Cu jungla nu-i de glumă

„Viaţa este o grădină zoologică în junglă.”

-Peter De Vries

Te trezești dimineața (uneori mult prea devreme!) într-o lume pe care o crezi normală. În patul tău, în casa ta, lângă lucrurile care îți sunt familiare, alături de persoanele cu care ești obișnuit. Și speri de fiecare dată că va fi o zi liniștită, că îți vei îndeplini sarcinile obștești și că totul va fi în absolută armonie.

Doar că apoi…trebuie să pleci la muncă! Și viața ta devine ca un joc Jumanji: un film, o aventură, o junglă, uneori o comedie! „You pick a character and you are that person in the game!” Asta dacă ești norocos și nu alege viața vreun avatar în locul tău!

Viața ca o/în junglă

Aflu că pe pe 29 decembrie 2017 se lansează și în România filmul „Jumanji: Welcome to the Jungle”.

Și pentru că mi-a fost dragă prima variantă din 1995 cu actorul meu preferat, trag o privire la trailer:

Suficient cât să îmi dau seama de două lucruri. Mai întâi că merită să-mi petrec vreo două ore la cinema cu nelipsita pungă de popcorn ca să mă deconectez. În al doilea rând, este clar că oi fi găsit și eu o consolă veche pe undeva și că am apăsat cu degetul, însconștient, pe vreun buton! Doar așa se explică unele experiențe din mediul… intelectual în care îmi desfășor activitatea!

Sunt un fel de Karen Gillan, devenită Ruby Roundhouse, într-o luptă pentru supraviețuire. Nu de sănătatea și integritatea mea fizică mă tem, ci de cealaltă, „telectuală”. De aceea, de mult ori îmi doresc să am niște super-puteri ca să fac față pericolelor și întâmplărilor aproape hilare de la locul de muncă din propria junglă.

Fiecare junglă cu Sfinxul ei! Nu trece nimeni de el, decât dacă se dovedește mai inteligent! A fost însărcinat de „mai-mari” cu trierea persoanelor care arată corespunzător și care respectă eticheta. Nu intri acolo dacă ai blugii rupți și părul roșu, ușor ciufulit. Nici într-un caz cu buricul dezgolit sau pantalonii mai sus decât prevede legea! Asta pentru că i se activează simțurile și ai toate șansele să simți pe șira spinării lipicioșenia privirii languroase. Cum ar fi să-i pot controla mintea? Să-l fac să vadă doar ce vreau eu să vadă, în ciuda oricăror aparențe. Eventual să se vadă el însuși gol, dezvelit și să se simtă neputincios!

La etaj, găsești the big Gorilla. La propriu! Te pândește de cum intri și se aruncă peste tine cu toată puterea: ce ai mai făcut, pe cine ai mai văzut, dacă știi ce a pățit Gigi electricianul, dacă ai văzut cât s-a făcut kilul de ceapă și tot așa. Te sufocă în toate conotațiile posibile. Dacă nu îi iese cu întrebări nesfârșite și ridicole, se așază în fața ta, cu mâinile gigantice întinse cât să se li se vadă toată grăsimea și te fixează la perete ca să fie sigură că nu pleci până nu termină ce are de zis. Mi-aș dori să am abilitatea de a trece prin orice fel de obiecte solide. Să o las în urmă gesticulând și bătându-se cu pumnii în piept de supărare s-a trezit fără ascultător.

The snake. Pe ăsta nici nu îl simți când și cum se apropie. Alunecă sâsâind și te pomenești cu el încolăcit în jurul gâtului, șoptindu-ți câte o sarcină de lucru, în timp ce scuipă venin prin spațiile unde se presupune că ar fi trebuit să existe dinți. Aș vrea să mă pot transforma în apă, și să-i alunec din strânsoare, scurgându-mă și regrupându-mi celulele purificate într-un alt capăt al…junglei.

Maimuța. Rotunjoară și foarte gălăgioasă, țipă scurt și asurzitor, dar încontinuu, de zici că are normă de cuvinte în fiecare zi și îi e teamă că apune soarele înainte să le termine. Nu i te poți împotrivi, căci te doboară, nu te poți ascunde, că apare de unde nu te aștepți. Ce bine ar prinde o super-putere…specială: Freeze! Și să înghețe acolo! Să stea nemișcată, cel puțin până mă îndepărtez suficient de mult.

Pantera neagră. Te pândește de departe și te urmărește pășind tăcut în spatele tău. Chiar dacă apuci să o zărești, îți lasă impresia că nici nu te bagă în seamă, că nu exiști. În realitate, abia așteaptă să te întorci cu spatele și să-ți sară dintr-un tufiș, cu ghearele înfipte în carnea moale. Nu trebuie să te omoare, căci se distrează mai bine chinuindu-te. Mi-aș dori forță! Să pot răspunde atacului pe măsură, să ne încleștăm în luptă dreaptă și să-i anihilez puterile, iar la final, să stau victorioasă deasupra ei.

În junglă nu strică niciodată să ai super-puteri! Mi-ar plăcea să am abilitatea de a manipula timpul. Și de câte ori ceva nu iese cum trebuie sau pericolele se dovedesc prea mari, să pot derula și să o iau de la capăt. Până când iese așa cum trebuie. Alteori simt că mi-ar prinde bine să-mi pot schimba forma. Să fiu pasăre când nu e de stat pe pământ, să pot trăi sub apă dacă simt că acolo aș fi mai în siguranță sau să fiu insectă ca să mă strecor nevăzută din fața pericolelor.

Filmul e film. Din păcate și realitatea e realitate. Dar mi-aș dori să am puterile astea de fiecare dată când se apropie ziua de luni și trebuie să mă pregătesc psihologic pentru întâlnirea cu viețuitoarele junglei mele.

………………………

O Pisică Neagră ne-a provocat la un exercițiu de imaginație cu sponsorul InterComFilm, pentru penultima probă a SuperBlogului 2017. N-ar strica o super-putere specială: să pot intra în mintea ei si să-i dictez ce notă să dea abordării…inedite a subiectului 😀