Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive zilnice: iunie 26, 2016

Despre cum moștenești obiceiurile părinților

Habar nu am dacă treaba asta este legată de ADN-uri, de psihologia copilului sau de elucubrații metafizice. Dar îmi amintesc foarte bine momentele în care îmi repetam: eu n-o să fiu ca ei (părinții mei n.a), am să fiu relaxată și normală la cap și, evident, veșnic tânără.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă regăsiți în ipostaze izbitor de asemănătoare cu părinții vosștri? 

Tata are un hobby. Sau o fi un defect? O calitate? O ciudățenie? Un tic? Încă nu m-am decis cum să numesc activitatea de a strânge (aproape) tot ce se poate și de a depozita acest „tot” în beci. De altfel, este motivul pentru care a refuzat să se mute mai aproape de noi, pentru că apartamentele astea noi NU AU BECIURI! (Slavă domnului că nu au, că acolo mereu depozitezi lucruri care oricum nu-ți mai folosesc niciodată!).

Când spun tot, mă refer la tot ceea ce înseamnă piese, dispozitive, feronerie, chestiuni legate de tehnică sau de orice merge meșterit de mâna omului. Orice piesă pare că-și mai poate găsi utilitatea, chiar dacă e veche, condiția de bază este să fie funcțională. Și pentru că beciul a devenit neîncăpător, a invadat și balconul, spre bucuria mamei.

Ca să revin la problematica inițială, mi-amintesc că și bunicul avea o „colecție” impresionantă de lucruri, care mai de care mai ciudate și mai nefolositoare. Îmi plăcea să cotocesc prin camere, prin pod sau prin șură, de parcă nu știu ce descoperiri importante aveam să fac. Iar astăzi, dau întâmplător peste cutia cu „chestii” din debara. Constat cu stupoare că în ea zac tot felul de garnituri, piulițe, lanțuri, chei, lacăte, șuruburi, cuișoare etc., pe care e foarte puțin probabil să le mai folosesc vreodată la ceva. Mai ales eu! Prin urmare, se ia! C-o fi tic, c-o fi defect, c-o fi moștenire genetică, e clar că nu mai scap. Însă, mă umple groază când constat că și copilul meu are tendințe de „colecționar”. Cu greu îl conving să renunțe la jucăriile stricate sau „depășite”, pe care el vrea să le păstreze (unde, Doamne iartă-mă??) pentru că sunt ALE LUI.

Știe cineva vreun descântec de dezvăț???

Reclame

Când te muți la etajul X

Obișnuiam să cred că toate mi se întâmplă numai mie. Recent, am descoperit că nu sunt aleasa destinului pentru cele mai ciudate „întâmplări” și nici unica soră a celebrului Murphy, cu legile lui cu tot.

Amica mea e o femeie de succes, doar că el, succesul, se lasă adesea așteptat, chinuit de circumstanțele existenței. Ultima „ispravă” a ei (sau a destinului?) face parte din episodul „M-am decis să-mi iau și eu o casă”. Sătulă de schimbat chirii, de blocuri în care nu pare să fie nimeni viu, de camera îngrămădită a garsonierei și de banii aruncați pe fereastră, și-a luat inima în dinți și a aplicat pentru „Prima casă”. Pentru cine nu știe deja, acțiunea „Prima casă” se soldează mereu cu peripeții și cu strângeri de inimă. Mai întâi vezi dacă ai scoringul corect, apoi alergi să găsești apartamentul care se încadrează în sumă și care are proprietar dispus să accepte și să aștepte hârțogăria aferentă. După lupte seculare, amica mea a trecut „de primul șir de sârmă ghimpată” și când să semneze toate filele dosarului imens, primește un telefon de la bancă:

-Știți…nu le putem semna.

Cu ochii cât cepele, amica silabisește un „De ce” gâtuit. Persoana din bancă, responsabilă cu dosarul ei, tocmai a ieșit la pensie cu o zi în urmă, iar banca nu avea procedură de înlocuire pusă la punct. O astfel de veste nu poate să genereze decât două reacții: atac de apoplexie sau o ploaie de înjurături și amenințări. Și asta pentru că proprietarul era la limita răbdării. Amica a tras aer în piept și a ales varianta a doua, creând o atmosferă interesantă în incinta băncii.

Procedura se desăvârșește, se găsește persoana abilitată pentru semnătură, dar amica se pricopsește cu o alergie periculoasă, care o țintuiește în perfuzii la spital pentru câteva zile . Fatalitatea destinului sau blestemele angajaților băncii?

În sfârșit, tranzacția se finalizează, amica devine proprietar. La etajul X. Când să urce cu mobilierul, se strică liftul. Interesant moment nu? Noroc că destinul îți lasă posibilitatea de a alege:

  1. urci piesă cu piesă pe scări
  2. aștepți până se îndură cineva să repare liftul – că tot e weekend
  3. descarci mobila din camion (pe care l-ai plătit cu ora) și o împrăștii pe aleea îngustă, până găsești o soluție

Până la urmă a fost un cumul decizional.

Acum, amica e fericită. Și-a văzut visul împlinit. Mai are de rezolvat o mică problemă: izolația la exterior. Altfel, apartamentul devine vara cuptor și iarna congelator. Am spus că stă la etajul X???

Și-a achiziționat polistiren expandat și toate materialele pe care le presupune titlul generic „Pachete termoizolații” de pe site-ul specializat. Prețul bun, materialele de calitate, așa că primul pas s-a finalizat  Visul ei cel mare mai rămânea, cu siguranță, să se umple de scări și schele! A contactat câteva firme de specialitate ca să vadă ce variante are. Iar acum mă roagă să împărăștii următorul anunț:

Căutăm alpinist. Rugăm seriozitate!

Dacă știți pe cineva, v-aș fi recunoscătoare! 🙂

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte