Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive zilnice: septembrie 11, 2014

Ai Visat la Bani Suficienți? Ai acum liber la nebunii egoiste!

„Cine a spus că banii nu aduc fericirea înseamnă că nu a știut unde să meargă să facă cumpărături”!

(Bo Derek)

Provocarea AVBS Credit venită de la Alina l-a trezit pe Scrooge din trecuturile întunecate ale epocii victoriene. Într-un fel, Rudia este Scrooge. Aceeași zgârcenie, aceeași tendință spre izolare și singurătate. Singura diferență este că acestea nu se revarsă asupra celorlalți, ci asupra ei înseși. Ce ar fi făcut Scrooge cu, să zicem, 88 000 de lei? Clar nu vreo faptă altruistă, decât, poate, după experiența revelatoare și schimbătoare de destine din ajunul Crăciunului.

Când vine vorba despre bani, multe minți intră într-un soi de fibrilație. Dacă sunt prea mulți, se creează dezechilibre legate de șocul veștii sau de gestionarea lor (a se vedea soarta câștigătorilor unor sume mari la Loto). Dacă sunt prea puțini, apar frustrările și de aici starea conflictuală cu sine și cu ceilalți. Dar ce sumă ar putea trece drept „suficientă”? Pentru a fi corect, răspunsul nu poate fi decât individualizat.

 Ce ai face cu 88.000 de lei?

Depinde!

Ce ar face un muribund cu 80.000 de lei? Oare și-ar cumpăra câțiva ani din viață (presupunând că ar fi posibil) păstrând incertitudinea (ne) fericirii lor sau i-ar folosi să se bucure de cei care i-au rămas?

Ce ar face un  orfan cu 80.000 de lei? Oare și-ar cumpăra o casă, haine, obiecte sau i-ar ajuta pe cei care se află într-o situație asemănătoare, dintr-un soi de empatie (ne)justificată și cu speranța că și-ar putea alina suferința și lipsa de afectivitate?

Ce ar face Rudia cu 88.000 de lei?

Copilul Rudia nu a știut niciodată cum e să ai bani. E drept că nici nu a murit de foame. Probabil și-ar fi luat jucării. Nu multe. Poate o bucătărie pentru păpușa Doina, niște lână și andrele, vreo câteva materiale să-i poată face haine noi. A! Și multe lucruri de la papetărie! Pentru asta, nu-ți trebuie 88.000 de lei, desigur, dar copilul Rudia nu s-ar fi gândit niciodată atât de departe. Restul i-ar fi dat cu siguranță părinților, așa cum aducea, de fiecare dată când mergea în excursii, bănuții necheltuiți.

Adolescenta Rudia? Ar fi vrut să călătorească, deși nu ar fi îndrăznit să-și permită luxul ăsta înainte să fie sigură că alte priorități ale familiei erau rezolvate.

Tânâra Rudia și-ar fi luat cărți! Chiar dacă nu le-ar fi putut citi pe toate într-o viață de om, cărțile îi dădeau siguranța că poate poate găsi oricând un răspuns la vreo frământare de orice natură ar fi fost ea.

Rudia de astăzi? Ei bine, asta e altă poveste.

Ce faptă bună, altruistă, SAU ce nebunie egoistă ai face cu suma maximă a creditului de nevoi personale AVBS Credit?

 Altruismul nu (mai) este o trăsătură principală a caracterului Rudiei! De aceea, Rudia bifează fără drept de apel opțiunea „nebunie egoistă”.  Făcând abstracție de tot ceea ce e în jurul ei (așa cum nici dorințele ei nu au fost prioritare până acum), Rudia ar alege:

  • să facă tot ce nu a putut face până acum din rațiuni financiare
  • să călătorească mult, fără pretenții de parvenită
  • să-și cumpere orice ar face-o să se simtă bine/confortabil/frumoasă

Evident, Rudia nu ar putea să strângă banii ăștia așa. Prin urmare, ca să-și împlinească visele înainte să se trezească și să fie prea târziu, ar trebui să meargă la biroul de credit nevoi personale și să pună mâna pe cea mai bună ofertă de creditare. Dar pentru că locuiește cam departe de o franciză AVBS, va opta cu siguranță pentru varianta calculator credit.  Android are, aplicația se instalează ușor, poate să-și calculeze propriul credit de nevoi personale direct de pe telefonul mobil cu un cod unic pe care nu îl poate uita: 1234, apoi poate aplica pentru un credit.

logo-avbs-credit-300x170web

 O faptă bună sau o plăcere vinovată?”

Cu siguranță o plăcere vinovată! Cu cât mai vinovată, cu atât mai satisfăcătoare, cât să merite creditul. Pentru că Rudia s-a decis să se lepede de lume ca să se întoarcă la ea însăși. Pentru că viața este pe cât de frumoasă, pe atât de scurtă și pentru că nu există credite pentru împrumutat ani mai mulți.

 

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Welcome to my page!

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi