Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: martie 2015

Blogmeet-ul face bine (și) la ten!

„Să ne-ntâlnim!” – zice Anca. Anca este o mămică fericită cu un blog înfloritor și cu minte sclipitoare. E plină de idei. Toate bune! Și are inițiative. Știe să organizeze un Blogmeet așa, ca între fete! Să fim în trend. Că tot numai oltenii ăștia se laudă cu întâlnirile lor, de mă rodea invidia. Așa că am zis „Da”. De fapt, asta a citit ea pe FB. Eu strigasem: „Daaaaaa!!!”

Vineri, ora 14 trecute fix. Pe lista de confirmări…nimeni cunoscut, așa că mi-au trecut câteva gânduri prin cap, cum se obișnuiește înainte de un blind date. De aceea, am avut grijă să plec destul de devreme, ca să ajung la timp și să fac o impresie bună. Vremea, însă, nu a fost chiar…eco-friendly, prin urmare, s-a pus pe plouat. Peste părul meu proaspăt aranjat. A trebuit să mă despart de mașină mai departe decât m-aș fi gândit, după un ocol destul de semnificativ în încercarea de a identifica un loc mic de parcare. Prin urmare, a trebuit să apelez la „sfertul academic”, intrând ușor stingheră în minunata locație de la Caffe Mignon Pasticceria.

blogerite-din-bacau-blogmeet

Două fete minunate stăteau de povești la o masă: Anca și Elena. Elena mi-a părut de la început delicată, calmă, o fire foarte calculată. Apoi am descoperit că știe mult mai multe decât mine despre ceea ce înseamnă „blogging-pe-bune” și că este pasionată de ceea ce face. Și-așa am fost trei. La început, mai stinghere, apoi din ce în ce mai vorbărețe. Și… a apărut Roxana :-), cu ochii ei uimitor de frumoși și luminoși. Roxana e pasionată în primul rând de fetița ei – deosebită prin felul ei de a fi, prin numele special pe care îl poartă și prin felul în care o face pe Roxana să se simtă. Din acest moment tăcerea s-a rupt definitiv 😆 În locul ei s-au instalat voia bună, glumele și râsetele.

Apariția Adinei a fost spectaculoasă. Mai întâi pentru că mi s-a înfățișat femeia cochetă, de o eleganță controlată și totodată naturală. O femeie inteligentă, cu principii și valori proprii, sigură pe ea, dar în același timp având un deosebit simț al umorului. Apoi pentru că a venit cu surpriza: cutia magică de la Alice Cosmetics, pentru femeile care se respectă (fond de ten și lac de unghii Seventeen, pila de unghii ), plus minunata loțiunea micelară pentru ten sensibil de la Bioderma. În loc de fundiță, cadoul a fost însoțit de o scrisorică de suflet, ceea ce i-a dat o notă personală.

IMG_0080

Lângă mine a stat Andreea, puțin mai timidă și tăcută. Tocmai pentru că a stat lângă mine, am putut să-i admir în voie mâinile. A om bun și blând. A zâmbit mereu discret, mai puțin curajoasă, dar nu mai puțin bucuroasă de ceea ce s-a întâmplat acolo în cele câteva ore.

21167_10205036219338684_1051906956805708568_n

Nu a fost deloc cum m-am așteptat, ci infinit mai relaxant. Totul a curs natural, iar la final nu s-ar fi gândit nimeni că nu ne cunoșteam dinainte. Am pus țara la cale, am râs mult, am vorbit și mai mult, vrute și nevrute, lucruri serioase, dar și mai puțin serioase. Am constatat că ne unește pasiunea comună pentru scris, deși fiecare are stilul ei, iar subiectele abordate sunt diferite.

Dragile mele, mă bucur că v-am cunoscut! 🙂 Pentru că știu că nimic nu este întâmplător. Și mai știu că acest blogmeet a fost doar primul episod dintr-o serie ce se anunță interesantă, palpitantă, provocatoare. 🙂

Fiecare om, dacă este atent, are în viaţă o întâlnire care îl marchează, poate chiar mai multe.

(Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim)

Reclame

Citatul de duminică (10) – Despre regrete

Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!

Ileana Vulpescu

Ne plângem că viața e doar o rutină. Ne plângem că nu ni se întâmplă nimic miraculos sau ieșit din comun. Ne plângem că facem greșeli și apoi ne umbrim zilele cu regrete inutile și dorințe stupide. Căutăm formule magice de dat timpul înapoi. Și după ce îl pierdem cu astfel de lucruri fără noimă, constatăm că l-am irosit pentru utopii.
Să-ți pară rău de o experiență a vieții tale e ca și cum ți-ai nega bucata aceea de existență. Ceea ce înseamnă că ai pierde o lecție importantă pe care se presupune că ar fi trebuit să o înveți tocmai din ea.
Cerem cu insistență să simțim că trăim cu adevărat, iar când se întâmplă în cele din urmă, suntem incapabili să ne recunoaștem propriile trăiri.
Dacă mâine aș lua viața de la capăt...” – ei, bine, nu se poate. Viața nu are capăt și nu s-a inventat butonul de rewind. Iar dacă s-ar putea, cu siguranță construcția ta te va îndrepta spre exact aceleași alegeri. Așa că obișnuiește-te cu ideea și profită de fiecare clipă care se naște de acum încolo. Pentru că nu se știe dacă peste ceva vreme nu te vei trezi din nou regretând că nu ai trăit-o cum ai fi vrut. Iar clipele sunt numărate. Cineva le-a împărțit cu mare grijă, chiar dacă, uneori, cam nedrept. Există doar două opțiuni:

  1. să-ți pierzi vremea uitându-te spre cer cu pumnii încleștați, cerând socoteală și așteptând să se întâmple ceva
  2. take it and make the best of it (profită de ceea ce ți s-a dat!)

Regrete? Nu-mi sunt îngăduite. Viața este o sumă a alegerilor pe care le-am făcut la un moment dat. Iar ele, alegerile astea, bune sau proaste, m-au adus până aici.

Tu?

Nu sunt un geniu. Ce pot să fac?

Aș putea să visez. Să visez frumos!
În fond, cred că este condiția esențială ca să te califici în cursa pentru genialitate.

Nu există geniu fără un dram de nebunie.

Aristotel

Uneori, ideile bune se nasc din nevoile oamenilor, diverse și mai mult sau mai puțin ciudate. Alteori, ideile sunt rezultatul unei erori neregretabile. Dar adevăratele idei geniale sunt simple străluciri de moment. Fericit acela care a experimentat cel puțin o dată în viața sa o astfel de strălucire!

Tehnologia a devenit mai mult decât un lucru necesar. Iar oamenii se întrec în a inventa diferite lucruri care să le facă viața mai ușoară. Telefonul este una dintre invențiile geniale de-a lungul timpului. Telefonul mobil, însă, este una și mai genială! (sic!) Iar aplicațiile pentru telefonul mobil sunt expresii ale genialității fără limite de timp și spațiu, reflectând preocuparea oamenilor pentru perfecțiune.
Există aplicații pentru aproape orice lucru care ți-ar putea trece prin minte:

  • aplicația pentru bărbații uituci care nu țin minte zilele logodnicelor lor;
  • aplicația care simulează spartul bulelor din ambalajele pentru electronice;
  • aplicații care te înregistrează vorbind în timpul somnului;
  • aplicații mai serioase, care te ajută, de pildă, să primești ajutor medical specializat în caz de urgență;

și altele, care mai de care mai trăznite sau care mai de care mai utile.

Ar mai fi ceva de inventat?

Cu siguranță! dacă omul s-ar fi oprit după fiecare invenție genială, am fi rămas la stadiul de imediat după descoperirea focului.

Aș putea EU să inventez o aplicație genială? 

Nu am de unde să știu încă. Dar dacă aș fi capabilă, aș inventa o aplicație care să citească gândurile. Ale mele, pentru că pe ale altora ar fi indecent și imoral să le invadez. Cu precăderea seara înainte de culcare, când este momentul cel mai prolific în ceea ce privește ideile creative. Aș conecta telefonul mobil cu sistem de operare Android la căștile speciale, le-aș introduce în urechi și aș apăsa pe butonul de start. Tot ceea ce mi-ar trece prin minte la ora aceea, ar fi citit de aplicație și apoi convertit într-o formă descifrabilă, probabil un Word. Așa, nu aș mai pierde nicio idee prolifică, iar scrierile mele pe blog sau pentru cărți ar avea, în sfârșit, substanță. Evident, aplicația ar putea fi îmbunătățită în timp, iar „draftul” s-ar putea auto-corecta după niște filtre prestabilite, iar în final, publicat pe platforma blogului. Aș scrie infinit mai mult, aș recupera din timpul pierdut și nu aș mai simți că pierd lucruri esențiale ce ar putea fi valorificate.

Dacă aș fi un geniu, cu siguranță aș fi unul bogat!

descărcare

Pentru că un geniu este nimic fără o oportunitate care să-l ajute să-și valorifice genialitatea. Iar cum epoca modernă se întrece în a oferi posibilități, rămâne doar o chestiune de finețe care să te departajeze de ceilalți și să te ducă pe culmile gloriei. UTOK a înțeles cel mai bine acest lucru, astfel că provoacă mințile luminate la un concurs de imaginație, cu beneficii directe: €2000 pentru cea mai bună aplicație destinată telefoanelor mobile cu sistem de operare Android.

Eu nu sunt un geniu, dar poate tu ești! Așa că ambalează-ți ideea frumos și trimite-le-o lor. Concursul “Be Tomorrow’s App Genius” se va desfasura in perioada 3 martie – 26 aprilie 2015. Dacă este cu adevărat genială, te vei bucura tu pentru premiu, dar ne vom bucura și noi de ea.

Să aibă și Partenerul o zi a lui!

Oamenii vor să aibă parteneri la suferinţă, şi admiratori, la succes.

Octav Bibere

Introducere

Omul este o ființă socială! Dintre toate viețuitoarele create de Dumnezeu, omul este cu siguranță cel mai vulnerabil și cel mai neajutorat. Indiferent cât de bine se descurcă în general, vine un moment în viața lui când nu poate duce la bun sfârșit un lucru de unul singur. Așa a apărut Partenerul! Cineva cu care să împartă bunele, dar mai ales belelele relele, cineva care să facă măcar jumătate din muncă, cineva care să-i asigure un backup suficient de solid într-o împrejurare catalogată drept „de criză”.

Cum să poți organiza o competiție importantă fără parteneri? Asta ar fi ca tortul fără cireașă! Cine să (te) susțină? Cine să (te) promoveze? Cine să popularizeze? Pe umărul cui să plângi sau…pe cine să-ți verși năduful? Desigur, pe bietul partener!

Dacă ai curiozitatea să dai „căutare” despre rolul partenerului, găsești câteva chestiuni foarte relevante. Dar ca să le descifrezi mai ușor sau mai bine, ai nevoie de tătuca Chomsky, pentru că orice text are un substrat și orice suprafață are…adâncimea ei. Așadar, zice la carte că:

  • partenerul deține o vastă și relevantă  experiență (structura de adâncime zice de fapt: ce bine că e cineva care știe ce trebuie făcut!)
  • partenerul se va implica în activitatea de vizibilitate (traducere: trebuie să mă ridice cineva pe umeri, ca să mă văd mai bine în poză!)
  • partenerul se va implica în activitatea de informare (din gama: dacă nu știu ceva, sun un prieten)
  • partenerul se va implica în activitatea de publicitate (practic, cineva trebuie să țină camera de luat vederi și microfonul când am ceva de zis)

De ce?

Ar fi nedrept să-l lași uitării când te cuprinde febra succesului! De aceea, este esențial să faci ceva pentru partener! De ce să nu-i organizezi o zi specială? Există „Ziua Mondială pentru Orice”! De ce să nu aibă și Partenerul una? Evident, nu orice partener, ci Partenerul SuperBlog. Mai ales că la ultima ediție, stimabilul Hitler SuperBlog a ieșit cam șifonat la final, vărsându-și nervii pe toată lumea:

Când?

Obligatoriu de două ori pe an! Adică exact atunci când nevoia memoria ne trage de mânecă, la final de competiție, ca să cinstim și parteneriatul, fără de care socoteala din târg s-ar alinia cu greu celei de acasă! 😀 Fotor0324211326 Așadar, Ziua Partenerului SuperBlog – de primăvară și Ziua Partenerului SuperBlog – de iarnă. Îi cinstim semestrial, ca să întărim relațiile cu partenerii! De bloguială, zic! Să fie și pentru cei care iubesc iarna și pentru cei care caută căldura. Prima să fie pe 4 aprilie, ca de început de sezon mai cald, la sfârșit de Spring SuperBlog. Cea de a doua pe 13 decembrie, ca să alunge toate vorbele grele duhurile rele adunate după un șir interminabil de probe.

Cum?

Cu cântec și voie bună, cum altfel? Cu surle și cu trâmbițe! Cu mâncare și băutură! Cu oameni buni și vrednici! Zilele astea mondiale trebuie să aibă o cauză nobilă. Iar Partenerul SuperBlog susține una dintre cele mai nobile cauze:

Să se scrie corect!

Să se scrie bine!

Să se scrie creativ!

Să fie ziua lor, zic, dar dacă tot sunt parteneri, să contribuie! Că dacă i-ai lăsa pe margine pe partenerii media și pe bloggerii parteneri, s-ar simți dați deoparte, așadar, implicare, după ceea ce știe și poate să facă fiecare!

Partenerul 1. Să dea de veste în țară/ că-i rost de Ziua Mondială!

Partenerul 2. Să publice la catastif/tot ce-i nou și inovativ!

Partenerul 3. Să creeze repede ecou/prin unda de la radio!

Partenerul 4. Să facă o fotografie/ca să rămână ziua vie! 10407764_10205360252906538_3180449776789336155_n Partenerul 5. Să ne vedem mai repejor/cu toții la televizor!

Motiv de petrecere avem, organizarea merge strună, așteptăm prima aniversare: 4 aprilie! 🙂

Disclaimer:

Această postare este un pamflet! Rugăm tratarea ca atare. În esență, știm foarte bine că partenerii sunt importanți indiferent de domeniu:

A partner’s different perspective is valuable, but the very fact that it is different means that it will require work, humility, time, and resources to incorporate that perspective. At times, this will require checking one’s pride at the door.”

― Ron Garan

…………………………………………………………….

Astfel, am încheiat timid competiția Spring SuperBlog 2015. 🙂

Descântec pentru curățat de…Farmece

De câte ori vine rândul la făcut curățenie, pe Rudia o ia o durere de cap! Și de aici se duce naibii tot ritualul de purificare a locuinței. Orice planificare devine nulă, iar strădaniile de a recupera decalajele până la venirea colindătorilor (de e Crăciunul) sau ciocnirea ouălor roșii (de e Paștele) se risipesc precum frunzele galeșe în vântul toamnei. Ritmul de lucru scade vertiginos, direct proporțional cu timpul care se scurge numai el știe unde.
Multă vreme a crezut că-i o migrenă programată să răsară taman când îi trebuiau toate forțele să se apuce de șmotruială. A luat pastile. De cap. N-a ținut! Pastila, că durerea e veșnică, se pare.
Apoi a zis că-i vreun deochi. Și a aplicat antidotul.

Fugi deochi dintre ochi,
Dintre gene și sprâncene,
lasă Rudia să se-ntreacă
în frecat podele
și spălat perdele
și invidia să treacă
că ea-i o divină
mereu gospodină
că-i mereu curată
și-are casa parfumată.

Babele au zis că nu-i bine. Că sunt Farmece la mijloc și că n-a descântat cum trebuie. Așa că anul ăsta și-a propus să schimbe ritualul, poate așa se schimbă și norocul și termină de făcut curățenie înainte de deadline.

Așadar, Rudia și-a suflecat mânecile, și-a prins basmaua cum se cuvine/unei gospodine, a tras aer în piept și s-a apucat de…scris descântec descântător/ de muncit cu drag și spor:

Voi microbi și voi bacterii,
să crăpați la ceasul serii!
Să vă risipiți!
Să nu mai veniți
la mine-n cămară
că vă dau afară!

Ferestre spălate,
podele curate,
perdele călcate,
toate aranjate!

Și-am să scot din cufăr
trei culori de Nufăr:

Untitled

negru să dezinfecteze
verdele să lumineze
iar albastru-universal
să curețe integral
în baie
în bucătărie
dormitor,
sufragerie,
telefoane,
tastaturi
fără răni sau bătături!

Iar pentru bucătărie
invoc altă șmecherie!
Și de mă ia cu năduf
arma mea este Triumf!
De pe cuptoare
de pe vasele murdare,
fugi grăsime arsă!
Fugi din a mea casă!
Vase emailate,
plite degresate,
le curăț pe toate!
Triumf pe cuptoare,
pe-ochiul mic sau mare,
Triumf pe veselă
– ca-n telenovelă.

20150322_181346

Curate
toate
Doar miros rămâie
mentă și lămâie!
Uite-așa-mpreună
facem casa lună!

Voi microbi și voi bacterii,
să crăpați la ceasul serii!
Să vă risipiți!
Să nu mai veniți
la mine-n cămară
că vă dau afară!

Descântecul e gata, ingredientele magice sunt, la treabă! De mâine, că e luni!

…………………………………………………………………………..

Probă „supportată” de/cu Farmec, pentru penultima provocare a competiției Spring SuperBlog 2015.

farmec2-300x300

S(eif) pentru S(sentimente) și D(dorințe)

Oare ce-o fi gândit Dumnezeu
când a inventat
cerul și apa,
lacrima și visul,
grădina și gândul?
Dar, mai ales,
ce-o fi fost în capul Lui
când a inventat Omul
cu tot cu dispozitivul
incorporat
de autodistrugere?

Mai cu seamă aș vrea să știu
de ce o fi inventat Dumnezeu
Timpul,
lăsându-l, inexplicabil,
fără buton de oprire
sau măcar
un buton de rewind
pentru că –
nu-i așa? –
uneori, irosim cu ne-știință
lucruri
și gânduri
și doruri
și clipe,
apoi cerșim îndurare
de la oricine ar putea
să ne audă
sau să ne vadă,
doar-doar
ni le-or da înapoi!

Disclaimer: Eu NU sunt inventator!
Căci până și INTEL-igența pare a-mi fi
artificială!

Dar dacă mi-ar sta în puteri
– mai ales în puterea gândului –
re-inventa
un SSD special:
un Seif special
pentru stocat Sentimente și Dorințe

Ar fi un fel de gadget personal
ușor de utilizat
și portabil.
L-aș conecta
la sursa principală
[a nenorocirilor mele]
printr-un fir invizibil
ca să pot citi instantaneu
orice urmă de gând
de dorință
de emoție
și să le transfer
cu toată viteza înainte
la loc sigur
până nu se tocesc
izbindu-se unele de altele
în cavitatea toracică
sau în vreuna din camerele întunecate
ale creierului.

Avantaje?
Le-aș putea ordona
alfabetic
în fișiere criptate.
Ar crește viteza de acces
pentru o citire instantanee
și un consum redus de energie.
Seiful impenetrabil
i-ar da rezistență la șocuri
și ar împiedica Timpul
să-și strecoare praful.
Apoi i-aș atașa
butoane inoxidabile
de repeat
de delete
și mai ales
de copy-paste.

Odată blindate
cele mai prețioase părți din mine,
aș striga
cât m-ar ține baierele inimii:
„Luați de vedeți aici
cel mai bun Solid State Drive
din univers!”
[al meu univers, desigur!]

Lumea e plină
de tot felul de oferte
peste poate de generoase
dar niciuna nu are atâta memorie
cât pot ocupa
gândurile,
sentimentele
și visele
și dorințele mele.
……………………………………………………………
Varianta „poeticizată” a invenției mele nebrevetate încă, supusă atenției în proba a opta a competiției Spring SuperBlog2015, sponsorizată de Mediadot.ro

logo_mediadot_patrat_mic2

Legământ în murmurul a Trei stejari

…și astfel
și-au împreunat destine
scăldați în soarele-amiezii,
cu tălpi mângâiate de frunze..
Iar stejarul bătrân
le-a ținut cununa,
sfințindu-le VISUL.

„În ziua aceea, când mi-ai pus pe deget firul de iarbă – inel, am știut ce mi-a scris cea de-a treia ursitoare.
Și încă de atunci am știut că nuntirea avea să fie mai mult decât un ceremonial alb-negru, după standarde impuse de monotonia unei societăți decăzute moral.
Din dorința evenimentelor perfecte, nu voi ține cont decât de ceea ce suntem unul pentru celălalt și de lucrurile mărunte care ne pot face fericiți în egală măsură. Pentru că acesta va fi primul pas în doi spre perfecțiunea unei vieți pe care ne-am dorit-o și pe care am visat-o. Și nu-mi doresc altceva decât albul iei și cununa de flori, la brațul tău, liniștea firului de iarbă și trei stejari falnici străjuind cărarea pe care vom păși. Ar fi ca și cum am intra într-un templu, spre curățirea inimilor noastre, gata să descoperim adevărul absolut. Despre fiecare dintre noi, despre lume, despre viață și despre ceea ce este dincolo de ea. Stejarul bătrân ne-ar șopti povețe îmbrăcate în povești cernute despre putere, despre înălțare, despre statornicie, mângâindu-ne creștetele asemeni un duhovnic. Am fi noi doi în mijlocul universului, închinându-ne unul altuia veșnicia, în timp ce freamătul frunzelor ar îngâna „ritmuri pentru nunțile necesare”.

pensiunea_3_stejari_9

Tot din dorința evenimentelor perfecte, am amâna pentru o clipă ruperea de lumile noastre. Și ne-am chema, a doua zi poate, spre seară, sufletele dragi cu care să putem împărtăși bucuria începutului. Ar fi doar cântec și voie bună, ar fi doar lacrimi de bucurie și gânduri unite spre pecetluirea fericirii noastre. Mi-ai lua în palme obrajii luminați doar de focul născut din vreascuri și frunze uscate și mi-ai spune încă o dată că ai resetat minutarul și că de acum ai dat liber orelor să curgă.

Îmi leg viața de a ta. Îmi leg trupul de tine. Îmi îmbogățesc inima cu jumătatea ei. Pentru totdeauna.”

Cu toții – sau poate doar „cu toatele”?- visăm la momentul acela când până și Timpul și-ar irosi câteva clipe doar ca să vadă ce culoare are fericirea. Însă momentul potrivit trebuie să aibă locul lui potrivit.

slide-5

O cazare la Brașov, în mijlocul naturii încă (prea) generoase cu omul! Nimic grandios și opulent. Doar o oază de libertate unde verdele să fie stăpânul absolut, unde să miroase a pădure sau a lemn uscat și a pământ reavăn. Unde fiecare și-ar găsi locul și s-ar putea întoarce, fie și pentru o clipă, spre sine. Un loc care să-ți lase impresia că te poți întoarce la elementele primordiale, rupându-te de sunetul asfaltului și de huruitul din orașul-furnicar. Acolo ai putea să auzi murmurat „Cântecul lui Pan”, la spartul unei nunți în Brașov: 

Braţe-n braţe stau stejarii în pădurea seculară.
Azi, fiind cu voie bună, vechiul cântec şi-l cântară.

A-nceput departe-n margeni cel mai tânăr să s-alinte
Şi un freamăt şi un clatin s-au pornit apoi-nainte:

Alerga un vajnic ropot, se umflau bogate valuri,
Şi vârtejul printre vârfuri se rostogoli pe dealuri.

Iar acum cânta-n coroane, şuiera-n văzduh furtuna,
Până-n rădăcini de-a valma duduia trosnind într-una.

Când şi când huia stejarul cel mai nalt din creştet, falnic
Codru-n cor întreg pe urmă răspundea vuind năvalnic!

Mândru joc era, asemeni unei mări când se revarsă,
Albă se bătea-n sclipire frunza spre nord-est întoarsă.

Tata Pan făcea doar însuşi vechea ceteră să sune,
Învăţând copiii, codri, melodiile, străbune.

 Gottfried Keller în traducere de Şt.O. Iosif

………………………………………………………………………………………………………..

Încercare timidă de a da curs provocării cu numărul 7 a competiției Spring SuperBlog2015 – lansată de Complex Turistic 3 Stejari Brașov.

Stejarii

Cadoul meu, pentru tine!

Ofiţerul (oficial): Numele dumneavoastră?
Bărbatul: Bărbatul!
Ofiţerul: Bărbatul şi mai cum?
Bărbatul: Bărbatul! Atât! Vi se pare puţin?
Ofiţerul: Fără prenume, orice nume e incomplet.
Bărbatul (solemn): Este generalizarea maximă a celui mai vechi principiu masculin… Eu sunt Bărbatul!

Valeriu Butulescu în Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei)

Lumea aceasta
se împarte la doi.
Doi ochi,
două mâini,
două bătăi de inimă
– tic…tac –
între care
nu este loc
decât de un sărut
fugar.

Lumea aceasta se împarte
egal
între mine și tine
chiar dacă
ne des-parte
o linie ne-dreaptă
pe care cineva a trasat-o
între Nordul meu și Sudul tău.

glob

Dac-aș putea
ți-aș dărui ție nordul meu
așa cum tu
mi-ai pus la picioare
pământul întreg
în lung și în lat
cu lună cu tot
smulgând-o cerului îndepărtat

Ar fi unul din acele
cadouri speciale
pentru care
aș îngenunchea în fața Lui
doar să știu că așa
putem re-stabili
ordinea firească
dinaintea
despărțirii celor doi poli

În plus,
ți-aș agăța clipele
de-un orologiu
mai vechi decât timpul însuși.

CEAS

Ar fi mai mult
decât unul dintre acele
cadouri decorative!
Ar putea fi
măsura tuturor viselor noastre
înmulțite,
împărțite,
adunate și scăzute”
de la începuturi
și până la limita superioară
a veșniciei.

Și după ce
ne vom fi numărat
timpurile rămase
uitându-le pe cele pierdute
vom surâde
Providenței
invitând-o
la un pahar
din vinul cel mai bun.

merlot de murfatlar

Și vom ciocni
visele
cu dorințele
fără teama celor șapte ani
din penitența oglinzilor sparte.

Atunci, dragul meu,
vei ști
fără urmă de îndoială
că nimic nu poate desparte
Nordul și Sudul,
căci Cineva a inventat
o lege a atracției.

Când Dumnezeu a creat lumea, a știut că nu-i poate da sens decât dacă există cineva care să o împartă, să o simtă și să o transforme cu fiecare secundă, cu fiecare privire sau cu fiecare lacrimă. De aceea, după ce a creat lumea, Dumnezeu ne-a arătat că totul se rezumă la „doi”, că nimic nu poate trăi fără reflexia proprie. Femeia își caută mereu o oglindă care să o reveleze. În egală măsură, Bărbatul își va căuta oglindirea, fără de care nu poate fi special.

Nu e ușor să găsești cadoul potrivit pentru cel care te oglindește. Ceva care să nu pară banal, ceva original, ceva care să îl reprezinte cu stil. De aceea, esențial este să adaugi o bucată din sufletul tău. Până la urmă, și tu cauți cu înfrigurare biletul scris de mână în buchetul de trandafiri,

…………………………………………………………………………………………………………………………….

Postarea este o dedicație. Un cadou special – deocamdată virtual – inspirat de magazinul online special creat pentru bărbați – MyMan.ro, sponsorul probei cu numărul 6 din competiția Spring SuperBlog 2015.

Citatul de duminică (9) – Despre zbor

Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.

Constantin Noica

Am stat de vorbă cu cineva care se visează des zburând. Dincolo de semnificații mai mult au mai puțin aberante găsite de pricepuții într-ale „științelor onirice”, cred că visul acesta poate fi interpretat ca o permanentă dorință de a-ți depăși propriile limite. Dar cine îți impune limitele astea? Tu însuți/însăți în urma unei analize a ceea ce ești și ceea ce poți? Ori sunt limite impuse de o anumită condiție socială, economică etc.? Și dacă aceste limite există, le poți depăși? TREBUIE să le depășești? Și ce e dincolo de ele?

Suntem nemulțumiți de ceea ce avem!

În general, ar trebui să fie un semn bun. Ar trebui să fie motorul care să ne propulseze spre ceea ce înseamnă cu adevărat viața asta: să căutăm, să îndrăznim, să visă, să împlinim, să o luăm de la capăt, să ne depășim pe noi înșine. Esențial ar fi să putem înțelege când ni se întâmplă ceva bun și să-l acceptăm ca atare. Să ne bucurăm de momentul acela și să-l păstrăm în noi ca semn al realizărilor noastre personale. Apoi să căutăm alte momente care să ne facă să cântăm, să dansăm, să vedem frumusețea vieților noastre.

În schimb, de multe ori suntem nemulțumiți fără justificare. Ne temem de drobul de sare în loc să schimbăm perspectiva. Ne temem de ceea ce „ar putea să fie”, ne amăgim la gândul „ce ar fi fost dacă”. Și în tot timpul ăsta, minutele se șterg. Se sting întocmai ca lumânările pe tortul de aniversare. Se topesc și se reintegrează în marele Timp, lăsându-ne cu frământările, cu gândurile, cu regretele.

Îți spun ție acum: a crede că poți zbura, nu e totuna cu zborul însuși! În plus, zborul nostru este doar al nostru, prin urmare îl facem doar ca să ne simțim…„relevanți” într-o lume care nu dă doi bani pe anonimi…

Căldură mare [să fie], monșer!

Undeva prin anii ’80. Iarnă. Îmi amintesc mirosul de apă fiartă și aburi. Tot apartamentul se umezea de la atâtea oale de apă încălzite la foc automat ca să ne facă baie. Dar după ce se risipea toată căldura aceea, mi se părea că locuiesc într-o peșteră. Aveam cele mai groase pijamale din lume, o căciulă pe cap, un „capot” lung și extrem de gros. Și șosete! Băgată sub plapumă și lipită de soră-mea, ca să ne încălzim reciproc. Și tremuram așa, până adormeam. De atunci urăsc iarna cu tot sufletul meu! Ca și cum ar fi un blestem aruncat de vreo vrăjitoare, o dată pe an. Pentru că atunci frigul îmi intră în sânge și circulă așa în voie prin toate arterele, făcându-mi în ciudă. Mi-amintesc și cum mă lipeam de calorifer când trebuia să învăț, seara târziu, să trag toată căldura aia, și așa puțină, ca să-mi fac rezerve pentru toată noaptea. Caloriferul acela a rămas încă acolo, ca semn că unele vremuri au fost chiar nedrepte pentru mine, copil fiind.

images

Mi-am promis atunci că niciodată nu voi suferi de frig când voi fi mare! 🙂 (Ciudate dorințe mai au copiii atunci când se visează mari, nu? 😀 ) Așa că oriunde am mers, m-am asigurat că este îndeplinită condiția esențială pentru confortul meu: să fie cald. Cu ocazia asta era să provoc un omor din culpă, la un revelion. Plecasem la munte, iar cabana avea o sobă imensă. Am profitat de faptul că proprietarul „ne-a dat liber” la lemnele din curte. Așa că am rugat consortul să aibă în vedere că pentru a avea o femeie fericită lângă el, trebuia să pună câte un lemn pe foc la fiecare oră. Nu te pui cu femeia căreia i s-a fixat o idee în minte! Și omul m-a ascultat (nu că ar fi avut alternativă la ora aceea!). Eu am adormit atât de fericită, încât cred că am și râs în somn. Dar bietul consort s-a trezit în creierul nopții și a deschis larg fereastra, să tragă aer în piept! Îl luase cu amețeli de la atâta căldură și era cât pe ce să-l pierd. La propriu!

Când a venit vremea să mă mut la casa mea adevărată (lăsăm deoparte anii în care am stat în casele altora), am fost foarte atentă la tot ce ar putea afecta performanța energetică a imobilului, proprietate personală. De aceea, am căutat săptămâni bune locuința perfectă! Degeaba ai centrală performantă și funcțională, dacă nu te ajută și alte detalii importante! Am eliminat din start apartamentele cu pereții pe colț, pe cele care nu aveau izolare termică sau pe cele a căror tâmplărie nu părea să împiedice frigul să năvălească peste mine. Apartamentele vechi erau mai ieftine, dar când se punea problema unui certificat energetic, fie nu-l aveau, fie era prea departe de clasa A. Soluția ar fi fost să solicităm un audit energetic, ca să identificăm soluțiile cele mai potrivite pentru reabilitare termică a clădirii. Alți bani, altă distracție! Mai întâi analiza minuțioasă a condițiilor, apoi analiza soluțiilor pentru reducerea cheltuielilor, urmată de analiza situației financiare care să poată susține soluția. Auditul în sine este ieftin, dar ceea ce urma ne-a cam speriat. Așa că am ales un apartament nou-nouț. Mai mulți bani, e drept, dar a venit cu tot ce-i trebuie la pachet. Nu a mai trebuit să ne batem capul cu toată nebunia asta…energetică, pentru că dezvoltatorul a fost obligat prin lege să vândă apartamentele cu certificatul pus la punct.

audit-energetic1-300x263

Prin urmare, în casa mea e căldură mare, monșer!

…………………………………………………………………………………………..

Proba a cincea a competiției Spring SuperBlog 2015 e sponsorizată de Enermed Impex SRL București.

Sursa foto: http://www.jurnal.md/ro/social/2015/2/4/chisinau-familiile-cu-venituri-mici-mai-pot-solicita-compensatii-la-caldura/ și http://www.avizez.ro

 

Călătorind în Asia – 5(+2) tipuri de turiști

inspiration-to-travel-is-to

Mi se par fascinanți oamenii care călătoresc, indiferent de motivele pentru care o fac. Și asta pentru că a călători, din punctul meu de vedere, înseamnă a-ți abandona zona de confort și a avea curaj să pășești prin cercurile existenței, exact ca în jocul acela al copilăriei – Twister! Te răsucești, te contorsionezi uneori, te adaptezi unor situații inedite, te regăsești în ipostaze pe care nici nu le-ai visat, poate, căci „socoteala de acasă” nu e mereu conformă cu cea din târg.

Când este sezonul călătoriilor îndepărtate?

Oricând! Când vrei să te bucuri, când vrei să te retragi undeva departe de lume, când vrei să evadezi cu cineva drag, când vrei să cunoști oameni noi…Momentul potrivit să călătorești este acela când îți dorești cu ardoare să pleci, iar AMR-ul pare să treacă mai lent decât un personal pe șinele ruginite. Ne dorim să plecăm „mâine”, dar poate că așteptarea are rolul ei.

Când e vârsta aventurii? 

Există o vârstă pentru asta? Unii spun că atunci când ești tânăr ești prea crud și confunzi aventura cu inconștiența. Când treci în cealaltă jumătate a vieții, ți se spune că „ești om serios” și că nu-ți șade bine să te ții de aventuri. Eu cred că fiecare avem nevoie de o astfel de evadare din cotidian. Indiferent de vârstă, sex, etnie, profesie, condiție socială. E momentul acela când lași deoparte totul și pleci „în lume”. Să cauți. Să descoperi locuri despre care nu ai știut că există. Sau pur și simplu, să pleci fără motiv. Să te bucuri de culori, de liniște, de căldură, de natură.

 Unde călătorim?

Călătorim…cuminte? Într-un loc pe care îl alegem cu grijă, conform unui plan minuțios? Un loc care să ofere siguranță, unde lucrurile sunt atât de clare și liniștite încât nimic nu se poate întâmpla? Sau să alegem un loc sălbatic, provocator, periculos? Ne alegem destinațiile în funcție de personalitate. Și ne comportăm diferit, chiar dacă destinația aleasă este aceeași.

Cele 5 tipuri de turiști (plus tu și cu mine 🙂 )

Asia este ofertantă din punctul de vedere al turismului. Este mereu surprinzătoare, tocmai pentru că nimic nu seamănă cu ceea ce ești obișnuit.

1. Solitarul.

Încă burlac la 30 de ani și fără planuri prea serioase de întemeiere a unui cămin. Probabil sătul de munca obositoare și de statul la birou peste program, cu un buget suficient pentru a-și permite luxul de a evada la un moment dat într-o vacanță a visurilor lui. Probabil că ar alege Nepalul pentru aventură, exotism și spiritualitate. Munții Himalaya sunt fascinanți: drumeții, trasee inedite și experiențe noi, dar și tradiții unice. Ar fi locul unde s-ar putea rupe definitiv de viața agitată de la birou, de tehnologia care-l ajută să se afirme în compania corporatistă, de rigiditatea și monotonia vieții.

2. Cuplul de bătrânei simpatici

Eventual la vreo aniversare importantă a vieții lor împreună. Bănuții adunați de-a lungul timpului pentru vacanța la care nici nu au visat, plus un ajutor de la copii, drept cadou de aniversare. Ar trebui să fie ceva inedit, o destinație „once in a lifetime”. Poate China. O țară plină de atracţii istorice vechi, cu o mulţime de locuri ce merită să fie vizitate.  De la Marele Zid Chinezesc la orașul vechi Xian sau alte destinaţii antice unde trăiau călugării cu mulţi ani în urmă. Probabil că un circuit cu autocarul ar fi comod și potrivit pentru vârsta lor.

3. Tinerii îndrăgostiți

Aflați în luna lor de miere, este primul lucru pe care îl fac împreună, ca bază a viitorului lor comun. E plănuită îndelung această ieșire – poate chiar cu CND Turism –  pentru că el vrea ca totul să fie perfect, astfel încât să fie doar prima dintre multele vacanțe speciale pe care le vor face de-a lungul vieții lor de familie.  Probabil că vor alege una din cele 17000 de insule din arhipelagul indonezian. Ei îi place oceanul, căldura și nisipul fierbinte. Lui îi place să o vadă fericită. „Paradisul zeilor” ar deveni, astfel, paradisul lor.

4. Fotograful.

Cu siguranță un om între două vârste. Mai mult spre a doua. Cu copii mari, aproape la casele lor. Un om care-și găsește refugiul durerii de a fi singur în călătorii și arta fotografică. Câțiva bănuți puși deoparte cu chibzuință de-a lungul timpului, îl ajută să-și permită acest lux de a ieși din spațiul mult prea comun al bătrânului continent. Îi va fi greu să aleagă, dar pentru că nu se poate altfel, va alege Malaezia:  Templul Fericirii Supreme – Kek Lok SiTurnurile Petronas sau Peșterile Batu îl vor face să pășească într-o altă lume, în care frumusețea și ineditul îl vor ajuta să se rupă de lumea lui, mult prea întunecată. Va fi fascinat de fiecare colț pe care îl va vizita și nu va conteni să fotografieze pentru a imortaliza clipe, locuri, chipuri.

5. Milionarul

Cum banii nu sunt o problemă, va putea alege oricând, orice loc. Dacă are norocul să meargă cu persoana potrivită și nu vreo oportunistă, destinația aleasă ar fi și un loc încărcat de cultură, plin de frumuseți, și în același timp, o sursă de distracție și poate chiar aventură.

Unde aș vrea să merg eu? 

Oriunde, cu oameni dragi. Asia este cu totul nouă pentru mine și nu știu dacă aș putea alege acum vreo locație anume. Cert este că nu știu dacă aș vrea să fiu un turist, ci mai curând un călător.

please-be-a-traveler

Ce loc ai alege TU să vizitezi? Care este tipul tău?

……………………………………………………………………………………………………………

Postarea participă la competiția Spring SuperBlog 2015 – provocarea la care ne-a supus CND Turism.

logo_CND_patrat1

Surse suplimentare de informare:

http://blog.esky.ro/2012/08/top-destinatii-asia/

30 de citate despre călătorii, care te vor face să pleci în vacanță

Fericirea …e pe chipul meu!

La propriu!

Tocmai ce mi-am aplicat o mască. Nu, nu e din alea venețiene, că azi Cenușăreasa nu mai merge la bal.

tablouri_abstracte_moderne_marcel_seralio_masca_venetiana_cu_inima_pasionala

Iar cremoșenia albă cu iaurt și felii de castravete am evitat-o…

masca castravete

…mai întâi că am folosit ingredientele la salată și apoi că aș dori să nu dea famelia în boli cardiace!

Prin urmare, am dat-o pe…natur(al)iste!

434-2

Zău că răcorește! Și după o zi de marți cu toate ceasurile rele în regulă, nu-mi doream decât să zac fericită într-o cadă cu apă fierbinte, cu un pahar de vin alături. Așa că e musai să nu-mi mai ardă fața de la atâtea aberații câte am auzit peste zi sau de la atâta praf cât mi-a aruncat vântul între ochi în timp ce mă întorceam acasă de la serviciu. De aceea, îmi trebuia ceva

  1. care hidratează, ca să-mi pot reface chipul angelic până dimineață când o iau de la capăt
  2. care răcorește, ca să mă pot relaxa după o zi… din acelea…
  3. care protejează, că la vârsta mea (aproape fragedă!), musai niște antioxidanți
  4. care să fie pentru toate tipurile de ten, pentru că tenul meu e…special.
  5. care să nu aibă parabeni, că nu-mi plac chestiunile chimice a căror formulă nu am priceput-o nici când eram în școală
  6. care să se încadreze în buget, că…deh!
  7. care să miroase frumos rău, ca să mă ajute să mă relaxez, dar parfum hipoalergenic, pentru tenul meu special.

Așadar, am ales zmeură – pentru ten normal! Singura grijă a fost să evit buzele, pentru că, deși are atâtea avantaje, mă îndoiesc că s-ar potrivi și sistemului digestiv! Și cum am fost la dietă o vreme, cu restricție la fructe, nu știu zău cât mă pot abține! Vrei să mă pedepsești vreodată? Ia-mi fructele! Pot trăi bine și fără carnea de porc, și fără cartofii prăjiți, dar fără fructe…dezvolt o anxietate aproape…agresivă. De aceea, mărul nu lipsește din geantă! Îl savurez într-o pauză de masă, ca să mă curăț de demoni între două „ședințe-sesiuni de comunicare”. Asta până vine vremea pepenilor roșii! Atunci chiar că nu-mi mai trebuie nici mâncare! Iar toamna, când apar strugurii, sunt în stare să merg la furat precum Nică a lui Ștefan a Petrei!

Ca să revenim, fericirea e pe chipul meu! Și la propriu…și la figurat! Căci dacă m-am relaxat, am gura până la urechi și mă cuprinde așa un fel de bună dispoziție! Până la urmă, „fericirea stă în lucruri mărunte”, ca acesta pe care tocmai l-am descris! În momentele minunate pe care le savurezi la final de zi, când constați că viața chiar are farmec! Și că oricât de greu ți-ar fi fost în ziua aceea, gândul că, la final, poți să te retragi într-un colț și să savurezi micile plăceri, te ajută să treci mai ușor peste.

M-am trezit fredonând o melodie veche…

 

”Fericirea are chipul tău
Luminat de dragoste mereu
Ochii mi-au dăruit
Cerul lor infinit
Pentru inima mea.

Am vrea să fim adeseori
Preafericiți, nemuritori
Și veșnicia chiar în dar s-o primim..”

………………………………………………………………………………………..

Postarea este rezultatul unei schimbări radicale de direcție, pentru a evita un plagiat al minunatei Pisici Negre! 🙂  Și e o provocare marca Spring SuperBlog 2015, care vine de la Farmec!

farmec2-300x300

Prima imagine aparține lui Marcel Seralio, celelalte sunt preluate de pe http://www.google.com și site-ul http://www.farmec.ro

Cum să naști afaceri din idei strălucite

where-there-is-a-will-there-is-a-way

De la începutul vremurilor ducem o luptă inutilă pentru întâietate: este o lume a bărbaților sau o lume a femeilor? Fundamental greșit! Este o lume a banilor! Indiferent de subiect – educație, sănătate, politică, distracție, viață, chiar moarte – totul se rezumă, în final, la bani. Oricât de mult ar vrea Rudia să pretindă că este (încă) una dintre aceia care nu pun preț pe aspectul material al existenței, nu ar reuși decât să pară o mironosiță fandosită. Banul a devenit „partenerul simbiotic” fără de care nu am izbuti să mergem mai departe. [Evident, asta nu înseamnă că banul justifică dezumanizarea personajelor! n.a.]

Contrar părerii cârcotașilor blogosferici, Rudia are și job – care îi asigură un trai decent – are și viață! Atât personală, cât și socială. Dar mereu ne dorim mai mult, nu? Face parte din permanenta devenire a individului care nu poate să rămână blocat într-un stadiu al existenței sale, ambetat de aparentul succes, care nu e decât o chestiune „perisabilă”. Ai atins un scop, ți-ai împlinit un vis, găsește-ți altul! În felul ăsta se definește cu adevărat verbul „a trăi”. Sau mă înșel?

Cele două ipoteze de mai sus au trimis-o pe Rudia direct în Italia, la un curs de antreprenoriat social. Scopul? Nu strică niciodată să știi ce pași trebuie să faci pentru a naște și a dezvolta o idee de afaceri, astfel încât să-ți iasă cât mai aproape de ceea ce ai plănuit.

Experiența cu pricina a generat două concluzii:

  1. ideile există – trebuie doar elaborate eficient pentru a forma un plan de afaceri
  2. soluțiile există – atâta vreme cât știi ce vrei și ești dispus să încerci să treci oceanul înot

Pentru că prejudecățile au câștigat și ele un loc important în viața noastră, Rudia era cât pe ce să rateze o Idee cu potențialFranciza AVBS Credit. 

La prima privire aruncată peste provocare, a golit paharul pe jumătate și a grăit (pentru sine) uitându-se la el: „O franciză în domeniul financiar bancar? No way!” Și a găsit repede și suport motivațional pentru asta:

  1. Mai întâi pentru că nu am niciun fel de experiență în acest sens. Și nici nu mă pricep la nimic din ceea ce înseamnă credit bancar (credit cu dobândă fixă, credit cu garanție, credit fără garanție, credit în lei, credit în valută, credit nevoi personale, credit ipotecar!), companie de brokeraj, strategii de marketing, francizare etc.
  2. Pentru că nu am stofă să vând ceva, cu atât mai puțin credite!
  3. Apoi pentru că există riscuri.
  4. Apoi pentru că nu am suficienți bani să încep o astfel de afacere.

După o plimbare scurtă și câteva frământări profunde, Rudia a reanalizat Ideea cu potențial:

Dacă Ideea asta e un tren care a oprit (întâmplător sau nu) în gara din imediata ta apropiere? Dacă nu îl iei – e posibil să nu știi cum ar fi fost dacă, însă cu siguranță ai să te tot întrebi asta o vreme. Dar dacă îl iei? Dacă e oportunitatea (poate unică și irepetabilă) de a deveni propriul șef și de a-ți asigura, în sfârșit, independența financiară? Nu ești așa entuziasmat? Ideea de a lua o franciză nu pare chiar ideea ta de afacere? Cu atât mai bine. Să transformăm temerea asta într-un avantaj: înseamnă că ești mult mai lucid decât atunci când visezi cu ochii deschiși, așadar ești mai atent la riscuri și la amenințări. Ești cu ochii în patru tocmai pentru că nu ai încredere totală că e o idee ce ar putea să funcționeze.

Așadar, Rudia a reluat punctele de mai sus, constatând că există și soluții:

  1. Experiența. Hmmm… Corect, nu există. Dar nici nu poți începe o afacere de unul singur! Găsim un partener, o persoană potrivită și de încredere, care să fi lucrat într-o instituție de brokeraj bancar. Apoi, lipsa de experiență este suplinită de alte ingrediente esențiale pentru a reuși în propria afacere: motivație puternică, abilități de organizare și comunicare, plus măiestrie în a lucra cu oamenii.
  2. Vânzarea de servicii este diferită față de vânzarea de produse. Francizarea, însă, are o serie de avantaje incontestabile. Nu pornești de la zero! Fundația este deja construită, direcțiile sunt bine trasate, tu nu trebuie decât să continui munca în aceleași standarde. Sau…să le depășești! 😀 În plus, franciza vine cu tot cu faimă, cu mărcile comerciale, dreptul de autor sau mici secrete extrem de utile în activitate. Francizorul are tot interesul să ai succes, așa că te va împinge de la spate să-ți dea elanul. Asta presupune și pregătire inițială a personalului, dar și consultanță și asistență, plus un instrument important: aplicația AVBS Credit. Ai un smartphone sau un IOS, descarci gratuit aplicația, tastezi codul unic 1234 și calculezi creditul. ATT_1424264727752_Screenshot_2015-02-18-14-38-35-180x300
  3. Riscuri! Tot ceea ce facem zilnic presupune riscuri. Întreaga existență pare uneori o adevărată loterie. Totuși, statisticile și rezultatele arată că „de-a lungul timpului, AVBS Credit a demonstrat că rata de succes a unei francize sub tutela sa este de 95%”. Ce argumente mai bune, decât cele 50 de francize deschise toată țara! Parcă mai dispar din demoni, nu? E clar că echipa de la AVBS este preocupată de îmbunătățirea performanțelor pe care îi ia „sub tutelă”.
  4. Banii…Ei, bine, treaba cu banii este delicată. De fapt, de aici ai și pornit, nu? De aceea ai ales să începi alături de o echipă! Contribuția fiecăruia reprezintă piesele minunate ale unui puzzle pe care tot împreună îl veți rezolva. Iar contribuție înseamnă resurse financiare, temporale, emoționale și tot așa. Pe de altă parte, însă, investești și ești interesat în mod direct să ai grijă de investiția ta. Ești independent financiar de compania mamă. Dar principalul avantaj oferit de o franciză AVBS este acela că nu se percepe taxa obișnuită de acordare a acesteia. Așadar, dacă e gratis…o bilă albă!

Așa a descoperit Rudia că Ideea cu potențial poate fi transformată într-o oportunitate!

credite-nevoi-personale_Fotor-300x240

Aceasta NU este o postare despre o afacere de succes! Nu am ajuns încă acolo. Este, în schimb, o postare despre cum pot apărea oportunități în viața noastră. Ideea este să le recunoaștem și să le dăm o șansă, lăsând la o parte prejudecăți, temeri sau milioanele de „dar dacă…”. Pentru că dacă le lăsăm să treacă pe lângă noi, se vor stinge fără să știm dacă ar fi putut deveni Visul după care am alergat mereu.

…………………………………………………………………………………………………….

Postarea participă la a doua probă a competiției Spring SuperBlog 2015, sponsorizată de AVBS.

logo-avbs-credit-300x170web
 Imaginile sunt preluate de pe jeffersonsantos.com, de pe AVBS.ro și din arhiva personală.

Viral: Episoade noi din serialul „Clona”

 

S-a dus dracului cu originalitatea! De pe cele mai mari trepte ale piramidei sociale, umanitatea ne învață că furtul este tolerat, din gama „merge și așa”. De ce să mă mai chinui inutil să zic ceva, dacă au zis-o alții înaintea mea? Mai ales dacă au zis-o bine! Și uite așa, marii îndrăgostiți, rămași în pană de idei, dau o fugă la Poptamas pe FB și pac! fură o idee, poate chiar două, ca să smulgă lacrimile tinerelor amorezate. Doar n-or fi proști să și zică de unde au luat-o! Julieta va fi dezamăgită! Apoi devin atât de mândri de ceea ce ieșit, încât în cele din urmă cred ei înșiși că sunt autorii inestimabilei vorbe de duh.

Pe același principiu, umblă pe aici scriitorași de bloguri anoste care fură câte o postare a unuia sau a altuia – mai ales dacă postarea cu pricina e populară. Schimbă un titlu, mai șterg o frază și, dacă îi duce capul, chiar mai modifică unele cuvinte. Apoi cred că întreg procesul ăsta îi îndreptățește să se autointituleze „autori”.

Cu ceva vreme în urmă, am fost întrebată dacă poate fi preluată o postare de pe blogul Rudiei. Un fel de „reblog”. Am fost uimită – Rudia nu e obișnuită cu astfel de aprecieri! – și în același timp simțeam așa cum îmi inflorește orgoliul în piept. Dar câți cer acordul? Câți recomandă sursa?

Mai nou, mi s-a semnalat o altă situație. Și pentru că o respect mult pe Vienela în virtutea unei colaborări frumoase cu ea și cu cei de la Lenjerii de Pat Outlet, țin să transmit mai departe un mesaj important pentru potențialii clienți ai site-ului menționat. Nu de alta, dar și eu urăsc să fiu înșelată, iar arma cea mai puternică pentru a evita acest lucru este informarea.

Așadar:

ATENȚIONARE! Am observat că au apărut mai multe magazine online care se denumesc Lenjerii de pat Outlet sau forme asemănătoare magazinului nostru.
Nu vă lăsați induși în eroare! Dorim să vă avertizăm ca înainte să transmiteți comanda, să verificați denumirea companiei ce administrează magazinul online.
Compania SC ALEGRIA ONLINE SHOPS SRL este societatea reală ce administrează aceasta pagină de Facebook precum și magazinul online Lenjerii de Pat Outlet.
Cumpărând produse din magazinele online administrate de ALEGRIA ONLINE SHOPS beneficiați de GARANȚIE, FACTURĂ FISCALĂ și GARANȚIA TUTUROR DREPTURILOR CONFERITE DE CONDIȚIILE COMERȚULUI LA DISTANȚĂ!
Pentru a vedea termenii și condițiile comerciale, precum și datele complete ale companiei și dreptul de a prelucra date cu caracter personal conform legii, vizitați secțiunea „Termeni și Condiții” din cadrul magazinului online Lenjerii de Pat Outlet, click aici: http://www.lenjeriipat-outlet.ro/www-…/4-TERMENI-SI-CONDITII

În loc de concluzie:

Dacă vrei să-ți iei o lenjerie de pat, alege calitatea și seriozitatea. Urmărește sigla site-ului original

11047925_795241770566302_4527727194436953631_n

și asigură-te că ai intrat unde trebuie.

web

Hopa și eu cu furtișagul! 😀 Ultima imagine e șterpelită de la Ma Tilda.

O mașină de cusut, câteva amintiri și un vis

„Țac-țac-țac-țac…”

Cu un ritm mai alert, apoi mai lent și, eventual, o pauză. Apoi o lua de la capăt.  Pitite după ușă, o priveam stând pe scaun, cu ochelarii pe nas, potrivind bucata de material sub ac.

„Țac-țac-țac-țac…”

Ne apropiam de ea, în cele din urmă, numai ca să observăm minunăția de mașinărie care transforma o cârpă într-un obiect de îmbrăcăminte. Totul părea atât de ușor, iar mâinile ei păreau atât de sigure.

1

Când nu era în casă, ne așezam pe rând – asta după ce ne băteam, desigur! – pe scaun și încercam să imităm și noi „jocul de-a cusutul la mașină”. Nu funcționa niciodată! Apăsam pe pedala aia și învârteam de roata din capăt, așa cum văzusem că făcea mamaia, dar nenorocita o lua MEREU înapoi. Probabil că undeva exista o presetare  – un soi de tehnologie arhaică inserată în mecanismul mașinii – care spunea clar că nu putea fi mânuită decât de ea. Mamaia era stăpâna absolută! Pe noi nu ne asculta, ba chiar aveam impresia că-și râde de nepriceperea noastră. Dacă, printr-un miracol, reușeam să o facem să meargă în direcția bună, cusătura ieșea cu siguranță strâmbă sau dublă sau deloc.

– Tu, băietelor, da’ ce faceți acolo??

O zbugheam repede și stăteam tare cuminți după aceea. Nu pentru că ne-ar fi pedepsit în vreun fel, ci de rușine că am încălcat intimitatea bunei noastre.

Iar v-ați jucat la mașina aia? O să rupeți acul ăla într-o zi!

Nu l-am rupt. Dar sigur i-am încurcat ițele în vreun fel!

6 martie… Astăzi ar fi fost ziua ei.

Mamaia a rămas în mintea mea așa cum o știam în zilele ei bune. Veselă, plină de poante, făcându-ne gogoși sau …stând pe scaunul mașinii de cusut, potrivind un tiv, scurtând vreun pantalon sau făcând vreo fustă.

„Țac-țac-țac-țac…” – mai întâi mai alert, apoi mai lent… Sunetul ăsta s-a pierdut în negura vremurilor. Îngropat și el ca într-un cufăr plin de alte amintiri ale copilăriei mele fericite.

Sunt momente în viața noastră când am vrea să înghețăm clipe. Să le ținem undeva într-un dispozitiv asemănător celor de criogenare și să le mai scoatem din când în când, ca și cum am vrea să continuăm exact de acolo de unde s-a rupt, la un moment dat, firul. Iar eu aș scoate clipele astea de acolo astăzi, de ziua ei. Și îmi place să-mi imaginez că ar sta din nou pe scaun, cu ochelarii pe nas, la mașina de cusut, aruncând câte o glumă spre noi sau cântând câte un cântecel haios.

Nu am reușit niciodată să mă împrietenesc cu mașina de cusut. Cu excepția clasei a șasea când mi-am făcut o fustă „în clini” la orele de lucru manual. A fost o relație, mai curând, de compromis. Și extrem de lungă. După ce am chinuit-o zdravăn câteva ore din trimestru, timp în care ea s-a încăpățânat să meargă tot înapoi, a cedat. Epuizată, probabil de lipsa de îndemânare a fetiței cu uniformă și coroniță. S-a îmblânzit și m-a lăsat să termin și eu un proiect început cam de multă vreme. Am fost tare mândră de fusta aceea și am purtat-o cu drag.

În anii care au trecut, m-am gândit de multe ori ce bine mi-ar fi prins să o am o mașină de cusut. Un fermoar de schimbat, un tiv desfăcut, o pereche de pantaloni prea lungi… Poate pentru că nu am fost„ prietene” de la început, gândul ăsta a rămas răzleț și nu a prins niciodată contur. Acum, însă, mă gândesc că „îmblânzirea scorpiei” e mult mai simplu de făcut! 😀 Dacă arunci o privire asupra modelelor nou-apărute în diferite oferte electrocasnice, e evident faptul că nimic nu a fost vreodată mai ușor. O apăsare de buton și s-au făcut reglajele. O altă apăsare de buton și selectezi tipul de cusătură, lățimea sau pasul. Acum nu mai e pedala și nici rotița de care să învârți ca să o pornești. Acum totul se face cu butoane: buton de reglare a tensiunii firului, buton pentru pornire/oprire rapida, buton pentru poziția acului sus/jos, buton pentru controlul vitezei de coasere, buton pentru coasere înapoi, buton pentru anularea transportului. Și uite așa, nu mai am nicio șansă să dau înapoi când ar trebui să merg înainte! 🙂

Mi-am aruncat privirea aici și mi-a rămas gândul la Brother Innov-is 55. Mașina de cusut computerizată e atât de departe de imaginea copilăriei mele!

cusut2

135 de tipuri de cusături? Nici nu am știut că sunt atâtea! Nu numai cusături obișnuite, ci și ornamentale. Iar gândul meu s-a dus direct spre unul din visele multe pentru viața asta: să-mi cos o ie! Da! O ie îmi doresc! Ca la carte. Deosebită. Și să fie a mea, că de împrumutat…m-am cam săturat!

ie

O ie albă, cu mâneci lungi, ușor în formă de con. Cusăturile vor fi flori roșii și negre, cu motive specifice, cât mai aproape de originalul moldovenesc. Mânecile ar fi pline, iar pe piept, câteva rânduri de astfel de motive florale. Undeva, aș insera o monogramă. Simplă și sesizabilă doar pentru cei care caută dincolo de prima imagine. Nu mă pot hotărî încă dacă la baza gâtului va fi un șnur – ca în fotografie –  sau dacă va fi tip tunică. Spatele ar rămâne alb. Nu îmi plac lucrurile prea încărcate.

Sunt din ce în ce mai sigură că aș putea fi creativă și astfel! 🙂 Și că modelul cu care aș porni în minte, ar suferi extrem de multe modificări, mai ales că de acum „scorpia îmblânzită” mi se va supune. Sunt la fel de sigură că la final aș obține exact rezultatul dorit și că voi avea și eu, în sfârșit, ia mea, făcută de mine! 

Nu aș putea fi niciodată designer vestimentar. Consider că pentru asta trebuie să ai o anumită aplecare. Cu toate acestea, vremurile m-au învățat că nu e important ceea ce NU știi să faci, ci este esențial să găsești instrumentele care să-ți ușureze munca într-atât, încât orice vis ai avea, să se poată materializa în cele din urmă.

…………………………………………………………………………………………

Postarea este dedicată bunicii mele dragi, căreia astăzi nu-i mai pot cânta la mulți ani…

Și s-a potrivit primei provocări a competiției Spring SuperBlog 2015, sponsorizată de logo_marketonline_mic

Prima imagine este preluată de pe http://www.antic-shop.ro/antichitate/masini-de-cusut/masina-cusut-ileana.

Code Name: SSB

„E super-tare!”

„Da, da, e beton!”

„Ce super-oameni! Claudia e super-simpatică!”

„Da pe Daniel îl știi? Super-dansator!”

„Am văzut că e una mică, dar înfiptă. Dependentă de ciocolată! Cea mai mare dependentă de ciocolată! Da’ scrie bine!”

Evident, apar și cârcotași, precum minunatele ciuperci după o ploaie binecuvântată:

„E unul – Emil – zici că le știe pe toate. Și e plin dom’le. De el!”

„Aaaa! O porcărie! Niște mediocri care n-au viață socială și nici serviciu și aleargă după chilipiruri și stele inscripționate pe bulevard!”

„Ce premii, domnule? E făcătură! N-ai văzut cum scrie?”

„Doamne! Ce o face Aguritza cu atâta brânză?”

„Cine e Nina Docea asta? De unde a mai apărut?”

Dacă te potrivești tuturor, te ia cu dureri de cap.

participSSB2015-200x200

Rudia s-a înscris de curiozitate la primul SuperBlog. Nu că nu ar fi avut ocupație, faimă sau alt blog. Dar dacă tot se ivește câte o provocare…cu cât mai imposibilă (sic!), cu atât mai bine! :-D. A durat puțin până s-a lămurit cum stă treaba, ce se cere, ce se vinde, ce nu se cumpără și, mai ales, ce naiba vrea ea însăși de la minunata competiție. A plecat acasă cu un premiu care prinde extrem de bine, mai ales când o apucă vreo treabă…culinară sau creativ-artistică.

Umblă vorba-n sat blogosferă că lumea se adună iar! Ar putea Rudia să nu-și bage nasul? Ar putea. Teoretic. Problema e că o apucă fibrilațiile când aude de provocări, deși stă prost cu deadline-urile. Dar peste astea, cea mai mare teamă ar fi că e foarte posibil să nu mai atingă ultima performanță în domeniu. Ceea ce ar fi cam…neplăcut.

Cum scria mai sus, dacă te potrivești tuturor, te ia cu dureri de cap. Gândurile prea multe strică, așa că mergem direct pe butonul de „ACTION”. Vedem pe parcurs ce și cum.  I’m in, cum s-ar zice!

Disclaimer: Declar sus și tare că respect personajele citate în postarea de față și că am folosit numele lor just to make a point. În caz de supărăciune, Rudia își asumă pietrele aruncate, iar în urma unei solicitări simple și fără număr de înregistrare, șterge rapid contextele neadecvate!

Spor la scris! 🙂

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte