Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: Spring SuperBlog2015

Un jurnal. O vacanță. Un vis

Seară. Ora 22. Faci sinteza zilei care se apropie de un final furtunos: o ceartă matinală cu șeful, cafeaua vărsată pe laptop la pauza de masă, oameni nemulțumiți în jur, un deadline pentru un proiect important. Se învârt toate în capul tău și simți că te ia cu amețeală. Simți că ai ajuns la capătul puterilor și răbdărilor. Urăști scaunul ergonomic și zgomotul tastelor care îți amintește că existența ultimelor săptămâni de caracterizează printr-o monotonie supărătoare. Și ai vrea să evadezi. Nu oriunde, ci într-un loc care să-ți aducă liniștea de care ai nevoie.

VacanteSpeciale.ro5_-250x250

O vacanță! C(e)N(-aș)D(a) pentru o vacanță specială!

Am decis să abandonez realitatea pentru câteva clipe. În fond, problemele nu pleacă nicăieri. Mi-am scos albumul cu amintiri și m-am întors, tiptil, pe drumuri de munte, printre valurile albastre ale mărilor, printre fiordurile norvegiene. E un veritabil #jurnaldecalatorie pe care îl răsfoiesc de fiecare dată când simt cum cotidianul mă încorsetează.

20151111_222357

2007 – Grecia – Paralia Katerini

Amintirea aceasta este îmbrăcată în cele mai fine nisipuri aurii și scăldată de liniștea mării albastre: Marea Egee. Prima ieșire din spațiul românesc a fost puternic marcată de apropierea de spațiul mitologic al faimosului munte Olimp. Perfect pentru o „săptămână de miere”! Aspectul impunător al celor 24 de mănăstiri din așezarea monastică de la Meteora te lasă cu adevărat fără suflare, în timp ce frumusețea insulei Skiathos este o dovadă vie că Raiul există și că o bucată din el se află chiar aici, pe pământ. Iar până acolo ne-a însoțit echipajul căpitanului Kostas, nu oricum, ci cu voie bună, dansuri și muzică grecească.

Această prezentare necesită JavaScript.

2010 – Grecia – Kamena Vourla

Nu am plănuit niciodată să merg într-un loc sau altul, cu atât mai puțin să revin într-o țară. S-a întâmplat ca lucrurile să se așeze așa cum trebuie, astfel încât am fost suficient de norocoasă cât să „pescuiesc” oportunități pentru vacanțe speciale. La 160 de km nord de Atena, Kamena Vourla m-a impresionat prin imaginea sa exotică, alta decât cea rămasă din experiența anterioară în Grecia. Izvoare de ape minerale, livezi de măslini, locuințe primitoare și oameni inimoși. Nimic mai relaxant decât o noapte petrecută într-o tavernă, alături de cei mai veseli greci pe care i-am întâlnit vreodată. Am străbătut apoi, la picior, străzile Atenei și am avut sentimentul că istoria nu mai este doar o pagină dintr-o carte, ci un lucru pe care îl poți trăi și simți.

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Italia – Reggio Emilia

Am învățat acolo că Italia înseamnă mai mult decât Roma, pizza și paste. Acolo am întâlnit cei mai prietenoși italieni (pentru că jurnalul meu de călătorie însumează și alte pagini cu experiențe în această țară), foarte mândri de ceea ce reprezintă orașul lor. Istoria, gastronomia, arta, cultul pentru educație și …dragul de biciclete. Iată cinci motive pentru care a meritat să ajung aici!

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Turcia – Elazig

O schimbare de decor este binevenită! Contactul cu lumea îndepărtată a Turciei asiatice, unde încă sunt vii tradițiile cele mai interesante pentru această cultură. Elazig este un oraș unde tradiționalul și modernul conviețuiesc foarte frumos, unde oamenii sunt primitori și gata să-ți arate ce e mai reprezentativ pentru universul lor. Moschei, Coran, veșminte, cafeaua turcească, mâncarea specifică și, evident, binecuvântatul Hamam! Cum aș chimba acum scaunul ergonomic cu un loc pe gresia caldă a băilor turcești!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Suedia – Stockholm

It was like…a dream come true! Primul meu contact cu o țară nordică a fost impresionant! Am simțit în toți porii libertatea! Libertatea gândirii, libertatea expresiei, libertatea în toate formele ei. Cel mai bine cunoști un oraș, luând la pas toate obectivele turistice pe care le poți parcurge într-un timp relativ scurt. Muzeul VasaMuzeul SkansenPalatul RegalGlobe Arena… Locuri care îți taie răsuflarea și te fac să-ți dorești să găsești mereu circuite turistice care să-ți satisfacă pofta nebună de a cuprinde cu ochii frumusețile acestei lumi!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Norvegia – Voss

După Norvegia, am avut multă vreme senzația că nu mai poate fi nimic mai frumos! Pentru că acolo m-am îndrăgostit! De fiorduri de oameni, de țară, de frumuseți, de vreme, de flori, de case…În Voss am aflat că există Moș Crăciun și că are o casă mică și primitoare. Tot aici, am văzut muntele plin de zăpadă, la poalele căruia era plin de flori și de verdeață. Am traversat tuneluri și mi-am spălat mâinile în apa rece a fiordurilor. Cu adevărat de vis!

Această prezentare necesită JavaScript.

Jurnalul meu de călătorie are încă destule file nescrise. Și acum, din scaunul meu ergonomic, mi-am abandonat proiectul la care lucram, ca să pot visa puțin până la miezul nopții. Destinația următoare: Portugalia! Și dacă tot i-am cunoscut pe cei de la CND Turism – Vacanțe speciale, am să profit de traseul propus:

 Lisabona – Porto – Fatima – Estoril – Cascais  -Cabo da Roca – Sintra

Sunt atât de multe lucruri minunate pe care trebuie să le vezi în oricare din aceste locuri. Lucruri pe care trebuie să le simți, cu ochii închiși. Și apoi, lucruri pe care trebuie să le povestești mai departe…

Desigur, ideal ar fi să poți avea șansa să lucrezi călătorind sau să călătorești lucrând. Ca la sfârșit de zi să poți răspunde încântat la întrebarea „Cu ce te ocupi?” „Work and travel”! Da, cred că asta mi-ar plăcea să fac cel mai mult! Să văd lumea, să deschid ochii larg și să-mi umplu mintea și sufletul cu tot ceea ce pot cuprinde cu vederea.

Și totuși, imposibilul poate deveni posibil!

……………………………………………………………………………….

Îndrăznesc să visez cu CND Turism -Vacanțe speciale, la SUperBlog 2015

vacantespeciale-300x110

Sursa foto: arhiva personală și site-ul CND Turism – Vacanțe speciale

Sursa bună…trece primejdia rea!

Tragicomedie (aproape de dramă!) în trei acte

Decorul: O carcasă obișnuită, în zilele noastre
Personajele:
Procesorul
Placa de bază
Hard disk-ul
Placa video
Ventilatorul
În afara carcasei:
Tastatura
Monitorul

Stăpânul

Actul I:

Procesorul (cu disperare în glas): S-a ars!
Monitorul (contrariat): Cine?
Procesorul: Cine, necine, vorba e: s-a ars!
Monitorul: Cine, frate?
Procesorul: Ce tot întrebi? Ia verifică puțin: poți deschide un ochi?
Monitorul (încercând neîncrezător): Auch! Nu! (se panichează): Da’ cum? Ce? Unde? Când?
Procesorul: Asta-ți spun! (Apoi rostește apăsat): s-a ARS! Azi-noapte târziu.
Monitorul: De…tot?
Procesorul: Foarte… de tot!
Monitorul: Pfui, maică creatoare de componente PC!
Memoria: Dacă s-a ars…ne ducem cu toții! (Intră în panică): Aoleu, sări-mi-ar ramii! Să-mi fac testamentul! Cui îi las eu atâta memorie?
Procesorul: Nu te mai agita! Memoria nu e niciodată afectată. Poate doar eu dacă o să crăp…
Hard Disk-ul: Și dacă luăm foc?? Cu toții! O să ne carbonizăm ca șobolanii în carcasa asta! (începe să plângă)
Procesorul: Mai taci, smiorcăilă, că ne arzi circuitele!
Placa de Bază (plină de importanță): Să angajăm o sursă nouă! Am înțeles că sunt surse FSP care merg brici! Eu nu pot lucra în condițiile astea. Sunt o Placă de Bază!

fsp-logo_mic

Memoria: Da’ bine că te-ai găsit! Domnișoara Aroganță! Pun pariu că tu i-ai făcut felul! Că de atâtea ori te-am auzit cerând: „Curent! Dă mai mult curent! Mai am un joc de terminat!”. Nu ți-a dat, și ai pocnit-o!
Placa de Bază (întoarce capul ignorând cele spuse și mormăind ca pentru sine): Amatori!
Memoria: Am auzit asta! Și dacă vrei să știi…
Procesorul: Destul! Nu pot procesa nimic dacă tot bogogăniți aici. Un lucru e clar: ne trebuie sursă nouă!
Ventilatorul: Oricum era…ușor expirată. O chinezărie. Nu-și făcea treaba cum trebuie. Ba mai și dădea rateuri câteodată. Era de așteptat să cedeze…
Hard disk-ul (revoltat): Nu cumva era treaba ta să o ții funcțională? Nu trebuia să asiguri fluxul de aer în carcasă și să eviți supraîncălzirea? Pe unde-ai umblat?
Procesorul (îi întrerupe nervos): Liniște am zis! Puțin respect pentru decedată! Dacă ne-ar auzi…ne-ar ridica puțin voltajul și amperajul cât să ne piște de obraz! Era mică… nu ne făcea față. Componente multe, toate cu pretenții la energie… Șefu’ ăl mare a uitat să o schimbe la timp…Au mai fost și penele astea de curent. Sigur au dat-o peste cap cu totul.
Un moment de liniște.

Hard disk-ul (ușor îngrijorat): Ei, și-acu’? Ce-i de făcut?
Procesorul: O să facem o petiție!
Placa de Bază (arogantă): Zău? Unde? La zeul componentelor PC?
Memoria (enervată la culme): Mai taci, piază rea ce ești!
Procesorul: După îndelungi procesări, iată ce idee mi-a venit:
Îi adună pe toți în jurul său și le explică.
Procesorul: Vom folosi sursa de rezervă. Și ne vor ajuta și vecinii noștri de dincolo de carcasă. (Apoi dă ordin): Tastatură, vei tasta mesajul nostru, iar Monitorul îl va afișa pe ecran. Mai-Marele trebuie să știe dorințele noastre!

Actul II

Tânărul posesor de computer-cu-sursa-arsă intră în încăperea unde se afla carcasa și găsește un mesaj scris mare, aproape revoluționar, pe monitor:

*Vrem  sursă nouă!
*Vrem să ne protejeze și pe noi cineva!
*Să ni se dea și nouă curent de calitate! Să ne alimenteze!
*Nu mai vrem vechituri, chinezării, ieftinituri!
*Vrem calitate!
*Vrem o inimă nouă pentru PC-il nostru!
*Vrem Fortron!
Stăpânul (scărpinându-și ușor creștetul capului a nedumerire): Ce mama…
Pe monitor apare un alt mesaj:

Du-te repede la magazinul MarketOnline.ro! Ai să găsești acolo oferte componente. Să ne iei numaidecât o sursă Fortron performantă!

logo_marketonline_mic1

Da’ să nu ne iei o sursă de putere mică, de 300W. Că suntem mai multe componente aici care trebuie alimentate cu simț de răspundere! Să fie de…să zicem, 600W!Și cu cât mai mulți conectori. Cu ventilator mare, de 120mm, cu protecție și cu garanție 60 de luni!

Semnat: componentele PC

Actul III

Memoria (plină de încântare): Ah! Ce bine e! Îmi funcționează bine toți ramii!
Hard disk -ul (relaxat): Simt așa…un fel de energie, la voltajul care trebuie!
Procesorul: Așa da! Nu mă mai gâdilă curentul când trece. 220V devine brusc 12Vcc sau 12V sau 5V sau 3,3 V..
Placa de bază: Jocurile mele preferate! Nu mă mai doare capul de acum, pot să stau cât vreau! Am o sursă de calitate! Asta înseamnă fi-a-bi-li-ta-te!

Epilog:

Componentele PC sunt acum liniștite. Nimeni nu mai ia foc, nimeni nu mai rămâne fără energie, nimeni nu mai este în pericol. Au acum sursă nouă!

………………………………………………………………………………………………………………………..

 Am… re-surs-citat PC-ul, cu ocazia probei cu numărul 14 propusă de MarketOnline și FSP-Fortron la SuperBlog2015.

Sursa foto: MarketOnline.ro

Vreau o nuntă! De vis!

Nu mai putea de emoție! Fănică a cerut-o! În sfârșit, a cerut-o! Câte rugăciuni, câte incantații, câte pomelnice la vii investise Rodica!

Dacă nu te ia Fănel, rămâi fată bătrână, mamă!
– Mă ia, mamă, cum să nu mă ia!

Fănel era bine poziționat pe treapta socială. Rodica îl vânase de multă vreme și îi tot făcea din sprâncene, doar,doar o-nțelege că ea compătimește la amorul lui! În ziua când i-a întins cutiuța cu inelul de logodnă, au podidit-o lacrimile! Plângea ca o divă care a aflat că a câștigat concursul de frumusețe. Își făcea aer cu mâna și apoi o ducea grav spre gură. A deschis cutia și…stupoare: inelul nu avea piatră! Avea, dar nu PIATRĂ adevărată. A izbucnit într-un plâns isteric. Fănică nu înțelegea.
Nu vrei să te măriți cu mine?
Măi, Fănică! Atâta mă iubești tu pe mine, Fănică? De-un inel ieftin?
Da’ ce-are, Rodico, inelu’?
N-are, Fănică! Tocmai asta e! Că n-are!
Până s-a lămurit bietul Fănică despre cauza nefericirii viitoarei lui soții, lucrurile deja degenerau. Din fericire, l-a pocnit inspirația relativ repede:
Îl ducem înapoi, dragă. Luăm altul.
L-a pupat, l-a îmbrățișat, i-a spus că îl iubește, că nu putea să aibă un soț mai bun…și s-a dus repede la bijutierul din colț să-i indice fără să clipească și fără să respire, taman inelul cu diamante fine, ochit cu o lună în urmă.
Așa fericire într-un viitor cuplu, mai rar!
Și au pus la cale planurile de petrecere. Fănică, însă, nu și-a învățat prea bine lecția. A ales o locație de nuntă fără să-i ceară părerea.
Cum, Fănică? Mă duci în locul ăla din spatele blocurilor? Eu vreau numaidecât la Golden Tulip Times! Tu ai văzut ce intrare au ăia? Păi când are să vină tanti Aurica, îi stă inima să vadă că intră ca într-un hotel din străinătate!

Fănică a contramandat repede rezervarea anterioară, convins și el că e mai bine la Golden Tulip, și că o nuntă în București nu o poți face oriunde! S-au dus împreună să pună la punct detaliile. Mai întâi au văzut hotelul și sala de ceremonii. Rodica era în extaz și tot repeta că va avea nunta perfectă și că se va simți ca o regină. Apoi aruncă o privire spre viitorul ei (soț) și adăugă mieroasă:

-Ce norocoasă sunt eu cu tine, Fănică! Ce soț minunat o să am eu! După o pauză scurtă, Rodica crezu de cuviință că este timpul să-și expună doleanțele:

Trebuie să luăm și niște camere. Noaptea e lungă. Poate o să vrem și noi un loc al nostru, să-mi schimb ciorapii, să mai trag o gură de aer. Auzi, Fănică, da’ trebuie să luăm o cameră și pentru mama. Trebuie Fănică! Știi cum e ea, sensibilă. Dacă o ia cu amețeli de la inimă, unde o să se-ntindă ea? Dăm drumul la aer condiționat și gata, se răcorește numaidecât. Da copiii Maricicăi? Și ei trebuie să stea undeva! Că doar n-o să mă-mpiedic de ei prin restaurant. Aici au conexiune internet wireless și cablu TV. Au ce face toată noaptea.
Fănică o asculta liniștit. Erau fițe de mireasă cuprinsă de emoții, așa că decise să-i facă toate poftele.

Au vrut apoi să vadă restaurantul Good Old Times.

Doamne, Fănică! O fi Paradisul aici?

Rodica a decis că vrea galben la nuntă. Mult galben. Și flori naturale și pahare de cristal, și meniu sofisticat. Că doar n-o s-o lase pe tanti Aurica să se laude că la nunta fiică-sii a fost mai frumos ca la a ei!

Această prezentare necesită JavaScript.

Apoi, Rodica a cerut să vorbească personal cu Chef Constantin Ianculescu, un personaj de poveste, care a liniștit-o că n-a mai avut nimeni meniu cum are să aibă ea la nuntă: rulori din somon afumat umplute cu cremă de branză aromată cu hrean și servite cu pâine prăjită și lămâie, piept de rață marinat și gătit la cuptor, acompaniat de piure de cartofi și morcovi caramel servit cu sos din fructe de pădure, înghețată asortată și tortul casei.

Acum mireasa era pe deplin fericită! De bucurie, a mai trecut trei perechi de invitați pe listă, dintre aceia care știa sigur că ar fi crăpat de curiozitate să vadă cum a ajuns fata lui tanti Vergina. Știa sigur că or să le iasă ochii din orbite, când or să vadă minunăție de nuntă. Ca-n povești!

Cât despre Fănică, era fericit de fericirea nevesti-sii și asta îl făcea să nu se mai uite la cât scoate din buzunar. Doar o dată în viață se însoară omul!

……………………………………………………………………………………………..

Fănică și Rodica au pus-o de-o nuntire, că au aflat de hotelul Golden Tulip Times de la proba a 13a din cadrul competiției SuperBlog 2015 . Să le (ne) fie cu noroc!

download

Femeia Chic – Eleganță, Profesionalism, Succes

„Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o întreagă generație.”

Brigham Young

Femeia dincolo de timpuri

Nu fac parte din nicio mișcare feministă care să susțină cu înverșunare, până la ridicol, superioritatea sexului frumos într-o lume a bărbaților. Sunt de părere că adevăratele femei au fost dintotdeauna discrete, delicate, gestionând cu eleganță orice situație din viața lor, fără a face „mult zgomot pentru nimic”. Susțin, totuși, ideea că femeia a apărut ca un dar divin, ca expresia cea mai fină a frumuseții, gingășiei și sensibilității.

E drept că unii s-au văzut copleșiți de puterea deosebită a femeii și s-au simțit amenințați. De aceea, au găsit de cuviință să o discrediteze, impunând o etichetă și, totodată, o mentalitate nedemnă de ceea ce reprezintă ea în esență:

“În societatea țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii…” – G. Călinescu

Nedemn. Și nedrept. Și totuși, multă vreme, femeia și-a ascuns fața sub o maramă, ca să nu i se vadă nici lacrimile, nici durerea provocată de condiția pe care i-a atribuit-o comunitatea în care a trăit. Multă vreme și-a acceptat această „cruce”, trăind mai mult viața altora decât propria ei viață. S-a sacrificat, a muncit, a îndurat, a dat naștere, a plâns, și-a suflecat mânecile și a luat-o de la capăt.

Femeia – erou

Multă lume încă mai crede că eroi sunt numai bărbații. Pentru că doar ei sunt puternici și pot muta munții din loc. Femeia, însă, a avut dintotdeauna o altfel de putere, cea interioară, de care nici ea însăși nu a fost conștientă, până când existența nu i-a oferit ocazia să o demonstreze. Da, sunt femei care au schimbat lumea vizibil și indubitabil. Și asta pentru că au deschis ochii larg, și-au dat marama la o parte și au înțeles că destinul lor nu a fost DOAR să facă copii și să îngrijească o gospodărie și un bărbat. Odată ce a ridicat ochii din pământ, femeia a început să lupte pentru drepturile ei: de a vota, de a fi educată, de a fi tratată cu respect. Apoi s-a avântat în domenii rezervate, până atunci, exclusiv bărbaților. Așa a apărut femeia-inginer, femeia-pompier, femeia-samurai, femeia-neurochirurg, femeia-laureată a Premiului Nobel, femeia – aviator, femeia- cosmonaut ș.a.m.d.

Ceilalți s-au văzut din nou amenințați și au început să arunce cu noroi, luând în râs fiecare încercare a femeii de a se ridica deasupra tuturor, nu pentru că ar fi existat o întrecere între cele două sexe, ci pentru că a vrut să-și demonstreze șieși că poate

Femeia modernă

Femeia a evoluat enorm. Nu mai este de mult ascunsă în spatele cratițelor cu mâncare, acceptând o viață pe care nu și-a dorit-o. Femeia modernă a renăscut! Nu mai privește în jos, ci mereu înainte. Nu-și mai impune limite și nu se mai consideră inferioară. Este îndrăzneață, avântându-se în domenii din ce în ce mai solicitante. Își exprimă păreri, devine lider, construiește lumi. Dar face toate aceste lucruri, fără să renunțe la ceea ce i s-a impus (greșit!) drept „datorie”: crește copii, gătește, dă culoare căminului ei, își iubește și respectă bărbațul. Nu, nu o face pentru că ar fi o datorie, ci pentru că face parte din instinctul cu care a fost înzestrată. În același timp, este din ce în ce mai preocupată de ea însăși. Aspectul fizic este esențial pentru a duce o viață armonioasă. În plus, femeia a fost creată ca simbol al frumuseții. Nu ar fi păcat ca tocmai la acest atribut să renunțe tocmai acum când și-a câștigat locul în societatea plină de prejudecăți?

Totuși, mai există situații în care femeile sunt încă nesigure pe ceea ce pot oferi, pe ceea ce sunt capabile să facă. Încă le este teamă că vor fi judecate sau, mai grav, cineva se opune cu vehemeță dezvoltării și evoluției lor. Ele nu au nevoie decât de un impuls, de o mână de ajutor, de o „oglindă” care să le arate cum sunt în realitate. Au nevoie de o comunitate feminină care să le ajute să-și (re)câștige încrederea.

ChicElite_slogan-300x284

Femeia Chic – Femeia (de) Elite

Niciodată omul, indiferent de sex, vârstă, perioadă în care trăiește, nu va putea reuși ceva important sau măreț de unul singur. Grupul te ajută să mergi mai departe, să te dezvolți, să urci treaptă cu treaptă până acolo unde nici tu nu ai știut că vrei și poți să ajungi. O comunitate bazată pe interese și aspirații comune este mereu o rampă de lansare, pentru că îți poți găsi cu ușurință punctul de sprijin atunci când te simți deznădăjduită. În același timp, schimbul de experiență este esențial atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru cea profesională. Poți observa cu ușurință atuurile pe care le ai, dar și lucrurile pe care nu le faci așa cum trebuie, transformându-le, fără să realizezi, în obstacole în calea succesului.

Femeia Chic este elegantă! Atât în interior, cât și în exterior. O femeie care se respectă pe sine și principiile pe care și le-a stabilit în urma unei experiențe de viață. Eleganța unei femei stă și în hainele pe care le poartă, dar și în cuvintele pe care și le alege cu grijă, în gesturile pe care le face, în felul în care impune respectul încă de la prima a apariție. Eleganța constă și în felul în care își organizează gândurile și viața, în felul în care găsește echilibrul între toate aspectele care o fac să fie întreagă.

Femeia Chic este rafinată. Are gusturi cu privire la cărțile pe care le citește, mâncărurile pe care le alege, oamenii cu care se înconjoară.

O platformă de mentorat

Cu siguranță poate fi un sprijin real pentru orice femeie care vrea să-și construiască un alt fel de viitor. O echipă care să consilieze diferitele departamente esențiale în împlinirea acestui demers. Cineva care să te ajute să te descoperi pe tine și abilitățile tale, cineva care să te consilieze cu privire la resursele financiare și la managementul afacerilor, un consultant pe probleme legale. La fel de important este și consultantul de imagine: ce haine să porți și ce să nu îmbraci niciodată, cum să-ți alegi ceea ce te reprezintă, cum să te simți bine în propria piele. E interesant de observat ce lecții oferă, în acest sens, Eli Lăslean

Ellis-mic-250x250

Comunitatea Chic-Elite este o comunitate interactivă care nu poate decât să te ajute să-ți găsești calea și să-ți construiești viitorul pe care l-ai visat. Nu singură, ci alături de cei mai buni traineri și mentori. Așa că, devino Chic-Elite! Îndrăznește!

………………………………………………………………………………………………………………….

O probă de…eleganță și stil provocată de comunitatea Chic-Elite și ELLIS la Superblog2015

Discuții. DE LA COpil la copil

Toni e îndrăgostit! Andreea e puștoaica de la clasa de vizavi. Are mereu părul împletit în două codițe și poartă ochelari. Copiii zic că e tocilară, dar Toni nu crede asta! N-a îndrăznit niciodată să-i vorbească. Ce ar fi putut să-i spună? Era cu un an mai mare decât el și sigur ar fi râs, indiferent de ce ar fi găsit să rostească. De aceea, acum era puțin încurcat. Era pauza mare, și el s-a trezit foarte aproape de banca unde stătea Andreea.

-Vrei un sendviș? și-a făcut el curaj.
-Am și eu, spune ea, și-și scoase din ghiozdan pachetul.
-Al meu e cu brânză!
Delaco, îi răspunde, întinzând demonstrativ feliile de pâine. Cu smântână.
-Ah! A mea e pufoasă! E ca…norii ăștia de s-au adunat pe cer.

799

Andreea râse:

-A mea e și mai pufoasă! Ca blana urșilor polari, tăvălindu-se prin zăpada de la pol.

Seara, Toni repeta în oglindă. Trebuia să găsească o replică și mai tare decât a Andreei. Se vedea ca Tony JR., cu degetul în aer:

Trebuia să o impresioneze și să o cucerească!

A mea e pufoasă ca …blana pisicii din vecini, pe care am coborât-o singur din copac astă vară!”
sau
A mea e pufoasă ca prosoapele albe ale bunicii, mirosind a levănțică!”
sau
A mea e pufoasă ca pătura sub care mă ascund când mă caută mama să-mi fac temele!”

Nu știe când a trecut noaptea, când au trecut ora de română și de matematică sau cele două pauze mici. Acum e din nou în curte, așteptând-o pe bancă:

-Cu ce e sendvișul tău azi? aude glasul Andreei.
-Cu brânză, firește. Sunt cel mai mare fan brânză pe care îl știu!
-Cu smântînă? Pufoasă ca prima zăpadă de decembrie?
-E cremă de brânză natur! Așa de pufoasă, că te gâdilă pe cerul gurii!

797-Eu am o brânzică pufoasă cu verdeață, cu gust răcoritor ca izvorul de munte.
-Ei bine, a mea e foarte pufoasă. Cum e covorul lui Alladin, care îl poartă peste mări și țări!
-Iar a mea te răsfață ca adierea de vânt primăvara!

Cei doi se aprind. Fiecare vrea atât de mult să-și laude brânzica pufoasă, încât uită că se plac atât de mult. Totul a devenit un concurs: a cui brânză este mai pufoasă? Cine este cel mai mare fan?

-Și dacă vrei să știi, a mea e mai pufoasă ca vata de zahăr pe băț!
-Iar a mea întrece în pufoșenie gogoșile bunicii!

-Ba a mea e mai pufoasă!
-Ba a mea! A mea e CEA MAI PUFOASĂ!

Andreea a izbucnit în lacrimi și a fugit în clasa ei. Toni a răbufnit supărat:

-E o tocilară! Și mie nici măcar nu îmi plac fetele! Sunt prea fițoase. Și când te gândești că voiam să-i dau în dar pufoșenia asta, Sluffy, de la brânzicile Delaco!

 ………………………………………………………………………….

Între timp mi s-a făcut poftă de un sendviș bun de tot, cu brânzică de la Delaco. Las aici articolul cu numărul 11 din competiție SuperBlog 2015.

delaco_fan_branza_proof2-250x250

Haina îl face pe om sau omul pe haină?

Vorbeam deunăzi despre străduințele oamenilor de a se diferenția de ceilalți. Ne place teribil să ieșim în evidență uneori, ne place să atragem priviri, ne place să se discute despre cât de cool suntem sau cât de „în trend”. Și asta chiar dacă negăm cu vehemență acest lucru. Ținuta vestimentară este cel mai potrivit domeniu în care să ne putem manifesta în funcție de propria personalitate. Unii mai serioși, alții mai țipători, unii mai vizibili, alții, dimpotrivă, discreți.

Uneori, haina face pe om

În ceea ce mă privește, aleg mereu ceea ce mă face să mă simt comod. Nu vobesc despre momentele când ținuta îți este impusă de un eveniment sau de regulile locului de muncă. Nu știu dacă am un stil care să mă definească, garderoba mea nu abundă în prea multe piese „de colecție”. O pereche de blugi cu un tricou sau pulover, după caz și după condițiile meteo, cu accesorii potrivite care să le scoată din monotonie. Dar dacă e, la o adică, vreo ocazie să devin peste noapte Cenușăreasă…de ce nu?

Ceea ce rămâne, însă, ca notă definitorie, este seriozitatea, fără a o transforma în sobrietate. Pentru că da, (și) haina îl face pe om să pară respectabil, admirabil, apreciabil sau, dimpotrivă.

Desigur, uneori  simțim nevoia să ne destindem, să evadăm din lumea serioasă și să redevenim imaturi, poate să dăm și în mintea copiilor, dacă asta ne face să simțim gustul vieții.

Adică…de ce-ai vrea un tricou personalizat?

1. Pentru că sunt la modă? Nu știu dacă este suficient de convingător un astfel de argument. Știu că sunt destul de căutate astfel de cadouri personalizate. Nu trebuie decât să cunoști destul de bine pe cel căruia urmează să i-l dăruiești (nu de alta, dar ar fi destul de neplăcut să nu nimerești mesajul potrivit!)

2. Pentru că sunt tricouri haioase? Asta da. Eu însămi zâmbesc uneori, mai ales dacă imaginea/textul reflectă o oarecare inteligență în a crea jocul.

PyuOTCY4VL_tricou_alb superblog-probe-sponsori-magazin-de-tricouri

3. Pentru că te fac să te simți iubit/apreciat/ important? Poate da! Îmi amintesc de ultimul tricou cu mesaj pe care l-am primit și care mi-a înseninat ziua de naștere:

4. Pentru că vrei să transmiți o idee? Ei, bine, da! Acesta mi se pare, de departe, cel mai bun motiv. Am văzut tricouri cu mesaje puternice, de impact, astfel că îți este imposibil să uiți ceea ce transmit. Am simțit asta la semi-maraton, când am alergat alături de echipa Invictus sau de alte echipe care s-au înscris tocmai pentru a susține o idee. În esență, despre asta e vorba atunci când ne referim la obiecte personalizate: să reprezinte un brand, să susțină și să promoveze o idee sau un business și, mai ales, să arate profi.

Sau omul face haina? 

Mi-am aruncat privirea peste oferta din magazinul de tricouri online, să văd ce anume mi s-ar potrivi. Dacă ar fi să mă iau după starea de spirit din ultimele două săptămâni (sper să nu iasă cu prelungiri!), cred că ar fi bine să plasez o comandă de tricouri din gama

lRumhbwC0F_tricou_negru

Nu știu dacă multă sau puțină, dar deja încep să mă simt inspirată și creativă! Și dacă tot mi-au dat voie să mă joc, mi-am dat cu presupusul direct acolo pe site. Tshirts? Cu mine????

Untitled

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

O probă provocatoare în competiția SuperBlog2015, de la Tshirts – tricouri personalizate. 

Imaginile sunt preluate din arhiva personală și de pe https://www.facebook.com/Semimarathon-BACAU-1616182608654827/.

Despre păr, epilare, multă ceară și șoareci

Norocos om, Spânul lui Harap-Alb! Nici tu fir de păr, nici tu dureri de chelie cap! N-are nevoie de rugăciuni fierbinți și eficiente în speranța că va răspunde cosmeticiana la telefon și, mai ales, că va reuși să facă o programare undeva mai aproape de…ziua de ieri! (Asta pentru că, evident, ai uitat de evenimentul important ce necesită rochia preferată!) Fără chin/dureri/strâns din dinți în timpul procesului. Fără depresie când descoperi firele renăscând din propria cenușă precum balaurii cu șapte capete, încă și mai viguroase și mai rezistente.

Pesemne n-ai auzit vorba ceea: că de păr şi de coate-goale nu se plânge nimene. Şi când nu sunt ochi negri, săruţi şi albaştri! (Povestea lui Harap-Alb – I. Creangă)

Da, norocos și șugubăț pe deasupra!.

Logica existenței umane ne îndreptățește să sperăm credem că atunci când vine vorba despre păr, ar trebui să existe niște proporții predefinite: o podoabă capilară mai bogată, iar în rest, piele fină și mătăsoasă. Cam așa:

4727099-chinese-crested-dog-Hairless-dog-in-front-of-a-white-background-Stock-Photo

Numai că, între timp, s-a născut Murphy, cu tot cu legile sale: părul de pe corpul tău va crește exact acolo unde nu ai nevoie de el!

Back in time

Ca toate adolescentele vremurilor acelea, mi-am cumpărat și eu ceară pentru epilat. De la standurile de profil, în cutie galbenă pe care trona un fagure imens cu miere. Nu mai știu cine îmi povestise cum se procedează și mi s-a părut floare la ureche. Ce poate fi așa de greu? Încălzești ceara la aragaz, o întinzi pe picior, aștepți puțin să se întărească și apoi smulgi cu putere. Nu-ți trebuie nici cine știe ce accesorii de epilat: cutia ca o conservă mai mare și o coadă de la o lingură de lemn. Ceva, însă, nu a funcționat cum trebuie. Ori prietenele nu mi-au spus toți pașii. Mai întâi am afumat bucătăria suficient cât să se resimtă trei zile și trei nopți. Exact ca în povești. Bucuroasă că n-a chemat nimeni pompierii, am purces la operațiunea „Defrișarea – scena 1, dubla 1”. Mai întâi, ceara era prea fierbinte. Apoi, a fost prea rece. „Reîncălzirea” -scena 2 (aka bucătăria), dubla 2. Am avut grijă să stau lângă ea, înainte să bolborosească. Pasul „Întinde-o” – scena…groazei, dubla…fără număr! Întâi mi s-a părut că e prea puțină și am pus până a devenit „prea multă”. Pe care nu o mai puteam da jos decât cu șpaclul. Peste tot în sufragerie erau dâre de ceară înnodate, semn al trecerii mele într-un picior de la un capăt la altul. Ceara invadase sufrageria! Era peste tot. Nici nu mi-am dat seama că într-o cutiuță atât de mică poate încăpea atâta ceară! Până și în păr erau vreo două urme, evident, în părul greșit! Episodul m-a marcat atât de puternic, încât o vreme am folosit metode …neconvenționale de epilat la domiciliul clientului.

La salon, ca o divă!

Când am mai crescut (și eu și părul!), mi-am făcut curaj să merg la cosmetică. Bună fată, cosmeticiana mea, dar cam sperioasă. Într-o zi, cum stăteam noi două de vorbă despre una despre alta (ca să mă distragă de la operațiune), o aud deodată țipând și, cât am putut număra până la 1, era pe masă lângă mine, strigând să mă dau la o parte. N-am avut timp să mă lămuresc dacă jucăm vreun joc cu schimbare de roluri sau dacă vreo pasiune ascunsă a năpădit-o vâzându-mă așa, despuiată, în fața ei.

Un șoarece!!!!!!

Răcnetul ei mi-a dat de înțeles două lucruri:

  1. Nu glumea! Pesemne biata vietate se săturase să-și aștepte rândul la ședința de epilare și să asculte prostiile pe care le debitasem cât am stat cocoțată pe masă.
  2. Să caut alt loc unde să-mi smulg doar părul de pe picioare, nu și cel de pe cap, fugind după/de șoareci prin încăpere.

Mai bine, mai repede, mai…definitiv (sic!)

Total_pro_beauty_superblog_proba_2015

Așa am vrea cu toatele, nu? Totuși, parcă nu sunt pregătită pentru soluții extreme!

Mă gândesc că am două variante, dacă e să mă iau după surse sigure.

a) Ceara tradițională refolosibilă. Pe sortimente: cu miere, cu aloe, cu titaniu. Pe greutate: de 1 kg, de 5 sau de 10. Pe culori: verde, galben, roz.

 

b) Ceară de unică folosință. Sau și mai bine, kituri pentru epilat: cartuse cu ceară de unică folosință, încălzitor de ceară și hârtie de epilat ± uleiuri post epilare.

kit-epilare-cu-incalzitor-de-ceara-duo-basic

Fără chin, fără să-mbrac toată casa în ceară, fără încălzire periculoasă la aragaz și, mai ales, fără șoareci!

………………………………………………………………………………………

Proba numărul 4 a SuperBlogului 2015 😀

O mie și una!

Se simțea sufocat. Deshisese deja fereastra și își slăbise nasturele cămășii. Sufocarea aceea, însă, venea de altundeva: dinlăuntrul lui. Da, o pierduse! Era pentru prima dată când își ducea acest gând până la capăt. Și acum îl repeta, chiar cu voce tare, ca și cum ar fi încercat să se convingă pe sine.
– Pierdută…este pierdută. Sunt o mie și una de nopți de atunci!
Undeva dincolo de limita propriei existențe, Bilal își imagina că va ajunge cândva să o atingă din nou, să-i simtă respirația și să o sărute cu patos ca în ultima seară, înainte să-i așeze aripi pe umeri. Dar când? Oare când va veni vremea aceea?
Deschise dulăpiorul de lângă fereastră. Un miros de cafea îi invadă nările. Nu mai băuse de când Arzum…de când ea plecase pentru totdeauna. I se făcu dor de gustul puternic și aromat al cafelei turcești pe care ea o prepara dimineața în ibricul vechi. Doar apă și cafea. Suficient cât să le facă amândurora dimineața frumoasă. Era sigur că nu va regăsi nicăieri gustul acela, pentru că se gândea că Arzum trebuie să fi avut o formulă magică pentru a o prepara. Încercase de multe ori să-i surprindă buzele rostind vreo incantație. Dar ea doar îi zâmbea ștrengărește și îl făcea să se simtă ca un copil prins în timp ce făcea vreo năzbâtie.
O mie și una de boabe de cafea! Nici măcar una în plus, nici măcar una în minus! Ăsta e secretul! Și apoi se întorcea râzând spre ibricul de pe foc.
După ce ea nu a mai fost, și-a cumpărat o cafetieră profesională de la magazinul MarketOnline.ro.
logo_marketonline_micȘi-amintea acum că îl încântase funcția de auto-curățare. Putea să savureze liniștit cafeaua preferată, ca atunci când fuseseră în Turcia amândoi.
Cafetiera zăcea într-un colț al bucătăriei de ceva vreme, așa că se hotărî să-și facă, în sfârșit, o cafea. O cafea turcească. Apucase să soarbă din ceașca aburindă și închise ochii, murmurând:
– „ArzumArzum Okka…”
Îi era dor! Iar dorul devenise durere. Iar durerea îi amorțea trupul care părea să nu-l mai asculte. Doar de undeva de departe se auzea un glas încânat cu o melodie veche, dragă lui. Bilal încercă să deschidă ochii. Lumânarea era arsă jumătate, iar fumul umpluse toată odaia. I se păru ciudat că acum căpăta contur. Un contur de femeie, chiar în fața lui, pe scaunul tapițat, roșu.
Nu ți-ai băut cafeaua, auzi el o voce. Nu te grăbi. Am să-ți spun o poveste. Ah, ba nu! Am să-ți spui o mie și una de povești! Dar să ții lumânarea aprinsă!
Bilal nu credea nici în stafii, nici în fenomene paranormale. Cu toate acestea, ochii – singurii pe care și-i putea mișca acum – erau lipiți de arătarea aceea, de conturul femeii așezate pe scaunul roșu.
E povestea unui tânăr. Îndrăgostit fără șanse de vindecare, și-a înfruntat familia, refuzând să-și aleagă alte trei soții, după legea turcească. O iubea pe prima și nici prin gând nu i-a trecut să o înlocuiască vreodată.
Și umbra a povestit despre pedeapsa pe care a primit-o tânărul, silit să-și vadă soția schingiuită, înainte de a-și pierde el însuși capul.
Bilal simți imediat gustul sângelui, în timp ce inima-i bătea cu putere, ca și cum fusese acolo, acum sute de ani.
Lumânarea! îi spuse umbra. Să nu se stingă. Și mai toarnă-ți cafea. Noaptea e lungă.
Bilal se sili să se ridice și aprinse la timp altă lumânare. Umbra îi povesti de data aceasta despre o bătălie. Conducătorul își învățase oamenii să fie curajoși și era aproape de victorie. Își urmărea dușmanul ca să-l răpună dintr-o lovitură a sabiei. Dar când îl izbi de pe cal, înlăturându-i armura, rămase împietrit: sub ea, se ascundea o femeie. Cea care i se arătase în vis timp de o mie și una de nopți. Iar aceasta, cu ultima sforțare, îi înfipse sabia în inimă. Și acum, Bilal simțea tăișul sabiei și durerea din piept, de ca și cum totul s-ar fi întâmplat chiar atunci.
Cu fiecare lumânare aprinsă, umbra îi spunea altă poveste. De fiecare dată Bilal își regăsea o rană mai veche, un vis, un semn din naștere, o amintire…După terminarea poveștii, îl izbea o sete nemaipomenită, iar umbra îl îndemna să bea cafea.
O mie și una de lumânări au ars. O mie și una de cești de cafea. O mie și una de ore s-au scurs…Când au intrat să vadă de ce nu răspunde de atâta timp, oamenii au găsit cafetierea bolborosind, o grămadă de lumânări arse și hainele lui Bilal pe scaun, ca și cum trupul i s-ar fi evaporat…

…………………………………………………………………………………..

Am îndrăznit…la prima probă SuperBlog2015. Dacă tot e cu poveste…

Imaginile au fost preluate de pe http://recyclenation.com/2014/04/recycle-candles și http://www.modernism.ro/2014/11/08/stefano-bonazzis-smoke-portraits-of-people-mysteriously-vanishing-into-velvety-wisps/

Suuuuper!

Toamnă! Vânt. Frunze moarte. Ceruri goale. Gălăgia din curte a tăcut. Copiii sunt triști că s-a dus vara. Triști și cu mâinile negre de la nuci. Și cu genunchii juliți de la „prinselea”, „cățăratelea” sau alte jocuri ale copilăriei.

Mda…Asta nu e chiar așa de Suuuuper! Dar, în general, trebuie să faci tot posibilul „to make the best of it”. Adică, așa cum ar spune românul optimist, să vezi jumătatea plină a paharului. Eu am încercat, zău! M-am îndopat cu câte două kile de struguri/zi – total nepermis pentru siluetă! – și apoi mi-am îndesat căștile în urechi cu muzica la maxim – total nesănătos pentru urechi!. Dar cum toamna-i lungă și după ea mai vine un anotimp imposibil de lung și de enervant, trebuie ceva…suuuuper puternic. Ceva…suuuuper distractiv, suuuper nebunesc, suuuper provocator! Ca să uit de ploi, de ceață, de nopțile lungi.

Blog! SuperBlog! Varianta 2015!

logo_SB2015-250x250

Ultima dată nu am plecat cu premii acasă. Doar cu o surpriză frumoasă de la organizatori, cu burta zgâlțâindu-se de atâta râs cu un grup de oameni bloggeri nesănătoși și cu o durere de cap de la gălăgia făcută de copil în incinta pensiunii gazdă. Cred că s-au lecuit și ei! Gazdele, zic.

descărcare

(sursa foto: Texte comice)

Ar fi suuuper dacă aș prinde un premiu (e ca la buchetul miresei!). Ar fi și mai (sic!) suuuper dacă aș reuși să scriu la toate probele (se anunță o toamnă aglomerată). Evident, cel mai foarte suuuper ar fi să mă trezesc la gală, în formula completă. Pentru asta, pasul 1: în-scrierea!

Până una-alta, să vedem ce face Rudia ca să aibă un Super Blog! O magie??? Supercalifragilisticexpialidocious!

 

Spring SuperBlog 2015 de la 1 (pân’) la 10

Primiți cu SuperBlogu’-ntârziat?
că eu m-apuc de numărat!

11133709_745822198867932_5106393235598175248_n

Fuse și se duse! Repede ca vântul cald de primăvară. Noroc de poze și filmări, că aș fi spus că am visat. Vis colectiv. Nebunie colectivă! De acum m-am lămurit că e un loc (un grup) al dependenților de deadline și de punctaje și de clasamente și de contestații, un club unde puțină lume a mai rămas întreagă la minte. Parol!

Ce a însemnat SSB-ul de anul ăsta? În cifre, că am văzut că se poartă!

1 – Primul SSB; scurt și nedureros, cu o ascensiune fulminantă spre top. Primul meu interviu radio! Cu ușoare furnicături și tremurări de voce;

2 – Al doilea discurs în fața unui public imprevizibil, cu întrebări menite a te provoca sau a te încurca și cu râsete de ambele părți. A doua ediție SB la care particip. Și locul al doilea, temporar, ce e drept, pe la începutul competiției. 😈

3 – Trei stejari! Falnici și albi de la ninsoarea mieilor. Locație de vis, cu primire caldă și loc de destindere în voie. Bucuria copiilor! 😀

4 – Plecat-am patru din Moldova! Cu Dana de Moinești, Dana de Iași și Claudia de Iași. Numai bine cât să contrabalansăm măcar puțin cu trupa de șoc oltenească.

5 – Cinci persoane am fost în mașina RDA, de la Bacău la Brașov. 😀 Șoferul prudent și doi copii pe post de suporteri – am crezut noi, plus două superbloggerițe de soi! 🙂

6 – Șase fete cucuiete dintr-un club al cuvintelor, reunite la mijloc de țară (conform foto anexată 😀 )

10393702_803913409663173_454166841144399978_n-168x3007 – Șapte zile din săptămâna de dinainte și șapte din cea de după, m-am gândit la magicul eveniment! Plus că am și prins locul șapte la un moment dat, până am rămas fără grai farmec!

8 – În clasamentul adevărului, la finalul finalului, acolo am rămas: pe locul 8! Chiar dacă până și eu am avut dubii în legătură cu asta! 😀

9 – Rămâne numărul meu norocos: nouă! Îl pun și la loto (dacă îmi amintesc să mai joc din când în când!) Și da, am fost ș pe locul 9 cu o zi înainte de a fi pe 8! 😀

10 – Zece probe de foc! Rapide și provocatoare. Iar probele astea zece m-au adus în primii zece! Adică…aș putea fi o fată de nota zece! 😀 Gradul de modestie a crescut vizibil în ultima vreme, odată cu această distincție! 🙂

De frumos a fost frumos, așteptăm sesiunea de iarnă! Mai ales că am scăpat de oltean și acum răsuflăm (mai) ușurați. M-am întâlnit și cu Olimpiana mea, cu care aș mai fi stat vreo două nopți întregi la povești. Am revăzut oameni dragi, am cunoscut oameni frumoși, am râs, am dansat (puțin), am vorbit (mult!), am dormit bine, prin urmare, ne-am distrat.

Ce-o mai fi…om mai vedea! 🙂

Până atunci, să ne aducem aminte:

și

Și să ne fie de bine!

Descântec pentru curățat de…Farmece

De câte ori vine rândul la făcut curățenie, pe Rudia o ia o durere de cap! Și de aici se duce naibii tot ritualul de purificare a locuinței. Orice planificare devine nulă, iar strădaniile de a recupera decalajele până la venirea colindătorilor (de e Crăciunul) sau ciocnirea ouălor roșii (de e Paștele) se risipesc precum frunzele galeșe în vântul toamnei. Ritmul de lucru scade vertiginos, direct proporțional cu timpul care se scurge numai el știe unde.
Multă vreme a crezut că-i o migrenă programată să răsară taman când îi trebuiau toate forțele să se apuce de șmotruială. A luat pastile. De cap. N-a ținut! Pastila, că durerea e veșnică, se pare.
Apoi a zis că-i vreun deochi. Și a aplicat antidotul.

Fugi deochi dintre ochi,
Dintre gene și sprâncene,
lasă Rudia să se-ntreacă
în frecat podele
și spălat perdele
și invidia să treacă
că ea-i o divină
mereu gospodină
că-i mereu curată
și-are casa parfumată.

Babele au zis că nu-i bine. Că sunt Farmece la mijloc și că n-a descântat cum trebuie. Așa că anul ăsta și-a propus să schimbe ritualul, poate așa se schimbă și norocul și termină de făcut curățenie înainte de deadline.

Așadar, Rudia și-a suflecat mânecile, și-a prins basmaua cum se cuvine/unei gospodine, a tras aer în piept și s-a apucat de…scris descântec descântător/ de muncit cu drag și spor:

Voi microbi și voi bacterii,
să crăpați la ceasul serii!
Să vă risipiți!
Să nu mai veniți
la mine-n cămară
că vă dau afară!

Ferestre spălate,
podele curate,
perdele călcate,
toate aranjate!

Și-am să scot din cufăr
trei culori de Nufăr:

Untitled

negru să dezinfecteze
verdele să lumineze
iar albastru-universal
să curețe integral
în baie
în bucătărie
dormitor,
sufragerie,
telefoane,
tastaturi
fără răni sau bătături!

Iar pentru bucătărie
invoc altă șmecherie!
Și de mă ia cu năduf
arma mea este Triumf!
De pe cuptoare
de pe vasele murdare,
fugi grăsime arsă!
Fugi din a mea casă!
Vase emailate,
plite degresate,
le curăț pe toate!
Triumf pe cuptoare,
pe-ochiul mic sau mare,
Triumf pe veselă
– ca-n telenovelă.

20150322_181346

Curate
toate
Doar miros rămâie
mentă și lămâie!
Uite-așa-mpreună
facem casa lună!

Voi microbi și voi bacterii,
să crăpați la ceasul serii!
Să vă risipiți!
Să nu mai veniți
la mine-n cămară
că vă dau afară!

Descântecul e gata, ingredientele magice sunt, la treabă! De mâine, că e luni!

…………………………………………………………………………..

Probă „supportată” de/cu Farmec, pentru penultima provocare a competiției Spring SuperBlog 2015.

farmec2-300x300

S(eif) pentru S(sentimente) și D(dorințe)

Oare ce-o fi gândit Dumnezeu
când a inventat
cerul și apa,
lacrima și visul,
grădina și gândul?
Dar, mai ales,
ce-o fi fost în capul Lui
când a inventat Omul
cu tot cu dispozitivul
incorporat
de autodistrugere?

Mai cu seamă aș vrea să știu
de ce o fi inventat Dumnezeu
Timpul,
lăsându-l, inexplicabil,
fără buton de oprire
sau măcar
un buton de rewind
pentru că –
nu-i așa? –
uneori, irosim cu ne-știință
lucruri
și gânduri
și doruri
și clipe,
apoi cerșim îndurare
de la oricine ar putea
să ne audă
sau să ne vadă,
doar-doar
ni le-or da înapoi!

Disclaimer: Eu NU sunt inventator!
Căci până și INTEL-igența pare a-mi fi
artificială!

Dar dacă mi-ar sta în puteri
– mai ales în puterea gândului –
re-inventa
un SSD special:
un Seif special
pentru stocat Sentimente și Dorințe

Ar fi un fel de gadget personal
ușor de utilizat
și portabil.
L-aș conecta
la sursa principală
[a nenorocirilor mele]
printr-un fir invizibil
ca să pot citi instantaneu
orice urmă de gând
de dorință
de emoție
și să le transfer
cu toată viteza înainte
la loc sigur
până nu se tocesc
izbindu-se unele de altele
în cavitatea toracică
sau în vreuna din camerele întunecate
ale creierului.

Avantaje?
Le-aș putea ordona
alfabetic
în fișiere criptate.
Ar crește viteza de acces
pentru o citire instantanee
și un consum redus de energie.
Seiful impenetrabil
i-ar da rezistență la șocuri
și ar împiedica Timpul
să-și strecoare praful.
Apoi i-aș atașa
butoane inoxidabile
de repeat
de delete
și mai ales
de copy-paste.

Odată blindate
cele mai prețioase părți din mine,
aș striga
cât m-ar ține baierele inimii:
„Luați de vedeți aici
cel mai bun Solid State Drive
din univers!”
[al meu univers, desigur!]

Lumea e plină
de tot felul de oferte
peste poate de generoase
dar niciuna nu are atâta memorie
cât pot ocupa
gândurile,
sentimentele
și visele
și dorințele mele.
……………………………………………………………
Varianta „poeticizată” a invenției mele nebrevetate încă, supusă atenției în proba a opta a competiției Spring SuperBlog2015, sponsorizată de Mediadot.ro

logo_mediadot_patrat_mic2

Călătorind în Asia – 5(+2) tipuri de turiști

inspiration-to-travel-is-to

Mi se par fascinanți oamenii care călătoresc, indiferent de motivele pentru care o fac. Și asta pentru că a călători, din punctul meu de vedere, înseamnă a-ți abandona zona de confort și a avea curaj să pășești prin cercurile existenței, exact ca în jocul acela al copilăriei – Twister! Te răsucești, te contorsionezi uneori, te adaptezi unor situații inedite, te regăsești în ipostaze pe care nici nu le-ai visat, poate, căci „socoteala de acasă” nu e mereu conformă cu cea din târg.

Când este sezonul călătoriilor îndepărtate?

Oricând! Când vrei să te bucuri, când vrei să te retragi undeva departe de lume, când vrei să evadezi cu cineva drag, când vrei să cunoști oameni noi…Momentul potrivit să călătorești este acela când îți dorești cu ardoare să pleci, iar AMR-ul pare să treacă mai lent decât un personal pe șinele ruginite. Ne dorim să plecăm „mâine”, dar poate că așteptarea are rolul ei.

Când e vârsta aventurii? 

Există o vârstă pentru asta? Unii spun că atunci când ești tânăr ești prea crud și confunzi aventura cu inconștiența. Când treci în cealaltă jumătate a vieții, ți se spune că „ești om serios” și că nu-ți șade bine să te ții de aventuri. Eu cred că fiecare avem nevoie de o astfel de evadare din cotidian. Indiferent de vârstă, sex, etnie, profesie, condiție socială. E momentul acela când lași deoparte totul și pleci „în lume”. Să cauți. Să descoperi locuri despre care nu ai știut că există. Sau pur și simplu, să pleci fără motiv. Să te bucuri de culori, de liniște, de căldură, de natură.

 Unde călătorim?

Călătorim…cuminte? Într-un loc pe care îl alegem cu grijă, conform unui plan minuțios? Un loc care să ofere siguranță, unde lucrurile sunt atât de clare și liniștite încât nimic nu se poate întâmpla? Sau să alegem un loc sălbatic, provocator, periculos? Ne alegem destinațiile în funcție de personalitate. Și ne comportăm diferit, chiar dacă destinația aleasă este aceeași.

Cele 5 tipuri de turiști (plus tu și cu mine 🙂 )

Asia este ofertantă din punctul de vedere al turismului. Este mereu surprinzătoare, tocmai pentru că nimic nu seamănă cu ceea ce ești obișnuit.

1. Solitarul.

Încă burlac la 30 de ani și fără planuri prea serioase de întemeiere a unui cămin. Probabil sătul de munca obositoare și de statul la birou peste program, cu un buget suficient pentru a-și permite luxul de a evada la un moment dat într-o vacanță a visurilor lui. Probabil că ar alege Nepalul pentru aventură, exotism și spiritualitate. Munții Himalaya sunt fascinanți: drumeții, trasee inedite și experiențe noi, dar și tradiții unice. Ar fi locul unde s-ar putea rupe definitiv de viața agitată de la birou, de tehnologia care-l ajută să se afirme în compania corporatistă, de rigiditatea și monotonia vieții.

2. Cuplul de bătrânei simpatici

Eventual la vreo aniversare importantă a vieții lor împreună. Bănuții adunați de-a lungul timpului pentru vacanța la care nici nu au visat, plus un ajutor de la copii, drept cadou de aniversare. Ar trebui să fie ceva inedit, o destinație „once in a lifetime”. Poate China. O țară plină de atracţii istorice vechi, cu o mulţime de locuri ce merită să fie vizitate.  De la Marele Zid Chinezesc la orașul vechi Xian sau alte destinaţii antice unde trăiau călugării cu mulţi ani în urmă. Probabil că un circuit cu autocarul ar fi comod și potrivit pentru vârsta lor.

3. Tinerii îndrăgostiți

Aflați în luna lor de miere, este primul lucru pe care îl fac împreună, ca bază a viitorului lor comun. E plănuită îndelung această ieșire – poate chiar cu CND Turism –  pentru că el vrea ca totul să fie perfect, astfel încât să fie doar prima dintre multele vacanțe speciale pe care le vor face de-a lungul vieții lor de familie.  Probabil că vor alege una din cele 17000 de insule din arhipelagul indonezian. Ei îi place oceanul, căldura și nisipul fierbinte. Lui îi place să o vadă fericită. „Paradisul zeilor” ar deveni, astfel, paradisul lor.

4. Fotograful.

Cu siguranță un om între două vârste. Mai mult spre a doua. Cu copii mari, aproape la casele lor. Un om care-și găsește refugiul durerii de a fi singur în călătorii și arta fotografică. Câțiva bănuți puși deoparte cu chibzuință de-a lungul timpului, îl ajută să-și permită acest lux de a ieși din spațiul mult prea comun al bătrânului continent. Îi va fi greu să aleagă, dar pentru că nu se poate altfel, va alege Malaezia:  Templul Fericirii Supreme – Kek Lok SiTurnurile Petronas sau Peșterile Batu îl vor face să pășească într-o altă lume, în care frumusețea și ineditul îl vor ajuta să se rupă de lumea lui, mult prea întunecată. Va fi fascinat de fiecare colț pe care îl va vizita și nu va conteni să fotografieze pentru a imortaliza clipe, locuri, chipuri.

5. Milionarul

Cum banii nu sunt o problemă, va putea alege oricând, orice loc. Dacă are norocul să meargă cu persoana potrivită și nu vreo oportunistă, destinația aleasă ar fi și un loc încărcat de cultură, plin de frumuseți, și în același timp, o sursă de distracție și poate chiar aventură.

Unde aș vrea să merg eu? 

Oriunde, cu oameni dragi. Asia este cu totul nouă pentru mine și nu știu dacă aș putea alege acum vreo locație anume. Cert este că nu știu dacă aș vrea să fiu un turist, ci mai curând un călător.

please-be-a-traveler

Ce loc ai alege TU să vizitezi? Care este tipul tău?

……………………………………………………………………………………………………………

Postarea participă la competiția Spring SuperBlog 2015 – provocarea la care ne-a supus CND Turism.

logo_CND_patrat1

Surse suplimentare de informare:

http://blog.esky.ro/2012/08/top-destinatii-asia/

30 de citate despre călătorii, care te vor face să pleci în vacanță

O mașină de cusut, câteva amintiri și un vis

„Țac-țac-țac-țac…”

Cu un ritm mai alert, apoi mai lent și, eventual, o pauză. Apoi o lua de la capăt.  Pitite după ușă, o priveam stând pe scaun, cu ochelarii pe nas, potrivind bucata de material sub ac.

„Țac-țac-țac-țac…”

Ne apropiam de ea, în cele din urmă, numai ca să observăm minunăția de mașinărie care transforma o cârpă într-un obiect de îmbrăcăminte. Totul părea atât de ușor, iar mâinile ei păreau atât de sigure.

1

Când nu era în casă, ne așezam pe rând – asta după ce ne băteam, desigur! – pe scaun și încercam să imităm și noi „jocul de-a cusutul la mașină”. Nu funcționa niciodată! Apăsam pe pedala aia și învârteam de roata din capăt, așa cum văzusem că făcea mamaia, dar nenorocita o lua MEREU înapoi. Probabil că undeva exista o presetare  – un soi de tehnologie arhaică inserată în mecanismul mașinii – care spunea clar că nu putea fi mânuită decât de ea. Mamaia era stăpâna absolută! Pe noi nu ne asculta, ba chiar aveam impresia că-și râde de nepriceperea noastră. Dacă, printr-un miracol, reușeam să o facem să meargă în direcția bună, cusătura ieșea cu siguranță strâmbă sau dublă sau deloc.

– Tu, băietelor, da’ ce faceți acolo??

O zbugheam repede și stăteam tare cuminți după aceea. Nu pentru că ne-ar fi pedepsit în vreun fel, ci de rușine că am încălcat intimitatea bunei noastre.

Iar v-ați jucat la mașina aia? O să rupeți acul ăla într-o zi!

Nu l-am rupt. Dar sigur i-am încurcat ițele în vreun fel!

6 martie… Astăzi ar fi fost ziua ei.

Mamaia a rămas în mintea mea așa cum o știam în zilele ei bune. Veselă, plină de poante, făcându-ne gogoși sau …stând pe scaunul mașinii de cusut, potrivind un tiv, scurtând vreun pantalon sau făcând vreo fustă.

„Țac-țac-țac-țac…” – mai întâi mai alert, apoi mai lent… Sunetul ăsta s-a pierdut în negura vremurilor. Îngropat și el ca într-un cufăr plin de alte amintiri ale copilăriei mele fericite.

Sunt momente în viața noastră când am vrea să înghețăm clipe. Să le ținem undeva într-un dispozitiv asemănător celor de criogenare și să le mai scoatem din când în când, ca și cum am vrea să continuăm exact de acolo de unde s-a rupt, la un moment dat, firul. Iar eu aș scoate clipele astea de acolo astăzi, de ziua ei. Și îmi place să-mi imaginez că ar sta din nou pe scaun, cu ochelarii pe nas, la mașina de cusut, aruncând câte o glumă spre noi sau cântând câte un cântecel haios.

Nu am reușit niciodată să mă împrietenesc cu mașina de cusut. Cu excepția clasei a șasea când mi-am făcut o fustă „în clini” la orele de lucru manual. A fost o relație, mai curând, de compromis. Și extrem de lungă. După ce am chinuit-o zdravăn câteva ore din trimestru, timp în care ea s-a încăpățânat să meargă tot înapoi, a cedat. Epuizată, probabil de lipsa de îndemânare a fetiței cu uniformă și coroniță. S-a îmblânzit și m-a lăsat să termin și eu un proiect început cam de multă vreme. Am fost tare mândră de fusta aceea și am purtat-o cu drag.

În anii care au trecut, m-am gândit de multe ori ce bine mi-ar fi prins să o am o mașină de cusut. Un fermoar de schimbat, un tiv desfăcut, o pereche de pantaloni prea lungi… Poate pentru că nu am fost„ prietene” de la început, gândul ăsta a rămas răzleț și nu a prins niciodată contur. Acum, însă, mă gândesc că „îmblânzirea scorpiei” e mult mai simplu de făcut! 😀 Dacă arunci o privire asupra modelelor nou-apărute în diferite oferte electrocasnice, e evident faptul că nimic nu a fost vreodată mai ușor. O apăsare de buton și s-au făcut reglajele. O altă apăsare de buton și selectezi tipul de cusătură, lățimea sau pasul. Acum nu mai e pedala și nici rotița de care să învârți ca să o pornești. Acum totul se face cu butoane: buton de reglare a tensiunii firului, buton pentru pornire/oprire rapida, buton pentru poziția acului sus/jos, buton pentru controlul vitezei de coasere, buton pentru coasere înapoi, buton pentru anularea transportului. Și uite așa, nu mai am nicio șansă să dau înapoi când ar trebui să merg înainte! 🙂

Mi-am aruncat privirea aici și mi-a rămas gândul la Brother Innov-is 55. Mașina de cusut computerizată e atât de departe de imaginea copilăriei mele!

cusut2

135 de tipuri de cusături? Nici nu am știut că sunt atâtea! Nu numai cusături obișnuite, ci și ornamentale. Iar gândul meu s-a dus direct spre unul din visele multe pentru viața asta: să-mi cos o ie! Da! O ie îmi doresc! Ca la carte. Deosebită. Și să fie a mea, că de împrumutat…m-am cam săturat!

ie

O ie albă, cu mâneci lungi, ușor în formă de con. Cusăturile vor fi flori roșii și negre, cu motive specifice, cât mai aproape de originalul moldovenesc. Mânecile ar fi pline, iar pe piept, câteva rânduri de astfel de motive florale. Undeva, aș insera o monogramă. Simplă și sesizabilă doar pentru cei care caută dincolo de prima imagine. Nu mă pot hotărî încă dacă la baza gâtului va fi un șnur – ca în fotografie –  sau dacă va fi tip tunică. Spatele ar rămâne alb. Nu îmi plac lucrurile prea încărcate.

Sunt din ce în ce mai sigură că aș putea fi creativă și astfel! 🙂 Și că modelul cu care aș porni în minte, ar suferi extrem de multe modificări, mai ales că de acum „scorpia îmblânzită” mi se va supune. Sunt la fel de sigură că la final aș obține exact rezultatul dorit și că voi avea și eu, în sfârșit, ia mea, făcută de mine! 

Nu aș putea fi niciodată designer vestimentar. Consider că pentru asta trebuie să ai o anumită aplecare. Cu toate acestea, vremurile m-au învățat că nu e important ceea ce NU știi să faci, ci este esențial să găsești instrumentele care să-ți ușureze munca într-atât, încât orice vis ai avea, să se poată materializa în cele din urmă.

…………………………………………………………………………………………

Postarea este dedicată bunicii mele dragi, căreia astăzi nu-i mai pot cânta la mulți ani…

Și s-a potrivit primei provocări a competiției Spring SuperBlog 2015, sponsorizată de logo_marketonline_mic

Prima imagine este preluată de pe http://www.antic-shop.ro/antichitate/masini-de-cusut/masina-cusut-ileana.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte