Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: unui străin

Scrisoare unui anonim

 

Bună străinule,

Îți scriu pentru că am văzut că dai târcoale în diminețile reci de toamnă. Ți-am auzit pașii goi și ți-am citit ezitarea în liniștea dintre bătăile inimii tale.

„Bună dimineața”, spui și apoi dispari. Ca un copil timid care nu îndrăznește să se uite în ochii fetei pe care o place. Doar un „Bună dimineața” și fugi sperând că întunericul îți va acoperi urmele.

Nu (mai) știu cine ești, deși ceva din chipul tău îmi este familiar. Poate din alte vremuri când se poate să ne fi întâlnit întâmplător. Dar trebuie să fi fost prea de demult și prea departe de locurile astea. Nu știu nici ce cauți la geamul meu. Poate ai greșit. Cauți pe cineva care nu mai stă de mult aici cu capul în mâini așteptând. Ori ai rătăcit drumul și ai ajuns din întâmplare într-un loc pe care ai crezut că îl recunoști. Și în tot timpul ăsta, alte degete lasă, poate, urme pe alte geamuri, așteptându-te. Întoarce-te. Amintește-ți care ți-este calea. Revino în brațe care te cer. Aici, orice ai aștepta, orice ai căuta și orice crezi că ai putea găsi aici, nu există. Doar un miraj nefericit. Poate doar o umbră morocănoasă a unui suflet care a crezut cândva în minuni.

Numai bine…străinule.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte