Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: RAO

Ginny Moon – O călătorie altfel

„Because the brain is in the head. It is a dark, dark place where no one can see a thing except me.”

Ginny Moon – Benjamin Ludwig

ginny moon

Plânsul ăsta de bebeluș nu vrea să se oprească. Pur și simplu nu se oprește! Iar asta mă scoate din minți! Părinții mei adoptivi mi-au luat o păpușă de plastic electrică. Se presupune că seamănă cu un bebeluș real. Dar nu e! Nu e real deloc! Și plânge încontinuu! Poate dacă aș pune-o în valiză, între multe pături și aș îndesa-o sub pat? 

Ah! Mă gândesc iar la Baby Doll. Am abandonat-o! Am lăsat-o acolo, în valiza aceea, când poliția m-a luat cu forța de lângă mama mea, Gloria. Baby Doll, unde ești? Baby Doll, am să vin să te iau. Ne vom găsi o lume a noastră, unde nu va trebui să dăm socoteală despre cine suntem. Nu avem nevoie de părinți! Mama nu va putea ajunge acolo să mă lovească. Gata! Fără părinți adoptivi! Brian și Maura nu vor ști unde să ne caute. Vom avea exact nouă bobițe de struguri la micul dejun. Nici mai multe, nici mai puține. Eu am să cânt la flaut, iar tu ai să asculți cuminte pe scaun. Apoi o să cititm din Robert Frost și o să ascultăm Michael Jackson. Baby Doll, mă auzi? Baby Doll, am să vin să te iau. 

Imediat ce voi găsi Marele Plan al Evadării, voi ajunge la tine. Nu contează că trebuie să scotocesc toată Canada! Te voi găsi, Baby Doll! Vom fi din nou împreună.

♥♥♥

Elizabeth-Kostova-Colectionarul-de-istorie

Am găsit-o pe masă…Colecționarul de istorie, de Elizabeth Kostova. Nu știu dacă a fost o întâmplare sau dacă doamna Winkleman a pus-o aici, doar ca să dau peste ea. Am să aflu aici Marele Plan al Evadării? 

Helen are 16 ani, eu, 14. Am putea fi prietene. Și ea este într-o misiune de căutare. E un fel de „moștenire” pe care o primește de la tatăl său, într-un plic cu scrisori îngălbenite de vreme și care îi pune în mișcare mecanismele minții pentru a dezlega misterele trecutului. Da, e singură și ea, căci mama i-a murit de multă vreme, iar tatăl a dispărut la fel de misterios, fără să apuce a-i răspunde la întrebări. Dar asta nu a oprit-o! Semănăm în privința asta, prin hotărârea cu care am ales să mergem fiecare până dincolo de limite. 

 Ar putea să mă învețe cum să-mi înfrunt propriul demon, fără să mă scufund. Cum să descifrez misterele lumii mele întunecate și cum să înfrunt pericolele, având mereu în minte scopul suprem al vieții mele. Căci fiecare dintre noi trăim într-o lume periculoasă. A ei este una despre vampiri, despre istorie, despre răul străvechi și nemuritor. A mea…este doar lumea minții mele, întunecată și singură, în care singurul pericol sunt eu însămi, tocmai pentru că nu reușesc să mă sustrag adesea.

Și poate, dacă străbat alături de ea țările lumii până în România, Ungaria sau Bulgaria și orașe importante, de la Amsterdam la Paris sau Istanbul, am să descopăr, în sfârșit, Marele Plan al Evadării, care mă va aduce până la tine, Baby Doll. Poate că un contact direct cu thrillerul ei istoric, cu iureșul evenimentelor, va estompa treptat „thrillerul” vieții mele: alergătura între perechile de părinți adoptivi, strădaniile mele de a mă întoarce la Gloria pentru a te scoate pe tine, Baby Doll, din valiza în care cu siguranță te sufoci. 

♥♥♥

În fond, suntem două personaje ale unor romane incitante. Suntem îndrăznețe și știm să ne asumăm riscuri. Suntem deopotrivă misterioase și pline de revelații. 

Suces în călătoria ta, Helen! A mea tocmai s-a încheiat. Mi-am învățat lecția! Locul meu este aici, cu Brian și Maura – Forever Dad and Forever Mom. 

……………………………………………………

Incitantă provocarea Editurii Rao pentru proba cu numărul 16 a SuperBlogului 2017 , în care personajul meu preferat a devenit cititor al cărților RAO! 🙂

sigla-rao-jpg.jpg

Anunțuri

Viața printre file de cărți

Dimineți. Apoi seri. (Cam prea devreme, aș spune.) Frig. Uneori, ceață. Stres. Alergătură. Lucruri de făcut. Job. Casă. Treburi. Și mai multe treburi. Ceasul care ticăie încăpățânat. Timpul care pare că se contractă, în ciudă. Nu pare nimic poetic în toată afacerea asta numită „viață”, nu-i așa?

Atât de ușor trecem peste plăcerile proprii, sacrificând clipe întregi fără să realizăm, decât foarte târziu, că nu le mai putem avea înapoi. Câte lucruri nu am vrea să facem și totuși ne suprimăm plăcerea aceasta pentru că mereu intervine altceva!

Visez să mă adun liniștită în colțul meu, cu gândurile mele, cu visele mele, să-mi învelesc picioarele cu o pătură moale, să-mi rezem spatele de o pernă confortabilă, să-mi potrivesc veioza și să savurez câteva pagini dintr-o carte, așa, pe îndelete, fără să sune telefonul, fără să mă tem că arde undeva și fără să mă întrebe nimeni nimic. spatiu-de-citit

(sursa foto)

„Unele cărţi se citesc în bucătărie, altele, în salon. O carte bună se citeşte oriunde.” (Thomas Chandler Haliburton)

Sau se recitește oricând.

De curând mi-a căzut în mână Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupery , de la Editura RAO. (Constat că secțiunea RAO Clasic este ca o poartă deschisă spre sectorul amintirilor…literare: de îndată ce pășești dincolo de ea, te trezești precum copiii în fața magazinului de dulciuri!)

coperta_2985_big

Ce moment mai bun să recitești o carte, decât atunci când ai posibilitatea să alături două perspective: aceea a copilului, care descoperă pentru prima dată povestea micului Prinț, și aceea a adultului în mintea căruia cuvintele vor suna altfel, iar imaginile se vor reconstitui odată cu accesul la „arhiva” propriilor experiențe.

Așa mă asigur că absolut toată familia citește!

-Mami, mi-e milă de prințul ăsta!
-De ce?
-E…foarte trist.

Da, până aici suntem de acord. Doar că, pentru el, călătoria prințului pe cele 7 planete este esența unei povești pentru copii, este spectaculosul dialogurilor aproape comice sau întâlnirea unui erou, poate chiar de vârsta lui, cu situații sau personaje ciudate. Pentru mine, însă,…Micul Prinț este de fiecare dată ocazia de a face conexiuni, de a pune realitatea sub lupă și de a despica firul în patru când este vorba despre firea umană. Mă regăsesc în pasaje întregi. Uneori sunt vanitosul care nu aude niciodată decât laudele. Alteori sunt bețivul căruia îi este rușine pentru că bea. Este imposibil să nu găsești vreo tipologie umană în care să te oglindești, fie și tangențial, căci: „Pământul nu e o planetă oarecare. Poţi număra pe el o sută unsprezece regi, şapte mii de geografi, nouă sute de mii de businessman-i, şapte milioane de betivi, trei sute unusprezece milioane de vaintoşi, adică vreo două miliarde de oameni mari”.

Clasicul nu se demodează niciodată.

Dacă tot m-am rătăcit pe cărările RAO Clasic, am dat peste amintiri prăfuite din vremea adolescenței. Am iubit verile la bunici, când cititul pe o pătură în livadă îmi aducea bucuria unei evadări într-o lume în care puteam să fiu cine voiam, cum voiam și unde voiam. S-a născut dorința de a reciti pe autorul Ciumei. De aceea, m-am oprit asupra unei colecții de scrieri ale lui Albert CamusFata si reversul. Nunta. Mitul lui Sisif. Omul revoltat. Vara.

coperta_3030_big

M-au fascinat mereu miturile. Mi se par expresia cea mai sinceră a dorinței omului de a inventa povești pentru a-și putea explica tot ce ține de cotloanele întunecate ale existenței. Dar și mai fascinante mi s-au părut scrierile culte în care mitul reînvie, se transformă, capătă valențe noi care nu-i distrug cu nimic acel „inner core”, dimpotrivă, îl fac mai savuros. Sisif al lui Camus  nu mai este un anonim care urcă un munte rostogolind o piatră, ci devine eroul absurd „atât prin pasiunile sale, cât și prin torturile sale”. Problematica sinuciderii și veșnica goană pentru a căuta fericirea par alte file desprinse din existența umană, în general. Prezentarea asta plus promisiunea că scrierile cuprinse în acest volum sunt toate înscrise într-o filosofie a absurdului sunt motive suficiente să trimită cartea direct în coșul de cumpărături!

Somebody stop me!

Sunt bolnavă după cărți! Atât de bolnavă încât atunci când le cumpăr îmi afund nările între pagini, ca să simt mirosul literelor tipărite și al paginilor încă virgine. Da, atât de bolnavă, încât țopăi de bucurie când deschid coletul și răsfoiesc cu grijă și cu un zâmbet larg pe față.

Uneori, simt nevoia să mă las surprinsă. Și atunci aleg o carte despre care nu știu absolut nimic. Nu, nu o aleg la întâmplare! Două lucuri mă atrag sau mă pot convinge să o cumpăr ori să o deschid: titlul și coperta.

coperta_2592_big.gif

Nu sunt fan thriller, deși am citit pe nerăsuflate cărți și din această categorie. Totuși titlul ăsta – Cine a ucis-o pe Nora Jones? – scris așa…misterios, cu litere decupate parcă dintr-un ziar, mi-a părut un mesaj tip „ghicitoare”, desprins din filmele polițiste. Așa că am „bătut la poartă” să întreb despre ce vorbim aici. Trimiterea direct către „zona crepusculară” a unei povești pornite de la o crimă, numele artistic al personajului și amenințarea că avem de a face cu o „irezistibilă combinaţie de suspans şi umor” m-au făcut să zăbovesc puțin asupra acestei cărți. Cu atât mai mult cu cât autorul, Eugen Ovidiu Chirovicieste român, prin urmare, mă aștept ca în această carte din secțiunea RAO Thriller să regăsesc elementele unui spațiu autohton, căci am cam devenit sătulă de clișee americănești.

Cititul nu e ceva de care te poți sătura vreodată! E un fel de never-ending-story, mai ales că sunt atâtea cărți de căpătâi la care nu am ajuns încă, și probabil că mi-ar mai trebui vreo zece vieți ca să le pot cuprinde. De aceea, e o activitate numai potrivită în așteptarea Crăciunului, alături de o cană fierbinte de ceai cu scorțișoară.

216-sigla-rao-241x300-300x158

…………………………………………………………………………..

Unii scriu pentru SuperBlog 2016, alții citesc, tot pentru SuperBlog 2016.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera