Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: concurs

Mâncare cu…notificare?

Să vedem dacă vă recunoașteți în vreuna din următoarele ipostaze:

Studiu de caz 1.

14 sau 15 ale lunii – zi de salariu. Toată lumea bună iese la cumpărături, că, deh! banii ăia trebuie cheltuiți pe ceva. Pui în coș una, alta, te mai plimbi printre rafturi, iei salamul preferat, ți-aduci aminte că ai ratat raionul de lactate, apoi te mai întâlnești cu Georgeasca la pâine. Ea îți spune cum s-a apucat de dietă, cum a renunțat la făină, la zahăr, cum merge la sală și ce bine se simte. Apoi, aruncă un ochi critic spre coșul tău plin. „Ah! dar salamul? Nu știi că nu e bun? Știi ce bagă în el?” Dar nu apucă să-ți înșire lista cu toate neregulile culinare în ordine alfabetică, pe care ea însăși le-a învățat în cele două zile de când e la dietă, că îți amintești de ceas: umbli de două ore printre rafturi cu salamul și celelalte bunătăți în coș! E cazul să te grăbești spre casă, ca să nu le pui pe masă la temperatura apropiată de punctul de fierbere!

Studiu de caz 2. 

Ajungi acasă frântă după o alergătură continuă de dimineață. Începi să scoți de prin sacoșe tot felul de lucruri pe care le-ai cumpărat. Te uiți și te minunezi câte au încăput în mașină! Apoi te ia cu călduri cât ar putea să mai indice cardul care dimineață fusese plin. Cauți bonuri, mai faci un calcul, te consolezi cu ideea că oricum îți trebuiau toate alea. Te sună o prietenă cu un pretext oarecare. Conversația se lungește. Arunci un ochi pe masă: salamul! De când o fi stând el acolo? O mai fi bun? Te uiți la ceas și răsufli ușurată, nu ai pierdut mai mult de o oră calculând. Salamul e safe!

Studiu de caz 3. 

Aștepți musafiri. Dar, ca la nuntă, nu vin la ora stabilită, ci se lasă așteptați. Și nici nu se vorbesc să vină toți odată. Așa că faci aperitivele, da’nu pe toate, ca să fie proaspăt tăiate. Lași cașcavalul și salamul într-un colț, să fie la îndemână pentru când or apărea și ceilalți. Dar cum ai cam pierdut noțiunea timpului…să nu se fi stricat! Te uiți la ele, te uiți la ceas, pare că nu au stat prea mult în afara frigiderului. Dar dacă…totuși?

Și câte situații care te iau cu valul și uiți lucruri esențiale, cum ar fi…să bagi salamul în frigider! Da, trăim într-o lume nebună! Totul e pe fugă, toate se învârt în jurul nostru cu tot cu acele de ceasornic.

Învățătura?

Eu nu prea mănânc salam. Dar tocmai am descoperit o treabă ingenioasă la Caroli: Salamul Semenic Extra cu carolimetru termic:

Hai că reclama e foarte convingătpare! Pâinița aia care pare proaspătă și crocantă, plus feliuțele de salam care ies discret de sub…capotă! Ca să nu mai zic că roțile și farurile sunt…mâncabile adorabile!

Dincolo de toate astea, nu m-aș fi gândit că un produs alimentar ar putea să aibă o etichetă inovatoare, cu cadran termosensibil care să-mi arate mie dacă produsul este ținut la temperatura optimă. Eticheta-minune își schimbă culoarea în funcție de temperatura produsului. Dacă uiți de salam și te iei cu vorba, eticheta se îngălbenește (și tu odată cu ea, de teamă că l-ai pierdut!), semn că temperatura este peste limita legală  de 8°C. Dar dacă eticheta este încă verde, mai ai timp să o repezi pe Georgeasca cu dieta ei cu tot sau să te întreții cu prietena la telefon. Salamul e încă în mediul lui, sub 8°C.

Mă gândesc ce o mai fi urmând? Cum ar fi să te anunțe salamul că e în prag de expirare? Sau să-ți sune brânza că nu-i place lăsată descoperită în frigider? Sau să-ți strige oul că mai are puțin și face pui? Asta da #mâncarecunotificare!

C-așa-i moda? Nu! C-așa-mi place mie!

Moda a luat-o razna, zău! Unu la mână – lucrurile se schimbă cu o repeziciune uimitoare, că abia poți ține pasul. Azi se poartă turcoaz, mâine e la putere verdele kaki. Dacă te-ai decis că e vremea să renunți, în sfârșit, la blugii tăi clasici, asortați cu vârsta, poți să constați că în perioada imediat următoare devin un articol foarte la modă, din nou. Doi la mână, apar atâtea lucruri care te fac să te simți cool, că ai vrea să-ți petreci timpul mai des prin magazine. Doar că window shoping-ul nu prea reușește să te satisfacă, iar celălalt shoping, ăla pe bune, poate genera cataclisme (ne)naturale, divorțuri, faliment, căderi de tensiune ș.a.m.d.

Unii nu înțeleg dorința femeilor de a cumpăra mereu haine sau pantofi. Iar eu nu-i înțeleg pe cei care nu înțeleg. Pentru unele este vorba de a câștiga admirația celor din jur, de a se simți apreciate, de a se valoriza prin felul în care se îngrijesc de ținuta lor. Pe de altă parte, atunci când alegi ce pui pe tine, iei în calcul felul în care te simți TU, în primul rând, în pielea ta  hainele tale. Felul în care te îmbraci, nu trebuie să te facă să te pierzi în mulțime, ci, dimpotrivă, să te evidențiezi din prima secundă a apariției tale. Iar partea bună este că, pentru a reuși acest lucru, nici nu ai nevoie de ceva strălucitor și opulent, ci de ceva care să te reprezinte, să te descrie așa cum ești de fapt.

Și apoi mai este sfânta depresie! O, #momentulacelacând este  zi de marți continuă, când toate pisicile negre îți taie calea intenționat, când sarea se varsă singură la simpla adiere de vânt. Simți pe propria piele cum s-a scufundat Titanicul și că lumea este cu totul întoarsă împotriva ta, din nu știu ce capriciu al destinului. Ei, și atunci?

The Answear is shopping!

And shopping is the Answear.ro

Cine nu a experimentat la un moment dat bucuria de a-și cumpăra ceva, indiferent de preț sau de cât e de mic articolul cu pricina? Cam cum s-a schimbat starea de spirit și feng-shui-ul imediat ce ai încasat bonul de cumpărături și ai pus mâna pe sacoșa imprimată cu brandul respectiv? Dap, shopping seems to be the way to lift me up!

Să ne cumpărăm câte ceva, zic, măcar din când în când! Evident, nu de oriunde!

Îmi plac ținutele care nu mă încurcă. cele care mă fac să mă simt naturală, care îmi oferă confort și în ceea ce privește mișcarea, dar și un confort psihic.

Ce ținută mă ajută să mă integrez în locurile în care merg?

Desigur, gusturile nu se discută, iar ceea ce pentru toată lumea pare a fi „la modă”, mie îmi poate părea total nepotrivit. Sau invers. Nu am fost niciodată foarte „în pas cu moda”, dar am avut o singură „regulă”, aceea a bunului-simț. Ținutele ți le alegi în funcție de situație. Și pentru că multă vreme o petrecem la locul de muncă, de obicei cam la asta se raportează și felul în care ne îmbrăcăm. Am zile când prefer o ținută mai apropiată de office. Mă face să mă simt importantă, e o ținută care impune respect și ține la distanță pe cei care nu sunt eligibili pentru cercul în care îmi duc existența. În același timp, îmi dă un aer oarecum elegant, aspect esențial pentru cei care lucrează mult cu oamenii.

De multe ori, însă, prefer ceva foarte lejer, mai puțin formal, chiar dacă situația impune o atitudine profi. Nu trebuie neapărat să fii „la patru ace” ca să fii apreciat pentru munca ta. Mă face să mă simt liberă și foarte stăpână pe mine (și foaaaarte tânără! 😀 ) Acest tip de ținută este nelipsită în întâlnirile cu prietenii!

middle2_img_800547

Cu regularitate, îmi reînnoiesc ținuta sport. Sunt adepta mișcării, în orice formă avantajează pe fiecare. Aleg ceea ce îmi dă un aer atletic și mă face să mă simt mulțumită de rezultatul muncii mele:

middle2_img_835922

Când e vorba de cumpărături, fac ochii mari și afișez un zâmbet larg pe față. (Să ridice mâna cine mai face asta! 😀 ) De pildă, zilele acestea sunt în căutare de botine elegante. Am bătut magazinele în căutarea unui model…aproape universal. Să meargă și la elegant și la casual, și la pantaloni și la fustă, și la ce-mi mai trece prin cap să port la un moment dat. Și am dat peste minunăția asta de botine Carinii, de care mi s-au lipit ochi de câteva ore bune:

middle2_img_814072

Cu părere de rău, trebuie să vă las, am niște cumpărături de făcut! 😀

……………………………………………………………………………………

SuperBlogul 2016 te cam îndeamnă la visare. Am visat frumos cu Answear.ro și de data asta.

De ce nu am câștigat SuperBlog

1 octombrie – începe isteria! Probe, panică, deadline, nervi, noteeee! Apoi contestații și discuții mai mult sau mai puțin private, mai mult sau mai puțin răutăcioase. Apoi liniște, că nu e timp de irosit, vine următoarea probă de foc și toată lumea o ia de la capăt. Mă rog, nu toată lumea, că mulți pornesc la război, însă unii se pierd printre redute.

Nu este cazul să vorbesc din nou despre ce înseamnă SuperBlog. Cei care s-au „îmbolnăvit” de asta, sunt deja în fibrilație și scriu de zor pentru prima probă. Cei care au inițiat o oarecare mișcare „anti” nu au șanse prea mari de izbândă, pentru că SuperBlogul are ceva care șterge creierele supăraților și te trezești cu ei la linia de start plini de zâmbete, de-ți vine să le pui piedică de ciudă. Iar cei care nu au auzit încă de această competiție, vor afla cu siguranța tot ce e de aflat, pentru că zilele astea și multe dintre cele următoare va vui internetul pe această temă.

De ce m-am înscris în fiecare an la SuperBlog? 

Să lăsăm ipocriziile! Ca să câștig, domnule! De aia m-am înscris și pot să jur că tot din același motiv se înscrie toată lumea. Treburile alealalte, spirituale, sunt foarte adevărate uneori, dar sunt complemetare motivului principal. Așadar, lumea se înscrie ca să câștige. Acum, că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg…e o cu totul altă poveste. Dar când scrii articolul ăla cu toată dăruirea (și determinarea! sic!), cu toate speranțele puse în setul ăla Farmecat sau în suma aia rotunjoară în lei sau euro pusă la bătaie, nu poți să nu recunoști că ai avut speranța firavă de a-l scrie pe cel mai bun! Și când realitatea (fie ea și virtuală 😀 sic! ) te-a lovit în moalele c…lasamentului, zi tu că nu ai scos cele mai neaoșe și cele mai inedite combinații de înjurături la adresa onoratului/onorabilului juriu și nu numai! 😈 Și apoi ți-ai zis: Lasă, neicușorule, că-l iau pe următorul! Premiu, zic! Și ai trăit cu speranța asta până s-a terminat SuperBlogul. Juri că nu te mai înscrii cât îi lumea! Doar la Gală te mai duci, așa, de moft, că de fapt nu te interesează prea mult, mai socializezi. Și când bate gongul pentru următoarea etapă, tragi o fugă la formularul de înscriere, ca din reflex.

De ce nu am câștigat SuperBlog

Să vedem…Mai întâi mea culpa:

  • În cele mai multe situații, nu mi-am făcut timp suficient să cercetez care e treaba cu sponsorul. Am citit, am prins o idee din zbor și am făcut-o praf postare!
  • Am scris aproape mereu cu deadline-ul bătându-mi la ușă, pentru că celelalte treburi, nevirtuale, își cereau dreptul de fiecare dată.
  • Am ignorat (nu neapărat cu bună știință) unele sfaturi date de „specialiști” a.k.a câștigători de SuperBlog, jurați, sponsori.

Dar pentru că nu pot să-mi ignor doza de subiectivitate, aș mai găsi câteva motive:

  • Unii sponsori nu au știut nici ei ce vor, cam ca în reforma lui Caragiale: să fie creativitate primesc, dar să ne laude și pe noi pe ici pe colo. Când cereau poveste, se puncta caracterul comercial, când se cereau date tehnice, se cerea originalitate. Nu m-am potrivit niciodată cu unii la capitolul ăsta!
  • O ușoară neglijență în jurizare. E drept, că dacă aș avea de citit 150 de articole despre epilare, mi-aș cam lua câmpii, iar la un moment dat aș pierde șirul. Cu toate acestea, vreau să cred că un articol de-al meu – chiar nu foarte inspirat – se va clasa mereu deasupra unuia care are 250 de cuvinte și e plin de greșeli de exprimare.
  • Lipsa de noroc! Că uneori e ca la jocul de cărți!
  • Doza maaare de subiectivitate!

Am mai prins pe ici pe colo câte un premiu, am mai atins suta tot din când în când și am urcat maxim până pe 7. Evident, e un concurs, iar dacă articolele scrise nu au ajuns mai sus de unde au ajuns, e clar că trebuie schimbată stratagema. Sau că trebuie ieșit din concurs.

De ce mai particip la SuperBlog

Pentru că premii! Și pentru că dacă nu am constrângeri, mă las dusă de-acasă (a se citi „de pe blog”) zile întregi, așa că-mi trebuie o ancoră. Poate și pentru că încă mai învăț câte ceva pe parcurs.

Încă nu m-am decis care are să fie strategia, dar e clar că am nevoie de:

  1. timp!
  2. nervi tari
  3. inspirație
  4. viziune (și nu viziuni!)
  5. timp!!!

Prin urmare, anul acesta ne relaxăm. Scriem când putem, cum putem și (încercăm să) nu ne enervăm! Miza ar fi tot premiile minunate, atâta vreme cât timpul devine răbdător cu mine!

14199489_10210226102189729_5256816072534113806_n

Cum să ai un concert la Activ(ia) în vara asta!

Cui nu-i place o plimbare printre rafturile supermarketului preferat imediat ce a pus mâna pe chenzină? Împingi căruțul printre raioane și standuri analizând cu meticulozitate promoții, reduceri și cadouri la orice produs.  Și ca să fii sigur că nu ratezi vreuna, le iei la rând sistematic, scanezi produsul și eticheta și-l arunci în căruțul care devine deodată neîncăpător. Mai zăbovești pe alocuri ca să-ți clătești ochii sau să vezi ce s-a mai inventat în domeniul „mâncărurilor”, uneori încerci și ceva nou, dar revii repede la „ale tale”, clasice, testate, preferate.

În ultima vreme, lactatele sunt pe lista prioritară. Nelipsitul iaurt cu cereale, ca să începi ziua bine, ACTIV, și să nu te mai gândești la mâncare până vine ora pentru gustare. Zărești ceva nou, ceva ce nu ai testat încă: Activia cu nuci! Hm… O fi bun?

images

Activia cu nuci

Și apoi te întorci la preferate: iaurturile Activia de băut (soluția cea mai bună pentru pachetul de la birou!)

images (1)

Activia de băut

Când te uiți mai bine, dai de campanie! CAMPANIE??? Cuvântul cheie care ACTIVează de fiecare dată bloggerii.

poster_ActiviaSummerDrinks_-575x800.jpg

Cum ar fi să mergi la concert în 2016?

Mamăăăă, de când n-am mai fost la un concert! Nu că aș fi mers prea des. Ultimul de care îmi amintesc a fost la Voltaj acum…mi-e și rușine să spun câți ani. Asta dacă nu punem la socoteală concertul Deliei la care am ajuns conjunctural cu echipa de Zumba. Așadar: cum ar fi să câștigi bilete la concertele anului 2016 pentru că alegi să consumi Activia de băut? Recunosc că nu m-aș fi gândit la așa o asociere, dar, în definitiv, finalitatea este cea care contează. Să stai în primele rânduri, să cânți cât te ține vocea sau suflul, să asculți la maxim piesele preferate… Să-ți aduci aminte cum e să fii tânăr și să te bucuri de viață, să te simți liber și să ai sentimentul că în orele acelea timpul stă în loc.

Ce să aleg? 

Instrucțiunile sunt clare: „cumperi unul dintre sortimentele Activia de băut, intri pe activia.ro (sau trimiți SMS la 1772), îți lași datele și numarul de bon și asa te-ai înscris în competiție”. După aceea speri că norocul nu te ocolește și că ajungi câștigător. Da` unde mergem?

N-am fost niciodată la Untold! Mi s-a părut mereu o treabă serioasă și nu mi-am imaginat că aș putea fi parte din fenomen. Până acum. Dacă tot mi s-a dat voie să aleg…

De ce Untold? 

  • pentru că pare „too good to be true”
  • pentru că este unul dintre cele mai așteptate festivaluri din țară
  • pentru că ai acces la cei mai importanți artiști ai momenului și cele mai semnificative proiecte muzicale
  • pentru că o dată în viață (măcar) trebuie să faci ceva wild&crazy
  • pentru că e la Cluj – orașul studenției mele
  • pentru că e în august și aș fi chiar în zonă

Cu cine? 

Didn’t I say wild&crazy?  🙂

Cum să zici cu cine mergi așa…public? Ca să se supere ceilalți? Am două prietene foarte bune. Nu pot să aleg între ele, pentru că, invariabil, una va rămâne supărată. Mai bine le dau share pe Facebook  și n-au decât să se înscrie și ele în competiție. Consortul nu este fan „wild&crazy”, ci mai curând „chill&steady”Așa că am de ales până atunci: fie devin foarte convingătoare în acest sens, iar consortul va avea cea mai tare experiență ever, fie lansez un concurs pe blog pentru the wildest&craziest companion la Untold!

Până una-alta, m-am jucat pe pagina Activia și m-am trezit compozitoare! Check this out: my tune. Nu ți-am stârnit curiozitatea încă? Mai citește o dată, până mă duc să mai iau niște Activia de băut! 😉

 

Am un vis. Cu Diego

Odată ajuns „la casa lui”, fiecare om caută să-și lase amprenta asupra locului, inițial rece și impersonal. Așa începe să aleagă câte un accesoriu potrivit personalității sale, dorințelor, visurilor sau gusturilor. Apoi realizează că trebuie să le alinieze pe toate acestea unui criteriu enervant: bugetul! Totuși, dacă te încăpățânezi suficient să cauți cu îndârjire, descoperi cu mare bucurie, că poți găsi soluții care să împace dorința cu posibilitățile de a o îndeplini. 

Sunt și eu om la casa mea!

De ceva vreme, e drept. Dar mi-amintesc febra căutărilor când apartamentul trebuia finisat:

  • De care parchet?
  • Ce culoare?
  • Câți bani???
  • Câți metri pătrați ai zis?
  • Dar gresia? Ce culoare?
  • Și faianță câtă?
  • Ce mobilă e mai practică pentru spațiul ăsta?
  • Iar vrei perdele lungi?
  • Covor NU ne punem!

Isteria a trecut, iar acum privim în urmă cu îngăduință. Desigur…cu cât trece timpul, cu atât realizezi că parchetul e prea închis pentru camera de zi pe unde se perindă lumea, că perdeaua e ușor prea înflorată, că ar trebui totuși și un covor în living. Așa că te așezi cu capul în mâini, lângă o cafea aburindă (din partea casei, desigur!) și dai drumul la vise:

Mda. Este clar că ar putea arăta într-o mie de feluri casa ta. Dar indiferent de culori, materiale, mobilă, aranjamente, sunt unele constante:

  1. simplitatea – fără lucruri încărcate care ar da senzația de spațiu sufocant
  2. bunul gust – alinierea preferințelor la ceea ce se consideră a fi „la modă”, fără prea multe extravaganțe, totuși
  3. funcționalitatea – adaptarea la realitățile căminului tău (prezența copiilor, spațiul de care dispui)
  4. micile refugii – de pildă, fiecare își dorește „colțul lui”, fie un fotoliu lângă fereastră, fie un birou, fie un dulăpuior personalizat etc.

Start la vise, RuDIE,GO!

Să visăm frumos, așadar. Dar mai întâi, faceți cunoștință cu Diego, „Vrăjitorul de stil”:

diego_RO-300x101.jpg

Mi-a întins cartea de vizită, mai mult decât convingătoare:

DIEGO este un participant influent pe piaţa produselor pentru amenajări interioare din Bazinul Carpatic, distribuind în special parchet laminat, covoare şi mochetă, covoare PVC, perdele şi draperii, împreună cu toate accesoriile aferente decorării uşoare şi practice a căminului ideal. Vă punem la dispoziţie o gamă largă de produse de calitate impecabilă la preţuri avantajoase în peste 140 de magazine DIEGO deschise de-a lungul timpului în România, Ungaria şi Slovacia.

Pe mine m-a fermecat: m-a plimbat atât printre ofertele de vise fericite, încât am amețit! Sau…o fi fost de la cafea? M-am trezit răsfoind câte o filă (chiar de poveste) și exclamând:

Da! Parchetul ăsta este nuanța mea preferată! De fag! Iar prețul este cu adevărat „exploziv”!

parchet

Știam de recomandările pentru parchet laminat, dar nu auzisem de tehnologia Woodstep până atunci, așa că am căutat tot la Diego explicațiile:

  • rezistent la uzură
  • absoarbe mult mai bine umiditatea
  • detalii fidele și realistice ale decorului
  • îmbinare ușoară
  • 30 de ani garanție de sistem

În timp ce visul meu se cuibărea liniștit, mi-am adus aminte de vecina! O inundație taman înainte de sărbători, i-a cam distrus nervii și casa de vis! Adică să înec frumusețe de parchet dintr-o eroare umană de la etajul superior? Nu-i a bună! Dar Diego are mereu și planul B: LVT pardoseală rezistentă la apă:

pardoseala rezistenta

Bun! S-o asortăm, zic! În general, nu-mi plac covoarele, dar parcă nu poți lăsa pardoseala așa…golașă. Nu m-am putut decide care dintre aceste covoare Tulipo ar merge mai bine.

Ca să arate special, ar merge și un tapet pe un perete din camera de zi. Poate…acesta?

5996285402873-tapeta-florance-227229-pink-szinminta-01

Și dacă tot avem liber la vise, pot să aleg și o perdea, nu?

5996285690171-fuggony-fenyatereszto-salsa-piros-szinminta-02

Răsfoind cataloagele, m-am trezit și cu un plan de bătaie. Ca de obicei, încurcat repede de niște întrebări …tehnice. Galant, Diego are soluții și pentru ele:

servicii

Mai rămâne o singură problemă. Cea mai spinoasă, ucigătoare de vise: îmi permit visul ăsta? Diego zice ceva de un card de fidelitate:

klubkartyas_fiu_ro.jpg

Unele produse au preț mult mai avantajos pentru cei care dețin minunatul card. Se pare că mi s-au epuizat piedicile!

Home is where your heart is!

„Casa ta te reprezintă. Este locul unde îţi găseşti liniştea şi inspiraţia, unde te relaxezi şi petreci timp preţios alături de cei dragi.”

E locul unde te întorci mereu cu drag și unde trăiești momentele cele mai intense ale existenței. E locul cald și confortabil care te face să te simți liniștit și în siguranță. De aceea, este esențial să alegi ceea ce te reprezintă, făcând-o unică pentru tine și pentru cei dragi ție.

……………………………………………………………………………………………

Mi-am decorat casa de vis împreună cu Diego pentru proba nr. 3 a competiției Spring SuperBlog 2016.

 

Sc…hairy Movie – Întâmplări adevărate

Am găsit acum formula!
De obsesii mă dezbăr
și nu mai bocesc întruna
când e vorba despre …păr.

Nenicule, rima asta e curat trasă de păr, dar nu departe de-adevăr!

Tragedia greacă și-a încheiat epoca de ceva vreme, dar nu se compară deloc cu nepieritoarea tragedie feminină. Cum să arăți ravisantă, elegantă și încântătoare, fără nicio urmă de defect ce ar putea știrbi imaginea de divă? Analiză din cap până-n picioare spre evaluarea corectă și exactă a întregului look:

*Tenul? Impecabil!
*Podoaba capilară? Ireal de mătăsoasă!
*Corpul? Zvelt ca o căprioară!
*Unghiile? Perfecțiunea întruchipată!
*Picioarele? Superbissime!

Ups! Ia dă puțin filmul înapoi! Focus pe picioare! Ce-i ăla? Cum care ăla? Firul! Firul??? De păr!!!! Și iată cum lucrurile o iau razna:

Nu e de râs! Specialiștii spun că situația poate genera grave depresii, mai ales în caz de repetare la intervale regulate!
Uneori justificată, alteori închipuită, această tragedie feminină reiese din lupta continuă a sexului frumos pentru a câștiga pariul cu oglinda:

Oglindă oglinjoară
cine n-are păr din țară?

S-o ferească ăl de sus pe oglindă, dacă reflectă ea vreun fir de păr, fie el rătăcit, mic și aparent inofensiv!

Când se declanșează hair-isteria?

Sc…hairy Movie – 1. Când începem să conștientizăm că părul, altul decât cel „benign” care ne împodobește scalpul, reprezintă un dușman real în lupta pentru feminitate. Te duci seara la culcare o fetiță fericită care-și strânge păpușa în brațe și te trezești tânără domnișoară cu o mulțime de probleme de rezolvat: coșuri, nervi, păr nedorit.

Sc…hairy Movie – 2. Petrecere. Uitată încă de când a fost anunțată, pentru că nu face parte din cercul intereselor tale. Totuși, e o obligație! Adică un „must be there”, fără eschivare. Alegi rochia preferată. Evident, e scurtă. C-așa-ți șade bine. Arunci o privire spre picioarele tale. Scoți un țipăt. Nu sunt chiar în cea mai bună formă, nu? Te apucă nervii: cum ai putut uita de petrecere? Când să te mai duci la salon? Te uiți la ceas. Înjuri birjărește. Iei lama. Și…

Sc…hairy Movie 3. El. Tot ce ai visat. Suferi lângă telefonul care nu mai sună. Te zbați, invoci spirite ca să schimbi feng-ul shui. Te lași păgubașă, oftând în fiecare seară. Și într-o zi binecuvântată, te sună. „Ne vedem la ora 18?”. Ai țipa, dar nu se cuvine. Ai leșina, dar nu ai timp. Ești încă la serviciu. Ți-aduci aminte că programarea la epilat este abia mâine. Să-l suni să amâni întâlnirea? Să-l refuzi? Nuuuu! Nici gând! Mai bine te isterizezi! Iei lama. Și…

Situația…scapă adesea de sub control! Pare că e pe repeat. Deși contextele diferă, problema este în esență, aceeași: ești luată pe nepregătite. Soluția nu poate fi decât epilarea definitivă. Fără bătăi de cap ulterioare: nu dureri, nu timp pierdut, nu buget găurit, nu stres că ratezi vreo ocazie de neratat!
Ziceam în incipitul aproape ex abruptus că:

Gata cu sperietura!
Tocmai am găsit formula:
laser, ceară, IPL
și-am să fiu ca D(i)V(e)L(e)!

E bun un aparat de epilat la casa omului femeii! Sau, după caz, la salonul unde mergi de atâta vreme. Cea mai inovatoare tehnologie pentru îndepărtarea definitivă a părului nedorit: lumina pulsată IPL.

silkn-sensepil-epilator-ipl

Motive bune să lași isteria la o parte:
– ședințe puține, deci economisim timp
– simplu de folosit – prea simplu! Ca la carte manual
– siguranță maximă – aparat inteligent, nu acționează decât dacă pielea e pregătită pentru asta
– nici urmă de durere. Nici măcar de cap!

Sc…hairy Movie a ajuns, astfel, la final! Fericit, desigur! Hasta la vista, baby!

……………………………………………………………
Da, e ca la Hollywood! Definitiv! Epilare cu Silkn Romania și Total Pro Beauty, la SuperBlog 2015.

silkn.ro-logo-241x300.jpg

Delacodiada și Toniseea sau Epopeea brânzei

Toate lucrurile merg bine, până când încep să se-mpută se strice și apoi trebuie să le faci din nou să meargă bine!

Aforism cu autor anonim.

(Deși asumat cu modestie de Toni Delaco, gurile rele spun că, de fapt, sursa acestei înțelepciuni este însăși pisica Lenuța și că de aici a pornit mărul cașcavalul discordiei, adică toată tevatura descrisă mai jos.)

Pisica Lenuța trăia în armonie absolută cu universul ei rotund și afumat.

2889714342_194fa54eca

(sursa foto)

Într-o bună zi, însă, i-a cășunat pe preacinstitul Toni. Indignată de zicala că brânza bună stă, chipurile, în burduf de câine, a decretat că ăsta e motiv numai bun de revoluție pentru discriminare rasială. Așa că și-a ascuțit ghiarele, și-a zbârlit părul de pe spate, a luat poziția de război și l-a citat pe stimabil la o întrevedere extraordinară, într-o zi de vineri, 13:

e025b1277646f972feac235bfc0b6a1d

(Sursa foto: Google)

Să nu vii acasă până nu găsești cea mai bună brânză din lume!

Pesemne că ea citise prea multe cărți din literatura universală. Toni știa că Lenuța lui e ”cea mai pisică scriitoare*, care se exprimă cursiv și elegant”. Din păcate, nu era ca toate pisicile, să se viseze și ea o prințesă cu rochie și diademă, așteptându-l pe Toniprințul călare pe cașcaval alb. Nuuu, ar fi fost prea simplu! Ea visa eroi moderni care să facă lucruri imposibile. Pentru ea, firește. Ca sursă de inspirație pentru următoarea carte. (Căci tot gurile rele spun că nici această din urmă viitoare ispravă anunțată de lăudărosul Toni nu-i va aparține lui, ci inegalabilei Lenuțe!)

Așadar, Toni s-a dus. Unde a văzut cu ochii. Ar fi vrut să încalece pe Mustangul său, dar o călătorie în jurul lumii nu se face decât în balon, în avion, cu ia-mă-nene sau cu toate astea la un loc. A luat-o latitudinal și longitudinal, pestă mări și țări și sate mai cunoscute sau mai puțin cunoscute până i s-a brânzit elanul! Peste tot numai brânzeturi dezamăgitoare: care mai puturoasă, care mai uscată, care mai groaznică cu gust de var, care dulce precum crème au fromage, care verde, care albastră. Simțea cum îl iau nădușelile. În mare parte nu de la misiunea sa(l)bbatică în care fusese lansat, ci de la mirosul emanat de mostra de brânză preluată spre studiu și aprofundare din Marea Britanie. De unde avea să știe el care e cea mai bună brânză din lume? Totul e subiectiv, nu-i așa?

Ce poate să-mi placă mie, e foarte probabil să nu-i placă ei, gândi Toni. Dar dacă nici o pisică nu mai știe rosturile și gusturile…cine să le deslușească? Că doar ea e cel mai mare fan brânză din sud-estul Europei!

Așa a rătăcit Toniprințul prin 60 de țări, vreo 100.000de km. De-a lungul și de-a latul, uneori și de-a diagonala, ca nebunul (de la șah!). Lumea a început să intre la bănuieli. Ba că pisica Lenuța i-a făcut felul ca să pună ea mâna pe cașcaval, ba că l-au răpit ielele, știindu-l cât e de galant cu femeile, ba că fugit în Țara Brânzei ca să caute nemurirea. În țară nu mai circulau bancuri cu Chuck Norris, ci bancuri cu Toni Delaco:

-Ce a fost înainte de Toni Delaco?
-O (mare) brânză!

Pisica Lenuța își luase gândul de la festinul promis, așa că a decis să intre în greva brânzei. Până când s-a schimbat la blană:

Între timp, Toni bătea din poartă-n poartă, sperând că va găsi absolutul în brânză. I-au luat cinci ani să înțeleagă că ceea ce caută se află mai la îndemână decât credea.

images
Abia atunci a decis să se întoarcă. Mult mai serios și cu mult mai înțelept. Lumea îl primea cu aclamații urmate de întrebarea: Ai găsit-o? Unde? Cum? Ce culoare are? Dar gustul?

Cu o tonalitate sobră și plin de importanță, Toni a acceptat o conferință de presă, promițând că va răspunde întrebărilor celor curioși.

Cum arată?
Rotundă. Ca un cerc pe care tocmai l-am închis după 5 ani. Și albă. Pufoasă.
Ce gust are?
Delicios! Ceva între duceața laptelui de munte, finețea smântânii proaspete și  aroma lemnului de brad în care a fost învelită.
De unde provine?
Nu de unde vă așteptați, asta e cert. Uneori străbați 100.000 de km și constați că trebuie să te întorci de unde ai plecat, ca să ai o viziune clară asupra lucrurilor. Și nu prea departe, în afara lor. Că doar nu lucrul în sine e frumos/gustos/elegant ș.a.m.d. Ci tu ești ingredientul secret care îi oferă aceste atribute. Propriile tare gusturi.
Că veni vorba de ingredientul secret, ce o face diferită de celelalte brânzeturi?
De aia e secret. Rețeta e ca un puzzle. Toată lumea știe din ce e făcută brânza. Ritualul e, însă, ascuns! „Sunt milioane de feluri de a face brânza, așa cum sunt milioane de feluri de a face dragoste”!
Cum se numește?
Ei, asta-i! Cum să se numeasă altfel decât Delaco?
Delaco, firește. Și mai cum?

Întrerupem programul. Pentru că Toni, devenit gurul brânzei, vrea exclusivitate, nu putem dezvălui numele sau celelalte detalii despre noul produs. Rugăm insistent cititorii să revină în luna decembrie, pentru a afla deznodământul poveștii! 😈 Vom vedea atunci dacă pisica Lenuța a renunțat la dieta cu varză, recăpătându-și culoarea și cea mai bună brânză sau…

…………………………………………………………
Poveste inspirată din jurnalul de călătorie al celebrului personaj Toni Delaco, pentru proba cu numărul 21 a SuperBlogului 2015.
Alte surse de informare desoperite din întâmplare:
http://www.descopera.ro/dnews/5759207-cea-mai-buna-branza-din-lume
http://www.gandul.info/magazin/cea-mai-apreciata-branza-din-lume-a-aparut-dintr-o-greseala-si-are-un-secret-ciudat-pe-care-nu-il-poate-explica-nimeni-14660913
http://www.cabral.ro/pentru-copii/interviu-in-10-intrebari-pentru-guralivul-toni

*parafrază după o afirmație a celebrului Toni Delaco, pentru a evita o cacofonie 😀

Jurnal de bord: Eu…în pielea mea

download

Existența ne este marcată de tot felul de visuri, mai mult sau mai puțin utopice. Cunoașteți vreo fetiță care să nu-și fi dorit să fie, măcar la un moment dat, prințesă? Cât de des nu ai încălțat, copilă fiind, pantofii cu toc ai mamei și nu ai folosit, poate stângaci, rujul ei? Ce senzație îți lasă fotografiile care te înfățișează în rochia preferată a copilăriei tale, purtată cu mândrie și puțină importanță și în care ai exersat piruete sau reverențe?

Ca orice femeie din lumea asta, am avut dorințe, visuri, idealuri, dar deasupra tuturor s-a aflat, fără îndoială, nevoia de a mă simți frumoasă, de a mă simți perfect în propria piele, nu pentru cei din jur, cât pentru mine. În multe situații, a fost o adevărată bătălie, deloc ușoară și, de aceea, adesea am pierdut uneori în câte o „confruntare care-pe-care” : eu versus pielea mea. Dacă fac o retrospecție, însă, constat că scorul îmi este favorabil, iar asta și pentru că, la un moment dat, am avut alături produse românesti de calitate, inovații pe care specialiștii Gerovital au știut să le adapteze diferitelor nevoi și sensibilități ale pielii

Înapoi…în vremuri „imemoriale”…

Evident, nu am nici cea mai vagă idee cum se simțea pielea mea când m-am dezlipit din pântecele mamei. Dar uneori cred că senzația aceea a primei atingeri delicate, se conservă în noi și se reactivează când, la rândul nostru, trăim minunea acestei atingeri din cealaltă perspectivă. Degetele tale și pielea miraculos de fină a copilului tău. Simply love it! Poți să-ți imaginezi ceva mai diafan? Mai pur? Frumusețea în starea ei naturală! De aceea, nu ratezi niciun moment de a-l mângâia, de a ți-l apropia și de a-ți delecta toate simțurile, cu precădere cele tactile.

„Copil fiind…păduri cutreieram”

Poate chiar păduri, nu. Dar sigur toate ulițele copilăriei mele sunt pecetluite cu amintiri ale năzbâtiilor pe care le-am trăit la intensitate maximă.

  • Căzut din copac – Bifat!
  • Căzut de pe bicicletă – Bifat!
  • Julituri după „Prinselea”, „Ascunselea”, „nouă pietre”, „Hoții și vardiștii” etc. – Bifat! De nenumărate ori!
  • Zgârieturi după aventuri cu animale – Bifat!

Câte altele nu ne-au adus „semne de bună purtare” în încercarea de a vedea ce ne poate pielea? Cum s-ar fi rezolvat atunci mai ușor și mai repede toate problemele cu o cremă dermoreparatoare! Orice iritație sau leziune superficială, orice cicatrice sau traumatism minor s-ar fi vindecat mai repede. Când ești copil, nu-ți plac nici pansamentele cu iod, nici dezinfectările cu spirt, nici vizitele la medic, nici doftoriile bunicii. Tot ce vrei este să-ți calmezi durerea sau usturimea și să te întorci mai repede la joacă. Da, senzația aceea mi-o amintesc și acum, dar zâmbind. Pentru că atunci… I really hated it!

Adolescența și nebuniile ei

Nu cred că este perioadă mai controversată decât aceea a adolescenței! Te lovește fără să-ți dai seama și le lasă atât de bulversat, încât în tot timpul ăsta, nu ești sigur dacă te iubești sau te urăști, dacă vrei sau nu vrei, dacă simți sau nu simți. Iar tenul…Ei, bine, când vine vorba de ten, știm foarte bine că aici se suferă uneori mai rău decât în dragoste! Când m-am trezit cu fruntea plină de coșuri și am constatat că această stare de fapt are să mai dureze o vreme, I really hated it! Încercam să maschez cu un breton tăiat mai lung sau cu privirea mai mult în jos. Mi se părea nedrept și umilitor. De machiaje nici nu putea fi vorba pe vremea aceea, astfel că lumea părea cu adevărat sumbră. Nu prea dă bine să apari la prima întâlnire cu fața bombardată, nu? Numai cât îmi amintesc și…mi se face pielea de găină!

Dulce tinerețe…

Ți s-a întâmplat să te simți atât de iubită la un moment dat, încât, pe lângă senzația de plutire, să ți se pară că ești cu adevărat frumoasă! Să te uiți în oglindă și să-ți vină să râzi și să te minunezi că imaginea aceea este a ta? Cam ca în cântec:

Să ți se pară că toate imperfecțiunile tenului tău au dispărut și că doar dragostea asta pârdalnică pare să fie leacul perfect. Și apoi să-ți vină să urli în gura mare, mângâindu-ți obrajii înroșiți: I simply love it!

Cred că una din perioadele în care mi-am iubit tenul și pielea a fost atunci când am fost însărcinată! De ca și cum zăcea închisă în mine frumusețea absolută, întrupată în minunea care creștea cu fiecare zi, iar această frumusețe „dădea pe dinafară”! Îmi admiram în oglindă tenul luminos și fără urmă de imperfecțiuni. Îmi atingeam pielea care părea, la propriu, de catifea. Și, din nou am simțit atunci că I simply love it!

Momentul acela când scrie în buletin 35+

Nu e prea distractiv, nu? Toate grijile pe care ți le-ai făcut încă înainte de a te apropia de 30, par să devină acum certitudini. Zilnic zărești câte un rid nou care sapă adânc, stâlcind frumusețea tenului tău. „I really, really hate it!” exclami și ai da orice să știi că s-a inventat elixirul tinereții veșnice. În esență, el nu s-a inventat (încă), dar am experimentat, pe propria piele, unele dintre cele mai eficiente produse de tradiție din gama anti-age. Și parcă lucrurile nu mai par atât de sumbre. Cremă antirid, cremă antiacneică, cremă hidratantă, ba chiar și un demachiant delicat care să nu-ți mai agreseze pielea și ochii. Și uite așa, chiar dacă destinul și timpul par să comploteze, nu te lași și le râzi în nas, în timp ce te uiți în oglindă, cu satisfacția celei care a mai câștigat o bătălie împotriva lor: I simply love it!

Momente dificile se regăsesc mereu în viața noastră. Important este felul în care le faci față. Iar ca să reușești acest lucru trebuie să înveți să te iubești pe tine, suficient cât să poți exclama dimineața devreme, înainte de a te lua la trântă cu cotidianul: mă simt extrem de bine în pielea mea!

images

………………………………………………………………………………………………

Iar ca să reușești acest lucru, dă Farmec pielii tale! Așa zice și proba numărul 19 a SuperBlogului 2015!

Sursa foto: Google

farmec_superblog_proba

 

Un jurnal. O vacanță. Un vis

Seară. Ora 22. Faci sinteza zilei care se apropie de un final furtunos: o ceartă matinală cu șeful, cafeaua vărsată pe laptop la pauza de masă, oameni nemulțumiți în jur, un deadline pentru un proiect important. Se învârt toate în capul tău și simți că te ia cu amețeală. Simți că ai ajuns la capătul puterilor și răbdărilor. Urăști scaunul ergonomic și zgomotul tastelor care îți amintește că existența ultimelor săptămâni de caracterizează printr-o monotonie supărătoare. Și ai vrea să evadezi. Nu oriunde, ci într-un loc care să-ți aducă liniștea de care ai nevoie.

VacanteSpeciale.ro5_-250x250

O vacanță! C(e)N(-aș)D(a) pentru o vacanță specială!

Am decis să abandonez realitatea pentru câteva clipe. În fond, problemele nu pleacă nicăieri. Mi-am scos albumul cu amintiri și m-am întors, tiptil, pe drumuri de munte, printre valurile albastre ale mărilor, printre fiordurile norvegiene. E un veritabil #jurnaldecalatorie pe care îl răsfoiesc de fiecare dată când simt cum cotidianul mă încorsetează.

20151111_222357

2007 – Grecia – Paralia Katerini

Amintirea aceasta este îmbrăcată în cele mai fine nisipuri aurii și scăldată de liniștea mării albastre: Marea Egee. Prima ieșire din spațiul românesc a fost puternic marcată de apropierea de spațiul mitologic al faimosului munte Olimp. Perfect pentru o „săptămână de miere”! Aspectul impunător al celor 24 de mănăstiri din așezarea monastică de la Meteora te lasă cu adevărat fără suflare, în timp ce frumusețea insulei Skiathos este o dovadă vie că Raiul există și că o bucată din el se află chiar aici, pe pământ. Iar până acolo ne-a însoțit echipajul căpitanului Kostas, nu oricum, ci cu voie bună, dansuri și muzică grecească.

Această prezentare necesită JavaScript.

2010 – Grecia – Kamena Vourla

Nu am plănuit niciodată să merg într-un loc sau altul, cu atât mai puțin să revin într-o țară. S-a întâmplat ca lucrurile să se așeze așa cum trebuie, astfel încât am fost suficient de norocoasă cât să „pescuiesc” oportunități pentru vacanțe speciale. La 160 de km nord de Atena, Kamena Vourla m-a impresionat prin imaginea sa exotică, alta decât cea rămasă din experiența anterioară în Grecia. Izvoare de ape minerale, livezi de măslini, locuințe primitoare și oameni inimoși. Nimic mai relaxant decât o noapte petrecută într-o tavernă, alături de cei mai veseli greci pe care i-am întâlnit vreodată. Am străbătut apoi, la picior, străzile Atenei și am avut sentimentul că istoria nu mai este doar o pagină dintr-o carte, ci un lucru pe care îl poți trăi și simți.

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Italia – Reggio Emilia

Am învățat acolo că Italia înseamnă mai mult decât Roma, pizza și paste. Acolo am întâlnit cei mai prietenoși italieni (pentru că jurnalul meu de călătorie însumează și alte pagini cu experiențe în această țară), foarte mândri de ceea ce reprezintă orașul lor. Istoria, gastronomia, arta, cultul pentru educație și …dragul de biciclete. Iată cinci motive pentru care a meritat să ajung aici!

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Turcia – Elazig

O schimbare de decor este binevenită! Contactul cu lumea îndepărtată a Turciei asiatice, unde încă sunt vii tradițiile cele mai interesante pentru această cultură. Elazig este un oraș unde tradiționalul și modernul conviețuiesc foarte frumos, unde oamenii sunt primitori și gata să-ți arate ce e mai reprezentativ pentru universul lor. Moschei, Coran, veșminte, cafeaua turcească, mâncarea specifică și, evident, binecuvântatul Hamam! Cum aș chimba acum scaunul ergonomic cu un loc pe gresia caldă a băilor turcești!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Suedia – Stockholm

It was like…a dream come true! Primul meu contact cu o țară nordică a fost impresionant! Am simțit în toți porii libertatea! Libertatea gândirii, libertatea expresiei, libertatea în toate formele ei. Cel mai bine cunoști un oraș, luând la pas toate obectivele turistice pe care le poți parcurge într-un timp relativ scurt. Muzeul VasaMuzeul SkansenPalatul RegalGlobe Arena… Locuri care îți taie răsuflarea și te fac să-ți dorești să găsești mereu circuite turistice care să-ți satisfacă pofta nebună de a cuprinde cu ochii frumusețile acestei lumi!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Norvegia – Voss

După Norvegia, am avut multă vreme senzația că nu mai poate fi nimic mai frumos! Pentru că acolo m-am îndrăgostit! De fiorduri de oameni, de țară, de frumuseți, de vreme, de flori, de case…În Voss am aflat că există Moș Crăciun și că are o casă mică și primitoare. Tot aici, am văzut muntele plin de zăpadă, la poalele căruia era plin de flori și de verdeață. Am traversat tuneluri și mi-am spălat mâinile în apa rece a fiordurilor. Cu adevărat de vis!

Această prezentare necesită JavaScript.

Jurnalul meu de călătorie are încă destule file nescrise. Și acum, din scaunul meu ergonomic, mi-am abandonat proiectul la care lucram, ca să pot visa puțin până la miezul nopții. Destinația următoare: Portugalia! Și dacă tot i-am cunoscut pe cei de la CND Turism – Vacanțe speciale, am să profit de traseul propus:

 Lisabona – Porto – Fatima – Estoril – Cascais  -Cabo da Roca – Sintra

Sunt atât de multe lucruri minunate pe care trebuie să le vezi în oricare din aceste locuri. Lucruri pe care trebuie să le simți, cu ochii închiși. Și apoi, lucruri pe care trebuie să le povestești mai departe…

Desigur, ideal ar fi să poți avea șansa să lucrezi călătorind sau să călătorești lucrând. Ca la sfârșit de zi să poți răspunde încântat la întrebarea „Cu ce te ocupi?” „Work and travel”! Da, cred că asta mi-ar plăcea să fac cel mai mult! Să văd lumea, să deschid ochii larg și să-mi umplu mintea și sufletul cu tot ceea ce pot cuprinde cu vederea.

Și totuși, imposibilul poate deveni posibil!

……………………………………………………………………………….

Îndrăznesc să visez cu CND Turism -Vacanțe speciale, la SUperBlog 2015

vacantespeciale-300x110

Sursa foto: arhiva personală și site-ul CND Turism – Vacanțe speciale

Cum să (re)faci o grădină cu mâna ta

Motto:
De-aș avea grădina mea
scule noi mi-aș cumpăra.
Eu n-ascult de orbi și surzi,
ci m-aș duce la GTools!

Cine nu visează la o casă minunată, la oaza de liniște în mijlocul naturii, la o grădină fermecată cu mult verde! Visăm, e drept, doar că dacă stăm așa cu ochii la soare visând „în gol”, tot ce e posibil să treacă visul pe lână noi. Sau noi pe lângă vis.
Da, și eu mi-am dorit, la un moment dat, o casă. Mi-am imaginat-o în cele mai mici detalii, de la aleea care unește poarta cu intrarea casei, pavată cu pietriș și flancată de flori, până la gardul viu din jurul casei, la gazonul impecabil sau la foișorul care tronează în spatele curții. N-a fost să fie (încă!). Ne-am mutat tot la bloc, doar că am reușit să evităm asfaltul înfierbântat al marelui oraș. Pe vârful dealului e ca la țară. Aer curat, verdeață cât cuprinde și spațiu cât să simți libertatea. Ca să fie norocul complet, hop și oameni inimoși cu dorința de a face locul să arate de să-ți fie mai mare dragul!
Tata spune mereu că dacă vrei să iasă un lucru ca lumea, trebuie musai să-l faci cu mâna ta! Ca să fie sigur că nu uităm sfatul, a ținut mult să ne insufle faptul că trebuie să știm a face de toate. Ei, acum..chiar de toate??? Nu m-am văzut nicicând amenajând spațiul verde din fața blocului. Eu nu, dar consortul da! Și cum s-au găsit repede susținători ai ideii, după principiul „vecini din (aproape) toate scările, uniți-vă!”, iată atmosfera de lucru:
20151005_174815

Om cu om, și mic și mare
au pus de-o amenajare!

Întâi au pus mână de la mână, de și-au cumpărat tot felul de scule electrice. Asta după ce vreo două veri au făcut cu rândul la cositul ierbii, prin metoda tradițională: cu coasa lui nea Iordache! Până le-au tremurat genunchii și au rămas cu legănatul ca gest reflex. Suficient motiv să se reorganizeze și să cumpere o coasă cu motor.
EM2651UH-570x310

În rate, firește, că e mai rentabil. Și așa am scăpat, mai întâi de bălăriile care împânziseră tot spațiul verde de jur împrejurul celor trei blocuri. Și pentru că le-a plăcut cum a ieșit, nu s-au oprit aici. Au făcut rost de o drujbă, numai bună de retezat un trunchi vechi de copac, să facă loc de șezătoare sub celebrul, de acum, nuc.

Partea a doua: locul de joacă. Au adus pământ și nisip și au copertat tot terenul, după care l-au udat și au semănat gazon nou. L-au păzit de cai rătăciți, de copii zburdalnici și de ciori enervante care se repezeau la mâncat semințele, gratis. Pe margine, au plantat 88 de arbori de tuia. Frumoși și eleganți. Au recondiționat băncile și foișorul și au format câteva alei noi betonate. Iar acum, fața blocului arată așa:

20151031_084920

Firele de gazon cresc timid, dar trag nădejde că dacă nu le-au răpus ciorile, până la primăvară s-or îndesi.

Băieții veseli nu s-au liniștit încă! O grădină, chiar și la comun, trebuie îngrijită permanent. Prin urmare, s-a întrunit „Sfatul popular” și s-a decis: mai trebuie făcute câteva achiziții…electrice. Evident, muierile au exclamat ironice:

Gee! Tools? Again?

De fapt, n-au zis chiar rău! GTools e o sugestie numai bună. E drept că nu rentează să mergi chiar până la București, chiar dacă showroom-ul lor ar fi o șansă bună pentru băieți să evalueze „tactil” produsele. S-ar pierde pe acolo, cu siguranță, și în loc să vină acasă doar cu mașina electrică de tuns iarba sau gazonul, ne-am trezi și cu alte accesorii, scule sau mașini electrice. De fapt, și așa au dezvoltat o pasiune, se pare, pentru astfel de accesorii! Și cum site-ul are o ofertă mai mult decât variată, e foarte posibil ca spațiul de depozitare al cartierului să devină neîncăpător.

Una peste alta, toată lumea (chiar și cârcotașii) e mulțumită de ceea ce a ieșit. Ceea ce însemnă că e adevărat:

download

………………………………………………………………………………………………………

Provocare posibilă cu puțin „ajutor”, totuși, de la GTools.ro, pentru a trece cu bine de proba meșterului priceput, din concursul SuperBlog 2015.

Gtools_mic-300x240

Sursa bună…trece primejdia rea!

Tragicomedie (aproape de dramă!) în trei acte

Decorul: O carcasă obișnuită, în zilele noastre
Personajele:
Procesorul
Placa de bază
Hard disk-ul
Placa video
Ventilatorul
În afara carcasei:
Tastatura
Monitorul

Stăpânul

Actul I:

Procesorul (cu disperare în glas): S-a ars!
Monitorul (contrariat): Cine?
Procesorul: Cine, necine, vorba e: s-a ars!
Monitorul: Cine, frate?
Procesorul: Ce tot întrebi? Ia verifică puțin: poți deschide un ochi?
Monitorul (încercând neîncrezător): Auch! Nu! (se panichează): Da’ cum? Ce? Unde? Când?
Procesorul: Asta-ți spun! (Apoi rostește apăsat): s-a ARS! Azi-noapte târziu.
Monitorul: De…tot?
Procesorul: Foarte… de tot!
Monitorul: Pfui, maică creatoare de componente PC!
Memoria: Dacă s-a ars…ne ducem cu toții! (Intră în panică): Aoleu, sări-mi-ar ramii! Să-mi fac testamentul! Cui îi las eu atâta memorie?
Procesorul: Nu te mai agita! Memoria nu e niciodată afectată. Poate doar eu dacă o să crăp…
Hard Disk-ul: Și dacă luăm foc?? Cu toții! O să ne carbonizăm ca șobolanii în carcasa asta! (începe să plângă)
Procesorul: Mai taci, smiorcăilă, că ne arzi circuitele!
Placa de Bază (plină de importanță): Să angajăm o sursă nouă! Am înțeles că sunt surse FSP care merg brici! Eu nu pot lucra în condițiile astea. Sunt o Placă de Bază!

fsp-logo_mic

Memoria: Da’ bine că te-ai găsit! Domnișoara Aroganță! Pun pariu că tu i-ai făcut felul! Că de atâtea ori te-am auzit cerând: „Curent! Dă mai mult curent! Mai am un joc de terminat!”. Nu ți-a dat, și ai pocnit-o!
Placa de Bază (întoarce capul ignorând cele spuse și mormăind ca pentru sine): Amatori!
Memoria: Am auzit asta! Și dacă vrei să știi…
Procesorul: Destul! Nu pot procesa nimic dacă tot bogogăniți aici. Un lucru e clar: ne trebuie sursă nouă!
Ventilatorul: Oricum era…ușor expirată. O chinezărie. Nu-și făcea treaba cum trebuie. Ba mai și dădea rateuri câteodată. Era de așteptat să cedeze…
Hard disk-ul (revoltat): Nu cumva era treaba ta să o ții funcțională? Nu trebuia să asiguri fluxul de aer în carcasă și să eviți supraîncălzirea? Pe unde-ai umblat?
Procesorul (îi întrerupe nervos): Liniște am zis! Puțin respect pentru decedată! Dacă ne-ar auzi…ne-ar ridica puțin voltajul și amperajul cât să ne piște de obraz! Era mică… nu ne făcea față. Componente multe, toate cu pretenții la energie… Șefu’ ăl mare a uitat să o schimbe la timp…Au mai fost și penele astea de curent. Sigur au dat-o peste cap cu totul.
Un moment de liniște.

Hard disk-ul (ușor îngrijorat): Ei, și-acu’? Ce-i de făcut?
Procesorul: O să facem o petiție!
Placa de Bază (arogantă): Zău? Unde? La zeul componentelor PC?
Memoria (enervată la culme): Mai taci, piază rea ce ești!
Procesorul: După îndelungi procesări, iată ce idee mi-a venit:
Îi adună pe toți în jurul său și le explică.
Procesorul: Vom folosi sursa de rezervă. Și ne vor ajuta și vecinii noștri de dincolo de carcasă. (Apoi dă ordin): Tastatură, vei tasta mesajul nostru, iar Monitorul îl va afișa pe ecran. Mai-Marele trebuie să știe dorințele noastre!

Actul II

Tânărul posesor de computer-cu-sursa-arsă intră în încăperea unde se afla carcasa și găsește un mesaj scris mare, aproape revoluționar, pe monitor:

*Vrem  sursă nouă!
*Vrem să ne protejeze și pe noi cineva!
*Să ni se dea și nouă curent de calitate! Să ne alimenteze!
*Nu mai vrem vechituri, chinezării, ieftinituri!
*Vrem calitate!
*Vrem o inimă nouă pentru PC-il nostru!
*Vrem Fortron!
Stăpânul (scărpinându-și ușor creștetul capului a nedumerire): Ce mama…
Pe monitor apare un alt mesaj:

Du-te repede la magazinul MarketOnline.ro! Ai să găsești acolo oferte componente. Să ne iei numaidecât o sursă Fortron performantă!

logo_marketonline_mic1

Da’ să nu ne iei o sursă de putere mică, de 300W. Că suntem mai multe componente aici care trebuie alimentate cu simț de răspundere! Să fie de…să zicem, 600W!Și cu cât mai mulți conectori. Cu ventilator mare, de 120mm, cu protecție și cu garanție 60 de luni!

Semnat: componentele PC

Actul III

Memoria (plină de încântare): Ah! Ce bine e! Îmi funcționează bine toți ramii!
Hard disk -ul (relaxat): Simt așa…un fel de energie, la voltajul care trebuie!
Procesorul: Așa da! Nu mă mai gâdilă curentul când trece. 220V devine brusc 12Vcc sau 12V sau 5V sau 3,3 V..
Placa de bază: Jocurile mele preferate! Nu mă mai doare capul de acum, pot să stau cât vreau! Am o sursă de calitate! Asta înseamnă fi-a-bi-li-ta-te!

Epilog:

Componentele PC sunt acum liniștite. Nimeni nu mai ia foc, nimeni nu mai rămâne fără energie, nimeni nu mai este în pericol. Au acum sursă nouă!

………………………………………………………………………………………………………………………..

 Am… re-surs-citat PC-ul, cu ocazia probei cu numărul 14 propusă de MarketOnline și FSP-Fortron la SuperBlog2015.

Sursa foto: MarketOnline.ro

Vreau o nuntă! De vis!

Nu mai putea de emoție! Fănică a cerut-o! În sfârșit, a cerut-o! Câte rugăciuni, câte incantații, câte pomelnice la vii investise Rodica!

Dacă nu te ia Fănel, rămâi fată bătrână, mamă!
– Mă ia, mamă, cum să nu mă ia!

Fănel era bine poziționat pe treapta socială. Rodica îl vânase de multă vreme și îi tot făcea din sprâncene, doar,doar o-nțelege că ea compătimește la amorul lui! În ziua când i-a întins cutiuța cu inelul de logodnă, au podidit-o lacrimile! Plângea ca o divă care a aflat că a câștigat concursul de frumusețe. Își făcea aer cu mâna și apoi o ducea grav spre gură. A deschis cutia și…stupoare: inelul nu avea piatră! Avea, dar nu PIATRĂ adevărată. A izbucnit într-un plâns isteric. Fănică nu înțelegea.
Nu vrei să te măriți cu mine?
Măi, Fănică! Atâta mă iubești tu pe mine, Fănică? De-un inel ieftin?
Da’ ce-are, Rodico, inelu’?
N-are, Fănică! Tocmai asta e! Că n-are!
Până s-a lămurit bietul Fănică despre cauza nefericirii viitoarei lui soții, lucrurile deja degenerau. Din fericire, l-a pocnit inspirația relativ repede:
Îl ducem înapoi, dragă. Luăm altul.
L-a pupat, l-a îmbrățișat, i-a spus că îl iubește, că nu putea să aibă un soț mai bun…și s-a dus repede la bijutierul din colț să-i indice fără să clipească și fără să respire, taman inelul cu diamante fine, ochit cu o lună în urmă.
Așa fericire într-un viitor cuplu, mai rar!
Și au pus la cale planurile de petrecere. Fănică, însă, nu și-a învățat prea bine lecția. A ales o locație de nuntă fără să-i ceară părerea.
Cum, Fănică? Mă duci în locul ăla din spatele blocurilor? Eu vreau numaidecât la Golden Tulip Times! Tu ai văzut ce intrare au ăia? Păi când are să vină tanti Aurica, îi stă inima să vadă că intră ca într-un hotel din străinătate!

Fănică a contramandat repede rezervarea anterioară, convins și el că e mai bine la Golden Tulip, și că o nuntă în București nu o poți face oriunde! S-au dus împreună să pună la punct detaliile. Mai întâi au văzut hotelul și sala de ceremonii. Rodica era în extaz și tot repeta că va avea nunta perfectă și că se va simți ca o regină. Apoi aruncă o privire spre viitorul ei (soț) și adăugă mieroasă:

-Ce norocoasă sunt eu cu tine, Fănică! Ce soț minunat o să am eu! După o pauză scurtă, Rodica crezu de cuviință că este timpul să-și expună doleanțele:

Trebuie să luăm și niște camere. Noaptea e lungă. Poate o să vrem și noi un loc al nostru, să-mi schimb ciorapii, să mai trag o gură de aer. Auzi, Fănică, da’ trebuie să luăm o cameră și pentru mama. Trebuie Fănică! Știi cum e ea, sensibilă. Dacă o ia cu amețeli de la inimă, unde o să se-ntindă ea? Dăm drumul la aer condiționat și gata, se răcorește numaidecât. Da copiii Maricicăi? Și ei trebuie să stea undeva! Că doar n-o să mă-mpiedic de ei prin restaurant. Aici au conexiune internet wireless și cablu TV. Au ce face toată noaptea.
Fănică o asculta liniștit. Erau fițe de mireasă cuprinsă de emoții, așa că decise să-i facă toate poftele.

Au vrut apoi să vadă restaurantul Good Old Times.

Doamne, Fănică! O fi Paradisul aici?

Rodica a decis că vrea galben la nuntă. Mult galben. Și flori naturale și pahare de cristal, și meniu sofisticat. Că doar n-o s-o lase pe tanti Aurica să se laude că la nunta fiică-sii a fost mai frumos ca la a ei!

Această prezentare necesită JavaScript.

Apoi, Rodica a cerut să vorbească personal cu Chef Constantin Ianculescu, un personaj de poveste, care a liniștit-o că n-a mai avut nimeni meniu cum are să aibă ea la nuntă: rulori din somon afumat umplute cu cremă de branză aromată cu hrean și servite cu pâine prăjită și lămâie, piept de rață marinat și gătit la cuptor, acompaniat de piure de cartofi și morcovi caramel servit cu sos din fructe de pădure, înghețată asortată și tortul casei.

Acum mireasa era pe deplin fericită! De bucurie, a mai trecut trei perechi de invitați pe listă, dintre aceia care știa sigur că ar fi crăpat de curiozitate să vadă cum a ajuns fata lui tanti Vergina. Știa sigur că or să le iasă ochii din orbite, când or să vadă minunăție de nuntă. Ca-n povești!

Cât despre Fănică, era fericit de fericirea nevesti-sii și asta îl făcea să nu se mai uite la cât scoate din buzunar. Doar o dată în viață se însoară omul!

……………………………………………………………………………………………..

Fănică și Rodica au pus-o de-o nuntire, că au aflat de hotelul Golden Tulip Times de la proba a 13a din cadrul competiției SuperBlog 2015 . Să le (ne) fie cu noroc!

download

Discuții. DE LA COpil la copil

Toni e îndrăgostit! Andreea e puștoaica de la clasa de vizavi. Are mereu părul împletit în două codițe și poartă ochelari. Copiii zic că e tocilară, dar Toni nu crede asta! N-a îndrăznit niciodată să-i vorbească. Ce ar fi putut să-i spună? Era cu un an mai mare decât el și sigur ar fi râs, indiferent de ce ar fi găsit să rostească. De aceea, acum era puțin încurcat. Era pauza mare, și el s-a trezit foarte aproape de banca unde stătea Andreea.

-Vrei un sendviș? și-a făcut el curaj.
-Am și eu, spune ea, și-și scoase din ghiozdan pachetul.
-Al meu e cu brânză!
Delaco, îi răspunde, întinzând demonstrativ feliile de pâine. Cu smântână.
-Ah! A mea e pufoasă! E ca…norii ăștia de s-au adunat pe cer.

799

Andreea râse:

-A mea e și mai pufoasă! Ca blana urșilor polari, tăvălindu-se prin zăpada de la pol.

Seara, Toni repeta în oglindă. Trebuia să găsească o replică și mai tare decât a Andreei. Se vedea ca Tony JR., cu degetul în aer:

Trebuia să o impresioneze și să o cucerească!

A mea e pufoasă ca …blana pisicii din vecini, pe care am coborât-o singur din copac astă vară!”
sau
A mea e pufoasă ca prosoapele albe ale bunicii, mirosind a levănțică!”
sau
A mea e pufoasă ca pătura sub care mă ascund când mă caută mama să-mi fac temele!”

Nu știe când a trecut noaptea, când au trecut ora de română și de matematică sau cele două pauze mici. Acum e din nou în curte, așteptând-o pe bancă:

-Cu ce e sendvișul tău azi? aude glasul Andreei.
-Cu brânză, firește. Sunt cel mai mare fan brânză pe care îl știu!
-Cu smântînă? Pufoasă ca prima zăpadă de decembrie?
-E cremă de brânză natur! Așa de pufoasă, că te gâdilă pe cerul gurii!

797-Eu am o brânzică pufoasă cu verdeață, cu gust răcoritor ca izvorul de munte.
-Ei bine, a mea e foarte pufoasă. Cum e covorul lui Alladin, care îl poartă peste mări și țări!
-Iar a mea te răsfață ca adierea de vânt primăvara!

Cei doi se aprind. Fiecare vrea atât de mult să-și laude brânzica pufoasă, încât uită că se plac atât de mult. Totul a devenit un concurs: a cui brânză este mai pufoasă? Cine este cel mai mare fan?

-Și dacă vrei să știi, a mea e mai pufoasă ca vata de zahăr pe băț!
-Iar a mea întrece în pufoșenie gogoșile bunicii!

-Ba a mea e mai pufoasă!
-Ba a mea! A mea e CEA MAI PUFOASĂ!

Andreea a izbucnit în lacrimi și a fugit în clasa ei. Toni a răbufnit supărat:

-E o tocilară! Și mie nici măcar nu îmi plac fetele! Sunt prea fițoase. Și când te gândești că voiam să-i dau în dar pufoșenia asta, Sluffy, de la brânzicile Delaco!

 ………………………………………………………………………….

Între timp mi s-a făcut poftă de un sendviș bun de tot, cu brânzică de la Delaco. Las aici articolul cu numărul 11 din competiție SuperBlog 2015.

delaco_fan_branza_proof2-250x250

Gică – antreprenorul sau Cum să ai o afacere de succes

Ai auzit, tu?
-?
-Gică a lui Olaru s-a întors din Italia!
-De tot?
-De tot, tu!
-Și ce-or face ei acu’ în țara asta?

Om muncitor și strângător, Gică și-a făcut rostul prin străinătățuri. A strâns bani albi pentru zile negre. Să-i fie bine la bătrânețe. A plecat acum zece ani cu nevasta, Rodica, și cu ăla micu’, în etate de opt anișori. Acum, ăla micu’ e deja ăla mare. Mai are puțin și e major. Nu i-a plăcut cartea așa de mult cât să vrea să continue școala, dar a stat mult pe lângă taica-său și a învățat meserie.
În țară, lucrurile nu merg mai bine decât acum zece ani, așa că, atunci când vine vorba, la o adică, de un loc de muncă, nu știi niciodată dacă o fi cu noroc au ba. De aceea, Gică vrea să fie antreprenor! Adică, să nu mai fie la cheremul altora: să muncească el și ai lui, pentru sine și ai lui. Nu mai vrea să audă de șefi, i-au ajuns ăia de i-a avut în Italia. Și să o facă și pe Rodica o doamnă, că prea s-a chinuit având grija altora străini. În plus, și ăla mare trebuie să aibă unde munci. Tot e obișnuit cu treaba grea de mic. Dac-o vrea să mai facă și carte, bine, dacă nu, să-și poată câștiga o pâine cinstit!

Pasul 1. Planul de bătaie afaceri

Gică nu are școală prea multă. A absolvit profesionala. Atât au putut ai lui să-l ajute. Apoi a plecat în lume să-și caute un rost. Se pricepe al naibii de bine la două lucruri: la oameni și la bani. Rodica, în schimb, a făcut liceul economic, la seral. I-au plăcut cifrele atât de mult, încât le-a făcut mereu să se adune după vrerea ei. Așa că Gică a decretat:

-Deschidem un service auto! 

Rodica va ține contabilitatea și va descâlci hârtiile, el va repara, va schimba cauciucuri și va vinde piese de schimb. Ăla mare va avea grijă de spălătorie.

Pasul 2. Să ne așezăm la casa noastră spațiul nostru

Când i-a vândut pontul un prieten, a zis că e semn divin! Unul nu și-a mai putut plăti datoriile și a vândut toată afacerea. Locație potrivită – vadul bun. Clădirea – în picioare, necesita niscaiva reparații. S-a uitat Gică atent peste certificatul energetic: clasa de performanță energetică C. C nu e A, desigur, dar prețul plătit era mai bun decât dacă ar fi ridicat ei de la zero întreaga hardughie. Și s-au apucat de muncă. Au văruit, au spălat, au reparat, au cumpărat scule, aparate și mașinării. Jos – spălătoria și atelierul, deasupra, biroul. Afacerea mergea strună, clienții nu mai conteneau să apară. Numai Rodica era cam îmbufnată. Cifrele nu prea arătau bine.

-Nu-i a bună, Gicule! Facturile astea nu-mi fac viața mai frumoasă!

Gică era de acord: curentul electric și gazul cam tăiau din profit și se ducea naibii sporul casei!

Pasul 3. Dacă nu ai un prieten, fă-ți! 

I-a spus lui cineva că sigur clădirea nu e bine izolată și că de aia consumă atâta în lunile de iarnă , așa că l-a trimis la un expert în termografie. Cât a umblat el, Gică, prin lume, nu știa ce înseamnă termografie sau termoviziune.

Bloc nereabilitat – termografieBloc reabilitat – termografie

Omul a venit la fața locului, a făcut nu știu ce măsurători și a dat verdictul:

  • izoația termică nu există, prin urmare sunt zone întinse cu pierderi de căldură
  • fisurile au permis infiltrații excesive de aer
  • condensul și mucegaiul erau la ele acasă
  • niște conducte vrechi erau înfundate

Pentru început, soluția expertului a fost să schimbe toată tâmplăria și să izoleze suplimentar pereții. Apoi i-a sugerat să mai investească puțin în alte câteva schimbări.

– Or să coste, e drept, dar se vor amortiza foarte repede și nu vei avea decât de câștigat.

Așa că Gică a schimbat centrala clasică cu una termică în condensație, cu randament mai ridicat și consum redus de combustibil. A pus becuri cu led în birou și aparat de aer condiționat cu inverter, care să reducă timpul de răcire și să păstreze temperatura constantă mai mult timp.

În loc de concluzie

Gică antreprenorul are o afacere de succes! A stârnit și multe invidii, e drept, dar asta, pentru el, însemna că s-a așezat la biroul casa lui și că i-a ieșit planul de afaceri!

………………………………………………………………………………………………………….

Cu sau fără lumină electrică în apartament, am dus la bun sfârșit și proba a șasea a SuperBlogului 2015, propusă de www.avizez.ro.

pret-certificat-energetic-avizez-proba-superblog

Suuuuper!

Toamnă! Vânt. Frunze moarte. Ceruri goale. Gălăgia din curte a tăcut. Copiii sunt triști că s-a dus vara. Triști și cu mâinile negre de la nuci. Și cu genunchii juliți de la „prinselea”, „cățăratelea” sau alte jocuri ale copilăriei.

Mda…Asta nu e chiar așa de Suuuuper! Dar, în general, trebuie să faci tot posibilul „to make the best of it”. Adică, așa cum ar spune românul optimist, să vezi jumătatea plină a paharului. Eu am încercat, zău! M-am îndopat cu câte două kile de struguri/zi – total nepermis pentru siluetă! – și apoi mi-am îndesat căștile în urechi cu muzica la maxim – total nesănătos pentru urechi!. Dar cum toamna-i lungă și după ea mai vine un anotimp imposibil de lung și de enervant, trebuie ceva…suuuuper puternic. Ceva…suuuuper distractiv, suuuper nebunesc, suuuper provocator! Ca să uit de ploi, de ceață, de nopțile lungi.

Blog! SuperBlog! Varianta 2015!

logo_SB2015-250x250

Ultima dată nu am plecat cu premii acasă. Doar cu o surpriză frumoasă de la organizatori, cu burta zgâlțâindu-se de atâta râs cu un grup de oameni bloggeri nesănătoși și cu o durere de cap de la gălăgia făcută de copil în incinta pensiunii gazdă. Cred că s-au lecuit și ei! Gazdele, zic.

descărcare

(sursa foto: Texte comice)

Ar fi suuuper dacă aș prinde un premiu (e ca la buchetul miresei!). Ar fi și mai (sic!) suuuper dacă aș reuși să scriu la toate probele (se anunță o toamnă aglomerată). Evident, cel mai foarte suuuper ar fi să mă trezesc la gală, în formula completă. Pentru asta, pasul 1: în-scrierea!

Până una-alta, să vedem ce face Rudia ca să aibă un Super Blog! O magie??? Supercalifragilisticexpialidocious!

Spring SuperBlog 2015 de la 1 (pân’) la 10

Primiți cu SuperBlogu’-ntârziat?
că eu m-apuc de numărat!

11133709_745822198867932_5106393235598175248_n

Fuse și se duse! Repede ca vântul cald de primăvară. Noroc de poze și filmări, că aș fi spus că am visat. Vis colectiv. Nebunie colectivă! De acum m-am lămurit că e un loc (un grup) al dependenților de deadline și de punctaje și de clasamente și de contestații, un club unde puțină lume a mai rămas întreagă la minte. Parol!

Ce a însemnat SSB-ul de anul ăsta? În cifre, că am văzut că se poartă!

1 – Primul SSB; scurt și nedureros, cu o ascensiune fulminantă spre top. Primul meu interviu radio! Cu ușoare furnicături și tremurări de voce;

2 – Al doilea discurs în fața unui public imprevizibil, cu întrebări menite a te provoca sau a te încurca și cu râsete de ambele părți. A doua ediție SB la care particip. Și locul al doilea, temporar, ce e drept, pe la începutul competiției. 😈

3 – Trei stejari! Falnici și albi de la ninsoarea mieilor. Locație de vis, cu primire caldă și loc de destindere în voie. Bucuria copiilor! 😀

4 – Plecat-am patru din Moldova! Cu Dana de Moinești, Dana de Iași și Claudia de Iași. Numai bine cât să contrabalansăm măcar puțin cu trupa de șoc oltenească.

5 – Cinci persoane am fost în mașina RDA, de la Bacău la Brașov. 😀 Șoferul prudent și doi copii pe post de suporteri – am crezut noi, plus două superbloggerițe de soi! 🙂

6 – Șase fete cucuiete dintr-un club al cuvintelor, reunite la mijloc de țară (conform foto anexată 😀 )

10393702_803913409663173_454166841144399978_n-168x3007 – Șapte zile din săptămâna de dinainte și șapte din cea de după, m-am gândit la magicul eveniment! Plus că am și prins locul șapte la un moment dat, până am rămas fără grai farmec!

8 – În clasamentul adevărului, la finalul finalului, acolo am rămas: pe locul 8! Chiar dacă până și eu am avut dubii în legătură cu asta! 😀

9 – Rămâne numărul meu norocos: nouă! Îl pun și la loto (dacă îmi amintesc să mai joc din când în când!) Și da, am fost ș pe locul 9 cu o zi înainte de a fi pe 8! 😀

10 – Zece probe de foc! Rapide și provocatoare. Iar probele astea zece m-au adus în primii zece! Adică…aș putea fi o fată de nota zece! 😀 Gradul de modestie a crescut vizibil în ultima vreme, odată cu această distincție! 🙂

De frumos a fost frumos, așteptăm sesiunea de iarnă! Mai ales că am scăpat de oltean și acum răsuflăm (mai) ușurați. M-am întâlnit și cu Olimpiana mea, cu care aș mai fi stat vreo două nopți întregi la povești. Am revăzut oameni dragi, am cunoscut oameni frumoși, am râs, am dansat (puțin), am vorbit (mult!), am dormit bine, prin urmare, ne-am distrat.

Ce-o mai fi…om mai vedea! 🙂

Până atunci, să ne aducem aminte:

și

Și să ne fie de bine!

Nu sunt un geniu. Ce pot să fac?

Aș putea să visez. Să visez frumos!
În fond, cred că este condiția esențială ca să te califici în cursa pentru genialitate.

Nu există geniu fără un dram de nebunie.

Aristotel

Uneori, ideile bune se nasc din nevoile oamenilor, diverse și mai mult sau mai puțin ciudate. Alteori, ideile sunt rezultatul unei erori neregretabile. Dar adevăratele idei geniale sunt simple străluciri de moment. Fericit acela care a experimentat cel puțin o dată în viața sa o astfel de strălucire!

Tehnologia a devenit mai mult decât un lucru necesar. Iar oamenii se întrec în a inventa diferite lucruri care să le facă viața mai ușoară. Telefonul este una dintre invențiile geniale de-a lungul timpului. Telefonul mobil, însă, este una și mai genială! (sic!) Iar aplicațiile pentru telefonul mobil sunt expresii ale genialității fără limite de timp și spațiu, reflectând preocuparea oamenilor pentru perfecțiune.
Există aplicații pentru aproape orice lucru care ți-ar putea trece prin minte:

  • aplicația pentru bărbații uituci care nu țin minte zilele logodnicelor lor;
  • aplicația care simulează spartul bulelor din ambalajele pentru electronice;
  • aplicații care te înregistrează vorbind în timpul somnului;
  • aplicații mai serioase, care te ajută, de pildă, să primești ajutor medical specializat în caz de urgență;

și altele, care mai de care mai trăznite sau care mai de care mai utile.

Ar mai fi ceva de inventat?

Cu siguranță! dacă omul s-ar fi oprit după fiecare invenție genială, am fi rămas la stadiul de imediat după descoperirea focului.

Aș putea EU să inventez o aplicație genială? 

Nu am de unde să știu încă. Dar dacă aș fi capabilă, aș inventa o aplicație care să citească gândurile. Ale mele, pentru că pe ale altora ar fi indecent și imoral să le invadez. Cu precăderea seara înainte de culcare, când este momentul cel mai prolific în ceea ce privește ideile creative. Aș conecta telefonul mobil cu sistem de operare Android la căștile speciale, le-aș introduce în urechi și aș apăsa pe butonul de start. Tot ceea ce mi-ar trece prin minte la ora aceea, ar fi citit de aplicație și apoi convertit într-o formă descifrabilă, probabil un Word. Așa, nu aș mai pierde nicio idee prolifică, iar scrierile mele pe blog sau pentru cărți ar avea, în sfârșit, substanță. Evident, aplicația ar putea fi îmbunătățită în timp, iar „draftul” s-ar putea auto-corecta după niște filtre prestabilite, iar în final, publicat pe platforma blogului. Aș scrie infinit mai mult, aș recupera din timpul pierdut și nu aș mai simți că pierd lucruri esențiale ce ar putea fi valorificate.

Dacă aș fi un geniu, cu siguranță aș fi unul bogat!

descărcare

Pentru că un geniu este nimic fără o oportunitate care să-l ajute să-și valorifice genialitatea. Iar cum epoca modernă se întrece în a oferi posibilități, rămâne doar o chestiune de finețe care să te departajeze de ceilalți și să te ducă pe culmile gloriei. UTOK a înțeles cel mai bine acest lucru, astfel că provoacă mințile luminate la un concurs de imaginație, cu beneficii directe: €2000 pentru cea mai bună aplicație destinată telefoanelor mobile cu sistem de operare Android.

Eu nu sunt un geniu, dar poate tu ești! Așa că ambalează-ți ideea frumos și trimite-le-o lor. Concursul “Be Tomorrow’s App Genius” se va desfasura in perioada 3 martie – 26 aprilie 2015. Dacă este cu adevărat genială, te vei bucura tu pentru premiu, dar ne vom bucura și noi de ea.

Code Name: SSB

„E super-tare!”

„Da, da, e beton!”

„Ce super-oameni! Claudia e super-simpatică!”

„Da pe Daniel îl știi? Super-dansator!”

„Am văzut că e una mică, dar înfiptă. Dependentă de ciocolată! Cea mai mare dependentă de ciocolată! Da’ scrie bine!”

Evident, apar și cârcotași, precum minunatele ciuperci după o ploaie binecuvântată:

„E unul – Emil – zici că le știe pe toate. Și e plin dom’le. De el!”

„Aaaa! O porcărie! Niște mediocri care n-au viață socială și nici serviciu și aleargă după chilipiruri și stele inscripționate pe bulevard!”

„Ce premii, domnule? E făcătură! N-ai văzut cum scrie?”

„Doamne! Ce o face Aguritza cu atâta brânză?”

„Cine e Nina Docea asta? De unde a mai apărut?”

Dacă te potrivești tuturor, te ia cu dureri de cap.

participSSB2015-200x200

Rudia s-a înscris de curiozitate la primul SuperBlog. Nu că nu ar fi avut ocupație, faimă sau alt blog. Dar dacă tot se ivește câte o provocare…cu cât mai imposibilă (sic!), cu atât mai bine! :-D. A durat puțin până s-a lămurit cum stă treaba, ce se cere, ce se vinde, ce nu se cumpără și, mai ales, ce naiba vrea ea însăși de la minunata competiție. A plecat acasă cu un premiu care prinde extrem de bine, mai ales când o apucă vreo treabă…culinară sau creativ-artistică.

Umblă vorba-n sat blogosferă că lumea se adună iar! Ar putea Rudia să nu-și bage nasul? Ar putea. Teoretic. Problema e că o apucă fibrilațiile când aude de provocări, deși stă prost cu deadline-urile. Dar peste astea, cea mai mare teamă ar fi că e foarte posibil să nu mai atingă ultima performanță în domeniu. Ceea ce ar fi cam…neplăcut.

Cum scria mai sus, dacă te potrivești tuturor, te ia cu dureri de cap. Gândurile prea multe strică, așa că mergem direct pe butonul de „ACTION”. Vedem pe parcurs ce și cum.  I’m in, cum s-ar zice!

Disclaimer: Declar sus și tare că respect personajele citate în postarea de față și că am folosit numele lor just to make a point. În caz de supărăciune, Rudia își asumă pietrele aruncate, iar în urma unei solicitări simple și fără număr de înregistrare, șterge rapid contextele neadecvate!

Spor la scris! 🙂

Capitolul X. Începuturi

Acum se afla într-un impas. Ceva dinăuntrul lui se rupsese. Nu mai voia să continue toată lupta asta cu ea, cu încăpățânarea ei de a-i demonstra că totul este fundamental greșit. Obosise.

Stătea rezemat de fotoliu și închise ochii încercând să deruleze episodul acesta din viața lui.

 ”Pot să te țin de braț?”

Întrebarea l-a luat prin surprindere. Nu a apucat să răspundă, că era deja agățată strâns de brațul lui. Familiaritatea gestului i se păru puțin deplasată, dar nu putea să nu recunoască faptul că nu-l deranja deloc, ba dimpotrivă. Restul drumului l-au parcurs împreună. O asculta îndrugând tot felul de lucruri despre oameni, locuri, nimicuri. Uneori îi arunca o privire din pură curiozitate: cum s-a trezit el lângă femeia aceasta în mijlocul unui grup în care amândoi se aflau conjunctural? Nu era o femeie frumoasă. Trăsăturile îi erau aproape comune, fără a ieși în evidență cu nimic notabil. Și totuși îl intriga ceva din ființa ei, ceva ce depășea limitele raționalului, și de aceea nici nu avea o explicație. A preferat să lase lucrurile așa. O fi fost doar o părere. Poate că toată experiența anterioară l-a făcut să vadă acum lucruri pe care altădată și le-ar fi dorit, dar pe care nu a reușit să le aibă niciodată.

As days go by / The night’s on fire…

Era o femeie veselă. Un râs aproape zgomotos umplea o sală de oameni cu lumină și sădea bună dispoziție în sufletul lor. Se trezi urmărind-o cu privirea, analizându-i gesturile, fără însă a se lămuri dacă găsește în ea vreo feminitate excitantă sau chiar îl deranjează atitudinea ei de femeie puternică, o femeie care-și ascundea cu grijă vulnerabilitățile, durerile, dorurile. De câteva ori au stat alături. Nu știa dacă providența a făcut asta sau el, inconștient, și-a ales locul în preajma ei. Nu știa nici măcar dacă îi place într-atât încât să se lase pradă dorințelor lăuntrice. Discuțiile convenționale, intersectările întâmplătoare, activitățile la care participau în virtutea inerției nu arătau nimic mai mult decât o legătură ocazională cu cineva despre care până acum două zile nici nu știa că există.

Momentul artistic spontan, i-a adus din nou alături. Au cântat împreună cu foc. Până și el s-a mirat de unde avea atâta suflu. A lăsat-o să conducă, acompaniind-o cu succes cu vocea a doua. Și din nou râsete. Serile erau lungi și din ce în ce mai interesante. Ea nu era mereu prezentă. Obosită de toată alergătura de peste zi, se retrăgea în camera ei până dimineața devreme.

Spune-i să vină și ea. Mai stăm de vorbă.”

Nu i-a venit să-și creadă urechilor că a putut rosti vorbele acelea către prietena ei. Cine era el să o cheme în miez de noapte la taifas cu ceilalți? Se cuvenea? Și totuși…ea a venit. Prietena fusese foarte convingătoare. Era obosită, dar reușea să-și păstreze zâmbetul pe buze. Se vedea că se bucură de faptul că este acolo. Lui îi plăcea să vorbească în public, să se facă ascultat. Le-a împărtășit celorlalți din experiențele sale de viață, le-a dat sfaturi, le-a promis ajutorul în abordarea oricăror probleme comune. Ea îl asculta zâmbind. Stătea pe patul lui, cu părul ud și ochii obosiți, în pijamalele verzi.

Amelie…Am să-ți spun Amelie…

Ultima seară. Nostalgia vremurilor petrecute împreună i-a apropiat și mai mult. Niște oameni care nu se văzuseră niciodată, aveau să-și despartă drumurile după o experiență profesională de câteva zile. Și aceasta era ultima lor șansă ce a-și pecetlui legăturile sau de a se despărți așa cum erau de fapt: niște străini.

Printre glume, râsete, alcool s-a trezit cu privirea lipită de ea. I-a făcut loc lângă el. Nu înțelegea nici el de ce a făcut gestul acesta, dar acum realiza că nu mai este controlat de rațiune și că impulsurile de a și-o apropia veneau din altă parte. Din cotloane ascunse pe care le credea închise ermetic de ceva vreme. Și mai surprins a fost când ea s-a așezat fără nicio ezitare, de parcă aștepta de mult timp ca el să-i ceară asta. Nu-și putea lua ochii de la ea.

Deodată, degetele mâinilor li s-au atins. Întâmplător sau poate nu. Poate doar au răspuns unor chemări lăuntrice. El a tresărit și a simțit că și pentru ea reacția a fost aceeași. Dar mâna ei a rămas acolo, lângă a lui, ca și cum de mult o căutase. Tânjea după atingerile pe furiș, în zgomotul râsetelor celorlalți.

 ”Haideți să facem niște fotografii. Noaptea este superbă!”

Au fost de acord cu toții cu această propunere. În fond, era ultima seară împreună. Au rămas din ce în ce mai puțini.

Poți să-mi dai un pulover?” l-a întrebat. ”E cam răcoare”. I-a dat geaca lui neagră. Ea era încântată. Ar fi vrut să o strângă în brațe atunci, să o ferească de răcoare și să-i oprească tremuratul ușor. Dar nu a îndrăznit să o facă. Nu erau singuri, din păcate, și nici nu era sigur dacă nu cumva aburii alcoolului ar fi putut crea iluzia aceasta a sentimentelor noi pe care le experimenta acum. La un moment dat i-a întâlnit privirea nemulțumită. Și ea ar fi vrut să fi rămas singuri în lumina slabă a orașului care se vedea magnific de pe deal în seara aceea…

Mă întorc”, i-a spus el. ”Merg să-mi schimb cămașa”.

Vorbele lui au trezit-o. S-a ridicat de pe stânca pe care stătuse câteva clipe cu privirea rugătoare. ”Poate ar fi mai bine să intrăm”, a spus ea cu vocea scăzută.

Nu înțelegea. De ce nu mai voia să rămână cu el? Cu ce a greșit?

S-au întors în cameră. Farmecul serii părea însă că s-a stins. Probabil aburii alcoolului s-au risipit odată cu aerul curat de afară.

Nu pleca. Hai să vedem un film”.

Pretextele lui au fost suficiente pentru a o mai ține câteva clipe aproape de el. Rămăseseră de acum singuri, dar părea că noua situație nu era foarte confortabilă pentru ea. Nu-și găsea locul și părea neliniștită.

Poate ar fi mai bine să plec…

Aproape îl enerva insistența ei. Ar fi oprit-o acolo… i-ar fi mângâiat chipul… ar fi ținut-o în brațe …ar fi privit-o dormind până în zori…

Ea stătea rezemată de marginea patului. Părea obosită. Sau poate era doar speriată. S-a așezat lângă ea. A simțit-o tresărind ușor. Și-a lăsat capul pe umărul ei stâng, aproape de inimă. Au stat așa preț de câteva clipe. Nu gândise gestul acesta. A simțit că trebuie să facă ceva să o țină acolo. Se pare că efectul a fost invers.

Cred că e mai bine să plec”.

S-a ridicat și a ieșit. Iar el a lăsat-o să plece…

El  nu a reușit să-i vadă ochii umezi…Și nici nu i-a ghicit visele nopții aceleia…

 

No matter how many times that you told me you wanted leave

No matter how many breaths that you took you still couldn’t breathe

No matter how many nights that you’d lie wide awake to the sound of the poison rain

Where did you go? Where did you go? Where did you go?

(Fragment din Tentativa de roman)

…………………………………………………………………………………………………………………………….

Lucruri care ni se întâmplă par uneori desprinse dintr-o lume paralelă, ireală. Le imortalizăm undeva în adâncurile minții și sufletului, dar le-am închide într-o carte al cărei protagoniști am fi. Ce titlu ar purta cartea ta?

În ianuarie, Editura Univers sărbătorește luna Enigma, luna dedicată colecției de cărți polițiste și thrillere, una dintre cele mai vechi serii ale editurii: concursuri, mistere de dezlegat, informații atractive despre cărțile, autorii dar și cititorii Enigma, oferte și reduceri. Mai multe detalii găseşti aici:http://www.edituraunivers.ro/12-enigma

Vivat! Să-ți trăiască familia!

„Omul sănătos le vrea pe toate, dar când se îmbolnăveşte – doreşte numai sănătate”.

aforism de Mihai Cucereavii

Ne-am mutat la casă nouă. Bloc nou în zonă rurală. Cam departe de așa-zisa civilizație, dar bucuroși că am scăpat de ea. De civilizație, zic.

Să fim sănătoși! Cu toată familia! 

Aerul e curat, slavă Domnului, liniște – avem, vecini – buni, totul e așa cum ne-am dorit. Nu am schimba locul ăsta pentru nimic în lume! Un singur dezavantaj avem (sau poate că tocmai dezavantaj nu e!): când e de făcut vreo cumpărătură, musai de coborât la civilizație. Să regăsim avantajele lui homo bipedus și erectus devenit între timp „homo agitatus”. Mașini, zgomote, aglomerație, nervi. Dar dacă trebuie, trebuie. De aceea, facem listă ca să terminăm repede și să nu trebuiască să mai ieșim din bârlog până nu se termină proviziile. Numai că uneori, te lovește câte-o situație neașteptată, o stare de urgență care-ți dă planurile peste cap.

Iarnă. Frig. Temperaturi cu minus. Nasul începe să curgă. Scotocești prin dulapul special după remediu. Mai găsești o pastilă rătăcită. O bei, cu un ceai cald și aștepți să treacă. Dar, fatalitate! Gâtul începe să te usture. Nu ai în casă nimic! Dai o fugă până în marele oraș de la periferia satului tău și iei ce-ți trebuie. Pentru nas și pentru gât. A doua zi, însă, începe tusea! Din aia care nu-ți dă voie nici să respiri. Găsește pe cineva care te iubește să coboare din nou la farmacia din oraș. Oricare o fi ea! Oricare o fi ea deschisă! Căci da, e duminică! Dar norocul e de partea ta. Și iată că ai leacul pentru tuse.

Dar dacă ai și un consort, colocatar al imobilului, eventual și un urmaș minunat, cu siguranță au vrut să împărtășească din experiența ta! Și iată cum, în următoarea zi, ai nevoie să suplimentezi leacul, plus unul nou, pentru copil. Ce-i de făcut?

Nu ți-ai dori, în acele momente de agonie, să ai o mică farmacie chiar la tine acasă? O trusă cu de toate pentru vremea rece și capriciile ei?

Vezi că există o trusă specială pentru răceală. O cauți la una din farmaciile Vivat Familia. Întreabă de trusa Vivat

Trăi-mi-ar prietenii!

Nici nu am știut că mai există farmacii independente. De o astfel de trusă, nici atât. Adaptată pentru nevoile tale. Că e iarnă și răcești, că e primăvară și trebuie să-ți înzdrăvenești organismul, că ai alergii și trebuie să ai de toate la tine pentru asta. Și cam avea tot ce-mi trebuie: vitamine, calciu cu diverse combinații, ceva pentru creșterea imunității, plus pastile și sirop pentru tuse. Și uite așa, nu mai trebuie să te duci de zece ori la farmacie, că le ai pe toate acolo.

Prietena e norocoasă! Blocul ei are ieșire directă la una din cele mai populare farmacii Vivat din Bacău. Populară pentru că are oameni inimoși acolo, gata oricând să dea un sfat sau să-ți zâmbească măcar îngăduitor când tu habar nu ai ce vrei să-ți iei de acolo. Cu trusă sau fără, îi ia un minut până ajunge. Mai mult așteaptă să coboare liftul.

Eu n-am.  Farmacie zic. Dar acum am trusă. Și o prietenă. 🙂

Așadar, cine n-are sănătate…să și-o cumpere! De la farmaciile independente Vivat Familia, desigur! 😀

D’ale oamenilor. De zăpadă.

Liniște.

O cameră (mult prea) luminată, cu o fereastră ce dădea în grădina albă. Pe un pervaz modernizat, trei străjeri își luaseră lucrurile (mult prea) în serios. Înarmați cu câte trei fire de stuf pe post de arme (albe, desigur!), cu pălăriile negre pe post de caschetă și privirea ușor încruntată, priveau neclintiți spre orice ar fi putut trece drept dubios într-o seară despre care toată lumea zicea că ar fi (mult prea) specială.

image10

 (Sursa foto: Almahane)

Primul om de zăpadă (intrigat): Trebuie să fie o chestiune a oamenilor în carne și oase pe care eu nu o înțeleg. Ce o fi cu atâta tevatură?  

Al doilea om de zăpadă (plin de importanță): E Crăciunul!

Primul om de zăpadă: Așa. Și? Ce înseamnă Crăciunul ăsta?

Al doilea om de zăpadă: Habar nu am. Dar toată lumea din casă rostește atât de apăsat treaba asta că e musai să fie important. 

Primul om de zăpadă: Spirit de turmă! Și constat că e molipsitor! Ce are a face spiritul ăsta cu noi?

Al treilea om de zăpadă (vorbește în versuri):

Când primul fulg agale curge

și se așterne nea cu pumnul,

iar Moșul gras daruri aduce,

atunci știi c-a venit Crăciunul!

Primul om de zăpadă: Frumos, n-am ce zice! Aș aplauda, dar nu am palme. Nu știu din ce motiv, oamenii de zăpadă sunt făcuți fără brațe.

Al doilea om de zăpadă: La ce ne-ar trebui brațe? Mai curând, poate, niște picioare. Așa am putea-o lua la fugă și noi!

Primul om de zăpadă: Și încotro? N-am face decât câțiva pași și ne-am topi.

Al treilea om de zăpadă: 

Norocul nu ne prea surâde,

căci viața noastră-i doar o clipă

Suntem simple efemeride

Doar că nu avem aripă…

Primul om de zăpadă (iritat): Și atunci care e rostul existenței noastre? Ne fac superficial din trei bulgări, cu un morcov pe post de nas și o tigaie drept pălărie. Dansează în jurul nostru preț de câteva minute și apoi dispar în casele lor încălzite. Uită că existăm. Mai  rău de atât, dimineața calcă în băltoaca din fața casei și nici nu se întreabă unde am dispărut. 

Al doilea om de zăpadă (zâmbind îngăduitor): Da, dar le-am adus zâmbetul preț de câteva clipe. 

Primul om de zăpadă: La naiba cu zâmbetul lor! Care este rostul să te naști om? Și încă de zăpadă!

Al treilea om de zăpadă: 

Ne-au făcut vii cu migală

din zăpadă, stând în frig

ne-au creat cu mâna goală

cu voie bună drept câștig.

Al doilea om de zăpadă: Așa e! Suntem un fel de simbol pentru ei. A iarnă! 

Primul om de zăpadă: Mă puteau lipsi de un asemenea privilegiu! 

Al treilea om de zăpadă: 

Ne-au închis și-n globulețe

cu tot cu fulgii plutitori,

ca mari și mici să se răsfețe

privindu-ne mai zâmbitori.

Primul om de zăpadă: Minunat! Mă simt muuuult mai bine! Am uitat să precizez: suntem făcuți din carton! Asta e chiar hilar: oameni de zăpadă din carton! 

Al treilea om de zăpadă: 

Chiar contează de suntem

din zăpadă sau carton,

de ne topim sau ne rupem?

Totul este să fii OM!

Toma Necredinciosul, Înțeleptul și Poetul.

Cortina se coboră, lăsând să se întrevadă așa, ca pentru suflete, ultima strofă.

Crăciun fericit tuturor! 🙂

…………………………………………………………………………………….

Provocarea a venit de la Vienela.

Cu drag, pentru tine…

“Un adevărat cadou cuprinde o parte din tine însuți.”

  Ralph Waldo Emerson

Se apropiau din nou sărbătorile. Mirosul de lemn ars amestecat cu cel al iernii împietrite îi stârnea o nostalgie dureroasă. Erau alte sărbători fără el, cu nopți la fel de albe ca zăpada care se așternea de jur împrejur. Nu-și mai vorbiseră de ceva vreme, dar încă nu știa dacă lucrul ăsta o tortura sau îi făcea, de fapt, mai bine. Totuși, nu reușise încă să alunge fantomele ce-i bântuiau sufletul: îmbrățișări, promisiuni, visuri.

În seara aceea, simțea că nu se mai poate împotrivi. Gândurile toate se înghesuiau ca niște corbi flămânzi, dornici s-o smulgă din brațele rațiunii, și așa slăbite. Astfel, ea se lăsă pradă pornirilor prea puternice și se întinse cu ochii închiși.

Nu putea desluși zgomotul de dincolo. Era, totuși, unul familiar, care nu părea să o neliniștească, ci dimpotrivă. Nu avea putere să deschidă ochii, nici măcar când se auzi o ușă deschizându-se ușor. Totuși, inima începu să-i trasalte. A emoție, a bucurie, a liniște. El se întinse lângă ea și simți un miros de prospețime invadându-i nările. „Eucalipt și mentol” – se trezi descifrând formula îmbietoare. Foarte curând îi simți obrazul lipindu-se de al ei, iar ea, cu un zâmbet larg, se cuibări în brațele lui, fără să deschidă ochii, ca și cum știa că este un vis și nu ar fi vrut, în ruptul capului, să-l curme. Pielea feței lui era catifelată și fină, astfel că simți un impuls de a-l mângâia cu degetele ei lungi. Nu se împotrivi acestui impuls. Era ca un orb care se străduia să descifreze linia feței pentru a-și construi în minte reprezentarea a ceea ce trebuia apoi bine întipărit în mecanismele memorative.

El era un bărbat care prefera bărbieritul clasic. Tot procesul se derula asemeni unui ritual. Produsele preferate erau ordonate pe etajeră, pregătite cu minuțiozitate ca un chirurg de succes. Ei îi plăcea adesea să-l urmărească gest cu gest, pentru că i se părea că emană un soi de masculinitate cuceritoare. Nu-l deranja niciodată, nici măcar cu o întrebare. Îi urmărea mișcările lente, dar ferme, de la aplicarea spumei de ras, la felul în care plimba aparatul de ras aproape simetric pe fiecare parte a feței și până la aplicarea delicată a balsamului. După aceea, îi plăcea să stea lipită de fața lui o vreme ca să-l simtă în fiecare por…

Când se trezi, era trecut de miezul nopții. Își făcu un ceai cu lămâie și se așeză la calculator. Trebuia să-i ia un cadou cu orice preț și să i-l trimită, așa cum făcuse și el de nenumărate ori pentru ea. Avea senzația că numai așa putea să-și aline dorul, simțindu-se, într-un fel, conectată cu el. Intră pe magazinul online pe care știa că el îl preferă și alese de acolo cel mai potrivit cadou: un set de bărbierit clasic. Mai întâi verifică să conțină toate elementele nelipsite ritualului: pămătuful, bolul, crema de ras, loțiunea specială de după ras, crema pentru un ten catifelat. Apoi se asigură că el va primi cadoul într-un mod inedit.

Spera oare că drumurile lor s-ar putea întâlni din nou?

 

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Normalul? E plictisitor.

Am încercat o dată să fiu normală. Cele mai rele 2 minute din viața mea.

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea