Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Statistici blog
- 48.040 hits
…despre lupta cu morile de vânt
“Mamă, mai naşte-mă o dată! Prima viaţă nu prea mi-a ieşit. Cui nu i se poate întâmpla să nu trăiască după pofta inimii? Dar poate a doua oară… Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu.”
Marin Sorescu, Iona
Indiferent de punctul în care am ajuns, indiferent dacă ne-a ieșit sau nu viața asta, simțim uneori nevoia de a o lua de la capăt. Altfel. Și asta nu neapărat pentru că regretăm ceva anume, ci pur și simplu pentru revitalizare, pentru a ne face elan și să pornim în următoarea „călătorie”. E ca un moment „de stat cu capul în mâini” și de reflectat: cine suntem? cine am vrea să fim? Însă „a o lua de la capăt” nu trebuie să însemne nici negarea a ceea ce am fost până atunci, nici regrete, nici amnezie autoimpusă. Din când în când avem nevoie de o pauză, cât să ne tragem răsuflarea, să evaluăm tot ce s-a petrecut până atunci: realizări, eșecuri, riscuri, oportunități ratate, visuri împlinite sau „ieșite din uz”, șanse, dorințe ș.a.m.d.
Da, uneori este nevoie de o redirecționare voită care să-ți arate și potecile ascunse vederii. Suntem exploratorii propriilor vieți și nu trebuie să precupețim nicio posibilitate ivită la orizont. Nu ai de unde să știi dacă o cale este corectă sau greșită până nu analizezi fiecare fărâmă de praf pe care îl ridică pasul apăsat, până nu-ți simți tălpile tocite sau până nu simți fiecare bolovan de care ți se izbește piciorul. Fiecare călător se oprește la un moment dat să-și tragă sufletul și abia apoi merge mai departe, uitându-se (sau nu) în urmă, scrutând (sau nu) linia orizontului care se întinde ca „fata morgana” în fața ochilor lui.
Rudia a făcut un pas înapoi în ultima vreme. Și-a privit morile de vânt și a căutat să afle dacă drumul pe care și l-a asumat e încă „valabil”. Așa că a decis să o ia de la capăt, pe aceleași poteci sau poate pe altele.
„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire
Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!
Welcome to my page!
Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!
Catch me on the web!
I was created to create. Please, go deep.
scrieri, scrieri...
Viața e atât de frumoasă!
Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online
If you're walking through hell, keep walking.
de Mădălina Rodocea
"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera
echitaţie în aburi de lapte
Blogul meu, de mine însumi
Comentarii recente