritualurile clasice de îngrijire.

Coincidență sau nu, tocmai ce am primit un nou dar de blog

20160813_122042.jpg

Cât ești de curios/curioasă când primești un colet despre care nu știi prea bine ce va conține? Eu, una, sunt extrem de curioasă!😀

20160813_123154.jpg

Dar de blog bine asortat cu intențiile personale!

Cel mai mult m-a încântat portfardul personalizat! Pare foarte funcțional, așa că îmi va prinde numai bine în călătoriile mele!

20160813_122258.jpg

Ce conține kit-ul de la #buzzcien

20160813_122309.jpg

Ăștia ori citesc gândurile, ori sunt eu aliniată cu lumea. Oricum ar fi, pare că e de bine!

Abia aștept să testez crema anti-rid de noapte. Evident, și pe celelalte, dar era prima pe lista de dorințe văratice.

Surprinsă am fost, acum rămâne să văd cum reușesc să-i suprind prietenii la rândul meu! Că tot am 10 mostre cu cremă anti-rid de zi Cien Q10!

Surprize de la Lidl și de la Buzzstore să tot vină!😀

O fărâmă din copilăria fericită

Dacă mă întrebi care sunt jucăriile preferate ale copilăriei mele, prima care îmi vine în minte este păpușa Doina.

20160808_230458

Cea pe care o țineam în mâna mea dreaptă, este „Amona”, păpușa-eschimos albastră, care i-a dat și numele surorii mele! Nu cu ea am cele mai multe amintiri, deși albastrul acela îmi este foarte proaspăt în minte. Pe cea din dreapta am numit-o Doina. Habar nu am de unde am scos numele ăsta, dar probabil în mintea alambicată a copilului de atunci, era un nume cu rezonanță, pentru că începea cu inițiala numelui meu.

Doina a fost păpușa mea de suflet. Nu că aș fi avut zeci de păpuși pe vremea aceea! Poate de asta eram și atât de legată de ea. Încă, cu adevărat am început să o prețuiesc și să o port nedezlipită de mine, prin clasa a VI-a și chiar a șaptea, vârste la care unele fetițe de acum descoperă, din păcate, viața sexuală. De ce atunci? Pentru că învățaem, la orele de atelier, să cos hăinuțe pentru păpuși! Perdele vechi, fețe de pernă, rochii de-ale mamei sau bunicii, materiale inutile…Toate au devenit surse importante de joacă…serioasă. Apoi am descoperit împletitul și corșetatul. Iar Doina mea avea cele mai frumoae lucrușoare făcute de mâna mea. Verile la bunici erau o veselie, cu o „joacă de-a mama” în care ne întreceam cu situațiile-limită inventate în jurul păpușilor noastre.

Dacă am un regret, este acela că nu am păstrat păpușa mea preferată! S-a pierdut pe undeva printre etapele vieții, succedate cu prea mare repeziciune.

De jucăriile preferate ale copilăriei mele îmi aduc aminte cu drag uneori. Poate pentru că erau unice, poate pentru că nu exista alternativa sau starea materială necesară unei colecții impresionante de jucării. Totuși, nu pot spune că ne-au lipsit vreodată jucăriile. Pentru că și dacă nu le aveam, ni le inventam. Și consider că acesta este farmecul vremurilor noastre de demult.

Dacă privești, în schimb, prezentul, ai impresia că ai locuit undeva într-o altă lume în vremea copilăriei tale. Jucăriile sunt la tot pasul. De orice fel, pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Parcă nici așa multe nu sunt prea bune, nu? De câte ori trebuie să aleg ceva pentru aniversarea piticului, sunt în dilemă. desigur, un Lego nu strică niciodată. Am trecut de epoca mașinilor, a roboților, a bakuganilor. Oare ce o mai veni?

Aș vrea să aibă și el o amintire cu jucăriile preferate ale copilăriei lui. Ceva despre care să povestească atunci când i-o veni vremea să povestească. Dar pentru asta, ar trebui să fie ceva inedit, ceva ce să-i rămână în minte, odată cu exclamația de uimire.

Iar peste trei zile trebuie să mă înfățișez cu ceva „wow!” care să-i amintească de magia jocului. Am descoperit acum câteva zile nisipul kinetic.

Nisip curgător? Alternativă foarte inteligentă pentru plastilină și pentru nisipul obișnuit.

Ce cauți, în general la o jucărie? 

  • să stârnească curiozitatea
  • să fie „safe”
  • să dezvolte niște abilități
  • să stârnească creativitatea
  • să aducă voie bună
  • să țină copilul ocupat😀
  • să fie ușor de manevrat, ușor de curățat, ușor de depozitat

În cazul nisipului kinetic, nu pierzi nimic din distracția pe care ți-o aduce nisipul obișnuit, ba mai primești și ceva în plus. Căci:

Nisipul kinetic este 98% nisip şi 2% magie!

În plus:

  • este refolosibil
  • nu lasă nicio urmă de reziduri
  • este non-toxic
  • devine o jucărie magică în mâinile tale și ale copilului tău
  • se poate dezinfecta!

Iar dacă urmărești videoclipul de prezentare, te gândești că ar fi numai bun de cadou pentru copil. Sau…pentru tine!😉  Poate e timpul să te întorci puțin în vremea minunată a copilăriei.

Tu ce zici? Care sunt jucăriile preferate ale copilăriei tale?

 

Citatul de duminică (51) – Despre țara mea

grigore-vieru---iubitiva-tara.png

Sunt câteva zile de când exclam, plimbându-mă prin locuri minunate:

Ce țară frumoasă avem!

Ce imagini de vis, ce minuni a creat Dumnezeu, dându-ni-le nouă, să le avem grija!

Această prezentare necesită JavaScript.

Anul acesta, concediul a fost altfel! Pe drumuri de munte, cu rucsacul în spinare, fără planuri mărețe și fără program fix. Am înnoptat pe unde ne-a prins vremea, am cunoscut oameni extraordinari, am văzut cu adevărat minunății ale naturii și am constatat, încă o dată, că avem o țară de vis!

Desigur, locurile au fost cu atât mai minunate, cu cât s-a simțit mai puțin mâna omului. Am străbătut cărările de munte cu teama (nejustificată, de altfel) a unei…„prea multe liniști”. Am văzut natura în splendoarea ei, pe alocuri virgină, și cu propriile-i metehne. Au fost locuri în care m-am imțit ca un copil într-o cameră cu jucării! Unele, nemaipomenite! M-am trezit exclamând la fiecare 5 minute: „Wow!”

Anul acesta am traversat Apusenii! Tot ceea ce a văzut a meritat cu vârf și îndesat! Un concediu prelungit, dar deloc obositor, tocmai pentru că abia am avut timp să-mi trag suflarea de la ultima „minune”, când am dat de următoarea. Și da! Avem o țară frumoasă pe care trebuie să o prețuim, cu care trebuie să ne mândrim și pe care avem datoria să o păstrăm frumoasă!

Cum ți-ai petrece timpul liber?

Timp liber?

Cred că atunci când fiecare om se rupe de perioada frumoasă și lipsită de griji, se lovește puternic de zidul responsabilităților, care îi îngrădește orice umă de libertate. Cel mai afectat pare să fie timpul liber, după care noi toți tânjim în fiecare zi și pe care, atunci când îl avem, nu prea știm să-l valorificăm. Vina ne aparține în totalitate! Pentru că se întâmplă să prioritizăm prost acțiunile pe care „trebuie” să le facem, pentru că uităm că viața este făcută ca să fie trăită și nu împovărată, pentru că ne punem pe noi înșine, adesea, pe ultimul loc, amețindu-ne cu iluzii cum ar fi aceea că vom trăi cât lumea și că…„vom avea timp”.

download (1)

Antoaneta m-a întrebat cum mi-aș planifica timpul liber.

Ți s-a întâmplat vreodată să ai timp liber și să nu știi ce să faci cu el? Să te ia prin surprindere și să nu realizezi că ai putea face ceva numai pentru tine. Dar ceasul nu iartă asemenea greșeli! El ticăie mai departe nestingherit și insensibil la regretele tale târzii. Așa că mai bine să ne adunăm gândurile într-o listă, așa…de rezervă, pentru situațiile în care se ivește vreo posibilitate să faci ce-ți place:

  1. aș sta o zi întreagă întinsă pe iarbă, să citesc sau să scriu sau să dorm sau să ascult liniștea sau toate astea la un loc;
  2. aș pleca câteva zile (2-3) singură și cu rucsacul în spinare, pe cărări de munte sau pe drumuri de sat;
  3. aș lenevi o zi întreagă! Da, asta aș face! Absolut nimic! Mi-e dor să nu fac nimic o zi întreagă!
  4. dacă e să pot combina dorințele (timp liber și bani suficienți😀 ), aș face o zi specială de…„simțit bine”😀 Asta ar include un masaj, o înfrumusețare, niște cumpărături (doar sunt femeie!😀 )
  5. m-aș uita la filme o zi întreagă, ca să recuperez ce nu am mai văzut de atâta timp.

Și ar mai fi lucruri de făcut. Dar evit să fac planuri, pentru că, de multe ori, se dovedește că lucrurile neplănuite ies cel mai bine!  Așadar, timp liber să fie, că de restul…mă ocup eu!😉

Voi? Ce ați face?

Despre femei, pe bune!

320bfdce544ef74f188bc60703bd7b54.jpg

(sursa foto)

E plină lumea asta virtuală de ode autoproclamate, din care reiese cât e de femeie femeia și cum s-ar duce naibii universul fără dânsa. Ba mai mult decât atât, stimabilele s-au reunit într-o mișcare a feministelor, în care susțin principii conform cărora femeia este așa și pe dincolo, că e emancipată, că are drepturi, că e egală cu bărbatul și alte minunății în care nici ele însele nu cred cu adevărat. Susțin că femeia e cea mai importantă, că doar ea face și aia, și ailaltă:

  • naște copii, deci îi trebuie o statuie 
  • este „gâtul” care susține bărbatul, adicătelea, capul!
  • stă pitită în spatele oricărui bărbat de succes
  • muncește dublu – și la lucru și acasă
  • e de trei ori femeie (cu argumentele de rigoare)

Și or mai fi și altele, dar cred că am surprins esența.

Pe de altă parte, vin și ei, bărbații, cu ale lor. În timp ce femeile se consideră perfecte și „deasupra”, ei caută femeia perfectă:

  • să aibă dimensiuni ideale, care să se conserve așa la infinit
  • să arate bine rău!
  • să știe să le facă pe toate, dar nu cumva să se arate superioare lor
  • să stea cuminți acasă, fără să pună, Doamne ferește, vreo întrebare sau să emită o pretenție
  • să facă copii, neapărat frumoși, și să se îngrijească de educația lor.

Și uite așa, femeia devine un mit. Pentru unii este eterna enigmă, pentru alții e fata Morgana. Pe unii îi scoate din minți, celorlalți le fură mințile și îi lasă neoameni. 

Dragilor!

Dincolo de imaginile din reviste sau de mituri inventate încontinuu de alții, femeia nu este altceva decât ceea ce a vrut Creatorul ei să fie: femeie. Fără generalizări răutăcioase și fără ridicări inutile (sau chiar ridicole) în slăvi.

Am găsit întrebarea: ce înseamă femeia pe bune?

Pe bune?

Să vedem. A fi pe bune, înseamnă a fi natural, original și unic. A fi pe bune înseamnă „să fii cum ți-e firea” și să „te porți cum ți-e portul”. Să fii tu însăți, să-ți asumi imperfecțiunile și să-ți respecți stilul și personalitatea. Înseamnă să-ți cauți bine locul, să-i faci cinste și să evoluezi când momentul devine prielnic. Să fii femeie pe bune, înseamnă să fii soție pe bune, să fii mamă pe bune, să nu uiți să rămâi fiică pe bune și apoi să-ți asumi la fel de „pe bune” toate celelalte roluri cu care te provoacă propria existență.

A fi femeie pe bune înseamnă să nu mai cauți povești născocite și să nu mai asculți sfaturi chinuite de la alții sau altele, ci să-ți cauți singură propria identitate, pe care nu trebuie apoi neapărat să o afișezi ca pe un trofeu. Înseamnă să fii femeie și atât. plângi dacă e de plâns, să muți munții din loc, dacă nevoia o cere, să fii blângă când e cazul, aspră când se impune. Să-ți păstrezi feminitatea chiar și atunci (sau mai ales atunci) când trebuie să fii „bărbată”. E suficient de…pe bune!

 

Cum să te menții în formă

Că sunt un om căruia îi place mișcarea, m-am lăudat deja! Și asta vine de hăt! departe, tocmai din copilărie, când tata ne repeta zilnic că sportul este esențial pentru o viață sănătoasă. Și vorbele astea s-au lipit bine de tot în mintea noastră, iar când am dat peste cel mai bun profesor de sport din lumea asta, domnul Florescu, vorbele aveau să devină lege. Așa se explică faptul că acum, trecută ușor de pragul primei tinereți, mi-am făcut un obicei din a alerga. Nu pentru performanță, nu ca un profesionist, ci atât cât să am o stare de bine și fizic, și psihic.

Însă chiar dacă nu ești profesionist, treaba asta cu alergatul dă un soi de dependență. Și în plin concediu, te trezești la ora 7.30 dimineața, ca să-ți faci alergarea de …înfrumusețare, în aer liber și curat de munte sau pe malul mării.

Kit to be fit

Am n-am loc în bagaj, musai să fac. Nu lipsește „kitul de alergare” niciodată din concediu, indiferent de locul unde mergem. La fel de revigorant este să alergi 5 km pe faleză, cu picioarele goale prin apă sau pe nisipul umed, sau 3 km pe drumurile anevoioase de munte cu aerul tăios și umed al dimineții.

Ca să fac față cu brio provocării, kitul trebuie musai să conțină:

  1. îmbrăcămintea lejeră de alergare (maiou, pantaloni, bustieră)
  2. pantofii de alergare, ușori și foarte comozi, mai ales pentru distanțe lungi
  3. căștile conectate la la mp3, pentru că unde e muzică, e și voie bună și, în plus, mă ajută enorm să-mi reglez ritmul de alergare
  4. suport pentru telefon – pe care îl port pe braț, pentru că e mai comod și mai ușor de accesat
  5. telefonul mobil cu care monitorizez alergarea

Screenshot_2016-07-28-08-03-04

În general, mă întorc mulțumită de la sesiunea de alergare. E drept, un mesaj primit în timpul alergării (dacă ai noroc și îl auzi, având în vedere că e important), presupune un efort în plus să extragi telefonul din suport, să butonezi până la mesajul respectiv și, eventual, să ieși din greșeală din aplicația pe care o folosești ca să înregistrezi niște parametri.

Vremurile astea moderne ne-au învățat să avem mereu la îndemână lucururile cu care ne-am obișnuit. De aceea, reacționăm precum copiii în fața unei jucării noi, când apare un „gadget” ce pare să îndeplinească dorințele noastre, întocmai ca peștilorul de aur.

Regatul meu pentru un smartwatch

Da, cam asta mi-ar mai lipsi din minunatul kit, ca să fiu sigură că totul merge strună! M-am setat pe un smartwatch Alcatel, cu niște caracteristici decente și funcționale, la un preț care să nu mă coste chiar tot regatul!

1436448455Smartwatch+Alcatel+Onetouch+Watch,+TFT+IPS+1.22,+Bluetooth,+NFC+(Negru)

„La ce-ți trebuie smartwatch?”

  1. Pui ceasul elegant la mână, primești notificările și le citești cu ușurință, numai cu o mișcare a încheieturii.
  2. Vrei o fotografie chiar de la locul acțiunii? Apeși pe un buton de la aceeași încheietură a mânii și gata selfi-ul!
  3. Îl sincronizezi cu telefonul și ai control asupra acestuia.
  4. Alegi muzica preferată, schimbi, pui pe pauză sau repeți, fără să te oprești din alergat.
  5. Te ține la curent cu tot ceea ce vrei să știi despre activitatea ta: cât e ceasul, câte calorii ai ars, care este pulsul etc.

Cât te costă să te relaxezi și să te simți bine? Dacă te gândești la beneficii, nu foarte mult!

Da, clar trebuie să îmbunătățesc kitul de alergare!

 

 

Un cocteil pentru o petrecere reușită

De când nu ai mai fost la o petrecere? 

Și nu mă refer la cele (auto) impuse, la care trebuie să mergi pentru că așa spune nu știu ce etichetă sau pentru că „ai o datorie morală” față de X sau de Y. Vreau să spun „de când nu ai mai fost la o petrecere adevărată?”, unde singurul scop este acela de a te distra, unde se estompează tot ce îți provoacă, de obicei, stres sau îți dă bătăi de cap.

Îmi plac petrecerile care rămân memorabile! Este vreo rețetă pentru petrecerea perfectă? Cred că nu, cel puțin nu una unică. Și asta pentru că petrecerile înseamnă oameni, iar când vine vorba despre oameni gusturile…nu se discută.

5 ingrediente care fac o petrecere reușită

Când pleci de acasă, setat pe distracție și voie bună, cu ținuta în care te simți cel mai confortabil, cu oamenii care te fac să te simți bine, cu mintea golită de lucruri inutile, te gândești că va fi una dintre acele petreceri care te va face să uiți că se face dimineață. Dar ai avut parte mereu de petreceri reușite? Nu ți s-a întâmplat să te întrebi ce cauți acolo și apoi să vrei să pleci cât mai repede cu putință?

images (2)

Totuși, care sunt ingredientele care fac o petrecere de neuitat?

1.Locul. În niciun caz un spațiu închis și înghesuit. E drept, că uneori și o petrecere „home-made” poate fi distractivă și extrem de reușită, dar doar dacă nu te gândești la cât ai de strâns după aceea! În general, îmi plac locurile cu potențial, mai ales când e vară. Intimitatea e bună, dar e la fel de bine să ai de unde să-ți tragi gura de aer din când în când. Dacă locul îți oferă senzația de confort și în siguranță, petrecerea a început cu dreptul!

2. Muzica. Consider că este unul din ingredientele care definesc o petrecere. La o petrecere, muzica devine mai mult decât ceva care „îți gâdilă în mod plăcut urechile”. Muzica dezlănțuie spiritele, apropie oamenii și aduce buna dispoziție. Da, știu că și asta e tot o chestiune de gusturi, dar cred că o tematică anunțată în prealabil, te scutește de surprize neplăcute. Iar dacă e muzica bine aleasă, e și dans! Și unde e dans, nu ai nicio șansă să ți se întâmple asta:

3. Oamenii. Nu contează dacă sunt prieteni vechi sau noi. Uneori nici nu contează dacă sunt prea mulți cunoscuți, atâta vreme cât sunt „de gașcă”. Oameni cu care să râzi, oameni spontani, care să se prindă în horă.  Sau măcar într-un dans Brasil Shake – că tot e gata să devină o modă:

Cum ar fi să mergi la bar pentru un „refill” și să nu-ți poți scoate ritmul din sistem, pentru că dă dependență? Și apoi să constați că e și molipsitor, pentru că ceilalți te urmează, într-o veselie colectivă.

4. Licorile…bahice magice. Deși unii devin, brusc, pudici și susțin că nu e cazul să o dăm pe „alcoolice”, să recunoaștem că doza potrivită de alcool menține entuzismul petrecăreților și face sângele să circule mai rapid prin vene. Că tot veni vorba mai sus de Brasil Shake, Ballantine’s a lansat cel mai recent produs din portofoliul său, Ballantine’s Brasil, plus platforma brasilshake.ro, numai bun de dat startul distracției în gașcă. Ce ai de câștigat?

  • Gustul inconfundabil de wiskey adăugat peste cojile de lime aduse special din Brazilia;
  • Kituri de petrecere și premii instant;
  • Posibilitatea de a vizita cu patru prieteni distileria Ballantine’s din Scoția;
  • Distracție maximă la provocările Brasil Shake (clipuri video cu gaşca dansând în ritmul #BrasilShake, filmuleţe cu prietenii care prepară un cocktail special cu Ballantine’s Brasil, sau recitând toasturi îmbibate cu cuvinte-cheie pentru distracţie.)

5. Atmosfera. De fapt, toate celelalte patru ingrediente converg spre numărul 5. Și gata cocteilul! Dacă tot ce te înconjoară îți dă o stare (reală) de bine, dacă uiți că  e trecut de mult de 12 și te gândești că poate să se ducă naibii și pantoful și caleașca, pentru că nu te dai dus, înseamnă că da, e o petrecere reușită!

12

Să petrecem, atunci!

Într-un coctail nu inventezi întotdeauna ingrediente noi. Contează calitatea celor pe care le folosești, cantitatea și felul în care e combini. În asta constă esența. Așa că …Keep calm and party on!😉

…………………………………………………………………..

Sursa foto: Google

 

Citatul de duminică (50) – Despre vacanțe

images

Cât o aștepți! Câte planuri îți faci! Câte vise? Cum îți imaginezi fiecare zi, fiecare clipă, fiecare loc pe care l-ai ales! Toate astea cu teama că la final ai să exclami și tu „Ce mică-i vacanța mare!” Eh! E mică, dar ăsta nu e motiv să nu te bucuri de ea!😉

Iar când reușești să pleci, parcă îți sunt răzbunate toate orele de peste program, toate certurile cu șeful idiot, toate greutățile de la locul de muncă. Nu vrei decât să uiți de toate lucrurile astea neplăcute și să te absoarbă spațiul mirific în care te afli, ca o gaură neagră. Dai shut down sistemului, afișezi plăcuța cu „Nu deranjați!” și te integrezi perfect și cu totul în noul statut: acela de om plecat în concediu. Binemeritat concediu!

Și…am plecat! E o altfel de vacanță decât de obicei! Am dat marea pe munte și leneveala pe activitate. Am lăsat grijile acasă (le-am luat doar pe unele în valiză, cele mai suportabile), ne-am luat pantofi de tocit, rucsac de purtat, voia bună și spiritul de aventură. Om vedea la final ce-o ieși.

Dacă mai lipsesc de la apel, să nu mă uitați! Promit să vă trimit o vedere!😉

Numai bine!

La pensiunea lăudată, să nu te duci cu carul de așteptări

În general, Rudia nu e o fandosită. (Nici nu și-ar permite, și de ar fi!) Prin urmare, nu caută niciodată nimic extravagant, nici ca vestimentație, nici ca artă culinară, nici ca loc sau eveniment. Uneori, însă, viața te poartă pe niște cărări cu adevărat nebănuite.

Și primește Rudia azi o invitație – nu spui de la cine, persoană importantă. Zi specială, invitație neoficială! Să purcedem, dară, că nu ai prea des ocazia să mergi într-un loc despre care ai auzit atâtea lucruri frumoase. Să numărăm steluțele de pe siglă? Să le numărăm, coană Rudio! Patru-n cap! Nici mai multe, nici mai puține. Deja așteptările au crescut, direct proporțional cu adrenalina. Evident, Rudia nu se gândea la vreun paj cu frunza de palmier sau vreun masaj aproape de limita ortodoxului! Până la urmă e vorba despre o ieșire, nu neapărat festivă, dar cu un aer de sărbătoare.

Zvonistica

Gurile târgului vorbeau relativ frumos despre această pensiune. Fotografii minunate cu piscină și baie de soare, construită în mijlocul pustietății, condiții minunate, totul la superlativ. O singură recenzie spunea că se așteaptă cam mult până vine mâncarea, dar cum a fost cam singura părere în direcția respectivă, s-a pierdut în toate uralele de „Wow”. În general, era considerat un loc pentru fițoși sau, cel puțin, bănoși.  Rudia nu se regăsea în niciuna dintre tabere, dar a trecut-o pe lista lucrurilor care trebuie experimentate.

Realitatea

Și ne-am dus, mândro, ne-am dus/ Pân’ la pensiune, sus!

Zona: o mare bilă albă! Liniște, izolată de civilizație, pe un vârf de deal unde totul este verde. Să ieși dimineața din cameră (presupunând că te și cazezi acolo) și să cobori direct în pădure, să miroase a iarbă proaspătă sau a fân cosit, asta viață!

Construcția: bilă albă. Fără a fi neapărat exagerat de pretențioasă, e o combinație reușită de lemn și piatră. Destul de încăpătoare, iar pe site-ul pensiunii, fotografiile camerelor arătau bun gust și un aspect îngrijit. Rudia ar fi preferat ceva mai simplu, dar nu era cazul de mofturi, că doar nu rămânea peste noapte.

Chelnerițele: o bilă…gri. Cu toată sclipirea ei de inteligență, Rudia nu găsea cuvântul care să descrie înțolirea lor. Celebra „uniformă” pantaloni negri-cămașă albă nu ar fi fost neapărat supărătoare, dacă aspectul ei, al uniformei adică, ușor neîngrijit, nu ar fi apărut în ușor contrast cu extravaganța locului. Rudiei i s-a șoptit și cuvântul pe care nu îl găsea: chelnerițe de bodegă!

Servirea: bilă neagră. Ajunsă la fața locului, Rudia a primit repede un meniu (ceea ce e bine!) și tot repede întrebarea:„Ce vă aduc?” Eh, Rudia se decide mai greu, că nu iese așa, la oraș pensiune în fiecare zi. Prin urmare, chelnerița a trebuit să-i mai dea răgaz. Și i-a dat, Vreo 20-25 de minute extra. Urechile se lungeau, răbdarea se risipea, nervii se încordau. În sfârșit… Vine! „Ce vă aduc?” Noroc că Rudia servește soft! Salată de ton și un ceai de mentă. (Nu încercați să înțelegeți combinația!) Problema era la desert. „Papanași”. „A… nu am!” Păi cum, nenicule? Vine omul până în creierul …dealului, la cinșpe km depărtare de oraș, să servească ceva bun. Și tocmai papanașii, care se caută de obicei la astfel de ieșiri, nu-s! Rudia nu e răutăcioasă. Și nici ranchiunoasă. S-ar fi oprit aici. Dar imediat ce a apărut altă gașcă de clienți, cu un accent italienesc, chelnerițele de bodegă au schimbat stilul: au scos zâmbetul din sertar, carnețelul de notițe, se învârteau amândouă pe lângă scaune foarte drăguțe. Banalul „Ce vă aduc”, a devenit „Pot să vă recomand desertul casei?”. Ce înseamnă, domnule, să ai potență potențial financiar!

Baia: bilă albă. Zicea cineva că dacă vrei să evaluezi un loc cu adevărat, mergi la baie. Testul ăsta l-au trecut. Frumos, curat, parfumat, cu tot ce trebuie. Poate cam multe tablouri și zorzoane, dar ce se pricepe Rudia la decorațiuni interioare?

Nedumerire

Rudia nu prea e ieșită în lume, mai ales la pensiuni din astea cu patru stele pe siglă, dar apăruse un personaj feminin, suspectat a fi un fel de..administrator, după gesturi și atitudine. Vestimentație sport, cu niște colanți cam mulați și ușor transparenți, gri, un tricou alb, care a fost schimbat cu unul verde și apoi din nou cu cel alb, și cu pletele (extrem de lungi pentru o terasă-restaurant) în vânt, ușor nespălate.

Concluzie

Rudia nu știe dacă steluțele alea de pe siglă sunt relevante, dar dacă adună bilele, nu prea se aliniază așteptărilor. Așa că s-a mulțumit cu imaginea superbă a apusului:

20160721_203134.jpg

Și a mulțumit frumos și pentru invitație!😉❤

………………………………………………………………………..

Acesta NU este un advertorial! De aceea, nu am dat numele pensiunii. Dacă cineva vrea neapărat să afle, doar să arunce o întrebare!

My Bucket List of 10

If you ask me about my wildest dreams, I may not stop talking about them.

Și deschide Illusion Cutia Pandorei cu cele 10 dorințe nebune ale ei . Apoi zice: „Da voi aveți?” Păi zi așa, soro, vrei să le știi au ba? Că eu am pornit numărătoarea!

Ce dorințe nebunești am eu? Am voie orice, da? Poate să fie și cu inorogi, și cu cai verzi pe pereți? Nu mă întreabă nimeni după aceea dacă am bani să fac toate astea sau dacă mi-am făcut controlul anual la mansardă?

good-night-1505195_1280.jpg

Așasar, într-o ordine total aleatorie, Rudia prezintă:

My Wildest Ten

  1. Să fac înconjurul lumii. Presupunând că până atunci n-o să ne mai temem de umbra noastră, de atacuri teroriste, de hoți, aș pleca fără „rezerve” și fără „rezervare”, doar cu câteva puncte esențiale pe globul ăsta pământesc, ușor turtit la cei doi poli. Aș vrea să mă strecor pe sub cascade, să dorm într-o pădure tropicală, să-mi spăl mâinile în vreo apă îndepărtată, să văd nemaivăzute, să mă înțeleg cu oameni prin semne.
  2. Mi-aș lua o motocicletă. E un vis mai vechi, din copilărie, anihilat tot de paranoia provocată de nebunii străzilor. Echipată corespunzător și fără aroganțe, doar cu plăcerea de a te lua la întrecere cu vântul.
  3. Aș învăța să cânt la chitară. Cred că de-a lungul timpului, mi-ar fi fost de folos o astfel de abilitate. Mi se pare unul din acele instrumente care poate să te transforme în orice: de la cântărețul boem, la cel stilat, de la folkist la rocker, de la romantic incurabil, la nebunul zgomotos.
  4. Aș înota cu un delfin. Hmmm… Să-i simt pielea alunecoasă, să-l mângâi și să mă alinte. Să nu mai simt teama de apă și să mă bucur de o „conversație” fără cuvinte cu o ființă inteligentă.
  5. I would dance like hell! Cu muzica dată la maxim, cu sentimentul acela de libertate pe care ți-l dau ochii închiși și brațele deschise ale naturii… Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți că într-un moment oricare al existenței voastre, ați putea fi oricine, ați putea face orice?
  6. Aș proclama o zi regală. A Rudiei! O zi în care să mă simt femeie. Să fiu frumoasă, răsfățată, să pot îmbrăca ce nu am visat vreodată că voi îmbrăca (stai, tocmai asta fac acum!) să fiu ca un fel de fotomodel, adaptat, desigur, măsurilor și realităților inevitabile!😉  Dacă stau bine și mă gândesc, nu prea mi-ar ajunge o singură zi…
  7. Aș scrie un roman. Cred că l-aș putea scrie și în 7 zile, dacă ar fi îndeplinite condițiile esențiale: să mă pot retrage într-un colț de lume, neapărat verde, o oază de liniște și inspirație, fără nimic care să-mi tulbure gândurile. french-672217_960_720.png
  8. Mi-aș face curaj să explorez spațiul. Mi se pare extraordinar să ai șansa să pășești pe alteva decât pământ…pământesc! Să ajung …pe Marte! Sau pe lună. Ar fi interesantă perspectiva „de dincolo” :-) The woman on the moon, looking for the man on earth. :-) 
  9. Mi-aș face propria școală. Ăsta da vis! Nu după legile unui minister care a pierdut contactul cu orice realitate. Nu cu noțiuni abstracte de memorat inutil sau cu ierarhii nejustificate. Oh, dar asta e altă poveste…
  10. Ei bine, numărul 10 nu vi-l pot împărtăși. Rămâne visul meu și atât. Dar are legătură cu frumosul, cu poeticul, cu puritatea…

Leapșa spune să nominalizez pe cineva…Dar Rudiei nu-i plac constrângerile, și nici nu are atâția prieteni care să se poată prinde în horă. Dar atâția câți sunt…m-ar bucura dacă ar împărtăși dorințele nebunești!

…………………………………………………………………………

Later edit: Mă risc cu Alina, că ea nu are cum să arunce cu pietre, că e doar un înger de fată! Și cizelată!

Ia-ți, mireasă, (adio de la) ziua bună!

Spune lumea că o nuntă trebuie să fie un moment unic pentru cei doi, că trebuie să se bucure de cea mai frumoasă zi sau noapte din viața lor, pentru că reprezintă primul pas împreună. Desigur, nunțile zilelor noastre au devenit o chestiune mai mult sau mai puțin comercială. Trebuie să fii atent pe cine inviți și, mai ales, pe cine NU inviți, cum îi așezi și lângă cine, cât de mult le zâmbești și îi întrebi dacă se simt bine (de parcă e problema ta dacă nu s-ar simți!) ș.a.m.d. „Zău că-ți vine să lași baltă/toate interesele!¹

La sfârșitul săptămânii trecute, am fost invitată la o nuntă. Mireasa, drăguță, o mai veche cunoștință, dar nu atât de apropiată cît să apar la petrecere. Dincolo de rațiunile financiare, nu aș fi avut cu cine schimba o vorbă, lucru cam neplăcut la o nuntă. Pentru că nu era cazul să mă afișez, am ales să urez mirilor toate cele bune la ceremonia religioasă. M-a bucurat bucuria ei când m-a zărit intrând pe poartă, dar m-am mirat că nu foarte multă lume alesese să o însoțească la acest moment important. Adică…„noi venim direct la petrecere” e o atitudine ușor lipsită de respect, mă gândesc…Dar mă opresc cu insinuările, căci nu fac obiectul prezentei postări.

  • N-apuc să schimb două vorbe cu prea-fericita, că apar gaițele:
  • Vai! Rochia, ridic-o, o murdărești! (Zău? Și n-o s-o mai poată purta după aceea? Să o țină pe umeraș, într-o cameră, zic, și să ia altceva pe dânsa, să n-o strice!) Asta mi-a adus aminte de ceva similar la propria nuntă.
  • Ai luat cozonac și vin? Ai zis că se ocupă ăia de la ornat. Acum n-ai! A cerut preotul! (Hmmm din moment de faptul e consumat, consider că un stres în plus pentru mireasă este inutil! Colea peste drum este ditamai magazinul cu de toate. Se poate duce un nuntaș cât ai zice pește!)
  • Unde-s verighetele? Cum??? Le-ai uitat??? Să se ducă mirele repede după ele! Doamne! (Chiar că „doamne”! Mă gândeam foarte serios dacă oamenii erau puși pe scandal intenționat. O fi vreun nou ritual de nuntă? Sau o pregătesc pentru viața de după? )
  • Hai, ne cheamă preotul! Unde-i mirele? (După verighete! Nu acolo l-ai trimis??)

Mă uitam la biata fată și mă rugam să n-o apuce amocul și să fugă în lume, că era păcat de toată pregăteala! I-am șoptit cât am strâns-o de mână a compasiune să ignore tot și să se bucure de ziua asta!

Pe de altă parte…se putea și mai rău, dacă stai să te gândești…Tocmai citisem o cronică pe bune despre nunți în general, despre ritualuri obositoare și inepții… „tradiționale”.

Dar mai rău de atât… dansul mirilor de mai jos:

………………………………………………………………….

¹ Parafrazare după celebra poezie a lui Topârceanu- Primăvara

De poveste…cu Fairy

Nu te-ai simțit niciodată precum Cenușăreasa? Se termină petrecerea, pleacă invitații, se umple chiuveta. Și asta pare să fie pe repeat de fiecare dată când te trezești cu casa plină. De fapt…nici nu trebuie să fie casa plină. Uneori mă uimește cât de repede se adună vasele așa, pur și simplu. Te apuci să numeri membrii familiei și apoi vasele din chiuvetă și…dă cu virgulă. Mda… Unde-i bagheta fermecată atunci?

Cică nu există Cenusărese, nu există povești și, cu atît mai puțin, baghete fermecate. La schimb, realitatea oferă:

  • vase multe
  • grăsime în cantități variabile
  • două mâini dibace
  • opțiunea refill

Am vrut și eu mașină automată de spălat vase, dar mi s-a spus că la noi procesul de spălare manuală deja e pe automat, cu mișcări bine întipărite de atâta… repetitio mater studiorum est, că nu are sens să mai facem rost de o rată. Ce-i de făcut?

a) angajezi pe cineva să o facă în locul tău

b) păcălești pe cineva s-o facă în locul tău

c) te dotezi cu instrumente necesare pentru rezultate optime

20160718_131300.jpg

Dar de blog

Am dat peste o campanie la #Buzzaar. Nu am avut prea multe informații, cert este că m-am înscris și eu pentru un pachet. Nu pentru că am vrut să-l testez, ci pentru că știam că e bun. A ajuns mai greu, dar a ajuns. De acum am de treabă toată vara!😀

20160716_112639.jpg

Un Fairy pentru mine, o perie și un burete de vase (apropo de dotarea cu instrumente de ajutor!) și 25 de mostre pentru prietene. Sau prieteni. (Să vedem cine se înscrie!😀 )

De ce folosesc Fairy

De-a lungul timpului am folosi (nu „testat”, pentru că nu a fost un act conștient) diverși detergenți de vase, care mai scump, care mai ieftin, care mai celebru, care mai „no name”. De câțiva ani, ne-am setat pe Fairy. Nu am căutat motive niciodată, a fost o alegere bazată pe faptul că ni s-a părut bun și acceptabil ca preț și ne-am trezit că îl punem în coș la supermarket din reflex.

  • Cum ai simțit eficiența și practicalitatea lui FAIRY? – E un detergent care „se simte”, nu îți lasă impresia că speli cu „apă chioară”. Dacă vasele scârțâie la final, e semn bun! 
  • Cum se diferențază FIAIRY de detergentul folosit până acum? – Nu mai știu cum a fost cu cei de dinainte. Știu doar că face spumă multă, speli mai multe vase (pe bune!) și miroase frumos. A! Și nici nu-ți lasă mâinile uscate. Că mănuși, nu pot să folosesc și pace! 
  • Consideri că prețul FAIRY e justificat prin adaosul său de valoare și economie pe termen lung față de alți detergenți de vase similari? – Recclama spune că faci #Fairyconomie. cam așa și pare. În general cumpărăm barianta de 500 de ml și ajunge destul de mult. 
  • L-ai recomanda prietenilor tăi? – Hm…Cred că asta fac chiar acum, nu?😉

13690866_1076482292447538_1739972782749796238_n

Tu l-ai testat? Cum e? Dacă nu l-ai testat încă, ai face-o?

Pokemon, go away!

Ar trebui să inaugurez o categorie nouă pe blog: „A înnebunit lumea!”

De câțiva ani buni, ocolesc știrile cum ocolește Necuratu’ tămâia, ca să nu se ardă. Televizoarele sunt deschise exclusiv pe canale de muzică, desene animate sau filme, dacă nu adorm mai repede ca un prunc după băița și masajul de seară (ambele, ale pruncului, că eu…). Cu toate acestea, cineva cred că a rostit vreo incantație: „Lăsați știrile să vină la Rudia”. Mamă, și cum năvălesc! Pe orice orificiu canal pe care-l găsesc descoperit: pe Facebook, pe mail, pe notificările din reader-ul blogului.

Unele dintre ele sunt prea grave pentru sistemul digestiv și imunitar, așa că le închid repede. Numai că ele vin repede și cu ceva…imagistic la pachet, ca să se infiltreze bine încă de la primul contact vizual, astfel că, oricât de repede aș arunca știrea, mai rămâne o urmă, care amintește de morți, răniți, traume, crime etc.

Altele, ar fi de-a dreptul hilare, dacă aș putea să le privesc cu detașare. Cum e, de pildă, știrea cu lansarea la apă a vestitului Pokemon Go! Mărturisesc cu pocăință că am crezut a fi vorba despre ceva inocent și inofensiv, amintindu-mi de desenele animate cu pricina:

3

Simpatic, nu? E drept că nu am prins era desenelor animate în discuție, mai curând am recuperat pe parcurs, distrată la maxim de strigătul omonim cu personajul:  Pikachu! Bag de seamă că este vorba de mai mult de atât! Și cum constat că isteria a cuprins repede globul pământesc, mă împinge Necuratu’ să mă uit la un video care circulă pe Facebook:

Zău, a înnebunit lumea! Imaginilea astea îmi aduc aminte de filmele de groază cu zombi care merg necontrolat pe străzi, hipnotizați de ceva nedefinit.  Oamenii ăștia sunt posedați! Nu am nicio îndoială! Li s-a șters creierul cu tehnologia, exact așa cum se anticipa în alte desene animate la care mă uitam eu pe vremuri…de mult apuse…

Și m-apuc să caut pe Wikipedia:

Pokémon Go is a free-to-play location-based augmented reality mobile game developed by Niantic and published by The Pokémon Company. It was released in July 2016 for iOS and Android devices.

The game allows players to capture, battle, and train virtual creatures, called Pokémon, who appear on device screens as though in the real world. It makes use of GPS and the camera of compatible devices. The game is free-to-play, although it supports in-app purchases of additional gameplay items. An optional companion Bluetooth wearable device is planned for future release, the Pokémon Go Plus, and will alert users when Pokémon are nearby.

Să recapitulăm:

  1. Ăsta e un (alt) nenorocit de joc pe telefon. (Și asta spune cineva care joacă de trei ori pe săptămână Candy Crash!)
  2. E „free-to-play”, deci crește pericolul, pentru că provoacă dependență, pe care nu o poate opri nimic.
  3. Lansat în iulie, isterie dezvoltată tot în iulie. Cam rapid s-a împrăștiat virusul!
  4. Captură, bătălii, monștri  – mda, exact de ce avea nevoie tineretul modern! Ceva…cu adevărat constructiv!
  5. Simulează lumea reală. WTF??? Nu-i destul de impregnată cu violență lumea reală, că mai trebuia un joc? Nu sună…periculos?
  6. Mai vine și altă variantă…„îmbunătățită”. Asta-i bună!

giphy

Numai mie mi se pare ceva putred în Danemarca lume? Ia mai uitați-vă o dată la videoclipul ăla: deci niște oameni, ADULȚI, aleargă cu telefoanele în mână după cai verzi pe pereți, în ditamai parcul! Necuratule, ți-ai băgat iar coada?

download.jpg

Aștia-s mai rău ca Don Quijote, parol! Tipul vedea balauri în locul morilor lui de vânt, dar stimabilii văd Pokemoni în locul mașinilor care CALCĂ! Telefonul te duce spre locul unde se ascunde monstrul de buzunar, iar tu habar nu ai că te pândește Pokemonul pericolul la fiecare pas!

Doamne, fie-ți milă de noi și dă-ne ceva minte extra, că ne-o facem cu mâna noastră! Clar a înnebunit lumea!

………………………………………………………………

Sursa foto+GIF: Google

Citatul de duminică (49) – Despre durere

Citat-Sofocle

Ciudat (dar deloc întâmplător) a creat Dumnezeu pământul ăsta! Jumătate se scaldă în lumina soarelui în timp ce cealaltă jumătate se scufundă în lumea viselor. Și ca să nu se supere oamenii, tot Dumnezeu a învârtit pământul, ca să ajungă tuturor și lumina, și visele, la intervale regulate.

Oamenii, însă, nu au înțeles că pământul NU este al lor! Ci este o „locuință” temporară pentru trupul lor, supus trecerii dincolo. Și s-au gândit că ar trebui să-și asume proprietatea acestui pământ, cu acte și pretenții, cu aroganțe și minciuni.

Așa se explică de ce ne provocăm suferințe unii altora pentru lucruri care sunt trecătoare: petrol, pământ, ape, aur, păduri și toate câte mai sunt (încă). Ne omorâm între noi mai des și cu mai multă înverșunare decât  a făcut-o Cain la începuturile omenirii. Și mai grav, o facem în numele unei (false) credințe, într-un Dumnezeu care nu există! Nu în forma în care o vedem noi, nu în imaginea pe care i-am atribuit-o.

Mii de morți, alte milioane de oameni mutilați sufletește nu mai fac diferența între o jumătate, plină de soare, și cealaltă, plină de vise. Pentru ei ceasul s-a oprit, visele s-au spart, iar singurul lucru pe care îl mai au în viețile lor este durerea. Nu cea fizică, suportabilă, ci cealaltă. Câte întrebări or fi izvorând din glasurile lor mute : de ce? cu ce au greșit? când are să se oprească acest carnagiu? Cum par „suferințele” tale în oglindă? Nu ai ajuns în concediu, ți-a sărit o unghie, te-ai certat cu iubitul, ai picat bacul… Nu ai, oare, sentimentul, că îți e bine așa „rău” cum îți e, privind ce se întâmplă în lume? Și nici măcar nu e suficient de departe cât să poți considera că ești în siguranță.

În tot timpul ăsta, alți oameni, de pe altă jumătate de pământ, stau pe margine și își dau cu părerea despre teroriști, despre puteri, despre împărțirea lumii, despre cum ar trebui să fie ca să fie „bine”.

Nu vă lăsați păcăliți! Necazurile omenirii nu sunt doar ale omenirii, ci sunt ale noastre, ale tuturor. Nu poți crede că nu te vor atinge, că nu te vor afecta și că tu vei putea alerga fericit după Pokemoni închipuiți, la nesfârșit. Fiecare lucru pe care îl facem sau pe care NU îl facem, va avea consecințe asupra existenței noastre.

Vine sfârșitul lumii?

La intervale – regulate, aș spune – de timp, omenirea ține să-și amintească sieși că Dumnezeu s-a cam zgârcit când a fost vorba de creier. Pardon, să fiu corectă: de înțelepciune. Creier se pare că avem.

De secole de tot temem de clarvăzători și de înfricoșătoarele lor preziceri: vine sfârșitul, vine molima, ne arde focul, se deschide pământul să ne înghită, năvălesc extratereștrii, vin apele, se cutremură globul pământesc etc. Copil fiind, în priveam pe Nostradamus ca pe un fel de „ochi al lui Dumnezeu” și mă întrebam dacă el o fi fost ALES de le știe pe toate așa bine. Nu prea înțelegeam eu bine cum stau lucrurile: cum le știe, de ce nu le spune clar, să pricepem cu toții, de ce nu s-a ferit de lucrurile de are s-ar fi putut feri și tot așa.

Înțeleg că există o listă cu astfel de clarvăzători:

Screenshot 2016-07-16 13.44.09

(sursa)

Fundamental greșit, my dear Watson!

Cu toată forța lor „clarvăzătoare”, niciunul dintre ei nu cred că a putut anticipa repeziciunea cu care ne ducem la vale și nici inimagiabilele atrocități care se produc în fiecare minut al existenței în diferite colțuri ale Terrei. Tot ceea ce ni se întâmplă, este o consecință firească a lucrurilor pe care le facem sau, dimpotrivă, pe care NU le facem!

∗Nu ne mai ajunge pământul și ne luptăm el. Eu aș zice că e prea mult! Sau, mă rog, suficient pentru fiecare, dacă am păstra proporțiile în limita decenței.

∗Nu ne mai respectăm Dumnezeii! Nici pe ai noștri, nici pe ai altora.

∗Nu ne mai iubim semenii. Se pare că nici pe noi însine, măcar.

∗Nu ne mai pasă de ceea ce e în jurul nostru și nici nu mai mișcăm un pai să îndreptăm ceva, pe motiv că suntem prea mici ca să schimbăm de capul nostru.

Număram dimineață atentatele – pe cele mai mediatizate, că sunt mult mai multe de atât, mai ales în zonele înnegrite pa hartă de atâtea conflicte! (Sursa: Agerpres.ro)

  1. 11 martie 2004Spania: Zece bombe au explodat la Madrid și în suburbiile sale la bordul a patru trenuri, provocând moartea a 191 de persoane și rănirea peste 2.000.
  2. 7 iulie 2005Marea Britanie: Patru atentate sinucigașe comise simultan în trei rame de metrou și într-un autobuz din Londra s-au soldat cu 56 de morți și 700 de răniți.
  3. 18 iulie 2012Bulgaria: Cinci turiști israelieni au fost asasinați la aeroportul din Burgas, în urma exploziei unei bombe plasate într-un autocar.
  4. 7 ianuarie 2015Franța: Un atac terorist a avut loc la sediul publicației franceze de satiră Charlie Hebdo din Paris, Franța, fiind cel mai sângeros din Franța din ultimii peste 40 de ani. Douăsprezece persoane au murit și alte zece au fost rănite
  5. 13 noiembrie 2015Franța: Bărbați înarmați și atacatori sinucigași au comis un val de atentate la Paris, soldate cu 130 de morți și sute de răniți
  6. 22 martie 2016 — Belgia: 35 persoane au murit și 340 au fost rănite în atentatele teroriste care au avut loc la Bruxelles, în Belgia, pe aeroportul internațional Zaventem și în stația de metrou Malbeek aflată la câțiva zeci de metri de instituțiile europene.
  7. 14 iulie 2016Franța: Un terorist a intrat cu camionul în mulțimea care sărbătorea Ziua Franței, omorând 84 de persoane (plus alte 50 care încă se zbat între viață și moarte).
  8. 16 iulie 2016 Turcia: tentativă de lovitură de stat: 250 de morți și 1500 de răniți.

Cum mai poate ține pământul atâția morți? Veniți toți deodată, prea devreme!

Sfârșitul lumii? Este aici deja! Și nu l-a ordonat nimeni, nici măcar Dumnezeu, care și-a pus mâinile la ochi de atâta răutate și suferință.

Oare până unde vom merge? Până la…capătul lumii?

Ce-și doresc bărbații? Răspunsuri direct de la sursă

Provocare la ceas de vară (cu căldura aferentă la pachet): tu știi ce-și doresc bărbații? Hmmm… Adevărul că, în egoismul meu, nu m-am gândit niciodată că bărbații și-ar dori ceva. În cel mai (ne?)fericit caz, am presupus că și-ar doi un lucru sau altul ori m-am mulțumit cu ghicitul. Dar dacă tot veni vorba….

De la Adam și Eva…

…oamenii (= bărbații) își bat capul cu o întrebare similară: oare ce-și doresc femeile? Au făcut filme, au scris cărți, au filosofat pe marginea subiectului. Inutil, femeia rămâne un mister, iar ei, bărbații, găsesc motive de a se fofila când o mai dau în bară din când în când: „nici ea nu știe ce vrea, dom’le!”. Mda. De parcă atunci când e vorba de ei, e  simplu!

Și totuși…ne trebuie un răspuns. De preferat un răspuns care să nu pună paie pe foc în bătălia dintre sexe: bărbatul e așa și pe dincolo, dar femeia e…și mai și! Sau invers. Să lăsăm psihologii, psihanaliștii, misoginii și feministele cu treburile lor și să vedem ce zice omul „din popor”. Am decis, așadar, să mă duc direct la sursă și să-i întreb pe ei, pe bărbați: ce vă doriți, domnilor?

 Studiu de caz: Ce-și doresc domnii?

Am lăsat la o parte detaliile tehnice ale unui studiu de caz. M-am repezit la lista de prieteni și am lansat atacul: ce-și doresc bărbații? Scurt și năucitor, fără întrebări ajutătoare și fără timp prea mult de gândire, pentru acuratețea răspunsurilor!😈

Ce am primit:

  1. Control. (Hmmm…Atât? Control? Fără…detalii? Ce, când, cum? Vina mea că am vrut „scurt și năucitor”!)
  2. Sex. (Probabil tăcerea mea a părut amenințătoare, așa că a apărut continuareaSex, mâncare, siguranțăȘi copii. Și libertate: an open relation. (Și eu care m-am ferit de prejudecata că bărbații vor doar sex! Da’ poate n-am nimerit eu bine persoana! Și ca să mai îndulcească răspunsul, mi-a servit două exemple…memorabile: Al Bundy și Seinfield! Pe bune? Că tot a menționat pe celebrul comediant: „Bărbații își doresc din partea lenjeriei lor intime aceleași lucruri pe care le cer unei femei: puțin sprijin și puțina libertate de mișcare.„)
  3. Nu știu ce-și doresc bărbații! (Îmi plac accesele de sinceritate!) Dar pot să spun ce-și doresc oamenii în general. (Zău?) Acceptare și iubire! (Cam zen domnul! Împăciuitor. Îl păstrăm!)
  4. Habar nu am! (Trebuie să recunosc că aici aveam pretenții! Trebuie lucrat la partea asta cu self-awareness!)
  5. ???? Grea întrebare! (Serios? Și ziceați că e greu cu femeile care sunt prea indecise, prea … Eh. Am așteptat jumate de zi și un răspuns. Se pare că subiectul încă se mai gândește.)
  6. ?! (Se pune drept răspuns și scărpinatul în cap???)
  7. O blondă creață cu********************* și un C Class 220 Kompressor. Și e un răspuns foarte serios!🙂 (Recunosc că l-am întrebat cu teamă pe subiectul cu numărul 7! De aici și cenzura de mai sus. Apoi am căutat repede pe net „kompressoru’”, să nu par ignorantă! )

În acest punct al investigației am rămas fără energie: 4 răspunsuri de „nu știu” sau cu ezitări și doar vreo trei aproape satisfăcătoare, e clar că nu sunt făcută pentru studii sociologice!

Ce spun doamnele? 

Speranța mea au rămas tot femeile. Așa că am lansat aceeași întrebare în tabăra adversă. Dacă pe bărbați abia i-am putut convinge să spună ceva, pe doamne abia le-am potolit!

  1. Sex. (O coincidență de răspuns? Cenzurez restul conversației, de dragul decenței😀 ) 
  2. Sex. Plus continua confirmare a sexualității lor. (Hmmm… Să mă îngrijorez? Că se duce naibii articolul!)
  3. Dracu’ știe! (Pfuai! Pe dânsul am uitat să-l întreb!) „Mămica” perfectă? (O întrebare retorică sau o afirmație nesigură?)
  4. Hmmm…își doresc să fie doriți, își doresc și ce ți-au răspuns bărbații (nu m-aș baza pe asta!), dar cred că, în principiu, e dorința lor de a fi indispensaibili; să se simtă că nu ne-am descurca fără ei...(apoi…uneori e chiar invers!😈 )

  5. Sex. (Mă rog, era o expresie neortodoxă care se rezuma la sex😀) Și bere. (Sprânceana ridicată cerea redresarea situației răspunsului.Atunci….își doresc familie cu o femeie de casă, dedicată și fidelă, care să-i facă copii și mâncare. (Ei, așa da!😀 )

  6. Vor ca femeia de lângã ei sã se simtã neajutoratã 😄 (mãcar din când în când). Tare fericiţi sunt când simt cã ajutorul lor e indispensabil 😜  (Zice că l-a consultat pe consort pentru elaborarea acestui răspuns. )
  7.  Haha! Ești prea tare! (Nu eu, parol! Ăștia de la Cooperativă!Deci râd pe bune. Adică eu l-aș face pe categorii de barbați. Pe vârstă și pe nivelul de educație. No offense for some of them. (None taken! Decât, poate, că m-ai luat cu vorba și n-ai mai terminat categoriile!)

  8. Respect, appreciation, fun, love and sex. Does it answer your question? (Cam da. Dar…iar sex???)
  9. Libertate, discuții simple, pantofi care să nu le facă bătături (if you catch my drift!). Să știe că sunt admirați și iubiți (dar ca un fel de contract, să nu trebuiască să explice de 100 de ori asta și nici să ofere înapoi neapărat). Își doresc să își poată lăsa hainele murdare unde vor, să arunce șosetele fără să trebuiască să-i certe cineva să le pună în coșul de rufe. Să poată bea o bere bună seara, pe răcoare, într-o companie degajată. Să înțeleagă mai bine femeile…Să nu le fie atât de frică de teroriștii ăștia mici de copii. (Mno, ce înseamnă să ai studii de specialitate!😀 )

  10. Dacă e să mă gândesc la al meu, își dorește să nu fie cicălit! (😈 Și? Îi iese? ) Iar material, cele mai noi/scumpe gadgeturi. (Mda, big boys!) Astea două sunt cel mai greu de bifat…pentru că de cicăleală sigur nu scapă (deci am anticipat!), iar pentru ce fluturi visează el, ar trebui să câștigăm la loto. 

În loc de concluzie

  • Nici bărbații nu prea știu ce vor, în genere. Poate dacă le-aș fi adresat întrebarea nuanțată, cu tot cu context. Dar nu asta a fost intenția mea.
  • Femeile și bărbații din cuplurile chestionate nu prea au răspuns același lucru. Dar va rămâne secret, ca să nu iscăm vreun tzunami amoros!
  • Femeile au chef mai mult de vorbă decât bărbații, și le place la nebunie să-și dea cu presupusul.

Totuși, există unele constante: siguranță, stabilitate, nevoia de a controla, de a emana masculinitate, plăcerea gadgeturilor. Așadar, asta trebuie să cauți când vrei să faci cadoul potrivit. Ceva dedicat bărbaților:

WS_Slider_957x457px-2.jpg

WatchShop.ro s-a repoziționat ca fiind singurul magazin online din România cu ceasuri și accesorii dedicat bărbaților. De aceea, nu ai cum să dai greș dacă vrei să-l mulțumești cu un dar deosebit, pe măsura sentimentelor tale pentru el. WatchShop.ro este destinația perfecta pentru doamnele care vor să se asigure că găsesc cel mai potrivit ceas pentru un barbat din viața lor!

ceas-citizen-promaster-sky-as4035-04e-116743

Arată cam bine, nu? Masculin, elegant și induce un sentiment de siguranță pe propriile forțe. Libertate de alegere (din 9000 de modele) și un plus de originalitate!

Nu îi putem neglija și pe subiecții anchetați mai sus. Dar pentru ei am alt mesaj:

Mi-aș cam lua un telefon. Ce să aleg?

Nu sufăr de mania telefoanelor de ultimă generație. Ba chiar aș putea spune că mă declar fidelă obiectelor pe care mi le cumpăr, în general. Rar le schimb, iar atunci când o fac, mă cuprind nostalgiile.

Cu toate acestea, prestația telefonului meu mobil – S3 – cam lasă de dorit în ultima vreme. Nu-mi dă de ales, decât să-i fac felul și să ne luăm adio civilizat, ca în reclama de la Orbit.

Da, știu ce veți spune!

  1. O relație trebuie întreținută. Am avut răbdare, credeți-mă! L-am ușurat de aplicații, l-am resetat, i-m vorbit frumos. Dar se pare că nu-mi răspunde cu aceeași monedă: îmi ia 5 minute să formez un număr, se blochează când ți-e lumea mai dragă sau se închide când îl apusă năbădăile.
  2. Telefonul nu trebuie să fie un lux, ci o necesitate. Este, corect! Lux ar fi dacă era îmbrăcat în aur, și împodobit cu vreo nestemată la modă. Lux era și dacă avea abilități total inutile pentru mine sau dacă prețul lui depășește logica achiziționării. Necestate este, însă, și când sună telefonul și, deși faci „slide” la dreapta, nu se întâmplă nimic, sau când arde să suni urgent și nu se mișcă niciun pixel.
  3. Ce făcea lumea înainte de era telefonului? Făcea foarte bine! Dar atunci salariul nu intra pe un card, ci îl primeai în mână și știai și cât și când ajunge. Nu făceai comenzi online, așa că-ți bătea poștașul la ușă cu colet cu tot. E drept că uneori e bine să iei o pauză  de la toată expunerea asta la beneficiile tehnologiei, dar de multe ori se pare că nu a încotro.

Cu ce îl înlocuim?

Acum, că a crăpat, am spus deja. Dar ce poate fi destul de eficient și rentabil ca să-l înlocuiască?

M-am declarat fan Samsung. Până când fițele telefonului meu s-au dovedit identice cu alte telefoane din aceeași gamă, astfel că nu se mai pune problema de ceva ce aș utea să fi făcut eu greșit îngijindu-l. Am tânjit după S6 o vreme, îl visam noaptea și era musai gold. la un pas eram să-l achiziționez, doar că bugetul alocat acestui moft nu prea se apropia de preț. În timp ce așteptam reducerile, vreo Vinere neagră sau ceva de genul, s-a întâmplat să aud povești horror cu telefoane Samsung, așa că am zis să mai căutăm.

IPhone. Hm… Ei, uite, ăsta mi s-a părut mereu telefon de fițe. Am ținut în mână unul singur, la un moment dat, dar nu am părut prea încântată de el. O fi fost ignoranță sau lipsă de clasă (?!), habar nu am, cert e că nu mi s-a năzărit niciodată că l-aș vrea.

Mai avem opțiunea LG G4. Aparent cea mai bună, până acum, mai ales că la aceleași caracteristici ca ale lui Samsung S6, plătesc mai puțin.

LG-G4-Beat-2.jpg

Ce vreau de la un telefon

1. Mai întâi, vreau să funcționeze foarte bine. Să nu se ducă naibii funcționalitatea când am de instalat o aplicație nouă.

2. Să aibă caracteristici decente:

  • Model procesor:  Qualcomm Snapdragon 808 cu X10 LTE Hexa Core 64-bit
  • Memorie RAM: 3 GB
  • Memorie internă 32 GB
  • Rezoluție:  2560 x 1440
  • Diagonala display: 5.5 inch
  • Rezoluție cameră: 16 MP
  • Cameră secundară: 8 MP

3. Să pot face și fotografii când se impune, clare și luminoase.

4. Să pot accesa internetul când am nevoie, mai ales în regim de urgență.

5. Să pot juca un joc-două, dacă mă plictisesc😀 sau dacă vreau să mă relaxez.

6. Să mi-l permit!

Sfaturi? 

Prin urmare: ce telefon îmi recomandați? Aș prefera și argumente pertinente. După ce mă lămuresc, vine întrebarea următoare!😀

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Lecturi cu aroma de viata

O carte deschide poarta spre un alt univers.

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

comentator amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 416 alți urmăritori