Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: SuperBlog2014

Gică – antreprenorul sau Cum să ai o afacere de succes

Ai auzit, tu?
-?
-Gică a lui Olaru s-a întors din Italia!
-De tot?
-De tot, tu!
-Și ce-or face ei acu’ în țara asta?

Om muncitor și strângător, Gică și-a făcut rostul prin străinătățuri. A strâns bani albi pentru zile negre. Să-i fie bine la bătrânețe. A plecat acum zece ani cu nevasta, Rodica, și cu ăla micu’, în etate de opt anișori. Acum, ăla micu’ e deja ăla mare. Mai are puțin și e major. Nu i-a plăcut cartea așa de mult cât să vrea să continue școala, dar a stat mult pe lângă taica-său și a învățat meserie.
În țară, lucrurile nu merg mai bine decât acum zece ani, așa că, atunci când vine vorba, la o adică, de un loc de muncă, nu știi niciodată dacă o fi cu noroc au ba. De aceea, Gică vrea să fie antreprenor! Adică, să nu mai fie la cheremul altora: să muncească el și ai lui, pentru sine și ai lui. Nu mai vrea să audă de șefi, i-au ajuns ăia de i-a avut în Italia. Și să o facă și pe Rodica o doamnă, că prea s-a chinuit având grija altora străini. În plus, și ăla mare trebuie să aibă unde munci. Tot e obișnuit cu treaba grea de mic. Dac-o vrea să mai facă și carte, bine, dacă nu, să-și poată câștiga o pâine cinstit!

Pasul 1. Planul de bătaie afaceri

Gică nu are școală prea multă. A absolvit profesionala. Atât au putut ai lui să-l ajute. Apoi a plecat în lume să-și caute un rost. Se pricepe al naibii de bine la două lucruri: la oameni și la bani. Rodica, în schimb, a făcut liceul economic, la seral. I-au plăcut cifrele atât de mult, încât le-a făcut mereu să se adune după vrerea ei. Așa că Gică a decretat:

-Deschidem un service auto! 

Rodica va ține contabilitatea și va descâlci hârtiile, el va repara, va schimba cauciucuri și va vinde piese de schimb. Ăla mare va avea grijă de spălătorie.

Pasul 2. Să ne așezăm la casa noastră spațiul nostru

Când i-a vândut pontul un prieten, a zis că e semn divin! Unul nu și-a mai putut plăti datoriile și a vândut toată afacerea. Locație potrivită – vadul bun. Clădirea – în picioare, necesita niscaiva reparații. S-a uitat Gică atent peste certificatul energetic: clasa de performanță energetică C. C nu e A, desigur, dar prețul plătit era mai bun decât dacă ar fi ridicat ei de la zero întreaga hardughie. Și s-au apucat de muncă. Au văruit, au spălat, au reparat, au cumpărat scule, aparate și mașinării. Jos – spălătoria și atelierul, deasupra, biroul. Afacerea mergea strună, clienții nu mai conteneau să apară. Numai Rodica era cam îmbufnată. Cifrele nu prea arătau bine.

-Nu-i a bună, Gicule! Facturile astea nu-mi fac viața mai frumoasă!

Gică era de acord: curentul electric și gazul cam tăiau din profit și se ducea naibii sporul casei!

Pasul 3. Dacă nu ai un prieten, fă-ți! 

I-a spus lui cineva că sigur clădirea nu e bine izolată și că de aia consumă atâta în lunile de iarnă , așa că l-a trimis la un expert în termografie. Cât a umblat el, Gică, prin lume, nu știa ce înseamnă termografie sau termoviziune.

Bloc nereabilitat – termografieBloc reabilitat – termografie

Omul a venit la fața locului, a făcut nu știu ce măsurători și a dat verdictul:

  • izoația termică nu există, prin urmare sunt zone întinse cu pierderi de căldură
  • fisurile au permis infiltrații excesive de aer
  • condensul și mucegaiul erau la ele acasă
  • niște conducte vrechi erau înfundate

Pentru început, soluția expertului a fost să schimbe toată tâmplăria și să izoleze suplimentar pereții. Apoi i-a sugerat să mai investească puțin în alte câteva schimbări.

– Or să coste, e drept, dar se vor amortiza foarte repede și nu vei avea decât de câștigat.

Așa că Gică a schimbat centrala clasică cu una termică în condensație, cu randament mai ridicat și consum redus de combustibil. A pus becuri cu led în birou și aparat de aer condiționat cu inverter, care să reducă timpul de răcire și să păstreze temperatura constantă mai mult timp.

În loc de concluzie

Gică antreprenorul are o afacere de succes! A stârnit și multe invidii, e drept, dar asta, pentru el, însemna că s-a așezat la biroul casa lui și că i-a ieșit planul de afaceri!

………………………………………………………………………………………………………….

Cu sau fără lumină electrică în apartament, am dus la bun sfârșit și proba a șasea a SuperBlogului 2015, propusă de www.avizez.ro.

pret-certificat-energetic-avizez-proba-superblog

Kalimera, Kalispera, să voteze Blogosfera!

There’s a new kid in town¹ – mi s-a spus. Și-a făcut o gașcă, poate vrei să te alături.

Mică Tânără și neștiutoare cum mă aflu, m-am apropiat. Mi-am băgat nasul unde nu știu dacă mi-a fiert oala și mi-am făcut loc mai cu vorba, mai cu coatele, printre membrii găștii. Tânărul protagonist, la patru ace, impecabil, cu o ușoară aroganță asumată – că așa-i șade bine unui lider – organiza poporul. Le-a dat sarcini de lucru să vază care-i mai vrednic dintre dânșii. Care mai de care, s-au străduit să ducă misiunile la bun sfârșit, cu un ochi la slănină datorie și cu unul la făină recompensă. Unii au fost mai rapizi, alții mai străluciți, unii mai veseli, alții mai triști, unii mai înfipți, alții mai timizi.

Bineînțeles, au apărut foarte repede și disputele, iar Republica Populară Blogosferică s-a împărțit precum Imperiul Roman. Apusul și Răsăritul s-au duelat în cuțite vorbe, iar tânărului protagonist i-au ieșit vorbe. Cum că prea se dă Super, că prea e Blog, că nu e corect, că e părtinitor, ba că una, ba că alta. Partidul de dreapta  – mai conservator – condamna tot circul politic, toată invazia advertorialiștilor dornici de afirmare, în timp ce stânga proclama libertatea de a alege calea fiecăruia. Comunitatea femeilor senzaționale a deschis orizonturi literare, partenerii media au lansat comunicate de presă și toate blogurile s-au pus în mișcare.

Lucrurile s-au precipitat, iar Republica Blogosferică era la un pas de anarhie. Astfel că tânărul protagonist a vrut să-și afle locul și susținătorii.

Se caută consilier de imagine pentru candidatul SuperBlog la președenția republicii! – mi s-a zis. Și poți să fii și blogger partener, dacă lucrul este bine făcut! Tânără și neștiutoare cum mă aflu, iar mi-am făcut rost de oale la fiert, în care să-mi bag nasul. Am petrecut zile clipe întregi meditând. M-am plimbat în sus și în jos, m-am oprit în mijlocul camerei, cu brațele încrucișate la piept și capul înclinat spre un umăr, mi-am fixat privirile în tavan, apoi mi-am prins bărbia în mâini. În cele din urmă, am reluat plimbarea prin cameră mormăind încetișor…un discurs:

Iubiţi alegători, eu nu sunt orator şi nu vreau să siluiesc cu vorbe meşteşugite voinţa dumneavoastră…²

Republica Populară Blogosferică își alege președintele. Sunt voci care spun că Superblog este candidatul cel mai potrivit, în timp ce altele hulesc pe față sau șușotesc pe la colțuri. Să stăm drept și să socotim strâmb: ce a făcut bun venerabilul candidat Superblog?

  1. a promis investitori serioși care să sprijine acțiunile bloggerilor – a adus.
  2. a promis premii pentru lucrul bine făcut – a adus.
  3. a promis puncte bonus pentru fiecare participare, în funcție de criterii prestabilite – a dat.
  4. a permis mărirea punctelor la cerere, numai pe bază de argumente solide – uneori, a dat.
  5. a permis autopromovarea blogurilor -pentru cei care s-au priceput să o facă.
  6. a promis masă festivă cu felicitări, masă și dans – se pare că e în curs de.
  7. a promis cazare într-o cameră nu de aramă, ci de Strajă – tot în curs de.

Cine a avut de profitat, a profitat, cine nu, a stat și s-a uitat.

Vă invit, așadar, stimați alegători, să votăm! Liber și necondiționat, anonim și în deplinătatea facultăților:

Cât despre mine, mi-am învățat lecțiile și mi-am pus văzut și sacii în căruță. Am venit, am văzut, am învins în felul meu propriu. De un lucru m-am lămurit: nu sunt bună de consilier de imagine și pace! Astfel, că închei și eu precum nenea Spirache:

…………………………………………………………………………………………………………..

Acest admirabil discurs (care lipsește cu desăvârșire) este ultima zvâcnire a subsemnatei pentru concursul SuperBlog 2014.

¹„ A apărut un tip nou în oraș:mrgreen:

²Citat preluat din Titanic vals, de Tudor Mușatescu, al cărui personaj principal l-am invocat și în final.

Eu și frica. Scor final: 1-1

frica-mare-text

 

Poveste

La naștere, Omul a primit vizita ursitoarelor care i-au scrijelit în Prima Carte a Existenței cinci daruri: iubirea, bucuria, tristețea, frica, furia sau dezgustul. Dar Omul nu a înțeles. Le-a prețuit mai mult pe primele două și le-a ascuns pe celelalte, crezând  că așa viața îi va fi mai lină, iar fericirea va fi veșnic invitatul special al casei sale. Dar, vai, cât de mult s-a înșelat Omul! Pentru că celelalte daruri se zbăteau în cutia în care fuseseră închise și-și cereau dreptul la libertate. Omul le-a neglijat strigătele, mascându-le cu bătăi din picior sau cântând tare de tot. Iar într-o zi…

Într-o zi lacătul cutiei a slăbit, iar celelalte daruri au năvălit peste Om, copleșindu-l, cu o putere înmiită, dată tocmai de atâta timp de stagnare într-un loc închis și întunecos.

Suntem suma emoțiilor noastre

Atâta vreme cât ne scapă această realitate, nu vom fi niciodată împăcați cu noi înșine și, prin urmare, nu vom atinge niciodată fericirea. Existența noastră trebuie să se regăsească la intersecția lor, tocmai pentru a ne câștiga echilibrul, esențial pentru o viață fericită. Omul trebuie să înțeleagă două lucruri despre emoții:

  1. au o limită atât de firavă, încât îți este extrem de greu a le deosebi la un moment dat. Adică exact atunci când ai cea mai mare nevoie să o faci. Nu e de cât un pas de la frică la tristețe, de la tristețe la furie, de la iubire la furie… Și da, în general câștigă emoțiile negative, poate pentru că au un efect devastator asupra psihicului nostru. Iar asta se întâmplă pentru că nu știm să le recunoaștem drepturile și să le acceptăm ca parte firească a existenței noastre.
  2. pot deveni foarte ușor stăpânul tău întunecat, coșmarul tău cel mai îngrozitor dintre toate. Fugi de ele, ai senzația că ai scăpat, dar de fapt, la prima intersecție se izbesc de tine cu atâta putere încât te lasă paralizat. Preiau controlul fără ca tu măcar să realizezi asta. Și aduc cu ele alți aliați: stresul, nervozitatea, frustrarea, depresia.

„Frica e blestemul omului”. (Dostoievski)

Sunt om. Deci mi-e frică. Într-un mod natural și logic. Pentru că și frica are logica ei. Eu sunt cea care o pot transforma într-un blestem sau într-un avantaj.

De copil mi-a fost frică de două lucruri: de întuneric și de singurătate. Plângeam când rămâneam singură, deși nu se întâmpla prea des. Iar noaptea, închideam ochii „să nu mai văd” întunericul. 🙂 Odată cu vârsta, am dobândit suficientă înțelepciune încât să te transform pe ambele în prieteni. Acum, noaptea este momentul în care mă simt liberă. Atunci pot scrie despre orice, oricât. E ca în basme: noaptea se ridică un văl și se vede, de fapt, esențialul. Iar momentele de singurătate mă ajută să mă întorc spre mine. Să îmi dau răgaz pentru a mă vedea mai bine, de a mă înțelege mai bine. Acum le caut pe amândouă și mă bucur când am parte de ele.

Cu frica de moarte mă mai lupt încă. Încă nu am înțeles să o accept. Frica de moarte a venit mai târziu, când celelalte două s-au estompat. Nu știu dacă dintr-un soi de lege a compensației sau pur și simplu a apărut ca o urmare firească a evoluției mele.

Celelalte sunt frici… „comune”. Circumstanțiale, le spun eu, pentru că trec odată cu evenimentul care le-a generat. Mi le asum și le trăiesc intens de fiecare dată. Pentru că sunt ale mele: frica de vreun examen, frica de vreo durere, de vreo veste, frica de a nu păți ceva, frica de un cutremur.

Când m-am luat la trântă cu frica.

Două episoade din viața mea mi-au făcut cunoștință cu frica în forma ei naturală, pură, sălbatică. Două episoade care mi-au marcat existența și care m-au făcut să mă schimb radical, în sensul că m-au făcut să-mi dezvolt un sistem de autoapărare eficient. Și nu unul care să anihileze această emoție primară, ci care să mă învețe să mă descurc cu ea.

Ai simțit vreodată că în fața unui eveniment din viața ta rămâi paralizat? Că ți se usucă gâtul, că mâinile îți rămân inerte, că ți se scurge vlaga din tine, iar inima bate atât de tare încât sunt șanse extrem de mari să explodeze cu tot cu piept? Te-ai simțit apoi urmărit de frica asta ca de o umbră? Care te bântuie neîncetat oriunde ai merge, orice ai face? Da, eu asta am simțit. O vreme am umblat cu frica la doi pași în spatele meu. Până am înțeles că trebuie să o invit la o plimbare alături de mine. Să o cunosc mai bine, să o înțeleg, să devenim prieteni. Și am reușit! Nu să scap de frică, așa cum mi se sugera, ci să o accept ca o parte firească din mine.

Mă consider, totuși norocoasă. Mi-ar fi fost mult mai greu să câștig lupta asta cu mine însămi singură. Faptul că trăim într-o comunitate, ne dă șansa de a interacționa, de a comunica, de a împărtăși, de a empatiza. E mult mai simplu atunci când înțelegi că nu ești singura persoană care se luptă cu demonii. E drept, fiecare își duce lupta lui, personalizată, dar faptul că există oameni care înțeleg prin ce treci și pot să-ți fie alături cu un zâmbet, cu o strângere de mână sau cu o vorbă pricepută este o binecuvântare.

În loc de postfață…

Sfaturile multora dintre cei apropiați sunt bine intenționate: Fii puternic! Nu te teme!

Eu zic, dimpotrivă: teme-te! Tocmai așa demonstrezi că ești puternic. Nu altuia, ci ție însuți. Acceptă frica, înțelege-o și vei găsi mai ușor calea de a-i diminua considerabil puterea. E o luptă în care este de preferat ca scorul să rămână egal!

 „Fă lucrul de care te temi cel mai mult și vei controla frica.” – Tom Hopkins

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare este un răspuns la provocarea lansată în proba mea preferată a concursului SuperBlog 2014.

Imaginea este preluată de pe https://lataifascuradu.wordpress.com/2010/06/28/despre-frica/.

Modern Technology – Unele lucruri chiar sunt definitive!

Ne petrecem existența încercând să surprindem clipele cele mai frumoase și să le înghețăm. Am vrea că micile fericiri să fie veșnice și să avem acces la ele oricând. Dar uite că în timp ce unii dintre noi visăm frumos, vin alții și te ciupesc ca să te trezești: Nimic nu e definitiv! Zău??

Eu am aflat altceva:

Omenirea s-a dovedit

a fi extrem de inventivă,

așa că da, chiar epilarea

poate fi azi definitivă!

Când vine vorba despre epilare, treburile sunt ușor sensibile, spre iritate! Dacă deschizi subiectul în fața unor bărbați, poți avea una dintre cele trei reacții:

  1.  – vor întoarce capul și se vor îndepărta ușor rușinați, considerând că subiectul nu îi privește,
  2. – vor privi dezgustați către persoanele participante la discuții și, eventual, vor prezenta varianta înflorită către partenerii lor de glume proaste
  3. – vor ciuli urechile, căci, nu-i așa, bărbatul modern este de ceva vreme interesat de chestiuni inovative pentru îmbunătățirea propriei imagini.

Dar dacă subiectul este deschis între doamne…lucrurile se precipită! Lăsăm deoparte efectele conservatorismului postbelic, conform căruia fiicele Evei trebuie să rămână exact așa cum le-a lăsat Dumnezeu, „că-i mare păcat să te epilezi, maică!” La fel și dacă porți pantaloni sau dacă îți tai și vopsești părul sau dacă nu porți basmaua pe cap. După „principiul ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”, cred că, la fel ca orice părinte, Doamne-Doamne ar fi încântat să vadă fericirea pe chipul prea-frumoasei Sale fiice.

Știm foarte bine ce se poate întâmpla dacă înainte de petrecerea preferată, o femeie descoperă că nu se regăsește în…standardele de frumusețe pe care și le-a impus. Când sunt pregătirile în toi, descoperă firele de păr rebele și total nedorite invadând minunăție de picior! Și rochia e scurtă! Nu că dacă ar fi lungă ar schimba ceva. Pentru că ea știe că firele rebele și nedorite sunt acolo, ceea ce-i va spulbera șansele să se simtă bine. Ce e de făcut? Se repede la tradiționala lamă. Constată cu stupoare că nu are. Pentru că nu a mai folosit așa ceva de când cu saloanele de cosmetică. Încercarea a doua: să sunăm cosmeticiana. Stupoare din nou! Deși clientul e mai presus de orice, stimata cosmeticiană nu poate onora dorințele într-un timp atât de scurt. Încercarea cu numărul trei ar mai fi o scrisoare către Moș Crăciun, dar se prea poate ca întâmplarea să aibă loc mult prea departe de minunatul eveniment.

Nu-i așa că în momentele astea și-ai dori o mașinărie deșteaptă care să te scoată din încurcătură?

Ba cum să nu! Partea frumoasă este că mașinăria există!

silkn-sensepil-epilator-ipl

 

Și poartă un nume: Silkn Sensepil – epilator IPL cu 750 impulsuri.

De ce trebuie să-l ai?

Mai are rost întrebarea?

  1. Folosește IPL – lumină intens pulsată. Pare limbă străină? Să traducem: firul de păr absoarbe selectiv energie luminoasă și o transformă în căldură, dezactivând, astfel, procesul de creștere. Este un procedeu eficient, nedureros și, evident, definitiv! Aceste aparate care au la bază tehnologia IPL sunt cele mai sofisticate aparat de depilare definitiva de pe piață. Respectându-se indicațiile prețioase referitoare la ciclul de creștere a părului, pigmentul pielii și reglarea nivelului de energie, cu siguranță rezultatele vor fi cele așteptate.
  2. Nu afectează în niciun fel siguranța pielii, respectând toate standardele de siguranță prevăzute de normele în vigoare. Este testat dermatologic, lumina nu afectează ochii, iar impulsurile luminoase nu afectează pielea. Aveți în vedere că trebuie evitată expunerea la soare, atât înainte de a începe, cât și după efectuarea ședințelor!
  3. Procedeul este total nedureros! Presiunea exercitată de aplicator este moderată și tot ce puteți simți în timpul ședințelor sunt ușoare furnicături și o senzație de căldură. Incomparabil, apropo de folosirea metodei cu ceară, nu?
  4. Poate fi efectuat pe diverse suprafețe ale corpului, respectând indicațiile din manualul de utilizare.
  5. Odată respectat tratamentul, te scutește de drumuri la cosmetică și cheltuieli în plus. Ședințele au loc chiar la tine acasă, respectându-ți intimitatea. Trebuie doar „puțintică răbdare”, având în vedere că întreg ciclul de creștere a fiului de păr variază de la o persoană la alta.

Nu trebuie să te temi că vei pierde relația cu cosmeticiana ta! O poți invita la o cafea să reluați firul obișnuit al discuțiilor, și între timp îi prezinți și ei beneficiile epilării definitive. Își poate relansa afacerea, reorientându-se spre tehnologii inovative care îi vor aduce, cu siguranță clienți noi.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Postarea este o nouă provocare marca SuperBlog 2014.

 

 

 

Ziua în care Rudia a renunțat la internet…

„Internetul este într-un fel precum alcoolul. Accentuează oricum ceea ce ai face. Dacă vrei să fii singuratic, poţi să devii mai singur. Dacă vrei să îţi faci mai multe relaţii, îţi va fi mai uşor să te anturezi.”

 Esther Dyson

Să mă conectez la real, zic! Atât de mult am navigat prin virtual, încât ochii mi-au obosit, mintea mi s-a încețoșat, buricele degetelor mi s-au tocit, timpul mi s-a scurtat, la ușă nu mai bate nimeni. Bun internetul ăsta, cine l-o fi inventat, da’ să mai luăm o pauză, Să fie așa, un fel de experiment spre relaxarea tuturor simțurilor mele amorțite de când mă preumblu virtual peste tot.

Nici prin gând nu-mi trece să neg toate avantajele tehnologiei moderne! Am trăit bine și înainte, pentru că îmi luam informațiile din cărți, pentru că mă jucam cu păpușile, pentru că aveam prieteni și vacanțe la bunici, pentru că scriam și primeam  scrisori! Nu putea să-mi lipsească un lucru despre care am aflat abia în anii studenției că există. Nu mi-am raportat toată viața la o aparatură conectată la o rețea globală. Dar când am descoperit lucrul ăsta…e clar că s-au schimbat multe. Cu tot cu urmări. Cu bune și rele. A venit acum momentul unei binemeritate pauze.

Ziua fără net!

Dar ca să fie „ca la carte” și fără să trișez, am scos din priză router-ul wireless încă de seara, l-am împachetat într-o cutie și l-am băgat la zdup dulap! Pe care l-am închis cu cheia! Pe care am băgat-o în cutia poștală, tocmai la parter. Deh! Tentația e mare!

De dimineață, în loc de ciripitul firav al vrăbiilor, m-am trezit în bătăile disperate în ușă, ale vecinei. Tanti Saveta era insistentă.

– Rudia dragă, trebuie să mă ajuți! Mă sună fata din Italia. Internetul nu pot să-l plătesc până nu vine pensia și drăcia asta de telefon nu vrea să funcționeze. I-am dat numărul tău să mă sune. Sper că nu te superi! 

Nu m-am supărat, cum să mă supăr! Era ziua mea norocoasă, când puteam să dorm, să lenevesc, să citesc…Aveam trei apeluri nepreluate din Italia. Ii dau telefonul lui tanti Saveta și îmi fac de lucru prin casă. Desigur, dacă aveam net…îi conectam laptopul la wireless-ul meu și vorbea cu fiică-sa toată ziua. Din casa ei!!! Așa…a trebuit să o suport cele două ore jumate, cât i-a povestit despre conflictul cu tanti Florica de la 5 și despre alegerile prezidențiale. Partea bună – mi-am terminat și eu treaba prin casă între timp.

Tanti Saveta s-a dus. E liniște. Să bem cafeaua și să răsfoim presa. Care presă? Decizia cu netul se pare că fusese luată în pripă și n-am luat în calcul să înlocuiesc formatul electronic cu cel de hârtie. Fir-ar! Am luat o carte. A mers, deși nu era ora cea mai potrivită pentru lectură beletristică. Se aud din nou bătăi în ușă. Niște domni în salopete:

– Știți…am venit să oprim alimentarea cu energie electrică. Se pare că nu ați plătit lumina!

Îngrozită, îmi trag o palmă – virtuală, ca nu cumva să zică oamenii că mă automutilez. Încerc să conving personalul binevoitor să lase firul acolo unde e, că rezolv problema. Și mă îndrept spre laptop, să plătesc factura, de care nu știu cum uitasem. Aș! E o capcană! Nu mă las păcălită pentru o simplă factură. Se poate rezolva și fără net!

Las’ că pot IEȘI să o plătesc. Aerul curat îmi va face bine! îmi zic.

Și da, aerul m-a făcut bine. Ce mi-a făcut rău a fost coada la care am stat după ce m-am învârtit o oră prin cartier să aflu unde naiba mai plătește lumea acum lumina. La ghișeu, surpriză: nu aveam factura la mine! Păi cum să o am? Nici nu știam că îmi trebuie! Du-te înapoi, întoarce-te cu factura, stai iar la rând. Am ieșit epuizată, dar fericită: nu am cedat ispitei!

La ieșire mă întâlnesc cu un fost coleg pe care nu-l mai văzusem de ani de zile! Era în trecere prin oraș și stabilise cu alți colegi să se vadă la un restaurant popular chiar în seara aceasta! Evident, primisem și eu o invitație PE NET! Dar nu apucasem să o văd, iar cu o seară în urmă, când se stabilise și locul, eu tocmai împachetam routerul! Mi-a părut rău, dar decizia fusese decizie! Fără net.

Dacă tot am ieșit, să trag cu ochiul la ultimele oferte pentru hard disk-uri, că am tot amânat să-mi achiziționez unul nou. Și cum magazinul e chiar la colț, am intrat. Mi-am rotit privirea până am amețit. Laptopuri, tablete, televizoare, telefoane! Nimeni nu părea disponibil să-mi dea o mână de ajutor. Și când am găsit pe cineva, am sfârșit prin a avea mai multe întrebări decât m-aș fi gândit. Domnul, galant, m-a trimis la sectorul hard disk-uri să mă decid. Nu mai bine îmi ședea mie la laptopul meu, explorând magazinul MediaDOT.ro unde găseam exact ce îmi trebuia fără prea multe bătăi de cap?

Seara eram frântă. Alergătură, nervi, emoții…Sistemul meu imunitar a decis să își dea shut down, așa că m-am trezit cu simptome de răceală. Ipohondră Precaută cum sunt, am o tonă de medicamente. Dar…cu care să încep? Ora era prea târzie să sun pe cineva și aș fi optat, sincer, pentru niște leacuri băbești. Prin urmare, a fost prea mult pentru o singură zi. Cu ultimele puteri, am coborât la cutia poștală și mi-am recuperat cheița de la dulap de unde am scos routerul. Mi-am făcut un ceai fierbinte cu lămâie și miere și mi-am deschis tacticoasă laptopul. M-au întâmpinat zeci de mailuri, unele cu răspuns urgent, astfel că m-am apucat de scris, navigat, cumpărat online. Că parcă tot așa pare mai confortabil.

Nu m-oi fi născut în era tehnologiei, dar am ajuns-o din urmă și se pare că dă dependență.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest articol reflectă părerea Rudiei și se duce taman în rubrica aferentă probei cu numărul 15 a SuperBlogului 2014, sponsorizată de

logo_mediadot_patrat_mic2

Episodul IX. Amintiri cu parfum de femeie

Parfumul preferat al unei doamne mi se pare că este oarecum în concordanţă cu fiinţa sa spirituală. Dacă ea nu foloseşte niciunul, natura sa va fi lipsită de parfum. Dacă foloseşte parfumul de violete, va avea ea însăşi aceeaşi fineţe şi delicateţe.[…] Neîndoios, există o asemănare subtilă între parfum şi impresia pe care mi-o fac despre natura unei femei.”

 Charles S. Peirce

Pășea îngândurat când simți ca un fel de mângâiere în fugă și întoarse capul fără să aibă control asupra gestului său. Nu era ea, nu era nici măcar aproape de el, dar o simțise ca și cum tocmai ar fi îmbrățișat-o. Era ca o umbră care îl învăluia, dându-i o senzație plăcută, familiară.

Parfumul acesta

Se trezi întorcându-se din drum cu o ușoară disperare, pentru a căuta sursa amalgamului de trăiri care tocmai îl smulseseră din mijlocul tumultoasei sale existențe cotidiene. Avea senzația că o mână îl trage înapoi, cu un an în urmă, când credea în miracole și în șansa fiecăruia la fericire.

Intrase într-un magazin de parfumuri pentru femei. Era din nou hotărât să-i smulgă un surâs cu un cadou la care ea nu se aștepta. Nu avea nevoie de o ocazie specială, ci felul lui de a-i spune a mia oară că o iubește.

Mai exact…ce fel de parfum căutați? îl întrebă vânzătoarea zâmbindu-i îngăduitoare. Rătăcea deja de câteva zeci de minute printre rafturi și nu părea să fi găsit ceea ce căuta. Se mulțumi să ridice din umeri ușor încurcat.  Alegerea unui parfum este aproape un ritual…continuă ea. Trebuie să cunoști foarte bine persoana pentru care îl cumperi, astfel încât să găsești combinația potrivită. Nu trebuie să vă grăbiți

Și atunci el închise pentru o clipă ochii…Și-o imagină desculță, într-o grădină cu flori, într-o rochie albă, cu părul despletit, rebel pe umerii aproape goi.

Cred…cred că e ca o floare…parfumată, dar nu dulce…cu note ușoare de prospețime, ca o grădină exotică.

Vânzătoarea dispăru câteva clipe și se întoarse cu o sticluță verde având o formă în relief, plăcută la atingere.

– O de L`Orangerie. Un produs special din seria parfumurilor Lancôme. Cred că este exact ceea ce căutați.

Mirosul florilor de portocal îl tăie respirația. Se trezi într-o grădină japoneză primăvara, printre flori albe și delicate, cu o  aromă puternică dar proaspătă de citrice și note slabe de iasomie albă. Nu a mai stat pe gânduri. Simțea că parfumul acesta o reprezintă! Dulce-amărui, aducând a cedru și rășină.

El se afla acum singur pe străzi. ca într-o Vale a Plângerii, blocat în trecut, purtând încă urme ale îmbrățișărilor ei…

În noaptea aceea…

În noaptea aceea i-a atins pielea aproape tremurând…Cu ochii închiși, părea că-i sunt suficiente propriile nări pentru a o vedea… Mirosul parfumului scotea în evidență și mai bine mirosul pielii ei catifelate. Zăbovi vreme îndelungată cu obrazul pe umărul ei gol, doar pentru că simțea că așa o putea cerceta mai pătrunzător decât ar fi putut-o face cu ochii. „În mod ciudat, întrezărea în acea mireasmă cheia tuturor miresmelor, fără de care nimeni nu ar putea pricepe ceva din parfumuri, şi fără de care el, dacă nu ar fi izbutit să o stăpânească, şi-ar fi ratat viaţa. Trebuia s-o aibă: nu pur şi simplu ca s-o posede, ci pentru liniştea inimii sale”¹.

În noaptea aceea fusese a lui… cu totul. Fără prejudecăți, fără rațiune, fără ceilalți. Se îmbătase cu miresme și se hrăni cu șoapte. Se aruncase cu ochii închiși într-o lume în care nu știa că totul îi era interzis…

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Rudiei i s-a indus o slăbiciune pentru acest parfum…

lancome-o-de-orangerine1

Pentru că îi aduce aminte…Și pentru că o face să se întoarcă în timp ori de câte ori îi savurează mireasma…astfel că a inspirat postarea cu numărul 13 pentru SuperBlog și un nou episod din „tentativa de roman”…

¹Rudia trebuie să mărturisească fascinația pentru romanul lui Suskind, Parfumul, de unde a împrumutat citatul final.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cititorului anonim: Deși a promis că nu va mai scrie despre asta, Rudia alege să continue șirul promisiunilor încălcate, respectând calea care i s-a impus…

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

L.E. Și iată e motivul pentru care Rudia trebuie să câștige un premiu la proba aceasta! Nu e păcat să rămână frumusețe de sticluță…goală?? 😀

20141105_223152

Tot Ce Ne Dorim trebuie să devină realitate!

You don’t need magic to disappear. All you need is a destination.

(Citate)

Nu se mai văzuseră de zece ani… De la ultima ușă trântită, ultimul cuvânt greu aruncat, ultima privire a ură. Timpul a avut răbdare și i-a crescut frumos și i-a îndrumat pe cărări luminate și le-a oferit bucurii și întristări deopotrivă. Zece ani! Cu toate acestea, când s-au revăzut nu mai păreau atât de mulți. Poate câteva riduri apărute cât să dea chipului nota de seriozitate specifică vârstei. Dar dincolo se măștile pe care se străduiau să le afișeze amândoi, se aflau aceleași suflete. Dintre toate spusele și nespusele serii aceleia, au înțeles că mai rămăsese un lucru neterminat. Un vis neîmplinit. O fantezie netrezită.

Pe vremuri, râdeau adesea de gândul acesta ușor obraznic pe care el i-l spunea în glumă, observând-o cum roșește. Apoi o tachina, exagerând cu imaginile vizuale și cu poveștile despre trupurile lor goale scăldate în lumina lunii și a apelor calde. Avantajul faptului că erau foarte tineri se regăsea în lipsa limitelor de orice fel. Puteau visa, puteau râde, puteau face planuri.

Mai ții minte? îi spuse el zâmbind.

Era ca și cum cineva ar fi înghețat partea aceea din ea, iar acum, stând de vorbă cu el, reveneau gânduri, vorbe, poate și câteva sentimente.

punto-cana

Despre Caraibe? Izbucniră în râs. Nu se putea să se fi reîntâlnit întâmplător! Cu siguranță nu fusese scris ultimul capitol din aventura lor împreună. Da, erau alții acum. Departe de cei doi copii care credeau, cu mult timp în urmă, că pot stabili cursul iubirii, că pot controla pasiuni sau că totul este făcut ca să dureze o veșnicie. Totuși, rămăsese o promisiune făcută la vârsta primelor iubiri. O vacanță specială, o vacanță exotică acolo unde fuseseră doar cu gândul până acum. Dar o vacanță nonconformistă, așa cum erau acum amândoi.

Căutaseră ofertele cele mai avantajoase și singurii care se dovediseră a fi compatibili cu dorințele lor erau cei de la CND Turism, cu oferte speciale pentru destinații externe sau interne, cu recomandări, pachete, reduceri.

Cât de bine ne-ar fi prins programul Work and Travel atunci! Ce șansă pentru noi să ne fi trăit visul atunci, când încă era viu. 

– Totuși, îi răspunse el zâmbind, mi s-a spus că nu există limită de vârstă pentru împlinirea viselor!

Au decis să plece. Fără prea multe detalii cunoscuților cărora le ceruseră bani împrumut. Era „acum ori niciodată!”. Era șansa lor. S-au întâlnit la aeroport. Totul era aranjat de agenție, așa că nu au avut nicio emoție cu privire la detaliile călătoriei. Iar orele petrecute în avion sau între zboruri au fost prilej să-și povestească, să afle cine sunt acum cei doi adolescenți deveniți ca peste noapte oameni serioși.

Punta Cana, în vestita mare a Caraibelor! Arhitectura de lux contrasta cu sălbăticia exotică pe care nu speraseră să o mai vadă vreodată. Palmierii foarte înalți cu frunzele scurte, care îmbrăcau acoperișurile caselor sau chiar pe cel al aeroportului. Nisipul fin, aproape auriu, apa clară și incredibil de albastră, foarte sărată, iahturi, catamarane.

Ziua o petreceau cu excursii. Voiau să vadă cât mai mult, să cunoască oameni și locuri, să trăiască o experiență unică. Saona, Canto de la Playa, Bayahibe…Tablouri de vis, plaje superbe, culori pastelate, valuri, corali, pești, pădurile de mangrove, căsuțe de lemn, lecția de istorie, aventuri în speedboats, oameni calzi dornici să le smulgă un zâmbet turiștilor.

Serile le petreceau în doi. Povestind lângă mare, cu un pahar de vin, depănând amintiri, râzând.

Couple Enjoying Late Meal In Outdoor Restaurant

Ea își scălda tălpile goale în apele blânde, iar el se apropia mângâindu-i-le cu tandrețea pe care nu și-o pierduse. Îi plăcea să o privească în lumina asfințitului, cu părul despletit și șuvița jucându-i pe obraji.

Nu era nevoie de prea multe vorbe. Nu voiau să forțeze destinul, ci doar să se bucure de aventura vieții lor. Nu știau ce avea să-i aștepte la întoarcere. Nu-și făceau niciun fel de plan.

Multe lucruri trebuie să rămână acolo unde au fost lăsate, întâmplător sau nu. Să nu se tulbure ordinea firească. Dar, la fel  de adevărat este că alte lucruri, promisiuni, dorințe sunt făcute cu gândul îndeplinirii lor, oricât de târziu s-ar întâmpla acest lucru, oricât de stranii ar fi împrejurările, oricâte ar spune lumea.

Ai avut vreodată un vis? Ai crezut cu adevărat în el? Ai făcut tot ce ai crezut că e posibil să devină realitate?

 

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Postarea este o dublă provocare: SuperBlog 2014 și…un foarte vechi prieten… 🙂

MediHelp International îl asigură și pe Toma Necredinciosul!

„Sănătatea e comoara cea mai prețioasă și cea mai ușor de pierdut, totuși cea mai puțin păzită.”

(Emile Augier)

Știm cât costă o pâine, știm cât costă o rochie, știm cât costă o excursie în țara preferată. Sunt costuri estimative, comparabile, ușor de aflat. Dar știm cât costă sănătatea ta și a familiei tale? Evident, toată lumea își dorește să nu aibă niciodată probleme de sănătate și fiecare face demersuri personalizate în cest sens, dar am învățat că imprevizibilul ne pândește uneori la colțul străzii și nu știi când dai nas în nas cu Boala. Nu ar fi bine să fii pregătit pentru ORICE eventualitate? Nu ai vrea să fii suficient de relaxat încât să-i poți râde în nas și apoi trece mai departe nestingherit știind că ai spatele acoperit, știind că există cineva care veghează pentru tine și, orice s-ar întâmpla, va găsi soluția cea mai potrivită? Cât e de valoroasă sănătatea ta și a celor dragi ție? Cât ești dispus să investești în siguranța viitorului tău?

Să ne imaginăm sănătatea ca pe o comoară pe care unii au fost suficient de norocoși să o primească la naștere. Există oameni care o păstrează cu sfințenie, care verifică din când în când seiful să vadă dacă totul e în ordine. Există și oameni care deschid seiful și constată că ea, Sănătatea, nu mai este acolo. Cauze? Explicații? Nu o vor aduce înapoi. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, unii aleg să încredințeze cifrul seifului cuiva de încredere, cuiva care are puterea să te asigure că există soluții viabile pentru tine, individual și, de aceea, poți dormi liniștit. De ce să nu acorzi încrederea aceasta cuiva care

  • are experiență
  • vine în întâmpinarea nevoilor tale
  • dezvoltă planuri proprii adaptate?

Portofoliul bogat și experiența de 15 ani în domeniul asigurărilor private de sănătate oferă suficiente motive să acorzi încrederea aceasta celui mai potrivit partener: MediHelp international.

MediHelp-logo-2012-298x300

 O problemă de sănătate poate fi extrem de costisitoare, cu atât mai mult cu cât îți dorești să ai parte de cele mai bune condiții de diagnosticare și tratament. De aceea, cu asigurarea medicală privată de la MediHelp International ai două avantaje majore:

  1. acoperirea plăților integrale pentru îngrijirea medicală
  2. acces la cele mai bune clinici și spitale din Europa sau din lume.

Aceste beneficii sunt oferite de noul plan de asigurare, unic în România, MediHelp Superior Plan, având cea mai mare limită de acoperire pentru o asigurare privată de sănătate: 2,5 milioane de Euro pe an de asigurare. Cu MHS, sănătatea ta are pașaport internațional!

Sună prea frumos ca să fie adevărat? Cu siguranță Toma Necredinciosul ar căuta hibe ale acestui tip de asigurare privată de sănătate. Din fericire, există răspunsuri argumentate care pot clarifica orice nelămurire.

1. Sunt tânăr. Nu am nevoie de asigurare de sănătate!

Nu putem controla destinul. Firește, sperăm și ne dorim ce e mai bun pentru noi, dar putem să știm cu exactitate ce ne rezervă viitorul? Și dacă la locul de muncă apare un accident nefericit? Sau dacă destinul decide că e rândul tău să plătești tributul cu vreo boală incurabilă? Dar ce faci dacă ai nevoie de ajutor pentru copilul tău atunci când vine pe lume? Nu e ușor să te imaginezi în astfel de ipostaze, cu siguranță, dar nu poți nega că astfel de lucruri se întâmplă. Nu e mai bine să nu fii luat pe nepregătite?

2. Sunt într-un centru universitar de încredere. Există clinici foarte bune în România, nu e nevoie să apelez la cele din străinătate.

Contrar opiniei generalizate, România are clinici, spitale și specialiști dintre cei mai buni. Cu toate acestea, nu de puține ori s-a întâmplat ca aparatura să nu atingă nivelul avansat al tehnologiei care să permită obținerea unor rezultate optime. Uneori este vorba de operații complicate, cazuri de cancer cu administrarea medicamentației adecvate, transplanturi, complicații apărute la naștere, care necesită intervenții imposibile la noi în țară. De ce să nu iei în considerare și această opțiune?

3. Nu am încredere în companiile care oferă asigurări de sănătate.

Cu MediHelp Internațional nu primești o simplă asigurare de sănătate! Vorbim despre un lider în asigurări în întreaga Europă, fiind managerul de distribuție al Bupa International în Romania, Ungaria și Bulgaria. În această calitate, compania îți oferă servicii de calitate și confidențialitate, precum și standarde medicale internaționale de top. Unele pachete acoperă și o parte din costurile pentru medicamentele prescrise de medic sau consultații oftalmologice ori stomatologice.

4. Am deja cardul de sănătate emis de CNAS, cu acoperire internațională!

Cele două instrumente au întrebuințări diferite. În timp ce Cardul European De Sănătate oferă o serie de beneficii specifice pentru cei ce se confruntă cu o problemă medicală neașteptată pe perioada unei șederi temporare în străinătate, planul de asigurare privată de sănătate oferă acces permanent la servicii medicale în afara țării lor de rezidență. Iată diferențele:

ro-insurance-vs-card

 

(Sursa)

5. Plătesc suficient la stat pentru asigurarea obligatorie de sănătate. Nu mai am resurse financiare pentru o astfel de asigurare.

Sănătatea ta este cea mai valoroasă! O asigurare de sănătate internațională este o investiție pentru viitorul tău și al celor dragi. Plătești că 200 de lei pe lună în plus față de cei 5.5% din venit pentru asigurarea medicală obligatorie și obții servicii medicale la cele mai bune instituții din România. În plus, MediHelp oferă pachete adaptate nevoilor tale în acest sens, iar până sfârșitul lunii decembrie 2014 ai 5% discount pentru orice plan de asigurare internațională de sănătate.

Tu ți-ai găsit asigurarea medicală care să ți se potrivească?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare este răspunsul Rudiei la provocarea cu numărul 9 a competiției SuperBlog 2014.

Pledoarie pentru prosoapele de hârtie

Deși o pomenea rar, avea un respect profund pentru mama lui. Îl crescuse singură și îl îmbătase cu atâta afectivitate încât când a devenit adult, i-a fost imposibil să regăsească o stare asemănătoare în preajma vreunei alte femei. (De aici răceala și comportamentul ciudat pe care îl afișa în preajma reprezentantelor sexului frumos.) Și-amintea foarte bine unul din lucrurile pe care i le spunea adesea mama lui:

Bărbaţii ar trebui să fie ca batistele igienice: catifelaţi, bine mirositori şi de unică folosinţă”.

Nu înțelesese niciodată ultima parte și tocmai de aceea se mulțumi să creadă că o fi fost vreo ironie de-a mamei, ca atunci când își descărca năduful amintindu-și de tatăl lui. Ce a înțeles, însă, foarte bine, a fost restul vorbelor. Prin urmare, toată viața lui, dl. Mogdan a respectat cu sfințenie tot ce înseamnă aspectele legate de propria imagine și de igienă. Uneori, celor din jur le părea obsedat și chiar agasant cu toată vorbăria despre ce e mai bine pentru sănătatea fizică și mintală.

Pentru cei care îl cunoșteau, dl. Mogdan avea o serie întreagă de ciudățenii. Printre ele se număra o cutiuță de plastic pe care o purta tot timpul în servietă. După o prezentare sau o întâlnire de afaceri, o scotea și dispărea o vreme cu ea. De câteva ori, Scarlet îl urmări cu privirea curioasă. Chiar voia să știe despre ce era vorba, mai ales pentru că nu voia să i se confirme că avea drept colaborator vreun psihopat. Așa că într-o zi profită că erau doar ei doi la masă și când se întoarse cu misterioasa cutie, îl abordă direct:

Ascultă…ce naiba ai în cutia aia?

Dl. Mogdan îi zâmbi ca și cum abia aștepta să îl întrebe cineva acest lucru. Se așeză tacticos la masă, pregătit ca de o prelegere urmată de o demonstrație.

Vedeți, domnișoară Scarlet…trebuie să fim foarte precauți când vine vorba de sănătatea noastrăAveți idee la câte pericole suntem predispuși zilnic?

Scarlet se încruntă a nedumerire. Dl. Mogdan scoase cutiuța pe care scria îngrijit, cu litere de mână: prosop de hârtie. Înăuntru erau câteva fâșii rupte dintr-o rolă de hârtie și împăturite cu grijă.

Studiile recente au arătat cât de neigienice sunt prosoapele clasice, textile sau chiar uscătoarele de mâini. Ar trebui să renunțați și dumneavoastră la ele la birou! Mai bine folosiți prosoape pliate!

Lui Scarlet i se păru că bate câmpii. Dar dl. Mogdan anticipase parcă această reacție și nu-i dădu timp să riposteze.

Salmonella şi E. coliȘtiți deja cât sunt de agresive ambele! Ei bine, cam cu asta ne putem pricopsi dacă nu înțelegem beneficiile prosoapelor de unică folosință! Gândiți-vă! 

Și pentru că nu-i părea încă prea convingător, scoase un articol de ziar împăturit și-i dădu să citească.

E totul trecut aici! E de la Universitatea Westminster! Citiți!

Scarlet parcurse cu destul interes articolul și părea să facă sens. Ce rost are să te mai speli pe mâini dacă pui la loc alți microbi sau germeni?

Reiese de aici o statistică interesantă: uscătoarele cu aer rece favorizează creşterea numărului bacteriilor cu 15%, iar cele cu aer cald cu 25%. 

Exact! De aceea, cele mai indicate sunt produsele de unică folosință. Apoi făcu o pauză, ușor nesigur dacă e momentul pentru abordarea pe care o plănuise de ceva vreme. Mă gândeam…dumneavoastră, domnișoară Scarlet, scrieți atât de frumos…poate vreți să scrieți un articol…Am un client foarte important… dacă sunteți interesată, vă aranjez o întâlnire. Este unul dintre cei mai importanți producători hârtie igienică și de produse de igienă şi curăţenie din țară.

Nu înțeleg! Vrei să scriu un articol despre hârtie igienică??

Evident că nu! Nu emit niciodată cerințe superficiale. Cred că lumea ar trebui să știe cât de nocive sunt uscătoarele de mâini! Și că singura variantă viabilă pentru sănătatea fiecăruia sunt prosoapele de hârtie: usucă mâinile mult mai repede şi previn transferul de germeni. Plus că le poți avea cu tine oricând și oriunde. Sunt la îndemână, nu consumă nici energie și, până la urmă, te scutesc și de zgomotul acela infernal!

Am să mă gândesc…Trebuie să mă documentez

Nu mințea. Subiectul părea interesant și tot era în căutare de altceva pentru săptămâna viitoare. Editorul o scosese din minți la ultima ședință la redacție.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Articolul a fost scris pentru proba a 8a din competiția SuperBlog 2014.

Jurnal de bord: cu televizorul la remaiat… amintiri

Decembrie 1984

O seară târzie și rece de decembrie.

Ora 19.00: Abia a venit lumina în cartier și la câteva ferestre se văd culori albăstrii, semn că lumea și-a deschis televizoarele. Diamant! Nu am înțeles niciodată de ce le-au dat numele ăsta pentru că nu au nimic strălucitor, decât poate punctul din centrul ecranului la închidere.

televizor-alb-negru-diaman-bibelouri

Sursa foto

Ora 19.30: Înzorzonate cu mileul croșetat cu minuțiozitate de bunica drept zestre, cu nelipsitul pește din sticlă și balerina din porțelan alături, minunatele obiecte, devenite „de cult”, tronează în sufragerie. Așteptăm mereu nerăbdători seara pentru că aduce cu ea un eveniment important: vizionarea celor două ore de program TV! Momentul e ca o zi de duminică, pentru care te pregătești în straie de sărbătoare. Asta dacă avem noroc și nu se ia din nou curentul. Programul nu ne poate surprinde cu nimic, după cum am citit la gazetă:

1987-11-10a-marti-tv

Sursa foto

Mama dă drumul la televizor. Îi trebuie vreo jumătate de oră tubului să se încălzească!

Ora 19.45: Stau nemișcat în fotoliu, să nu cumva să vină altcineva să-mi ocupe locul. Am înțeles că dacă sunt cuminte, îmi fac temele și mă rog la Doamne-Doamne, El o să mă asculte. Nu-mi doresc decât să prind în seara asta un episod de desene animate! Lolek și Bolek. Sau poate Mihaela și Azorel! Ori dacă nu, poate potrivește tata antena aia „de la ruși” și mă amuz cu „Nu zayetz, nu pogodi!”. Sau vine tanti Ludmila cu Mieunel, Trăncănel și Azorel pentru povestea de seară. Ce bine ar fiiii!!!

Ora 20.00: Începe Telejurnalul. Nu înțeleg nimic. Iar mama și tata vorbesc ceva în șoaptă aruncând câte o privire la domnul în costum care vorbește liniar. Țin degetele încrucișate și sper să se termine mai repede. Mă uit îngrijorat la ceas…

Ora 20.20: Sunt dezamăgit! Din nou! Doamna anunță că va vorbi tovarășul…Ceva despre un congres. (Ce-o mai fi însemnând și ăla?) O mulțime de oameni aplaudă când tovarășul dă dintr-o mână. Sacadat, parcă ar fi dirijor la operă. Nu înțeleg nimic, doar îmi doresc să se termine odată, că se duce timpul! Data trecută a fost un film. Se pare că nu pentru copii, dar m-am uitat din curiozitate. Acum două seri am văzut niște oameni cântând. Oare pentru copii când vor da ceva? O lume în alb și negru.

Mami, da’ de ce la televizor florile nu au culoare?”

Ora 21.50: Telejurnal??? Din nou? Îmi dau lacrimile, dar nu plec din fața televizorului, sperând că unul dintre cele cinci butoane să facă vreo minune.  Nu face! Sau poate a făcut, că pe mine m-a luat un sooomn! Așa că mama mă ia în brațe și mă duce în patul meu, la căldură. Apuc să mai aud sunetul care anunță închiderea programului:

 

Decembrie 2014

O seară târzie și rece de decembrie…

Ora 19.00: S-a făcut de mult întuneric și stăm în casă la căldură. Temele sunt gata, mami a pregătit ceva bun de mâncare și savurăm cu toții. Urmează să dăm drumul la televizor.  Ne-am adunat în living și ne minunăm de noua achiziție din magazinul MarketOnline.ro

toshiba-32p1300dgÎmi amintesc de anii din urmă…Nu are nimic în comun cu Diamantul! Avantajele unui televizor inteligent sunt incontestabile! Nu mai durează jumătate de oră să se deschidă, are un design atât de delicat, încât te minunezi cum poate un obiect atât de subțire să suporte toate funcțiile astea sofisticate. Am scăpat de mult de mileurile bunicii. Nu s-ar fi asortat și nici nu am fi avut unde să le plasăm.

Ora 19.30: Programul este ofertant; singura problemă este că nu ne putem hotărî cine să mânuiască telecomanda! După o luptă „corp la corp”, câștigă mami! Așa că ea decide la ce ne uităm. Mă uit la copil. E bosumflat că nu poate vedea serialul preferat: „Avatar”. Privirile ni se întâlnesc și izbucnim în râs: „cine ajunge primul dincolo, e stăpânul telecomenzii!”

Dincolo înseamnă camera lui. Pentru că a fost mereu ascultător, i-am îndeplinit dorința: să aibă și el un televizor în cameră. Și cum am prins atâtea promoții, totul a fost floare la ureche. Se cuibărește în brațele ursului preferat și se uită fericit la serial.

Ora 19.45: Stau nemișcat în fotoliu, să nu cumva să vină motanul să-mi ocupe locul. Aștept să înceapă meciul din seara asta. Mă gândesc dacă acum treizeci de ani aș fi îndrăznit măcar să visez la acest televizor! Cât de mult s-a colorat alb-negrul din viața mea în tot acest timp! Sunetul e mai limpede, imaginea mai clară! Îmi pot alege dimensiunea, culoarea, tipul, funcțiile! Nu pot să mă plâng nici de preț. Asta înseamnă să evoluezi…inteligent! Să fii SMART!

Ora 20.00: Fiecare membru al familiei are momentul de divertisment pe care l-a așteptat după o zi lungă și istovitoare. Stingerea se amână deocamdată pentru o oră comunicată ulterior de mami care ține în frâu bunul mers al lucrurilor și programul sănătos pentru fiecare.

monline_1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Această postare participă la SuperBlog 2014 și se bazează pe amintiri reale!

Dacă n-ar fi existat epilarea, Total Pro Beauty ar fi inventat-o!

„Frumuseţea unei femei: îmbinarea reuşită a trupului cu sufletul!”

Viorel Muha – Citate

Există o veșnică dispută între sexe: cine e mai tare și cine mai slab, cine e mai frumos și cine e mai priceput. O dispută nejustificată, de altfel, pentru că Dumnezeu ne-a creat diferiți! Fiecare cu calitățile și slăbiciunile lui, fiecare cu atuurile proprii. Dacă ne referim la modul general despre o femeie, primele lucruri care vin în minte oricărui muritor sunt legate de frumusețea ei, de gingășie, de vulnerabilitate, de finețea pielii…

STOP! Să derulăm puțin filmul înapoi: „de finețea pielii”.

Femeia modernă caută mereu să arate bine. Pentru ceilalți sau pentru ea însăși. Dar cum ”nu (numai) haina face pe om”, noua Evă își dorește să strălucească din toate punctele de vedere și, mai ales, să aibă o piele impecabilă. De aici inovațiile în materie de îngrijire a pielii. Atât de multe încât numai neglijența (ori poate vreo concepție tradițională împietrită în mintea ei) ar mai putea fi explicația pentru eventualele abateri de la legile nescrise ale frumuseții.

Dar iată că la un moment dat cineva a inventat epilarea. Și bucuroase de această minunată invenție, mințile luminate nu numai că aplaudat-o, ci au dus-o mai departe. Au inventat aparate, dispozitive, metode noi astfel încât să obțină rezultatele dorite:

  • pielea fină
  • economie de timp
  • ceva bănuți încă în buzunar

Gurile rele ar spune că numai femeile puteau să se bucure de o astfel de găselniță. Corect! Dacă nu ar fi existat epilarea,  nu puteau scăpa de micile imperfecțiuni pentru a se simți bine în propria lor piele (la propriu). Dar bărbații? Vor recunoaște oare că atingerea plăcută a pielii mătăsoase îi va face să înțeleagă că au lângă ei nu numai o femeie frumoasă, ci o femeie căreia îi pasă de micile detalii, de propria imagine? Pe de altă parte, vor recunoaște că ei înșiși apelează la epilare din aceleași motive estetice?

 Rudia este o femeie modernă! Dar pentru că epilarea tradițională este o metodă de acum învechită (dacă nu ușor barbară), iar vizitele la salonul de cosmetică sunt un fel de festin de Crăciun SAU de Paște, preferă varianta homemade. Evident, nu oricum, ci cu instrumentar specializat care să facă totul mau ușor, mai rapid și mai eficient. Pentru asta, a ales kitul de epilat free Azulena de la Total Pro Beauty.

kit-pentru-epilat-free-azulena-tpbro

Avantaje:

-simplu de manevrat

-încălzitor de flacon cu ceară pentru a preveni orice fel de accidente

– 100 de bucăți de benzi de hârtie pentru îndepărtare ușoară și nedureroasă.

-7 flacoane cu ceară de unică (și totuși îndelungată!) folosință

-eficient pentru că limitează pierderile prin aplicarea cantității optime de ceară

-timp scurt de realizare a procedurii.

Simplu și ușor! Aproape ca la cabinet, doar că mult mai ieftin, iar programările și le face singură, după bunul plac! 😉

Rudia zice că merită încercat!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Acest articol a fost scris pentru proba a patra din cadrul competiției SuperBlog 2014.

 

 

 

Adam – Poet de ocazie cu licență de Vânzător de vise

„Toţi oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea în cotloanele prăfuite ale gândurilor se trezesc şi îşi dau seama că totul a fost închipuire; dar cei care visează ziua sunt periculoşi, pentru că aceştia şi-ar putea trăi visele cu ochii deschişi, punându-le în practică.” 

T.E. Lawrence în Cei şapte stâlpi ai Înţelepciunii

Cititorii să nu spere la vreo poveste de iubire! Adam este un visător cu ochii deschiși, dar nu este perechea lui Scarlet! Este bărbatul care, animat de iubire, mută munții din loc. Atenție! Nu vă lăsați păcăliți: Adam este și el tot o utopie! Este foarte diferit de Scarlet, de aceea, unii ar putea interpreta greșit simbolistica Yin/Yang în cazul celor doi. Ei nu au fost făcuți să fie împreună, în ciuda unor înșelătoare aparențe, lucru care nici nu se va întâmpla în acest roman.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Se afla va volanul mașinii sale, gonind ca de obicei pe străzi. Era modalitatea lui de a forța timpul și spațiul să se comprime, ca și cum cele două dimensiuni ar fi fost singurele impedimente în viața lui. Plecase spre Scarlet cu câteva ore în urmă și se simțea animat de gândul că o va revedea după atâta timp. Orașele lor erau la peste 500 de km distanță. Dar de când o întâlnise, nu voia să accepte că această distanță ar putea să îl împiedice.

Adam este un bărbat înalt cu trăsături aspre la fel ca viața pe care a avut-o și care l-a pus la nenumărate încercări. Are 44 de ani și o infinită răbdare. Era căsătorit de o viață cu femeia pe care a iubit-o nebunește încă din adolescență până la un moment dat – nici el nu poate repera exact pe axa temporală a zbuciumatei sale vieți când s-au îndepărtat. Ceva s-a rupt, dar nu-i făcea deloc plăcere să se întoarcă în timp ca să înțeleagă ce se întâmplase exact. Dintr-un simț al datoriei morale, nu a plecat de lângă ea. Îi era aproape, o sprijinea de câte ori era nevoie, o ajutase să-și construiască o carieră.  I-a promis că nu o va părăsi niciodată, mai mult ca să îi liniștească firea prăpăstioasă ce o făcea să pară atât de vulnerabilă.

Pe Scarlet a cunoscut-o la o conferință în afara granițelor țării. Ea urma să înregistreze evenimentul pentru a-l consemna la ziar, iar el reprezenta compania al cărei manager era. Conversația lor a curs firesc din prima clipă, în ciuda firilor diferite. Sau poate tocmai de aceea? S-a îndrăgostit iremediabil de Scarlet încă din seara aceea, conștient de toate imposibilitățile apărute la orizont odată cu focurile de artificii de la finalul conferinței. De atunci, se străduiește să construiască punți ca să ajungă la sufletul ei și ca să spargă zidul de gheață ce o înconjoară. Va face mereu tot ce poate să-i arate că o iubește „în o mie de feluri”, chiar dacă în mintea lui nu există un plan bine conturat pentru o viață împreună. Cei 500 de km, căsătoria lui și promisiunea făcută, diferențele uriașe dintre el și ea ar fi făcut pe oricine altcineva să renunțe. Dar nu era în firea lui să renunțe! Îi suporta toanele, cuvintele grele, ironiile, mofturile și-i dădea de fiecare dată timp să se liniștească atunci când lua foc, pentru a reveni și mai hotărât. Vorbeau în fiecare zi la telefon, uneori își scriau, dar erau zile întregi când se așternea liniștea între ei și niciunul nu îndrăznea să o tulbure.

Spre deosebire de Scarlet,  Adam este bun și blând, fără, însă, ca acest lucru să-l înfățișeze drept un om slab, ba dimpotrivă. În ciuda numelui care ar vrea să fie o generalizare a speciei bărbătești, el nu este deloc un bărbat comun. Are o sensibilitate aparte pe care nu se străduiește să o mascheze pentru a părea…„mai masculin”. Uneori scrie. Este un gest conștient pentru a o cuceri, dar nu face uz de asta foarte des. Are avantajul unui corp bine construit ce nu trădează deloc vârsta. Scarlet nu va recunoaște niciodată că se simte atrasă de el! Îi place să glumească mult și este foarte optimist când lucrurile par să ajungă într-un punct mort. Adam este o fire întreprinzătoare și găsește adesea soluții uimitoare unor probleme inimaginabile. Nu renunță niciodată, dacă și-a pus ceva în minte, iar lucrul acesta era ceea ce o enerva și o atrăgea deopotrivă pe Scarlet la el. Îl acuza adesea că vinde vise, dar se simțea în siguranță de fiecare dată când îl suna să-i ceară ajutorul – e drept, nu foarte des!

Existențele lor paralele se intersectează destul de des în împrejurări ciudate sau firești, iar reacțiile lor vor varia în funcție de circumstanțe.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam.

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte