Citatul de duminică (45)- Despre …renașteri

“Mamă, mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară… Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.”

Marin Sorescu, Iona

Indiferent de punctul în care am ajuns, indiferent dacă ne-a ieșit sau nu viața asta, simțim uneori nevoia de a o lua de la capăt. Altfel. Și asta nu neapărat pentru că regretăm ceva anume, ci pur și simplu pentru revitalizare, pentru a ne face elan și să pornim în următoarea „călătorie”. E ca un moment „de stat cu capul în mâini” și de reflectat: cine suntem? cine am vrea să fim? Însă „a o lua de la capăt” nu trebuie să însemne nici negarea a ceea ce am fost până atunci, nici regrete, nici amnezie autoimpusă. Din când în când avem nevoie de o pauză, cât să ne tragem răsuflarea, să evaluăm tot ce s-a petrecut până atunci: realizări, eșecuri, riscuri, oportunități ratate, visuri împlinite sau „ieșite din uz”, șanse, dorințe ș.a.m.d.

Da, uneori este nevoie de o redirecționare voită care să-ți arate și potecile ascunse vederii. Suntem exploratorii propriilor vieți și nu trebuie să precupețim nicio posibilitate ivită la orizont. Nu ai de unde să știi dacă o cale este corectă sau greșită până nu analizezi fiecare fărâmă de praf pe care îl ridică pasul apăsat, până nu-ți simți tălpile tocite sau până nu simți fiecare bolovan de care ți se izbește piciorul. Fiecare călător se oprește la un moment dat să-și tragă sufletul și abia apoi merge mai departe, uitându-se (sau nu) în urmă, scrutând (sau nu) linia orizontului care se întinde ca „fata morgana” în fața ochilor lui.

Rudia a făcut un pas înapoi în ultima vreme. Și-a privit morile de vânt și a căutat să afle dacă drumul pe care și l-a asumat e încă „valabil”. Așa că a decis să o ia de la capăt, pe aceleași poteci sau poate pe altele.