Rudia nu iubește. Nu-i plângeți de milă! Nu e ca și cum ar suferi de vreo boală incurabilă, căci nu mai este cazul. E o altă bătălie cu morile de vânt pe care a câștigat-o prin abandon (al ei) în runda…Nici ea nu mai știe în care rundă. Dar asta e altă poveste. Neinteresantă.
Îi place sau nu, Rudia trăiește într-o lume în care oamenii se automutilează sufletește, după principiul „de bună voie și nesilit(ă) de nimeni”. O lume în care sentimentele sunt fie prost interpretate (spre deloc), fie călcate în picioare cu bună știință. Și asta nu are nimic de a face cu a fi bărbat sau femeie, cu bătălia absurdă între sexe. Am cunoscut bărbați sensibili care și-au abandonat orice urmă de orgoliu prostesc ca să demonstreze că pot să facă o femeie fericită. În egală măsură, am cunoscut și femei care au călcat ele însele în picioare (cu tocuri de 15) și au făcut terci orgoliul masculin al partenerilor lor. Cu toate acestea, dacă ar fi să ne luăm după statistici, în majoritatea cazurilor, cel puțin la suprafață…de la bărbați „vine ploaia”…
Și acum să revin la povestea cealaltă…despre care am aflat întâmplător. Și zic așa:
Prostule! Femeia asta te iubește! Se vede pe chipul ei, în vocea ei, se vede din felul în care îți pregătește micul dejun sau îți calcă o cămașă, din vorba bună pe care o găsește de fiecare dată când ajungi obosit și nervos. Clasic, nu? Să particularizăm! Femeia asta îți crește copilul ca și cum ar fi al ei, cu toate problemele incluse în pachetul promoțional! Probleme emoționale grave ale unui copil care, în plus, și-a pierdut și mama la o vârstă la care nu înțelege prea bine de ce. Nu doarme nopțile ca să stea cu el, îi dă tratamentul la timp, merge cu el pe la specialiști și învață să-l înțeleagă. Și tot femeia asta, și tot din dragoste, îți mai face unul, al vostru, fără să facă diferențe între copii. Nu are nopți liniștite, nu are timp pentru ea, se sacrifică, dar nu pentru că i-ar cere cineva să facă asta și nici pentru că se simte bine în postura de martir, Ci pentru că te iubește, idiotule, și a ales să trăiască o viață alături de tine.
Când ai devenit o brută? Când ai început să-i vorbești urât în fața copiilor voștri? Când ai încetat să-i mai accepți mângâierile pentru că ești prea obosit, orgolios, sătul de ale tale? De ce oare, pare că ai lovi-o de fiecare dată când îi vorbești?
Și într-o zi, ea se satură și pleacă. Pur și simplu. Își ia copilul, îl sărută cu lacrimi în ochi pe celălalt, care iar nu înțelege de ce a mai pierdut o mamă, și pleacă! Nu-i ajung banii, nu știe unde va sta, nu știe cum și dacă se va descurca, dar îi e clar că nu mai suportă să-i calci în picioare mângâierile, suferințele, sentimentele, eforturile…
Iar tu? Mutarea e a ta. Și ești în șah.
„Își ia copilul, îl sărută cu lacrimi în ochi pe celălalt, care iar nu înțelege de ce a mai pierdut o mamă, și pleacă!”
Te ia cu fiori. Of!
ApreciazăApreciază
Dap! Cu atât mai mult cu cât e adevărat…
ApreciazăApreciază
Eram convinsă că e adevărat la câtă revoltă e în spatele cuvintelor tale…
ApreciazăApreciază
Știi…eu mă gândesc așa: nu mai vrei pe cineva în viața ta, găsește o soluție. Dacă despărțirea/divorțul/separarea reprezintă o soluție, perfect! dar nu șterge podele cu ea! Și ai în vedere și alinarea suferinței celor nevinovați!
ApreciazăApreciază
E mai dureros decat orice altceva am citit la tine. E sfasietor! Bietii copii nu au nici o vina si, cu toate astea, sufera cel mai tare… Ei nu au puterea adultilor, nu cunosc viata si nu pricep ca exista si zone intunecate pe drumul asta… 😦
ApreciazăApreciază
Da… Pe mine m-a revoltat tare povestea…
Oameni ca ăsta…zău dacă nu merită biciuiți!
ApreciazăApreciază
Uneori nu e nici vina adultilor, ci a dragostei care pleaca si nu vrea sa priveasca in urma. Si unde dragoste nu e, nimic nu e…
ApreciazăApreciază
dragostea asta…nu e o entitate…sigur că e vina adulților. Nu zice nimeni să nu pleci de nebun să-ți cauți fericirea, dar nu să o clădești pe nefericirea altora…cu atât mai puțin a copiilor tăi. Și cât de puține lucruri sunt necesare pentru dramul ăla de fericire…
ApreciazăApreciază
Cred ca fiecare relatie are particularitatile ei si uneori nu putem vedea unde este dreptatea nici daca suntem direct afectati. Eu doar generalizam…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Normal că există particularizări, am înțeles bine ce zici 🙂
Uneori mă gândesc că e nedrept ce se întâmplă celor care chiar simt curat… Și nu faptul că dragostea poate să nu mai existe…cred că e firesc să se întâmple asta la un moment dat, ci felul în care alegem să rezolvăm situația…
ApreciazăApreciază
Cand nu mai e suficienta iubirea, cand se simte din ce in ce mai acut lipsa oricarei urme de intelegere, respect, apreciere, chiar e nevoie de gesturi definitive. De cele mai multe ori foarte putine dintre noi avem curajul sa la facem. Copiii nu sunt vinovati si sufera intr-adevar de pe urma hotararilor celor mari… Cu toata revolta ta, se simte si o mare sensibilitate. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
Da, e nevoie de gesturi definitive când situația devine insuportabilă. Numai că sunt și acestea condiționate de alte contexte, din păcate… Sau sunt anihilate de teama de a nu rămâne singur…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De cele mai multe ori da, sunt tot felul de contexte, de amanari, de anihilari. Teama de a nu ramane singur, speranta ca situatia o sa fie mai buna, sa ia un alt fagas, multe, dar cand doare atat de mult incat simti ca nu te mai poti ridica, atunci, cred ca atunci, in al doisprezecelea ceas, se rupe ireparabil ceva. Si de cele mai multe ori copiii ne dau puterea de a merge mai departe…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da. Cred că ei sunt punctul de sprijin și, în același timp, liantul. De aceea e și atât de grea ruperea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna ziua,
Mai este o singura zi in care va puteti inscrie in cel de-al doilea concurs pe BlogHub.ro . Premiile sunt urmatoaele : 100,75 si 50 de euro, asa ca va asteptam sa le castigati.
Link-ul concursului : http://www.bloghub.ro/concurs-publicare-anunturi-in-ziare-locale-c5.html
Bitu Mihai,
SEO – Mediapress Advertising
ApreciazăApreciază
Audiatur et altera pars!
ApreciazăApreciază
🙂
Hm…
E drept că din afară lucrurile se văd mereu altfel și că există mereu și a doua versiune… Pentru mine, însă, ea devine fără valoare în momentul în care tu, ca bărbat, deschizi gura ca să înjuri pe mama copiilor tăi…
ApreciazăApreciază
..mi-ai atins sufletul şi nu pot decat sa ma gandesc la toti patru, poate reuşesc sa inteleaga, măcar acum in ceas de rascruce, ca nimic, dar nimic nu poate inlocui ceea ce i-a făcut odinioară sa se adune intr-o familie, şi aici mă gandesc la adulti, normal. Divortul, separarea sunt solutii, dar vad zilnic cum, după un timp, in care işi hranesc orgolii şi frustrari pasagere, realizează că nimic nu poate inlocui o dragoste adevarata. Imi pare rau pentru copii, pentru ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da…
au găsit o soluție de compromis… Ea a acceptat-o…el…nu s-a schimbat 😦
ApreciazăApreciază
..trist in cazul asta…
ApreciazăApreciază
da…exact… 😦
ApreciazăApreciază