Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: SuperBlog 2014

Cursă cu obstacole spre Gala SuperBlog

Plecat-am nouă patru din Vaslui Bacău 

pe ceață și vânt rece…

Gala SuperBlog să fie! Da’ cine-a știut unde e Hunedoara??? Nu geografic vorbind, ci faptic! Să traversăm țara, zic! Dar nu oricum! Să facem o traversare…me-mo-ra-bi-lă! Rudia din Bacău cu Cristina din Moinești și Geo din Buhuși spre Straja din Hunedoara! Mai lipsea Cristi din Banat, cu vocea-i aurită gâjâită și cu imaginea-i tocită! (Ptiu, drace! Am scuipat în sân!) Totuși, ne-a bântuit ceva, trimis de ăl mic, negru și cu niște cornițe. Pe la Oituz, un câine sinucigaș a găsit de cuviință să se folosească de noi pentru a încheia socotelile cu cățeaua, pesemne. Coliziunea a fost inevitabilă, în spate s-a auzit ca în cinematografe când apare o fază tragică: un „Aaaaaaah!” prelung, urmat de comentarii pe text bine argumentate. În timp ce-mi căutam inima sărită din piept, aruncai o privire instinctuală în oglinda retrovizoare. Câinele alerga după noi, bănuiesc că încă viu. Probabil revoltat că nu i-a ieșit din prima, ar fi vrut să repete figura. Nu am avut timp să ne revenim. Căci la Brașov, cu atâția superbloggeri, nu a citit lumea articolele „Don’t text and drive”. Nici șoferul „Gip”-ului  care înainta tacticos pe culoarea verde a semaforului NOSTRU! Bum și trosc! Renault – ul rezistă! Bara scârțâie, numărul se șterge de praful acumulat. Din nou în spate același „aaaaaah!” prelung. O mișcare ingenioasă a șoferului ne salvează și de această dată de un dezastru. Tragem responsabilul pe dreapta, însă ‘mnealui era nedumerit: „Ce s-a întâmplat? M-ați lovit? Unde? Da’ de unde ați apărut?” Din neant, neicusorule, fi-ți-ar „Gip”-ul de râs să-ți fie!

Sărim peste detalii minore, cum ar fi că la ștergătoare de parbriz noi, ar trebui și ceva lichid ca să șteargă ceva. Mai cu o batistă, mai cu apa potabilă, mai cu mâneca…ne-am strecurat printre serpentine. Am constatat că în țara noastră, fie se fură indicatoarele, fie nu sunt din capul locului. Nici măcar în limba maghiară, nicăieri pe unde am umblat. Așa că ne-am aflat în plină ceață și la propriu și la figurat. Știam pe unde suntem, nu aveam nici cea mai vagă idee unde trebuie să ieșim. O oprire la o stație de benzină a fost o binecuvântare. Oasele trosneau, șalele ne dureau, vezicile (pardon!) plesneau! Benzinăria goală. Pentru că toată lumea era adunată la toaletă. Și nu, nu exagerez cu nimic. Toaleta pentru dame bune era plină. Două domnișoare (am constatat că erau două când au ieșit) stăteau de mai bine de 10 minute înăuntru. Și aici pun lacăt imaginației mele bolnave pentru a evita oripilarea publicului rătăcit pe aici.  Nu s-a putut intra după dânsele, de aceea, am abuzat de bunăvoința unicului domn și am intrat alături unde se putea, practic!

Drumul spre Gala SuperBlog a fost un prilej de lărgire a orizontului cultural. Aș putea propune un concurs cu răspunsuri la întrebarea: Cum se numesc locuitorii din Baru, Crivadia sau Pui? Fără variante ajutătoare, desigur.

Și iată-ne la Straja! Vila Alpin arhi-locuită. Nimeni cunoscut. Covor roșu, pesemne că nu au avut (doar unul de gheață, special pentru minunat.(e)u(l) Emil). La foc automat au avut loc preschimbări de haine și fețe ca să fim prezentabili la Gală.

Iată concurenții, iată antrenorii jurații, iată plicul, hopa clasamentul

Nu am mai râs de multișor atât! Daniel-san a fost Natural ca Aloe Vera, Emil a fost minunat, Agurița a fost…plină de brânză Delaco-cioasă – iar acest subtantiv atât de…comun, a devenit laitmotivul Galei SuperBlog 2014.

Am mâncat, am băut, am dansat, am urlat cântat, am mai mâncat puțin, am căzut spectaculos, am pozat, iar am râs, am furluat niște super-tort.

 

Am dat peste niște super-oameni extrem de…REALI și de iubitori de viață, dincolo de vălul online-ului: Claudia, Alina, Aniela, Pishky, Eugen, Cristina LinKu 😀 – câștigătoarea competiției. Mi-am dat seama că nu am greșit înscriindu-mă în concurs și că am câștigat mai mult decât premii. Am făcut poze cu minunata Nina Docea și cu sponsorul meu preferat 😀

Am vizitat locurile, pentru că nu se știe dacă mai ajungem prea curând în zonă:

 

Drumul înapoi a fost la fel de pitoresc. Cu Emil pe post de copilot și animator, nici nu se putea altfel! 🙂

Gala SuperBlog s-a încheiat. Motiv pentru noi să o luăm de la capăt cât de curând.

Mâinile mele au…Farmec

„Eu văd mai bine cu mâinile”. –  Gabriel Garcia Marquez

De mică am fost fascinată de mâini. 🙂 Cumva, regăseam în forma degetelor ceva din imaginea de ansamblu persoanei din fața mea și adesea mă trezeam fixând cu privirea mâinile în loc să-i privesc chipul. Pentru mine, mâinile au devenit cartea de vizită a persoanelor cu care mă întâlnesc. Nu trebuie neapărat să fie frumoase, ci interesante. Și, bineînțeles, îngrijite. Numai așa mâinile capătă un farmec aparte.

Cine nu și-ar dori o manichiură sănătoasă, frumoasă și rezistentă? Până și bărbații au început să fie mai atenți la felul în care își îngrijesc unghiile. Evident, în cazul femeilor lucrurile sunt puțin mai complicate. O manichiură înseamnă mai mult decât o culoare aplicată pe unghii, mai mult decât simpla îngrijire a mâinilor. O manichiură completează personalitatea unei femei. În timp ce unii o văd ca pe un moft, o dorință de a ieși în evidență prin extravaganță, o cochetărie, alții consideră că „it’s a must” pentru a arăta și a te simți impecabil acasă, la serviciu la o petrecere sau în orice împrejurare.

Spuneam că am descoperit farmecul produselor cosmetice românești studentă fiind, chiar în orașul „vinovat” de existența lor, Clujul. Și asta pentru că mi-au câștigat încrederea de când le-am folosit prima dată. Lacurile Farmec au făcut mereu parte din gentuța magică destinată cosmeticelor. Și încă le-am rămas fidelă!

20141127_200304[1]

E drept că multă vreme am preferat lacurile sau nuanțele discrete. Naturalul mi s-a potrivit cel mai bine întotdeauna. Finețe, simplitate și bun gust.

Apoi am făcut o pasiune pentru „french”. Combinații de culori, fără a păstra neapărat simetrii. Am găsit în acest tip de manichiură expresia supremă a eleganței, în orice situație.

20131230_234633

De la o vreme, însă, mi s-a năzărit că manichiura mea ar putea fi mai îndrăzneață. Pur și simplu am vrut să experimentez. Culori extravagante și îndrăznețe. Cu ceva vreme în urmă nu m-aș fi gândit că aș putea schimba clasicul lac sau nuanțele naturale pentru ceva considerat neconvențional. Dar, până la urmă, de ce nu? Așa că gândul s-a „asortat” cu ideea noilor lacuri Farmec Collection 2014:

F3-grup_2661_2667

În fond, nu există standarde conform cărora să-ți alegi un tip de manichiură sau altul. Fie ți-ai fixat un stil al tău, care te reprezintă, poate ușor clasic, dar care să te prindă bine oricând, fie ești deschisă la nou și te aliniezi trend-ului. Uite că eu am decis să merg pe a doua variantă.

Și am ales să experimentez albastrul! Nu am avut un motiv anume, pur și simplu m-a încântat ideea de a fi altfel. Apoi am citit că specialiștii – nici nu am știut că există specialiști în așa ceva! – atribuie această culoare în nuanțele ei diferite, femeilor care vor să se afirme, să iasă în evidență „fără să le fie teamă că o vor da în bară”. Mi-a plăcut partea asta! 😉 E ca și cum întărește atuurile feminine, astfel încât să te simți cu adevărat „regină”!

 Apoi am decis să mă asortez cu evenimentele specifice anotimpului hibernal! „-Hei! Santa’s Here!” 🙂 Nimic mai potrivit decât o nuanță de bordeaux. Adică nuanța unei femei sofisticate. Ar merge bine cu o rochie de seară și un vin bun! 😀

Multă vreme am asociat lacul de unghii negru cu anumite categorii de persoane. Firi închise, rebele, nonconformiste, care ar purta o manichiură cu tente intenționat neîngrijite tocmai pentru a sublinia că refuză orice respectare a normelor sau a standardelor. Apoi mi-am dat seama că astea nu sunt decât prejudecăți. Până la urmă, este doar un semn al unei femei îndrăznețe care dorește să iasă în evidență în sensul de a deveni unică, cu o apetență pentru modă și preocupare pentru propriul stil. Astfel că am decis să „enjoy my dark side”.

Da, îmi place să am unghiile frumoase, îngrijite. Pentru că până la urmă sunt un alt aspect care mă reprezintă așa cum sunt: veselă și încrezătoare, îndrăzneață și plină de viață și, mai ales, veșnic tânără! :mrgreen:

Nu există secrete pentru o manichiură de invidiat. Sunt doar câteva reguli simple, universal valabile și cunoscute:

  • bunul simț
  • respectarea trăsăturilor propriei personalități
  • grija permanentă pentru frumos, unic și reprezentativ.

Alege ceea ce te reprezintă și te face să te simți confortabil în pielea ta!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Postarea ridică în slăvi lacul farmecat, pentru penultima probă a SuperBlogului 2014.

farmec2-300x300

Imaginile sunt preluate de pe https://www.facebook.com/andicolouryourlife?ref=stream&hc_location=timeline, de pe site-ul Farmec și din arhiva personală (mâinile îmi aparțin în totalitate! 😀 )

Cineva te așteaptă acasă: Text OR drive!

Draga mea dragă, 

Nu sunt decât câteva ore de când m-am desprins cu greu din brațele tale. Mi-aș fi dorit să existe veșnicia clipei și să nu trebuiască niciodată să plec. Mi-aș fi dorit să păstrez în nări urma parfumului tău până când o „dată viitoare” ne va aduce din nou împreună. Asta am sperat mereu, nu? Să nu fie ultima dată. Să visăm frumos numai cu gândul că tot ce visăm poate deveni, la un moment dat, realitatea noastră. 

Șoseaua e umedă. Am gonit cu disperarea revoltatului care a fost smuls de lângă ceea ce îi era drag, de către instanțe superioare și de necontrolat pe care noi le-am confundat cu simțul datoriei, când alții le-ar fi spus lașitate. Dar noi singuri știm că ne-am născut în contexte potrivnice poveștii noastre și că nu trebuie decât să așteptăm ca momentul nostru să se ivească la un alt răsărit de soare. Dar te-am ascultat. Viteza era legală. Și nu mi-am pus în pericol viața pentru că îmi amintesc cât de viu m-ai rugat să am grijă de mine ca și cum te-aș veghea pe tine. Știu cum tremuri de fiecare dată când urc la volan, cum aștepți un semn la fiecare popas sau mesajul eliberator: „am ajuns cu bine”. Te-am ascultat, draga mea, dragă, pentru că nu am vrut să bată ceasul al doisprezecelea, iar eu să nu apar la următoarea întâlnire a noastră, atât de mult așteptată. Drumul e al naibii de lung și asta m-a plictisit teribil mereu, iar dorul de tine…ei bine, dorul îmi sfârtecă vintrele, ca și cum o parte vitală din mine mi-a fost smulsă… Dar de data asta te-am ascultat și am lăsat telefonul deoparte. Ba chiar l-am pus bine în buzunarul borsetei pe scaunul din spate de unde nu îl voi scoate decât la prima oprire. Am ascultat melodia noastră preferată, în schimb, cele multe ore în șir cât am condus către dincolo. 

Șoseaua e umedă. E ciudat cum pot să o simt cu obrazul… Și mă simt inert…fără vlagă…Aș fi vrut să pot da afurisitul ăsta de ceas înapoi… Să mai fi rămas lipit de tine o secundă, poate două. Așa, poate mi-aș fi rescris destinul. O secundă…poate două…atât. Și nu aș mai fi ieșit în calea unui nebun ai cărui ochi au fost ademeniți de mirajul tehnologiei moderne. O secundă, poate două și aș fi ajuns în intersecția aceea mai târziu, când el și-ar fi terminat de scris mesajul scurt pe telefonul mobil, cu mâna dreaptă care ar fi trebuit să fie pe volan. Sau poate ar fi trecut deja de mult de punctul nostru de întâlnire.  Dar se pare că timpul..nu a avut răbdare cu mine astăzi…

Îți scriu, draga mea, să-ți spun că nu voi ajunge la întâlnirea noastră de data viitoare…Pentru că altcineva a ales astăzi pentru mine…

e714ef86a682713655a4f924536cb91e

Epilog:

Câte persoane nu așteaptă cu aceeași înfrigurare un sms care să liniștească: „am ajuns cu bine”? Și câte astfel de sms-uri nu au mai ajuns la destinatar, pentru că o clipă de neatenție a fost plătită prea scump?

Suntem mereu pe fugă. Până și mesajele le scriem „pe scurt” ca să câștigăm timp. Timp? Pentru ce? Pentru a goni spre moarte cu toată viteza înainte? Cât  timp câștigi scriind un sms în timp ce îți conduci mașina? Este atât de urgent încât să merite să-ți riști viața? A ta sau a altora? Zilnic au loc accidente rutiere datorate vitezei, neatenției, neadaptării la condițiile de trafic și folosirii telefonului mobil la volan. De ce să devii parte a unor statistici negative: numărul accidentelor, numărul deceselor…?

Crezi că ești experimentat? Că ție nu ți se poate întâmpla? Că deții controlul? Că nu e „mare lucru” sau că nu poate fi atât de periculos? În esență nu faci decât să te joci de-a Dumnezeu. Și astfel, decizi, fără să vrei, cine moare și când. textinganddriving_zps566602d8

Nu scrie mesaje pe telefonul mobil în timp ce conduci!

O spun oameni cu ani de experiență în condus. O spun companii puternice, precum Toyota, preocupate de siguranța rutieră și educarea tinerilor în vederea dezvoltării simțului responsabilității la volan.

Ți-o spun supraviețuitorii unor astfel de accidente sau familiile îndurerate. Ți-ar spune-o și morții, victime ale accidentelor de mașină provocate astfel, dacă ar putea trimite un semn de dincolo.

Nu face experimente cu viața ta sau cu viața altora! Nu-ți risca restul zilelor pentru câteva secunde. Respectă dreptul la viață al celorlalți, respectă-ți propria viață! Condu responsabil!images

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Această probă este un semnal de alarmă lansat și de Toyota: Don’t Text and Drive! pentru proba a 22-a a concursului SuperBlog.

logo_Toyota_mic-300x259

Imaginile sunt preluate de pe Google.

P.S.

Știu că vei citi asta la un moment dat. Trebuie să-ți amintești că mereu mi-a fost frică atunci când te-am știut la volan și că ți-am spus de zeci de ori să nu scrii mesaje în timp ce conduci! E un mesaj și către tine!

Super- promoter la super- brânză!

Un produs bun nu se vinde singur! Rețeta succesului include mai multe ingrediente, iar dacă unul e greșit inserat, se cheamă că ai pus brânza bună într-un splendid burduf de câine! Pentru a evita dezastrul, iată de ce ai nevoie:

  • – calitate maximă
  • – imagine perfectă cu impact
  • – promoter eficient.

Nu mai e un secret că brânza Delaco a câștigat premii de popularitate în oricare dintre formele ei.

Tot uitându-mă la filmulețele de promovare, mi s-a năzărit o justă întrebare:

A apucat vreodată cineva să deguste inconfundabilul cașcaval în fum de fag? Că promoterul șugubăț pare să pună mâna primul mereu pe cubulețele delicioase!

„Trebuie să fii fan brânză ca să înțelegi!” 

Eu vreau să înțeleg. Așa că m-am uitat mai atent studiindu-i profilul.

Promoterul nostru e un fel de Mitică al lui nea Iancu, în varianta modernă! Numele nu are a face, pentru că e suficient de cunoscut deja. „Îl întâlnim atât de des în prăvălii, pe stradă, pe jos”, cu precădere în supermarket. El este fanul par excellence al deliciosului aliment, „nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.” Ei bine, da! Acestea au fost, cu certitudine atuurile la angajare! La fel ca Mitică, el găsește „un cuvânt de spirit la moment” care îl face mereu carismatic și, implicit, câștigă încrederea și atrage atenția.

De pildă, întâlnește un amic:

– Cum ți-a mers la interviu?

N-am făcut nicio brânză!

– Păi ce s-o faci? Ia-o de-a gata de-aici!

Și-i întinde un cub de pe masa de prezentare, cu un zâmbet convingător

Altă dată:

– Luați de gustați, /nicicând n-o să regretați!

Mare brânză! Exclamă vreun client neîncrezător!

– Mare să fie la băiatul! Și-i întinde un cub dublu cu același zâmbet șarmant.

Cu un alt amic:

– Ei? Ai câștigat la loto?

Am câștigat o brânză, se încruntă venerabilul.

– Corect! strigă promoterul nostru și-i întinde cubul de cașcaval drept premiu de consolare.

Dacă persoana nu-i inspiră a fi un potențial client, îi găsește sigur o replică potrivită:

– Aș vrea să gust și eu o bucățică..

– Nu-ți dau, domnule, c-o mănânci!

Sau, dacă omul se uită neîncrezător la produsele de pe masa de prezentare:

– Ciobanul a făcut-o de oaie!

– ?!

– Brânza! Ia de aici și gustă și matale!

Dacă omul dă semne că vrea totuși să continue demersul și a gustat și gluma îl proclamă fără drept de apel:

logo_1207006_web

Ce am înțeles în cele din urmă? Că deși promoterul are o accentuată dependență de brânză și cașcaval Delaco, este cel mai potrivit mesager al calității. Jovial și pus mereu pe șotii, are succes nebun la copii și adulți, la bărbați și femei, la tineri și vârstnici. Pasionat de brânzeturi, nu știi niciodată ce mai pune la cale. Și nu m-ar mira dacă la un moment dat s-ar autoproclama fanul suprem și incontestabil al brânzei, cu emblema celebrului titan Atlas, adaptată în loc de slogan:

10814354_809513349089865_1298790509_n

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Proba a fost o cursă contra cronometru pentru a trece linia de finiș în grafic la concursul SuperBlog.

Mulțumiri stimatului Eugen pentru sprijin în realizarea ultimei imagini!

Inside out! Emoțiile și sentimentele între real și virtual

Suntem oameni. Suntem un amestec de emoții și sentimente pe care reușim mai mult sau mai puțin să le controlăm. Suntem indivizi cu particularități care ne fac unici și irepetabili. Dar mai suntem și ființe profund sociale. Ne este imposibil să trăim în afara unei comunități. Și dacă, prin absurd, am fi puși într-o asemenea situație, fie am dansa cu lupii, cu care am deveni frați de cruce, fie am începe a vorbi singuri. Nevoia de comunicare este ceea ce avem în comun, motivul pentru care aparținem unei comunitățifie ea reală – în care ne ducem existența fizică – sau una virtuală.

Zilele trecute am citit într-un articol despre măștile pe care le purtăm în lumea virtuală. De faptul că ne ascundem în spatele unui nickname și al unei parole sau chiar în spatele mai multor identități, pentru a „păcăli” pe cei cu care intrăm în contact, pentru a ne ascunde. Se spunea acolo că acest lucru înseamnă fățărnicie, pentru că „anonimatul este pentru mişei” și  „îţi dizolvă credibilitatea”¹. Evident, subiectul suportă nuanțări. Dar nu putem nega că odată cu nașterea sfântului Internet, lucrurile s-au schimbat esențial. Ne place sau nu, existența modernă este împărțită în două lumi: una reală și una virtuală și fiecare alege în care dintre acestea își petrece cea mai mare parte a timpului. Foarte puțini reușesc să păstreze un echilibru și să nu amestece aceste două lumi. Dar în oricare dintre ele, oamenii doresc să fie împreună cu alți oameni. Cu care să discute, cărora să le împărtășească, oameni care să-i aprecieze sau de la care să primească o informație sau un sfat. Așa s-au născut forumurile de discuții, platformele de socializare, grupurile virtuale. Dar de ce le-ai alege pe acestea, în detrimentul formelor corespondente din real? De ce ai alege, de exemplu, un grup suport online pentru alcoolici și nu ai merge la întâlnirile unei asociații? Să vedem:

  • poate ești o fire timidă și cu greu reușești să faci față contactului vizual cu alți oameni
  • poate simți că poți intra și ieși fără să dai socoteală nimănui
  • poate nu vrei să știe și alții de problemele tale; consideri că ești la adăpost așa
  • poate timpul și alte motive nu-ți permit să te deplasezi
  • poate aspectul financiar este esențial

…și câți de alți „poate”.

De ce ți-ai crea un cont pe o platformă de socializare?

  • pentru că poți avea la îndemână cunoscuți cu care să poți comunica mai ușor în funcție de situații (colegi pe care nu i-ai văzut de multă vreme, prieteni plecați peste mări și țări, parteneri de muncă într-o conferință importantă etc.)
  • pentru că poți găsi oameni cu interese comune
  • pentru că-ți poți promova o afacere
  • pentru că își poți face prieteni etc.

Sigur că fiecare își găsește propriile motive, care pot varia.

Ce m-a învățat experiența personală în lumea comunităților virtuale? Că aparține, în esență, tot realității noastre imediate, având în plus unele avantaje. Am făcut cursuri online, am cunoscut oameni cu calități extraordinare, am comunicat cu persoane de la alt capăt al lumii, am descifrat lumea blogosferei, am învățat mai multe despre alții și despre mine. În egală măsură, am găsit răutate, invidie, fățărnicie, dar și căldură, prieteni și oameni dispuși să ajute, dintr-un instinct de umanitate, fără să le pese cine ești de fapt. Problema se pune: unde anume tragem linie? Cum evităm să confundăm lucrurile? Cum evităm să rămânem blocați în spatele monitoarelor, de unde să primim accesul printr-o mișcare de mouse? Cum să transferăm tot ce e bun și frumos, în lumea în care ființăm fizic? Ar fi păcat să limitezi o relație – de orice natură – cu un om drag, la accesul la internet!

În acest sens, soluția este să rămânem oameni, nu măști, nu chipuri într-un avatar sau o fotografie de profil. Să schimbăm răceala device-urilor de ultimă generație, cu căldura unei strângeri de mână sau a unei îmbrățișări. Să schimbăm ideile în fapte și acțiuni, să devenim, din membri ai unor comunități virtuale, prieteni, să comunicăm și dincolo de cuvinte, prin privire, prin gesturi. Să scoatem la iveală ce este mai bun din noi, să ne întoarcem la emoțiile noastre de bază, aducând inside-ul profund al gândurilor și sentimentelor noastre, out, către ceilalți. Astfel, putem fi mai ușor înțeleși și putem trăi armonios cu adevărat într-o comunitate!

123

De fiecare dată când am avut ocazia să cunosc oameni de dincolo de sticlă, am avut o ușoară strângere de inimă. Dacă impresia inițială a fost greșită de o parte sau de alta? Dacă se strecoară vreo urmă de dezamăgire? Dar am constatat că omul „în carne și oase” era același cu cel pe care l-am cunoscut virtual. Iar întâlnirea nu a făcut decât să pecetluaiscă o relație de prietenie care încă durează, în ciuda sutelor de kilometri distanță.

Suntem oameni cu sentimente și emoții…Let your inside out, but also the outside in! Asta înseamnă, până la urmă, comunicare într-o comunitate!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Postarea este o provocare pentru proba numărul 18 din competiția SuperBlog 2014, sponsorizată de Komunomo, o nouă platformă de socializare atipică.

¹Pentru că discuția se îndepărta de subiect, am ales să las aici trimiterea la articolul citat: http://cudi.ro/2014/10/29/despre-pseudo-identitatile-online/.

Fiat optima faba arabica ad Phillips Espressorum!* (sic!)

La noi în familie s-a băut tot timpul cafea. La ibric, aromată și cu chef de vorbă.

192528952789644579_g9ioxnbx_c1

 

Se adunau vecinele la o bârfă și o„cafeluță”:

Vai, ai auzit de S.? A rămas gravidă și cică nici n-a știut!

Ei n-a știut? Dar când s-a…dus la ăla a știut?

Temele de discuție erau clasice: ce mai gătim astăzi, ce a mai făcut unul sau altul, mai un joc de cărți, mai un ghicit în cafea. Da! Asta mi s-a părut fascinant! Mai ales că, peste ani am constatat că îmi iese de minune ghicitul! Și în stele, dacă îmi pun mintea.

Noi nu aveam voie la bucătărie. Era șezătoare doar pentru oamenii mari. Dar stăteam după ușă și trăgeam cu urechea. Am rămas de atunci cu nostalgia mirosului plăcut și îmbietor de cafea…Și îl savurez și acum de câte ori am ocazia.

Cu un singur lucru nu am reușit să mă împac de-a lungul timpului: cu gustul. Da, știu, intru în categoria „ciudățenii”:

– Cum? Tu nu ai băut niciodată cafea???

Ei, nu! Firește că am…băut! În facultate. Sesiune obositoare, examene, somnolență profundă. Coafura rezistă, dar corpul nu. Așa că mă trezeam dimineața cu fruntea lipită de cursuri, meditând aprioric întru slava Cerului, unica șansă de a mă mai salva de la duel restanțe.

Vară-mea, drăguță și foarte dornică de ajutor, mă îmbia când se prevedea câte noapte albă:

Uite, îți fac o cafeluță ca să reziști!

Și făcea biata de ea:

  • cafea cu lapte
  • cafea cu zahăr
  • cafea cu și mai mult zahăr
  • cafea cu ceai

Tentative eșuate! Papilele mele gustative nu se împăcau și pace! Și pentru că tinerețe fără bătrânețe nu s-a gândit să-mi ofere într-o ceașcă, mi-a preparat o licoare, un simulacru de cafea, conținând 20% diverse. Am băut. De rușine, de milă pentru strădaniile vară-mii care dorea numaidecât să mă ajute să intru în rând cu lumea. Nu mai știu dacă a fost bună au ba, știu doar că am dormit așa de bine dupăăăăăăăăăă…

Facultatea s-a terminat și m-am întors acasă. Mama, băutoare de cafea ca de apă. Și când își dorea și ea un moment de relaxare, zicea mieros:

– Fă și tu, Rudia mamă, o cafeluță.

Zis și făcut. De fapt, doar zis. Cu făcutul…mai greu. Mi-a zis de o mie de ori rețeta ei magică: câte lingurițe de cafea, la câtă apă. Și câte ibrice… Pesemne, erau urme ale senilizării încă de atunci. Îmi ieșea, de cele mai multe ori, dar pentru că repetam în gând să nu uit ce și cât să pun.

Pe baza mea, s-a lăsat familia proaspăt întemeiată de băut cafea. Uitam mereu să cumpăr, nu reușeam niciodată să fac, plus că motivația mea extrinsecă și intrinsecă era nulă.

Apoi veneau prietenii… „Faci și tu o cafea?”

Cum să nu? Iaca: aici e ibricul, aici e cafeaua rămasă de anul trecut când ați fost ultima dată la mine, apa e la robinet. Pune de-ți fă! Pardon: simte-te ca acasă! Așa că li s-a făcut lehamite. O beau acasă la ei.

Așadar, sunt irecuperabilă! Practic, ar fi nevoie de un expresor de cafea de la magazinul MarketOnline.roca să nu mai fie nevoie de discuții inutile de genul cine face cafeaua azi…câte lingurițe să pun…câte căni, pentru câte persoane…

monline_1

Să reducem totul la regula de trei pași simpli:

  1. se desface punga de cafea
  2. se toarnă …să zicem…într-un expresor philips profesional 😀 hd832799-rtp-global-001
  3. se apasă pe un buton. 

 

 

 

 

 

 

Și în timp ce picură în ceșcuță, îți pregătești detaliile pentru restul tabieturilor. Aș avea o mamă fericită și relaxată și niște prieteni mai zâmbitori decât ultima dată când au fost la mine. M-aș simți, zău, o învingătoare! Aș sta așa într-un jilț și aș rosti imperativ: „Veniți de vă beți cafeaua! La Rudia!” Și cine știe dacă nu m-aș apuca și eu de băut.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare NU dăunează grav sănătății, dar se înscrie în concursul SuperBlog 2014, la proba cu numărul 17.

Prima imagine este preluată de aici: https://oncadana.wordpress.com/2012/01/07/imagini-si-cuvinte-15/

Celelalte imagini sunt de pe site-ul Marketonline.ro

Titlul este o…adaptare: „Să fie cea mai bună cafea într-un Expresor Philips!”

Gerovital H3 Derma + face farmece!

Eram studentă în anul doi, la Cluj.

Pe strada București, lângă „blocul Spray, mi-a indicat adresa gazda unde urma să locuiesc. Mi s-a părut interesant să ai pe stradă un bloc în formă de spray! Mai târziu am aflat că e un simbol al orașului și că reprezintă, de fapt, o emblemă a companiei Farmec.

Bugetul studentului este limitat. Dar „a girl needs to do what a girl needs to do”¹. Adică să aibă grijă de felul în care arată, mai ales că facultatea ne pregătea pentru a deveni oameni într-o permanentă relație cu alți oameni. Prin urmare, imaginea este un lucru esențial pe care trebuie să-l ai în vedere!

Acestea au fost două circumstanțe care mi-au făcut cunoștință pe vremea aceea cu produsele cosmetice de la Farmec.

Mi s-a terminat crema de față, spunea prietena mea. Vii cu mine până la Farmec să-mi cumpăr una nouă? Și am mers. Îmi plăcea textura cremelor de față sau a laptelui demachiat. Și parfumul. Discret. A prospețime. De aceea, abia așteptam să iau bursa ca să trag o fugă până la Central, să-mi refac stocul de cosmeticale. Nu știu cum se întâmpla ca exact înainte de vreun eveniment important – un seminar, o întâlnire cu colegii, balul de absolvire – să se ivească din senin, câte o problemă cu tenul. Ba era deshidratat, ba plin de iritații de la vreme rece și uscată, ba revenea acneea. Și pentru că mă săturasem de ținut feliile de castraveți pe frunte sau de încercările disperate de a ascunde imperfecțiunile extrem de vizibile, am încercat cu Farmec, după sfaturile primite. Și-ntocmai ca în basmele populare, cremele făceau minuni! Erau…„farmecate”!

Timpul trece, indiferent cât de mult ne-am strădui să-l ținem în loc. Iar noi credem sau sperăm că există tinerețea veșnică. Asta până la primul rid care se ivește într-un colț al zâmbetului. Și ai face orice să poți opri un proces ireversibil, măcar pentru un timp. Clujul a devenit amintire. Blocul Spray l-am revăzut întâmplător într-un reportaj recent. Ceea ce nu s-a schimbat, însă, este încrederea pe care am acordat-o acestor produse românești ale unui brand renumit. Între timp, am descoperit Gerovital H3 Derma +, prima linie de produse dermatocosmetice adaptate diferitelor tipuri de ten sau de păr. Ca să fiu sinceră, nu am căutat niciodată să înțeleg toată terminologia de pe ambalaj. Mi-era suficient mesajul care mă interesa: cu ce mă ajută pe mine?

  • Hidratează și regenerează!
  • Remodelează și redă fermitatea!
  • Reglează cantitatea de sebum și calmează!

S-a bifat! Merge în coșul de cumpărături!

descărcare

Și tot scotocind după noutăți prin pagina lor de Facebook , am descoperit că poți să faci photoshop natural de tot, fără aplicații speciale, doar cu aplicări repetate. Blurezi puțin ridurile și anulează din imperfecțiuni. Cine nu ar vrea să recâștige suplețea și fermitatea tenului printr-o metodă simplă și necostisitoare? Se numește evoluție! Așa că, pentru mine, prima gamă anti-age din lume este sinonimă ideea de îngrijire la superlativ, pentru că mă face să mă simt confortabil în pielea mea.

Prin urmare, decretez: Gerovital, Doctor în Frumusețe!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare dă farmec competiției SuperBlog 2014! 😈

¹O fată trebuie să facă…ceea ce fac fetele… 😉 Iaca și tautologia!

Cu Yaris, o imagine valorează cât o mie de puncte și o excursie în Franța

„Veni, vidi, vici!” – Cezar

 Sau ca să forțăm puțin nota: „Am venit, am văzut, am câștigat!”

Nu e acesta un vis al multora dintre noi? Să câștigăm? Nu de aceea acceptăm provocări? Nu tânjim după sentimentul acela dulce al unei reușite care să ne facă inima să tresalte a bucurie fără margini?

Concursurile cele mai bune sunt cele care îndeplinesc trei condiții:

  1. provoacă
  2. te invită la competiție
  3. oferă un câștig incitant

Așadar, îți plac concursurile? Ești fan Toyota? Înseamnă că ești deja calificat pentru cel mai nou și incitant concurs:„Yaris în orașul tău!”. Urmezi câțiva pași simpli și îți va fi mult mai ușor decât i-a fost lui Cezar să exclame:

„Am venit…”

Unde? La showroom-urile  Toyota din București și orașele mari din țară: Bacău, Baia Mare, Bistrița, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Focșani, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Suceava, Timișoara, Tg. Mureș.

Când? 13 octombrie – 10 noiembrie

Cine? Oricine vrea să descopere senzația pe care ți-o dau câteva clipe la volanul unei Toyota Yaris. Toți iubitorii de mașini și de călătorii. Cei cărora le plac provocările. Șoferii cu spirit liber și simț artistic.

De ce? Să testezi pe pielea ta cu mâna pe volan noul Yaris și apoi să devii mesagerul Toyota în orașul tău.

„Am văzut…”

Yaris2-250x250

 Și după ce ai admirat noul model Toyota Yaris 2014, ia-l la o plimbare prin orașul tău și vezi cu alți ochi lumea! Cu siguranță ai o clădire preferată sau un loc al tău unde te retragi adesea alături de cineva drag. De ce să nu faci asta la volanul inconfundabilei Yaris? Și de ce să nu-i lași apoi și pe alții să vadă lumea prin ochii tăi? Fă o fotografie sau un film care să pună în lumină protagonistul showroom-ului și înscrie-le pe toyotamea.ro în concursul: „Yaris în orașul tău”! Rezultatul actului tău artistic tău va primi puncte:

  •  5 puncte pentru minim o poză;
  • alte 10 puncte pentru minim un film;
  • 1 punct pentru cel puțin o invitație pe mail către un prieten;
  • 5 puncte pentru fiecare prieten invitat care devine participant în competiție.

„Am câștigat!”

Fiecare participant este un câștigător! Turul orașului la volanul mașinii preferate este pentru mulți un vis devenit realitate! Va fi o experiență unică prin care vei înțelege sloganul “Genial în oraș, fericit oriunde!”. Dar pentru că îți plac provocările, nu te vei mulțumi cu atât! Vei găsi cea mai sugestivă imagine și vei crea cel mai impresionant film pentru că îți dorești premiul cel mare: o călătorie unică, Behind the Scenes, all-inclusive (transport, cazare, masă) de un weekend, la fabrica Yaris din Valenciennes din Franța. Va fi ca o aventură în urma căreia vei avea ocazia să vezi cu ochii tăi unde și cum se întâmplă totul.

Ai două șanse de câștig:

· prin tragere la sorți – dacă ai minimum 6 puncte;
· prin votul juriului – dacă ai cel mai original video.

Așadar, ai venit? Ai văzut? Te-ai înscris? Sigur ai câștigat deja!

yaris………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest articol a fost scris pentru proba a 10-a din competiția SuperBlog 2014.

Să stăm de strajă! Sau Leac împotriva plictiselii!

Nu știu, monșer; dar sunt plictisit ca un cățel pe care stăpânul l-a uitat încuiat în casă… Îmi vine să urlu de urât… Ai treabă?
– Deloc.
– Unde mănânci astă-seară?
– Indiferent.
– Vrei să mâncăm împreună?
– Mai ales.
– Unde, zici?
– Unde poftești.

 (I.L.Caragiale – Repausul dominical)

Plictiseală mare, monșer! Se pare că plictiseala este într-adevăr un trend! Aud copii care, lăsați fără obiectul magic al distracției moderne (tabletă, Iphone, smartphone), își urlă cu disperare plictiseala în urechile părinților depășiți de situație sau prea adânciți în ale lor. Soluția? Aer curat, domnule! Să iasă, să zburde, să țipe cât îi țin plămânii, să râdă, să se distreze. Dar cineva trebuie să-i învețe să facă asta! Cineva care înțelege ce înseamnă copilăria, ce presupune verbul „a te distra” în viziunea lor. De ce au nevoie copiii ăștia…moderni ca să simtă că viața este frumoasă și dincolo de „gadgeturile” care le umplu timpul și golurile nebănuite din viața lor? O ieșire! Specială! Unică!

VilaAlpin-e1378830042166

Poate fi cu familia. Cazare și masă în condiții care te conving că acolo sunt oameni serioși cărora le pasă de afacerea lor și de feedback-ul clienților. Plus minunatul parc de aventura Strajape care copii îl vor adora! Condiții maxime de siguranță și distracție, nu numai pentru ei, ci și pentru părinți. Experiențe de neuitat tuturor, indiferent de vârstă și tarife mai mult decât acceptabile: copii – 10 lei, adulți – 15 lei, grupuri – 5 lei/persoană, indiferent de vârstă. Faci o ecuație simplă în care nu există necunoscute:

 un sejur la Straja = aventură + distracție + siguranță + confort

Varianta a doua presupune o experiență de vis într-o tabără de vară. Copiii își dezvoltă abilități, își fac prieteni, învață să fie independenți, se descoperă pe ei înșiși. Același parc de aventură va fi locul încercărilor și al depășirii propriilor limite. O vacanță la Straja și cu siguranță vor uita de vechile preocupări și se vor vindeca de plictiseală!

Boala asta se transferă și la vârste mai înaintate! Un copil plictisit nu se va dezvolta niciodată suficient de armonios încât să devină un tânăr ambițios și dornic să schimbe ceea ce nu-i place la viața lui. Sunt oameni plictisiți de monotonia locului lor de muncă. Le lipsește inițiativa și totul pare că se învârte în „asortare” cu ceasul din birou care greu își mai mișcă acele! Comunicarea cu ceilalți se rezumă la salutul de dimineață și la gratulările de complezență, eventual mici discuții seci legate de vreun proiect comun. Trebuie să-i fie greu unui lider de grup să lucreze astfel! Așa că poate ar trebui schimbat ceva! Într-un mediu nou, unde să dezvolte relații, să rezolve probleme de comunicare și, de ce nu, să se descopere pe sine, altfel decât se știa. Învățare și distracție – nu sună, oare, atractiv? Tabloul se completează la cerere cu rafting, tiroliană, escaladă, paint ball, activitati speo. Pleci cu un grup și te întorci cu o echipă de oameni mai motivați. O rețetă eficientă pentru un team building la Straja

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Articolul participă la concursul SuperBlog 2014.

X-clusive X-citement în Mașina timpurilor

Trebuia cu orice preț să-și schimbe mașina. ACUM! Amânase de prea multă vreme, găsind mereu scuze și alegând prost prioritățile. Avea un plan și nu putea să dea greș. Timpul lor împreună era limitat și, prin urmare, trebuia să fie de calitate. Dar voia să o surprindă, ca de fiecare dată, astfel că nu-i spuse unde pleacă.

De îndată ce urcă în noul Aygo îl cuprinse un sentiment de liniște: ei îi va plăcea la nebunie! Știa că nu e pasionată de mașini neapărat și că pentru ea o mașină este strict funcțională. Dar mai știa că mașina ASTA îi va plăcea. De la design-ul îndrăzneț și bine conturat, la confortul pe care i-l ofereau toate opțiunile alese special ca să o facă să uite de boală și să se bucure de evadarea-surpriză. Era mașina care îl va ajuta să-și pună, în sfârșit, planurile în mișcare!

aygo-300x300

Își conectă smartphone-ul la sistemul multimedia x-touch și porni melodia lor preferată în timp ce se lăsă ușor pe spate. Asculta la maxim cu ochii închiși:

Se imagina la 18 ani, când și-ar fi dorit o mașină Toyota. Ce vârstă! Ce experiențe! Câte planuri!

Ar fi vrut să fie din nou tânărul acela! Poate mai îndrăzneț și cu puțin mai mult noroc. Și să fi primit cadou Aygo-ul negru în care se găsea acum, reconstituind-și din frânturi de memorie, tinerețea. Să se întoarcă în timp și să o aibă alături, pe scaunul din dreapta. Și-o imagina aruncându-și grăbită rucsacul pe bancheta din spate și apoi așezându-se confortabil lângă el, cu ochelarii de soare la ochi. Și-ar întinde copilărește tălpile goale pe bordul mașinii, și-ar potrivi ochelarii în oglindă și i-ar atinge mâna șoptindu-i cu zâmbetul acela ștrengăresc: „Let’s Go Fun Ourselves!

Mașina ar zbura ca gândurile lor sălbatice! Ar tăia timpul și ar comprima distanțele, iar viața lor împreună nu ar fi decât un drum nesfârșit la capătul căruia ar putea muri râzând de fericire. Ar goni pe drumuri de munte, lăsând în urmă prăpăstii flămânde și verdele crud al ierbii. Ar căuta drumuri neumblate și ar vedea nevăzute. Ar dormi îmbrățișați pentru doar câteva ore, cât să-și revină și să o ia de la capăt. Ar fi ca o cursă contra cronometru: ei doi în mașina lor și restul lumii! În timp ce singura limită ar fi impusă doar de imaginația lor.

Ei nu mai au de mult 18 ani, dar visul nebunesc a rămas! Iar el își deschise ochii și zâmbi mulțumit: îi va oferi un an de neuitat! Îi va arăta lumea în mașina lor nouă și-i va îndeplini dorințele. Va fi ca o invitație la distracție!

Își puse centura, își potrivi oglinzile și băgă cheia în contact. Încă îngâna melodia lor preferată.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Și reprezintă episodul al VIII-lea din tentativa de roman, de data aceasta NE-utopic.

Secretul. Sau cum să-ți găsești Farmec(ul)

Era o întâlnire de afaceri. Evident, pentru Adam aceasta era o nouă șansă de a o vedea, de a o auzi vorbind și de a-i observa sprâncenele încruntându-se de fiecare dată când nu-i convenea ceva. Noul produs trebuia promovat și nu cunoștea pe nimeni mai potrivit pentru asta în afară de Dl. Mogdan. Altfel, îi era indiferentă prezența lui acolo, de aceea, adesea uita că sunt trei la masă, mai ales că Dl. Agent-de-Vânzări era mereu cu nasul în hârtii, mormăind câte ceva în timp ce mima absența.

Asta e strategia pe care o propun, spuse Adam, iar discuția a luat o direcție profesională, trădată doar de strălucirea din privirea lui la orice gest sau vorbă a ei. Dl. Mogdan îi privea pe furiș, pe sub ochelarii grosolani cu dioptrii imposibile. Îl ura pe Adam! Dar cu tot atâta înverșunare stătea lipit de el din două motive: era sursa afacerilor lui profitabile și voia să-i cunoască fiecare pas și să-l copieze în detaliu pentru ca într-o bună zi să-i ia locul. La companie și în viața lui Scarlet. De aceea, îi analiza gesturile, îi înregistra vorbele, îi inventaria toate ideile. Devenise vânător și singurul scop în viața lui era să-și ia trofeul! Nu făcea gesturi pripite, culegea informații și se pregătea pentru momentul oportun, pe care nu-l grăbea tocmai pentru că-l voia perfect!

În jungla urbană, instinctul de vânător e esențial!” își spunea. Și mai știa că un vânător priceput nu trebuie să alerge după vânat, ci trebuie să lase vânatul să se apropie. Treptat. Cu pricepere. Și cu infinită răbdare! Cu compania era mai greu deocamdată. Adam era prea departe de el și nu-i putea analiza toate mișcările privindu-l de după umăr. Dar trebuia să o facă pe EA să-l dorească. Ea era căprioara mult râvnită. Frumoasă și zveltă, cu trăsături fine și ochi negri. Solitară, fragilă, deși nu o arăta niciodată, femeia aparent rece și fără sentimente pe care nu o iubea, dar lângă care ar fi dat mereu bine. Iar el era un comis-voiajor foarte priceput, tocmai pe el însuși să nu se poată „oferi” în ambalajul cel mai potrivit și mai atrăgător?

În timp ce discuția devenise aprinsă cu privire la strategiile de marketing, Dl. Mogdan îl analiza pe Adam, notându-și în carnețelul lui jerpelit tot ce credea că-i poate fi de folos. Părul îi era mereu îngrijit, strălucitor și fără niciun defect. Unghiile – curate. Cămașa – impecabilă, costumul – la dungă. Și mereu mirosea bine. A prospețime. Toate acestea îi dădeau un aer masculin și cu cât Dl. Mogdan înțelegea mai mult asta, cu atât devenea mai înverșunat împotriva lui.

Nu! Adam nu o va avea niciodată pe Scarlet!”

Se autoinvitase în camera lui de hotel într-o seară. Să discute niște afaceri importante care nu suportau amânare. De fapt, murea de curiozitate să-i violeze intimitatea! Se scuză umil și dispăru la baie, unde începu să scotocească prin dulapuri.

 „Gerovital H3 Men”, silabisi în lumina obscură. „Asta trebuie să fie”!

Peste trei zile își primi coletul de la Farmec: un set complet cu șampon, gel de păr, gel de duș, antiperspirant, spumă și balsam după ras. Primul pas fusese făcut.

Print

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare este inspirată din episoade reale și participă la prima probă a concursului Super Blog 2014, sponsorizată de Farmec.

farmec2-300x300

Dl. Mogdan – Oportunistul fără scrupule

Lumea modernă e croită după tipare arhaice. Fără să vrem ne regăsim în tipologii, ca niște setări prestabilite pe care vreo forță divină le-a ales pentru fiecare individ aparținând speciei umane. Toate timpurile au cunoscut un Uriah Heep. În forme poate ușor modificate, oportunistul și-a croit drum prin viață dând din coate, urcând pe spinările altora, săpând gropi, mințind, zâmbind fals. Umil și fățarnic, a câștigat, odată cu poziția socială sau acumulările materiale, și ura celorlalți, care l-au găsit respingător, atât fizic cât și ca prezență. În era romanului utopic, Uriah Heep s-a întrupat în domnul Mogdan¹.

uriah heep

(Sursa foto)

 Dl. Mogdan este comis-voiajor și această îndeletnicire i se potrivește ca o mănușă! De mic vindea diverse lucruri pe care le „găsea” și reușea să scoată întotdeauna cele mai bune prețuri. Copil sărac, și-a jurat că va ieși din groapa datoriilor, chiar de ar fi fost nevoie să-și vândă mama, pe care oricum nu punea prea mare preț. Concepția dlui Mogdan despre viață este că e una singură și, prin urmare, nu trebuie să precupețească nimic! Și că el, la rândul lui, este unul singur, de aceea, nu crede în ideea de familie și nici măcar în prietenii. Singurele relații pe care și le face sunt conjuncturale, și le inițiază doar dacă el are ceva de câștigat.

Este persoana ideală pentru marii comercianți, la fel ca și pentru cei care vând nimicuri. Dl. Modgan cumpără ieftin și vinde scump, este mereu în căutare de afaceri profitabile, lingușește și minte fără nicio reținere, atâta vreme cât, la sfârșitul unei luni se poate închide în cămara lui să-și numere câștigul cu ochii strălucindu-i a satisfacție. Și atunci își freacă mâinile și râde hidos, râs ce pare, mai curând un horcăit grotesc.

Pe Scarlet o cunoaște din copilărie. I-ar fi plăcut ca ea să-l iubească, pentru că era încă de atunci o fată frumoasă și inteligentă. Dar tocmai această a doua calitate a ținut-o mereu departe de el. În orice caz, Scarlet ar fi fost un trofeu care i-ar fi completat imaginea de „bărbat de succes” pe care a vânat-o dintotdeauna. Pentru că Dl Mogdan nu cunoaște sentimente înălțătoare și nu ar fi fost niciodată capabil să o iubească. Drumurile li se intersectează adesea, mai ales pentru că el locuiește în același oraș. În preajma ei este excesiv de politicos, dar stângaci când vine vorba de a se purta galant, astfel că mereu pare exagerat orice gest de apropiere. Când a aflat că i-a murit soțul, Dl Mogdan și-a întors repede chipul sub pretextul că își caută niște hârtii, ca ea să nu îi citească satisfacția în privire. S-a hrănit multă vreme cu suferința altora, de ca și cum viața ar fi un concurs: cine reușește să fie cel mai fericit! Iar el consideră că avansează într-o ierarhie stabilită doar în mintea lui, pe baza lucrurilor știute, aflate întâmplător sau scormonite în legătură cu unii sau alții. Lipsa de umanitate și de compasiune pentru ceilalți îl fac să pară și mai urât decât în realitate.

Pe Adam îl urăște pentru că este un bărbat arătos și, mai ales, pentru că o iubește pe Scarlet! De aceea, îi va pune piedici ori de câte ori îl găsește în preajma ei sau ori de câte ori se ivește ocazia. Destinul îi pusese în legătură odată ce Adam promovase un produs al companiei sale, iar Dl. Mogdan reușise să-l vândă în timp record. Evident, în fața lui Adam, Dl. Mogdan are un comportament impecabil și manifestă respectul acela exagerat, fără, însă, a ridica privirea din pământ.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

¹Dl. Mogdan este un personaj reconstituit din povești adevărate, evident exagerate!

Scarlet – O piesă dintr-un puzzle dificil de rezolvat

„Alter ego-ul meu este pe scenă.
Însă nu este prea departe de adevăratul meu eu.
Nu este ca un personaj pe care l-am inventat ca să-l urc pe scenă.
Nu sunt eu, dar este o parte din mine”.

Nikka Costa

Scarlet este rolul perfect pentru Rudia, pe care ea însăși îl va juca natural, cu o plăcere aproape sadică. Este un fel de alter ego de care îi place să se folosească, în spatele căruia îi place să se ascundă. Este primul personaj dintr-un roman utopic care nu are niciun plan, nicio idee, ci se va scrie singur în funcție de anumite circumstanțe, fără pretenții, fără iluzii, fără ținte.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Scarlet își bea cafeaua lângă fereastră, ca de obicei. Era o oră nepotrivită pentru acest moft, dar nu-i păsa. Era momentul ei de liniște, când nimeni nu-i întina gândurile și nici nu-i putea viola intimitățile. Scarlet trece drept o femeie rece, care preferă să țină la distanță pe toată lumea decât să se nimerească vreo portiță deschisă ce ar putea să-i dezvăluie vulnerabilitatea! Adesea are accese de răutate care o transformă, pentru că vin dintr-o încercare de a se apăra de tot ce ce vine din afară cu potențial malefic pentru ea. Lumea este, în opinia ei, o sursă a nebuniei, a deșertăciunilor și suferinței. Nimic nu poate să fie bun, dacă vine din afară! Nu poate să iubească, dar acesta este un lucru autoimpus, de când o dezamăgise el, pentru că renunțase prea devreme la tot ce trebuia să fie viața lor împreună. De atunci, oricine îndrăznește să pretindă în fața ei că iubirea există, este săgetat mai întâi cu o privire disprețuitoare, apoi lovit cu biciul aspru al cuvintelor ei. Pentru că doar ideea unei astfel de declarații îi provoca repulsie pentru că era un semn de slăbiciune, o boală incurabilă și patetică.

Este posibil ca Scarlet să aibă vagi sentimente, reminiscențe ale unei ființe încă umane, dar și le reprimă cu atâta pricepere, încât nimeni nu ar putea ghici vreodată ce se ascunde în spatele acelei frumuseți aspre. Aerul de superioritate îi conferă aroganță și astfel, orice cale de comunicare este tăiată fără nicio ezitare.

Sorbind din cafeaua fierbinte, Scarlet se întoarce în timp, pe vremea când încerca să înțeleagă ce înseamnă numele ei. Nu putea să creadă că  fost ales la întâmplare. Dacă nu a fost o acțiune conștientă a unuia dintre părinți, cu siguranță este o urmare a unui plan universal. Citise atunci într-un dicționar că Scarlet înseamnăa bright shade or red, most associated with courage, force, passion, heat, and joy”. Da! I se potrivea ca o mănușă descrierea asta! În plus, îi plăcea să disece cuvintele, așa că a înțeles că numele ei nu putea să nu vină de la „scar”(cicatrice). Întreg sufletul ei era o cicatrice! De când se născuse sub singura stea nenorocoasă din univers și până acum, când ștersese cuvântul „fericire” din dicționarul ei personal.

Scarlet este singură. Soțul ei a murit la câteva luni după ce se căsătoriseră, într-un accident cumplit de mașină, chiar în fața ochilor ei. Nu a simțit nimic atunci. Era ca o piatră din care, oricât te-ai strădui, nu iese apă! Undeva în adâncul sufletului ei, considera că fusese o răsplată a suferințelor îndurate alături de el în scurtul timp cât au stat împreună. Încă în floarea vârstei, este redactor al unui ziar local. Articolele ei critică acid tot ceea ce nu respectă valori, principii, adevăruri. Uneori are tendința de a exagera. dar asta nu o împiedică să continue și se complace în starea aceasta pentru că îi dă sentimentul că se află deasupra multora. Este o femeie inteligentă, dar uneori devine agresivă cu cei care vor să o sensibilizeze, de aceea, îi alungă definitiv.

Sunt ceea ce sunt și asta îmi este suficient!

Utopia Rudiei

Când Rudia a început să scrie aici, a avut în minte posibilitatea de a contura un roman. Încă nu pentru public. Rudia este încă prea discretă și ascunsă. Dar a conturat personajele ușor și simplu, aruncând o privire. Către ea însăși sau către alții. Și povestea va curge, mai bine sau mai prost, mai stângaci sau mai nepotrivit. Mai comercial sau mai …artistic. Rudia nu știe încă ce se va întâmpla cu cei doi, nici dacă va da vreo șansă iubirii lor. Poate pentru că Rudia nu poate să iubească…

Cu planul acesta în minte, Rudia a fost provocată la scrierea unui roman utopic. Iar Rudiei îi plac utopiile! Se hrănește cu ele, le caută, iar dacă nu se ivește niciuna la orizont, le creează. Unii chiar i-au spus că prea visează la cai verzi pe pereți. Și ei nici măcar nu-i place verdele! Așa că a profitat de ocazie să lase loc elucubrațiilor de orice fel, necenzurate, necontrolate, neinspirate și să intre în joc. Pentru asta, a găsit trei personaje principale care vor da viață ideilor sau temelor de lucru, însă a și păstrat asul din mânecă, un personaj episodic, poate două sau trei, care vor intra și voi ieși din scenă în funcție de cerințe. Probabil că va lipsi râsul din romanul utopic al Rudiei. Cel mult ironii amare, autoironii sau răutăți.

Rudia nu așteaptă aplauze. Dar speră să-i dispară „neinspirația” și să smulgă măcar câteva aprecieri, însă neapărat sincere. Eventualele critici constructive trebuie formulate blând, iar dacă vor fi pertinente, va ține cont de ele cu siguranță. Încă nici nu-i este foarte clar ce fel de destin le va pregăti personajelor, dar îi place la nebunie să se joace de-a Dumnezeu! Să le facă să sufere, să smulgă lacrimi sau să le împingă spre necugetări. Cu certitudine va fi un drum sinuos. Urcușuri și coborâșuri, episoade previzibile, dar și neașteptate. Rudia se va lega de ceilalți participanți la „joc” atunci când regulile acestuia îi vor permite.

Dislcaimer: Nimeni nu trebuie să încerce a lega personajele utopice de realitatea imediată! Cine o va face, totuși, își va asuma răspunderea și va suporta consecințele fără a putea da vina pe autoare.

Rudia la SuperBlog

logo_superblog1

Rezultă din visul Rudiei de a fi la Super-lativ!

Rudia nu a fost niciodată „Super” la ceva. Dar tânjește să fie. Nu, nu e vorba deloc despre tot bull-shit-ul ăla motivațional „pentru mine…ca să mă simt bine în pielea mea, ca să-mi arăt mie că pot” bla-bla-bla. Rudia se înscrie pentru că vrea să fie cunoscută. Vrea să dovedească unora că este creativă, că este bună, că scrie (de obicei) bine, că are și ea un talent și că nu vrea să-l țină ascuns. Rudia vrea să culeagă laude. Să fie apreciată și să se simtă, astfel, importantă. Rudiei nu-i pasă de ce analize psihedelice psiho-nu-știu-ce vor decurge de aici de la marii analitici ai blogosferei românești, care vor descoperi frustrări și probleme emoționale din copilărie, plus un low self-esteem.  Rudia va scrie când, cum și dacă va avea chef. Nu va fi sinceră, ca și până acum, decât când se va bucura de eventualitatea unui premiu. Iar la final va vrea să dea câteva bobârnace unora dintre „apropiați”. Dacă este cazul. Dacă nu-i va ieși pasența, se va retrage în tăcere și nu va mai scoate nasul cu atâta aroganță niciodată. Probabil.

Prin urmare, Rudia s-a înscris la SuperBlog 2014!

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte