Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: produse românești de calitate

Dacă aș fi doctor în frumusețe…

A fost odată ca niciodată…
Sau o fi fost „ca dintotdeauna”?
Cert este că, foarte demult, era o fată. Frumoasă și deșteaptă, doar că ea nu știa încă asta. Avea să descopere mult mai târziu, după ce viața își va fi satisfăcut capriciile, arțăgoasă, prinzând-o în iureșul întâmplărilor.

Ca toate fetele de vârsta ei care își petreceau timpul citind, era suficient să închidă ochii, ca să treacă dincolo, în lumea plină de Farmec, unde totul este posibil, unde binele învinge răul întotdeauna, unde, indiferent cât e de greu, finalul arată că trebuie să fie bine. Ce te faci, însă, când nenorocita de oglindă, oglinjoară se încăpățânează să arate ce vrea ea și nu ce visăm noi? Când chipul angelic de odinioară, pielea mătăsoasă și curată se întunecă și se arată plină de imperfecțiuni… Când nu înțelegem nici ce se întâmplă, nici ce putem face în legătură cu asta… Coșuri, iritații, acnee, pustule, piele grasă.

Ce crede rățușca cea urâtă?

Evident, că este urâtă doar pentru că așa arată o nenorocită de oglindă. Crede că un blestem trebuie să se fi abătut asupra ei sau că vreo vrăjitoare i-a făcut farmece. Crede că nu va scăpa niciodată de punctele alea negre sau albe de pe față și că se vor face din ce în ce mai mari și mai urâte. Că nimeni nu se va mai uita la ea, iar dacă o va face, va fi pentru a râde înfundat arătând-o cu degetul sau ironizând-o. Că în timp ce ea se luptă cu monștrii, Făt-Frumos va trece pe lângă ea, fără să o recunoască, fără să vadă frumusețea ei. Asta o face să-și piardă stima de sine, încrederea în ceea ce ar putea să facă și îi dă o stare de neliniște.

„Mă simt neputincioasă. Simt cum altceva pune stăpânire pe propriul meu corp și că nu am niciun control. Mi se pare că arăt inestetic și că nimic nu poate corecta pielea feței mele.”

Între timp, își ferește fața de privirile celorlalți, lăsând mereu ochii în jos în timpul discuțiilor. Își taie bretonul sperând să-i acopere fruntea și să mascheze urmele suferinței. Devine retrasă, închisă…

aid595150-728px-help-someone-with-low-self-esteem-step-3-version-6

„Ce pot face? Cum scap de toate monstruozitățile de pe tenul meu? Oare ce zic ceilalți? Despre mine or șușoti? Nu vreau decât să treacă odată!”

Dacă aș fi doctor în frumusețe…

I-aș spune că de vină nu este vreo vrăjitoare malefică și nici vreun blestem ancestral, ci că este o perioadă normală, a pubertății, care, din fericire, va trece. I-aș spune că 80% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 12 si 20 de ani suferă de acnee și că singura cauză pentru modificarea aspectului pe care îl are tenul, o reprezintă furtuna hormonală din propriul corp, care duce la acumularea de sebum, hipersecreție de keratină și o proliferare bacteriană.

gerovital-derma9-300x300

Dacă aș fi doctor în frumusețe mi-aș pune în minte să găsesc un leac de poveste: o cremă antiacneică eficientă. Și pentru că lucrurile trebuie făcute cu profesionalism, nu aș urmări un tratament superficial care să aibă ca scop degresarea agresivă a tenului, ci acela de a opri secreția excesivă de sebum. O cremă hipoalergenică și fără parabeni, care să evite orice alte probleme asociate unui ten sensibil.

screen-shot-2016-10-12-at-19-35-11

Aș alege cele mai potrivite ingrediente, după cercetări amănunțite și teste cu rezultate evidente și sigure, ingrediente care să contracareze fiecare efect al răzvrătirii hormonale:

  • să regleze secreția de sebum
  • să împiedice proliferarea microorganismelor,
  • să accelereze procesul de vindecare
  • să calmeze tenul și să reducă efectele de înroșire.

screen-shot-2016-10-12-at-19-46-48

I-aș spune că această cremă antiacneică nu are nimic miraculos în ea, dacă nu respectă trei condiții simple:

  1. să-și construiască stilul de viață potrivit
  2. să aleagă cu grijă produsele pentru îngrijirea tenului, înlocuind săpunul sau produsele care conțin alcool cu un gel spumant purifiant pe bază de acid lactic și acid salicilic.
  3. să aibă infinită răbdare, pentru că Timpul se pricepe cel mai bine să acopere cicatrici.

Dacă aș fi doctor în frumusețe, i-aș mai spune că singurul doctor pentru frumusețea ei este ea însăși. Și că tratarea exteriorului nu înseamnă nimic, dacă nu are în vedere ceea ce se află în interior. Că unicul secret al frumuseții constă în imaginea pe care ne-o construim pentru noi înșine și nu pentru ceilalți din jurul nostru. Că frumusețea exterioară este relativă și trecătoare și, mai ales, că este o chestiune de perspectivă.

Dacă aș fi doctor în frumusețe și dacă m-aș putea întoarce în timp, aș fi în primul rând un doctor de suflete! Pentru propriul suflet.

………………………………………………………………….

Proba numărul 3 a SuperBlogului 2016 mă găsește, ca prin Farmec, mare doctor în frumusețe! 😀

farmec2-300x300

Sursa foto: http://www.wikihow.com și http://www.farmec.ro

A Bad Hair Day? Dă-i cu Farmec!

A fost odată ca niciodată!

A fost odată o fată. Nu de împărat, că fuseseră maziliți deja pe vremea aceea, iar averea li se retrocedase. O fată simplă. Și ca toate fetele, visa la un moment dat să devină Cosânzeană. Cum să fii Cosânzeană, dacă nu ai cosițe? Degeaba mituiseră ursitoarele și măsluiseră baghete magice. Fata noastră s-a pricopsit încă de la naștere cu…

1 par

Blondele cosițe erau doar un moț. I s-a spus să nu se îngrijoreze, că va veni și vremea când se va putea lăuda cu un păr mătăsos, de aur, moale, numai bun de muză pentru poeți. Dar vremurile acelea s-au lăsat mult așteptate. Așa că fata și-a luat inima-n dinți și pieptănul în mână și s-a apucat de treabă, doar doar grăbește procesul de… Cosânzire.

5 par

Nici vorbă de succes! Toate tehnicile păreau să dea greș. Părul nu-și găsea forma lui de Cosânzeană și pace! Așadar, fata noastră a apelat la experți în…bad hair day..

Rezultatul???

2 par

Da! A venit cu tot cu globuri, beteală și artificii! Cât a mai plâns biata fată! Și cât s-a mai rugat de Moș Crăciun să se îndure măcar el de părul ei! Fără succes și de această dată!

Ei, vedeți voi, pe vremurile acelea nu exista Gerovital Tratament Expert, și de aceea, lucrurile, insclusiv părul, nu aveau Farmec! Dacă ar fi fost fată de împărat, altfel ar fi stat lucrurile! Cu siguranță pețitorii s-ar fi întrecut care să-i aducă cel mai eficient șampon regenerant, cele mai bune măști de păr sau măcar un ser termoprotector, un balsam, un ulei nutritiv. Dacă ar fi fost fată de împărat, îl chema pe Merlin, vrăjitorul, și cu o poțiune magică, puff! Cosițe aurii, strălucitoare și farmec-ătoare! Dar nu, aici nu vorbim de fete de împărat! Ci de o fată simplă, cu un pieptăn și cam atât.

Aceasta este o poveste. Orice asemănare cu realitatea este…posibilă și total întâmplătoare. Nu vă uitați nici la asemănarea izbitoare cu personajul, căci aparențele înșală din când în când. 😈

În ceea ce mă privește, prefer să folosesc produse românești de calitate, probabil dintr-o mândrie românească. Și pentru că au la bază ingrediente de origine vegetală și minerală. Și pentru că din 8 sub-game și 22 de produse, ai de unde să alegi ce ți se potrivește. Cosițele… nu mai sunt blonde, dar nu se mai poartă oricum, culoarea asta. În schimb, arată a păr frumos și sănătos. Ca în reclamă!

probe_farmec_superblog

Așa că, mi-e milă de fata din poveste, dar eu…I love my hair!

Grea treabă asta cu părul! Mai ales dacă ești femeie! Cochetă.

Tu? Care e povestea ta de Cosânzeană?

……………………………………………………………………

Proba numărul doi a provocării SuperBlog 2015. Să fie cu muuult Farmec! 😉

Ah! Imaginile sunt…din arhiva de aur! 🙂

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte