Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: roman utopic

Circulație liberă și trafic intens pe Strada Ficțiunii

Pentru că am fost
Atât de des
Pe strada ta,
N-ar fi exclus
Să ai surpriza
Ca strada ta,
Măcar atâta, ea,
Să-mi poarte numele
Cândva.

(Adrian Păunescu)

O stradă pustie…Liniște, câteva lumini palide de felinare plictisite, un lătrat surd de câine și niciun trecător, deși ora nu e încă atât de târzie. O stradă adormită într-o lume în care încă nu se întâmplă nimic.

Poetul nebun își ducea pașii alene cu privirea în pământ, pesemne căutând vreo rimă sau, dacă nu, chiar muza următoarei sale creații. Singur, doar cu gândurile lui, acompaniat de sunetul pasului apăsat și de cântecul surd al unui greiere rătăcit, probabil la fel de nebun în încăpățânarea lui de a emite note valoroase dintr-o scrijelire de arcuș.

La prima răscruce, poetul nebun își ridică privirea încercând să descifreze semnul ca să-și citească direcția. Dar literele se amestecară, iar el primi (sau cel puțin așa înțelesese, că semnul este pentru el) următorul mesaj: „Clasicii nu mor niciodată”.

– Da, gândi el. Am să fiu clasic! Voi avea stil și dinamism! și păși cu încredere pe străduța indicată.

Pe măsură ce înainta, i se dezvăluia poarta spre Orașele invizibile, descrise cu atâta dăruire de Marco Polo, singurul care l-a putut face să asculte şi să viseze pe ursuzul stăpân Kubilai Han. La un colț se ciocni cu  Cei șapte nebuni ai lui Roberto Arlt. Revoltat, Remo Erdosain îl privi cu înverșunare în timp ce rostea apăsat crezul său socio-politic, moștenit de la scriitor: „Să ne creăm propria literatură, dar nu conversând la nesfârșit despre literatură, ci scriind într-o orgolioasă singurătate cărți care vor închide în ele violența unui cros în mandibulă!” Poetul se dădu un pas înapoi. Era nebun, fără îndoială, dar se ferea de ideologii periculoase, pe care prefera să le admire de departe. Și-ar fi dorit să fie Omul invizibil acum, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat să se ascundă nu numai de ceilalți, ci chiar de el însuși într-o slujbă măruntă, într-un oraș șters. Gândurile i se risipiră când un tânăr îl lovi în goană:

Crezi că e simplu să cheltuiești un milion de dolari într-un singur an?? Moșul e nebun! Și tânărul își continuă goana, lăsându-l pe poet în nedumerire.

Nu-l băga în seamă, auzi o voce în spatele lui. Toată strada știe de Milioanele lui Brewster și de dilema lui: să se mulțumească cu unul singur sau să spere că le poată obține pe celelalte șapte? Hai mai bine să-ți spun un secret. Numele meu este Pin. Vrei să știi despre locul magic, ascuns, în care păianjenii îşi fac cuib? Astfel, poetul nebun își făcu un prieten, iar acesta îl însoți pe Cărarea cuiburilor de păianjen până la capăt, unde îl aștepta o altă răscruce.

– „Spre con-tem-po-ra-ne-i-ta-te”, silabisi el și, într-o fracțiune, decise că aceasta e calea de urmat.

Dar de cum intră pe stradă, îi șuieră la urechi Glasul morților. Un asasinat multiplu plus o sinucidere adunaseră oameni în jurul detectivului David Ossa care spera să dezlege misterul. Un fior îi trecu pe șira spinării și dădu să se întoarcă.

Nici tu nu știi cine sunt? îl întâmpină un glas neobișnuit de subțire. Sunt Wolfgang! Totul e nou pentru mine aici: trăsurile fără cai și muzica fără orchestră, cluburile de jazz, magazinele universale. Dumnezeu m-a trimis. Mi-a dat o misiune: trebuie să termin Recviemul! Abia apoi mă voi trezi… Dar poetul nu avea timp să vadă cum Mozart se trezește. Avea el însuși o misiune și de aceea rătăcea pe Strada Ficțiunii. Trecu aproape în fugă pe lângă Cele șapte biserici, evitând în ultima clipă să calce pe o carte ce zăcea în mijlocul drumului: „Dacă citești asta înseamnă că am murit”. Răsfoi curios povestea lui Otto Witte și se trezi râzând cu gura până la urechi. „Alt nebun” își zise, băgând cartea în buzunarul jiletcii.

– „Strada Ficțiunii: secțiunea Crime”, citi cu voce tare cel de-al treilea semn ca să capete încredere. Uite, asta o destinație interesantă! Nu avea de gând să irosească niciun minut din noaptea asta prețioasă în care își propusese să se piardă printre poveștile de pe Strada Ficțiunii. Trecu pe lângă Diavolul în rochie albastră, care îi zâmbi ispititor întorcându-și capul după poet.

Hei! Te invit la o partidă de Poker cu rechinul! La miezul nopții. Să apari negreșit. Am ceva să îți spun. Apoi se risipi ca un vis.

Ținta poetului era acum alta. Voia să afle mai multe de la Christian Jacq despre o crimă înfiorătoare și stranie, Crima MumieiÎl fascinau misterele, minciunile, ambiția și trădările și credea că inspectorul Higgins îi va putea satisface setea asta necontrolată. Timpul nu-i era prieten, însă, și se trezi din nou în mijlocul drumului, în fața unui nou semn: „Spre cei mai buni dintre cei mai buni”. În partea dreaptă, departe de „jungla urbană”, îl întâmpină o Vedere spre paradis. Îi lipsea doar  telescopul cu care să poată spiona „viața celorlalți” de dincolo de perdele. Se trezi După șapte ani, prins într-o altă aventură care avea să-i aducă revelația celui mai mare secret al Vechiului Testament, ascuns cu sfințenie de Paznicii legământului.

Rătăcind pe străzile întortochiate și misterioase, poetul nebun tocmai avusese Întâlnire cu viața care îi oferise o lecție despre drumuri lungi și complicate, despre măști, despre adevăruri și minciună. Acum se simțea pregătit. Își luă carnețelul vechi și notă în el rezumatul unei plimbări nocturne pe o stradă a luminilor:

Rezumat în imagini

Poetul nebun poate fi oricare dintre noi. Căutăm un sens al existenței, iar cărțile sunt chiar felul existenței de a ne arăta căile. Și în încercarea noastră de a ne construi propria lume, de a ne scrie propria existență, trebuie să avem un punct de pornire și o destinație aleasă. Vrei să ajungi la cea mai importantă destinație a vieții tale? Atunci fă bine și nu rătăci strada!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Atenție! Scrisă pentru proba a 12-a a SuperBlogului 2014, postarea este una fictivă inspirată de titlurile extrem de incitante ale Editurii All și de imaginea poetului nebun împrumutat pentru această specială ocazie din romanul utopic al Matildei.

Banner-Strada-Fictiunii-Crime

Pledoarie pentru prosoapele de hârtie

Deși o pomenea rar, avea un respect profund pentru mama lui. Îl crescuse singură și îl îmbătase cu atâta afectivitate încât când a devenit adult, i-a fost imposibil să regăsească o stare asemănătoare în preajma vreunei alte femei. (De aici răceala și comportamentul ciudat pe care îl afișa în preajma reprezentantelor sexului frumos.) Și-amintea foarte bine unul din lucrurile pe care i le spunea adesea mama lui:

Bărbaţii ar trebui să fie ca batistele igienice: catifelaţi, bine mirositori şi de unică folosinţă”.

Nu înțelesese niciodată ultima parte și tocmai de aceea se mulțumi să creadă că o fi fost vreo ironie de-a mamei, ca atunci când își descărca năduful amintindu-și de tatăl lui. Ce a înțeles, însă, foarte bine, a fost restul vorbelor. Prin urmare, toată viața lui, dl. Mogdan a respectat cu sfințenie tot ce înseamnă aspectele legate de propria imagine și de igienă. Uneori, celor din jur le părea obsedat și chiar agasant cu toată vorbăria despre ce e mai bine pentru sănătatea fizică și mintală.

Pentru cei care îl cunoșteau, dl. Mogdan avea o serie întreagă de ciudățenii. Printre ele se număra o cutiuță de plastic pe care o purta tot timpul în servietă. După o prezentare sau o întâlnire de afaceri, o scotea și dispărea o vreme cu ea. De câteva ori, Scarlet îl urmări cu privirea curioasă. Chiar voia să știe despre ce era vorba, mai ales pentru că nu voia să i se confirme că avea drept colaborator vreun psihopat. Așa că într-o zi profită că erau doar ei doi la masă și când se întoarse cu misterioasa cutie, îl abordă direct:

Ascultă…ce naiba ai în cutia aia?

Dl. Mogdan îi zâmbi ca și cum abia aștepta să îl întrebe cineva acest lucru. Se așeză tacticos la masă, pregătit ca de o prelegere urmată de o demonstrație.

Vedeți, domnișoară Scarlet…trebuie să fim foarte precauți când vine vorba de sănătatea noastrăAveți idee la câte pericole suntem predispuși zilnic?

Scarlet se încruntă a nedumerire. Dl. Mogdan scoase cutiuța pe care scria îngrijit, cu litere de mână: prosop de hârtie. Înăuntru erau câteva fâșii rupte dintr-o rolă de hârtie și împăturite cu grijă.

Studiile recente au arătat cât de neigienice sunt prosoapele clasice, textile sau chiar uscătoarele de mâini. Ar trebui să renunțați și dumneavoastră la ele la birou! Mai bine folosiți prosoape pliate!

Lui Scarlet i se păru că bate câmpii. Dar dl. Mogdan anticipase parcă această reacție și nu-i dădu timp să riposteze.

Salmonella şi E. coliȘtiți deja cât sunt de agresive ambele! Ei bine, cam cu asta ne putem pricopsi dacă nu înțelegem beneficiile prosoapelor de unică folosință! Gândiți-vă! 

Și pentru că nu-i părea încă prea convingător, scoase un articol de ziar împăturit și-i dădu să citească.

E totul trecut aici! E de la Universitatea Westminster! Citiți!

Scarlet parcurse cu destul interes articolul și părea să facă sens. Ce rost are să te mai speli pe mâini dacă pui la loc alți microbi sau germeni?

Reiese de aici o statistică interesantă: uscătoarele cu aer rece favorizează creşterea numărului bacteriilor cu 15%, iar cele cu aer cald cu 25%. 

Exact! De aceea, cele mai indicate sunt produsele de unică folosință. Apoi făcu o pauză, ușor nesigur dacă e momentul pentru abordarea pe care o plănuise de ceva vreme. Mă gândeam…dumneavoastră, domnișoară Scarlet, scrieți atât de frumos…poate vreți să scrieți un articol…Am un client foarte important… dacă sunteți interesată, vă aranjez o întâlnire. Este unul dintre cei mai importanți producători hârtie igienică și de produse de igienă şi curăţenie din țară.

Nu înțeleg! Vrei să scriu un articol despre hârtie igienică??

Evident că nu! Nu emit niciodată cerințe superficiale. Cred că lumea ar trebui să știe cât de nocive sunt uscătoarele de mâini! Și că singura variantă viabilă pentru sănătatea fiecăruia sunt prosoapele de hârtie: usucă mâinile mult mai repede şi previn transferul de germeni. Plus că le poți avea cu tine oricând și oriunde. Sunt la îndemână, nu consumă nici energie și, până la urmă, te scutesc și de zgomotul acela infernal!

Am să mă gândesc…Trebuie să mă documentez

Nu mințea. Subiectul părea interesant și tot era în căutare de altceva pentru săptămâna viitoare. Editorul o scosese din minți la ultima ședință la redacție.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Articolul a fost scris pentru proba a 8a din competiția SuperBlog 2014.

Cadoul. Sau cum să-ți cumperi o clipă de fericire.

Lui Scarlet îi era limpede: nu trebuia să se lasă pradă niciunui sentiment care ar putea-o lega de vreun bărbat. Trebuia să rămână rece și imperturbabilă, altfel, tot ceea ce-și construise în jurul ei avea să se năruiască.

În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur.

Liviu Rebreanu în Ciuleandra

O trăise pe pielea ei de atâtea ori! Indiferent cât de aproape pretind unii că-ți sunt, indiferent cât de mult susțin că te iubesc, mereu apare câte ceva mult mai important chiar atunci când tu ai avea nevoie de ei. Se leapădă de tine ca de o haină de ploaie, pe care cândva au ținut-o aproape de propriul corp. Și o agață într-un cui fără măcar să se uite dacă a rămas în bune condiții, dacă nu cumva și-a pierdut vreo butonieră ori dacă nu s-a rupt în vreo ramură de copac zgâlțâită de vântul puternic.

De aceea, se făcu că nu aude când Adam aruncă promisiunea, ca pe o mănușă destinată să provoace:

– Am să vin negreșit acolo zilele următoare! 

– Nu te mai aud bine…e…zgomot…Și închise telefonul, fără ca el să poată repeta.

Prefera să nu știe că va ajunge acolo. De fapt, prefera să nu vină deloc. Deși nu-l iubea pe Adam, acesta avea darul să o tulbure într-un mod grozav, pentru că insista să-i arate, mai mult sau mai puțin direct, cum ar fi fost dacă…Își repeta că, oricât de nefericit ar fi, el este totuși, un bărbat însurat și nimic nu merită într-atât cât să strice ea această stare de fapt.

Și atunci de ce dracu’ mă duc cu gândul tot acolo? își spuse nervoasă și aproape gesticulă a lehamite, fără să realizeze că merge pe trotuar și că atrage priviri nedumerite asupra ei. Se hotărî să lase deoparte profunzimile. Astăzi avea chef să facă ceva pământesc. Ceva care să o facă să se simtă bine. Să se simtă femeie! Să uite de toate gândurile astea care o frământau. Și tocmai atunci trecu pe lângă un anunț scris mare cu roșu:

Reduceri pantofi damă

 Da! se gândi ea. Uite un lucru pe care nu l-am mai făcut de mult. Un lucru pentru mine. Un moft. Un  capriciu. Dar pentru mine!

Gândul acesta o însuflețise! Intră și-și alese o pereche de pantofi perfecți pentru ea.

_vyr_7591a

Când fac cumpărături, lumea devine mai bună, iar lumea chiar este mai bună, dar apoi încetează să mai fie bună şi trebuie să o iau de la capăt!

Nu era o vorbă în care să creadă neapărat, dar astăzi era o zi cu totul nouă pentru Scarlet. Și avea de gând să profite de ea la maxim!

Și drept cadou, o poveste…ștampilată!

Se apropia ziua ei… Ca de fiecare dată, Adam căuta să o surprindă, să-i smulgă în zâmbet, fără alte așteptări nejustificate. În fond, viețile lor mergeau separat pentru că așa au ales amândoi. Nu i-au plăcut niciodată cadourile previzibile și nici cele de complezență, iar dulcegăriile i se păreau de-a dreptul ridicole. Nu se vedea stând în fața ei cu un buchet de flori în mână, fie ele și florile ei preferate. În plus, cadoul nu trebuia să trădeze în niciun fel ceea ce el simțea pentru Scarlet. Asta ar face-o să se încrunte și, cu siguranță, nu l-ar accepta.

El fusese cel care o îndrumase să-și deschidă firma de traduceri autorizate, sprijinind-o pas cu pas în toate demersurile birocratice. Știa cât de mândră era acum de rezultat și cât de mult aștepta să dea drumul cabinetului în săptămâna care urma.

O ștampilă!” îi veni deodată în minte. „Personalizată!”.

Da! Era un cadou foarte potrivit pentru Scarlet. Singurul lucru care îi mai lipsea ca să fie pregătită cu totul pentru noua ei afacere. Ceva util, astfel încât să nu aibă de ce să-i reproșeze din nou că face eforturi mult prea mari pentru tipul de relație în care erau implicați. Cu siguranță ceva ce ar face ca ochii ei mari și verzi să se mărească a surprindere, cauzând un zâmbet discret ce nu putea fi mascat de felul în care își mușca de obicei buza de jos.

Totuși, nu putea fi un cadou banal. Trebuia să fie ceva care să o reprezinte, să o promoveze eficient, un semn de referință pentru comunitatea în care își ducea existența. În același timp, ștampila aceasta trebuia să spună o poveste. Unică, așa cum era Scarlet. Așadar, voia ceva care să aibă:

  • un design potrivit, inovator și ergonomic
  • tușiere ușor de inserat și înlocuit (avusese el însuși experiențe neplăcute anterior)
  • un afișaj potrivit pentru personalizare

Când a intrat pe site-ul Colop, a știut din primele secunde că a găsit exact ceea ce căuta: Printer G7

stampila

O firmă cu experiență de 15 ani în domeniu, cu un produs nou, inovator, având atuuri incontestabile.

Ștampila ideală!”, își spuse.

S-a gândit cum să o personalizeze. Pașii erau clari din filmul de prezentare, trebuia doar să fie atent la detalii. Trebuia să găsească povestea care să ajungă la ea discret și inofensiv. Rama neagră i se potrivea cel mai bine. Pentru imprimare, alesese deja imaginea clădirii pe care au găsit-o împreună ca sediu pentru biroul ei de traduceri. Părea încă prea simplu, prea comun, așa că i-a adăugat un logo, pe care ea l-ar fi putut folosi pe documentele firmei. Mâna care scrie sugera pasiunea ei dintotdeauna, iar culoarea era ușor stacojie, cât să trimită la numele ei.

Acum era încântat.

Peste câteva zile, la 500 de km distanță, Scarlet desfăcea un colet. Era cadoul neașteptat de ziua ei. Ochii ei mari și verzi se măriră a surprindere, cauzând un zâmbet discret ce nu putea fi mascat de felul în care își mușca de obicei buza de jos.

p30_white

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Articolul participă la a treia probă din competiția SuperBlog 2014, iar Rudiei nu i-ar strica un cadou! 🙂

Secretul. Sau cum să-ți găsești Farmec(ul)

Era o întâlnire de afaceri. Evident, pentru Adam aceasta era o nouă șansă de a o vedea, de a o auzi vorbind și de a-i observa sprâncenele încruntându-se de fiecare dată când nu-i convenea ceva. Noul produs trebuia promovat și nu cunoștea pe nimeni mai potrivit pentru asta în afară de Dl. Mogdan. Altfel, îi era indiferentă prezența lui acolo, de aceea, adesea uita că sunt trei la masă, mai ales că Dl. Agent-de-Vânzări era mereu cu nasul în hârtii, mormăind câte ceva în timp ce mima absența.

Asta e strategia pe care o propun, spuse Adam, iar discuția a luat o direcție profesională, trădată doar de strălucirea din privirea lui la orice gest sau vorbă a ei. Dl. Mogdan îi privea pe furiș, pe sub ochelarii grosolani cu dioptrii imposibile. Îl ura pe Adam! Dar cu tot atâta înverșunare stătea lipit de el din două motive: era sursa afacerilor lui profitabile și voia să-i cunoască fiecare pas și să-l copieze în detaliu pentru ca într-o bună zi să-i ia locul. La companie și în viața lui Scarlet. De aceea, îi analiza gesturile, îi înregistra vorbele, îi inventaria toate ideile. Devenise vânător și singurul scop în viața lui era să-și ia trofeul! Nu făcea gesturi pripite, culegea informații și se pregătea pentru momentul oportun, pe care nu-l grăbea tocmai pentru că-l voia perfect!

În jungla urbană, instinctul de vânător e esențial!” își spunea. Și mai știa că un vânător priceput nu trebuie să alerge după vânat, ci trebuie să lase vânatul să se apropie. Treptat. Cu pricepere. Și cu infinită răbdare! Cu compania era mai greu deocamdată. Adam era prea departe de el și nu-i putea analiza toate mișcările privindu-l de după umăr. Dar trebuia să o facă pe EA să-l dorească. Ea era căprioara mult râvnită. Frumoasă și zveltă, cu trăsături fine și ochi negri. Solitară, fragilă, deși nu o arăta niciodată, femeia aparent rece și fără sentimente pe care nu o iubea, dar lângă care ar fi dat mereu bine. Iar el era un comis-voiajor foarte priceput, tocmai pe el însuși să nu se poată „oferi” în ambalajul cel mai potrivit și mai atrăgător?

În timp ce discuția devenise aprinsă cu privire la strategiile de marketing, Dl. Mogdan îl analiza pe Adam, notându-și în carnețelul lui jerpelit tot ce credea că-i poate fi de folos. Părul îi era mereu îngrijit, strălucitor și fără niciun defect. Unghiile – curate. Cămașa – impecabilă, costumul – la dungă. Și mereu mirosea bine. A prospețime. Toate acestea îi dădeau un aer masculin și cu cât Dl. Mogdan înțelegea mai mult asta, cu atât devenea mai înverșunat împotriva lui.

Nu! Adam nu o va avea niciodată pe Scarlet!”

Se autoinvitase în camera lui de hotel într-o seară. Să discute niște afaceri importante care nu suportau amânare. De fapt, murea de curiozitate să-i violeze intimitatea! Se scuză umil și dispăru la baie, unde începu să scotocească prin dulapuri.

 „Gerovital H3 Men”, silabisi în lumina obscură. „Asta trebuie să fie”!

Peste trei zile își primi coletul de la Farmec: un set complet cu șampon, gel de păr, gel de duș, antiperspirant, spumă și balsam după ras. Primul pas fusese făcut.

Print

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare este inspirată din episoade reale și participă la prima probă a concursului Super Blog 2014, sponsorizată de Farmec.

farmec2-300x300

Dl. Mogdan – Oportunistul fără scrupule

Lumea modernă e croită după tipare arhaice. Fără să vrem ne regăsim în tipologii, ca niște setări prestabilite pe care vreo forță divină le-a ales pentru fiecare individ aparținând speciei umane. Toate timpurile au cunoscut un Uriah Heep. În forme poate ușor modificate, oportunistul și-a croit drum prin viață dând din coate, urcând pe spinările altora, săpând gropi, mințind, zâmbind fals. Umil și fățarnic, a câștigat, odată cu poziția socială sau acumulările materiale, și ura celorlalți, care l-au găsit respingător, atât fizic cât și ca prezență. În era romanului utopic, Uriah Heep s-a întrupat în domnul Mogdan¹.

uriah heep

(Sursa foto)

 Dl. Mogdan este comis-voiajor și această îndeletnicire i se potrivește ca o mănușă! De mic vindea diverse lucruri pe care le „găsea” și reușea să scoată întotdeauna cele mai bune prețuri. Copil sărac, și-a jurat că va ieși din groapa datoriilor, chiar de ar fi fost nevoie să-și vândă mama, pe care oricum nu punea prea mare preț. Concepția dlui Mogdan despre viață este că e una singură și, prin urmare, nu trebuie să precupețească nimic! Și că el, la rândul lui, este unul singur, de aceea, nu crede în ideea de familie și nici măcar în prietenii. Singurele relații pe care și le face sunt conjuncturale, și le inițiază doar dacă el are ceva de câștigat.

Este persoana ideală pentru marii comercianți, la fel ca și pentru cei care vând nimicuri. Dl. Modgan cumpără ieftin și vinde scump, este mereu în căutare de afaceri profitabile, lingușește și minte fără nicio reținere, atâta vreme cât, la sfârșitul unei luni se poate închide în cămara lui să-și numere câștigul cu ochii strălucindu-i a satisfacție. Și atunci își freacă mâinile și râde hidos, râs ce pare, mai curând un horcăit grotesc.

Pe Scarlet o cunoaște din copilărie. I-ar fi plăcut ca ea să-l iubească, pentru că era încă de atunci o fată frumoasă și inteligentă. Dar tocmai această a doua calitate a ținut-o mereu departe de el. În orice caz, Scarlet ar fi fost un trofeu care i-ar fi completat imaginea de „bărbat de succes” pe care a vânat-o dintotdeauna. Pentru că Dl Mogdan nu cunoaște sentimente înălțătoare și nu ar fi fost niciodată capabil să o iubească. Drumurile li se intersectează adesea, mai ales pentru că el locuiește în același oraș. În preajma ei este excesiv de politicos, dar stângaci când vine vorba de a se purta galant, astfel că mereu pare exagerat orice gest de apropiere. Când a aflat că i-a murit soțul, Dl Mogdan și-a întors repede chipul sub pretextul că își caută niște hârtii, ca ea să nu îi citească satisfacția în privire. S-a hrănit multă vreme cu suferința altora, de ca și cum viața ar fi un concurs: cine reușește să fie cel mai fericit! Iar el consideră că avansează într-o ierarhie stabilită doar în mintea lui, pe baza lucrurilor știute, aflate întâmplător sau scormonite în legătură cu unii sau alții. Lipsa de umanitate și de compasiune pentru ceilalți îl fac să pară și mai urât decât în realitate.

Pe Adam îl urăște pentru că este un bărbat arătos și, mai ales, pentru că o iubește pe Scarlet! De aceea, îi va pune piedici ori de câte ori îl găsește în preajma ei sau ori de câte ori se ivește ocazia. Destinul îi pusese în legătură odată ce Adam promovase un produs al companiei sale, iar Dl. Mogdan reușise să-l vândă în timp record. Evident, în fața lui Adam, Dl. Mogdan are un comportament impecabil și manifestă respectul acela exagerat, fără, însă, a ridica privirea din pământ.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

¹Dl. Mogdan este un personaj reconstituit din povești adevărate, evident exagerate!

Adam – Poet de ocazie cu licență de Vânzător de vise

„Toţi oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea în cotloanele prăfuite ale gândurilor se trezesc şi îşi dau seama că totul a fost închipuire; dar cei care visează ziua sunt periculoşi, pentru că aceştia şi-ar putea trăi visele cu ochii deschişi, punându-le în practică.” 

T.E. Lawrence în Cei şapte stâlpi ai Înţelepciunii

Cititorii să nu spere la vreo poveste de iubire! Adam este un visător cu ochii deschiși, dar nu este perechea lui Scarlet! Este bărbatul care, animat de iubire, mută munții din loc. Atenție! Nu vă lăsați păcăliți: Adam este și el tot o utopie! Este foarte diferit de Scarlet, de aceea, unii ar putea interpreta greșit simbolistica Yin/Yang în cazul celor doi. Ei nu au fost făcuți să fie împreună, în ciuda unor înșelătoare aparențe, lucru care nici nu se va întâmpla în acest roman.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Se afla va volanul mașinii sale, gonind ca de obicei pe străzi. Era modalitatea lui de a forța timpul și spațiul să se comprime, ca și cum cele două dimensiuni ar fi fost singurele impedimente în viața lui. Plecase spre Scarlet cu câteva ore în urmă și se simțea animat de gândul că o va revedea după atâta timp. Orașele lor erau la peste 500 de km distanță. Dar de când o întâlnise, nu voia să accepte că această distanță ar putea să îl împiedice.

Adam este un bărbat înalt cu trăsături aspre la fel ca viața pe care a avut-o și care l-a pus la nenumărate încercări. Are 44 de ani și o infinită răbdare. Era căsătorit de o viață cu femeia pe care a iubit-o nebunește încă din adolescență până la un moment dat – nici el nu poate repera exact pe axa temporală a zbuciumatei sale vieți când s-au îndepărtat. Ceva s-a rupt, dar nu-i făcea deloc plăcere să se întoarcă în timp ca să înțeleagă ce se întâmplase exact. Dintr-un simț al datoriei morale, nu a plecat de lângă ea. Îi era aproape, o sprijinea de câte ori era nevoie, o ajutase să-și construiască o carieră.  I-a promis că nu o va părăsi niciodată, mai mult ca să îi liniștească firea prăpăstioasă ce o făcea să pară atât de vulnerabilă.

Pe Scarlet a cunoscut-o la o conferință în afara granițelor țării. Ea urma să înregistreze evenimentul pentru a-l consemna la ziar, iar el reprezenta compania al cărei manager era. Conversația lor a curs firesc din prima clipă, în ciuda firilor diferite. Sau poate tocmai de aceea? S-a îndrăgostit iremediabil de Scarlet încă din seara aceea, conștient de toate imposibilitățile apărute la orizont odată cu focurile de artificii de la finalul conferinței. De atunci, se străduiește să construiască punți ca să ajungă la sufletul ei și ca să spargă zidul de gheață ce o înconjoară. Va face mereu tot ce poate să-i arate că o iubește „în o mie de feluri”, chiar dacă în mintea lui nu există un plan bine conturat pentru o viață împreună. Cei 500 de km, căsătoria lui și promisiunea făcută, diferențele uriașe dintre el și ea ar fi făcut pe oricine altcineva să renunțe. Dar nu era în firea lui să renunțe! Îi suporta toanele, cuvintele grele, ironiile, mofturile și-i dădea de fiecare dată timp să se liniștească atunci când lua foc, pentru a reveni și mai hotărât. Vorbeau în fiecare zi la telefon, uneori își scriau, dar erau zile întregi când se așternea liniștea între ei și niciunul nu îndrăznea să o tulbure.

Spre deosebire de Scarlet,  Adam este bun și blând, fără, însă, ca acest lucru să-l înfățișeze drept un om slab, ba dimpotrivă. În ciuda numelui care ar vrea să fie o generalizare a speciei bărbătești, el nu este deloc un bărbat comun. Are o sensibilitate aparte pe care nu se străduiește să o mascheze pentru a părea…„mai masculin”. Uneori scrie. Este un gest conștient pentru a o cuceri, dar nu face uz de asta foarte des. Are avantajul unui corp bine construit ce nu trădează deloc vârsta. Scarlet nu va recunoaște niciodată că se simte atrasă de el! Îi place să glumească mult și este foarte optimist când lucrurile par să ajungă într-un punct mort. Adam este o fire întreprinzătoare și găsește adesea soluții uimitoare unor probleme inimaginabile. Nu renunță niciodată, dacă și-a pus ceva în minte, iar lucrul acesta era ceea ce o enerva și o atrăgea deopotrivă pe Scarlet la el. Îl acuza adesea că vinde vise, dar se simțea în siguranță de fiecare dată când îl suna să-i ceară ajutorul – e drept, nu foarte des!

Existențele lor paralele se intersectează destul de des în împrejurări ciudate sau firești, iar reacțiile lor vor varia în funcție de circumstanțe.

Scarlet – O piesă dintr-un puzzle dificil de rezolvat

„Alter ego-ul meu este pe scenă.
Însă nu este prea departe de adevăratul meu eu.
Nu este ca un personaj pe care l-am inventat ca să-l urc pe scenă.
Nu sunt eu, dar este o parte din mine”.

Nikka Costa

Scarlet este rolul perfect pentru Rudia, pe care ea însăși îl va juca natural, cu o plăcere aproape sadică. Este un fel de alter ego de care îi place să se folosească, în spatele căruia îi place să se ascundă. Este primul personaj dintr-un roman utopic care nu are niciun plan, nicio idee, ci se va scrie singur în funcție de anumite circumstanțe, fără pretenții, fără iluzii, fără ținte.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Scarlet își bea cafeaua lângă fereastră, ca de obicei. Era o oră nepotrivită pentru acest moft, dar nu-i păsa. Era momentul ei de liniște, când nimeni nu-i întina gândurile și nici nu-i putea viola intimitățile. Scarlet trece drept o femeie rece, care preferă să țină la distanță pe toată lumea decât să se nimerească vreo portiță deschisă ce ar putea să-i dezvăluie vulnerabilitatea! Adesea are accese de răutate care o transformă, pentru că vin dintr-o încercare de a se apăra de tot ce ce vine din afară cu potențial malefic pentru ea. Lumea este, în opinia ei, o sursă a nebuniei, a deșertăciunilor și suferinței. Nimic nu poate să fie bun, dacă vine din afară! Nu poate să iubească, dar acesta este un lucru autoimpus, de când o dezamăgise el, pentru că renunțase prea devreme la tot ce trebuia să fie viața lor împreună. De atunci, oricine îndrăznește să pretindă în fața ei că iubirea există, este săgetat mai întâi cu o privire disprețuitoare, apoi lovit cu biciul aspru al cuvintelor ei. Pentru că doar ideea unei astfel de declarații îi provoca repulsie pentru că era un semn de slăbiciune, o boală incurabilă și patetică.

Este posibil ca Scarlet să aibă vagi sentimente, reminiscențe ale unei ființe încă umane, dar și le reprimă cu atâta pricepere, încât nimeni nu ar putea ghici vreodată ce se ascunde în spatele acelei frumuseți aspre. Aerul de superioritate îi conferă aroganță și astfel, orice cale de comunicare este tăiată fără nicio ezitare.

Sorbind din cafeaua fierbinte, Scarlet se întoarce în timp, pe vremea când încerca să înțeleagă ce înseamnă numele ei. Nu putea să creadă că  fost ales la întâmplare. Dacă nu a fost o acțiune conștientă a unuia dintre părinți, cu siguranță este o urmare a unui plan universal. Citise atunci într-un dicționar că Scarlet înseamnăa bright shade or red, most associated with courage, force, passion, heat, and joy”. Da! I se potrivea ca o mănușă descrierea asta! În plus, îi plăcea să disece cuvintele, așa că a înțeles că numele ei nu putea să nu vină de la „scar”(cicatrice). Întreg sufletul ei era o cicatrice! De când se născuse sub singura stea nenorocoasă din univers și până acum, când ștersese cuvântul „fericire” din dicționarul ei personal.

Scarlet este singură. Soțul ei a murit la câteva luni după ce se căsătoriseră, într-un accident cumplit de mașină, chiar în fața ochilor ei. Nu a simțit nimic atunci. Era ca o piatră din care, oricât te-ai strădui, nu iese apă! Undeva în adâncul sufletului ei, considera că fusese o răsplată a suferințelor îndurate alături de el în scurtul timp cât au stat împreună. Încă în floarea vârstei, este redactor al unui ziar local. Articolele ei critică acid tot ceea ce nu respectă valori, principii, adevăruri. Uneori are tendința de a exagera. dar asta nu o împiedică să continue și se complace în starea aceasta pentru că îi dă sentimentul că se află deasupra multora. Este o femeie inteligentă, dar uneori devine agresivă cu cei care vor să o sensibilizeze, de aceea, îi alungă definitiv.

Sunt ceea ce sunt și asta îmi este suficient!

Utopia Rudiei

Când Rudia a început să scrie aici, a avut în minte posibilitatea de a contura un roman. Încă nu pentru public. Rudia este încă prea discretă și ascunsă. Dar a conturat personajele ușor și simplu, aruncând o privire. Către ea însăși sau către alții. Și povestea va curge, mai bine sau mai prost, mai stângaci sau mai nepotrivit. Mai comercial sau mai …artistic. Rudia nu știe încă ce se va întâmpla cu cei doi, nici dacă va da vreo șansă iubirii lor. Poate pentru că Rudia nu poate să iubească…

Cu planul acesta în minte, Rudia a fost provocată la scrierea unui roman utopic. Iar Rudiei îi plac utopiile! Se hrănește cu ele, le caută, iar dacă nu se ivește niciuna la orizont, le creează. Unii chiar i-au spus că prea visează la cai verzi pe pereți. Și ei nici măcar nu-i place verdele! Așa că a profitat de ocazie să lase loc elucubrațiilor de orice fel, necenzurate, necontrolate, neinspirate și să intre în joc. Pentru asta, a găsit trei personaje principale care vor da viață ideilor sau temelor de lucru, însă a și păstrat asul din mânecă, un personaj episodic, poate două sau trei, care vor intra și voi ieși din scenă în funcție de cerințe. Probabil că va lipsi râsul din romanul utopic al Rudiei. Cel mult ironii amare, autoironii sau răutăți.

Rudia nu așteaptă aplauze. Dar speră să-i dispară „neinspirația” și să smulgă măcar câteva aprecieri, însă neapărat sincere. Eventualele critici constructive trebuie formulate blând, iar dacă vor fi pertinente, va ține cont de ele cu siguranță. Încă nici nu-i este foarte clar ce fel de destin le va pregăti personajelor, dar îi place la nebunie să se joace de-a Dumnezeu! Să le facă să sufere, să smulgă lacrimi sau să le împingă spre necugetări. Cu certitudine va fi un drum sinuos. Urcușuri și coborâșuri, episoade previzibile, dar și neașteptate. Rudia se va lega de ceilalți participanți la „joc” atunci când regulile acestuia îi vor permite.

Dislcaimer: Nimeni nu trebuie să încerce a lega personajele utopice de realitatea imediată! Cine o va face, totuși, își va asuma răspunderea și va suporta consecințele fără a putea da vina pe autoare.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte