Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: preludiu SuperBlog

Dl. Mogdan – Oportunistul fără scrupule

Lumea modernă e croită după tipare arhaice. Fără să vrem ne regăsim în tipologii, ca niște setări prestabilite pe care vreo forță divină le-a ales pentru fiecare individ aparținând speciei umane. Toate timpurile au cunoscut un Uriah Heep. În forme poate ușor modificate, oportunistul și-a croit drum prin viață dând din coate, urcând pe spinările altora, săpând gropi, mințind, zâmbind fals. Umil și fățarnic, a câștigat, odată cu poziția socială sau acumulările materiale, și ura celorlalți, care l-au găsit respingător, atât fizic cât și ca prezență. În era romanului utopic, Uriah Heep s-a întrupat în domnul Mogdan¹.

uriah heep

(Sursa foto)

 Dl. Mogdan este comis-voiajor și această îndeletnicire i se potrivește ca o mănușă! De mic vindea diverse lucruri pe care le „găsea” și reușea să scoată întotdeauna cele mai bune prețuri. Copil sărac, și-a jurat că va ieși din groapa datoriilor, chiar de ar fi fost nevoie să-și vândă mama, pe care oricum nu punea prea mare preț. Concepția dlui Mogdan despre viață este că e una singură și, prin urmare, nu trebuie să precupețească nimic! Și că el, la rândul lui, este unul singur, de aceea, nu crede în ideea de familie și nici măcar în prietenii. Singurele relații pe care și le face sunt conjuncturale, și le inițiază doar dacă el are ceva de câștigat.

Este persoana ideală pentru marii comercianți, la fel ca și pentru cei care vând nimicuri. Dl. Modgan cumpără ieftin și vinde scump, este mereu în căutare de afaceri profitabile, lingușește și minte fără nicio reținere, atâta vreme cât, la sfârșitul unei luni se poate închide în cămara lui să-și numere câștigul cu ochii strălucindu-i a satisfacție. Și atunci își freacă mâinile și râde hidos, râs ce pare, mai curând un horcăit grotesc.

Pe Scarlet o cunoaște din copilărie. I-ar fi plăcut ca ea să-l iubească, pentru că era încă de atunci o fată frumoasă și inteligentă. Dar tocmai această a doua calitate a ținut-o mereu departe de el. În orice caz, Scarlet ar fi fost un trofeu care i-ar fi completat imaginea de „bărbat de succes” pe care a vânat-o dintotdeauna. Pentru că Dl Mogdan nu cunoaște sentimente înălțătoare și nu ar fi fost niciodată capabil să o iubească. Drumurile li se intersectează adesea, mai ales pentru că el locuiește în același oraș. În preajma ei este excesiv de politicos, dar stângaci când vine vorba de a se purta galant, astfel că mereu pare exagerat orice gest de apropiere. Când a aflat că i-a murit soțul, Dl Mogdan și-a întors repede chipul sub pretextul că își caută niște hârtii, ca ea să nu îi citească satisfacția în privire. S-a hrănit multă vreme cu suferința altora, de ca și cum viața ar fi un concurs: cine reușește să fie cel mai fericit! Iar el consideră că avansează într-o ierarhie stabilită doar în mintea lui, pe baza lucrurilor știute, aflate întâmplător sau scormonite în legătură cu unii sau alții. Lipsa de umanitate și de compasiune pentru ceilalți îl fac să pară și mai urât decât în realitate.

Pe Adam îl urăște pentru că este un bărbat arătos și, mai ales, pentru că o iubește pe Scarlet! De aceea, îi va pune piedici ori de câte ori îl găsește în preajma ei sau ori de câte ori se ivește ocazia. Destinul îi pusese în legătură odată ce Adam promovase un produs al companiei sale, iar Dl. Mogdan reușise să-l vândă în timp record. Evident, în fața lui Adam, Dl. Mogdan are un comportament impecabil și manifestă respectul acela exagerat, fără, însă, a ridica privirea din pământ.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

¹Dl. Mogdan este un personaj reconstituit din povești adevărate, evident exagerate!

Adam – Poet de ocazie cu licență de Vânzător de vise

„Toţi oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea în cotloanele prăfuite ale gândurilor se trezesc şi îşi dau seama că totul a fost închipuire; dar cei care visează ziua sunt periculoşi, pentru că aceştia şi-ar putea trăi visele cu ochii deschişi, punându-le în practică.” 

T.E. Lawrence în Cei şapte stâlpi ai Înţelepciunii

Cititorii să nu spere la vreo poveste de iubire! Adam este un visător cu ochii deschiși, dar nu este perechea lui Scarlet! Este bărbatul care, animat de iubire, mută munții din loc. Atenție! Nu vă lăsați păcăliți: Adam este și el tot o utopie! Este foarte diferit de Scarlet, de aceea, unii ar putea interpreta greșit simbolistica Yin/Yang în cazul celor doi. Ei nu au fost făcuți să fie împreună, în ciuda unor înșelătoare aparențe, lucru care nici nu se va întâmpla în acest roman.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Se afla va volanul mașinii sale, gonind ca de obicei pe străzi. Era modalitatea lui de a forța timpul și spațiul să se comprime, ca și cum cele două dimensiuni ar fi fost singurele impedimente în viața lui. Plecase spre Scarlet cu câteva ore în urmă și se simțea animat de gândul că o va revedea după atâta timp. Orașele lor erau la peste 500 de km distanță. Dar de când o întâlnise, nu voia să accepte că această distanță ar putea să îl împiedice.

Adam este un bărbat înalt cu trăsături aspre la fel ca viața pe care a avut-o și care l-a pus la nenumărate încercări. Are 44 de ani și o infinită răbdare. Era căsătorit de o viață cu femeia pe care a iubit-o nebunește încă din adolescență până la un moment dat – nici el nu poate repera exact pe axa temporală a zbuciumatei sale vieți când s-au îndepărtat. Ceva s-a rupt, dar nu-i făcea deloc plăcere să se întoarcă în timp ca să înțeleagă ce se întâmplase exact. Dintr-un simț al datoriei morale, nu a plecat de lângă ea. Îi era aproape, o sprijinea de câte ori era nevoie, o ajutase să-și construiască o carieră.  I-a promis că nu o va părăsi niciodată, mai mult ca să îi liniștească firea prăpăstioasă ce o făcea să pară atât de vulnerabilă.

Pe Scarlet a cunoscut-o la o conferință în afara granițelor țării. Ea urma să înregistreze evenimentul pentru a-l consemna la ziar, iar el reprezenta compania al cărei manager era. Conversația lor a curs firesc din prima clipă, în ciuda firilor diferite. Sau poate tocmai de aceea? S-a îndrăgostit iremediabil de Scarlet încă din seara aceea, conștient de toate imposibilitățile apărute la orizont odată cu focurile de artificii de la finalul conferinței. De atunci, se străduiește să construiască punți ca să ajungă la sufletul ei și ca să spargă zidul de gheață ce o înconjoară. Va face mereu tot ce poate să-i arate că o iubește „în o mie de feluri”, chiar dacă în mintea lui nu există un plan bine conturat pentru o viață împreună. Cei 500 de km, căsătoria lui și promisiunea făcută, diferențele uriașe dintre el și ea ar fi făcut pe oricine altcineva să renunțe. Dar nu era în firea lui să renunțe! Îi suporta toanele, cuvintele grele, ironiile, mofturile și-i dădea de fiecare dată timp să se liniștească atunci când lua foc, pentru a reveni și mai hotărât. Vorbeau în fiecare zi la telefon, uneori își scriau, dar erau zile întregi când se așternea liniștea între ei și niciunul nu îndrăznea să o tulbure.

Spre deosebire de Scarlet,  Adam este bun și blând, fără, însă, ca acest lucru să-l înfățișeze drept un om slab, ba dimpotrivă. În ciuda numelui care ar vrea să fie o generalizare a speciei bărbătești, el nu este deloc un bărbat comun. Are o sensibilitate aparte pe care nu se străduiește să o mascheze pentru a părea…„mai masculin”. Uneori scrie. Este un gest conștient pentru a o cuceri, dar nu face uz de asta foarte des. Are avantajul unui corp bine construit ce nu trădează deloc vârsta. Scarlet nu va recunoaște niciodată că se simte atrasă de el! Îi place să glumească mult și este foarte optimist când lucrurile par să ajungă într-un punct mort. Adam este o fire întreprinzătoare și găsește adesea soluții uimitoare unor probleme inimaginabile. Nu renunță niciodată, dacă și-a pus ceva în minte, iar lucrul acesta era ceea ce o enerva și o atrăgea deopotrivă pe Scarlet la el. Îl acuza adesea că vinde vise, dar se simțea în siguranță de fiecare dată când îl suna să-i ceară ajutorul – e drept, nu foarte des!

Existențele lor paralele se intersectează destul de des în împrejurări ciudate sau firești, iar reacțiile lor vor varia în funcție de circumstanțe.

Scarlet – O piesă dintr-un puzzle dificil de rezolvat

„Alter ego-ul meu este pe scenă.
Însă nu este prea departe de adevăratul meu eu.
Nu este ca un personaj pe care l-am inventat ca să-l urc pe scenă.
Nu sunt eu, dar este o parte din mine”.

Nikka Costa

Scarlet este rolul perfect pentru Rudia, pe care ea însăși îl va juca natural, cu o plăcere aproape sadică. Este un fel de alter ego de care îi place să se folosească, în spatele căruia îi place să se ascundă. Este primul personaj dintr-un roman utopic care nu are niciun plan, nicio idee, ci se va scrie singur în funcție de anumite circumstanțe, fără pretenții, fără iluzii, fără ținte.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Scarlet își bea cafeaua lângă fereastră, ca de obicei. Era o oră nepotrivită pentru acest moft, dar nu-i păsa. Era momentul ei de liniște, când nimeni nu-i întina gândurile și nici nu-i putea viola intimitățile. Scarlet trece drept o femeie rece, care preferă să țină la distanță pe toată lumea decât să se nimerească vreo portiță deschisă ce ar putea să-i dezvăluie vulnerabilitatea! Adesea are accese de răutate care o transformă, pentru că vin dintr-o încercare de a se apăra de tot ce ce vine din afară cu potențial malefic pentru ea. Lumea este, în opinia ei, o sursă a nebuniei, a deșertăciunilor și suferinței. Nimic nu poate să fie bun, dacă vine din afară! Nu poate să iubească, dar acesta este un lucru autoimpus, de când o dezamăgise el, pentru că renunțase prea devreme la tot ce trebuia să fie viața lor împreună. De atunci, oricine îndrăznește să pretindă în fața ei că iubirea există, este săgetat mai întâi cu o privire disprețuitoare, apoi lovit cu biciul aspru al cuvintelor ei. Pentru că doar ideea unei astfel de declarații îi provoca repulsie pentru că era un semn de slăbiciune, o boală incurabilă și patetică.

Este posibil ca Scarlet să aibă vagi sentimente, reminiscențe ale unei ființe încă umane, dar și le reprimă cu atâta pricepere, încât nimeni nu ar putea ghici vreodată ce se ascunde în spatele acelei frumuseți aspre. Aerul de superioritate îi conferă aroganță și astfel, orice cale de comunicare este tăiată fără nicio ezitare.

Sorbind din cafeaua fierbinte, Scarlet se întoarce în timp, pe vremea când încerca să înțeleagă ce înseamnă numele ei. Nu putea să creadă că  fost ales la întâmplare. Dacă nu a fost o acțiune conștientă a unuia dintre părinți, cu siguranță este o urmare a unui plan universal. Citise atunci într-un dicționar că Scarlet înseamnăa bright shade or red, most associated with courage, force, passion, heat, and joy”. Da! I se potrivea ca o mănușă descrierea asta! În plus, îi plăcea să disece cuvintele, așa că a înțeles că numele ei nu putea să nu vină de la „scar”(cicatrice). Întreg sufletul ei era o cicatrice! De când se născuse sub singura stea nenorocoasă din univers și până acum, când ștersese cuvântul „fericire” din dicționarul ei personal.

Scarlet este singură. Soțul ei a murit la câteva luni după ce se căsătoriseră, într-un accident cumplit de mașină, chiar în fața ochilor ei. Nu a simțit nimic atunci. Era ca o piatră din care, oricât te-ai strădui, nu iese apă! Undeva în adâncul sufletului ei, considera că fusese o răsplată a suferințelor îndurate alături de el în scurtul timp cât au stat împreună. Încă în floarea vârstei, este redactor al unui ziar local. Articolele ei critică acid tot ceea ce nu respectă valori, principii, adevăruri. Uneori are tendința de a exagera. dar asta nu o împiedică să continue și se complace în starea aceasta pentru că îi dă sentimentul că se află deasupra multora. Este o femeie inteligentă, dar uneori devine agresivă cu cei care vor să o sensibilizeze, de aceea, îi alungă definitiv.

Sunt ceea ce sunt și asta îmi este suficient!

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte