Dacă nu ar exista frigiderul…

Căldură mare, monșer!
Atât de mare, că m-aș muta bucuroasă în frigider, care pare singurul loc de supraviețuire pe caniculă. Bună treabă a făcut ăl de l-a inventat¹! Altfel, căram și acum zăpadă și gheață de pe vârful muntelui ca grecii sau romanii:

„Grecii şi romanii din antichitate cărau zăpadă şi gheaţă de pe vârfurile munţilor până în casele lor. Pe atunci, era considerată un lux deosebit posesia unei pivniţe de gheaţă: o groapă săpată în pământ, căptuşită cu butuci de lemn, izolată cu straturi groase de paie şi umplută cu zăpadă bătută. Zăpada astfel comprimată se transforma într-un bloc de gheaţă, ce se păstra astfel timp de mai multe luni şi furniza o cameră frigorifică celor ce-şi puteau permite o astfel de instalaţie.”²

Și uite cum, astăzi, frigiderul este unul dintre acele obiecte perfect indispensabile omului. Ce nu face omul pentru propriul confort (termic)! Sunt profund recunoscătoare vremurilor moderne, că nu știu, zău, cum ar fi fost fără!

Copilul se trezește dimineața și primul lucru pe care-l face este să deschidă ușa frigiderului. O fi ceva bun de mâncare? La prânz, consortul obosit ajunge acasă și, inevitabil, deschide frigiderul cu gând identic: o fi ceva bun de mâncare? După o masă copioasă, amândoi se reped la același frigider: da’ ceva dulce este? E ca un fel de tic (sau o fi ritual?) pe care și l-au creat și care îmi aduce aminte în fiecare zi că frigiderul este o investiție serioasă și imperios necesară la casa omului!

Faci un suc și vrei să te răcorești? Îl bagi rapid la frigider! Uneori, băieții vin din expedițiile cu bicicleta și aruncă „buzduganul” cu vreo oră înainte să ajungă acasă: „Bagă și tu niște bere la rece!” Musai să-ți faci și ție moftul, așa că trântești o înghețată (care speri să-ți ajungă măcar vreo două zile) și o bagi repede la congelator, eventual ascunsă printe alte lucruri, ca să nu dea băieții peste ea și s-o termine.

E atât de prezent în viața noastră, încât, dacă vreau să fiu sigură că nu ratează nimeni niciun mesaj important (nici măcar eu!), îl lipesc pe ușa frigiderului. Nicio șansă să-ți scape! Tot acolo stă și lista de cumpărături urgente sau reguli de „bună purtare” pentru minor. 😀

În plus, ce modalitatea mai bună de a-ți etala ieșirile în afară, dacă nu prin colecția impresionantă de magneți lipiți – după o anumită logică – tot pe ușa frigiderului. Sau o fotografie foarte dragă, pe care nu ai mai apucat să o înrămezi și care tronează tot la loc de cinste!

Dar bunătățile de pus pe iarnă de la bunica? Uneori, congelatorul pare prea mic și ai vrea să fi investit într-o combină frigorifică! Cum ar încăpea acolo toate legumele pentru iarnă! Sau fructele culese cu mâna ta, pentru prăjiturile de casă.

Frigiderul…pe timpuri

Încerc să-mi amintesc cum s-au descurcat bunicii. Preocupați de joacă și șotii, nu ne-am întrebat niciodată de ce apa e mereu răcoroasă, de ce mâncarea se păstrează bine mai mult timp, de ce pepenele e atât de rece și tot așa. Mi-amintesc, însă, „camera bună”. Cea mai răcoroasă din toată casa bătrânească, în care simțeai că te trec fiorii numai când deschideai ușa cu perdeluță. Sau beciul bătrânesc, din piatră, unde îți era cam teamă să intri, dar nu te puteai lupta cu marea curiozitate. Și când îți făceai curaj să cobori – pe neștiute! – te îmbrăcai în pânză de păianjen, te împiedicai de vreun bolovan sau te speriai de câte o broască rătăcită după inundații. Ei…dacă ar fi avut un frigider…

Era studenției

Dacă ai fost student cu frigider, ei bine, ai fost norocos! Altfel, era la modă să vezi pervazul camerelor împodobit cu pachete, pachețele, oale, cratițe, sticle sau ce mai primește omul de acasă, numai bun să supraviețuiască sesiunii. De iarnă! Că vara trebuia să improvizezi. În plus, te păstrai în formă luptându-te cu ciorile care atentau la bunătătățile din casa părintească sau cu alți colegi nu atât de norocoși ca tine, care doreau să se înfrupte neapărat din ceea ce nu puteau avea.

Și iar mă gândesc cu recunoștință la vremurile moderne!

S-a dat Li(e)b(h)er(r) la frigider!

Dacă nu ai frigider, cred că ar fi cazul să-ți cumperi! Nu te zgârci, alege cu cap și investește în obiectul cel mai important, poate, din gospodăria ta. Și tot grație vremurilor moderne, descoperi că nu prea ai nimic de pierdut: 6 ani garanție înseamnă că e musai calitate!  4 ani și încă doi extra. O opțiune pe care ți-o oferă numai  Liebeherr și numai în perioada 15 mai-31 august 2016.

 

De ce să iei ceva neapărat ieftin și fără „acoperire”? Frigider sau combină frigorifică să fie, dar să fii sigur că este de înaltă clasă!

…………………………………………………………………..

¹ Cercetătorul scoţian William Cullen de la Universitatea din Glasgow a descoperit principiile refrigerării în anul 1748.

² Sursa: http://www.lovendal.ro/wp52/stiati-ca-frigiderul-a-fost-inventat-in-anul-1748/

Wow, fix it! Before you break it!

Am un prieten…

…care a bătut toate recordurile la spart ecranul telefoanelor proaspăt achiziționate.

– Știi, mi-am schimbat telefonul.
-Iar?
-Am găsit unul ieftin și funcțional!

Mă bucur pentru el, normal. (Nici urmă de invidie că eu nu am reușit să-mi iau telefonul visurilor, din motive de resurse materiale insuficiente! 😀 ) Nu trece, însă, mult timp și mă anunță:

-L-am spart!
– Iar? Ce-a mai fost de data asta?

Dar ce n-a fost? Ba l-a scăpat din neatenție, ba a căzut inexplicabil de pe masă, ba s-a așezat pe el, ba l-a găsit pur și simplu fisurat etc. Modulul display – touchscreen este componenta predispusă frecvent la accidente de tot felul, iar costurile pentru a o înlocui sunt pe măsură. Iar prietenul nu este foarte încântat când trebuie să scoată alți bani din buzunar pentru o situație care putea fi evitată. De altfel, cine ar fi?

Telefon nou – o grijă-n plus

Mi-aduc aminte de primul telefon cu touchscreen de pe care nu mă înduram să dau jos folia protectoare cu care venise ambalat, ca să nu-l fac țăndări având în vedere că mă știu capabilă de dezastre când e vorba de obiecte sensibile. Apoi, am descoperit foliile serioase pe care mă încăpățânam să le aplic singură – din rațiuni …economice. După care număram bulele de aer de pe ecran, înjurând momentul de rătăcire izvorât din zgârcenia mea proverbială. Așa că de atunci îl duc la „specialist”!, ca să-l „îmbrace” frumos, să rămână in one piece cât mai mult. Dar parcă poți să știi? Toți am vrea să avem IRONPHONE (sic!), ca duduia de mai jos:

Tehnologia. Nanotehnlogia. 

Am știut eu că fiecare an vine cu câte o inovație  – mă tot minunez cu ce viteză se schimbă cifrele din dreptul tipurilor de telefoane „dă firmă”: S5, S6, S7… Cu toate acestea, tot rămân cu gura căscată când apare câte un lucru pe care nu mi-ar fi dat prin minte că l-ar fi putut inventa cineva! Cum ar fi să n-ai nicio grijă când e vorba de vulnerabilitățile telefonului tău? Să nu stai cu ochii pe el ca pe butelie sau ca pe drobul de sare. Excludem asigurările, că nu vrem să reparăm nimic la telefon, nici să-l înlocuim vrem să-l păstrăm intact și funcțional. Gura lumii zice că s-a inventat soluția! Că de acum n-o să-ți mai sară inima din piept de fiecare dată când telefonul tău face salturi în aer, întrecându-se cu gravitația!

Wowfixit – „prospect”

Produsul s-a lansat în România în luna mai și reprezintă un gel de protecție, care are în compoenența sa silicat de titan și care se aplică pe orice suprafață de sticlă, sporindu-i rezistența. Sună promițător, nu-i așa? Adio folii protectoare și bule enervante!

Așadar, Wowfixit pare să fie o altă minune a lumii moderne. Iată 10 motive:

1. se plică extrem de ușor
2. se aplică foarte repede
3. stratul final este o soluție organică, lucru care îl face impermeabil, antibacterian și non-toxic
4. suprafața rămâne netedă și regulată, datorită realizării prin nanotehnologie
5. crește rezistența telefonului la șocuri
6. nu afectează calitatea afișajului și nici rezoluția camerei telefonului
7. poate fi aplicat pe display-ul oricărui ecran sau suprafața din sticlă, de la smartphone și tabletă până la camere foto digitale, smartwatch-uri și chiar laptop-uri
8. rezistă până la un an
9. costă 59 de lei
10. este disponibil online pe site-ul Wowfixit fără costuri de livrare.

Dacă am da timpul înapoi

Nu am reușit încă performanța de a sparte ecranul telefonului, deși am avut parte de incidente nefericite destul de des. Nici nu-mi doresc asta, așa că probabil aș vrea să-mi asigur telefonul pentru că…„ulciorul nu merge de multe ori la apă”, iar „paza bună trece primejdia rea”. La fel de bine mă gândesc că i-ar fi prins și prietenului spărgător de ecrane.  Wowfixit numai bun de cadou, poate pe viitor, la vreo aniversare! 😉

 

Despre cum moștenești obiceiurile părinților

Habar nu am dacă treaba asta este legată de ADN-uri, de psihologia copilului sau de elucubrații metafizice. Dar îmi amintesc foarte bine momentele în care îmi repetam: eu n-o să fiu ca ei (părinții mei n.a), am să fiu relaxată și normală la cap și, evident, veșnic tânără.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă regăsiți în ipostaze izbitor de asemănătoare cu părinții vosștri? 

Tata are un hobby. Sau o fi un defect? O calitate? O ciudățenie? Un tic? Încă nu m-am decis cum să numesc activitatea de a strânge (aproape) tot ce se poate și de a depozita acest „tot” în beci. De altfel, este motivul pentru care a refuzat să se mute mai aproape de noi, pentru că apartamentele astea noi NU AU BECIURI! (Slavă domnului că nu au, că acolo mereu depozitezi lucruri care oricum nu-ți mai folosesc niciodată!).

Când spun tot, mă refer la tot ceea ce înseamnă piese, dispozitive, feronerie, chestiuni legate de tehnică sau de orice merge meșterit de mâna omului. Orice piesă pare că-și mai poate găsi utilitatea, chiar dacă e veche, condiția de bază este să fie funcțională. Și pentru că beciul a devenit neîncăpător, a invadat și balconul, spre bucuria mamei.

Ca să revin la problematica inițială, mi-amintesc că și bunicul avea o „colecție” impresionantă de lucruri, care mai de care mai ciudate și mai nefolositoare. Îmi plăcea să cotocesc prin camere, prin pod sau prin șură, de parcă nu știu ce descoperiri importante aveam să fac. Iar astăzi, dau întâmplător peste cutia cu „chestii” din debara. Constat cu stupoare că în ea zac tot felul de garnituri, piulițe, lanțuri, chei, lacăte, șuruburi, cuișoare etc., pe care e foarte puțin probabil să le mai folosesc vreodată la ceva. Mai ales eu! Prin urmare, se ia! C-o fi tic, c-o fi defect, c-o fi moștenire genetică, e clar că nu mai scap. Însă, mă umple groază când constat că și copilul meu are tendințe de „colecționar”. Cu greu îl conving să renunțe la jucăriile stricate sau „depășite”, pe care el vrea să le păstreze (unde, Doamne iartă-mă??) pentru că sunt ALE LUI.

Știe cineva vreun descântec de dezvăț???

Când te muți la etajul X

Obișnuiam să cred că toate mi se întâmplă numai mie. Recent, am descoperit că nu sunt aleasa destinului pentru cele mai ciudate „întâmplări” și nici unica soră a celebrului Murphy, cu legile lui cu tot.

Amica mea e o femeie de succes, doar că el, succesul, se lasă adesea așteptat, chinuit de circumstanțele existenței. Ultima „ispravă” a ei (sau a destinului?) face parte din episodul „M-am decis să-mi iau și eu o casă”. Sătulă de schimbat chirii, de blocuri în care nu pare să fie nimeni viu, de camera îngrămădită a garsonierei și de banii aruncați pe fereastră, și-a luat inima în dinți și a aplicat pentru „Prima casă”. Pentru cine nu știe deja, acțiunea „Prima casă” se soldează mereu cu peripeții și cu strângeri de inimă. Mai întâi vezi dacă ai scoringul corect, apoi alergi să găsești apartamentul care se încadrează în sumă și care are proprietar dispus să accepte și să aștepte hârțogăria aferentă. După lupte seculare, amica mea a trecut „de primul șir de sârmă ghimpată” și când să semneze toate filele dosarului imens, primește un telefon de la bancă:

-Știți…nu le putem semna.

Cu ochii cât cepele, amica silabisește un „De ce” gâtuit. Persoana din bancă, responsabilă cu dosarul ei, tocmai a ieșit la pensie cu o zi în urmă, iar banca nu avea procedură de înlocuire pusă la punct. O astfel de veste nu poate să genereze decât două reacții: atac de apoplexie sau o ploaie de înjurături și amenințări. Și asta pentru că proprietarul era la limita răbdării. Amica a tras aer în piept și a ales varianta a doua, creând o atmosferă interesantă în incinta băncii.

Procedura se desăvârșește, se găsește persoana abilitată pentru semnătură, dar amica se pricopsește cu o alergie periculoasă, care o țintuiește în perfuzii la spital pentru câteva zile . Fatalitatea destinului sau blestemele angajaților băncii?

În sfârșit, tranzacția se finalizează, amica devine proprietar. La etajul X. Când să urce cu mobilierul, se strică liftul. Interesant moment nu? Noroc că destinul îți lasă posibilitatea de a alege:

1. urci piesă cu piesă pe scări
2. aștepți până se îndură cineva să repare liftul – că tot e weekend
3. descarci mobila din camion (pe care l-ai plătit cu ora) și o împrăștii pe aleea îngustă, până găsești o soluție

Până la urmă a fost un cumul decizional.

Acum, amica e fericită. Și-a văzut visul împlinit. Mai are de rezolvat o mică problemă: izolația la exterior. Altfel, apartamentul devine vara cuptor și iarna congelator. Am spus că stă la etajul X???

Și-a achiziționat polistiren expandat și toate materialele pe care le presupune titlul generic „Pachete termoizolații” de pe site-ul specializat. Prețul bun, materialele de calitate, așa că primul pas s-a finalizat  Visul ei cel mare mai rămânea, cu siguranță, să se umple de scări și schele! A contactat câteva firme de specialitate ca să vadă ce variante are. Iar acum mă roagă să împărăștii următorul anunț:

Căutăm alpinist. Rugăm seriozitate!

Dacă știți pe cineva, v-aș fi recunoscătoare! 🙂

S-a luat curentul!

Din nou.

Și nu vă lăsați înșelați de familiaritatea acestei replici, dacă sunteți născuți în celălalt veac. Afirmația este cât se poate de actuală. Se ia curentul cu regularitate în cartierul rezidențial în care sălășluim. La prima adiere de vânt mai nervos, la prima furtună cu un tunet mai îndrăzneț, ba chiar și dacă soarele arde mai puternic decât ar fi „normal pentru această perioadă a anului”. Cauza? Numai minunații și intangibilii furnizori de energie electrică știu asta! La telefon – care se supraîncălzește când are loc o NOUĂ pană de curent – ni se zice că „s-a rupt un fir”/ „este o avarie”/ „a picat generatorul”. Conversațiile se încheie invariabil cu un „avaria se va remedia până cel târziu ora 22.” Te uiți îngrozit la ceas, constați că este abia ora 15 și încerci să găsești soluții pentru eventualele incidente colaterale:

• consortul trebuie să plece la o ședință importantă și nu are nicio cămașă călcată;
• poate chiar tu ai o întâlnire programată și nu poți folosi feonul să-ți usuci părul;
• ai face și un duș, că tocmai ce ai făcut o baie de mulțime venind spre casă, la 40 °C;
• ai de scris un raport urgent sau poate un articol pe blogul personal.

Ai vrea să eliberezi cuvintele care dau năvală, izvorând din gândurile cele mai necurate pentru firma furnizoare și toți (bieții) angajați ai acesteia. Te gândești foarte serios la sugestia vecinului de cartier care a găsit soluția salvatoare: generatoare. Deh! El este veteran în zonă, sătul de toate stricăciunile provocate de penele de curent frecvente. Generatorul l-a făcut independent, așa că le râde în nas celor de la firma de prestigiu, la pachet cu o vorbă dulce românească despre ce să facă ei cu electricitatea lor cu tot.

Te gândești că în secolul prea-lumint în care trăim, astfel de incidente nu ar trebui să existe. Că o firmă de valoarea celei care furnizează în toată țara asta energie electrică, ar avea pretenții de la ea și ar ști să-și respecte clienții. Se pare că nu. Slavă cerului că oamenii deștepți găsesc mereu alternative! Așa că, dacă generator ne trebuie, generator să ne luăm, că oferte sunt destule! Ratele să trăiască! IN-DE-PEN-DEN-ȚĂ, neicusorule!

Cum să ai un concert la Activ(ia) în vara asta!

Cui nu-i place o plimbare printre rafturile supermarketului preferat imediat ce a pus mâna pe chenzină? Împingi căruțul printre raioane și standuri analizând cu meticulozitate promoții, reduceri și cadouri la orice produs.  Și ca să fii sigur că nu ratezi vreuna, le iei la rând sistematic, scanezi produsul și eticheta și-l arunci în căruțul care devine deodată neîncăpător. Mai zăbovești pe alocuri ca să-ți clătești ochii sau să vezi ce s-a mai inventat în domeniul „mâncărurilor”, uneori încerci și ceva nou, dar revii repede la „ale tale”, clasice, testate, preferate.

În ultima vreme, lactatele sunt pe lista prioritară. Nelipsitul iaurt cu cereale, ca să începi ziua bine, ACTIV, și să nu te mai gândești la mâncare până vine ora pentru gustare. Zărești ceva nou, ceva ce nu ai testat încă: Activia cu nuci! Hm… O fi bun?

Activia cu nuci

Și apoi te întorci la preferate: iaurturile Activia de băut (soluția cea mai bună pentru pachetul de la birou!)

Activia de băut

Când te uiți mai bine, dai de campanie! CAMPANIE??? Cuvântul cheie care ACTIVează de fiecare dată bloggerii.

Cum ar fi să mergi la concert în 2016?

Mamăăăă, de când n-am mai fost la un concert! Nu că aș fi mers prea des. Ultimul de care îmi amintesc a fost la Voltaj acum…mi-e și rușine să spun câți ani. Asta dacă nu punem la socoteală concertul Deliei la care am ajuns conjunctural cu echipa de Zumba. Așadar: cum ar fi să câștigi bilete la concertele anului 2016 pentru că alegi să consumi Activia de băut? Recunosc că nu m-aș fi gândit la așa o asociere, dar, în definitiv, finalitatea este cea care contează. Să stai în primele rânduri, să cânți cât te ține vocea sau suflul, să asculți la maxim piesele preferate… Să-ți aduci aminte cum e să fii tânăr și să te bucuri de viață, să te simți liber și să ai sentimentul că în orele acelea timpul stă în loc.

Ce să aleg? 

Instrucțiunile sunt clare: „cumperi unul dintre sortimentele Activia de băut, intri pe activia.ro (sau trimiți SMS la 1772), îți lași datele și numarul de bon și asa te-ai înscris în competiție”. După aceea speri că norocul nu te ocolește și că ajungi câștigător. Da` unde mergem?

N-am fost niciodată la Untold! Mi s-a părut mereu o treabă serioasă și nu mi-am imaginat că aș putea fi parte din fenomen. Până acum. Dacă tot mi s-a dat voie să aleg…

De ce Untold? 

• pentru că pare „too good to be true”
• pentru că este unul dintre cele mai așteptate festivaluri din țară
• pentru că ai acces la cei mai importanți artiști ai momenului și cele mai semnificative proiecte muzicale
• pentru că o dată în viață (măcar) trebuie să faci ceva wild&crazy
• pentru că e la Cluj – orașul studenției mele
• pentru că e în august și aș fi chiar în zonă

Cu cine? 

Didn’t I say wild&crazy?  🙂

Cum să zici cu cine mergi așa…public? Ca să se supere ceilalți? Am două prietene foarte bune. Nu pot să aleg între ele, pentru că, invariabil, una va rămâne supărată. Mai bine le dau share pe Facebook  și n-au decât să se înscrie și ele în competiție. Consortul nu este fan „wild&crazy”, ci mai curând „chill&steady”. Așa că am de ales până atunci: fie devin foarte convingătoare în acest sens, iar consortul va avea cea mai tare experiență ever, fie lansez un concurs pe blog pentru the wildest&craziest companion la Untold!

Până una-alta, m-am jucat pe pagina Activia și m-am trezit compozitoare! Check this out: my tune. Nu ți-am stârnit curiozitatea încă? Mai citește o dată, până mă duc să mai iau niște Activia de băut! 😉