Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: stindard

A fost Ziua Drapelului – 26 iunie

Drapel, steag, stindard, flamură

Cuvinte pe care le-am învățat la școală în lecțiile despre neam, despre patrie, despre iubirea de moșie. Vremurile au trecut, mentalitățile s-au schimbat, oamenii s-au înrăit și s-au îndepărtat de valori. Ceea ce prețuiau strămoșii noștri a devenit acum ridicol, lipsit de importanță sau sursă de batjocură, numită, „legal”, pamflet. Probabil că un rol important l-a avut perioada nefastă din istoria noastră în care tot ce era legat de patrie era fals, îndreptat spre unica persoană importantă a nației.
Îmi amintesc filmele istorice a căror vizionare îmi încrețea pielea. Cum zburau soldați pe câmpul de luptă numai cât zăreau stindardul înaintea lor. Câți și-au dat viața apărându-l! Aceeași senzație o mai am uneori când vreun sportiv se înfășoară în steagul tricolor la o competiție importantă sau când lăcrimează la auzul imnului, în timp ce roșu-galben-și-albastru se ridică ușor de pe cel mai înalt loc al podiumului.
Flame_by_jurjak

(Sursa foto)

26 iunie 2015

N-am simțit deloc ziua drapelului. Poate pentru că nu m-am uitat la televizor deloc. Toate emisiunile, reportajele, campaniile mi se par bravade ale celor dornici să iasă în față. Nici în oraș nu am ieșit. O astfel de sărbătoare este rapid comercializată. Am văzut și admirat, în schimb, oameni simpli, oameni dedicați unei cauze pe care o susțin până-n pânzele albe, indiferent câte piedici le stau în cale. Pe Mihai Tirnoveanu nu l-am văzut altfel decât în costumul lui popular, alături de un drapel românesc. Îl respect fără să știu prea multe despre el și sper să nu obosească niciodată în lupta asta, aparent cu morile de vânt.

Steagul nostru are un simbol, știați? 

Am fost curioasă să aflu mai multe despre istoria drapelului românesc. Ar putea face obiectul unei lecții scurte de istorie, nu?

Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect…”

Mă tem că astăzi cam pierdem din aceste simboluri. Egalitate? Verticalitate? Perfecțiune? Credință? Cred că sunt cuvinte prea mari pentru noi cei prea grăbiți și prea ocupați în secolul al XXI-lea…

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte