Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: mișcare

Mișcarea face bine! Parol!

Nu știu alții cum sunt… 

Eu am fost mereu contra cronometru. Cel mai probabil, o moștenire de la mama, un ADN activ, care a reușit să fenteze partea ardelenească primită drept zeste genetică de la tata. Toate se desfășoară în ritm alert – unii ar zice că e PREA alert și că țin pasul destul de greu.

Tata, însă, a fost mereu cel care ne-a împins să facem mișcare. Ne-a trimis la antrenamente de mici – eu la baschet, sora mea la gimnastică – insistând că „așa e sănătos”. La un moment dat constați că microbul „se ia”, că odată ce ți-a intrat în sânge, nu ai încotro și trebuie să-i satisfaci organismului nevoia de a face sângele să circule prin vene.

Să ne mișcăm, zic!

Am început cu baschetul, în clasa a doua. Din clasa a cincea am cunoscut pe unul dintre cei mai buni profesori din viața mea, domnul profesor Florescu. Îi plăcea extraordinar de mult să lucreze cu copiii și să facă mișcare. O combinație norocoasă pentru mine! Sper să-i dea Dumnezeu sănătate, pentru că eu nu aș putea să-i mulțumesc niciodată pentru felul în care a contribuit la formarea mea. Din clasa a cincea am devenit eleva lui, în echipa de volei a școlii, activitate pe care am continuat-o și pe parcursul liceului căci domnul profesor era neobosit și își petrecea zilele de sâmbătă jucând volei cu noi și cu alți elevi din alte generații.

M-am trezit „om la casa mea”, cu meserie și cu responsabilități. Așa că a trebuit să găsesc alte modalități de a face mișcare. Mi-am cooptat elevii, provocându-i la meciuri de baschet din când în când, deși activitatea nu avea nicio legătură cu ceea ce lucram la școală. Mă bucură de fiecare dată când își amintesc de clipele astea și mă sună pentru o nouă provocare!

Apoi am descoperit alergarea de seară. Sau de dimineață. Sau de oricând, alergare să fie! Singură sau cu prietenele, în ritmul propriu, cât să simt adrenalina și să mă răcoresc de toate „păcatele”.

10303465_638807736214998_3742350459119190076_n

Partea frumoasă este că mereu apare câte ceva care să te animeze și să te facă să treci la etapa următoare. Așa au apărut competițiile! Semimaratonștafetă!

 

Viața îți arată că nu ai cum să te plictisești! Am cunoscut oameni, am aderat la idei și proiecte și așa m-am trezit prinsă în evenimentul „Alerg pentru spitalul copiilor”. E uimitor cât de multă lume este dornică să facă un bine altora și să-ți facă bine lor înșiși:

Când te întrebi dacă „o mai fi ceva dincolo de asta”, apare altă oportunitate: Zumba fitness! Și apoi alte idei, alte proiecte, alți oameni frumoși:

11954702_893724674056635_1867959291313926144_n

Mai punem la socoteală drumețiile? Le punem!

 

Mișcarea – „ a family matter”

Trebuie să aibă cine să-ți țină hangul, nu? Consortul musai să aibă aceleași preocupări – hobby pentru o viață sănătoasă. Așa că ne-am înhămat împreună la treburi serioase:

Pe principiul „așchia nu sare departe de trunchi”, am încercat să creștem copilul cu aceeași dragoste pentru mișcare. Cu modelul tatălui – participant la maratoane, semimaratoane și crosuri – și cu obsesia mamei pentru mișcare, ne gândim că trebuie să crească sănătos și…„mișcăcios” 😀 Ne-am antrenat împreună:

Și…a primit și el medalii!

Pare distractiv, nu?

Chiar este! Iar sentimentul de după e… priceless!

Un festival de sport?

Pe tine ce te împiedică să faci mișcare? Nu știi de unde să începi? Uite o idee:

MFB-brasov-2016-poster_A2

Da!

Cea mai mare oră de sport. Acesta se întinde pe parcursul celor trei luni de vară, în 3 oraşe din România (Bucureşti, Braşov şi Mamaia), cu câte 12 ore în fiecare oraş.

După ediția din București, caravana ajunge la Braşov pe 9 iulie. Iubitorii sportului, ai mişcării vor ocupa Piaţa Sfatului, timp de 12 ore, pentru a lua parte la cea de-a șasea ediție a evenimentului Cea mai mare ora de sport”.

 Festivalul va avea loc în intervalul 9:00 – 21:00 și va cuprinde:

  • Clase de fitness cu unii dintre cei mai buni instructori din ţară şi din străinătate: RealRyder- biciclete, OneCore – step aerobic, Zumba, Steel Programs, Kangoo Jumps, TotalGym – Functional Training, Boot camp şi Shooting Gate pentru pasionații de fotbal.
  • Kids BikeSchool – zonă specială de poligon pentru copii, unde cei mici vor învăța, alături de instructori specializați, tehnici de mers pe bicicletă și reguli de circulație și de siguranță în trafic.
  • Crosul caritabil UpDown Run, cu două probe, în buclă cu start în Piaţa Sfatului:
  • 4 km, pentru cei care vor să descopere bucuria alergării,
  • 7km, cu 340m diferenţă de nivel, pentru alergatorii de cursă mai lungă şi care nu se tem de înălţimi şi căţărări.

Cea mai mare oră de sport este un festival de fitness și sport, pus în scenă de smartatletic şi GetFit pentru Dolce Sport şi Telekom Romania, în parteneriat cu Asociația Șapte Scări, din Braşov. Parteneri: Aqua Carpatica, Ciuc Natur Radler, Eisberg.

Pune-te în mișcare și…Good speed! 🙂

Pune-te în mișcare!

(sursa foto: Google)

Pledoarie pentru mișcare

Dacă lumea e într-o continuă mișcare, tu de ce să stai pe loc? De ce să lenevești când chiar pământul, cu toate greutățile lui, se învârte fără sfârșit? Se vorbește din ce în ce mai mult despre un stil de viață sănătos, despre cât de important este să faci mișcare minim 30 de minute pe zi. Emisiuni informative, articole elocvente, vedete cu un stil de viață model, sfatul medicului, toate sunt menite să ne trezească spiritul, pentru că, în fond, ne-am născut oameni și nu stânci. Faci parte din categoria celor care găsesc mereu scuze? Serviciul obositor și îți ocupă toată ziua? Copiii îți solicită prezența mai mereu? Te simți epuizat(-ă) și fără chef? Sala e departe sau e prea scump abonamentul? Atunci așa se explică de ce ești atât de morocănos(-oasă) zilnic și de ce schimbi mărimea hainelor în fiecare an. Mișcarea nu înseamnă sport și nici epuizare fizică! Înseamnă să faci o plimbare zilnică pe jos, cât să-ți limpezești mintea și să-ți resetezi organismul. Înseamnă să joci o partidă de fotbal cu copilul tău în fața blocului. Sau să alergi ușor o tură de parc pe răcoare. Sau orice altceva îți este la îndemână ca să-ți pui sângele în mișcare și să-ți alungi preocupările și îngrijorările de peste zi.

Prima lecție – acasă

Deși am copilărit într-o epocă în care altele erau prioritățile și mentalitățile, tata ne repeta aproape obsesiv că mișcarea este esențială ca să fim sănătoase. În clasa a doua am mers la baschet. Mișcările de bază le știu și acum, după atâția ani. Sora mea a făcut gimnastică încă înainte de a merge la școală. Nu sportul în sine era important, ci faptul că echilibram învățatul (care era serios!) cu puțin efort fizic (la fel de serios). Nu aveam mașină, nu exista tehnologie. Dar nici nu ne plictiseam! Fiecare zi era prilej de mișcare, fie că era alergare sau joc în fața blocului, fie că erau antrenamente.

Profesorul meu de sport

Domnul profesor Florescu – un model uman și profesional! Orele de sport erau cele mai așteptate, pentru că:

  • sportul nu însemna o minge aruncată pe un teren și copii alergând haotic după ea
  • nimeni nu stătea pe bancă scutit
  • râdeam în egală măsură cu exercițiul bine făcut
  • exista diversitate: gimnastică, handbal, volei, baschet, atletism
  • lecțiile combinau explicațiile, propriul exemplu și practica

Domnul profesor nu era la prima tinerețe, dar se mișca odată cu noi, explica, organiza, glumea, mustra. El ne-a transmis dragostea pentru mișcare, sub orice formă. Tot cu el am început antrenamentele la volei. Nu primea niciun ban pentru orele în plus. Îi plăcea să-și petreacă sâmbetele cu noi câteva ore. Ne înscria la competiții și țin minte cât de mult ne doream să nu-l dezamăgim. Spunea mereu că numai matematica și româna nu sunt suficiente ca să poți intra la un liceu bun. Așa și era: după două ore de antrenament dimineața, ni se deschideau toate simțurile și ne puteam apuca de învățat pentru admitere.

Mișcarea la 35+

Orele acelea au făcut ca mișcarea să devină un reflex, accentuat odată cu fiecare an adunat în „buchet”. De obicei alerg. Mă străduiesc să fie zilnic. Îmi pun căștile și o iau la goană cât mă țin picioarele. Evit, astfel, comentariile răutăcioase ale celor care nu înțeleg de ce o fac. Uneori, elevii mă provoacă la un meci de baschet, cât să-mi aduc aminte de tinerețe. Când am ocazia (și un fileu la îndemână) exersez la un meci de volei, tot de dragul vremurilor trecute. Alteori îi provoc pe cei mici la campionate de atletism, ca să uite de smartphone și tabletă și să înțeleagă că se pot face multe alte lucruri interesante în timpul liber. În esență, încerc să mă mențin în formă! 😉

Mișcă-te la mare! 

Nu trebuie să au un motiv să te apuci de mișcare, altul decât cel personal. Dar, dacă se ivesc ocaziile, profită de ele. Am alergat pe malul mării dimineața devreme, în concurs cu vântul și cu pescărușii. Senzația este unică! Dacă se întâmplă să fii sâmbăta asta (adică pe 1 august, începând cu ora 9) acolo (mai exact, la Mamaia, la Piațeta Perla), alătură-te iubitorilor de mișcare la cea mai mare oră de sport! Ce ai de pierdut? Nimic! Tot te afli la malul mării. Nu strică să încerci:

Miscarea-Face-Bine-Mamaia-2015-POSTER-WEB-577x800

Ce ai de câștigat?

Mie mi se pare că va fi foarte distractiv! Uneori vacanța la mare poate fi monotonă, așa că poți schimba registrul. În plus, toată distracția nu te costă niciun ban și poți să alegi ce tip de mișcare ți se potrivește cel mai bine: aerobic, fotbal, Kangoo Jumps sau biciclete staționare. Eu aș alege Zumba, e la modă! 😉 Sau poți să încerci ceva nou. E drept că sunt unele despre care aud prima dată: Steel Programs, Rebound AAS, Functional Training, Khai Bo, Zona Boot Camp. Anunțul zice că sunt și multe altele, ceea ce face întreaga activitate mai interesantă și provocatoare. Eu zic să aruncați un ochi pe pagina de Facebook special creată pentru eveniment și să nu mai stați pe gânduri. Mișcarea face bine! 😉

Dacă nu vă nimeriți la mare, nu-i bai! Puteți exersa acasă. Orice. Oricât. Oricând. Mișcare să fie!

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte