Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Cum să savurezi și mâncarea și momentul – Restaurantul Oliviers

Ce avem de mâncare azi?

Și mintea începe să funcționeze pe repede înainte: cartofi am mâncat ieri, ciorbița nu o mai mănâncă puștiul, de carne de pui la grătar ne-am cam săturat, timp de mâncaruri sofisticare nu avem. Dacă încerci să te inspiri de la restul familiei, sigur primești răspunsuri de genul: „Nu știu” sau, mai grav, „Eu nu vreau să mănânc!” Și uite așa, întrebarea „Ce avem de mâncare astăzi?” devine  sursă de stres și de nervi.

Ei bine, azi nu avem nimic! Azi chiar nu am chef de făcut niciun fel de mâncare! Omul are nevoie să-și ia o zi liberă din când în când, nu? Să nu se mai gândească la nimic din ceea ce TREBUIE să facă, ci să savureze ziua exact așa cum are chef. Și pentru că lucrul ăsta se întâmplă extrem de  destul de rar, este esențial să se profite.

Pentru unii, a ieși la restaurant este o obișnuință. Sunt atât de prinși în vâltoarea lucrurilor cotidiene, încât le este mai comod să ajungă undeva unde pot să mănânce bine și repede, pentru ca mai apoi să se întoarcă la treburile lor. Pentru alții, însă, restaurantul este asociat cu ocazii speciale, cu îmbrăcămintea de gală și cu mâncăruri fițoase.

Let’s eat out and enjoy it!

Dar de ce trebuie să aștepți o ocazie specială ca să ieși la un restaurant? Evident, de cele mai multe ori, ocazia specială este a altora. De ce să nu îți inventezi momentul tău în care TU ești cel special? O zi banală se poate schimba rapid într-una fabuloasă dacă știi ce să alegi ca să-ți shimbi starea de spirit.

 Un loc …altfel. Un cadru intim și cald, primitor și plin de rafinament, care să te facă să te simți special. Nu trebuie să semene a restaurant în sensul clasic al cuvântului, ci să-ți dea sentimentul unui loc familiar. Un pian plasat într-un colț al încăperii poate să schimbe definitiv atmosfera, dând senzația unei întoarceri în timp.

restaurant-oliviers-20110211155105

O mâncare…altfel, pe care să o savurezi mai întâi după mirosul fin și apetisant, apoi după aspectul absolut delicios și incitant, iar apoi să-ți satisfaci papilele gustative cu un gust deosebit, care să te surprindă în mod plăcut, prin felul în care îți depășește așteptările. Orice fel de mâncare poate să devină „madlena” lui Proust: să te poarte înapoi, în trecut, să te lege de o senzație, de o amintire, de un moment unic din viața ta. Un bucătar desăvârșit – un chef adevărat – te poate face să-ți amintești de gustul sărmăluțelor sau al ciorbiței tărănești făcute de bunica sau de pastele atât de delicioase pe care le-ai gustat într-o vacanță mediteraneană.

La fel de bine, te poate surprinde cu finețea unor feluri de mâncare deosebite, fie că este vorba despre ceva tradițional sau ceva avangardist, de un fel de mâncare autohton sau de unul mediteranean.

Unii ar putea întreba zâmbind ironic în colțul gurii: „Ce poate fi (așa) special la un restaurant? Mâncarea e tot mâncare”. Eu parcă n-aș zice. Am aflat curând despre Residence Hotels și despre cum poți să te răsfeți așa cum meriți: cazare, servicii, o masă la un restaurant bio în București.

sigla-oliviers-300x140

De ce bio? Pentru că a supraviețui pe o piață suprasaturată, trebuie să găsești o modalitate de a sparge tiparele. Iar acest lucru nu îl poți face decât dacă pledezi pentru calitate și dacă-ți respecți clienții. Pentru că este esențial să mânânci mai ales sănătos.

Dincolo de toate astea, indiferent de experiența pe care o trăiești într-un restaurant, de evenimentul pe care îl marchezi, de momentul tău special, esențial este să alegi ceea ce te reprezintă sau ceea ce te surprinde, ceea ce îți va rămâne cu siguranţă impregnat în memorie. Să fie nu numai o călătorie culinară de neuitat, ci şi o „madelenă” în căutarea timpului pierdut.

………………………………………….

O altă provocare marca SuperBlog 2016

6 răspunsuri la „Cum să savurezi și mâncarea și momentul – Restaurantul Oliviers

  1. vavaly noiembrie 19, 2016 la 10:23 am

    drept zici ca nu trebuie sa asteptam o ocazie speciala pentru a iesi la restaurant. iar daca restaurantul nu are atmosfera care sa iti ceara sa te formalizezi, atunci chiar ca te-aiscos cu masa de pranz in familie :). noua ni se intampla adesea asta.

    Apreciază

  2. Pisica Neagră noiembrie 25, 2016 la 12:00 pm

    Îmi place că ai ales ca subiect o simplă ieșire în oraș și să faci din asta o ocazie specială într-un loc special! 🙂 Fotografiile sunt alese bine, însă nu sunt clare. Bănuiesc că nu sunt din galeria postată pe site-ul SuperBlog. Noi îți mulțumim pentru articol și te așteptăm la Gală! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • rudia2014 noiembrie 25, 2016 la 1:16 pm

      Din păcate nu am reuşit să descarc de pe platformă, chiar am semnalat pe grup. De aceea, a trebuit să mă adaptez… Vreau să cred că nu acesta este motiv pentru depunctare!
      Mulțumesc pentru apreciere şi pentru comentariu! 🙂

      Apreciază

Lasă un comentariu

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Welcome to my page!

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi