Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.
Constantin Noica
Am stat de vorbă cu cineva care se visează des zburând. Dincolo de semnificații mai mult au mai puțin aberante găsite de pricepuții într-ale „științelor onirice”, cred că visul acesta poate fi interpretat ca o permanentă dorință de a-ți depăși propriile limite. Dar cine îți impune limitele astea? Tu însuți/însăți în urma unei analize a ceea ce ești și ceea ce poți? Ori sunt limite impuse de o anumită condiție socială, economică etc.? Și dacă aceste limite există, le poți depăși? TREBUIE să le depășești? Și ce e dincolo de ele?
Suntem nemulțumiți de ceea ce avem!
În general, ar trebui să fie un semn bun. Ar trebui să fie motorul care să ne propulseze spre ceea ce înseamnă cu adevărat viața asta: să căutăm, să îndrăznim, să visă, să împlinim, să o luăm de la capăt, să ne depășim pe noi înșine. Esențial ar fi să putem înțelege când ni se întâmplă ceva bun și să-l acceptăm ca atare. Să ne bucurăm de momentul acela și să-l păstrăm în noi ca semn al realizărilor noastre personale. Apoi să căutăm alte momente care să ne facă să cântăm, să dansăm, să vedem frumusețea vieților noastre.
În schimb, de multe ori suntem nemulțumiți fără justificare. Ne temem de drobul de sare în loc să schimbăm perspectiva. Ne temem de ceea ce „ar putea să fie”, ne amăgim la gândul „ce ar fi fost dacă”. Și în tot timpul ăsta, minutele se șterg. Se sting întocmai ca lumânările pe tortul de aniversare. Se topesc și se reintegrează în marele Timp, lăsându-ne cu frământările, cu gândurile, cu regretele.
Îți spun ție acum: a crede că poți zbura, nu e totuna cu zborul însuși! În plus, zborul nostru este doar al nostru, prin urmare îl facem doar ca să ne simțim…„relevanți” într-o lume care nu dă doi bani pe anonimi…
Blog neinspirațional 
Comentarii recente