Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: market online

Cum au inventat oamenii fericirile

Unii spun că fericirea nu există, în vreme ce alții își construiesc utopii pe marginea ei. Iar cât timp se chinuiesc din răsputeri să o atingă, o ratează undeva pe drum. Realitatea este că nu într-un lucru măreț și unic trebuie să ne căutăm fericirile. Ci în cele mărunte, zilnice, simple, care ne fac să zâmbim, să ne bucurăm, să închidem ochii și să ne simțim precum Faust care a strigat clipei să se oprească, pentru a-și putea savura, în sfârșit, fericirea.

*

Într-o zi de vară târzie, o femeie cu mânecile suflecate și cu picioarele goale în apele reci și repezi ale râului, muncea niște cearșafuri, câteva cămăși și alte mărunțișuri. Asemeni unui ritual, scotea lucrurile din apă, le ridica spre soare, le privea uneori încruntată, și apoi iar le lăsa să le biciuiască apa rece. Le răsucea pe brațul ei, strângând cu putere pânza colorată sau albă, după aceea le desfășura printr-o mișcare fermă și sigură, scuturându-le. La final, le arunca într-un coș de nuiele, lăsând apa să se zvânte pe ele.

images
În marea lui mărinimie, „Timpul avea nesfârșită răbdare” pe atunci… Cine să știe care or fi fost gândurile femeii în acele momente? Poate la oalele cu mâncare de pe foc, poate la copiii rămași acasă singuri, poate la animalele din curte care trebuiau curând hrănite și adăpate, ori la fânul cosit care aștepta întors. Cu siguranță, una dintre fericirile acelei femei ar fi fost un ajutor de nădejde în gospodărie. O mașinărie grozavă care să facă unele lucruri pentru ea, nu din comoditate, ci din nevoia de a câștiga măcar un răgaz pentru a-și trage puțin sufletul.

*

Atunci când Timpul a început „să nu mai aibă răbdare”, omul a știut să se adapteze. Mintea lui ascuțită l-a ajutat să găsească metodele cele mai simple și eficiente pentru ca viața să devină mai ușoară. Inovațiile au fost mereu prilej de entuziasm și de fericire. Electrocasnicele au apărut ca o necesitate: o mașină de spălat, un fier de călcat, un aspirator. Deodată, omul pare să câștige teren în lupta lui permanentă cu Timpul nemilos. Când ai posibilitatea să faci mai multe lucruri deodată, răsufli ușurat și e mai ușor să-ți recâștigi zâmbetul. Treptat, ceea ce părea un miracol al tehnologiei moderne, a devenit o obișnuință, iar omul a început să se întrebe cum a putut să trăiască „înainte”. Și pentru că a învățat cât e de bine să fie ușor, a inventat mai departe, făcând ca electrocasnicele să devină o plăcere. Cum este să savurezi o cafea fierbinte dimineața, gata făcută la expresorul cel nou, în timp ce tu ți-ai făcut toaleta pentru o nouă zi de muncă? Cât e de simplu să-ți prepari sendvișul preferat la sandwich-maker-ul minune! Cât de repede se încălzește sau se prepară aproape orice la cuptorul cu microunde! Dacă arunci o privire peste umăr, ai să recunoști că toate aceste „mașinării” – ce păreau imposibile în vremea spălatului la râu- te fac fericit în fiecare zi.

Dar omul nu s-a oprit niciodată din a evolua. De aceea, a ridicat electrocasnicele profesionale la rangul de lux. De ce să nu te răsfeți până la capăt? De ce să bei un suc cumpărat de la supermarket, când ai putea să-l faci chiar tu acasă, dacă ai aparatul potrivit. Cât de fericiți îți sunt copiii când primesc paharul cu suc portocaliu, galben, roșu, verde etc. pe care îl savurează, după care fug la joacă uitând să-și steargă „mustățile”! Cât de ușor i-ar fi unei mămici să-i prepare puiului primele mâncăruri delicioase la blenderul achiziționat cu ușurință dintr-un magazin, poate chiar din magazinul MarketOnline.ro! Apoi omul a început să caute calitatea. Nu orice fel de produs, ci unul care să nu-ți pună în pericol nici sănătatea, nici calitatea vieții. Un produs marca Philips, de pildă. 

logo_marketonline_mic1Când am primit primul robot de bucătărie profesional – evident, de la Philips! – nu m-am gândit decât „Doamne, ăsta mai lipsea din casa mea!”. Eram obișnuită să fac totul „de mână”, așa cum m-au învățat mama și bunica. Am descoperit însă, că era ceea ce-mi lipsea, când consortul a exclamat: „Mamă, câte ore stai în bucătărie!!!”. Și da, atunci mi-am dat seama că este o binecuvântare! Totul se face la foc automat: repede, simplu și bine.

Nu cred să existe cineva care să nu considere că tehnologia este o cale sigură spre a atinge fericirea! Nu e vorba numai despre divertisment sau despre facilitarea comunicării între noi. Ci despre toate lucrurile din existența noastră pe care le facem zilnic cu mult mai multă ușurință decât dacă nu le-am avea. Pentru că tehnologia, cu adevărat „are puterea de a schimba lumea”! (Daniel Burrus)

…………………………………………………………………………………

Philips ne aduce tehnologia la picioare și fericirea în inimi în penultima probă a SuperBlogului 2015, alături de MarketOnline.

Sursa bună…trece primejdia rea!

Tragicomedie (aproape de dramă!) în trei acte

Decorul: O carcasă obișnuită, în zilele noastre
Personajele:
Procesorul
Placa de bază
Hard disk-ul
Placa video
Ventilatorul
În afara carcasei:
Tastatura
Monitorul

Stăpânul

Actul I:

Procesorul (cu disperare în glas): S-a ars!
Monitorul (contrariat): Cine?
Procesorul: Cine, necine, vorba e: s-a ars!
Monitorul: Cine, frate?
Procesorul: Ce tot întrebi? Ia verifică puțin: poți deschide un ochi?
Monitorul (încercând neîncrezător): Auch! Nu! (se panichează): Da’ cum? Ce? Unde? Când?
Procesorul: Asta-ți spun! (Apoi rostește apăsat): s-a ARS! Azi-noapte târziu.
Monitorul: De…tot?
Procesorul: Foarte… de tot!
Monitorul: Pfui, maică creatoare de componente PC!
Memoria: Dacă s-a ars…ne ducem cu toții! (Intră în panică): Aoleu, sări-mi-ar ramii! Să-mi fac testamentul! Cui îi las eu atâta memorie?
Procesorul: Nu te mai agita! Memoria nu e niciodată afectată. Poate doar eu dacă o să crăp…
Hard Disk-ul: Și dacă luăm foc?? Cu toții! O să ne carbonizăm ca șobolanii în carcasa asta! (începe să plângă)
Procesorul: Mai taci, smiorcăilă, că ne arzi circuitele!
Placa de Bază (plină de importanță): Să angajăm o sursă nouă! Am înțeles că sunt surse FSP care merg brici! Eu nu pot lucra în condițiile astea. Sunt o Placă de Bază!

fsp-logo_mic

Memoria: Da’ bine că te-ai găsit! Domnișoara Aroganță! Pun pariu că tu i-ai făcut felul! Că de atâtea ori te-am auzit cerând: „Curent! Dă mai mult curent! Mai am un joc de terminat!”. Nu ți-a dat, și ai pocnit-o!
Placa de Bază (întoarce capul ignorând cele spuse și mormăind ca pentru sine): Amatori!
Memoria: Am auzit asta! Și dacă vrei să știi…
Procesorul: Destul! Nu pot procesa nimic dacă tot bogogăniți aici. Un lucru e clar: ne trebuie sursă nouă!
Ventilatorul: Oricum era…ușor expirată. O chinezărie. Nu-și făcea treaba cum trebuie. Ba mai și dădea rateuri câteodată. Era de așteptat să cedeze…
Hard disk-ul (revoltat): Nu cumva era treaba ta să o ții funcțională? Nu trebuia să asiguri fluxul de aer în carcasă și să eviți supraîncălzirea? Pe unde-ai umblat?
Procesorul (îi întrerupe nervos): Liniște am zis! Puțin respect pentru decedată! Dacă ne-ar auzi…ne-ar ridica puțin voltajul și amperajul cât să ne piște de obraz! Era mică… nu ne făcea față. Componente multe, toate cu pretenții la energie… Șefu’ ăl mare a uitat să o schimbe la timp…Au mai fost și penele astea de curent. Sigur au dat-o peste cap cu totul.
Un moment de liniște.

Hard disk-ul (ușor îngrijorat): Ei, și-acu’? Ce-i de făcut?
Procesorul: O să facem o petiție!
Placa de Bază (arogantă): Zău? Unde? La zeul componentelor PC?
Memoria (enervată la culme): Mai taci, piază rea ce ești!
Procesorul: După îndelungi procesări, iată ce idee mi-a venit:
Îi adună pe toți în jurul său și le explică.
Procesorul: Vom folosi sursa de rezervă. Și ne vor ajuta și vecinii noștri de dincolo de carcasă. (Apoi dă ordin): Tastatură, vei tasta mesajul nostru, iar Monitorul îl va afișa pe ecran. Mai-Marele trebuie să știe dorințele noastre!

Actul II

Tânărul posesor de computer-cu-sursa-arsă intră în încăperea unde se afla carcasa și găsește un mesaj scris mare, aproape revoluționar, pe monitor:

*Vrem  sursă nouă!
*Vrem să ne protejeze și pe noi cineva!
*Să ni se dea și nouă curent de calitate! Să ne alimenteze!
*Nu mai vrem vechituri, chinezării, ieftinituri!
*Vrem calitate!
*Vrem o inimă nouă pentru PC-il nostru!
*Vrem Fortron!
Stăpânul (scărpinându-și ușor creștetul capului a nedumerire): Ce mama…
Pe monitor apare un alt mesaj:

Du-te repede la magazinul MarketOnline.ro! Ai să găsești acolo oferte componente. Să ne iei numaidecât o sursă Fortron performantă!

logo_marketonline_mic1

Da’ să nu ne iei o sursă de putere mică, de 300W. Că suntem mai multe componente aici care trebuie alimentate cu simț de răspundere! Să fie de…să zicem, 600W!Și cu cât mai mulți conectori. Cu ventilator mare, de 120mm, cu protecție și cu garanție 60 de luni!

Semnat: componentele PC

Actul III

Memoria (plină de încântare): Ah! Ce bine e! Îmi funcționează bine toți ramii!
Hard disk -ul (relaxat): Simt așa…un fel de energie, la voltajul care trebuie!
Procesorul: Așa da! Nu mă mai gâdilă curentul când trece. 220V devine brusc 12Vcc sau 12V sau 5V sau 3,3 V..
Placa de bază: Jocurile mele preferate! Nu mă mai doare capul de acum, pot să stau cât vreau! Am o sursă de calitate! Asta înseamnă fi-a-bi-li-ta-te!

Epilog:

Componentele PC sunt acum liniștite. Nimeni nu mai ia foc, nimeni nu mai rămâne fără energie, nimeni nu mai este în pericol. Au acum sursă nouă!

………………………………………………………………………………………………………………………..

 Am… re-surs-citat PC-ul, cu ocazia probei cu numărul 14 propusă de MarketOnline și FSP-Fortron la SuperBlog2015.

Sursa foto: MarketOnline.ro

Fiat optima faba arabica ad Phillips Espressorum!* (sic!)

La noi în familie s-a băut tot timpul cafea. La ibric, aromată și cu chef de vorbă.

192528952789644579_g9ioxnbx_c1

 

Se adunau vecinele la o bârfă și o„cafeluță”:

Vai, ai auzit de S.? A rămas gravidă și cică nici n-a știut!

Ei n-a știut? Dar când s-a…dus la ăla a știut?

Temele de discuție erau clasice: ce mai gătim astăzi, ce a mai făcut unul sau altul, mai un joc de cărți, mai un ghicit în cafea. Da! Asta mi s-a părut fascinant! Mai ales că, peste ani am constatat că îmi iese de minune ghicitul! Și în stele, dacă îmi pun mintea.

Noi nu aveam voie la bucătărie. Era șezătoare doar pentru oamenii mari. Dar stăteam după ușă și trăgeam cu urechea. Am rămas de atunci cu nostalgia mirosului plăcut și îmbietor de cafea…Și îl savurez și acum de câte ori am ocazia.

Cu un singur lucru nu am reușit să mă împac de-a lungul timpului: cu gustul. Da, știu, intru în categoria „ciudățenii”:

– Cum? Tu nu ai băut niciodată cafea???

Ei, nu! Firește că am…băut! În facultate. Sesiune obositoare, examene, somnolență profundă. Coafura rezistă, dar corpul nu. Așa că mă trezeam dimineața cu fruntea lipită de cursuri, meditând aprioric întru slava Cerului, unica șansă de a mă mai salva de la duel restanțe.

Vară-mea, drăguță și foarte dornică de ajutor, mă îmbia când se prevedea câte noapte albă:

Uite, îți fac o cafeluță ca să reziști!

Și făcea biata de ea:

  • cafea cu lapte
  • cafea cu zahăr
  • cafea cu și mai mult zahăr
  • cafea cu ceai

Tentative eșuate! Papilele mele gustative nu se împăcau și pace! Și pentru că tinerețe fără bătrânețe nu s-a gândit să-mi ofere într-o ceașcă, mi-a preparat o licoare, un simulacru de cafea, conținând 20% diverse. Am băut. De rușine, de milă pentru strădaniile vară-mii care dorea numaidecât să mă ajute să intru în rând cu lumea. Nu mai știu dacă a fost bună au ba, știu doar că am dormit așa de bine dupăăăăăăăăăă…

Facultatea s-a terminat și m-am întors acasă. Mama, băutoare de cafea ca de apă. Și când își dorea și ea un moment de relaxare, zicea mieros:

– Fă și tu, Rudia mamă, o cafeluță.

Zis și făcut. De fapt, doar zis. Cu făcutul…mai greu. Mi-a zis de o mie de ori rețeta ei magică: câte lingurițe de cafea, la câtă apă. Și câte ibrice… Pesemne, erau urme ale senilizării încă de atunci. Îmi ieșea, de cele mai multe ori, dar pentru că repetam în gând să nu uit ce și cât să pun.

Pe baza mea, s-a lăsat familia proaspăt întemeiată de băut cafea. Uitam mereu să cumpăr, nu reușeam niciodată să fac, plus că motivația mea extrinsecă și intrinsecă era nulă.

Apoi veneau prietenii… „Faci și tu o cafea?”

Cum să nu? Iaca: aici e ibricul, aici e cafeaua rămasă de anul trecut când ați fost ultima dată la mine, apa e la robinet. Pune de-ți fă! Pardon: simte-te ca acasă! Așa că li s-a făcut lehamite. O beau acasă la ei.

Așadar, sunt irecuperabilă! Practic, ar fi nevoie de un expresor de cafea de la magazinul MarketOnline.roca să nu mai fie nevoie de discuții inutile de genul cine face cafeaua azi…câte lingurițe să pun…câte căni, pentru câte persoane…

monline_1

Să reducem totul la regula de trei pași simpli:

  1. se desface punga de cafea
  2. se toarnă …să zicem…într-un expresor philips profesional 😀 hd832799-rtp-global-001
  3. se apasă pe un buton. 

 

 

 

 

 

 

Și în timp ce picură în ceșcuță, îți pregătești detaliile pentru restul tabieturilor. Aș avea o mamă fericită și relaxată și niște prieteni mai zâmbitori decât ultima dată când au fost la mine. M-aș simți, zău, o învingătoare! Aș sta așa într-un jilț și aș rosti imperativ: „Veniți de vă beți cafeaua! La Rudia!” Și cine știe dacă nu m-aș apuca și eu de băut.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Această postare NU dăunează grav sănătății, dar se înscrie în concursul SuperBlog 2014, la proba cu numărul 17.

Prima imagine este preluată de aici: https://oncadana.wordpress.com/2012/01/07/imagini-si-cuvinte-15/

Celelalte imagini sunt de pe site-ul Marketonline.ro

Titlul este o…adaptare: „Să fie cea mai bună cafea într-un Expresor Philips!”

Jurnal de bord: cu televizorul la remaiat… amintiri

Decembrie 1984

O seară târzie și rece de decembrie.

Ora 19.00: Abia a venit lumina în cartier și la câteva ferestre se văd culori albăstrii, semn că lumea și-a deschis televizoarele. Diamant! Nu am înțeles niciodată de ce le-au dat numele ăsta pentru că nu au nimic strălucitor, decât poate punctul din centrul ecranului la închidere.

televizor-alb-negru-diaman-bibelouri

Sursa foto

Ora 19.30: Înzorzonate cu mileul croșetat cu minuțiozitate de bunica drept zestre, cu nelipsitul pește din sticlă și balerina din porțelan alături, minunatele obiecte, devenite „de cult”, tronează în sufragerie. Așteptăm mereu nerăbdători seara pentru că aduce cu ea un eveniment important: vizionarea celor două ore de program TV! Momentul e ca o zi de duminică, pentru care te pregătești în straie de sărbătoare. Asta dacă avem noroc și nu se ia din nou curentul. Programul nu ne poate surprinde cu nimic, după cum am citit la gazetă:

1987-11-10a-marti-tv

Sursa foto

Mama dă drumul la televizor. Îi trebuie vreo jumătate de oră tubului să se încălzească!

Ora 19.45: Stau nemișcat în fotoliu, să nu cumva să vină altcineva să-mi ocupe locul. Am înțeles că dacă sunt cuminte, îmi fac temele și mă rog la Doamne-Doamne, El o să mă asculte. Nu-mi doresc decât să prind în seara asta un episod de desene animate! Lolek și Bolek. Sau poate Mihaela și Azorel! Ori dacă nu, poate potrivește tata antena aia „de la ruși” și mă amuz cu „Nu zayetz, nu pogodi!”. Sau vine tanti Ludmila cu Mieunel, Trăncănel și Azorel pentru povestea de seară. Ce bine ar fiiii!!!

Ora 20.00: Începe Telejurnalul. Nu înțeleg nimic. Iar mama și tata vorbesc ceva în șoaptă aruncând câte o privire la domnul în costum care vorbește liniar. Țin degetele încrucișate și sper să se termine mai repede. Mă uit îngrijorat la ceas…

Ora 20.20: Sunt dezamăgit! Din nou! Doamna anunță că va vorbi tovarășul…Ceva despre un congres. (Ce-o mai fi însemnând și ăla?) O mulțime de oameni aplaudă când tovarășul dă dintr-o mână. Sacadat, parcă ar fi dirijor la operă. Nu înțeleg nimic, doar îmi doresc să se termine odată, că se duce timpul! Data trecută a fost un film. Se pare că nu pentru copii, dar m-am uitat din curiozitate. Acum două seri am văzut niște oameni cântând. Oare pentru copii când vor da ceva? O lume în alb și negru.

Mami, da’ de ce la televizor florile nu au culoare?”

Ora 21.50: Telejurnal??? Din nou? Îmi dau lacrimile, dar nu plec din fața televizorului, sperând că unul dintre cele cinci butoane să facă vreo minune.  Nu face! Sau poate a făcut, că pe mine m-a luat un sooomn! Așa că mama mă ia în brațe și mă duce în patul meu, la căldură. Apuc să mai aud sunetul care anunță închiderea programului:

 

Decembrie 2014

O seară târzie și rece de decembrie…

Ora 19.00: S-a făcut de mult întuneric și stăm în casă la căldură. Temele sunt gata, mami a pregătit ceva bun de mâncare și savurăm cu toții. Urmează să dăm drumul la televizor.  Ne-am adunat în living și ne minunăm de noua achiziție din magazinul MarketOnline.ro

toshiba-32p1300dgÎmi amintesc de anii din urmă…Nu are nimic în comun cu Diamantul! Avantajele unui televizor inteligent sunt incontestabile! Nu mai durează jumătate de oră să se deschidă, are un design atât de delicat, încât te minunezi cum poate un obiect atât de subțire să suporte toate funcțiile astea sofisticate. Am scăpat de mult de mileurile bunicii. Nu s-ar fi asortat și nici nu am fi avut unde să le plasăm.

Ora 19.30: Programul este ofertant; singura problemă este că nu ne putem hotărî cine să mânuiască telecomanda! După o luptă „corp la corp”, câștigă mami! Așa că ea decide la ce ne uităm. Mă uit la copil. E bosumflat că nu poate vedea serialul preferat: „Avatar”. Privirile ni se întâlnesc și izbucnim în râs: „cine ajunge primul dincolo, e stăpânul telecomenzii!”

Dincolo înseamnă camera lui. Pentru că a fost mereu ascultător, i-am îndeplinit dorința: să aibă și el un televizor în cameră. Și cum am prins atâtea promoții, totul a fost floare la ureche. Se cuibărește în brațele ursului preferat și se uită fericit la serial.

Ora 19.45: Stau nemișcat în fotoliu, să nu cumva să vină motanul să-mi ocupe locul. Aștept să înceapă meciul din seara asta. Mă gândesc dacă acum treizeci de ani aș fi îndrăznit măcar să visez la acest televizor! Cât de mult s-a colorat alb-negrul din viața mea în tot acest timp! Sunetul e mai limpede, imaginea mai clară! Îmi pot alege dimensiunea, culoarea, tipul, funcțiile! Nu pot să mă plâng nici de preț. Asta înseamnă să evoluezi…inteligent! Să fii SMART!

Ora 20.00: Fiecare membru al familiei are momentul de divertisment pe care l-a așteptat după o zi lungă și istovitoare. Stingerea se amână deocamdată pentru o oră comunicată ulterior de mami care ține în frâu bunul mers al lucrurilor și programul sănătos pentru fiecare.

monline_1

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Această postare participă la SuperBlog 2014 și se bazează pe amintiri reale!

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte