Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: superblog 2016

Give me 5!

-Iubi, ești gata?

-În 5 minute!

Oh! Dacă bărbatul ar avea câte 1 leu de fiecare dată când femeia zice că e gata în 5 minute, ar însemna șanse serioase să devină milionar într-un timp record. De câte ori nu ați auzit celebra replică? Cum vă activează ea sistemul nervos și vă testează răbdarea până la limită? Sau de câte ori nu v-ați auzit rostind-o, cu încrederea oarbă că veți reuși chiar să fiți gata în intervalul cu pricina?

E clar că toată experiența umană se dă peste cap în momentul în care un eveniment ne cere să ieșim din casă urmând o anumită etichetă. Oricât de mult te pregătești, parcă mereu apare ceva în ultima clipă care te face să dai punctualitatea peste cap definitiv.

„5 minute” în limbaj feminin

Pregătirile încep devreme. „Ca să ai timp” mergi la coafor, la machiaj, îți faci manichiura. Tipul zboară (habar nu ai unde și cum) și constați că ai plecat dimineață la ora 9, iar acum e 14. Consortul te întreabă ironic dacă era coadă la coafor și dacă toată lumea s-a programat în același loc tocmai astăzi. Nu e pentru că ar avea ceva împotrivă, dar estimează că lucrurile nu vor ieși din tiparul clasic și că nu veți pleca la timp din casă NICI de această dată.

Îl ignori. Nu știe ce zice! Până la 19.30 mai este timp! Urmează devastarea dulapului. Răscolești printre rochii, salopete elegante, bluze, cămăși, fuste. Inițial se conturase în mintea ta ținuta perfectă.

bluze.jpg

Constați, însă, cu stupoare, că hainele sunt prea strâmte. Deh! Au mai trecut niște ani peste tine sau ai consumat cam mulți carbohidrați în ultima vreme. Oricâte eforturi faci, nu reușești să te încadrezi în dimensiunile hainelor preferate. Varianta „b” pică atunci când îți amintești că nu te-ai simțit foarte confortabil în ea ultima dată. Varianta „c” îți pare demodată. Încerci diverse combinații, sperând să ai un moment de inspirație divină:

Iubi, să știi că este deja ora 18. Îngrijorarea lui crește când te zărește ÎNCĂ în treningul de casă, înjurând printre sertare și dulapuri.

Pufnești. Și ce dacă e ora 18? Mai e până la 19.30! Ai lucruri mai importante pe cap acum, legate de apariția ta încântătoare la minunatul eveniment. Te decizi, în sfârșit. Ai găsit ținuta care te mulțumește, dar nu merge cu pantofii tăi eleganți și comozi. O iei de la capăt, spre disperarea consortului care este cu ochii pe ceas, ca pe cronometrul de la maraton.

Știi că nu îmi place să întârziem! 

Ups! A dispărut „iubi” din frază! Nu poate să fie semn bun. Deschizi dulapul unde se regăsesc înșiruiți pantofii de damă și ții degetele încrucișate, în speranța că vei găsi o soluție pentru situația de criză.

 

5 minutes to save the world

-Nu ești gata încă? Glasul lui are un efect… de tunet.

Încă 5 minute, dragule!

Consortul găsește resurse să zâmbească neîncrezător după această replică. Dar ți se pare un zâmbet ușor contorsionat, aproape nervos.

Accesorii! Nu ai accesorii! Alergi pe tocuri, în timp ce parchetul sună îngrozitor de tare. Unde o fi colierul acela pe care l-ai primit de la el la ultima aniversare? Și cerceii turcoaz? 4 minute. Te panichezi! Mai arunci o privire în oglindă. Rimelul nu pare suficient. Rezolvi problema repede. Așa ai crezut tu! Căci ceasul este neiertător: 2 minute! Ai vrea să oprești timpul înainte să înceapă o discuție aprinsă despre „time management” în cazul femeilor. Consortul e la ușă. Îmbrăcat, aranjat, parfumat… Ah! Parfumul! Ai uitat de parfum! Te întorci din drum, tot în alergare, tropăind din nou pe parchet. Auzi în urma ta ușa trântindu-se. Consortul a ieșit să pornească mașina. Ultimul minut! Ieși din casă aruncând cu o umbră de ruj pe buze, dar fericită că ai reușit să respecți acest ultimatum.

5 minute bărbătești

Pare că pentru ei minutele trec altfel. Nu există atâtea opțiuni de pantofi pentru bărbați care să le dea peste cap alegerile. Uimitor, toate par să se potriveasc cu orice ținută ar alege! Prin urmare, calcă o cămașă, alege o pereche de pantaloni și un sacou și lucrurile sunt perfecte! Nu sunt necesare retușuri, singurul accesoriul este un ceas de mână. Et voila!

Mult mai dificil pentru ei este să înțeleagă că „o femeie care se machiază este precum un film descărcat de pe torrent când nu ai seederi cu viteză stabilă. Este gata în 10 minute, în 5 minute, în 12 minute, în 9 minute, în 3 minute, în 18 minute.” (citatepedia.ro) Sau că perfecțiunea feminină cere sacrificii, retuluri și, invariabil, mai mult timp!

……………………………………..

Am reușit să mă încadrez în deadline și pentru această probă la Answear.ro, în cadrul SuperBlogului 2017

answear

 

 

Anunțuri

Câteva lucruri despre extratereștri, înainte de Arrival

Poster CC.indd

De ce ne temem oare de extratereștri? 

Specia umană are un fel aparte de a-și complica existența. Noi, oamenii, am presupus că există forme de viață și dincolo de limitele Terrei și i-am numit extratereștri. Unii susțin că i-au văzut, alții au emis ipoteze și teorii care par mai mult sau mai puțin veridice. Lucrurile lumești (terestre) inexplicabile au devenit adesea sinonime cu cele extraterestre, adică apărute dintr-o lume de dincolo de cea cunoscută nouă. Apoi au apărut semne cum că povestea despre extratereștri nu ar fi chiar o poveste: obiecte zburătoare neidentificate, rămășițe, filmări sau fotografii. Mulți le pun la îndoială autenticitatea, dar cine poate spune cu adevărat ce este dincolo de perdeaua care ne înconjoară planeta?

La fel de bine am presupus că scopul existenței lor este să ne distrugă. Am creat filme întregi bazate pe acest subiect, probabil izvorât din dorința de senzațional care ne caracterizează ca specie, din nevoia de a șoca, de a lăsa pe ceilalți cu gura căscată. Toate acestea în ciuda faptului că nu s-a întâmplat până acum vreo invazie, iar dacă aceasta s-a făcut în vreo formă sau alta, nu pare să ne fi distrus (în orice caz nu mai mult decât ne distrugem singuri în fiecare zi a existenței noastre). Rezultatul? Oamenii au devenit confuzi cu privire la existența extratereștrilor și delimitează din ce în ce mai greu limita dintre posibila realitate și ficțiunea voită.

Vin extratereștrii! (?)

Nu putem nega că există o astfel de posibilitate. Totuși, dacă ar fi să ne luăm după situațiile ficționale ipotetice, tendința generală este aceea de a pregăti armele, de a forma o alianță transnațională, de a ataca înainte ca ei să facă primul pas. Cam asta ar fi și ideea trailerului pentru filmul Arrival, lansat în cinematografe din 11 noiembrie 2016:

M-aș vedea în ipostaza personajului conturat de actrița Amy Adams, singura care pare capabilă să stabilească o modalitate de comunicare cu extratereștrii. Dincolo de teama de necunoscut (presupunând că poți trece de acest obstacol la un moment dat), aș fi fascinată de apariția lor plină de mister. Cred că adevărata provocare constă într-adevăr, în a găsi un limbaj comun. Nu este oare aceeași problemă pe care o întâmpinăm între noi, oamenii? Căutăm un cod comun care să ne ajute să transmitem gânduri, sentimente, opinii? Și nu se întâmplă de multe ori ca, deși vorbim aceeași limbă, să nu reușim să ne înțelegem?

ARRIVAL

Modalități de abordare

Este foarte importantă poziția corpului și atitudinea la primul contact vizual. Nimic agresiv, nimic ostentativ, nimic care să semene a amenințare. Evident, pornim de la premisa că până și gesturile pot fi interpretate altfel decât intenția în sine. De aceea, apropierea nu va fi bruscă, gesturile vor fi controlate, astfel încât limbajul trupului să nu transmită coduri greșite către receptorul venit de pe altă planetă. Poate un zâmbet nu ar strica! Cei care zâmbesc sunt oameni frumoși. Frumosul nu are cum să transmită altceva decât o stare de bine, blândețe, compasiune. Îmi imaginez o introducere desprinsă din filmele cu Tarzan: clasicul joc al gesturilor și al numelui. Dar dacă ei, extratereștrii, nu comunică prin cuvinte? Dacă nu reacționează nicicum la sunetele cuvintelor noastre care pentru ei par o suită de sunete nearmonizate? Poate un cântec? Blând, asemenea cântecelor de leagăn, armonios și muzical. Poate cântecul nu va transmite nimic prin cuvinte, ca informație, dar va transmite o stare. Nu cred că ar fi suficient. Așa cum procedezi cu un seamăn de-al tău, autist, retras în lumea lui, pe care vrei să-l smulgi din acel „întuneric”, e nevoie de mai multe pârghii pe calea tuturor simțurilor. Un desen? O imagine? Sunt aproape sigură că extratereștrii sunt telepatici. Dacă ei au ajuns primii la noi și nu invers, cu siguranță au depășit de multă vreme niște limite ale comunicării. M-aș simți dezgolită știind că îmi poate citi cineva gândurile, că îmi poate ghici intențiile – un motiv în plus să controlez ceea ce transmit. Sau poate un avantaj? O descifrare a intențiilor deloc războinice, o înțelegere a ceea ce simt, fără să fie nevoie să schițez vreun gest sau să scot vreun sunet.

Ai avea curajul să îmbrățișezi un extraterestru? Să-l inviți să te atingă, ca semn evident al încrederii pe care te străduiești să i-o construiești? Să sperăm că extratereștrii nu cunosc răutatea, minciuna, înșelăciunea, altfel, orice încercare de a construi această încredere e sortită eșecului.

Ce ai transmite unui extraterestru? 

Că sunt la fel de curioasă ca și el. Că aș vrea să știu de unde vine și cum sunt locurile acelea față de cele de aici. Că felul de a fi, diferiți din toate punctele de vedere, nu trebuie să ne poziționeze neapărat de o parte sau de alta a unei false baricade. Că sunt lucruri pe care, știindu-le, le-am putea folosi pentru propria dezvoltare. Că, poate, avem aceleași utopii, că poate căutăm aceleași lucruri, că poate avem mai multe în comun decât ne dăm seama. Că e bine să știi că nu ești singur în imensitatea asta de univers. I-aș arăta felul nostru de a gusta fericirea, de a trăi bucuria, de a iubi, de a plânge, de a interpreta lumea, de a visa. Că aș vrea să descopăr ce este dincolo de atmosfera pământească. Câte întrebări nu mi-ar răsări în minte! Cu ce se hrănește? Are o familie? Cum se vede Universul de pe cealaltă parte? Cum arată cerul lor ziua? Dar noaptea? Au păsări acolo unde locuiesc? Este frig? este cald? Cum arată zăpada?

 Un exercițiu invers

Cum ar reacționa ei să ne vadă acolo? Cum am vrea să fim primiți? Interpretați? Cum ne-am simți dacă în loc de bună ziua ne-am trezi cu o armă îndreptată spre noi? Fără dreptul la replică, fără posibilitatea de a explica prezența noastră acolo. Cum ar fi ca, împinși de dorința de a cunoaște și de curiozitatea de a descoperi ce se află dincolo de planeta noastră, să întâlnim, la celălalt capăt al universului, răul de care am fugit plecând de pe Terra?
……………………………………………………………………..
Monolog interior (sau poate devine un dialog) generat de provocarea cu numărul 17 a competiției SuperBlog2016, susținută de InterComFilm.
intercomlogo-300x300

AIA e casa visurilor mele!

Dacă aș avea resurse…nu aș face altceva decât să-mi urmez visurile și să-mi împlinesc neîmplinirile.

Cine nu a visat să fie…la casa lui. Dar nu oricum, ci în felul în care și-a închipuit-o dintotdeauna. Unii vor o casă mare, cu camere multe pentru cei dragi – dar sfârșesc prin a se pierde pe holurile rămase tot pustii. Alții o visează spațioasă și luminoasă – dar la final par a se simți tot claustrați într-un spațiu în care nu se regăsesc. Sunt oameni care o vor sofisticată, dar constată că se plictisesc foarte repede de ceea ce credeau că îi reprezintă.

Ca să nu dai greș, cred că este esențial să optezi pentru un proiect de casă îndelung chibzuit, realizat pe baza unei analize obiective a ceea ce îți dorești și a resurselor pe care le ai. De ce ai nevoie ca să fii fericit în propria casă? Ce ți-ar asigura confortul fizic și emoțional?

Cum îmi imaginez casa viitorului?

Nu știu alții cum sunt…dar pentru mine fericirea s-a născut mereu din lucrurile simple. Nu mi-a plăcut niciodată opulența, ci, dimpotrivă, discreția a fost semnul distinctiv al bunului-simț.

Cu siguranță viitorul ne va lua de fiecare dată prin surprindere, astfel că lucrurile pe care ni le imaginăm astăzi se vor dovedi insuficient de îndrăznețe. Evoluția tehnologiei va răsturna cu repeziciune concepții și viziuni, iar ceea ce vedem acum ca fiind esențial pentru existența noastră se poate schimba odată cu apariția altor elemente pe care nici nu le-am prevăzut.

1.Nu cred că viitorul se anunță prea generos: poluare, urbanizare excesivă, mașinării diverse. Sunt sigură că vom tânji după natură. Casa viitorului pentru mine nu poate fi amplasată decât într-un loc plin de verdeață. Ce folos să fugi de betoanele reci și insensibile ale blocului, dacă nu poți evada într-un mediu curat și proaspăt? Va avea neapărat o grădină, fie ea cât de mică, flori și copaci care să învioreze aerul dimineților. Mi-aș pune dorințele pe hârtie și apoi le-aș confrunta cu mai multe proiecte de case realizate de specialiști cu experiență. Este foarte posibil ca în euforia caracteristică oamenilor entuziasmați, să ratez o serie de amenințări iminente. Tocmai pentru că este locul meu special, aș vrea să-l conserv așa cum este. Vreau să cred că în viitor vor dispărea gropile de gunoi și tomberoanele infecte și că va fi posibilă proiectarea unei fose speciale care să poată descompune în siguranță tot ce înseamnă deșeuri, reintroducând materia într-un circuit în funcție de proprietățile fiecărui element.

2. Consider că o casă cu parter și etaj este suficientă pentru nevoile și dorințele familiei mele:

Proiect-casa-parter-cu-etaj-simpla-Casa-Brandusa-6.jpg

Aș alege structura din lemn și fundație solidă. Teama de cutremure (care mă urmărește de copil) impune realizarea unui sistem care să permită creșterea gradului de siguranță: poate o structură mobilă sau folosirea unor materiale de construcție flexibile în cazul unei astfel de situații. Se poate să am o casă pe roți, vă rog? 🙂 M-aș asigura că este o construcție durabilă, foarte bine izolată, cu materiale trainice. Nu aș face rabat de la calitate, indiferent de costuri, știind că economia o voi face în timp, printr-un consum eficientizat al energiei. Aș alege un acoperiș special construit pentru a capta energia solară și, dacă evoluția climatului o permite, aș amplasa mici eoliene în acord cu arhitectura și decorul casei.

3. Două dormitoare, obligatoriu biroul MEU, o cameră de zi și cel mult o cameră de oaspeți. Nu excludem o bucătărie spațioasă și funcțională. De ce ar fi nevoie de mai mult? Evident, visul meu a fost dintotdeauna ca fiecare cameră să aibă propria baie!

 

4. Veșnica problemă a locuinelor noastre constă în eficientizarea spațiului. Cum facă să ai o locuință aerisită, care să nu te sufoce cu multitudinea lucrurilor, de altfel, necesare și indispensabile? Cum depozitezi „agoniseala de-o viață”, fără senzația de aglomerare? Speranța mea este ca în viitor soluții care azi par destul de greu accesibile, să fie la îndemâna tuturor:

A avea o casă a devenit un țel suprem al existenței oamenilor dintotdeauna. Unii reușesc să-și împlinească acest vis, alții se văd nevoiți să abandoneze un proiect care pare prea îndrăzneț pentru posibilitățile lor. Nu puține sunt situațiile în care s-a pornit de la o idee, cu toate costurile estimate, dar s-a constatat pe parcurs că bugetul este depășit în mod considerabil. De aceea, multe clădiri zac în paragină pentru că proprietarii nu au mai avut fonduri să le finalizeze. Materiale irosite, bani aruncați pe fereastră, visuri spulberate, datorii care nu-și mai află justificarea.

Atunci când pornești la drum cu un vis pentru sufletul tău, nu te raportezi nici la spusele vecinilor, nici la aproximări. Cu siguranță un proiect de casă optimizat va evita irosirea materialelor, va eficientiza consumul energetic, va preveni defecțiunile și-ți va aduce liniște și confort.

………………………………………………………………………

Da, aș vrea și eu casa AIA, inspirată de proba nr. 12 a competiției SuperBlog 2016.

sigla-2016-300x153.jpg

Be a Smart Driver. Navigații multimedia de la Edotec.

Am fost tot timpul de părere că o mașină nu trebuie să fie un lux, ci o necesitate. Pentru asta, e nevoie de o serie de calități pe care nu le confund niciodată cu moftul de a avea o mașină neapărat cool: să fie o mașină sigură, să mi-o permit și să o pot întreține cu ușurință.

Eh, dar când nu te informezi…

Nu m-au interesat niciodată „opțiunile” pe care le-am considerat mai mereu „extra” și deloc necesare. Ce-ți trebuie TV tuner auto, dispozitive screen mirroring, kituri multimedia auto sau car kit Bluetooth? În fond, te urci la volan ca să ajungi undeva, de preferat mai repede decât pe jos sau cu alt mijloc de transport. Te rezumi la strictul necesar, nu?

Iar experiența de viață vine și-ți dă peste scăfârlie mână!

Câtă lume nu se plânge de parcările laterale? Vă ies din prima mereu? Și alea cu spatele? Ei bine, uneori mă iau nădușelile când ajung în punctul ăsta. Locul pare prea mic, Renaultul meu pare prea mare, mai-mai că-mi vine să mut mașina ăluia mai în spate ca să încap. Mă uit în stânga, mă uit în spate, să nu mă vadă vreunul cum mă fac de râs, îmi fac cruce rapid și o iau de la capăt. O sută de manevre, un bax de șervețele uscate consumate pentru sudoarea de pe frunte și în sfârșit, parcarea se face. Dar cu ce emoții!  Cine nu ar vrea să parcheze dintr-o singură mișcare, cam AȘA:

Și atunci mă gândesc de ce nu am luat eu în calcul și un senzor de parcare? Să stai relaxat că piuie senzorul când te apropii prea mult de altă mașină dau de vreun obstacol. Să-ți arunci ochii pe monitorul de pe bord care îți arată exact ce trebuie să faci.

Uneori, însă, dai peste situații care nu mai țin neapărat de abilitățile tale de șofer. Am plecat la drum spre capitală. Mare întâlnire mare la Gala SuperBlog. E o reală „plăcere” să conduci în București, mai ales dacă nu-l cunoști. Am decis că GPS-ul telefonului e suficient să ne ducă la destinație. Mai întâi, n-a vrut neam să vorbească cu noi în românește! Turn left, Turn right, plus niște distanțe estimative și pac! Am ratat intersecția. Așa la prima, tot așa la a doua, de la a treia intersecție probabil că se supraîncălzise și nu mai judeca limpede: Turn right left! L-am retrogradat din funcție! I-am dat shut up down și am ales să ne ghidăm după instinct și eventualele indicații din trafic. Dar dacă ascultam de ăi mai bătrâni și cu experiență și ne dotam cu un sistem de navigație auto, scuteam niște eforturi inutile și niște vorbe de duh lansate involuntar în trafic.

edotec_mic-300x300Apoi descopăr un gadget auto care mi-ar face cu siguranță viața mai ușoară: Edotec EDT-M098 Navigatie Renault Megane 2 Dvd Multimedia Android Gps. Un fel de mai multe treburi într-un singur dispozitiv:

  • Conector CAN-BUS pentru integrarea comenzilor de pe volan – comod și eficient, ca să nu-ți mai fugă ochii după butoane în timp ce conduci.
  • Sistem de operare Android 4.4.4, hard disk de 16G, memorie RAM de 1G – suficient, zic!
  • Ecran capacitiv multi-touch, foarte sensibil, cu timp de răspuns mic: apeși și gata comanda!
  • Rezoluție înaltă de 1024*600 px
  • Monitor HD pentru vizualizarea clară și rapidă a hărților, imaginilor și a video-urilor.
  • Screen mirroring – MiraCast (pentru telefoanele Android) și Airplay (pentru Iphone)
  • WiFi încorporat, navigare 3G/4G
  • Preluare agendă telefonică prin funcția Bluetooth
  • Poți să asculți muzică, iar cei care nu conduc se pot uita la filme (mai ales la drum lung)
  • Sistem de parcare inteligent -aici m-a cucerit iremediabil! Sistemul e mai inteligent decât mine, face comutare automată la camera de marșarier, ceea ce face mult mai ușoară parcarea, chiar și pentru mine!

img15.png

Cei de la Edotec asigură suport tehnic, montaj contra cost, garanție și livrare gratuită.

Un lucru îmi este clar acum: chiar dacă nu-mi petrec ore întregi în mașină, atunci când nevoia o cere, e bine să simți că ai la îndemână tot ce-ți trebuie, astfel încât să elimini orice stres la volan și să te bucuri de experiența condusului.

În fond…

556f894850befe390970885ff6a7d0a6

(sursa foto: http://www.relatably.com/q/car-quotes)

Așa că sistemul de navigație auto va alunga plictisul din mașina ta!

…………………………………………………………….

SuperBlogul și Edotec m-au pus la încercare din nou, în proba a XI-a.

Tu cui ai dat floare astăzi?

images

Și a făcut Dumnezeu cerul și pământul într-o singură zi. Iar „pământul era netocmit și gol”. Pustietate, monotonie, tristețe… Atunci Dumnezeu a inventat culorile: roșu aprins, galbenul-pal, verdele cald, albastrul senin…, dar nu știa de ce să le agațe, cum să le aprindă, să le însuflețească, astfel încât pământul să pară viu. Așa a creat Dumnezeu, florile! Iar ca să le facă deosebite, a ascuns în spatele lor frânturi de suflet pe care, mai apoi, oamenii au învățat să le caute și să le dea mai departe în loc de cuvinte: „te iubesc”, „iartă-mă”, „mă bucur că exiști”, „ești totul pentru mine”, „sunt fericit”, „mi-e dor”….

„Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine
Ți-am trimis ghiocei ca să-ți murmure ei
Cât de mult te iubesc…”

Și dacă NU este ziua mea? Nu sunt oare aceleași cuvinte pe care ar trebui să mi le cânți zi de zi? Nu e oare aceeași iubire care îți umple sufletul în oricare clipă? De ce este nevoie de un moment „special”pentru un astfel de gest?

Când o femeie devine mamă, oamenii îi aduc flori, semn al bucuriei și aprecierii. Când nou-născutul se scaldă în apă, după botez, femeile presară în ea petale de flori, ca pruncul să fie, la rându-i, o floare. Când doi oameni își împreunează destinele, ceilalți îi întâmpină cu buchete de flori. Chiar când îți iei rămas-bun de la cineva, îi lași o floare, semn al trecerii lui prin această lume. Așa că…ai putea să-ți imaginezi lumea fără flori?

Ți-aș da 365 de motive să dăruiești o floare cuiva drag. Dar realitatea este că nu ai nevoie de nici măcar un motiv pentru asta. O dăruiești pentru că asta simți, pentru că știi că asta aduce o bucurie cuiva și nu pentru că o anumită ocazie o cere. Nu trebuie să fie un gest de curtoazie gratuită, pentru că atunci își pierde farmecul, iar farmecul constă tocmai în mesajul de dincolo de buchetul acela de flori. În locul buchetului fad, îmbrăcat în ambalaje mai mult sau mai puțin reciclabile, amestecate impersonal, în grabă, cu mai mult sau mai puțin bun-gust, poți alege o singură floare-simbol sau un aranjament floral deosebit, unic. E simplu să găsești o florărie online. Trebuie doar să o alegi pe cea care te ajută să faci dintr-un gest aparent banal ca oferirea unei flori o adevărată artă! Oameni care să te ajute să transmiți exact mesajul dorit, într-o manieră de neuitat.

Astăzi am făcut o bucurie cuiva apropiat. Vreau să cred că gestul a surprins-o și că i-a făcut seara mai frumoasă.

Olla, querida amiga! Bucuroasă de oaspeți?

Nu (mai) era demult ziua ei. Dar ne-am gândit că i-ar prinde bine, după o săptămână obositoare un gând din partea noastră. A înțeles mai greu ce se întâmplă, dar reacția cea mai prețioasă a avut-o mica Sofia, care a îngenunchiat ușor artistic, făcând ochii mari a mirare.

Ar trebui să încercați! E o terapie extrem de bună pentru ambele părți!

……………………………………………

O probă înflorată a SuperBlogului 2016.

Dacă pantofii sport ar avea gânduri…

Bună,

Mă numesc Train. Zprint Train. Sunt o pereche de pantofi sport de damă. Verde. Nu de invidie, ci de Reebok. Ca orice lucru pe lumea asta, am și eu povestea mea. Și, deși poate este irelevantă pentru majoritatea juriilor de povestiri, ea este importantă pentru că este A MEA, unică și irepetabilă.

 

Prima dată când am zărit lumina zilei a fost când m-a scos din cutia maro în care am zăcut atâta vreme așteptând să mă ia cineva din magazinul acela online de articole sport. Ce ciudat. Încălțările nu au suflet și nici gânduri, dar eu mereu am avut așteptări. Mă rugam să mă cumpere cineva care să mă poarte ca vântul și ca gândul, care să mă încalțe și să mă scoată în lume, cineva cu care să mă potrivesc de minune. Unii ar putea spune că nu e mare brânză să-ți alegi o pereche de pantofi sport de damă, dar asta e doar o afirmație de necunoscători! Nu e suficient să știi o mărime și gata! Adidașii de damă trebuie să se muleze pe forma piciorului tău, trebuie să te facă să te simți natural, fără să te încarce inutil, ca și cum au fost creați special pentru tine. (Eh, și dacă tot sunt „de damă”, ar merge să se asorteze și cu o pereche de pantaloni sport, nu-i așa? 😈 )

Love at first sight? 

Trebuie să recunosc, am avut destule emoții. Am zărit mai întâi un chip destul de drăgălaș, cu un zâmbet mare pe față. Semn că i-am plăcut din prima. Căutase atâta vreme o încălțăminte sport de damă potrivită! M-a luat cu grijă din cutie și m-a încălțat. Piciorul i-a intrat cu ușurință, de ziceai că s-a turnat modelul după el! Un pas, doi, a ridicat pingeaua, a strâns șnurul mai tare. Și pentru că nu-i dispăruse zâmbetul de pe față, m-am bucurat: gata, mă pune la treabă, mi-am zis. Am constatat, însă, că nu fusese decât o probă scurtă. Deh, femeile! Probează, cumpără, fac fițe. M-a băgat la loc în cutie și apoi…nu s-a mai întâmplat nimic…M-am speriat: dacă s-a răzgândit? O fi zicând că nu se simte comod. Nu i-o fi plăcând culoarea? M-o fi urmărind vreun blestem?

Treptat teama a devenit panică.

Am stat închisă în cutie mai bine de câteva săptămâni. Îmi imaginam cum mă va prinde praful și cum mă voi învechi, fără să am ocazia să alerg. Sau, mai rău, că voi încăpea pe mâna piciorul cuiva nepotrivit… De câte ori o simțeam apropiindu-se, îmi vibra talpa și-mi tremurau șnururile, dar niciodată nu mă alegea. Le auzeam pe celelalte perechi de adidași de damă oftând la întoarcere: „Ah, numai pietriș, praf, și mizerie! Nu mai vrem! Vrem un concediu!” Drept revoltă, i-au făcut picioarele să sângereze și i-au obosit gleznele și genunchii.

De unde să știu că pe mine mă păstra pentru momentul potrivit!

Iar când a venit momentul acela…

M-a scos cu grijă din cutia maro. Aș putea să jur că s-a oprit o vreme și m-a mângâiat cu drag, dar poate doar mi s-a părut de atâta entuziasm. Apoi m-a încălțat cu gesturi delicate, dar sigure, mi-a înnodat șireturile, nici prea strâns, nici prea larg, a făcut câteva mișcări de acomodare. Și …start!

12038459_912659688829800_7494823163034281546_n

Am mângâiat asfaltul, ca și cum așa am fi fost împreună dintotdeauna. Am alergat i-am simțit emoția și tremurul picioarelor. Era un concurs. Mă păstrase pentru un concurs! Asta a fost prima noastră ieșire împreună. I-am relaxat picioarele și i-am amortizat pasii pe asfaltul greu. I-am masat tălpile și i-am dat elan să meargă mai departe. 5 km! Mai greu la urcat, mai ușor la coborâre. I-am simțit bucuria de a alerga, de a se întrece cu ceilalți.

Și de atunci, știam că la fiecare concurs important mă va lua cu ea. A urmat cursa de 7 km, printre alei acoperite cu frunze sălbatice, străduțe alunecoase și curbe surprinzătoare. I-am simțit respirația grea și oboseala care îi coborâse în genunchi. Dar nu ne-am oprit! A încetinit doar puțin cât să-și regăsească ritmul și apoi și-a luat din nou avânt. Următorul a fost concursul din capitală. Emoții, nebunie…Dar tot împreună l-am dovedit și pe acela.

În fiecare seară, după fiecare concurs, e la fel. Mă îngrijește, mă curăță și mă așează în cutia mea maro, să mă odihnesc. De fapt, am început să și visez! Drumuri noi, asfalt, iarbă sau pietriș, goana nebună, adrenalina aceea.

Nu, nu sunt doar o pereche de pantofi! Sunt o pereche de pantofi Zprint TrainDe la Reebok. Și sunt…de poveste!

……………………………………………………………………………..

….ca și magazinul Answear.ro, la proba cu numărul 8 a competiției SuperBlog 2016.

answear-patrat

 

 

 

Rudia – specialist în conectică și rețelistică

Da, hotărât lucru, mă re-specializez! Felul în care evoluează toate treburile în vremurile astea m-a învățat că este obligatoriu să te adaptezi. Nu oricum, ci din mers și, dacă se poate, cu viteza luminii. Constat că din ce în ce mai des trebuie să devenim Lungilă sau Lățilă, dacă nevoia o cere. Cât de lung și cât de lat…asta depinde după facultăți de împrejurări. De pildă, ți se pare puțin lucru să cumperi un router wireless. Cât poate să fie de greu să te duci la un magazin specializat și să ceri: „Un router, vă rog!” Ei, vezi? Nu! Nu așa se face! Experiența (de după ce l-ai cumpărat, de obicei!) te învață că nu ceri nimic până nu te informezi în legătură cu:

  • Standardele wireless B, G, N, și AC – pare chineză? Este! Citește mai departe, că eu asta am făcut. Cică un router wireless-N e cel mai potrivit dacă vrei să ții pasul cu revoluțiile tehnologice, dacă vrei să mărești raza de acoperire sau viteza.
  • Numărul de dispozitive conectate – mai ales dacă ai o familie mare și distanța între camere necesită comunicarea pe whatsapp! ca să împaci pe toată lumea din casă.
  • Viteza și raza de acoperire – ca să nu înjuri în timp ce te chinui să te conectezi la platforma SB când ești la bucătărie, printre îndatoririle caznice.
  • Brandul – aici musai să întrebi specialistul, că doar nu te învârți toată ziua printre branduri de routere wireless!

Din cele mai vechi timpuri…

Una din lecțiile de viață predate de tata de-a lungul copilăriei mele a fost că e „musai să te pricepi la toate”. Și când spunea „toate” nu excludea nici treburile catalogate drept „specific bărbătești”. La împotrivirile noastre, apărea și motivația, cutremurător de categorică: „Nu se știe când ai nevoie”..

O fi fost tata pocit, citise vreo carte despre nevoile vieții sau pur și simplu a bănuit că vremurile vor deveni din ce în ce mai…. cert este că atunci când era ceva nou de învățat, trebuia să căscăm ochii și urechile și să ne așteptăm la întrebări de verificare la un moment dat. Și uite că tehnologia a luat-o la galop, lăsându-ne, uneori, cu muuult în urmă. Citești, te documentezi, dar parcă la un moment dat ți se face lehamite și…suni un prieten.

Cu toții avem prietenul acela…

La care apelăm mereu când dăm de greu.

Și l-am sunat: „Nu se potrivește cablul de date pentru imprimantă!„. „Nu pot instala programul cutare”. Ultima găselniță:

– Nu pot să conectez laptopul la televizor!
-Da’ cablu HDMI ai?
-??? Hai Dă-o-n Mama Internetului!!!
-Hmmm…De fapt este High Definition Multimedia Interface
Say what???
-Exact. Da’ de care ai? Cabluri mini HDMI, cabluri HDMI A, cabluri HDMI C, cabluri HDMI D, cabluri HDMI cu conectori auriti, cabluri HDMI Delock.

Ferească sfântul! Pe prietenul ăsta trebuie să-l păstrăm la categoria „doar urgențe”! Nu trebuie să epuizăm creditul, că riscăm să rămânem dând din buze. Pentru treburi ne-urgente ne scărpinăm în creștetul capului și ne amintim de vorbele tatei: „musai să te oricepi la toate”. Ai, n-ai chef, te apuci de studiu aprofundat întru înțelegerea fenomenului numit „conectică și rețelistică”.

La notebook nou, belele noi

Cum sunt înconjurată de prieteni, unul dintre ei îmi zice: „Iote notebook Mac! Bun rău! Face aia și ailaltă, tu cum scrii mult…numai bun! Prețul? Un chilipir!” N-am ce face și cad în capcana omului. Văd produsul, cad amorezată (je tombe amoureuse rapidement) și decid că e piesa lipsă din arsenalul dedicat scrisului. Lăsați notebook-ul să vină la Rudia! O dată, de două ori, adjudecat!

Mno, notebook am! Da Mac…aici m-am pierdut iremediabil! Mașinăria a ținut neapărat să-mi arate că e mai deșteaptă ca mine. Ne-a trebuit puțin timp să ne acomodăm împreună, să ne cunoaștem, să ne-mprietenim. Mai întâi, a trebuit să-i dam o haină nouă. L-am făcut „El capitan”. Cum cine? Doar nu eu! E bine să cunoști un prieten care are un prieten care știe să vorbească dialectul Mac! Odată istoria asta rezolvată, mă așez plină de speranță la taste. Dau să salvez una, alta. Când colo…ce să vezi! ‘Mnealui îmi arăta numele și prenumele fostului apropritar! Pe cine nu deranjeză prezența fostului în ochi, în fiecare zi? O filosofie de viață! Cum să scapi de fantome? Creditul la prietenul cu pricina tocmai expirase. Rușinoasă din fire (cum mă știți) n-am mai îndrăznit. Cine-a inventat internetul cu toate motoarele lui cu tot, să trăiască mult și bine. În toate viețile următoare! Dăm search, rezolvăm problema. Dar cum un om nu poate fi niciodată prea fericit prea mult timp…Mă apucă să scot la imprimantă un docoment de o valoare inestimabilă. Scot cablul, introduc în slot, conectez imprimanta la notebook. Apăs butonul „Print” și aștept nerăbdătoare. Primesc un mesaj: imprimanta (conectată, de altfel) nu poate (sau nu vrea??) citi documentul! Ptiu, drace! O iau de la capăt. Și iar și iar, până mi-au obosit degetele de scos și băgat cablul, de șters și repornit programul. Tot sfântul Google fu salvarea! Întocmai ca pentru începători, pas cu pas, toată operațiunea! Dezinstalez, reinstalez, conectez, butonez și…surpriză! A funcționat!

„Iată-mă-s isprăvniceasă”!

Adică de ispravă! Adică, arată-mi o problemă și îi fac debug imediat! De fapt…nu chiar orice problemă… De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, ar fi cam multe probleme la care numai un prieten te poate scoate din boale. Unul cu experiență. Și am găsit: www. conectica.ro. Taman bine, magazinul împlinește anul acesta 10 ani de existență. Citesc pe net că „pentru a serba această ocazie specială, în perioada 15-30 octombrie organizăm Săptămânile Rețelisticii”!

images

Numai bine. Să mă conectez non-stop la tehnologie! Și să-mi dezvolt rețelistica de prieteni! 😀 Nu se știe niciodată! 😀

…………………………………………………………

M-am conectat la rețea pentru proba numărul 7 a competiției SuperBlog 2016.

Dacă aș fi doctor în frumusețe…

A fost odată ca niciodată…
Sau o fi fost „ca dintotdeauna”?
Cert este că, foarte demult, era o fată. Frumoasă și deșteaptă, doar că ea nu știa încă asta. Avea să descopere mult mai târziu, după ce viața își va fi satisfăcut capriciile, arțăgoasă, prinzând-o în iureșul întâmplărilor.

Ca toate fetele de vârsta ei care își petreceau timpul citind, era suficient să închidă ochii, ca să treacă dincolo, în lumea plină de Farmec, unde totul este posibil, unde binele învinge răul întotdeauna, unde, indiferent cât e de greu, finalul arată că trebuie să fie bine. Ce te faci, însă, când nenorocita de oglindă, oglinjoară se încăpățânează să arate ce vrea ea și nu ce visăm noi? Când chipul angelic de odinioară, pielea mătăsoasă și curată se întunecă și se arată plină de imperfecțiuni… Când nu înțelegem nici ce se întâmplă, nici ce putem face în legătură cu asta… Coșuri, iritații, acnee, pustule, piele grasă.

Ce crede rățușca cea urâtă?

Evident, că este urâtă doar pentru că așa arată o nenorocită de oglindă. Crede că un blestem trebuie să se fi abătut asupra ei sau că vreo vrăjitoare i-a făcut farmece. Crede că nu va scăpa niciodată de punctele alea negre sau albe de pe față și că se vor face din ce în ce mai mari și mai urâte. Că nimeni nu se va mai uita la ea, iar dacă o va face, va fi pentru a râde înfundat arătând-o cu degetul sau ironizând-o. Că în timp ce ea se luptă cu monștrii, Făt-Frumos va trece pe lângă ea, fără să o recunoască, fără să vadă frumusețea ei. Asta o face să-și piardă stima de sine, încrederea în ceea ce ar putea să facă și îi dă o stare de neliniște.

„Mă simt neputincioasă. Simt cum altceva pune stăpânire pe propriul meu corp și că nu am niciun control. Mi se pare că arăt inestetic și că nimic nu poate corecta pielea feței mele.”

Între timp, își ferește fața de privirile celorlalți, lăsând mereu ochii în jos în timpul discuțiilor. Își taie bretonul sperând să-i acopere fruntea și să mascheze urmele suferinței. Devine retrasă, închisă…

aid595150-728px-help-someone-with-low-self-esteem-step-3-version-6

„Ce pot face? Cum scap de toate monstruozitățile de pe tenul meu? Oare ce zic ceilalți? Despre mine or șușoti? Nu vreau decât să treacă odată!”

Dacă aș fi doctor în frumusețe…

I-aș spune că de vină nu este vreo vrăjitoare malefică și nici vreun blestem ancestral, ci că este o perioadă normală, a pubertății, care, din fericire, va trece. I-aș spune că 80% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 12 si 20 de ani suferă de acnee și că singura cauză pentru modificarea aspectului pe care îl are tenul, o reprezintă furtuna hormonală din propriul corp, care duce la acumularea de sebum, hipersecreție de keratină și o proliferare bacteriană.

gerovital-derma9-300x300

Dacă aș fi doctor în frumusețe mi-aș pune în minte să găsesc un leac de poveste: o cremă antiacneică eficientă. Și pentru că lucrurile trebuie făcute cu profesionalism, nu aș urmări un tratament superficial care să aibă ca scop degresarea agresivă a tenului, ci acela de a opri secreția excesivă de sebum. O cremă hipoalergenică și fără parabeni, care să evite orice alte probleme asociate unui ten sensibil.

screen-shot-2016-10-12-at-19-35-11

Aș alege cele mai potrivite ingrediente, după cercetări amănunțite și teste cu rezultate evidente și sigure, ingrediente care să contracareze fiecare efect al răzvrătirii hormonale:

  • să regleze secreția de sebum
  • să împiedice proliferarea microorganismelor,
  • să accelereze procesul de vindecare
  • să calmeze tenul și să reducă efectele de înroșire.

screen-shot-2016-10-12-at-19-46-48

I-aș spune că această cremă antiacneică nu are nimic miraculos în ea, dacă nu respectă trei condiții simple:

  1. să-și construiască stilul de viață potrivit
  2. să aleagă cu grijă produsele pentru îngrijirea tenului, înlocuind săpunul sau produsele care conțin alcool cu un gel spumant purifiant pe bază de acid lactic și acid salicilic.
  3. să aibă infinită răbdare, pentru că Timpul se pricepe cel mai bine să acopere cicatrici.

Dacă aș fi doctor în frumusețe, i-aș mai spune că singurul doctor pentru frumusețea ei este ea însăși. Și că tratarea exteriorului nu înseamnă nimic, dacă nu are în vedere ceea ce se află în interior. Că unicul secret al frumuseții constă în imaginea pe care ne-o construim pentru noi înșine și nu pentru ceilalți din jurul nostru. Că frumusețea exterioară este relativă și trecătoare și, mai ales, că este o chestiune de perspectivă.

Dacă aș fi doctor în frumusețe și dacă m-aș putea întoarce în timp, aș fi în primul rând un doctor de suflete! Pentru propriul suflet.

………………………………………………………………….

Proba numărul 3 a SuperBlogului 2016 mă găsește, ca prin Farmec, mare doctor în frumusețe! 😀

farmec2-300x300

Sursa foto: http://www.wikihow.com și http://www.farmec.ro

Trei dive și Ryan. Ryanair!

Trudă, epuizare, stres. Program „pe repeat” ca un perpetuum mobile fără nicio șansă de vreo schimbare. Dar parcă tragi altfel, când știi că te așteaptă momentul tău de relaxare taman la terminal capăt de linie!

Mamele sunt și ele oameni, nu? Parcă au și ele nevoie să iasă „ca fetele” o dată …în viață, măcar! E drept, fetele liniștite ies sâmbătă seara în oraș cu dispensă de câteva ore. Cele mai tinerele poate prind și vreo distracție în Club. Fetele liniștite am zis! Dar mamele obosite? Unde se duc mamele obosite când se duc? 

Planul 

Ne-am adunat, trei dive, la vorbă, așa ca de final de săptămână. Și dintr-una-ntr-alta:
– Aș cam vrea să evadez!
Parol! Că bine zici! Dar ce evadare să fie! Memorabilă! Ca-n filme!
Și dintr-o dată se conturează un plan:
– Ce-ați zice de un City break low cost?
Celelalte două perechi de ochi s-au mărit, câteva clipe de pauză, semn că se rumegă ideea proaspăt lansată, apoi zâmbetul acela tâmp, terminat cu un „Daaaaaa” prelung:

200.gif

DIVA 3: Cum sună un week-end la Roma! Să pleci de dimineață, imediat după micul dejun, să te răsfeți cu episoade din istorie, să-ți încânți privirile cu frumusețile celei mai vechi capitale! Coloseum, Fontana di Trevi, Columna lui Traian, Vaticanul, Panteonul… O cazare ieftină găsim cu ajutorul unei prietene. Două ore de zbor – o aruncătură de băț. Profităm de o zi liberă – vreun rest de concediu – și ne luăm zborul de joi seara, să avem timp de plimbat, admirat, de visat și, mai ales, de distracție. Ne încărcăm bateriile și ne întoarcem cu energii pozitive de împrăștiat și altora!

DIVA 2: (devenită, pesemne, nevasta lui Toma Necredinciosul): Cam mare aroganța asta de week-end. Cât ne costă low cost-ul ăsta?

DIVA 3: Cu Ryanair? Ia să simulăm:

screenshot-2016-10-10-22-06-22screenshot-2016-10-10-22-07-19

Concluzie: nici 100 de euro de fiecare! Tentant!

Planul#2

Diva 1 (un fel de „Cumințenia Pământului”) : Dacă tot vrem să spargem tiparele, măcar să o facem lată! Aș paria pe Spania! Tot nu am ieșit niciodată dincolo de granițe. Aș putea la fel de bine să o fac într-un mod inedit. Puerta del Sol, Palatul Regal, Muzeul Prado, Arco de la Victoria, Templo de Debod…

Diva 3: Spania sună bine! Să vedem ce zice Ryanair!

screenshot-2016-10-10-22-47-36

Diva 2: (care de obicei strică omului cheful) : 140 de euro pentru Spania – până și mie mi se pare o afacere bună! Faci și check-in pe mobil cu aplicația mobilă Ryanair și ți-ai luat de o grijă! Votez pentru Spania!

Entuziasmul atinge repede cote paroxistice când apare câte o idee bună! De aici și încântarea divelor care se și vedeau în brațele lui Ryan(Air) spre o destinație pe care numai au visat-o până atunci. De aceea, se impunea un veritabil „dance of joy”:

200 (1).gif

N-au estimat însă puterea inamicului! Prins în activitățile sale specifice, unul dintre consorți n-a putut rata glasurile stridente ale săltărețelor.

Distrugătorul de planuri 

-Sigur. Un nebun O nebună  aruncă o piatră și zece două cuminți se chinuie să o scoată. Bun plan. Și discursul lui a continuat. Ceva despre responsablitatea mamei, despre priorități, despre costuri și implicări emoționale, despre randament, despre statistici și probabilități etc. Fără a se lăsa intimidate, divele au plusat:

-Vorbim despre mini-vacanță ieftină! Unde mai pui că avem și bagaje de mână gratuite și bagaje de cabină gratuite! Ajungem acolo cât ai clipi și ne întoarcem mai vesele și mai bine-dispuse.

Cum să te pui cu trei dive hotărâte să-și petreacă timpul liber alegând o destinație de week-end prelungit, drept bonus pentru munca zilnică și stresul cotidian? Nu poți să le opui rezistență, mai ales dacă ești în pericol de sufocare!

Spain it is! Ryanair it is! Pentru că și mamele obosite au dreptul la un weekend în care să se simtă …fete cuminți!

download-1

……………………………………………………………………………………

Pentru proba a doua a SuperBlogului 2016, am visat frumos cu Ryanair.

Povestea are sesență extrem de reală și poate fi verificată, la cerere, cu celelalte două dive implicate (profund) în discuție! 😉

Sursa gif: http://www.giphy.com

Sursa foto: www. google.ro

Black Tie pe gustul tău. By Answear.ro

Cică nu haina face pe om! Ba bine că nu!

download

Sursa foto: http://www.alamy.com

Să nu mai fim ipocriți! Punem mare preț pe ceea ce purtăm, iar în ultima vreme, vestimentația a devenit o modalitate de a ne contura din e în ce mai mult stilul și personalitatea.

Ești în autobuz sau în metrou, te plictisețti atâtea stații. Așa că mai arunci o privire la cum e îmbrăcat unul ori altul. Sau, mai curând, una ori alta! O scanare din cap până-n picioare și ai lipit deja eticheta: ăla e neglijent, aia e snoabă, ăla e bogătan, celălalt abia are de unde mânca o pâine etc.

Mergi în Mall… Nu te poți îmbrăca oricum! Până la urmă, e locul principal de promenadă într-un oraș de provincie, unde alternativele sunt limitate. Nu vrei să „te râdă” lumea că nu ești îmbrăcat „cum se cuvine”. Eventualele haine de firmă constituie un avantaj de netăgăduit.

Ia încearcă, de pildă, să mergi la un ghișeu/birou  îmbrăcat casual, cu o pereche de blugi, un tricou și o geacă aruncată în grabă, fără să-ți fi cizelat puțin „look-ul”. Dar dacă intri pe aceeași ușă într-o ținută office care să-ți dea nota de sobrietate și eleganță specifică omului serios și cu potențial întru prosperitatea afacerii?

Așa că treaba nu mai stă ca pe vremuri. Haina chiar îl face pe om în zilele noastre, când opțiunile vestimentare s-au diversificat, când stilurile s-au redefinit. În fiecare an aștepți cu înfrigurare tendințele, culoarea standard sau alte detalii care conturează portretul eleganței maxime pentru anul în curs.

Black Tie?

Mă declar un om obișnuit, fără extravaganțe de niciun fel. Prefer ceea ce este comod și la îndemână, disprețuiesc opulența și consider că simplul poate fi, uneori, de cel mai mare efect. Asta dacă reușești să-i găsești… nuanțele! 😀

Dar am momentele mele (de glorie?) când simt că o ținută „altfel” ar da al naibii de bine la portofoliu. Mă simt, de pildă, foarte relaxată în ținute office, mai ales că la locul de muncă îmi oferă un soi de sobrietate (mai mult decât necesară). Și, pentru că sunt femeie (and damn proud of it!), consider că punctul maxim al eleganței și al feminității îl atingi într-o ținută clasică. O rochie de seară te poate transforma senzațional. Și nu mă refer doar la imaginea de Cenușăreasă metamorfozată în prințesă, ci la senzația de siguranță, de încredere pe care ți-o poate imprima o piesă de vestimentație, cu condiția să știi ce să alegi.

Evident, nu am fost niciodată pe covorul roșu! Dar le-am admirat pe cele care au pășit pe el și au lăsat imprimată imaginea proprie prin felul în care au știut să-și sublinieze feminitatea:

oscar-fashions-02

Sursa foto: http://www.cbsnews.com

Rochie lungă, de seară, de obicei neagră, foarte puțin accesorizată, pantofi stilleto, o geantă mică în ton cu ținuta, bijuterii foarte discrete cu perle sau cristale. Nimic strident, nimic care să depășească o regulă simplă: respectul față de propria imagine și față ce cei în mijlocul cărora te afli. Despre asta este Black Tie: despre simplitate, sobrietate și common sense. 

Tabloul este perfect dacă alături ai și perechea care te reprezintă, cu aceeași eleganță caracteristică acestui dress code: costumul negru cu papion, o cămașă albă, pantofii impecabili, butoniera.

httpwww-popsugar-comprince-william-kate-middleton-pictures-ark-dinner-17813509

Sursa foto: http://www.fashionguide.md

Clasic sobru sau chic reinvetat? 

Black Tie sună bine. Dar cum faci să-l adaptezi stilului tău? Mereu se ivesc ocazii, mereu speciale, la care trebuie să găsești ținuta vestimentară potrivită. Cine nu are o nuntă sau un botez la care trebuie să meargă și pentru care se dă de ceasul morții să găsească o rochie elegantă, pantofi cu toc, la fel de eleganți, dar în același timp comozi, bijuteriile potrivite sau geanta care să accesorizeze perfect ținuta? Ceva care să fie unic și cu care să lași guri căscate, ochi mari și minți blocate! 😈

De cele mai multe ori, mi s-a întâmplat ca ținuta aleasă să fie una „last minute”, deși socoteala din târg era alta:

Nu țin neapărat să fie negru. Uneori e prea sobru. Dar în niciun caz nu aleg nuanțe stridente. Mi-ar plăcea să încerc un verde smarald – apropo de culoarea anului viitor. Dar și un albastru închis, că tot am găsit o rochie pe gustul meu pe answear.ro.

middle2_img_734194

Însă, pentru că Black Tie permite, aș opta și pentru o combinație de corset elegant și o fustă din satin sau mătase, cu stilettos sau pantofi de lac.

Orice aș alege, trebuie să îndeplinească două criterii: să mă reprezinte și să mă facă să mă simt „în pielea haina mea”. Căci, până la urmă,  „o femeie elegantă domină totul în jur dacă are stil.” – Doina Levintza

……………………………………………………………………………………………….

M-am jucat de-a SuperBlogul, din nou, cuanswear-patrat

 

De ce nu am câștigat SuperBlog

1 octombrie – începe isteria! Probe, panică, deadline, nervi, noteeee! Apoi contestații și discuții mai mult sau mai puțin private, mai mult sau mai puțin răutăcioase. Apoi liniște, că nu e timp de irosit, vine următoarea probă de foc și toată lumea o ia de la capăt. Mă rog, nu toată lumea, că mulți pornesc la război, însă unii se pierd printre redute.

Nu este cazul să vorbesc din nou despre ce înseamnă SuperBlog. Cei care s-au „îmbolnăvit” de asta, sunt deja în fibrilație și scriu de zor pentru prima probă. Cei care au inițiat o oarecare mișcare „anti” nu au șanse prea mari de izbândă, pentru că SuperBlogul are ceva care șterge creierele supăraților și te trezești cu ei la linia de start plini de zâmbete, de-ți vine să le pui piedică de ciudă. Iar cei care nu au auzit încă de această competiție, vor afla cu siguranța tot ce e de aflat, pentru că zilele astea și multe dintre cele următoare va vui internetul pe această temă.

De ce m-am înscris în fiecare an la SuperBlog? 

Să lăsăm ipocriziile! Ca să câștig, domnule! De aia m-am înscris și pot să jur că tot din același motiv se înscrie toată lumea. Treburile alealalte, spirituale, sunt foarte adevărate uneori, dar sunt complemetare motivului principal. Așadar, lumea se înscrie ca să câștige. Acum, că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg…e o cu totul altă poveste. Dar când scrii articolul ăla cu toată dăruirea (și determinarea! sic!), cu toate speranțele puse în setul ăla Farmecat sau în suma aia rotunjoară în lei sau euro pusă la bătaie, nu poți să nu recunoști că ai avut speranța firavă de a-l scrie pe cel mai bun! Și când realitatea (fie ea și virtuală 😀 sic! ) te-a lovit în moalele c…lasamentului, zi tu că nu ai scos cele mai neaoșe și cele mai inedite combinații de înjurături la adresa onoratului/onorabilului juriu și nu numai! 😈 Și apoi ți-ai zis: Lasă, neicușorule, că-l iau pe următorul! Premiu, zic! Și ai trăit cu speranța asta până s-a terminat SuperBlogul. Juri că nu te mai înscrii cât îi lumea! Doar la Gală te mai duci, așa, de moft, că de fapt nu te interesează prea mult, mai socializezi. Și când bate gongul pentru următoarea etapă, tragi o fugă la formularul de înscriere, ca din reflex.

De ce nu am câștigat SuperBlog

Să vedem…Mai întâi mea culpa:

  • În cele mai multe situații, nu mi-am făcut timp suficient să cercetez care e treaba cu sponsorul. Am citit, am prins o idee din zbor și am făcut-o praf postare!
  • Am scris aproape mereu cu deadline-ul bătându-mi la ușă, pentru că celelalte treburi, nevirtuale, își cereau dreptul de fiecare dată.
  • Am ignorat (nu neapărat cu bună știință) unele sfaturi date de „specialiști” a.k.a câștigători de SuperBlog, jurați, sponsori.

Dar pentru că nu pot să-mi ignor doza de subiectivitate, aș mai găsi câteva motive:

  • Unii sponsori nu au știut nici ei ce vor, cam ca în reforma lui Caragiale: să fie creativitate primesc, dar să ne laude și pe noi pe ici pe colo. Când cereau poveste, se puncta caracterul comercial, când se cereau date tehnice, se cerea originalitate. Nu m-am potrivit niciodată cu unii la capitolul ăsta!
  • O ușoară neglijență în jurizare. E drept, că dacă aș avea de citit 150 de articole despre epilare, mi-aș cam lua câmpii, iar la un moment dat aș pierde șirul. Cu toate acestea, vreau să cred că un articol de-al meu – chiar nu foarte inspirat – se va clasa mereu deasupra unuia care are 250 de cuvinte și e plin de greșeli de exprimare.
  • Lipsa de noroc! Că uneori e ca la jocul de cărți!
  • Doza maaare de subiectivitate!

Am mai prins pe ici pe colo câte un premiu, am mai atins suta tot din când în când și am urcat maxim până pe 7. Evident, e un concurs, iar dacă articolele scrise nu au ajuns mai sus de unde au ajuns, e clar că trebuie schimbată stratagema. Sau că trebuie ieșit din concurs.

De ce mai particip la SuperBlog

Pentru că premii! Și pentru că dacă nu am constrângeri, mă las dusă de-acasă (a se citi „de pe blog”) zile întregi, așa că-mi trebuie o ancoră. Poate și pentru că încă mai învăț câte ceva pe parcurs.

Încă nu m-am decis care are să fie strategia, dar e clar că am nevoie de:

  1. timp!
  2. nervi tari
  3. inspirație
  4. viziune (și nu viziuni!)
  5. timp!!!

Prin urmare, anul acesta ne relaxăm. Scriem când putem, cum putem și (încercăm să) nu ne enervăm! Miza ar fi tot premiile minunate, atâta vreme cât timpul devine răbdător cu mine!

14199489_10210226102189729_5256816072534113806_n

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SeptembrieJoi

Oaza pentru fete, cu aventuri de tanara mama

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

I was created to create.

cristinalincu.wordpress.com/

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte