Începuturile
Vânzătoarea m-a văzut stând nedumerită în fața ofertei de ștampile din vitrina foarte bine aranjată.
–Cu ce vă pot ajuta?
–Aș dori…o ștampilă!
Deșteaptă replică! Evident că nu venisem acolo ca să-mi fac cumpărăturile! Dar doamna manifestă îngăduință, zâmbește binevoitoare și continuă:
–Poate dacă îmi spuneți ce anume vă doriți, v-aș putea ajuta.
Ei, asta era acum! I-aș fi spus ce doresc, dar nu cred că în mintea mea se conturase prea bine conceptul. Ce să-i povestesc femeii? Că la fiecare două zile copilul meu apare de la grădiniță cu obiecte vestimentare mai multe decât avusese inițial, dimineața, la plecare? Că în loc de două șosete, apar trei? Că îl trimit cu un tricou și vine înapoi cu o cămașă? A altcuiva, desigur! Că seara începe circul cu privire la mașina preferată și că se dovedește a nu fi „cea adevărată”, care se rătăcise cu siguranță prin rucsacul altui copil din grupa veselă?
–Vreau…o personalizare!
–Înțeleg, spuse doamna, cu aceeași privire plină de răbdare. O ștampilă pentru firma dumneavoastră?
Oare de ce toată lumea presupune că o ștampilă trebuie musai să fie „pentru firmă”.
–Ei bine, nu!
–Nu?!
–Înțelegeți…eu doresc…să-mi ștampilez copilul!
Pe bună dreptate, femeia mă privea de ca și cum era gata să sune Protecția copilului sau vreun serviciu care se ocupa de sănătate mintală. Așa că revin repede, ca s-o dreg.
–Îmi trebuie o ștampilă mică, de buzunar, cu care să pot imprima materiale textile și nu numai. Știți, pentru grădi!
Doamna se luminează. Se bucură enorm că nu are de-a face cu vreun părinte psihopat. Așadar, stimata clientă (adică eu) doream să fac în așa fel încât hainele și celelalte obiecte ale copilului meu să fie personalizate, ca să nu se mai încurce cu lucrurile altor copii. Dau din cap îngăimând un „Exact”, urmat de un zâmbet tâmp.
Primesc o ștampilă Colop mică și elegantă,de buzunar, cu care aveam să „marchez” fiecare lucrușor al copilului și care mi-a fost de mare folos în epoca „Grădi”.
Episodul următor
Timpul a trecut. Copilul a învățat lecția cu simțul proprietății, așa că am abandonat ștampila pe undeva prin sertare. Noua perioadă venise cu alte lucruri de rezolvat: cum „manageriem” mormanul de jucării veșnic multe și, mai ales, veșnic amestecate.
–Mami, unde e robotul ăla verde din seria „….”? (Parol, nici n-am știut că există seria cu pricina!) În cutia cu roboți nu, în pat nu, sub pat -nici vorbă. Copilul e supărat și greu de împăcat! Mama înjură sistemul roboțesc și pe toți producătorii de roboți care n-au avut altă treabă de inventat.
–Nu vrei să facem altceva? Uite, niște Lego, de pildă!
Copilul își șterge lacrima din colțul ochiului. Ce noroc că Lego este întotdeauna o opțiune viabilă! Când deschide cutia, printre piese și „piesișoare” se zărește capul verde și înflăcărat al robotului! Fața copilului se luminează. Mama răsuflă ușurată și pășește spre fotoliul din living, poate are noroc că prindă finalul unui documentar interesant. Dar nu face decât doi pași:
–Auzi, mami, nu îl găsesc pe „X….”, robotul celălalt, portocaliu! Și mama o ia de la capăt cu căutările, cu o serie nouă de înjurături în gând și cu o rugăciune puternică de găsit roboți.
Evident, mama se înfățișează la doamna de la magazinul cu ștampile Colop și cere o ștampilă magică de personalizat cutiile cu jucării: cutia cu roboți, cutia cu mașini, cutia cu Lego, cutia cu….
Next level
Alți ani care trec. Copilul e în altă etapă acum. Desenează! Și mai bine, și mai creativ, și mai pasionat! Și odată cu această nouă îndeletnicire, s-a trezit în el simțul proprietății. Vrea cu orice preț să-și lase amprenta pe fiecare lucru care iese din mâna lui.
Ei, vedeți?
Care este elementul comun? Copilul a descoperit semnătura! I-a luat ceva vreme să o facă a lui, adică așa cum îi place și cum îl reprezintă:
Mai mult decât atât, a constatat că poate să-și înceapă o afacere. Toată vara a meșterit cu prietenii lui pe afară diverse lucruri: desene, brățări sau alte handmade-uri, pe care le-au vândut vecinilor. Evident, a fost o încercare de a-și confirma lor că sunt în stare să facă și altceva decât să se joace. Toate purtau însemnele autorului. Dar de ce să se oprească aici? Copilul a devenit afacerist, prestator de servicii, om cu greutate!
Mi-a venit o idee și numai doamna de la Colop putea să mă ajute. M-a recunoscut după ridurile conturate odată cu trecerea timpului:
–Știu, vreți să vă ștampilați copilul!
(Ah, da, și după replica asta! Pfui! N-a putut să uite?)
–Vreau să-i fac un cadou de ziua lui. O ștampilă personalizată.
Mă conduce spre vitrina unde tronau modele care mai de care mai ochioase, rotunde, dreptunghiulare, chiar ovale.
Un lucru e clar: nu te plictisești cu oamenii ăștia! Mereu inventează câte ceva, chiar și pentru mame ciudate care vor să…-și ștampileze copiii!
Am văzut ștampile ecologice, din gama COLOP Green Line, realizate, în principal, din materiale reciclate și sustenabile. Bună idee să învețe copilul despre ecologie, cât își ștampilează lucrările.
Ștampile cu protecție antibacteriană? Sunt convinsă că un astfel de cadou ar stârni curiozitatea colegilor și prietenilor. Și dacă tot va umbla ștampila din mână în mână pe la unul, pe la altul, nu strică să fie și …igienică!
Dar ce mi s-a părut cel mai potrivit pentru copil, a fost pixul cu ștampilă!
Da! Un cadou care, cu siguranță, îl reprezintă pe copilul de acum, cu preocupările lui, cu ambițiile lui și cu felul său propriu de a face lucrurile. Pașii sunt simpli: a creat, a ștampilat, a personalizat. Pentru că „a fi tu însuţi într-o lume care caută în mod constant să te facă altcineva, este cea mai mare realizare.” (Ralph Waldo Emerson)
…………………………………………………………………
Mi-am ștampilat…copilul cu Colop, la SuperBlog 2017
Blog neinspirațional 
Comentarii recente