Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: un pictor de icoane

Citatul de dumincă (35) – Despre iubirea de oameni

„…nu poți transforma un om decât iubindu-l...”

Un pictor de icoane

12669698_1110264882347488_3815379178813950143_n

(sursa foto)

Cât de mult ne putem înșela când vine vorba despre oameni! Cât de mult greșim când credem că fericirea constă în alinierea dorințelor celorlalți la ale noastre! Când credem că tiparul ales de noi este cel potrivit. Ajungem, adesea, să fim nemulțumiți de cei care își împletesc existența cu a noastră și să ne dorim cu ardoare să-i schimbăm. „Să-i facem mai buni”, ne spunem. În esență, tindem să-i facem să fie ca noi, dintr-o doză de egoism reieșită din cine știe ce prejudecăți sau, mai grav, frustrări.

O mamă vrea să schimbe copiii. Să facă lucrurile „așa cum trebuie”, să respecte reguli, să răspundă stimulilor ca și cum ar fi fost programați genetic în acest sens. De aceea, mama se supără când toate par să fie nelalocul lor, uitând, în esență, că nu are de a face cu un robot sau cu un executant al unor ordine, ci cu un copil care are personalitatea lui, care vede lucrurile în felul lui, care percepe lumea altfel decât ceilalți. Unei mame trebuie să i se reaminteasă din când în când că odată ce l-a născut, copilul își aparține sieși, iar datoria ei ca părinte este să-l ghideze, să-l ajute să se „construiască” armonios, indicându-i direcții, învățându-l să discearnă și lăsându-i posibilitatea să aleagă. Dar mai presus de toate acestea, o mamă trebuie să țină minte că un lucru este esențial: să-și iubească nemăsurat de mult copilul, acceptând că este unic și diferit de ceilalți.

Un profesor va vrea să-și schimbe elevii, crezând, greșit, că aceasta este menirea lui. Iar atunci când nu îi reușește acest lucru, dă vina pe societate și pe mijloacele nepotrivite care l-au dus acolo. Profesorul va crede că este suficient să obțină rezultatele vizibile și măsurabile ale activității sale la catedră și raportează această transformare a elevilor săi la niște calificative. Greșeala constă în faptul că el își vede elevii ca pe subiecți ai activității sale. Dar uită că profesorul nu este mecanicul care repară piesele conform unor parametri universal acceptați! Și că ingredientul secret este de fapt dragostea pe care le-o poartă elevilor săi

Oamenii, în general, încearcă să schimbe pe cei care le devin parteneri de viață, în virtutea unei „armonii în cuplu”. Vor încerca să le șlefuiască dorințe, să le anihileze visuri, să le îngrădească libertăți din dorința de a se simți mereu în siguranță. Ajungi să ții o pasăre într-o colivie de teama de a nu rămâne singur, dar te amăgești că o faci „pentru binele ei”. În  realitate, în loc să scurteze distanța enormă care îi desparte, nu fac decât să o adâncească. Pentru că va avea în colivie o pasăre cu aripa frântă, iar handicapul acesta nu va putea fi remediat decât de gustul dulce al libertății. Dar pentru asta, va trebui ca bărbatul sau femeia să învețe să-l iubească mai mult pe celălalt decât pe sine.

De fapt, nici pe tine însuți/însăți nu te poți schimba, decât iubindu-te nemăsurat de mult.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte