Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive zilnice: octombrie 29, 2014

Jurnal neinspirațional (5)

Îți răspund că nu, nu ai dreptate. Citatul favorit al zilei de astăzi și de ieri și dintotdeauna este altul:

“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să iţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.”

(Charles Dickens)

„Dăruire ÎMPOTRIVA TA însuți”. A împotrivirilor tale, a planurilor pe care le-ai croit după tangente, diagonale sau bisectoare, după teoreme mai mult sau mai puțin verificate. „ÎMPOTRIVA LUMII întregi!” Împotriva legilor, a regulilor, a convențiilor. Dăruire totală – cum îmi spunea cineva acum câteva ere – „cu trupul, cu mintea și cu sufletul.”

Mi-am oferit inima spre zdrobire cu bună știință, zâmbindu-ți în timp ce-ți înfigeai pintenii adânc, cu privirea întoarsă spre apus, ca și cum te-ar fi orbit roșul aprins țâșnind din artere. Aș fi vrut să-ți citesc în palmă căile ascunse și călătoriile la ceas de seară în inversul acelor blestemate! În schimb, aștept să-mi pice și mie cartea norocoasă și mă gândesc la ce aș putea să meșteresc între timp, ca să-mi pot cumpăra mântuirea pe care să o dau apoi la schimb pentru puțină liniște. Și sunt recunoscătoare pentru fiecare ciob căruia reușesc să-i găsesc locul în ordinea firească a lucrurilor.

Îmi spun mereu că de săptămâna viitoare va fi altfel! Că gerul de afară va îngheța totul înăuntrul meu sfârtecat. Că vremea va șterge umbrele pașilor tăi pentru totdeauna și că nu-ți voi mai simți pulsul în grădină, în casă, în suflet. Dar am învățat că atâta vreme cât sunt îmbrăcată în amintirile tale, nu-mi voi putea schimba fotografia preferată ce atârnă cu obstinație lângă orologiul oprit:

broken_by_liebe_sie

(Sursa)

În bucătărie e miros a nuci și scorțișoară…iar în aburul cald din ceașca fierbinte descifrez sensuri și semne…

Ascult acum un ropot de gânduri care-mi năvălesc neîngăduitoare…și da, aș vrea să știu unde tragem linie!

 

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Welcome to my page!

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi