Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: Rudia

My Bucket List of 10

If you ask me about my wildest dreams, I may not stop talking about them.

Și deschide Illusion Cutia Pandorei cu cele 10 dorințe nebune ale ei . Apoi zice: „Da voi aveți?” Păi zi așa, soro, vrei să le știi au ba? Că eu am pornit numărătoarea!

Ce dorințe nebunești am eu? Am voie orice, da? Poate să fie și cu inorogi, și cu cai verzi pe pereți? Nu mă întreabă nimeni după aceea dacă am bani să fac toate astea sau dacă mi-am făcut controlul anual la mansardă?

good-night-1505195_1280.jpg

Așasar, într-o ordine total aleatorie, Rudia prezintă:

My Wildest Ten

  1. Să fac înconjurul lumii. Presupunând că până atunci n-o să ne mai temem de umbra noastră, de atacuri teroriste, de hoți, aș pleca fără „rezerve” și fără „rezervare”, doar cu câteva puncte esențiale pe globul ăsta pământesc, ușor turtit la cei doi poli. Aș vrea să mă strecor pe sub cascade, să dorm într-o pădure tropicală, să-mi spăl mâinile în vreo apă îndepărtată, să văd nemaivăzute, să mă înțeleg cu oameni prin semne.
  2. Mi-aș lua o motocicletă. E un vis mai vechi, din copilărie, anihilat tot de paranoia provocată de nebunii străzilor. Echipată corespunzător și fără aroganțe, doar cu plăcerea de a te lua la întrecere cu vântul.
  3. Aș învăța să cânt la chitară. Cred că de-a lungul timpului, mi-ar fi fost de folos o astfel de abilitate. Mi se pare unul din acele instrumente care poate să te transforme în orice: de la cântărețul boem, la cel stilat, de la folkist la rocker, de la romantic incurabil, la nebunul zgomotos.
  4. Aș înota cu un delfin. Hmmm… Să-i simt pielea alunecoasă, să-l mângâi și să mă alinte. Să nu mai simt teama de apă și să mă bucur de o „conversație” fără cuvinte cu o ființă inteligentă.
  5. I would dance like hell! Cu muzica dată la maxim, cu sentimentul acela de libertate pe care ți-l dau ochii închiși și brațele deschise ale naturii… Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți că într-un moment oricare al existenței voastre, ați putea fi oricine, ați putea face orice?
  6. Aș proclama o zi regală. A Rudiei! O zi în care să mă simt femeie. Să fiu frumoasă, răsfățată, să pot îmbrăca ce nu am visat vreodată că voi îmbrăca (stai, tocmai asta fac acum!) să fiu ca un fel de fotomodel, adaptat, desigur, măsurilor și realităților inevitabile! 😉  Dacă stau bine și mă gândesc, nu prea mi-ar ajunge o singură zi…
  7. Aș scrie un roman. Cred că l-aș putea scrie și în 7 zile, dacă ar fi îndeplinite condițiile esențiale: să mă pot retrage într-un colț de lume, neapărat verde, o oază de liniște și inspirație, fără nimic care să-mi tulbure gândurile. french-672217_960_720.png
  8. Mi-aș face curaj să explorez spațiul. Mi se pare extraordinar să ai șansa să pășești pe alteva decât pământ…pământesc! Să ajung …pe Marte! Sau pe lună. Ar fi interesantă perspectiva „de dincolo” 🙂 The woman on the moon, looking for the man on earth. 🙂 
  9. Mi-aș face propria școală. Ăsta da vis! Nu după legile unui minister care a pierdut contactul cu orice realitate. Nu cu noțiuni abstracte de memorat inutil sau cu ierarhii nejustificate. Oh, dar asta e altă poveste…
  10. Ei bine, numărul 10 nu vi-l pot împărtăși. Rămâne visul meu și atât. Dar are legătură cu frumosul, cu poeticul, cu puritatea…

Leapșa spune să nominalizez pe cineva…Dar Rudiei nu-i plac constrângerile, și nici nu are atâția prieteni care să se poată prinde în horă. Dar atâția câți sunt…m-ar bucura dacă ar împărtăși dorințele nebunești!

…………………………………………………………………………

Later edit: Mă risc cu Alina, că ea nu are cum să arunce cu pietre, că e doar un înger de fată! Și cizelată!

Anticearcăn Neutrogena pentru un ten perfect

Rudia aude de un anticearcăn Neutrogena care cică ar face  minuni. Căci o minune i-ar trebui și ei la programul cu care se luptă în fiecare zi: trezitul cu noaptea-n cap, la puțin timp după ce a reușit să se adune și să găsească drumul spre pat, mulțimea de treburi de făcut din zori și până la apus, plus ochii lipiți de monitorul laptopului personal. Rezultatul: pungile de sub ochi aduc aminte de un actor celebru:

Fiecare femeie care se respectă, iese din casă numai după ce s-a asigurat că oglinda reflectă imaginea pe care ea vrea să o afișeze în public. Și de câte ori nu pierde femeia timp prețios încercând să mascheze imperfecțiunile tenului, astfel încât să rămână strălucitoare și atrăgătoare! Rudia a studiat cu atenție pungile de sub ochi și s-a declarat nemulțumită. Și-a zis că mai bine ar face ceva cu cearcănele alea, că strică frumusețe de chip. Prin urmare, a apelat mai întâi la leacuri băbești:

(sursa foto: Google)

Dar a constatat că durează prea mult și eficiența lor este, adesea îndoielnică (nu știi de unde a fost recoltat castravetele sau dacă frunzele de ceai au fost spălate înainte de a fi puse în săculeț). Noroc că Rudia are prietene! Și din vorbă-n vorbă, prietenele au decretat: „cu un anticearcăn Neutrogena, n-ai cum să dai greș!” Și să încerce, de exemplu, Neutrogena healthy skin brightening eye perfector. „Are antioxidanți și vitamina E, mușețel sălbatic și soia și este extrem de blând cu ochii sensibili”. Acum, e drept că Rudia nu e cea mai pricepută într-ale cosmeticelor. Dar când aude de Neutrogena, îi e clar că trebuie să fie de bine!

Cealaltă problemă care se ridică în acest punct al discuției este de unde să-l cumperi. Acum că știm ce ne trebuie, cum facem rost de el. Rudia ar vrea să nu facă rate (produsele Neutrogena pot fi destul de scumpe), dar să pună mâna neapărat pe un produs original, pentru că, nu-i așa, vrem ce e mai bun pentru pielea noastră. Tot prietenele i-au sărit în ajutor: Magazinul online de produse cosmetice Blacknight.roNumai ce intri pe site și te apucă musai cu leșin. Le-ai vrea pe toate, pentru că sunt produse cosmetice originale la prețuri speciale.

Așa că Rudia tocmai a plasat o comandă pentru un anticearcăn Neutrogena, nuanța Light 10, iar când va intra în posesia minunatului instrument de înfrumusețare, va reveni cu poze la fel de originale!

Screenshot 2016-02-13 22.53.31

 

Citatul de duminică (33) – Despre generozitatea românilor

„<Ce cred românii despre ei? Că sunt foarte primitori şi săritori.> […] Generozitatea nu are legătură cu bunăstarea. S-ar putea ca oamenii săraci să fie mai generoşi decât cei bogaţi. Are legătură mai degrabă cu o anumită cultură.”

(Daniela Oancea – „Lucian Boia: complexul de inferioritate este prima maladie a românilor”)

Cel mai adesea, românii contemporani devin foarte generoși în preajma sărbătorilor. „Să fim mai buni!”. Să fim, zic, dar de ce ne-a pălit tocmai acum, de Crăciun? Sau poate de Paște? Posibile răspunsuri:

  • pentru că atunci descoperim că avem lucruri care nu ne trebuie și vrem să scăpăm de ele;
  • pentru că ne temem de „păcatele” noastre și credem că le mai spălăm cu o faptă bună;
  • pentru că așa face toată lumea;
  • pentru că „dă bine” în fața publicului, mai ales dacă avem nevoie de sprijinul lor în vreun pentru a ne ridica pe vreo scară (socială sau politică).

Există undeva, în Cartea-aia-mare-a-legilor-universale-ale-divinității că trebuie să facem o faptă bună de Crăciun, de Paște, de vreun sfânt, cu vreo altă prea-sfințită ocazie? Mă îndoiesc! Dacă nu mă înșel, scrie în Cartea aia că trebuie să fim buni și atât.

Când? Tot timpul! Când descoperi că ai putea fi de folos cuiva, fie și numai transmițând mai departe mesajul lui sau strigătul lui de ajutor. Nu când ne vede cineva, nu ca să atragem atenția asupra noastră, nu ca să ne erijăm în modele spirituale.

Cum? Cu discreție și cu toată inima! Fără să evidențiezi gestul tău măreț și fără să aștepți laude sau „mulțumesc”. Gestul tău nu are a face cu reacția mai mult sau mai puțin recunoscătoare a celui pentru care l-ai făcut. La urma urmei, l-ai făcut pentru sufletul tău împăcat și pentru binele unui seamăn. Poate unii nu știu să mulțumească sau poate nu înțeleg că li s-a întins o mână de ajutor. Nu este asta treaba ta. Treaba ta este să-ți îndeplinești o misiune pe care singur ți-ai impus-o.

De ce? Pur și simplu! Dacă nu găsești niciun motiv să fii generos, atunci nu o face! Dacă ai așteptări în urma gestului tău, riști să fii dezamăgit. De aceea, dacă totuși decizi că vrei să ajuți pe cineva, poate e mai bine să rămâi anonim. Tocmai pentru că nu contează cine ești, ci ceea ce ai făcut!

Rudia a decis că nu o mai interesează statistici, studii sau analize. Doar urlă în gura mare când are o părere. Sau o idee. Ce-ar fi să ajutăm oricând, pe oricine are nevoie de asta, într-un mod organizat, tot timpul? Aruncați o privire AICI și vedeți dacă vă vine să fiți generoși! Fie să oferiți, fie să-i ajutați să se facă auziți.

La mulți ani neinspiraționali, Rudio!

Prinsă cu nebuniile verii, am uitat!

anniversary-2x

Happy Anniversary with WordPress.com!
You registered on WordPress.com one year ago!
Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

WordPress-ul e grijuliu. Sau poate încearcă doar să fie prietenos. Cert este că uitasem complet. Am neglijat-o pe Rudia de ceva vreme din cauze pe care le țin pentru mine, ca să nu aducă a lamentare. Dar nu voi renunța niciodată la ea! 🙂 Poate este ușor instabilă emoțional, poate articolele trec prea brusc de la o categorie la alta, poate e mai greu de înțeles sau mai puțin atrăgătoare, dar știu că Rudia se va lupta cu morile de vânt în continuare, chiar dacă una din morile acestea o fi ea însăși.

M-am reîntors la primul articol, la gândurile și ezitările de atunci. Mi-am amintit cum a început totul, cum Blogul neinspirațional a stârnit controverse și semne mari de întrebare asupra identității celei de dincolo de spațiul virtual. Mi-am amintit de sprijinul unor prieteni (virtuali sau din viața reală) de nădejde, de concursurile câștigate cu articole dragi (Vernisajul – Lenjerii Outlet, Ai Visat la Bani Suficienți? Acum ai liber la nebunii egoiste – AVBS Credit, Jurnal de bord: cu televizorul la remaiat… amintiri – MarketOnline). Mi-am amintit de prietenii noi, de prietenii virtuale consolidate prin întâlniri în offline, de SuperBlog, de călătorii, de oameni frumoși, de interviuri cu haz și de promisiuni păstrate sau uitate.

De un an, Rudia este neinspirațională! Merită sărbătorit? „Nu știu alții cum sunt, dar eu”…

Să ne fie de bine și la mai mulți! 🙂

Jurnal neinspirațional (10)

Astăzi m-am trezit nostalgică. Poate pentru că m-am visat undeva în trecut, înainte de toate începuturile, înainte de toate sfârșiturile. Când s-o fi inventat Timpul? Și de ce i-or fi dat aripi atât de devreme?

Am rămas îmbrăcată în imaginea de atunci… Pe vârful unui munte acoperit de nămeți, ascultând muzica albă a ecourilor noastre îmbrățișate de fiorduri… Nam învățat încă să citesc în semințele neîncolțite ale visului meu nocturn. De aceea, ca un copil naiv, am scos din buzunar firimiturile zilei de ieri și le-am presărat cu grijă pe drumul pe care-l credeam de întoarcere. Dar, vai! Nu există drum de întoarcere! Decât poate în cărțile pe care le citesc zilele astea, încercând să te regăsesc în spatele cuvintelor, în brațele vocalelor, în scheletul fiecărei virgule, condamnată pentru pauza mult prea mare dintre suflete. Și-atunci mi-am întins trupul afară din mine, încercând să-i meșteresc un vis pe măsură, ca o fotografie în care să se oglindească la soroace mai mari.

1483247_556213234464703_1778958068_n

(sursa)

În grădina gândurilor mele amestecate este furtună. Mi-am smuls copacii ca să nu le mai văd frunzele veștede. Mi-am spulberat orice urmă de vis ascuns în cotloanele inimii, ca să fac loc pustiului. Iar acum mă absoarbe ca un vârtej gata să mă coboare în Infern…Aceasta-mi va fi casa, departe de toate locurile familiare ce s-au stins unul câte unul, precum opaițele în case bătrânești la vremea nopții. Nu am decât să aștept rescrierea destinului fatidic, la fel de nedrept, la fel de parșiv, ca un ultim lucru plănuit pentru săptămâna viitoare de mâna neîndurată care scrie destine mecanic.

Aș vrea să pot fi recunoscătoare pentru darul de a visa. Dar mă gândesc că aș putea de acum să mă lipsesc de el. Oricum sunt doar vise dictate de o conștiință adormită și de o inconștiență prea trează. Iar lumea asta a devenit o sală de așteptare în care ușile se trântesc cu putere când intră sau iese câte cineva, sătul de scaunele rigide și de lipsa de perspectivă. 

În bucătărie mă așteaptă o ceașcă de ceai cald de mentă, iar printre aburi savurez citatul preferat:

Şi totuşi, dacă aş fi putut s-o iau de la capăt, eram sigur că aş fi făcut exact la fel, pentru că acela eram eu: omul care pierde totul. Nu aş fi putut fi altul, ale cărui vise frumoase să nu se mai prăbuşească. Cândva mă iluzionam că aş putea face să fiu altcineva, dar întotdeauna sfârşeam prin a mă întoarce la mine. Acesta sunt eu: aşteptând mereu o plecare.

 Haruki Murakami

All that fakeness…It makes me sick

Rudia știe că s-a schimbat enorm de-a lungul timpului. Dacă ar arunca o privire în urmă, s-ar mira până și ea de atâta schimbare. Dar Rudia nu se mai uită de mult în urmă. Nu găsește sensul unei incursiuni în vremuri apuse.

Lumea cu totul este într-o continuă schimbare. Copaci, anotimpuri, nori, fluturi…Și, mai ales, oameni! Păcat că nu există o setare specială undeva în spatele mecanismului după care funcționează universul:

Atenție: Schimbările se fac numai în bine! Dacă nu, cererea pentru activarea opțiunii va fi anulată! 

Ah, asta era parte dintr-un basm cu zâne! Iar Rudia nu (mai) crede în zâne.

Zilele trecute, mai multă lume se plângea de dezamăgiri. Grele dezamăgiri! Din partea unora de la care nu s-au așteptat niciodată, pe care, poate, i-au ajutat la un moment. Rudia nu vrea să intre în rând cu lumea! Totuși, ăsta trebuie să fie vreun virus și te atinge indiferent de grosimea scutului despre care ai crezut că te va proteja. Nici scuturi nu se mai fac ca lumea în zilele noastre! Toate au un punct vulnerabil și sunt predispuse, dacă nu distrugerii, măcar unei fisuri. Iar când răutățile se îndreaptă pe neașteptate, nu apuci decât să caști gura a mirare și mâinile-ți sunt inerte, pe lângă corp, care rămâne, astfel, fără apărare.

fakeness

(Sursa)

Zilele trecute mi-a venit și mie rândul să mă întreb:

Cum poți să uiți că viața ți-a dăruit o a doua șansă și, astfel, să o irosești pe răutăți gratuite, menite să regleze conturi imaginare și să plătească polițe semnate în alb?

Cum poți să fii atât de nedrept, când ție însuți și s-au făcut atâtea nedreptăți?

Cum poți să muști în carne vie, împroșcând cu venin, când ai ținut discursuri despre iertarea aproapelui și iertarea sinelui, pentru a trăi în armonie cu universul?

Cam cum e să acuzi pe cineva de o „crimă” săvârșită împotriva ta, când tu însuți ai făcut același lucru primul?

Cum poți arunca piatra, simțindu-te pătat de aceeași nelegiuire săvârșită cu aceeași bună știință?

images

(Sursa)

Cum a fost 2014 pentru Rudia

Rudia a fost o idee. La început. Apoi o obsesie. Și când s-a născut, în sfârșit, pe 27 iulie 2014,  a fost doar cu gândul că i se va da tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Un lucru este clar: socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă! Am vrut o mască, dar se pare că e greu să fii constant când îți impui ceva ce nu face parte din obișnuințele existenței cotidiene. Cu toate acestea, Rudia a crescut frumos! Mai frumos decât mă așteptam. A fost iubită, apreciată, citită, citată, comentată, așa, în anonimat. Probabil și criticată. Ceea ce ar fi o chestiune benefică! 😉  Masca a dispărut repede și a rămas doar una dintre laturile unei femei care a dorit mereu mai mult de la ea și de la viață.

WordPress s-a gândit că mă pot aniversa, așa, la jumătate de an. Și iată ce zice:

„A San Francisco cable car holds 60 people. This blog was viewed about 3,200 times in 2014. If it were a cable car, it would take about 53 trips to carry that many people”.

Urmează o serie de „cea mai…/cele mai…”:

Cea mai aglomerată zi pe strada Rudiei a fost 5 Noiembrie, când postarea Cum stă treaba cu înșelatu’ a devenit cea mai populară.

Cele mai vizualizate postări:

Cei mai activi comentatori:

Ce nu știe WordPressul este că între timp au apărut oameni minunați care și-au intersectat drumurile cu ale Rudiei. Iar un lucru benefic pentru evoluție. Dincolo de comentarii, „like”-uri, „share”-uiri, interese comune etc.

Mult? Puțin?

Cu siguranță nu suficient și în niciun caz nu lucrurile nu se vor opri aici.

Planuri? Rudia nu-și face planuri. Există un mare risc să nu le urmeze tocmai pentru că la un moment dat devin „a must”. Preferă să le ia pe rând, așa cum vin. Dorințe? Da, astea da! 🙂 De mai bine, evident! Și de mai mult! Că așa vor oamenii mereu!

Până una-alta, să ne fie bine și să avem un an nou cu cât mai multe dorințe bifate.

La mulți ani!

 

Jurnal neinspirațional (9)

Astăzi citesc și recitesc scrisori. Mi-ar fi plăcut să fie scrise pe foi îngălbenite și să poarte amprenta personală a scrisului de mână. Ca și cum o parte din tine ar călători odată cu scrisoarea aceea, către mine. Apoi o parte din mine ar tremura dezlipind plicul alb, cu timbrul de departe. M-aș opri în bucătărie lângă dulăpiorul cu mirodenii, ca să te simt mai aproape… Ca atunci când mi-ai gătit pentru ultima oară…

În grădină au înghețat până și urmele pașilor tăi. Deși, uneori, târziu, am senzația că încă ești acolo, afară, și mă privești la fereastră. Sau poate lucrurile doar se văd așa cum vrea ochiul să le dezvăluie. Iar încăpățânarea de a te zări cu orice preț în orice adiere de vânt se hrănește cu doruri mistuitoare.

Mi-a trecut prin minte să ascult acum înregistrarea aceea…despre viteza luminii. Aș putea închide ochii și mi-aș imagina că ești la o masă alături, poate chiar aici, în casă, cu mine.

Știi, când eram îndrăgostit, îmi venea tot timpul să inventez lucruri. Un întreg talcioc de artificii, de scamatorii și de trucaje, ca s-o fac să râdă pe logodnica mea. Cred că până la urmă s-a săturat de invențiile mele…[…] Voiam să pun la cale o călătorie pe lună de dragul ei, dar ar fi trebuit, de fapt, s-o duc într-o mare călătorie aici, pe Pământ…

Mecanica inimii…

Nu mai știu dacă l-am ales pentru că este citatul meu preferat de astăzi sau pentru că te-am regăsit din nou printre rânduri. Ca și cum tot ce se învârte în jurul meu de-a lungul existenței este condamnat să-mi amintească de tine. Mai știi călătoria aceea pe care mi-ai promis-o? Aș fi avut, astfel, cum să păstrez fotografia noastră preferată pe noptieră…ca o încleștare a timpului în lupta cu imposibilul.

in_moonlight

(sursa)

Sunt lungită ca o secundă searbădă, îmbrăcată în giulgiul efemerității. Și nu pot să-mi meșteresc nici propriile vise, de teamă că nu sunt altceva decât baloane de săpun. Am învățat că și baloanele de săpun au rostul lor. Mai mângâie, din când în când, vântul plictisit care se uită în ele ca într-o oglindă, ca să-și capete formă și culoare.

Plănuiesc pentru săptămâna viitoare o incursiune în mine. Să aflu pentru ce și cui îi pot fi recunoscătoare și, mai ales, dacă există vreun leac real pentru blesteme. Vreun antidot eficient care să mă scape de mine însămi. Mă gândesc că or mai fi fost și alți naufragiați disperați, căutând sticla în care să-ți îngroape răvașul cu strigătul lor amarnic. Și poate ei au găsit cu ce să-ți aline valurile.

Până atunci, însă…aștept.

Jurnal neinspirațional (8)

Astăzi am dat frâu liber slăbiciunilor mele. M-am plimbat prin casă încoace și încolo, încercând să scap de un gând. De fapt, încercam să te scot pe tine cu totul din gând. Sau din mine. Încercam să mă eliberez ca să-mi pot duce existența mizeră mai departe, așa cum mi-a sugerat tăcerea ta că ar trebui să fac.

Am ieșit în grădină. Speram că aerul de afară îmi va pișca obrazul și mă va ajuta să mă trezesc la realitatea imediată. Am uitat că sunt îmbrăcată prea sumar pentru o plimbare prin ploaia tăioasă și nici nu mi-am dat seama că timpul s-a jucat cu mine de-a prinselea, trișând. Așa că am intrat udă până la piele, cu lacrimi de ploaie pe obraz și m-am refugiat în bucătărie. Acum ascult neîncetat o muzică a simțurilor, în încercarea de a regăsi drumul spre mine:

 Cărțile pe care le citesc zilele astea îmi aduc aminte de tine. Și de mine, dându-ți cu sfială pumnalul ca un soi de ritual străvechi pentru a săvârși un act suprem… Te-am invitat să curmi un blestem și ai făcut-o fără ezitare. Am ales un citat care să-mi amintească mereu că există o Vale a Plângerii în care am călcat cu nesăbuință:

„My dear,
Find what you love and let it kill you.
Let it drain you of your all. Let it cling onto your back and weigh you down into eventual nothingness.
Let it kill you and let it devour your remains.
For all things will kill you, both slowly and fastly, but it’s much better to be killed by something you love.
Falsely yours” (Charles Bukowski)

Nu-mi mai meșteresc vise. Am învățat că sunt asemeni baloanelor de săpun: se sparg odată cu ivirea zorilor. În schimb, mi-am plănuit un lucru pentru săptămâna viitoare: să uit! Să mă afund într-un somn adânc din care niciun sărut să nu mă poate aduce înapoi vreodată.

Mă gândesc că deja „s-a făcut târziu în mine” și aștept al doisprezecelea ceas. Sunt recunoscătoare că mi s-a dat șansa de a le trăi pe celelalte unsprezece.

Fotografia mea preferată astăzi:

Without_a_Dreamer_by_DusterAmaranth

(sursa)

Jurnal neinspirațional (7)

„Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…”

Octavian Paler în Viaţa pe un peron

Închipuiește-ți! Într-o zi, demult, sosise trenul meu. Pe care l-am dorit și l-am așteptat fără să știu. L-am privit, am urcat pentru o clipă… Nenorocirea este că nu l-am recunoscut! Mi-a fost teamă? Poate! Am fost oarbă? Poate! Cert este că l-am lăsat să plece. N-am avut putere nici să flutur mâna în timp ce secundele creșteau între mine și el. Iar când m-am dezmeticit, zăceam pe o bancă, singură, cu privirea pierdută în direcția aceea și m-am simțit strivită de o mare tristețe…

Aș fi putut oare să-l opresc? Ar fi trebuit să o fac? Mai sunt trenuri care vor trece prin gara aceasta?

Ți s-a întâmplat vreodată că crezi că unele lucruri sunt prea frumoase ca să fie adevărate? Și asta să-ți provoace un sentiment de teamă? Să te facă să dai înapoi, să te închizi în tine și să plângi ca un copil?

Astăzi îmi voi grava citatul acesta preferat pe ultimul petec de suflet rămas. Cu restul mi-am cumpărat liniștea pentru o vreme. Chiar dacă somnul nopților mi-e încă tulburat de fantasme…

 În casă mi-am făcut un altar din umbra amintirilor mele, a căror muzică o ascult acum. Sunt îmbrăcată în tricoul tău alb și îmi îmbăt nările cu parfumul din sticluța verde, încercând, totuși, să-i număr moleculele, ca să-mi ajungă și pentru cealaltă viață. Afară e o agonie continuă: străzi biciuite în dansuri nebune de ropote surde. De aceea, am închis fereastra, și m-am aciuat în bucătărie, cu o cană de ceai fierbinte. Mi s-a făcut cumplit de dor de o îmbrățișare…

Mi-ar trebui leac o grădină…Aș putea sta întinsă zilele astea, să citesc în nori și să meșteresc vise. Nu mai am niciun lucru plănuit pentru săptămâna viitoare, ca odinioară când amenințai că ai zbura până aici, să mă vezi, să mă simți… Am învățat că unele vise mor ca și oamenii, exact când te aștepți mai puțin. Și îți petreci clipe din viață încercând să le resuscitezi, sperând că există totuși un antidot și pentru moartea viselor. Poate ar trebui să fiu recunoscătoare că mi s-a permis să visez și să-mi asum pedeapsa ochilor deschiși. 

Am găsit printre lucruri singura fotografie, dovadă a intersectării vieților noastre. Ne spălasem mâinile într-o apă îndepărtată, ca o binecuvântare. Mă gândesc că totuși nu suntem stăpânii propriilor vieți, din moment ce nu ne putem urma calea așa cum ne-am imaginat-o atunci, între munți și ape.

Acum mi-e din ce în ce mai clar că acela nu era trenul meu…Mi-e ciudă doar că nu am apucat să-mi iau rămas bun. 

Și totuși, de ce am rămas aici și aștept?

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte