Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhivă Categorii:r Uncategorized

Ținute cool pentru copilul tău

Nu știu de ce amintirile despre copilăria mea sunt îmbrăcate în gri. Nu fac parte din categoria celor care au avut o copilărie grea și urâtă! Mă gândesc că o fi și din cauza faptului că atunci totul chiar era gri! Clădirile monotone, fabricile preaslăvite, pozele alb-negru… Am o pasiune pentru pozele alb-negru! De aceea, răsfoiesc albumele vechi de câte ori îmi cad în mână (ceea ce face să dureze mult prea mult fiecare curățenie sezonieră! Mă pierd printre amintiri, încercând să le prind pe toate din urmă, numai cât arunc un ochi pe fotografie!)

Fetițe fiind, visam mereu rochii de prințese. Desigur, rochiile de prințese din mintea noastră nu erau nici pe departe ceea ce sunt acum. Nici nu aveam prea multe opțiuni de modele, având în vedere că imaginea lor izvora din poveștile pe care ni le citea tata seara, la lumina lămpii cu gaz. Nu aveam nici prea multe modele reale, căci în magazine găseai hăinuțe unice și făcute în serie, ca un fel de uniformă. Noi ne imaginam rochiile noastre lungi, obligatoriu trebuiau să formeze un cerc atunci când te învârteai în ele, și foarte colorate! Știu că am visat o vreme la o rochie fabuloasă, nu foarte strălucitoare, dar care aveam senzația că mă va face deosebită! N-a fost să fie. Mi-a rămas în minte, însă, o rochiță albă din „pânză topită” pe care o aveam „de bună” la evenimente speciale. Amândouă aveam rochițe la fel, căci mereu părinții ne-au tratat ca și cum ar fi avut gemene. E singura amintire vie despre îmbrăcăminte mea de copil.

M-am plimbat, deunăzi, cu ocazia unei aniversări a finuței noastre. Uneori ți se pare nedrept că vremurile astea nu pot fi adunate și împărțite la doi ca să iasă echitabil fiecare generație. Atât de multe modele, accesorii,lucruri care te ajută să definești personalitatea copilului! Dacă le pui în balanță, copilul din mine devine aproape revoltat. Pe de altă parte, nu poți decât să răsufli ușurat că vremurile au evoluat astfel și că poți să faci cu mai mare ușurință o bucurie unui copil.

Am dat peste niște ținute cool pentru cei mici pe ninina.ro și mi-am găsit rochița cu volănașe care sigur face un cerc laaaarg când te învârți în ea! 🙂 Nu e colorată, e drept, dar între timp gusturile se mai schimbă, mai ales dacă ești tare departe de momentul acela al copilăriei tale.

Cred că fetița Rudia ar fi foarte fericită! 🙂

Reclame

Citatul de duminică (52) – Despre căsătorie

Anii de mijloc ai unei căsătorii sunt cei mai critici şi importanţi. În primii ani soţii se doresc, iar în anii târzii au nevoie unul de celălalt.

Să aduni 38 de ani de căsnicie nu e puțin lucru.

Sunt 38 de ani în care binele a durat puțin, iar răul a părut prea rău. Sunt ani în care descoperi cu tristețe că flacăra se stinge, că inima nu mai tresaltă ca odinioară, că nu cunoști îndeajuns de bine omul de lângă tine, ba mai mult, că nu te cunoști îndeajuns nici pe tine însuți/însăți.

Sunt 38 de ani în care clipele de mulțumire se împletesc adesea cu regrete sau cu deznădejde. Cu momente în care simți că vrei să renunți și să fugi departe. Cu clipe în care ți se pare că alegerile nu au fost cele mai potrivite.

Pe de altă parte, sunt 38 de ani în care ați evoluat împreună, v-ați modelat unul după altul, ați lăsat fiecare de la el sau v-ați impus punctul de vedere. Sunt ani în care v-ați urmărit copiii crescând, v-ați bucurat de bucuriile lor, v-au împlinit realizările lor, v-au întristat durerile lor. Și parcă atunci, tot ce părea rău s-a estompat, căci dimineața v-ați trezit tot lângă cel sau lângă cea pe care l-ai ales sau ai ales-o la un început de drum.

Nimic nu e ușor, la fel de bine cum nimic nu e imposibil. Mai ales într-o căsnicie, în care bucuriile și poverile le-ați purtat împreună. Au trecut 38. Să mai fie măcar încă pe atâta, care să vă facă și mai fericiți!

Aniversare frumoasă, dragii mei părinți!

O fărâmă din copilăria fericită

Dacă mă întrebi care sunt jucăriile preferate ale copilăriei mele, prima care îmi vine în minte este păpușa Doina.

20160808_230458

Cea pe care o țineam în mâna mea dreaptă, este „Amona”, păpușa-eschimos albastră, care i-a dat și numele surorii mele! Nu cu ea am cele mai multe amintiri, deși albastrul acela îmi este foarte proaspăt în minte. Pe cea din dreapta am numit-o Doina. Habar nu am de unde am scos numele ăsta, dar probabil în mintea alambicată a copilului de atunci, era un nume cu rezonanță, pentru că începea cu inițiala numelui meu.

Doina a fost păpușa mea de suflet. Nu că aș fi avut zeci de păpuși pe vremea aceea! Poate de asta eram și atât de legată de ea. Încă, cu adevărat am început să o prețuiesc și să o port nedezlipită de mine, prin clasa a VI-a și chiar a șaptea, vârste la care unele fetițe de acum descoperă, din păcate, viața sexuală. De ce atunci? Pentru că învățaem, la orele de atelier, să cos hăinuțe pentru păpuși! Perdele vechi, fețe de pernă, rochii de-ale mamei sau bunicii, materiale inutile…Toate au devenit surse importante de joacă…serioasă. Apoi am descoperit împletitul și corșetatul. Iar Doina mea avea cele mai frumoae lucrușoare făcute de mâna mea. Verile la bunici erau o veselie, cu o „joacă de-a mama” în care ne întreceam cu situațiile-limită inventate în jurul păpușilor noastre.

Dacă am un regret, este acela că nu am păstrat păpușa mea preferată! S-a pierdut pe undeva printre etapele vieții, succedate cu prea mare repeziciune.

De jucăriile preferate ale copilăriei mele îmi aduc aminte cu drag uneori. Poate pentru că erau unice, poate pentru că nu exista alternativa sau starea materială necesară unei colecții impresionante de jucării. Totuși, nu pot spune că ne-au lipsit vreodată jucăriile. Pentru că și dacă nu le aveam, ni le inventam. Și consider că acesta este farmecul vremurilor noastre de demult.

Dacă privești, în schimb, prezentul, ai impresia că ai locuit undeva într-o altă lume în vremea copilăriei tale. Jucăriile sunt la tot pasul. De orice fel, pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Parcă nici așa multe nu sunt prea bune, nu? De câte ori trebuie să aleg ceva pentru aniversarea piticului, sunt în dilemă. desigur, un Lego nu strică niciodată. Am trecut de epoca mașinilor, a roboților, a bakuganilor. Oare ce o mai veni?

Aș vrea să aibă și el o amintire cu jucăriile preferate ale copilăriei lui. Ceva despre care să povestească atunci când i-o veni vremea să povestească. Dar pentru asta, ar trebui să fie ceva inedit, ceva ce să-i rămână în minte, odată cu exclamația de uimire.

Iar peste trei zile trebuie să mă înfățișez cu ceva „wow!” care să-i amintească de magia jocului. Am descoperit acum câteva zile nisipul kinetic.

Nisip curgător? Alternativă foarte inteligentă pentru plastilină și pentru nisipul obișnuit.

Ce cauți, în general la o jucărie? 

  • să stârnească curiozitatea
  • să fie „safe”
  • să dezvolte niște abilități
  • să stârnească creativitatea
  • să aducă voie bună
  • să țină copilul ocupat 😀
  • să fie ușor de manevrat, ușor de curățat, ușor de depozitat

În cazul nisipului kinetic, nu pierzi nimic din distracția pe care ți-o aduce nisipul obișnuit, ba mai primești și ceva în plus. Căci:

Nisipul kinetic este 98% nisip şi 2% magie!

În plus:

  • este refolosibil
  • nu lasă nicio urmă de reziduri
  • este non-toxic
  • devine o jucărie magică în mâinile tale și ale copilului tău
  • se poate dezinfecta!

Iar dacă urmărești videoclipul de prezentare, te gândești că ar fi numai bun de cadou pentru copil. Sau…pentru tine! 😉  Poate e timpul să te întorci puțin în vremea minunată a copilăriei.

Tu ce zici? Care sunt jucăriile preferate ale copilăriei tale?

 

Pokemon, go away!

Ar trebui să inaugurez o categorie nouă pe blog: „A înnebunit lumea!”

De câțiva ani buni, ocolesc știrile cum ocolește Necuratu’ tămâia, ca să nu se ardă. Televizoarele sunt deschise exclusiv pe canale de muzică, desene animate sau filme, dacă nu adorm mai repede ca un prunc după băița și masajul de seară (ambele, ale pruncului, că eu…). Cu toate acestea, cineva cred că a rostit vreo incantație: „Lăsați știrile să vină la Rudia”. Mamă, și cum năvălesc! Pe orice orificiu canal pe care-l găsesc descoperit: pe Facebook, pe mail, pe notificările din reader-ul blogului.

Unele dintre ele sunt prea grave pentru sistemul digestiv și imunitar, așa că le închid repede. Numai că ele vin repede și cu ceva…imagistic la pachet, ca să se infiltreze bine încă de la primul contact vizual, astfel că, oricât de repede aș arunca știrea, mai rămâne o urmă, care amintește de morți, răniți, traume, crime etc.

Altele, ar fi de-a dreptul hilare, dacă aș putea să le privesc cu detașare. Cum e, de pildă, știrea cu lansarea la apă a vestitului Pokemon Go! Mărturisesc cu pocăință că am crezut a fi vorba despre ceva inocent și inofensiv, amintindu-mi de desenele animate cu pricina:

3

Simpatic, nu? E drept că nu am prins era desenelor animate în discuție, mai curând am recuperat pe parcurs, distrată la maxim de strigătul omonim cu personajul:  Pikachu! Bag de seamă că este vorba de mai mult de atât! Și cum constat că isteria a cuprins repede globul pământesc, mă împinge Necuratu’ să mă uit la un video care circulă pe Facebook:

Zău, a înnebunit lumea! Imaginilea astea îmi aduc aminte de filmele de groază cu zombi care merg necontrolat pe străzi, hipnotizați de ceva nedefinit.  Oamenii ăștia sunt posedați! Nu am nicio îndoială! Li s-a șters creierul cu tehnologia, exact așa cum se anticipa în alte desene animate la care mă uitam eu pe vremuri…de mult apuse…

Și m-apuc să caut pe Wikipedia:

Pokémon Go is a free-to-play location-based augmented reality mobile game developed by Niantic and published by The Pokémon Company. It was released in July 2016 for iOS and Android devices.

The game allows players to capture, battle, and train virtual creatures, called Pokémon, who appear on device screens as though in the real world. It makes use of GPS and the camera of compatible devices. The game is free-to-play, although it supports in-app purchases of additional gameplay items. An optional companion Bluetooth wearable device is planned for future release, the Pokémon Go Plus, and will alert users when Pokémon are nearby.

Să recapitulăm:

  1. Ăsta e un (alt) nenorocit de joc pe telefon. (Și asta spune cineva care joacă de trei ori pe săptămână Candy Crash!)
  2. E „free-to-play”, deci crește pericolul, pentru că provoacă dependență, pe care nu o poate opri nimic.
  3. Lansat în iulie, isterie dezvoltată tot în iulie. Cam rapid s-a împrăștiat virusul!
  4. Captură, bătălii, monștri  – mda, exact de ce avea nevoie tineretul modern! Ceva…cu adevărat constructiv!
  5. Simulează lumea reală. WTF??? Nu-i destul de impregnată cu violență lumea reală, că mai trebuia un joc? Nu sună…periculos?
  6. Mai vine și altă variantă…„îmbunătățită”. Asta-i bună!

giphy

Numai mie mi se pare ceva putred în Danemarca lume? Ia mai uitați-vă o dată la videoclipul ăla: deci niște oameni, ADULȚI, aleargă cu telefoanele în mână după cai verzi pe pereți, în ditamai parcul! Necuratule, ți-ai băgat iar coada?

download.jpg

Aștia-s mai rău ca Don Quijote, parol! Tipul vedea balauri în locul morilor lui de vânt, dar stimabilii văd Pokemoni în locul mașinilor care CALCĂ! Telefonul te duce spre locul unde se ascunde monstrul de buzunar, iar tu habar nu ai că te pândește Pokemonul pericolul la fiecare pas!

Doamne, fie-ți milă de noi și dă-ne ceva minte extra, că ne-o facem cu mâna noastră! Clar a înnebunit lumea!

………………………………………………………………

Sursa foto+GIF: Google

Dacă nu ar exista frigiderul…

Căldură mare, monșer!
Atât de mare, că m-aș muta bucuroasă în frigider, care pare singurul loc de supraviețuire pe caniculă. Bună treabă a făcut ăl de l-a inventat¹! Altfel, căram și acum zăpadă și gheață de pe vârful muntelui ca grecii sau romanii:

„Grecii şi romanii din antichitate cărau zăpadă şi gheaţă de pe vârfurile munţilor până în casele lor. Pe atunci, era considerată un lux deosebit posesia unei pivniţe de gheaţă: o groapă săpată în pământ, căptuşită cu butuci de lemn, izolată cu straturi groase de paie şi umplută cu zăpadă bătută. Zăpada astfel comprimată se transforma într-un bloc de gheaţă, ce se păstra astfel timp de mai multe luni şi furniza o cameră frigorifică celor ce-şi puteau permite o astfel de instalaţie.”²

Și uite cum, astăzi, frigiderul este unul dintre acele obiecte perfect indispensabile omului. Ce nu face omul pentru propriul confort (termic)! Sunt profund recunoscătoare vremurilor moderne, că nu știu, zău, cum ar fi fost fără!

Copilul se trezește dimineața și primul lucru pe care-l face este să deschidă ușa frigiderului. O fi ceva bun de mâncare? La prânz, consortul obosit ajunge acasă și, inevitabil, deschide frigiderul cu gând identic: o fi ceva bun de mâncare? După o masă copioasă, amândoi se reped la același frigider: da’ ceva dulce este? E ca un fel de tic (sau o fi ritual?) pe care și l-au creat și care îmi aduce aminte în fiecare zi că frigiderul este o investiție serioasă și imperios necesară la casa omului!

Faci un suc și vrei să te răcorești? Îl bagi rapid la frigider! Uneori, băieții vin din expedițiile cu bicicleta și aruncă „buzduganul” cu vreo oră înainte să ajungă acasă: „Bagă și tu niște bere la rece!” Musai să-ți faci și ție moftul, așa că trântești o înghețată (care speri să-ți ajungă măcar vreo două zile) și o bagi repede la congelator, eventual ascunsă printe alte lucruri, ca să nu dea băieții peste ea și s-o termine.

E atât de prezent în viața noastră, încât, dacă vreau să fiu sigură că nu ratează nimeni niciun mesaj important (nici măcar eu!), îl lipesc pe ușa frigiderului. Nicio șansă să-ți scape! Tot acolo stă și lista de cumpărături urgente sau reguli de „bună purtare” pentru minor. 😀

20160630_151125

În plus, ce modalitatea mai bună de a-ți etala ieșirile în afară, dacă nu prin colecția impresionantă de magneți lipiți – după o anumită logică – tot pe ușa frigiderului. Sau o fotografie foarte dragă, pe care nu ai mai apucat să o înrămezi și care tronează tot la loc de cinste!

Dar bunătățile de pus pe iarnă de la bunica? Uneori, congelatorul pare prea mic și ai vrea să fi investit într-o combină frigorifică! Cum ar încăpea acolo toate legumele pentru iarnă! Sau fructele culese cu mâna ta, pentru prăjiturile de casă.

Frigiderul…pe timpuri

Încerc să-mi amintesc cum s-au descurcat bunicii. Preocupați de joacă și șotii, nu ne-am întrebat niciodată de ce apa e mereu răcoroasă, de ce mâncarea se păstrează bine mai mult timp, de ce pepenele e atât de rece și tot așa. Mi-amintesc, însă, „camera bună”. Cea mai răcoroasă din toată casa bătrânească, în care simțeai că te trec fiorii numai când deschideai ușa cu perdeluță. Sau beciul bătrânesc, din piatră, unde îți era cam teamă să intri, dar nu te puteai lupta cu marea curiozitate. Și când îți făceai curaj să cobori – pe neștiute! – te îmbrăcai în pânză de păianjen, te împiedicai de vreun bolovan sau te speriai de câte o broască rătăcită după inundații. Ei…dacă ar fi avut un frigider

Era studenției

Dacă ai fost student cu frigider, ei bine, ai fost norocos! Altfel, era la modă să vezi pervazul camerelor împodobit cu pachete, pachețele, oale, cratițe, sticle sau ce mai primește omul de acasă, numai bun să supraviețuiască sesiunii. De iarnă! Că vara trebuia să improvizezi. În plus, te păstrai în formă luptându-te cu ciorile care atentau la bunătătățile din casa părintească sau cu alți colegi nu atât de norocoși ca tine, care doreau să se înfrupte neapărat din ceea ce nu puteau avea.

Și iar mă gândesc cu recunoștință la vremurile moderne!

S-a dat Li(e)b(h)er(r) la frigider!

Dacă nu ai frigider, cred că ar fi cazul să-ți cumperi! Nu te zgârci, alege cu cap și investește în obiectul cel mai important, poate, din gospodăria ta. Și tot grație vremurilor moderne, descoperi că nu prea ai nimic de pierdut: 6 ani garanție înseamnă că e musai calitate!  4 ani și încă doi extra. O opțiune pe care ți-o oferă numai  Liebeherr și numai în perioada 15 mai-31 august 2016.

banner_site.jpg

 

De ce să iei ceva neapărat ieftin și fără „acoperire”? Frigider sau combină frigorifică să fie, dar să fii sigur că este de înaltă clasă!

…………………………………………………………………..

¹ Cercetătorul scoţian William Cullen de la Universitatea din Glasgow a descoperit principiile refrigerării în anul 1748.

² Sursa: http://www.lovendal.ro/wp52/stiati-ca-frigiderul-a-fost-inventat-in-anul-1748/

Când te muți la etajul X

Obișnuiam să cred că toate mi se întâmplă numai mie. Recent, am descoperit că nu sunt aleasa destinului pentru cele mai ciudate „întâmplări” și nici unica soră a celebrului Murphy, cu legile lui cu tot.

Amica mea e o femeie de succes, doar că el, succesul, se lasă adesea așteptat, chinuit de circumstanțele existenței. Ultima „ispravă” a ei (sau a destinului?) face parte din episodul „M-am decis să-mi iau și eu o casă”. Sătulă de schimbat chirii, de blocuri în care nu pare să fie nimeni viu, de camera îngrămădită a garsonierei și de banii aruncați pe fereastră, și-a luat inima în dinți și a aplicat pentru „Prima casă”. Pentru cine nu știe deja, acțiunea „Prima casă” se soldează mereu cu peripeții și cu strângeri de inimă. Mai întâi vezi dacă ai scoringul corect, apoi alergi să găsești apartamentul care se încadrează în sumă și care are proprietar dispus să accepte și să aștepte hârțogăria aferentă. După lupte seculare, amica mea a trecut „de primul șir de sârmă ghimpată” și când să semneze toate filele dosarului imens, primește un telefon de la bancă:

-Știți…nu le putem semna.

Cu ochii cât cepele, amica silabisește un „De ce” gâtuit. Persoana din bancă, responsabilă cu dosarul ei, tocmai a ieșit la pensie cu o zi în urmă, iar banca nu avea procedură de înlocuire pusă la punct. O astfel de veste nu poate să genereze decât două reacții: atac de apoplexie sau o ploaie de înjurături și amenințări. Și asta pentru că proprietarul era la limita răbdării. Amica a tras aer în piept și a ales varianta a doua, creând o atmosferă interesantă în incinta băncii.

Procedura se desăvârșește, se găsește persoana abilitată pentru semnătură, dar amica se pricopsește cu o alergie periculoasă, care o țintuiește în perfuzii la spital pentru câteva zile . Fatalitatea destinului sau blestemele angajaților băncii?

În sfârșit, tranzacția se finalizează, amica devine proprietar. La etajul X. Când să urce cu mobilierul, se strică liftul. Interesant moment nu? Noroc că destinul îți lasă posibilitatea de a alege:

  1. urci piesă cu piesă pe scări
  2. aștepți până se îndură cineva să repare liftul – că tot e weekend
  3. descarci mobila din camion (pe care l-ai plătit cu ora) și o împrăștii pe aleea îngustă, până găsești o soluție

Până la urmă a fost un cumul decizional.

Acum, amica e fericită. Și-a văzut visul împlinit. Mai are de rezolvat o mică problemă: izolația la exterior. Altfel, apartamentul devine vara cuptor și iarna congelator. Am spus că stă la etajul X???

Și-a achiziționat polistiren expandat și toate materialele pe care le presupune titlul generic „Pachete termoizolații” de pe site-ul specializat. Prețul bun, materialele de calitate, așa că primul pas s-a finalizat  Visul ei cel mare mai rămânea, cu siguranță, să se umple de scări și schele! A contactat câteva firme de specialitate ca să vadă ce variante are. Iar acum mă roagă să împărăștii următorul anunț:

Căutăm alpinist. Rugăm seriozitate!

Dacă știți pe cineva, v-aș fi recunoscătoare! 🙂

Vreau un cadou special!

Știi că mâine e ziua amicului X!” Bună treabă. Uitasem. Săptămâna trecută a fost a prietenei mele celei mai bune, peste vreo trei săptămâni e ziua LUI și tot așa. Să vină, zic! Că dacă tot e rost de distracție și de bună dispoziție, apoi să nu ratăm. Și apoi îmi aduc aminte de cadouri. Ah, da! Când vine vorba de făcut cadouri, mă trezesc într-un impas. De cele mai multe ori, orice aș alege mi se pare fie un kitsch lamentabil, fie prea banal pentru cineva care are de sărbătorit o ocazie specială. Dacă e prea apropiat, s-au cam epuizat opțiunile, pentru că în fiecare an mi-am tot bătut capul să găsesc ceva inedit sau ceva care să suprindă sau ceva ce știu că ar lăsa sărbătoritul cu gura căscată. Dacă nu e atât de apropiat, habar nu am ce-i place și, mai ales, ce nu-i place, așa că nu am nici cea mai vagă idee asupra cărui lucru să mă opresc. Grea misie!

După ce te dai de ceasul morții să găsești ceva potrivit, ce pățești? Te duci la aniversat cu punga strălucitoare, iar când te faci comod, constați că și celălalt prieten tot la asta s-a oprit. Și atunci îți dorești fie să te înghită pământul pentru lipsa de originalitate, fie să nu fi deschis gazda cadoul atât de repede. Pe principiul „Ce nu știi, te lasă să trăiești liniștit.” Mai poate fi ceva mai rău de atât? Sigur! Să crezi că ai nimerit-o de data asta, iar când aniversata deschide ambalajul, fața i se îngălbenește: „Nu e inelul cu diamante pe care îl așteptam???” Aparent…nu! La fel de dureros ar fi să te trezești că ești luat peste picior: „Ce? Atât ți-ai permis și tu să cumperi? ” Mda…

De aceea, în ultima vreme mi s-a cam urât să umblu după cadouri. Mă uit cu teamă în calendar, să nu cumva să apară o altă aniversare la orizont. Totuși, sunt unele care nu pot fi ratate, întrucât un telefon matinal îți spulberă liniștea:

Hei, săptămâna asta e ziua mamei!

 Pfui, asta este una din acele situații declarate ca fiind „de criză”. Căci pe mama nu o muțumești cu una cu două. Dacă o întrebi despre ce are nevoie, dă din cap și răspunde sec: „De nimic”. Dacă nu o întrebi, te poți trezi cu un „nu-mi trebuia, că mai am unul la fel” sau „de ce naiba ați dat bani pe asta, că mie și așa nu-mi trebuie”. Prin urmare, un cadou pentru mama echivalează cu marea aventură a vieții, repetată regulat la 365 de zile. Evident, mama a adunat vreo 58 de cadouri până acum, dar nu am văzut-o niciodată foarte impresionată. Poate atunci când ne-am reunit forțele să-i luăm un laptop. Cum se apropie cadoul cu numărul 60, treaba devine apăsătoare.

Ce să-i iei mamei de ziua ei? 

Zău dacă nu merită făcut un concurs pe blog pe tema asta! Mai strâng idei și pentru restul 60 de cadouri de acum încolo! 😀

Mă gândesc că trebuie să fie musai un cadou personalizat! Ceva care să o surprindă și să o miște, să o lase cu gura căscată și cu ochii în lacrimi. De bucurie, evident! Ceva la care să nu se aștepte, dar care să-i amintească mereu că noi o iubim, chiar dacă poate nu reușim să-i arătăm asta mereu. Un cadou care nu ar putea fi niciodată în pericol de a fi „duplicat”, pentru că este ales cu grijă și pentru că are o semnificație aparte.

pandant-05

Da, dacă mă gândesc mai bine, ar merge perfect o bijuterie personalizată! Este ceva ce va purta mereu, de ca și cum ne-ar avea în preajma ei. Cât despre mesaj, cu siguranță că va fi acea atingere elegantă și rafinată care face un cadou să fie deosebit! Dar pe acela îl țin secret, ca să fie unic și irepetabil!

Hei! Vrea cineva să știe când e ziua mea??? 😉

N-ai freon, te-ai fript!

Am rău de mașină. Da’ rău! N-am știut niciodată ce mă zăpăcea mai tare: amețeala provocată de mașina gonind, mirosul de benzină sau căldura insuportabilă. Pe vremurile copilăriei, aerul condiționat nu exista decât în visurile oamenilor sau în promisiunile celor mici: „când am să mă fac mare, am să inventez ceva ca să nu mai crăp de cald când merg cu mașina!

De când mă știu (și să tot fie vreo câțiva anișor buni!), călătoriile cu mașina (slavă Domnului, nu erau prea dese!) mi se păreau o modalitate eficientă de tortură. Nu aveam mașina noastră, dar se găsea mereu câte un prieten de familie să ne ducă la bunici sau să ne aducă. Singurul avantaj era că nu mai apelam la cursă, care era un coșmar și mai mare, fie iarnă, fie vară. Pe bancheta din spate a mașinii binevoitorului, drumul părea mai lung decât era în realitate.

Mai avem? Când ajungem? o sâcâiam pe mama cu întrebarea, din 5 în 5 minute.
Mai sunt 10 minute.
Cât însemna zece minute în lumea adulților nu știam foarte sigur, dar pentru mine suna al naibii de mult.
Pot să deschid puțin geamul?
Nu. Se face curent.
Dar nu pot să respir!
Aerul cald mușca din caroserie, iar scaunele…aveai senzația că se topeau sub tine. Simțeam că respiram foc, iar gura mi se căsca instantaneu ca peștele rătăcit pe mal, departe de apa dătătoare de viață. Număram în gând clipe, case, mașini, cuiburi de berze, garduri etc. Iar când ajungeam la destinație, puteam înlocui cu succes orice figurină de ceară din seria celebră creată de Madame Tussauds.

Timpul nu ține cont de rugăminți și trece mai repede ca Săgeata Albastră! Peste niște (mulți) ani, mi-am luat mașină! Între timp, am realizat că reprezintă o achiziție importantă și foarte necesară. Încă îmi mai este rău, dar am scăpat de bancheta din spate! Și o vreme, totul a funcționat ca la carte. Până într-o zi…(căci mereu trebuie să existe „până-ntr-o zi”!). O călătorie într-o zi toridă. Simțeam că mă ia cu transpirație și că un val de căldură mă făcea să renunț la toată vestimentația, și așa sumară. Mă uit la consort și, cu toată pasiunea încă aprinsă pentru el, m-am convins că nu de acolo mi se trage.

Ai pornit aerul condiționat?
Evident!
Și totuși, ceva nu părea să fie în ordine. Am stabilit că verificăm la întoarcere. Cum mereu amânăm lucrurile din diferite motive pe care le găsim aproape instantaneu, o vreme am preferat să mergem cu geamurile deschise. În afară de câteva dureri de cap, nu părea să ne deranjeze prea mult. Uneori, însă, ne trezeam cu un miros insuportabil care ne făcea să ne uităm neîncrezători unul spre celălalt, bănuindu-ne reciproc.

Simptomele erau clare și deloc neglijabile: mașina cerea cu insistență intervenția unui specialist. Neinițiați într-ale mecanicii, am căutat întâi pe internet: aer condiționat auto. Descopăr că nu-i de glumă și că trebuie verificat nivelul freonului din înstalație. Habar nu am avut că există freon auto și, mai ales, că trebuie să am grijă să nu-l pierd! Printre toate cercetările online, dau peste un evertisment:

„Dacă nu ai făcut nicio curățare a instalației de aer condiționat în ultimii 2-3 ani, ia urgent în considerare igienizarea instalației! Este aerul pe care îl respiri în fiecare zi!”

Nu făcusem! De unde să știu? M-am oprit asupra site-ului cu pricina –www. freon-auto.com– și m-am trezit ca la rubrica „Știați că…”. Nu știam! De unde să știu! Dar am aflat:

  • serviciul de încărcare freon în instalația de aer condiționat auto nu se face decât la un service specializat, cu aparatură specializată;
  • de care freon și cât, stabilește specialistul în funcție de modelul mașinii;
  • procedura e complexă: se scoate freonul rămas, se videază, se etanșeizează ca să nu mai existe pierderi și se încarcă instalația cu freon;
  • musai de schimbat fitrul de polen;
  • se impune igienizarea la 1 an sau maxim 2, ca să se prevină dezvoltarea bacteriilor și mucegaiului în instalația de aer condiționat.

FreonAuto-300x141.jpg

Dacă locuiam în București, treburile erau cât se poate de simple: dai un telefon, vine echipa cu o unitate mobilă la domiciliu și problema este rezolvată. Cum nu avem acest avantaj, ne-am deplasat noi cu automobilul proprietate personală, la service. Abia așteptam să mă întrebe ce doresc, ca să spun pe nerăsuflate lecția învățată:

– Mașina mea are nevoie de următoarele servicii:

  1. reîncărcare freon
  2. igienizare aer condiționat auto
  3. scoatere mirosuri

Și omul s-a apucat de treabă:

N-aveam unde să plec, așa că am tras cu ochiul. Zice că se introduce în instalație un agent special de tip aerosol care pătrunde în tot sistemul de aer condiționat al mașinii și produce igienizarea instalației și eliminarea mirosurilor neplăcute.

Altă viață! AC-ul merge ca la carte, aerul e respirabil, ba chiar ușor parfumat, se circulă mai mult decât confortabil. Freonul e la locul lui și am garanția că va rămâne acolo cel puțin doi ani de acum încolo. Doar cu răul de mașină mai am de luptat încă…

…………………………………………………………………………………………………….

Proba numărul 8 a competiției SpringSuperBlog 2016 a fost ușor respirabilă cu FreonAuto.com

Desenele animate între ieri și azi

walt-disney8

Într-o lume cenușie, cu limitări, cu frustrări venite la pachet cu orânduirea comunistă, desenele animate erau una din puținele evadări din cotidian. Da, am prins și programul „special” de seară, cu firimiturile de animație pentru copii. Mihaela și Azorel, Nu zaiet, pagadi, Pătrățel, Bălănel și Mieunel…sunt frânturi de viață pentru mine. Flashuri care strălucesc adesea, purtându-mă în trecut, în căutarea timpului pierdut printre înșiruiri de cifre. Țin minte doar că savuram momentele acelea, poate tocmai pentru că erau unice. Educative? Needucative? Cui îi păsa, câtă vreme reprezentau unica pată de culoare într-o astfel de lume?

Apoi am avut acces la celebrele serii Tom și Jerry, Looney Tunes, Ciocănitoarea Woody, Popeye Marinarul…Nu mai eram un copil și totuși le priveam cu aceeași bucurie. Regăseam aceeași oază de liniște în câteva minute de relaxare. Filme, replici, imagini, zâmbete.

A fost rândul serialelor difuzate la televizor: Sandy Bell, Captain Planet, Țestoasele Ninja! Unele trezeau emoții puternice, altele deveneau modele de joacă „serioasă”. Desenam, construiam, ne deghizam, confecționam obiecte asemănătoare, deveneam eroii din poveste.

Astfel am crescut noi cei din alte vremuri. Desenele animate au fost un alt mod de a crea universuri, de a înfrumuseța lumea, de a te rupe de brutalitatea cotidianului.

Și astăzi iubesc desenele animate! Da, au evoluat semnificativ, poate nu în sensul constructiv. Dacă acelea realizate pentru televiziune nu mă încântă aproape deloc, cu producția cinematografică, lucrurile stau cu totul altfel: efecte speciale, distribuție de excepție, dublare cu voci care să nu altereze cu nimic calitatea filmului, ochelari 3D.

Ca să-l feresc de violențele nejustificate de la televizor, i-am cumpărat copilului filme animate. Primea fiecare DVD cu atâta bucurie și avea o satisfacție să-l pornească singur ca se se uite fascinat cum fac surf pinguinii sau cum se luptă eroii lui preferați.

Un castron plin cu popcorn și un suc – ingrediente absolut necesare pentru o mamă și un copil, cocoțați pe niște perne moi – pentru aproximativ două ore de relaxare. I-am urmărit cu sufletul la gură  pe Stuart Litttle și Snowbell în toată aventura.

StuartLittle-300x169

Când au (re)apărut Ștrumpfii am fost mai emoționată decât el: mi se dădea șansa să mă întorc în copilărie cu câteva personaje foarte cunoscute și dragi.

smurfs

Am să accept invitația la relaxare lansată de Empire Film. „Filme premiate, clasice, de animație, de acțiune, comedii romantice sau drame, thrillere.”

EmpireCopilul a ales pentru amândoi Năzdrăvanii din pădure, iar eu am ales…să savurez momentul!

778.png

…………………………………………………………………………………………..

Mă apucă melancolia la proba a VI-a a SpringSuperBlog 2016! Responsabil pentru asta: Empire Film.

Al(tă)chimie cu Matache Hoinarul

Îmi plac oamenii complecși. Cei care nu se mulțumesc cu ceea ce au reușit până într-un moment al existenței lor, ci deschid cu regularitate Cutia Pandorei, gata să se ia la trântă cu eventuali balauri ieșiți de acolo la lumină. Îmi plac oamenii creativi, care nasc idei și construiesc lucruri mărețe – pentru ei, pentru alții. Îmi plac oamenii care se reinventează mereu, sfidând trecerea timpului, răsturnări de valori sau reinstaurări de trenduri. În fine, îmi plac oamenii care caută să transforme totul în aur, nu pentru strălucirea orbitoare, ci pentru apropierea de Bine, Frumos, Pasiune, Valoare.

Cheia succesului pentru un artist este să ajungă cu ușurință la inima celor care îl ascultă. Să-i provoace, să-i incite, să și-i apropie iremediabil, astfel încât cântecul lor să nu se oprească doar pe buze, fredonat cu o  ocazie specială, ci să li se întipărească puternic în timpane. Este vorba despre chimie pură! Măsurabilă în numărul de bătăi de inimi în minutele în care scurg acorduri suave ale „omului cu chitara”.

Marius Matache își va lansa cel de-al doilea album, un album „de poveste”! Cei care l-au cunoscut hoinar, să nu se lase păcăliți. Albumul Alchimie este…altceva. Din toate punctele de vedere.

  • Sound-ul albumului este o combinație de retro-rock și folk
  • instrumentele folosite sunt „vintage”, bas Rickenbacker, Fender rhodes, chitări acustice, iar chitări electrice Fender Telecaster
  • albumul este o poveste cu 11 capitole și un final deschis
  • este rezultatul unei colaborări cu profesioniști
  • intenția este de a revitaliza muzica folk românească:

Am „nebunia” de a demonstra că folkul poate mișca din nou mase, că poate fi mai mult decât un om și o chitară, că poate fi vizibil.

Mai mult decât atât, este primul album de muzică românească lansat printr-o campanie de crowdfunding. Poți să fii și tu parte din acest album. Poți contribui la promovarea muzicii de calitate și poți susține un artist ALTFEL, care crede în actul artistic de calitate. Susține acest proiect printr-o contribuție minimă de €5, €10.00, €20.00 sau mai mult. Îndeamnă-ți prietenii să se alăture unei idei îndrăznețe, menite să schimbe mentalități despre cultura muzicală românească. Nu vei rămâne nerăsplătit! În funcție de contribuția ta, poți primi albumul Alchimie cu autograf, tricou personalizat Alchimie, afiș cu autograf, 2 piese în format digital înaintea lansării oficiale, 2 bilete la spectacolul de lansare din București etc.

Mai sunt 17 zile. Hai să punem numărul la împlinirea unui proiect, a unui vis.

5 secrete ale frumuseții româncelor cu Farmec

„-What are you going to be when you grow up?
-I am going to be beautiful!

Da, exact așa! Ce fetiță nu și-a dorit oare să ajungă „ca mama ei”, care nu poate fi decât frumoasă, blândă și minunată? Frumusețea este primul atu al Femeii, este ceea ce îi dă putere, ceea ce o face să fie specială și unică. Uneori această frumusețe este evidentă, alteori trebuie să o descoperi, asemeni unei ghicitori, în lucrurile simple care îi întregesc portretul. Mulți se lasă păcăliți de miraje, neglijând semnele evidente ale sufletului ascuns printre cine știe ce defecte. Alteori, este nevoie de un mic ajutor care să-i dea Femeii acel impuls spre a se simți liberă, stăpână pe propria viață, plină de Farmec și, da, extraordinar de frumoasă!

Statisticile spun că româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume. Cine are nevoie de statistici, când poți observa cu ochiul liber un lucru atât de evident? Pe cât este de netăgăduit o asemenea afirmație, pe atât de multe invidii și curiozități trebuie să fi stârnit în același timp: care o fi ingredientul secret al frumuseții româncelor?

ce-inseamna-sa-fii-urat

(Srsa foto: Facebook)

Cele 5 secrete ale frumuseții româncelor

1. Româncele știu să facă…Farmece!

Descendente ale vechilor daci, au păstrat și au dus mai departe darul de a descoperi leacuri uimitoare, adevărate remedii pentru trup și pentru suflet. Cu înțelepciune de la Dumnezeu și cu dorința de schimba ceva în viața celorlalți, românca Ana Aslan a creat un produs geriatric brevetat în peste 30 de țări – Gerovital (vitamina H3). Iar apoi a inventat Aslavital, un alt produs geriatric, menit să aline pe chipul femeilor semnele brutale ale trecerii timpului. Ele sunt și astăzi adevărate minuni care dau farmec în fiecare zi celor care cred cu adevărat în ele.

2. Româncele se inspiră din natură!

Tot ceea ce ni se întâmplă, tot ceea ce ne trebuie, tot ceea ce suntem se regăsește în jurul nostru. Cheia este ca noi să ne găsim calea spre lucrurile ce ni s-au dat ca resursă suficientă pentru a trăi. Ca să fim vesele, fericite, frumoase, trebuie să înțelegem cum reușește natura să fie plină de viață și atât de frumoasă. Să luăm, de pildă, florile de mac, recunoscute încă din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile terapeutice. Seminţele de mac, au fost folosite încă din Grecia Antică pentru calmarea durerilor, iar în China la prepararea ţigărilor cu opiu. În scop cosmetic, macul este folosit pentru menţinerea prospeţimii tenului, împotriva îmbătrânirii, efect  antirid.¹ De aici ideea de a folosi uleiul organic din flori de Mac pentru o nouă gamă de produse Gerovital Plant. Acesta protejează tenul și pielea, mai ales pe cea sensibilă, și calmează iritațiile.

3. Româncele aleg ceea ce este simplu și natural!

Simplitatatea este o altă trăsătură esențială, care pune frumusețea româncelor sub semnul veridicului. Tot ceea ce (le) reprezintă trebuie să fie natural, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când vine vorba despre produsele cosmetice pe care le folosesc. Naturalul înseamnă compatibil cu pielea, înseamnă fără alergii, înseamnă fără conservanți. Iar atunci când te simți bine în pielea ta, nu poți fi altfel decât frumoasă!

farmec.png

4. Româncele alungă stresul (ca) prin Farmec!

Cum? Ha! De aceea îi spune „secretul frumuseții”, pentru că e…secret!  Dar parcă nu ar avea farmec dacă nu l-aș împărtăși. Mai întâi, ca să scapi de stresul urban, trebuie să găsești felul de a te relaxa. Cum altfel decât împrospătându-ți tenul, poate cu o loțiune tonică antioxidantă? Cu siguranță asta te va face să-ți recapeți forțele și să redevii tu însăți. Căci, până la urmă, „o femeie cu farmec nu urmează mulțimea, ci este ea însăși”².

5. Româncele sunt fericite!

Iar fericirea aceasta le face frumoase! Fie că se simt „cele mai iubite dintre pământence”,

fie că se simt „de nota zece”:

Eu cred că fiecare dintre noi este o româncă frumoasă. Fiecare în felul ei unic și irepetabil. Dar ca să fii frumoasă, trebuie mai întâi să crezi tu însăți asta!

Eu ți-am spus secretul. Al tău care este?

………………………………………………………………………………………………..

O probă cu Farmec la Spring SuperBlog 2016. Și cu noroc, sper! 😉

farmec2-300x300Surse:

¹ http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/mac-papaver-rhoeas-11505742/

² Loretta Young

 

Citatul de duminică (40) – Despre visuri

„Live Your Dreams and Never Give Up!”

Gabi Shull

Cei mai mulți dintre noi își construiesc visuri. Care mai de care mai mărețe, mai extravagante, „mai” imposibile. Câți reușim să le ducem până la capăt? Câte dintre aceste visuri nu se sting înainte de a li se fi desenat măcar un plan de îndeplinire? Cum se ajunge aici? Adesea dăm vina pe timpul care nu mai ajunge și pentru „prostii”. Apoi, odată ce ajungem la vârsta înțeleaptă (?!) a maturității, le considerăm „nepotrivite”: Eh, un moft al tinereții! Cea mai nedreaptă situație este aceea când pur și simplu le…uităm! Așa cum uiți o umbrelă în autobuz când se oprește ploaia. Sau când uiți să uzi floarea din fereastră, pentru că e ascunsă după perdea.

Și uite, pentru noi, uitucii, o lecție de viață:

Poveștile despre cancer sunt întotdeauna dureroase. Chiar și atunci când este vorba despre cineva care a învins boala. Mai întâi, pentru că nimeni nu poate înțelege sau estima suferința teribilă a celui care luptă cu asta și apoi pentru că persoana în cauză trebuie să trăiască mereu cu „securea deasupra capului”. Nu știe dacă a tras sau nu cartea câștigătoare, nu știe cât nisip i-a rămas în clepsidră și nici câtă răbdare vor mai avea mintea și corpul ca să ducă această bătălie nesfârșită. Și uite că tocmai acești Oameni sunt cei mai în măsură să ne dea lecții despre cum se trăiește o viață, despre cum se urmează un vis. În ciuda tuturor obstacolelor din calea ta.

Never give up!

Da, mi-ar cam fi rușine să renunț! Când am tot timpul din lume la dispoziție (sau măcar fără ceasul sâcâitor ticăindu-mi la ureche a grabă!), când am toate resursele fizice și mentale, când orice renunțare ar fi semn clar de superficialitate. Ar trebui să stăm o secundă cu capul în mâini și să ne întrebăm: Care ar fi motivul meu să renunț? Și apoi să medităm dacă este un motiv real sau doar o scuză.

Tu? Care este motivul pentru care tu ai renunțat la visul tău? 

Am un vis. Cu Diego

Odată ajuns „la casa lui”, fiecare om caută să-și lase amprenta asupra locului, inițial rece și impersonal. Așa începe să aleagă câte un accesoriu potrivit personalității sale, dorințelor, visurilor sau gusturilor. Apoi realizează că trebuie să le alinieze pe toate acestea unui criteriu enervant: bugetul! Totuși, dacă te încăpățânezi suficient să cauți cu îndârjire, descoperi cu mare bucurie, că poți găsi soluții care să împace dorința cu posibilitățile de a o îndeplini. 

Sunt și eu om la casa mea!

De ceva vreme, e drept. Dar mi-amintesc febra căutărilor când apartamentul trebuia finisat:

  • De care parchet?
  • Ce culoare?
  • Câți bani???
  • Câți metri pătrați ai zis?
  • Dar gresia? Ce culoare?
  • Și faianță câtă?
  • Ce mobilă e mai practică pentru spațiul ăsta?
  • Iar vrei perdele lungi?
  • Covor NU ne punem!

Isteria a trecut, iar acum privim în urmă cu îngăduință. Desigur…cu cât trece timpul, cu atât realizezi că parchetul e prea închis pentru camera de zi pe unde se perindă lumea, că perdeaua e ușor prea înflorată, că ar trebui totuși și un covor în living. Așa că te așezi cu capul în mâini, lângă o cafea aburindă (din partea casei, desigur!) și dai drumul la vise:

Mda. Este clar că ar putea arăta într-o mie de feluri casa ta. Dar indiferent de culori, materiale, mobilă, aranjamente, sunt unele constante:

  1. simplitatea – fără lucruri încărcate care ar da senzația de spațiu sufocant
  2. bunul gust – alinierea preferințelor la ceea ce se consideră a fi „la modă”, fără prea multe extravaganțe, totuși
  3. funcționalitatea – adaptarea la realitățile căminului tău (prezența copiilor, spațiul de care dispui)
  4. micile refugii – de pildă, fiecare își dorește „colțul lui”, fie un fotoliu lângă fereastră, fie un birou, fie un dulăpuior personalizat etc.

Start la vise, RuDIE,GO!

Să visăm frumos, așadar. Dar mai întâi, faceți cunoștință cu Diego, „Vrăjitorul de stil”:

diego_RO-300x101.jpg

Mi-a întins cartea de vizită, mai mult decât convingătoare:

DIEGO este un participant influent pe piaţa produselor pentru amenajări interioare din Bazinul Carpatic, distribuind în special parchet laminat, covoare şi mochetă, covoare PVC, perdele şi draperii, împreună cu toate accesoriile aferente decorării uşoare şi practice a căminului ideal. Vă punem la dispoziţie o gamă largă de produse de calitate impecabilă la preţuri avantajoase în peste 140 de magazine DIEGO deschise de-a lungul timpului în România, Ungaria şi Slovacia.

Pe mine m-a fermecat: m-a plimbat atât printre ofertele de vise fericite, încât am amețit! Sau…o fi fost de la cafea? M-am trezit răsfoind câte o filă (chiar de poveste) și exclamând:

Da! Parchetul ăsta este nuanța mea preferată! De fag! Iar prețul este cu adevărat „exploziv”!

parchet

Știam de recomandările pentru parchet laminat, dar nu auzisem de tehnologia Woodstep până atunci, așa că am căutat tot la Diego explicațiile:

  • rezistent la uzură
  • absoarbe mult mai bine umiditatea
  • detalii fidele și realistice ale decorului
  • îmbinare ușoară
  • 30 de ani garanție de sistem

În timp ce visul meu se cuibărea liniștit, mi-am adus aminte de vecina! O inundație taman înainte de sărbători, i-a cam distrus nervii și casa de vis! Adică să înec frumusețe de parchet dintr-o eroare umană de la etajul superior? Nu-i a bună! Dar Diego are mereu și planul B: LVT pardoseală rezistentă la apă:

pardoseala rezistenta

Bun! S-o asortăm, zic! În general, nu-mi plac covoarele, dar parcă nu poți lăsa pardoseala așa…golașă. Nu m-am putut decide care dintre aceste covoare Tulipo ar merge mai bine.

Ca să arate special, ar merge și un tapet pe un perete din camera de zi. Poate…acesta?

5996285402873-tapeta-florance-227229-pink-szinminta-01

Și dacă tot avem liber la vise, pot să aleg și o perdea, nu?

5996285690171-fuggony-fenyatereszto-salsa-piros-szinminta-02

Răsfoind cataloagele, m-am trezit și cu un plan de bătaie. Ca de obicei, încurcat repede de niște întrebări …tehnice. Galant, Diego are soluții și pentru ele:

servicii

Mai rămâne o singură problemă. Cea mai spinoasă, ucigătoare de vise: îmi permit visul ăsta? Diego zice ceva de un card de fidelitate:

klubkartyas_fiu_ro.jpg

Unele produse au preț mult mai avantajos pentru cei care dețin minunatul card. Se pare că mi s-au epuizat piedicile!

Home is where your heart is!

„Casa ta te reprezintă. Este locul unde îţi găseşti liniştea şi inspiraţia, unde te relaxezi şi petreci timp preţios alături de cei dragi.”

E locul unde te întorci mereu cu drag și unde trăiești momentele cele mai intense ale existenței. E locul cald și confortabil care te face să te simți liniștit și în siguranță. De aceea, este esențial să alegi ceea ce te reprezintă, făcând-o unică pentru tine și pentru cei dragi ție.

……………………………………………………………………………………………

Mi-am decorat casa de vis împreună cu Diego pentru proba nr. 3 a competiției Spring SuperBlog 2016.

 

Art&Craft cu iz românesc

Ți s-a întâmplat vreodată să ți se strângă pielea pe tine când se înalță vreun steag tricolor la vreo competiție internațională? (cam rar în ultima vreme, e drept). Ți se umflă rânza când auzi că nu știu ce fost elev de-al tău joacă tenis la o universitate din SUA și joacă bine? Te-apucă mândria când oameni celebri din lumea mare trec prin țara asta a noastră și vorbesc atât de frumos despre locurile unice de aici? După mine, asta înseamnă să fii patriot! Dincolo de orice „iubiri” declarative de patrie și de neam, dincolo de tricolorul agățat cu pompă pe nu stiu unde ca sa vadă lumea că-ți iubești țara.

Auzi foarte des vorbe grele despre cum sunt românii și uneori îți vine să le strigi acelora în gura mare că un popor nu se judecă de la distanță, fără să cunoști măcar o parte din frumusețile lui! Am avut de nenumărate ori ocazia de a ajunge în țări europene ca partener în proiecte pe diferite teme și am constatat că există o prejudecată despre români și despre România. Însă de fiecare dată, străinii au ajuns la concluzia că sunt lucruri care merită văzute, apreciate, cunoscute despre țara noastră.

Suvenirul ca semn de „nu-mă-uita”

Protocolul proiectelor prevede întotdeauna schimbul intercultural. Prin urmare, fiecare întâlnire are în program o seară internațională, în care fiecare reprezentant al țărilor implicate aduce cu sine o parte din inima țării sale: vestimentar, culinar, cultural. Este emoționant acest moment, pentru că este șansa ta de a arăta lumii că nu vii dintr-o pădure, ci dintr-o țară cu o poveste interesantă desprea oameni, despre onoare, despre Dumnezeu.

10940560_10205870533102888_8755624206501801540_n

(Proiect Erasmus+ – Italia – arhivă personală)

Uneori vrei să lași semn o bucată din țara ta – și din ceea ce reprezintă ea pentru tine – și altora, străini care nu o cunosc deloc. E felul tău, ca individ, de a contribui la promovarea unei alte imagini, pozitive, despre cine suntem. Și atunci te îndrepți să cumperi suveniruri. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu am de unde alege. Toate produsele reprezentau un kitsch indezirabil, cu urme de superficialitate în finisare, cu o lipsă totală a esteticii și fără niciun spirit românesc, în ciuda celor trei culori afișate. E foarte fină limita între produsele „fake”, vândute la marginea drumului, făcute în serie cine știe pe unde, și cele originale, unele unicat, cu atentie mare la detalii.

Care este rolul suvenirurilor?

Un suvenir nu înseamnă un obiect. Aici cred că greșesc cei care încearcă să comercializeze astfel de produse. În spatele lui trebuie să fie o poveste! Despre țara ta, despre origini, despre esența și frumusețea locului, despre oameni. Un suvenir trebuie să închidă în el o emoție! De preferat, cel care îl primește să strige „wow!” – semn că se află în fața unui dar original, cu o semnificație aparte. De asemenea, trebuie să surprindă esența specificului nostru național, să fie produse românești autentice. Asta caut atunci când mă întorc dintr-o țară străină: ceva care să surprindă ce reprezintă cu adevărat țara aceea: un trol din Norvegia, saboții de lemn olandezi, un Tour Eiffel în miniatură etc. Ca atunci când îl privești, să te poți întoarce în locul acela doar închizând ochii.

Colecţiile Art&Craft: autenticitatea artei populare românești

De câte ori am zburat spre celelalte țări, m-am învârit prin aeroport în zona special amenajată și am dat peste câteva rafturi cu produse românești, numai bune de luat ca suveniruri. Am aflat de curând că este vorba despre un magazin de artă populară şi artizanat, care susţine meşterii populari, în încercarea de a duce mai departe tradiţiile româneşti.

ArtCraft-768x521

Din păcate, cumpărăturile sunt mereu făcute cu mult timp înainte de a pleca. Dar am descoperit că există și un magazin online, așa că am tras cu ochiul pentru viitoarele plecări. Mi-au plăcut foarte mult obiectele din lemn, ca exemplu de artă populară românească. Gama de astfel de produse este extrem de variată, de la obiecte din ceramică, pânză sau lemn, până la produse culinare cu specific românesc.

Cui și ce să dăruiești? 

Având în vedere experiențele anterioare, mă gândesc că aș putea să dăruiesc un astfel de suvenir prietenilor mei de dincolo de graniță:

  • prietenilor greci, o pereche inedită, cu specificul veșmintelor noastre populare, pentru că ei au apreciat întotdeauna tot ceea ce ste tradițional și, mai ales, pentru a avea termen de comparație cu portul lor.

01_10_22

  • prietenilor mei din fiordurile Norvegiei, lingura din lemn cu ștergarul alb și roșu, pentru că s-ar potrivi foarte bine bucătărioarei în care ne-au invitat cu inima deschisă.

01_120

  • turcilor din Elazig, un cimpoi, ca simbol al veșnicei veselii cu care ne-au întâmpinat de fiecare dată

01_2_23.png

  • polonezilor li s-ar potrivi foarte bine plosca din lemn, în amintirea petrecerii de neuitat, la despărțire

02_50

Și câte ar mai fi de ales! Toate, produse românești, cu certificat de garanție și de autenticitate, lucrate cu emoție, profesionalism, cu imaginație și implicare de către meșteri populari cu experiență.

Să fim inventivi! 

Ca o persoană fascinată de tot ceea de înseamnă handmade și lucruri originale realizate cu bun gust, m-am gândit ce altceva aș mai căuta printre rafturile magazinului Art&Craft Design. Este foarte greu să fii original în zilele acestea, când pare că toate ideile au fost deja „brevetate”:

  1. un semn de carte cu motive românești specifice alături de un album foto de tip ghid și o copertă îmbrăcată în broderie
  2. un set de vase de lut /ceramică, lucrate la rota olarului și pictate manual
  3. un CD cu muzică populară selectată din toate zonele românești
  4. o vedere vintage cu locuri inedite și cu timbru românesc de pe vremuri
  5. un mărțișor făcut din quilling cu motive românești sau dintr-o cusătură cu motive florale sau dintr-o pereche de opincuțe, un clop ori o linguriță de lemn
  6. o brățară tricoloră împletită manual
  7. un tricou imprimat cu modele specifice sau cu o hartă pe care să se regăsească imagini reprezentative
  8. un borcănel cu bomboane tricolore, înfășurat cu o panglică tricoloră
  9. leul românesc – realizat ca breloc, magnet sau mărțișor

Sau poate câteva din imaginile oferite de Google pe această temă:

Pentru mine, esența românismului rămâne ia! Cea originală, făcută de mâinile bătrânelor pricepute, așa cum purta bunica mea la 1955:

20160309_222413 sau nepoții mei acum vreo doi ani:

935293_10151451203783883_1799760838_n

Ce idei de suveniruri originale mai aveți?

…………………………………………………………………………….

A fost proba numărul 2 a competiției Spring SuperBlog 2016.

It is Spring! It is Super!

Pentru o mare parte dintre blogosfericii din România, 1 martie reprezintă una dintre cele două date importante din an: începe Spring SuperBlog! Da, din nou. Oricât de multe revolte și discuții a stârnit de-a lungul timpului, competiția adună de fiecare dată peste 150 de bloggeri. Unii sunt consacrați și, așadar, iremediabil „infestați” cu virusul scrisului, alții pleacă, dar revin pentru că la un moment dat constată că le lipsesc niște lucruri cu care s-au obișnuit:

  • adrenalina
  • deadline-urile
  • discuțiile pe grupul de pe Facebook
  • premiile uneori de-a dreptul incitante
  • râsul zdravăn de dinainte, din timpul și, mai ales, de la final
  • SuperGala

În afară de aceștia, în fiecare an apare cineva nou, care fie intră repede în horă și se adaptează din mers „cerințelor” formale și, mai ales, celor non-formale, fie își fac cruce și se leapădă de tot, fugind unde văd cu ochii.

Ce înseamnă SuperBlog?

Cred că este arhicunoscut conceptul lansat de cei de la de agenția de marketing & comunicare online SwissPlan.biz. SuperBlog înseamnă:

  • una dintre cele mai populare competiții din blogosfera românească
  • creativitate și integrarea propriului stil cerințelor competiției (în speranța că acest lucru va fi înțeles de toată lumea – concurenți, jurați, sponsori)
  • un maraton printre probe de foc, cu premii interesante (unele mai potrivite, altele…după posibilități)
  • o comunitate frumoasă căreia mă bucur că m-am alăturat în 2014 (cu micile sau marile conflicte aferente, că așa-i șade bine unei comunități care se respectă)
  • posibilitatea de a învăța dos and don’ts în scrierea unor articole- advertoriale (eu, una, am învățat mai mult decât mi-aș fi putut închipui)

Ce sau cum NU este SuperBlog?

O parte dintre concurenți ajung aici cu o idee greșită despre ceea ce se întâmplă în cele câteva săptămâni de competiție. Unii pleacă descurajați înainte de vreme, alții înjură sistemul (concurenți, jurați, sponsori, organizatori) sau pleacă amenințând. Există și categoria celor care rămân, deși sunt nemulțumiți, strigând asta pe la colțuri. Dragilor, SuperBlog nu este:

  • obligatoriu – decizi singur când intri și când ieși. Dar dacă rămâi, nu ne mai tot amenința că pleci „dacă…”. Până la urmă, ne bucurăm că e un concurent mai puțin și nu te vom ruga în genunchi să revii. Grow up!
  • terenul de fotbal din spatele blocului – există niște reguli pe care le-ai citit, cu siguranță, când ai intrat în horă și cu care ai fost de acord, de vreme ce te-ai înscris.
  • în totalitate obiectiv – nu ai cum să fii obiectiv când vine vorba de creativitate! Trebuie să accepți că scrierile tale pot să placă unora și să displacă profund altora. Dacă ești nemlțumit, ai posibilitatea să te exprimi elegant și argumentat într-o contestație sau printr-un mail.
  • în totalitate corect – desigur au mai existat neînțelegeri și jurizări îndoielnice, sponsori rupți de realitățile blogosferice etc. Dacă ești singurul nemulțumit, poate o fi o problemă la tine. Dacă sunt mai mulți…deja exstă posibilitatea sugerării unor schimbări. Implică-te! Frumos și elegant.
  • piață – țigăneala (oi fi făcând discriminare acu’? că nu prea știu cum se folosește termenul coresponzător!) și scuipatul în public sunt dezaprobate. Desigur, ne rezervăm dreptul la unele mici și nevinovate ironii, dar doar unde se justifică 😀 Dacă ești „heităr”, de ce te mai obosești să arunci o privire? Tu cu ale tale, noi cu ale noastre!

Ce să mai lungesc discuția! Sper să mă pot ține de competiție și de tura asta… Dacă nu de toate probele, măcar de cele care au premii frumoase (pe care să le și câștig! 😀 ) Că de înscris, se vede treaba că tocmai am făcut-o.

header_2016.jpg

Acum că știi cu ce (nu) se mănâncă SuperBlogul, decide-te dacă ești in or out, că tocmai s-a lansat prima probă! Și nu vrei să începi cu penalizări, nu-i așa?

Succes! 😉

Citatul de dumincă (35) – Despre iubirea de oameni

„…nu poți transforma un om decât iubindu-l...”

Un pictor de icoane

12669698_1110264882347488_3815379178813950143_n

(sursa foto)

Cât de mult ne putem înșela când vine vorba despre oameni! Cât de mult greșim când credem că fericirea constă în alinierea dorințelor celorlalți la ale noastre! Când credem că tiparul ales de noi este cel potrivit. Ajungem, adesea, să fim nemulțumiți de cei care își împletesc existența cu a noastră și să ne dorim cu ardoare să-i schimbăm. „Să-i facem mai buni”, ne spunem. În esență, tindem să-i facem să fie ca noi, dintr-o doză de egoism reieșită din cine știe ce prejudecăți sau, mai grav, frustrări.

O mamă vrea să schimbe copiii. Să facă lucrurile „așa cum trebuie”, să respecte reguli, să răspundă stimulilor ca și cum ar fi fost programați genetic în acest sens. De aceea, mama se supără când toate par să fie nelalocul lor, uitând, în esență, că nu are de a face cu un robot sau cu un executant al unor ordine, ci cu un copil care are personalitatea lui, care vede lucrurile în felul lui, care percepe lumea altfel decât ceilalți. Unei mame trebuie să i se reaminteasă din când în când că odată ce l-a născut, copilul își aparține sieși, iar datoria ei ca părinte este să-l ghideze, să-l ajute să se „construiască” armonios, indicându-i direcții, învățându-l să discearnă și lăsându-i posibilitatea să aleagă. Dar mai presus de toate acestea, o mamă trebuie să țină minte că un lucru este esențial: să-și iubească nemăsurat de mult copilul, acceptând că este unic și diferit de ceilalți.

Un profesor va vrea să-și schimbe elevii, crezând, greșit, că aceasta este menirea lui. Iar atunci când nu îi reușește acest lucru, dă vina pe societate și pe mijloacele nepotrivite care l-au dus acolo. Profesorul va crede că este suficient să obțină rezultatele vizibile și măsurabile ale activității sale la catedră și raportează această transformare a elevilor săi la niște calificative. Greșeala constă în faptul că el își vede elevii ca pe subiecți ai activității sale. Dar uită că profesorul nu este mecanicul care repară piesele conform unor parametri universal acceptați! Și că ingredientul secret este de fapt dragostea pe care le-o poartă elevilor săi

Oamenii, în general, încearcă să schimbe pe cei care le devin parteneri de viață, în virtutea unei „armonii în cuplu”. Vor încerca să le șlefuiască dorințe, să le anihileze visuri, să le îngrădească libertăți din dorința de a se simți mereu în siguranță. Ajungi să ții o pasăre într-o colivie de teama de a nu rămâne singur, dar te amăgești că o faci „pentru binele ei”. În  realitate, în loc să scurteze distanța enormă care îi desparte, nu fac decât să o adâncească. Pentru că va avea în colivie o pasăre cu aripa frântă, iar handicapul acesta nu va putea fi remediat decât de gustul dulce al libertății. Dar pentru asta, va trebui ca bărbatul sau femeia să învețe să-l iubească mai mult pe celălalt decât pe sine.

De fapt, nici pe tine însuți/însăți nu te poți schimba, decât iubindu-te nemăsurat de mult.

Citatul de duminică (31) – Despre spiritul Crăciunului

craciun392

(sursa foto)

Chiar mai devreme de 1 decembrie s-au aprins luminițe, s-au împodobit brazi, străzi, clădiri. Colindele răsună la fiecare pas, oamenii agitați aleargă după cumpărături. Da, clar vine iar! Un Crăciun nou, cu metehne vechi!

Oamenii țin post spre curățarea sufletului, dar se înfruptă din viețile altora pe care le comentează pe la colțuri. Apoi se duc la biserică și se spovedesc, se împărtășesc și ies drăcuind vreun puști care se amestecă printre picioarele lor.  Oamenii împachetează lucruri pentru cei săraci, în esență, gestul are doza lui de egoism: și așa nu le mai erau de folos, ba, mai mult, încurcau prin casă. Să fim mai buni, zic oamenii. Dar pesemne că au uitat ce înseamnă asta! Să fii mai bun înseamnă să lași deoparte răutatea, egoismul, vorbele grele, dușmăniile. Și asta nu pentru a te împăca acum cu ceilalți, ci doar cu tine însuți/însăți.

Spiritul Crăciunului a fost contaminat! Suntem atât de prinși în vâltorile vieții, încât devenim superficiali. Respectăm o tradiție doar teoretic, căci de fapt, ne lăsăm păcăliți de propriile capcane. Degeaba ne împodobim bradul, mergem la biserică sau cântăm colinde, dacă sufletul ne este întunecat!

Crăciun luminat să aveți! Și să-l simțiți până în adâncul inimii! Cu cea mai mare sinceritate. Față de voi înșivă!

Acest blog este… SUPER!

Acum un an jumate când mi-a trecut prin gând ideea aproape genială de a deschide bâlciul deșertăciunilor, nu am avut nici cea mai vagă idee unde voi ajunge! Ca de obicei, socoteala din târg cu cea de acasă nu prea se întâlnesc, așa că am pornit să duc gunoiul (de jur împrejur, să las curat peste tot, dar mai ales în gânduri) și m-am oprit la petrecere (că acolo era veselia în toi și oleac’ de bere!)

Da, acest blog este Super! Un superblog! Afirmația are și argumente.

#1. Am intrat pe poarta blogosferică incognito. Inițial, fără cunoscuți în listă, fără aprecieri de complezență. Și a fost superbine să câștigi diferite concursuri sau premii fără să știe lumea cine ești.

#2. Am intrat, de altfel, într-o nouă comunitate, având foarte puține puncte comune cu lumea reală (drept dovadă, numele meu și în offline, în acet context, este Rudia! And I love it! ). Comunitatea Superblog m-a pus în legătură cu oameni frumoși inside out, cu oameni deștepți, cu oameni cu inițiative, cu oameni creativi de la care ai mereu câte ceva de învățat, cu oameni veseli ce știu să ducî o petrecere până în punctul în care timpul zboară și te umple ciuda că nu se întâmplă mai des ori că nu ține trei zile și trei nopți.

#3. A fost din ce în ce mai bine. Locul 23 a devenit locul 8. Probele câștigate s-au înmulțit (Doamne-ajută!).

#4. Am văzut locuri noi și am cunoscut, de fiecare dată, alți oameni. Superfaini!

#5. Am învățat de la cei mai buni decât mine. (Sau am „furat” de la ei, ce am crezut că mă poate ajuta să scriu mai bine).

#6. Am evoluat. Din multe puncte de vedere. 😈

#7. Mi-am făcut prieteni! Mai mult sau mai puțin apropiați, dar oameni cu care poți să schimbi o vorbă, o impresie, cu care să te întâlnești la o cafea când se ivește ocazia sau cu care să vorbești la telefon din când în când de-ale bloggerilor.

#8. Am râs mult! (Încă mai râd când mi-amintesc una, alta.)

#9. M-am distrat superbine!

Ultima dată a fost, însă, de pomină! (Asta spun de fiecare dată! 😈 ) București. 12 decembrie 2015. Etajul nouă. Sala plină. Ca și farfuriile de prăjituri. Pupături și îmbrățișări. O supergală cu emoții, bâlbe, suprize plăcute, Moș Crăciuni teleportați, tort, microfoane suspecte, căderi de memorie (+/- de calciu) și de nasturi la cămașă. O aventură printre halbele de bere plus un superconcert antrenant, o horă, mii de poze, filmulețe compromițătoare, promisiuni de a o face mai lată cu proxima ocazie.

Așadar, am destule argumente pentru care Rudia are un SuperBlog, care a intrat într-o supercompetiție, finalizată cu o superdistracție. Cu dovezi clare! 😈

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă vrea cineva să afle cum s-a văzut SuperBlogul prin ochii celorlalți, nu de alta, da’ ca să se vadă clar că nu spun baliverne, luați de citiți:

Daniel-San cu tot cu aloe vera

Alina Gheorghe

Bianca Alexandra 

Alexandra Cristea

Alexandra Enache

Maria Bilibou

Constantin Târnoveanu

Dana Maria

 

Cum să faci o campanie sănătoasă

M-au desemnat! Calitățile și abilitățile mă recomandă. Sunt încă în teste. Ei – Nutrivita – nu sunt convinși că eu pot. Dar eu știu că pot! Motivație să am! De asta m-am și adunat, am făcut cercetări, mi-am întins antenele, am căutat în curtea altora, ca totul să iasă…pe profit plus. Și iată cum arată prima mea campanie…sănătoasă!

Nutrivita-Logo-w1200-300x104

*

De ce ai nevoie de o campanie?

Chiar dacă vorbim despre un „brand”, nu înseamnă că trebuie să te culci pe o ureche. Lumea se schimbă, brandul care nu se reinventează, pierde teren. O campanie nouă te ajută:

  • să lansezi un produs nou
  • să revitalizezi un produs deja existent
  • să schimbi/să lărgești grupul țintă
  • să te lupți cu „spărgătorii de piață” care iau fața mai ales cu prețul scăzut, în detrimentul calității produselor.

De unde pornești?

În niciun caz de la vizualizarea rezultatelor. Ar fi ca și cum ai număra oi(țe)le* ca să adormi. De fapt, cam ăsta ar fi și efectul. Analiza rezultatelor te îmbată înainte să ajungi la ele.

De făcut:

  • brainstorming – cu cât mai multe creiere, cu atît mai multe idei
  • analiza – clasică de acum – privind puncte forte, slăbiciuni, oportunități și amenințări/riscuri
  • echipa – oameni pricepuți și motivați
  • strategia – simplă, clară și, mai ales, eficientă.

Ce are în plus o campanie blogosferică?

De toate!

  1. E la modă. Ai, n-ai treabă/ talent/ scop/ nișă, blog să fie! Virtualul e plin de astfel de jurnale de toate categoriile. Cauți o informație, ajungi pe un blog. Din una-ntr-alta, dai peste ce nici nu știai că îți trebuie!
  2. Noutățile se răspândesc cu viteza…biților pe secundă. Blogerii au conturi pe rețele de socializare, fac parte din grupuri de interese, distribuie articole care ajung să fie citite de oameni aparținând tuturor categoriilor.
  3. Bloggerilor le plac provocările.

Cum se face – Studiu de caz

Etapa I. Se înscrie Nutrivita ca sponsor la super-concursul blogosferic devenit deja consacrat, SuperBlog. Desigur vor fi niște cheluieli, dar la final se vor dovedi o investiție cu profit.

Etapa a II-a. Se formulează cerința concursului. Este esențial ca ea să fie CLARĂ, conținând toți indicatorii necesari: scrie un text de aproximativ 500 de cuvinte în care să promovezi un stil de viață sănătos, având în vedere cele două elemente esențiale pentru acest lucru: alimentația și mișcarea.

Etapa a III-a. Se aleg (cel puțin) trei membri ai juriului:

  1. cineva din „interior” – interesat direct de articole „sănătoase” care să ajute la promovarea firmei
  2. cineva „bun la vorbă”, care să știe românește și să urmărească dacă textele respectă normele gramaticale, coerența, claritatea, concizia etc.  – postul este adjudecat deja 😀
  3. cineva din branșa bloggerilor, eventual familiarizat cu promovarea unui stil de viață natural și sănătos, ca aloe vera!

Etapa a IV-a. Se face SELECȚIA cât mai obiectivă a  20-30 de bloguri cu articolele cele mai apropiate de ceea ce caută Nutrivita. Adică scrieri originale despre cât de important este să ai o viață dominată de un singur cuvânt: echilibru. Evident, ca la orice concurs, dai un premiu, maxim trei. E tot o cheltuială care va deveni investiție. Dar de fapt, tu cauți mai mult decât un câștigător sau trei. Cauți colaboratori. În plus, concursul te ajută să faci un teaser.

Se verifică:

  • articolul înregistrat în concurs
  • calitatea blogului în ansamblu
  • capacitatea REALĂ de distribuire a informației în mediul online.

Deși e de preferat ca blogurile să acopere această nișă, nu uităm că unul dintre scopurile campaniei este lărgirea cercului de consumatori ai produselor firmei. Lumea poate afla întâmplător despre NutrivitaGerble, Isostar, Gerlinea, Alergo, Filet Bleu sau Cereal BIO, chiar urmărind bloguri „nespecializate”.

Etapa a V-a. Se stabilesc condițiile unei colaborări avantajoase între Nutrivita și bloggerii selectați. În funcție de aria de interes și de abilitățile descoperite pentru fiecare, li se vor desemna un domeniu despre care să scrie: nutriție specialămanagementul greutății, dietesuplimente nutritive, nutriție sportivă**, biscuiți fără gluten, produse fără lactoză, batoane proteice, shake-uri proteice

Etapa a VI-a. Popularizarea este esențială, în toate etapele campaniei.

  • Dacă nu se scrie despre tine (de preferat, de bine!), nu exiști!  Ai nevoie să lansezi comunicate de presă, să anunți, în mod regulat, ce ai mai făcut, ca să atragi atenția oamenilor.
  • Dacă nu te vezi, oamenii nu cred! Musai să apari și pe sticlă ca lumea să nu privească produsele tale drept ceva abstract și ireal.
  • Dacă nu te auzi, nu ești convingător! Treci pe frecvență, să vuiască radio-ul pe toate undele!

Cu un partener media potrivit (sau cu mai mulți!), nu ai cum să nu te faci auzit/înțeles/căutat!

Nu ți-ar strica și un/niște blogger(i) partener(i). Dintre cei care știu cum/cu ce „se mănâncă blogosfera”, ce înseamnă să scrii bine, ce înseamnă să susții o idee etc. Cuvântul lor cântărește greu tocmai pentu că și-au câștigat locul: Sexul slab – Dana Lalici, Armonie acvatică – Cristina Lincu sau Abisurile – Daniela Toader.

Nu vă grăbiți să spuneți că nu am dreptate! Să încercăm, mai întâi!

………………………………………………………………………………….

Răsuflu ușurată/cu-astă probă încheiată! La final de SuperBlog 2015.

*Pardon de expresie, mult stimată, Raluca Cincu, c-așa „ierea” vorba!

** Că pe alea le-am încercat, parol d’honneur!

image001.png

Cum au inventat oamenii fericirile

Unii spun că fericirea nu există, în vreme ce alții își construiesc utopii pe marginea ei. Iar cât timp se chinuiesc din răsputeri să o atingă, o ratează undeva pe drum. Realitatea este că nu într-un lucru măreț și unic trebuie să ne căutăm fericirile. Ci în cele mărunte, zilnice, simple, care ne fac să zâmbim, să ne bucurăm, să închidem ochii și să ne simțim precum Faust care a strigat clipei să se oprească, pentru a-și putea savura, în sfârșit, fericirea.

*

Într-o zi de vară târzie, o femeie cu mânecile suflecate și cu picioarele goale în apele reci și repezi ale râului, muncea niște cearșafuri, câteva cămăși și alte mărunțișuri. Asemeni unui ritual, scotea lucrurile din apă, le ridica spre soare, le privea uneori încruntată, și apoi iar le lăsa să le biciuiască apa rece. Le răsucea pe brațul ei, strângând cu putere pânza colorată sau albă, după aceea le desfășura printr-o mișcare fermă și sigură, scuturându-le. La final, le arunca într-un coș de nuiele, lăsând apa să se zvânte pe ele.

images
În marea lui mărinimie, „Timpul avea nesfârșită răbdare” pe atunci… Cine să știe care or fi fost gândurile femeii în acele momente? Poate la oalele cu mâncare de pe foc, poate la copiii rămași acasă singuri, poate la animalele din curte care trebuiau curând hrănite și adăpate, ori la fânul cosit care aștepta întors. Cu siguranță, una dintre fericirile acelei femei ar fi fost un ajutor de nădejde în gospodărie. O mașinărie grozavă care să facă unele lucruri pentru ea, nu din comoditate, ci din nevoia de a câștiga măcar un răgaz pentru a-și trage puțin sufletul.

*

Atunci când Timpul a început „să nu mai aibă răbdare”, omul a știut să se adapteze. Mintea lui ascuțită l-a ajutat să găsească metodele cele mai simple și eficiente pentru ca viața să devină mai ușoară. Inovațiile au fost mereu prilej de entuziasm și de fericire. Electrocasnicele au apărut ca o necesitate: o mașină de spălat, un fier de călcat, un aspirator. Deodată, omul pare să câștige teren în lupta lui permanentă cu Timpul nemilos. Când ai posibilitatea să faci mai multe lucruri deodată, răsufli ușurat și e mai ușor să-ți recâștigi zâmbetul. Treptat, ceea ce părea un miracol al tehnologiei moderne, a devenit o obișnuință, iar omul a început să se întrebe cum a putut să trăiască „înainte”. Și pentru că a învățat cât e de bine să fie ușor, a inventat mai departe, făcând ca electrocasnicele să devină o plăcere. Cum este să savurezi o cafea fierbinte dimineața, gata făcută la expresorul cel nou, în timp ce tu ți-ai făcut toaleta pentru o nouă zi de muncă? Cât e de simplu să-ți prepari sendvișul preferat la sandwich-maker-ul minune! Cât de repede se încălzește sau se prepară aproape orice la cuptorul cu microunde! Dacă arunci o privire peste umăr, ai să recunoști că toate aceste „mașinării” – ce păreau imposibile în vremea spălatului la râu- te fac fericit în fiecare zi.

Dar omul nu s-a oprit niciodată din a evolua. De aceea, a ridicat electrocasnicele profesionale la rangul de lux. De ce să nu te răsfeți până la capăt? De ce să bei un suc cumpărat de la supermarket, când ai putea să-l faci chiar tu acasă, dacă ai aparatul potrivit. Cât de fericiți îți sunt copiii când primesc paharul cu suc portocaliu, galben, roșu, verde etc. pe care îl savurează, după care fug la joacă uitând să-și steargă „mustățile”! Cât de ușor i-ar fi unei mămici să-i prepare puiului primele mâncăruri delicioase la blenderul achiziționat cu ușurință dintr-un magazin, poate chiar din magazinul MarketOnline.ro! Apoi omul a început să caute calitatea. Nu orice fel de produs, ci unul care să nu-ți pună în pericol nici sănătatea, nici calitatea vieții. Un produs marca Philips, de pildă. 

logo_marketonline_mic1Când am primit primul robot de bucătărie profesional – evident, de la Philips! – nu m-am gândit decât „Doamne, ăsta mai lipsea din casa mea!”. Eram obișnuită să fac totul „de mână”, așa cum m-au învățat mama și bunica. Am descoperit însă, că era ceea ce-mi lipsea, când consortul a exclamat: „Mamă, câte ore stai în bucătărie!!!”. Și da, atunci mi-am dat seama că este o binecuvântare! Totul se face la foc automat: repede, simplu și bine.

Nu cred să existe cineva care să nu considere că tehnologia este o cale sigură spre a atinge fericirea! Nu e vorba numai despre divertisment sau despre facilitarea comunicării între noi. Ci despre toate lucrurile din existența noastră pe care le facem zilnic cu mult mai multă ușurință decât dacă nu le-am avea. Pentru că tehnologia, cu adevărat „are puterea de a schimba lumea”! (Daniel Burrus)

…………………………………………………………………………………

Philips ne aduce tehnologia la picioare și fericirea în inimi în penultima probă a SuperBlogului 2015, alături de MarketOnline.

Sc…hairy Movie – Întâmplări adevărate

Am găsit acum formula!
De obsesii mă dezbăr
și nu mai bocesc întruna
când e vorba despre …păr.

Nenicule, rima asta e curat trasă de păr, dar nu departe de-adevăr!

Tragedia greacă și-a încheiat epoca de ceva vreme, dar nu se compară deloc cu nepieritoarea tragedie feminină. Cum să arăți ravisantă, elegantă și încântătoare, fără nicio urmă de defect ce ar putea știrbi imaginea de divă? Analiză din cap până-n picioare spre evaluarea corectă și exactă a întregului look:

*Tenul? Impecabil!
*Podoaba capilară? Ireal de mătăsoasă!
*Corpul? Zvelt ca o căprioară!
*Unghiile? Perfecțiunea întruchipată!
*Picioarele? Superbissime!

Ups! Ia dă puțin filmul înapoi! Focus pe picioare! Ce-i ăla? Cum care ăla? Firul! Firul??? De păr!!!! Și iată cum lucrurile o iau razna:

Nu e de râs! Specialiștii spun că situația poate genera grave depresii, mai ales în caz de repetare la intervale regulate!
Uneori justificată, alteori închipuită, această tragedie feminină reiese din lupta continuă a sexului frumos pentru a câștiga pariul cu oglinda:

Oglindă oglinjoară
cine n-are păr din țară?

S-o ferească ăl de sus pe oglindă, dacă reflectă ea vreun fir de păr, fie el rătăcit, mic și aparent inofensiv!

Când se declanșează hair-isteria?

Sc…hairy Movie – 1. Când începem să conștientizăm că părul, altul decât cel „benign” care ne împodobește scalpul, reprezintă un dușman real în lupta pentru feminitate. Te duci seara la culcare o fetiță fericită care-și strânge păpușa în brațe și te trezești tânără domnișoară cu o mulțime de probleme de rezolvat: coșuri, nervi, păr nedorit.

Sc…hairy Movie – 2. Petrecere. Uitată încă de când a fost anunțată, pentru că nu face parte din cercul intereselor tale. Totuși, e o obligație! Adică un „must be there”, fără eschivare. Alegi rochia preferată. Evident, e scurtă. C-așa-ți șade bine. Arunci o privire spre picioarele tale. Scoți un țipăt. Nu sunt chiar în cea mai bună formă, nu? Te apucă nervii: cum ai putut uita de petrecere? Când să te mai duci la salon? Te uiți la ceas. Înjuri birjărește. Iei lama. Și…

Sc…hairy Movie 3. El. Tot ce ai visat. Suferi lângă telefonul care nu mai sună. Te zbați, invoci spirite ca să schimbi feng-ul shui. Te lași păgubașă, oftând în fiecare seară. Și într-o zi binecuvântată, te sună. „Ne vedem la ora 18?”. Ai țipa, dar nu se cuvine. Ai leșina, dar nu ai timp. Ești încă la serviciu. Ți-aduci aminte că programarea la epilat este abia mâine. Să-l suni să amâni întâlnirea? Să-l refuzi? Nuuuu! Nici gând! Mai bine te isterizezi! Iei lama. Și…

Situația…scapă adesea de sub control! Pare că e pe repeat. Deși contextele diferă, problema este în esență, aceeași: ești luată pe nepregătite. Soluția nu poate fi decât epilarea definitivă. Fără bătăi de cap ulterioare: nu dureri, nu timp pierdut, nu buget găurit, nu stres că ratezi vreo ocazie de neratat!
Ziceam în incipitul aproape ex abruptus că:

Gata cu sperietura!
Tocmai am găsit formula:
laser, ceară, IPL
și-am să fiu ca D(i)V(e)L(e)!

E bun un aparat de epilat la casa omului femeii! Sau, după caz, la salonul unde mergi de atâta vreme. Cea mai inovatoare tehnologie pentru îndepărtarea definitivă a părului nedorit: lumina pulsată IPL.

silkn-sensepil-epilator-ipl

Motive bune să lași isteria la o parte:
– ședințe puține, deci economisim timp
– simplu de folosit – prea simplu! Ca la carte manual
– siguranță maximă – aparat inteligent, nu acționează decât dacă pielea e pregătită pentru asta
– nici urmă de durere. Nici măcar de cap!

Sc…hairy Movie a ajuns, astfel, la final! Fericit, desigur! Hasta la vista, baby!

……………………………………………………………
Da, e ca la Hollywood! Definitiv! Epilare cu Silkn Romania și Total Pro Beauty, la SuperBlog 2015.

silkn.ro-logo-241x300.jpg

Delacodiada și Toniseea sau Epopeea brânzei

Toate lucrurile merg bine, până când încep să se-mpută se strice și apoi trebuie să le faci din nou să meargă bine!

Aforism cu autor anonim.

(Deși asumat cu modestie de Toni Delaco, gurile rele spun că, de fapt, sursa acestei înțelepciuni este însăși pisica Lenuța și că de aici a pornit mărul cașcavalul discordiei, adică toată tevatura descrisă mai jos.)

Pisica Lenuța trăia în armonie absolută cu universul ei rotund și afumat.

2889714342_194fa54eca

(sursa foto)

Într-o bună zi, însă, i-a cășunat pe preacinstitul Toni. Indignată de zicala că brânza bună stă, chipurile, în burduf de câine, a decretat că ăsta e motiv numai bun de revoluție pentru discriminare rasială. Așa că și-a ascuțit ghiarele, și-a zbârlit părul de pe spate, a luat poziția de război și l-a citat pe stimabil la o întrevedere extraordinară, într-o zi de vineri, 13:

e025b1277646f972feac235bfc0b6a1d

(Sursa foto: Google)

Să nu vii acasă până nu găsești cea mai bună brânză din lume!

Pesemne că ea citise prea multe cărți din literatura universală. Toni știa că Lenuța lui e ”cea mai pisică scriitoare*, care se exprimă cursiv și elegant”. Din păcate, nu era ca toate pisicile, să se viseze și ea o prințesă cu rochie și diademă, așteptându-l pe Toniprințul călare pe cașcaval alb. Nuuu, ar fi fost prea simplu! Ea visa eroi moderni care să facă lucruri imposibile. Pentru ea, firește. Ca sursă de inspirație pentru următoarea carte. (Căci tot gurile rele spun că nici această din urmă viitoare ispravă anunțată de lăudărosul Toni nu-i va aparține lui, ci inegalabilei Lenuțe!)

Așadar, Toni s-a dus. Unde a văzut cu ochii. Ar fi vrut să încalece pe Mustangul său, dar o călătorie în jurul lumii nu se face decât în balon, în avion, cu ia-mă-nene sau cu toate astea la un loc. A luat-o latitudinal și longitudinal, pestă mări și țări și sate mai cunoscute sau mai puțin cunoscute până i s-a brânzit elanul! Peste tot numai brânzeturi dezamăgitoare: care mai puturoasă, care mai uscată, care mai groaznică cu gust de var, care dulce precum crème au fromage, care verde, care albastră. Simțea cum îl iau nădușelile. În mare parte nu de la misiunea sa(l)bbatică în care fusese lansat, ci de la mirosul emanat de mostra de brânză preluată spre studiu și aprofundare din Marea Britanie. De unde avea să știe el care e cea mai bună brânză din lume? Totul e subiectiv, nu-i așa?

Ce poate să-mi placă mie, e foarte probabil să nu-i placă ei, gândi Toni. Dar dacă nici o pisică nu mai știe rosturile și gusturile…cine să le deslușească? Că doar ea e cel mai mare fan brânză din sud-estul Europei!

Așa a rătăcit Toniprințul prin 60 de țări, vreo 100.000de km. De-a lungul și de-a latul, uneori și de-a diagonala, ca nebunul (de la șah!). Lumea a început să intre la bănuieli. Ba că pisica Lenuța i-a făcut felul ca să pună ea mâna pe cașcaval, ba că l-au răpit ielele, știindu-l cât e de galant cu femeile, ba că fugit în Țara Brânzei ca să caute nemurirea. În țară nu mai circulau bancuri cu Chuck Norris, ci bancuri cu Toni Delaco:

-Ce a fost înainte de Toni Delaco?
-O (mare) brânză!

Pisica Lenuța își luase gândul de la festinul promis, așa că a decis să intre în greva brânzei. Până când s-a schimbat la blană:

Între timp, Toni bătea din poartă-n poartă, sperând că va găsi absolutul în brânză. I-au luat cinci ani să înțeleagă că ceea ce caută se află mai la îndemână decât credea.

images
Abia atunci a decis să se întoarcă. Mult mai serios și cu mult mai înțelept. Lumea îl primea cu aclamații urmate de întrebarea: Ai găsit-o? Unde? Cum? Ce culoare are? Dar gustul?

Cu o tonalitate sobră și plin de importanță, Toni a acceptat o conferință de presă, promițând că va răspunde întrebărilor celor curioși.

Cum arată?
Rotundă. Ca un cerc pe care tocmai l-am închis după 5 ani. Și albă. Pufoasă.
Ce gust are?
Delicios! Ceva între duceața laptelui de munte, finețea smântânii proaspete și  aroma lemnului de brad în care a fost învelită.
De unde provine?
Nu de unde vă așteptați, asta e cert. Uneori străbați 100.000 de km și constați că trebuie să te întorci de unde ai plecat, ca să ai o viziune clară asupra lucrurilor. Și nu prea departe, în afara lor. Că doar nu lucrul în sine e frumos/gustos/elegant ș.a.m.d. Ci tu ești ingredientul secret care îi oferă aceste atribute. Propriile tare gusturi.
Că veni vorba de ingredientul secret, ce o face diferită de celelalte brânzeturi?
De aia e secret. Rețeta e ca un puzzle. Toată lumea știe din ce e făcută brânza. Ritualul e, însă, ascuns! „Sunt milioane de feluri de a face brânza, așa cum sunt milioane de feluri de a face dragoste”!
Cum se numește?
Ei, asta-i! Cum să se numeasă altfel decât Delaco?
Delaco, firește. Și mai cum?

Întrerupem programul. Pentru că Toni, devenit gurul brânzei, vrea exclusivitate, nu putem dezvălui numele sau celelalte detalii despre noul produs. Rugăm insistent cititorii să revină în luna decembrie, pentru a afla deznodământul poveștii! 😈 Vom vedea atunci dacă pisica Lenuța a renunțat la dieta cu varză, recăpătându-și culoarea și cea mai bună brânză sau…

…………………………………………………………
Poveste inspirată din jurnalul de călătorie al celebrului personaj Toni Delaco, pentru proba cu numărul 21 a SuperBlogului 2015.
Alte surse de informare desoperite din întâmplare:
http://www.descopera.ro/dnews/5759207-cea-mai-buna-branza-din-lume
http://www.gandul.info/magazin/cea-mai-apreciata-branza-din-lume-a-aparut-dintr-o-greseala-si-are-un-secret-ciudat-pe-care-nu-il-poate-explica-nimeni-14660913
http://www.cabral.ro/pentru-copii/interviu-in-10-intrebari-pentru-guralivul-toni

*parafrază după o afirmație a celebrului Toni Delaco, pentru a evita o cacofonie 😀

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SeptembrieJoi

Oaza pentru fete, cu aventuri de tanara mama

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte