Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: septembrie 2014

Dl. Mogdan – Oportunistul fără scrupule

Lumea modernă e croită după tipare arhaice. Fără să vrem ne regăsim în tipologii, ca niște setări prestabilite pe care vreo forță divină le-a ales pentru fiecare individ aparținând speciei umane. Toate timpurile au cunoscut un Uriah Heep. În forme poate ușor modificate, oportunistul și-a croit drum prin viață dând din coate, urcând pe spinările altora, săpând gropi, mințind, zâmbind fals. Umil și fățarnic, a câștigat, odată cu poziția socială sau acumulările materiale, și ura celorlalți, care l-au găsit respingător, atât fizic cât și ca prezență. În era romanului utopic, Uriah Heep s-a întrupat în domnul Mogdan¹.

uriah heep

(Sursa foto)

 Dl. Mogdan este comis-voiajor și această îndeletnicire i se potrivește ca o mănușă! De mic vindea diverse lucruri pe care le „găsea” și reușea să scoată întotdeauna cele mai bune prețuri. Copil sărac, și-a jurat că va ieși din groapa datoriilor, chiar de ar fi fost nevoie să-și vândă mama, pe care oricum nu punea prea mare preț. Concepția dlui Mogdan despre viață este că e una singură și, prin urmare, nu trebuie să precupețească nimic! Și că el, la rândul lui, este unul singur, de aceea, nu crede în ideea de familie și nici măcar în prietenii. Singurele relații pe care și le face sunt conjuncturale, și le inițiază doar dacă el are ceva de câștigat.

Este persoana ideală pentru marii comercianți, la fel ca și pentru cei care vând nimicuri. Dl. Modgan cumpără ieftin și vinde scump, este mereu în căutare de afaceri profitabile, lingușește și minte fără nicio reținere, atâta vreme cât, la sfârșitul unei luni se poate închide în cămara lui să-și numere câștigul cu ochii strălucindu-i a satisfacție. Și atunci își freacă mâinile și râde hidos, râs ce pare, mai curând un horcăit grotesc.

Pe Scarlet o cunoaște din copilărie. I-ar fi plăcut ca ea să-l iubească, pentru că era încă de atunci o fată frumoasă și inteligentă. Dar tocmai această a doua calitate a ținut-o mereu departe de el. În orice caz, Scarlet ar fi fost un trofeu care i-ar fi completat imaginea de „bărbat de succes” pe care a vânat-o dintotdeauna. Pentru că Dl Mogdan nu cunoaște sentimente înălțătoare și nu ar fi fost niciodată capabil să o iubească. Drumurile li se intersectează adesea, mai ales pentru că el locuiește în același oraș. În preajma ei este excesiv de politicos, dar stângaci când vine vorba de a se purta galant, astfel că mereu pare exagerat orice gest de apropiere. Când a aflat că i-a murit soțul, Dl Mogdan și-a întors repede chipul sub pretextul că își caută niște hârtii, ca ea să nu îi citească satisfacția în privire. S-a hrănit multă vreme cu suferința altora, de ca și cum viața ar fi un concurs: cine reușește să fie cel mai fericit! Iar el consideră că avansează într-o ierarhie stabilită doar în mintea lui, pe baza lucrurilor știute, aflate întâmplător sau scormonite în legătură cu unii sau alții. Lipsa de umanitate și de compasiune pentru ceilalți îl fac să pară și mai urât decât în realitate.

Pe Adam îl urăște pentru că este un bărbat arătos și, mai ales, pentru că o iubește pe Scarlet! De aceea, îi va pune piedici ori de câte ori îl găsește în preajma ei sau ori de câte ori se ivește ocazia. Destinul îi pusese în legătură odată ce Adam promovase un produs al companiei sale, iar Dl. Mogdan reușise să-l vândă în timp record. Evident, în fața lui Adam, Dl. Mogdan are un comportament impecabil și manifestă respectul acela exagerat, fără, însă, a ridica privirea din pământ.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

¹Dl. Mogdan este un personaj reconstituit din povești adevărate, evident exagerate!

Adam – Poet de ocazie cu licență de Vânzător de vise

„Toţi oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea în cotloanele prăfuite ale gândurilor se trezesc şi îşi dau seama că totul a fost închipuire; dar cei care visează ziua sunt periculoşi, pentru că aceştia şi-ar putea trăi visele cu ochii deschişi, punându-le în practică.” 

T.E. Lawrence în Cei şapte stâlpi ai Înţelepciunii

Cititorii să nu spere la vreo poveste de iubire! Adam este un visător cu ochii deschiși, dar nu este perechea lui Scarlet! Este bărbatul care, animat de iubire, mută munții din loc. Atenție! Nu vă lăsați păcăliți: Adam este și el tot o utopie! Este foarte diferit de Scarlet, de aceea, unii ar putea interpreta greșit simbolistica Yin/Yang în cazul celor doi. Ei nu au fost făcuți să fie împreună, în ciuda unor înșelătoare aparențe, lucru care nici nu se va întâmpla în acest roman.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Se afla va volanul mașinii sale, gonind ca de obicei pe străzi. Era modalitatea lui de a forța timpul și spațiul să se comprime, ca și cum cele două dimensiuni ar fi fost singurele impedimente în viața lui. Plecase spre Scarlet cu câteva ore în urmă și se simțea animat de gândul că o va revedea după atâta timp. Orașele lor erau la peste 500 de km distanță. Dar de când o întâlnise, nu voia să accepte că această distanță ar putea să îl împiedice.

Adam este un bărbat înalt cu trăsături aspre la fel ca viața pe care a avut-o și care l-a pus la nenumărate încercări. Are 44 de ani și o infinită răbdare. Era căsătorit de o viață cu femeia pe care a iubit-o nebunește încă din adolescență până la un moment dat – nici el nu poate repera exact pe axa temporală a zbuciumatei sale vieți când s-au îndepărtat. Ceva s-a rupt, dar nu-i făcea deloc plăcere să se întoarcă în timp ca să înțeleagă ce se întâmplase exact. Dintr-un simț al datoriei morale, nu a plecat de lângă ea. Îi era aproape, o sprijinea de câte ori era nevoie, o ajutase să-și construiască o carieră.  I-a promis că nu o va părăsi niciodată, mai mult ca să îi liniștească firea prăpăstioasă ce o făcea să pară atât de vulnerabilă.

Pe Scarlet a cunoscut-o la o conferință în afara granițelor țării. Ea urma să înregistreze evenimentul pentru a-l consemna la ziar, iar el reprezenta compania al cărei manager era. Conversația lor a curs firesc din prima clipă, în ciuda firilor diferite. Sau poate tocmai de aceea? S-a îndrăgostit iremediabil de Scarlet încă din seara aceea, conștient de toate imposibilitățile apărute la orizont odată cu focurile de artificii de la finalul conferinței. De atunci, se străduiește să construiască punți ca să ajungă la sufletul ei și ca să spargă zidul de gheață ce o înconjoară. Va face mereu tot ce poate să-i arate că o iubește „în o mie de feluri”, chiar dacă în mintea lui nu există un plan bine conturat pentru o viață împreună. Cei 500 de km, căsătoria lui și promisiunea făcută, diferențele uriașe dintre el și ea ar fi făcut pe oricine altcineva să renunțe. Dar nu era în firea lui să renunțe! Îi suporta toanele, cuvintele grele, ironiile, mofturile și-i dădea de fiecare dată timp să se liniștească atunci când lua foc, pentru a reveni și mai hotărât. Vorbeau în fiecare zi la telefon, uneori își scriau, dar erau zile întregi când se așternea liniștea între ei și niciunul nu îndrăznea să o tulbure.

Spre deosebire de Scarlet,  Adam este bun și blând, fără, însă, ca acest lucru să-l înfățișeze drept un om slab, ba dimpotrivă. În ciuda numelui care ar vrea să fie o generalizare a speciei bărbătești, el nu este deloc un bărbat comun. Are o sensibilitate aparte pe care nu se străduiește să o mascheze pentru a părea…„mai masculin”. Uneori scrie. Este un gest conștient pentru a o cuceri, dar nu face uz de asta foarte des. Are avantajul unui corp bine construit ce nu trădează deloc vârsta. Scarlet nu va recunoaște niciodată că se simte atrasă de el! Îi place să glumească mult și este foarte optimist când lucrurile par să ajungă într-un punct mort. Adam este o fire întreprinzătoare și găsește adesea soluții uimitoare unor probleme inimaginabile. Nu renunță niciodată, dacă și-a pus ceva în minte, iar lucrul acesta era ceea ce o enerva și o atrăgea deopotrivă pe Scarlet la el. Îl acuza adesea că vinde vise, dar se simțea în siguranță de fiecare dată când îl suna să-i ceară ajutorul – e drept, nu foarte des!

Existențele lor paralele se intersectează destul de des în împrejurări ciudate sau firești, iar reacțiile lor vor varia în funcție de circumstanțe.

Scarlet – O piesă dintr-un puzzle dificil de rezolvat

„Alter ego-ul meu este pe scenă.
Însă nu este prea departe de adevăratul meu eu.
Nu este ca un personaj pe care l-am inventat ca să-l urc pe scenă.
Nu sunt eu, dar este o parte din mine”.

Nikka Costa

Scarlet este rolul perfect pentru Rudia, pe care ea însăși îl va juca natural, cu o plăcere aproape sadică. Este un fel de alter ego de care îi place să se folosească, în spatele căruia îi place să se ascundă. Este primul personaj dintr-un roman utopic care nu are niciun plan, nicio idee, ci se va scrie singur în funcție de anumite circumstanțe, fără pretenții, fără iluzii, fără ținte.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Scarlet își bea cafeaua lângă fereastră, ca de obicei. Era o oră nepotrivită pentru acest moft, dar nu-i păsa. Era momentul ei de liniște, când nimeni nu-i întina gândurile și nici nu-i putea viola intimitățile. Scarlet trece drept o femeie rece, care preferă să țină la distanță pe toată lumea decât să se nimerească vreo portiță deschisă ce ar putea să-i dezvăluie vulnerabilitatea! Adesea are accese de răutate care o transformă, pentru că vin dintr-o încercare de a se apăra de tot ce ce vine din afară cu potențial malefic pentru ea. Lumea este, în opinia ei, o sursă a nebuniei, a deșertăciunilor și suferinței. Nimic nu poate să fie bun, dacă vine din afară! Nu poate să iubească, dar acesta este un lucru autoimpus, de când o dezamăgise el, pentru că renunțase prea devreme la tot ce trebuia să fie viața lor împreună. De atunci, oricine îndrăznește să pretindă în fața ei că iubirea există, este săgetat mai întâi cu o privire disprețuitoare, apoi lovit cu biciul aspru al cuvintelor ei. Pentru că doar ideea unei astfel de declarații îi provoca repulsie pentru că era un semn de slăbiciune, o boală incurabilă și patetică.

Este posibil ca Scarlet să aibă vagi sentimente, reminiscențe ale unei ființe încă umane, dar și le reprimă cu atâta pricepere, încât nimeni nu ar putea ghici vreodată ce se ascunde în spatele acelei frumuseți aspre. Aerul de superioritate îi conferă aroganță și astfel, orice cale de comunicare este tăiată fără nicio ezitare.

Sorbind din cafeaua fierbinte, Scarlet se întoarce în timp, pe vremea când încerca să înțeleagă ce înseamnă numele ei. Nu putea să creadă că  fost ales la întâmplare. Dacă nu a fost o acțiune conștientă a unuia dintre părinți, cu siguranță este o urmare a unui plan universal. Citise atunci într-un dicționar că Scarlet înseamnăa bright shade or red, most associated with courage, force, passion, heat, and joy”. Da! I se potrivea ca o mănușă descrierea asta! În plus, îi plăcea să disece cuvintele, așa că a înțeles că numele ei nu putea să nu vină de la „scar”(cicatrice). Întreg sufletul ei era o cicatrice! De când se născuse sub singura stea nenorocoasă din univers și până acum, când ștersese cuvântul „fericire” din dicționarul ei personal.

Scarlet este singură. Soțul ei a murit la câteva luni după ce se căsătoriseră, într-un accident cumplit de mașină, chiar în fața ochilor ei. Nu a simțit nimic atunci. Era ca o piatră din care, oricât te-ai strădui, nu iese apă! Undeva în adâncul sufletului ei, considera că fusese o răsplată a suferințelor îndurate alături de el în scurtul timp cât au stat împreună. Încă în floarea vârstei, este redactor al unui ziar local. Articolele ei critică acid tot ceea ce nu respectă valori, principii, adevăruri. Uneori are tendința de a exagera. dar asta nu o împiedică să continue și se complace în starea aceasta pentru că îi dă sentimentul că se află deasupra multora. Este o femeie inteligentă, dar uneori devine agresivă cu cei care vor să o sensibilizeze, de aceea, îi alungă definitiv.

Sunt ceea ce sunt și asta îmi este suficient!

Utopia Rudiei

Când Rudia a început să scrie aici, a avut în minte posibilitatea de a contura un roman. Încă nu pentru public. Rudia este încă prea discretă și ascunsă. Dar a conturat personajele ușor și simplu, aruncând o privire. Către ea însăși sau către alții. Și povestea va curge, mai bine sau mai prost, mai stângaci sau mai nepotrivit. Mai comercial sau mai …artistic. Rudia nu știe încă ce se va întâmpla cu cei doi, nici dacă va da vreo șansă iubirii lor. Poate pentru că Rudia nu poate să iubească…

Cu planul acesta în minte, Rudia a fost provocată la scrierea unui roman utopic. Iar Rudiei îi plac utopiile! Se hrănește cu ele, le caută, iar dacă nu se ivește niciuna la orizont, le creează. Unii chiar i-au spus că prea visează la cai verzi pe pereți. Și ei nici măcar nu-i place verdele! Așa că a profitat de ocazie să lase loc elucubrațiilor de orice fel, necenzurate, necontrolate, neinspirate și să intre în joc. Pentru asta, a găsit trei personaje principale care vor da viață ideilor sau temelor de lucru, însă a și păstrat asul din mânecă, un personaj episodic, poate două sau trei, care vor intra și voi ieși din scenă în funcție de cerințe. Probabil că va lipsi râsul din romanul utopic al Rudiei. Cel mult ironii amare, autoironii sau răutăți.

Rudia nu așteaptă aplauze. Dar speră să-i dispară „neinspirația” și să smulgă măcar câteva aprecieri, însă neapărat sincere. Eventualele critici constructive trebuie formulate blând, iar dacă vor fi pertinente, va ține cont de ele cu siguranță. Încă nici nu-i este foarte clar ce fel de destin le va pregăti personajelor, dar îi place la nebunie să se joace de-a Dumnezeu! Să le facă să sufere, să smulgă lacrimi sau să le împingă spre necugetări. Cu certitudine va fi un drum sinuos. Urcușuri și coborâșuri, episoade previzibile, dar și neașteptate. Rudia se va lega de ceilalți participanți la „joc” atunci când regulile acestuia îi vor permite.

Dislcaimer: Nimeni nu trebuie să încerce a lega personajele utopice de realitatea imediată! Cine o va face, totuși, își va asuma răspunderea și va suporta consecințele fără a putea da vina pe autoare.

Jurnal neinspirațional (2)

Astăzi … totul pare atât de departe. Vreau să te aduc înapoi și mi se pare că tot universul e angajat într-un mare complot. Am obosit…

Afară e frig…Ca, de altfel, de fiecare dată când nu-ți simt brațele în jurul meu. Miroase a toamnă, a frunze moarte și a tăcere.

În grădină, copacii se dezbracă treptat, ca într-un vals lent, cu mișcări ușor lascive. 

În casă nu-mi găsesc locul. De aceea, evadez, sperând că undeva voi găsi urme ale ecoului tău. Mi-e atât de dor încât mă mulțumesc cu orice surogat.

În bucătărie mă izbesc de alte amintiri… te văd pregătind masa, tacticos, cu dragoste, căutând mereu să mă surprinzi.

Sunt îmbrăcată în urme ale parfumului tău preferat.

Ce muzică ascult acum

Ce cărți citesc zilele astea: 

0

Ce mai meșteresc euVISE! Cu fluturi, cu munți, cu ape.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare: nimic! Nu mai fac planuri pentru că nu par să iasă așa cum îmi doresc…

Am învățat că nu poți spune niciodată despre ceva că este „cel mai greu lucru”. Viața se încăpățâneze să-ți arate că mereu se poate ceva ȘI MAI GREU  de atât.

Sunt recunoscătoare că mi-ai lăsat atâtea amintiri cât să pot plânge din când în când. Mi-e teamă că te-aș fi putut uita altfel…

Mă gândesc să închid ochii. Strâns. Poate așa reușesc să te văd.

Aștept un semn. Nu al divinității care are, probabil, privirea întoarsă de la noi. Ci al faptului că nimic din toate câte s-au întâmplat nu a fost în van.

Un citat/proverb favorit: 

„Happiness is like a butterfly: the more you chase it, the more it will elude you. But if you turn your attention to other things, it will come and sit softly on your shoulder.”(Thoreau)

O fotografie preferată:

fluturi.sized_

Fluturi…

Scrisoare unui anonim

 

Bună străinule,

Îți scriu pentru că am văzut că dai târcoale în diminețile reci de toamnă. Ți-am auzit pașii goi și ți-am citit ezitarea în liniștea dintre bătăile inimii tale.

„Bună dimineața”, spui și apoi dispari. Ca un copil timid care nu îndrăznește să se uite în ochii fetei pe care o place. Doar un „Bună dimineața” și fugi sperând că întunericul îți va acoperi urmele.

Nu (mai) știu cine ești, deși ceva din chipul tău îmi este familiar. Poate din alte vremuri când se poate să ne fi întâlnit întâmplător. Dar trebuie să fi fost prea de demult și prea departe de locurile astea. Nu știu nici ce cauți la geamul meu. Poate ai greșit. Cauți pe cineva care nu mai stă de mult aici cu capul în mâini așteptând. Ori ai rătăcit drumul și ai ajuns din întâmplare într-un loc pe care ai crezut că îl recunoști. Și în tot timpul ăsta, alte degete lasă, poate, urme pe alte geamuri, așteptându-te. Întoarce-te. Amintește-ți care ți-este calea. Revino în brațe care te cer. Aici, orice ai aștepta, orice ai căuta și orice crezi că ai putea găsi aici, nu există. Doar un miraj nefericit. Poate doar o umbră morocănoasă a unui suflet care a crezut cândva în minuni.

Numai bine…străinule.

Împăciuirea se amână până la noi dispoziții

Ajungi într-un moment în viața ta când unele lucruri nu pot fi anulate. Nu e ca și cum ți-ai luat un bilet la un concert și decizi cu o oră înainte că nu mai mergi pentru că nu-ți place cum îți stă părul. O palmă dată, un cuvânt aruncat să lovească, un gest nepotrivit…sunt iremediabile. Oricât te vei strădui să retractezi, nu vei putea. Îți rămân două variante:

a) cârpești  ce poți cârpi, cu precizarea că nu va putea fi niciodată refăcut originalul. De aici și atâtea destrămări. Cicatricea se încăpățânează să se arate în toată splendoarea ai și de câte ori îți vei arunca ochii înspre ea, va înflori, aruncându-te din nou în „Valea Plângerii”.

b) renunți de tot, ceea ce ar arăta despre tine înțelepciune și, eventual, o bucată de creier. Treburile astea cu „să refacem lanțul de iubire” sunt…utopice de-a dreptul. Cuvântul ăla urât de ți l-a spus s-a lipit ca eticheta de borcanele de dulceață din comerț. Nu numai că nu o mai poți da jos, dar de câte ori te uiți în oglindă, îți amintești ce ți-a zis și te sfredelește până-n adâncul adâncurilor: „cum a putut să spună asta”, „de ce?” etc.

Cunoști un om și crezi că e definitiv procesul ăsta de cunoaștere, că veți merge așa, împreună, pe același drum, toată viața. A lui, a ta sau, dacă aveți noroc, a voastră împreună. Doar că și drumurile au „schepsis”-ul lor. Nu pleci la drum așa…fără o pregătire prealabilă. Măcar destinația și condițiile (ne)favorabile să fie cunoscute. Eventual, partenerul de drum pentru o bună…întovărășire. Altfel, riști

  • să mergeți separat, unul într-un sens, celălalt pe contra(sens);
  • să mergeți împreună, dar într-o tăcere mormântală;
  • să mergeți împreună, dar în ritmuri diferite.

Și atunci? De ce atâta tevatură? Că mersul ăsta „împreună” devine monoton, de-a dreptul plictisitor. Iar la prima intersecție, abia așteaptă unul să o ia în altă direcție, să facă…„o rupere de ritm”, o reconsiderare a coordonatelor, o reconfigurare a GPS-ului personalizat.

Un om avea un sentiment pe care nu și-l explica; și-atunci a modelat un pic cu degetele un boț de lut. Și a lăsat lutul în drumul său. Dacă o iei pe acest drum și dai peste boțul de lut, iată-te cuprins de același sentiment pe care nu ți-l poți exprima. Și aceasta chiar dacă s-au scurs o sută de mii de ani între gestul lui și trecerea ta.

Antoine de Saint-Exupery

Dar  dacă nu ești cuprins de același sentiment? Treci pe lângă boțul de lut și îți vezi de drumul tău fără întovărășire.

Ai Visat la Bani Suficienți? Ai acum liber la nebunii egoiste!

„Cine a spus că banii nu aduc fericirea înseamnă că nu a știut unde să meargă să facă cumpărături”!

(Bo Derek)

Provocarea AVBS Credit venită de la Alina l-a trezit pe Scrooge din trecuturile întunecate ale epocii victoriene. Într-un fel, Rudia este Scrooge. Aceeași zgârcenie, aceeași tendință spre izolare și singurătate. Singura diferență este că acestea nu se revarsă asupra celorlalți, ci asupra ei înseși. Ce ar fi făcut Scrooge cu, să zicem, 88 000 de lei? Clar nu vreo faptă altruistă, decât, poate, după experiența revelatoare și schimbătoare de destine din ajunul Crăciunului.

Când vine vorba despre bani, multe minți intră într-un soi de fibrilație. Dacă sunt prea mulți, se creează dezechilibre legate de șocul veștii sau de gestionarea lor (a se vedea soarta câștigătorilor unor sume mari la Loto). Dacă sunt prea puțini, apar frustrările și de aici starea conflictuală cu sine și cu ceilalți. Dar ce sumă ar putea trece drept „suficientă”? Pentru a fi corect, răspunsul nu poate fi decât individualizat.

 Ce ai face cu 88.000 de lei?

Depinde!

Ce ar face un muribund cu 80.000 de lei? Oare și-ar cumpăra câțiva ani din viață (presupunând că ar fi posibil) păstrând incertitudinea (ne) fericirii lor sau i-ar folosi să se bucure de cei care i-au rămas?

Ce ar face un  orfan cu 80.000 de lei? Oare și-ar cumpăra o casă, haine, obiecte sau i-ar ajuta pe cei care se află într-o situație asemănătoare, dintr-un soi de empatie (ne)justificată și cu speranța că și-ar putea alina suferința și lipsa de afectivitate?

Ce ar face Rudia cu 88.000 de lei?

Copilul Rudia nu a știut niciodată cum e să ai bani. E drept că nici nu a murit de foame. Probabil și-ar fi luat jucării. Nu multe. Poate o bucătărie pentru păpușa Doina, niște lână și andrele, vreo câteva materiale să-i poată face haine noi. A! Și multe lucruri de la papetărie! Pentru asta, nu-ți trebuie 88.000 de lei, desigur, dar copilul Rudia nu s-ar fi gândit niciodată atât de departe. Restul i-ar fi dat cu siguranță părinților, așa cum aducea, de fiecare dată când mergea în excursii, bănuții necheltuiți.

Adolescenta Rudia? Ar fi vrut să călătorească, deși nu ar fi îndrăznit să-și permită luxul ăsta înainte să fie sigură că alte priorități ale familiei erau rezolvate.

Tânâra Rudia și-ar fi luat cărți! Chiar dacă nu le-ar fi putut citi pe toate într-o viață de om, cărțile îi dădeau siguranța că poate poate găsi oricând un răspuns la vreo frământare de orice natură ar fi fost ea.

Rudia de astăzi? Ei bine, asta e altă poveste.

Ce faptă bună, altruistă, SAU ce nebunie egoistă ai face cu suma maximă a creditului de nevoi personale AVBS Credit?

 Altruismul nu (mai) este o trăsătură principală a caracterului Rudiei! De aceea, Rudia bifează fără drept de apel opțiunea „nebunie egoistă”.  Făcând abstracție de tot ceea ce e în jurul ei (așa cum nici dorințele ei nu au fost prioritare până acum), Rudia ar alege:

  • să facă tot ce nu a putut face până acum din rațiuni financiare
  • să călătorească mult, fără pretenții de parvenită
  • să-și cumpere orice ar face-o să se simtă bine/confortabil/frumoasă

Evident, Rudia nu ar putea să strângă banii ăștia așa. Prin urmare, ca să-și împlinească visele înainte să se trezească și să fie prea târziu, ar trebui să meargă la biroul de credit nevoi personale și să pună mâna pe cea mai bună ofertă de creditare. Dar pentru că locuiește cam departe de o franciză AVBS, va opta cu siguranță pentru varianta calculator credit.  Android are, aplicația se instalează ușor, poate să-și calculeze propriul credit de nevoi personale direct de pe telefonul mobil cu un cod unic pe care nu îl poate uita: 1234, apoi poate aplica pentru un credit.

logo-avbs-credit-300x170web

 O faptă bună sau o plăcere vinovată?”

Cu siguranță o plăcere vinovată! Cu cât mai vinovată, cu atât mai satisfăcătoare, cât să merite creditul. Pentru că Rudia s-a decis să se lepede de lume ca să se întoarcă la ea însăși. Pentru că viața este pe cât de frumoasă, pe atât de scurtă și pentru că nu există credite pentru împrumutat ani mai mulți.

 

Jurnal neispirațional

Astăzi (10 septembrie 2014) îmi adun forțele să scot din sertare imagini vechi, aproape uitate, să le șterg de praf și să le mai privesc odată. Constat că sunt rupte dintr-un film mut ai cărui protagoniști acum nu mai sunt.

Afară miroase a negru în timp ce un corb rotește cu încăpățânare sperând că va prinde și el o bucată de suflet.

În grădină frunzele dansează demente ca ielele, amenințând că-mi vor lua mințile cu ele când vor pleca dincolo. 

În casă e pustiu și, de aceea, e frig.

În bucătărie dau peste ceașca ta de cafea. Goală ca sufletul meu. Încerc să-mi amintesc chipul tău printre aburii în rotocoale. Dar pare atât de demult!

Sunt îmbrăcată cu tricoul tău. E ca și cum m-ai ține încă în brațe și m-ai încălzi cu bătăile inimii tale.

Ce muzică ascult acum…mă doare!

Ce cărți citesc zilele astea: 

0

Ce mai meșteresc eu: gânduri. Pe care să le transform în roman.

Un lucru plănuit pentru săptămâna viitoare: să te văd. De departe, ca un proscris care nu îndrăznește să-și părăsească pădurea unde se simte în siguranță. Să-ți observ gesturile și să-ți văd surâsul.

Sunt recunoscătoare pentru tot ce ai fost pentru mine și, în egală măsură, pentru ceea ce nu ai fost. Pentru că mi-ai arătat stelele altfel pe un cer altfel. Pentru că m-ai iubit necondiționat. Pentru că m-ai făcut să mă simt atât de frumoasă.

Mă gândesc la prima noastră întâlnire.

Aștept să apună soarele. Mereu am impresia că-ți văd chipul încrustat în crepuscul.

Un citat/proverb favorit: 

„Te iubesc fără să știu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur și simplu, fără complexități sau mândrie; te iubesc pentru că nu știu altă cale…” – Pablo Neruda

O fotografie preferată:

06-de-egusquiza-rogelio-tristan-and-isolde

Tristan și Isolda

Rudia la SuperBlog

logo_superblog1

Rezultă din visul Rudiei de a fi la Super-lativ!

Rudia nu a fost niciodată „Super” la ceva. Dar tânjește să fie. Nu, nu e vorba deloc despre tot bull-shit-ul ăla motivațional „pentru mine…ca să mă simt bine în pielea mea, ca să-mi arăt mie că pot” bla-bla-bla. Rudia se înscrie pentru că vrea să fie cunoscută. Vrea să dovedească unora că este creativă, că este bună, că scrie (de obicei) bine, că are și ea un talent și că nu vrea să-l țină ascuns. Rudia vrea să culeagă laude. Să fie apreciată și să se simtă, astfel, importantă. Rudiei nu-i pasă de ce analize psihedelice psiho-nu-știu-ce vor decurge de aici de la marii analitici ai blogosferei românești, care vor descoperi frustrări și probleme emoționale din copilărie, plus un low self-esteem.  Rudia va scrie când, cum și dacă va avea chef. Nu va fi sinceră, ca și până acum, decât când se va bucura de eventualitatea unui premiu. Iar la final va vrea să dea câteva bobârnace unora dintre „apropiați”. Dacă este cazul. Dacă nu-i va ieși pasența, se va retrage în tăcere și nu va mai scoate nasul cu atâta aroganță niciodată. Probabil.

Prin urmare, Rudia s-a înscris la SuperBlog 2014!

Poem

Am chemat razele soarelui

să-ți mângâie chipul

iar pe ochii închiși

ți-am așternut

amintiri în petale.

IMG_20140907_113815[1]

 

Am rugat iarba

să-ți sărute tălpile goale

milimetru cu milimetru

secundă cu secundă

iar vântul

să-ți legene gândul

la ceas de crepuscul.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam.

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte