Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Bloggerițe la Podu’ cu Lanțuri

Cine zice că #13 aduce ghinion? Roxana a ales special ca întâlnirea cu numărul 13 a bloggerițelor din Bacău să aibă loc la Podu’ cu Lanțuri. Pentru că #13 este special, la fel ca locul unde am ales să ne revedem, la fel ca fetele care s-au adunat aici.

pod6.jpg

Sursa foto: @Roxana Neculcea

Motivație

În general, oamenii care simt că au ceva în comun, nu au nevoie de un motiv ca să se întâlnească măcar din când în când. În cazul nostru, „din când în când” a devenit foarte rar. Și nu pentru că ar fi vreo incompatibilitatea între noi, ci pentru că bloggerițele sunt împrăștiate care pe unde, iar timpul.. ei bine, timpul nu e cel mai prietenos cu multe dintre noi. Așa că atunci când Anca, mămică activă de doi, a propus să ne mai vedem și noi „ca fetele”, am găsit prilejul și motivația. Spațiul virtual a devenit locul propice de organizare:

Screen Shot 2018-06-21 at 16.46.06.png

Când s-a pus problema, însă, de spațiul real unde ar fi trebuit să ne simțim bine, povestind vrute și nevrute pentru câteva ore, Roxana ne-a oferit șansa de a o face într-un loc absolut încântător.

Cavaleria nu a murit la Podu’ cu Lanțuri

O știu pe Roxana de câțiva ani și am descoperit-o ca pe o femeie creativă și visătoare și, în acelați timp, foarte puternic ancorată în realitate. Prima dată când am ajuns la Podu’ cu Lanțuri, am redescoperit, de fapt, alte aspecte ale personalității unei femei inteligente și plină de imaginație – calități esențiale pentru a face față unui mediu concurențial.

La Podu’ cu Lanțuri totul este… ALTFEL. Aflat undeva la un capăt al orașului, este oarecum ferit de forfota zilnică a centrului. Nu se poate să nu fii impresionat de la primul contact vizual. Pare o reiterare a poveștilor cu cavaleri.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru că eram pentru prima dată acolo, Roxana s-a oferit să-mi facă cunoștință cu unul dintre proiectele ei cele mai dragi. Așa că am beneficiat de un tur având drept ghid pe însăși creatoarea lui. Dacă la exterior te atrage prin culorile vii și prin felul în care creează povestea, la interior rămâi și mai suprins de felul în care se re-creează atmosfera medievală.

Această prezentare necesită JavaScript.

Podu’ cu Lanțuri este locul unde poți să ieși din monotonia cotidiană, fie că este vorba despre o întâlnire personală sau de afaceri, fie că este vorba de o aniversare sau de o conferință, ori de un loc deosebit pentru a caza niște oaspeți. Le găseși pe toate la un loc: Hotel medieval. Restaurant. Cramă. Pub. Fabrică de bere. Păstrăvărie. Grădină cu bucătărie de vară. Două pensiuni tematice.

Și pentru că mi-a plăcut ce am văzut, m-am bucurat la propunerea Roxanei de a ne revedea aici cu bloggerițele din Bacău.

Un blogmeet vesel cu numărul 13

Nu au reușit prea multe bloggerițe să ajungă la această întâlnire, unele au absent motivat: între timp s-a lărgit gașca mămicilor bloggerițe! Așa că le așteptăm la următoarea întâlnire cu povești noi despre noul statut și despre schimbările din viața lor.

Am constatat că pentru Anca Balaban viața este în continuare, atât de frumoasă! Nici nu are cum să fie altfel, având în vedere că Mariuca și Teuțu îi umplu viața. Totuși, nu a lăsat deoparte nici acțiunile civice, lucru pentru care o admir.

Sonia Otilia are un nou look pe blog, a ajuns cu afacerea ei la un alt nivel și este bride-to-be. 

Deea D. este la fel de pasionată de produsele cosmetice și îndrăgostită de Paris… Am exasperat-o cu pozele! 😉

Așteptam să o revăd pe Raluca Pichiu. O admir pentru pasiunea cu care face lucrurile, fie că este vorba despre dans, fashion, scris sau proiecte personale! Lesne de înțeles de ce copiii o iubesc!

Am cunoscut-o pe #Andreeatalks. De fapt, ne intersectăm a doua oară, după experiența „nefastă” (sic!) de la jurizarea SpringSuperBlog 😀 E o fată foarte plină de viață și dornică de a schimba păreri și de a împărtăși experiențe.

Andraxela este aproape… nepermis de tânără și frumoasă. 😉 Mai tăcută decât restul găștii, dar foarte sociabilă. Am zis „tânără și frumoasă”, da? 😀

Am povestit, am râs, am mâncat din bunătățile pregătite special pentru această întâlnire…

Această prezentare necesită JavaScript.

(sursa foto: @Roxana Neculcea)

Apoi, Roxana ne-a făcut cunoștință cu noua ei realizare: Vila Alsace. Știam de intenția ei de a se rupe de tiparele pensiunilor și vilelor din Bacău, dar acum, că am văzut rezultatul muncii ei, m-am convins că nimic nu o poate opri și că este omul inovației și al adaptării.

Camerele personalizate au câte puțin din personalitatea ei și a căutat să le ofere aerul particular închipuind locuri de vis în cele mai mici detalii.

Această prezentare necesită JavaScript.

(sursa foto: Vila Alsace- Facebook page)

#BloggerițeBacău13 a fost un blogmeet reușit din toate punctele de vedere. Ne-am încărcat pozitiv și ne-am simțit extraordinar și datorită fetelor speciale și datorită gazdei noastre.

pod1.jpg

Avem o întâlnire restantă. Pe când?

Reclame

5 lucruri pe care le-am învățat după o lună de Reset

Vorbeam acum ceva vreme despre un Reset pe care trebuie să-l dai din când în când organismului tău, ca să poată funcționa din ce în ce mai bine. Unii înțeleg prin asta să țină post sau o dietă, cu scopul de a-și revigora organismul, de a elimina toxine sau/și de a reveni la niste forme sau dimensiuni după „standarde”. Alții, însă, înțeleg ca acest „reset” este exact ceea ce arată numele: să ștergi din memoria fiecărei celule obiceiuri proaste și să le „sădești” pe cele noi, îmbunătățite. Cu alte cuvinte, a reseta înseamnă a-ți schimba stilul de viață.

În ceea ce mă privește, reușisem asta la un moment dat. Mișcare făceam oricum, dar nu mai era suficient pentru a mă menține în formă/ forme. Cu eforturi considerabile și cu voință multă, îmi setasem organismul în așa fel încât să nu mai ceară decât ceea ce îi face bine sau cât să poată fi „păcălit” cu lucruri care imitau vechile (proaste) obiceiuri.  Dar se pare că stilul nou de viată nu se întipărise încă foarte bine în sistemul meu, astfel că a fost usor să calc din nou pe alături. Nu mult, dar cât să stric puțin din ceea ce lucrasem până atunci.

Ce am primit timp de o lună în programul Reset

M-am numărat printre norocoșii care au scris despre programul Reset – Slăbește Deștept și care au primit un abonament gratuit pentru trei luni. Am decis să-l încerc, cunoscând păreri pozitive despre acesta, din cercul de prieteni. Trebuie să mărturisesc că am înțeles greșit inițial, astfel că am țopăit de bucurie crezând că este vorba despre „muncă fizică” (mișcare, exerciții fizice, fitness). Cu atât mai mult cu cât există o franciză Limitless în oraș. M-am lămurit că este vorba exclusiv despre un program de alimentație. Totuși, ceea ce am primit, este la fel de neprețuit.

  1. Informații cu privire la tipul de alimentație care mi se potrivește. Pe baza unui chestionar, răspunsul a venit foarte repede, cu toate sugestiile benefice pentru schimbare.
  2. O serie de înregistrări video (șapte, mai exact pentru prima lună) motivaționale și de impact. Acestea au fost foarte importante pentru stabilirea unor principii sănătoase sau pentru confirmarea celor pe care le fixasem foarte bine până acum, de-a lungul experienței de viață.
  3. E-mailuri care să mă țină în priză. Mereu sunt lucruri de făcut, iar uneori te pierzi în tumultul activităților zilnice și uiți de aspecte importante, cum ar fi planul tău de remodelare corporală și resetare a stilului propriu de viață.
  4. Un plan de nutriție personalizat. Pe baza răspunsurilor mele, am primit un program alimentar alcătuit după sfatul nutriționiștilor. Pe zile, pentru fiecare masă sau gustare, cu înlocuitori pentru a-l face mai accesibil și mai ușor de asimilat de mintea încă prinsă în capcana alimentelor delicioase, dar nesănătoase.
  5. Acces la grupul de Facebook unde poți vedea ce fac ceilalți, ce probleme întâmpină, cum le depășesc și unde poți cere oricând sfatul nutriționistului.

Ce am învățat după o lună de reset

5 lucruri aș alege din ceea ce am învățat de-a lungul acestei luni:

  1. Care sunt alimentele sănătoase și benefice organismului și în ce combinații le pot folosi. Cu ce nu mă pot eu încă obișnui (din lipsă de antrenament și voință, desigur) este dozarea cantităților. E enervant să trebuiască să cântărești „îmbucătura” și e extrem de greu să te oprești din a mânca ceva ce îți place. Evident, face parte din procesul de „dresare” a organismului, așa că va trebui să îmi însușesc și acest lucru.
  2. Esențială este organizarea. Ca atunci când ești mic și înveți prima dată ceva, „repetiția e mama învățăturii”, la fel cum verificarea este cheia succesului. De aceea, am apreciat ideea de a ține un jurnal al evoluției pe măsură ce avansez în program. De preferat, un jurnal sincer, pentru că nimeni nu are de suferit mai mult decât propria persoană. În același timp, jurnalul te ajută să te „ții de treabă” serios.
  3. Respectarea unui program regulat de mese. Regula asta o știam dintotdeauna. Faptul că revine și în cadrul acestui program e semn că trebuie să învățăm să ne ținem de ea. Eu încă am un program de lucru… bulversant și mă agăț de scuza asta în loc să mă mobilizez mai bine. Prin urmare, mai am de învățat cum să prioritizez tot ceea ce fac, căci altfel, organismul nu poate fi „dresat” să se alinieze obiceiurilor sănătoase.
  4. Poți să faci lucrul ăsta și de acasă, online. Sigur, de obicei impactul întâlnirilor „față în față” este indubitabil mai mare. Există riscul să trișezi mai ușor și să renunți mai repede. Dar la fel de bine se poate întâmpla asta și dacă apelezi la varianta clasică a întâlnirilor programate, mai ales dacă nu ai motivația încă destul de puternică.

Amenințări

Încă mă tem că această provocare m-a luat ușor pe nepregătite. Cum știu asta? Încă mai găsesc scuze pentru amânări sau pentru justificări. S-a suprapus, e drept, și peste o perioadă destul de aglomerată, pe care tot sper să o depășesc mai repede.

În plus, faptul că am ținut o dietă (singura din viața mea) pe care mi-am însușit-o destul de bine, face să fie mai dificilă adaptarea la un alt fel de alimentație. De aici unele conflicte interioare când vine vorba de a mânca un anumit aliment sau de a fi atentă la gramaje.

Imposibilitatea de a dubla respectarea planului de alimentație cu programul de mișcare Limitless, mă descurajează uneori. Totuși, cred că asta se poate rezolva în timp.

Prin urmare, deși a trecut o lună, sunt ușor în urmă cu „do’s” and „dont’s”. Partea bună este că informațiile astea nu pleacă nicăieri și pot să o iau de la capăt atunci când mă simt pregătită de lupta cu mine însămi!

Citatul de duminică (67) – Despre mâini de copii

„Eu pot să ajung un om bun.”

(Antonio, 13 ani)

Ne-am născut în familii în care am învățat că un copil este o binecuvântare. Am avut norocul de a fi ținuți de mână din clipa în care am apărut pe lume, plângând și căutând căldură și alinare. Am fost legănați, hrăniți, educați, conduși pe un drum pe care am învățat apoi să ni-l facem al nostru. Și asta tot ținuți de mâna celor care au înțeles că a fi părinte înseamnă mai mult decât să dai naștere unui copil. În momentele cele mai grele ale vieții noastre, când am traversat suferințe sau ne-am văzut vise dărâmate, tot mâna părintelui ne-a mângâiat sau ne-a ținut strâns propria mână, semn că nu suntem singuri în bătălia cu viața. Iar asta ne-a ajutat să ajungem oameni buni. Îmi place să cred că vom strânge la rândul nostru mâna părinților noștri atunci când ea va fi prea slăbită să o mai facă. Și că o vom săruta apăsat, drept recunoștință pentru tot ce a însemnat ea pe parcursul vieții noastre.

Unii copii, însă, nu au simțit, poate, niciodată cum este să știi că există mereu o mână care să te sprijine oricând ești gata să cazi. De la primul scâncet, la primul pas, prima dezamăgire sau la fiecare pas greoi în slalomul permanent printre încercările vieții. Pentru ei, toate lucrurile care li s-au întâmplat au fost dublate de o stare de nefericire. Pe de o parte pentru că nu au avut cui să împărtășească puținele bucurii, pe de altă parte, pentru că nu au avut cui să își plângă durerile. Iar dacă au fost suficient de norocoși, au avut alături oameni care să le întindă o mână atunci când destinul le-a împreunat drumurile. Totuși, parcă niciodată nu este suficient. Mai mult decâ oricare dintre noi, acești copii au nevoie să știe că mâna aceea există permanent acolo, ca o plasă de siguranță pentru căderile lor și, mai ales, pentru ridicările lor. Pentru că, astfel, au șansa lor de a deveni „un om bun”.

O „familie” de împrumut

Un centru de plasament, un asistent maternal, chiar și un părinte adoptiv pot face viața unui copil mai ușoară, dar nu pot umple întotdeauna golul acela imens care rămâne în suflet. Cine ești, cum te definești, care îți sunt rădăcinile – sunt lucruri care țin de familie, de identitate, de sentimentul acela de apartenență. Dar poate cel mai greu lucru de depășit este eticheta pe care adesea comunitatea o lipește nemilos: orfanul. Echivalent cu un copil al nimănui, rupt de lanțul firesc al existenței umane. Iar apoi, societatea deduce, la fel de nemilos, că un copil fără o identitate tradusă în termenii familiei clasice, nu prezintă încredere și potențial. Rămâne doar o cifră între miile de cifre ale statisticilor ce guvernează actualitatea modernă.

Totuși, copiii aceștia au aspirații, au visuri, au dorințe pe care și le proiectează într-un viitor încă ambiguu. Ce au ei nevoie este o mână de ajutor, astfel încât să înțeleagă că lumea nu îi respinge, abandonându-i așa cum au făcut-o părinții lor.

„Eu pot să ajung un om bun”

Antonio are 13 ani. Asemeni celorlalți copii, mai mari sau mai mici, cu care împarte viața într-un centru de plasament, are visuri. Toate se concentrează în jurul FAMILIEI, pe care o vede ca una dintre cele mai valoroase lucruri din această lume. Tocmai pentru că îi lipsește și simte că e ceea ce l-ar face să se simtă complet, raportează tot ce îi place la acest termen definitoriu. Prin urmare, prietenul trebuie să fie ca un frate, iar Antonio își dorește să fie un lup. Dar nu un lup singuratic, ci unul care să se simtă acceptat de propria haită, căci, nu-i așa, „haita înseamnă FAMILIE”.

Sunt sigură că nimic din ceea ce i s-a întâmplat neplăcut în viața lui nu-l va opri pe Antonio să ajungă un om bun! Totuși, nu i-ar strica o mână de ajutor. Lui și celorlalți copii din centrele de plasament!

……………………………………………

Proiectul „Mână cu Mână” are nevoie de sprijin pentru a-și îndeplini cele trei obiective. Fotografiile sunt realizate de Horia Manolache și ilustrate de Gabi Toma și ilustrează mânile-strigăt ale copiilor din centrele de plasament.

E vreme (de) Super(Blog)!

SuperBlogul e o competiție numai bună pentru conștientizarea faptului că timpul zboară. Unde se duce el, Timpul, nu are nimeni nici cea mai vagă idee. Cert este că acu’ a fost Gala, acu’ a venit Springu’.

bannerSpringSB18

Curat aventură!

Unii scot niște probe de ce crucești! Alții se dau cu capul de mobilă. Mai sunt care (se) plâng sau care înjură de mama focului și de toate cele sfinte. Alții fac calcule și strategii, sabotează concurenții ținându-i de vorbă până trece deadline-ul. Unii se iau de piept cu juriul și dacă juriul nu e, găsesc oganizatorii. În fond, trebuie să se descarce și ei undeva! Există categoria „nu-mai-particip-în-viața-mea-dar-nici-nu-mă-pot-lăsa”. Avem pe unii nebuni cu acte în regulă. Și pe alții care te fac să râzi până uiți să înscrii articolul în platformă.

În fine… mă întâlnesc cu toții din nou și în primăvara asta. Am înțeles că nu pot câștiga nici în această sesiune, că a citit Costică în stele de o victorie a lui Mandache. Mă rog… măcar niște Farmce să-mi rămână. Că înțeleg că distracția se mută la mare și parcă aș cam risca niște timp și bube-n cap pentru o întânire cu valurile. Chiar și niște nervi ștampilați! 😀 Chiar și niște dezamăgiri! 😀

Ce să mai lungim vorba aiurea. Să ne băgăm în râul învolburat și de această dată. Parcă aș avea chef de niște provocări. Hai să fie cu noroc! 😉

Citatul de duminică (66) – Despre dezamăgiri

„Dar ştii bine că dezamăgirea nu este decât acţiunea creierului tău prin care el se reajustează la realitate după ce descoperă că lucrurile nu sunt aşa cum credeai.”

Brad Warner

Ne construim niște lumi imaginare, în care totul este perfect. Apoi țesem vise mărețe fundamentate pe niște așteptări. Pânze de păianjen. Pășești pe ele ușor, crezi că ești suficient de atent și că nu ți se poate întâmpla chiar ție să se rupă. Dar într-o bună (?!) zi, te trezești căzut într-un hău al deznădejdei. Și te apuci să întrebi „De ce?”, „Cu ce am greșit?”, „Cum s-a putut una ca asta?” etc.

Nimeni nu te poate dezamăgi mai tare decât tu însuți/însăți! Pentru că îți construiești lumi false pe premise greșite. Ai așteptări de la ceilalți, fără să conștientizezi că nu poți controla nimic din ceea ce ei fac de-a lungul vieții lor.

Te aștepți să primești recunoștință veșnică pentru ceva ce ai făcut? Dar cine oare ți-a cerut lucrul acela? Dacă l-ai făcut forțat, asumă-ți insatisfacția. Dacă l-ai făcut, însă, de plăcere, rămâi cu gustul ăsta. Al lucrului făcut din suflet, căci pentru tine l-ai făcut, nu pentru celălalt.

Te aștepți ca iubirea, afecțiunea, pasiunea să fie veșnice? Nu ai învățat încă de trecerea firească a lucrurilor în cealaltă dimensiune? Da, totul moare, totul se sfârșește. Aparent. Numai cât să facă loc altor lucruri frumoase care să-ți înflorească „grădina”. Hrănește-te cu ceea ce primești sau construiești. Ia-le ca atare și bucură-te de fiecare fărâmă, până la stingerea ei, care nu trebuie să te ia nicicum prin surprindere.

Te aștepți ca lucrurile să ți se întâmple pur și simplu pentru că… meriți? Cu siguranță ți se întâmplă pe măsură. Doar că nu în forma în care tu ți-ai definit așteptările. Lasă-le pe acelea și deschide ochii mari. S-ar putea să-ți pierzi șansele așteptând trenul greșit.

Dacă totuși cazi în dezamăgire, ia-o ca pe un pas înainte, ca și cum cineva ți-ar ordona să-ți deschizi pleoapele, să vezi ce tocmai ai trăit și să te asiguri că nu mai calci acolo niciodată.

Redu, refolosește, reciclează!

Blamăm mereu vremurile trecute. Cu motive întemeiate, desigur! Doar că, așa cum se întâmplă de fiecare dată, suntem atât de adânc preocupați de a „arunca la gunoi” TOT, inclusiv aminitirile, încât devenim nedrepți. Nu știu dacă nu cumva ștergem din memorie și lucruri pe care ar fi fost bine să le păstrăm, totuși. Ridiculizăm spiritul civic („cetățenesc”), spiritul de muncă, conștiinciozitatea sau alte „cutume” ale vieții din perioada ceaușistă. Ne dezicem de tot ce s-a trăit atunci, cu scuza rănilor adânci pe care le-a lăsat, neîndoielnic această perioadă. Totuși…

În Căsuța Oliviei am găsit o provocare și de obicei accept provocările, mai ales dacă ele aprind un fel de scânteie care s-ar traduce cu „am și eu ceva de scris/spus pe tema asta”.

Povestea (Varianta proprie)

A fost odată…

Au fost niște vremuri în care se găseau în casa noastră tot felul de nimicuri: capace, șuruburi, mecanisme diverse, piese etc. Nu se arunca mai nimic. Lucrurile, chiar stricate, se păstrau căci „nu  se știe când ai nevoie!” Exista cutia cu scule, cutia cu piulițe, raftul cu ceasuri stricate, raftul cu instrumente de reparat și tot așa. Beciul era un loc în care numai tata știa care pe unde erau puse. Și avea o pasiune să repare lucruri stricate. Era un fel de orgoliu al bărbatului care este capabil să facă lucruri imposibile. Copil fiind, îl urmăream adesea seara târziu, cu lupa înfiptă între pleoapele ochilor, meșterind la câte vreun ceasornic. E drept, nu se găseau prea multe pe vremea aceea, iar ai mei nu și-ar fi permis oricum să cumpere și dacă ar fi existat.

În casa bunicilor exista un dulăpior pentru pungi. De plastic, de hârtie, de cârpă. Uneori acesta devenea neîncăpător. Dar nu mergeam niciodată să cumpărăm pâinea (pe bază de cartelă) fără să avem sacoșa la noi! Nu ne dădea nimeni la magazin celebra pungă de plastic pe care să o aruncăm mai apoi prin vreun dos, în vreo râpă sau în vreo apă curgătoare.

Dar sticlele de lapte? Celebrele sticle cu gâtul mai larg pe care le refoloseam la nesfârșit? Sticlele de Pepsi-Cola pe care trebuia să le returnezi? Dar concursurile de reciclat hârtie între clase? Tone de maculatură aduse la școală și trimise la centrul special? Mândria pionierilor care reușeau să își facă norma? Or fi fost astea niște obiceiuri proaste? O fi fost comunismul atât de nociv și din punctul ăsta de vedere?

 

 

 

 

(sursa foto: Google)

De ce NU reciclăm?

Dacă te uiți puțin în urmă, pare că am regresat din punctul acesta de vedere. Astăzi nu ni se mai pare important să facem economie, să reciclăm. Trăim într-o societate a consumului. S-a rupt șoseta? O aruncăm! Cine mai stă să o coase? Între două joburi și un copil de crescut sau între două alergături la piață. Undeva am pierdut pe drum esența ideii și ne lăsăm duși de val. Deși subiectul este profund mediatizat și se aud voci răzlețe care „instigă” la obiceiuri sănătoase pentru toată planeta, deși se popularizează ideea containerelor de colectare selectivă pe care scrie mare: HÂRTIE, PLASTIC, STICLĂ etc, lumea încă mai aruncă gunoaiele la întâmplare.

reciclare

sursa foto: Google

Motive?

  1. Lasă că merge și așa. Nu stau acum să selectez eu ce gunoaie am în casă!
  2. Dacă alții nu fac, eu oi fi mai prost?
  3. Degeaba reciclez eu, că sunt singur și nu are niciun rost. 
  4. Lasă-mă cu prostiile astea! Nu am timp!

Motive nu se găsesc? Ba bine că nu!

Vorbim de norme europene. Dar înainte de asta, ce ar fi să vorbim despre norme ale bunului simț! Se presupune că acestea ar fi inerente. Că în sânul familiei se inoculează valori și să formează deprinderi. Doar se presupune. Realitatea este alta: încă se mai aruncă petul pe geamul mașinii în mers. Încă se „scapă” ambalajele și posesorul (se face că) nu observă.

De ce e necesar să reciclăm?

Voi invoca tot vremurile „acelea”. Când, copil fiind, urmăream un serial celebru: „Captain Planet”.

Nu ratam niciun episod. Și chiar copil fiind, fiecare problemă ivită în film avea un ecou în mintea noastră. Munți de gunoaie care amenință planeta, oameni răi care otrăvesc apele, industria care omoară sub pretextul că salvează vieți. Poate ne-ar trebui un reminder. Un „captain Planet” care să ne tragă de mânecă din când în când, cu vreo imagine înfricoșătoare din viitor. Cu pământul secat, fără verdeață, înconjurați de propriile gunoaie ce vor fi devenit coșmarul viitoarei generații.

Pe principiul „Dacă nu vezi, nu crezi”, oamenii nu conștientizează că devin dăunătorii principali și își pun în pericol propriul viitor. Să fim serioși: cine stă să caute gaura din stratul de ozon? Cine înțelege că efectele pe care le au faptele noastre nu sunt imediate, dar sunt sigure!

De ce trebuie să reciclăm? Poate pentru că astfel mai „cumpărăm” niște timp planetei ăsteia, în loc să o distrugem. Și pentru că iubim verdele ierbii și albastrul cerului. Cum ar fi să nu mai fie?

Nu vede mai nimeni avantajele pe termen lung. Și asta pentru că nu ne facem timp să privim în perspectivă:

  • Unde se duc toate plasticele alea când se duc?
  • Unde am mai putea depozita atâtea gunoaie? Ai calculat cât arunci tu zilnic la tomberoane?
  • Cum poți să ai legume sănătoase dintr-un pământ bolnav?
  • De unde vin toate bolile astea?
  • Cum se curăță toate apele de lucrurile pe care le aruncăm în ele zilnic?

Tips and Tricks

Poate ar fi momentul să fim mai atenți la ceea ce facem și, mai ales, la ceea ce nu facem. Nu e ca și cum, dacă se împute treaba, luăm prima rachetă și ne mutăm pe altă planetă!

Ce poți să faci?

  1. Nu mai lăsa gunoiul LÂNGĂ toberoane, ca să cotrobăie prin el cei fără adăpost și câinii. Dacă tu l-ai aruncat, înseamnă că nici lor nu le trebuie. Nu vor face decât să-l împrăștie.
  2. Caută soluții pentru mediul care te înconjoară ca și cum ar fi pentru casa ta. Tu nu îți lași gunoiul în sufragerie, nu?
  3. Dacă ești o persoană „cu voce”, ia inițiativa! Susține proiecte realiste și utile.

4. Dacă ești un om obișnuit, gândește-te bine dacă lucrul pe are vrei să îl arunci nu își poate găsi o altă utilitate. Sau dacă nu poate fi transformat. Dacă totuși decizi că trebuie aruncat, fă-o în mod responsabil.

5.Învață-i pe alții să recicleze. Poate descoperă că e chiar distractiv să faci asta!

Cât e de ușor să reciclezi? FOARTE! Doar să-ți schimbi felul de a gândi și de a vedea lumea și restul vine de la sine.

Reset. Restart. Renew

Odată cu artificiile de anul nou, se îmbulzesc dorințe, rezoluții, whishlist-uri. Oamenii își iau pixul în mână și se apucă serios de notat: „Voi face asta. Și asta. Dar, neapărat ASTA!” De parcă realizarea dorințelor tale ține de ceasul al doisprezecelea, înainte de bătaia ultimului gong. Atunci și nu mai devreme, nici mai târziu, Doamne ferește!

În realitate, mereu ne punem în minte câte ceva, indiferent de moment. Unele dorințe sunt mai curajoase, altele mai… pământești. Poate așteptăm tot miezul nopții dintre ani ca să le formulăm, dintr-o superstiție ancestrală că atunci e momentul să le lansăm oficial. Dar dacă nu reușim să le atingem, e clar că nu ne-am pus mintea suficient la contribuție ca să îndeplinim ceea ce se regăsește obsesiv în visurile noastre. Căci nici măcar Dumnezeu nu îți bagă în traistă!

So, if you really want something, go and get it yourself!

Mi-am făcut și eu liste. Unele scrise, altele puse la păstrare, ascunse bine de tot în mine pentru când le va veni vremea. Știu sigur că pe unele le voi împlini, iar pe altele le voi pierde pe drum, sufocate de multe alte lucruri „de făcut”, cu prioritate. Nu am rămas niciodată cu dezamăgirea neîmplinirii vreunuia dintre ele, pentru că am luat-o ca pe un fel de amânare. Pentru „altă dată”, care se dovedește un „mâine” etern.

What’s up, 2018!

Ce aș vrea să resetez în 2018? Prioritățile!

Mereu amân lucruri importante, lucruri care m-ar face fericită, de dragul unor sacrificii inutile pe care nimeni nu mi le cere. Și, evident, din acest motiv, nimeni nu le apreciază.

2018 îmi aduce aminte că mai este un pas până la schimbarea prefixului, iar asta vine, în general, cu niște mici dezastre pentru doamne! Te trezești că numeri îngrozită riduri apărute peste noapte, îți măsori locul unde altădată se afla talia, constați că ți-a mai pierit energia. Și te ia o jale existențială mai mult sau mai puțin ustificată. Prin urmare, trebuie să fac ceea ce mă ajută să mă simt bine, împlinită, fericită.

  1. Visul portughez. Este una dintre rezoluții pe cale de a deveni realitate. Poate nu așa cum mi-aș fi imaginat, dar cu siguranță experiența va fi la fel de intensă. Tremur numai când mă gândesc că voi ajunge într-un loc pe care l-am considerat mereu un „capăt de lume”, o lume de vis. Unde să-mi resetez gânduri, dorințe, planuri. Prin urmare, aproape că merge bifat acest episod, având în vedere că mai sunt câteva zile până la plecarea în Portugalia.
  2. Mi-am tot promis de ceva ani de acum, că voi continua să scriu și că voi aduna gândurile într-un al doilea volum. Poate nu ar fi rău să-mi fac cadou de aniversarea cu schimbare de prefix. În sfârșit!
  3. Keeping fit. De ceva vreme am conștientizat că este important să am grijă de mine. Pentru asta am făcut ce m-am priceput mai bine. De la grija pentru ceea ce mănânc, la mișcare. Și mișcare a tot fost, slavă domnului! Nu neapărat cu regularitate, dar diversă și foarte plăcută. Jogging, Zumba, concursuri, gym, drumeții.

De la o vârstă, e din ce în ce mai greu să controlezi evoluția propriului organism cu atâtea modificări hormonale și cu atâtea pofteeeee! De aceea, mănânc adesea cu un ochi la cântar. Poate este cazul să realizez că uneori, nu merge așa, de capul tău. Și că poate îmi lipsește un lucru extrem de important pentru rezultate maxime: organizarea. De aici și nevoia unui Reset serios, sănătos și eficient.

Am auzit de multe ori despre cât de eficient este programul Limitless, iar echipa din Bacău face minuni cu toți cei care se înscriu în sesiunile speciale. Pentru că e gândit altfel decât celelalte programe:

  1. Slăbești treptat și sănătos
  2. Înveți cum să duci un stil de viață sănătos
  3. Dezvolți o condiție fizică mai bună (și de invidiat)

În plus, aud că voia bună e la ea acasă și că DĂ DEPENDENȚĂ!

Uneori trebuie să accepți că faci lucrurile greșit și că ai nevoie de un sprijin, un sfat și câteva explicații convingătoare ca să îți schimbi atitudinea și obieciurile nesănătoase.

Da, asta nu e de lăsat deoparte, mai ales că acum s-a ivit și oportunitatea de a testa un RESET-ON-BOARD. Trei luni de informare, testare și aplicare a unor principii noi. Un reset pentru minte și pentru corp. Ca un fel de renaștere care să te facă de nerecunoscut  chiar și pentru tine, ca să o iei de la capăt, de data asta cu altă mentalitate și cu poftă de viață. Chiar și cu prefixul schimbat!

Wish me luck!

 

Ai blog? Vrei să fii SUPER? Încearcă un SuperBlog!

Bloggingul. Acest vis al modernității, acest microb al vremurilor actuale… Dacă te-a prins și pe tine, te afli, probabil, într-una din următoarele două situații:

a) Scrii pentru că visezi preamărire: cititorii mulți, Google ranks la cote maxime, SEO, un blog, două, trei și apoi 10 (nicio iluzie aluzie, IEmil!), bani care curg gârlă…

b) Scrii pentru că îți place al nabii să faci asta, pentru că adori provocările și pentru că un concurs înseamnă pentru tine, mai mult decât un premiu. (Bine, la drept vorbind, dacă nu te-ar interesa ȘI premiul… ai fi ușor de pe altă planetă, a.k.a idealist și nu ai să reziști prea mult în branșă. E bun și scrisul de plăcere, dar nici chiar așa, NUMAI de plăcere! 😀 )

Dacă te afli într-una din stiuațiile a) sau b), te califici pentru titlul onorific de superblogger. Asta plus nebunia de a te înscrie a mia oară într-o competiție pe care ai blamat-o, în care ai înjurat birjărește, în care ai plâns după afișarea notelor, te-ai certat cu cel puțin un sponsor și ai amenințat cel puțin o dată că ieși din concurs. Preaviz, cum ar veni. Gen!

gugbk

Impresii de (după) SuperBlog

Prima dată când m-am trezit în iureșul evenimentelor, mi s-a părut că sunt ruptă din soare și că fac parte din elita bloggerilor. A ținut multă vreme impresia asta. Am înțeles că e un fel de maraton al scrierilor (semi)creative, un război al nervilor, o goană după puncte și un fel de roată a norocului pe alocuri. Treptat, am descoperit că se râde. Mult! Nu contează dacă se râde de situație sau de cineva. Voia bună e molipsitoare și contracarează lacrimile adiacente punctajului afișat pe ecran. SuperBlogul este o luptă! Cu temele, cu deadline-ul, cu (în)jurații, cu platforma buclucașă. Dacă vreți mai multe impresii, citiți aici, aici și aici.

Likes:

  1. Este un concurs altfel (că e plin de competiții blogosferice). Asta pentru că a creat în jurul lui o comunitate. Asta se datorează desigur organizatorilor (Claudia și Albert), dar și dozei de nebunie cu care bloggerii se aruncă în arena leilor paralei.
  2. Adrenalina
  3. Premiile
  4. Gala
  5. Lecțiile din timpul și de după
  6. Dependența
  7. Nașa Agurița – un fel de Jackie Chan care sparge mobila cu capul.
  8. Olimpiana șturlubatică mereu altfel, originală și amuzantă!
  9. Târnoveanu – Coftică – în rolul rebelului fără cauză care vinde și cumpără, iar tot ce câștigă investește în „his happily everafter”.
  10. IEmil care câștigă fiecare probă. Până se afișează notele.
  11. Aricioasa inspirată care duce în spinare pe Ioana spre victorie.
  12. Dana Maria, jos pălăria, care e mereu „#unapezi”

Dislikes:

  1. Unii oameni (și unii bloggeri – ca să nu se supere preacinstitul și preaminunatul.eu) nu înțeleg că este un… joc. Mai serios decât alte jocuri, e drept, dar tot un joc. În care se pierde, uneori, nedrept. Ca la ruletă. Că nu așa ar trebui să fie este altă poveste. Tocmai pentru că formatul emisiunii asta prevede. Iar noi știm la ce ne înhămăm de la început. Mai puțin cei nou-veniți.
  2. Agresiunile. Rare, ce e drept, dar uneori nejustificate. Un limbaj prea dur la adresa cuiva care poate a greșit sau poate nu. Acestea sunt stricătoare de relații.
  3. Uneori NU se respectă regulile jocului. TOATE regulile jocului. Am zis că taxăm greșelile de scriere, păi să nu iasă articol câștigător cu trei greșeli grave de ortografie, două de exprimare și alte așezări în pagină! Sau cerem mere și punctăm pere, doar pentru că între timp ne-am dat seama că sună mai bine.

Dacă aș fi superblogger șef….

Dacă e liber la sugestii și îmbunătățiri, să băgăm:

  • Probe formulate clar. Ce vrem? Vrem advertorial? Vrem poveste? Să strigăm în gura mare! Pentru că uneori am impresia fie că nici sponsorul nu știe ce vrea și așteaptă să vadă ce iese, fie că e secretos cu privire la ceea ce dorește cu adevărat, din motive numai de el știute.
  • Prezența juriului. Să fie stimabilul/ responsabilul cu noi în grup. Să răspundă direct la întrebări. Să pară umanizat și nu un semizeu care priveste de sus și decide capul cui cade la sfârșitul jurizării.
  • Să se respecte criteriul ortografiei. Înnebunesc (întotdeauna cu 2n, da???) când citesc articole câștigătoare cu greșeli grave. Nu vorbesc despre typo! Ci de greșeli succesive care denotă că ar trebui mai multă atenție. Suntem un fel de scriitori, nu? Un fel de (cum zice gura târgului) „formatori de opinie”. Păi?
  • (Și cu asta s-au dus eventualele voturi pe care le-aș fi primit pentru acest articol) Aș introduce obligatoriu diacriticele! Nu doar pentru SuperBlog! Cum nu citesc în cărți serioase altfel decât cu diacritice, nu văd cum aș putea citi bloguri serioase FĂRĂ. Dacă îmi argumentați cu nenorocitul de SEO și indexarea vieții pe Google, nu vreau să știu!
  • Gala să nu fie numai o defilare pe podium. Să fie de două zile, dintre care una sub formă de seminar. Cine dorește și, mai ales, cine se pricepe să țină niște speech-uri de tipul TED 😀 Ei, poate nu chiar așa… dar ceva ce putem împărtăși celorlalți, ceva ce putem învăța dincolo de acest concurs.
  • Seriozitatea sponsorilor TREBUIE să fie direct proporțională cu cea a participanților. Ai zis deadline? Păi ăla să fie! Și la mine, cel care își stoarce creierii să scrie, și la tine, oricât de greu îți e să citești și să jurizezi! Ai știut în ce te bagi când ai semnat! Iar dacă respecti toate regulile jocului, s-ar putea ca articolele să se trieze singure.
  • Să mi se răspundă personalizat la fiecare contestație. Pentru că articolul meu nu e tras la indigo după altele.

Concluzie?

Nu știi cum e până nu încerci. Ai să simți repede dacă ești „de acolo” sau dacă nu e de tine. Ai să știi dacă mai vrei sau dacă te duci repede în direcția cealaltă. Învârtindu-te! Și blestemând ziua în care te-ai înscris. Dar… de obicei, SUPERBLOG e un „film” mereu cu „To be continued”.

………………………………

Acest articol NU face parte din competiția Superblog! 😀

 

SuperBlog 2017. Nu-i chiar ca-n junglă!

Ca de obicei, scriu ultima și la spartul târgului, când toată lumea a epuizat subiectul! Asta pentru că nu mi-a impus nimeni deadline pentru acest articol! 😉 Evident, fiecare cu perspectiva lui, prin urmare, mă aștept să se găsească, totuși, vreun „fan” al Rudiei care să citească până la capăt.

Unii strâmbă din nas când aud de competiții blogosferice. Fie pentru că experiența lor le-a arătat că pot aduce cu ele dezamăgiri, fie pentru că nu văd logica scrierii unor articole „gratis” pentru niște sponsori mai mult sau mai puțin generoși. Alții, în schimb, abia așteaptă să se lanseze ediția următoare și să se apuce de scris. Nu fac parte nici din prima categorie, nici din a doua. 😈

De ce IAR SuperBlog?

După o pauză de un an (adică două ediții) am decis să o iau de la capăt cu stresul, deadline-urile, probele imposibile, orologiul de la miezul nopții, platforma, notele. Mai puțin cu nervii! Pe ăștia am decis să-i las deoparte anul ăsta. Nu am stat prea mult să mă gândesc ce mi-a venit de m-am înscris, dar acum, dacă e să privesc retrospectiv, realizez că ar exista niște motive pentru care m-am aruncat din nou în vâltoarea evenimentelor.

1.SuperBlogul dă un soi de dependență, lucru confirmat chiar de veterani ai competiției. Nu-i așa, Olimpia(no)?

2. SuperBlogul este o continuă provocare. Pentru cine vrea să se joace cu vorbele, cu imaginile, cu ideile, cu temele. Pentru cine are nervi să meargă până la capăt, indiferent de rezultate. Pentru cine iubește să scrie după teme impuse.

3. SuperBlogul naște prietenii. Unele durează mai mult decât te aștepți. Iar altele se ivesc fără să te anunțe în prealabil. Îmi place să cred că am câștigat niște prieteni prețioși de-a lungul anilor în această competiție.

Motivelor ăstora cu caracter general, le-aș adăuga două motive personale. Primul se referă la faptul că, fără provocare și fără deadline, blogul Rudiei ar prinde rugină. În fond, acesta este și motivul pentru care s-a născut Blogul neinspirațional: să accepte provocări, chiar dacă ele înseamnă lupta cu morile de vânt. Al doilea este legat de dorința de a câștiga premii. Din fericire, uneori se și întâmplă! Și de aici „motorul” care pune în mișcare participarea următoare.

Despre „a avea un SCOP”

La gală s-a vorbit despre a avea un scop atunci când te înscrii la SuperBlog. Majoritatea își setează scopul suprem: să câștige! Trofeul, desigur! Dacă nu, poate locul al doilea sau al treilea. Ori măcar să câștige premiile alea multe și importante. Unii și-au pus asta în minte și au și găsit resursele necesare să îl îndeplinească. Alții au rămas dezamăgiți și, pe alocuri, frustrați de ceea ce au perceput drept un eșec al participării lor la această competiție. Poate ar trebui să schimbăm perspectiva din care privim lucrurile.

Cred că uităm câteva aspecte esențiale despre SuperBlog:

  • este un concurs, prin urmare, trebuie să existe câștigători și… necâștigători.
  • este vorba de creativitate, pe care nu o poți cuantifica, oricâte criterii folosești în notare.
  • este un compromis, pentru că uneori alegi să scrii poate puțin diferit de felul în care ai fi făcut-o în mod obișnuit pe blogul propriu.
  • apare mereu elementul surpriză: fie că e vreun jurat amețit care nu respectă regula jocului, fie că ai scris pe lângă subiect, fie că altcineva a tras cartea câștigătoare, pentru că a fost mai bun.
  • în fond, articolul câștigător nu ține neapărat de cât de bine ai scris, ci de cât de convingător ai fost și cât de mult ai picat pe aceeași lungime de undă cu sponsorul. Iar asta e indiferent de numărul de cititori, de SEO, de vizualizări etc.

Da, uneori e nedrept, alteori e subiectiv, dar pun pariu că nu te gândești la asta când se greșește în favoarea ta, nu-i așa? 😉

Probe, premii, note

Nu e cazul să fim ipocriți! Și Rudia ar fi vrut să câștige! Dar nu chiar cu orice preț! Scopul (inițial) a fost să termin concursul, dacă tot m-am înscris și să nu mă fac de râs, dacă tot am pretenții de la mine. Apoi am văzut că sunt în primul pluton și am început să sper. S-au spulberat și speranțele astea odată ce au avansat probele, așa că nu mi-a rămas decât să mai cred că am puterea să obțin și un premiu, pentru palmares! Și a venit și premiul, ceea ce mi-a dat o oarecare satisfacție. Am uitat până și de nedreptatea de la Ștampilă!

Statistica personală arată așa:

  • 27 de probe, 2557 de puncte, locul 4
  • o probă câștigată cu 100 de puncte la InterComFilm
  • 2 premii cu Farmec
  • 2 premii de consolare la RAO și SWISS Solutions
  • o noapte minunată la Hotel Royal Poiana Brașov
  • punctaje peste 90, cu o singură excepție, nedreaptă, după părerea mea, la fel de subiectivă ca aceea a juriului.

Screenshot_2017-12-14-18-27-58.png

Oameni

Claudia. „Cheia și lăcata” acestui concurs. Cu limita de suportabilitate ridicată la maxim. Calmă și diplomată. Prezentă la ore imposibile și dornică să ajute, dar la fel de bine imparțială!

Dana Maria. Cu care am îmbrăcat revoltele în lacrimi de râs. Cu tot cu al ei Costică (Constantin Târnoveanu)

Georgiana Mihăilă. Căreia îi mulțumesc încă o dată pentru suta salvatoare! 😉

IMG_5139.JPG

Cristina Chifu. Pentru susținerea necondiționată, cu surle și trâmbețe, pentru degetele înscucișate și vorbele frumoase, precum și pentru voucherul de la RAO!

Olimpia Săpunaru. Pentru că prezența ei la această Gală face ca lucrurile să fie mereu altfel!

219.JPG

Cristina Lincu. Pentru că este un om deosebit. De zece! 😉

Marius Mandache. Pentru că a stat cuminte pe locul 5 și mi l-a lăsat mie pe „4”. Și pentru filmulețul special despre Gală:

Dana Afrăsinei, a.k.a câștigătoarea trofeului, de la care am aflat rețeta proprie a succesului în această ediție. Și cu care m-am hilizit la Gală! Și cu care am făcut fotografii multe, doar-doar e contagioasă! 😀

Screen Shot 2017-12-29 at 21.43.38

Daniel Botea. Cu gașca lui de olteni veseli și puși pe glume! (Am căutat autografele pe mașina personală).

Ioana Razk și Adrian Găinaru. Pentru că îmi sunt oameni faini.

M-am bucurat să-l revăd pe celebrul Emil Călinescu, one-man-show and 9-blogs-man. 

Am cunoscut oameni frumoși care m-au fascinat: Mădălina Sultan și Ioana Ishikawa – Constantin.

205.JPG

Am râs, am dansat, am mâncat, am povestit, ne-am pozat. Și iar am râs.

Ne-am bucurat de toate lucrurile pregătite de gazda noastră, Hotel Royal Poiana Brașov.

Toate astea adunate înseamnă un câștig important! Și poate de aceea revin cu încăpățânare în concursurile SuperBlog. Pentru că, la final, când tragi linie… dă cu plus! În cazul meu, cel puțin!

sb3

În loc de concluzie

Nu știu niciodată dacă va fi o dată viitoare. De obicei decid pe ultima sută de metri.

Nu cred că există o rețetă pentru a câștiga trofeul râvnit. Știu doar că fiecare a încercat altceva. Și că sunt destule variabile în acest sens.

Nu știu dacă merită. Fiecare trebuie să decidă în nume propriu.

Ceea ce știu e că de fiecare dată am savurat momentele faine la Gala SuperBlog, care au făcut să pară că acesta este un concurs altfel!

………………………………………………

Sursa foto: galeria SuperBlog

 

 

De la mama la… Hotmama

O femeie însărcinată este o femeie frumoasă. Doar că și ea trebuie să conștientizeze acest lucru. Perioada aceasta este un slalom permanent printre transformările spectaculoase ale propriului corp, bucuriile și emoțiile premergătoare celei mai importante întâlniri din viața ei și, deopotrivă, temerile care apar, inerent, la fiecare pas.

În egală măsură, perioada de imediat după naștere este la fel de provocatoare și solicitantă. Până își revine corpul la forma inițială, până te obișnuiești cu noul statut și până reușești adaptarea la noua situație, ai nevoie de timp, răbdare și suport.

Care sunt nevoile unei femei gravide?

1.Să se simtă confortabil. Nu e ușor să lupți cu toată ceata de hormoni care îți invadează viața, corpul și mințile. Nici să vezi cum nu te mai încap hainele preferate și că, pe zi ce trece, în oglindă apare altă persoană decât cea cu care te-ai obișnuit până acum. Blugii par să intre la apă, bluzele nu-ți mai evidențiază silueta care până atunci fusese de invidiat. Nu te mai recunoști, nu pari să te mai simți bine în pielea ta.

2. Să fie înțeleasă. Dincolo de micile (sau marile) capricii ale unei femei însărcinate, ea are, cu siguranță nevoie nevoie de compasiune. Să știi că te înțelege cineva și că face un pas înainte spre a-ți întâlni nevoile.

3. Să râdă. Râsul face mereu bine. Și ar trebui să devină un stil de viață, o modalitate de a te lupta cu tot ce vine nou peste tine rostogolindu-se și punându-ți răbdarea la încercare.

Pur și simplu mama sau… Hotmama?

Uneori, când vine vorba despre femei însărcinate, haina face pe om! Astfel trebuie văzută utilitatea unui magazin online cu haine pentru gravide și haine pentru alăptare. Mai întâi, pentru că pune la dispoziție articole care să te ajute să te simți confortabil și să nu-ți pierzi (de tot) senzualitatea.

hot mama

În același timp, te ajută să îți recapeți încrederea în tine. Indiferent de încurajări, foarte multe viitoare mămici se opesc la ceea ce văd în oglindă: o burtă care crește și transformă silueta grațioasă în ceva ce nu mai păstrează nimic din vechea persoană. Și atunci, o fustă cu talie ajustabilă pentru o zi obișnuită, o rochie de seară potrivită pentru un eveniment deosebit sau o pereche de pantaloni office pentru perioada cât încă mai mergi la serviciu pot schimba mult starea de spirit a unei femei însărcinate.

De aceea, este nevoie de mai mult decât un simplu magazin online. Trebuie să fie un concept, care să întâlnească toate nevoile, enumerate mai sus, ale unei femei care se pregătește să nască sau care a devenit recent mamă. 

Cum ar arăta o campanie HOT(Mama)

Avantajul lumii moderne constă în faptul că magazinele online sunt acum la îndemâna oricui. Nu mai trebuie să te plimbi dintr-un loc în altul, încercând să probezi produse diferite când ele pot veni acasă la tine, unde le poți încerca în tihnă și în propriul ritm. Eviți aglomerația și toate pregătirile necesare pentru a ieși din casă, atunci când nu te mai miști cu atâta ușurință. În același timp, poate fi și un dezavantaj. Din multitudinea de astfel de magazine online, cum faci alegerea potrivită? Cum știi care este de încredere prin calitatea produselor și a serviciilor?

De aici nevoia unei promovări sincere și serioase.

  1. Ce mesaj transmite magazinul online Hotmama?

Că maternitatea este un motiv de bucurie și că îți oferă o strălucire aparte. Dar când ai și o haină potrivită, care să te avantajeze și să te înveselească, atunci poți simți că toată lumea e a ta. Îți dă o stare de bine, energie cât să treci peste toate lucrurile mai puțin plăcute și sentimentul că poți fi, în continuare, HOT. Mai mult decât atât, produsele sunt 90% bumbac și 10% fibre elastice. Tehnologiei de realizare a țesăturilor le face potrivite și pentru perioada alăptării.

  1. Cum faci credibil acest mesaj?

Oamenii cred ceea ce văd cu ochii lor. O campanie sub forma unor spoturi care să poată fi difuzate la televizor (poate chiar la TVR2!). Scurte interviuri cu mămici în devenire sau cu cele care deja au născut, în care să poată fi sondate nevoile reale ale lor. Ce le creează discomfort? Ce le-ar face să se simtă mai bine? Pe baza răspunsurilor lor, pot fi invitate să aibă o experiență Hotmama. Să testeze produsele, să simtă diferența, să beneficieze de confort. Diversitate, calitate, preț. La final, să-și poată exprima părerea despre această experiență și să recomande, din proprie perspectivă, produsele testate.

  1. Cum duci vorba mai departe?

Poți apela la comunitatea Chic-Elite. Cum aceasta pune în prim plan valorizarea femeii ca imagine, ca potențial, va fi un sprijin real în transmiterea mesajului exact în rândul celor care pot beneficia cel mai bine de produsele Hotmama. Conținutul variat al platformei include tematică legată de viață, sănătate, carieră, stil de viață. Astfel că viitoarele sau proaspetele mămici vor intra într-o lume nouă, vor putea comunica cu persoane care au nevoi sau interese comune, vor putea înțelege mai ușor schimbările din viața lor. Ele însele vor putea împărtăși din experiența proprie, scriind pe platformă la secțiunea care li se potrivește. Se vor simți utile, vor căpăta încredere în ele și se vor simți confortabil în propria piele.

Promovarea prin blogging a devenit în ultima vreme o modalitate perfectă de a răspândi o informație importantă. Experiența unor bloggeri care devin voci puternice ale unei comunități, poate fi punct de referintă. Este exemplul Cristinei Lincu, autoare a unei cărți care a devenit rapid foarte populară: Mamă de 3, femeie de 10! Sau invers?. Scrierile de pe blogurile ei sunt despre nevoi, despre probleme, despre gânduri. Prezentate într-o manieră atractivă, ele vor descreți frunțile celor mai temătoare (viitoare) mămici, le va ajuta să găsească acea compasiune și să înțeleagă că ceea ce li se întâmplă este universal.

În esență, orice produs se vinde prin autenticitatea poveștii care îl reprezintă, iar această poveste trebuie să izvorască din experiențe de viață sincere. Doar astfel mesajul se propagă și devine ușor de asimilat. Căci un magazin bun nu vinde numai un produs, ci și un mesaj bun care poate să îți schimbe viața.

……………………………

Ultimul deadline, ultima probă SuperBlog2017, sponsorizată de Hotmama.ro

logo-hotmama-300x300.jpg

 

Cu jungla nu-i de glumă

„Viaţa este o grădină zoologică în junglă.”

-Peter De Vries

Te trezești dimineața (uneori mult prea devreme!) într-o lume pe care o crezi normală. În patul tău, în casa ta, lângă lucrurile care îți sunt familiare, alături de persoanele cu care ești obișnuit. Și speri de fiecare dată că va fi o zi liniștită, că îți vei îndeplini sarcinile obștești și că totul va fi în absolută armonie.

Doar că apoi…trebuie să pleci la muncă! Și viața ta devine ca un joc Jumanji: un film, o aventură, o junglă, uneori o comedie! „You pick a character and you are that person in the game!” Asta dacă ești norocos și nu alege viața vreun avatar în locul tău!

Viața ca o/în junglă

Aflu că pe pe 29 decembrie 2017 se lansează și în România filmul „Jumanji: Welcome to the Jungle”.

afis_Jumanji_ro.jpg

Și pentru că mi-a fost dragă prima variantă din 1995 cu actorul meu preferat, trag o privire la trailer:

Suficient cât să îmi dau seama de două lucruri. Mai întâi că merită să-mi petrec vreo două ore la cinema cu nelipsita pungă de popcorn ca să mă deconectez. În al doilea rând, este clar că oi fi găsit și eu o consolă veche pe undeva și că am apăsat cu degetul, însconștient, pe vreun buton! Doar așa se explică unele experiențe din mediul… intelectual în care îmi desfășor activitatea!

Sunt un fel de Karen Gillandevenită Ruby Roundhouse, într-o luptă pentru supraviețuire. Nu de sănătatea și integritatea mea fizică mă tem, ci de cealaltă, „telectuală”. De aceea, de mult ori îmi doresc să am niște super-puteri ca să fac față pericolelor și întâmplărilor aproape hilare de la locul de muncă din propria junglă.

karen gillian

Fiecare junglă cu Sfinxul ei! Nu trece nimeni de el, decât dacă se dovedește mai inteligent! A fost însărcinat de „mai-mari” cu trierea persoanelor care arată corespunzător și care respectă eticheta. Nu intri acolo dacă ai blugii rupți și părul roșu, ușor ciufulit. Nici într-un caz cu buricul dezgolit sau pantalonii mai sus decât prevede legea! Asta pentru că i se activează simțurile și ai toate șansele să simți pe șira spinării lipicioșenia privirii languroase. Cum ar fi să-i pot controla mintea? Să-l fac să vadă doar ce vreau eu să vadă, în ciuda oricăror aparențe. Eventual să se vadă el însuși gol, dezvelit și să se simtă neputincios!

La etaj, găsești the big Gorilla. La propriu! Te pândește de cum intri și se aruncă peste tine cu toată puterea: ce ai mai făcut, pe cine ai mai văzut, dacă știi ce a pățit Gigi electricianul, dacă ai văzut cât s-a făcut kilul de ceapă și tot așa. Te sufocă în toate conotațiile posibile. Dacă nu îi iese cu întrebări nesfârșite și ridicole, se așază în fața ta, cu mâinile gigantice întinse cât să se li se vadă toată grăsimea și te fixează la perete ca să fie sigură că nu pleci până nu termină ce are de zis. Mi-aș dori să am abilitatea de a trece prin orice fel de obiecte solide. Să o las în urmă gesticulând și bătându-se cu pumnii în piept de supărare s-a trezit fără ascultător.

The snake. Pe ăsta nici nu îl simți când și cum se apropie. Alunecă sâsâind și te pomenești cu el încolăcit în jurul gâtului, șoptindu-ți câte o sarcină de lucru, în timp ce scuipă venin prin spațiile unde se presupune că ar fi trebuit să existe dinți. Aș vrea să mă pot transforma în apă, și să-i alunec din strânsoare, scurgându-mă și regrupându-mi celulele purificate într-un alt capăt al…junglei.

Maimuța. Rotunjoară și foarte gălăgioasă, țipă scurt și asurzitor, dar încontinuu, de zici că are normă de cuvinte în fiecare zi și îi e teamă că apune soarele înainte să le termine. Nu i te poți împotrivi, căci te doboară, nu te poți ascunde, că apare de unde nu te aștepți. Ce bine ar prinde o super-putere…specială: Freeze! Și să înghețe acolo! Să stea nemișcată, cel puțin până mă îndepărtez suficient de mult.

Pantera neagră. Te pândește de departe și te urmărește pășind tăcut în spatele tău. Chiar dacă apuci să o zărești, îți lasă impresia că nici nu te bagă în seamă, că nu exiști. În realitate, abia așteaptă să te întorci cu spatele și să-ți sară dintr-un tufiș, cu ghearele înfipte în carnea moale. Nu trebuie să te omoare, căci se distrează mai bine chinuindu-te. Mi-aș dori forță! Să pot răspunde atacului pe măsură, să ne încleștăm în luptă dreaptă și să-i anihilez puterile, iar la final, să stau victorioasă deasupra ei.

În junglă nu strică niciodată să ai super-puteri! Mi-ar plăcea să am abilitatea de a manipula timpul. Și de câte ori ceva nu iese cum trebuie sau pericolele se dovedesc prea mari, să pot derula și să o iau de la capăt. Până când iese așa cum trebuie. Alteori simt că mi-ar prinde bine să-mi pot schimba forma. Să fiu pasăre când nu e de stat pe pământ, să pot trăi sub apă dacă simt că acolo aș fi mai în siguranță sau să fiu insectă ca să mă strecor nevăzută din fața pericolelor.

Filmul e film. Din păcate și realitatea e realitate. Dar mi-aș dori să am puterile astea de fiecare dată când se apropie ziua de luni și trebuie să mă pregătesc psihologic pentru întâlnirea cu viețuitoarele junglei mele.

………………………

O Pisică Neagră ne-a provocat la un exercițiu de imaginație cu sponsorul InterComFilm, pentru penultima probă a SuperBlogului 2017. N-ar strica o super-putere specială: să pot intra în mintea ei si să-i dictez ce notă să dea abordării…inedite a subiectului 😀

intercomlogo

 

Give me 5!

-Iubi, ești gata?

-În 5 minute!

Oh! Dacă bărbatul ar avea câte 1 leu de fiecare dată când femeia zice că e gata în 5 minute, ar însemna șanse serioase să devină milionar într-un timp record. De câte ori nu ați auzit celebra replică? Cum vă activează ea sistemul nervos și vă testează răbdarea până la limită? Sau de câte ori nu v-ați auzit rostind-o, cu încrederea oarbă că veți reuși chiar să fiți gata în intervalul cu pricina?

E clar că toată experiența umană se dă peste cap în momentul în care un eveniment ne cere să ieșim din casă urmând o anumită etichetă. Oricât de mult te pregătești, parcă mereu apare ceva în ultima clipă care te face să dai punctualitatea peste cap definitiv.

„5 minute” în limbaj feminin

Pregătirile încep devreme. „Ca să ai timp” mergi la coafor, la machiaj, îți faci manichiura. Tipul zboară (habar nu ai unde și cum) și constați că ai plecat dimineață la ora 9, iar acum e 14. Consortul te întreabă ironic dacă era coadă la coafor și dacă toată lumea s-a programat în același loc tocmai astăzi. Nu e pentru că ar avea ceva împotrivă, dar estimează că lucrurile nu vor ieși din tiparul clasic și că nu veți pleca la timp din casă NICI de această dată.

Îl ignori. Nu știe ce zice! Până la 19.30 mai este timp! Urmează devastarea dulapului. Răscolești printre rochii, salopete elegante, bluze, cămăși, fuste. Inițial se conturase în mintea ta ținuta perfectă.

bluze.jpg

Constați, însă, cu stupoare, că hainele sunt prea strâmte. Deh! Au mai trecut niște ani peste tine sau ai consumat cam mulți carbohidrați în ultima vreme. Oricâte eforturi faci, nu reușești să te încadrezi în dimensiunile hainelor preferate. Varianta „b” pică atunci când îți amintești că nu te-ai simțit foarte confortabil în ea ultima dată. Varianta „c” îți pare demodată. Încerci diverse combinații, sperând să ai un moment de inspirație divină:

Iubi, să știi că este deja ora 18. Îngrijorarea lui crește când te zărește ÎNCĂ în treningul de casă, înjurând printre sertare și dulapuri.

Pufnești. Și ce dacă e ora 18? Mai e până la 19.30! Ai lucruri mai importante pe cap acum, legate de apariția ta încântătoare la minunatul eveniment. Te decizi, în sfârșit. Ai găsit ținuta care te mulțumește, dar nu merge cu pantofii tăi eleganți și comozi. O iei de la capăt, spre disperarea consortului care este cu ochii pe ceas, ca pe cronometrul de la maraton.

Știi că nu îmi place să întârziem! 

Ups! A dispărut „iubi” din frază! Nu poate să fie semn bun. Deschizi dulapul unde se regăsesc înșiruiți pantofii de damă și ții degetele încrucișate, în speranța că vei găsi o soluție pentru situația de criză.

 

5 minutes to save the world

-Nu ești gata încă? Glasul lui are un efect… de tunet.

Încă 5 minute, dragule!

Consortul găsește resurse să zâmbească neîncrezător după această replică. Dar ți se pare un zâmbet ușor contorsionat, aproape nervos.

Accesorii! Nu ai accesorii! Alergi pe tocuri, în timp ce parchetul sună îngrozitor de tare. Unde o fi colierul acela pe care l-ai primit de la el la ultima aniversare? Și cerceii turcoaz? 4 minute. Te panichezi! Mai arunci o privire în oglindă. Rimelul nu pare suficient. Rezolvi problema repede. Așa ai crezut tu! Căci ceasul este neiertător: 2 minute! Ai vrea să oprești timpul înainte să înceapă o discuție aprinsă despre „time management” în cazul femeilor. Consortul e la ușă. Îmbrăcat, aranjat, parfumat… Ah! Parfumul! Ai uitat de parfum! Te întorci din drum, tot în alergare, tropăind din nou pe parchet. Auzi în urma ta ușa trântindu-se. Consortul a ieșit să pornească mașina. Ultimul minut! Ieși din casă aruncând cu o umbră de ruj pe buze, dar fericită că ai reușit să respecți acest ultimatum.

5 minute bărbătești

Pare că pentru ei minutele trec altfel. Nu există atâtea opțiuni de pantofi pentru bărbați care să le dea peste cap alegerile. Uimitor, toate par să se potriveasc cu orice ținută ar alege! Prin urmare, calcă o cămașă, alege o pereche de pantaloni și un sacou și lucrurile sunt perfecte! Nu sunt necesare retușuri, singurul accesoriul este un ceas de mână. Et voila!

Mult mai dificil pentru ei este să înțeleagă că „o femeie care se machiază este precum un film descărcat de pe torrent când nu ai seederi cu viteză stabilă. Este gata în 10 minute, în 5 minute, în 12 minute, în 9 minute, în 3 minute, în 18 minute.” (citatepedia.ro) Sau că perfecțiunea feminină cere sacrificii, retuluri și, invariabil, mai mult timp!

……………………………………..

Am reușit să mă încadrez în deadline și pentru această probă la Answear.ro, în cadrul SuperBlogului 2017

answear

 

 

Eu mănânc, tu mănânci, noi ne jucăm!

Nu sunt foarte prietenoasă cu toamna. Mai ales când aruncă peste tot cu ceață și îmbracă orașul în gri. Ne-am împrăștiat fiecare prin camera lui unde ne-am văzut, o vreme, de treburile noastre. Unul a citit, celălalt s-a uitat la un meci de handbal, iar juniorul a zăpăcit tastele laptopului cu FIFA.

-Mami, m-am plictisit!

Nu l-am băgat prea mult în seamă. Am auzit de atâtea ori replica asta, încât m-am setat să nu o mai las să-mi alerteze nervii.
La un moment dat, s-a băgat în sufletul meu, trăgând cu ochiul la ceea ce făceam.

-Hei, stai așa! Ce e aia? Dă puțin înapoi! Mai! Încă puțin!

Nu aveam nici cea mai vagă idee ce văzuse în timp ce derulam paginile rețelei de socializare cu același sentiment de moleșeală tomnatică.

-Ce e asta? Un telefon Huawei!!!

Superblog-SharePlay-800x800px-768x768

În acest punct trebuie precizate două lucruri esențiale. Mai întâi că puiul e fascinat de concursuri! Are impresia că e suficient să trimită vreun cod de pe vreo etichetă ca să se vadă cu premiul la ușă. Mai grav decât atât, visează de ceva vreme să pună mâna pe (a se citi „să cumpere din banii lui”) un smartphone.

-Ce trebuie să facem, mami? Participăm?? Te rooog! Te rooooog!

Îl lămuresc că e un concurs lansat de Wu Xing și că trebuie să construim una din provocările lansate pe site, folosind cutiile și bețișoarele rămase după ce comandăm (și mâncăm!) mâncare chinezească.

-Ce înseamnă mâncare chinezească?

Să-i spuuun, să nu-i spuuuun…

-Înseamnă furnici în copac, urechi de lemn…

-Hei! Râzi de mine? Furnici??? Nu cred că vreau!

-Tu poți să mănânci pui cu orez sau niște paste. Ori un desert specific…

Decidem să facem o comandă în grup. Noi pentru că ne cam încerca foamea și nu avea nimeni chef să gătească ceva rapid și bun, puștiul pentru că începuse să spere că poate câștiga marele premiu un smartphone Huawei P10Lite. Invităm și prietenul puștiului, pe Alex, la dezmăț, ca să echlibrăm balanța.

Wu-Xing-1120x470 - 4-Produse-05

Pentru că nu ne-am putut pune de acord ce ar fi de gustat, am comandat câte puțin din fiecare.

-Dai și tu Share la cutia aia de Noodles?

-Mai lasă-mi și mie orez din cutia ta!

-Unde e puiul ăla Shaghai?

Așa că, după marele festin, pe pe masă zăceau 12 cutii WU XING goale și 4 perechi de bețișoare chinezești.

-Sper că nu vrei să le arunci! îmi zice juniorul văzându-mă pregătită să le strâng. Avem de participat la un concurs, ai uitat?

Uitasem! Ne-am adunat în jurul mesei, am curățat puțin cutiile și ne-am pus pe joacă! Doi adulți și doi copii, 12 cutii și 8 bețișoare. Jocul era așa: fiecare dintre noi trebuia să inventeze o provocare, când îi venea rândul, folosind exclusiv din ceea ce era pe masă. Când era gata, trebuia să strige Wu Xing – copilul a crezut de cuviință că ne trebuie un strigăt de luptă – și să numească următorul…provocat. Cine rămânea fără inspirație, ieșea din joc. Până la ultimul, care era desemnat câștigător.

Juniorul a fost primul. A constuit un turn punând una peste alta, cu mare grijă, fiecare dintre cutii.

-Cel mai înalt turn din lume! WU XING! Mami, you are next!

M-am uitat îngrozită la grămada de pe masă… Am luat două cutii pe care le-am închis și le-am pus drept ferestre ale unei case. Două bețișoare au alcătuit acoperișul, iar pe marginile laterale și la bază, am mai pus celelalte 6 bețișoare.

-Home sweet home! WU XING! Alex?

Alex e fan extratereștri! Așa că a folosit o cutie pentru capul extraterestrului și două bețișoare drept antene. 

– Ăsta e Zag-Zag. De pe Marte, că e roșu! WU XING! E rândul tău!

Consortul părea dezorientat. A luat șase cutii și le-a așezat în formă de V. Apoi a pus trei bețișoare unul în capătul celuilalt înăuntrul V-ului.

-Martini! Pentru doamna! WU XING!

Hmmm, martini fără măslină?  Am luat-o de la capăt și fiecare a trebuit să facă o figură geometrică din cutii și bețișoare. Un cerc, un pătrat, un dreptunghi, un triunghi.… Apoi ne-am întrecut în litere: un A, un B, un C, în cifre și tot așa… Am constatat că imaginația s-a mutat toată la copii! Așa că, inevitabil, am pierdut! Câștigătorul a fost tot copilul personal, care a făcut o piramidă.

Ne-am pozat, am pozat și provocările și ne-am amintit de concursul Share and Play. Am ales provocarea dragonului – Dragoniada – am făcut fotografia și ne-am înscris. Copilul visează acum la premiul cel mare, iar eu aș mai gusta un pui în sos dulce acrișor!

Concursul e pe bune! Dacă vreți să mâncați, să vă jucați și să câștigați, începeți cu o comandă WU XING prin aplicație, online sau telefonic. Savurați bunătățile, alegeți-vă provocarea, faceți poza și înscrieți-vă în concurs. Dacă veți cțștiga, nu uitați cine v-a dat pontul! 😀

…………………………………….

Provocare…chinezească de la WU XING la SuperBlog 2017

logo-wu-xing-2-300x300

Cafea cu arome de trecut (Capitolul XVI)

“Let me wake up next to you, have coffee in the morning and wander through the city with your hand in mine, and I’ll be happy for the rest of my fucked up little life.” 
― Charlotte Eriksson

Se trezi îndreptându-se aproape mecanic spre bucătărie. Desfăcuse cutia cu monodoze de cafea și acum se uita încurcată spre butonul de pornire: în fond, pentru cine avea să o prepare în dimineața asta înnorată de toamnă?

 

Îi rămăsese gândul ca un gest reflex de pe vremea când… Da, de pe vremea aceea, când diminețile aveau invariabil aromă de cafea... Când ea deschidea puțin pleoapele, cât să întrevadă lumina zorilor și să-și dea seama că îi bătuseră de multă vreme în geam, deja:

Hei, leneșo! Se răcește!

Îi spunea mereu astfel cu o drăgălășenie pe care nu avea să o mai regăsească vreodată în vocea altcuiva. Ea nu bea niciodată cafea. Dar el pregătea mereu două cești, din care aburul se ridica în spirale, parcă dansând, semn că dimineața va fi una reușită. Apoi își deschidea tableta să verifice repede corespondența în timp ce sorbea cu nesaț din ceașca albă. Ea lua în mâini cealaltă ceașcă, o învelea cu degetele subțiri și și-o apropia de nări, ca să-i simtă aroma. Așa, cu ochii închiși. Era singurul moment în care lăsau liniștea să le invadeze spațiul intim, un fel de pauză pe care și-o îngăduiau, fără plece unul de lângă altul.

Cafea

Cafea Kafune

-„Iar te-ai cufundat în stele...”?

Mâna lui mângâindu-i șuvița rebelă de pe frunte o trezea din visare. Iar ea îi răspundea cu un zâmbet larg, întorcându-și fața, doar ca să-i sărute podul palmei. Ar fi înghețat momentul acela, i-ar fi sorbit cuvintele și le-ar fi sădit în suflet – semințe – din care să încolțească mai târziu visuri.

Știau că e ultima zi împreună și totuși niciunul din ei nu îndrăznea să vorbească de spre asta. Despre cum va fi arătând viața lor după ce, la miezul nopții, vor urca în avioane diferite.

Știi, m-am tot gândit. Mi-ar plăcea mult să mă trezesc lângă tine în fiecare dimineață, să ne bem cafeaua și apoi să hoinărim prin oraș ținându-ne de mână o zi întreagă.

Timpul, însă, se scurge. Este cel mai relativ lucru din această lume. Viclean și fără milă, îți fură secunde și te lasă, în schimb, cu gustul amar al lucrurilor pe care le-ai fi putut face dacă el, Timpul, ar fi fost mai îngăduitor.

Cât trecuse de la clipa aceea pe care amândoi ar fi vrut-o veșnică? Refuzase să numere orele, zilele, lunile, anii… De atâtea ori încercase să recompună tabloul vieții lor împreună și de fiecare dată se dovedea ucenic nevrednic al lui Picasso, căci realitatea nu părea decât un amestec de chipuri, culori și forme.

***

Pe drum spre serviciu își cumpără o pungă de cafea boabe. O făcuse într-un mod atât de natural, de parcă făcea parte din obișnuințele ei zilnice. În realitate, nu voia decât să-și facă o cafea la birou, doar ca să ia în mâini o ceașcă albă, să o învelească în degetele subțiri și să și-o apropie de nări, ca să-i simtă aroma. Așa, cu ochii închiși. Și cu amintirea mâinii lui mângâindu-i șuvița rebelă.

cafea 2

Cafea

……………………………………………

O invitație la cafea din partea unui sponsor de seamă al SuperBlogului 2017, LaFântâna.

apa-de-izvor2

Între timp, s-a mai scris un capitol din Tentativa de roman.

Triumful modernității : alb, curat, parfumat ca Nufărul

Miros de iarnă. Stau cu nasul lipit de fereastră și mă zgâiesc la oamenii care trec pe străduța dintre blocuri. Zăpadă! Ce-aș mai ieși cu sania!

-Ia-ți nasul de pe geamurile alea! Abia le-am șters!

Biata mama! De câteva zile tot trebăluiește. Uneori urăsc sărbătorile pentru că o văd chinuindu-se, printre turele de zi și de noapte, ca totul să arate lună. Azi o cameră, mâine un dulap din cealaltă cameră, poimâine baia… E obosită. Și nervoasă. Ar arunca jucăriile alea cât colo, ca să nu le mai vadă împrăștiate peste tot. Freacă de zor la șifonierul din camera noastră. Urmele de cretă de la „ora de română”, când Rudia se dăduse profesoară, se încăpățânează să rămână acolo. Mama nu zice nimic. Șterge insistent, doar-doar reușește să facă lemnul ăla să arate ca nou. Ce-o fi în gândurile și în sufletul ei?

Spirtul e la putere. Dezinfectant și „agent de curățare” cu valoare universală. Că e mobilă, că e dușumea, că e geam… (Multă vreme am asociat sărbătorile cu mirosul înțepător de spirt. Sau de hipoclorit.) Nu știu cum rezistă mâinile mamei la atâtea cazne. Sunt aspre și obosite. Cada plină ochi, lenjeriile se scaldă în voie în apa îmbibată cu substanța aceea incoloră și puternic mirositoare. Iar mama speră că merită tot efortul ăsta ca să le facă din nou albe. Urmează curățenia în baie. Tot cu „hipo” sau cu detartrant, spre disperarea tatei care, venind de la serviciu dintr-un mediu toxic, nu mai suportă același „tratament” și acasă.

Covoarele! Ligheanul cu apă și celebrul oțet sunt pregătite în hol. Mă tem că nu mai scap de data asta! Mă îmbrac bine, îmi pun fularul și mănușile, iau bătătorul de covoare și… Ce aș mai fi ieșit cu sania astăzi!

Departe de vremurile acelea…

Clopoței, muzică stridentă „de sezon”, luminițe peste tot, globuri, ornamente, aglomerație, goana după cadouri… Nimic nu mai seamănă cu vremurile de atunci. Nici măcar zăpada, care acum întârzie mereu la întâlnirea cu Crăciunul. Aș vrea să mă bucur și eu din plin, cu inima deschisă ca atunci când stăteam cu nasul lipit de geam, privind la străduța dintre blocuri, acoperită de zăpadă. Numai că uneori simt că s-a pierdut de tot farmecul iernilor de altădată… Poate doar flaconul negru de detartrant de la Nufăr sau soluția de la Triumf pe care o folosea mama ca să curețe aragazul mai leagă, ca o punte, acel atunci de acum. Au fost veșnic „experți în curățenie”, ajutoare de nădejde în strădania mamei de a face casa lună.

Am moștenit, cred, de la mama, ideea asta fixă că trebuie să faci curățenie în cele mai mici detalii. Să nu rămână niciun colț, oricât de ascuns, necurățat. Poate de aceea, primul lucru când îmi vine în minte la apropierea sărbătorilor este că trebuie răsturnată casa cu fundul în sus. Iar??? Perdele, covoare, aragaz, oale, dulapuri…Te uiți la ele cu mâinile încrucișate și nu știi pe care să pui mâna mai întâi. Îți cam vine să-ți iei lumea în cap, dar îți amintești repede că nu există o astfel de opțiune. Te înarmezi cu răbdare și cu produse care fac curățenia mai ușoară și îi dai bice.

Cum să faci curățenie mai ușor

Ai putea să începi cu un descântec pentru curățat de…Farmece! Nu știu dacă sunt șanse să funcționeze, dar măcar pornești la drum cu bună dispoziție.

Strategia e simplă: o iei din timp. Pe principiul „Graba strică treaba” și mai dă și dureri de cap, nu lași deadline-ul să te prindă din urmă. Le împarți, frățește: pe căprării, pe responsabilități ale membrilor familiei, coabitanți ai apartamentului, sau pe priorități. De obicei încep cu dulapurile. Îmi ia cel mai mult timp, pentru că îmi place să scot de prin ele, să împrospătez, să șterg cu Nufăr de mobilă pentru un miros proaspăt de frezii. Urmează ferestrele. Unii fug de treaba asta. Pe mine aproape mă relaxeză. Mai ales dacă mă cocoț pe vreun scaun, ca să fiu la înălțime, cu căștile în urechi pentru un impuls muzical și cu un Nufăr Verde pentru geamuri la îndemână. Nu am covoare prea multe sau mari, dar îmi place să apară ca noi de fiecare dată când vin sărbătorile. Am căutat un produs care să le curățe și să le împrospăteze, ca și cum abia le-am adus de la curățătorie.

5624-nufar-covoare-si-tapiterii-500ml-2.jpg

Las consortul să se ocupe de baie, că tot a devenit specialist în ultima vreme. Ba chiar produsele de curățenie și le alege singur. Printre ele, Nufăr dezinfectat pentru baie, fără clor, că e alergic, dar cu acțiune bactericidă și fungicidă. Dar ceea ce cred eu că este o invenție genială, e Nufăr pentru desfundat țevi și chiuvete! Ge-ni-al! Torni flaconul, lași 10 minute, dai cu apă caldă! Misiune îndeplinită!

5665-nufar-desfundat-tevi-2

Bucătăria e, însă, a mea! Am rămas fidelă clasicului Triumf, chiar dacă am schimbat aragazul pe plită și cuptor electric. În plus, am salvat și cuptorul cu microunde de la titlul de „cel mai imposibil de curățat aparat electrocasnic”! Tot cu Triumf.

generala-768x768

Avantajul de necontestat este că am la îndemână tot felul de produse care curăță repede și sunt eficiente. Și odată cu procesul de rebranding, Farmec a scos și alte subgame, deci nu ai cum să rămâi descoperit. Tocmai de aceea merge totul strună. Ba mai am timp să-i mai dau mamei o mână de ajutor. E fericită că acum arată altfel sesiunile de curățenie înainte de sărbători! Mai povestește din când în când, zâmbind, despre lupta cu balaurii de pe vremuri.

Mama nu mai are mâinile aspre acum. Și uneori mă mai strecor cu capul în poala ei, să mă mângîie ca în vremurile de demult. Mai ales la ceas de iarnă, așteptând ca străduțele dintre blocuri să se acopere cu zăpadă.

…………………………………………….

Am făcut curățenie de sărbători cu Farmec, la SuperBlog 2017

Logo-compania-FARMEC_1504099339-300x300.jpg

 

Aniversare de suflet la Hotel Royal

„Cum se numeau […] ceilalţi doi, bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică, pe care-i vedeam des prin casa noastră şi care la început nu arau aşa bătrâni?

Iona, Marin Sorescu

60. Îi număr o dată și încă o dată cu nedumerire. Mi se pare că sunt nedrept de mulți și au trecut nepermis de repede. Cu toate acestea, imaginea ei este, în mintea mea, aceeași: femeia subțirică și foarte iute, trebăluind mereu, alergând încoace și încolo să fie toate lucrurile făcute la timp și bine.

mama.jpg

Mama mea împlinește curând 60 de ani! Este în același timp o exclamație, o mirare, o întrebare aproape retorică. Mama mea este un om minunat! Cu o inocență greu de înțeles uneori și cu un suflet extrem de mare, este omul care merită tot ce este mai bun și mai frumos. Și pentru că este o zi specială, pentru un om special, nu poate să treacă așa, ca o simplă aniversare.

Cadoul meu pentru mama 

Vreau să o rup de truda cotidiană, să uite că a mai rămas ceva de spălat sau ceva de gătit ori de făcut prin casă. Nu a mai ieșit de mult „în lume”, pentru că mereu intervin alte lucruri cu „prioritate”. Știu că i-ar plăcea tare mult la Poiana Brașov, mai ales că nu și-a mai văzut de ceva vreme prieteni vechi care locuiesc în zonă. Aniversarea ei este un eveniment important, așa că am căutat o variantă potrivită pentru organizarea de evenimente în Brașov

hotel

Hotel Royal este aproape de civilizație – doar 6 km de Brașov – dar locul în care este amplasat păstrează ceva din intimitatea munților. Voi alege o cameră mare și luminoasă cu vedere spre verdele pădurii, o priveliște care pare ruptă din locurile copilăriei ei. Știu că i-ar plăcea să-și savureze cafeaua la răsăritul soarelui în balcon, cu ochii pierduți printre ramurile care îmbracă versantul. Aș vrea să simtă fericire și să se bucure de mirosul pământului reavăn și liniștea dimineții. Fără niciun alt gând în afară de acela că se află acolo doar ca să se relaxeze.

cafea

Mamei îi place să se înconjoare de oameni dragi și frumoși. Cu siguranță este o genă moștenită de la bunicul, ale cărui aniversări sunt și astăzi „de pomină”. Surori, nepoți, prieteni foarte dragi. Pentru că îi cunosc foarte bine, știu că ar răspunde cu inima deschisă propunerii de a-i face mamei o petrecere surpriză: o seară de neuitat într-un altfel de salon de evenimente în Poiana Brașov

Îmi imaginez că ar fi un loc plăcut de toată lumea. Înăuntru, atmosfera caldă pe care o dau, de obicei, sufletele frumoase, cu aranjamente florale și cu un meniu special, cu muzică și, mai ales, cu voie bună. Cei mai în vârstă vor dori să stea la masă, în virtutea unui tradiționalism pe care-l leagă de o anumită etichetă. Cei mai tineri vor aprecia un bufet suedez, ca să le rămână spațiu suficient pentru ringul de dans.

Nu va avea nimeni grija copiilor, căci fie se vor bucura de locul e joacă, fie se vor întrece în competiții de biliard sau darts până când vor fi doborâți de oboseală. Ori până când vor descoperi rețeaua WI-FI la liber și se vor arunca peste tablete și telefoane, profitând de faptul că părinții sunt ocupați cu a se simți bine.

Afară, pe terasă, s-ar lega discuții lungi despre trecut, despre amintirile care îi leagă pe oameni, despre planuri de viitor. Asta până când momentul tortului va solicita prezența tuturor înauntru. Și atunci ne vom întrece cu toții în urări, o vom îmbrățișa și-i vom întinde cadouri de suflet, acceptându-i fiecare lacrimă apărută în colțul ochiului, în semn de fericire și împlinire. Apoi o vom lua de la capăt cu distracția și voia bună, până când zorii ne vor amenința că ar trebui să ne retragem în camerele noastre.

A doua zi, după un somn prea scurt și un mic dejun delicios și variat, mașinile vor rămâne în parcarea privată a hotelului, iar noi ne vom desfăta cu frumusețile locului. O plimbare lungă care va face bine și trupului și sufletului. La finalul zilei, o saună e mai mult decât binevenită, cât să ajute protagonista să se relaxeze după un sfârșit de săptămână atât de încărcat.

Ar fi rețeta clasică pentru buna dispoziție. Doar că voi avea în vedere ingredientul secret care să facă momentul cu adevărat special. Căci mama merită un răsfăț pe măsura importanței ei în viața noastră.

………………………………………

O aniversare, deocamdată virtuală, pentru mama Rudiei, la SuperBlog, cu Hotel Royal.

Royal-300x300

 

Rudia, la modă. Între ieri și astăzi

answear.roMă mai apucă nostalgiile din când în când. Și atunci iau la răsfoit albumele cu poze din cele mai îndepărtate decenii. Dau câte o filă, mai curge câte o lacrimă, un zâmbet mi se mai desenează în colțul gurii. Însă uneori, râd cu lacrimi! Fotografiile sunt atât de…sincere și generoase! Te arată exact așa cum te găseai la marginea cealaltă de secol și păstrează cu fidelitate detalii despre care uitaseși între timp.

Mi-am amintit de anii de facultate. Deh! „Renumerație după buget, coane Fănică!”. Venea bursa, luam cărți! Hainele nu făceau parte din priorități! Așa că, pe bună dreptate, mă minunez de ținutele improvizate în acele vremuri străvechi! Fusta de vâscoză, petrecută după mijloc, total neasortată cu bluza albă, dantelată, iar în picioare, celebrele platforme la modă! Nu vă vine să credeți, nu?

poza eu

Nici mie! Zâmbesc și trec mai departe. Traversez rapid albumele, urmărind evoluția mea în materie de fashion și mă gândesc: „Slavă Domnului că s-au schimbat vremurile!”

Fotografiile de la absolvire sunt neprețuite! A fost un moment drag mie, dar cel mai bine îmi amintesc de povestea rochiei de banchet! Cumpărat material. Roz. Nu întrebați motivul, că nu mi-l mai amintesc! Căutat croitoreasă. Găsit. Cu greu(tate). Căutat model de rochie. Fără succes! Am improvizat: asimetriile erau în vogă. Făcut probe. Nenumărate! Ridicat rochie de la croitorie. Constatat că este mai transparentă decât prevede legea. Căutat soluție. Găsit soluție. Îmbrăcat frumos și elegant. Văzut colege cu rochii de bal, veritabile Cenușărese. M-am simțit ușor modestă, dar asta nu m-a împiedicat să savurez momentul!

poza bal

Imaginile de mai sus sunt un fel de Rudia’s Secrets! Evident, am lăsat deoparte ceea ce nu mi-a picat tocmai bine, ca să nu transform postarea într-o veritabilă comedie în care aș fi avut rolul principal.

Când clipa te ia prin surprindere

Unele persoane (mai ales femei) sunt mereu pregătite să facă față oricărei situații de criză. Mai o bluziță de schimb că „dacă verși cafeaua?”, mai un make-up kit ca să-și împrospăteze machiajul la nevoie, mai un pantof în pungă pentru când tocurile îți ucid picioarele și tot așa. Cu Rudia lucrurile stau altfel. Dulapul e plin de tot ceea ce este comod, la îndemână și nepretențios! Un profesor atipic, care preferă blugii și cămașa, iar în picioare ceva mai mult decât comod.

Numai că uneori, Rudia uită. Cum a uitat, de pildă, acum ceva ani, că promoția de atunci o invitase la o poză de grup, pentru posteritate! Toată lumea dichisită, aranjată, în timp ce Rudia căuta ieșiea de urgență! Nu era loc să te fofilezi, căci elevii insistau să aibă o amintire cu profa! Faină amintire, zic! Sau nu!

poza scoala

Se presupune că o astfel de întâmplare se lasă cu „învățătură de minte”. Ba bine că nu! Altă dată am uitat de ditamai Gala la care se presupune că invitații de seamă reprezentau instituția. Uita-m-ar relele! Nu mi-a rămas decât să mă așez într-un colț și să spun cu năduf:

Cri-cri-cri,
Gală, cri!
Nu credeam c-o să mai vii!
Că puteam și eu să-mi pun
o botină și o rochiță
sau mergeam să mă-mprumut
la vecina fără fiță!

Poză nu arăt, că încă nu am trecut peste rușinea momentului!

Here is the Answear!

Pesemne că tot am învățat ceva până la urmă: să profit la maximum de fashion ecommerce!

weekend-discounts-768x402

Cea mai bună idee este să-ți cumperi ceva când NU ești în fibrilație, când NU esti stresat de evenimentul care se apropie și te găsește cu dulapul …dezgolit. Pe principiul „iarna-car și vara – sanie”. Te abonezi, de pildă, pe Answear.ro. Dimineața devreme, vine mailul cu noutăți:

Screen Shot 2017-11-15 at 23.18.21.png

Ce bucurie mai mare decât să navighezi printre reduceri! Găsești și ce nu gândeai că-ți trebuie! Faci o listă, bagi în coș și aștepți fericită coletul cu bucurii! Ai produse originale de la branduri de top, care ajung la tine până apuci să le povestești prietenelor ce minunății ai mai găsit pe site.

Cum ar fi fost banchetul acela, să fi avut atunci acces la Answear? Să-mi fi putut clăti ochii cu atâtea rochii elegante, iar singura problemă să fi fost pe care să o aleg!

Dar cum aș fi arătat eu în poza de absolvire a tinerilor mei, cu un sacou de la Mango și niște botine Gino Rossi?

Iar Gala aceea ar fi rămas memorabilă cu o pereche de cizme Tommy Hilfiger sau Caprice și o fustă elegantă Answear!

Timpul înapoi nu îl mai putem da. Mai ales că el este mereu pe repede înainte. Dar lecțiile le putem învăța chiar și privind fotografiile vechi, din care îți face cu ochiul „the old you”. În final, „moda este ceva care vine din interiorul tău”. – Ralph Lauren

………………………………….

Am fost „la modă” cu Answear la SuperBlog2017.

answear

Edifier- Din pasiune pentru calitate

A vinde a devenit, în zilele noastre, o artă. Este o evoluție spectaculoasă de la ideea inițială a unui salesman umblând din ușă în ușă cu scopul de a convinge oamenii să-i cumpere produsele. Astăzi companiile se întrec în realizarea celor mai serioase studii care să le ofere soluția supremă pentru a le crește vânzările.

Și totuși, ce face diferența între un vânzător și altul? Ce calități trebuie să ai ca să fii mai presus de concurență și să atingi succesul?

Cine nu a avut experiențe neplăcute încercând să cumpere un anumit produs? Cu vânzători reci și scumpi la vorbă, de parcă intrarea ta în magazin le-a făcut o mare defavoare sau i-a deranjat. Sau poate cu insistențe exagerate cu privire la un anumit obiect, dându-ți senzația că dacă nu îl cumperi, poți ieși vătămat serios din magazin. Ori plictisiți de „poezia” impersonală recitată de vânzător, fără ca el însuși să creadă câtuși de puțin în produsul pe care încearcă, disperat, să-l vândă.

Cred că sunt două condiții esențiale care fac un vânzător de succes:

  1. Să facă acest lucru cu pasiune.
  2. Să se pună în pielea clientului, ca și cum ar trebui să-și vândă sieși produsul pe care îl recomandă.

Muzica înainte de toate!

Why do we make music? Because we love it! It is what we live for! (Chester Bennington)

Trăim într-o lume a sunetului. Muzica a evoluat, dând sunetului posibilitatea de a renaște în felurite forme, astfel încât să fie surprinzător de fiecare dată. Aceasta a reprezentat o provocare pentru tehnologie, căci a trebuit să țină pasul și să redea cu fidelitate noile reiterări ale sunetelor.

Așadar, cuvântul cheie este PASIUNE. Este ceea ce unește cele trei elemente: client, produs, vânzător. Clientul intră în magazin din pasiune pentru muzică. El caută un produs care să corespundă dorințelor sale. Brandul Edifier pornește din start cu un avantaj, pentru că se identifică prin pasiunea sa pentru sunet, design și calitate. Este posibil ca vânzătorul să împărtășească aceeași pasiune, ceea ce ar duce la o relație productivă pentru ambele părți. Totuși, dacă nu se întâmplă să aibă acest lucru în comun, vânzătorul poate „pune la bătaie” pasiunea pentru ceea ce face.

Cum vinzi un sistem audio Edifier S2000Pro?

1.Primul contact.

Începutul relației cu noul client se conturează de la primul contact și este un aspect esențial. Elementul cheie: zâmbetul! Indiferent dacă persoana care intră în magazinul tău va cumpăra sau nu ceva astăzi, trebuie să se simtă confortabil, bine primit și important. Zâmbetul nu costă, dimpotrivă, aduce beneficii! Nu te arunci peste el din clipa în care a intrat. Intri în discuție natural, firesc, fără să dai senzația că „ataci”.

Bună ziua. Numele meu este Rudia. Observ că vă interesează un sistem audio. Căutați ceva anume?

2. Descoperă ce dorește clientul.

Uneori clientul știe foarte bine ce dorește, ceea ce face ca totul să meargă strună. De foarte multe ori, însă, bulversat de ofertele de pe piață, el se regăsește confuz, pierdut printre rafturile care afișează produse similare, cu lista specificațiilor tehnice aliniate, într-o limbă complet străină.

Am cumpărat un televizor mare pentru living. O achiziție serioasă pentru întreaga familie.  Acum mă interesează un sistem de boxe potrivit, ca să redea cât mai fidel calitatea sunetului. 

Clientul este  dispus, așadar, să-ți povestească. Ascultă-l îngăduitor și fii atent la detalii. Cu cât dezvăluie mai mult din nevoile sale, cu atât poți să „ghicești” produsul cel mai potrivit pentru el. În niciun caz nu-i „băga pe gât” ce crezi tu că i-ar trebui. Nu pune întrebări de formă, ci caută să obții răspunsuri pe care le poți folosi în recomandarea ulterioară.

Sunteți un pasionat de muzică, se pare!

Ești empatic, iar clientul a simțit asta. Prin urmare, va fi dispus să converseze mai departe.

În esență, îmi plac mult concertele de muzică clasică. Mă relaxează să ascult din fotoliu muzică adevărată, redată cât mai fidel, ca și cum aș fi acolo.

boxe.jpg

Înțeleg! Să simțiți sunetul pur.

Exact! De aceea, caut un procesor audio puternic. Nu vreau neapărat volum mare, știți, cu vecinii la bloc e mai dificil. În schimb, vreau să am calitate! Să nu bârâie nimic, să nu interfereze nimic. Doar muzica pură. Să pot savura în egală măsură sunetele înalte, dar să mă bucur și de sobrietatea basului.

Prin urmare este un client pretențios care știe ce vrea. În mintea ta se proiectează deja recomandarea. Dar vrei să fii sigur înainte de a o lansa, așa că plusezi:

Sunt convinsă că doriți un produs care să funcționeze la fel de bine și în cazul filmelor. Să aibă multiple conexiuni, cu intrare și pentru Bluetooth, de pildă. Poate le doriți conectate la diverse dispozitive din casă.

Corect! Dacă tot veni vorba.. Fiul meu este pasionat de jocuri. Ar fi ideal să existe posibilitatea de a fi conectate și la consola de gaming. Și apoi, tinerii…știți cum sunt. Vor fi, cu siguranță și petreceri în casa noastră. Iar muzica este mereu pe primul loc în familie. Cel mic chiar încearcă să compună. Sunt tot felul de aplicații acum care îi ajută să-și formeze gusturile și să experimenteze.

Ți-a ridicat mingea la fileu! Acum e momentul să scoți arma secretă:

Vă referiți la Virtual Dj? Cred că am înțeles foarte bine de ce aveți nevoie. Ce spuneți de un sistem de boxe care intră în domeniul producției muzicale?

Există așa ceva?

Există boxele S2000Pro, de la Edifier.

Acum îl inviți la raftul cu pricina, să se convingă singur de ce pot să facă boxele Edifier. Îi lași timp să consulte lista cu toate detaliile tehnice. Nu are sens să i le reproduci. Nu îi pune la îndoială capacitatea de a le înțelege. În fond, dacă are întrebări, i-ai arătat că ești și disponbil și suficient de informat.

Toate detaiile astea tehnice arată foarte potrivit! Acum, să sperăm că soția nu are nimic de obiectat. Nu avem un apartament foarte mare și niște boxe destul de voluminoase pot genera discuții. Ba că nu e loc, ba că nu se potrivesc cu restul mobilei…

E momentul să desfaci cutia. Urmărește-i privirea când descoperă aspectul luxos al finisajului din lemn.

boxe edifier .jpg

-Cred că design-ul acesta denotă eleganță. E un sistem „blend-in”, cu un aspect care se poate confunda ușor cu o piesă de mobilier. 

L-ai câștigat! Soția va fi și ea mulțumită că nu strică aspectul general al camerei.

E plin de surprize sistemul ăsta! Ce mai are în cutie?

O telecomandă.

boxe telecomandă

Perfect! Nu e camera prea mare, dar e atât de relaxant să folosești telecomanda în loc să te tot plimbi să dai mai tare sau mai încet.

3. Bateți palma.

Te asiguri că ai un client mulțumit. Îi repeți că ești la dispoziția lui în cazul în care mai are întrebări sau nelămuriri. Nu uiți să-i vorbești despre garanție și despre faptul că a ales, cu siguranță, calitatea. Lași loc de „bună ziua”, căci un client câștigat va reveni cu siguranță în magazinul tău.

……………………………………………..

M-am transformat în vânzător avizat și informat, la provocarea cu numărul 19 a SuperBlogului 2017, susținută de magazinultău.rologo-magazinultau_1504192561

 

 

 

Cu Work&Travel și Vacanțe Speciale spre Visul American

Se numește Valde. Este unul dintre foștii mei elevi și mi-a rămas în minte și în suflet prin felul lui de a fi în anii de școală. Am norocul de a fi avut „pe mână” copii buni, într-un liceu căruia mulți nu îi dau credit, orbiți fiind de prejudecăți. E un lucru nedrept pentru cei care sunt elevi acolo și care se străduiesc să-și croiască un drum.

Știam că anul acesta este plecat din nou cu programul Work and Travel și am vrut să văd cum îi merge. Obișnuiesc să mai trag cu ochiul din când în când pe paginile rețelelor de socializare ale foștilor mei elevi și să mă bucur văzându-i că devin, treptat, CINEVA.

Cum să meargă, doamna dirigintă? Ați spus să învăț ca să ajung departe. Și am ajuns în America!

Am zâmbit. A muncit foarte mult să ajungă acolo. S-a ambiționat să depășească și dificultățile legate de limba engleză. De-a lungul celor trei ani de când tot aplică pentru acest program, și-a făcut acolo o mulțime de prieteni, a avut câteva locuri de muncă bune și a lăsat o impresie bună celor care l-au angajat. Nu a uitat nici să-și trăiască viața printre puținele pauze dintre joburi.

valde2

sursa foto: https://www.facebook.com/profile.php?id=100002479459548

Visul american cu CND Vacanțe Speciale

Atunci când ne trezim într-o lume extrem (și uneori nedrept) de reală, încercăm să găsim soluții pentru a avea o viață frumoasă și lipsită de griji. Tineri fiind, ne gândim că avem toată viața înainte, uităm că există timp și ne făurim planuri. Unele „mai” realizabile decât altele. Suntem reiterări moderne ale căutătorilor de aur, care au visat că America, țara tuturor posibilităților, va fi un fel de tărâm promis și că îi va scoate din sărăcie sau le va împlini viețile.

Oamenii au înțeles visul american ca oportunitatea de a deveni orice îți dorești, indiferent care îți sunt originile. Și de atunci îl tot vânează, încercând să ajungă pe pământurile unde totul pare promițător. Una din variantele cele mai la îndemână, mai ales pentru tinerii de astăzi, este programul Work and Travel pentru studenți, oferit de CND Vacanțe Speciale.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_05-768x482

Cum ar fi fost dacă…

Mă gândesc cum ar fi arătat viața mea, dacă aș și putut avea acces la Work and Travel Vacante Speciale, studentă fiind. Să-mi petrec vacanțele de vară într-un schimb cultural internațional, în Statele Unite ale Americii. Un fel de experiență „2 în 1”: să mergi într-o vacanță specială în locuri de vis și să poți câștiga niște bănuți având un job work and travel.

Am ales să fac o facultate la celălalt capăt al țării și știu că am ales bine. Era epoca în care telefoanele mobile abia începuseră să câștige teren, iar internetul se manifesta timid în fazele lui incipiente. America? Era un fel de „one thing I would never be able to accomplish in this life”. Abia îndrăzneam să visez la a păși dincolo de granițe, oricare ar fi fost ele, doar pentru a simți cum este să fii pe altfel de pământ decât cel românesc. Să simt mirajul străinătății din postura de turist, fără să-mi doresc neapărat a trăi acolo pentru totdeauna.

Am avut trei pasiuni mari în anii de școală: literatura, limba engleză și sportul. Dovadă că și acum, peste atât de mulți ani trecuți peste mine, încă mai culeg „beneficii” de pe urma lor. Dar dacă aș fi avut șansa să-mi îmbunătățesc abilitățile, să dezvolt deprinderi într-un spațiu cultural diferit?

O vacanță cu work and travel ar fi fost o șansă enormă pentru studenta Rudia. Mi-ar fi fost mult mai ușor să mă formez, atât personal, cât și profesional. Aș fi înțeles mult mai repede că o limbă străină e de fapt o mentalitate nouă și aș fi știut cum să-mi croiesc drum spre esența ei, ca să mi-o însușesc de la vorbitorii nativi.

Aș fi explorat o lume nouă. Și nu pentru că ar lipsi ceva aici ce numai acolo găsești. Ci pentru că te poți îmbogăți vizual, spiritual, mental intrând în contact cu locuri istorice sau „de film”. Mi-ar fi plăcut să vizitez Parcul National Yosemite cu masive stâncoase impunătoare din granit, cu ape limpezi și cascade, cu arbori sequoia și o faună inedită. Mi-am dorit întotdeauna să văd cu ochii mei Muntele Rushmore, cu cei patru președinți importanți ai SUA, ale căror chipuri se întrevăd semețe, sculptate în piatra muntelui. Să ajung în celebrul Las Vegas, oraș al luminilor, al luxului și simbol al vieții trăite la cea mai mare intensitate.

De fapt, este mai mult decât șansa de a vedea niște locuri. Este șansa de a înțelege că imaginile alea pe care le găsești pe internet sau le vezi în filme, sunt desprinse din locuri reale, tangibile, care astăzi nu mai sunt atât de imposibile.

Dacă ar fi fost să aleg un job anume, aici aș fi fost în dificultate. Cu siguranță, ca student, ești fericit să poți lucra undeva, decent, cât să câștigi mai mult decât pentru a-ți asigura simpla existență. Să fii recepționeră sau cameristă într-un hotel sau motel undeva la poalele muntelui, înseamnă să ai ocazia de a simți pulsul naturii americane în starea ei cea mai pură.

Screen Shot 2017-11-10 at 22.06.31.pngAjutor de bucătar? Cu siguranță nu e chiar floare la ureche Dar câte aș fi avut de învățat despre bucătăria americană! Și apoi, șansa de a vedea Minneapolis și de a trăi acolo în jur de patru luni, de a-ți face prieteni – de neprețuit!

Cine nu a visat la marele parcuri de distracții din filmele americane? Să ai șansa de a primi un job acolo, în mijlocul acțiunii, unde se amestecă oameni de felurite vârste sau culturi, culori și sunete, cu o atmosferă de bună dispoziție, ar fi o altă lecție despre ceea ce înseamnă o parte din visul american!

Screen Shot 2017-11-10 at 22.05.52

Deși pe atunci visam să pun bani deoparte pentru mai târziu, știu sigur că aș fi știut să profit la maximum de experiența americană. Aș fi ales destinații speciale sufletului meu ca să simt din plin spiritul țării, să-mi însușesc ceea ce poate fi însușit și să adaptez această experiență nevoilor mele de mai târziu. Știu sigur că aș fi fost un profesor mai bun de limba engleză tocmai pentru că aș fi avut la îndemână ingredientul lipsă: contactul direct cu o cultură, cu oameni noi, cu locuri mirifice.

Work_and_Travel_Vacante_Speciale_04.jpg

America este încă un vis pe care nu-mi rămâne, acum, să-l împlinesc decât cu ajutorul CND Vacanțe Speciale, poate, într-o zi.

……………………………………..

Am călătorit cu gândul la CND Vacanțe Speciale, pentru proba cu numărul 18 a SuperBlogului 2017.

CND-turism-250x250

Tânăr antreprenor, găsit franciză!

„Cu certitudine, franciza este povestea de succes a deceniului al XX-lea.”

(sursa: antreprenor.su)

francize

Te trezești dimineața devreme, te pregătești de mers la serviciu cu ochii crăpați și cu gândul la cât de dulce era somnul înainte să-ți urle alarma în urechi. Înjuri sistemul, dar nu ai încotro. Te îmbraci după etichetă, îți iei aerul de om serios și pornești spre birou. Acolo mormăi un bună dimineața, arunci haina pe un cuier și te afunzi între hârtiile care te așteaptă de când ai plecat cu o zi înainte. Dacă ai noroc, ai timp de o cafea, dacă nu, speri să reușești să o bei (nu am zis „savurezi”!) la prima pauză. Evident, pauza se lasă așteptată, căci abilitățile pe care le-ai evidențiat în CV și la interviu te recomandă pentru cele mai serioase sarcini de lucru. Mereu. Nu ai timp nici măcar să înjuri, căci se duce ziua și vine ora închiderii programului. Cel puțin așa crezi tu! În realitate, apare mereu ceva ce „nu suferă amânare”, astfel că rămâi peste program. Dar când arunci o privire pe fluturașul de salariu, nu pare să reiasă de undeva că ți-ai petrecut mai bine de jumătate din existență acolo, la birou.

E un scenariu cunoscut? Nu e așa că ai vrea să-ți iei viața în mâini și să încerci o afacere pe cont propriu?

Portret profesional

Sunt un om cu nenumărate calități. Este posibil să-mi lipsească modestia, desigur, dar în afară de asta, cred cu tărie că sunt în stare să mă adaptez nevoilor sau cerințelor vieții ăsteia tumultoase. Am un loc de muncă relativ stabil (raportat la alte tipuri de joburi) și fac ceea ce îmi place (încă). Dar niciodată nu trebuie să te culci pe o ureche când e vorba de propriul viitor! Dacă e să iau în calcul multitudinea și rapiditatea schimbărilor din societatea modernă, starea de instabilitate și apariția unor perspective din ce în ce mai sumbre, e suficent semn că nu trebuie să stau cu mâinile în sân, așteptând pensia.

De aceea, concomitent cu jobul cel de toate zilele, am încercat variante alternative sau complementare de completare a veniturilor sau chiar de schimbare a direcției profesionale. Dar mi-a trecut prin minte că aș putea să încep și eu o afacere pe cont propriu? De ce să nu fiu și eu antreprenor?

Înainte de toate, este important să știi ce alegi. Iar asta se definește după trei criterii foarte importante:

  1. Ce știi să faci?
  2. Ce îți place să faci?
  3. Ce se caută?

Norocoși cei care găsesc același răspuns la toate trei întrebările! (Printre ei mă număr și eu!) Am verificat încă o dată CV ul impresionant. Am ajuns la concluzia că am suficiente opțiuni (a se citi „idei de afaceri”), cât să-mi reconfigurez traseul dacă se impune la un moment, dat. Dar de ce să aștept ca acest lucru să se întâmple din cauze exterioare? Nu mai bine iau eu taurul de coarne înainte ca situația să mă constrângă?

Așadar, ce știu să fac? Pintre altele, am avut mereu calități atletice. Nu numai că mi-a plăcut sportul, am făcut mișcare aproape mereu. De la un anumit moment, mișcarea a devenit o necesitate, nu numai o plăcere, căci odată cu succesiunea rapidă a anotimpurilor, constați că mișcarea e o condiție esențială ca să te menții în formă. Din fericire, acest lucru este universal valabil, ceea ce îmi dă curaj să merg mai departe cu planul de viitor. Ce ar fi să facem fitness la nivel inalt? Să transform, adică, pasiunea, în ceva practic și aducător de venituri?

sos5

Afacerea mea în franciză

Răsfoiesc catalogul francizelor din România și dau peste franciza Limitless. Nu se putea găsi nimic mai potrivit!

De ce aleg o franciză drept oportunitate de afaceri?

Cred că pentru un tânăr antreprenor, este o variantă mult mai comodă de a face primul pas în domeniu. În fond, nu faci decât să cumperi o „afacere la cheie”. Pornești de la ceva deja consacrat (un brand) și poți fi sigur că funcționează. În plus, ai un ajutor real în lupta „cu morile de vânt”, căci, practic, nu te simți singur pe lume. Cumpărând franciza, cumperi și sesiuni de training și consultanță, mentoring și monitorizare. Ai parte de suport permanent privind strategiile de marketing, planul de dezvoltare și ai la îndemână elementul esențial: know-how-ul.

În cazul conceptului Limitless, cifrele dovedesc un real succes la nivel național:

  • are un impact puternic
  • se adresează unui grup țintă larg
  • propune un program revoluționar
  • abordarea este personalizată și pluriperspectivistă
  • rezultatele sunt vizibile și măsurabile

Cu un astfel de portofoliu, opțiunea Limitless în franciză este, cu siguranță, „de viitor”.

Care sunt pașii pentru a-ți începe afacerea în franciză

Oricât de frumos sună și de promițător, nu-ți poți permite să te arunci „în gura leilor”, fără să te asiguri că ai luat în calcul riscurile și modalități de a le minimaliza.

1.Prospectare:

  • Există conceptul în zonă?
  • Cum se descurcă în acest moment concurența?
  • Aș avea clienți? Nu numai la început, ci mai ales în perpectivă?

2. Informare:

  • Ce înseamnă să fii antreprenor?
  • Ce înseamnă franciza?
  • Ce înseamnă Limitless?
  • Ce oportunități și riscuri oferă o afacere în franciză?
  • Ce capital este necesar pentru a porni afacerea?

Sigur, îndrăzneala de a porni la drum se bazează pe două aspecte importante. Mai întâi sunt cursurile legate de antreprenoriat: SOS for Entrepreneurship și Capitalist în Capitala Tineretului.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Pe de altă parte, am luat legătura cu un instructor calificat de fitness. Nu poți să faci lucrul ăsta decât ca un specialist!

fitness 4.jpg

3 Analiza și evaluarea riscului.

Înainte de a te gândi la propria afacere, studiază-ți atent profilul și răspunde cu sinceritate la câteva întrebări:

  • Ești dispus să riști? Cât?
  • Ești conștient de impactul profesional și personal al acestor riscuri?
  • Ai capital suficient pentru a poni?
  • Cât ești dispus să muncești pentru a avea succes?
  • Ai încredere în capacitatea ta de a lua decizii?
  • Ești pregătit să începi pe cont propriu?

În concluzie, un tânăr antreprenor trebuie să conștientizeze că „oportunitatile de afaceri sunt ca autobuzele. Întotdeauna vine câte una”. (Richard Branson) Totul este în care autobuz să urci. Pentru asta este absolut necesar să cunoști destinația, timpul de parcurs, eventualele riscuri și cât costă biletul!

…………………………………………….

Provocare SuperBlog2017 și Francize.ro

Ginny Moon – O călătorie altfel

„Because the brain is in the head. It is a dark, dark place where no one can see a thing except me.”

Ginny Moon – Benjamin Ludwig

ginny moon

Plânsul ăsta de bebeluș nu vrea să se oprească. Pur și simplu nu se oprește! Iar asta mă scoate din minți! Părinții mei adoptivi mi-au luat o păpușă de plastic electrică. Se presupune că seamănă cu un bebeluș real. Dar nu e! Nu e real deloc! Și plânge încontinuu! Poate dacă aș pune-o în valiză, între multe pături și aș îndesa-o sub pat? 

Ah! Mă gândesc iar la Baby Doll. Am abandonat-o! Am lăsat-o acolo, în valiza aceea, când poliția m-a luat cu forța de lângă mama mea, Gloria. Baby Doll, unde ești? Baby Doll, am să vin să te iau. Ne vom găsi o lume a noastră, unde nu va trebui să dăm socoteală despre cine suntem. Nu avem nevoie de părinți! Mama nu va putea ajunge acolo să mă lovească. Gata! Fără părinți adoptivi! Brian și Maura nu vor ști unde să ne caute. Vom avea exact nouă bobițe de struguri la micul dejun. Nici mai multe, nici mai puține. Eu am să cânt la flaut, iar tu ai să asculți cuminte pe scaun. Apoi o să cititm din Robert Frost și o să ascultăm Michael Jackson. Baby Doll, mă auzi? Baby Doll, am să vin să te iau. 

Imediat ce voi găsi Marele Plan al Evadării, voi ajunge la tine. Nu contează că trebuie să scotocesc toată Canada! Te voi găsi, Baby Doll! Vom fi din nou împreună.

♥♥♥

Elizabeth-Kostova-Colectionarul-de-istorie

Am găsit-o pe masă…Colecționarul de istorie, de Elizabeth Kostova. Nu știu dacă a fost o întâmplare sau dacă doamna Winkleman a pus-o aici, doar ca să dau peste ea. Am să aflu aici Marele Plan al Evadării? 

Helen are 16 ani, eu, 14. Am putea fi prietene. Și ea este într-o misiune de căutare. E un fel de „moștenire” pe care o primește de la tatăl său, într-un plic cu scrisori îngălbenite de vreme și care îi pune în mișcare mecanismele minții pentru a dezlega misterele trecutului. Da, e singură și ea, căci mama i-a murit de multă vreme, iar tatăl a dispărut la fel de misterios, fără să apuce a-i răspunde la întrebări. Dar asta nu a oprit-o! Semănăm în privința asta, prin hotărârea cu care am ales să mergem fiecare până dincolo de limite. 

 Ar putea să mă învețe cum să-mi înfrunt propriul demon, fără să mă scufund. Cum să descifrez misterele lumii mele întunecate și cum să înfrunt pericolele, având mereu în minte scopul suprem al vieții mele. Căci fiecare dintre noi trăim într-o lume periculoasă. A ei este una despre vampiri, despre istorie, despre răul străvechi și nemuritor. A mea…este doar lumea minții mele, întunecată și singură, în care singurul pericol sunt eu însămi, tocmai pentru că nu reușesc să mă sustrag adesea.

Și poate, dacă străbat alături de ea țările lumii până în România, Ungaria sau Bulgaria și orașe importante, de la Amsterdam la Paris sau Istanbul, am să descopăr, în sfârșit, Marele Plan al Evadării, care mă va aduce până la tine, Baby Doll. Poate că un contact direct cu thrillerul ei istoric, cu iureșul evenimentelor, va estompa treptat „thrillerul” vieții mele: alergătura între perechile de părinți adoptivi, strădaniile mele de a mă întoarce la Gloria pentru a te scoate pe tine, Baby Doll, din valiza în care cu siguranță te sufoci. 

♥♥♥

În fond, suntem două personaje ale unor romane incitante. Suntem îndrăznețe și știm să ne asumăm riscuri. Suntem deopotrivă misterioase și pline de revelații. 

Suces în călătoria ta, Helen! A mea tocmai s-a încheiat. Mi-am învățat lecția! Locul meu este aici, cu Brian și Maura – Forever Dad and Forever Mom. 

……………………………………………………

Incitantă provocarea Editurii Rao pentru proba cu numărul 16 a SuperBlogului 2017 , în care personajul meu preferat a devenit cititor al cărților RAO! 🙂

sigla-rao-jpg.jpg

Te afli în dificultate? #WeAreTheAswear

Socoteala de acasă nu e totuna cu cea din târg! Cine nu a simțit asta pe pielea lui (sau a ei) măcar o dată? O, și dacă ar fi numai o singură dată! Când ți-e lumea mai dragă, se ivește așa, ca din senin, o situație-problemă care te face să ratezi zenul și să pierzi tot magneziul din organism într-o clipită! Dacă ești bărbat, cu siguranță nu prea dai doi bani pe zenul ăla și îți vezi nestingherit de lucrurile pe care le ai de făcut mai departe. Dacă ești femeie, ei bine, lucrurile o pot lua razna. Mai ales dacă este vorba despre felul în care arăți și despre imaginea ta. Evident, trebuie să te redresezi repede și să găsești soluția înainte ca imaginea să aibă de suferit!

 

We have an emergency!

Cele mai multe „situații-problemă” apar când este vorba despre părul meu. Puțin mai delicat decât ar trebui, ușor sensibil și foarte …încăpățânat, îmi dă de multe ori bătăi de cap. Pentru că nu îmi place cum arată uneori, mă tot gândesc cum să-l păcălesc, astfel încât să-mi păstrez senzația de confort emoțional. O eșarfă Jungle de la Mango e numai bună pentru un refresh. Fie o folosesc în loc de bentiță, cu o fundiță ochioasă care să fure privirile, fie o înfășor în jurul cozii (stil ponytail) prinsă în prealabil cu un elastic de păr.

Screen Shot 2017-11-03 at 20.30.45

De altfel, sfânta eșarfă este mereu multifuncțională, și de aceea o ador! E uimitor cât de ușor poți da un alt aer vestimentației tale, cu un singur accesoriu, bine ales. Când ținuta pare prea sobră, într-o notă monotonă, o eșarfă prinsă de baretele genții o poate schimba radical. Obișnuiesc să o folosesc și pe sub reverul sacoului, lăsată de o parte și de alta, ca să pară că este cu totul altul decât cel purtat săptămâna trecută la birou.

Dacă vreau, în schimb, să mă laud că am fost (din nou!) la coafor, am descoperit că poți obține un păr foarte ondulat folosind doar 2 sau 3 perechi de șosete nou nouțe, luate de pe Answear.ro! Nu trebuie decât să rulezi șuvițele ușor umezite pe fiecare din ele și să dormi liniștită până a doua zi. Suficient cât să fii de invidiat!

Ai plecat la munte într-o minivacanță. Cu copilul, evident, pentru că nu te lasă inima să-l abandonezi la bunici. Porniți în aventură, vă luptați cu muntele, faceți pauze, vă distrați. Doar că, inevitabil, pe drum încep vaietele: „Mă doooor picioareleeee! Nu maaaaai pooot! Vreaaau acasăăăă!” Sună cunoscut, nu? Cam greu de dus în spate copilul pe munte. Improvizezi și de data asta: transformi o geacă groasă și rezistentă, într-un fel de targă pe care să puneți copilul și să împărțiți sarcina de a-l duce până jos fără alte comentarii. Dacă aveți noroc, poate și adoarme pe drum. Cum te vor trece toate căldurile încercând să-ți păstrezi echilibrul pe drumuri de munte, geaca oricum nu îți va fi de folos acum!

poza

Ești invitată la un soi de „crazy party” și cauți cu disperare să te încadrezi în tematică. Nu ai timp de cumpărături și nici nu ai idee dacă ai mai putea folosi un astfel de outfit și cu altă ocazie. Prin urmare, trebuie să te adaptezi situației. Cu o pereche de leggings colorați, poți improviza un turban foarte cool! Mai mult, dintr-o eșarfă colorată faci un top, înfășurând-o în jurul bustului, iar dintr-un tricou inventezi o fustă, pe care o fixezi bine pe talie cu ajutorul mânecilor legate de jur împrejur. Acum ești gata de petrecere, cu un aer de jamaicancă.

leggings

 

 

#WeAreTheAnswer

Ai și tu idei năstrușnice de reinventare a modei? Te pricepi să testezi moda în orice ocazie? Nu numai că mă faci al naibii de curioasă cum te descurci, dar poți să răspunzi provocării Answear și să te înscrii în competiția challenge.answear.ro.

Screen Shot 2017-11-03 at 18.05.38Screen Shot 2017-11-03 at 19.01.45

……………………………………….

Proba 15 a Superblogului 2017 vine cu o nouă provocare de la Answear.ro.

answear

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SeptembrieJoi

Oaza pentru fete, cu aventuri de tanara mama

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte