Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: noiembrie 2014

Kalimera, Kalispera, să voteze Blogosfera!

There’s a new kid in town¹ – mi s-a spus. Și-a făcut o gașcă, poate vrei să te alături.

Mică Tânără și neștiutoare cum mă aflu, m-am apropiat. Mi-am băgat nasul unde nu știu dacă mi-a fiert oala și mi-am făcut loc mai cu vorba, mai cu coatele, printre membrii găștii. Tânărul protagonist, la patru ace, impecabil, cu o ușoară aroganță asumată – că așa-i șade bine unui lider – organiza poporul. Le-a dat sarcini de lucru să vază care-i mai vrednic dintre dânșii. Care mai de care, s-au străduit să ducă misiunile la bun sfârșit, cu un ochi la slănină datorie și cu unul la făină recompensă. Unii au fost mai rapizi, alții mai străluciți, unii mai veseli, alții mai triști, unii mai înfipți, alții mai timizi.

Bineînțeles, au apărut foarte repede și disputele, iar Republica Populară Blogosferică s-a împărțit precum Imperiul Roman. Apusul și Răsăritul s-au duelat în cuțite vorbe, iar tânărului protagonist i-au ieșit vorbe. Cum că prea se dă Super, că prea e Blog, că nu e corect, că e părtinitor, ba că una, ba că alta. Partidul de dreapta  – mai conservator – condamna tot circul politic, toată invazia advertorialiștilor dornici de afirmare, în timp ce stânga proclama libertatea de a alege calea fiecăruia. Comunitatea femeilor senzaționale a deschis orizonturi literare, partenerii media au lansat comunicate de presă și toate blogurile s-au pus în mișcare.

Lucrurile s-au precipitat, iar Republica Blogosferică era la un pas de anarhie. Astfel că tânărul protagonist a vrut să-și afle locul și susținătorii.

Se caută consilier de imagine pentru candidatul SuperBlog la președenția republicii! – mi s-a zis. Și poți să fii și blogger partener, dacă lucrul este bine făcut! Tânără și neștiutoare cum mă aflu, iar mi-am făcut rost de oale la fiert, în care să-mi bag nasul. Am petrecut zile clipe întregi meditând. M-am plimbat în sus și în jos, m-am oprit în mijlocul camerei, cu brațele încrucișate la piept și capul înclinat spre un umăr, mi-am fixat privirile în tavan, apoi mi-am prins bărbia în mâini. În cele din urmă, am reluat plimbarea prin cameră mormăind încetișor…un discurs:

Iubiţi alegători, eu nu sunt orator şi nu vreau să siluiesc cu vorbe meşteşugite voinţa dumneavoastră…²

Republica Populară Blogosferică își alege președintele. Sunt voci care spun că Superblog este candidatul cel mai potrivit, în timp ce altele hulesc pe față sau șușotesc pe la colțuri. Să stăm drept și să socotim strâmb: ce a făcut bun venerabilul candidat Superblog?

  1. a promis investitori serioși care să sprijine acțiunile bloggerilor – a adus.
  2. a promis premii pentru lucrul bine făcut – a adus.
  3. a promis puncte bonus pentru fiecare participare, în funcție de criterii prestabilite – a dat.
  4. a permis mărirea punctelor la cerere, numai pe bază de argumente solide – uneori, a dat.
  5. a permis autopromovarea blogurilor -pentru cei care s-au priceput să o facă.
  6. a promis masă festivă cu felicitări, masă și dans – se pare că e în curs de.
  7. a promis cazare într-o cameră nu de aramă, ci de Strajă – tot în curs de.

Cine a avut de profitat, a profitat, cine nu, a stat și s-a uitat.

Vă invit, așadar, stimați alegători, să votăm! Liber și necondiționat, anonim și în deplinătatea facultăților:

Cât despre mine, mi-am învățat lecțiile și mi-am pus văzut și sacii în căruță. Am venit, am văzut, am învins în felul meu propriu. De un lucru m-am lămurit: nu sunt bună de consilier de imagine și pace! Astfel, că închei și eu precum nenea Spirache:

…………………………………………………………………………………………………………..

Acest admirabil discurs (care lipsește cu desăvârșire) este ultima zvâcnire a subsemnatei pentru concursul SuperBlog 2014.

¹„ A apărut un tip nou în oraș:mrgreen:

²Citat preluat din Titanic vals, de Tudor Mușatescu, al cărui personaj principal l-am invocat și în final.

Reclame

Mâinile mele au…Farmec

„Eu văd mai bine cu mâinile”. –  Gabriel Garcia Marquez

De mică am fost fascinată de mâini. 🙂 Cumva, regăseam în forma degetelor ceva din imaginea de ansamblu persoanei din fața mea și adesea mă trezeam fixând cu privirea mâinile în loc să-i privesc chipul. Pentru mine, mâinile au devenit cartea de vizită a persoanelor cu care mă întâlnesc. Nu trebuie neapărat să fie frumoase, ci interesante. Și, bineînțeles, îngrijite. Numai așa mâinile capătă un farmec aparte.

Cine nu și-ar dori o manichiură sănătoasă, frumoasă și rezistentă? Până și bărbații au început să fie mai atenți la felul în care își îngrijesc unghiile. Evident, în cazul femeilor lucrurile sunt puțin mai complicate. O manichiură înseamnă mai mult decât o culoare aplicată pe unghii, mai mult decât simpla îngrijire a mâinilor. O manichiură completează personalitatea unei femei. În timp ce unii o văd ca pe un moft, o dorință de a ieși în evidență prin extravaganță, o cochetărie, alții consideră că „it’s a must” pentru a arăta și a te simți impecabil acasă, la serviciu la o petrecere sau în orice împrejurare.

Spuneam că am descoperit farmecul produselor cosmetice românești studentă fiind, chiar în orașul „vinovat” de existența lor, Clujul. Și asta pentru că mi-au câștigat încrederea de când le-am folosit prima dată. Lacurile Farmec au făcut mereu parte din gentuța magică destinată cosmeticelor. Și încă le-am rămas fidelă!

20141127_200304[1]

E drept că multă vreme am preferat lacurile sau nuanțele discrete. Naturalul mi s-a potrivit cel mai bine întotdeauna. Finețe, simplitate și bun gust.

Apoi am făcut o pasiune pentru „french”. Combinații de culori, fără a păstra neapărat simetrii. Am găsit în acest tip de manichiură expresia supremă a eleganței, în orice situație.

20131230_234633

De la o vreme, însă, mi s-a năzărit că manichiura mea ar putea fi mai îndrăzneață. Pur și simplu am vrut să experimentez. Culori extravagante și îndrăznețe. Cu ceva vreme în urmă nu m-aș fi gândit că aș putea schimba clasicul lac sau nuanțele naturale pentru ceva considerat neconvențional. Dar, până la urmă, de ce nu? Așa că gândul s-a „asortat” cu ideea noilor lacuri Farmec Collection 2014:

F3-grup_2661_2667

În fond, nu există standarde conform cărora să-ți alegi un tip de manichiură sau altul. Fie ți-ai fixat un stil al tău, care te reprezintă, poate ușor clasic, dar care să te prindă bine oricând, fie ești deschisă la nou și te aliniezi trend-ului. Uite că eu am decis să merg pe a doua variantă.

Și am ales să experimentez albastrul! Nu am avut un motiv anume, pur și simplu m-a încântat ideea de a fi altfel. Apoi am citit că specialiștii – nici nu am știut că există specialiști în așa ceva! – atribuie această culoare în nuanțele ei diferite, femeilor care vor să se afirme, să iasă în evidență „fără să le fie teamă că o vor da în bară”. Mi-a plăcut partea asta! 😉 E ca și cum întărește atuurile feminine, astfel încât să te simți cu adevărat „regină”!

 Apoi am decis să mă asortez cu evenimentele specifice anotimpului hibernal! „-Hei! Santa’s Here!” 🙂 Nimic mai potrivit decât o nuanță de bordeaux. Adică nuanța unei femei sofisticate. Ar merge bine cu o rochie de seară și un vin bun! 😀

Multă vreme am asociat lacul de unghii negru cu anumite categorii de persoane. Firi închise, rebele, nonconformiste, care ar purta o manichiură cu tente intenționat neîngrijite tocmai pentru a sublinia că refuză orice respectare a normelor sau a standardelor. Apoi mi-am dat seama că astea nu sunt decât prejudecăți. Până la urmă, este doar un semn al unei femei îndrăznețe care dorește să iasă în evidență în sensul de a deveni unică, cu o apetență pentru modă și preocupare pentru propriul stil. Astfel că am decis să „enjoy my dark side”.

Da, îmi place să am unghiile frumoase, îngrijite. Pentru că până la urmă sunt un alt aspect care mă reprezintă așa cum sunt: veselă și încrezătoare, îndrăzneață și plină de viață și, mai ales, veșnic tânără! :mrgreen:

Nu există secrete pentru o manichiură de invidiat. Sunt doar câteva reguli simple, universal valabile și cunoscute:

  • bunul simț
  • respectarea trăsăturilor propriei personalități
  • grija permanentă pentru frumos, unic și reprezentativ.

Alege ceea ce te reprezintă și te face să te simți confortabil în pielea ta!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Postarea ridică în slăvi lacul farmecat, pentru penultima probă a SuperBlogului 2014.

farmec2-300x300

Imaginile sunt preluate de pe https://www.facebook.com/andicolouryourlife?ref=stream&hc_location=timeline, de pe site-ul Farmec și din arhiva personală (mâinile îmi aparțin în totalitate! 😀 )

Jurnal neinspirațional (8)

Astăzi am dat frâu liber slăbiciunilor mele. M-am plimbat prin casă încoace și încolo, încercând să scap de un gând. De fapt, încercam să te scot pe tine cu totul din gând. Sau din mine. Încercam să mă eliberez ca să-mi pot duce existența mizeră mai departe, așa cum mi-a sugerat tăcerea ta că ar trebui să fac.

Am ieșit în grădină. Speram că aerul de afară îmi va pișca obrazul și mă va ajuta să mă trezesc la realitatea imediată. Am uitat că sunt îmbrăcată prea sumar pentru o plimbare prin ploaia tăioasă și nici nu mi-am dat seama că timpul s-a jucat cu mine de-a prinselea, trișând. Așa că am intrat udă până la piele, cu lacrimi de ploaie pe obraz și m-am refugiat în bucătărie. Acum ascult neîncetat o muzică a simțurilor, în încercarea de a regăsi drumul spre mine:

 Cărțile pe care le citesc zilele astea îmi aduc aminte de tine. Și de mine, dându-ți cu sfială pumnalul ca un soi de ritual străvechi pentru a săvârși un act suprem… Te-am invitat să curmi un blestem și ai făcut-o fără ezitare. Am ales un citat care să-mi amintească mereu că există o Vale a Plângerii în care am călcat cu nesăbuință:

„My dear,
Find what you love and let it kill you.
Let it drain you of your all. Let it cling onto your back and weigh you down into eventual nothingness.
Let it kill you and let it devour your remains.
For all things will kill you, both slowly and fastly, but it’s much better to be killed by something you love.
Falsely yours” (Charles Bukowski)

Nu-mi mai meșteresc vise. Am învățat că sunt asemeni baloanelor de săpun: se sparg odată cu ivirea zorilor. În schimb, mi-am plănuit un lucru pentru săptămâna viitoare: să uit! Să mă afund într-un somn adânc din care niciun sărut să nu mă poate aduce înapoi vreodată.

Mă gândesc că deja „s-a făcut târziu în mine” și aștept al doisprezecelea ceas. Sunt recunoscătoare că mi s-a dat șansa de a le trăi pe celelalte unsprezece.

Fotografia mea preferată astăzi:

Without_a_Dreamer_by_DusterAmaranth

(sursa)

Cineva te așteaptă acasă: Text OR drive!

Draga mea dragă, 

Nu sunt decât câteva ore de când m-am desprins cu greu din brațele tale. Mi-aș fi dorit să existe veșnicia clipei și să nu trebuiască niciodată să plec. Mi-aș fi dorit să păstrez în nări urma parfumului tău până când o „dată viitoare” ne va aduce din nou împreună. Asta am sperat mereu, nu? Să nu fie ultima dată. Să visăm frumos numai cu gândul că tot ce visăm poate deveni, la un moment dat, realitatea noastră. 

Șoseaua e umedă. Am gonit cu disperarea revoltatului care a fost smuls de lângă ceea ce îi era drag, de către instanțe superioare și de necontrolat pe care noi le-am confundat cu simțul datoriei, când alții le-ar fi spus lașitate. Dar noi singuri știm că ne-am născut în contexte potrivnice poveștii noastre și că nu trebuie decât să așteptăm ca momentul nostru să se ivească la un alt răsărit de soare. Dar te-am ascultat. Viteza era legală. Și nu mi-am pus în pericol viața pentru că îmi amintesc cât de viu m-ai rugat să am grijă de mine ca și cum te-aș veghea pe tine. Știu cum tremuri de fiecare dată când urc la volan, cum aștepți un semn la fiecare popas sau mesajul eliberator: „am ajuns cu bine”. Te-am ascultat, draga mea, dragă, pentru că nu am vrut să bată ceasul al doisprezecelea, iar eu să nu apar la următoarea întâlnire a noastră, atât de mult așteptată. Drumul e al naibii de lung și asta m-a plictisit teribil mereu, iar dorul de tine…ei bine, dorul îmi sfârtecă vintrele, ca și cum o parte vitală din mine mi-a fost smulsă… Dar de data asta te-am ascultat și am lăsat telefonul deoparte. Ba chiar l-am pus bine în buzunarul borsetei pe scaunul din spate de unde nu îl voi scoate decât la prima oprire. Am ascultat melodia noastră preferată, în schimb, cele multe ore în șir cât am condus către dincolo. 

Șoseaua e umedă. E ciudat cum pot să o simt cu obrazul… Și mă simt inert…fără vlagă…Aș fi vrut să pot da afurisitul ăsta de ceas înapoi… Să mai fi rămas lipit de tine o secundă, poate două. Așa, poate mi-aș fi rescris destinul. O secundă…poate două…atât. Și nu aș mai fi ieșit în calea unui nebun ai cărui ochi au fost ademeniți de mirajul tehnologiei moderne. O secundă, poate două și aș fi ajuns în intersecția aceea mai târziu, când el și-ar fi terminat de scris mesajul scurt pe telefonul mobil, cu mâna dreaptă care ar fi trebuit să fie pe volan. Sau poate ar fi trecut deja de mult de punctul nostru de întâlnire.  Dar se pare că timpul..nu a avut răbdare cu mine astăzi…

Îți scriu, draga mea, să-ți spun că nu voi ajunge la întâlnirea noastră de data viitoare…Pentru că altcineva a ales astăzi pentru mine…

e714ef86a682713655a4f924536cb91e

Epilog:

Câte persoane nu așteaptă cu aceeași înfrigurare un sms care să liniștească: „am ajuns cu bine”? Și câte astfel de sms-uri nu au mai ajuns la destinatar, pentru că o clipă de neatenție a fost plătită prea scump?

Suntem mereu pe fugă. Până și mesajele le scriem „pe scurt” ca să câștigăm timp. Timp? Pentru ce? Pentru a goni spre moarte cu toată viteza înainte? Cât  timp câștigi scriind un sms în timp ce îți conduci mașina? Este atât de urgent încât să merite să-ți riști viața? A ta sau a altora? Zilnic au loc accidente rutiere datorate vitezei, neatenției, neadaptării la condițiile de trafic și folosirii telefonului mobil la volan. De ce să devii parte a unor statistici negative: numărul accidentelor, numărul deceselor…?

Crezi că ești experimentat? Că ție nu ți se poate întâmpla? Că deții controlul? Că nu e „mare lucru” sau că nu poate fi atât de periculos? În esență nu faci decât să te joci de-a Dumnezeu. Și astfel, decizi, fără să vrei, cine moare și când. textinganddriving_zps566602d8

Nu scrie mesaje pe telefonul mobil în timp ce conduci!

O spun oameni cu ani de experiență în condus. O spun companii puternice, precum Toyota, preocupate de siguranța rutieră și educarea tinerilor în vederea dezvoltării simțului responsabilității la volan.

Ți-o spun supraviețuitorii unor astfel de accidente sau familiile îndurerate. Ți-ar spune-o și morții, victime ale accidentelor de mașină provocate astfel, dacă ar putea trimite un semn de dincolo.

Nu face experimente cu viața ta sau cu viața altora! Nu-ți risca restul zilelor pentru câteva secunde. Respectă dreptul la viață al celorlalți, respectă-ți propria viață! Condu responsabil!images

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Această probă este un semnal de alarmă lansat și de Toyota: Don’t Text and Drive! pentru proba a 22-a a concursului SuperBlog.

logo_Toyota_mic-300x259

Imaginile sunt preluate de pe Google.

P.S.

Știu că vei citi asta la un moment dat. Trebuie să-ți amintești că mereu mi-a fost frică atunci când te-am știut la volan și că ți-am spus de zeci de ori să nu scrii mesaje în timp ce conduci! E un mesaj și către tine!

Oriflame – prima iubire

Cu Oriflame m-am întâlnit pentru prima dată exact acum 10 ani. Pe atunci nu știam prea multe despre ideea de afaceri promovată de ei, cu atât mai puțin m-aș fi gândit să mă alătur. Am avut norocul să dau peste un o persoană minunată, reprezentant al firmei, care, cu răbdare și tact, mi-a răspuns la toate întrebările. Am devenit colaboratori și, foarte repede, prietene. Am organizat un bal al bobocilor, cu Oriflame drept sponsor și partener, lucru care ne-a adus succesul pentru că am reușit să impresionăm prin premiile surpriză: produse cosmetice de calitate.

De-a lungul timpului am testat personal produsele și mi-am găsit repede preferatele:

20141123_234951[1]

Cremele din gama Milk&Honey mi-au fost cele mai dragi de când le-am testat. În afară că pielea îmi e mereu hidratată și mătăsoasă, au un parfum deosebit și delicat. Nu mi-au lipsit niciodată din bagajul de mână în diverse călătorii.

Am încercat cremele de față din gama Optimals. Pentru că nu mai sunt de mult la prima tinerețe, m-au ajutat să-mi răsfăț tenul. Crema de zi, anti-îmbătrânire și cu factor de protecție 8, lasă pielii un aspect catifelat. Crema de noapte, ajută pielea să se relaxeze pe timpul nopții.

20141123_235028[1]

Că tot veni vorba, ar trebui reînnoit stocul, după cum reiese în mod cert din imaginea de mai sus! 😀

De parfumuri sunt îndrăgostită iremediabil, deja nu mai e un secret. Așa că le-am încercat pe majoritatea. Oferte speciale, promoții, campanii – am profitat de toate ca să-mi găsesc preferatul. Poate clasicul și elegantul Eclat?

20141124_001107[1]

Nu sunt sigură de asta, încă, de aceea încă mai testez fiecare parfum nou apărut.

Folosesc produsele Oriflame? – Da.

Sunt mulțumită de ele? – Cu siguranță!

Le-aș recomanda? – Evident! Mai ales că răsfoind Catalogul 16 am găsit sugestii pentru cadouri de Crăciun 😉

Între timp am aflat, cam târziu, e drept, că este un concurs și m-am gândit că e un prilej bun de cadou pentru aniversare! Eu și Oriflame – de zece ani împreună!

 

 

Eu și frica. Scor final: 1-1

frica-mare-text

 

Poveste

La naștere, Omul a primit vizita ursitoarelor care i-au scrijelit în Prima Carte a Existenței cinci daruri: iubirea, bucuria, tristețea, frica, furia sau dezgustul. Dar Omul nu a înțeles. Le-a prețuit mai mult pe primele două și le-a ascuns pe celelalte, crezând  că așa viața îi va fi mai lină, iar fericirea va fi veșnic invitatul special al casei sale. Dar, vai, cât de mult s-a înșelat Omul! Pentru că celelalte daruri se zbăteau în cutia în care fuseseră închise și-și cereau dreptul la libertate. Omul le-a neglijat strigătele, mascându-le cu bătăi din picior sau cântând tare de tot. Iar într-o zi…

Într-o zi lacătul cutiei a slăbit, iar celelalte daruri au năvălit peste Om, copleșindu-l, cu o putere înmiită, dată tocmai de atâta timp de stagnare într-un loc închis și întunecos.

Suntem suma emoțiilor noastre

Atâta vreme cât ne scapă această realitate, nu vom fi niciodată împăcați cu noi înșine și, prin urmare, nu vom atinge niciodată fericirea. Existența noastră trebuie să se regăsească la intersecția lor, tocmai pentru a ne câștiga echilibrul, esențial pentru o viață fericită. Omul trebuie să înțeleagă două lucruri despre emoții:

  1. au o limită atât de firavă, încât îți este extrem de greu a le deosebi la un moment dat. Adică exact atunci când ai cea mai mare nevoie să o faci. Nu e de cât un pas de la frică la tristețe, de la tristețe la furie, de la iubire la furie… Și da, în general câștigă emoțiile negative, poate pentru că au un efect devastator asupra psihicului nostru. Iar asta se întâmplă pentru că nu știm să le recunoaștem drepturile și să le acceptăm ca parte firească a existenței noastre.
  2. pot deveni foarte ușor stăpânul tău întunecat, coșmarul tău cel mai îngrozitor dintre toate. Fugi de ele, ai senzația că ai scăpat, dar de fapt, la prima intersecție se izbesc de tine cu atâta putere încât te lasă paralizat. Preiau controlul fără ca tu măcar să realizezi asta. Și aduc cu ele alți aliați: stresul, nervozitatea, frustrarea, depresia.

„Frica e blestemul omului”. (Dostoievski)

Sunt om. Deci mi-e frică. Într-un mod natural și logic. Pentru că și frica are logica ei. Eu sunt cea care o pot transforma într-un blestem sau într-un avantaj.

De copil mi-a fost frică de două lucruri: de întuneric și de singurătate. Plângeam când rămâneam singură, deși nu se întâmpla prea des. Iar noaptea, închideam ochii „să nu mai văd” întunericul. 🙂 Odată cu vârsta, am dobândit suficientă înțelepciune încât să te transform pe ambele în prieteni. Acum, noaptea este momentul în care mă simt liberă. Atunci pot scrie despre orice, oricât. E ca în basme: noaptea se ridică un văl și se vede, de fapt, esențialul. Iar momentele de singurătate mă ajută să mă întorc spre mine. Să îmi dau răgaz pentru a mă vedea mai bine, de a mă înțelege mai bine. Acum le caut pe amândouă și mă bucur când am parte de ele.

Cu frica de moarte mă mai lupt încă. Încă nu am înțeles să o accept. Frica de moarte a venit mai târziu, când celelalte două s-au estompat. Nu știu dacă dintr-un soi de lege a compensației sau pur și simplu a apărut ca o urmare firească a evoluției mele.

Celelalte sunt frici… „comune”. Circumstanțiale, le spun eu, pentru că trec odată cu evenimentul care le-a generat. Mi le asum și le trăiesc intens de fiecare dată. Pentru că sunt ale mele: frica de vreun examen, frica de vreo durere, de vreo veste, frica de a nu păți ceva, frica de un cutremur.

Când m-am luat la trântă cu frica.

Două episoade din viața mea mi-au făcut cunoștință cu frica în forma ei naturală, pură, sălbatică. Două episoade care mi-au marcat existența și care m-au făcut să mă schimb radical, în sensul că m-au făcut să-mi dezvolt un sistem de autoapărare eficient. Și nu unul care să anihileze această emoție primară, ci care să mă învețe să mă descurc cu ea.

Ai simțit vreodată că în fața unui eveniment din viața ta rămâi paralizat? Că ți se usucă gâtul, că mâinile îți rămân inerte, că ți se scurge vlaga din tine, iar inima bate atât de tare încât sunt șanse extrem de mari să explodeze cu tot cu piept? Te-ai simțit apoi urmărit de frica asta ca de o umbră? Care te bântuie neîncetat oriunde ai merge, orice ai face? Da, eu asta am simțit. O vreme am umblat cu frica la doi pași în spatele meu. Până am înțeles că trebuie să o invit la o plimbare alături de mine. Să o cunosc mai bine, să o înțeleg, să devenim prieteni. Și am reușit! Nu să scap de frică, așa cum mi se sugera, ci să o accept ca o parte firească din mine.

Mă consider, totuși norocoasă. Mi-ar fi fost mult mai greu să câștig lupta asta cu mine însămi singură. Faptul că trăim într-o comunitate, ne dă șansa de a interacționa, de a comunica, de a împărtăși, de a empatiza. E mult mai simplu atunci când înțelegi că nu ești singura persoană care se luptă cu demonii. E drept, fiecare își duce lupta lui, personalizată, dar faptul că există oameni care înțeleg prin ce treci și pot să-ți fie alături cu un zâmbet, cu o strângere de mână sau cu o vorbă pricepută este o binecuvântare.

În loc de postfață…

Sfaturile multora dintre cei apropiați sunt bine intenționate: Fii puternic! Nu te teme!

Eu zic, dimpotrivă: teme-te! Tocmai așa demonstrezi că ești puternic. Nu altuia, ci ție însuți. Acceptă frica, înțelege-o și vei găsi mai ușor calea de a-i diminua considerabil puterea. E o luptă în care este de preferat ca scorul să rămână egal!

 „Fă lucrul de care te temi cel mai mult și vei controla frica.” – Tom Hopkins

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare este un răspuns la provocarea lansată în proba mea preferată a concursului SuperBlog 2014.

Imaginea este preluată de pe https://lataifascuradu.wordpress.com/2010/06/28/despre-frica/.

Super- promoter la super- brânză!

Un produs bun nu se vinde singur! Rețeta succesului include mai multe ingrediente, iar dacă unul e greșit inserat, se cheamă că ai pus brânza bună într-un splendid burduf de câine! Pentru a evita dezastrul, iată de ce ai nevoie:

  • – calitate maximă
  • – imagine perfectă cu impact
  • – promoter eficient.

Nu mai e un secret că brânza Delaco a câștigat premii de popularitate în oricare dintre formele ei.

Tot uitându-mă la filmulețele de promovare, mi s-a năzărit o justă întrebare:

A apucat vreodată cineva să deguste inconfundabilul cașcaval în fum de fag? Că promoterul șugubăț pare să pună mâna primul mereu pe cubulețele delicioase!

„Trebuie să fii fan brânză ca să înțelegi!” 

Eu vreau să înțeleg. Așa că m-am uitat mai atent studiindu-i profilul.

Promoterul nostru e un fel de Mitică al lui nea Iancu, în varianta modernă! Numele nu are a face, pentru că e suficient de cunoscut deja. „Îl întâlnim atât de des în prăvălii, pe stradă, pe jos”, cu precădere în supermarket. El este fanul par excellence al deliciosului aliment, „nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.” Ei bine, da! Acestea au fost, cu certitudine atuurile la angajare! La fel ca Mitică, el găsește „un cuvânt de spirit la moment” care îl face mereu carismatic și, implicit, câștigă încrederea și atrage atenția.

De pildă, întâlnește un amic:

– Cum ți-a mers la interviu?

N-am făcut nicio brânză!

– Păi ce s-o faci? Ia-o de-a gata de-aici!

Și-i întinde un cub de pe masa de prezentare, cu un zâmbet convingător

Altă dată:

– Luați de gustați, /nicicând n-o să regretați!

Mare brânză! Exclamă vreun client neîncrezător!

– Mare să fie la băiatul! Și-i întinde un cub dublu cu același zâmbet șarmant.

Cu un alt amic:

– Ei? Ai câștigat la loto?

Am câștigat o brânză, se încruntă venerabilul.

– Corect! strigă promoterul nostru și-i întinde cubul de cașcaval drept premiu de consolare.

Dacă persoana nu-i inspiră a fi un potențial client, îi găsește sigur o replică potrivită:

– Aș vrea să gust și eu o bucățică..

– Nu-ți dau, domnule, c-o mănânci!

Sau, dacă omul se uită neîncrezător la produsele de pe masa de prezentare:

– Ciobanul a făcut-o de oaie!

– ?!

– Brânza! Ia de aici și gustă și matale!

Dacă omul dă semne că vrea totuși să continue demersul și a gustat și gluma îl proclamă fără drept de apel:

logo_1207006_web

Ce am înțeles în cele din urmă? Că deși promoterul are o accentuată dependență de brânză și cașcaval Delaco, este cel mai potrivit mesager al calității. Jovial și pus mereu pe șotii, are succes nebun la copii și adulți, la bărbați și femei, la tineri și vârstnici. Pasionat de brânzeturi, nu știi niciodată ce mai pune la cale. Și nu m-ar mira dacă la un moment dat s-ar autoproclama fanul suprem și incontestabil al brânzei, cu emblema celebrului titan Atlas, adaptată în loc de slogan:

10814354_809513349089865_1298790509_n

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Proba a fost o cursă contra cronometru pentru a trece linia de finiș în grafic la concursul SuperBlog.

Mulțumiri stimatului Eugen pentru sprijin în realizarea ultimei imagini!

Jurnal neinspirațional (7)

„Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…”

Octavian Paler în Viaţa pe un peron

Închipuiește-ți! Într-o zi, demult, sosise trenul meu. Pe care l-am dorit și l-am așteptat fără să știu. L-am privit, am urcat pentru o clipă… Nenorocirea este că nu l-am recunoscut! Mi-a fost teamă? Poate! Am fost oarbă? Poate! Cert este că l-am lăsat să plece. N-am avut putere nici să flutur mâna în timp ce secundele creșteau între mine și el. Iar când m-am dezmeticit, zăceam pe o bancă, singură, cu privirea pierdută în direcția aceea și m-am simțit strivită de o mare tristețe…

Aș fi putut oare să-l opresc? Ar fi trebuit să o fac? Mai sunt trenuri care vor trece prin gara aceasta?

Ți s-a întâmplat vreodată că crezi că unele lucruri sunt prea frumoase ca să fie adevărate? Și asta să-ți provoace un sentiment de teamă? Să te facă să dai înapoi, să te închizi în tine și să plângi ca un copil?

Astăzi îmi voi grava citatul acesta preferat pe ultimul petec de suflet rămas. Cu restul mi-am cumpărat liniștea pentru o vreme. Chiar dacă somnul nopților mi-e încă tulburat de fantasme…

 În casă mi-am făcut un altar din umbra amintirilor mele, a căror muzică o ascult acum. Sunt îmbrăcată în tricoul tău alb și îmi îmbăt nările cu parfumul din sticluța verde, încercând, totuși, să-i număr moleculele, ca să-mi ajungă și pentru cealaltă viață. Afară e o agonie continuă: străzi biciuite în dansuri nebune de ropote surde. De aceea, am închis fereastra, și m-am aciuat în bucătărie, cu o cană de ceai fierbinte. Mi s-a făcut cumplit de dor de o îmbrățișare…

Mi-ar trebui leac o grădină…Aș putea sta întinsă zilele astea, să citesc în nori și să meșteresc vise. Nu mai am niciun lucru plănuit pentru săptămâna viitoare, ca odinioară când amenințai că ai zbura până aici, să mă vezi, să mă simți… Am învățat că unele vise mor ca și oamenii, exact când te aștepți mai puțin. Și îți petreci clipe din viață încercând să le resuscitezi, sperând că există totuși un antidot și pentru moartea viselor. Poate ar trebui să fiu recunoscătoare că mi s-a permis să visez și să-mi asum pedeapsa ochilor deschiși. 

Am găsit printre lucruri singura fotografie, dovadă a intersectării vieților noastre. Ne spălasem mâinile într-o apă îndepărtată, ca o binecuvântare. Mă gândesc că totuși nu suntem stăpânii propriilor vieți, din moment ce nu ne putem urma calea așa cum ne-am imaginat-o atunci, între munți și ape.

Acum mi-e din ce în ce mai clar că acela nu era trenul meu…Mi-e ciudă doar că nu am apucat să-mi iau rămas bun. 

Și totuși, de ce am rămas aici și aștept?

Modern Technology – Unele lucruri chiar sunt definitive!

Ne petrecem existența încercând să surprindem clipele cele mai frumoase și să le înghețăm. Am vrea că micile fericiri să fie veșnice și să avem acces la ele oricând. Dar uite că în timp ce unii dintre noi visăm frumos, vin alții și te ciupesc ca să te trezești: Nimic nu e definitiv! Zău??

Eu am aflat altceva:

Omenirea s-a dovedit

a fi extrem de inventivă,

așa că da, chiar epilarea

poate fi azi definitivă!

Când vine vorba despre epilare, treburile sunt ușor sensibile, spre iritate! Dacă deschizi subiectul în fața unor bărbați, poți avea una dintre cele trei reacții:

  1.  – vor întoarce capul și se vor îndepărta ușor rușinați, considerând că subiectul nu îi privește,
  2. – vor privi dezgustați către persoanele participante la discuții și, eventual, vor prezenta varianta înflorită către partenerii lor de glume proaste
  3. – vor ciuli urechile, căci, nu-i așa, bărbatul modern este de ceva vreme interesat de chestiuni inovative pentru îmbunătățirea propriei imagini.

Dar dacă subiectul este deschis între doamne…lucrurile se precipită! Lăsăm deoparte efectele conservatorismului postbelic, conform căruia fiicele Evei trebuie să rămână exact așa cum le-a lăsat Dumnezeu, „că-i mare păcat să te epilezi, maică!” La fel și dacă porți pantaloni sau dacă îți tai și vopsești părul sau dacă nu porți basmaua pe cap. După „principiul ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”, cred că, la fel ca orice părinte, Doamne-Doamne ar fi încântat să vadă fericirea pe chipul prea-frumoasei Sale fiice.

Știm foarte bine ce se poate întâmpla dacă înainte de petrecerea preferată, o femeie descoperă că nu se regăsește în…standardele de frumusețe pe care și le-a impus. Când sunt pregătirile în toi, descoperă firele de păr rebele și total nedorite invadând minunăție de picior! Și rochia e scurtă! Nu că dacă ar fi lungă ar schimba ceva. Pentru că ea știe că firele rebele și nedorite sunt acolo, ceea ce-i va spulbera șansele să se simtă bine. Ce e de făcut? Se repede la tradiționala lamă. Constată cu stupoare că nu are. Pentru că nu a mai folosit așa ceva de când cu saloanele de cosmetică. Încercarea a doua: să sunăm cosmeticiana. Stupoare din nou! Deși clientul e mai presus de orice, stimata cosmeticiană nu poate onora dorințele într-un timp atât de scurt. Încercarea cu numărul trei ar mai fi o scrisoare către Moș Crăciun, dar se prea poate ca întâmplarea să aibă loc mult prea departe de minunatul eveniment.

Nu-i așa că în momentele astea și-ai dori o mașinărie deșteaptă care să te scoată din încurcătură?

Ba cum să nu! Partea frumoasă este că mașinăria există!

silkn-sensepil-epilator-ipl

 

Și poartă un nume: Silkn Sensepil – epilator IPL cu 750 impulsuri.

De ce trebuie să-l ai?

Mai are rost întrebarea?

  1. Folosește IPL – lumină intens pulsată. Pare limbă străină? Să traducem: firul de păr absoarbe selectiv energie luminoasă și o transformă în căldură, dezactivând, astfel, procesul de creștere. Este un procedeu eficient, nedureros și, evident, definitiv! Aceste aparate care au la bază tehnologia IPL sunt cele mai sofisticate aparat de depilare definitiva de pe piață. Respectându-se indicațiile prețioase referitoare la ciclul de creștere a părului, pigmentul pielii și reglarea nivelului de energie, cu siguranță rezultatele vor fi cele așteptate.
  2. Nu afectează în niciun fel siguranța pielii, respectând toate standardele de siguranță prevăzute de normele în vigoare. Este testat dermatologic, lumina nu afectează ochii, iar impulsurile luminoase nu afectează pielea. Aveți în vedere că trebuie evitată expunerea la soare, atât înainte de a începe, cât și după efectuarea ședințelor!
  3. Procedeul este total nedureros! Presiunea exercitată de aplicator este moderată și tot ce puteți simți în timpul ședințelor sunt ușoare furnicături și o senzație de căldură. Incomparabil, apropo de folosirea metodei cu ceară, nu?
  4. Poate fi efectuat pe diverse suprafețe ale corpului, respectând indicațiile din manualul de utilizare.
  5. Odată respectat tratamentul, te scutește de drumuri la cosmetică și cheltuieli în plus. Ședințele au loc chiar la tine acasă, respectându-ți intimitatea. Trebuie doar „puțintică răbdare”, având în vedere că întreg ciclul de creștere a fiului de păr variază de la o persoană la alta.

Nu trebuie să te temi că vei pierde relația cu cosmeticiana ta! O poți invita la o cafea să reluați firul obișnuit al discuțiilor, și între timp îi prezinți și ei beneficiile epilării definitive. Își poate relansa afacerea, reorientându-se spre tehnologii inovative care îi vor aduce, cu siguranță clienți noi.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Postarea este o nouă provocare marca SuperBlog 2014.

 

 

 

Inside out! Emoțiile și sentimentele între real și virtual

Suntem oameni. Suntem un amestec de emoții și sentimente pe care reușim mai mult sau mai puțin să le controlăm. Suntem indivizi cu particularități care ne fac unici și irepetabili. Dar mai suntem și ființe profund sociale. Ne este imposibil să trăim în afara unei comunități. Și dacă, prin absurd, am fi puși într-o asemenea situație, fie am dansa cu lupii, cu care am deveni frați de cruce, fie am începe a vorbi singuri. Nevoia de comunicare este ceea ce avem în comun, motivul pentru care aparținem unei comunitățifie ea reală – în care ne ducem existența fizică – sau una virtuală.

Zilele trecute am citit într-un articol despre măștile pe care le purtăm în lumea virtuală. De faptul că ne ascundem în spatele unui nickname și al unei parole sau chiar în spatele mai multor identități, pentru a „păcăli” pe cei cu care intrăm în contact, pentru a ne ascunde. Se spunea acolo că acest lucru înseamnă fățărnicie, pentru că „anonimatul este pentru mişei” și  „îţi dizolvă credibilitatea”¹. Evident, subiectul suportă nuanțări. Dar nu putem nega că odată cu nașterea sfântului Internet, lucrurile s-au schimbat esențial. Ne place sau nu, existența modernă este împărțită în două lumi: una reală și una virtuală și fiecare alege în care dintre acestea își petrece cea mai mare parte a timpului. Foarte puțini reușesc să păstreze un echilibru și să nu amestece aceste două lumi. Dar în oricare dintre ele, oamenii doresc să fie împreună cu alți oameni. Cu care să discute, cărora să le împărtășească, oameni care să-i aprecieze sau de la care să primească o informație sau un sfat. Așa s-au născut forumurile de discuții, platformele de socializare, grupurile virtuale. Dar de ce le-ai alege pe acestea, în detrimentul formelor corespondente din real? De ce ai alege, de exemplu, un grup suport online pentru alcoolici și nu ai merge la întâlnirile unei asociații? Să vedem:

  • poate ești o fire timidă și cu greu reușești să faci față contactului vizual cu alți oameni
  • poate simți că poți intra și ieși fără să dai socoteală nimănui
  • poate nu vrei să știe și alții de problemele tale; consideri că ești la adăpost așa
  • poate timpul și alte motive nu-ți permit să te deplasezi
  • poate aspectul financiar este esențial

…și câți de alți „poate”.

De ce ți-ai crea un cont pe o platformă de socializare?

  • pentru că poți avea la îndemână cunoscuți cu care să poți comunica mai ușor în funcție de situații (colegi pe care nu i-ai văzut de multă vreme, prieteni plecați peste mări și țări, parteneri de muncă într-o conferință importantă etc.)
  • pentru că poți găsi oameni cu interese comune
  • pentru că-ți poți promova o afacere
  • pentru că își poți face prieteni etc.

Sigur că fiecare își găsește propriile motive, care pot varia.

Ce m-a învățat experiența personală în lumea comunităților virtuale? Că aparține, în esență, tot realității noastre imediate, având în plus unele avantaje. Am făcut cursuri online, am cunoscut oameni cu calități extraordinare, am comunicat cu persoane de la alt capăt al lumii, am descifrat lumea blogosferei, am învățat mai multe despre alții și despre mine. În egală măsură, am găsit răutate, invidie, fățărnicie, dar și căldură, prieteni și oameni dispuși să ajute, dintr-un instinct de umanitate, fără să le pese cine ești de fapt. Problema se pune: unde anume tragem linie? Cum evităm să confundăm lucrurile? Cum evităm să rămânem blocați în spatele monitoarelor, de unde să primim accesul printr-o mișcare de mouse? Cum să transferăm tot ce e bun și frumos, în lumea în care ființăm fizic? Ar fi păcat să limitezi o relație – de orice natură – cu un om drag, la accesul la internet!

În acest sens, soluția este să rămânem oameni, nu măști, nu chipuri într-un avatar sau o fotografie de profil. Să schimbăm răceala device-urilor de ultimă generație, cu căldura unei strângeri de mână sau a unei îmbrățișări. Să schimbăm ideile în fapte și acțiuni, să devenim, din membri ai unor comunități virtuale, prieteni, să comunicăm și dincolo de cuvinte, prin privire, prin gesturi. Să scoatem la iveală ce este mai bun din noi, să ne întoarcem la emoțiile noastre de bază, aducând inside-ul profund al gândurilor și sentimentelor noastre, out, către ceilalți. Astfel, putem fi mai ușor înțeleși și putem trăi armonios cu adevărat într-o comunitate!

123

De fiecare dată când am avut ocazia să cunosc oameni de dincolo de sticlă, am avut o ușoară strângere de inimă. Dacă impresia inițială a fost greșită de o parte sau de alta? Dacă se strecoară vreo urmă de dezamăgire? Dar am constatat că omul „în carne și oase” era același cu cel pe care l-am cunoscut virtual. Iar întâlnirea nu a făcut decât să pecetluaiscă o relație de prietenie care încă durează, în ciuda sutelor de kilometri distanță.

Suntem oameni cu sentimente și emoții…Let your inside out, but also the outside in! Asta înseamnă, până la urmă, comunicare într-o comunitate!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Postarea este o provocare pentru proba numărul 18 din competiția SuperBlog 2014, sponsorizată de Komunomo, o nouă platformă de socializare atipică.

¹Pentru că discuția se îndepărta de subiect, am ales să las aici trimiterea la articolul citat: http://cudi.ro/2014/10/29/despre-pseudo-identitatile-online/.

Fiat optima faba arabica ad Phillips Espressorum!* (sic!)

La noi în familie s-a băut tot timpul cafea. La ibric, aromată și cu chef de vorbă.

192528952789644579_g9ioxnbx_c1

 

Se adunau vecinele la o bârfă și o„cafeluță”:

Vai, ai auzit de S.? A rămas gravidă și cică nici n-a știut!

Ei n-a știut? Dar când s-a…dus la ăla a știut?

Temele de discuție erau clasice: ce mai gătim astăzi, ce a mai făcut unul sau altul, mai un joc de cărți, mai un ghicit în cafea. Da! Asta mi s-a părut fascinant! Mai ales că, peste ani am constatat că îmi iese de minune ghicitul! Și în stele, dacă îmi pun mintea.

Noi nu aveam voie la bucătărie. Era șezătoare doar pentru oamenii mari. Dar stăteam după ușă și trăgeam cu urechea. Am rămas de atunci cu nostalgia mirosului plăcut și îmbietor de cafea…Și îl savurez și acum de câte ori am ocazia.

Cu un singur lucru nu am reușit să mă împac de-a lungul timpului: cu gustul. Da, știu, intru în categoria „ciudățenii”:

– Cum? Tu nu ai băut niciodată cafea???

Ei, nu! Firește că am…băut! În facultate. Sesiune obositoare, examene, somnolență profundă. Coafura rezistă, dar corpul nu. Așa că mă trezeam dimineața cu fruntea lipită de cursuri, meditând aprioric întru slava Cerului, unica șansă de a mă mai salva de la duel restanțe.

Vară-mea, drăguță și foarte dornică de ajutor, mă îmbia când se prevedea câte noapte albă:

Uite, îți fac o cafeluță ca să reziști!

Și făcea biata de ea:

  • cafea cu lapte
  • cafea cu zahăr
  • cafea cu și mai mult zahăr
  • cafea cu ceai

Tentative eșuate! Papilele mele gustative nu se împăcau și pace! Și pentru că tinerețe fără bătrânețe nu s-a gândit să-mi ofere într-o ceașcă, mi-a preparat o licoare, un simulacru de cafea, conținând 20% diverse. Am băut. De rușine, de milă pentru strădaniile vară-mii care dorea numaidecât să mă ajute să intru în rând cu lumea. Nu mai știu dacă a fost bună au ba, știu doar că am dormit așa de bine dupăăăăăăăăăă…

Facultatea s-a terminat și m-am întors acasă. Mama, băutoare de cafea ca de apă. Și când își dorea și ea un moment de relaxare, zicea mieros:

– Fă și tu, Rudia mamă, o cafeluță.

Zis și făcut. De fapt, doar zis. Cu făcutul…mai greu. Mi-a zis de o mie de ori rețeta ei magică: câte lingurițe de cafea, la câtă apă. Și câte ibrice… Pesemne, erau urme ale senilizării încă de atunci. Îmi ieșea, de cele mai multe ori, dar pentru că repetam în gând să nu uit ce și cât să pun.

Pe baza mea, s-a lăsat familia proaspăt întemeiată de băut cafea. Uitam mereu să cumpăr, nu reușeam niciodată să fac, plus că motivația mea extrinsecă și intrinsecă era nulă.

Apoi veneau prietenii… „Faci și tu o cafea?”

Cum să nu? Iaca: aici e ibricul, aici e cafeaua rămasă de anul trecut când ați fost ultima dată la mine, apa e la robinet. Pune de-ți fă! Pardon: simte-te ca acasă! Așa că li s-a făcut lehamite. O beau acasă la ei.

Așadar, sunt irecuperabilă! Practic, ar fi nevoie de un expresor de cafea de la magazinul MarketOnline.roca să nu mai fie nevoie de discuții inutile de genul cine face cafeaua azi…câte lingurițe să pun…câte căni, pentru câte persoane…

monline_1

Să reducem totul la regula de trei pași simpli:

  1. se desface punga de cafea
  2. se toarnă …să zicem…într-un expresor philips profesional 😀 hd832799-rtp-global-001
  3. se apasă pe un buton. 

 

 

 

 

 

 

Și în timp ce picură în ceșcuță, îți pregătești detaliile pentru restul tabieturilor. Aș avea o mamă fericită și relaxată și niște prieteni mai zâmbitori decât ultima dată când au fost la mine. M-aș simți, zău, o învingătoare! Aș sta așa într-un jilț și aș rosti imperativ: „Veniți de vă beți cafeaua! La Rudia!” Și cine știe dacă nu m-aș apuca și eu de băut.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare NU dăunează grav sănătății, dar se înscrie în concursul SuperBlog 2014, la proba cu numărul 17.

Prima imagine este preluată de aici: https://oncadana.wordpress.com/2012/01/07/imagini-si-cuvinte-15/

Celelalte imagini sunt de pe site-ul Marketonline.ro

Titlul este o…adaptare: „Să fie cea mai bună cafea într-un Expresor Philips!”

Jurnal neinspirațional (6)

Mai ții minte răspunsul tău de acum ceva vreme? Astăzi a devenit citatul meu favorit: 

„Viața mea? […] aș vrea să se schimbe, însă ar trebui o minune. Iar minunile s-au epuizat în lumea asta cu mult înainte de a mă naște.”

Îl recitesc cu insistență ori de câte ori o mână încearcă să mă tragă înapoi, ca să pot șterge orice urmă de tremur ce ar putea să-mi clintească trupul firav și mintea șubrezită. O minune? Credeam că EU sunt minunea pe care ai așteptat-o! Pentru care să merite nopțile nedormite și nebuniile. Credeam că eu sunt tot ce te leagă de viața asta și poate și de cealaltă. Credeam…eu…

M-ai invitat în viața ta cu ceva timp în urmă, zâmbindu-mi a dragoste, dar undeva cred că unul din noi s-a pierdut pe drum, căci m-am trezit afară, fără umbrelă și fără haina mea de ploaie pe care se pare că am uitat-o la tine. Rătăcesc prin grădină și caut, involuntar urme ale pașilor tăi, lucru care mă scoate din minți, pentru că îmi arată că sunt încă îmbrăcată în amintirile reci. Și mi-e frig…

În casă nu-mi găsesc locul, oricâte cărți aș încerca să citesc zilele astea. Nu-mi iese din minte o imagine. A trădării. O mască pe care m-am încăpățânat să ți-o pun, ca scuză pentru absențele nemotivate. Iar drept răzbunare, îmi meșteresc, la rându-mi, chip cioplit, ca să-l arăt lumii la răscruce de vânturi. Voi fi lebăda cea frumoasă, etalându-și penajul sub ochii sticloși ai trecătorilor.

Gândurile-mi goale sunt muzica ce o ascult acum. Orice alt acord trezește în mine monștri și mi-e teamă că într-o zi aș putea să cer socoteală cerului cu pumnii încleștați. De aceea, mă retrag la fereastra din bucătărie, de unde, odinioară te urmăream privindu-mă, într-o trecere senină pe alee ca dintr-o lume – a ta – într-o alta – a mea. Vezi? Niciuna nu a fost, de fapt, „a noastră”!

Sunt totuși recunoscătoare și astăzi că ai trântit ușa cu atâta putere când ai plecat. Mă gândesc că orice gest al tău de blândețe ar fi fost interpretabil și poate m-aș fi întors în capcana țesută cu atâta pricepere. Iar și iar… Așa că…nu mai aștept nimic. Nici astăzi, nici mâine…Și nici nu mai am vreun lucru plănuit pentru săptămâna viitoare. 

Mi-am țintit în schimb ochii pe fotografia preferată de astăzi, pe care am găsit-o dintr-o întâmplare

already

Studiu de caz: Cum transformăm o echipă dezbinată într-o echipă eficientă

 

Se spune că oamenii din zodia Rudiei sunt lideri înnăscuți. Și dacă nu sunt, fac ei pe dracu’-n patru să devină! :mrgreen:

Treaba asta cu liderul este o adevărată nebunie în ultima vreme. Înainte, noi, copiii, voiam să ne facem doctori, ingineri, profesori, dar acum toată lumea vrea să fie lider! Manager! Să managerieze diverse lucruri. Să fie, adicătelea, șef peste o turmă. Căci așa se numește ăl de nu e curios peste ce e șef, atâta vreme cât are o patalama la mână pe care o poate afișa, la fel cum flutura extaticul Mr. Bean biletul de avion.

maxresdefault

În realitate, liderul nu este neapărat șef, cu mai curând coordonator. Pentru o mai bună abordare a diverselor situații, nu perspectiva „de sus”, ci cea „împreună cu” este folositoare. Nu zbiarătul „Munciți!!!”, ci, mai curând, îndemnul „Hai să facem!” este mai eficient. Evident, s-au scris mii de cărți pe tema asta și departe de Rudia gândul de a revoluționa gândirea în această direcție. Poate doar să vorbească dintr-o experiență proprie, aceea de lider de grup nonformal sau „youth leader”.

Ideea de la care vreau să pornesc, este aceea că un lider nu există în afara grupului său! El ESTE grupul pe care se presupune că îl coordonează (și NU „conduce”!) Iar grupul este oglinda lui, îl reflectă întocmai. Să luăm un exemplu care este preferatul Rudiei, dacă ar trebui să ne alegem slogane cu privire la subiectul în discuție:

Pentru că, într-adevăr, esența unei echipe este aceasta:

Together Everyone Achieves More!

Dar cât de greu este să construiești o echipă!  Nu teoria, nu spiritul conservator, nu constrângerile te vor face eficient, ci ai nevoie de abilități reale de leadership, astfel încât să atingi rezultatele dorite.

Studiu de caz: Cum transformăm o echipă dezbinată într-o echipă eficientă?

Pasul 1. Analizăm activitatea:

Pasul 2. Ce nu funcționează în această „echipă”?

  • presupusul lider nu este ferm, prin urmare, nu reușește să facă față situațiilor neprevăzute și nu poate conduce activitatea
  • spațiul este închis și total nemotivațional, în ciuda unei false tentative de echilibra participarea prin așezarea în cerc
  • liderul dă ocazia comentariilor răutăcioase, accentuând că unul dintre membrii va întârzia „DIN NOU”
  • întrebările de tipul „sunteți gata?” care necesită răspuns da/nu, nu sunt eficiente; răspunsul lor e „da”, dar unul citește o revistă, altcineva e concentrat pe absența unei colege
  • întârziata este tipul răzvrătitului și nesupusului; intrarea este nepoliticoasă și deranjează, iar liderul știe să gestioneze situația, care este, astfel, monopolizată de nou-venit.
  • spațiul se dovedește incomod și ineficient pentru dezvoltarea unor idei creative, în plus, creează disconfort, pentru că este clar că membrii echipei nu se suportă
  • liderul nu reușește să managerieze conflictul, iar activitatea eșuează.

Pasul 3. Ce putem schimba?

Ooo! Totul!

1. Mai întâi liderul de grup! O persoană care să aibă încredere în sine, care să cunoască particularitățile individului, dar și ale grupului. Care să aibă obiective clare și care să găsească instrumentele necesare pentru eficientizarea muncii în echipă.

2. Ținta! Construiește-ți obiective viabile și tangibile, raportate la premisele și posibilitățile reale:

  • rezolvarea problemelor de comunicare
  • rezolvarea conflictelor din interiorul grupului
  • omogenizarea grupului ținându-se cont de diferențele de personalitate
  • asumarea rolurilor în grup
  • dezvoltarea unei viziuni și practici comune

3. Abordarea! Creează-ți echipa și dezvolt-o! Ajut-o să crească pas cu pas! Deși pentru mulți pot părea un moft, activitățile de tip team building au întotdeauna rezultate extraordinare, atâta vreme cât sunt organizate cu cap.

4. Locația! Este esențial ca oamenii tăi să iasă din spațiul monoton și poate chiar stresant de lucru. Pentru a dezvolta spiritul de echipă, pune-i în situații inedite și vei avea surpriza să descoperi lucruri noi despre ei! În plus, fiecare individ are calități și abilități, pe care un lider trebuie să știe să le evidențieze în folosul întregii echipe. Un team building la Straja, la Vila Alpin, este cea mai bună alegere.

straja 2

Obișnuiți deja cu activități ale grupurilor – fie tabere, fie cantonamente, fie evenimente corporate –  gazdele au știut ce aspecte să exploateze în acest sens:

– cazare în condiții optime atât pe timp de vară, cât și de iarnă

– sala de conferințe încăpătoare unde se pot derula o parte din activități, prezentări audio-video, cursuri, seminarii etc.

straja 1

– acces la internet

– posibilități de exploatare a cadrului natural atât pentru cealaltă categorie de activități specifice pentru team building la munte, cât și pentru relaxare

img_0713

– posibilitatea de a participa și la alt fel de activități (la cerere), precum rafting, tiroliană, escaladă, paint ball  sau activitati speo.

straja 3

– servicii ireproșabile, cooperare și ospitalitate.

Dacă ar fi să alegi, nu ai renunța la spațiul închis al biroului pentru câteva zile la aer curat? Nu te-ar motiva mai mult să lucrezi? Nu te-ar ajuta să descoperi mai multe despre colegii tăi și chiar despre tine? Nu ți-ar părea că o astfel de activitate, ca un fel de tabără la Straja, ți-ar aduce aminte de copilărie, departe de stresul cotidian de la muncă?

Dacă respecți pașii enumerați mai sus, finalitatea nu poate fi decât una îmbucurătoare. Grupul de oameni cu care ai plecat, va deveni – nu chiar peste noapte, dar în câteva zile – o adevărată echipă care va ști să-și coordoneze munca pentru a atinge rezultatele estimate:

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Imaginile au fost preluate de pe site-ul Vilei Alpin Straja *** și de pe Google images.

Iar postarea se înscrie, cu succes, sperăm, în competiția SuperBlog 2014, la poziția cu numărul 16.

Ziua în care Rudia a renunțat la internet…

„Internetul este într-un fel precum alcoolul. Accentuează oricum ceea ce ai face. Dacă vrei să fii singuratic, poţi să devii mai singur. Dacă vrei să îţi faci mai multe relaţii, îţi va fi mai uşor să te anturezi.”

 Esther Dyson

Să mă conectez la real, zic! Atât de mult am navigat prin virtual, încât ochii mi-au obosit, mintea mi s-a încețoșat, buricele degetelor mi s-au tocit, timpul mi s-a scurtat, la ușă nu mai bate nimeni. Bun internetul ăsta, cine l-o fi inventat, da’ să mai luăm o pauză, Să fie așa, un fel de experiment spre relaxarea tuturor simțurilor mele amorțite de când mă preumblu virtual peste tot.

Nici prin gând nu-mi trece să neg toate avantajele tehnologiei moderne! Am trăit bine și înainte, pentru că îmi luam informațiile din cărți, pentru că mă jucam cu păpușile, pentru că aveam prieteni și vacanțe la bunici, pentru că scriam și primeam  scrisori! Nu putea să-mi lipsească un lucru despre care am aflat abia în anii studenției că există. Nu mi-am raportat toată viața la o aparatură conectată la o rețea globală. Dar când am descoperit lucrul ăsta…e clar că s-au schimbat multe. Cu tot cu urmări. Cu bune și rele. A venit acum momentul unei binemeritate pauze.

Ziua fără net!

Dar ca să fie „ca la carte” și fără să trișez, am scos din priză router-ul wireless încă de seara, l-am împachetat într-o cutie și l-am băgat la zdup dulap! Pe care l-am închis cu cheia! Pe care am băgat-o în cutia poștală, tocmai la parter. Deh! Tentația e mare!

De dimineață, în loc de ciripitul firav al vrăbiilor, m-am trezit în bătăile disperate în ușă, ale vecinei. Tanti Saveta era insistentă.

– Rudia dragă, trebuie să mă ajuți! Mă sună fata din Italia. Internetul nu pot să-l plătesc până nu vine pensia și drăcia asta de telefon nu vrea să funcționeze. I-am dat numărul tău să mă sune. Sper că nu te superi! 

Nu m-am supărat, cum să mă supăr! Era ziua mea norocoasă, când puteam să dorm, să lenevesc, să citesc…Aveam trei apeluri nepreluate din Italia. Ii dau telefonul lui tanti Saveta și îmi fac de lucru prin casă. Desigur, dacă aveam net…îi conectam laptopul la wireless-ul meu și vorbea cu fiică-sa toată ziua. Din casa ei!!! Așa…a trebuit să o suport cele două ore jumate, cât i-a povestit despre conflictul cu tanti Florica de la 5 și despre alegerile prezidențiale. Partea bună – mi-am terminat și eu treaba prin casă între timp.

Tanti Saveta s-a dus. E liniște. Să bem cafeaua și să răsfoim presa. Care presă? Decizia cu netul se pare că fusese luată în pripă și n-am luat în calcul să înlocuiesc formatul electronic cu cel de hârtie. Fir-ar! Am luat o carte. A mers, deși nu era ora cea mai potrivită pentru lectură beletristică. Se aud din nou bătăi în ușă. Niște domni în salopete:

– Știți…am venit să oprim alimentarea cu energie electrică. Se pare că nu ați plătit lumina!

Îngrozită, îmi trag o palmă – virtuală, ca nu cumva să zică oamenii că mă automutilez. Încerc să conving personalul binevoitor să lase firul acolo unde e, că rezolv problema. Și mă îndrept spre laptop, să plătesc factura, de care nu știu cum uitasem. Aș! E o capcană! Nu mă las păcălită pentru o simplă factură. Se poate rezolva și fără net!

Las’ că pot IEȘI să o plătesc. Aerul curat îmi va face bine! îmi zic.

Și da, aerul m-a făcut bine. Ce mi-a făcut rău a fost coada la care am stat după ce m-am învârtit o oră prin cartier să aflu unde naiba mai plătește lumea acum lumina. La ghișeu, surpriză: nu aveam factura la mine! Păi cum să o am? Nici nu știam că îmi trebuie! Du-te înapoi, întoarce-te cu factura, stai iar la rând. Am ieșit epuizată, dar fericită: nu am cedat ispitei!

La ieșire mă întâlnesc cu un fost coleg pe care nu-l mai văzusem de ani de zile! Era în trecere prin oraș și stabilise cu alți colegi să se vadă la un restaurant popular chiar în seara aceasta! Evident, primisem și eu o invitație PE NET! Dar nu apucasem să o văd, iar cu o seară în urmă, când se stabilise și locul, eu tocmai împachetam routerul! Mi-a părut rău, dar decizia fusese decizie! Fără net.

Dacă tot am ieșit, să trag cu ochiul la ultimele oferte pentru hard disk-uri, că am tot amânat să-mi achiziționez unul nou. Și cum magazinul e chiar la colț, am intrat. Mi-am rotit privirea până am amețit. Laptopuri, tablete, televizoare, telefoane! Nimeni nu părea disponibil să-mi dea o mână de ajutor. Și când am găsit pe cineva, am sfârșit prin a avea mai multe întrebări decât m-aș fi gândit. Domnul, galant, m-a trimis la sectorul hard disk-uri să mă decid. Nu mai bine îmi ședea mie la laptopul meu, explorând magazinul MediaDOT.ro unde găseam exact ce îmi trebuia fără prea multe bătăi de cap?

Seara eram frântă. Alergătură, nervi, emoții…Sistemul meu imunitar a decis să își dea shut down, așa că m-am trezit cu simptome de răceală. Ipohondră Precaută cum sunt, am o tonă de medicamente. Dar…cu care să încep? Ora era prea târzie să sun pe cineva și aș fi optat, sincer, pentru niște leacuri băbești. Prin urmare, a fost prea mult pentru o singură zi. Cu ultimele puteri, am coborât la cutia poștală și mi-am recuperat cheița de la dulap de unde am scos routerul. Mi-am făcut un ceai fierbinte cu lămâie și miere și mi-am deschis tacticoasă laptopul. M-au întâmpinat zeci de mailuri, unele cu răspuns urgent, astfel că m-am apucat de scris, navigat, cumpărat online. Că parcă tot așa pare mai confortabil.

Nu m-oi fi născut în era tehnologiei, dar am ajuns-o din urmă și se pare că dă dependență.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest articol reflectă părerea Rudiei și se duce taman în rubrica aferentă probei cu numărul 15 a SuperBlogului 2014, sponsorizată de

logo_mediadot_patrat_mic2

Gerovital H3 Derma + face farmece!

Eram studentă în anul doi, la Cluj.

Pe strada București, lângă „blocul Spray, mi-a indicat adresa gazda unde urma să locuiesc. Mi s-a părut interesant să ai pe stradă un bloc în formă de spray! Mai târziu am aflat că e un simbol al orașului și că reprezintă, de fapt, o emblemă a companiei Farmec.

Bugetul studentului este limitat. Dar „a girl needs to do what a girl needs to do”¹. Adică să aibă grijă de felul în care arată, mai ales că facultatea ne pregătea pentru a deveni oameni într-o permanentă relație cu alți oameni. Prin urmare, imaginea este un lucru esențial pe care trebuie să-l ai în vedere!

Acestea au fost două circumstanțe care mi-au făcut cunoștință pe vremea aceea cu produsele cosmetice de la Farmec.

Mi s-a terminat crema de față, spunea prietena mea. Vii cu mine până la Farmec să-mi cumpăr una nouă? Și am mers. Îmi plăcea textura cremelor de față sau a laptelui demachiat. Și parfumul. Discret. A prospețime. De aceea, abia așteptam să iau bursa ca să trag o fugă până la Central, să-mi refac stocul de cosmeticale. Nu știu cum se întâmpla ca exact înainte de vreun eveniment important – un seminar, o întâlnire cu colegii, balul de absolvire – să se ivească din senin, câte o problemă cu tenul. Ba era deshidratat, ba plin de iritații de la vreme rece și uscată, ba revenea acneea. Și pentru că mă săturasem de ținut feliile de castraveți pe frunte sau de încercările disperate de a ascunde imperfecțiunile extrem de vizibile, am încercat cu Farmec, după sfaturile primite. Și-ntocmai ca în basmele populare, cremele făceau minuni! Erau…„farmecate”!

Timpul trece, indiferent cât de mult ne-am strădui să-l ținem în loc. Iar noi credem sau sperăm că există tinerețea veșnică. Asta până la primul rid care se ivește într-un colț al zâmbetului. Și ai face orice să poți opri un proces ireversibil, măcar pentru un timp. Clujul a devenit amintire. Blocul Spray l-am revăzut întâmplător într-un reportaj recent. Ceea ce nu s-a schimbat, însă, este încrederea pe care am acordat-o acestor produse românești ale unui brand renumit. Între timp, am descoperit Gerovital H3 Derma +, prima linie de produse dermatocosmetice adaptate diferitelor tipuri de ten sau de păr. Ca să fiu sinceră, nu am căutat niciodată să înțeleg toată terminologia de pe ambalaj. Mi-era suficient mesajul care mă interesa: cu ce mă ajută pe mine?

  • Hidratează și regenerează!
  • Remodelează și redă fermitatea!
  • Reglează cantitatea de sebum și calmează!

S-a bifat! Merge în coșul de cumpărături!

descărcare

Și tot scotocind după noutăți prin pagina lor de Facebook , am descoperit că poți să faci photoshop natural de tot, fără aplicații speciale, doar cu aplicări repetate. Blurezi puțin ridurile și anulează din imperfecțiuni. Cine nu ar vrea să recâștige suplețea și fermitatea tenului printr-o metodă simplă și necostisitoare? Se numește evoluție! Așa că, pentru mine, prima gamă anti-age din lume este sinonimă ideea de îngrijire la superlativ, pentru că mă face să mă simt confortabil în pielea mea.

Prin urmare, decretez: Gerovital, Doctor în Frumusețe!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare dă farmec competiției SuperBlog 2014! 😈

¹O fată trebuie să facă…ceea ce fac fetele… 😉 Iaca și tautologia!

Să citim…

De ce ai citi o carte a unui autor contemporan despre care nu știi nimic?

În speță, de ce ar citi Rudia o carte a lui Mihail Soare?

1. Pentru că în timp ce unii colecționează diverse obiecte, Rudia e îndrăgostită de cărți. Pentru că e setată pe opțiunea „buy” sau, cel puțin, „try” ori de câte ori se află în preajma unor cărți cu titluri incitante.

2. Pentru că, dintr-un egoism asumat, Rudiei nu-i place să împrumute cărți, ci să le aibă! Așa, poate reveni de câte ori i se face dor sau crede că a uitat ceva important sau poate vrea să recitească pasaje.

3. Pentru că Rudia nu știe foarte bine cine este Mihail Soare, poate din ignoranță, poate pentru că nu i s-au intersectat drumurile cu publicațiile dumnealui. Și pentru că vrea să-și formeze o părere.

4. Pentru că a apucat să citească o serie de poezii și vrea să vadă dacă un poet poate scrie la fel de bine și proză.

5. Pentru că tot s-a ivit ocazia din senin să descopere mai multe despre literatura modernă, sătulă se trâmbițe politice și cazuri senzaționale prezente peste tot.

Rudia citește. Printre „sarcini”, „îndatoriri”, „absurdități”. Pentru că lectura îi oferă una dintre plăcerile acelea mici care să-ți aducă satisfacția unei vieți frumoase.

Dacă pune mâna pe o carte cu autograf, Rudia va reveni cu detalii, păreri și recomandări. 😉

Later edit: And the winner is… 😀

Episodul IX. Amintiri cu parfum de femeie

Parfumul preferat al unei doamne mi se pare că este oarecum în concordanţă cu fiinţa sa spirituală. Dacă ea nu foloseşte niciunul, natura sa va fi lipsită de parfum. Dacă foloseşte parfumul de violete, va avea ea însăşi aceeaşi fineţe şi delicateţe.[…] Neîndoios, există o asemănare subtilă între parfum şi impresia pe care mi-o fac despre natura unei femei.”

 Charles S. Peirce

Pășea îngândurat când simți ca un fel de mângâiere în fugă și întoarse capul fără să aibă control asupra gestului său. Nu era ea, nu era nici măcar aproape de el, dar o simțise ca și cum tocmai ar fi îmbrățișat-o. Era ca o umbră care îl învăluia, dându-i o senzație plăcută, familiară.

Parfumul acesta

Se trezi întorcându-se din drum cu o ușoară disperare, pentru a căuta sursa amalgamului de trăiri care tocmai îl smulseseră din mijlocul tumultoasei sale existențe cotidiene. Avea senzația că o mână îl trage înapoi, cu un an în urmă, când credea în miracole și în șansa fiecăruia la fericire.

Intrase într-un magazin de parfumuri pentru femei. Era din nou hotărât să-i smulgă un surâs cu un cadou la care ea nu se aștepta. Nu avea nevoie de o ocazie specială, ci felul lui de a-i spune a mia oară că o iubește.

Mai exact…ce fel de parfum căutați? îl întrebă vânzătoarea zâmbindu-i îngăduitoare. Rătăcea deja de câteva zeci de minute printre rafturi și nu părea să fi găsit ceea ce căuta. Se mulțumi să ridice din umeri ușor încurcat.  Alegerea unui parfum este aproape un ritual…continuă ea. Trebuie să cunoști foarte bine persoana pentru care îl cumperi, astfel încât să găsești combinația potrivită. Nu trebuie să vă grăbiți

Și atunci el închise pentru o clipă ochii…Și-o imagină desculță, într-o grădină cu flori, într-o rochie albă, cu părul despletit, rebel pe umerii aproape goi.

Cred…cred că e ca o floare…parfumată, dar nu dulce…cu note ușoare de prospețime, ca o grădină exotică.

Vânzătoarea dispăru câteva clipe și se întoarse cu o sticluță verde având o formă în relief, plăcută la atingere.

– O de L`Orangerie. Un produs special din seria parfumurilor Lancôme. Cred că este exact ceea ce căutați.

Mirosul florilor de portocal îl tăie respirația. Se trezi într-o grădină japoneză primăvara, printre flori albe și delicate, cu o  aromă puternică dar proaspătă de citrice și note slabe de iasomie albă. Nu a mai stat pe gânduri. Simțea că parfumul acesta o reprezintă! Dulce-amărui, aducând a cedru și rășină.

El se afla acum singur pe străzi. ca într-o Vale a Plângerii, blocat în trecut, purtând încă urme ale îmbrățișărilor ei…

În noaptea aceea…

În noaptea aceea i-a atins pielea aproape tremurând…Cu ochii închiși, părea că-i sunt suficiente propriile nări pentru a o vedea… Mirosul parfumului scotea în evidență și mai bine mirosul pielii ei catifelate. Zăbovi vreme îndelungată cu obrazul pe umărul ei gol, doar pentru că simțea că așa o putea cerceta mai pătrunzător decât ar fi putut-o face cu ochii. „În mod ciudat, întrezărea în acea mireasmă cheia tuturor miresmelor, fără de care nimeni nu ar putea pricepe ceva din parfumuri, şi fără de care el, dacă nu ar fi izbutit să o stăpânească, şi-ar fi ratat viaţa. Trebuia s-o aibă: nu pur şi simplu ca s-o posede, ci pentru liniştea inimii sale”¹.

În noaptea aceea fusese a lui… cu totul. Fără prejudecăți, fără rațiune, fără ceilalți. Se îmbătase cu miresme și se hrăni cu șoapte. Se aruncase cu ochii închiși într-o lume în care nu știa că totul îi era interzis…

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Rudiei i s-a indus o slăbiciune pentru acest parfum…

lancome-o-de-orangerine1

Pentru că îi aduce aminte…Și pentru că o face să se întoarcă în timp ori de câte ori îi savurează mireasma…astfel că a inspirat postarea cu numărul 13 pentru SuperBlog și un nou episod din „tentativa de roman”…

¹Rudia trebuie să mărturisească fascinația pentru romanul lui Suskind, Parfumul, de unde a împrumutat citatul final.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cititorului anonim: Deși a promis că nu va mai scrie despre asta, Rudia alege să continue șirul promisiunilor încălcate, respectând calea care i s-a impus…

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

L.E. Și iată e motivul pentru care Rudia trebuie să câștige un premiu la proba aceasta! Nu e păcat să rămână frumusețe de sticluță…goală?? 😀

20141105_223152

Circulație liberă și trafic intens pe Strada Ficțiunii

Pentru că am fost
Atât de des
Pe strada ta,
N-ar fi exclus
Să ai surpriza
Ca strada ta,
Măcar atâta, ea,
Să-mi poarte numele
Cândva.

(Adrian Păunescu)

O stradă pustie…Liniște, câteva lumini palide de felinare plictisite, un lătrat surd de câine și niciun trecător, deși ora nu e încă atât de târzie. O stradă adormită într-o lume în care încă nu se întâmplă nimic.

Poetul nebun își ducea pașii alene cu privirea în pământ, pesemne căutând vreo rimă sau, dacă nu, chiar muza următoarei sale creații. Singur, doar cu gândurile lui, acompaniat de sunetul pasului apăsat și de cântecul surd al unui greiere rătăcit, probabil la fel de nebun în încăpățânarea lui de a emite note valoroase dintr-o scrijelire de arcuș.

La prima răscruce, poetul nebun își ridică privirea încercând să descifreze semnul ca să-și citească direcția. Dar literele se amestecară, iar el primi (sau cel puțin așa înțelesese, că semnul este pentru el) următorul mesaj: „Clasicii nu mor niciodată”.

– Da, gândi el. Am să fiu clasic! Voi avea stil și dinamism! și păși cu încredere pe străduța indicată.

Pe măsură ce înainta, i se dezvăluia poarta spre Orașele invizibile, descrise cu atâta dăruire de Marco Polo, singurul care l-a putut face să asculte şi să viseze pe ursuzul stăpân Kubilai Han. La un colț se ciocni cu  Cei șapte nebuni ai lui Roberto Arlt. Revoltat, Remo Erdosain îl privi cu înverșunare în timp ce rostea apăsat crezul său socio-politic, moștenit de la scriitor: „Să ne creăm propria literatură, dar nu conversând la nesfârșit despre literatură, ci scriind într-o orgolioasă singurătate cărți care vor închide în ele violența unui cros în mandibulă!” Poetul se dădu un pas înapoi. Era nebun, fără îndoială, dar se ferea de ideologii periculoase, pe care prefera să le admire de departe. Și-ar fi dorit să fie Omul invizibil acum, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat să se ascundă nu numai de ceilalți, ci chiar de el însuși într-o slujbă măruntă, într-un oraș șters. Gândurile i se risipiră când un tânăr îl lovi în goană:

Crezi că e simplu să cheltuiești un milion de dolari într-un singur an?? Moșul e nebun! Și tânărul își continuă goana, lăsându-l pe poet în nedumerire.

Nu-l băga în seamă, auzi o voce în spatele lui. Toată strada știe de Milioanele lui Brewster și de dilema lui: să se mulțumească cu unul singur sau să spere că le poată obține pe celelalte șapte? Hai mai bine să-ți spun un secret. Numele meu este Pin. Vrei să știi despre locul magic, ascuns, în care păianjenii îşi fac cuib? Astfel, poetul nebun își făcu un prieten, iar acesta îl însoți pe Cărarea cuiburilor de păianjen până la capăt, unde îl aștepta o altă răscruce.

– „Spre con-tem-po-ra-ne-i-ta-te”, silabisi el și, într-o fracțiune, decise că aceasta e calea de urmat.

Dar de cum intră pe stradă, îi șuieră la urechi Glasul morților. Un asasinat multiplu plus o sinucidere adunaseră oameni în jurul detectivului David Ossa care spera să dezlege misterul. Un fior îi trecu pe șira spinării și dădu să se întoarcă.

Nici tu nu știi cine sunt? îl întâmpină un glas neobișnuit de subțire. Sunt Wolfgang! Totul e nou pentru mine aici: trăsurile fără cai și muzica fără orchestră, cluburile de jazz, magazinele universale. Dumnezeu m-a trimis. Mi-a dat o misiune: trebuie să termin Recviemul! Abia apoi mă voi trezi… Dar poetul nu avea timp să vadă cum Mozart se trezește. Avea el însuși o misiune și de aceea rătăcea pe Strada Ficțiunii. Trecu aproape în fugă pe lângă Cele șapte biserici, evitând în ultima clipă să calce pe o carte ce zăcea în mijlocul drumului: „Dacă citești asta înseamnă că am murit”. Răsfoi curios povestea lui Otto Witte și se trezi râzând cu gura până la urechi. „Alt nebun” își zise, băgând cartea în buzunarul jiletcii.

– „Strada Ficțiunii: secțiunea Crime”, citi cu voce tare cel de-al treilea semn ca să capete încredere. Uite, asta o destinație interesantă! Nu avea de gând să irosească niciun minut din noaptea asta prețioasă în care își propusese să se piardă printre poveștile de pe Strada Ficțiunii. Trecu pe lângă Diavolul în rochie albastră, care îi zâmbi ispititor întorcându-și capul după poet.

Hei! Te invit la o partidă de Poker cu rechinul! La miezul nopții. Să apari negreșit. Am ceva să îți spun. Apoi se risipi ca un vis.

Ținta poetului era acum alta. Voia să afle mai multe de la Christian Jacq despre o crimă înfiorătoare și stranie, Crima MumieiÎl fascinau misterele, minciunile, ambiția și trădările și credea că inspectorul Higgins îi va putea satisface setea asta necontrolată. Timpul nu-i era prieten, însă, și se trezi din nou în mijlocul drumului, în fața unui nou semn: „Spre cei mai buni dintre cei mai buni”. În partea dreaptă, departe de „jungla urbană”, îl întâmpină o Vedere spre paradis. Îi lipsea doar  telescopul cu care să poată spiona „viața celorlalți” de dincolo de perdele. Se trezi După șapte ani, prins într-o altă aventură care avea să-i aducă revelația celui mai mare secret al Vechiului Testament, ascuns cu sfințenie de Paznicii legământului.

Rătăcind pe străzile întortochiate și misterioase, poetul nebun tocmai avusese Întâlnire cu viața care îi oferise o lecție despre drumuri lungi și complicate, despre măști, despre adevăruri și minciună. Acum se simțea pregătit. Își luă carnețelul vechi și notă în el rezumatul unei plimbări nocturne pe o stradă a luminilor:

Rezumat în imagini

Poetul nebun poate fi oricare dintre noi. Căutăm un sens al existenței, iar cărțile sunt chiar felul existenței de a ne arăta căile. Și în încercarea noastră de a ne construi propria lume, de a ne scrie propria existență, trebuie să avem un punct de pornire și o destinație aleasă. Vrei să ajungi la cea mai importantă destinație a vieții tale? Atunci fă bine și nu rătăci strada!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Atenție! Scrisă pentru proba a 12-a a SuperBlogului 2014, postarea este una fictivă inspirată de titlurile extrem de incitante ale Editurii All și de imaginea poetului nebun împrumutat pentru această specială ocazie din romanul utopic al Matildei.

Banner-Strada-Fictiunii-Crime

Cum stă treaba cu înșelatu’

Rudia nu are prieteni, asta se știe deja. Dar…vine duduia să se plângă:

M-a înșelat! Porcu’! Nenorocitu’! Numai vaca aia e de vină! Ea i-a sucit mințile!

Bun. Rudia nu judecă pe nimeni. A făcut destule la viața ei. Probabil că dacă ar exista o condică pe undeva pentru consemnarea făcutelor pe pământ, ar avea monopol pe fiecare pagină! Dar dacă tot veni vorba și dacă tot ajunse la urechile ei văicăreala, să zică ceva:

1. Dacă omu’ e bou de-adevăratelea, de ce mama naibii te plângi că ți l-a luat aia? Lasă-i-l! Cu fundiță! Să se bucure dânsa de calitățile merituosului. Dacă e slab și cade la prima clipire de geană a vreunei gâște, tot nu-i bun de nimic la casa ta. Că e slab și sensibil la pițiponcuțe, deci oricum se scaldă și în alte așternuturi cât de curând. Fă o cruce că ai scăpat și privește înainte! Cum? Nu-ți poți plăti ratele singură? Deci nici vorbă de iubire? Carevasăzică te folosești de animal? Păi atunci se aplică principiul „qui pro quo”: tu te folosești de cotă parte din venitul lui ca să trăiești în zona de confort, lasă-l să-și găsească și el confortul undeva, că e clar că lângă tine nu-i! Se cheamă compromis!

2. Dacă vrăjitoarea aia cu care l-ai prins în fapt i-a făcut farmece…E grav! Dar nu pentru el, ci pentru tine că ai ajuns să crezi asta. Înseamnă că ești în faza de negare pentru că el e minunatul tău erou care a căzut pradă balaurului. Sau ai citit prea multă ficțiune și te-a afectat la „rațiune”. Așa că în loc să te duci la babe să ți-l descânte și să-ți dea rețete cu păr de porc, fire de mătură, ghimbir, pene de găină moartă și alte nelegiuiri, vezi dacă nu cumva „vulnerabilul” te joacă pe degete ca la carte. Eventual, când îl surprinzi în timpul acțiunii, vezi dacă nu cumva farmecele alea se cheamă hormoniadă, că atunci merge alt tratament. Și dacă tot l-ai prins „red-handed”, fii deșteaptă când îi dai lovitura de grație. Indiferent ce sfat ți-au dat „prietenele”, faptul că îl prezinți așa, în fundul gol în fața tuturor, arătându-l cu degetul și râzând alături de ceilalți prieteni sau colegii lui de serviciu poate avea un efect de bumerang. Adică ori ai luat un bou și acum știe toată lumea că n-ai fost în stare să alegi cu cap, ori, dacă n-a fost bou de la început, ăilalți or să înțeleagă că nu a devenit așa, singur, de bine ce i-a fost acasă lângă tine. Deci și tu ieși puțin șifonată din propoziție. Mai bine păstrează rufele murdare în baia ta și închide ușa cu cheia. Sigur găsești vreo pedeapsă potrivită și fără sfatul „prietenelor” moraliste.

3. A! Încă îl iubești? Păi atunci nu se prea asortează titulatura „boului” cu inimioarele pe care i le-ai desenat pe felicitarea de aniversare de anul trecut! Tragi aer în piept, scoți o foaie de hârtie și dai extemporal la lecția de amor. Scotocești bine să afli cam în ce punct s-a rupt frumusețe de relație și s-a risipit minunăție de sentiment. Și mai ales, de ce naiba nu ai făcut ceva în legătură cu asta până acum. După care îl citezi la o întâlnire cu sau fără lumânări și faci același lucru și cu el. Aveți pe hârtie două variante: a ta, pe care ai să o susții probabil până-n pânzele albe, și a lui, despre care sigur ai să spui că scârțâie. Certați-vă! Cică așa trebuie uneori, pe post de exorcizare. Numai că, din când în când, mai trage cu urechea și vezi dacă nu cumva se mai strecoară și o urmă vagă de dreptate prin varianta lui. Dacă după ce urlați unul la altul nu ajungeți la un consens, căutați ajutor specializat. Mai ales dacă tu crezi că nu vei putea trece peste episodul cu înșelăciunea. S-ar putea să și meargă. Dar dacă încă nu obțineți rezultate, luați un loc și gândiți-vă – fiecare în camera lui – dacă merită să mai încercați, dacă nu cumva în adâncul vostru nu credeți că sfoara este prea roasă și că ruptura este inevitabilă. Dacă, însă, crezi că poți învăța să accepți și să mergi mai departe din punctul respectiv cu ochii larg deschiși la ceea ce faceți amândoi, o luați de la capăt. De câte ori este nevoie. Până obțineți rezultatul dorit. (De cele mai multe ori, totuși, treaba asta cu „trecutul peste”e utopică! Părerea Rudiei!)

207992_413151962078348_2068651439_n

Sursa

Treaba cu înșelatu’ e o chestiune personală și individuală. Nu merg generalizări și, cel mai important, e o boală în doi. Motivele, cauzele, soluțiile nu le vei găsi, duduie dragă, decât în cercul ăsta pe care îl formezi cu sus-numitul. Între tine și el.

Succes!

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte