Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: octombrie 2016

Be a Smart Driver. Navigații multimedia de la Edotec.

Am fost tot timpul de părere că o mașină nu trebuie să fie un lux, ci o necesitate. Pentru asta, e nevoie de o serie de calități pe care nu le confund niciodată cu moftul de a avea o mașină neapărat cool: să fie o mașină sigură, să mi-o permit și să o pot întreține cu ușurință.

Eh, dar când nu te informezi…

Nu m-au interesat niciodată „opțiunile” pe care le-am considerat mai mereu „extra” și deloc necesare. Ce-ți trebuie TV tuner auto, dispozitive screen mirroring, kituri multimedia auto sau car kit Bluetooth? În fond, te urci la volan ca să ajungi undeva, de preferat mai repede decât pe jos sau cu alt mijloc de transport. Te rezumi la strictul necesar, nu?

Iar experiența de viață vine și-ți dă peste scăfârlie mână!

Câtă lume nu se plânge de parcările laterale? Vă ies din prima mereu? Și alea cu spatele? Ei bine, uneori mă iau nădușelile când ajung în punctul ăsta. Locul pare prea mic, Renaultul meu pare prea mare, mai-mai că-mi vine să mut mașina ăluia mai în spate ca să încap. Mă uit în stânga, mă uit în spate, să nu mă vadă vreunul cum mă fac de râs, îmi fac cruce rapid și o iau de la capăt. O sută de manevre, un bax de șervețele uscate consumate pentru sudoarea de pe frunte și în sfârșit, parcarea se face. Dar cu ce emoții!  Cine nu ar vrea să parcheze dintr-o singură mișcare, cam AȘA:

Și atunci mă gândesc de ce nu am luat eu în calcul și un senzor de parcare? Să stai relaxat că piuie senzorul când te apropii prea mult de altă mașină dau de vreun obstacol. Să-ți arunci ochii pe monitorul de pe bord care îți arată exact ce trebuie să faci.

Uneori, însă, dai peste situații care nu mai țin neapărat de abilitățile tale de șofer. Am plecat la drum spre capitală. Mare întâlnire mare la Gala SuperBlog. E o reală „plăcere” să conduci în București, mai ales dacă nu-l cunoști. Am decis că GPS-ul telefonului e suficient să ne ducă la destinație. Mai întâi, n-a vrut neam să vorbească cu noi în românește! Turn left, Turn right, plus niște distanțe estimative și pac! Am ratat intersecția. Așa la prima, tot așa la a doua, de la a treia intersecție probabil că se supraîncălzise și nu mai judeca limpede: Turn right left! L-am retrogradat din funcție! I-am dat shut up down și am ales să ne ghidăm după instinct și eventualele indicații din trafic. Dar dacă ascultam de ăi mai bătrâni și cu experiență și ne dotam cu un sistem de navigație auto, scuteam niște eforturi inutile și niște vorbe de duh lansate involuntar în trafic.

edotec_mic-300x300Apoi descopăr un gadget auto care mi-ar face cu siguranță viața mai ușoară: Edotec EDT-M098 Navigatie Renault Megane 2 Dvd Multimedia Android Gps. Un fel de mai multe treburi într-un singur dispozitiv:

  • Conector CAN-BUS pentru integrarea comenzilor de pe volan – comod și eficient, ca să nu-ți mai fugă ochii după butoane în timp ce conduci.
  • Sistem de operare Android 4.4.4, hard disk de 16G, memorie RAM de 1G – suficient, zic!
  • Ecran capacitiv multi-touch, foarte sensibil, cu timp de răspuns mic: apeși și gata comanda!
  • Rezoluție înaltă de 1024*600 px
  • Monitor HD pentru vizualizarea clară și rapidă a hărților, imaginilor și a video-urilor.
  • Screen mirroring – MiraCast (pentru telefoanele Android) și Airplay (pentru Iphone)
  • WiFi încorporat, navigare 3G/4G
  • Preluare agendă telefonică prin funcția Bluetooth
  • Poți să asculți muzică, iar cei care nu conduc se pot uita la filme (mai ales la drum lung)
  • Sistem de parcare inteligent -aici m-a cucerit iremediabil! Sistemul e mai inteligent decât mine, face comutare automată la camera de marșarier, ceea ce face mult mai ușoară parcarea, chiar și pentru mine!

img15.png

Cei de la Edotec asigură suport tehnic, montaj contra cost, garanție și livrare gratuită.

Un lucru îmi este clar acum: chiar dacă nu-mi petrec ore întregi în mașină, atunci când nevoia o cere, e bine să simți că ai la îndemână tot ce-ți trebuie, astfel încât să elimini orice stres la volan și să te bucuri de experiența condusului.

În fond…

556f894850befe390970885ff6a7d0a6

(sursa foto: http://www.relatably.com/q/car-quotes)

Așa că sistemul de navigație auto va alunga plictisul din mașina ta!

…………………………………………………………….

SuperBlogul și Edotec m-au pus la încercare din nou, în proba a XI-a.

Tu cui ai dat floare astăzi?

images

Și a făcut Dumnezeu cerul și pământul într-o singură zi. Iar „pământul era netocmit și gol”. Pustietate, monotonie, tristețe… Atunci Dumnezeu a inventat culorile: roșu aprins, galbenul-pal, verdele cald, albastrul senin…, dar nu știa de ce să le agațe, cum să le aprindă, să le însuflețească, astfel încât pământul să pară viu. Așa a creat Dumnezeu, florile! Iar ca să le facă deosebite, a ascuns în spatele lor frânturi de suflet pe care, mai apoi, oamenii au învățat să le caute și să le dea mai departe în loc de cuvinte: „te iubesc”, „iartă-mă”, „mă bucur că exiști”, „ești totul pentru mine”, „sunt fericit”, „mi-e dor”….

„Astăzi e ziua ta, zi frumoasă ca tine
Ți-am trimis ghiocei ca să-ți murmure ei
Cât de mult te iubesc…”

Și dacă NU este ziua mea? Nu sunt oare aceleași cuvinte pe care ar trebui să mi le cânți zi de zi? Nu e oare aceeași iubire care îți umple sufletul în oricare clipă? De ce este nevoie de un moment „special”pentru un astfel de gest?

Când o femeie devine mamă, oamenii îi aduc flori, semn al bucuriei și aprecierii. Când nou-născutul se scaldă în apă, după botez, femeile presară în ea petale de flori, ca pruncul să fie, la rându-i, o floare. Când doi oameni își împreunează destinele, ceilalți îi întâmpină cu buchete de flori. Chiar când îți iei rămas-bun de la cineva, îi lași o floare, semn al trecerii lui prin această lume. Așa că…ai putea să-ți imaginezi lumea fără flori?

Ți-aș da 365 de motive să dăruiești o floare cuiva drag. Dar realitatea este că nu ai nevoie de nici măcar un motiv pentru asta. O dăruiești pentru că asta simți, pentru că știi că asta aduce o bucurie cuiva și nu pentru că o anumită ocazie o cere. Nu trebuie să fie un gest de curtoazie gratuită, pentru că atunci își pierde farmecul, iar farmecul constă tocmai în mesajul de dincolo de buchetul acela de flori. În locul buchetului fad, îmbrăcat în ambalaje mai mult sau mai puțin reciclabile, amestecate impersonal, în grabă, cu mai mult sau mai puțin bun-gust, poți alege o singură floare-simbol sau un aranjament floral deosebit, unic. E simplu să găsești o florărie online. Trebuie doar să o alegi pe cea care te ajută să faci dintr-un gest aparent banal ca oferirea unei flori o adevărată artă! Oameni care să te ajute să transmiți exact mesajul dorit, într-o manieră de neuitat.

Astăzi am făcut o bucurie cuiva apropiat. Vreau să cred că gestul a surprins-o și că i-a făcut seara mai frumoasă.

Olla, querida amiga! Bucuroasă de oaspeți?

Nu (mai) era demult ziua ei. Dar ne-am gândit că i-ar prinde bine, după o săptămână obositoare un gând din partea noastră. A înțeles mai greu ce se întâmplă, dar reacția cea mai prețioasă a avut-o mica Sofia, care a îngenunchiat ușor artistic, făcând ochii mari a mirare.

Ar trebui să încercați! E o terapie extrem de bună pentru ambele părți!

……………………………………………

O probă înflorată a SuperBlogului 2016.

Casa amintirilor

Fiecare îşi aminteşte casa bunicilor,
[…]acei bătrâni tăcuţi
ce veneau de departe
cu hainele bocnă de ger,
se scuturau de zăpadă la uşă
şi călcau prin casă atât de încet,
de teamă
să nu tulbure cu pasul
chipul vreunei zâne,
ce coborâse odată cu ei
din poveşti. ¹

Valeriu Armeanu

M-am apropiat timid, tremurând. Nu mi-era teamă că nu o voi recunoaște, ci că s-ar putea cutremura zidurile ei vechi la vederea mea… Fie a revoltă că nu am făcut nimic să o iau înapoi, fie de emoție că exact pentru asta m-am întors, după atâția ani.

20160729_2020251

Casa amintirilor²…

Mi-am trecut firav degetele printre inelele metalului înnodat al gardului, asemeni unui deținut apropiindu-se de poarta care-l leagă de lume, fără să-l lase înăuntru. Căci da, eu eram deținutul! Mi-am arestat amintirile și le-am închis fără milă într-o odaie întunecată, din lașitate și teamă. Le-am biciuit și apoi le-am întors spatele mult prea ocupată cu lucrurile cotidiene. Și între timp, ea, casa bunicilor mei, s-a încăpățânat să rămână în picioare ca un soldat întors dintr-o luptă nedreaptă, dar păstrându-și neatinsă demnitatea.

Am stat acolo, nemișcată, cu nasul lipit de gardul acela rece și malițios, preț de câteva minute. I-am simțit singurătatea și geamătul mut dintre ziduri. Am închis ochii, sperând să-i pot asculta povestea. A șoptit stins ceva despre anii care i-au săpat urme adânci, despre frigul care îi mușcă zăbrelele în fiecare iarnă, despre ploaia care și-a făcut culcuș în pereții ei galbeni și vechi. Doar șuierul surd al vântului i-a mai rămas tovarăș, în timp ce ușile-i scârțâie a pustietate. Mai spune că uneori strigătul morților taie întunericul și-i tulbură bruma de liniște. În podul părăsit înoată, printre foi răsfirate de cărți, amintirile-fluturi și îi e teamă să nu-i zboare-ntr-o zi, abandonând-o și ele…

M-am simțit vinovată în timp ce-mi îndreptam pașii spre locurile mele, ca și cum aș fi trădat o parte din mine. Am lăsat-o din nou singură, pradă deznădejdei, în mijlocul unor locuri prea puțin familiare și hăituită de oameni care nu-i cunosc nici povestea, nu-i înțeleg nici trecutul…

Dacă aș avea puteri…

Undeva, pe parcursul evoluției sale, omul a pierdut niște valori semnificative pentru definirea lui ca ființă! Iar banul a rămas unica „monedă de schimb” pentru aproape orice lucru din existența lui efemeră. Astfel, acest „dacă aș avea puteri” se traduce prin „dacă aș avea resursele financiare necesare”.

Aș răscumpăra-o! Nu pentru că ar avea  valoare materială! Nu pentru că aș putea să mă mut acolo mâine! Nu pentru că sufăr de vreun instinct de proprietate trezit peste noapte! Ci pentru că ea, casa bunicilor mei, reprezintă o parte din mine.

Aș lua-o pas cu pas:

  • Mai întâi i-aș mângâia zidurile gri și i-aș cere iertare, soptit, că mi-a luat atâta timp să-mi întorc fața către ea.
  • Apoi aș face o listă cu ceea ce trebuie făcut ca să o pun „pe picioare”: consolidare, reconstrucție, reparații, îmbunătățiri, păstrându-i stilul și modificând cât mai puțin din imaginea inițială, bine întipărită în mintea mea.
  • Aș cere neapărat un audit energetic ieftin și rapid. Vreau să știu caracteristicile termice și energetice ale clădirii și soluțiile de reabilitare sau de modernizare termo-energetică propuse de specialiști. După ce voi avea raportul de audit energetic, voi ști exact cât de vechi sunt instalațiile aferente clădirii, dacă trebuie să le schimb total sau mai pot fi salvate unele dintre ele.
  • Aș solicita certificatul energetic înainte de reabilitare, ca să știu de unde pornesc. Abia atunci aș putea decide ce materiale folosesc pentru izolarea pereților exteriori și/sau interiori, și grosimea acestora (care ar trebui să fie de minim 15 cm). De asemenea, aș găsi tâmplăria cea mai potrivită pentru a menține temepratura casei și pentru a economisi energie, păstrând în același timp imaginea casei care mi-a marcat primii ani ai copilăriei. I-aș reconstrui acoperișul fără să uit de podul plin de amintirile-fluturi, pe care l-aș izola folosind materiale ecologice: cânepă, lână, vată minerală bazaltică, vată minerală, pluta, celuloză, paneluri structurale termoizolante pe baza de oxid de magneziu, tencuieli fără COV³, adezivi fără COV, vopsele şi amorse fără COV.
  • I-aș cumpăra o sobă nouă, ca să păstrez mirosul de lemn ars și imaginea cenușei pe care o strângea bunicul cu vătraiul. Aș cumpăra becuri economice, dar atât cât este necesar. Uneori mi-e dor de lampa cu gaz pe care o urmăream cum se consumă treptat, în timp ce lăsa fumul negru să-i împânzească sticla.
  • Nu ar strica să apelez la serviciile de termografie în construcții.  Aș putea obține, astfel, servicii suplimentare certificatului energetic, pentru că fotografiile ar indica exact zonele cu pierderi de căldură sau cu infiltrații ridicate de aer. Iar la final, să pot face comparație: înainte și după reabilitare.

Visele devin realitate? 

Am înțeles că uneori, da!

Nu trebuie decât să-ți dorești cu adevărat ceva. Iar dacă îți dorești cu adevărat, își vei concentra forțele în direcția aceea, până când ți se va împlini visul!

Nu am renunțat la idee. Trebuie doar să găsesc mijloacele de a mă întoarce acolo, în leagănul copilăriei mele.

……………………………………………………………………………….

¹ Citat preluat de pe http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=230625

² Despre asta am scris și aici: https://experimentesiexperiente.wordpress.com/2016/07/30/cand-te-napadesc-amintirile-jurnal-de-vacanta-3/

³ COV Compuși Organici Volatili conform http://sporulcasei.ro/programul-casa-verde-plus-termoizolarea-casei-cu-materiale-ecologice-poate-fi-decontata-de-stat/

Am mai bifat o probă în competiția SuperBlog 2016. Acum aștept să mi-o…avizeze cineva!

pret-certificat-energetic

Dacă pantofii sport ar avea gânduri…

Bună,

Mă numesc Train. Zprint Train. Sunt o pereche de pantofi sport de damă. Verde. Nu de invidie, ci de Reebok. Ca orice lucru pe lumea asta, am și eu povestea mea. Și, deși poate este irelevantă pentru majoritatea juriilor de povestiri, ea este importantă pentru că este A MEA, unică și irepetabilă.

 

Prima dată când am zărit lumina zilei a fost când m-a scos din cutia maro în care am zăcut atâta vreme așteptând să mă ia cineva din magazinul acela online de articole sport. Ce ciudat. Încălțările nu au suflet și nici gânduri, dar eu mereu am avut așteptări. Mă rugam să mă cumpere cineva care să mă poarte ca vântul și ca gândul, care să mă încalțe și să mă scoată în lume, cineva cu care să mă potrivesc de minune. Unii ar putea spune că nu e mare brânză să-ți alegi o pereche de pantofi sport de damă, dar asta e doar o afirmație de necunoscători! Nu e suficient să știi o mărime și gata! Adidașii de damă trebuie să se muleze pe forma piciorului tău, trebuie să te facă să te simți natural, fără să te încarce inutil, ca și cum au fost creați special pentru tine. (Eh, și dacă tot sunt „de damă”, ar merge să se asorteze și cu o pereche de pantaloni sport, nu-i așa? 😈 )

Love at first sight? 

Trebuie să recunosc, am avut destule emoții. Am zărit mai întâi un chip destul de drăgălaș, cu un zâmbet mare pe față. Semn că i-am plăcut din prima. Căutase atâta vreme o încălțăminte sport de damă potrivită! M-a luat cu grijă din cutie și m-a încălțat. Piciorul i-a intrat cu ușurință, de ziceai că s-a turnat modelul după el! Un pas, doi, a ridicat pingeaua, a strâns șnurul mai tare. Și pentru că nu-i dispăruse zâmbetul de pe față, m-am bucurat: gata, mă pune la treabă, mi-am zis. Am constatat, însă, că nu fusese decât o probă scurtă. Deh, femeile! Probează, cumpără, fac fițe. M-a băgat la loc în cutie și apoi…nu s-a mai întâmplat nimic…M-am speriat: dacă s-a răzgândit? O fi zicând că nu se simte comod. Nu i-o fi plăcând culoarea? M-o fi urmărind vreun blestem?

Treptat teama a devenit panică.

Am stat închisă în cutie mai bine de câteva săptămâni. Îmi imaginam cum mă va prinde praful și cum mă voi învechi, fără să am ocazia să alerg. Sau, mai rău, că voi încăpea pe mâna piciorul cuiva nepotrivit… De câte ori o simțeam apropiindu-se, îmi vibra talpa și-mi tremurau șnururile, dar niciodată nu mă alegea. Le auzeam pe celelalte perechi de adidași de damă oftând la întoarcere: „Ah, numai pietriș, praf, și mizerie! Nu mai vrem! Vrem un concediu!” Drept revoltă, i-au făcut picioarele să sângereze și i-au obosit gleznele și genunchii.

De unde să știu că pe mine mă păstra pentru momentul potrivit!

Iar când a venit momentul acela…

M-a scos cu grijă din cutia maro. Aș putea să jur că s-a oprit o vreme și m-a mângâiat cu drag, dar poate doar mi s-a părut de atâta entuziasm. Apoi m-a încălțat cu gesturi delicate, dar sigure, mi-a înnodat șireturile, nici prea strâns, nici prea larg, a făcut câteva mișcări de acomodare. Și …start!

12038459_912659688829800_7494823163034281546_n

Am mângâiat asfaltul, ca și cum așa am fi fost împreună dintotdeauna. Am alergat i-am simțit emoția și tremurul picioarelor. Era un concurs. Mă păstrase pentru un concurs! Asta a fost prima noastră ieșire împreună. I-am relaxat picioarele și i-am amortizat pasii pe asfaltul greu. I-am masat tălpile și i-am dat elan să meargă mai departe. 5 km! Mai greu la urcat, mai ușor la coborâre. I-am simțit bucuria de a alerga, de a se întrece cu ceilalți.

Și de atunci, știam că la fiecare concurs important mă va lua cu ea. A urmat cursa de 7 km, printre alei acoperite cu frunze sălbatice, străduțe alunecoase și curbe surprinzătoare. I-am simțit respirația grea și oboseala care îi coborâse în genunchi. Dar nu ne-am oprit! A încetinit doar puțin cât să-și regăsească ritmul și apoi și-a luat din nou avânt. Următorul a fost concursul din capitală. Emoții, nebunie…Dar tot împreună l-am dovedit și pe acela.

În fiecare seară, după fiecare concurs, e la fel. Mă îngrijește, mă curăță și mă așează în cutia mea maro, să mă odihnesc. De fapt, am început să și visez! Drumuri noi, asfalt, iarbă sau pietriș, goana nebună, adrenalina aceea.

Nu, nu sunt doar o pereche de pantofi! Sunt o pereche de pantofi Zprint TrainDe la Reebok. Și sunt…de poveste!

……………………………………………………………………………..

….ca și magazinul Answear.ro, la proba cu numărul 8 a competiției SuperBlog 2016.

answear-patrat

 

 

 

Citatul e duminică (57) – Despre adulți și copii

„Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.”

Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinţ

Of, copilul ăsta nu înțelege!

Îi explici o dată, de două ori, de trei ori ceva ce ție ți se pare firesc și logic. Îi arăți de o mie de ori cum se face un lucru aparent simplu, iar el îl face tot cum vrea el!  Îi adresezi o întrebare și, adult fiind, ai și niște așteptări legate de felul în care el, copilul, ar trebui să-ți răspundă. Iar când el o face altfel, te arunci asupra lui, impunându-i răspunsul pe care tu îl crezi universal valabil. De aici, conflicte: uneori te enervezi că nu reușești să-l determini să vadă lucrurile așa cum vrei tu, iar el plânge pentru că nu înțelege! Nu înțelege nici ce vrei tu, de fapt, nici de ce răspunsul lui nu e bun, pentru că în mintea lui, e singurul posibil.

Of, mama asta nu înțelege! Sau tata. Sau profesrul. Sau vecinul. Sau oricare adult  cu care intră el în contact.

Dar ce ar fi ca atunci când stăm de vorbă cu ei, să ne așezăm puțin în genunchi, doar pentru a ne afla la nivelul lor când le vorbim? Undeva, la nivelul privirilor noastre intersectate, este posibil să se producă o aliniere a perspectivelor, o conciliere a punctelor de vedere.

Ce-ar fi dacă în loc să vorbim mult și să le impunem punctul nostru de vedere, i-am asculta mai mult, oricât de ridicole și de absurde ni s-ar părea părerile/soluțiile/ideile lor? Ce-ar fi să le acordăm încredere, conducându-i discret spre ceea ce este corect și potrivit, prin ceea ce se numește învățare prin descoperire?

Până atunci, vom cotinua să vedem o pălărie în loc de un șarpe boa care a înghițit un elefant…

Rudia – specialist în conectică și rețelistică

Da, hotărât lucru, mă re-specializez! Felul în care evoluează toate treburile în vremurile astea m-a învățat că este obligatoriu să te adaptezi. Nu oricum, ci din mers și, dacă se poate, cu viteza luminii. Constat că din ce în ce mai des trebuie să devenim Lungilă sau Lățilă, dacă nevoia o cere. Cât de lung și cât de lat…asta depinde după facultăți de împrejurări. De pildă, ți se pare puțin lucru să cumperi un router wireless. Cât poate să fie de greu să te duci la un magazin specializat și să ceri: „Un router, vă rog!” Ei, vezi? Nu! Nu așa se face! Experiența (de după ce l-ai cumpărat, de obicei!) te învață că nu ceri nimic până nu te informezi în legătură cu:

  • Standardele wireless B, G, N, și AC – pare chineză? Este! Citește mai departe, că eu asta am făcut. Cică un router wireless-N e cel mai potrivit dacă vrei să ții pasul cu revoluțiile tehnologice, dacă vrei să mărești raza de acoperire sau viteza.
  • Numărul de dispozitive conectate – mai ales dacă ai o familie mare și distanța între camere necesită comunicarea pe whatsapp! ca să împaci pe toată lumea din casă.
  • Viteza și raza de acoperire – ca să nu înjuri în timp ce te chinui să te conectezi la platforma SB când ești la bucătărie, printre îndatoririle caznice.
  • Brandul – aici musai să întrebi specialistul, că doar nu te învârți toată ziua printre branduri de routere wireless!

Din cele mai vechi timpuri…

Una din lecțiile de viață predate de tata de-a lungul copilăriei mele a fost că e „musai să te pricepi la toate”. Și când spunea „toate” nu excludea nici treburile catalogate drept „specific bărbătești”. La împotrivirile noastre, apărea și motivația, cutremurător de categorică: „Nu se știe când ai nevoie”..

O fi fost tata pocit, citise vreo carte despre nevoile vieții sau pur și simplu a bănuit că vremurile vor deveni din ce în ce mai…. cert este că atunci când era ceva nou de învățat, trebuia să căscăm ochii și urechile și să ne așteptăm la întrebări de verificare la un moment dat. Și uite că tehnologia a luat-o la galop, lăsându-ne, uneori, cu muuult în urmă. Citești, te documentezi, dar parcă la un moment dat ți se face lehamite și…suni un prieten.

Cu toții avem prietenul acela…

La care apelăm mereu când dăm de greu.

Și l-am sunat: „Nu se potrivește cablul de date pentru imprimantă!„. „Nu pot instala programul cutare”. Ultima găselniță:

– Nu pot să conectez laptopul la televizor!
-Da’ cablu HDMI ai?
-??? Hai Dă-o-n Mama Internetului!!!
-Hmmm…De fapt este High Definition Multimedia Interface
Say what???
-Exact. Da’ de care ai? Cabluri mini HDMI, cabluri HDMI A, cabluri HDMI C, cabluri HDMI D, cabluri HDMI cu conectori auriti, cabluri HDMI Delock.

Ferească sfântul! Pe prietenul ăsta trebuie să-l păstrăm la categoria „doar urgențe”! Nu trebuie să epuizăm creditul, că riscăm să rămânem dând din buze. Pentru treburi ne-urgente ne scărpinăm în creștetul capului și ne amintim de vorbele tatei: „musai să te oricepi la toate”. Ai, n-ai chef, te apuci de studiu aprofundat întru înțelegerea fenomenului numit „conectică și rețelistică”.

La notebook nou, belele noi

Cum sunt înconjurată de prieteni, unul dintre ei îmi zice: „Iote notebook Mac! Bun rău! Face aia și ailaltă, tu cum scrii mult…numai bun! Prețul? Un chilipir!” N-am ce face și cad în capcana omului. Văd produsul, cad amorezată (je tombe amoureuse rapidement) și decid că e piesa lipsă din arsenalul dedicat scrisului. Lăsați notebook-ul să vină la Rudia! O dată, de două ori, adjudecat!

Mno, notebook am! Da Mac…aici m-am pierdut iremediabil! Mașinăria a ținut neapărat să-mi arate că e mai deșteaptă ca mine. Ne-a trebuit puțin timp să ne acomodăm împreună, să ne cunoaștem, să ne-mprietenim. Mai întâi, a trebuit să-i dam o haină nouă. L-am făcut „El capitan”. Cum cine? Doar nu eu! E bine să cunoști un prieten care are un prieten care știe să vorbească dialectul Mac! Odată istoria asta rezolvată, mă așez plină de speranță la taste. Dau să salvez una, alta. Când colo…ce să vezi! ‘Mnealui îmi arăta numele și prenumele fostului apropritar! Pe cine nu deranjeză prezența fostului în ochi, în fiecare zi? O filosofie de viață! Cum să scapi de fantome? Creditul la prietenul cu pricina tocmai expirase. Rușinoasă din fire (cum mă știți) n-am mai îndrăznit. Cine-a inventat internetul cu toate motoarele lui cu tot, să trăiască mult și bine. În toate viețile următoare! Dăm search, rezolvăm problema. Dar cum un om nu poate fi niciodată prea fericit prea mult timp…Mă apucă să scot la imprimantă un docoment de o valoare inestimabilă. Scot cablul, introduc în slot, conectez imprimanta la notebook. Apăs butonul „Print” și aștept nerăbdătoare. Primesc un mesaj: imprimanta (conectată, de altfel) nu poate (sau nu vrea??) citi documentul! Ptiu, drace! O iau de la capăt. Și iar și iar, până mi-au obosit degetele de scos și băgat cablul, de șters și repornit programul. Tot sfântul Google fu salvarea! Întocmai ca pentru începători, pas cu pas, toată operațiunea! Dezinstalez, reinstalez, conectez, butonez și…surpriză! A funcționat!

„Iată-mă-s isprăvniceasă”!

Adică de ispravă! Adică, arată-mi o problemă și îi fac debug imediat! De fapt…nu chiar orice problemă… De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, ar fi cam multe probleme la care numai un prieten te poate scoate din boale. Unul cu experiență. Și am găsit: www. conectica.ro. Taman bine, magazinul împlinește anul acesta 10 ani de existență. Citesc pe net că „pentru a serba această ocazie specială, în perioada 15-30 octombrie organizăm Săptămânile Rețelisticii”!

images

Numai bine. Să mă conectez non-stop la tehnologie! Și să-mi dezvolt rețelistica de prieteni! 😀 Nu se știe niciodată! 😀

…………………………………………………………

M-am conectat la rețea pentru proba numărul 7 a competiției SuperBlog 2016.

Vacanța ca un Arc de Triumf

Vacanțe ratate? Vacanțe de vis? Granița dintre ele este relativă, iar în final, totul depinde de alegerile pe care le faci.

De obicei, când planifici o vacanță, primul lucru la care te gândești este cazarea. În fond, pleci pentru că vrei să te relaxezi, să lași în urmă tot ce înseamnă stresul cotidian. Uneori  însă, pare să fie o loterie și te tot rogi să tragi lozul câștigător. De câte ori nu ai planificat totul din timp și cu cap și a ieșit dezastruos, în timp ce lucruri negândite s-au dovedit mai reușite decât s-ar fi așteptat cineva?

Trei greșeli care-ți pot strica vacanța

  1. Prețul pe primul loc. De câte ori am plecat într-o călătorie – lungă sau scurtă, departe sau aproape – când a venit vorba de cazare, inevitabil am adăugat epitetul „ieftină”. Să fie vreo reminiscență de prin vremurile apuse când strângeam bani la ciorap ca să ne bucurăm de ei la momentul T0 mult așteptat?
  2.  Perspectivă greșită. Alegerea unui hotel în care să te simți „ca acasă”. Și până la urmă de ce „ca acasă”? Nu asta era ideea: să pleci de acasă? Să cauți un loc inedit unde să uiți de monotonia cotidiană?
  3. Prejudecăți. Ce-ti trebuie mai mult de un pat? Un hotel și atât. Tot ce îți dorești este să găsești un loc unde să te odihnești, un loc liniștit și confortabil. O baie decentă, cu prosoape curate și cu servicii minime și de bun-simț, pe care să ți le poți permite. Că doar nu locuiești acolo, ci te retragi doar seara la culcare. Oare? Să fie asta tot ce îți dorești? Să te mulțumești cu puțin chiar și în vacanța planificată cu atâta speranță?

Ba bine că nu!

Rewind: să alegem înțelept!

Dar ce-ar fi să te răsfeți? Că nu e vacanță în fiecare zi. Nu mergi în fiecare zi la capitală, și, cu siguranță, nu stai în fiecare zi la un hotel. Poate că poți transforma experiența asta într-o clipă de evadare, într-un moment unic la care să visezi multă vreme după aceea.

Așadar, am schimbat abordarea. Hotelul trebuie să fie un moft! Da, domnule, un moft! Un semn clar că te respecți în primul rând pe tine. Pentru că meriți!

Când stai la un hotel înseamnă să te transpui în altă lume. Cu atât mai mult cu cât ești în vacanța pe care ai plănuit-o și pe care ai așteptat-o atât și pe care ai datoria de a o face de neuitat!

De aceea, am ales Hotel Arc de Triomphe, București.

download

Motivele sunt ale mele, ca simplu turist, aterizat din provincie, cu dorința declarată de a se simți bine și atât, de a simți pulsul capitalei și de a reînvia, poate, niște povești amorțite într-un cadru altfel, străin, numai bun pentru redescoperiri.

De ce Hotel Arc de Triomphe?

1.Hotelurile mari sunt sursă de stres. Inevitabil astepti liftul mai mult decat e cazul și, când în sfârșit ajunge, constați că e plin sau că urcă atunci când tu vrei să cobori. Un boutique hotel mi s-a părut varianta cea mai potrivită, pentru că îți oferă un grad de intimitate și confort.

2. Zona. Nu e totuna să stai la periferie sau să găsești o cazare în București într-o zonă ofertantă din punct de vedere turistic, cum este Arcul de Triumf, sau cu acees imediat la diverse facilități: fie un mijloc de transport, fie o oază de liniște pentru o plimbare relaxantă, fie un obiectiv turistic important.

3. Condiții. Da, am vrut altceva! Cazările de tipul boutique hotel își au farmecul în nota distinctivă pe care o are arhitectura, felul în care sunt decorate camerele sau mobilierul.

Am ales stil și eleganță. Am vrut să-mi încânte ochii de la prima privire atuncată la intrare, până la cele mai mici detalii ale camerei.

4. Servicii. Așteptările mele de la un hotel care se respectă au fost dintotdeauna decente. Să zâmbească, domnule, omul la recepție, ca o gazdă care-și primește oaspeții cu drag. Să te facă, astfel, să te simți cel mai important client al hotelului, să-ți dea senzația că-ți înțelege nevoile și, poate, că-ți anticipează dorințele. De fapt asta cred că este cea mai importantă calitate a celor care se ocupă de Residence Hotels: puterea de anticipație. Ce-i poate folosi omului în scurta perioada pe care o petrece aici? Un uscător de păr, papuci și prosoape de baie din bumbac 100%, perne non alergenice, cablu TV, telefon internațional direct, acces la internet, birou de lucru, AC 220V, mini-bar. Și ca să-i fie pe deplin dorința împlinită… un moment de relaxare cu saună și jacuzzi!

5. Oferte personalizate. Fără îndoială, vei trăi momente unice și vei simți că au fost create special pentru tine! Am ales pachetul SPA „Răsfăț romantic”:

*Cazare într-o cameră executive studio,
*Ciocolată și decor romantic,
*Cină romantică,
*Mic dejun în cameră,
*Late check-out, ora 16:00,
*Acces Spa (saună, jacuzzi, steam bath).

Da, eu am ales. Am ales o vacanță altfel, al cărei personaj principal am fost, o vacanță ale cărei cuvinte cheie sunt „eleganță și stil”, „intimitate”, „răsfăț”. Nu m-am simțit turist, ci mai curând oaspete.

…………………………………………………………………….

Am plecat cu SuperBlogul 2016,  turist la

residence-hotels-mic

Gâlceavă în stil office

Acțiunea se petrece într-un birou de la marginea urbei X, în zilele noastre.
Personaje:
Ștampila carte de vizită – ușor arogantă și foarte vorbăreață
Ștampila de firmă – mai în vârstă și cu un ton înțelept, care îi dă un aer de superioritate
Ștampila datieră – obsedată de date, intră foarte ușor în panică
Ștampila cifrieră – vorbește în formule și în calcule matematice
Ștampila personalizată – nonconformistă și mereu veselă

Actul I

La ceas de seară. Într-un sertar stau cam înghesuite câteva ștampile.

colop5-300x293

Se aude un click-click enervant care taie liniștea nopții.

Ștampila de firmă (ușor agasată de zgomotul enervant) : Crezi că ai putea să te oprești?Mi se împrăștie tușul numai cât te aud! Și am avut o zi din acelea…Alergătură, de la primele ore ale dimineții. Am parafat contractul de înființare a noii societăți, pentru care Colop m-a îmbrăcat în haine noi. Apoi am dat fuga la bancă, unde mi-am lăsat tușul pe un contract de garanție imobiliară – șeful tocmai a închiriat un birou nou. Trei exemplare a irosit până s-a decis care e varianta finală. Mă doare capul de la atâta apăsat!

Ștampila carte de vizită (cu ironie în glas) : A, da? Poate așa ne găsește un loc mai comod și nouă. Să nu mai stăm înghesuite aici în sertar, în bezna asta. Să mai ieșim și noi la lumină! Nu e păcat de culorile astea frumoase pe care le avem?

Ștampila de firmă (ignorând-o) : De acolo am alergat într-un suflet să bifez și contractul de leasing. Cât pe ce să mă spargă. Neglijență de serviciu! Am să cer o mărire! Sau măcar un concediu. Să-mi refac și eu imaginea! Mai ales la câte facturi am ștampilat astăzi! Noroc că s-a terminat ziua de lucru și tușiera a ieșit din tură. (Face o pauză) N-ai terminat cu click-ul ăla enervant?

Ștampila carte de vizită (revoltată) : Ți se pare puțin lucru?

Ștampila de firmă: Ce anume?

Ștampila carte de vizită: Astăzi cineva a zis: „Unde naiba sunt nenorocitele alea de ștampile?” Da de ce „nenorocite”? Până și tușiera m-a luat peste picior mâner când m-am programat să-mi facă un refill. Iar pixurile cu ștampilă își dădeau coate când au trecut la buzunarul șefului prin fața biroului. Nu merităm și noi respect? Mâine – poimâine o să ne înlocuiască pe toate cu ștampilele electronice care tocmai au fost angajate special săptămâna trecută.

Ștampila datieră (panicată) : Săptămâna trecută? Ăăăăă…adică…27-7…adică pe 20.09.2016. Da, da, atunci trebuie să fie! Oare am trecut bine pe contract? Cifra 9 e ușor instabilă. Îmi face numai probleme. Și a doua zi au uitat să mă rotească. Adică 21. Da, 21.09.2016! Atunci a fost! Vai! Ieri a fost cumplit! Da, cumplit! Un control de sus! Cică niște produse au fost găsite expirate și cineva le-a falsificat data inscripționată! Toți s-au uitat spre mine. Dar nu, eu nu! Eu m-am uitat cu atenție: 15.10.2016. Da, da, așa scria! Era tușul meu special! Nu am modificat nimic. Eu NU greșesc. Nu-mi permit. Fac asta din…stați așa…din 01.06.2010 de când m-au învestit în funcție.

Ștampila personalizată (până atunci stătuse într-o rână, zâmbind și mângâindu-și cauciucul) : Chill. Prea mult stres creează disfuncționalități grave! Ce atâta nenorocire? Doar nu e apocalipsa? Oricine mai greșește!

Ștampila datieră (iritată) : Eu, nu! Din 01.06.2010! Nu am greșit niciodată! La mine totul este exact! Și clar. Și corect. Din 01.06.2010!!

Ștampila personalizată (împăciuitoare) : Ok, ok, chill girl! Trebuie să te relaxezi.

Ștampila cifrieră: Mda, ție îți convine să vorbești. Ai un job foarte ușor. Te-am urmărit. Acum exact o oră, 30 de minute și 23 de secunde ai intrat în sertar, fără pic de sudoare, fără de urme de muncă. N-ai avut nicio personalizare azi? Eu am ștampilat 4355 de cutii din 23 de depozite. Mi-a luat exact 56 de minute și 34 de secunde. Ieri am lucrat cu 2500 de cutii albe și mari. A durat mai mult să le manevreze: o oră și 23 de secunde.

Ștampila personalizată (înțepându-și colega de sertar) : Eu fac ce-mi place! iar astăzi am marcat 300 de invitații la marea petrecere. Șefu’a fost tare mulțumit de cum au ieșit. Cică eu le-am dat nota de veselie și bună dispoziție!

screen-shot-2016-10-17-at-20-47-37

O zi din viața unei ștampile nu trebuie să treacă în zadar! Dacă nu lași în urma ta o bucurie, un zâmbet, o floare, o rază de soare…Iar eu am bucurat 300 de oameni. Plus șeful! Toate mi-au mers strună. Asta pentru că nu sunt atât de fatalistă ca voi.

Ștampila carte de vizită (dând ochii peste cap) : Sigur că da! Unii muncesc și alții se distrează! Sunt mereu pe drumuri, stau în buzunar cu orele și când mă scoate, dau cu ochii de câte unul…de-mi vine să-i ștampilez una…Am muncit mult să-mi consolidez statutul. Am concediat cărțile de vizită clasice, demonstrând că sunt mai eficientă. Și sunt! Ajungi undeva unde nici nu te gândești că ai avea nevoie să lași o carte de vizită. Ce să tot cari atâtea cartoane după tine? Mă iei pe mine! Mă scoți repede din servietă și mă aplici pe un document, pe o agendă, în fine, oriunde îi este omului mai la îndemână, să fii sigur că nu te uită!

screen-shot-2016-10-17-at-21-05-02

Actul al II-lea

Sediul firmei în discuție. Șeful caută o soluție pentru atenuarea gâlcevei. O soluție online, desigur! 

Șeful (ușor speriat) : dacă intră-n grevă, m-am ars! Nu poți face nimic fără ștampile zilele astea! Iar o zi din viața unei ștampile pare foarte obositoare. Să le fericesc, zic! Cu Colop. Ăștia au mereu soluții pentru revigorarea unei ștampile. Ba rotundă, ba pătrată, ba dreptunghiulară, mereu găsesc ceva care să o facă unică.

Screen Shot 2016-10-17 at 21.25.19.png

Am să le fac ecologice! Să se simtă importante și speciale. Sau din materiale cu protecție antibacteriană! Și am să le personalizez. Da, așa am să fac!

Comanda efectuată și…mail sent to online@colop.ro. În sertar se stârni o bucurie imensă: click, click, click în ropote. 

………………………………………………………………………………

Cu premii sau fără, Rudia s-a personalizat cu

logo

pentru proba a cincea a competiției SuperBlog 2016

screen-shot-2016-10-17-at-18-56-58

Eu traduc, tu traduci, dar ei traduc mai bine

Un lucru fascinant pe care le-am învățat în facultate este acela că limba este una dintre cele mai (sic!) geniale invenții ale omului: să găsești o combinație de sunete care să redea un sentiment, care să exprime un gând, să sintetizeze esența unui „necuvânt”:

„De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune…” (Nichita Stănescu)

Însă, când este vorba de trecerea aceea de la o limbă la alta, fără a întina câtuși de puțin înțelesul cuvintelor, consider că vorbim despre o artă! Iar cine o stăpânește, e ca și cum ar deține „iarba fiarelor” cu care poate dezlega nedezlegatele. Desigur, a face o traducere nu este deloc un lucru ușor. Pentru că nu toată lumea care cunoaște o limbă străină poate fi traducător. Deși îți este suficient pentru a comunica, pentru a înțelege și a te face înțeles într-o conversație de rutină, a traduce înseamnă mult mai mult. Înseamnă să fii stăpân al cuvintelor, să le știi descifra sensurile, să știi alege pe cel mai potrivit. A traduce presupune să ai viziune. Înseamnă să te renunți la rigiditate, să scapi de capcanele asemănărilor, să jonglezi cu sinonimele și cu expresiile idiomatice.

Dacă un text literar îți oferă o oarecare libertate, permițându-ți un troc acceptabil între frumsețea limbii din care traduci și fascinația limbii în care traduci, o traducere medicală, de pildă, necesită o cu totul altă abordare.

Traducerile medicale nu fac (o) literatură ¹

Nu este loc de metafore și interpretări, nu permit luxul de a greși vreun sens al cuvintelor sau de exprimări confuze. Tot ce ține de domenul medical este esențial, pentru că se referă cu siguranță la sănătatea și, uneori, la viața noastră.

Să luăm, de pildă, un medicament foarte important, recomandat ca tratament pentru o afecțiune gravă. Cu siguranță, medicamentul nu este produs în România, ci a fost importat. Nu sunt la îndemână foarte multe recenzii privind efectele sale benefice sau mai puțin benefice, de aceea, te raportezi la prospect. În cazul cel mai fericit, medicamentul vine la pachet cu prospectul tradus de specialiști, iar atunci parcurgi cu încredere fiecare capitol, ca să te asiguri că este exact ceea ce ai nevoie. Dar dacă nu ai norocul să faci rost de el the easy way? Apelezi la cunoștințe sau apropiați și poate reușești, cu greu, să-l procuri din străinătate. Ei, dar prospectul? Ce facem cu prospectul? Cunoștințele vagi sau chiar și cele semnificative de limba engleză nu te ajută în acest caz, ba dimpotrivă, ți-ar putea dăuna. Terminologia specifică, posibilitatea de a face confuzie, atras de nuanțele pe care le suportă exprimarea obișnuită, lipsa de informare în domeniu – iată ingredientele pentru a total failure!

O situație problematică au reprezentat-o dintotdeauna vaccinurile, mai ales când este vorba de copii. În luna aprilie a acestui an s-au stârnit discuții în jurul unui vaccin produs pentru piața din Kazahstan², care a fost aprobat pentru schema obligatorie de vaccinare pentru bebeluși, având, însă, prospectul în limba rusă. Este de înțeles reacția părinților, reticenți la administrarea unui astfel de produs, fără a avea informații clare despre componentele vaccinului, despre modul de administrare, despre eventualele reacții adverse sau atenționări speciale. Posibilitatea de a avea o traducere corectă și rapidă a acestui prospect ar fi scutit părinții de multe nopți nedormite, de stres sau de energie consumată în încercarea de a rezolva situația de criză.

Nu te lăsa tradus! 

De ce să te lupți singur cu sensurile buclucașe, cu terminologia SF cu care nu ai avut niciodată tangență sau cu acei „false friends” care au darul de a te induce în eroare? Uneori e dificil și pentru cunoscători să facă diferența:

screen-shot-2016-10-14-at-22-55-23(sursa)

Soluția o au profesioniștii! Pentru liniștea și confortul personal, apelează la o agenție de traduceri medicale din România. Cum poți să ai încredere? Aruncă o privire la portofoliul agenției. swiss-solutions

Este specializată pe traduceri în diferite domenii de activitate, inclusiv cel medical? Colaborează cu medici traducători in-house? Livrează traducerile în timp util? Dau dovadă de seriozitate? Au recenzii pozitive?

Dacă încă îți este greu să te decizi, poți să cauți agenția care ocupă locul I la nivel național privind activitățile de traduceri și interpretare. Vei descoperi Agenția de traduceri Swiss Solutions, recomandată de numeroasele distincții de-a lungul celor 12 ani de activitate:

screen-shot-2016-10-14-at-23-15-33

Echipa Swiss Solutions este formată din traducători nativi și specializați pe domenii, realizează traduceri în și din 78 de limbi, interpretări, transcrieri, DTP și consultanţă pentru proiecte de traduceri.

Cei mai buni se măsoară după felul în care respectă un „principiu” esențial al activității de traducere:

Traducerea este cea care transformă totul astfel încât nimic să nu se schimbe.” (Gunter Grass)

…………………………………………………………………………..

¹Parafrază după afirmația celebră a lui Kogălniceanu: „Traducțiile nu fac, însă, o literatură.”

² Sursa: http://www.zf.ro/companii/cum-a-ajuns-sa-fie-distribuit-in-cabinetele-pediatrilor-un-vaccin-obligatoriu-pentru-bebelusi-cu-prospect-si-ambalaj-in-rusa-adresat-pietei-din-kazahstan-15229958

Do You Speak…medical? No I don’t! I only speak SuperBlog (2016)! Îi las pe specialiști să se ocupe de asta!

Acasă e acolo unde…

„Şi-ai vrea să fii acolo unde,
Cineva mereu te-aşteaptă unde,
Ploile mărunte spală toamnă după toamnă – praful de pe străzi,
Unde ochii care nu se văd, nu se uită,
Unde dimineţi lumea se salută,
şi vezi zâmbete nu doar în fotografii…”

(Carla’s Dream – Unde)

O vreme, acasă a însemnat apartamentul micuț în care am crescut, locul cald și confortabil unde existența mea curgea în mod firesc, alături de figura familiară a părinților și a surorii mele. Este straniu cum acest cuvânt îți dă senzația de apartenență! Este locul tău, unde te întorci zilnic, indiferent pe unde te poartă cărările. Mai târziu, acasă nu mai părea la fel de interesant ca locul unde ne petreceam vacanțele de vară, mult prea scurte pentru câte aveam de trăit acolo! Mintea noastră era ușor bulversată când trebuia să ne întoarcem, pentru că dacă ar fi trebuit să alegem…acasă ar fi însemnat cu siguranță camera din casa bunicilor, unde se întâmplau mereu lucruri vesele și interesante.

Apoi am ales să plec departe. Iar acasă însemna evadarea pe care mi-o permiteam de câteva ori pe an, timp în care căutam cu înfrigurare aceeași căldură ca la începuturile existenței. Acasă era mama care se bucura să mă vadă, era tata care încerca să îmi facă pe plac, era sora cu care povesteam până târziu în noapte.

Odată cu trecerea timpului, acasă a devenit locul unde a reînceput totul. Locul unde mi-am construit un cămin și în care mi-am găsit liniștea și confortul. Abia aici am regăsit sentimentul din copilărie, dar transpus într-o ipostază nouă, la fel de plăcută, redefinit de noile coordonate ale existenței mele. Aici aștept să mă întorc după o zi istovitoare, aici râd sau plâng, aici este spațiul intim care mă definește, de la felul în care l-am decorat, până la miresmele alese pentru a-l păstra mereu proaspăt.

Îți spun cine sunt, iar apoi îmi spui cine ești!

Mi-a plăcut mereu jocul de-a provocarea! Mi se pare o modalitate extraordinară de a scoate la iveală lucruri despre care nu ești conștient tu însuți/însăți.

Stona.ro a aruncat mănușa! S-a înfățișat în haine noi – cu un website proaspăt lansat – și a dezvăluit că:

  • este divizia de retail a Algabeth Stone Group, o companie ce comercializează piatră naturală;
  • are cel mai mare stoc de piatră naturală disponibil în România;
  • depozitul are peste 500 de modele de piatră naturală (marmură, granit, travertin, calcar și onix);
  •  a lansat recent magazinul său online;
  • organizează Zilele Porților Deschise, cu Lorand Soares Szasz în rolul principal, dispus să împărtășească din experiența legată de cum îți poți dezvolta afacerea;
  • lansează invitații la acest eveniment.

screen-shot-2016-10-13-at-22-20-51

 

  Apoi și-a arătat curiozitatea: acum spune-mi despre tine!

„Cum îți place să-ți petreci timpul acasă?”

Oh! Acasă? Timpul pare mult prea scurt când sunt acasă și mereu par să apară alte lucruri de făcut. Dar dacă aș putea să fac mereu numai ceea ce îmi doresc…

Mi-ar plăcea ca acasă să vin special pentru a mă relaxa. Nu înțeleg uneori de ce trebuie să pleci în concediu ca să te odihnești, să-ți încarci bateriile, având în vedere că, invariabil, ajungi și mai obosit înapoi. Tocmai acasă este locul unde ar trebui să ne fie cel mai bine, să ne reconfigurăm prioritățile.

Acasă e locul unde îmi place să scriu! Asta aș face toată ziua! În colțul meu special, cu muzica în surdină, cu laptopul în față, dar și cu un creion și o foaie albă la îndemână.

Acasă e locul perfect pentru un film bun, singur, cu familia sau cu prietenii. Nimic zgomotos, nimic exploziv. Doar bucuria de a fi alături de oameni frumoși și de a te simți bine.

Iubesc acest acasă! E un loc special unde pot ieși pentru o gură de aer proaspăt și unde găsesc mereu o portiță (o culoare, un miros, o persoană) care să mă ducă, involuntar, în căutarea timpului pierdut.

Te prinzi în joc? Ce înseamnă pentru tine acasă?

Dacă aș fi doctor în frumusețe…

A fost odată ca niciodată…
Sau o fi fost „ca dintotdeauna”?
Cert este că, foarte demult, era o fată. Frumoasă și deșteaptă, doar că ea nu știa încă asta. Avea să descopere mult mai târziu, după ce viața își va fi satisfăcut capriciile, arțăgoasă, prinzând-o în iureșul întâmplărilor.

Ca toate fetele de vârsta ei care își petreceau timpul citind, era suficient să închidă ochii, ca să treacă dincolo, în lumea plină de Farmec, unde totul este posibil, unde binele învinge răul întotdeauna, unde, indiferent cât e de greu, finalul arată că trebuie să fie bine. Ce te faci, însă, când nenorocita de oglindă, oglinjoară se încăpățânează să arate ce vrea ea și nu ce visăm noi? Când chipul angelic de odinioară, pielea mătăsoasă și curată se întunecă și se arată plină de imperfecțiuni… Când nu înțelegem nici ce se întâmplă, nici ce putem face în legătură cu asta… Coșuri, iritații, acnee, pustule, piele grasă.

Ce crede rățușca cea urâtă?

Evident, că este urâtă doar pentru că așa arată o nenorocită de oglindă. Crede că un blestem trebuie să se fi abătut asupra ei sau că vreo vrăjitoare i-a făcut farmece. Crede că nu va scăpa niciodată de punctele alea negre sau albe de pe față și că se vor face din ce în ce mai mari și mai urâte. Că nimeni nu se va mai uita la ea, iar dacă o va face, va fi pentru a râde înfundat arătând-o cu degetul sau ironizând-o. Că în timp ce ea se luptă cu monștrii, Făt-Frumos va trece pe lângă ea, fără să o recunoască, fără să vadă frumusețea ei. Asta o face să-și piardă stima de sine, încrederea în ceea ce ar putea să facă și îi dă o stare de neliniște.

„Mă simt neputincioasă. Simt cum altceva pune stăpânire pe propriul meu corp și că nu am niciun control. Mi se pare că arăt inestetic și că nimic nu poate corecta pielea feței mele.”

Între timp, își ferește fața de privirile celorlalți, lăsând mereu ochii în jos în timpul discuțiilor. Își taie bretonul sperând să-i acopere fruntea și să mascheze urmele suferinței. Devine retrasă, închisă…

aid595150-728px-help-someone-with-low-self-esteem-step-3-version-6

„Ce pot face? Cum scap de toate monstruozitățile de pe tenul meu? Oare ce zic ceilalți? Despre mine or șușoti? Nu vreau decât să treacă odată!”

Dacă aș fi doctor în frumusețe…

I-aș spune că de vină nu este vreo vrăjitoare malefică și nici vreun blestem ancestral, ci că este o perioadă normală, a pubertății, care, din fericire, va trece. I-aș spune că 80% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 12 si 20 de ani suferă de acnee și că singura cauză pentru modificarea aspectului pe care îl are tenul, o reprezintă furtuna hormonală din propriul corp, care duce la acumularea de sebum, hipersecreție de keratină și o proliferare bacteriană.

gerovital-derma9-300x300

Dacă aș fi doctor în frumusețe mi-aș pune în minte să găsesc un leac de poveste: o cremă antiacneică eficientă. Și pentru că lucrurile trebuie făcute cu profesionalism, nu aș urmări un tratament superficial care să aibă ca scop degresarea agresivă a tenului, ci acela de a opri secreția excesivă de sebum. O cremă hipoalergenică și fără parabeni, care să evite orice alte probleme asociate unui ten sensibil.

screen-shot-2016-10-12-at-19-35-11

Aș alege cele mai potrivite ingrediente, după cercetări amănunțite și teste cu rezultate evidente și sigure, ingrediente care să contracareze fiecare efect al răzvrătirii hormonale:

  • să regleze secreția de sebum
  • să împiedice proliferarea microorganismelor,
  • să accelereze procesul de vindecare
  • să calmeze tenul și să reducă efectele de înroșire.

screen-shot-2016-10-12-at-19-46-48

I-aș spune că această cremă antiacneică nu are nimic miraculos în ea, dacă nu respectă trei condiții simple:

  1. să-și construiască stilul de viață potrivit
  2. să aleagă cu grijă produsele pentru îngrijirea tenului, înlocuind săpunul sau produsele care conțin alcool cu un gel spumant purifiant pe bază de acid lactic și acid salicilic.
  3. să aibă infinită răbdare, pentru că Timpul se pricepe cel mai bine să acopere cicatrici.

Dacă aș fi doctor în frumusețe, i-aș mai spune că singurul doctor pentru frumusețea ei este ea însăși. Și că tratarea exteriorului nu înseamnă nimic, dacă nu are în vedere ceea ce se află în interior. Că unicul secret al frumuseții constă în imaginea pe care ne-o construim pentru noi înșine și nu pentru ceilalți din jurul nostru. Că frumusețea exterioară este relativă și trecătoare și, mai ales, că este o chestiune de perspectivă.

Dacă aș fi doctor în frumusețe și dacă m-aș putea întoarce în timp, aș fi în primul rând un doctor de suflete! Pentru propriul suflet.

………………………………………………………………….

Proba numărul 3 a SuperBlogului 2016 mă găsește, ca prin Farmec, mare doctor în frumusețe! 😀

farmec2-300x300

Sursa foto: http://www.wikihow.com și http://www.farmec.ro

Trei dive și Ryan. Ryanair!

Trudă, epuizare, stres. Program „pe repeat” ca un perpetuum mobile fără nicio șansă de vreo schimbare. Dar parcă tragi altfel, când știi că te așteaptă momentul tău de relaxare taman la terminal capăt de linie!

Mamele sunt și ele oameni, nu? Parcă au și ele nevoie să iasă „ca fetele” o dată …în viață, măcar! E drept, fetele liniștite ies sâmbătă seara în oraș cu dispensă de câteva ore. Cele mai tinerele poate prind și vreo distracție în Club. Fetele liniștite am zis! Dar mamele obosite? Unde se duc mamele obosite când se duc? 

Planul 

Ne-am adunat, trei dive, la vorbă, așa ca de final de săptămână. Și dintr-una-ntr-alta:
– Aș cam vrea să evadez!
Parol! Că bine zici! Dar ce evadare să fie! Memorabilă! Ca-n filme!
Și dintr-o dată se conturează un plan:
– Ce-ați zice de un City break low cost?
Celelalte două perechi de ochi s-au mărit, câteva clipe de pauză, semn că se rumegă ideea proaspăt lansată, apoi zâmbetul acela tâmp, terminat cu un „Daaaaaa” prelung:

200.gif

DIVA 3: Cum sună un week-end la Roma! Să pleci de dimineață, imediat după micul dejun, să te răsfeți cu episoade din istorie, să-ți încânți privirile cu frumusețile celei mai vechi capitale! Coloseum, Fontana di Trevi, Columna lui Traian, Vaticanul, Panteonul… O cazare ieftină găsim cu ajutorul unei prietene. Două ore de zbor – o aruncătură de băț. Profităm de o zi liberă – vreun rest de concediu – și ne luăm zborul de joi seara, să avem timp de plimbat, admirat, de visat și, mai ales, de distracție. Ne încărcăm bateriile și ne întoarcem cu energii pozitive de împrăștiat și altora!

DIVA 2: (devenită, pesemne, nevasta lui Toma Necredinciosul): Cam mare aroganța asta de week-end. Cât ne costă low cost-ul ăsta?

DIVA 3: Cu Ryanair? Ia să simulăm:

screenshot-2016-10-10-22-06-22screenshot-2016-10-10-22-07-19

Concluzie: nici 100 de euro de fiecare! Tentant!

Planul#2

Diva 1 (un fel de „Cumințenia Pământului”) : Dacă tot vrem să spargem tiparele, măcar să o facem lată! Aș paria pe Spania! Tot nu am ieșit niciodată dincolo de granițe. Aș putea la fel de bine să o fac într-un mod inedit. Puerta del Sol, Palatul Regal, Muzeul Prado, Arco de la Victoria, Templo de Debod…

Diva 3: Spania sună bine! Să vedem ce zice Ryanair!

screenshot-2016-10-10-22-47-36

Diva 2: (care de obicei strică omului cheful) : 140 de euro pentru Spania – până și mie mi se pare o afacere bună! Faci și check-in pe mobil cu aplicația mobilă Ryanair și ți-ai luat de o grijă! Votez pentru Spania!

Entuziasmul atinge repede cote paroxistice când apare câte o idee bună! De aici și încântarea divelor care se și vedeau în brațele lui Ryan(Air) spre o destinație pe care numai au visat-o până atunci. De aceea, se impunea un veritabil „dance of joy”:

200 (1).gif

N-au estimat însă puterea inamicului! Prins în activitățile sale specifice, unul dintre consorți n-a putut rata glasurile stridente ale săltărețelor.

Distrugătorul de planuri 

-Sigur. Un nebun O nebună  aruncă o piatră și zece două cuminți se chinuie să o scoată. Bun plan. Și discursul lui a continuat. Ceva despre responsablitatea mamei, despre priorități, despre costuri și implicări emoționale, despre randament, despre statistici și probabilități etc. Fără a se lăsa intimidate, divele au plusat:

-Vorbim despre mini-vacanță ieftină! Unde mai pui că avem și bagaje de mână gratuite și bagaje de cabină gratuite! Ajungem acolo cât ai clipi și ne întoarcem mai vesele și mai bine-dispuse.

Cum să te pui cu trei dive hotărâte să-și petreacă timpul liber alegând o destinație de week-end prelungit, drept bonus pentru munca zilnică și stresul cotidian? Nu poți să le opui rezistență, mai ales dacă ești în pericol de sufocare!

Spain it is! Ryanair it is! Pentru că și mamele obosite au dreptul la un weekend în care să se simtă …fete cuminți!

download-1

……………………………………………………………………………………

Pentru proba a doua a SuperBlogului 2016, am visat frumos cu Ryanair.

Povestea are sesență extrem de reală și poate fi verificată, la cerere, cu celelalte două dive implicate (profund) în discuție! 😉

Sursa gif: http://www.giphy.com

Sursa foto: www. google.ro

Citatul de duminică (56) – Despre voință

vointa

Omul are forțe nebănuite, dar și limite pe care și le impune singur, inconștient de forța pe care mintea și corpul să o au.

Astăzi a fost Maratonul București – 2016. Un eveniment la care am participat mai mult sau mai puțin din întâmplare. În ciuda frigului care s-a încăpățânat să-și facă de dimineață culcuș în trupurile noastre, atmosfera a fost veselă și optimistă. 14000 de alergători la acest maraton internațional! 14000! Iar eu, una dintre ei, înscrisă la o cursă foarte ușoară, cea de 3. 5 km, de dragul participării și din plăcerea de a alerga. Nu mi-a fost niciodată greu să parcurg distanța asta nesemnificativă, dar nici nu m-am aventurat niciodată să alerg mai mult de 10 km, limita maximă pe care am testat-o până acum. Pur și simplu, nu a fost pe lista de aspirații sau poate că m-am delimitat zona de confort și am rămas acolo, în siguranță.

Dar astăzi…

Astăzi am avut o revelație! După ce am terminat gâfâind traseul care înconjoară Palatul Parlamentului, am avut ocazia să văd startul cursei de semimaraton și maraton. Primii au fost cei care se aflau în „fotolii rulante”!

Astăzi mi-au dat lacrimile. Și mi-a fost rușine! Pentru că mă plâng uneori că mi-e greu, pentru că mi-am autoimpus limite fără să am vreo scuză pentru ele, pentru că am primit, din nou, o lecție: viața este așa cum alegem noi să ne fie. Uneori, chiar dacă te ia la palme, secretul este să nu te lași, să nu renunți, să nu consideri că totul este în zadar, că s-a sfârșit odată cu clipa nenorocită care ne-a pecetluit destinul. 

Am văzut oameni mândri, oameni ambițioși, oameni normali, alergând nu pentru vreun premiu, pentru vreun câștig, ci pentru a-și demonstra lor că pot merge mai departe, și nu oricum, ci cu fruntea sus! Oameni-campioni, oameni – învingători!

(Sursa foto)

Black Tie pe gustul tău. By Answear.ro

Cică nu haina face pe om! Ba bine că nu!

download

Sursa foto: http://www.alamy.com

Să nu mai fim ipocriți! Punem mare preț pe ceea ce purtăm, iar în ultima vreme, vestimentația a devenit o modalitate de a ne contura din e în ce mai mult stilul și personalitatea.

Ești în autobuz sau în metrou, te plictisețti atâtea stații. Așa că mai arunci o privire la cum e îmbrăcat unul ori altul. Sau, mai curând, una ori alta! O scanare din cap până-n picioare și ai lipit deja eticheta: ăla e neglijent, aia e snoabă, ăla e bogătan, celălalt abia are de unde mânca o pâine etc.

Mergi în Mall… Nu te poți îmbrăca oricum! Până la urmă, e locul principal de promenadă într-un oraș de provincie, unde alternativele sunt limitate. Nu vrei să „te râdă” lumea că nu ești îmbrăcat „cum se cuvine”. Eventualele haine de firmă constituie un avantaj de netăgăduit.

Ia încearcă, de pildă, să mergi la un ghișeu/birou  îmbrăcat casual, cu o pereche de blugi, un tricou și o geacă aruncată în grabă, fără să-ți fi cizelat puțin „look-ul”. Dar dacă intri pe aceeași ușă într-o ținută office care să-ți dea nota de sobrietate și eleganță specifică omului serios și cu potențial întru prosperitatea afacerii?

Așa că treaba nu mai stă ca pe vremuri. Haina chiar îl face pe om în zilele noastre, când opțiunile vestimentare s-au diversificat, când stilurile s-au redefinit. În fiecare an aștepți cu înfrigurare tendințele, culoarea standard sau alte detalii care conturează portretul eleganței maxime pentru anul în curs.

Black Tie?

Mă declar un om obișnuit, fără extravaganțe de niciun fel. Prefer ceea ce este comod și la îndemână, disprețuiesc opulența și consider că simplul poate fi, uneori, de cel mai mare efect. Asta dacă reușești să-i găsești… nuanțele! 😀

Dar am momentele mele (de glorie?) când simt că o ținută „altfel” ar da al naibii de bine la portofoliu. Mă simt, de pildă, foarte relaxată în ținute office, mai ales că la locul de muncă îmi oferă un soi de sobrietate (mai mult decât necesară). Și, pentru că sunt femeie (and damn proud of it!), consider că punctul maxim al eleganței și al feminității îl atingi într-o ținută clasică. O rochie de seară te poate transforma senzațional. Și nu mă refer doar la imaginea de Cenușăreasă metamorfozată în prințesă, ci la senzația de siguranță, de încredere pe care ți-o poate imprima o piesă de vestimentație, cu condiția să știi ce să alegi.

Evident, nu am fost niciodată pe covorul roșu! Dar le-am admirat pe cele care au pășit pe el și au lăsat imprimată imaginea proprie prin felul în care au știut să-și sublinieze feminitatea:

oscar-fashions-02

Sursa foto: http://www.cbsnews.com

Rochie lungă, de seară, de obicei neagră, foarte puțin accesorizată, pantofi stilleto, o geantă mică în ton cu ținuta, bijuterii foarte discrete cu perle sau cristale. Nimic strident, nimic care să depășească o regulă simplă: respectul față de propria imagine și față ce cei în mijlocul cărora te afli. Despre asta este Black Tie: despre simplitate, sobrietate și common sense. 

Tabloul este perfect dacă alături ai și perechea care te reprezintă, cu aceeași eleganță caracteristică acestui dress code: costumul negru cu papion, o cămașă albă, pantofii impecabili, butoniera.

httpwww-popsugar-comprince-william-kate-middleton-pictures-ark-dinner-17813509

Sursa foto: http://www.fashionguide.md

Clasic sobru sau chic reinvetat? 

Black Tie sună bine. Dar cum faci să-l adaptezi stilului tău? Mereu se ivesc ocazii, mereu speciale, la care trebuie să găsești ținuta vestimentară potrivită. Cine nu are o nuntă sau un botez la care trebuie să meargă și pentru care se dă de ceasul morții să găsească o rochie elegantă, pantofi cu toc, la fel de eleganți, dar în același timp comozi, bijuteriile potrivite sau geanta care să accesorizeze perfect ținuta? Ceva care să fie unic și cu care să lași guri căscate, ochi mari și minți blocate! 😈

De cele mai multe ori, mi s-a întâmplat ca ținuta aleasă să fie una „last minute”, deși socoteala din târg era alta:

Nu țin neapărat să fie negru. Uneori e prea sobru. Dar în niciun caz nu aleg nuanțe stridente. Mi-ar plăcea să încerc un verde smarald – apropo de culoarea anului viitor. Dar și un albastru închis, că tot am găsit o rochie pe gustul meu pe answear.ro.

middle2_img_734194

Însă, pentru că Black Tie permite, aș opta și pentru o combinație de corset elegant și o fustă din satin sau mătase, cu stilettos sau pantofi de lac.

Orice aș alege, trebuie să îndeplinească două criterii: să mă reprezinte și să mă facă să mă simt „în pielea haina mea”. Căci, până la urmă,  „o femeie elegantă domină totul în jur dacă are stil.” – Doina Levintza

……………………………………………………………………………………………….

M-am jucat de-a SuperBlogul, din nou, cuanswear-patrat

 

De ce nu am câștigat SuperBlog

1 octombrie – începe isteria! Probe, panică, deadline, nervi, noteeee! Apoi contestații și discuții mai mult sau mai puțin private, mai mult sau mai puțin răutăcioase. Apoi liniște, că nu e timp de irosit, vine următoarea probă de foc și toată lumea o ia de la capăt. Mă rog, nu toată lumea, că mulți pornesc la război, însă unii se pierd printre redute.

Nu este cazul să vorbesc din nou despre ce înseamnă SuperBlog. Cei care s-au „îmbolnăvit” de asta, sunt deja în fibrilație și scriu de zor pentru prima probă. Cei care au inițiat o oarecare mișcare „anti” nu au șanse prea mari de izbândă, pentru că SuperBlogul are ceva care șterge creierele supăraților și te trezești cu ei la linia de start plini de zâmbete, de-ți vine să le pui piedică de ciudă. Iar cei care nu au auzit încă de această competiție, vor afla cu siguranța tot ce e de aflat, pentru că zilele astea și multe dintre cele următoare va vui internetul pe această temă.

De ce m-am înscris în fiecare an la SuperBlog? 

Să lăsăm ipocriziile! Ca să câștig, domnule! De aia m-am înscris și pot să jur că tot din același motiv se înscrie toată lumea. Treburile alealalte, spirituale, sunt foarte adevărate uneori, dar sunt complemetare motivului principal. Așadar, lumea se înscrie ca să câștige. Acum, că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg…e o cu totul altă poveste. Dar când scrii articolul ăla cu toată dăruirea (și determinarea! sic!), cu toate speranțele puse în setul ăla Farmecat sau în suma aia rotunjoară în lei sau euro pusă la bătaie, nu poți să nu recunoști că ai avut speranța firavă de a-l scrie pe cel mai bun! Și când realitatea (fie ea și virtuală 😀 sic! ) te-a lovit în moalele c…lasamentului, zi tu că nu ai scos cele mai neaoșe și cele mai inedite combinații de înjurături la adresa onoratului/onorabilului juriu și nu numai! 😈 Și apoi ți-ai zis: Lasă, neicușorule, că-l iau pe următorul! Premiu, zic! Și ai trăit cu speranța asta până s-a terminat SuperBlogul. Juri că nu te mai înscrii cât îi lumea! Doar la Gală te mai duci, așa, de moft, că de fapt nu te interesează prea mult, mai socializezi. Și când bate gongul pentru următoarea etapă, tragi o fugă la formularul de înscriere, ca din reflex.

De ce nu am câștigat SuperBlog

Să vedem…Mai întâi mea culpa:

  • În cele mai multe situații, nu mi-am făcut timp suficient să cercetez care e treaba cu sponsorul. Am citit, am prins o idee din zbor și am făcut-o praf postare!
  • Am scris aproape mereu cu deadline-ul bătându-mi la ușă, pentru că celelalte treburi, nevirtuale, își cereau dreptul de fiecare dată.
  • Am ignorat (nu neapărat cu bună știință) unele sfaturi date de „specialiști” a.k.a câștigători de SuperBlog, jurați, sponsori.

Dar pentru că nu pot să-mi ignor doza de subiectivitate, aș mai găsi câteva motive:

  • Unii sponsori nu au știut nici ei ce vor, cam ca în reforma lui Caragiale: să fie creativitate primesc, dar să ne laude și pe noi pe ici pe colo. Când cereau poveste, se puncta caracterul comercial, când se cereau date tehnice, se cerea originalitate. Nu m-am potrivit niciodată cu unii la capitolul ăsta!
  • O ușoară neglijență în jurizare. E drept, că dacă aș avea de citit 150 de articole despre epilare, mi-aș cam lua câmpii, iar la un moment dat aș pierde șirul. Cu toate acestea, vreau să cred că un articol de-al meu – chiar nu foarte inspirat – se va clasa mereu deasupra unuia care are 250 de cuvinte și e plin de greșeli de exprimare.
  • Lipsa de noroc! Că uneori e ca la jocul de cărți!
  • Doza maaare de subiectivitate!

Am mai prins pe ici pe colo câte un premiu, am mai atins suta tot din când în când și am urcat maxim până pe 7. Evident, e un concurs, iar dacă articolele scrise nu au ajuns mai sus de unde au ajuns, e clar că trebuie schimbată stratagema. Sau că trebuie ieșit din concurs.

De ce mai particip la SuperBlog

Pentru că premii! Și pentru că dacă nu am constrângeri, mă las dusă de-acasă (a se citi „de pe blog”) zile întregi, așa că-mi trebuie o ancoră. Poate și pentru că încă mai învăț câte ceva pe parcurs.

Încă nu m-am decis care are să fie strategia, dar e clar că am nevoie de:

  1. timp!
  2. nervi tari
  3. inspirație
  4. viziune (și nu viziuni!)
  5. timp!!!

Prin urmare, anul acesta ne relaxăm. Scriem când putem, cum putem și (încercăm să) nu ne enervăm! Miza ar fi tot premiile minunate, atâta vreme cât timpul devine răbdător cu mine!

14199489_10210226102189729_5256816072534113806_n

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam.

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte