Edifier- Din pasiune pentru calitate

A vinde a devenit, în zilele noastre, o artă. Este o evoluție spectaculoasă de la ideea inițială a unui salesman umblând din ușă în ușă cu scopul de a convinge oamenii să-i cumpere produsele. Astăzi companiile se întrec în realizarea celor mai serioase studii care să le ofere soluția supremă pentru a le crește vânzările.

Și totuși, ce face diferența între un vânzător și altul? Ce calități trebuie să ai ca să fii mai presus de concurență și să atingi succesul?

Cine nu a avut experiențe neplăcute încercând să cumpere un anumit produs? Cu vânzători reci și scumpi la vorbă, de parcă intrarea ta în magazin le-a făcut o mare defavoare sau i-a deranjat. Sau poate cu insistențe exagerate cu privire la un anumit obiect, dându-ți senzația că dacă nu îl cumperi, poți ieși vătămat serios din magazin. Ori plictisiți de „poezia” impersonală recitată de vânzător, fără ca el însuși să creadă câtuși de puțin în produsul pe care încearcă, disperat, să-l vândă.

Cred că sunt două condiții esențiale care fac un vânzător de succes:

1. Să facă acest lucru cu pasiune.
2. Să se pună în pielea clientului, ca și cum ar trebui să-și vândă sieși produsul pe care îl recomandă.

„Muzica înainte de toate!”

Why do we make music? Because we love it! It is what we live for! (Chester Bennington)

Trăim într-o lume a sunetului. Muzica a evoluat, dând sunetului posibilitatea de a renaște în felurite forme, astfel încât să fie surprinzător de fiecare dată. Aceasta a reprezentat o provocare pentru tehnologie, căci a trebuit să țină pasul și să redea cu fidelitate noile reiterări ale sunetelor.

Așadar, cuvântul cheie este PASIUNE. Este ceea ce unește cele trei elemente: client, produs, vânzător. Clientul intră în magazin din pasiune pentru muzică. El caută un produs care să corespundă dorințelor sale. Brandul Edifier pornește din start cu un avantaj, pentru că se identifică prin pasiunea sa pentru sunet, design și calitate. Este posibil ca vânzătorul să împărtășească aceeași pasiune, ceea ce ar duce la o relație productivă pentru ambele părți. Totuși, dacă nu se întâmplă să aibă acest lucru în comun, vânzătorul poate „pune la bătaie” pasiunea pentru ceea ce face.

Cum vinzi un sistem audio Edifier S2000Pro?

1.Primul contact.

Începutul relației cu noul client se conturează de la primul contact și este un aspect esențial. Elementul cheie: zâmbetul! Indiferent dacă persoana care intră în magazinul tău va cumpăra sau nu ceva astăzi, trebuie să se simtă confortabil, bine primit și important. Zâmbetul nu costă, dimpotrivă, aduce beneficii! Nu te arunci peste el din clipa în care a intrat. Intri în discuție natural, firesc, fără să dai senzația că „ataci”.

–Bună ziua. Numele meu este Rudia. Observ că vă interesează un sistem audio. Căutați ceva anume?

2. Descoperă ce dorește clientul.

Uneori clientul știe foarte bine ce dorește, ceea ce face ca totul să meargă strună. De foarte multe ori, însă, bulversat de ofertele de pe piață, el se regăsește confuz, pierdut printre rafturile care afișează produse similare, cu lista specificațiilor tehnice aliniate, într-o limbă complet străină.

– Am cumpărat un televizor mare pentru living. O achiziție serioasă pentru întreaga familie.  Acum mă interesează un sistem de boxe potrivit, ca să redea cât mai fidel calitatea sunetului. 

Clientul este  dispus, așadar, să-ți povestească. Ascultă-l îngăduitor și fii atent la detalii. Cu cât dezvăluie mai mult din nevoile sale, cu atât poți să „ghicești” produsul cel mai potrivit pentru el. În niciun caz nu-i „băga pe gât” ce crezi tu că i-ar trebui. Nu pune întrebări de formă, ci caută să obții răspunsuri pe care le poți folosi în recomandarea ulterioară.

–Sunteți un pasionat de muzică, se pare!

Ești empatic, iar clientul a simțit asta. Prin urmare, va fi dispus să converseze mai departe.

–În esență, îmi plac mult concertele de muzică clasică. Mă relaxează să ascult din fotoliu muzică adevărată, redată cât mai fidel, ca și cum aș fi acolo.

–Înțeleg! Să simțiți sunetul pur.

–Exact! De aceea, caut un procesor audio puternic. Nu vreau neapărat volum mare, știți, cu vecinii la bloc e mai dificil. În schimb, vreau să am calitate! Să nu bârâie nimic, să nu interfereze nimic. Doar muzica pură. Să pot savura în egală măsură sunetele înalte, dar să mă bucur și de sobrietatea basului.

Prin urmare este un client pretențios care știe ce vrea. În mintea ta se proiectează deja recomandarea. Dar vrei să fii sigur înainte de a o lansa, așa că plusezi:

–Sunt convinsă că doriți un produs care să funcționeze la fel de bine și în cazul filmelor. Să aibă multiple conexiuni, cu intrare și pentru Bluetooth, de pildă. Poate le doriți conectate la diverse dispozitive din casă.

–Corect! Dacă tot veni vorba.. Fiul meu este pasionat de jocuri. Ar fi ideal să existe posibilitatea de a fi conectate și la consola de gaming. Și apoi, tinerii…știți cum sunt. Vor fi, cu siguranță și petreceri în casa noastră. Iar muzica este mereu pe primul loc în familie. Cel mic chiar încearcă să compună. Sunt tot felul de aplicații acum care îi ajută să-și formeze gusturile și să experimenteze.

Ți-a ridicat mingea la fileu! Acum e momentul să scoți arma secretă:

–Vă referiți la Virtual Dj? Cred că am înțeles foarte bine de ce aveți nevoie. Ce spuneți de un sistem de boxe care intră în domeniul producției muzicale?

–Există așa ceva?

– Există boxele S2000Pro, de la Edifier.

Acum îl inviți la raftul cu pricina, să se convingă singur de ce pot să facă boxele Edifier. Îi lași timp să consulte lista cu toate detaliile tehnice. Nu are sens să i le reproduci. Nu îi pune la îndoială capacitatea de a le înțelege. În fond, dacă are întrebări, i-ai arătat că ești și disponbil și suficient de informat.

–Toate detaiile astea tehnice arată foarte potrivit! Acum, să sperăm că soția nu are nimic de obiectat. Nu avem un apartament foarte mare și niște boxe destul de voluminoase pot genera discuții. Ba că nu e loc, ba că nu se potrivesc cu restul mobilei…

E momentul să desfaci cutia. Urmărește-i privirea când descoperă aspectul luxos al finisajului din lemn.

-Cred că design-ul acesta denotă eleganță. E un sistem „blend-in”, cu un aspect care se poate confunda ușor cu o piesă de mobilier. 

L-ai câștigat! Soția va fi și ea mulțumită că nu strică aspectul general al camerei.

–E plin de surprize sistemul ăsta! Ce mai are în cutie?

– O telecomandă.

–Perfect! Nu e camera prea mare, dar e atât de relaxant să folosești telecomanda în loc să te tot plimbi să dai mai tare sau mai încet.

3. Bateți palma.

Te asiguri că ai un client mulțumit. Îi repeți că ești la dispoziția lui în cazul în care mai are întrebări sau nelămuriri. Nu uiți să-i vorbești despre garanție și despre faptul că a ales, cu siguranță, calitatea. Lași loc de „bună ziua”, căci un client câștigat va reveni cu siguranță în magazinul tău.

……………………………………………..

M-am transformat în vânzător avizat și informat, la provocarea cu numărul 19 a SuperBlogului 2017, susținută de magazinultău.ro

 

 

 

Dacă aș avea o casă….

Visez adesea la casa cu pridvor a străbunicilor. Ciudat cum visele astea păstrează mireasma timpurilor trecute. A mere și pere coapte așezate cu grijă în tindă, a flori de tei puse la uscat sau a „odaia de oaspeți” de care nu îndrăzneam să ne apropiem. Și verdele era altfel atunci, și cireșele mai dulci, și râsul nostru purta culorile curcubeului.

„Pe când eram copil, locuiam într-o casă veche, care ascundea o comoară. Fireşte că nimeni n-a dat de ea, sau poate nici nu s-a hărăzit nimeni să o caute. În schimb, toată casa era pătrunsă de vraja ei. Casa mea ascundea în sânul ei o taină… ”

Antoine de Saint-Exupery

Caut casă

Poate, inconștient, e casa AIA care mi-a dat de atâtea ori sentimentul de liniște, de apartenență, de fericire. Căci caut casa cu miros de scorțișoară și mere verzi. Cufundată în tenebrele trecutului, cu lumina palidă de dincolo de perdelele albe. Casa căreia să-i simt taina învăluindu-mă într-un sentiment de complicitate, de familiaritate.
Să îmi fie casa, casă. Sau, mai curând, să-mi fie ACASĂ. Ar purta între pereții ei, propria-mi rețetă a fericirii, pe care m-aș pricepe să o îmbunătățesc cu fiecare lecție de înțelepciune învățată.

Cred că omul își alege casa după propria personalitate. Asta atunci când nu o vede ca pe un spațiu pasager, un semn al unei treceri impersonale, un simplu adăpost sau un act al dorinței de afirmare.

Casa visurilor mele reprezintă structura mea sufletească. Este oaza de liniște, spațiul meu protector, un loc al confortului emoțional. Este ceea ce simt, ceea ce sunt, ceea ce îmi doresc.

Simplitate

Un proiect de casă cu mansardă, la limita dintre tradițional și modern. Să-mi aducă aminte de tainele ascunse în casa copilăriei mele, dar să poată satisface și capriciile timpului modern. Urăsc gardurile! Mi-amintesc de dorința nestăvilită a omului de a poseda bunuri sau de teama incomensurabilă de tâlhari și venetici. Un spațiu deschis și prietenos, ca semn al libertății, care să-și primească mereu oaspeții cu căldură. Aleea îngustă, cu flori de o parte și de altă, ar fi ca o invitație nerostită:

„Bun venit în casa mea. Intră de bunăvoie, pleacă precum ţi-o fi voia şi lasă aici puţin din fericirea ce-o aduci.”

-Bram Stoker

O terasă la intare, cu un șezlong sau un balansoar primitor, numai bun de savurat cafeaua într-o dimineață de toamnă târzie sau de ascultat șoaptele nopții la ceasuri înaintate. Împresurată cu flori, un amestec de verde, roșu, galben, violet – o fărâmă de curcubeu rupt dintr-un colț de cer.

Acoperișul în două ape, ferestre duble la mansardă, tencuiala decorativă, toate aranjate cu bun-gust, fără extravaganță și fără opulență.

Înăuntru, un living generos și primitor. Unii ar spune că șemineul este ceva desuet. Alții cred că este un „must-have” al vremurilor moderne. Indiferent de părerea lor, șemineul meu ar fi unul din cărămidă, în care să trosnească vreascurile aprinse în serile friguroase și lângă care am desface nerăbdători cadouri de Crăciun. Livingul s-ar învecina cu o bucătărioară cochetă în partea stângă și o baie de serviciu în partea dreaptă. În capăt, oaza de liniște: o cameră- bibliotecă sau un birou. Cu pereții îmbrăcați în cărți, cu o fereastră largă, lângă care să-ți poți odihni gândurile sau să poți coborî din când în când în lumea celorlalte taine, ascunse între file îngălbenite.

Am visat mereu să am o casă cu etaj. De fapt, dorința mea se referea mai întâi la ideea de scară interioară. Trebuie să fie negreșit din lemn lăcuit, în spirală, cu flori pe alocuri și tablouri de familie agățate în pereții albi, ca un „reminder” zilnic al lucrurilor frumoase și al oamenilor dragi. Etajul, așa cum îl percepeam atunci, trebuia să fie un loc misterios. Cred că mintea noastră de copii îl asocia cu podul casei bunicilor, pe care ni l-am dorit mereu amenajat pentru joaca noastră zilnică. Acum, etajul nu mi se pare potrivit. E ca și cum aș alege să locuiesc la bloc. În schimb, mansarda are o atmosferă aparte, mai întâi prin felul în care este construită imediat sub acoperiș, apoi prin faptul că te poți bucura de fereastra de deasupra! În serile văratice, poți savura jocurile stelelor stând în patul tău, cu mâinile sub cap și încercând să prinzi vreo stea căzătoare. Două dormitoare și o baie, apoi spații de depozitare, gândite ca un element funcțional al locuinței.

Legătura mea cu natura

Casa aia a mea nu poate fi decât un lucru firesc, încadrat perfect într-un colț de natură, departe de orice zgomot al orașului. Și asta nu pentru că aș urî orașul, ci pentru că locul pe care îl numesc acasă trebuie să fie, în același timp, și o evadare din aglomerația de oameni și de gânduri.

Casa mea are și o grădină. Suficient de mare cât să lase loc copacilor să-și întindă ramurile verzi a răcoare. Și din când în când, să mă primească la umbra lor, tolănită într-un hamac, cu o carte în mână, adormind, poate, mângâiată de vânt. Mi-ar surâde o apă la marginea grădinii. Poate fi un susur de izvor sau un lac liniștit pe care să se așeze din când în când rațe sălbatice.

Nu e nevoie de mult ca să fii fericit! Iar uneori simplitatea e ceea ce face un lucru deosebit.

O casă valoroasă…

Azi pare mai simplu să fii om la casa ta. Sunt atâtea idei de proiecte case, încât e imposibil să nu exclami la un moment dat: „AIA e casa mea!” Cea pe care ai visat-o, cea care ți se potrivește cel mai bine. Dincolo de rapoartele de evaluare imobiliară pe care ți le poate oferi orice evaluator ANEVAR la nevoie, casa ta are valoare prin ceea ce investești în ea și prin felul în care îți construiești amintirile. Cu grijă, ca pe un castel pe care îl vrei trainic și prețios.

Casa mea e valoroasă pentru că ar purta semne ale celei care sunt. Ar fi veselă și primitoare, ar fi ca o plăsmuire a viselor și dorințelor mele împlinite. Casele frumoase fac oamenii fericiți. Sau oamenii fericiți fac case frumoase.

…………………………………………………………………..

Proba a treia a competiției SuperBlog2017 dă liber la visare cu AIA Proiect.

 

De ce nu am câștigat SuperBlog

1 octombrie – începe isteria! Probe, panică, deadline, nervi, noteeee! Apoi contestații și discuții mai mult sau mai puțin private, mai mult sau mai puțin răutăcioase. Apoi liniște, că nu e timp de irosit, vine următoarea probă de foc și toată lumea o ia de la capăt. Mă rog, nu toată lumea, că mulți pornesc la război, însă unii se pierd printre redute.

Nu este cazul să vorbesc din nou despre ce înseamnă SuperBlog. Cei care s-au „îmbolnăvit” de asta, sunt deja în fibrilație și scriu de zor pentru prima probă. Cei care au inițiat o oarecare mișcare „anti” nu au șanse prea mari de izbândă, pentru că SuperBlogul are ceva care șterge creierele supăraților și te trezești cu ei la linia de start plini de zâmbete, de-ți vine să le pui piedică de ciudă. Iar cei care nu au auzit încă de această competiție, vor afla cu siguranța tot ce e de aflat, pentru că zilele astea și multe dintre cele următoare va vui internetul pe această temă.

De ce m-am înscris în fiecare an la SuperBlog? 

Să lăsăm ipocriziile! Ca să câștig, domnule! De aia m-am înscris și pot să jur că tot din același motiv se înscrie toată lumea. Treburile alealalte, spirituale, sunt foarte adevărate uneori, dar sunt complemetare motivului principal. Așadar, lumea se înscrie ca să câștige. Acum, că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg…e o cu totul altă poveste. Dar când scrii articolul ăla cu toată dăruirea (și determinarea! sic!), cu toate speranțele puse în setul ăla Farmecat sau în suma aia rotunjoară în lei sau euro pusă la bătaie, nu poți să nu recunoști că ai avut speranța firavă de a-l scrie pe cel mai bun! Și când realitatea (fie ea și virtuală 😀 sic! ) te-a lovit în moalele c…lasamentului, zi tu că nu ai scos cele mai neaoșe și cele mai inedite combinații de înjurături la adresa onoratului/onorabilului juriu și nu numai! 😈 Și apoi ți-ai zis: Lasă, neicușorule, că-l iau pe următorul! Premiu, zic! Și ai trăit cu speranța asta până s-a terminat SuperBlogul. Juri că nu te mai înscrii cât îi lumea! Doar la Gală te mai duci, așa, de moft, că de fapt nu te interesează prea mult, mai socializezi. Și când bate gongul pentru următoarea etapă, tragi o fugă la formularul de înscriere, ca din reflex.

De ce nu am câștigat SuperBlog

Să vedem…Mai întâi mea culpa:

• În cele mai multe situații, nu mi-am făcut timp suficient să cercetez care e treaba cu sponsorul. Am citit, am prins o idee din zbor și am făcut-o praf postare!
• Am scris aproape mereu cu deadline-ul bătându-mi la ușă, pentru că celelalte treburi, nevirtuale, își cereau dreptul de fiecare dată.
• Am ignorat (nu neapărat cu bună știință) unele sfaturi date de „specialiști” a.k.a câștigători de SuperBlog, jurați, sponsori.

Dar pentru că nu pot să-mi ignor doza de subiectivitate, aș mai găsi câteva motive:

• Unii sponsori nu au știut nici ei ce vor, cam ca în reforma lui Caragiale: să fie creativitate primesc, dar să ne laude și pe noi pe ici pe colo. Când cereau poveste, se puncta caracterul comercial, când se cereau date tehnice, se cerea originalitate. Nu m-am potrivit niciodată cu unii la capitolul ăsta!
• O ușoară neglijență în jurizare. E drept, că dacă aș avea de citit 150 de articole despre epilare, mi-aș cam lua câmpii, iar la un moment dat aș pierde șirul. Cu toate acestea, vreau să cred că un articol de-al meu – chiar nu foarte inspirat – se va clasa mereu deasupra unuia care are 250 de cuvinte și e plin de greșeli de exprimare.
• Lipsa de noroc! Că uneori e ca la jocul de cărți!
• Doza maaare de subiectivitate!

Am mai prins pe ici pe colo câte un premiu, am mai atins suta tot din când în când și am urcat maxim până pe 7. Evident, e un concurs, iar dacă articolele scrise nu au ajuns mai sus de unde au ajuns, e clar că trebuie schimbată stratagema. Sau că trebuie ieșit din concurs.

De ce mai particip la SuperBlog

Pentru că premii! Și pentru că dacă nu am constrângeri, mă las dusă de-acasă (a se citi „de pe blog”) zile întregi, așa că-mi trebuie o ancoră. Poate și pentru că încă mai învăț câte ceva pe parcurs.

Încă nu m-am decis care are să fie strategia, dar e clar că am nevoie de:

1. timp!
2. nervi tari
3. inspirație
4. viziune (și nu viziuni!)
5. timp!!!

Prin urmare, anul acesta ne relaxăm. Scriem când putem, cum putem și (încercăm să) nu ne enervăm! Miza ar fi tot premiile minunate, atâta vreme cât timpul devine răbdător cu mine!

Pledoarie pentru prosoapele de hârtie

Deși o pomenea rar, avea un respect profund pentru mama lui. Îl crescuse singură și îl îmbătase cu atâta afectivitate încât când a devenit adult, i-a fost imposibil să regăsească o stare asemănătoare în preajma vreunei alte femei. (De aici răceala și comportamentul ciudat pe care îl afișa în preajma reprezentantelor sexului frumos.) Și-amintea foarte bine unul din lucrurile pe care i le spunea adesea mama lui:

„Bărbaţii ar trebui să fie ca batistele igienice: catifelaţi, bine mirositori şi de unică folosinţă”.

Nu înțelesese niciodată ultima parte și tocmai de aceea se mulțumi să creadă că o fi fost vreo ironie de-a mamei, ca atunci când își descărca năduful amintindu-și de tatăl lui. Ce a înțeles, însă, foarte bine, a fost restul vorbelor. Prin urmare, toată viața lui, dl. Mogdan a respectat cu sfințenie tot ce înseamnă aspectele legate de propria imagine și de igienă. Uneori, celor din jur le părea obsedat și chiar agasant cu toată vorbăria despre ce e mai bine pentru sănătatea fizică și mintală.

Pentru cei care îl cunoșteau, dl. Mogdan avea o serie întreagă de ciudățenii. Printre ele se număra o cutiuță de plastic pe care o purta tot timpul în servietă. După o prezentare sau o întâlnire de afaceri, o scotea și dispărea o vreme cu ea. De câteva ori, Scarlet îl urmări cu privirea curioasă. Chiar voia să știe despre ce era vorba, mai ales pentru că nu voia să i se confirme că avea drept colaborator vreun psihopat. Așa că într-o zi profită că erau doar ei doi la masă și când se întoarse cu misterioasa cutie, îl abordă direct:

– Ascultă…ce naiba ai în cutia aia?

Dl. Mogdan îi zâmbi ca și cum abia aștepta să îl întrebe cineva acest lucru. Se așeză tacticos la masă, pregătit ca de o prelegere urmată de o demonstrație.

– Vedeți, domnișoară Scarlet…trebuie să fim foarte precauți când vine vorba de sănătatea noastră. Aveți idee la câte pericole suntem predispuși zilnic?

Scarlet se încruntă a nedumerire. Dl. Mogdan scoase cutiuța pe care scria îngrijit, cu litere de mână: prosop de hârtie. Înăuntru erau câteva fâșii rupte dintr-o rolă de hârtie și împăturite cu grijă.

– Studiile recente au arătat cât de neigienice sunt prosoapele clasice, textile sau chiar uscătoarele de mâini. Ar trebui să renunțați și dumneavoastră la ele la birou! Mai bine folosiți prosoape pliate!

Lui Scarlet i se păru că bate câmpii. Dar dl. Mogdan anticipase parcă această reacție și nu-i dădu timp să riposteze.

– Salmonella şi E. coli! Știți deja cât sunt de agresive ambele! Ei bine, cam cu asta ne putem pricopsi dacă nu înțelegem beneficiile prosoapelor de unică folosință! Gândiți-vă! 

Și pentru că nu-i părea încă prea convingător, scoase un articol de ziar împăturit și-i dădu să citească.

– E totul trecut aici! E de la Universitatea Westminster! Citiți!

Scarlet parcurse cu destul interes articolul și părea să facă sens. Ce rost are să te mai speli pe mâini dacă pui la loc alți microbi sau germeni?

– Reiese de aici o statistică interesantă: uscătoarele cu aer rece favorizează creşterea numărului bacteriilor cu 15%, iar cele cu aer cald cu 25%. 

– Exact! De aceea, cele mai indicate sunt produsele de unică folosință. Apoi făcu o pauză, ușor nesigur dacă e momentul pentru abordarea pe care o plănuise de ceva vreme. Mă gândeam…dumneavoastră, domnișoară Scarlet, scrieți atât de frumos…poate vreți să scrieți un articol…Am un client foarte important… dacă sunteți interesată, vă aranjez o întâlnire. Este unul dintre cei mai importanți producători hârtie igienică și de produse de igienă şi curăţenie din țară.

– Nu înțeleg! Vrei să scriu un articol despre hârtie igienică??

– Evident că nu! Nu emit niciodată cerințe superficiale. Cred că lumea ar trebui să știe cât de nocive sunt uscătoarele de mâini! Și că singura variantă viabilă pentru sănătatea fiecăruia sunt prosoapele de hârtie: usucă mâinile mult mai repede şi previn transferul de germeni. Plus că le poți avea cu tine oricând și oriunde. Sunt la îndemână, nu consumă nici energie și, până la urmă, te scutesc și de zgomotul acela infernal!

– Am să mă gândesc…Trebuie să mă documentez…

Nu mințea. Subiectul părea interesant și tot era în căutare de altceva pentru săptămâna viitoare. Editorul o scosese din minți la ultima ședință la redacție.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Articolul a fost scris pentru proba a 8a din competiția SuperBlog 2014.

Secretul. Sau cum să-ți găsești Farmec(ul)

Era o întâlnire de afaceri. Evident, pentru Adam aceasta era o nouă șansă de a o vedea, de a o auzi vorbind și de a-i observa sprâncenele încruntându-se de fiecare dată când nu-i convenea ceva. Noul produs trebuia promovat și nu cunoștea pe nimeni mai potrivit pentru asta în afară de Dl. Mogdan. Altfel, îi era indiferentă prezența lui acolo, de aceea, adesea uita că sunt trei la masă, mai ales că Dl. Agent-de-Vânzări era mereu cu nasul în hârtii, mormăind câte ceva în timp ce mima absența.

– Asta e strategia pe care o propun, spuse Adam, iar discuția a luat o direcție profesională, trădată doar de strălucirea din privirea lui la orice gest sau vorbă a ei. Dl. Mogdan îi privea pe furiș, pe sub ochelarii grosolani cu dioptrii imposibile. Îl ura pe Adam! Dar cu tot atâta înverșunare stătea lipit de el din două motive: era sursa afacerilor lui profitabile și voia să-i cunoască fiecare pas și să-l copieze în detaliu pentru ca într-o bună zi să-i ia locul. La companie și în viața lui Scarlet. De aceea, îi analiza gesturile, îi înregistra vorbele, îi inventaria toate ideile. Devenise vânător și singurul scop în viața lui era să-și ia trofeul! Nu făcea gesturi pripite, culegea informații și se pregătea pentru momentul oportun, pe care nu-l grăbea tocmai pentru că-l voia perfect!

„În jungla urbană, instinctul de vânător e esențial!” își spunea. Și mai știa că un vânător priceput nu trebuie să alerge după vânat, ci trebuie să lase vânatul să se apropie. Treptat. Cu pricepere. Și cu infinită răbdare! Cu compania era mai greu deocamdată. Adam era prea departe de el și nu-i putea analiza toate mișcările privindu-l de după umăr. Dar trebuia să o facă pe EA să-l dorească. Ea era căprioara mult râvnită. Frumoasă și zveltă, cu trăsături fine și ochi negri. Solitară, fragilă, deși nu o arăta niciodată, femeia aparent rece și fără sentimente pe care nu o iubea, dar lângă care ar fi dat mereu bine. Iar el era un comis-voiajor foarte priceput, tocmai pe el însuși să nu se poată „oferi” în ambalajul cel mai potrivit și mai atrăgător?

În timp ce discuția devenise aprinsă cu privire la strategiile de marketing, Dl. Mogdan îl analiza pe Adam, notându-și în carnețelul lui jerpelit tot ce credea că-i poate fi de folos. Părul îi era mereu îngrijit, strălucitor și fără niciun defect. Unghiile – curate. Cămașa – impecabilă, costumul – la dungă. Și mereu mirosea bine. A prospețime. Toate acestea îi dădeau un aer masculin și cu cât Dl. Mogdan înțelegea mai mult asta, cu atât devenea mai înverșunat împotriva lui.

„Nu! Adam nu o va avea niciodată pe Scarlet!”

Se autoinvitase în camera lui de hotel într-o seară. Să discute niște afaceri importante care nu suportau amânare. De fapt, murea de curiozitate să-i violeze intimitatea! Se scuză umil și dispăru la baie, unde începu să scotocească prin dulapuri.

 „Gerovital H3 Men”, silabisi în lumina obscură. „Asta trebuie să fie”!

Peste trei zile își primi coletul de la Farmec: un set complet cu șampon, gel de păr, gel de duș, antiperspirant, spumă și balsam după ras. Primul pas fusese făcut.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare este inspirată din episoade reale și participă la prima probă a concursului Super Blog 2014, sponsorizată de Farmec.