Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: advertorial

Dacă aș avea o casă….

Visez adesea la casa cu pridvor a străbunicilor. Ciudat cum visele astea păstrează mireasma timpurilor trecute. A mere și pere coapte așezate cu grijă în tindă, a flori de tei puse la uscat sau a „odaia de oaspeți” de care nu îndrăzneam să ne apropiem. Și verdele era altfel atunci, și cireșele mai dulci, și râsul nostru purta culorile curcubeului.

„Pe când eram copil, locuiam într-o casă veche, care ascundea o comoară. Fireşte că nimeni n-a dat de ea, sau poate nici nu s-a hărăzit nimeni să o caute. În schimb, toată casa era pătrunsă de vraja ei. Casa mea ascundea în sânul ei o taină… ”

Antoine de Saint-Exupery

Caut casă

Poate, inconștient, e casa AIA care mi-a dat de atâtea ori sentimentul de liniște, de apartenență, de fericire. Căci caut casa cu miros de scorțișoară și mere verzi. Cufundată în tenebrele trecutului, cu lumina palidă de dincolo de perdelele albe. Casa căreia să-i simt taina învăluindu-mă într-un sentiment de complicitate, de familiaritate.
Să îmi fie casa, casă. Sau, mai curând, să-mi fie ACASĂ. Ar purta între pereții ei, propria-mi rețetă a fericirii, pe care m-aș pricepe să o îmbunătățesc cu fiecare lecție de înțelepciune învățată.

Cred că omul își alege casa după propria personalitate. Asta atunci când nu o vede ca pe un spațiu pasager, un semn al unei treceri impersonale, un simplu adăpost sau un act al dorinței de afirmare.

Casa visurilor mele reprezintă structura mea sufletească. Este oaza de liniște, spațiul meu protector, un loc al confortului emoțional. Este ceea ce simt, ceea ce sunt, ceea ce îmi doresc.

Simplitate

Un proiect de casă cu mansardă, la limita dintre tradițional și modern. Să-mi aducă aminte de tainele ascunse în casa copilăriei mele, dar să poată satisface și capriciile timpului modern. Urăsc gardurile! Mi-amintesc de dorința nestăvilită a omului de a poseda bunuri sau de teama incomensurabilă de tâlhari și venetici. Un spațiu deschis și prietenos, ca semn al libertății, care să-și primească mereu oaspeții cu căldură. Aleea îngustă, cu flori de o parte și de altă, ar fi ca o invitație nerostită:

„Bun venit în casa mea. Intră de bunăvoie, pleacă precum ţi-o fi voia şi lasă aici puţin din fericirea ce-o aduci.”

-Bram Stoker

O terasă la intare, cu un șezlong sau un balansoar primitor, numai bun de savurat cafeaua într-o dimineață de toamnă târzie sau de ascultat șoaptele nopții la ceasuri înaintate. Împresurată cu flori, un amestec de verde, roșu, galben, violet – o fărâmă de curcubeu rupt dintr-un colț de cer.

Acoperișul în două ape, ferestre duble la mansardă, tencuiala decorativă, toate aranjate cu bun-gust, fără extravaganță și fără opulență.

Înăuntru, un living generos și primitor. Unii ar spune că șemineul este ceva desuet. Alții cred că este un „must-have” al vremurilor moderne. Indiferent de părerea lor, șemineul meu ar fi unul din cărămidă, în care să trosnească vreascurile aprinse în serile friguroase și lângă care am desface nerăbdători cadouri de Crăciun. Livingul s-ar învecina cu o bucătărioară cochetă în partea stângă și o baie de serviciu în partea dreaptă. În capăt, oaza de liniște: o cameră- bibliotecă sau un birou. Cu pereții îmbrăcați în cărți, cu o fereastră largă, lângă care să-ți poți odihni gândurile sau să poți coborî din când în când în lumea celorlalte taine, ascunse între file îngălbenite.

Am visat mereu să am o casă cu etaj. De fapt, dorința mea se referea mai întâi la ideea de scară interioară. Trebuie să fie negreșit din lemn lăcuit, în spirală, cu flori pe alocuri și tablouri de familie agățate în pereții albi, ca un „reminder” zilnic al lucrurilor frumoase și al oamenilor dragi. Etajul, așa cum îl percepeam atunci, trebuia să fie un loc misterios. Cred că mintea noastră de copii îl asocia cu podul casei bunicilor, pe care ni l-am dorit mereu amenajat pentru joaca noastră zilnică. Acum, etajul nu mi se pare potrivit. E ca și cum aș alege să locuiesc la bloc. În schimb, mansarda are o atmosferă aparte, mai întâi prin felul în care este construită imediat sub acoperiș, apoi prin faptul că te poți bucura de fereastra de deasupra! În serile văratice, poți savura jocurile stelelor stând în patul tău, cu mâinile sub cap și încercând să prinzi vreo stea căzătoare. Două dormitoare și o baie, apoi spații de depozitare, gândite ca un element funcțional al locuinței.

Legătura mea cu natura

aia 2

Casa aia a mea nu poate fi decât un lucru firesc, încadrat perfect într-un colț de natură, departe de orice zgomot al orașului. Și asta nu pentru că aș urî orașul, ci pentru că locul pe care îl numesc acasă trebuie să fie, în același timp, și o evadare din aglomerația de oameni și de gânduri.

Casa mea are și o grădină. Suficient de mare cât să lase loc copacilor să-și întindă ramurile verzi a răcoare. Și din când în când, să mă primească la umbra lor, tolănită într-un hamac, cu o carte în mână, adormind, poate, mângâiată de vânt. Mi-ar surâde o apă la marginea grădinii. Poate fi un susur de izvor sau un lac liniștit pe care să se așeze din când în când rațe sălbatice.

Nu e nevoie de mult ca să fii fericit! Iar uneori simplitatea e ceea ce face un lucru deosebit.

O casă valoroasă…

Azi pare mai simplu să fii om la casa ta. Sunt atâtea idei de proiecte case, încât e imposibil să nu exclami la un moment dat: „AIA e casa mea!” Cea pe care ai visat-o, cea care ți se potrivește cel mai bine. Dincolo de rapoartele de evaluare imobiliară pe care ți le poate oferi orice evaluator ANEVAR la nevoie, casa ta are valoare prin ceea ce investești în ea și prin felul în care îți construiești amintirile. Cu grijă, ca pe un castel pe care îl vrei trainic și prețios.

Casa mea e valoroasă pentru că ar purta semne ale celei care sunt. Ar fi veselă și primitoare, ar fi ca o plăsmuire a viselor și dorințelor mele împlinite. Casele frumoase fac oamenii fericiți. Sau oamenii fericiți fac case frumoase.

sigla-AIA-2016-300x153

…………………………………………………………………..

Proba a treia a competiției SuperBlog2017 dă liber la visare cu AIA Proiect.

 

Anunțuri

Dacă mi-ai fi toamnă…

Dacă mi-ai fi toamnă,
te-aș îmbrăca în arămiul copacilor
asortat cu verdele încă viu al firului de iarbă.

Ți-aș colora visele
în plumburiul mustului dulce
și în roșeața apusului trist.
Te-aș îmbăta cu miresme de scorțișoară
și ți-aș șopti în urechi
cântec stins de greiere.

Dacă mi-ai fi mie, toamnă,
te-aș adora sărutându-ți piciorul desculț
și ți-aș acoperi inima
cu inima mea.

toamna-femeie

sursa foto: catchy.ro

„Draga mea dragă,

Se scutură frunze, în adieri pierdute de vânt.

Aș vrea să-ți miros părul și să mă afund în gândurile tale, pierdut, uitat, resemnat. Să schimb tristețea nopților goale cu minutul binecuvântat în care să-ți simt buzele înviorându-mi obrazul.

Dacă mi-ai fi toamnă, te-aș înfășura în galbenul frunzelor veștede. Să-mi amintească de soarele palid și de zumzetul vesel al verii. Ți-aș face palton din arămiul copacilor și ți-aș dărui ghete de piele moi, smulse din mușchiul ce doarme la umbra lor.

De fapt, ți-aș coase paltoane de damă elegante din fiecare nuanță a frunzelor oglindite în seninul tremurând al lacului pustiu. Să le schimbi de fiecare dată când norii grei ar amenința seninul frunții tale. Să-și fie galben, să-ți fie verde, să-ți fie roșu aprins sau brun.

Dimineața, devreme, ți-aș țese din raze de soare sărutate de rouă, veșmânt alb. Să-i simți mângâierile calde alintându-ți pielea fină, cu gândul la florile de cireș. Și la mine. Las nopți nenuntite să se aștearnă peste visuri amorțite. Spre seară, ți-aș dărui negrul cerului învolburat, pregătit de ploi dese și reci. Așezat peste linia fină a umerilor tăi goi, să-ți fie veșmânt elegant în mireasma pământului reavăn.

Mi te imaginez pășind apăsat printre miriștile goale.  Luând după tine în iureș verdele ierbii și corola florilor-minuni, apăsând cu ghetele iarba tocită de vânturi. Și strig după tine cu-atâta nesaț, în timp ce privirea mea vrea să te fure:

Fată verde, cu părul pădure! Fată verde, cu părul pădure”!

Iar când frigul m-ar cuprinde, mi-aș scoate geaca de piele și ți-aș înveli umerii și brațele. I-aș desena un trandafir aprins, să-l iei cu tine acolo unde-ți porți pașii, ca să te strige în surdină, repetându-ți numele iarăși și iarăși…

answear 43

Să nu pleci! Și, mai ales, te rog, „lasă-mi, toamnă, pomii verzi”! Să caut printre ramuri povești vechi de vară-ntârziată și să culeg visurile roșii la ceas târziu de seară întristată. Vreau să-mi fii, toamnă! Să-mi fii!”

…………………………………………………………………………….

Answear.ro strigă Toamna, pentru prima probă a SuperBlogului 2017. Fotografiile sunt preluate de pe site-ul sponsorului.

answear

Căldură mare să fie, monșer!

Aud că oamenii cu minte din lumea asta au inventat niște treburi serioase, în concordanță cu vremurile de afară: panouri radiante cu infraroșu.

Nu știu dacă nu cumva am uitat să menționez (zilele astea) cât de mult urăsc frigul! Treaba asta cu „minus niște grade” mă face să tremur numai la gândul că-mi pocnește termometrul de fereastră. Dorința de a părăsi incinta locuinței aproape proprietate personală este inexistentă și nu îmi doresc decât să fi păstrat ideea cu sobele alea de pe vremea bunicilor, că tare cald mai era când ne sprijineam spatele de ele iarna!

E drept că nu-mi împărtășește nimeni din familie dorința asta acută de a-mi fi cald. Consortul zice că aproape l-am ucis în câteva nopți. Odată cu câte un lemn pus pe foc la intervale prea mici, într-o cabană care mie mi se părea destul de friguroasă. Altă dată cu centrala dată la capacitate maximă peste noapte, în locuința pe care o împărțim.

Povestea asta mi se trage de pe vremea caloriferelor de fontă din copilărie. Extrem de reci în timpuri de restriște, mă făceau să tremur sub plapumă încotoșmănată mai ceva ca un eschimos, uitându-mă cu jind la ele pentru că păreau să emane frig și nicidecum vreun strop de căldură. Când au apărut centralele de apartament, mi s-au părut o binecuvântare! Acum găsesc motive să le înjur destul de des. Ba o ia razna termostatul și pornește centrala vecinului, în loc să îi dea un ghiont celei din bucătăria noastră. Ba nu vrea să se aprindă flacăra și pace, la fix două zile după ce i-a expirat garanția. Ba se aude un pocnet înfundat undeva de îți vine să stai departe că nu se știe, doamne ferește!

Acum…la lemnele din sobă nu ne putem întoarce și să vrem. Deși unii au încercat, se pare. Păcat de copacii țării! Și așa se duc cam repede.

Și citesc un articol interesant, documentat și convingător despre panourile radiante cu infraroșu, ca alternativă de a-ți încălzi locuința. Deși mi-a sunat a SF inițial, mi-am dat seama că ar putea fi o soluție viabilă, mai ieftină și mai „safe” decât celelalte.

Ce sunt panourile radiante cu infraroșu?

panou-radiant-rugaciunea-unei-flori

„Sunt panouri electrice, care se folosesc de puterea radiațiilor infraroșii pentru a încălzi. Încălzesc cu prioritate obiectele din cameră, aerul fiind încălzit în mod indirect de obiectele încălzite în prealabil. Acest lucru asigură încalzirea eficientă, uniformă a locuinței, pierderile de căldură reducându-se la minim. Mai mult decât atât, radiațiile infraroșii sunt benefice pentru organism, ajutând la circulația sângelui și neafectând umiditatea din aer.”

Să recapitulăm, ca să văd dacă am înțeles bine.(Iar dacă aveți și alte informații, faceți bine și împărtășiți-le, că nu mă mai prea înțeleg cu încăpățânata asta de centrală pe gaz!)

  1. Panourile astea se bagă în priză. Ca orice aparat electric din casă. Deci nu tu țevăraie înșirată pe lângă pereți, pe sub gresie, pe sub parchet. Nu e pericol să pocnească țeava și să te trezești că renovezi tot apartamentul ca să o poți înlocui.
  2. Se instalează foarte repede și ușor, nu necesită aprobări și ocupă spațiu mai puțin decât tot sistemul de încălzire clasic.
  3. Principiul e simplu: panourile încălzesc pereții și obiectele din casă, care devin un fel de „calorifere” pentru întreg apartamentul. Buun! Calorifere să fie! Căldură să fie!
  4. Nu sunt periculoase (a se citi „nu sunt alte bombe cu ceas” pentru locuință). Așadar nu gaz, nu flacără = nu explozii, nu incendii. (Că tot apar cazuri pe la teve!)
  5. Consumă aproximativ 2,4 kw/h pentru două camere, adică, zic ei, cam 240 de lei lunar. Asta e mult? După cum zic oamenii în reportaje, pare de bine. Oare la trei camere și o bucătărie cât o fi?
  6. Arată ca un obiect de mobilier. Adică le poți personaliza, vosindu-le în culoarea preferată. E drept că în reportajele astea nici nu-ți dădeai seama că oamenii au panouri în casă.
  7. Bune și pentru bolile de astm. Hmmm… Asta cum vine? Zice că „nu se creează curenți de aer în locuință”. Deci nu ai particulelor de praf zburând în voie prin casă, ceea ce înseamnă mai puține șanse să dezvolți vreo alergie. Asta sună bine! Copilul are alergie puternică la praf!

Cum toate inovațiile stârnesc controverse și sunt privite cu reticență la început, s-au iscat și diverse discuții pe marginea subiectului. Unii spun că radiațiile sunt nocive și punct. Alții spun că radiațiile sunt de mai multe feluri și că astea sigur nu sunt rele. Drept argument, au folosit studii medicale:

Eu zic că merită studiat, anaizat și uat în considerare ca alternativă. Nu de alta, dar tocmai ce am auzit o poveste de groază cu o centrală explodată tocai după revizia tehnică făcută „ca la carte”. Aș prefera niște radiații!

Kitul de frumusețe de la Cien

Nu sunt un fan înfăcărat al produselor cosmetice, așa cum este una dintre prietenele mele, bloggerițe, o scriitoare stilată, cu păreri avizate în domeniu. Cu toate acestea, sunt un om care entuziasmează de fiecare dată când primește un dar de blog. Deși Don Quijotele feminin a avut de purtat alte lupte cu balaurii deloc virtuali și a cam colindat meleaguri îndepărtate, vara a fost destul de generoasă în privința unor astfel de daruri. M-am bucurat când am primit kitul de frumusețe de la Cien în campania organizată de cei de la Buzzstore. 

20160813_123154

Produse Cien am mai folosit de-a lungul timpului. Mai întâi pentru că îmi sunt foarte la îndemână – ajung destul de des în magazinele Lidl, și apoi pentru că sunt extrem de accesibile ca preț. Iar dacă am văzut că efectele nu sunt nici mai bune, nici mai rele decât produsele scumpe și pretențioase, am rămas destul de fidelă lor.

Așa că m-am apucat de testat.

Cel mai mult, după portfardul personalizat – care m-a cucerit de la deschiderea coletului și pe care l-am folosit cu succes în multele preumblări din această vară – m-a încântat crema anti-rid de noapte Cien Q10.  Nu știu dacă treaba cu „anti-rid”-ul mi-a dat vreo speranță- nu mai cred de multă vreme în leacuri miraculoase pentru întinerire. Este cert, încă, că ritualul de fiecare seară și-a păstrat farmecul! După o zi în care oboseala a devenit stăpână pe tot corpul, de la tălpi până în creștet, nu aștepți decât să te relaxezi cumva. Iar curățarea tenului, cu masajul de rigoare și cu o cremă care să te ajute să te simți bine…ei uite, asta dorință! Crema hidratează foarte bine, se absoarbe repede și miroase tare plăcut! Am văzut că unele persoane se plâng că miroase prea puternic. Mie nu mi se pare. E așa, un soi de parfum discret care te însoțește până adormi. Și îmi amintește ușor de crema celebră – și unică! –  din copilărie, iar cum eu stau bine la capitolul nostalgii, am îndrăgit-o imediat!

IMG_20161001_123727.jpg

Cu crema anti-rid de zi Cien Q 10 nu am avut aceeași relație, și asta pentru că a trebuit să găsesc soluții pentru aplicarea machiajului – când aplicam fondul de ten se aduna crema puțin, niște „cocoloașe” mici, mici. În zilele fără fond de ten sau cu un fond de ten mai gras, însă, ne-am înțeles bine. Am avut aceeași senzație de piele hidratată, fără probleme la contactul cu pielea. Același parfum ca și în cazul cremei de noapte, aceeași senzație de relaxare.

IMG_20161001_123630.jpg

Crema de mâini Cien a devenit must-have! O port în geantă permanent, și îmi e de maaare ajutor mai ales la serviciu. Când mâna intră în contact cu tot felul de hârtii sau cu minunata cretă albă, ai senzația la un moment dat că te transformi într-o reptilă. Piele uscată și solzuroasă. Așa că după aplicări dese, tubul s-a golit considerabil! 😀 Totuși, la prețul foarte accesibil, asta nu a constituit o problemă!

Crema-ulei de duș Cien a fost mărul discordiei! Deși alte geluri și creme de duș erau deja în uz în momentul cînd am primit coletul de la Buzzstore, am strecurat-o în coșul cu cosmetice, spre testare. Și pentru că toți avem piele sensibilă în casă, m-am trezit cu mai mulți subiecți în procesul de testare! Într-adevăr, foarte delicată, ai senzația că e o cremă de duș pentru bebeluși. Mai ales după mirosul plăcut (observ că e o constantă a produselor cosmetice de la Cien!) Rezultatul este o piele foarte fină, aproape că nu a mai fost nevoie de o crema de corp. Și da, am ascuns-o! 😈 Nu știu dacă a fost dovadă de lipsă de fair-play sau de egoism.

Nu am fost la fel de egoistă când a venit vorba despre mostrele Cien primite în colet. Le-am făcut cadou prietenelor și sper că le-au folosit cu drag:

Această prezentare necesită JavaScript.

În concluzie, cred că produsele Cien fac față foarte bine nevoilor zilnice ale pielii. Nu mă pricep la ingrediente, dar am observat că sună cam la fel cu multe produse cosmetice pe care le-am folosit de-a lungul timpului. Personal, sunt mulțumită și de calitate și de preț. Iar magazinul Lidl e aproape! 😉

Poate vreți să știți mai mult despre campaniile Buzzstore și să testați gratuit produse!

Ținute cool pentru copilul tău

Nu știu de ce amintirile despre copilăria mea sunt îmbrăcate în gri. Nu fac parte din categoria celor care au avut o copilărie grea și urâtă! Mă gândesc că o fi și din cauza faptului că atunci totul chiar era gri! Clădirile monotone, fabricile preaslăvite, pozele alb-negru… Am o pasiune pentru pozele alb-negru! De aceea, răsfoiesc albumele vechi de câte ori îmi cad în mână (ceea ce face să dureze mult prea mult fiecare curățenie sezonieră! Mă pierd printre amintiri, încercând să le prind pe toate din urmă, numai cât arunc un ochi pe fotografie!)

Fetițe fiind, visam mereu rochii de prințese. Desigur, rochiile de prințese din mintea noastră nu erau nici pe departe ceea ce sunt acum. Nici nu aveam prea multe opțiuni de modele, având în vedere că imaginea lor izvora din poveștile pe care ni le citea tata seara, la lumina lămpii cu gaz. Nu aveam nici prea multe modele reale, căci în magazine găseai hăinuțe unice și făcute în serie, ca un fel de uniformă. Noi ne imaginam rochiile noastre lungi, obligatoriu trebuiau să formeze un cerc atunci când te învârteai în ele, și foarte colorate! Știu că am visat o vreme la o rochie fabuloasă, nu foarte strălucitoare, dar care aveam senzația că mă va face deosebită! N-a fost să fie. Mi-a rămas în minte, însă, o rochiță albă din „pânză topită” pe care o aveam „de bună” la evenimente speciale. Amândouă aveam rochițe la fel, căci mereu părinții ne-au tratat ca și cum ar fi avut gemene. E singura amintire vie despre îmbrăcăminte mea de copil.

M-am plimbat, deunăzi, cu ocazia unei aniversări a finuței noastre. Uneori ți se pare nedrept că vremurile astea nu pot fi adunate și împărțite la doi ca să iasă echitabil fiecare generație. Atât de multe modele, accesorii,lucruri care te ajută să definești personalitatea copilului! Dacă le pui în balanță, copilul din mine devine aproape revoltat. Pe de altă parte, nu poți decât să răsufli ușurat că vremurile au evoluat astfel și că poți să faci cu mai mare ușurință o bucurie unui copil.

Am dat peste niște ținute cool pentru cei mici pe ninina.ro și mi-am găsit rochița cu volănașe care sigur face un cerc laaaarg când te învârți în ea! 🙂 Nu e colorată, e drept, dar între timp gusturile se mai schimbă, mai ales dacă ești tare departe de momentul acela al copilăriei tale.

Cred că fetița Rudia ar fi foarte fericită! 🙂

Mișcarea face bine! Parol!

Nu știu alții cum sunt… 

Eu am fost mereu contra cronometru. Cel mai probabil, o moștenire de la mama, un ADN activ, care a reușit să fenteze partea ardelenească primită drept zeste genetică de la tata. Toate se desfășoară în ritm alert – unii ar zice că e PREA alert și că țin pasul destul de greu.

Tata, însă, a fost mereu cel care ne-a împins să facem mișcare. Ne-a trimis la antrenamente de mici – eu la baschet, sora mea la gimnastică – insistând că „așa e sănătos”. La un moment dat constați că microbul „se ia”, că odată ce ți-a intrat în sânge, nu ai încotro și trebuie să-i satisfaci organismului nevoia de a face sângele să circule prin vene.

Să ne mișcăm, zic!

Am început cu baschetul, în clasa a doua. Din clasa a cincea am cunoscut pe unul dintre cei mai buni profesori din viața mea, domnul profesor Florescu. Îi plăcea extraordinar de mult să lucreze cu copiii și să facă mișcare. O combinație norocoasă pentru mine! Sper să-i dea Dumnezeu sănătate, pentru că eu nu aș putea să-i mulțumesc niciodată pentru felul în care a contribuit la formarea mea. Din clasa a cincea am devenit eleva lui, în echipa de volei a școlii, activitate pe care am continuat-o și pe parcursul liceului căci domnul profesor era neobosit și își petrecea zilele de sâmbătă jucând volei cu noi și cu alți elevi din alte generații.

M-am trezit „om la casa mea”, cu meserie și cu responsabilități. Așa că a trebuit să găsesc alte modalități de a face mișcare. Mi-am cooptat elevii, provocându-i la meciuri de baschet din când în când, deși activitatea nu avea nicio legătură cu ceea ce lucram la școală. Mă bucură de fiecare dată când își amintesc de clipele astea și mă sună pentru o nouă provocare!

Apoi am descoperit alergarea de seară. Sau de dimineață. Sau de oricând, alergare să fie! Singură sau cu prietenele, în ritmul propriu, cât să simt adrenalina și să mă răcoresc de toate „păcatele”.

10303465_638807736214998_3742350459119190076_n

Partea frumoasă este că mereu apare câte ceva care să te animeze și să te facă să treci la etapa următoare. Așa au apărut competițiile! Semimaratonștafetă!

 

Viața îți arată că nu ai cum să te plictisești! Am cunoscut oameni, am aderat la idei și proiecte și așa m-am trezit prinsă în evenimentul „Alerg pentru spitalul copiilor”. E uimitor cât de multă lume este dornică să facă un bine altora și să-ți facă bine lor înșiși:

Când te întrebi dacă „o mai fi ceva dincolo de asta”, apare altă oportunitate: Zumba fitness! Și apoi alte idei, alte proiecte, alți oameni frumoși:

11954702_893724674056635_1867959291313926144_n

Mai punem la socoteală drumețiile? Le punem!

 

Mișcarea – „ a family matter”

Trebuie să aibă cine să-ți țină hangul, nu? Consortul musai să aibă aceleași preocupări – hobby pentru o viață sănătoasă. Așa că ne-am înhămat împreună la treburi serioase:

Pe principiul „așchia nu sare departe de trunchi”, am încercat să creștem copilul cu aceeași dragoste pentru mișcare. Cu modelul tatălui – participant la maratoane, semimaratoane și crosuri – și cu obsesia mamei pentru mișcare, ne gândim că trebuie să crească sănătos și…„mișcăcios” 😀 Ne-am antrenat împreună:

Și…a primit și el medalii!

Pare distractiv, nu?

Chiar este! Iar sentimentul de după e… priceless!

Un festival de sport?

Pe tine ce te împiedică să faci mișcare? Nu știi de unde să începi? Uite o idee:

MFB-brasov-2016-poster_A2

Da!

Cea mai mare oră de sport. Acesta se întinde pe parcursul celor trei luni de vară, în 3 oraşe din România (Bucureşti, Braşov şi Mamaia), cu câte 12 ore în fiecare oraş.

După ediția din București, caravana ajunge la Braşov pe 9 iulie. Iubitorii sportului, ai mişcării vor ocupa Piaţa Sfatului, timp de 12 ore, pentru a lua parte la cea de-a șasea ediție a evenimentului Cea mai mare ora de sport”.

 Festivalul va avea loc în intervalul 9:00 – 21:00 și va cuprinde:

  • Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni instructori din ţară şi din străinătate: RealRyder- biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp şi Shooting Gate pentru pasionații de fotbal.
  • Kids BikeSchool – zonă specială de poligon pentru copii, unde cei mici vor învăța, alături de instructori specializați, tehnici de mers pe bicicletă și reguli de circulație și de siguranță în trafic.
  • Crosul caritabil UpDown Run, cu două probe, în buclă cu start în Piaţa Sfatului:
  • 4 km, pentru cei care vor să descopere bucuria alergării,
  • 7km, cu 340m diferenţă de nivel, pentru alergatorii de cursă mai lungă şi care nu se tem de înălţimi şi căţărări.

Cea mai mare oră de sport este un festival de fitness și sport, pus în scenă de smartatletic şi GetFit pentru Dolce Sport şi Telekom Romania, în parteneriat cu Asociația Șapte Scări, din Braşov. Parteneri: Aqua Carpatica, Ciuc Natur Radler, Eisberg.

Pune-te în mișcare și…Good speed! 🙂

Un ceai, vă rog!

„În fiecare ceaşcă de ceai există câte o călătorie imaginară.”

Catherine Douzel

Dacă am avea răbdare să ascultăm, chinezii ne-ar învăța că a bea ceaiul este o artă.

Chayi  = „the art of drinking tea”

Ne-ar învăța că, dincolo de valențele lui vindecătoare de trupuri, există altele, mult mai profunde, acelea vindecătoare de suflete. A bea un ceai este semn al respectului pe care îl porți celui de lângă tine, este o modalitatea de a-ți cere iertare, de a-ți arăta recunoștința sau de a celebra un moment esențial al existenței.

Dacă am avea urechi să ascultăm, englezii ne-ar învăța că a bea ceaiul la ora 5 este un ritual necesar și indispensabil. Este un semn al eleganței și rafinamentului, de aceea, există o etichetă pe care englezii o respectă când vine vorba de a bea ceaiul. În același timp, marchează momentul de liniște și de relaxare.

5f1cfb16e3c3f62e864e30e8079d03d7

(sursa foto: Pinterest)

Dacă am fi…

…dincolo de barierele timpului și spațiului, ți-aș pregăti ceașca de ceai cu finețea pe care o presupune întregul ritual. Aș alege ceaiul negru cu vanilie, pentru că este unul dintre cele mai vechi ceaiuri aromate. Ar reda contrastul puternic dintre noi: vanilia delicată și senzuală, cu mireasma inconfundabilă, pe de o parte, și puterea ceaiului negru, de a distruge răul, de a alunga slăbiciunile, de a întări. Ar fi băutura delicioasă și parfumată, perfectă pentru o seară răcoroasă de vară, pe veranda plină de flori.

Pentru mine, aș alege un ceai Rooibos cu lemn dulce și căpșuni. Aș savura gustul lemnului dulce amestecat cu iarbă neagră și cu delicatețea gustului de căpșuni. Mi-ar trezi simțurile, mi-ar liniști temerile, mi-ar aduna gândurile.

Nici nu ar trebui să folosim cuvinte. Am sorbi fiecare picătură, privindu-ne și lăsându-ne pradă senzațiilor. Am închide ochii pentru câteva clipe și apoi i-am deschide cât să se întâlnească cu stelele și să le zâmbească.

Un ceai bun este acela care ascunde esențe puternice și trezește simțurile. Un ceai bun, este acela care te poartă dincolo de ceașca în care îl servești, într-o călătorie imaginară către sine. Singur sau cu cel care îți împărtășește gustul.

5 motive să alegi Ice Tea by Arta Ceaiului

  1. E 100% natural! –  contine doar bucăți de fructe și frunze de ceai;
  2. Nu îngrașă! – îl poți prepara fără zahăr sau poți adăuga o cantitate mică de miere sau îndulcitor natural;
  3. Ai de unde alege! – apare într-o gama largă de arome, în combinații inedite de fructe “autohtone”: căpșuni, fructe de pădure, mere, pere sau fructe exotice: mango, ananas, papaya, portocale roșii, banană.
  4.  Răcorește și/sau energizează!- se poate consuma atât în varianta fără teină de către copii sau cei care vor să reducă conținutul de cofeină consumat, cât și în varianta cu teina, pentru cei care vor să se și energizeze în timp ce se răcoresc.
  5.  Simplu de preparat! – ai control total asupra intensității gustului și poți să-l iei peste tot cu tine într-o cană de tip termos.

Un ceai pentru fiecare! Ți-ai stabilit preferințele?

Wow, fix it! Before you break it!

Am un prieten…

…care a bătut toate recordurile la spart ecranul telefoanelor proaspăt achiziționate.

– Știi, mi-am schimbat telefonul.
-Iar?
-Am găsit unul ieftin și funcțional!

Mă bucur pentru el, normal. (Nici urmă de invidie că eu nu am reușit să-mi iau telefonul visurilor, din motive de resurse materiale insuficiente! 😀 ) Nu trece, însă, mult timp și mă anunță:

-L-am spart!
– Iar? Ce-a mai fost de data asta?

Dar ce n-a fost? Ba l-a scăpat din neatenție, ba a căzut inexplicabil de pe masă, ba s-a așezat pe el, ba l-a găsit pur și simplu fisurat etc. Modulul display – touchscreen este componenta predispusă frecvent la accidente de tot felul, iar costurile pentru a o înlocui sunt pe măsură. Iar prietenul nu este foarte încântat când trebuie să scoată alți bani din buzunar pentru o situație care putea fi evitată. De altfel, cine ar fi?

Telefon nou – o grijă-n plus

Mi-aduc aminte de primul telefon cu touchscreen de pe care nu mă înduram să dau jos folia protectoare cu care venise ambalat, ca să nu-l fac țăndări având în vedere că mă știu capabilă de dezastre când e vorba de obiecte sensibile. Apoi, am descoperit foliile serioase pe care mă încăpățânam să le aplic singură – din rațiuni …economice. După care număram bulele de aer de pe ecran, înjurând momentul de rătăcire izvorât din zgârcenia mea proverbială. Așa că de atunci îl duc la „specialist”!, ca să-l „îmbrace” frumos, să rămână in one piece cât mai mult. Dar parcă poți să știi? Toți am vrea să avem IRONPHONE (sic!), ca duduia de mai jos:

Tehnologia. Nanotehnlogia

Am știut eu că fiecare an vine cu câte o inovație  – mă tot minunez cu ce viteză se schimbă cifrele din dreptul tipurilor de telefoane „dă firmă”: S5, S6, S7… Cu toate acestea, tot rămân cu gura căscată când apare câte un lucru pe care nu mi-ar fi dat prin minte că l-ar fi putut inventa cineva! Cum ar fi să n-ai nicio grijă când e vorba de vulnerabilitățile telefonului tău? Să nu stai cu ochii pe el ca pe butelie sau ca pe drobul de sare. Excludem asigurările, că nu vrem să reparăm nimic la telefon, nici să-l înlocuim vrem să-l păstrăm intact și funcțional. Gura lumii zice că s-a inventat soluția! Că de acum n-o să-ți mai sară inima din piept de fiecare dată când telefonul tău face salturi în aer, întrecându-se cu gravitația!

wowfixit_vedelemWowfixit – „prospect”

Produsul s-a lansat în România în luna mai și reprezintă un gel de protecție, care are în compoenența sa silicat de titan și care se aplică pe orice suprafață de sticlă, sporindu-i rezistența. Sună promițător, nu-i așa? Adio folii protectoare și bule enervante!

Așadar, Wowfixit pare să fie o altă minune a lumii moderne. Iată 10 motive:

  1. se plică extrem de ușor
  2. se aplică foarte repede
  3. stratul final este o soluție organică, lucru care îl face impermeabil, antibacterian și non-toxic
  4. suprafața rămâne netedă și regulată, datorită realizării prin nanotehnologie
  5. crește rezistența telefonului la șocuri
  6. nu afectează calitatea afișajului și nici rezoluția camerei telefonului
  7. poate fi aplicat pe display-ul oricărui ecran sau suprafața din sticlă, de la smartphone și tabletă până la camere foto digitale, smartwatch-uri și chiar laptop-uri
  8. rezistă până la un an
  9. costă 59 de lei
  10. este disponibil online pe site-ul Wowfixit fără costuri de livrare.

fixitDacă am da timpul înapoi

Nu am reușit încă performanța de a sparte ecranul telefonului, deși am avut parte de incidente nefericite destul de des. Nici nu-mi doresc asta, așa că probabil aș vrea să-mi asigur telefonul pentru că…„ulciorul nu merge de multe ori la apă”, iar „paza bună trece primejdia rea”. La fel de bine mă gândesc că i-ar fi prins și prietenului spărgător de ecrane.  Wowfixit numai bun de cadou, poate pe viitor, la vreo aniversare! 😉

 

Despre cum moștenești obiceiurile părinților

Habar nu am dacă treaba asta este legată de ADN-uri, de psihologia copilului sau de elucubrații metafizice. Dar îmi amintesc foarte bine momentele în care îmi repetam: eu n-o să fiu ca ei (părinții mei n.a), am să fiu relaxată și normală la cap și, evident, veșnic tânără.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă regăsiți în ipostaze izbitor de asemănătoare cu părinții vosștri? 

Tata are un hobby. Sau o fi un defect? O calitate? O ciudățenie? Un tic? Încă nu m-am decis cum să numesc activitatea de a strânge (aproape) tot ce se poate și de a depozita acest „tot” în beci. De altfel, este motivul pentru care a refuzat să se mute mai aproape de noi, pentru că apartamentele astea noi NU AU BECIURI! (Slavă domnului că nu au, că acolo mereu depozitezi lucruri care oricum nu-ți mai folosesc niciodată!).

Când spun tot, mă refer la tot ceea ce înseamnă piese, dispozitive, feronerie, chestiuni legate de tehnică sau de orice merge meșterit de mâna omului. Orice piesă pare că-și mai poate găsi utilitatea, chiar dacă e veche, condiția de bază este să fie funcțională. Și pentru că beciul a devenit neîncăpător, a invadat și balconul, spre bucuria mamei.

Ca să revin la problematica inițială, mi-amintesc că și bunicul avea o „colecție” impresionantă de lucruri, care mai de care mai ciudate și mai nefolositoare. Îmi plăcea să cotocesc prin camere, prin pod sau prin șură, de parcă nu știu ce descoperiri importante aveam să fac. Iar astăzi, dau întâmplător peste cutia cu „chestii” din debara. Constat cu stupoare că în ea zac tot felul de garnituri, piulițe, lanțuri, chei, lacăte, șuruburi, cuișoare etc., pe care e foarte puțin probabil să le mai folosesc vreodată la ceva. Mai ales eu! Prin urmare, se ia! C-o fi tic, c-o fi defect, c-o fi moștenire genetică, e clar că nu mai scap. Însă, mă umple groază când constat că și copilul meu are tendințe de „colecționar”. Cu greu îl conving să renunțe la jucăriile stricate sau „depășite”, pe care el vrea să le păstreze (unde, Doamne iartă-mă??) pentru că sunt ALE LUI.

Știe cineva vreun descântec de dezvăț???

Când te muți la etajul X

Obișnuiam să cred că toate mi se întâmplă numai mie. Recent, am descoperit că nu sunt aleasa destinului pentru cele mai ciudate „întâmplări” și nici unica soră a celebrului Murphy, cu legile lui cu tot.

Amica mea e o femeie de succes, doar că el, succesul, se lasă adesea așteptat, chinuit de circumstanțele existenței. Ultima „ispravă” a ei (sau a destinului?) face parte din episodul „M-am decis să-mi iau și eu o casă”. Sătulă de schimbat chirii, de blocuri în care nu pare să fie nimeni viu, de camera îngrămădită a garsonierei și de banii aruncați pe fereastră, și-a luat inima în dinți și a aplicat pentru „Prima casă”. Pentru cine nu știe deja, acțiunea „Prima casă” se soldează mereu cu peripeții și cu strângeri de inimă. Mai întâi vezi dacă ai scoringul corect, apoi alergi să găsești apartamentul care se încadrează în sumă și care are proprietar dispus să accepte și să aștepte hârțogăria aferentă. După lupte seculare, amica mea a trecut „de primul șir de sârmă ghimpată” și când să semneze toate filele dosarului imens, primește un telefon de la bancă:

-Știți…nu le putem semna.

Cu ochii cât cepele, amica silabisește un „De ce” gâtuit. Persoana din bancă, responsabilă cu dosarul ei, tocmai a ieșit la pensie cu o zi în urmă, iar banca nu avea procedură de înlocuire pusă la punct. O astfel de veste nu poate să genereze decât două reacții: atac de apoplexie sau o ploaie de înjurături și amenințări. Și asta pentru că proprietarul era la limita răbdării. Amica a tras aer în piept și a ales varianta a doua, creând o atmosferă interesantă în incinta băncii.

Procedura se desăvârșește, se găsește persoana abilitată pentru semnătură, dar amica se pricopsește cu o alergie periculoasă, care o țintuiește în perfuzii la spital pentru câteva zile . Fatalitatea destinului sau blestemele angajaților băncii?

În sfârșit, tranzacția se finalizează, amica devine proprietar. La etajul X. Când să urce cu mobilierul, se strică liftul. Interesant moment nu? Noroc că destinul îți lasă posibilitatea de a alege:

  1. urci piesă cu piesă pe scări
  2. aștepți până se îndură cineva să repare liftul – că tot e weekend
  3. descarci mobila din camion (pe care l-ai plătit cu ora) și o împrăștii pe aleea îngustă, până găsești o soluție

Până la urmă a fost un cumul decizional.

Acum, amica e fericită. Și-a văzut visul împlinit. Mai are de rezolvat o mică problemă: izolația la exterior. Altfel, apartamentul devine vara cuptor și iarna congelator. Am spus că stă la etajul X???

Și-a achiziționat polistiren expandat și toate materialele pe care le presupune titlul generic „Pachete termoizolații” de pe site-ul specializat. Prețul bun, materialele de calitate, așa că primul pas s-a finalizat  Visul ei cel mare mai rămânea, cu siguranță, să se umple de scări și schele! A contactat câteva firme de specialitate ca să vadă ce variante are. Iar acum mă roagă să împărăștii următorul anunț:

Căutăm alpinist. Rugăm seriozitate!

Dacă știți pe cineva, v-aș fi recunoscătoare! 🙂

S-a luat curentul!

Din nou.

Și nu vă lăsați înșelați de familiaritatea acestei replici, dacă sunteți născuți în celălalt veac. Afirmația este cât se poate de actuală. Se ia curentul cu regularitate în cartierul rezidențial în care sălășluim. La prima adiere de vânt mai nervos, la prima furtună cu un tunet mai îndrăzneț, ba chiar și dacă soarele arde mai puternic decât ar fi „normal pentru această perioadă a anului”. Cauza? Numai minunații și intangibilii furnizori de energie electrică știu asta! La telefon – care se supraîncălzește când are loc o NOUĂ pană de curent – ni se zice că „s-a rupt un fir”/ „este o avarie”/ „a picat generatorul”. Conversațiile se încheie invariabil cu un „avaria se va remedia până cel târziu ora 22.” Te uiți îngrozit la ceas, constați că este abia ora 15 și încerci să găsești soluții pentru eventualele incidente colaterale:

  • consortul trebuie să plece la o ședință importantă și nu are nicio cămașă călcată;
  • poate chiar tu ai o întâlnire programată și nu poți folosi feonul să-ți usuci părul;
  • ai face și un duș, că tocmai ce ai făcut o baie de mulțime venind spre casă, la 40 °C;
  • ai de scris un raport urgent sau poate un articol pe blogul personal.

Ai vrea să eliberezi cuvintele care dau năvală, izvorând din gândurile cele mai necurate pentru firma furnizoare și toți (bieții) angajați ai acesteia. Te gândești foarte serios la sugestia vecinului de cartier care a găsit soluția salvatoare: generatoare. Deh! El este veteran în zonă, sătul de toate stricăciunile provocate de penele de curent frecvente. Generatorul l-a făcut independent, așa că le râde în nas celor de la firma de prestigiu, la pachet cu o vorbă dulce românească despre ce să facă ei cu electricitatea lor cu tot.

Te gândești că în secolul prea-lumint în care trăim, astfel de incidente nu ar trebui să existe. Că o firmă de valoarea celei care furnizează în toată țara asta energie electrică, ar avea pretenții de la ea și ar ști să-și respecte clienții. Se pare că nu. Slavă cerului că oamenii deștepți găsesc mereu alternative! Așa că, dacă generator ne trebuie, generator să ne luăm, că oferte sunt destule! Ratele să trăiască! IN-DE-PEN-DEN-ȚĂ, neicusorule!

Sc…hairy Movie – Întâmplări adevărate

Am găsit acum formula!
De obsesii mă dezbăr
și nu mai bocesc întruna
când e vorba despre …păr.

Nenicule, rima asta e curat trasă de păr, dar nu departe de-adevăr!

Tragedia greacă și-a încheiat epoca de ceva vreme, dar nu se compară deloc cu nepieritoarea tragedie feminină. Cum să arăți ravisantă, elegantă și încântătoare, fără nicio urmă de defect ce ar putea știrbi imaginea de divă? Analiză din cap până-n picioare spre evaluarea corectă și exactă a întregului look:

*Tenul? Impecabil!
*Podoaba capilară? Ireal de mătăsoasă!
*Corpul? Zvelt ca o căprioară!
*Unghiile? Perfecțiunea întruchipată!
*Picioarele? Superbissime!

Ups! Ia dă puțin filmul înapoi! Focus pe picioare! Ce-i ăla? Cum care ăla? Firul! Firul??? De păr!!!! Și iată cum lucrurile o iau razna:

Nu e de râs! Specialiștii spun că situația poate genera grave depresii, mai ales în caz de repetare la intervale regulate!
Uneori justificată, alteori închipuită, această tragedie feminină reiese din lupta continuă a sexului frumos pentru a câștiga pariul cu oglinda:

Oglindă oglinjoară
cine n-are păr din țară?

S-o ferească ăl de sus pe oglindă, dacă reflectă ea vreun fir de păr, fie el rătăcit, mic și aparent inofensiv!

Când se declanșează hair-isteria?

Sc…hairy Movie – 1. Când începem să conștientizăm că părul, altul decât cel „benign” care ne împodobește scalpul, reprezintă un dușman real în lupta pentru feminitate. Te duci seara la culcare o fetiță fericită care-și strânge păpușa în brațe și te trezești tânără domnișoară cu o mulțime de probleme de rezolvat: coșuri, nervi, păr nedorit.

Sc…hairy Movie – 2. Petrecere. Uitată încă de când a fost anunțată, pentru că nu face parte din cercul intereselor tale. Totuși, e o obligație! Adică un „must be there”, fără eschivare. Alegi rochia preferată. Evident, e scurtă. C-așa-ți șade bine. Arunci o privire spre picioarele tale. Scoți un țipăt. Nu sunt chiar în cea mai bună formă, nu? Te apucă nervii: cum ai putut uita de petrecere? Când să te mai duci la salon? Te uiți la ceas. Înjuri birjărește. Iei lama. Și…

Sc…hairy Movie 3. El. Tot ce ai visat. Suferi lângă telefonul care nu mai sună. Te zbați, invoci spirite ca să schimbi feng-ul shui. Te lași păgubașă, oftând în fiecare seară. Și într-o zi binecuvântată, te sună. „Ne vedem la ora 18?”. Ai țipa, dar nu se cuvine. Ai leșina, dar nu ai timp. Ești încă la serviciu. Ți-aduci aminte că programarea la epilat este abia mâine. Să-l suni să amâni întâlnirea? Să-l refuzi? Nuuuu! Nici gând! Mai bine te isterizezi! Iei lama. Și…

Situația…scapă adesea de sub control! Pare că e pe repeat. Deși contextele diferă, problema este în esență, aceeași: ești luată pe nepregătite. Soluția nu poate fi decât epilarea definitivă. Fără bătăi de cap ulterioare: nu dureri, nu timp pierdut, nu buget găurit, nu stres că ratezi vreo ocazie de neratat!
Ziceam în incipitul aproape ex abruptus că:

Gata cu sperietura!
Tocmai am găsit formula:
laser, ceară, IPL
și-am să fiu ca D(i)V(e)L(e)!

E bun un aparat de epilat la casa omului femeii! Sau, după caz, la salonul unde mergi de atâta vreme. Cea mai inovatoare tehnologie pentru îndepărtarea definitivă a părului nedorit: lumina pulsată IPL.

silkn-sensepil-epilator-ipl

Motive bune să lași isteria la o parte:
– ședințe puține, deci economisim timp
– simplu de folosit – prea simplu! Ca la carte manual
– siguranță maximă – aparat inteligent, nu acționează decât dacă pielea e pregătită pentru asta
– nici urmă de durere. Nici măcar de cap!

Sc…hairy Movie a ajuns, astfel, la final! Fericit, desigur! Hasta la vista, baby!

……………………………………………………………
Da, e ca la Hollywood! Definitiv! Epilare cu Silkn Romania și Total Pro Beauty, la SuperBlog 2015.

silkn.ro-logo-241x300.jpg

Delacodiada și Toniseea sau Epopeea brânzei

Toate lucrurile merg bine, până când încep să se-mpută se strice și apoi trebuie să le faci din nou să meargă bine!

Aforism cu autor anonim.

(Deși asumat cu modestie de Toni Delaco, gurile rele spun că, de fapt, sursa acestei înțelepciuni este însăși pisica Lenuța și că de aici a pornit mărul cașcavalul discordiei, adică toată tevatura descrisă mai jos.)

Pisica Lenuța trăia în armonie absolută cu universul ei rotund și afumat.

2889714342_194fa54eca

(sursa foto)

Într-o bună zi, însă, i-a cășunat pe preacinstitul Toni. Indignată de zicala că brânza bună stă, chipurile, în burduf de câine, a decretat că ăsta e motiv numai bun de revoluție pentru discriminare rasială. Așa că și-a ascuțit ghiarele, și-a zbârlit părul de pe spate, a luat poziția de război și l-a citat pe stimabil la o întrevedere extraordinară, într-o zi de vineri, 13:

e025b1277646f972feac235bfc0b6a1d

(Sursa foto: Google)

Să nu vii acasă până nu găsești cea mai bună brânză din lume!

Pesemne că ea citise prea multe cărți din literatura universală. Toni știa că Lenuța lui e ”cea mai pisică scriitoare*, care se exprimă cursiv și elegant”. Din păcate, nu era ca toate pisicile, să se viseze și ea o prințesă cu rochie și diademă, așteptându-l pe Toniprințul călare pe cașcaval alb. Nuuu, ar fi fost prea simplu! Ea visa eroi moderni care să facă lucruri imposibile. Pentru ea, firește. Ca sursă de inspirație pentru următoarea carte. (Căci tot gurile rele spun că nici această din urmă viitoare ispravă anunțată de lăudărosul Toni nu-i va aparține lui, ci inegalabilei Lenuțe!)

Așadar, Toni s-a dus. Unde a văzut cu ochii. Ar fi vrut să încalece pe Mustangul său, dar o călătorie în jurul lumii nu se face decât în balon, în avion, cu ia-mă-nene sau cu toate astea la un loc. A luat-o latitudinal și longitudinal, pestă mări și țări și sate mai cunoscute sau mai puțin cunoscute până i s-a brânzit elanul! Peste tot numai brânzeturi dezamăgitoare: care mai puturoasă, care mai uscată, care mai groaznică cu gust de var, care dulce precum crème au fromage, care verde, care albastră. Simțea cum îl iau nădușelile. În mare parte nu de la misiunea sa(l)bbatică în care fusese lansat, ci de la mirosul emanat de mostra de brânză preluată spre studiu și aprofundare din Marea Britanie. De unde avea să știe el care e cea mai bună brânză din lume? Totul e subiectiv, nu-i așa?

Ce poate să-mi placă mie, e foarte probabil să nu-i placă ei, gândi Toni. Dar dacă nici o pisică nu mai știe rosturile și gusturile…cine să le deslușească? Că doar ea e cel mai mare fan brânză din sud-estul Europei!

Așa a rătăcit Toniprințul prin 60 de țări, vreo 100.000de km. De-a lungul și de-a latul, uneori și de-a diagonala, ca nebunul (de la șah!). Lumea a început să intre la bănuieli. Ba că pisica Lenuța i-a făcut felul ca să pună ea mâna pe cașcaval, ba că l-au răpit ielele, știindu-l cât e de galant cu femeile, ba că fugit în Țara Brânzei ca să caute nemurirea. În țară nu mai circulau bancuri cu Chuck Norris, ci bancuri cu Toni Delaco:

-Ce a fost înainte de Toni Delaco?
-O (mare) brânză!

Pisica Lenuța își luase gândul de la festinul promis, așa că a decis să intre în greva brânzei. Până când s-a schimbat la blană:

Între timp, Toni bătea din poartă-n poartă, sperând că va găsi absolutul în brânză. I-au luat cinci ani să înțeleagă că ceea ce caută se află mai la îndemână decât credea.

images
Abia atunci a decis să se întoarcă. Mult mai serios și cu mult mai înțelept. Lumea îl primea cu aclamații urmate de întrebarea: Ai găsit-o? Unde? Cum? Ce culoare are? Dar gustul?

Cu o tonalitate sobră și plin de importanță, Toni a acceptat o conferință de presă, promițând că va răspunde întrebărilor celor curioși.

Cum arată?
Rotundă. Ca un cerc pe care tocmai l-am închis după 5 ani. Și albă. Pufoasă.
Ce gust are?
Delicios! Ceva între duceața laptelui de munte, finețea smântânii proaspete și  aroma lemnului de brad în care a fost învelită.
De unde provine?
Nu de unde vă așteptați, asta e cert. Uneori străbați 100.000 de km și constați că trebuie să te întorci de unde ai plecat, ca să ai o viziune clară asupra lucrurilor. Și nu prea departe, în afara lor. Că doar nu lucrul în sine e frumos/gustos/elegant ș.a.m.d. Ci tu ești ingredientul secret care îi oferă aceste atribute. Propriile tare gusturi.
Că veni vorba de ingredientul secret, ce o face diferită de celelalte brânzeturi?
De aia e secret. Rețeta e ca un puzzle. Toată lumea știe din ce e făcută brânza. Ritualul e, însă, ascuns! „Sunt milioane de feluri de a face brânza, așa cum sunt milioane de feluri de a face dragoste”!
Cum se numește?
Ei, asta-i! Cum să se numeasă altfel decât Delaco?
Delaco, firește. Și mai cum?

Întrerupem programul. Pentru că Toni, devenit gurul brânzei, vrea exclusivitate, nu putem dezvălui numele sau celelalte detalii despre noul produs. Rugăm insistent cititorii să revină în luna decembrie, pentru a afla deznodământul poveștii! 😈 Vom vedea atunci dacă pisica Lenuța a renunțat la dieta cu varză, recăpătându-și culoarea și cea mai bună brânză sau…

…………………………………………………………
Poveste inspirată din jurnalul de călătorie al celebrului personaj Toni Delaco, pentru proba cu numărul 21 a SuperBlogului 2015.
Alte surse de informare desoperite din întâmplare:
http://www.descopera.ro/dnews/5759207-cea-mai-buna-branza-din-lume
http://www.gandul.info/magazin/cea-mai-apreciata-branza-din-lume-a-aparut-dintr-o-greseala-si-are-un-secret-ciudat-pe-care-nu-il-poate-explica-nimeni-14660913
http://www.cabral.ro/pentru-copii/interviu-in-10-intrebari-pentru-guralivul-toni

*parafrază după o afirmație a celebrului Toni Delaco, pentru a evita o cacofonie 😀

Jurnal de bord: Eu…în pielea mea

download

Existența ne este marcată de tot felul de visuri, mai mult sau mai puțin utopice. Cunoașteți vreo fetiță care să nu-și fi dorit să fie, măcar la un moment dat, prințesă? Cât de des nu ai încălțat, copilă fiind, pantofii cu toc ai mamei și nu ai folosit, poate stângaci, rujul ei? Ce senzație îți lasă fotografiile care te înfățișează în rochia preferată a copilăriei tale, purtată cu mândrie și puțină importanță și în care ai exersat piruete sau reverențe?

Ca orice femeie din lumea asta, am avut dorințe, visuri, idealuri, dar deasupra tuturor s-a aflat, fără îndoială, nevoia de a mă simți frumoasă, de a mă simți perfect în propria piele, nu pentru cei din jur, cât pentru mine. În multe situații, a fost o adevărată bătălie, deloc ușoară și, de aceea, adesea am pierdut uneori în câte o „confruntare care-pe-care” : eu versus pielea mea. Dacă fac o retrospecție, însă, constat că scorul îmi este favorabil, iar asta și pentru că, la un moment dat, am avut alături produse românesti de calitate, inovații pe care specialiștii Gerovital au știut să le adapteze diferitelor nevoi și sensibilități ale pielii

Înapoi…în vremuri „imemoriale”…

Evident, nu am nici cea mai vagă idee cum se simțea pielea mea când m-am dezlipit din pântecele mamei. Dar uneori cred că senzația aceea a primei atingeri delicate, se conservă în noi și se reactivează când, la rândul nostru, trăim minunea acestei atingeri din cealaltă perspectivă. Degetele tale și pielea miraculos de fină a copilului tău. Simply love it! Poți să-ți imaginezi ceva mai diafan? Mai pur? Frumusețea în starea ei naturală! De aceea, nu ratezi niciun moment de a-l mângâia, de a ți-l apropia și de a-ți delecta toate simțurile, cu precădere cele tactile.

„Copil fiind…păduri cutreieram”

Poate chiar păduri, nu. Dar sigur toate ulițele copilăriei mele sunt pecetluite cu amintiri ale năzbâtiilor pe care le-am trăit la intensitate maximă.

  • Căzut din copac – Bifat!
  • Căzut de pe bicicletă – Bifat!
  • Julituri după „Prinselea”, „Ascunselea”, „nouă pietre”, „Hoții și vardiștii” etc. – Bifat! De nenumărate ori!
  • Zgârieturi după aventuri cu animale – Bifat!

Câte altele nu ne-au adus „semne de bună purtare” în încercarea de a vedea ce ne poate pielea? Cum s-ar fi rezolvat atunci mai ușor și mai repede toate problemele cu o cremă dermoreparatoare! Orice iritație sau leziune superficială, orice cicatrice sau traumatism minor s-ar fi vindecat mai repede. Când ești copil, nu-ți plac nici pansamentele cu iod, nici dezinfectările cu spirt, nici vizitele la medic, nici doftoriile bunicii. Tot ce vrei este să-ți calmezi durerea sau usturimea și să te întorci mai repede la joacă. Da, senzația aceea mi-o amintesc și acum, dar zâmbind. Pentru că atunci… I really hated it!

Adolescența și nebuniile ei

Nu cred că este perioadă mai controversată decât aceea a adolescenței! Te lovește fără să-ți dai seama și le lasă atât de bulversat, încât în tot timpul ăsta, nu ești sigur dacă te iubești sau te urăști, dacă vrei sau nu vrei, dacă simți sau nu simți. Iar tenul…Ei, bine, când vine vorba de ten, știm foarte bine că aici se suferă uneori mai rău decât în dragoste! Când m-am trezit cu fruntea plină de coșuri și am constatat că această stare de fapt are să mai dureze o vreme, I really hated it! Încercam să maschez cu un breton tăiat mai lung sau cu privirea mai mult în jos. Mi se părea nedrept și umilitor. De machiaje nici nu putea fi vorba pe vremea aceea, astfel că lumea părea cu adevărat sumbră. Nu prea dă bine să apari la prima întâlnire cu fața bombardată, nu? Numai cât îmi amintesc și…mi se face pielea de găină!

Dulce tinerețe…

Ți s-a întâmplat să te simți atât de iubită la un moment dat, încât, pe lângă senzația de plutire, să ți se pară că ești cu adevărat frumoasă! Să te uiți în oglindă și să-ți vină să râzi și să te minunezi că imaginea aceea este a ta? Cam ca în cântec:

Să ți se pară că toate imperfecțiunile tenului tău au dispărut și că doar dragostea asta pârdalnică pare să fie leacul perfect. Și apoi să-ți vină să urli în gura mare, mângâindu-ți obrajii înroșiți: I simply love it!

Cred că una din perioadele în care mi-am iubit tenul și pielea a fost atunci când am fost însărcinată! De ca și cum zăcea închisă în mine frumusețea absolută, întrupată în minunea care creștea cu fiecare zi, iar această frumusețe „dădea pe dinafară”! Îmi admiram în oglindă tenul luminos și fără urmă de imperfecțiuni. Îmi atingeam pielea care părea, la propriu, de catifea. Și, din nou am simțit atunci că I simply love it!

Momentul acela când scrie în buletin 35+

Nu e prea distractiv, nu? Toate grijile pe care ți le-ai făcut încă înainte de a te apropia de 30, par să devină acum certitudini. Zilnic zărești câte un rid nou care sapă adânc, stâlcind frumusețea tenului tău. „I really, really hate it!” exclami și ai da orice să știi că s-a inventat elixirul tinereții veșnice. În esență, el nu s-a inventat (încă), dar am experimentat, pe propria piele, unele dintre cele mai eficiente produse de tradiție din gama anti-age. Și parcă lucrurile nu mai par atât de sumbre. Cremă antirid, cremă antiacneică, cremă hidratantă, ba chiar și un demachiant delicat care să nu-ți mai agreseze pielea și ochii. Și uite așa, chiar dacă destinul și timpul par să comploteze, nu te lași și le râzi în nas, în timp ce te uiți în oglindă, cu satisfacția celei care a mai câștigat o bătălie împotriva lor: I simply love it!

Momente dificile se regăsesc mereu în viața noastră. Important este felul în care le faci față. Iar ca să reușești acest lucru trebuie să înveți să te iubești pe tine, suficient cât să poți exclama dimineața devreme, înainte de a te lua la trântă cu cotidianul: mă simt extrem de bine în pielea mea!

images

………………………………………………………………………………………………

Iar ca să reușești acest lucru, dă Farmec pielii tale! Așa zice și proba numărul 19 a SuperBlogului 2015!

Sursa foto: Google

farmec_superblog_proba

 

Poveste cu iz de trandafiri (Episodul XIV)

And I wanna lay you down in a bed of roses…

Bon Jovi

Rătăcea pe străzile îngălbenite, simțind cum umezeala îi rodea trupul la fel de sfârșit ca frunzele moarte pe care călca apăsat. Nu avea nicio țintă. Poate și pentru că viitorul nu fusese deloc îngăduitor cu ea, spulberându-i orice vis cu viteza ireparabilă a timpului prea grăbit să-și mai aștepte secundele. Evada adesea pentru a rămâne singură cu gândurile ei și, mai ales, pentru a da pe repede înapoi clipele strălucite ale existenței sale. Adesea, își făcea loc și el în aceste gânduri, dincolo de cortina pe care o trăsese inexplicabil chiar atunci când ei i-ar fi fost mai bine să-l aibă aproape.

I-a atras privirea un coș cu trandafiri, într-o vitrină…O reclamă pentru o florărie online din București, convingătoare prin aranjamentul cu bun gust, prin roșul atât de viu al trandafirilor, dar mai ales prin felul în care le-au găsit florilor menirea:

Noi nu livrăm flori, ci zâmbete!

cos-cu-15-trandafiri-rosii-si-albi-FYyLY

Și atunci amintirile au năvălit ca ielele. S-au prins într-o horă în jurul ei, amețind-o și trăgând-o înapoi, în trecut. Era ca o dulce cădere, o întoarcere spre o lume care acum îi părea atât de îndepărtată și de ireală. Nu mai știa cu exactitate când se întâlniseră prima oară. Dar îi revenea în minte imaginea stânjenită a bărbatului înalt primind-o cu un buchet de trandafiri roșii ce ascundeau un zâmbet încurcat. Atunci ea se încruntase. Nu voia să se lase impresionată de un gest pe care îl credea prea măreț pentru ceea ce aveau ei. Ar fi fost suficientă doar o floare. Sau chiar niciuna. În fond, era bucuroasă doar să îl vadă și să-l știe acolo, lângă ea. Acum abia înțelegea cât greșise! Pentru că-i umbrise bucuria revederii, cu acea sprânceană încruntată, în loc de „Mulțumesc, dragul meu drag”. Se scutură ca după o amintire care îi trezea dureri adormite.

Mai târziu, el nu a contenit cu semnele ce trebuiau să-i arate că promisiunea lui nu fusese o vorbă în vânt:

Am să te iubesc într-o mie de feluri, în fiecare zi!

Și așa a și iubit-o o vreme. Cu flori, cu lacrimi și cu scrisori lungi, trimise de la celălalt capăt al lumii. Atunci a știut că nimeni nu va mai irosi vreodată atâtea clipe ca să-i amintească de ce viața este atât de frumoasă! Și cu toate acestea, adesea, repingea aproape cu răutate fiecare încercare a lui de a se apropia. De ce? Poate de teama că distanța dintre ei se va transforma în prăpastie sau poate pentru că nu vedea nici atunci cum ar putea complota destinul ca să-i aducă împreună.

Aveți un colet, îi spusese o voce necunoscută la telefon. Vă găsim acasă?

Era acasă. Nu plănuise nimic special de ziua ei. Și nici nu se aștepta să primească, astfel, vreun dar. De aceea, a rămas fără cuvinte când a zărit un buchet de flori răsărit din spatele ușii. Nici nu apucase să întrebe curierul de la cine sunt, de parcă ar mai fi avut nevoie de vreo confirmare. Felicitarea micuță, ascunsă între flori, îi smulse o lacrimă de bucurie:

Te iubesc, draga mea dragă! La mulți ani!

Unul din lucrurile pe care le-a apreciat mereu la el a fost felul în care se pricepea să facă surprize. Cum o fi găsit o florărie online care să-i aducă la ușă, în momentul potrivit, un semn că există, deși e încă departe, și că o poartă mereu în gânduri! Își imagina și cum a sunat, tacticos, cu cardul în față, pregătit să plaseze comanda cu livrare gratuită, abia stăpânindu-și un zâmbet a încântare. Și da, îl simțise atunci aproape, lângă ea, spunându-i cuvintele acelea răsărite dintre trandafirii roșii.

Apoi și-amintea cum au sărit, cu altă ocazie, colegele de birou, curioase din cale afară de admiratorul misterios care-i trimisese flori tocmai ei. Aceiași trandafiri roșii, aprinși ca dragostea pe care i-o purta.

De la cine sunt, dragă?

A inventat o poveste cu un client mulțumit. Fetele au părut ușor dezamăgite că au fost private de un episod siropos. Dar ea simțea o bucurie imensă care izvora din adâncul sufletului ei: nu o uitase! Și încă o mai suprindea cu un alt mod de a-i arăta cât de mult o iubește.

Pe strada pustie îngropată de frunzele moarte, vântul începu să sufle cu putere, ca și cum ar fi vrut să-i șteargă amintirile una câte una. Cu ochii larg deschiși, ea încerca să se smulgă din brațele trecutului. Și asta pentru că știa că această ultimă amintire, a petalelor de trandafiri care-i îmbrăcaseră trupul ultima dată când fuseseră împreună, avea să o sfâșie, celulă cu celulă. Dacă se străduia suficient, simțea și acum parfumul așternuturilor pline de petale și îmbrățișarea caldă, de adio. A intrat în prima florărie și și-a luat un singur trandafir. Roșu. Să și-l aprindă candelă amintirilor reci, la ceas de seară.

………………………………………………………………………….

Un nou episod din „Tentativa de roman”, provocat de Buchetetrandafiri.ro, la SuperBlog 2015.

BucheteTrandafiri-300x209

Un jurnal. O vacanță. Un vis

Seară. Ora 22. Faci sinteza zilei care se apropie de un final furtunos: o ceartă matinală cu șeful, cafeaua vărsată pe laptop la pauza de masă, oameni nemulțumiți în jur, un deadline pentru un proiect important. Se învârt toate în capul tău și simți că te ia cu amețeală. Simți că ai ajuns la capătul puterilor și răbdărilor. Urăști scaunul ergonomic și zgomotul tastelor care îți amintește că existența ultimelor săptămâni de caracterizează printr-o monotonie supărătoare. Și ai vrea să evadezi. Nu oriunde, ci într-un loc care să-ți aducă liniștea de care ai nevoie.

VacanteSpeciale.ro5_-250x250

O vacanță! C(e)N(-aș)D(a) pentru o vacanță specială!

Am decis să abandonez realitatea pentru câteva clipe. În fond, problemele nu pleacă nicăieri. Mi-am scos albumul cu amintiri și m-am întors, tiptil, pe drumuri de munte, printre valurile albastre ale mărilor, printre fiordurile norvegiene. E un veritabil #jurnaldecalatorie pe care îl răsfoiesc de fiecare dată când simt cum cotidianul mă încorsetează.

20151111_222357

2007 – Grecia – Paralia Katerini

Amintirea aceasta este îmbrăcată în cele mai fine nisipuri aurii și scăldată de liniștea mării albastre: Marea Egee. Prima ieșire din spațiul românesc a fost puternic marcată de apropierea de spațiul mitologic al faimosului munte Olimp. Perfect pentru o „săptămână de miere”! Aspectul impunător al celor 24 de mănăstiri din așezarea monastică de la Meteora te lasă cu adevărat fără suflare, în timp ce frumusețea insulei Skiathos este o dovadă vie că Raiul există și că o bucată din el se află chiar aici, pe pământ. Iar până acolo ne-a însoțit echipajul căpitanului Kostas, nu oricum, ci cu voie bună, dansuri și muzică grecească.

Această prezentare necesită JavaScript.

2010 – Grecia – Kamena Vourla

Nu am plănuit niciodată să merg într-un loc sau altul, cu atât mai puțin să revin într-o țară. S-a întâmplat ca lucrurile să se așeze așa cum trebuie, astfel încât am fost suficient de norocoasă cât să „pescuiesc” oportunități pentru vacanțe speciale. La 160 de km nord de Atena, Kamena Vourla m-a impresionat prin imaginea sa exotică, alta decât cea rămasă din experiența anterioară în Grecia. Izvoare de ape minerale, livezi de măslini, locuințe primitoare și oameni inimoși. Nimic mai relaxant decât o noapte petrecută într-o tavernă, alături de cei mai veseli greci pe care i-am întâlnit vreodată. Am străbătut apoi, la picior, străzile Atenei și am avut sentimentul că istoria nu mai este doar o pagină dintr-o carte, ci un lucru pe care îl poți trăi și simți.

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Italia – Reggio Emilia

Am învățat acolo că Italia înseamnă mai mult decât Roma, pizza și paste. Acolo am întâlnit cei mai prietenoși italieni (pentru că jurnalul meu de călătorie însumează și alte pagini cu experiențe în această țară), foarte mândri de ceea ce reprezintă orașul lor. Istoria, gastronomia, arta, cultul pentru educație și …dragul de biciclete. Iată cinci motive pentru care a meritat să ajung aici!

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Turcia – Elazig

O schimbare de decor este binevenită! Contactul cu lumea îndepărtată a Turciei asiatice, unde încă sunt vii tradițiile cele mai interesante pentru această cultură. Elazig este un oraș unde tradiționalul și modernul conviețuiesc foarte frumos, unde oamenii sunt primitori și gata să-ți arate ce e mai reprezentativ pentru universul lor. Moschei, Coran, veșminte, cafeaua turcească, mâncarea specifică și, evident, binecuvântatul Hamam! Cum aș chimba acum scaunul ergonomic cu un loc pe gresia caldă a băilor turcești!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Suedia – Stockholm

It was like…a dream come true! Primul meu contact cu o țară nordică a fost impresionant! Am simțit în toți porii libertatea! Libertatea gândirii, libertatea expresiei, libertatea în toate formele ei. Cel mai bine cunoști un oraș, luând la pas toate obectivele turistice pe care le poți parcurge într-un timp relativ scurt. Muzeul VasaMuzeul SkansenPalatul RegalGlobe Arena… Locuri care îți taie răsuflarea și te fac să-ți dorești să găsești mereu circuite turistice care să-ți satisfacă pofta nebună de a cuprinde cu ochii frumusețile acestei lumi!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Norvegia – Voss

După Norvegia, am avut multă vreme senzația că nu mai poate fi nimic mai frumos! Pentru că acolo m-am îndrăgostit! De fiorduri de oameni, de țară, de frumuseți, de vreme, de flori, de case…În Voss am aflat că există Moș Crăciun și că are o casă mică și primitoare. Tot aici, am văzut muntele plin de zăpadă, la poalele căruia era plin de flori și de verdeață. Am traversat tuneluri și mi-am spălat mâinile în apa rece a fiordurilor. Cu adevărat de vis!

Această prezentare necesită JavaScript.

Jurnalul meu de călătorie are încă destule file nescrise. Și acum, din scaunul meu ergonomic, mi-am abandonat proiectul la care lucram, ca să pot visa puțin până la miezul nopții. Destinația următoare: Portugalia! Și dacă tot i-am cunoscut pe cei de la CND Turism – Vacanțe speciale, am să profit de traseul propus:

 Lisabona – Porto – Fatima – Estoril – Cascais  -Cabo da Roca – Sintra

Sunt atât de multe lucruri minunate pe care trebuie să le vezi în oricare din aceste locuri. Lucruri pe care trebuie să le simți, cu ochii închiși. Și apoi, lucruri pe care trebuie să le povestești mai departe…

Desigur, ideal ar fi să poți avea șansa să lucrezi călătorind sau să călătorești lucrând. Ca la sfârșit de zi să poți răspunde încântat la întrebarea „Cu ce te ocupi?” „Work and travel”! Da, cred că asta mi-ar plăcea să fac cel mai mult! Să văd lumea, să deschid ochii larg și să-mi umplu mintea și sufletul cu tot ceea ce pot cuprinde cu vederea.

Și totuși, imposibilul poate deveni posibil!

……………………………………………………………………………….

Îndrăznesc să visez cu CND Turism -Vacanțe speciale, la SUperBlog 2015

vacantespeciale-300x110

Sursa foto: arhiva personală și site-ul CND Turism – Vacanțe speciale

Sursa bună…trece primejdia rea!

Tragicomedie (aproape de dramă!) în trei acte

Decorul: O carcasă obișnuită, în zilele noastre
Personajele:
Procesorul
Placa de bază
Hard disk-ul
Placa video
Ventilatorul
În afara carcasei:
Tastatura
Monitorul

Stăpânul

Actul I:

Procesorul (cu disperare în glas): S-a ars!
Monitorul (contrariat): Cine?
Procesorul: Cine, necine, vorba e: s-a ars!
Monitorul: Cine, frate?
Procesorul: Ce tot întrebi? Ia verifică puțin: poți deschide un ochi?
Monitorul (încercând neîncrezător): Auch! Nu! (se panichează): Da’ cum? Ce? Unde? Când?
Procesorul: Asta-ți spun! (Apoi rostește apăsat): s-a ARS! Azi-noapte târziu.
Monitorul: De…tot?
Procesorul: Foarte… de tot!
Monitorul: Pfui, maică creatoare de componente PC!
Memoria: Dacă s-a ars…ne ducem cu toții! (Intră în panică): Aoleu, sări-mi-ar ramii! Să-mi fac testamentul! Cui îi las eu atâta memorie?
Procesorul: Nu te mai agita! Memoria nu e niciodată afectată. Poate doar eu dacă o să crăp…
Hard Disk-ul: Și dacă luăm foc?? Cu toții! O să ne carbonizăm ca șobolanii în carcasa asta! (începe să plângă)
Procesorul: Mai taci, smiorcăilă, că ne arzi circuitele!
Placa de Bază (plină de importanță): Să angajăm o sursă nouă! Am înțeles că sunt surse FSP care merg brici! Eu nu pot lucra în condițiile astea. Sunt o Placă de Bază!

fsp-logo_mic

Memoria: Da’ bine că te-ai găsit! Domnișoara Aroganță! Pun pariu că tu i-ai făcut felul! Că de atâtea ori te-am auzit cerând: „Curent! Dă mai mult curent! Mai am un joc de terminat!”. Nu ți-a dat, și ai pocnit-o!
Placa de Bază (întoarce capul ignorând cele spuse și mormăind ca pentru sine): Amatori!
Memoria: Am auzit asta! Și dacă vrei să știi…
Procesorul: Destul! Nu pot procesa nimic dacă tot bogogăniți aici. Un lucru e clar: ne trebuie sursă nouă!
Ventilatorul: Oricum era…ușor expirată. O chinezărie. Nu-și făcea treaba cum trebuie. Ba mai și dădea rateuri câteodată. Era de așteptat să cedeze…
Hard disk-ul (revoltat): Nu cumva era treaba ta să o ții funcțională? Nu trebuia să asiguri fluxul de aer în carcasă și să eviți supraîncălzirea? Pe unde-ai umblat?
Procesorul (îi întrerupe nervos): Liniște am zis! Puțin respect pentru decedată! Dacă ne-ar auzi…ne-ar ridica puțin voltajul și amperajul cât să ne piște de obraz! Era mică… nu ne făcea față. Componente multe, toate cu pretenții la energie… Șefu’ ăl mare a uitat să o schimbe la timp…Au mai fost și penele astea de curent. Sigur au dat-o peste cap cu totul.
Un moment de liniște.

Hard disk-ul (ușor îngrijorat): Ei, și-acu’? Ce-i de făcut?
Procesorul: O să facem o petiție!
Placa de Bază (arogantă): Zău? Unde? La zeul componentelor PC?
Memoria (enervată la culme): Mai taci, piază rea ce ești!
Procesorul: După îndelungi procesări, iată ce idee mi-a venit:
Îi adună pe toți în jurul său și le explică.
Procesorul: Vom folosi sursa de rezervă. Și ne vor ajuta și vecinii noștri de dincolo de carcasă. (Apoi dă ordin): Tastatură, vei tasta mesajul nostru, iar Monitorul îl va afișa pe ecran. Mai-Marele trebuie să știe dorințele noastre!

Actul II

Tânărul posesor de computer-cu-sursa-arsă intră în încăperea unde se afla carcasa și găsește un mesaj scris mare, aproape revoluționar, pe monitor:

*Vrem  sursă nouă!
*Vrem să ne protejeze și pe noi cineva!
*Să ni se dea și nouă curent de calitate! Să ne alimenteze!
*Nu mai vrem vechituri, chinezării, ieftinituri!
*Vrem calitate!
*Vrem o inimă nouă pentru PC-il nostru!
*Vrem Fortron!
Stăpânul (scărpinându-și ușor creștetul capului a nedumerire): Ce mama…
Pe monitor apare un alt mesaj:

Du-te repede la magazinul MarketOnline.ro! Ai să găsești acolo oferte componente. Să ne iei numaidecât o sursă Fortron performantă!

logo_marketonline_mic1

Da’ să nu ne iei o sursă de putere mică, de 300W. Că suntem mai multe componente aici care trebuie alimentate cu simț de răspundere! Să fie de…să zicem, 600W!Și cu cât mai mulți conectori. Cu ventilator mare, de 120mm, cu protecție și cu garanție 60 de luni!

Semnat: componentele PC

Actul III

Memoria (plină de încântare): Ah! Ce bine e! Îmi funcționează bine toți ramii!
Hard disk -ul (relaxat): Simt așa…un fel de energie, la voltajul care trebuie!
Procesorul: Așa da! Nu mă mai gâdilă curentul când trece. 220V devine brusc 12Vcc sau 12V sau 5V sau 3,3 V..
Placa de bază: Jocurile mele preferate! Nu mă mai doare capul de acum, pot să stau cât vreau! Am o sursă de calitate! Asta înseamnă fi-a-bi-li-ta-te!

Epilog:

Componentele PC sunt acum liniștite. Nimeni nu mai ia foc, nimeni nu mai rămâne fără energie, nimeni nu mai este în pericol. Au acum sursă nouă!

………………………………………………………………………………………………………………………..

 Am… re-surs-citat PC-ul, cu ocazia probei cu numărul 14 propusă de MarketOnline și FSP-Fortron la SuperBlog2015.

Sursa foto: MarketOnline.ro

Vreau o nuntă! De vis!

Nu mai putea de emoție! Fănică a cerut-o! În sfârșit, a cerut-o! Câte rugăciuni, câte incantații, câte pomelnice la vii investise Rodica!

Dacă nu te ia Fănel, rămâi fată bătrână, mamă!
– Mă ia, mamă, cum să nu mă ia!

Fănel era bine poziționat pe treapta socială. Rodica îl vânase de multă vreme și îi tot făcea din sprâncene, doar,doar o-nțelege că ea compătimește la amorul lui! În ziua când i-a întins cutiuța cu inelul de logodnă, au podidit-o lacrimile! Plângea ca o divă care a aflat că a câștigat concursul de frumusețe. Își făcea aer cu mâna și apoi o ducea grav spre gură. A deschis cutia și…stupoare: inelul nu avea piatră! Avea, dar nu PIATRĂ adevărată. A izbucnit într-un plâns isteric. Fănică nu înțelegea.
Nu vrei să te măriți cu mine?
Măi, Fănică! Atâta mă iubești tu pe mine, Fănică? De-un inel ieftin?
Da’ ce-are, Rodico, inelu’?
N-are, Fănică! Tocmai asta e! Că n-are!
Până s-a lămurit bietul Fănică despre cauza nefericirii viitoarei lui soții, lucrurile deja degenerau. Din fericire, l-a pocnit inspirația relativ repede:
Îl ducem înapoi, dragă. Luăm altul.
L-a pupat, l-a îmbrățișat, i-a spus că îl iubește, că nu putea să aibă un soț mai bun…și s-a dus repede la bijutierul din colț să-i indice fără să clipească și fără să respire, taman inelul cu diamante fine, ochit cu o lună în urmă.
Așa fericire într-un viitor cuplu, mai rar!
Și au pus la cale planurile de petrecere. Fănică, însă, nu și-a învățat prea bine lecția. A ales o locație de nuntă fără să-i ceară părerea.
Cum, Fănică? Mă duci în locul ăla din spatele blocurilor? Eu vreau numaidecât la Golden Tulip Times! Tu ai văzut ce intrare au ăia? Păi când are să vină tanti Aurica, îi stă inima să vadă că intră ca într-un hotel din străinătate!

Fănică a contramandat repede rezervarea anterioară, convins și el că e mai bine la Golden Tulip, și că o nuntă în București nu o poți face oriunde! S-au dus împreună să pună la punct detaliile. Mai întâi au văzut hotelul și sala de ceremonii. Rodica era în extaz și tot repeta că va avea nunta perfectă și că se va simți ca o regină. Apoi aruncă o privire spre viitorul ei (soț) și adăugă mieroasă:

-Ce norocoasă sunt eu cu tine, Fănică! Ce soț minunat o să am eu! După o pauză scurtă, Rodica crezu de cuviință că este timpul să-și expună doleanțele:

Trebuie să luăm și niște camere. Noaptea e lungă. Poate o să vrem și noi un loc al nostru, să-mi schimb ciorapii, să mai trag o gură de aer. Auzi, Fănică, da’ trebuie să luăm o cameră și pentru mama. Trebuie Fănică! Știi cum e ea, sensibilă. Dacă o ia cu amețeli de la inimă, unde o să se-ntindă ea? Dăm drumul la aer condiționat și gata, se răcorește numaidecât. Da copiii Maricicăi? Și ei trebuie să stea undeva! Că doar n-o să mă-mpiedic de ei prin restaurant. Aici au conexiune internet wireless și cablu TV. Au ce face toată noaptea.
Fănică o asculta liniștit. Erau fițe de mireasă cuprinsă de emoții, așa că decise să-i facă toate poftele.

Au vrut apoi să vadă restaurantul Good Old Times.

Doamne, Fănică! O fi Paradisul aici?

Rodica a decis că vrea galben la nuntă. Mult galben. Și flori naturale și pahare de cristal, și meniu sofisticat. Că doar n-o s-o lase pe tanti Aurica să se laude că la nunta fiică-sii a fost mai frumos ca la a ei!

Această prezentare necesită JavaScript.

Apoi, Rodica a cerut să vorbească personal cu Chef Constantin Ianculescu, un personaj de poveste, care a liniștit-o că n-a mai avut nimeni meniu cum are să aibă ea la nuntă: rulori din somon afumat umplute cu cremă de branză aromată cu hrean și servite cu pâine prăjită și lămâie, piept de rață marinat și gătit la cuptor, acompaniat de piure de cartofi și morcovi caramel servit cu sos din fructe de pădure, înghețată asortată și tortul casei.

Acum mireasa era pe deplin fericită! De bucurie, a mai trecut trei perechi de invitați pe listă, dintre aceia care știa sigur că ar fi crăpat de curiozitate să vadă cum a ajuns fata lui tanti Vergina. Știa sigur că or să le iasă ochii din orbite, când or să vadă minunăție de nuntă. Ca-n povești!

Cât despre Fănică, era fericit de fericirea nevesti-sii și asta îl făcea să nu se mai uite la cât scoate din buzunar. Doar o dată în viață se însoară omul!

……………………………………………………………………………………………..

Fănică și Rodica au pus-o de-o nuntire, că au aflat de hotelul Golden Tulip Times de la proba a 13a din cadrul competiției SuperBlog 2015 . Să le (ne) fie cu noroc!

download

Discuții. DE LA COpil la copil

Toni e îndrăgostit! Andreea e puștoaica de la clasa de vizavi. Are mereu părul împletit în două codițe și poartă ochelari. Copiii zic că e tocilară, dar Toni nu crede asta! N-a îndrăznit niciodată să-i vorbească. Ce ar fi putut să-i spună? Era cu un an mai mare decât el și sigur ar fi râs, indiferent de ce ar fi găsit să rostească. De aceea, acum era puțin încurcat. Era pauza mare, și el s-a trezit foarte aproape de banca unde stătea Andreea.

-Vrei un sendviș? și-a făcut el curaj.
-Am și eu, spune ea, și-și scoase din ghiozdan pachetul.
-Al meu e cu brânză!
Delaco, îi răspunde, întinzând demonstrativ feliile de pâine. Cu smântână.
-Ah! A mea e pufoasă! E ca…norii ăștia de s-au adunat pe cer.

799

Andreea râse:

-A mea e și mai pufoasă! Ca blana urșilor polari, tăvălindu-se prin zăpada de la pol.

Seara, Toni repeta în oglindă. Trebuia să găsească o replică și mai tare decât a Andreei. Se vedea ca Tony JR., cu degetul în aer:

Trebuia să o impresioneze și să o cucerească!

A mea e pufoasă ca …blana pisicii din vecini, pe care am coborât-o singur din copac astă vară!”
sau
A mea e pufoasă ca prosoapele albe ale bunicii, mirosind a levănțică!”
sau
A mea e pufoasă ca pătura sub care mă ascund când mă caută mama să-mi fac temele!”

Nu știe când a trecut noaptea, când au trecut ora de română și de matematică sau cele două pauze mici. Acum e din nou în curte, așteptând-o pe bancă:

-Cu ce e sendvișul tău azi? aude glasul Andreei.
-Cu brânză, firește. Sunt cel mai mare fan brânză pe care îl știu!
-Cu smântînă? Pufoasă ca prima zăpadă de decembrie?
-E cremă de brânză natur! Așa de pufoasă, că te gâdilă pe cerul gurii!

797-Eu am o brânzică pufoasă cu verdeață, cu gust răcoritor ca izvorul de munte.
-Ei bine, a mea e foarte pufoasă. Cum e covorul lui Alladin, care îl poartă peste mări și țări!
-Iar a mea te răsfață ca adierea de vânt primăvara!

Cei doi se aprind. Fiecare vrea atât de mult să-și laude brânzica pufoasă, încât uită că se plac atât de mult. Totul a devenit un concurs: a cui brânză este mai pufoasă? Cine este cel mai mare fan?

-Și dacă vrei să știi, a mea e mai pufoasă ca vata de zahăr pe băț!
-Iar a mea întrece în pufoșenie gogoșile bunicii!

-Ba a mea e mai pufoasă!
-Ba a mea! A mea e CEA MAI PUFOASĂ!

Andreea a izbucnit în lacrimi și a fugit în clasa ei. Toni a răbufnit supărat:

-E o tocilară! Și mie nici măcar nu îmi plac fetele! Sunt prea fițoase. Și când te gândești că voiam să-i dau în dar pufoșenia asta, Sluffy, de la brânzicile Delaco!

 ………………………………………………………………………….

Între timp mi s-a făcut poftă de un sendviș bun de tot, cu brânzică de la Delaco. Las aici articolul cu numărul 11 din competiție SuperBlog 2015.

delaco_fan_branza_proof2-250x250

Spune-mi ce cană-ți alegi, ca să-ți spun cine ești

Dacă ar fi să mă gândesc la un moment liniștitor în toată goana asta nebună a existenței, acela ar fi, cu siguranță, la ceas de seară, într-o lumină abia pâlpâind, cu o cană de ceai în mână. Un amestec amețitor de mirosuri, arome și culori, care să pună stăpânire pe simțuri și minte. Da, ar fi momentul acela al zilei când îmi aparțin mie însămi și când singurul lucru care mi-ar aminti de trecerea timpului, ar fi pendulul orologiului clătinându-se în stânga și în dreapta, fără odihnă.

ceai-beneficii

A fost odată ca niciodată…cana de lut a bunicii

De fiecare dată când îmi preumblu privirile prin Magazinul de Căni, se activează memoria involuntară. Și prima imagine pe care o am în minte, este bucătăria bunicilor, în care tronau, la loc de cinste, în dulăpiorul special amenajat, câteva căni de culori și modele diferite. 

image006

Le priveam fascinată și în mintea mea de copil se răzvrăteau multe întrebări, pe care nu am avut niciodată curajul să le spun cu voce tare:

  • Bunică, da’ cana asta de unde-i? 
  • De ce e numai una cu flori? 
  • Asta de ce-i ciobită? 
  • Cana matale care-i?
  • De unde ai atâtea căni și ce ai să faci cu ele când n-o să mai…

Eram atât de convinsă că fiecare cană are o poveste, încât eram în stare să o inventez eu însămi, de teamă că dacă aș întreba, eventualul răspuns fie ar veni cu o lacrimă în colțul ochiului (bunica era o femeie sensibilă), fie nu mi-ar satisface curiozitatea. Căci adulții ăștia tare mai sunt secretoși uneori! Tăceam. Și mă mulțumeam cu gustul de lapte cald, proaspăt fiert în ceaunul în care fusese mămăligă. Mi-e dor de gustul acela. Poate și pentru că mi-e dor de bunici și de poveștile cănilor lor.

Nu mi-a rămas nicio cană din dulăpiorul bunicii. Am doar câteva din perioada „gri” de dinainte de revoluție. Nu știu cum s-au rătăcit acolo. Le păstrez pentru că mă atașez de lucruri, dar tot  timpul le-am pus în spate. Mi-au părut mereu fade, fără personalitate, izvorâte din tendința de uniformizare ce caracteriza perioada aceea.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Asta-i cana care-mi place! 

Cana mea este o cană simpatică. Musai să fie în culori vii și vesele și, evident, să mă reprezinte. Urăsc lucrurile pe care se poate citi de la o poștă: „Kitsch” sau cele de care are toată lumea. Contează cum arată cana din care bei cafea sau ceai dimineața? Dacă ești superficial, o iei pe prima care își cade în mână, bei pe fugă și alergi să te întâlnești cu cotidianul. Dar nu trebuie să ignori faptul că și ceaiul (sau cafeaua) are ritualul propriu! Altfel, e doar un lichid pe care îl bei de sete sau în speranța că te va ajuta să treci mai ușor peste ziua aglomerată. Cercetătorii australieni au descoperit că felul în care arată cana ta, influențează și gustul băuturii. O fi! Căci de fiecare dată când mă retrag în colțul meu cu gând să-mi îmbrățișez gândurile, resimt o stare de bine. Culoarea, forma, mesajul, toate sunt ingrediente esențiale pentru clipa de fericire. Da, sunt o visătoare! Iar visătorilor, lumea li se înfățișează în culori.

cana-pentru-visatori-zGUHB

Ia să ghicim în căni!

Avantajul modernității este că nu prea mai există limite. Poți să faci aproape orice, dacă ești suficient de hotărât. Iată ce spun cănile despre tine:

1.Romanticul – este văr bun cu visătorul. Este cuceritor și va vedea în fiecare obiect din jurul lui, o oportunitate de câștiga inima celei pe care și-o dorește aproape. Ce poate fi mai frumos decât să-ți savurezi cafeaua de dimineață lângă persoana căreia i-ai dărui, necondiționat, inima ta?

cana-you-are-my-cup-of-tea-1-FVBvs

2. Familistul – va căuta mereu seturi de căni potrivite pentru toți membrii familiei. Fiecare trebuie să aibă propria cană, așa cum are propria personalitate sau propriul rol în familie. Cel mai distractiv este când alegi căni pentru copii, mai ales când îi vezi strângându-și cana la piept, bucuroși că mai au încă un obiect cu personajul lor preferat. 

3. Pasionatul – nu va ezita să-și etaleze pasiunea, chiar și (sau mai ales?) pe ceașca de cafea. Ea va trona pe birou la serviciu, sau pe masa de lucru acasă, o va lua în vacanțe, va fi semnul lui disctinctiv.

cana-minge-de-fotbal-nTsKn

4. Seriosul  (pentru că și oamenii serioși beau cafea!) – va alege cu siguranță fie o cană cu un citat memorabil, fie ceva care să-i reprezinte profesia, fie vreun semn distinctiv al firmei sale. În acest fel, arată că totul este „profi” în ceea ce-l pivește, chiar când e vorba de un moment atât de important ca acela al cafelei de dimineață.

5. Artistul – își va schița, probabil, propriul model. Artiștii vor avea căni pictate, căni handmade sau căni croșetate. Ele vor fi unice și vor reflecta starea de spirit, felul de a fi sau înclinațiile artistice ale deținătorului.

Așadar, dă o fugă la Magazinul de Căni!

Nu poți decât să ieși în câștig! O cană personalizată poate fi:

  • o modalitatea de a-ți schimba starea de spirit
  • o amintire plăcută pentr ucineva drag
  • un cadou minunat, indiferent de ocazie
  • un mesaj ascuns (sau nu!) pe care să-l poți transmite într-un mod elegant

„Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă”.  Arsenie Boca

……………………………………………………………………………………………………………………….

Textul este o provocare marca Magazinul de căni, la SuperBlog 2015.

Super-blog-MagazinuldeCani-300x187

Imaginile au fost preluate de pe http://www.google. com și de pe site-ul sponsorului.

Într-o lume fără cauciuc, îl reinventezi!

Te trezești dimineața și toate-ți sunt la îndemână. Vrei o cafea, apeși repede pe butonul de la cafetieră și, până ți-ai făcut toaleta, este gata, aburindă, așteptându-te să o savurezi. Vrei să asculți între timp muzică sau o știre, apeși pe telecomandă și televizorul îți ține companie. Ai uitat să cumperi ceva, trimiți rapid un sms soțului/soției, mamei, prietenului și lucrurile se rezolvă. Trăim într-o lume în care, în general, din ce în ce mai puține lucruri sunt imposibile. Comod, nu?

Cum ar arăta lumea fără lucrurile care ne sunt acum la îndemână?

Habar nu avem! Avem senzația că ne-am născut avându-le, prin urmare, nu-ți poți imagina cum e să nu ai lumină electrică, mașină de spălat, telefon, televizor, mașina personală. Toate par esențiale și indispensabile. De aceea, spun mereu că m-am născut în secolul care trebuie! Nu este vorba că alte generații nu au putut supraviețui fără aceste lucruri, ci că omul a evoluat cu fiecare eră, încercând să-și facă viața mai ușoară.

Uneori, însă, lucrurile acestea necesare nu sunt atât de vizibile. Nici nu te gândești, de pildă, cum ar arăta lumea fără cauciuc! Dar am putea să facem un exercițiu de imaginație:

Ora 23:59, 30 decembrie 2099. Extratereștrii invadează Pământul. Sunt peste tot. De îndată ce coboară din farfuriile lor zburătoare, mișună ca furnicile ieșite din mușuroaie. Nimeni nu știe ce caută, ce vor de la pământeni, ce intenții au. Oamenii sunt panicați. Unii țipă, alții se ascund, unii încearcă să-i atace. Dar extratereștrii sunt pașnici. Nu par a vrea un război. Culeg tot felul de lucruri pe care le cară în navele lor spațiale.

Ora 07:30, 31 decembrie 2099. Extratereștrii se îmbarcă, luând cu ei ultimele obiecte după care au scotocit tot pământul. Lumea este contrariată, încearcă să își revină din șoc și să înțeleagă ce s-a întâmplat. Mai-marii pământeni au ordonat un damage control, iar rapoartele au fost cel puțin ciudate: de pe Pământ a dispărut TOT cauciucul! Roțile de la mașini, garniturile geamurilor și instalațiilor, mingi, furtune, jucării, încălțăminte etc. Inițial, pierderile au fost considerate minore, dar odată cu trecerea orelor, apărea câte o nouă situație de criză. Ora 00:00, 1 ianuarie 2100. Se anunță un an dezastruos în toate domeniile.

Oamenii nu mai au cu ce se încălța. Ce altceva mai bun decât cauciucul ar putea să le protejeze picoarele? Să ne imaginăm gerurile grele sau canicula din ce în ce mai accentuată. Spitalele au la fel de mult de suferit. Instrumentele rămase după invazie, nu sunt suficiente pentru diferite intervenții, iar fără mănușile sterile, riscul de infecții este maxim. Transportul este afectat în proporție de 100%. Fără anvelope, fără curele de transmisie, fără piesele care asigură integritatea și securitatea unui vehicul, acesta devine inutil și nefolositor. Oamenii nu-și mai pot procura hrana sau apa, nu-și pot vizita familia, nu-și pot câștiga existența. Urgențele medicale nu pot fi rezolvate, bolnavii, bătrânii, copiii se sting în casele lor, pentru că nimeni nu poate ajunge la ei să-i ajute. Locuințele nu pot avea ferestre sau uși, așadar nu pot oferi protecție celor care se află acolo. În agricultură sau în construcții, utilajele nu mai funcționează. Oamenii sunt acum nevoiți să se întoarcă la munca manuală, iar existența devine un adevărat coșmar, oferindu-le o nouă provocare în lupta pentru supraviețuire.

Un scenariu imaginar, desigur. Dar care te pune pe gânduri, pentru că nu te-ai gândit niciodată că însăși viața ta depinde de un element atît de banal cum e cauciucul. Însă Dumnezeu ne-a făcut inventivi! Așa că, dacă lumea ar rămâne fără cauciuc, indiferent din ce motive, omul l-ar reinventa cu siguranță și asta pentru că tot El ne-a lăsat a îndemână tot ce avem nevoie pentru a supraviețui.

Cahuchu sau „copacul care plânge”.

800px-Rubbertrees_malaysia

Arborele de cauciuc este la fel de important ca o mină de aur. Omul a știut să se folosească de proprietățile lui pentru a obține cauciucul natural și apoi pentru a-l deriva din el pe cel sintetic. Vulcanizarea, separarea izoprenului și alte inovații industriale, au avut ca rezultat obținerea a tot felul de obiecte „cu cauciucul la vedere”: talpa pantofilor, cizmele de cauciuc care ne feresc de umezeală, pelerinele de ploaie, radiera pe care o folosesc copiii la școală, mingea cu care se joacă în fața blocului, curelele de orice fel, unele brățări, baloanele de la aniversările copilului, jucării, chiar și banalele prezervative. Obiecte pe care le vezi, le poți simți textura și conștientizezi că sunt prezente în viața ta.

12190288_922516207815043_1891243755_o

Cauciucul …dincolo de cortină

Ceea ce nu se vede, însă, are, poate o importanță și mai mare. Să luăm de pildă, benzile transportoare. Cine se gândește că fără ele, multe lucruri ar fi date peste cap? Cum ți-ar ajunge pâinea pe masă, dacă întreg procesul ar fi împiedicat de absența unor astfel de benzi care să transporte mai întâi grâul, apoi făina măcinată, apoi produsul final spre punctele de colectare și desfacere?

Câte ore ai sta în aeroport să-ți recuperezi bagajele, dacă nu ar exista celebra bandă de cauciuc?

E-probe-Elastimpex_SuperBlog-2015-lumea-fara-cauciuc-300x196

Cum ți-ai face mișcarea zilnică fără banda de alergare din sala de fitness, indispensabilă pentru ca tu să arăți de vis?

banda-de-alergare-Elastimpex_SuperBlog-300x200

Cât de dificil ar fi pentru industria construcțiilor dacă nu ar exista posibilitatea de a transporta ușor și repede materialele folosite?

Nu e important cine a inventat un lucru sau altul, ci e mai important cine îl pune în valoare! 

Am aflat întâmplător de Elastimpex România, firma care „îți pune viața în mișcare”. Atunci când vine vorba de producția industrială, logistică și transport, e foarte important să ai la încemână cele mai bune produse, astfel încât activitatea să aibă maximum de eficiență. Esta fascinant să vezi felul în care înțelege omul să evolueze permanent, căutând soluții optime pentru toate situațiile care s-ar putea ivi. Nu m-am gândit niciodată că pot fi atâtea variațiuni ale aceluiași produs, adaptate particularităților domeniului din care fac parte: 

benzi

Mai mult decât atât, descopăr că firma Elastimpex produce o gamă largă de benzi transportoare din cauciuc (benzi transportoare de uz general, benzi transportoare textile, benzi transportoare cu inserție metalică, benzi cauciuc cu inserție textilă), dar și plăci tehnice din cauciuc și covoare din cauciuc, oferind pentru acestea servicii complete de vulcanizare la cald și la rece, suport tehnic și asistență pe toată durata de exploatare a produsului.

Ca să poți pune în valoare un produs, trebuie să dai dovadă de profesionalism, să-ți respecți clienții și să te adaptezi nevoilor acestora, să te adaptezi și poate, să te reinventezi, la nevoie.

Un experiment imaginar, drept răspuns la o întrebare reală și pertinentă, dar și un partener de încredere atunci când vine vorba de servicii în toate domenile de activitate, de la agricultură, la industria chimică, petrolieră, extractoare, alimentară, a construcțiilor sau auto.

…………………………………………………………………………………….

Proba numărul 9, cu bătăi de cap și benzi transportoare de la Elastimpex România, pentru SuperBlog 2015.

7

Imaginile sunt preluate de pe http://www.google.com, http://www.componenteindustriale.ro/produse/Benzi-transportoare-28/ și de pe http://super-blog.eu/proba-9-cum-ar-fi-lumea-daca-n-ar-exista-cauciucul/.

Iubire și-o magie de parfum

Apusul își intrase pe deplin în drepturi. El își întinse privirea spre linia orizontului unde se zăreau încă urme violete ale bătăliei pe care noaptea o câștigase din nou. Crepusculul își rearanja formele după chipul ei, ca și cum ar fi vrut să-i amintească încă o dată că el are o misiune de îndeplinit și că ea trebuia să fie a lui.

Mai trase o dată aer în piept și închise ochii înainte să bată la ușă.

Intră!

Vocea ușor autoritară îl făcu să ezite pentru o clipă, mai ales pentru că degetele lui nu apucaseră încă să atingă lemnul umed. În semiobscuritate, putea distinge silueta unei femei, trecute de mult de a doua tinerețe.

Așază-te!

Ciudat. Corpul lui nu părea să opună rezistență nici de data aceasta, ca și cum mintea îi intrase în repaos, o dulce paralizie. Se așeză aproape mecanic, asemeni unui elev supus în fața mentorului său.

Spune-mi despre ea, îi porunci femeia apărută de nicăieri pe scaunul din fața lui. Pielea zbârcită și plină de pete a mâinilor ei, culoarea nefirească a unghiilor și veșmintele neobișnuite îl făcură să zâmbească. Se simțea ca în fața unei cărți de povești cu magi și vrăjitoare.

Despre ea??

Nu-și amintea să fi apucat a-i spune motivul pentru care venise acolo.

În loc de răspuns, femeia îi zâmbi, iar ochii îi scăpărară pentru o clipă, într-un fel care îl înfioră. Nu vorbise niciodată nimănui despre ea. Ea era…doar parte a intimității lui, ca o scrisoare de dragoste pe care nu o arăți nimănui, ci o citești pe furiș, seara, înainte de culcare, ca să invoci prezența celui ce a scris-o, în visele cele mai dulci.

Ce-ar fi vrut să-i spună? Orice cuvânt ar fi folosit, nu ar fi reușit să surprindă absolut nimic din esența ființei ei, ba dimpotrivă, ar fi profanat-o, anulând toată splendoarea care o înconjura, ca o aură.

Uneori se întreba dacă era reală sau doar plăsmuire a minții lui, dacă nu cumva el era un nebun încercând să atingă cu aripa cerul, un Pygmalion decăzut, amorezat de propria creație. Știa doar că avea o dorință nestăvilită de a o avea, încă de când ochii lui își găsiseră culcuș într-ai ei.

Vrei să fii magician, așadar, zâmbi cu îngăduință, din nou, femeia.

Femeia asta ghicește gânduri?” se întrebă contrariat. Magician? Nu se gândise la asta până acum. Poate și pentru că imaginea unui bărbat îmbrăcat în frac, cu un joben și o baghetă, era departe de orice dorință de-a lui.

Vreau doar să o cuceresc, îndrăzni, în sfârșit, să-i răspundă.

Să o cucerești...Învață să o definești! Caută-i esențele. Descoperă-i notele. Îmbrac-o în parfumuri și culori.

Esențe…note…parfumuri...

Femeia îl luă de mână și îl duse într-o altă încăpere, unde se afla un dulap imens cu multe sertare.

Alege. Cu sufletul, nu cu ochii, cu inima și nu cu mintea.

Și ieși din încăpere, lăsându-l singur. El se simți ușor încurcat. Nu înțelegea ce trebuie să aleagă, nici ce plan avea femeia aceea necunoscută pentru el. Alese să-și plimbe privirea pe fiecare sertar, într-o ordine aleatorie, silabisind etichetele.

Orhidee vanilată.

Cele două cuvinte l-au purtat înapoi în timp, când a zărit-o, la o expoziție de pictură. I se păruse atât de delicată, îmbrăcată în rochia de culoarea orhideei. A deschis sertarul. Înăuntru erau petale de orhidee. A luat două și le-a ținut în podul palmei. Pe o masă în mijlocul camerei se afla o sticluță mov, cu forme delicate ca trupul suav al unei femei.

superblog-katy-perrys-mad-potion-coty-sponsor-superblog-226x300

I s-a părut foarte natural să pună în ea cele două petale. Apoi a căutat și alte sertare, ca și cum știa foarte clar ce avea de făcut.

Flori de bujorrozul obrajilor ei. Ah! Și ceva proaspăt și verde, plin de viață, ca ochii ei. Coajă de măr verde! Îi simți gustul numai apropiindu-și nările de sertarul deschis. Sticluța nu mai era goală, ci începea să poarte semnele disctinctive ale celei ale cărei esențe le purta. 

Flori de iasomie! Răsfirate prin părul ei, a nuntire. Cum s-ar mai pierde mirosindu-l, cum ar adormi alintându-l!

Apoi căută sertarul pe care stătea scris „Mosc” și picură ușor peste amestecul din sticluță. Un miros puternic invadă întreaga încăpere, făcându-l să se simtă amețit. Privi sticluța. Încă nu era pe deplin mulțumit. Îi mai trebuia ceva care să-i dea senzualitate, ceva care să exprime întru totul feminitatea, ceva ca un afrodisiac puternic.

Ambră! Foarte puțină ambră! Și căută înfrigurat sertarul.

O nebunie de parfumuri! Ești pregătit? auzi vocea femeii în spatele lui. De unde știa? Îi urmărise toate mișcările? Îi citise din nou gândurile? Sau se plictisise de atâta așteptare și se întorsese după el

Acum cred că da.

Femeia se întoarse cu spatele spre el.

Încă nu. Va trebui să-i dai un nume. Orice magie trebuie rostită. Orice iubire trebuie numită. Trebuie invocată.

El tăcu o clipă.

Parfum Mad Potion. Apoi vârî sticluța în buzunarul de la piept al hainei.

Nu trebuia să-i spună ce mai avea de făcut. În noaptea următoare, avea să fie magician. Avea să-și îmbrace iubirea în parfumuri și culori. Avea să-i șoptească numele la ureche, mângâindu-i părul mirosind a iasomie, a mosc și a ambră. Avea să o facă, în sfârșit, a lui!

………………………………………………………………………………………………

O magie pentru proba parfumată de la Coty România, pentru SuperBlog 2015.

COTY-logo-superblog-proba-2015

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera