Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

I am, je suis, io sono…

Studiu de caz

Lucrurile merg bine la multinațională. Salariul – mulțumitor, programul – în limitele bunului simț, colegii – de treabă, șeful …e șeful. Nu te gândești că ți-ar putea amenința cineva poziția, căci rezultatele tale te recomandă. Ești ambițios, tragi din răsputeri, adică te încadrezi profilului ocupațional. Dar iată că liniștea-ți e tulburată de un anunț spinos venit cu taman două zile înainte de concediu:

Azi avem oaspeți. Partenerul din străinătate vrea să vadă cum merg lucrurile pe aici.

Înghiți în sec. Străinătate = cel puțin engleză, iar tu nu îți amintești decât vreo trei cuvinte în limba rusă, pe care le-ai învățat din greșeală când erai în școală: „a-deen”, „dva” „tree”, „chyetirye”. Prin minte ți se perindă câteva soluții de avarie: un concediu medical, cu riscul unui picior rupt, un cataclism natural care să împiedice sosirea partenerului din străinătate, o rugăciune puternică și cu efect imediat spre iertarea păcatelor și alungarea duhurilor rele din firmă. Ma non ce nessun soluzione! Nu rămâne decât să dai piept cu uraganul!

Faci o recapitulare rapidă a celor trei cuvinte pe care le-ai auzit la aia mică repetând după „doamna” de la grădi: „My name is...”. Bun, de aici trebuie să fie simplu, că doar ai două nume simple. Ești și Ion, ești și Mihai.

Ușa se deschide, dușmanul e în prag. Te avânți furtunos primul, ca să scapi repede:

Hello! My name is John Michael! Și te retragi victorios, mulțumit de cele 5 cuvinte perfect englezești de care ai fost capabil.

Desigur,  se putea și mai rău!

Cursuri de limbi străine pentru firme

Scenariul de mai sus este plauzibil. Lucrurile s-au schimbat mult în ultimii douăzeci de ani, iar unul dintre ele este faptul că Europa (și nu numai) a devenit un spațiu deschis. Astfel, multă lume se regăsește în contact direct cu ceea ce presupune acest context multinațional. Dacă la început cunoașterea unei limbi străine reprezenta un avantaj pentru angajare, acum această abilitate este chiar o cerință obligatorie și eliminatorie. Adevăratul avantaj constă în a te descurca impecabil la cel puțin încă o limbă de circulație internațională.

Dar ce te faci când viața nu a fost atât de generoasă cu tine, iar abilitățile lingvistice au avut de suferit? Cum nimic nu este pierdut, ai trei soluții viabile:

  1. Să înveți de unul singur. Really? Chiar autodidact fiind, nu e chiar ușor să te apuci de capul tău. De unde începi? Cum știi că faci bine? Cine să-ți ofere un feedback?
  2. Să iei lecții în particular cu un profesor. Oh la la! Sună ușor stânjenitor. O întâlnire tête-à-tête semănă cu meditațiile pe care le făceai pentru examene.
  3. Să participi la cursuri de limbi străine pentru firme, organizate de profesioniști pentru profesioniști. Asta sună bine nu? Perfecționarea continuă și preocuparea pentru propria dezvoltare personală – bile albe la bilanțul de sfârșit de an.

Ai și aici o reticență: dacă te faci de râs? Dacă nu ții pasul? Dacă evaluarea se dovedește mult prea dificilă?

Dar de ce să nu vedem jumătatea plină a paharului: oamenii formați în domeniile lor specifice sunt mereu un plus pentru orice companie care se respectă. Ca manager, să ai la îndemână specialistul propriu îți oferă acces direct și rapid la proiecte noi și valoroase. De ce să cauți un intermediar, rupt de ralitățile și nevoile firmei și total neimplicat, când poți investi în dezvoltarea profesională și personală a propriilor angajați? Și aici nu e vorba doar de traduceri specializate, așa cum oferă agenția de traduceri Swiss Solutions. Ci de a forma propriii angajați astfel încât să fie capabili a găsi o soluție rapidă și pertinentă oricăror aspecte importante ivite în companie.

logo_swiss_solutions-patrat

Cum arată un curs ideal de limbi străine

Problema principală a celor care nu mai sunt de mult la vremea anilor de școală este neîncrederea în sine. De cele mai multe ori au senzația că vârsta este un impediment și că încercarea se va solda cu un eșec total. De aici, blocajele care transformă potențialii învățăcei în persoane reticente și refractare.

De ce au nevoie oamenii ca să nu aibă sentimentul că a învăța o limbă străină e un must-have, ci să găsească în asta la plaisir d’apprendre?

  1. Mediul. Nimeni nu vrea să se simtă „la școală” și nici într-un mediu rece și ostil. Atmosfera trebuie să fie caldă și incitantă. Cu cât medul este mai bine marcat vizual cu atât mai bine se va stimula și învățarea pasivă.
  2. Timpul. Oamenii sunt mereu contra timp. Sunt atrași de reclame „propovăduitoare” din mediul online: „Învață engleza în 2 săptămâni”. De aceea, nu înțeleg de ce ție îți trebuie vreo 5 module ca să-i scoți din impas. Ei trebuie „cuceriți” treptat și iremediabil, astfel încât să simtă că timpul zboară.
  3. Hands-on-practice. Toți agreează situațiile reale. Sunt cele mai usșor de asimilat. Jocuril de rol, situații conversaționale, legătura directă cu domeniul lor de activitate.
  4. Make it funny. Indiferent de vârstă, omul simte nevoia să se destindă, să se simtă relaxat. Așa va fi mai stăpân pe sine și va absorbi mai ușor informația.
  5. Out of the comfort zone. Uneori este esențial să te arunci în valuri ca să înveți să înoți. Activitățile interactive îi va ajuta să de se desprindă de prejudecăți, de teamă și să se prindă „în horă”.
  6.  Profesorul. Oricât de priceput ar fi, nu e suficient. Profesorul trebuie să devină acea meravigliosa creatura care să-i încânte pe oameni și să creeze conexiunile esențiale pentru bunul mers al întregului proces. Astfel, nu mai pare totul atât de bello e impossibile!

A ști o limbă străină înseamnă a avea acces la o treaptă superioară a existenței. Nu este vorba numai de un loc câștigat în societate, ci, mai ales, despre transformarea propriului eu, despre evoluție, despre dezvoltare.

……………………………………………………………………

Pentru proba a VII- a a SuperBlogului 2017, Swiss Solutions m-a făcut să-mi amintesc de ce îmi place ceea ce fac.

Anunțuri

Vacanță în stil Royal

Ador muntele! E singurul loc din lume unde te simți, la propriu, cu capul în nori și picioarele pe pământ. Să-ți iei rucsacul în spinare și să freamăți cu bocancii grei covorul verde sub care doarme, amorțită, stânca. Să nu auzi decât cântecul păsărilor și foșnetul frunzelor. Să rupi orice legătură cu lumea „din afară” și să te bucuri de liniștea și de binecuvântarea naturii.

În plus, ideea de a porni într-o călătorie este ca și cum ți-ai permite să scoți capul dintr-o cutie pe pereții căreia stau scrijelite cuvinte cheie ale existenței tale: SERVICIU – CASĂ – COPII – ȘI (MEREU) ALTELE. Ca să nu o iei razna, e bine să pornești într-o direcție. Nu neapărat pentru a ajunge undeva anume, ci pentru a te relaxa, pentru a te smulge din brațele periculoasei rutine. Ca să fie o călătorie reușită, cheia este să o transformi într-o aventură, chiar dacă ai mai fost sau nu pe meleagurile cu pricina.

Poiana Brasov

Când te desprinzi de lumea obositoare a orașului destrămat de atâta zgomot, praf, mizerie, nu-ți dorești decât să găsești o oază în care să te pierzi pentru câteva zile. Ți-ar aminti că mai sunt locuri pe lumea asta unde natura încă mai este stăpân desăvârșit.

Poiana Brașov pare să fi pus stăpânire pe inima munților. Fiind străjuită de cele patru masive muntoase, o vacanță acolo ar arăta ca o călătorie spre centrul pământului.

„Ce să faci în Poiana Brașov?”

Să te relaxezi! Să te prefaci că te-ai teleportat într-un loc unde poți să alegi să te simți nemaipomenit. Să faci tot ce îți trece prin cap, tot ce altfel „nu ai timp” sau „nu-ți permiți” sau „nu credeai că vrei” să faci.

O vacanță…„Royală”

Trei lucruri urăsc la vacanțe

  1. Când mergi undeva când știi că toată lumea merge în același loc, în același timp. 
  2. Când te simți în vacanță „ca acasă”.
  3. Când decid alții cum trebuie să-ți petreci vacanța.

Să cauți disperat o cazare bună? Să te calci pe picioare la recepție, să stai la cozi imense la diferite facilități de prin jurul hotelului? Să nu ai intimitate când explorezi muntele și să dai peste turiști petrecăreți pentru care ideea de vacanță înseamnă că și-au cumpărat tot muntele, prin urmare pot să-și lase urmele peste tot? Nu!

Nu vreau decât să ajung liniștită la hotelul la care mi-am făcut rezervare din timp, să las mașina în siguranță într-o parcare privată și să uit de ea acolo. Nu prea îmi folosește la munte, nu?

hotel royal

Apoi să arunc valiza în camera dublă sau triplă și să plec hai-hui. După Pietrele lui Solomon, la Peștera de Lapte, să simt mirosul muntelui semeț și să mă scald în lumina strecurată printre crengi. Pot să mă împrietenesc cu minunații cai de la Centrul de echitatie ”Spiritul Cailor“ din Poiană. Dacă vreau să simt spiritul de aventură „văratecă”, pot să încerc cartul de munte, direct pe pârtiile de schi. Evident, iarna aș putea să-mi fac și eu curaj și să testez schiurile pe una din cele 12 pârtii din zonă. Cu remediul potrivit, aș putea chiar să fac o plimbare cu telecabina, să văd lumea…„de sus”.

De ce aș vrea să mă simt „ca acasă”? Noi am plecat în altă parte, ca să ni se facă dor de „acasă”! Nimic nu trebuie să fie familiar, nimic nu trebuie să fie ușor sau la îndemână. Doar de neuitat! Nu vreau să mă simt „ca acasă”! Vreau să mă simt tratată regește! În stil Royal! Să mă aștepte o cadă SPA sau o cadă cu vibromasaj după ce m-am luptat cu muntele! Să mă bucur de o seară între prieteni „la gura șemineului” sau jucând biliard ori darts, alături de o cană cu vin fiert.

Dacă e vară, de ce să nu mă bucur de o oră de relaxare într-un hamac, în mult-râvnita liniște?

hamac 2

Dacă e iarnă, de ce să nu mă bucur de albul zăpezii și de zbuciumul fulgilor aruncați spre pământ prin cine știe din ce joc al zeilor?

Mi-aș petrece diminețile savurând o cafea „regească”, iar serile friguroase, scriind vreo poveste inspirată de călătoriile de peste zi. Apoi s-o „arunc” în spațiul virtual, spre delectarea celorlalți.

Vacanța mea trebuie să însemne libertate. Să nu-mi îngrădească nimeni dreptul de a mă relaxa și de a mă simți bine în felul meu. Fără presiune, fără programe fixe, fără lucruri pe care TREBUIE să le vezi sau să le faci.

………………………………………….

M-am trezit că visez la vacanță cu Hotelul Royal Poiana Brașov, la proba cu numărul 6 a SuperBlogului 2017.

Royal-300x300

„De la musique avant toute chose”

Un acord. Un sunet. O notă ridicată până la limita emoției. O suită de alte sunete plutind armonios spre mângâierea propriului suflet. Iar de acolo, în pulsații perfecte se infiltrează ireversibil în fiecare celulă.

Omul a inventat muzica pentru a-și alunga singurătatea. Căci ea, asemeni poeziei, vindecă suflete, te coboară în nivelurile cele mai adânci ale propriei conștiințe, te scutură și te recompune. Sunet cu sunet. Bucată de suflet cu bucată de suflet.

Muzica e flacără. Te arde mocnit, încălzindu-te treptat până când constați că trupul nu te mai ascultă. Și lași tot ce faci în momentul ăla doar ca să te miști în ritmuri amețitoare sau energizante.

Uneori, muzica îți dă aripi. Să te avânți la volanul mașinii, gonind la limita nebuniei în ritmurile vibrante. Să ai senzația că tot ce te înconjoară – copacii, firul de iarbă, pasărea tăind cerul – sunt toate un sunet, care te invadează ireversibil, subjugându-te.

Cu siguranță ai ascultat muzică până ai simțit durerea curgându-ți prin artere direct într-una dintre cele mai întunecate camere ale inimii. Și nu te-ai putut deconecta de la căștile ori de la boxele cu design futurist, pentru că te-ai trezit dependent.

edifier 5

Și ți se întâmplă ca, după ce o oprești deodată, să te simți pierdut, într-o lume străină, în care te-ai „trezit”, smuls lumii tale intime. De aceea, eziți o vreme să-ți reintri în ritmul cotidian, care-ți pare fad fără muzică.

*

Îmi amintesc de anii adolescenței, când ne lipeam cu pasiune urechea de boxele radiocasetofonului vechi, încercând cu disperare să înregistrăm melodia preferată de la un capăt la altul, fără intervenții, fără fragmentări. Uneori, însă, nu reușeai să-ți dai seama la timp când să apeși pe buton și te enervai teribil că se apuca omul acela să vorbească peste finalul melodiei TALE. Deși calitatea sunetului nu era nici pe departe ceea ce sperai, te mulțumeai că poți să o pui pe repeat de zeci de ori, ca să-i savurezi esența, să-i sorbi cuvintele și să-i cunoști fiecare modulație, fiecare pauză sau fiecare ascunziș. A ținut loc de alint la prima dezamăgire din dragoste, ți-a fost „album de amintiri” cu dulci nostalgii ale lucrurilor care s-au întâmplat sau ți-a însoțit mâna în primele scrieri stângace.

*

Astăzi, lucrurile stau altfel. Muzica se transformă încontinuu, își întinde aripile și te ia cu ea în zbor spre senzații la care nici nu te-ai gândit. Astăzi nu mai stai cu urechea lipită de boxele radiocasetofonului, căci ai la îndemână sisteme de boxe performante (cum sunt boxele Edifier) care te fac să te simți ca la concert la tine acasă. Nu trebuie decât să te așezi confortabil în fotoliu și să manevrezi telecomanda wireless până la limita suportabilității vecinilor. Sau…chiar dincolo de ea.

edifier 3

Ajustezi volumul cât să te mulțumească sau alegi varianta bassului puternic și adânc, iar apoi te lași purtat de ritmurile preferate, cu ochii închiși. Astăzi muzica înseamnă eleganță și diversitate, înseamnă opțiuni, înseamnă reinventare.

*

Ce înseamnă muzica pentru mine? E de ajuns să mă gândesc că, printr-un capriciu al sorții, aș putea fi privată de dulceața sunetelor armonioase. Și mi-am adus aminte de oameni cu deficiențe de auz care au trăit prima lor experiență muzicală:

Să nu poți auzi muzica este ca o surzenie a sufletului! Îmi imaginez că îți irosești toate dorințele într-o direcție unică. Că speri ca undeva, cineva, să inventeze dispozitive care să se ia la trântă cu toate greșelile naturii și să le îndrepte. Să speri că tinerii plini de entuziasm pot primi burse de studiu care să le permită să cerceteze, să descopere, să inoveze, ca să ai și tu parte de șansa ta.

Nu cred că își poate magina cineva viața fără muzică. Pentru că „muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos”. (Platon)

…………………………………………….

Proba a cincea a Superblog este o probă…muzicală!

logo-magazinultau_1504192561

 

Fără coșuri, plină de Farmec!

În tinerețe (cu precădere) vânăm frumusețea supremă! Instinctiv, omul caută să depășească standardele și să ajungă nu doar „foarte”, ci „cel mai” sau „cea mai”. Ne aranjăm, reparăm imperfecțiuni sau le ascundem, pur și simplu, totul ca să ne creăm o imagine de care să fim, în primul rând noi înșine, mulțumiți. Câtă lume se poate lăuda că nu a trebuit să lupte cu nesuferita acnee? De multe ori părea să-și fi făcut domiciliu stabil pe pielea lor. Ai fi dat oricât pe produse eficiente care să-ți redea acea piele frumoasă și zâmbetul de mulțumire!

Ei, când mai treci de vârsta minunată, răsufli ușurat. Măcar de coșurile de la pubertate ai scăpat! (Sssst! De fapt, le-ai dat la schimb cu un set de riduri „de expresie”, nou-nouțe și dornice de afirmare!) Dar rămâne aceeași dorință de a arăta impecabil (sau măcar bine!), mai ales când e vorba despre o întâlnire de zile mari.

Întâlnirea de 20 de ani

Cât aștepți momentul! Dai telefoane, te agiți, cauți colegi, vorbești cu profesori. Te gândești la colega de bancă, la iubitul din liceu, la profa aia nenorocită care ți-a pus doi într-o zi nefastă, la colegul care făcea veșnic mișto de freza ta și de coșurile de pe frunte, la nesuferita aia care lua cele mai mari note și apoi se întorcea spre tine cu un „sâc!” a mare satisfacție. Ce i-ai mai fi pus la punct dacă aveai mintea de acum! Dar abia aștepți să-i revezi pe toți și, cine știe, poate e rost de vreo revanșă, fie ea și o vorbă aruncată cu înțelepciunea (?!) pe care ți-au dat-o anii trecuți peste tine.

În sfârșit, ideea se materializează! Întâlnirea e tocmai azi! Îți tremură picioarele și parcă ai un nod în gât. Nu te-ai fi așteptat să mai ai emoții că mergi la școală, tocmai la vârsta pe care o ai! Ținuta e pregătită, speech-ul e bine conturat în mintea ta, totul pare perfect! Asta până când te regăsești în fața oglinzii:

Ce e pata aia roșiatică de pe vârful nasului???

Nici Cruela în cele mai urâte episoade nu arăta astfel! Dar nu te (mai) panichezi pentru un coș! Mai ales când ai trecut de multă vreme de vârsta pubertății. Ai mereu un fond de ten care acoperă bine orice imperfecțiune a pielii. Și pui. Mai pui. Mai arunci o privire și pui din nou, având grijă să nu arăți ca și cum ți-ai scăpat peste nas jumătate din borcănelul cu fond de ten.

Întâlnirea decurge ca la carte, oamenii glumesc, râd, cele rele s-au spălat de mult, acum sau adunat doar cele frumoase. Moment potrivit pentru fotografii, căci, nu-i așa, ele rămân de neuitat peste vremuri.

Gata de selfie????

Gata! Rânjim cu toții satisfăcuți, împingând cu umărul pe câte unul care s-a băgat mai în față.

Apoi se reiau discuțiile. Se apropie timid iubitul din liceu. Parcă te ia cu fiori. Oare ce o fi vrând să-ți spună? Te gândești la o eventuală stânjeneală într-o discuție cu el pe cine știe ce teme. Se apropie zâmbind:

-Ai un coș pe nas!

Tunete și fulgere! Un amestec de jenă față de situația neplăcută, cu nedumerire cu privire la cantitatea de fond de ten pe care ai crezut-o suficientă și cu revoltă că stimatul nu a văzut mai curând frumusețea rochiei sau buclele aurii! Te scuzi că mergi să-ți pudrezi năsucul și dispari ca o silfidă la toaleta doamnelor, întrebându-te câți dintre cei prezenți or mai fi văzut minunăția!

Dacă ai da timpul înapoi…

Ei da, o astfel de situație poate să-ți strice nu numai feng-shui-ul, ci și reputația pe care ai crezut-o câștigată definitiv! Dar dacă ai fi făcut altfel?

Dacă ai fi respectat legile frumuseții pe care le cunoaște orice femeie preocupată să arate bine? Să fi respectat cu strictețe pașii esențiali când vine vorba de o piele sănătoasă. Mai întâi să cureți frumos tenul cu un Gel spumant purifiant, apoi să-l tratezi cu o Cremă Ultra-activă, iar la final să poți masca minunăția de coșuleț cu o Cremă CC matifiantă.

crema-cc-gerovital-stopacnee-1024x1024.png

E drept, poate ai fi întârziat puțin la întâlnire. Dar cu siguranță ai fi salvat ziua!

Rămâne curiozitatea: ce ar fi spus iubitul din liceu, dacă nu și-ar fi proptit ochii în frumusețea de coș de pe vârful nasului meu?

……………………………………………………………….

*Această postare este un pamflet. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare!

**M-am străduit să scriu un text plin de Farmec pentru a patra probă a SuperBlogului 2017.

Logo-compania-FARMEC_1504099339-300x300

Dacă aș avea o casă….

Visez adesea la casa cu pridvor a străbunicilor. Ciudat cum visele astea păstrează mireasma timpurilor trecute. A mere și pere coapte așezate cu grijă în tindă, a flori de tei puse la uscat sau a „odaia de oaspeți” de care nu îndrăzneam să ne apropiem. Și verdele era altfel atunci, și cireșele mai dulci, și râsul nostru purta culorile curcubeului.

„Pe când eram copil, locuiam într-o casă veche, care ascundea o comoară. Fireşte că nimeni n-a dat de ea, sau poate nici nu s-a hărăzit nimeni să o caute. În schimb, toată casa era pătrunsă de vraja ei. Casa mea ascundea în sânul ei o taină… ”

Antoine de Saint-Exupery

Caut casă

Poate, inconștient, e casa AIA care mi-a dat de atâtea ori sentimentul de liniște, de apartenență, de fericire. Căci caut casa cu miros de scorțișoară și mere verzi. Cufundată în tenebrele trecutului, cu lumina palidă de dincolo de perdelele albe. Casa căreia să-i simt taina învăluindu-mă într-un sentiment de complicitate, de familiaritate.
Să îmi fie casa, casă. Sau, mai curând, să-mi fie ACASĂ. Ar purta între pereții ei, propria-mi rețetă a fericirii, pe care m-aș pricepe să o îmbunătățesc cu fiecare lecție de înțelepciune învățată.

Cred că omul își alege casa după propria personalitate. Asta atunci când nu o vede ca pe un spațiu pasager, un semn al unei treceri impersonale, un simplu adăpost sau un act al dorinței de afirmare.

Casa visurilor mele reprezintă structura mea sufletească. Este oaza de liniște, spațiul meu protector, un loc al confortului emoțional. Este ceea ce simt, ceea ce sunt, ceea ce îmi doresc.

Simplitate

Un proiect de casă cu mansardă, la limita dintre tradițional și modern. Să-mi aducă aminte de tainele ascunse în casa copilăriei mele, dar să poată satisface și capriciile timpului modern. Urăsc gardurile! Mi-amintesc de dorința nestăvilită a omului de a poseda bunuri sau de teama incomensurabilă de tâlhari și venetici. Un spațiu deschis și prietenos, ca semn al libertății, care să-și primească mereu oaspeții cu căldură. Aleea îngustă, cu flori de o parte și de altă, ar fi ca o invitație nerostită:

„Bun venit în casa mea. Intră de bunăvoie, pleacă precum ţi-o fi voia şi lasă aici puţin din fericirea ce-o aduci.”

-Bram Stoker

O terasă la intare, cu un șezlong sau un balansoar primitor, numai bun de savurat cafeaua într-o dimineață de toamnă târzie sau de ascultat șoaptele nopții la ceasuri înaintate. Împresurată cu flori, un amestec de verde, roșu, galben, violet – o fărâmă de curcubeu rupt dintr-un colț de cer.

Acoperișul în două ape, ferestre duble la mansardă, tencuiala decorativă, toate aranjate cu bun-gust, fără extravaganță și fără opulență.

Înăuntru, un living generos și primitor. Unii ar spune că șemineul este ceva desuet. Alții cred că este un „must-have” al vremurilor moderne. Indiferent de părerea lor, șemineul meu ar fi unul din cărămidă, în care să trosnească vreascurile aprinse în serile friguroase și lângă care am desface nerăbdători cadouri de Crăciun. Livingul s-ar învecina cu o bucătărioară cochetă în partea stângă și o baie de serviciu în partea dreaptă. În capăt, oaza de liniște: o cameră- bibliotecă sau un birou. Cu pereții îmbrăcați în cărți, cu o fereastră largă, lângă care să-ți poți odihni gândurile sau să poți coborî din când în când în lumea celorlalte taine, ascunse între file îngălbenite.

Am visat mereu să am o casă cu etaj. De fapt, dorința mea se referea mai întâi la ideea de scară interioară. Trebuie să fie negreșit din lemn lăcuit, în spirală, cu flori pe alocuri și tablouri de familie agățate în pereții albi, ca un „reminder” zilnic al lucrurilor frumoase și al oamenilor dragi. Etajul, așa cum îl percepeam atunci, trebuia să fie un loc misterios. Cred că mintea noastră de copii îl asocia cu podul casei bunicilor, pe care ni l-am dorit mereu amenajat pentru joaca noastră zilnică. Acum, etajul nu mi se pare potrivit. E ca și cum aș alege să locuiesc la bloc. În schimb, mansarda are o atmosferă aparte, mai întâi prin felul în care este construită imediat sub acoperiș, apoi prin faptul că te poți bucura de fereastra de deasupra! În serile văratice, poți savura jocurile stelelor stând în patul tău, cu mâinile sub cap și încercând să prinzi vreo stea căzătoare. Două dormitoare și o baie, apoi spații de depozitare, gândite ca un element funcțional al locuinței.

Legătura mea cu natura

aia 2

Casa aia a mea nu poate fi decât un lucru firesc, încadrat perfect într-un colț de natură, departe de orice zgomot al orașului. Și asta nu pentru că aș urî orașul, ci pentru că locul pe care îl numesc acasă trebuie să fie, în același timp, și o evadare din aglomerația de oameni și de gânduri.

Casa mea are și o grădină. Suficient de mare cât să lase loc copacilor să-și întindă ramurile verzi a răcoare. Și din când în când, să mă primească la umbra lor, tolănită într-un hamac, cu o carte în mână, adormind, poate, mângâiată de vânt. Mi-ar surâde o apă la marginea grădinii. Poate fi un susur de izvor sau un lac liniștit pe care să se așeze din când în când rațe sălbatice.

Nu e nevoie de mult ca să fii fericit! Iar uneori simplitatea e ceea ce face un lucru deosebit.

O casă valoroasă…

Azi pare mai simplu să fii om la casa ta. Sunt atâtea idei de proiecte case, încât e imposibil să nu exclami la un moment dat: „AIA e casa mea!” Cea pe care ai visat-o, cea care ți se potrivește cel mai bine. Dincolo de rapoartele de evaluare imobiliară pe care ți le poate oferi orice evaluator ANEVAR la nevoie, casa ta are valoare prin ceea ce investești în ea și prin felul în care îți construiești amintirile. Cu grijă, ca pe un castel pe care îl vrei trainic și prețios.

Casa mea e valoroasă pentru că ar purta semne ale celei care sunt. Ar fi veselă și primitoare, ar fi ca o plăsmuire a viselor și dorințelor mele împlinite. Casele frumoase fac oamenii fericiți. Sau oamenii fericiți fac case frumoase.

sigla-AIA-2016-300x153

…………………………………………………………………..

Proba a treia a competiției SuperBlog2017 dă liber la visare cu AIA Proiect.

 

HUROM – Campanie națională pentru sănătate

Ce ai făcut în ultimul timp pentru sănătatea ta? 

Ai să spui că ești cu analizele la zi, că ești, poate, la o dietă sau că mergi pe jos jumătate de oră pe zi. Ca la carte, nu? Ești sigur că e suficient și că ți-ai asigurat biletul pentru o viață lungă și sănătoasă. Numai că, adesea, pe la jumatea drumului, te cam plictisești de regimul ăsta de „viață sănătoasă” și revii la vechile obiceiuri. Că e mai comod, că e mai la îndemână, că „doar-o-viață-avem-și-să-ne-bucurăm-de-ea”.

Institutul de Statistică din România zice că „peste trei sferturi din populaţia rezidentă consideră că au o stare de sănătate bună sau foarte bună”. Și de ce să nu considere? Dacă nu te doare nimic, înseamnă că ești sănătos, nu? Dacă nu ai niciun simptom, înseamnă că ai scăpat! Realitatea, însă, este alta!

Screen Shot 2017-10-04 at 21.13.06

Sănătatea se obține greu și se pierde repede, dacă ignori, chiar și pentru un timp scurt, câteva principii legate de:

  1. felul în care respiri
  2. cât de bine îți hidratezi organismul
  3. ceea ce alegi să mănânci și cât alegi să mănânci
  4. consumul de fructe și legume proaspete
  5. mișcarea zilnică

Schimbă statisticile!

Alergăm cu toții spre schimbare, de orice natură ar fi ea: socială, economică, politică. Și de unde începem? În mod sigur nu din curtea vecinului, ci cu noi înșine. Până a face ordine în jurul nostru, trebuie să ne asigurăm că propria noastră viață este in ordine!

Statisticile arată că 81% dintre adulți nu consumă suficiente fructe și legume. Nu îngroșa rândul acestor statistici! Decât dacă este să faci parte din rândul celor care aleg mereu tot ceea ce este 100% natural

măr

arhiva @Blog neinspirațional

Un măr fruct la fiecare masă alungă doctorul din casă!” nu mai e de multă vreme doar o vorbă. Este demonstrat faptul că un consum ridicat de fructe și legume este rețeta cea mai eficientă pentru bolile de inimă, pentru cancer, pentru a te lupta cu tensiunea arterială sau cu nivelul colesterolului. Ca să-ți fie mai ușor, mergi pe mâna specialiștilor: Hurom HZ Alpha îți demonstrează că sănătatea are gust! Uneori pare mai la îndemână să consumi fructele și legumele sub formă de suc sau de smoothie. Fie că ești la micul dejun și-l savurezi lângă un pahar de suc proaspăt, fie că ai nevoie de ceva răcoritor după ore de muncă ori poate ai nevoie de ajutor ca să prepari mâncarea puiului tău. Stoarce-ți fructele de sănătate, până la ultima picătură!

hurom-hz-1

Campanie pentru viața ta

Hurom România și Blog neinspirațional lansează astăzi, 04.10.2017, o campanie de informare națională pentru schimbarea stilului de viață al românilor, sub sloganul:

„Schimbă-ți stilul de viață. Alege să trăiești sănătos”

Campania va avea drept logo imaginea Hurom, având în vedere că este emblematică pentru ideea de stil de viață sănătos.

logo-hurom_1504190816-300x300

În campanie vor fi abordate o serie de teme care urmăresc:

  1. informarea populației despre importanța adoptării un stil de viață sănătos
  2. conștientizarea rolului pe care îl are consumul de fructe și legume
  3. aplicarea principiilor de viață sănătoasă

Evenimentele campaniei

Campania va derula o serie de evenimente la nivel național, în încercarea de a acoperi o paletă cât mai largă de consumatori.

Screen Shot 2017-10-04 at 21.52.28

  1. Festivalul toamnei. Un târg al fructelor și legumelor de toamnă, gândit ca un prilej de a convinge producătorii și consumatorii că producția locală trebuie să ajungă la oameni cât mai puțin prelucrată. În acest sens, la târg se vor folosi patru storcătoare Hurom pentru a obține sucuri naturale delicioase și sănătoase din fructe și legume prin presare la rece. Cei prezenți vor putea testa texturi și combinații de sucuri sau smoothie, iar apoi vor putea nota feebback-ul pe panourile imense amplasate în incintă. (Luna octombrie)
  2. Parteneriate cu multinaționalele din diverse părți ale țării, privind înlocuirea consacratei cafele cu un suc proaspăt. Companiile vor putea beneficia de substanțiale  reduceri la storcătoare Hurom  pentru a le achiziționa și folosi în situațiile care necesită protocol. (Lunile octombrie – noiembrie)
  3. Educație pentru sănătate în grădinițe și școli. Sub forma unei competiții, elevii vor pune în scenă piese de teatru cu tematică legată de consumul de fructe și legume și de promovarea unui stil de viață sănătos. Câștigătorii vor primi un storcător de fructe Hurom și toți participanții vor primi premii sănătoase. (Luna Noiembrie)
  4. Natural pentru mămici și pitici sănătoși – activitate în colaborare cu grupuri non-formale ale mamelor preocupate de aspectul diversificării. Un seminar de informare cu specialiști în nutriție va fi dublat de aspecte practice. Astfel, mămicile și piticii vor testa meniuri variate bazate pe fructe și legume, cu ajutorul storcătoarelor Hurom, realizate din inox de calitate, care nu alterează calitatea alimentelor. Se va insista pe felul în care pot fi combinate, de pildă, fructele, fie folosite la înghețate făcut în casă, fie în iaurturi sănătoase, fără zahăr sau conservanți. (Luna noiembrie)
  5. Sesiuni de testare a storcătoarelor Hurom cu realizarea unor vloguri de către persoane din mediul virtual, a căror activitate are un impact foarte puternic asupra populației. (Luna decembrie).
  6. Sesiuni de testare a sucurilor și smoothie-urilor în incinta marilor supermarketuri. Se va observa, astfel, impactul imediat asupra consumatorilor. (Luna decembrie)

În loc de concluzii

Campania este o provocare. Îndrăznim să credem că putem schimba statisticile și că putem convinge oamenii că nu trebuie să facă eforturi colosale pentru a se menține sănătoși. Este, în esență, o trezire a conștiinței individuale și colective. Susține campania, schimbă statscticile!

…………………………………………………………………………………………….

Campanie demnă de provocarea cu numărul 2 a concursului SuperBlog 2017

Dacă mi-ai fi toamnă…

Dacă mi-ai fi toamnă,
te-aș îmbrăca în arămiul copacilor
asortat cu verdele încă viu al firului de iarbă.

Ți-aș colora visele
în plumburiul mustului dulce
și în roșeața apusului trist.
Te-aș îmbăta cu miresme de scorțișoară
și ți-aș șopti în urechi
cântec stins de greiere.

Dacă mi-ai fi mie, toamnă,
te-aș adora sărutându-ți piciorul desculț
și ți-aș acoperi inima
cu inima mea.

toamna-femeie

sursa foto: catchy.ro

„Draga mea dragă,

Se scutură frunze, în adieri pierdute de vânt.

Aș vrea să-ți miros părul și să mă afund în gândurile tale, pierdut, uitat, resemnat. Să schimb tristețea nopților goale cu minutul binecuvântat în care să-ți simt buzele înviorându-mi obrazul.

Dacă mi-ai fi toamnă, te-aș înfășura în galbenul frunzelor veștede. Să-mi amintească de soarele palid și de zumzetul vesel al verii. Ți-aș face palton din arămiul copacilor și ți-aș dărui ghete de piele moi, smulse din mușchiul ce doarme la umbra lor.

De fapt, ți-aș coase paltoane de damă elegante din fiecare nuanță a frunzelor oglindite în seninul tremurând al lacului pustiu. Să le schimbi de fiecare dată când norii grei ar amenința seninul frunții tale. Să-și fie galben, să-ți fie verde, să-ți fie roșu aprins sau brun.

Dimineața, devreme, ți-aș țese din raze de soare sărutate de rouă, veșmânt alb. Să-i simți mângâierile calde alintându-ți pielea fină, cu gândul la florile de cireș. Și la mine. Las nopți nenuntite să se aștearnă peste visuri amorțite. Spre seară, ți-aș dărui negrul cerului învolburat, pregătit de ploi dese și reci. Așezat peste linia fină a umerilor tăi goi, să-ți fie veșmânt elegant în mireasma pământului reavăn.

Mi te imaginez pășind apăsat printre miriștile goale.  Luând după tine în iureș verdele ierbii și corola florilor-minuni, apăsând cu ghetele iarba tocită de vânturi. Și strig după tine cu-atâta nesaț, în timp ce privirea mea vrea să te fure:

Fată verde, cu părul pădure! Fată verde, cu părul pădure”!

Iar când frigul m-ar cuprinde, mi-aș scoate geaca de piele și ți-aș înveli umerii și brațele. I-aș desena un trandafir aprins, să-l iei cu tine acolo unde-ți porți pașii, ca să te strige în surdină, repetându-ți numele iarăși și iarăși…

answear 43

Să nu pleci! Și, mai ales, te rog, „lasă-mi, toamnă, pomii verzi”! Să caut printre ramuri povești vechi de vară-ntârziată și să culeg visurile roșii la ceas târziu de seară întristată. Vreau să-mi fii, toamnă! Să-mi fii!”

…………………………………………………………………………….

Answear.ro strigă Toamna, pentru prima probă a SuperBlogului 2017. Fotografiile sunt preluate de pe site-ul sponsorului.

answear

Citatul de duminică (65) – Încercarea moarte n-are

De câte ori nu ai ezitat când a trebuit să iei o decizie mai mult sau mai puțin importantă? Ai tot cântărit, probabil, ai stat pe gânduri o vreme și apoi a decis: „Încercarea moarte n-are!” Cum se traduce asta, de fapt?

Că ai vrea mult să te arunci în valurile înspumate, dar nu ai curaj,
sau
Că ești curios de mori, dar nu vrei să te faci de râs,
sau
Că ți-ai mai luat-o în freză, dar te faci că ai uitat, de dragul unei noi tentative, poate-poate,
sau
Că te-ai gândit bine și nu ai nimic de pierdut.

Oricare ar fi „traducerea”, decizi că DA, mergi pe calea asta și vezi tu pe urmă unde duce.

Acum, dacă e o chestiune extrem de serioasă, poate ar fi cazul să reanalizezi toate coordonatele și să reevaluezi potențialele riscuri. Dacă, însă este vorba de participarea la SUPERBLOG, poți alege oricare dintre variantele de traducere liberă de mai sus și te lansezi pe orbit…elea!

Da, înțelegem, ne mai cramponăm noi de replici celebre, de genul :

„Oh, nu prea am timp!”

„Vai, mă simt nedreptățită de stimatul juriu!”

„Mda, oricum nu câștig nimic, mai bine mă opresc!”

„Câh! Ai văzut ce text are ăla/aia și ce punctaj baban a primit?”

Dar, în fond, dacă tot te-ai băgat în horă, îți asumi riscurile, joci până-ți tocești pingelele tastele și taci. La final, tragem linie și vedem dacă a meritat sau nu. Că până la urmă….„încercarea moarte n-are”!

particip

Dar de blog de la Ivatherm și Septembrie Joi

Ar trebui să încep cu două mărturisiri:

  1. Nu sunt disperată după produsele cosmetice. Folosesc atât cât trebuie (zic eu), deși uneori mi se pare că nu e suficient ca să fii „în rând cu lumea” (bună!).
  2. Nu îmi plac concursurile la care șef de trib este Random.org. De fapt, le evit cât pot, pentru că am avut senzația că random ăsta nu e foarte prietenos.

Cu toate acestea, degetele au apăsat aproape instantaneu „LIKE” la postarea de pe pagina Adinei, unde se anunța mare concurs mare, primul dintre multele din luna septembrie:

Screen Shot 2017-09-25 at 14.55.01

Și dacă degetul a preluat conducerea, am zis să mă înscriu, că n-o fi foc. Mai ales că produsele de la Ivatherm îmi făceau cu ochiul. Evident, după ce am rezolvat „cerinâele”, am uitat de concurs (numai eu pot să fac asta!), până m-am trezit trasă de mânecă. Carevasăzică…am câștigat! Am tropăit de bucurie și apoi m-am dus repejor la site să-mi aleg produsele, până nu se răzgândește careva! 😉

Nu puteam alege decât ceva ce folosesc foarte des:

1.IVAPUR – loțiune micelară. Comod, rapid și eficient. Am căutat un produs care să demachieze fără să usuce pielea feței.

2.JOVIALE – fond de ten fluid. Uneori e dificil să găsești fondul de ten care să te mulumească. Te încrezi în „ce spune lumea”, până înțelegi că s-ar putea să nu funcționeze și „pe pielea ta”. Iar mie îmi trebuie ceva natural, ușor de aplicat și care să nu semene cu o „tencuială” aruncată în grabă dimineața.

3.Crema pentru îngrijirea picioarelor. Pentru că m-a învățat cineva acum foarte multă vreme că pentru o femeie care se respectă, grija fiecărui detaliu este esențială. Eleganța se regăsește nu numai în felul în care îți alegi pantofii, ci și în modul în care îți îngrijești pielea picioarelor. Am încercat tot felul de creme, așa că a venit vremea să mă lămuresc cu poate Ivatherm!

E drept că până acum nu am folosit nimic de la Ivatherm, deși am tot citit recenzii pe pagina Septembrie, Joi. Și cum curierul s-a grăbit să mi le aducă, am să profit din plin și am să mă răsfăț ca o femeie care se respectă! 😉

blog ivatherm

Citatul de duminică (64) – Despre melancolii

Tăcerea e motivul pentru care icoanele trecutului nu ne stârnesc dorinţe, ci mai degrabă tristeţe – o melancolie imensă şi inexplicabilă.

Erich Maria Remarque în Nimic nou pe frontul de vest

Tăcerile îngroapă amintiri. Ele sapă adânc cu fiecare zi care se scurge, rupând în două tărâmuri. Și așa, trecutul devine doar icoană. Uscată, rece, cu privirea întoarsă și fără suflare. O vreme, te lași purtat de melancolia momentelor vii, și te închini icoanei aceleia, cerând…nici tu nu știi sigur ce anume. Poate implori o reîntoarcere în timp, poate cerșești câteva clipe în plus sperând că vei putea face o magie, multiplicând la infinit „clipa cea repede”. Poate speri că icoana aceea va prinde viață și te vei trezi inundat de atâta fericire, încât îți vei dori și tu, ca fFust, să urli Timpului să se oprească.

În zadar, însă. Icoana rămâne uscată, rece și cu privirea întoarsă.

Și atunci dorințele se sting. Sufletul moare, strivit de aroganta rațiune care își proclamă din nou suveranitatea, victorioasă.

„Ți-am spus eu?”

Ți-a spus. Desigur, nu ești foarte prieten cu rațiunea. Are darul de a te trezi când ți-e visul mai dulce. Îți întoarce privirile de la filmul preferat pe care îl țeși cu atâta migală, încât ajungi să te îneci în propriul scenariu. Și o urăști! Fie pentru că ți-a stricat momentul, fie pentru că te-a lăsat să cazi ca prostul în visare.

Iar atunci încep tristețile. Lupta cu tine și cu propriile dorințe prăfuite și zdrențuite.

Stop! Nu e vreme de melancolii imense și inexplicabile! E momentul să faci pactul cu propria rațiune! Asta dacă vrei să mai câștigi o bătălie cu Sinele.

autumn-209479__340

Mâncare cu…notificare?

Să vedem dacă vă recunoașteți în vreuna din următoarele ipostaze:

Studiu de caz 1.

14 sau 15 ale lunii – zi de salariu. Toată lumea bună iese la cumpărături, că, deh! banii ăia trebuie cheltuiți pe ceva. Pui în coș una, alta, te mai plimbi printre rafturi, iei salamul preferat, ți-aduci aminte că ai ratat raionul de lactate, apoi te mai întâlnești cu Georgeasca la pâine. Ea îți spune cum s-a apucat de dietă, cum a renunțat la făină, la zahăr, cum merge la sală și ce bine se simte. Apoi, aruncă un ochi critic spre coșul tău plin. „Ah! dar salamul? Nu știi că nu e bun? Știi ce bagă în el?” Dar nu apucă să-ți înșire lista cu toate neregulile culinare în ordine alfabetică, pe care ea însăși le-a învățat în cele două zile de când e la dietă, că îți amintești de ceas: umbli de două ore printre rafturi cu salamul și celelalte bunătăți în coș! E cazul să te grăbești spre casă, ca să nu le pui pe masă la temperatura apropiată de punctul de fierbere!

Studiu de caz 2. 

Ajungi acasă frântă după o alergătură continuă de dimineață. Începi să scoți de prin sacoșe tot felul de lucruri pe care le-ai cumpărat. Te uiți și te minunezi câte au încăput în mașină! Apoi te ia cu călduri cât ar putea să mai indice cardul care dimineață fusese plin. Cauți bonuri, mai faci un calcul, te consolezi cu ideea că oricum îți trebuiau toate alea. Te sună o prietenă cu un pretext oarecare. Conversația se lungește. Arunci un ochi pe masă: salamul! De când o fi stând el acolo? O mai fi bun? Te uiți la ceas și răsufli ușurată, nu ai pierdut mai mult de o oră calculând. Salamul e safe!

Studiu de caz 3. 

Aștepți musafiri. Dar, ca la nuntă, nu vin la ora stabilită, ci se lasă așteptați. Și nici nu se vorbesc să vină toți odată. Așa că faci aperitivele, da’nu pe toate, ca să fie proaspăt tăiate. Lași cașcavalul și salamul într-un colț, să fie la îndemână pentru când or apărea și ceilalți. Dar cum ai cam pierdut noțiunea timpului…să nu se fi stricat! Te uiți la ele, te uiți la ceas, pare că nu au stat prea mult în afara frigiderului. Dar dacă…totuși?

Și câte situații care te iau cu valul și uiți lucruri esențiale, cum ar fi…să bagi salamul în frigider! Da, trăim într-o lume nebună! Totul e pe fugă, toate se învârt în jurul nostru cu tot cu acele de ceasornic.

Învățătura?

Eu nu prea mănânc salam. Dar tocmai am descoperit o treabă ingenioasă la Caroli: Salamul Semenic Extra cu carolimetru termic:

Hai că reclama e foarte convingătpare! Pâinița aia care pare proaspătă și crocantă, plus feliuțele de salam care ies discret de sub…capotă! Ca să nu mai zic că roțile și farurile sunt…mâncabile adorabile!

Dincolo de toate astea, nu m-aș fi gândit că un produs alimentar ar putea să aibă o etichetă inovatoare, cu cadran termosensibil care să-mi arate mie dacă produsul este ținut la temperatura optimă. Eticheta-minune își schimbă culoarea în funcție de temperatura produsului. Dacă uiți de salam și te iei cu vorba, eticheta se îngălbenește (și tu odată cu ea, de teamă că l-ai pierdut!), semn că temperatura este peste limita legală  de 8°C. Dar dacă eticheta este încă verde, mai ai timp să o repezi pe Georgeasca cu dieta ei cu tot sau să te întreții cu prietena la telefon. Salamul e încă în mediul lui, sub 8°C.

Mă gândesc ce o mai fi urmând? Cum ar fi să te anunțe salamul că e în prag de expirare? Sau să-ți sune brânza că nu-i place lăsată descoperită în frigider? Sau să-ți strige oul că mai are puțin și face pui? Asta da #mâncarecunotificare!

Citatul de duminică (63) – Despre apă

„Fii ca apa!”

Filosofia taoistă

fii ca apaAi încercat vreodată să oprești un râu? Fie și în joacă. Să-i poți întrerupe mângâierile pietrelor, să-i reduci sunetul la tăcere, să-l faci să-și schimbe goana spre unde vrei tu, nu spre ce vrea el.

Dacă nu ai încercat încă, fă-ți mâinile căuș și pune opreliște curgerii lui. Vei vedea cum stă o secundă, uimit, apoi îți inundă palmele și își folosește fiecare moleculă ca să-și construiască drumul nou peste palmele tale. Va curge înainte, nestingherit, fără să-i pese nicio clipă de îndrăzneala ta nesăbuită.

Apele curg. Așa le-a fost datul încă din ziua întâi, când Dumnezeu a făcut cerul și pământul. Le-a făcut puternice, să poată săpa munți. Le-a făcut neobosite, să poată străbate lumea asta în lung și în lat, fără să aibă vreo clipă de răgaz. Și le-a făcut nemuritoare, căci orice s-ar întâmpla, ele renasc, să potolească setea universului. Le-a făcut dulci și sărate ca să le poți „gusta” după voia inimii. Clare și luminoase, vesele și pline de viață.

Ai simțit vreodată supărarea apelor? Te-ai temut de învolburarea lor? De zgomotul lor rupând în cale tot ce este mâna omului? De biciuitul lor aspru, ca semn că Dumnezeu a îndurat suficient și că lumea ar trebui să-și potolească odată „curgerea nefirească a lucrurilor ei”?

Râul…nu îl poți opri, oricât de mult ai încerca, oricât de mult ai cunoaște. Poate îi vei stăvili pentru o clipă curgerea. Dar să știi că mereu vei avea în spate teama că odată și odată se va izbi cu puterea adunată în stăvilarul pe care i l-ai pus și că atunci, când își va recâștiga libertatea, va năvăli mai puternic, mai hotărât să-și urmeze calea.

Cred că Dumnezeu a sădit un strop din apele învolburate ale Pământului undeva, adânc, în mine.

Căldură mare să fie, monșer!

Aud că oamenii cu minte din lumea asta au inventat niște treburi serioase, în concordanță cu vremurile de afară: panouri radiante cu infraroșu.

Nu știu dacă nu cumva am uitat să menționez (zilele astea) cât de mult urăsc frigul! Treaba asta cu „minus niște grade” mă face să tremur numai la gândul că-mi pocnește termometrul de fereastră. Dorința de a părăsi incinta locuinței aproape proprietate personală este inexistentă și nu îmi doresc decât să fi păstrat ideea cu sobele alea de pe vremea bunicilor, că tare cald mai era când ne sprijineam spatele de ele iarna!

E drept că nu-mi împărtășește nimeni din familie dorința asta acută de a-mi fi cald. Consortul zice că aproape l-am ucis în câteva nopți. Odată cu câte un lemn pus pe foc la intervale prea mici, într-o cabană care mie mi se părea destul de friguroasă. Altă dată cu centrala dată la capacitate maximă peste noapte, în locuința pe care o împărțim.

Povestea asta mi se trage de pe vremea caloriferelor de fontă din copilărie. Extrem de reci în timpuri de restriște, mă făceau să tremur sub plapumă încotoșmănată mai ceva ca un eschimos, uitându-mă cu jind la ele pentru că păreau să emane frig și nicidecum vreun strop de căldură. Când au apărut centralele de apartament, mi s-au părut o binecuvântare! Acum găsesc motive să le înjur destul de des. Ba o ia razna termostatul și pornește centrala vecinului, în loc să îi dea un ghiont celei din bucătăria noastră. Ba nu vrea să se aprindă flacăra și pace, la fix două zile după ce i-a expirat garanția. Ba se aude un pocnet înfundat undeva de îți vine să stai departe că nu se știe, doamne ferește!

Acum…la lemnele din sobă nu ne putem întoarce și să vrem. Deși unii au încercat, se pare. Păcat de copacii țării! Și așa se duc cam repede.

Și citesc un articol interesant, documentat și convingător despre panourile radiante cu infraroșu, ca alternativă de a-ți încălzi locuința. Deși mi-a sunat a SF inițial, mi-am dat seama că ar putea fi o soluție viabilă, mai ieftină și mai „safe” decât celelalte.

Ce sunt panourile radiante cu infraroșu?

panou-radiant-rugaciunea-unei-flori

„Sunt panouri electrice, care se folosesc de puterea radiațiilor infraroșii pentru a încălzi. Încălzesc cu prioritate obiectele din cameră, aerul fiind încălzit în mod indirect de obiectele încălzite în prealabil. Acest lucru asigură încalzirea eficientă, uniformă a locuinței, pierderile de căldură reducându-se la minim. Mai mult decât atât, radiațiile infraroșii sunt benefice pentru organism, ajutând la circulația sângelui și neafectând umiditatea din aer.”

Să recapitulăm, ca să văd dacă am înțeles bine.(Iar dacă aveți și alte informații, faceți bine și împărtășiți-le, că nu mă mai prea înțeleg cu încăpățânata asta de centrală pe gaz!)

  1. Panourile astea se bagă în priză. Ca orice aparat electric din casă. Deci nu tu țevăraie înșirată pe lângă pereți, pe sub gresie, pe sub parchet. Nu e pericol să pocnească țeava și să te trezești că renovezi tot apartamentul ca să o poți înlocui.
  2. Se instalează foarte repede și ușor, nu necesită aprobări și ocupă spațiu mai puțin decât tot sistemul de încălzire clasic.
  3. Principiul e simplu: panourile încălzesc pereții și obiectele din casă, care devin un fel de „calorifere” pentru întreg apartamentul. Buun! Calorifere să fie! Căldură să fie!
  4. Nu sunt periculoase (a se citi „nu sunt alte bombe cu ceas” pentru locuință). Așadar nu gaz, nu flacără = nu explozii, nu incendii. (Că tot apar cazuri pe la teve!)
  5. Consumă aproximativ 2,4 kw/h pentru două camere, adică, zic ei, cam 240 de lei lunar. Asta e mult? După cum zic oamenii în reportaje, pare de bine. Oare la trei camere și o bucătărie cât o fi?
  6. Arată ca un obiect de mobilier. Adică le poți personaliza, vosindu-le în culoarea preferată. E drept că în reportajele astea nici nu-ți dădeai seama că oamenii au panouri în casă.
  7. Bune și pentru bolile de astm. Hmmm… Asta cum vine? Zice că „nu se creează curenți de aer în locuință”. Deci nu ai particulelor de praf zburând în voie prin casă, ceea ce înseamnă mai puține șanse să dezvolți vreo alergie. Asta sună bine! Copilul are alergie puternică la praf!

Cum toate inovațiile stârnesc controverse și sunt privite cu reticență la început, s-au iscat și diverse discuții pe marginea subiectului. Unii spun că radiațiile sunt nocive și punct. Alții spun că radiațiile sunt de mai multe feluri și că astea sigur nu sunt rele. Drept argument, au folosit studii medicale:

Eu zic că merită studiat, anaizat și uat în considerare ca alternativă. Nu de alta, dar tocmai ce am auzit o poveste de groază cu o centrală explodată tocai după revizia tehnică făcută „ca la carte”. Aș prefera niște radiații!

Citatul de duminică (62) – Despre frustrări

„Frustrarea întotdeauna conduce către o anumită formă de agresivitate.”

John Dollard

Cel mai periculos lucru legat de frustrări este faptul că ele sunt invizibile. Te bântuie, te coboară, te chinuiesc, scot la suprafață ceea ce e mai urât din tine. Dar tu nu le poți vedea. Iar ceea ce nu poți vedea, nu există, nu? Dar vântul? Dar aerul? Dar Dumnezeu? Uite câte există fără să le poți vedea.

Cineva însămânțează frustrările astea foarte de timpuriu, foarte adânc în ființa ta. Unii le numesc „păcatele părinților”. Alții se leagă de ADN și de ceea ce există „predeterminat” în genele noastre. Viața și persoanele care își intersectează destinele cu al tău, alegerile pe care le faci contribuie esențial în a transfroma frustrările în niște monștri din ce în ce mai dificil de controlat. Apoi, la un moment dat, începi să le simți din ce în ce mai acut. Sunt mai puternice decât tine, oricât de mult ai încerca să le ignori. Și atunci lovești. Cu furie. Nu te poți atinge de ele, dar poți arunca cu vorbe tăioase, poți răni cu bună știință, poți să devii rece și intransigent. Devii agresiv, fără să selectezi formele acestei agresivități. Nu te interesează ce efecte are asta asupra celorlalți, pentru că nimic altceva nu-ți stinge setea de „răzbunare”. De ce și pe cine nu are importanță. E un soi de luptă pe care o dai cu restul lumii, cu restul universului. Doar pentru că nu poți controla monștii aceia născuți în tine și alimentați de propriile trăiri, lipsuri, aspirații înecate, eșecuri neprevăzute. Cine câștigă? Tot ei. Monștrii. Frustrările pe care le porți cu tine ca pe o literă stacojie impregnată în toate celulele corpului tău. Nu dispar. Se hrănesc cu neputința ta de a trece mai departe, de a lăsa în urmă tot ce nu merită luat după tine. Rânjesc ghiftuite de după umărul tău și așteaptă următorul moment în care să iasă la suprafață victorioase.

Și în tot timpul ăsta, îi îndepărtezi de tine pe toți cei care, poate, ar fi avut o șansă să-ți arate că viața asta are și lucruri frumoase.

Citatul de duminică (LXI) – Despre dragoste…în vremea holerei

“Amputees suffer pains, cramps, itches in the leg that is no longer there. That is how she felt without him, feeling his presence where he no longer was.”

Gabriel García Márquez, Love in the Time of Cholera

„Stătea la fereastră. Cu mâinile împreunate lăsate să cadă în poala rochiei și cu gândul departe. Nu știa exact dacă voința o dusese înapoi în vremurile acelea sau un soi de memorie involuntară izvorâtă din cine știe ce atingere cu obiectul care a declanșat-o: paginile galbene ale unei cărți vechi. O scotea din sărite că nu știa nici măcar ce anume îi stârnise întoarcerea dincolo de o poartă pe care o închisese cu ceva vreme în urmă. Da, uitase să o ferece. Sau…poate nu uitase? Poate o lăsase așa intenționat, ca să mai tragă din când în când cu ochiul spre dincolo. Să mai simtă exaltarea momentelor fericirii iluzorii. Și este drept că se întorcea uneori, sperând să găsească din nou căldura care îi toropea trupul pornind din adâncul ființei ei. Se trezea pierdută între atâtea amintiri care o ademeneau și care o făceau să înțeleagă sursa nefericirii ei prezente. De ce oamenii se complac în a-și perpetua durerea? De ce nu se îndepărtează de ceea ce o cauzează și rămân pironiți contemplând, ca și cum i-ar savura dulceața?

După ce închidea iar poarta, uitând să o ferece și de această dată, cădea ca într-o boală cruntă. De ca și cum ar fi băut dintr-o apă otrăvită și astfel își putea justifica durerea înfiorătoare. Mai întâi în piept, apoi îi paraliza membrele și îi întuneca ochii. Nu putea nici măcar să plângă, de parcă un blestem crunt fusese aruncat asupră-i.

În tot delirul, îl zărea ca o umbră. Îi uitase parfumul. Dar nu-i putuse șterge din memorie ochii mari și negri. În ei zărise atunci un amestec de suferință și speranță. Acum i se părea că ascundeau, de fapt, un plan diabolic. Erau prea multe „coincidențe”: biletele scrise, iubirea declarată atât de radical, odată cu lepădarea de tot ceea ce alcătuise lumea lui până atunci, așteptarea, promisiunile… Iar ea nu credea în coincidențe! Găsise cartea care care îi dădea răspunsuri, fără ca ea să le fi cerut vreodată. Abia acum, citind-o, avea un soi de epifanie. Simțea că tot ce nu înțelesese până atunci despre el se lumina acum, așa cum dezvelește soarele treptat câte un petec de pământ. Abia acum îl ajunsese din urmă. Fusese oarbă și naivă. Se întrebase atunci de unde izvorăște atâta iubire și nesfârșita răbdare și care va fi capătul. Acum înțelegea că a ajuns puțin mai târziu undeva unde el fusese deja și unde își consumase momentul. El se jucase cu timpul pe care l-a folosit în favoarea lui. Acum, ea pășea pe urmele lui, din nou, dar el…el nu mai era acolo. De multă vreme…

Dar dacă era adevărat că el nu a făcut decât să își adapteze experiența ficțională a cărții unei realități? Dacă și-a construit această realitate în jurul unei senzații după care a tânjit citind o carte? Dacă tot ce s-a întâmplat nu a fost decât o încercare a lui de a resuscita tocmai acea senzație, iar ea s-a întâmplat să-i apară în cale?

Toate întrebările astea nu-i alungau durerea. Dimpotrivă. Îl simțea încă viu, deși îl amputase de multă vreme din adâncul inimii…

……………………………………………………….

Ipotetic, un episod din roman.

Cabinetul de igienă dentară Profismile – Whishlist 2017 (2)

Sunt mai multe lucruri pe care le plănuiesc la început de an. Poate și pentru că fiecare început mă ia prin surprindere cu niște vești mai mult sau mai puțin digerabile. Și atunci încerc să i-o iau înainte cu planurile mele.

hol2

Despre Cabinetul de igienă dentară Profi Smile am mai spus. La fel și despre experiențe plăcute pe care le-am avut acolo. Sună ciudat „experiențe plăcute” când vorbești despre un cabinet stomatologic? Cel puțin în cazul meu, nu e deloc ciudat. Am mai scris că acolo poți spune că mergi de plăcere!

După a cincea vizită la Profi Smile (adică suficient cât să trec de „prima impresie”), am înțeles de unde vine numele cabinetului:

Profi – pentru că totul de face acolo cu profesionalism. De la instrumentele desigilate în fața ochilor, până la discuțiile foarte serioase despre ce opțiuni există. Nimic nu se face „pe ghicite”, ci după o analiza minuțioasă a radiografiei, a backgroundului pacientului și a posibilităților de a urma o formă de tratament sau alta. Totul este curat, la vedere și mereu pus la punct. Mereu mi s-au prezentat opțiunile pe care le am, cu explicații „pe înțeles” care să justifice recomandările doctorului. De asemenea, înainte de începerea unui tratament mai pretențios sau a unei operațiuni mai complicate, doctorul se asigură că pacientul este pregătit. De la recomandări de genul: „fără cafeaua de dimineață” sau „astăzi nu fumăm”, până la a lua tensiunea unui pacient care urmează să sufere o extracție cu anestezie.

Smile – pentru că toată lumea te primește cu zâmbetul pe buze! De când intri pe ușa cabinetului și până când se termină tratamentul, ți se vorbește frumos, calm și zâmbind. În plus, nu am văzut ieșind de acolo oameni încruntați.

În decembrie am avut parte de consultul gratuit. Și de o igienizare completă făcută cu simț de răspundere, ca să putem vedea mai clar ce e de făcut. Apoi un tratament și o extracție. Doamna dr. Roșu Alexandra, pe care o respect pentru felul în care a creat și a dezvoltat conceptul, a făcut și o simulare de preț pentru toate posibilele tratamente dentare, împreună cu o listă de priorități. Am făcut planul, am bătut palma. Și ca să nu ratez vreo programare, primesc și sms cu câteva ore înainte.

Așa că pe whishlist-ul pentru 2017 e trecut mare, cu ROȘU, să termin ce am început. Cu Profi Smile, neapărat!

Masaj terapeutic Oana Manoliu – Wishlist 2017

 

Că tot e la modă să ai rezoluții pentru 2017! Sau bucket list. Sau wishlist. Iar dacă e la modă, Rudia nu poate să se lase mai prejos, că și așa a absentat (ne)motivat în ultima vreme.

Desigur, ideea este să te gândești și la alții când faci o astfel de listă. Este esențial să nu fii egoist, că așa, cică, ai șanse mai mult să ți se împlinească dirențele. Dar oare la Rudia se gândește cineva când îți face rez(v)oluțiile astea? Guess not! Așa că Rudia are să-și permită o rubrică total egoistă: rezoluții pentru 2017.

Da! Sunt lucruri pe care mi-aș dori să le pot face în 2017. Și așa mă sperie cumplit orice început de an, că nu-mi dau seama care dintre ele e an bun și care nu. Habar nu am dacă este un an cu minuni astrologice legate de bani, dragoste și succese profesioale (pe bune?) sau unul cu alte nenorociri economice, politice și sociale (more likely to happen!). Până ne lămurim, să ne facem planuri. Cine știe, poate le și împlinim când înotăm printre alte treburi de rezolvat.

No.1: Salon masaj terapeutic Oana Manoliu

O, da! Am stârnit invidii cu sesiunea asta de masaj. Am avut norocul (deși nu mi se întâmplă des) să câștig un concurs pe Facebook:

oana manoliu masaj terapeutic

Dap. Un masaj anticelulitic. Care soon-to-be-diva nu visează la asta? Și m-am dus. Și m-am simțit de vis. Cum e masajul cu bețe de bambus? Take a look right here!

Ce am învățat de la Oana

  • Că bețele de bambus fac minuni. Mânuite cum trebuie, chiar te ajută să dai formă corpului tău. Desigur, asta NU se întâmplă peste noapte și mai ales dacă ții mult la vechile obiceiuri culinare! Drop junk food!
  • Că e singurul salon unde se practică masajul cu bețe de bambus. Oana a făcut cursuri speciale, iar „obiectele magice” sunt luate „cu licență”, fiecare dintre instrumentele folosite având un rol aparte. Masajul se face folosindu-le într-o anumită ordine și cu o anumită intensitate pe anumite părți ale corpului.
  • Că masajul se numește maderoterapie și că nu este încă foarte cunoscut la noi. Dar că poate da rezultate uimitoare.
  • Că nu e foarte dureros (decât dacă ești foarte sensibilă), dar că poate lăsa vânătăi imediat după.
  • Că masajul anticelulitic nu se face vara (motivul este și constatarea anterioară), ci mai devreme, ca să ai timp să arăți bine „de sezon”.
  • Că poți să faci un abonament personalizat, în funcție de nevoile corpului tău.
  • Că Oana este o persoană minunată! În afară că e frumoasă foc, are simțul umorului și nu te plictisești stând de vorbă cu ea. Este preopcupată de felul în care se simt clientele după masaj (mi-a trimis mesaje să se asigure că sunt bine! 😀 )

Deci…rezoluții 2017? 

Musai de găsit timp pentru o sesiune extraordinară de masaj anticelulitic a la Oana Manoliu. Nu trebuie să treacă 2017 fără să ajung din nou pe masa Oanei! Nu v-ar strica nici vouă, așa că puteți să vă faceți loc pentru o programare pe pagina de Facebook: Salon Masaj terapeutic Oana Manoliu.

Cu tremur

Probabil că din când în când Dumnezeu mai scutură pământul ca să ne trezească. Nu din somnul nocturn, ci din letargia în care ne-am prins ca într-o pânză de păianjen, fără vreo șansă de scăpare. De aceea, poate, nu toată lumea deschide ochii când, la miez de noapte, trosnesc îngheieturile pământului. Dorm nestingheriți și fără griji, în timp ce alții, poate speriați de tonul apocaliptic al zgomotelor, încep să-și creeze scenarii despre cum va veni sfârșitul lumii.

Da, știu, e plin deja internetul de opinii despre mica (sau marea?) zguduială de azi-noapte. Nu că ar  fi un criteriu pentru felul în care trebui sau nu să-ți alegi (sau nu) subiectul de scris pe blog.

De fiecare dată mă gândesc cât de mici suntem în tot universul ăsta. Cum atârnăm, de fapt, de un fir de ață firav și nesemnificativ pentru toată grandoarea asta… universală. Dedesubtul locuințelor luxoase, a străzilor peste care pășim zilnic, al pământurilor după care tânjim cu atâta lăcomie este o furtună. Pământul este viu și când își trage aerul în piept ne face să ne dăm seama că nu noi suntem stăpânii. Și nu este vorba despre cifre…5.3, 5.6, mai mult, mai puțin. Este vorba despre posibilitățile infinite ale pământului de a ne arăta că nu suntem veșnici. E ca un semnal trimis din când în când de dincolo, cum că ar trebui să ne bucurăm de ceea ce avem, cât Timpul ne mai este prieten.

Mi-amintesc…cu tremur… de vremurile copilăriei, de unde fantoma zguduirilor repetate mă mai bântuie din când în când. Și atunci se adâncește teama că s-ar putea cândva, cumva…întâmpla.

O campanie cu…SUPER Credit

„O afacere trebuie să evolueze, să fie amuzantă, să te ajute să îți exersezi spiritul creativ”

 Richard Branson

A avea propria afacere (indiferent de domeniu) rămâne o provocare permanentă în zilele noastre, când concurența este acerbă (și poate neloială adesea). Este un act de curaj, susținut de abilitatea de a te adapta mereu situațiilor și de a te reinventa la intervale regulate pentru că spiritul inovativ este condiția esențială pentru a reuși.

În condițiile în care piața financiar-bancară este invadată de produse și servicii, o companie de brokeraj bancar cum este AVBS Credit trebuie să găsească soluții permanente pentru a supraviețui. Cum poți să faci asta?

  1. Mai întâi îți construiești o imagine. Treptat, cu grijă, cu deschidere și cu orientare spre client. Găsești cele mai bune soluții de creditare, inițiezi parteneriate cu diverse instituții pentru a te dezvolta și rămâi mereu un exemplu de profesionalism și seriozitate.
  2. Apoi trebuie să fii creativ. Mereu. Să nu te mulțumești cu nivelul la care ai ajuns, ci să cauți mereu acel altceva care să te mențină în top și să-ți asigure succesul.

avbs-credit1

Despre succes

Trei lucruri simple, dar importante, le-a înțeles Valentin Anghel, fondatorul AVBS Credit, de-a lungul celor aproape 10 ani de activitate:

1. Succesul nu îl obții singur, ci împreună cu o echipă. De aceea, a căutat mereu să-și lărgească această echipă.

Screen Shot 2016-11-30 at 21.37.40.png

2. Trebuie să te adaptezi și să te reinventezi, adăugând produse și servicii noi, în concordanță cu nevoile clienților. Ce se caută? De ce au oamenii nevoie? Fie că este vorba despre un CREDIT IMM sau un CREDIT RAPID, compania găsește soluțiile optime.

3. Este esențială promovarea făcută „cu cap” și „altfel” decât firmele concurente. Ce poate fi mai „altfel” decât colaborarea cu superbloggeri pricepuți?

Cum faci o campanie de promovare online cu credit

Primul pas: Un plan simplu de marketing.

Dacă te și pricepi, bagi la înaintare cei 3M: Market+Message+Media. Stabilești cui te adresezi, care este grupul țintă și ce nevoi trebuie să aibă acesta. Cine poate să aibă nevoie de un credit rapid? Există două tipuri de „momente cheie” în care crește probabiltatea ca oamenii să aibă nevoie de un astfel de credit. Momente permanente, asociate cu evenimente de tipul Black Friday, Crăciunul, 8 Martie etc. O ofertă de nerefuzat la un produs pe care îl visezi de mult, te prinde fără bani. Un cadou perfect pare imposibil pentru limita financiară pe care ți-ai propus-o. Pe de altă parte, sunt momente ocazionale, neprevăzute: cheltuieli pe care nu le-ai anticipat, un preț bun pentru un bilet de vacanță, avansul pentru mobila din camera copilului etc. Astfel de situații necesită o soluție rapidă: un credit până la salariu, dar, mai ales, un credit fără dobândăȘi…cu toții avem prietenul acela… 😀

Or, dacă mesajul este deja bine pregătit cu privire la felul în care se poate obține un credit rapid și de ce ar trebui solicitat tocmai de la AVBS, iar acest mesaj este promovat prin căi diverse și eficiente, lucrurile se simplifică. Potențialul client este deja la curent cu opțiunile care i se oferă și nu-i mai rămâne decât să pună mâna pe telefon.

Pasul al doilea: Identificarea oportunității

Online-ul este foarte generos cu privire la oportunitățile de promovare. Dintre toate acestea, colaborarea cu superbloggerii se dovedește a fi foarte eficientă, lucru deja probat de AVBS. De ce bloggeri?

  • Pentru că studiile¹ arată că blogurile și site-urile sunt cele mai bune metode de promovare online.
  • Pentru că blogurile și site-urile sunt ca vitrina unui magazin, disponibilă permanent și la dispoziția potențialului client.
    Pentru că blogerii sunt creativi și pot pune produsul într-o lumină favorabilă.
  • Pentru că bloggerii au conexiuni în social media, prin urmare răspândesc vestea cu mai multă ușurință.
  • Pentru că un blogger serios are credit! Iar afacerea ta va fi pe mâini sigure.

De aceea, AVBS CREDITează promovarea online!

Campania mea pentru un credit rapid

Competiția SuperbBlog este un teren mai bun decât potrivit pentru a dezvolta un plan eficient de promovare după principiul Partnership Marketing. O soluție de tipul win-win, astfel încât toate părțile să aibă de câștigat. Bloggerii câștigă premii și promovare, AVBS câștigă promovare și clienți.

Etapa I. Se selectează un număr de 15-20 de bloggeri, respectând 3 criterii foarte importante:

  1. criteriul calității – bloggeri care să scrie bine și neapărat corect.
  2. criteriul diversității – bloggeri care să aibă stiluri diferite, astfel încât să se acopere o arie cât mai largă de cititori, potențiali clienți.
  3. criteriul creativității – bloggeri care să se poată adapta cerințelor, care să scrie despre produs într-o manieră inedită, dincolo de advertorialul consacrat care ridică în slăvi un produs sau un brand.

Etapa a II-a. Se formează bloggerii selectați. Ca orice membru nou al unei echipe, există nevoia unei instruiri. Un curs de inițiere în ceea ce presupune acordarea de credite rapide, care sunt avantajele, beneficiile și poate mici strategii de marketing care ar putea fi de ajutor în redactarea articolelor. Un astfel de curs poate fi ținut de Alina – Litere Stacojii, având în vedere dubla calitate de broker pentru credite rapide și de blogger. O viziune comună ambelor „tabere”.

Etapa a III-a. Se contactează o firmă serioasă care să se ocupe de realizarea unui poster. Dacă tot e partener SuperBlog, Creadiv poate da o mână de ajutor, mai ales că are un portofoliu impresionant de proiecte web.

Screen Shot 2016-11-30 at 19.39.09.png

Posterul² trebuie să conțină informații importante despre creditul rapid, dar și un slogan care să ilustreze cel mai bine ideea acestui produs, eventual cu un joc de cuvinte ingenios:

Ai Vise? Bucură-te de Soluție!

screen-shot-2016-11-30-at-22-58-44

Tot ei pot proiecta un scurt video de prezentare a acestui produs.

Etapa a IV-a. Se scriu articole documentate, creative, diverse și se publică pe bloguri. Se promovează cu ajutorul partenerului toateBlogurile.ro și prin intermediul Lynx TV România.

Cu siguranță că fiecare blogger are propria viziune despre cum poate fi promovat produsul AVBS Credit. Tocmai în acest lucru constă cheia succesului: idei multe, perspective de abordare diferite.

……………………………………………………………………………….

Final apoteotic de SuperBlog, alături de un sponsor cu vechime: AVBS Credit.

Surse:

¹http://www.business2community.com/online-marketing/5-of-the-biggest-and-still-the-best-online-advertising-methods-0186358#KrM7bRmiBa4HojhK.97

²Poster lucrat cu:  https://www.canva.com/design/DACGDOqTOIM/pyZFArw8gSiukF8z0lLpng/edit?layouts=&utm_source=onboarding

Dăruiește! Acesta e Farmecul Crăciunului

A început să ningă ieri. Numai bine. Sărbătorile de iarnă au Farmec doar dacă sunt asortate cu fulgi mari de zăpadă, cu miros de portocală și scorțișoară și cu sunete de colinde. Mă uit la oamenii de pe stradă. Aleargă buimăciți după cine știe ce treabă nerezolvată. Ați observat că oamenii au uitat să zâmbească? Uneori uită și de ei. Atât de bine uită de ei, încât, când se zăresc trecător în oglindă, se sperie. Sunt de nerecunoscut chiar și pentru ei înșiși.

Copilul meu a venit dezamăgit acasă acum ceva vreme. I-a spus lui un coleg că nu există Moș Crăciun. S-a uitat la mine cu ochii lui mici și negri, plini de speranță.
-Așa e, mami? Nu există Moș Crăciun?
M-am încruntat. Mi-a fost ciudă. Nu pe bietul copil căruia cineva i-a risipit iluziile prea devreme, ci pe adulții care zdrobesc visurile, plictisiți să mai inventeze povești.
-Moș Crăciun, i-am zis, e o ființă tare complicată. Știi care  cea mai mare dorință a lui?
-?!
-Să vadă oamenii fericiți. Tu te bucuri când primești cadouri?
-Ooo, daaa!
-Fiecare crede ceea ce vrea să creadă, ceea ce îl face să se simtă bine. Tu, de pildă, crezi că există Moș Crăciun?
A ezitat câteva clipe.
-Da…
-Atunci? Ce contează dacă altcineva îți spune altfel?

Și acum iar mă uit la oamenii ăștia care au uitat să se bucure. Probabil că și lor le-a spus cineva la un moment dat că nu Moș Crăciun este un moft, o poveste ridicolă. Pentru ei, sărbătorile înseamnă stresul curățeniei, stresul gătitului, stresul musafirilor, stresul acelor de brad care se împrăștie în toată casa. Oare? Nu o mai fi nimic dincolo de toate astea?

Așa că mi-am reluat un obicei mai vechi pe care l-am abandonat la un moment dat, molipsită de ceilalți. Sau poate prea obosită de alergătura cotidiană. Anul acesta voi fi din nou Moș Crăciun pentru ai mei! Nu moșul cu burtă și barbă albă, roșu în obraji și mereu pe fugă. Un Moș Crăciun secret, care să se furișeze prin cotloanele casei lăsând câte un dar fiecăruia și smulgându-le un zâmbet. În amintirea vremurilor străvechi, când bucuria asta nu este întunecată de niciun gând, de nicio grijă.

Copiii vor primi jucăriile preferate. „Moșul” a fost foarte atent la scrisorile lor stângace și la desenele ilustrative! Pentru cei „mari”, însă, am ales daruri practice. Știu sigur că le vor folosi și că am ales exact ceea ce trebuia pentru fiecare dintre ei: variațiuni individualizate ale unei mărci de încredere. Mi-am făcut lista din timp pentru cele mai reușite cadouri Farmec. Le-am împachetat și am avut grijă ca Moșul să fie credibil! Fiecare va deschide odată cu caseta cadou și un mesaj de la el.

Pentru-o mamă fericită,
să se simtă-ntinerită.
Primești pentru dăruire,
pentru grijă și iubire
o magie în fiole
și un lapte demachiant
care curăță instant!

4142-borseta-cadou-evo-2O casetă parfumată
pentru cel mai tare tată!
Pentru că-i mereu activ
(de-aia e și longeviv).
Știu, îți va plăcea caseta
dar te va-ncânta borseta.

4144-borseta-gh3men2-2

„Călătorul singuratic”
va primi un cadou practic.
Chiar dacă-i mereu plecat
Moș Crăciun nu l-a uitat
nici pe fratele mai mic
care-acum e mai voinic:
o borsetă cu de toate
și de zi, și pentru noapte!

4145-borseta-kit-calatorie

În schimb, pentru sora mare
Sensibilă ca o floare,
o casetă minunată:
crema CC mult visată
și-un fluid de curățare –
Farmec fără-asemănare!

4138-happiness-caseta-2

Îmi imaginez chicotelile lor… Cum va vrea fiecare să vadă ce conțin celelalte casete cadou. Cum vor împături cu grijă biletul de la Moșul, zâmbind complice.

Mi-am păstrat și mie un dar, de dragul de a desface un cadou odată cu ceilalți (și ca să nu se întrebe cei mici de ce tocmai Rudia nu a primit nimic): Casetă cadou – Tratament Nutritiv. Întotdeauna am căutat produse eficiente, create de specialiști, care să rezolve micile probleme atunci când vine vorba de frumusețe.

4148-caseta-cadou-gte-2

Un șampon și un ulei nutritiv, plus o mască nutritivă. Un răsfăț la care am visat din momentul în care am pus ochii pe setul Gerovital. L-am împachetat cu aceeași grijă ca și pentru ceilalți și mă pregăteam pentru mesajul haios „de la Moșul”. Fulgii de afară mi-au furat privirile. Sau poate mi le-au condus spre o imagine pe care nu aveam voie să o ratez. Undeva pe un trotuar, o femeie între două vârste vinde căciulițele împletite cu mâinile ei uscate și reci. Cu privirea pierdută și cu părul despletit, arunca câte o privire la copilul care se străduia să prindă fulgii cu limba scoasă. A zâmbit preț de o secundă, semn că aceea este unica ei bucurie. Iar apoi s-a întors către trecători, sperând să mai vândă o căciulă.

M-am simțit neputincioasă. Cu siguranță femeia aceea între două vârste nu a avut parte vreodată de vreun răsfăț. Pentru sine, nu pentru copiii ei. Pentru bucuria propriului suflet. M-am gândit mai bine. Știu ce voi scrie pe ultimul bilet de la „Moșul”. Setul acela nu-i va face viața mai bună, dar vreau să cred că îi va aduce un zâmbet, amintindu-i de visele copilăriei, când Moș Crăciun părea bun și blând și iubitor și dădea speranța împlinirii unor visuri.

……………………………………………………………………..

Povestea Crăciunului provcată de Farmec la penultima probă SuperBlog 2016 este una adevărată, din păcate…

farmec2-300x300

Citatul de duminică (60 ) – Despre așteptări

„You poison yourself when you have a very negative outlook on the world.[…]But if you have expectations of somebody and it doesn’t turn out that way, it means your judgement regarding that person is wrong. […] It’s not the world that hurts you,it’s your own expectation.”

Jaques Fresco

Oamenii au așteptări. Uneori, așteptările astea depășesc cu mult realitatea sau posibilitatea de a se materializa. Și atunci suferim. Ca un câine abandonat, în liniște, cu capul în mâini și cu ochii scăldați în lacrimi. Inevitabil, căutăm vinovați. Probabil că undeva în adâncul nostru sperăm că suferința va fi mai ușoară. Iar dacă nu găsim vinovații care să ne mulțumească, ridicăm ochii spre cer și urlăm acolo: Dumnezeu e vinovat! Că doar el a făcut lucrurile să fie așa.

În realitate, așa-zișii vinovați nu ne ușurează cu nimic povara. Tocmai pentru că impresia că altcineva poartă vina lucrurilor care ni se întâmplă este falsă. Nu, nu lumea ne face să suferim, ci percepția pe care o avem noi asupra lumii.

Ne așteptăm ca oamenii să înțeleagă prin ce trecem. Iar dacă ei nu o fac, îi blamăm că nu sunt empatici și nu te compătimesc sau nu te susțin. De fapt, oamenii au o limită în a empatiza cu alții. Indiferent de apropieri, niciodată nu va putea nimeni înțelege ce se ascunde dincolo de masca pe care o purtăm zilnic pentru a  ne ascunde. Indiferent de lucrurile care ni se întâmplă, că e bucurie sau necaz, suntem întotdeauna singuri în asta. Iar ca să ceri cuiva să te înțeleagă întru totul este o aroganță. În fond, nu e nimeni dator să-ți trăiască viața, emoțiile, supărările, bucuriile: „pe omenire o doare-n fund de soarta ta!” (M. Sorescu – Iona)

Nu te aștepta ca alții să răspundă așa cum vrei tu să-ți răspundă. Iar dacă o faci, asumă-ți dezamăgirea. Și oprește-te!

1+1=1 – Style is the Answear!

„Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.”

N. Stănescu – Altă matematică

Vremurile moderne dau uneori peste cap toate operațiile matematice! Tu știi că o bluză + o fustă sau un pantalon + o cămașă sau o rochie de seară + un pantof = două obiecte vestimentare. Greșit! Abordarea este „nesănătoasă” pentru un om care pretinde că are un stil vestimentar! Când este vorba despre orice combinație vestimentară, 1+1 trebuie să facă obligatoriu 1! Adică o ținută. Unică, originală, cu bun-gust și care să te reprezinte.

Primul meu contact cu moda

Mai țineți minte revistele acelea celebre de modă? Era una dintre puținele pete de culoare într-o viață gri, în care accesul la ceea ce însemna Occidentul era limitat.

Nu pricepeam prea multe pe atunci, dar știu că eram fascinată de culori, în primul rând, și apoi de felul în care reușeau oamenii aceia să combine hainele, materialele, stilurile. Revistele astea îmi păreau din altă lume și am avut multă vreme senzația că nu voi reuși niciodată să îmi aleg atât de potrivit ținutele. Cu siguranță acest lucru se datora și faptului că opțiunile vestimentare mi-au fost multă vreme limitate.

Apoi eram atentă la ceea ce purta mama. Nu avea nimic ieșit din comun – mama nu a fost neapărat o femeie cochetă, apăsată de greutățile vremurilor, dar emana feminitate! Mi-aduc aminte și acum mirosul parfumului ei dintr-o sticluță minusculă îmbrăcată într-un suport cilindric din lemn. Iar imaginea asta o păstrez alături de rochia roșie cu buline albe dintr-o fotografie veche. Habar nu am de unde am dedus că era roșie, pentru că pozele de atunci sunt alb-negru, dar îmi place să cred că așa era!

Avantajul vremurilor moderne în materie de fashion

Unul dintre avantajele incontestabile ale modernismului este lipsa limitelor. Astăzi poți fi îndrăzneț, poți fi nonconformist, ba chiar ai toate șansele să lansezi un nou trend în modă, dacă ai viziune. Iar dacă se întâmplă să te împotmolești pe parcurs, totul e să deschizi ochii larg, să admiri, să-ți însușești ce ți se potrivește, să nu uiți că schimbarea înseamnă de multe ori redefinirea propriei personalități. În plus, nu trebuie să-ți fie teamă să ceri ajutorul când lucurile nu par să iasă cum te-ai fi gândit.

Un alt avantaj este acela al diversității. Poți să descoperi în fiecare zi lucruri care ți se potrivesc, deși nu te-ai fi gândit să le încerci. Și astfel ajungi să te redescoperi pe tine să-ți modelezi stilul după ceea ce aduce nou moda cu fiecare pas al evoluției ei.

Modă și modele

În general, nu caut un model în nimic din ceea ce ce fac și probabil că acest lucru ține de un orgoliu personal. Totuși, când vine vorba despre modă, trebuie să recunosc că multe dintre schimbările de perspectivă le datorez bunei mele prietene, Alina (Alinuța sau Fluturaș). Întâlnirea cu ea mi-a amintit de senzația pe care mi-au lăsat-o revistele de modă despre care vorbeam mai sus. Mereu am admirat-o pentru felul în care a știut să dea valoare hainelor pe care le poartă. Același obiect vestimentar nu arăta la fel de două ori atunci când alegea să îl poarte. Combinațiile de culori, atenția pentru felul materialului, curiozitatea de a încerca ceva nou m-au lăsat de multe ori cu gura căscată. De aceea, a devenit sfătuitorul meu principal când mă blochez în alegerea ținutelor.

Ca acum, de exemplu!

Și pentru că am mai multă încredere în „ochiul” ei vigilent, un adevărat „ochi al estetului”, am rugat-o să aleagă trei ținute reprezentative de pe Answer.ro, care să se „asorteze” cu atmosfera de Black Friday.

Ținuta numărul 1: Fustă Milan & cizme Carinii

Știu că îi plac foarte mult fustele plisate, pe care am început și eu să le îndrăgesc din nou, tocmai pentru că le-am văzut altfel prin prisma ei. Combinația cu cizmele Carinii (unul dintre modelele mele preferate!) va da un aer interesant și un suflu modern fustei Milan.

Ținuta numărul 2: Rochie Tommy Hilfiger & cizme Carinii

Trebuie să recunosc că rochia Tommy Hilfiger este absolut superbă! Un exemplu elocvent de life-style pe care ți-l însușești cu repeziciune pentru că pare atât de potrivit! Imaginea este completată de eleganța cizmelor Carinii.

Ținuta numărul 3: Sacou Mango & jeanși Diesel

La limita dintre eleganța feminină și aerul ușor masculin al mărcii consacrate, Diesel. Alina a fost mereu fan al blugilor cu fason boyfriend cu talia regulară. Iar sacourile sunt nelipsite din garderoba mea. Se pare că în cazul nostru, într-adevăr 1+1=1. Cu stil!

De îndată ce oamenilor a început să le pese de felul în care se îmbracă, vestimentația a devenit o modalitate de a contura personalitatea fiecărui individ în parte. Cum să reușești asta? Alege ce se potrivește (articole care să nu fie în contradicție privind linia aleasă, culoarea sau bunul simț), apoi alege ce ți se potrivește!

Nu te lăsa pradă trendurilor. Nu lăsa moda să pună stăpânire pe tine, decide tu ce ești, ce vrei să exprimi prin felul în care te îmbraci și cum trăiești.” Gianni Versace

……………………………………………………..

Ultima probă a sponsorului Answear.ro în competiția SuperBlog 2016 mi-a deschis apetitul pentru cumpărături de Black Friday! Aș vrea ca jurul să aibă în vedere că voucherul îl împart cu Alina, pentru că la noi ecuația 1+1=1 e pe bune!

answear-patrat

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera