Ce se află „Dincolo de orizont”?

De câteva săptămâni bune, la intervale regulate, în oraș se aud sirenele. Atotștiutorii zic că este doar “un exerciţiu de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de urgenţă!” Așa că urletul înfiorător mușcă din liniștea matinală a orașului.

Asta îmi amintește de copilărie, când la fel, la intervale regulate, se făceau simulări de atacuri aeriene. Sau or fi fost simulări de atacuri chimice. Oricum, pentru mine era un moment  straniu care îmi alunga orice urmă de liniște și de confort emoțional, chiar dacă uneori se auzea în fundal: “Cetăţeni, acesta este un exerciţiu! Nu intraţi în panică!”

Copil fiind, sunetul amenințător al sirenei mă purta cu gândul la tot felul de grozăvii văzute prin filmele vechi: clopote țipătoare anunțând dezastre, vreun sat pârjolit sau goana cailor cărând otomani în spinare. Alteori îmi veneau în minte filme despre război, când avioanele măcelăreau tot ce prindeau în cale. O trapă deschisă și blestemul de abătea asupra tuturor. Clădirile cădeau secerate, oamenii erau înghițiți de gropile adânci. Mai apoi, în epoca filmelor SF sau de aventură, sirena aceea îmi activa frici noi, izvorâte din zgândărirea imaginației, uneori fără limite.

Amenințare exatraterestră?

Astăzi alarma a pornit la ora 10. Suna la fel de sinistru ca în copilărie. Într-o lume modernă, era un sunet care mă trăgea în trecut cu aceleași senzații de înfrigurare. Primul instinct a fost să ascult îngrijorată, de parcă în zilele noastre, terorile trimit o notificare cum că urmează să se întâmple. Și apoi, când să mai ai timp să reacționezi…

În fond, ce pericole ar putea anunța? Calamități naturale? Un atac terorist? Un accident chimic? Vreun atac extraterestru?

Primele îmi dau o stare de neliniște, generată și de nebunia vremurilor prezente. Așa că prefer să-mi redirecționez gândurile spre ultimul scenariu și să mă afund în ficțiune, stârnită și de anunțul unei noutăți cinematografice în 3 noiembrie 2017. 

„Dincolo de orizont” pare un film SF altfel, după cum se înfățișează în trailer. Și nu mă refer neapărat la efectele speciale, ci, poate, la modul de abordare a războiului interior al personajului principal, jucat de Frank Grillo, în contextul unei invazii extraterestre. Monstrul din afară devine astfel un pretext pentru a elibera monstrul dinăuntru, iar toate acțiunile întreprinse sunt un fel de exorcizare a sa pentru recuperarea eului pierdut.

Dincolo de …orizonturi 

Filmele cu extratereștri au evoluat enorm. În plus, pentru că este greu să mai vii cu ceva nou, filmul modern trebuie să treacă de barierele inițiale, să depășească orizonturile de așteptare și să funcționeze în stare latentă mai ales DUPĂ vizionare. Să fie totul atât de verosimil, încât să te trezești că te întrebi așa, într-o doară: „Dar dacă vreodată vor veni peste noi? Cum arată? Ce fel de întâlnire ar fi? Ar fi niște creaturi simpatice și pacifiste sau niște monștri inimaginabili cu setea de a distruge?” Puține șanse să-ți găsești echilibrul și să reacționezi, alungând groaza care te paralizează. Presupunând că ai mai avea timp să reacționezi. Rămâne speranța că ai putea găsi o cale de a ajunge la ei, verbal, nonverbal, emoțional, atât cât să înțelegi cauze, motive, urmări. Arme? De data aceasta, arma principală – singura armă, de fapt! – ar fi abilitățile de comunicare și de interelaționare. În niciun caz nu ar fi o luptă de la egal la egal, așa cum se întâmplă de fiecare dată când ești pus față în față cu necunoscutul.

Instinctul m-ar face (și pe mine) să mă arunc spre propriul copil, într-o încercare disperată de a-l proteja de orice înseamnă durere sau suferință. M-ar înnebuni faptul că nu pot să-i alung LUI groaza și sentimentul de disperare, altfel decât cu minciunile clasice cum că „totul va fi bine”, când realitatea arată cu totul altceva. Aș fi în stare să fac un pact cu oricare diavol, extraterestru sau nu, ca să mi-l știu în afara pericolului.

Un alt fel de …monstru

Dar dacă invazia asta extraterestră nu ar fi…„ființată”? Dacă s-ar infiltra înăuntrul nostru sub forma unor energii alimentate de propriile angoase, de străfundurile inconștientului? Ceea ce se regăsește inscripționat în adâncul nostru nu poate fi nici sondat, nici înțeles, astfel că devine al naibii de real și, în același timp, indestructbil. Ar fi mai puternic decât orice monstruozitate exterioară, un real pericol al autodistrugerii. Ce fel de armă să folosești pentru a scăpa din ghearele propriei conștiințe? Ar trebui căutat drumul acela spre luminarea spirituală, spre purificarea de propriii demoni care devin astfel mai nemiloși decât orice altă civilizație neprietenoasă din galaxie. Poate o cale ar fi alegerea faustiană a binelui celorlalți înaintea propriului bine. Să te salvezi pe tine salvându-i pe ceilalți.

Ce alarme te-ar putea pregăti pentru o astfel de luptă? Ce simulări pentru dezastre ți-ar putea întări sistemul pentru a te ajuta să supraviețuiești?

În realitate, „Dincolo de orizont” se află un tărâm sensibil, cu o percepție puternic individualizată. Nu știi niciodată ce se află acolo sau „dincolo de acolo”. Prin urmare, poți doar să-ți imaginezi că ai fi pregătit pentru o luptă și poți doar să speri că ți-ai găsi resursele și armele pentru a o purta.

………………………………………………

Scenarii SF trezite de sirenele din centrul orașului și de provocarea InterComFilm, la SuperBlog 2017.