Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: iulie 2016

Cum să te menții în formă

Că sunt un om căruia îi place mișcarea, m-am lăudat deja! Și asta vine de hăt! departe, tocmai din copilărie, când tata ne repeta zilnic că sportul este esențial pentru o viață sănătoasă. Și vorbele astea s-au lipit bine de tot în mintea noastră, iar când am dat peste cel mai bun profesor de sport din lumea asta, domnul Florescu, vorbele aveau să devină lege. Așa se explică faptul că acum, trecută ușor de pragul primei tinereți, mi-am făcut un obicei din a alerga. Nu pentru performanță, nu ca un profesionist, ci atât cât să am o stare de bine și fizic, și psihic.

Însă chiar dacă nu ești profesionist, treaba asta cu alergatul dă un soi de dependență. Și în plin concediu, te trezești la ora 7.30 dimineața, ca să-ți faci alergarea de …înfrumusețare, în aer liber și curat de munte sau pe malul mării.

Kit to be fit

Am n-am loc în bagaj, musai să fac. Nu lipsește „kitul de alergare” niciodată din concediu, indiferent de locul unde mergem. La fel de revigorant este să alergi 5 km pe faleză, cu picioarele goale prin apă sau pe nisipul umed, sau 3 km pe drumurile anevoioase de munte cu aerul tăios și umed al dimineții.

Ca să fac față cu brio provocării, kitul trebuie musai să conțină:

  1. îmbrăcămintea lejeră de alergare (maiou, pantaloni, bustieră)
  2. pantofii de alergare, ușori și foarte comozi, mai ales pentru distanțe lungi
  3. căștile conectate la la mp3, pentru că unde e muzică, e și voie bună și, în plus, mă ajută enorm să-mi reglez ritmul de alergare
  4. suport pentru telefon – pe care îl port pe braț, pentru că e mai comod și mai ușor de accesat
  5. telefonul mobil cu care monitorizez alergarea

Screenshot_2016-07-28-08-03-04

În general, mă întorc mulțumită de la sesiunea de alergare. E drept, un mesaj primit în timpul alergării (dacă ai noroc și îl auzi, având în vedere că e important), presupune un efort în plus să extragi telefonul din suport, să butonezi până la mesajul respectiv și, eventual, să ieși din greșeală din aplicația pe care o folosești ca să înregistrezi niște parametri.

Vremurile astea moderne ne-au învățat să avem mereu la îndemână lucururile cu care ne-am obișnuit. De aceea, reacționăm precum copiii în fața unei jucării noi, când apare un „gadget” ce pare să îndeplinească dorințele noastre, întocmai ca peștilorul de aur.

Regatul meu pentru un smartwatch

Da, cam asta mi-ar mai lipsi din minunatul kit, ca să fiu sigură că totul merge strună! M-am setat pe un smartwatch Alcatel, cu niște caracteristici decente și funcționale, la un preț care să nu mă coste chiar tot regatul!

1436448455Smartwatch+Alcatel+Onetouch+Watch,+TFT+IPS+1.22,+Bluetooth,+NFC+(Negru)

„La ce-ți trebuie smartwatch?”

  1. Pui ceasul elegant la mână, primești notificările și le citești cu ușurință, numai cu o mișcare a încheieturii.
  2. Vrei o fotografie chiar de la locul acțiunii? Apeși pe un buton de la aceeași încheietură a mânii și gata selfi-ul!
  3. Îl sincronizezi cu telefonul și ai control asupra acestuia.
  4. Alegi muzica preferată, schimbi, pui pe pauză sau repeți, fără să te oprești din alergat.
  5. Te ține la curent cu tot ceea ce vrei să știi despre activitatea ta: cât e ceasul, câte calorii ai ars, care este pulsul etc.

Cât te costă să te relaxezi și să te simți bine? Dacă te gândești la beneficii, nu foarte mult!

Da, clar trebuie să îmbunătățesc kitul de alergare!

 

 

Reclame

Un cocteil pentru o petrecere reușită

De când nu ai mai fost la o petrecere? 

Și nu mă refer la cele (auto) impuse, la care trebuie să mergi pentru că așa spune nu știu ce etichetă sau pentru că „ai o datorie morală” față de X sau de Y. Vreau să spun „de când nu ai mai fost la o petrecere adevărată?”, unde singurul scop este acela de a te distra, unde se estompează tot ce îți provoacă, de obicei, stres sau îți dă bătăi de cap.

Îmi plac petrecerile care rămân memorabile! Este vreo rețetă pentru petrecerea perfectă? Cred că nu, cel puțin nu una unică. Și asta pentru că petrecerile înseamnă oameni, iar când vine vorba despre oameni gusturile…nu se discută.

5 ingrediente care fac o petrecere reușită

Când pleci de acasă, setat pe distracție și voie bună, cu ținuta în care te simți cel mai confortabil, cu oamenii care te fac să te simți bine, cu mintea golită de lucruri inutile, te gândești că va fi una dintre acele petreceri care te va face să uiți că se face dimineață. Dar ai avut parte mereu de petreceri reușite? Nu ți s-a întâmplat să te întrebi ce cauți acolo și apoi să vrei să pleci cât mai repede cu putință?

images (2)

Totuși, care sunt ingredientele care fac o petrecere de neuitat?

1.Locul. În niciun caz un spațiu închis și înghesuit. E drept, că uneori și o petrecere „home-made” poate fi distractivă și extrem de reușită, dar doar dacă nu te gândești la cât ai de strâns după aceea! În general, îmi plac locurile cu potențial, mai ales când e vară. Intimitatea e bună, dar e la fel de bine să ai de unde să-ți tragi gura de aer din când în când. Dacă locul îți oferă senzația de confort și în siguranță, petrecerea a început cu dreptul!

2. Muzica. Consider că este unul din ingredientele care definesc o petrecere. La o petrecere, muzica devine mai mult decât ceva care „îți gâdilă în mod plăcut urechile”. Muzica dezlănțuie spiritele, apropie oamenii și aduce buna dispoziție. Da, știu că și asta e tot o chestiune de gusturi, dar cred că o tematică anunțată în prealabil, te scutește de surprize neplăcute. Iar dacă e muzica bine aleasă, e și dans! Și unde e dans, nu ai nicio șansă să ți se întâmple asta:

3. Oamenii. Nu contează dacă sunt prieteni vechi sau noi. Uneori nici nu contează dacă sunt prea mulți cunoscuți, atâta vreme cât sunt „de gașcă”. Oameni cu care să râzi, oameni spontani, care să se prindă în horă.  Sau măcar într-un dans Brasil Shake – că tot e gata să devină o modă:

Cum ar fi să mergi la bar pentru un „refill” și să nu-ți poți scoate ritmul din sistem, pentru că dă dependență? Și apoi să constați că e și molipsitor, pentru că ceilalți te urmează, într-o veselie colectivă.

4. Licorile…bahice magice. Deși unii devin, brusc, pudici și susțin că nu e cazul să o dăm pe „alcoolice”, să recunoaștem că doza potrivită de alcool menține entuzismul petrecăreților și face sângele să circule mai rapid prin vene. Că tot veni vorba mai sus de Brasil Shake, Ballantine’s a lansat cel mai recent produs din portofoliul său, Ballantine’s Brasil, plus platforma brasilshake.ro, numai bun de dat startul distracției în gașcă. Ce ai de câștigat?

  • Gustul inconfundabil de wiskey adăugat peste cojile de lime aduse special din Brazilia;
  • Kituri de petrecere și premii instant;
  • Posibilitatea de a vizita cu patru prieteni distileria Ballantine’s din Scoția;
  • Distracție maximă la provocările Brasil Shake (clipuri video cu gaşca dansând în ritmul #BrasilShake, filmuleţe cu prietenii care prepară un cocktail special cu Ballantine’s Brasil, sau recitând toasturi îmbibate cu cuvinte-cheie pentru distracţie.)

5. Atmosfera. De fapt, toate celelalte patru ingrediente converg spre numărul 5. Și gata cocteilul! Dacă tot ce te înconjoară îți dă o stare (reală) de bine, dacă uiți că  e trecut de mult de 12 și te gândești că poate să se ducă naibii și pantoful și caleașca, pentru că nu te dai dus, înseamnă că da, e o petrecere reușită!

12

Să petrecem, atunci!

Într-un coctail nu inventezi întotdeauna ingrediente noi. Contează calitatea celor pe care le folosești, cantitatea și felul în care e combini. În asta constă esența. Așa că …Keep calm and party on! 😉

…………………………………………………………………..

Sursa foto: Google

 

Citatul de duminică (50) – Despre vacanțe

images

Cât o aștepți! Câte planuri îți faci! Câte vise? Cum îți imaginezi fiecare zi, fiecare clipă, fiecare loc pe care l-ai ales! Toate astea cu teama că la final ai să exclami și tu „Ce mică-i vacanța mare!” Eh! E mică, dar ăsta nu e motiv să nu te bucuri de ea! 😉

Iar când reușești să pleci, parcă îți sunt răzbunate toate orele de peste program, toate certurile cu șeful idiot, toate greutățile de la locul de muncă. Nu vrei decât să uiți de toate lucrurile astea neplăcute și să te absoarbă spațiul mirific în care te afli, ca o gaură neagră. Dai shut down sistemului, afișezi plăcuța cu „Nu deranjați!” și te integrezi perfect și cu totul în noul statut: acela de om plecat în concediu. Binemeritat concediu!

Și…am plecat! E o altfel de vacanță decât de obicei! Am dat marea pe munte și leneveala pe activitate. Am lăsat grijile acasă (le-am luat doar pe unele în valiză, cele mai suportabile), ne-am luat pantofi de tocit, rucsac de purtat, voia bună și spiritul de aventură. Om vedea la final ce-o ieși.

Dacă mai lipsesc de la apel, să nu mă uitați! Promit să vă trimit o vedere! 😉

Numai bine!

La pensiunea lăudată, să nu te duci cu carul de așteptări

În general, Rudia nu e o fandosită. (Nici nu și-ar permite, și de ar fi!) Prin urmare, nu caută niciodată nimic extravagant, nici ca vestimentație, nici ca artă culinară, nici ca loc sau eveniment. Uneori, însă, viața te poartă pe niște cărări cu adevărat nebănuite.

Și primește Rudia azi o invitație – nu spui de la cine, persoană importantă. Zi specială, invitație neoficială! Să purcedem, dară, că nu ai prea des ocazia să mergi într-un loc despre care ai auzit atâtea lucruri frumoase. Să numărăm steluțele de pe siglă? Să le numărăm, coană Rudio! Patru-n cap! Nici mai multe, nici mai puține. Deja așteptările au crescut, direct proporțional cu adrenalina. Evident, Rudia nu se gândea la vreun paj cu frunza de palmier sau vreun masaj aproape de limita ortodoxului! Până la urmă e vorba despre o ieșire, nu neapărat festivă, dar cu un aer de sărbătoare.

Zvonistica

Gurile târgului vorbeau relativ frumos despre această pensiune. Fotografii minunate cu piscină și baie de soare, construită în mijlocul pustietății, condiții minunate, totul la superlativ. O singură recenzie spunea că se așteaptă cam mult până vine mâncarea, dar cum a fost cam singura părere în direcția respectivă, s-a pierdut în toate uralele de „Wow”. În general, era considerat un loc pentru fițoși sau, cel puțin, bănoși.  Rudia nu se regăsea în niciuna dintre tabere, dar a trecut-o pe lista lucrurilor care trebuie experimentate.

Realitatea

Și ne-am dus, mândro, ne-am dus/ Pân’ la pensiune, sus!

Zona: o mare bilă albă! Liniște, izolată de civilizație, pe un vârf de deal unde totul este verde. Să ieși dimineața din cameră (presupunând că te și cazezi acolo) și să cobori direct în pădure, să miroase a iarbă proaspătă sau a fân cosit, asta viață!

Construcția: bilă albă. Fără a fi neapărat exagerat de pretențioasă, e o combinație reușită de lemn și piatră. Destul de încăpătoare, iar pe site-ul pensiunii, fotografiile camerelor arătau bun gust și un aspect îngrijit. Rudia ar fi preferat ceva mai simplu, dar nu era cazul de mofturi, că doar nu rămânea peste noapte.

Chelnerițele: o bilă…gri. Cu toată sclipirea ei de inteligență, Rudia nu găsea cuvântul care să descrie înțolirea lor. Celebra „uniformă” pantaloni negri-cămașă albă nu ar fi fost neapărat supărătoare, dacă aspectul ei, al uniformei adică, ușor neîngrijit, nu ar fi apărut în ușor contrast cu extravaganța locului. Rudiei i s-a șoptit și cuvântul pe care nu îl găsea: chelnerițe de bodegă!

Servirea: bilă neagră. Ajunsă la fața locului, Rudia a primit repede un meniu (ceea ce e bine!) și tot repede întrebarea:„Ce vă aduc?” Eh, Rudia se decide mai greu, că nu iese așa, la oraș pensiune în fiecare zi. Prin urmare, chelnerița a trebuit să-i mai dea răgaz. Și i-a dat, Vreo 20-25 de minute extra. Urechile se lungeau, răbdarea se risipea, nervii se încordau. În sfârșit… Vine! „Ce vă aduc?” Noroc că Rudia servește soft! Salată de ton și un ceai de mentă. (Nu încercați să înțelegeți combinația!) Problema era la desert. „Papanași”. „A… nu am!” Păi cum, nenicule? Vine omul până în creierul …dealului, la cinșpe km depărtare de oraș, să servească ceva bun. Și tocmai papanașii, care se caută de obicei la astfel de ieșiri, nu-s! Rudia nu e răutăcioasă. Și nici ranchiunoasă. S-ar fi oprit aici. Dar imediat ce a apărut altă gașcă de clienți, cu un accent italienesc, chelnerițele de bodegă au schimbat stilul: au scos zâmbetul din sertar, carnețelul de notițe, se învârteau amândouă pe lângă scaune foarte drăguțe. Banalul „Ce vă aduc”, a devenit „Pot să vă recomand desertul casei?”. Ce înseamnă, domnule, să ai potență potențial financiar!

Baia: bilă albă. Zicea cineva că dacă vrei să evaluezi un loc cu adevărat, mergi la baie. Testul ăsta l-au trecut. Frumos, curat, parfumat, cu tot ce trebuie. Poate cam multe tablouri și zorzoane, dar ce se pricepe Rudia la decorațiuni interioare?

Nedumerire

Rudia nu prea e ieșită în lume, mai ales la pensiuni din astea cu patru stele pe siglă, dar apăruse un personaj feminin, suspectat a fi un fel de..administrator, după gesturi și atitudine. Vestimentație sport, cu niște colanți cam mulați și ușor transparenți, gri, un tricou alb, care a fost schimbat cu unul verde și apoi din nou cu cel alb, și cu pletele (extrem de lungi pentru o terasă-restaurant) în vânt, ușor nespălate.

Concluzie

Rudia nu știe dacă steluțele alea de pe siglă sunt relevante, dar dacă adună bilele, nu prea se aliniază așteptărilor. Așa că s-a mulțumit cu imaginea superbă a apusului:

20160721_203134.jpg

Și a mulțumit frumos și pentru invitație! 😉 ❤

………………………………………………………………………..

Acesta NU este un advertorial! De aceea, nu am dat numele pensiunii. Dacă cineva vrea neapărat să afle, doar să arunce o întrebare!

My Bucket List of 10

If you ask me about my wildest dreams, I may not stop talking about them.

Și deschide Illusion Cutia Pandorei cu cele 10 dorințe nebune ale ei . Apoi zice: „Da voi aveți?” Păi zi așa, soro, vrei să le știi au ba? Că eu am pornit numărătoarea!

Ce dorințe nebunești am eu? Am voie orice, da? Poate să fie și cu inorogi, și cu cai verzi pe pereți? Nu mă întreabă nimeni după aceea dacă am bani să fac toate astea sau dacă mi-am făcut controlul anual la mansardă?

good-night-1505195_1280.jpg

Așasar, într-o ordine total aleatorie, Rudia prezintă:

My Wildest Ten

  1. Să fac înconjurul lumii. Presupunând că până atunci n-o să ne mai temem de umbra noastră, de atacuri teroriste, de hoți, aș pleca fără „rezerve” și fără „rezervare”, doar cu câteva puncte esențiale pe globul ăsta pământesc, ușor turtit la cei doi poli. Aș vrea să mă strecor pe sub cascade, să dorm într-o pădure tropicală, să-mi spăl mâinile în vreo apă îndepărtată, să văd nemaivăzute, să mă înțeleg cu oameni prin semne.
  2. Mi-aș lua o motocicletă. E un vis mai vechi, din copilărie, anihilat tot de paranoia provocată de nebunii străzilor. Echipată corespunzător și fără aroganțe, doar cu plăcerea de a te lua la întrecere cu vântul.
  3. Aș învăța să cânt la chitară. Cred că de-a lungul timpului, mi-ar fi fost de folos o astfel de abilitate. Mi se pare unul din acele instrumente care poate să te transforme în orice: de la cântărețul boem, la cel stilat, de la folkist la rocker, de la romantic incurabil, la nebunul zgomotos.
  4. Aș înota cu un delfin. Hmmm… Să-i simt pielea alunecoasă, să-l mângâi și să mă alinte. Să nu mai simt teama de apă și să mă bucur de o „conversație” fără cuvinte cu o ființă inteligentă.
  5. I would dance like hell! Cu muzica dată la maxim, cu sentimentul acela de libertate pe care ți-l dau ochii închiși și brațele deschise ale naturii… Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți că într-un moment oricare al existenței voastre, ați putea fi oricine, ați putea face orice?
  6. Aș proclama o zi regală. A Rudiei! O zi în care să mă simt femeie. Să fiu frumoasă, răsfățată, să pot îmbrăca ce nu am visat vreodată că voi îmbrăca (stai, tocmai asta fac acum!) să fiu ca un fel de fotomodel, adaptat, desigur, măsurilor și realităților inevitabile! 😉  Dacă stau bine și mă gândesc, nu prea mi-ar ajunge o singură zi…
  7. Aș scrie un roman. Cred că l-aș putea scrie și în 7 zile, dacă ar fi îndeplinite condițiile esențiale: să mă pot retrage într-un colț de lume, neapărat verde, o oază de liniște și inspirație, fără nimic care să-mi tulbure gândurile. french-672217_960_720.png
  8. Mi-aș face curaj să explorez spațiul. Mi se pare extraordinar să ai șansa să pășești pe alteva decât pământ…pământesc! Să ajung …pe Marte! Sau pe lună. Ar fi interesantă perspectiva „de dincolo” 🙂 The woman on the moon, looking for the man on earth. 🙂 
  9. Mi-aș face propria școală. Ăsta da vis! Nu după legile unui minister care a pierdut contactul cu orice realitate. Nu cu noțiuni abstracte de memorat inutil sau cu ierarhii nejustificate. Oh, dar asta e altă poveste…
  10. Ei bine, numărul 10 nu vi-l pot împărtăși. Rămâne visul meu și atât. Dar are legătură cu frumosul, cu poeticul, cu puritatea…

Leapșa spune să nominalizez pe cineva…Dar Rudiei nu-i plac constrângerile, și nici nu are atâția prieteni care să se poată prinde în horă. Dar atâția câți sunt…m-ar bucura dacă ar împărtăși dorințele nebunești!

…………………………………………………………………………

Later edit: Mă risc cu Alina, că ea nu are cum să arunce cu pietre, că e doar un înger de fată! Și cizelată!

Ia-ți, mireasă, (adio de la) ziua bună!

Spune lumea că o nuntă trebuie să fie un moment unic pentru cei doi, că trebuie să se bucure de cea mai frumoasă zi sau noapte din viața lor, pentru că reprezintă primul pas împreună. Desigur, nunțile zilelor noastre au devenit o chestiune mai mult sau mai puțin comercială. Trebuie să fii atent pe cine inviți și, mai ales, pe cine NU inviți, cum îi așezi și lângă cine, cât de mult le zâmbești și îi întrebi dacă se simt bine (de parcă e problema ta dacă nu s-ar simți!) ș.a.m.d. „Zău că-ți vine să lași baltă/toate interesele!¹

La sfârșitul săptămânii trecute, am fost invitată la o nuntă. Mireasa, drăguță, o mai veche cunoștință, dar nu atât de apropiată cît să apar la petrecere. Dincolo de rațiunile financiare, nu aș fi avut cu cine schimba o vorbă, lucru cam neplăcut la o nuntă. Pentru că nu era cazul să mă afișez, am ales să urez mirilor toate cele bune la ceremonia religioasă. M-a bucurat bucuria ei când m-a zărit intrând pe poartă, dar m-am mirat că nu foarte multă lume alesese să o însoțească la acest moment important. Adică…„noi venim direct la petrecere” e o atitudine ușor lipsită de respect, mă gândesc…Dar mă opresc cu insinuările, căci nu fac obiectul prezentei postări.

  • N-apuc să schimb două vorbe cu prea-fericita, că apar gaițele:
  • Vai! Rochia, ridic-o, o murdărești! (Zău? Și n-o s-o mai poată purta după aceea? Să o țină pe umeraș, într-o cameră, zic, și să ia altceva pe dânsa, să n-o strice!) Asta mi-a adus aminte de ceva similar la propria nuntă.
  • Ai luat cozonac și vin? Ai zis că se ocupă ăia de la ornat. Acum n-ai! A cerut preotul! (Hmmm din moment de faptul e consumat, consider că un stres în plus pentru mireasă este inutil! Colea peste drum este ditamai magazinul cu de toate. Se poate duce un nuntaș cât ai zice pește!)
  • Unde-s verighetele? Cum??? Le-ai uitat??? Să se ducă mirele repede după ele! Doamne! (Chiar că „doamne”! Mă gândeam foarte serios dacă oamenii erau puși pe scandal intenționat. O fi vreun nou ritual de nuntă? Sau o pregătesc pentru viața de după? )
  • Hai, ne cheamă preotul! Unde-i mirele? (După verighete! Nu acolo l-ai trimis??)

Mă uitam la biata fată și mă rugam să n-o apuce amocul și să fugă în lume, că era păcat de toată pregăteala! I-am șoptit cât am strâns-o de mână a compasiune să ignore tot și să se bucure de ziua asta!

Pe de altă parte…se putea și mai rău, dacă stai să te gândești…Tocmai citisem o cronică pe bune despre nunți în general, despre ritualuri obositoare și inepții… „tradiționale”.

Dar mai rău de atât… dansul mirilor de mai jos:

………………………………………………………………….

¹ Parafrazare după celebra poezie a lui Topârceanu- Primăvara

De poveste…cu Fairy

Nu te-ai simțit niciodată precum Cenușăreasa? Se termină petrecerea, pleacă invitații, se umple chiuveta. Și asta pare să fie pe repeat de fiecare dată când te trezești cu casa plină. De fapt…nici nu trebuie să fie casa plină. Uneori mă uimește cât de repede se adună vasele așa, pur și simplu. Te apuci să numeri membrii familiei și apoi vasele din chiuvetă și…dă cu virgulă. Mda… Unde-i bagheta fermecată atunci?

Cică nu există Cenusărese, nu există povești și, cu atît mai puțin, baghete fermecate. La schimb, realitatea oferă:

  • vase multe
  • grăsime în cantități variabile
  • două mâini dibace
  • opțiunea refill

Am vrut și eu mașină automată de spălat vase, dar mi s-a spus că la noi procesul de spălare manuală deja e pe automat, cu mișcări bine întipărite de atâta… repetitio mater studiorum est, că nu are sens să mai facem rost de o rată. Ce-i de făcut?

a) angajezi pe cineva să o facă în locul tău

b) păcălești pe cineva s-o facă în locul tău

c) te dotezi cu instrumente necesare pentru rezultate optime

20160718_131300.jpg

Dar de blog

Am dat peste o campanie la #Buzzaar. Nu am avut prea multe informații, cert este că m-am înscris și eu pentru un pachet. Nu pentru că am vrut să-l testez, ci pentru că știam că e bun. A ajuns mai greu, dar a ajuns. De acum am de treabă toată vara! 😀

20160716_112639.jpg

Un Fairy pentru mine, o perie și un burete de vase (apropo de dotarea cu instrumente de ajutor!) și 25 de mostre pentru prietene. Sau prieteni. (Să vedem cine se înscrie! 😀 )

De ce folosesc Fairy

De-a lungul timpului am folosi (nu „testat”, pentru că nu a fost un act conștient) diverși detergenți de vase, care mai scump, care mai ieftin, care mai celebru, care mai „no name”. De câțiva ani, ne-am setat pe Fairy. Nu am căutat motive niciodată, a fost o alegere bazată pe faptul că ni s-a părut bun și acceptabil ca preț și ne-am trezit că îl punem în coș la supermarket din reflex.

  • Cum ai simțit eficiența și practicalitatea lui FAIRY? – E un detergent care „se simte”, nu îți lasă impresia că speli cu „apă chioară”. Dacă vasele scârțâie la final, e semn bun! 
  • Cum se diferențază FIAIRY de detergentul folosit până acum? – Nu mai știu cum a fost cu cei de dinainte. Știu doar că face spumă multă, speli mai multe vase (pe bune!) și miroase frumos. A! Și nici nu-ți lasă mâinile uscate. Că mănuși, nu pot să folosesc și pace! 
  • Consideri că prețul FAIRY e justificat prin adaosul său de valoare și economie pe termen lung față de alți detergenți de vase similari? – Recclama spune că faci #Fairyconomie. cam așa și pare. În general cumpărăm barianta de 500 de ml și ajunge destul de mult. 
  • L-ai recomanda prietenilor tăi? – Hm…Cred că asta fac chiar acum, nu? 😉

13690866_1076482292447538_1739972782749796238_n

Tu l-ai testat? Cum e? Dacă nu l-ai testat încă, ai face-o?

Pokemon, go away!

Ar trebui să inaugurez o categorie nouă pe blog: „A înnebunit lumea!”

De câțiva ani buni, ocolesc știrile cum ocolește Necuratu’ tămâia, ca să nu se ardă. Televizoarele sunt deschise exclusiv pe canale de muzică, desene animate sau filme, dacă nu adorm mai repede ca un prunc după băița și masajul de seară (ambele, ale pruncului, că eu…). Cu toate acestea, cineva cred că a rostit vreo incantație: „Lăsați știrile să vină la Rudia”. Mamă, și cum năvălesc! Pe orice orificiu canal pe care-l găsesc descoperit: pe Facebook, pe mail, pe notificările din reader-ul blogului.

Unele dintre ele sunt prea grave pentru sistemul digestiv și imunitar, așa că le închid repede. Numai că ele vin repede și cu ceva…imagistic la pachet, ca să se infiltreze bine încă de la primul contact vizual, astfel că, oricât de repede aș arunca știrea, mai rămâne o urmă, care amintește de morți, răniți, traume, crime etc.

Altele, ar fi de-a dreptul hilare, dacă aș putea să le privesc cu detașare. Cum e, de pildă, știrea cu lansarea la apă a vestitului Pokemon Go! Mărturisesc cu pocăință că am crezut a fi vorba despre ceva inocent și inofensiv, amintindu-mi de desenele animate cu pricina:

3

Simpatic, nu? E drept că nu am prins era desenelor animate în discuție, mai curând am recuperat pe parcurs, distrată la maxim de strigătul omonim cu personajul:  Pikachu! Bag de seamă că este vorba de mai mult de atât! Și cum constat că isteria a cuprins repede globul pământesc, mă împinge Necuratu’ să mă uit la un video care circulă pe Facebook:

Zău, a înnebunit lumea! Imaginilea astea îmi aduc aminte de filmele de groază cu zombi care merg necontrolat pe străzi, hipnotizați de ceva nedefinit.  Oamenii ăștia sunt posedați! Nu am nicio îndoială! Li s-a șters creierul cu tehnologia, exact așa cum se anticipa în alte desene animate la care mă uitam eu pe vremuri…de mult apuse…

Și m-apuc să caut pe Wikipedia:

Pokémon Go is a free-to-play location-based augmented reality mobile game developed by Niantic and published by The Pokémon Company. It was released in July 2016 for iOS and Android devices.

The game allows players to capture, battle, and train virtual creatures, called Pokémon, who appear on device screens as though in the real world. It makes use of GPS and the camera of compatible devices. The game is free-to-play, although it supports in-app purchases of additional gameplay items. An optional companion Bluetooth wearable device is planned for future release, the Pokémon Go Plus, and will alert users when Pokémon are nearby.

Să recapitulăm:

  1. Ăsta e un (alt) nenorocit de joc pe telefon. (Și asta spune cineva care joacă de trei ori pe săptămână Candy Crash!)
  2. E „free-to-play”, deci crește pericolul, pentru că provoacă dependență, pe care nu o poate opri nimic.
  3. Lansat în iulie, isterie dezvoltată tot în iulie. Cam rapid s-a împrăștiat virusul!
  4. Captură, bătălii, monștri  – mda, exact de ce avea nevoie tineretul modern! Ceva…cu adevărat constructiv!
  5. Simulează lumea reală. WTF??? Nu-i destul de impregnată cu violență lumea reală, că mai trebuia un joc? Nu sună…periculos?
  6. Mai vine și altă variantă…„îmbunătățită”. Asta-i bună!

giphy

Numai mie mi se pare ceva putred în Danemarca lume? Ia mai uitați-vă o dată la videoclipul ăla: deci niște oameni, ADULȚI, aleargă cu telefoanele în mână după cai verzi pe pereți, în ditamai parcul! Necuratule, ți-ai băgat iar coada?

download.jpg

Aștia-s mai rău ca Don Quijote, parol! Tipul vedea balauri în locul morilor lui de vânt, dar stimabilii văd Pokemoni în locul mașinilor care CALCĂ! Telefonul te duce spre locul unde se ascunde monstrul de buzunar, iar tu habar nu ai că te pândește Pokemonul pericolul la fiecare pas!

Doamne, fie-ți milă de noi și dă-ne ceva minte extra, că ne-o facem cu mâna noastră! Clar a înnebunit lumea!

………………………………………………………………

Sursa foto+GIF: Google

Citatul de duminică (49) – Despre durere

Citat-Sofocle

Ciudat (dar deloc întâmplător) a creat Dumnezeu pământul ăsta! Jumătate se scaldă în lumina soarelui în timp ce cealaltă jumătate se scufundă în lumea viselor. Și ca să nu se supere oamenii, tot Dumnezeu a învârtit pământul, ca să ajungă tuturor și lumina, și visele, la intervale regulate.

Oamenii, însă, nu au înțeles că pământul NU este al lor! Ci este o „locuință” temporară pentru trupul lor, supus trecerii dincolo. Și s-au gândit că ar trebui să-și asume proprietatea acestui pământ, cu acte și pretenții, cu aroganțe și minciuni.

Așa se explică de ce ne provocăm suferințe unii altora pentru lucruri care sunt trecătoare: petrol, pământ, ape, aur, păduri și toate câte mai sunt (încă). Ne omorâm între noi mai des și cu mai multă înverșunare decât  a făcut-o Cain la începuturile omenirii. Și mai grav, o facem în numele unei (false) credințe, într-un Dumnezeu care nu există! Nu în forma în care o vedem noi, nu în imaginea pe care i-am atribuit-o.

Mii de morți, alte milioane de oameni mutilați sufletește nu mai fac diferența între o jumătate, plină de soare, și cealaltă, plină de vise. Pentru ei ceasul s-a oprit, visele s-au spart, iar singurul lucru pe care îl mai au în viețile lor este durerea. Nu cea fizică, suportabilă, ci cealaltă. Câte întrebări or fi izvorând din glasurile lor mute : de ce? cu ce au greșit? când are să se oprească acest carnagiu? Cum par „suferințele” tale în oglindă? Nu ai ajuns în concediu, ți-a sărit o unghie, te-ai certat cu iubitul, ai picat bacul… Nu ai, oare, sentimentul, că îți e bine așa „rău” cum îți e, privind ce se întâmplă în lume? Și nici măcar nu e suficient de departe cât să poți considera că ești în siguranță.

În tot timpul ăsta, alți oameni, de pe altă jumătate de pământ, stau pe margine și își dau cu părerea despre teroriști, despre puteri, despre împărțirea lumii, despre cum ar trebui să fie ca să fie „bine”.

Nu vă lăsați păcăliți! Necazurile omenirii nu sunt doar ale omenirii, ci sunt ale noastre, ale tuturor. Nu poți crede că nu te vor atinge, că nu te vor afecta și că tu vei putea alerga fericit după Pokemoni închipuiți, la nesfârșit. Fiecare lucru pe care îl facem sau pe care NU îl facem, va avea consecințe asupra existenței noastre.

Vine sfârșitul lumii?

La intervale – regulate, aș spune – de timp, omenirea ține să-și amintească sieși că Dumnezeu s-a cam zgârcit când a fost vorba de creier. Pardon, să fiu corectă: de înțelepciune. Creier se pare că avem.

De secole de tot temem de clarvăzători și de înfricoșătoarele lor preziceri: vine sfârșitul, vine molima, ne arde focul, se deschide pământul să ne înghită, năvălesc extratereștrii, vin apele, se cutremură globul pământesc etc. Copil fiind, în priveam pe Nostradamus ca pe un fel de „ochi al lui Dumnezeu” și mă întrebam dacă el o fi fost ALES de le știe pe toate așa bine. Nu prea înțelegeam eu bine cum stau lucrurile: cum le știe, de ce nu le spune clar, să pricepem cu toții, de ce nu s-a ferit de lucrurile de are s-ar fi putut feri și tot așa.

Înțeleg că există o listă cu astfel de clarvăzători:

Screenshot 2016-07-16 13.44.09

(sursa)

Fundamental greșit, my dear Watson!

Cu toată forța lor „clarvăzătoare”, niciunul dintre ei nu cred că a putut anticipa repeziciunea cu care ne ducem la vale și nici inimagiabilele atrocități care se produc în fiecare minut al existenței în diferite colțuri ale Terrei. Tot ceea ce ni se întâmplă, este o consecință firească a lucrurilor pe care le facem sau, dimpotrivă, pe care NU le facem!

∗Nu ne mai ajunge pământul și ne luptăm el. Eu aș zice că e prea mult! Sau, mă rog, suficient pentru fiecare, dacă am păstra proporțiile în limita decenței.

∗Nu ne mai respectăm Dumnezeii! Nici pe ai noștri, nici pe ai altora.

∗Nu ne mai iubim semenii. Se pare că nici pe noi însine, măcar.

∗Nu ne mai pasă de ceea ce e în jurul nostru și nici nu mai mișcăm un pai să îndreptăm ceva, pe motiv că suntem prea mici ca să schimbăm de capul nostru.

Număram dimineață atentatele – pe cele mai mediatizate, că sunt mult mai multe de atât, mai ales în zonele înnegrite pa hartă de atâtea conflicte! (Sursa: Agerpres.ro)

  1. 11 martie 2004Spania: Zece bombe au explodat la Madrid și în suburbiile sale la bordul a patru trenuri, provocând moartea a 191 de persoane și rănirea peste 2.000.
  2. 7 iulie 2005Marea Britanie: Patru atentate sinucigașe comise simultan în trei rame de metrou și într-un autobuz din Londra s-au soldat cu 56 de morți și 700 de răniți.
  3. 18 iulie 2012Bulgaria: Cinci turiști israelieni au fost asasinați la aeroportul din Burgas, în urma exploziei unei bombe plasate într-un autocar.
  4. 7 ianuarie 2015Franța: Un atac terorist a avut loc la sediul publicației franceze de satiră Charlie Hebdo din Paris, Franța, fiind cel mai sângeros din Franța din ultimii peste 40 de ani. Douăsprezece persoane au murit și alte zece au fost rănite
  5. 13 noiembrie 2015Franța: Bărbați înarmați și atacatori sinucigași au comis un val de atentate la Paris, soldate cu 130 de morți și sute de răniți
  6. 22 martie 2016 — Belgia: 35 persoane au murit și 340 au fost rănite în atentatele teroriste care au avut loc la Bruxelles, în Belgia, pe aeroportul internațional Zaventem și în stația de metrou Malbeek aflată la câțiva zeci de metri de instituțiile europene.
  7. 14 iulie 2016Franța: Un terorist a intrat cu camionul în mulțimea care sărbătorea Ziua Franței, omorând 84 de persoane (plus alte 50 care încă se zbat între viață și moarte).
  8. 16 iulie 2016 Turcia: tentativă de lovitură de stat: 250 de morți și 1500 de răniți.

Cum mai poate ține pământul atâția morți? Veniți toți deodată, prea devreme!

Sfârșitul lumii? Este aici deja! Și nu l-a ordonat nimeni, nici măcar Dumnezeu, care și-a pus mâinile la ochi de atâta răutate și suferință.

Oare până unde vom merge? Până la…capătul lumii?

Ce-și doresc bărbații? Răspunsuri direct de la sursă

Provocare la ceas de vară (cu căldura aferentă la pachet): tu știi ce-și doresc bărbații? Hmmm… Adevărul că, în egoismul meu, nu m-am gândit niciodată că bărbații și-ar dori ceva. În cel mai (ne?)fericit caz, am presupus că și-ar doi un lucru sau altul ori m-am mulțumit cu ghicitul. Dar dacă tot veni vorba….

De la Adam și Eva…

…oamenii (= bărbații) își bat capul cu o întrebare similară: oare ce-și doresc femeile? Au făcut filme, au scris cărți, au filosofat pe marginea subiectului. Inutil, femeia rămâne un mister, iar ei, bărbații, găsesc motive de a se fofila când o mai dau în bară din când în când: „nici ea nu știe ce vrea, dom’le!”. Mda. De parcă atunci când e vorba de ei, e  simplu!

Și totuși…ne trebuie un răspuns. De preferat un răspuns care să nu pună paie pe foc în bătălia dintre sexe: bărbatul e așa și pe dincolo, dar femeia e…și mai și! Sau invers. Să lăsăm psihologii, psihanaliștii, misoginii și feministele cu treburile lor și să vedem ce zice omul „din popor”. Am decis, așadar, să mă duc direct la sursă și să-i întreb pe ei, pe bărbați: ce vă doriți, domnilor?

 Studiu de caz: Ce-și doresc domnii?

Am lăsat la o parte detaliile tehnice ale unui studiu de caz. M-am repezit la lista de prieteni și am lansat atacul: ce-și doresc bărbații? Scurt și năucitor, fără întrebări ajutătoare și fără timp prea mult de gândire, pentru acuratețea răspunsurilor! 😈

Ce am primit:

  1. Control. (Hmmm…Atât? Control? Fără…detalii? Ce, când, cum? Vina mea că am vrut „scurt și năucitor”!)
  2. Sex. (Probabil tăcerea mea a părut amenințătoare, așa că a apărut continuareaSex, mâncare, siguranțăȘi copii. Și libertate: an open relation. (Și eu care m-am ferit de prejudecata că bărbații vor doar sex! Da’ poate n-am nimerit eu bine persoana! Și ca să mai îndulcească răspunsul, mi-a servit două exemple…memorabile: Al Bundy și Seinfield! Pe bune? Că tot a menționat pe celebrul comediant: „Bărbații își doresc din partea lenjeriei lor intime aceleași lucruri pe care le cer unei femei: puțin sprijin și puțina libertate de mișcare.„)
  3. Nu știu ce-și doresc bărbații! (Îmi plac accesele de sinceritate!) Dar pot să spun ce-și doresc oamenii în general. (Zău?) Acceptare și iubire! (Cam zen domnul! Împăciuitor. Îl păstrăm!)
  4. Habar nu am! (Trebuie să recunosc că aici aveam pretenții! Trebuie lucrat la partea asta cu self-awareness!)
  5. ???? Grea întrebare! (Serios? Și ziceați că e greu cu femeile care sunt prea indecise, prea … Eh. Am așteptat jumate de zi și un răspuns. Se pare că subiectul încă se mai gândește.)
  6. ?! (Se pune drept răspuns și scărpinatul în cap???)
  7. O blondă creață cu********************* și un C Class 220 Kompressor. Și e un răspuns foarte serios! 🙂 (Recunosc că l-am întrebat cu teamă pe subiectul cu numărul 7! De aici și cenzura de mai sus. Apoi am căutat repede pe net „kompressoru’”, să nu par ignorantă! )

În acest punct al investigației am rămas fără energie: 4 răspunsuri de „nu știu” sau cu ezitări și doar vreo trei aproape satisfăcătoare, e clar că nu sunt făcută pentru studii sociologice!

Ce spun doamnele? 

Speranța mea au rămas tot femeile. Așa că am lansat aceeași întrebare în tabăra adversă. Dacă pe bărbați abia i-am putut convinge să spună ceva, pe doamne abia le-am potolit!

  1. Sex. (O coincidență de răspuns? Cenzurez restul conversației, de dragul decenței 😀 ) 
  2. Sex. Plus continua confirmare a sexualității lor. (Hmmm… Să mă îngrijorez? Că se duce naibii articolul!)
  3. Dracu’ știe! (Pfuai! Pe dânsul am uitat să-l întreb!) „Mămica” perfectă? (O întrebare retorică sau o afirmație nesigură?)
  4. Hmmm…își doresc să fie doriți, își doresc și ce ți-au răspuns bărbații (nu m-aș baza pe asta!), dar cred că, în principiu, e dorința lor de a fi indispensaibili; să se simtă că nu ne-am descurca fără ei...(apoi…uneori e chiar invers! 😈 )

  5. Sex. (Mă rog, era o expresie neortodoxă care se rezuma la sex 😀) Și bere. (Sprânceana ridicată cerea redresarea situației răspunsului.Atunci….își doresc familie cu o femeie de casă, dedicată și fidelă, care să-i facă copii și mâncare. (Ei, așa da! 😀 )

  6. Vor ca femeia de lângã ei sã se simtã neajutoratã 😄 (mãcar din când în când). Tare fericiţi sunt când simt cã ajutorul lor e indispensabil 😜  (Zice că l-a consultat pe consort pentru elaborarea acestui răspuns. )
  7.  Haha! Ești prea tare! (Nu eu, parol! Ăștia de la Cooperativă!Deci râd pe bune. Adică eu l-aș face pe categorii de barbați. Pe vârstă și pe nivelul de educație. No offense for some of them. (None taken! Decât, poate, că m-ai luat cu vorba și n-ai mai terminat categoriile!)

  8. Respect, appreciation, fun, love and sex. Does it answer your question? (Cam da. Dar…iar sex???)
  9. Libertate, discuții simple, pantofi care să nu le facă bătături (if you catch my drift!). Să știe că sunt admirați și iubiți (dar ca un fel de contract, să nu trebuiască să explice de 100 de ori asta și nici să ofere înapoi neapărat). Își doresc să își poată lăsa hainele murdare unde vor, să arunce șosetele fără să trebuiască să-i certe cineva să le pună în coșul de rufe. Să poată bea o bere bună seara, pe răcoare, într-o companie degajată. Să înțeleagă mai bine femeile…Să nu le fie atât de frică de teroriștii ăștia mici de copii. (Mno, ce înseamnă să ai studii de specialitate! 😀 )

  10. Dacă e să mă gândesc la al meu, își dorește să nu fie cicălit! ( 😈 Și? Îi iese? ) Iar material, cele mai noi/scumpe gadgeturi. (Mda, big boys!) Astea două sunt cel mai greu de bifat…pentru că de cicăleală sigur nu scapă (deci am anticipat!), iar pentru ce fluturi visează el, ar trebui să câștigăm la loto. 

În loc de concluzie

  • Nici bărbații nu prea știu ce vor, în genere. Poate dacă le-aș fi adresat întrebarea nuanțată, cu tot cu context. Dar nu asta a fost intenția mea.
  • Femeile și bărbații din cuplurile chestionate nu prea au răspuns același lucru. Dar va rămâne secret, ca să nu iscăm vreun tzunami amoros!
  • Femeile au chef mai mult de vorbă decât bărbații, și le place la nebunie să-și dea cu presupusul.

Totuși, există unele constante: siguranță, stabilitate, nevoia de a controla, de a emana masculinitate, plăcerea gadgeturilor. Așadar, asta trebuie să cauți când vrei să faci cadoul potrivit. Ceva dedicat bărbaților:

WS_Slider_957x457px-2.jpg

WatchShop.ro s-a repoziționat ca fiind singurul magazin online din România cu ceasuri și accesorii dedicat bărbaților. De aceea, nu ai cum să dai greș dacă vrei să-l mulțumești cu un dar deosebit, pe măsura sentimentelor tale pentru el. WatchShop.ro este destinația perfecta pentru doamnele care vor să se asigure că găsesc cel mai potrivit ceas pentru un barbat din viața lor!

ceas-citizen-promaster-sky-as4035-04e-116743

Arată cam bine, nu? Masculin, elegant și induce un sentiment de siguranță pe propriile forțe. Libertate de alegere (din 9000 de modele) și un plus de originalitate!

Nu îi putem neglija și pe subiecții anchetați mai sus. Dar pentru ei am alt mesaj:

Mi-aș cam lua un telefon. Ce să aleg?

Nu sufăr de mania telefoanelor de ultimă generație. Ba chiar aș putea spune că mă declar fidelă obiectelor pe care mi le cumpăr, în general. Rar le schimb, iar atunci când o fac, mă cuprind nostalgiile.

Cu toate acestea, prestația telefonului meu mobil – S3 – cam lasă de dorit în ultima vreme. Nu-mi dă de ales, decât să-i fac felul și să ne luăm adio civilizat, ca în reclama de la Orbit.

Da, știu ce veți spune!

  1. O relație trebuie întreținută. Am avut răbdare, credeți-mă! L-am ușurat de aplicații, l-am resetat, i-m vorbit frumos. Dar se pare că nu-mi răspunde cu aceeași monedă: îmi ia 5 minute să formez un număr, se blochează când ți-e lumea mai dragă sau se închide când îl apusă năbădăile.
  2. Telefonul nu trebuie să fie un lux, ci o necesitate. Este, corect! Lux ar fi dacă era îmbrăcat în aur, și împodobit cu vreo nestemată la modă. Lux era și dacă avea abilități total inutile pentru mine sau dacă prețul lui depășește logica achiziționării. Necestate este, însă, și când sună telefonul și, deși faci „slide” la dreapta, nu se întâmplă nimic, sau când arde să suni urgent și nu se mișcă niciun pixel.
  3. Ce făcea lumea înainte de era telefonului? Făcea foarte bine! Dar atunci salariul nu intra pe un card, ci îl primeai în mână și știai și cât și când ajunge. Nu făceai comenzi online, așa că-ți bătea poștașul la ușă cu colet cu tot. E drept că uneori e bine să iei o pauză  de la toată expunerea asta la beneficiile tehnologiei, dar de multe ori se pare că nu a încotro.

Cu ce îl înlocuim?

Acum, că a crăpat, am spus deja. Dar ce poate fi destul de eficient și rentabil ca să-l înlocuiască?

M-am declarat fan Samsung. Până când fițele telefonului meu s-au dovedit identice cu alte telefoane din aceeași gamă, astfel că nu se mai pune problema de ceva ce aș utea să fi făcut eu greșit îngijindu-l. Am tânjit după S6 o vreme, îl visam noaptea și era musai gold. la un pas eram să-l achiziționez, doar că bugetul alocat acestui moft nu prea se apropia de preț. În timp ce așteptam reducerile, vreo Vinere neagră sau ceva de genul, s-a întâmplat să aud povești horror cu telefoane Samsung, așa că am zis să mai căutăm.

IPhone. Hm… Ei, uite, ăsta mi s-a părut mereu telefon de fițe. Am ținut în mână unul singur, la un moment dat, dar nu am părut prea încântată de el. O fi fost ignoranță sau lipsă de clasă (?!), habar nu am, cert e că nu mi s-a năzărit niciodată că l-aș vrea.

Mai avem opțiunea LG G4. Aparent cea mai bună, până acum, mai ales că la aceleași caracteristici ca ale lui Samsung S6, plătesc mai puțin.

LG-G4-Beat-2.jpg

Ce vreau de la un telefon

1. Mai întâi, vreau să funcționeze foarte bine. Să nu se ducă naibii funcționalitatea când am de instalat o aplicație nouă.

2. Să aibă caracteristici decente:

  • Model procesor:  Qualcomm Snapdragon 808 cu X10 LTE Hexa Core 64-bit
  • Memorie RAM: 3 GB
  • Memorie internă 32 GB
  • Rezoluție:  2560 x 1440
  • Diagonala display: 5.5 inch
  • Rezoluție cameră: 16 MP
  • Cameră secundară: 8 MP

3. Să pot face și fotografii când se impune, clare și luminoase.

4. Să pot accesa internetul când am nevoie, mai ales în regim de urgență.

5. Să pot juca un joc-două, dacă mă plictisesc 😀 sau dacă vreau să mă relaxez.

6. Să mi-l permit!

Sfaturi? 

Prin urmare: ce telefon îmi recomandați? Aș prefera și argumente pertinente. După ce mă lămuresc, vine întrebarea următoare! 😀

Citatul de duminică (48) – Despre cumpărături

61109-happy-shopping-quotes

Ți se pune pata într-o zi pe o pereche de sandale. Nu știi ce te apucă, dar le visezi noaptea și te gândești cam cu ce le-ai combina, cam cât de bine s-ar asorta cu…Eh! Poate nu ar fi prea mare tragedia, dar ai făcut greșeala să le și probezi în magazin! Să te simți ușoară și …fashionable și zici: „Da! Pe astea le vreau!”

Ți-a expirat ziua de naștere și oricare alte zile în care ai putea deveni beneficiara vreunui cadou. Dar te consolezi: „Nu-i nimic! Pe astea mi le pot lua și singură!” Te gândești puțin cât să faci un calcul matematic apropo de economiile tale, dai din cap și zici „Batem palma!” Evident, numărul tău și culoarea ta nu mai există, pentru că ultima pereche, pe care tocmai ai probat-o, era deja adjudecată și nu se face să fugi după om prin magazin ca să-i smulgi cutia cu sandale! Scrâșnești din dinți și întrebi calmă ce opțiuni mai ai. Online-ul să trăiască!

Te duci acasă, arunci geanta pe fotoliu și intri pe net. Găsești nenorocitul de site, găsești și sandalele discordiei. Nu se găsesc cele de culoarea ta, dar merg și cele negre! Au și mărimea? Au! Selectezi orașul tău. Ghinion: sandalele nu mai sunt disponibile în orașul tău. Soluii? Da! Ți le trimit ei prin curier! Ce frumos din partea lor! Gata! Acum nu-ți mai scapă! Selectezi, bagi în coș, dai să finalizezi comanda. Numai bine: „la comenzi peste 99 Ron transport gratuit la plata prin transfer bancar”. Bun! Ce-i gratuit, e binevenit! Ratezi partea cu „transfer bancar” din propoziție și purcezi la comandă. Pregătești cardul de cumpărături, cauți codurile și, plină de entuziasm, dai să finalizezi. Dar site-ul zice că nu, nu-i cum vrei tu! Deci dacă vrei transport gratuit, musai să te duci la bancă, la ghișeu. Sau, îmi traduce un prieten, cu internet banking!

Stimate site!

Eu sunt un client simplu, nesofisticat. Eu vreau să pot cumpăra de la tine simplu și fără bătăi de cap! Eu nu vreau să-ți dau cinșpe lei pe transport, ca să plătesc ramburs un produs. Una că mi-ar fi ciudă să dau mai mult decât în magazin (deci decât face!) și apoi că nu-mi place să umblu cu cash (apropo de plata ramburs). Eu vreau să plătesc simplu, cu un card de cumpărături, tastând codul primit prin sms, procedură care durează 3 minute. Eu nu vreau să mă țigănesc cu domnul curier, care nu are mărunți la el, nu are rest sau nu are chef să caute. Poate eu vreau să plătesc în 12 sau 24 de rate cea ce cumpăr de la tine, că de aia mi-am luat card de cumpărături! (Pentru asta și ca să mă laud când deschid portofelul că am carduri multe. Și goale. Da’ nu știe nimeni detaliul ăsta!)

Prin urmare, stimate site, ca să cumpăr de la tine, tu mă pui să stau la rând la ghișeu (unde oricum plătesc 4 lei de transfer) sau să folosesc un serviciu pentru un card care pe mine nu mă avantajează (Internet Banking) sau să dau cinșpe lei pentru serviciul de curierat, când tu ai magazin în orașul meu și oricum livrezi regulat marfă. De aceea, dragă site online, eu am să renunț la sandalele mele de vis și la serviciile tale de r…!

Mișcarea face bine! Parol!

Nu știu alții cum sunt… 

Eu am fost mereu contra cronometru. Cel mai probabil, o moștenire de la mama, un ADN activ, care a reușit să fenteze partea ardelenească primită drept zeste genetică de la tata. Toate se desfășoară în ritm alert – unii ar zice că e PREA alert și că țin pasul destul de greu.

Tata, însă, a fost mereu cel care ne-a împins să facem mișcare. Ne-a trimis la antrenamente de mici – eu la baschet, sora mea la gimnastică – insistând că „așa e sănătos”. La un moment dat constați că microbul „se ia”, că odată ce ți-a intrat în sânge, nu ai încotro și trebuie să-i satisfaci organismului nevoia de a face sângele să circule prin vene.

Să ne mișcăm, zic!

Am început cu baschetul, în clasa a doua. Din clasa a cincea am cunoscut pe unul dintre cei mai buni profesori din viața mea, domnul profesor Florescu. Îi plăcea extraordinar de mult să lucreze cu copiii și să facă mișcare. O combinație norocoasă pentru mine! Sper să-i dea Dumnezeu sănătate, pentru că eu nu aș putea să-i mulțumesc niciodată pentru felul în care a contribuit la formarea mea. Din clasa a cincea am devenit eleva lui, în echipa de volei a școlii, activitate pe care am continuat-o și pe parcursul liceului căci domnul profesor era neobosit și își petrecea zilele de sâmbătă jucând volei cu noi și cu alți elevi din alte generații.

M-am trezit „om la casa mea”, cu meserie și cu responsabilități. Așa că a trebuit să găsesc alte modalități de a face mișcare. Mi-am cooptat elevii, provocându-i la meciuri de baschet din când în când, deși activitatea nu avea nicio legătură cu ceea ce lucram la școală. Mă bucură de fiecare dată când își amintesc de clipele astea și mă sună pentru o nouă provocare!

Apoi am descoperit alergarea de seară. Sau de dimineață. Sau de oricând, alergare să fie! Singură sau cu prietenele, în ritmul propriu, cât să simt adrenalina și să mă răcoresc de toate „păcatele”.

10303465_638807736214998_3742350459119190076_n

Partea frumoasă este că mereu apare câte ceva care să te animeze și să te facă să treci la etapa următoare. Așa au apărut competițiile! Semimaratonștafetă!

 

Viața îți arată că nu ai cum să te plictisești! Am cunoscut oameni, am aderat la idei și proiecte și așa m-am trezit prinsă în evenimentul „Alerg pentru spitalul copiilor”. E uimitor cât de multă lume este dornică să facă un bine altora și să-ți facă bine lor înșiși:

Când te întrebi dacă „o mai fi ceva dincolo de asta”, apare altă oportunitate: Zumba fitness! Și apoi alte idei, alte proiecte, alți oameni frumoși:

11954702_893724674056635_1867959291313926144_n

Mai punem la socoteală drumețiile? Le punem!

 

Mișcarea – „ a family matter”

Trebuie să aibă cine să-ți țină hangul, nu? Consortul musai să aibă aceleași preocupări – hobby pentru o viață sănătoasă. Așa că ne-am înhămat împreună la treburi serioase:

Pe principiul „așchia nu sare departe de trunchi”, am încercat să creștem copilul cu aceeași dragoste pentru mișcare. Cu modelul tatălui – participant la maratoane, semimaratoane și crosuri – și cu obsesia mamei pentru mișcare, ne gândim că trebuie să crească sănătos și…„mișcăcios” 😀 Ne-am antrenat împreună:

Și…a primit și el medalii!

Pare distractiv, nu?

Chiar este! Iar sentimentul de după e… priceless!

Un festival de sport?

Pe tine ce te împiedică să faci mișcare? Nu știi de unde să începi? Uite o idee:

MFB-brasov-2016-poster_A2

Da!

Cea mai mare oră de sport. Acesta se întinde pe parcursul celor trei luni de vară, în 3 oraşe din România (Bucureşti, Braşov şi Mamaia), cu câte 12 ore în fiecare oraş.

După ediția din București, caravana ajunge la Braşov pe 9 iulie. Iubitorii sportului, ai mişcării vor ocupa Piaţa Sfatului, timp de 12 ore, pentru a lua parte la cea de-a șasea ediție a evenimentului Cea mai mare ora de sport”.

 Festivalul va avea loc în intervalul 9:00 – 21:00 și va cuprinde:

  • Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni instructori din ţară şi din străinătate: RealRyder- biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp şi Shooting Gate pentru pasionații de fotbal.
  • Kids BikeSchool – zonă specială de poligon pentru copii, unde cei mici vor învăța, alături de instructori specializați, tehnici de mers pe bicicletă și reguli de circulație și de siguranță în trafic.
  • Crosul caritabil UpDown Run, cu două probe, în buclă cu start în Piaţa Sfatului:
  • 4 km, pentru cei care vor să descopere bucuria alergării,
  • 7km, cu 340m diferenţă de nivel, pentru alergatorii de cursă mai lungă şi care nu se tem de înălţimi şi căţărări.

Cea mai mare oră de sport este un festival de fitness și sport, pus în scenă de smartatletic şi GetFit pentru Dolce Sport şi Telekom Romania, în parteneriat cu Asociația Șapte Scări, din Braşov. Parteneri: Aqua Carpatica, Ciuc Natur Radler, Eisberg.

Pune-te în mișcare și…Good speed! 🙂

Un ceai, vă rog!

„În fiecare ceaşcă de ceai există câte o călătorie imaginară.”

Catherine Douzel

Dacă am avea răbdare să ascultăm, chinezii ne-ar învăța că a bea ceaiul este o artă.

Chayi  = „the art of drinking tea”

Ne-ar învăța că, dincolo de valențele lui vindecătoare de trupuri, există altele, mult mai profunde, acelea vindecătoare de suflete. A bea un ceai este semn al respectului pe care îl porți celui de lângă tine, este o modalitatea de a-ți cere iertare, de a-ți arăta recunoștința sau de a celebra un moment esențial al existenței.

Dacă am avea urechi să ascultăm, englezii ne-ar învăța că a bea ceaiul la ora 5 este un ritual necesar și indispensabil. Este un semn al eleganței și rafinamentului, de aceea, există o etichetă pe care englezii o respectă când vine vorba de a bea ceaiul. În același timp, marchează momentul de liniște și de relaxare.

5f1cfb16e3c3f62e864e30e8079d03d7

(sursa foto: Pinterest)

Dacă am fi…

…dincolo de barierele timpului și spațiului, ți-aș pregăti ceașca de ceai cu finețea pe care o presupune întregul ritual. Aș alege ceaiul negru cu vanilie, pentru că este unul dintre cele mai vechi ceaiuri aromate. Ar reda contrastul puternic dintre noi: vanilia delicată și senzuală, cu mireasma inconfundabilă, pe de o parte, și puterea ceaiului negru, de a distruge răul, de a alunga slăbiciunile, de a întări. Ar fi băutura delicioasă și parfumată, perfectă pentru o seară răcoroasă de vară, pe veranda plină de flori.

Pentru mine, aș alege un ceai Rooibos cu lemn dulce și căpșuni. Aș savura gustul lemnului dulce amestecat cu iarbă neagră și cu delicatețea gustului de căpșuni. Mi-ar trezi simțurile, mi-ar liniști temerile, mi-ar aduna gândurile.

Nici nu ar trebui să folosim cuvinte. Am sorbi fiecare picătură, privindu-ne și lăsându-ne pradă senzațiilor. Am închide ochii pentru câteva clipe și apoi i-am deschide cât să se întâlnească cu stelele și să le zâmbească.

Un ceai bun este acela care ascunde esențe puternice și trezește simțurile. Un ceai bun, este acela care te poartă dincolo de ceașca în care îl servești, într-o călătorie imaginară către sine. Singur sau cu cel care îți împărtășește gustul.

5 motive să alegi Ice Tea by Arta Ceaiului

  1. E 100% natural! –  contine doar bucăți de fructe și frunze de ceai;
  2. Nu îngrașă! – îl poți prepara fără zahăr sau poți adăuga o cantitate mică de miere sau îndulcitor natural;
  3. Ai de unde alege! – apare într-o gama largă de arome, în combinații inedite de fructe “autohtone”: căpșuni, fructe de pădure, mere, pere sau fructe exotice: mango, ananas, papaya, portocale roșii, banană.
  4.  Răcorește și/sau energizează!- se poate consuma atât în varianta fără teină de către copii sau cei care vor să reducă conținutul de cofeină consumat, cât și în varianta cu teina, pentru cei care vor să se și energizeze în timp ce se răcoresc.
  5.  Simplu de preparat! – ai control total asupra intensității gustului și poți să-l iei peste tot cu tine într-o cană de tip termos.

Un ceai pentru fiecare! Ți-ai stabilit preferințele?

Citatul de duminică (47) – Despre copilărie

„Călca de parcă ar fi vrut să muște pământul. Îi era foame, îi era sete, îi era dor de dealurile ei îmbrăcate în romaniță, de pădurile cu aluni, de izvoarele pitite ce o strigau susurând. Se-ntorcea. Plecase o copilă cu sânii abia mijiți, cu picioarele subțiri și genunchii zdreliți.  Se-ntorcea o femeie-pasăre, ce uitase cum este să-ți întinzi aripile și să zbori. Purta în ochi urmele furtunilor, avea genele zdrențuite și obrajii supți. Nu mai era la fel de frumoasă, semăna cu o stâncă. Nici părul nu i se mai vălurea pe umeri, îl purta tuns scurt, dat după urechi. Vocea în schimb îi rămăsese aceeași.”

Dincolo de cortină – Gabriela Hornoiu

Astăzi m-am retras într-un colț al existenței, acolo unde nu intră nimeni neinvitat, unde pot să mă întorc în timp și pot să fiu cine vreau…M-am învelit cu cerul și am făcut un pact cu soarele: că n-o să-i strepezesc razele, dacă mă lasă și pe mine sub aripa lui.

Mi-am întins cearșaful alb în iarba uscată de soare, adulmecând mirosul copilăriei mele. Zumzet de albine, cântec de greiere… M-au vizitat o furnică și un cosaș, iar un stol de berze au desenat cercuri în alb și negru. În rest, liniște, multă liniște.

20160703_095303

Mi-am închis ochii și mi i-am acoperit cu pălăria de soare, dar e ca și cum am trecut poarta dincolo, pe tărâmul pierdut, spre scăldatul în Trotuș, sprea ulița cu năzdrăvănii, spre câinele care ne-a marcat copilăria, spre primul sărut… Nu am știu că Valea Plângerii are gust! Amar ca pelinul!

Deasupra tuturor lucrurilor care mi se perindă prin minte acum, se înalță bunicii…Bunicii mei dragi, pe care m-aș dori atât de mult să-i mai văd o dată! Să mai pot sta lângă ei cum obișnuiam…să simt din nou mirosul casei unde mi-am petrecut atâtea zile frumoase…Trandafirii bunicii de pe alee, cărarea spre fântână, merii încărcați, zarzărul de-o vârstă cu mine…

Unde ești copilărie? Unde te-ai dus? De ce nu te întorci, măcar o clipă, cu fața spre mine? Nici măcar nu am apucat să-mi iau rămas bun…nici de la tine, nici de la ei…

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte