Ai blog? Vrei să fii SUPER? Încearcă un SuperBlog!

Bloggingul. Acest vis al modernității, acest microb al vremurilor actuale… Dacă te-a prins și pe tine, te afli, probabil, într-una din următoarele două situații:

a) Scrii pentru că visezi preamărire: cititorii mulți, Google ranks la cote maxime, SEO, un blog, două, trei și apoi 10 (nicio iluzie aluzie, IEmil!), bani care curg gârlă…

b) Scrii pentru că îți place al nabii să faci asta, pentru că adori provocările și pentru că un concurs înseamnă pentru tine, mai mult decât un premiu. (Bine, la drept vorbind, dacă nu te-ar interesa ȘI premiul… ai fi ușor de pe altă planetă, a.k.a idealist și nu ai să reziști prea mult în branșă. E bun și scrisul de plăcere, dar nici chiar așa, NUMAI de plăcere! 😀 )

Dacă te afli într-una din stiuațiile a) sau b), te califici pentru titlul onorific de superblogger. Asta plus nebunia de a te înscrie a mia oară într-o competiție pe care ai blamat-o, în care ai înjurat birjărește, în care ai plâns după afișarea notelor, te-ai certat cu cel puțin un sponsor și ai amenințat cel puțin o dată că ieși din concurs. Preaviz, cum ar veni. Gen!

Impresii de (după) SuperBlog

Prima dată când m-am trezit în iureșul evenimentelor, mi s-a părut că sunt ruptă din soare și că fac parte din elita bloggerilor. A ținut multă vreme impresia asta. Am înțeles că e un fel de maraton al scrierilor (semi)creative, un război al nervilor, o goană după puncte și un fel de roată a norocului pe alocuri. Treptat, am descoperit că se râde. Mult! Nu contează dacă se râde de situație sau de cineva. Voia bună e molipsitoare și contracarează lacrimile adiacente punctajului afișat pe ecran. SuperBlogul este o luptă! Cu temele, cu deadline-ul, cu (în)jurații, cu platforma buclucașă. Dacă vreți mai multe impresii, citiți aici, aici și aici.

Likes:

1. Este un concurs altfel (că e plin de competiții blogosferice). Asta pentru că a creat în jurul lui o comunitate. Asta se datorează desigur organizatorilor (Claudia și Albert), dar și dozei de nebunie cu care bloggerii se aruncă în arena leilor paralei.
2. Adrenalina
3. Premiile
4. Gala
5. Lecțiile din timpul și de după
6. Dependența
7. Nașa Agurița – un fel de Jackie Chan care sparge mobila cu capul.
8. Olimpiana șturlubatică mereu altfel, originală și amuzantă!
9. Târnoveanu – Coftică – în rolul rebelului fără cauză care vinde și cumpără, iar tot ce câștigă investește în „his happily everafter”.
10. IEmil care câștigă fiecare probă. Până se afișează notele.
11. Aricioasa inspirată care duce în spinare pe Ioana spre victorie.
12. Dana Maria, jos pălăria, care e mereu „#unapezi”

Dislikes:

1. Unii oameni (și unii bloggeri – ca să nu se supere preacinstitul și preaminunatul.eu) nu înțeleg că este un… joc. Mai serios decât alte jocuri, e drept, dar tot un joc. În care se pierde, uneori, nedrept. Ca la ruletă. Că nu așa ar trebui să fie este altă poveste. Tocmai pentru că formatul emisiunii asta prevede. Iar noi știm la ce ne înhămăm de la început. Mai puțin cei nou-veniți.
2. Agresiunile. Rare, ce e drept, dar uneori nejustificate. Un limbaj prea dur la adresa cuiva care poate a greșit sau poate nu. Acestea sunt stricătoare de relații.
3. Uneori NU se respectă regulile jocului. TOATE regulile jocului. Am zis că taxăm greșelile de scriere, păi să nu iasă articol câștigător cu trei greșeli grave de ortografie, două de exprimare și alte așezări în pagină! Sau cerem mere și punctăm pere, doar pentru că între timp ne-am dat seama că sună mai bine.

Dacă aș fi superblogger șef….

Dacă e liber la sugestii și îmbunătățiri, să băgăm:

• Probe formulate clar. Ce vrem? Vrem advertorial? Vrem poveste? Să strigăm în gura mare! Pentru că uneori am impresia fie că nici sponsorul nu știe ce vrea și așteaptă să vadă ce iese, fie că e secretos cu privire la ceea ce dorește cu adevărat, din motive numai de el știute.
• Prezența juriului. Să fie stimabilul/ responsabilul cu noi în grup. Să răspundă direct la întrebări. Să pară umanizat și nu un semizeu care priveste de sus și decide capul cui cade la sfârșitul jurizării.
• Să se respecte criteriul ortografiei. Înnebunesc (întotdeauna cu 2n, da???) când citesc articole câștigătoare cu greșeli grave. Nu vorbesc despre typo! Ci de greșeli succesive care denotă că ar trebui mai multă atenție. Suntem un fel de scriitori, nu? Un fel de (cum zice gura târgului) „formatori de opinie”. Păi?
• (Și cu asta s-au dus eventualele voturi pe care le-aș fi primit pentru acest articol) Aș introduce obligatoriu diacriticele! Nu doar pentru SuperBlog! Cum nu citesc în cărți serioase altfel decât cu diacritice, nu văd cum aș putea citi bloguri serioase FĂRĂ. Dacă îmi argumentați cu nenorocitul de SEO și indexarea vieții pe Google, nu vreau să știu!
• Gala să nu fie numai o defilare pe podium. Să fie de două zile, dintre care una sub formă de seminar. Cine dorește și, mai ales, cine se pricepe să țină niște speech-uri de tipul TED 😀 Ei, poate nu chiar așa… dar ceva ce putem împărtăși celorlalți, ceva ce putem învăța dincolo de acest concurs.
• Seriozitatea sponsorilor TREBUIE să fie direct proporțională cu cea a participanților. Ai zis deadline? Păi ăla să fie! Și la mine, cel care își stoarce creierii să scrie, și la tine, oricât de greu îți e să citești și să jurizezi! Ai știut în ce te bagi când ai semnat! Iar dacă respecti toate regulile jocului, s-ar putea ca articolele să se trieze singure.
• Să mi se răspundă personalizat la fiecare contestație. Pentru că articolul meu nu e tras la indigo după altele.

Concluzie?

Nu știi cum e până nu încerci. Ai să simți repede dacă ești „de acolo” sau dacă nu e de tine. Ai să știi dacă mai vrei sau dacă te duci repede în direcția cealaltă. Învârtindu-te! Și blestemând ziua în care te-ai înscris. Dar… de obicei, SUPERBLOG e un „film” mereu cu „To be continued”.

………………………………

Acest articol NU face parte din competiția Superblog! 😀

 

SuperBlog 2017. Nu-i chiar ca-n junglă!

Ca de obicei, scriu ultima și la spartul târgului, când toată lumea a epuizat subiectul! Asta pentru că nu mi-a impus nimeni deadline pentru acest articol! 😉 Evident, fiecare cu perspectiva lui, prin urmare, mă aștept să se găsească, totuși, vreun „fan” al Rudiei care să citească până la capăt.

Unii strâmbă din nas când aud de competiții blogosferice. Fie pentru că experiența lor le-a arătat că pot aduce cu ele dezamăgiri, fie pentru că nu văd logica scrierii unor articole „gratis” pentru niște sponsori mai mult sau mai puțin generoși. Alții, în schimb, abia așteaptă să se lanseze ediția următoare și să se apuce de scris. Nu fac parte nici din prima categorie, nici din a doua. 😈

De ce IAR SuperBlog?

După o pauză de un an (adică două ediții) am decis să o iau de la capăt cu stresul, deadline-urile, probele imposibile, orologiul de la miezul nopții, platforma, notele. Mai puțin cu nervii! Pe ăștia am decis să-i las deoparte anul ăsta. Nu am stat prea mult să mă gândesc ce mi-a venit de m-am înscris, dar acum, dacă e să privesc retrospectiv, realizez că ar exista niște motive pentru care m-am aruncat din nou în vâltoarea evenimentelor.

1.SuperBlogul dă un soi de dependență, lucru confirmat chiar de veterani ai competiției. Nu-i așa, Olimpia(no)?

2. SuperBlogul este o continuă provocare. Pentru cine vrea să se joace cu vorbele, cu imaginile, cu ideile, cu temele. Pentru cine are nervi să meargă până la capăt, indiferent de rezultate. Pentru cine iubește să scrie după teme impuse.

3. SuperBlogul naște prietenii. Unele durează mai mult decât te aștepți. Iar altele se ivesc fără să te anunțe în prealabil. Îmi place să cred că am câștigat niște prieteni prețioși de-a lungul anilor în această competiție.

O Pisică Neagră – Georgiana

Comentatoramator – Ioana

Cristina din Moinești – Cristina

Ai heart you – Adrian

Bibelou Blog – Dana

Motivelor ăstora cu caracter general, le-aș adăuga două motive personale. Primul se referă la faptul că, fără provocare și fără deadline, blogul Rudiei ar prinde rugină. În fond, acesta este și motivul pentru care s-a născut Blogul neinspirațional: să accepte provocări, chiar dacă ele înseamnă lupta cu morile de vânt. Al doilea este legat de dorința de a câștiga premii. Din fericire, uneori se și întâmplă! Și de aici „motorul” care pune în mișcare participarea următoare.

Despre „a avea un SCOP”

La gală s-a vorbit despre a avea un scop atunci când te înscrii la SuperBlog. Majoritatea își setează scopul suprem: să câștige! Trofeul, desigur! Dacă nu, poate locul al doilea sau al treilea. Ori măcar să câștige premiile alea multe și importante. Unii și-au pus asta în minte și au și găsit resursele necesare să îl îndeplinească. Alții au rămas dezamăgiți și, pe alocuri, frustrați de ceea ce au perceput drept un eșec al participării lor la această competiție. Poate ar trebui să schimbăm perspectiva din care privim lucrurile.

Cred că uităm câteva aspecte esențiale despre SuperBlog:

• este un concurs, prin urmare, trebuie să existe câștigători și… necâștigători.
• este vorba de creativitate, pe care nu o poți cuantifica, oricâte criterii folosești în notare.
• este un compromis, pentru că uneori alegi să scrii poate puțin diferit de felul în care ai fi făcut-o în mod obișnuit pe blogul propriu.
• apare mereu elementul surpriză: fie că e vreun jurat amețit care nu respectă regula jocului, fie că ai scris pe lângă subiect, fie că altcineva a tras cartea câștigătoare, pentru că a fost mai bun.
• în fond, articolul câștigător nu ține neapărat de cât de bine ai scris, ci de cât de convingător ai fost și cât de mult ai picat pe aceeași lungime de undă cu sponsorul. Iar asta e indiferent de numărul de cititori, de SEO, de vizualizări etc.

Da, uneori e nedrept, alteori e subiectiv, dar pun pariu că nu te gândești la asta când se greșește în favoarea ta, nu-i așa? 😉

Probe, premii, note

Nu e cazul să fim ipocriți! Și Rudia ar fi vrut să câștige! Dar nu chiar cu orice preț! Scopul (inițial) a fost să termin concursul, dacă tot m-am înscris și să nu mă fac de râs, dacă tot am pretenții de la mine. Apoi am văzut că sunt în primul pluton și am început să sper. S-au spulberat și speranțele astea odată ce au avansat probele, așa că nu mi-a rămas decât să mai cred că am puterea să obțin și un premiu, pentru palmares! Și a venit și premiul, ceea ce mi-a dat o oarecare satisfacție. Am uitat până și de nedreptatea de la Ștampilă!

Statistica personală arată așa:

• 27 de probe, 2557 de puncte, locul 4
• o probă câștigată cu 100 de puncte la InterComFilm
• 2 premii cu Farmec
• 2 premii de consolare la RAO și SWISS Solutions
• o noapte minunată la Hotel Royal Poiana Brașov
• punctaje peste 90, cu o singură excepție, nedreaptă, după părerea mea, la fel de subiectivă ca aceea a juriului.

Oameni

Claudia. „Cheia și lăcata” acestui concurs. Cu limita de suportabilitate ridicată la maxim. Calmă și diplomată. Prezentă la ore imposibile și dornică să ajute, dar la fel de bine imparțială!

Dana Maria. Cu care am îmbrăcat revoltele în lacrimi de râs. Cu tot cu al ei Costică (Constantin Târnoveanu)

Georgiana Mihăilă. Căreia îi mulțumesc încă o dată pentru suta salvatoare! 😉

Cristina Chifu. Pentru susținerea necondiționată, cu surle și trâmbețe, pentru degetele înscucișate și vorbele frumoase, precum și pentru voucherul de la RAO!

Olimpia Săpunaru. Pentru că prezența ei la această Gală face ca lucrurile să fie mereu altfel!

Cristina Lincu. Pentru că este un om deosebit. De zece! 😉

Marius Mandache. Pentru că a stat cuminte pe locul 5 și mi l-a lăsat mie pe „4”. Și pentru filmulețul special despre Gală:

Dana Afrăsinei, a.k.a câștigătoarea trofeului, de la care am aflat rețeta proprie a succesului în această ediție. Și cu care m-am hilizit la Gală! Și cu care am făcut fotografii multe, doar-doar e contagioasă! 😀

Daniel Botea. Cu gașca lui de olteni veseli și puși pe glume! (Am căutat autografele pe mașina personală).

Ioana Razk și Adrian Găinaru. Pentru că îmi sunt oameni faini.

M-am bucurat să-l revăd pe celebrul Emil Călinescu, one-man-show and 9-blogs-man. 

Am cunoscut oameni frumoși care m-au fascinat: Mădălina Sultan și Ioana Ishikawa – Constantin.

Am râs, am dansat, am mâncat, am povestit, ne-am pozat. Și iar am râs.

Ne-am bucurat de toate lucrurile pregătite de gazda noastră, Hotel Royal Poiana Brașov.

Toate astea adunate înseamnă un câștig important! Și poate de aceea revin cu încăpățânare în concursurile SuperBlog. Pentru că, la final, când tragi linie… dă cu plus! În cazul meu, cel puțin!

În loc de concluzie

Nu știu niciodată dacă va fi o dată viitoare. De obicei decid pe ultima sută de metri.

Nu cred că există o rețetă pentru a câștiga trofeul râvnit. Știu doar că fiecare a încercat altceva. Și că sunt destule variabile în acest sens.

Nu știu dacă merită. Fiecare trebuie să decidă în nume propriu.

Ceea ce știu e că de fiecare dată am savurat momentele faine la Gala SuperBlog, care au făcut să pară că acesta este un concurs altfel!

………………………………………………

Sursa foto: galeria SuperBlog

 

 

De la mama la… Hotmama

O femeie însărcinată este o femeie frumoasă. Doar că și ea trebuie să conștientizeze acest lucru. Perioada aceasta este un slalom permanent printre transformările spectaculoase ale propriului corp, bucuriile și emoțiile premergătoare celei mai importante întâlniri din viața ei și, deopotrivă, temerile care apar, inerent, la fiecare pas.

sursa foto: https://www.facebook.com/pg/hotmama.ro/photos/

În egală măsură, perioada de imediat după naștere este la fel de provocatoare și solicitantă. Până își revine corpul la forma inițială, până te obișnuiești cu noul statut și până reușești adaptarea la noua situație, ai nevoie de timp, răbdare și suport.

Care sunt nevoile unei femei gravide?

1.Să se simtă confortabil. Nu e ușor să lupți cu toată ceata de hormoni care îți invadează viața, corpul și mințile. Nici să vezi cum nu te mai încap hainele preferate și că, pe zi ce trece, în oglindă apare altă persoană decât cea cu care te-ai obișnuit până acum. Blugii par să intre la apă, bluzele nu-ți mai evidențiază silueta care până atunci fusese de invidiat. Nu te mai recunoști, nu pari să te mai simți bine în pielea ta.

2. Să fie înțeleasă. Dincolo de micile (sau marile) capricii ale unei femei însărcinate, ea are, cu siguranță nevoie nevoie de compasiune. Să știi că te înțelege cineva și că face un pas înainte spre a-ți întâlni nevoile.

3. Să râdă. Râsul face mereu bine. Și ar trebui să devină un stil de viață, o modalitate de a te lupta cu tot ce vine nou peste tine rostogolindu-se și punându-ți răbdarea la încercare.

Pur și simplu mama sau… Hotmama?

Uneori, când vine vorba despre femei însărcinate, haina face pe om! Astfel trebuie văzută utilitatea unui magazin online cu haine pentru gravide și haine pentru alăptare. Mai întâi, pentru că pune la dispoziție articole care să te ajute să te simți confortabil și să nu-ți pierzi (de tot) senzualitatea.

În același timp, te ajută să îți recapeți încrederea în tine. Indiferent de încurajări, foarte multe viitoare mămici se opesc la ceea ce văd în oglindă: o burtă care crește și transformă silueta grațioasă în ceva ce nu mai păstrează nimic din vechea persoană. Și atunci, o fustă cu talie ajustabilă pentru o zi obișnuită, o rochie de seară potrivită pentru un eveniment deosebit sau o pereche de pantaloni office pentru perioada cât încă mai mergi la serviciu pot schimba mult starea de spirit a unei femei însărcinate.

De aceea, este nevoie de mai mult decât un simplu magazin online. Trebuie să fie un concept, care să întâlnească toate nevoile, enumerate mai sus, ale unei femei care se pregătește să nască sau care a devenit recent mamă. 

Cum ar arăta o campanie HOT(Mama)

Avantajul lumii moderne constă în faptul că magazinele online sunt acum la îndemâna oricui. Nu mai trebuie să te plimbi dintr-un loc în altul, încercând să probezi produse diferite când ele pot veni acasă la tine, unde le poți încerca în tihnă și în propriul ritm. Eviți aglomerația și toate pregătirile necesare pentru a ieși din casă, atunci când nu te mai miști cu atâta ușurință. În același timp, poate fi și un dezavantaj. Din multitudinea de astfel de magazine online, cum faci alegerea potrivită? Cum știi care este de încredere prin calitatea produselor și a serviciilor?

De aici nevoia unei promovări sincere și serioase.

1. Ce mesaj transmite magazinul online Hotmama?

Că maternitatea este un motiv de bucurie și că îți oferă o strălucire aparte. Dar când ai și o haină potrivită, care să te avantajeze și să te înveselească, atunci poți simți că toată lumea e a ta. Îți dă o stare de bine, energie cât să treci peste toate lucrurile mai puțin plăcute și sentimentul că poți fi, în continuare, HOT. Mai mult decât atât, produsele sunt 90% bumbac și 10% fibre elastice. Tehnologiei de realizare a țesăturilor le face potrivite și pentru perioada alăptării.

2. Cum faci credibil acest mesaj?

Oamenii cred ceea ce văd cu ochii lor. O campanie sub forma unor spoturi care să poată fi difuzate la televizor (poate chiar la TVR2!). Scurte interviuri cu mămici în devenire sau cu cele care deja au născut, în care să poată fi sondate nevoile reale ale lor. Ce le creează discomfort? Ce le-ar face să se simtă mai bine? Pe baza răspunsurilor lor, pot fi invitate să aibă o experiență Hotmama. Să testeze produsele, să simtă diferența, să beneficieze de confort. Diversitate, calitate, preț. La final, să-și poată exprima părerea despre această experiență și să recomande, din proprie perspectivă, produsele testate.

3. Cum duci vorba mai departe?

Poți apela la comunitatea Chic-Elite. Cum aceasta pune în prim plan valorizarea femeii ca imagine, ca potențial, va fi un sprijin real în transmiterea mesajului exact în rândul celor care pot beneficia cel mai bine de produsele Hotmama. Conținutul variat al platformei include tematică legată de viață, sănătate, carieră, stil de viață. Astfel că viitoarele sau proaspetele mămici vor intra într-o lume nouă, vor putea comunica cu persoane care au nevoi sau interese comune, vor putea înțelege mai ușor schimbările din viața lor. Ele însele vor putea împărtăși din experiența proprie, scriind pe platformă la secțiunea care li se potrivește. Se vor simți utile, vor căpăta încredere în ele și se vor simți confortabil în propria piele.

Promovarea prin blogging a devenit în ultima vreme o modalitate perfectă de a răspândi o informație importantă. Experiența unor bloggeri care devin voci puternice ale unei comunități, poate fi punct de referintă. Este exemplul Cristinei Lincu, autoare a unei cărți care a devenit rapid foarte populară: Mamă de 3, femeie de 10! Sau invers?. Scrierile de pe blogurile ei sunt despre nevoi, despre probleme, despre gânduri. Prezentate într-o manieră atractivă, ele vor descreți frunțile celor mai temătoare (viitoare) mămici, le va ajuta să găsească acea compasiune și să înțeleagă că ceea ce li se întâmplă este universal.

În esență, orice produs se vinde prin autenticitatea poveștii care îl reprezintă, iar această poveste trebuie să izvorască din experiențe de viață sincere. Doar astfel mesajul se propagă și devine ușor de asimilat. Căci un magazin bun nu vinde numai un produs, ci și un mesaj bun care poate să îți schimbe viața.

……………………………

Ultimul deadline, ultima probă SuperBlog2017, sponsorizată de Hotmama.ro

 

Cu jungla nu-i de glumă

„Viaţa este o grădină zoologică în junglă.”

-Peter De Vries

Te trezești dimineața (uneori mult prea devreme!) într-o lume pe care o crezi normală. În patul tău, în casa ta, lângă lucrurile care îți sunt familiare, alături de persoanele cu care ești obișnuit. Și speri de fiecare dată că va fi o zi liniștită, că îți vei îndeplini sarcinile obștești și că totul va fi în absolută armonie.

Doar că apoi…trebuie să pleci la muncă! Și viața ta devine ca un joc Jumanji: un film, o aventură, o junglă, uneori o comedie! „You pick a character and you are that person in the game!” Asta dacă ești norocos și nu alege viața vreun avatar în locul tău!

Viața ca o/în junglă

Aflu că pe pe 29 decembrie 2017 se lansează și în România filmul „Jumanji: Welcome to the Jungle”.

Și pentru că mi-a fost dragă prima variantă din 1995 cu actorul meu preferat, trag o privire la trailer:

Suficient cât să îmi dau seama de două lucruri. Mai întâi că merită să-mi petrec vreo două ore la cinema cu nelipsita pungă de popcorn ca să mă deconectez. În al doilea rând, este clar că oi fi găsit și eu o consolă veche pe undeva și că am apăsat cu degetul, însconștient, pe vreun buton! Doar așa se explică unele experiențe din mediul… intelectual în care îmi desfășor activitatea!

Sunt un fel de Karen Gillan, devenită Ruby Roundhouse, într-o luptă pentru supraviețuire. Nu de sănătatea și integritatea mea fizică mă tem, ci de cealaltă, „telectuală”. De aceea, de mult ori îmi doresc să am niște super-puteri ca să fac față pericolelor și întâmplărilor aproape hilare de la locul de muncă din propria junglă.

Fiecare junglă cu Sfinxul ei! Nu trece nimeni de el, decât dacă se dovedește mai inteligent! A fost însărcinat de „mai-mari” cu trierea persoanelor care arată corespunzător și care respectă eticheta. Nu intri acolo dacă ai blugii rupți și părul roșu, ușor ciufulit. Nici într-un caz cu buricul dezgolit sau pantalonii mai sus decât prevede legea! Asta pentru că i se activează simțurile și ai toate șansele să simți pe șira spinării lipicioșenia privirii languroase. Cum ar fi să-i pot controla mintea? Să-l fac să vadă doar ce vreau eu să vadă, în ciuda oricăror aparențe. Eventual să se vadă el însuși gol, dezvelit și să se simtă neputincios!

La etaj, găsești the big Gorilla. La propriu! Te pândește de cum intri și se aruncă peste tine cu toată puterea: ce ai mai făcut, pe cine ai mai văzut, dacă știi ce a pățit Gigi electricianul, dacă ai văzut cât s-a făcut kilul de ceapă și tot așa. Te sufocă în toate conotațiile posibile. Dacă nu îi iese cu întrebări nesfârșite și ridicole, se așază în fața ta, cu mâinile gigantice întinse cât să se li se vadă toată grăsimea și te fixează la perete ca să fie sigură că nu pleci până nu termină ce are de zis. Mi-aș dori să am abilitatea de a trece prin orice fel de obiecte solide. Să o las în urmă gesticulând și bătându-se cu pumnii în piept de supărare s-a trezit fără ascultător.

The snake. Pe ăsta nici nu îl simți când și cum se apropie. Alunecă sâsâind și te pomenești cu el încolăcit în jurul gâtului, șoptindu-ți câte o sarcină de lucru, în timp ce scuipă venin prin spațiile unde se presupune că ar fi trebuit să existe dinți. Aș vrea să mă pot transforma în apă, și să-i alunec din strânsoare, scurgându-mă și regrupându-mi celulele purificate într-un alt capăt al…junglei.

Maimuța. Rotunjoară și foarte gălăgioasă, țipă scurt și asurzitor, dar încontinuu, de zici că are normă de cuvinte în fiecare zi și îi e teamă că apune soarele înainte să le termine. Nu i te poți împotrivi, căci te doboară, nu te poți ascunde, că apare de unde nu te aștepți. Ce bine ar prinde o super-putere…specială: Freeze! Și să înghețe acolo! Să stea nemișcată, cel puțin până mă îndepărtez suficient de mult.

Pantera neagră. Te pândește de departe și te urmărește pășind tăcut în spatele tău. Chiar dacă apuci să o zărești, îți lasă impresia că nici nu te bagă în seamă, că nu exiști. În realitate, abia așteaptă să te întorci cu spatele și să-ți sară dintr-un tufiș, cu ghearele înfipte în carnea moale. Nu trebuie să te omoare, căci se distrează mai bine chinuindu-te. Mi-aș dori forță! Să pot răspunde atacului pe măsură, să ne încleștăm în luptă dreaptă și să-i anihilez puterile, iar la final, să stau victorioasă deasupra ei.

În junglă nu strică niciodată să ai super-puteri! Mi-ar plăcea să am abilitatea de a manipula timpul. Și de câte ori ceva nu iese cum trebuie sau pericolele se dovedesc prea mari, să pot derula și să o iau de la capăt. Până când iese așa cum trebuie. Alteori simt că mi-ar prinde bine să-mi pot schimba forma. Să fiu pasăre când nu e de stat pe pământ, să pot trăi sub apă dacă simt că acolo aș fi mai în siguranță sau să fiu insectă ca să mă strecor nevăzută din fața pericolelor.

Filmul e film. Din păcate și realitatea e realitate. Dar mi-aș dori să am puterile astea de fiecare dată când se apropie ziua de luni și trebuie să mă pregătesc psihologic pentru întâlnirea cu viețuitoarele junglei mele.

………………………

O Pisică Neagră ne-a provocat la un exercițiu de imaginație cu sponsorul InterComFilm, pentru penultima probă a SuperBlogului 2017. N-ar strica o super-putere specială: să pot intra în mintea ei si să-i dictez ce notă să dea abordării…inedite a subiectului 😀

 

Eu mănânc, tu mănânci, noi ne jucăm!

Nu sunt foarte prietenoasă cu toamna. Mai ales când aruncă peste tot cu ceață și îmbracă orașul în gri. Ne-am împrăștiat fiecare prin camera lui unde ne-am văzut, o vreme, de treburile noastre. Unul a citit, celălalt s-a uitat la un meci de handbal, iar juniorul a zăpăcit tastele laptopului cu FIFA.

-Mami, m-am plictisit!

Nu l-am băgat prea mult în seamă. Am auzit de atâtea ori replica asta, încât m-am setat să nu o mai las să-mi alerteze nervii.
La un moment dat, s-a băgat în sufletul meu, trăgând cu ochiul la ceea ce făceam.

-Hei, stai așa! Ce e aia? Dă puțin înapoi! Mai! Încă puțin!

Nu aveam nici cea mai vagă idee ce văzuse în timp ce derulam paginile rețelei de socializare cu același sentiment de moleșeală tomnatică.

-Ce e asta? Un telefon Huawei!!!

În acest punct trebuie precizate două lucruri esențiale. Mai întâi că puiul e fascinat de concursuri! Are impresia că e suficient să trimită vreun cod de pe vreo etichetă ca să se vadă cu premiul la ușă. Mai grav decât atât, visează de ceva vreme să pună mâna pe (a se citi „să cumpere din banii lui”) un smartphone.

-Ce trebuie să facem, mami? Participăm?? Te rooog! Te rooooog!

Îl lămuresc că e un concurs lansat de Wu Xing și că trebuie să construim una din provocările lansate pe site, folosind cutiile și bețișoarele rămase după ce comandăm (și mâncăm!) mâncare chinezească.

-Ce înseamnă mâncare chinezească?

Să-i spuuun, să nu-i spuuuun…

-Înseamnă furnici în copac, urechi de lemn…

-Hei! Râzi de mine? Furnici??? Nu cred că vreau!

-Tu poți să mănânci pui cu orez sau niște paste. Ori un desert specific…

Decidem să facem o comandă în grup. Noi pentru că ne cam încerca foamea și nu avea nimeni chef să gătească ceva rapid și bun, puștiul pentru că începuse să spere că poate câștiga marele premiu un smartphone Huawei P10Lite. Invităm și prietenul puștiului, pe Alex, la dezmăț, ca să echlibrăm balanța.

Pentru că nu ne-am putut pune de acord ce ar fi de gustat, am comandat câte puțin din fiecare.

-Dai și tu Share la cutia aia de Noodles?

-Mai lasă-mi și mie orez din cutia ta!

-Unde e puiul ăla Shaghai?

Așa că, după marele festin, pe pe masă zăceau 12 cutii WU XING goale și 4 perechi de bețișoare chinezești.

-Sper că nu vrei să le arunci! îmi zice juniorul văzându-mă pregătită să le strâng. Avem de participat la un concurs, ai uitat?

Uitasem! Ne-am adunat în jurul mesei, am curățat puțin cutiile și ne-am pus pe joacă! Doi adulți și doi copii, 12 cutii și 8 bețișoare. Jocul era așa: fiecare dintre noi trebuia să inventeze o provocare, când îi venea rândul, folosind exclusiv din ceea ce era pe masă. Când era gata, trebuia să strige Wu Xing – copilul a crezut de cuviință că ne trebuie un strigăt de luptă – și să numească următorul…provocat. Cine rămânea fără inspirație, ieșea din joc. Până la ultimul, care era desemnat câștigător.

Juniorul a fost primul. A constuit un turn punând una peste alta, cu mare grijă, fiecare dintre cutii.

-Cel mai înalt turn din lume! WU XING! Mami, you are next!

M-am uitat îngrozită la grămada de pe masă… Am luat două cutii pe care le-am închis și le-am pus drept ferestre ale unei case. Două bețișoare au alcătuit acoperișul, iar pe marginile laterale și la bază, am mai pus celelalte 6 bețișoare.

-Home sweet home! WU XING! Alex?

Alex e fan extratereștri! Așa că a folosit o cutie pentru capul extraterestrului și două bețișoare drept antene. 

– Ăsta e Zag-Zag. De pe Marte, că e roșu! WU XING! E rândul tău!

Consortul părea dezorientat. A luat șase cutii și le-a așezat în formă de V. Apoi a pus trei bețișoare unul în capătul celuilalt înăuntrul V-ului.

-Martini! Pentru doamna! WU XING!

Hmmm, martini fără măslină?  Am luat-o de la capăt și fiecare a trebuit să facă o figură geometrică din cutii și bețișoare. Un cerc, un pătrat, un dreptunghi, un triunghi.… Apoi ne-am întrecut în litere: un A, un B, un C, în cifre și tot așa… Am constatat că imaginația s-a mutat toată la copii! Așa că, inevitabil, am pierdut! Câștigătorul a fost tot copilul personal, care a făcut o piramidă.

Ne-am pozat, am pozat și provocările și ne-am amintit de concursul Share and Play. Am ales provocarea dragonului – Dragoniada – am făcut fotografia și ne-am înscris. Copilul visează acum la premiul cel mare, iar eu aș mai gusta un pui în sos dulce acrișor!

♦

Concursul e pe bune! Dacă vreți să mâncați, să vă jucați și să câștigați, începeți cu o comandă WU XING prin aplicație, online sau telefonic. Savurați bunătățile, alegeți-vă provocarea, faceți poza și înscrieți-vă în concurs. Dacă veți cțștiga, nu uitați cine v-a dat pontul! 😀

…………………………………….

Provocare…chinezească de la WU XING la SuperBlog 2017

Cafea cu arome de trecut (Capitolul XVI)

“Let me wake up next to you, have coffee in the morning and wander through the city with your hand in mine, and I’ll be happy for the rest of my fucked up little life.” 
― Charlotte Eriksson

Se trezi îndreptându-se aproape mecanic spre bucătărie. Desfăcuse cutia cu monodoze de cafea și acum se uita încurcată spre butonul de pornire: în fond, pentru cine avea să o prepare în dimineața asta înnorată de toamnă?

 

Îi rămăsese gândul ca un gest reflex de pe vremea când… Da, de pe vremea aceea, când diminețile aveau invariabil aromă de cafea... Când ea deschidea puțin pleoapele, cât să întrevadă lumina zorilor și să-și dea seama că îi bătuseră de multă vreme în geam, deja:

–Hei, leneșo! Se răcește!

Îi spunea mereu astfel cu o drăgălășenie pe care nu avea să o mai regăsească vreodată în vocea altcuiva. Ea nu bea niciodată cafea. Dar el pregătea mereu două cești, din care aburul se ridica în spirale, parcă dansând, semn că dimineața va fi una reușită. Apoi își deschidea tableta să verifice repede corespondența în timp ce sorbea cu nesaț din ceașca albă. Ea lua în mâini cealaltă ceașcă, o învelea cu degetele subțiri și și-o apropia de nări, ca să-i simtă aroma. Așa, cu ochii închiși. Era singurul moment în care lăsau liniștea să le invadeze spațiul intim, un fel de pauză pe care și-o îngăduiau, fără plece unul de lângă altul.

Cafea Kafune

-„Iar te-ai cufundat în stele...”?

Mâna lui mângâindu-i șuvița rebelă de pe frunte o trezea din visare. Iar ea îi răspundea cu un zâmbet larg, întorcându-și fața, doar ca să-i sărute podul palmei. Ar fi înghețat momentul acela, i-ar fi sorbit cuvintele și le-ar fi sădit în suflet – semințe – din care să încolțească mai târziu visuri.

Știau că e ultima zi împreună și totuși niciunul din ei nu îndrăznea să vorbească de spre asta. Despre cum va fi arătând viața lor după ce, la miezul nopții, vor urca în avioane diferite.

–Știi, m-am tot gândit. Mi-ar plăcea mult să mă trezesc lângă tine în fiecare dimineață, să ne bem cafeaua și apoi să hoinărim prin oraș ținându-ne de mână o zi întreagă.

Timpul, însă, se scurge. Este cel mai relativ lucru din această lume. Viclean și fără milă, îți fură secunde și te lasă, în schimb, cu gustul amar al lucrurilor pe care le-ai fi putut face dacă el, Timpul, ar fi fost mai îngăduitor.

Cât trecuse de la clipa aceea pe care amândoi ar fi vrut-o veșnică? Refuzase să numere orele, zilele, lunile, anii… De atâtea ori încercase să recompună tabloul vieții lor împreună și de fiecare dată se dovedea ucenic nevrednic al lui Picasso, căci realitatea nu părea decât un amestec de chipuri, culori și forme.

***

Pe drum spre serviciu își cumpără o pungă de cafea boabe. O făcuse într-un mod atât de natural, de parcă făcea parte din obișnuințele ei zilnice. În realitate, nu voia decât să-și facă o cafea la birou, doar ca să ia în mâini o ceașcă albă, să o învelească în degetele subțiri și să și-o apropie de nări, ca să-i simtă aroma. Așa, cu ochii închiși. Și cu amintirea mâinii lui mângâindu-i șuvița rebelă.

Cafea

……………………………………………

O invitație la cafea din partea unui sponsor de seamă al SuperBlogului 2017, LaFântâna.

Între timp, s-a mai scris un capitol din Tentativa de roman.

Triumful modernității : alb, curat, parfumat ca Nufărul

Miros de iarnă. Stau cu nasul lipit de fereastră și mă zgâiesc la oamenii care trec pe străduța dintre blocuri. Zăpadă! Ce-aș mai ieși cu sania!

-Ia-ți nasul de pe geamurile alea! Abia le-am șters!

Biata mama! De câteva zile tot trebăluiește. Uneori urăsc sărbătorile pentru că o văd chinuindu-se, printre turele de zi și de noapte, ca totul să arate lună. Azi o cameră, mâine un dulap din cealaltă cameră, poimâine baia… E obosită. Și nervoasă. Ar arunca jucăriile alea cât colo, ca să nu le mai vadă împrăștiate peste tot. Freacă de zor la șifonierul din camera noastră. Urmele de cretă de la „ora de română”, când Rudia se dăduse profesoară, se încăpățânează să rămână acolo. Mama nu zice nimic. Șterge insistent, doar-doar reușește să facă lemnul ăla să arate ca nou. Ce-o fi în gândurile și în sufletul ei?

Spirtul e la putere. Dezinfectant și „agent de curățare” cu valoare universală. Că e mobilă, că e dușumea, că e geam… (Multă vreme am asociat sărbătorile cu mirosul înțepător de spirt. Sau de hipoclorit.) Nu știu cum rezistă mâinile mamei la atâtea cazne. Sunt aspre și obosite. Cada plină ochi, lenjeriile se scaldă în voie în apa îmbibată cu substanța aceea incoloră și puternic mirositoare. Iar mama speră că merită tot efortul ăsta ca să le facă din nou albe. Urmează curățenia în baie. Tot cu „hipo” sau cu detartrant, spre disperarea tatei care, venind de la serviciu dintr-un mediu toxic, nu mai suportă același „tratament” și acasă.

Covoarele! Ligheanul cu apă și celebrul oțet sunt pregătite în hol. Mă tem că nu mai scap de data asta! Mă îmbrac bine, îmi pun fularul și mănușile, iau bătătorul de covoare și… Ce aș mai fi ieșit cu sania astăzi!

Departe de vremurile acelea…

Clopoței, muzică stridentă „de sezon”, luminițe peste tot, globuri, ornamente, aglomerație, goana după cadouri… Nimic nu mai seamănă cu vremurile de atunci. Nici măcar zăpada, care acum întârzie mereu la întâlnirea cu Crăciunul. Aș vrea să mă bucur și eu din plin, cu inima deschisă ca atunci când stăteam cu nasul lipit de geam, privind la străduța dintre blocuri, acoperită de zăpadă. Numai că uneori simt că s-a pierdut de tot farmecul iernilor de altădată… Poate doar flaconul negru de detartrant de la Nufăr sau soluția de la Triumf pe care o folosea mama ca să curețe aragazul mai leagă, ca o punte, acel atunci de acum. Au fost veșnic „experți în curățenie”, ajutoare de nădejde în strădania mamei de a face casa lună.

Am moștenit, cred, de la mama, ideea asta fixă că trebuie să faci curățenie în cele mai mici detalii. Să nu rămână niciun colț, oricât de ascuns, necurățat. Poate de aceea, primul lucru când îmi vine în minte la apropierea sărbătorilor este că trebuie răsturnată casa cu fundul în sus. Iar??? Perdele, covoare, aragaz, oale, dulapuri…Te uiți la ele cu mâinile încrucișate și nu știi pe care să pui mâna mai întâi. Îți cam vine să-ți iei lumea în cap, dar îți amintești repede că nu există o astfel de opțiune. Te înarmezi cu răbdare și cu produse care fac curățenia mai ușoară și îi dai bice.

Cum să faci curățenie mai ușor

Ai putea să începi cu un descântec pentru curățat de…Farmece! Nu știu dacă sunt șanse să funcționeze, dar măcar pornești la drum cu bună dispoziție.

Strategia e simplă: o iei din timp. Pe principiul „Graba strică treaba” și mai dă și dureri de cap, nu lași deadline-ul să te prindă din urmă. Le împarți, frățește: pe căprării, pe responsabilități ale membrilor familiei, coabitanți ai apartamentului, sau pe priorități. De obicei încep cu dulapurile. Îmi ia cel mai mult timp, pentru că îmi place să scot de prin ele, să împrospătez, să șterg cu Nufăr de mobilă pentru un miros proaspăt de frezii. Urmează ferestrele. Unii fug de treaba asta. Pe mine aproape mă relaxeză. Mai ales dacă mă cocoț pe vreun scaun, ca să fiu la înălțime, cu căștile în urechi pentru un impuls muzical și cu un Nufăr Verde pentru geamuri la îndemână. Nu am covoare prea multe sau mari, dar îmi place să apară ca noi de fiecare dată când vin sărbătorile. Am căutat un produs care să le curățe și să le împrospăteze, ca și cum abia le-am adus de la curățătorie.

Las consortul să se ocupe de baie, că tot a devenit specialist în ultima vreme. Ba chiar produsele de curățenie și le alege singur. Printre ele, Nufăr dezinfectat pentru baie, fără clor, că e alergic, dar cu acțiune bactericidă și fungicidă. Dar ceea ce cred eu că este o invenție genială, e Nufăr pentru desfundat țevi și chiuvete! Ge-ni-al! Torni flaconul, lași 10 minute, dai cu apă caldă! Misiune îndeplinită!

Bucătăria e, însă, a mea! Am rămas fidelă clasicului Triumf, chiar dacă am schimbat aragazul pe plită și cuptor electric. În plus, am salvat și cuptorul cu microunde de la titlul de „cel mai imposibil de curățat aparat electrocasnic”! Tot cu Triumf.

Avantajul de necontestat este că am la îndemână tot felul de produse care curăță repede și sunt eficiente. Și odată cu procesul de rebranding, Farmec a scos și alte subgame, deci nu ai cum să rămâi descoperit. Tocmai de aceea merge totul strună. Ba mai am timp să-i mai dau mamei o mână de ajutor. E fericită că acum arată altfel sesiunile de curățenie înainte de sărbători! Mai povestește din când în când, zâmbind, despre lupta cu balaurii de pe vremuri.

Mama nu mai are mâinile aspre acum. Și uneori mă mai strecor cu capul în poala ei, să mă mângîie ca în vremurile de demult. Mai ales la ceas de iarnă, așteptând ca străduțele dintre blocuri să se acopere cu zăpadă.

…………………………………………….

Am făcut curățenie de sărbători cu Farmec, la SuperBlog 2017

 

Dacă mi-ai fi toamnă…

Dacă mi-ai fi toamnă,
te-aș îmbrăca în arămiul copacilor
asortat cu verdele încă viu al firului de iarbă.

Ți-aș colora visele
în plumburiul mustului dulce
și în roșeața apusului trist.
Te-aș îmbăta cu miresme de scorțișoară
și ți-aș șopti în urechi
cântec stins de greiere.

Dacă mi-ai fi mie, toamnă,
te-aș adora sărutându-ți piciorul desculț
și ți-aș acoperi inima
cu inima mea.

sursa foto: catchy.ro

„Draga mea dragă,

Se scutură frunze, în adieri pierdute de vânt.

Aș vrea să-ți miros părul și să mă afund în gândurile tale, pierdut, uitat, resemnat. Să schimb tristețea nopților goale cu minutul binecuvântat în care să-ți simt buzele înviorându-mi obrazul.

Dacă mi-ai fi toamnă, te-aș înfășura în galbenul frunzelor veștede. Să-mi amintească de soarele palid și de zumzetul vesel al verii. Ți-aș face palton din arămiul copacilor și ți-aș dărui ghete de piele moi, smulse din mușchiul ce doarme la umbra lor.

palton damă answear.ro

ghete de piele answear.ro

De fapt, ți-aș coase paltoane de damă elegante din fiecare nuanță a frunzelor oglindite în seninul tremurând al lacului pustiu. Să le schimbi de fiecare dată când norii grei ar amenința seninul frunții tale. Să-și fie galben, să-ți fie verde, să-ți fie roșu aprins sau brun.

Dimineața, devreme, ți-aș țese din raze de soare sărutate de rouă, veșmânt alb. Să-i simți mângâierile calde alintându-ți pielea fină, cu gândul la florile de cireș. Și la mine. Las nopți nenuntite să se aștearnă peste visuri amorțite. Spre seară, ți-aș dărui negrul cerului învolburat, pregătit de ploi dese și reci. Așezat peste linia fină a umerilor tăi goi, să-ți fie veșmânt elegant în mireasma pământului reavăn.

Mi te imaginez pășind apăsat printre miriștile goale.  Luând după tine în iureș verdele ierbii și corola florilor-minuni, apăsând cu ghetele iarba tocită de vânturi. Și strig după tine cu-atâta nesaț, în timp ce privirea mea vrea să te fure:

„Fată verde, cu părul pădure! Fată verde, cu părul pădure”!

Iar când frigul m-ar cuprinde, mi-aș scoate geaca de piele și ți-aș înveli umerii și brațele. I-aș desena un trandafir aprins, să-l iei cu tine acolo unde-ți porți pașii, ca să te strige în surdină, repetându-ți numele iarăși și iarăși…

Să nu pleci! Și, mai ales, te rog, „lasă-mi, toamnă, pomii verzi”! Să caut printre ramuri povești vechi de vară-ntârziată și să culeg visurile roșii la ceas târziu de seară întristată. Vreau să-mi fii, toamnă! Să-mi fii!”

…………………………………………………………………………….

Answear.ro strigă Toamna, pentru prima probă a SuperBlogului 2017. Fotografiile sunt preluate de pe site-ul sponsorului.