Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: lenjerii de pat Outlet

Viral: Episoade noi din serialul „Clona”

 

S-a dus dracului cu originalitatea! De pe cele mai mari trepte ale piramidei sociale, umanitatea ne învață că furtul este tolerat, din gama „merge și așa”. De ce să mă mai chinui inutil să zic ceva, dacă au zis-o alții înaintea mea? Mai ales dacă au zis-o bine! Și uite așa, marii îndrăgostiți, rămași în pană de idei, dau o fugă la Poptamas pe FB și pac! fură o idee, poate chiar două, ca să smulgă lacrimile tinerelor amorezate. Doar n-or fi proști să și zică de unde au luat-o! Julieta va fi dezamăgită! Apoi devin atât de mândri de ceea ce ieșit, încât în cele din urmă cred ei înșiși că sunt autorii inestimabilei vorbe de duh.

Pe același principiu, umblă pe aici scriitorași de bloguri anoste care fură câte o postare a unuia sau a altuia – mai ales dacă postarea cu pricina e populară. Schimbă un titlu, mai șterg o frază și, dacă îi duce capul, chiar mai modifică unele cuvinte. Apoi cred că întreg procesul ăsta îi îndreptățește să se autointituleze „autori”.

Cu ceva vreme în urmă, am fost întrebată dacă poate fi preluată o postare de pe blogul Rudiei. Un fel de „reblog”. Am fost uimită – Rudia nu e obișnuită cu astfel de aprecieri! – și în același timp simțeam așa cum îmi inflorește orgoliul în piept. Dar câți cer acordul? Câți recomandă sursa?

Mai nou, mi s-a semnalat o altă situație. Și pentru că o respect mult pe Vienela în virtutea unei colaborări frumoase cu ea și cu cei de la Lenjerii de Pat Outlet, țin să transmit mai departe un mesaj important pentru potențialii clienți ai site-ului menționat. Nu de alta, dar și eu urăsc să fiu înșelată, iar arma cea mai puternică pentru a evita acest lucru este informarea.

Așadar:

ATENȚIONARE! Am observat că au apărut mai multe magazine online care se denumesc Lenjerii de pat Outlet sau forme asemănătoare magazinului nostru.
Nu vă lăsați induși în eroare! Dorim să vă avertizăm ca înainte să transmiteți comanda, să verificați denumirea companiei ce administrează magazinul online.
Compania SC ALEGRIA ONLINE SHOPS SRL este societatea reală ce administrează aceasta pagină de Facebook precum și magazinul online Lenjerii de Pat Outlet.
Cumpărând produse din magazinele online administrate de ALEGRIA ONLINE SHOPS beneficiați de GARANȚIE, FACTURĂ FISCALĂ și GARANȚIA TUTUROR DREPTURILOR CONFERITE DE CONDIȚIILE COMERȚULUI LA DISTANȚĂ!
Pentru a vedea termenii și condițiile comerciale, precum și datele complete ale companiei și dreptul de a prelucra date cu caracter personal conform legii, vizitați secțiunea „Termeni și Condiții” din cadrul magazinului online Lenjerii de Pat Outlet, click aici: http://www.lenjeriipat-outlet.ro/www-…/4-TERMENI-SI-CONDITII

În loc de concluzie:

Dacă vrei să-ți iei o lenjerie de pat, alege calitatea și seriozitatea. Urmărește sigla site-ului original

11047925_795241770566302_4527727194436953631_n

și asigură-te că ai intrat unde trebuie.

web

Hopa și eu cu furtișagul! 😀 Ultima imagine e șterpelită de la Ma Tilda.

Episodul VI. Prea multă monotonie

Ies.

Ea îl privi cu ușoară teamă.

Unde mergi?

Simt nevoia să iau o gură de aer. Apoi se uită la ea și abia atunci își dădu seama cum a sunat replica asta în mintea ei obosită de atâta zbucium: ca și cum, lângă ea, el simțea că se sufocă, ca și cum camera aceea cu patul răvășit era o imagine pe care el nu o mai putea suporta, la fel ca și mirosul de boală și lâncezeală. „Oare așa o fi?” se întrebă el încurcat. Dar se scutură repede ca după un vis urât: nu avea timp și nici chef să despice firul în patru. Acum era lângă ea, era ceea ce își dorise de când o cunoscuse acolo, la capătul acela de lume. Adăugă repede ca să-i alunge orice suspiciune:

Am amorțit stând pe scaun. Ies să mă mai mișc puținVrei să-ți iau ceva?

Nu…răspunse ea stinsă. Doar…să te întorci repede…

De cum închidea ușa în urma lui, ea rămânea cu teama în suflet: dacă nu se va mai întoarce niciodată? Nu era ușor să trăiască cineva cu ea. Nu așa. Poate nici înainte nu era firea potrivită pentru el, dar acum, cu atât mai puțin. Ura că nu poate să sară din patul care îi confirma invaliditatea, să alerge, așa cum îi plăcea, să râdă, să fie fericită. Poate el stătea acum lângă ea din milă. Gândul acesta îi dădea adesea târcoale și o făcea să se simtă o povară. Dacă fericirea lui îl așteaptă în altă parte, iar el își pierde vremea cu o moartă vie, sperând că e adevărată povestea aceea cu miracolele care li se întâmplă oamenilor buni? El era un om bun, cu adevărat! Poate prea bun pentru ea. O așteptase atâta timp, îi suportase mofturile și isteriile, o plimbase prin locuri la care ea nici nu visase să ajungă. Renunțase la confort și la liniștea zilei de mâine doar ca să fie cu ea. Iar ea? Ea ce-i putea da la schimb? „Te iubesc, draga mea dragă…” îi spunea când o vedea căzută, gata să renunțe. Și glasul lui îi încălzea sufletul și simțea cum îi dă putere să meargă mai departe. Iubirea lui era hrana de care avea ea nevoie, dar simțea că ea nu face nimic pentru el, că doar zace în fiecare zi, cerșindu-și moartea, în timp ce el se ruga ca ea să se facă bine.

M-am întors, draga mea dragă! strigă el odată intrat în casă. N-o să-ți vină să crezi câte reduceri au azi! Și promoții 1+1 Gratis! M-am gândit să-ți fac ceva bun. Un Tiramisu! Am găsit de toate!

Își băgă capul pe ușa camerei, temându-se că adormise și poate a trezit-o. Deodată simți cum i se taie răsuflarea: ea nu mai era acolo! Simțea cum i se scurge tot sângele din el și cum corpul îi tremură. Nu se ridica niciodată din pat singură. Amețea imediat. Iar acum nu era în cameră! Voia să strige, dar sunetele se opreau undeva în gât, și o teamă cumplită îl învăluia cu totul.

Hei, sunt aici! auzi vocea ei în spatele lui. Se întoarse brusc, pregătit să vadă vreo grozăvie. În schimb, era ea, pe un scaun la calculator. Se schimbase de pijamale și își dăduse cu puțin fard pe obraji ca să nu-i mai apară lividă. Ce-ai zice să mergem în Grecia vara aceasta? zâmbi ea

El o privea nedumerit.

Am găsit aici o campanie: Summer Black Week. Pare simplu:

Clienții ce vor cumpăra produse din promotia 1+1 Gratis în perioada 21 și 27 august și vor ridica comenzile, vor intra în tragerea la sorți din data de 1 septembrie și unul din ei va câștiga o excursie pentru 2 persoane cu tot cu transport pentru 7 nopți în Grecia.

M-am gândit că și așa ar trebui schimbate lenjeriile astea. Sunt de acum macabre. Nu au nici culoare și miros a bătrânețe. Ce zici de asta?

lenjerie

Cum…cum ai făcut? se bâlbâi el, nevenindu-i să creadă că o vede astfel.

Am intrat să mai văd ce e nou prin lumea virtuală. Am lipsit cam mult. Și așa am…

– Nu, o întrerupse el. Cum ai…ajuns la calculator?

Ea îi zâmbi și întinse mâinile să îl îmbrățișeze:

Și eu te iubesc, dragul meu drag.

Episodul I. Umbra

I-a șoptit ușor:

E ultima noapte…

Știa.  Dar un fior l-a făcut să tremure fără să poată controla asta. La fel cum nu putea controla gândurile ei și nici deciziile pe care le lua în ultima vreme, fără să țină cont de ceea ce avea el de spus.

Aș vrea să

Dar ea îi atinse ușor buzele cu degetele ei moi.

„Să dau timpul înapoi”, își continuă el gândul. „Să te fi făcut atunci femeia mea!”

 Apoi ea îi mângâie chipul și îi sărută ochii, rămânând o clipă cu buzele calde pe pleoapele lui închise ca și cum ar fi vrut să se asigure că au păstrat imprimată clipa aceasta, ultima, din viața lor împreună.

Strânge-mă în brațe, i-a spus cu un glas sufocat, aproape speriat și asta îl determină să o cuprindă repede. Ea se cuibări la sânul lui,  simțindu-i atât de puternic bătăile inimii, încât nu mai știa dacă nu cumva sunt ale ei.  Ar fi vrut să rămână așa, îmbrățișați, strivindu-și pielea unul de altul. Atunci ar fi vrut să nu existe un „mâine” și nici măcar un „ieri” care să le fie piedică.

El adora lenjeria aceea pe care ea și-o cumpărase de la Outlet doar pentru că era înnebunită după nuanța ciudată de albastru. Lumina lămpii vintage primită cadou de la el la prima lor aniversare făcea albastrul acela viu. De câte ori se pierdeau unul în celălalt, flămânzi, fără să mai știe unde se termină corpul ei și unde începe al lui, era ca și cum întreg universul îi înghițea, răpindu-i lumii acesteia haotice și nedrepte. Era ca un dans amețitor în vintrele unui cer în care singurele stele erau ei, strălucind dureros de intens.

Și s-au iubit în noaptea aceea. Ca două umbre înainte să le șteargă de tot razele soarelui de pe zidul năpădit de iedera deasă. Ca două suflete pierdute. S-au iubit plângând. S-au iubit dormind. S-au iubit cerșind îndurare celui ar fi trebuit să stea acolo, Sus, veghind ca oameni ca ei să-și atingă fericirea.

 

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte