Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: decembrie 2017

SuperBlog 2017. Nu-i chiar ca-n junglă!

Ca de obicei, scriu ultima și la spartul târgului, când toată lumea a epuizat subiectul! Asta pentru că nu mi-a impus nimeni deadline pentru acest articol! 😉 Evident, fiecare cu perspectiva lui, prin urmare, mă aștept să se găsească, totuși, vreun „fan” al Rudiei care să citească până la capăt.

Unii strâmbă din nas când aud de competiții blogosferice. Fie pentru că experiența lor le-a arătat că pot aduce cu ele dezamăgiri, fie pentru că nu văd logica scrierii unor articole „gratis” pentru niște sponsori mai mult sau mai puțin generoși. Alții, în schimb, abia așteaptă să se lanseze ediția următoare și să se apuce de scris. Nu fac parte nici din prima categorie, nici din a doua. 😈

De ce IAR SuperBlog?

După o pauză de un an (adică două ediții) am decis să o iau de la capăt cu stresul, deadline-urile, probele imposibile, orologiul de la miezul nopții, platforma, notele. Mai puțin cu nervii! Pe ăștia am decis să-i las deoparte anul ăsta. Nu am stat prea mult să mă gândesc ce mi-a venit de m-am înscris, dar acum, dacă e să privesc retrospectiv, realizez că ar exista niște motive pentru care m-am aruncat din nou în vâltoarea evenimentelor.

1.SuperBlogul dă un soi de dependență, lucru confirmat chiar de veterani ai competiției. Nu-i așa, Olimpia(no)?

2. SuperBlogul este o continuă provocare. Pentru cine vrea să se joace cu vorbele, cu imaginile, cu ideile, cu temele. Pentru cine are nervi să meargă până la capăt, indiferent de rezultate. Pentru cine iubește să scrie după teme impuse.

3. SuperBlogul naște prietenii. Unele durează mai mult decât te aștepți. Iar altele se ivesc fără să te anunțe în prealabil. Îmi place să cred că am câștigat niște prieteni prețioși de-a lungul anilor în această competiție.

Motivelor ăstora cu caracter general, le-aș adăuga două motive personale. Primul se referă la faptul că, fără provocare și fără deadline, blogul Rudiei ar prinde rugină. În fond, acesta este și motivul pentru care s-a născut Blogul neinspirațional: să accepte provocări, chiar dacă ele înseamnă lupta cu morile de vânt. Al doilea este legat de dorința de a câștiga premii. Din fericire, uneori se și întâmplă! Și de aici „motorul” care pune în mișcare participarea următoare.

Despre „a avea un SCOP”

La gală s-a vorbit despre a avea un scop atunci când te înscrii la SuperBlog. Majoritatea își setează scopul suprem: să câștige! Trofeul, desigur! Dacă nu, poate locul al doilea sau al treilea. Ori măcar să câștige premiile alea multe și importante. Unii și-au pus asta în minte și au și găsit resursele necesare să îl îndeplinească. Alții au rămas dezamăgiți și, pe alocuri, frustrați de ceea ce au perceput drept un eșec al participării lor la această competiție. Poate ar trebui să schimbăm perspectiva din care privim lucrurile.

Cred că uităm câteva aspecte esențiale despre SuperBlog:

  • este un concurs, prin urmare, trebuie să existe câștigători și… necâștigători.
  • este vorba de creativitate, pe care nu o poți cuantifica, oricâte criterii folosești în notare.
  • este un compromis, pentru că uneori alegi să scrii poate puțin diferit de felul în care ai fi făcut-o în mod obișnuit pe blogul propriu.
  • apare mereu elementul surpriză: fie că e vreun jurat amețit care nu respectă regula jocului, fie că ai scris pe lângă subiect, fie că altcineva a tras cartea câștigătoare, pentru că a fost mai bun.
  • în fond, articolul câștigător nu ține neapărat de cât de bine ai scris, ci de cât de convingător ai fost și cât de mult ai picat pe aceeași lungime de undă cu sponsorul. Iar asta e indiferent de numărul de cititori, de SEO, de vizualizări etc.

Da, uneori e nedrept, alteori e subiectiv, dar pun pariu că nu te gândești la asta când se greșește în favoarea ta, nu-i așa? 😉

Probe, premii, note

Nu e cazul să fim ipocriți! Și Rudia ar fi vrut să câștige! Dar nu chiar cu orice preț! Scopul (inițial) a fost să termin concursul, dacă tot m-am înscris și să nu mă fac de râs, dacă tot am pretenții de la mine. Apoi am văzut că sunt în primul pluton și am început să sper. S-au spulberat și speranțele astea odată ce au avansat probele, așa că nu mi-a rămas decât să mai cred că am puterea să obțin și un premiu, pentru palmares! Și a venit și premiul, ceea ce mi-a dat o oarecare satisfacție. Am uitat până și de nedreptatea de la Ștampilă!

Statistica personală arată așa:

  • 27 de probe, 2557 de puncte, locul 4
  • o probă câștigată cu 100 de puncte la InterComFilm
  • 2 premii cu Farmec
  • 2 premii de consolare la RAO și SWISS Solutions
  • o noapte minunată la Hotel Royal Poiana Brașov
  • punctaje peste 90, cu o singură excepție, nedreaptă, după părerea mea, la fel de subiectivă ca aceea a juriului.

Screenshot_2017-12-14-18-27-58.png

Oameni

Claudia. „Cheia și lăcata” acestui concurs. Cu limita de suportabilitate ridicată la maxim. Calmă și diplomată. Prezentă la ore imposibile și dornică să ajute, dar la fel de bine imparțială!

Dana Maria. Cu care am îmbrăcat revoltele în lacrimi de râs. Cu tot cu al ei Costică (Constantin Târnoveanu)

Georgiana Mihăilă. Căreia îi mulțumesc încă o dată pentru suta salvatoare! 😉

IMG_5139.JPG

Cristina Chifu. Pentru susținerea necondiționată, cu surle și trâmbețe, pentru degetele înscucișate și vorbele frumoase, precum și pentru voucherul de la RAO!

Olimpia Săpunaru. Pentru că prezența ei la această Gală face ca lucrurile să fie mereu altfel!

219.JPG

Cristina Lincu. Pentru că este un om deosebit. De zece! 😉

Marius Mandache. Pentru că a stat cuminte pe locul 5 și mi l-a lăsat mie pe „4”. Și pentru filmulețul special despre Gală:

Dana Afrăsinei, a.k.a câștigătoarea trofeului, de la care am aflat rețeta proprie a succesului în această ediție. Și cu care m-am hilizit la Gală! Și cu care am făcut fotografii multe, doar-doar e contagioasă! 😀

Screen Shot 2017-12-29 at 21.43.38

Daniel Botea. Cu gașca lui de olteni veseli și puși pe glume! (Am căutat autografele pe mașina personală).

Ioana Razk și Adrian Găinaru. Pentru că îmi sunt oameni faini.

M-am bucurat să-l revăd pe celebrul Emil Călinescu, one-man-show and 9-blogs-man. 

Am cunoscut oameni frumoși care m-au fascinat: Mădălina Sultan și Ioana Ishikawa – Constantin.

205.JPG

Am râs, am dansat, am mâncat, am povestit, ne-am pozat. Și iar am râs.

Ne-am bucurat de toate lucrurile pregătite de gazda noastră, Hotel Royal Poiana Brașov.

Toate astea adunate înseamnă un câștig important! Și poate de aceea revin cu încăpățânare în concursurile SuperBlog. Pentru că, la final, când tragi linie… dă cu plus! În cazul meu, cel puțin!

sb3

În loc de concluzie

Nu știu niciodată dacă va fi o dată viitoare. De obicei decid pe ultima sută de metri.

Nu cred că există o rețetă pentru a câștiga trofeul râvnit. Știu doar că fiecare a încercat altceva. Și că sunt destule variabile în acest sens.

Nu știu dacă merită. Fiecare trebuie să decidă în nume propriu.

Ceea ce știu e că de fiecare dată am savurat momentele faine la Gala SuperBlog, care au făcut să pară că acesta este un concurs altfel!

………………………………………………

Sursa foto: galeria SuperBlog

 

 

De la mama la… Hotmama

O femeie însărcinată este o femeie frumoasă. Doar că și ea trebuie să conștientizeze acest lucru. Perioada aceasta este un slalom permanent printre transformările spectaculoase ale propriului corp, bucuriile și emoțiile premergătoare celei mai importante întâlniri din viața ei și, deopotrivă, temerile care apar, inerent, la fiecare pas.

În egală măsură, perioada de imediat după naștere este la fel de provocatoare și solicitantă. Până își revine corpul la forma inițială, până te obișnuiești cu noul statut și până reușești adaptarea la noua situație, ai nevoie de timp, răbdare și suport.

Care sunt nevoile unei femei gravide?

1.Să se simtă confortabil. Nu e ușor să lupți cu toată ceata de hormoni care îți invadează viața, corpul și mințile. Nici să vezi cum nu te mai încap hainele preferate și că, pe zi ce trece, în oglindă apare altă persoană decât cea cu care te-ai obișnuit până acum. Blugii par să intre la apă, bluzele nu-ți mai evidențiază silueta care până atunci fusese de invidiat. Nu te mai recunoști, nu pari să te mai simți bine în pielea ta.

2. Să fie înțeleasă. Dincolo de micile (sau marile) capricii ale unei femei însărcinate, ea are, cu siguranță nevoie nevoie de compasiune. Să știi că te înțelege cineva și că face un pas înainte spre a-ți întâlni nevoile.

3. Să râdă. Râsul face mereu bine. Și ar trebui să devină un stil de viață, o modalitate de a te lupta cu tot ce vine nou peste tine rostogolindu-se și punându-ți răbdarea la încercare.

Pur și simplu mama sau… Hotmama?

Uneori, când vine vorba despre femei însărcinate, haina face pe om! Astfel trebuie văzută utilitatea unui magazin online cu haine pentru gravide și haine pentru alăptare. Mai întâi, pentru că pune la dispoziție articole care să te ajute să te simți confortabil și să nu-ți pierzi (de tot) senzualitatea.

hot mama

În același timp, te ajută să îți recapeți încrederea în tine. Indiferent de încurajări, foarte multe viitoare mămici se opesc la ceea ce văd în oglindă: o burtă care crește și transformă silueta grațioasă în ceva ce nu mai păstrează nimic din vechea persoană. Și atunci, o fustă cu talie ajustabilă pentru o zi obișnuită, o rochie de seară potrivită pentru un eveniment deosebit sau o pereche de pantaloni office pentru perioada cât încă mai mergi la serviciu pot schimba mult starea de spirit a unei femei însărcinate.

De aceea, este nevoie de mai mult decât un simplu magazin online. Trebuie să fie un concept, care să întâlnească toate nevoile, enumerate mai sus, ale unei femei care se pregătește să nască sau care a devenit recent mamă. 

Cum ar arăta o campanie HOT(Mama)

Avantajul lumii moderne constă în faptul că magazinele online sunt acum la îndemâna oricui. Nu mai trebuie să te plimbi dintr-un loc în altul, încercând să probezi produse diferite când ele pot veni acasă la tine, unde le poți încerca în tihnă și în propriul ritm. Eviți aglomerația și toate pregătirile necesare pentru a ieși din casă, atunci când nu te mai miști cu atâta ușurință. În același timp, poate fi și un dezavantaj. Din multitudinea de astfel de magazine online, cum faci alegerea potrivită? Cum știi care este de încredere prin calitatea produselor și a serviciilor?

De aici nevoia unei promovări sincere și serioase.

  1. Ce mesaj transmite magazinul online Hotmama?

Că maternitatea este un motiv de bucurie și că îți oferă o strălucire aparte. Dar când ai și o haină potrivită, care să te avantajeze și să te înveselească, atunci poți simți că toată lumea e a ta. Îți dă o stare de bine, energie cât să treci peste toate lucrurile mai puțin plăcute și sentimentul că poți fi, în continuare, HOT. Mai mult decât atât, produsele sunt 90% bumbac și 10% fibre elastice. Tehnologiei de realizare a țesăturilor le face potrivite și pentru perioada alăptării.

  1. Cum faci credibil acest mesaj?

Oamenii cred ceea ce văd cu ochii lor. O campanie sub forma unor spoturi care să poată fi difuzate la televizor (poate chiar la TVR2!). Scurte interviuri cu mămici în devenire sau cu cele care deja au născut, în care să poată fi sondate nevoile reale ale lor. Ce le creează discomfort? Ce le-ar face să se simtă mai bine? Pe baza răspunsurilor lor, pot fi invitate să aibă o experiență Hotmama. Să testeze produsele, să simtă diferența, să beneficieze de confort. Diversitate, calitate, preț. La final, să-și poată exprima părerea despre această experiență și să recomande, din proprie perspectivă, produsele testate.

  1. Cum duci vorba mai departe?

Poți apela la comunitatea Chic-Elite. Cum aceasta pune în prim plan valorizarea femeii ca imagine, ca potențial, va fi un sprijin real în transmiterea mesajului exact în rândul celor care pot beneficia cel mai bine de produsele Hotmama. Conținutul variat al platformei include tematică legată de viață, sănătate, carieră, stil de viață. Astfel că viitoarele sau proaspetele mămici vor intra într-o lume nouă, vor putea comunica cu persoane care au nevoi sau interese comune, vor putea înțelege mai ușor schimbările din viața lor. Ele însele vor putea împărtăși din experiența proprie, scriind pe platformă la secțiunea care li se potrivește. Se vor simți utile, vor căpăta încredere în ele și se vor simți confortabil în propria piele.

Promovarea prin blogging a devenit în ultima vreme o modalitate perfectă de a răspândi o informație importantă. Experiența unor bloggeri care devin voci puternice ale unei comunități, poate fi punct de referintă. Este exemplul Cristinei Lincu, autoare a unei cărți care a devenit rapid foarte populară: Mamă de 3, femeie de 10! Sau invers?. Scrierile de pe blogurile ei sunt despre nevoi, despre probleme, despre gânduri. Prezentate într-o manieră atractivă, ele vor descreți frunțile celor mai temătoare (viitoare) mămici, le va ajuta să găsească acea compasiune și să înțeleagă că ceea ce li se întâmplă este universal.

În esență, orice produs se vinde prin autenticitatea poveștii care îl reprezintă, iar această poveste trebuie să izvorască din experiențe de viață sincere. Doar astfel mesajul se propagă și devine ușor de asimilat. Căci un magazin bun nu vinde numai un produs, ci și un mesaj bun care poate să îți schimbe viața.

……………………………

Ultimul deadline, ultima probă SuperBlog2017, sponsorizată de Hotmama.ro

logo-hotmama-300x300.jpg

 

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Welcome to my page!

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi