Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: film

Ce se află „Dincolo de orizont”?

De câteva săptămâni bune, la intervale regulate, în oraș se aud sirenele. Atotștiutorii zic că este doar “un exerciţiu de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de urgenţă!” Așa că urletul înfiorător mușcă din liniștea matinală a orașului.

Asta îmi amintește de copilărie, când la fel, la intervale regulate, se făceau simulări de atacuri aeriene. Sau or fi fost simulări de atacuri chimice. Oricum, pentru mine era un moment  straniu care îmi alunga orice urmă de liniște și de confort emoțional, chiar dacă uneori se auzea în fundal: “Cetăţeni, acesta este un exerciţiu! Nu intraţi în panică!”

Copil fiind, sunetul amenințător al sirenei mă purta cu gândul la tot felul de grozăvii văzute prin filmele vechi: clopote țipătoare anunțând dezastre, vreun sat pârjolit sau goana cailor cărând otomani în spinare. Alteori îmi veneau în minte filme despre război, când avioanele măcelăreau tot ce prindeau în cale. O trapă deschisă și blestemul de abătea asupra tuturor. Clădirile cădeau secerate, oamenii erau înghițiți de gropile adânci. Mai apoi, în epoca filmelor SF sau de aventură, sirena aceea îmi activa frici noi, izvorâte din zgândărirea imaginației, uneori fără limite.

Amenințare exatraterestră?

Astăzi alarma a pornit la ora 10. Suna la fel de sinistru ca în copilărie. Într-o lume modernă, era un sunet care mă trăgea în trecut cu aceleași senzații de înfrigurare. Primul instinct a fost să ascult îngrijorată, de parcă în zilele noastre, terorile trimit o notificare cum că urmează să se întâmple. Și apoi, când să mai ai timp să reacționezi…

În fond, ce pericole ar putea anunța? Calamități naturale? Un atac terorist? Un accident chimic? Vreun atac extraterestru?

Primele îmi dau o stare de neliniște, generată și de nebunia vremurilor prezente. Așa că prefer să-mi redirecționez gândurile spre ultimul scenariu și să mă afund în ficțiune, stârnită și de anunțul unei noutăți cinematografice în 3 noiembrie 2017

Beyond-Skyline-mic

Dincolo de orizont pare un film SF altfel, după cum se înfățișează în trailer. Și nu mă refer neapărat la efectele speciale, ci, poate, la modul de abordare a războiului interior al personajului principal, jucat de Frank Grillo, în contextul unei invazii extraterestre. Monstrul din afară devine astfel un pretext pentru a elibera monstrul dinăuntru, iar toate acțiunile întreprinse sunt un fel de exorcizare a sa pentru recuperarea eului pierdut.

Dincolo de …orizonturi 

Filmele cu extratereștri au evoluat enorm. În plus, pentru că este greu să mai vii cu ceva nou, filmul modern trebuie să treacă de barierele inițiale, să depășească orizonturile de așteptare și să funcționeze în stare latentă mai ales DUPĂ vizionare. Să fie totul atât de verosimil, încât să te trezești că te întrebi așa, într-o doară: „Dar dacă vreodată vor veni peste noi? Cum arată? Ce fel de întâlnire ar fi? Ar fi niște creaturi simpatice și pacifiste sau niște monștri inimaginabili cu setea de a distruge?” Puține șanse să-ți găsești echilibrul și să reacționezi, alungând groaza care te paralizează. Presupunând că ai mai avea timp să reacționezi. Rămâne speranța că ai putea găsi o cale de a ajunge la ei, verbal, nonverbal, emoțional, atât cât să înțelegi cauze, motive, urmări. Arme? De data aceasta, arma principală – singura armă, de fapt! – ar fi abilitățile de comunicare și de interelaționare. În niciun caz nu ar fi o luptă de la egal la egal, așa cum se întâmplă de fiecare dată când ești pus față în față cu necunoscutul.

Instinctul m-ar face (și pe mine) să mă arunc spre propriul copil, într-o încercare disperată de a-l proteja de orice înseamnă durere sau suferință. M-ar înnebuni faptul că nu pot să-i alung LUI groaza și sentimentul de disperare, altfel decât cu minciunile clasice cum că „totul va fi bine”, când realitatea arată cu totul altceva. Aș fi în stare să fac un pact cu oricare diavol, extraterestru sau nu, ca să mi-l știu în afara pericolului.

Un alt fel de …monstru

Dar dacă invazia asta extraterestră nu ar fi…„ființată”? Dacă s-ar infiltra înăuntrul nostru sub forma unor energii alimentate de propriile angoase, de străfundurile inconștientului? Ceea ce se regăsește inscripționat în adâncul nostru nu poate fi nici sondat, nici înțeles, astfel că devine al naibii de real și, în același timp, indestructbil. Ar fi mai puternic decât orice monstruozitate exterioară, un real pericol al autodistrugerii. Ce fel de armă să folosești pentru a scăpa din ghearele propriei conștiințe? Ar trebui căutat drumul acela spre luminarea spirituală, spre purificarea de propriii demoni care devin astfel mai nemiloși decât orice altă civilizație neprietenoasă din galaxie. Poate o cale ar fi alegerea faustiană a binelui celorlalți înaintea propriului bine. Să te salvezi pe tine salvându-i pe ceilalți.

Ce alarme te-ar putea pregăti pentru o astfel de luptă? Ce simulări pentru dezastre ți-ar putea întări sistemul pentru a te ajuta să supraviețuiești?

În realitate, „Dincolo de orizont” se află un tărâm sensibil, cu o percepție puternic individualizată. Nu știi niciodată ce se află acolo sau „dincolo de acolo”. Prin urmare, poți doar să-ți imaginezi că ai fi pregătit pentru o luptă și poți doar să speri că ți-ai găsi resursele și armele pentru a o purta.

………………………………………………

Scenarii SF trezite de sirenele din centrul orașului și de provocarea InterComFilm, la SuperBlog 2017.

intercomlogo

 

Anunțuri

Câteva lucruri despre extratereștri, înainte de Arrival

Poster CC.indd

De ce ne temem oare de extratereștri? 

Specia umană are un fel aparte de a-și complica existența. Noi, oamenii, am presupus că există forme de viață și dincolo de limitele Terrei și i-am numit extratereștri. Unii susțin că i-au văzut, alții au emis ipoteze și teorii care par mai mult sau mai puțin veridice. Lucrurile lumești (terestre) inexplicabile au devenit adesea sinonime cu cele extraterestre, adică apărute dintr-o lume de dincolo de cea cunoscută nouă. Apoi au apărut semne cum că povestea despre extratereștri nu ar fi chiar o poveste: obiecte zburătoare neidentificate, rămășițe, filmări sau fotografii. Mulți le pun la îndoială autenticitatea, dar cine poate spune cu adevărat ce este dincolo de perdeaua care ne înconjoară planeta?

La fel de bine am presupus că scopul existenței lor este să ne distrugă. Am creat filme întregi bazate pe acest subiect, probabil izvorât din dorința de senzațional care ne caracterizează ca specie, din nevoia de a șoca, de a lăsa pe ceilalți cu gura căscată. Toate acestea în ciuda faptului că nu s-a întâmplat până acum vreo invazie, iar dacă aceasta s-a făcut în vreo formă sau alta, nu pare să ne fi distrus (în orice caz nu mai mult decât ne distrugem singuri în fiecare zi a existenței noastre). Rezultatul? Oamenii au devenit confuzi cu privire la existența extratereștrilor și delimitează din ce în ce mai greu limita dintre posibila realitate și ficțiunea voită.

Vin extratereștrii! (?)

Nu putem nega că există o astfel de posibilitate. Totuși, dacă ar fi să ne luăm după situațiile ficționale ipotetice, tendința generală este aceea de a pregăti armele, de a forma o alianță transnațională, de a ataca înainte ca ei să facă primul pas. Cam asta ar fi și ideea trailerului pentru filmul Arrival, lansat în cinematografe din 11 noiembrie 2016:

M-aș vedea în ipostaza personajului conturat de actrița Amy Adams, singura care pare capabilă să stabilească o modalitate de comunicare cu extratereștrii. Dincolo de teama de necunoscut (presupunând că poți trece de acest obstacol la un moment dat), aș fi fascinată de apariția lor plină de mister. Cred că adevărata provocare constă într-adevăr, în a găsi un limbaj comun. Nu este oare aceeași problemă pe care o întâmpinăm între noi, oamenii? Căutăm un cod comun care să ne ajute să transmitem gânduri, sentimente, opinii? Și nu se întâmplă de multe ori ca, deși vorbim aceeași limbă, să nu reușim să ne înțelegem?

ARRIVAL

Modalități de abordare

Este foarte importantă poziția corpului și atitudinea la primul contact vizual. Nimic agresiv, nimic ostentativ, nimic care să semene a amenințare. Evident, pornim de la premisa că până și gesturile pot fi interpretate altfel decât intenția în sine. De aceea, apropierea nu va fi bruscă, gesturile vor fi controlate, astfel încât limbajul trupului să nu transmită coduri greșite către receptorul venit de pe altă planetă. Poate un zâmbet nu ar strica! Cei care zâmbesc sunt oameni frumoși. Frumosul nu are cum să transmită altceva decât o stare de bine, blândețe, compasiune. Îmi imaginez o introducere desprinsă din filmele cu Tarzan: clasicul joc al gesturilor și al numelui. Dar dacă ei, extratereștrii, nu comunică prin cuvinte? Dacă nu reacționează nicicum la sunetele cuvintelor noastre care pentru ei par o suită de sunete nearmonizate? Poate un cântec? Blând, asemenea cântecelor de leagăn, armonios și muzical. Poate cântecul nu va transmite nimic prin cuvinte, ca informație, dar va transmite o stare. Nu cred că ar fi suficient. Așa cum procedezi cu un seamăn de-al tău, autist, retras în lumea lui, pe care vrei să-l smulgi din acel „întuneric”, e nevoie de mai multe pârghii pe calea tuturor simțurilor. Un desen? O imagine? Sunt aproape sigură că extratereștrii sunt telepatici. Dacă ei au ajuns primii la noi și nu invers, cu siguranță au depășit de multă vreme niște limite ale comunicării. M-aș simți dezgolită știind că îmi poate citi cineva gândurile, că îmi poate ghici intențiile – un motiv în plus să controlez ceea ce transmit. Sau poate un avantaj? O descifrare a intențiilor deloc războinice, o înțelegere a ceea ce simt, fără să fie nevoie să schițez vreun gest sau să scot vreun sunet.

Ai avea curajul să îmbrățișezi un extraterestru? Să-l inviți să te atingă, ca semn evident al încrederii pe care te străduiești să i-o construiești? Să sperăm că extratereștrii nu cunosc răutatea, minciuna, înșelăciunea, altfel, orice încercare de a construi această încredere e sortită eșecului.

Ce ai transmite unui extraterestru? 

Că sunt la fel de curioasă ca și el. Că aș vrea să știu de unde vine și cum sunt locurile acelea față de cele de aici. Că felul de a fi, diferiți din toate punctele de vedere, nu trebuie să ne poziționeze neapărat de o parte sau de alta a unei false baricade. Că sunt lucruri pe care, știindu-le, le-am putea folosi pentru propria dezvoltare. Că, poate, avem aceleași utopii, că poate căutăm aceleași lucruri, că poate avem mai multe în comun decât ne dăm seama. Că e bine să știi că nu ești singur în imensitatea asta de univers. I-aș arăta felul nostru de a gusta fericirea, de a trăi bucuria, de a iubi, de a plânge, de a interpreta lumea, de a visa. Că aș vrea să descopăr ce este dincolo de atmosfera pământească. Câte întrebări nu mi-ar răsări în minte! Cu ce se hrănește? Are o familie? Cum se vede Universul de pe cealaltă parte? Cum arată cerul lor ziua? Dar noaptea? Au păsări acolo unde locuiesc? Este frig? este cald? Cum arată zăpada?

 Un exercițiu invers

Cum ar reacționa ei să ne vadă acolo? Cum am vrea să fim primiți? Interpretați? Cum ne-am simți dacă în loc de bună ziua ne-am trezi cu o armă îndreptată spre noi? Fără dreptul la replică, fără posibilitatea de a explica prezența noastră acolo. Cum ar fi ca, împinși de dorința de a cunoaște și de curiozitatea de a descoperi ce se află dincolo de planeta noastră, să întâlnim, la celălalt capăt al universului, răul de care am fugit plecând de pe Terra?
……………………………………………………………………..
Monolog interior (sau poate devine un dialog) generat de provocarea cu numărul 17 a competiției SuperBlog2016, susținută de InterComFilm.
intercomlogo-300x300

Dansând cu dragonii…prin iureșul săbiilor

Mă întrebi cine sunt?
Sunt cântec de gheață și foc
într-un joc perfid
al urzelilor
pentru Tronul de Fier
al celor Șapte Regate.

 Daenerys-Targaryen-9

Sunt regina în veșmânt de argint
cu lumini purpurii în privire –
ultima dintre Targaryeni –
fiica exilată
a unui rege ucis mișelește
înainte de vreme.

M-am prins în încleștarea regilor
pe Cărarea dragonului
cu ochiul deschis
către zidul de gheață
și am luptat
cu intriganți,
trădători,
iubitori de putere
și mai ales
am luptat
cu mine însămi.

Am trăit în umbra fratelui meu
și mi-am plâns morții
dar un lucru mi-a fost călăuză:
dreptatea.

Daenerys

Cine sunt, mă întrebi?
Sunt Daenerys Targaryen,
sânge și foc,
născută în furtună,
și aflată în paza
celor trei dragoni

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera