Dacă aș avea o casă….

Visez adesea la casa cu pridvor a străbunicilor. Ciudat cum visele astea păstrează mireasma timpurilor trecute. A mere și pere coapte așezate cu grijă în tindă, a flori de tei puse la uscat sau a „odaia de oaspeți” de care nu îndrăzneam să ne apropiem. Și verdele era altfel atunci, și cireșele mai dulci, și râsul nostru purta culorile curcubeului.

„Pe când eram copil, locuiam într-o casă veche, care ascundea o comoară. Fireşte că nimeni n-a dat de ea, sau poate nici nu s-a hărăzit nimeni să o caute. În schimb, toată casa era pătrunsă de vraja ei. Casa mea ascundea în sânul ei o taină… ”

Antoine de Saint-Exupery

Caut casă

Poate, inconștient, e casa AIA care mi-a dat de atâtea ori sentimentul de liniște, de apartenență, de fericire. Căci caut casa cu miros de scorțișoară și mere verzi. Cufundată în tenebrele trecutului, cu lumina palidă de dincolo de perdelele albe. Casa căreia să-i simt taina învăluindu-mă într-un sentiment de complicitate, de familiaritate.
Să îmi fie casa, casă. Sau, mai curând, să-mi fie ACASĂ. Ar purta între pereții ei, propria-mi rețetă a fericirii, pe care m-aș pricepe să o îmbunătățesc cu fiecare lecție de înțelepciune învățată.

Cred că omul își alege casa după propria personalitate. Asta atunci când nu o vede ca pe un spațiu pasager, un semn al unei treceri impersonale, un simplu adăpost sau un act al dorinței de afirmare.

Casa visurilor mele reprezintă structura mea sufletească. Este oaza de liniște, spațiul meu protector, un loc al confortului emoțional. Este ceea ce simt, ceea ce sunt, ceea ce îmi doresc.

Simplitate

Un proiect de casă cu mansardă, la limita dintre tradițional și modern. Să-mi aducă aminte de tainele ascunse în casa copilăriei mele, dar să poată satisface și capriciile timpului modern. Urăsc gardurile! Mi-amintesc de dorința nestăvilită a omului de a poseda bunuri sau de teama incomensurabilă de tâlhari și venetici. Un spațiu deschis și prietenos, ca semn al libertății, care să-și primească mereu oaspeții cu căldură. Aleea îngustă, cu flori de o parte și de altă, ar fi ca o invitație nerostită:

„Bun venit în casa mea. Intră de bunăvoie, pleacă precum ţi-o fi voia şi lasă aici puţin din fericirea ce-o aduci.”

-Bram Stoker

O terasă la intare, cu un șezlong sau un balansoar primitor, numai bun de savurat cafeaua într-o dimineață de toamnă târzie sau de ascultat șoaptele nopții la ceasuri înaintate. Împresurată cu flori, un amestec de verde, roșu, galben, violet – o fărâmă de curcubeu rupt dintr-un colț de cer.

Acoperișul în două ape, ferestre duble la mansardă, tencuiala decorativă, toate aranjate cu bun-gust, fără extravaganță și fără opulență.

Înăuntru, un living generos și primitor. Unii ar spune că șemineul este ceva desuet. Alții cred că este un „must-have” al vremurilor moderne. Indiferent de părerea lor, șemineul meu ar fi unul din cărămidă, în care să trosnească vreascurile aprinse în serile friguroase și lângă care am desface nerăbdători cadouri de Crăciun. Livingul s-ar învecina cu o bucătărioară cochetă în partea stângă și o baie de serviciu în partea dreaptă. În capăt, oaza de liniște: o cameră- bibliotecă sau un birou. Cu pereții îmbrăcați în cărți, cu o fereastră largă, lângă care să-ți poți odihni gândurile sau să poți coborî din când în când în lumea celorlalte taine, ascunse între file îngălbenite.

Am visat mereu să am o casă cu etaj. De fapt, dorința mea se referea mai întâi la ideea de scară interioară. Trebuie să fie negreșit din lemn lăcuit, în spirală, cu flori pe alocuri și tablouri de familie agățate în pereții albi, ca un „reminder” zilnic al lucrurilor frumoase și al oamenilor dragi. Etajul, așa cum îl percepeam atunci, trebuia să fie un loc misterios. Cred că mintea noastră de copii îl asocia cu podul casei bunicilor, pe care ni l-am dorit mereu amenajat pentru joaca noastră zilnică. Acum, etajul nu mi se pare potrivit. E ca și cum aș alege să locuiesc la bloc. În schimb, mansarda are o atmosferă aparte, mai întâi prin felul în care este construită imediat sub acoperiș, apoi prin faptul că te poți bucura de fereastra de deasupra! În serile văratice, poți savura jocurile stelelor stând în patul tău, cu mâinile sub cap și încercând să prinzi vreo stea căzătoare. Două dormitoare și o baie, apoi spații de depozitare, gândite ca un element funcțional al locuinței.

Legătura mea cu natura

Casa aia a mea nu poate fi decât un lucru firesc, încadrat perfect într-un colț de natură, departe de orice zgomot al orașului. Și asta nu pentru că aș urî orașul, ci pentru că locul pe care îl numesc acasă trebuie să fie, în același timp, și o evadare din aglomerația de oameni și de gânduri.

Casa mea are și o grădină. Suficient de mare cât să lase loc copacilor să-și întindă ramurile verzi a răcoare. Și din când în când, să mă primească la umbra lor, tolănită într-un hamac, cu o carte în mână, adormind, poate, mângâiată de vânt. Mi-ar surâde o apă la marginea grădinii. Poate fi un susur de izvor sau un lac liniștit pe care să se așeze din când în când rațe sălbatice.

Nu e nevoie de mult ca să fii fericit! Iar uneori simplitatea e ceea ce face un lucru deosebit.

O casă valoroasă…

Azi pare mai simplu să fii om la casa ta. Sunt atâtea idei de proiecte case, încât e imposibil să nu exclami la un moment dat: „AIA e casa mea!” Cea pe care ai visat-o, cea care ți se potrivește cel mai bine. Dincolo de rapoartele de evaluare imobiliară pe care ți le poate oferi orice evaluator ANEVAR la nevoie, casa ta are valoare prin ceea ce investești în ea și prin felul în care îți construiești amintirile. Cu grijă, ca pe un castel pe care îl vrei trainic și prețios.

Casa mea e valoroasă pentru că ar purta semne ale celei care sunt. Ar fi veselă și primitoare, ar fi ca o plăsmuire a viselor și dorințelor mele împlinite. Casele frumoase fac oamenii fericiți. Sau oamenii fericiți fac case frumoase.

…………………………………………………………………..

Proba a treia a competiției SuperBlog2017 dă liber la visare cu AIA Proiect.