Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: eu

Jurnal neinspirațional (9)

Astăzi citesc și recitesc scrisori. Mi-ar fi plăcut să fie scrise pe foi îngălbenite și să poarte amprenta personală a scrisului de mână. Ca și cum o parte din tine ar călători odată cu scrisoarea aceea, către mine. Apoi o parte din mine ar tremura dezlipind plicul alb, cu timbrul de departe. M-aș opri în bucătărie lângă dulăpiorul cu mirodenii, ca să te simt mai aproape… Ca atunci când mi-ai gătit pentru ultima oară…

În grădină au înghețat până și urmele pașilor tăi. Deși, uneori, târziu, am senzația că încă ești acolo, afară, și mă privești la fereastră. Sau poate lucrurile doar se văd așa cum vrea ochiul să le dezvăluie. Iar încăpățânarea de a te zări cu orice preț în orice adiere de vânt se hrănește cu doruri mistuitoare.

Mi-a trecut prin minte să ascult acum înregistrarea aceea…despre viteza luminii. Aș putea închide ochii și mi-aș imagina că ești la o masă alături, poate chiar aici, în casă, cu mine.

Știi, când eram îndrăgostit, îmi venea tot timpul să inventez lucruri. Un întreg talcioc de artificii, de scamatorii și de trucaje, ca s-o fac să râdă pe logodnica mea. Cred că până la urmă s-a săturat de invențiile mele…[…] Voiam să pun la cale o călătorie pe lună de dragul ei, dar ar fi trebuit, de fapt, s-o duc într-o mare călătorie aici, pe Pământ…

Mecanica inimii…

Nu mai știu dacă l-am ales pentru că este citatul meu preferat de astăzi sau pentru că te-am regăsit din nou printre rânduri. Ca și cum tot ce se învârte în jurul meu de-a lungul existenței este condamnat să-mi amintească de tine. Mai știi călătoria aceea pe care mi-ai promis-o? Aș fi avut, astfel, cum să păstrez fotografia noastră preferată pe noptieră…ca o încleștare a timpului în lupta cu imposibilul.

in_moonlight

(sursa)

Sunt lungită ca o secundă searbădă, îmbrăcată în giulgiul efemerității. Și nu pot să-mi meșteresc nici propriile vise, de teamă că nu sunt altceva decât baloane de săpun. Am învățat că și baloanele de săpun au rostul lor. Mai mângâie, din când în când, vântul plictisit care se uită în ele ca într-o oglindă, ca să-și capete formă și culoare.

Plănuiesc pentru săptămâna viitoare o incursiune în mine. Să aflu pentru ce și cui îi pot fi recunoscătoare și, mai ales, dacă există vreun leac real pentru blesteme. Vreun antidot eficient care să mă scape de mine însămi. Mă gândesc că or mai fi fost și alți naufragiați disperați, căutând sticla în care să-ți îngroape răvașul cu strigătul lor amarnic. Și poate ei au găsit cu ce să-ți aline valurile.

Până atunci, însă…aștept.

În nuanțe de alb-albastru…

 

3snow-021

 

ți-amintești?

amândoi…înveliți în albul munților nordici…

rupți de lumea mea și de-a ta

cu privirea zburdând între cer și prăpăstii

și cu vise străbătând fiorduri…

ți-amintești, da?

noi doi

între albastru și alb

între ieri și mâine

suspendați anacronic.

până într-o zi

când cineva a spus:

Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu știm, vai, nu ştim cât facem.”

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Concursul nu înseamnă neapărat premii…Susțin ideea de joc a Vienelei, îmbrățișată de Alma și Motanul Pandalie.

Jurnal neinspirațional (8)

Astăzi am dat frâu liber slăbiciunilor mele. M-am plimbat prin casă încoace și încolo, încercând să scap de un gând. De fapt, încercam să te scot pe tine cu totul din gând. Sau din mine. Încercam să mă eliberez ca să-mi pot duce existența mizeră mai departe, așa cum mi-a sugerat tăcerea ta că ar trebui să fac.

Am ieșit în grădină. Speram că aerul de afară îmi va pișca obrazul și mă va ajuta să mă trezesc la realitatea imediată. Am uitat că sunt îmbrăcată prea sumar pentru o plimbare prin ploaia tăioasă și nici nu mi-am dat seama că timpul s-a jucat cu mine de-a prinselea, trișând. Așa că am intrat udă până la piele, cu lacrimi de ploaie pe obraz și m-am refugiat în bucătărie. Acum ascult neîncetat o muzică a simțurilor, în încercarea de a regăsi drumul spre mine:

 Cărțile pe care le citesc zilele astea îmi aduc aminte de tine. Și de mine, dându-ți cu sfială pumnalul ca un soi de ritual străvechi pentru a săvârși un act suprem… Te-am invitat să curmi un blestem și ai făcut-o fără ezitare. Am ales un citat care să-mi amintească mereu că există o Vale a Plângerii în care am călcat cu nesăbuință:

„My dear,
Find what you love and let it kill you.
Let it drain you of your all. Let it cling onto your back and weigh you down into eventual nothingness.
Let it kill you and let it devour your remains.
For all things will kill you, both slowly and fastly, but it’s much better to be killed by something you love.
Falsely yours” (Charles Bukowski)

Nu-mi mai meșteresc vise. Am învățat că sunt asemeni baloanelor de săpun: se sparg odată cu ivirea zorilor. În schimb, mi-am plănuit un lucru pentru săptămâna viitoare: să uit! Să mă afund într-un somn adânc din care niciun sărut să nu mă poate aduce înapoi vreodată.

Mă gândesc că deja „s-a făcut târziu în mine” și aștept al doisprezecelea ceas. Sunt recunoscătoare că mi s-a dat șansa de a le trăi pe celelalte unsprezece.

Fotografia mea preferată astăzi:

Without_a_Dreamer_by_DusterAmaranth

(sursa)

Jurnal neinspirațional (7)

„Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…”

Octavian Paler în Viaţa pe un peron

Închipuiește-ți! Într-o zi, demult, sosise trenul meu. Pe care l-am dorit și l-am așteptat fără să știu. L-am privit, am urcat pentru o clipă… Nenorocirea este că nu l-am recunoscut! Mi-a fost teamă? Poate! Am fost oarbă? Poate! Cert este că l-am lăsat să plece. N-am avut putere nici să flutur mâna în timp ce secundele creșteau între mine și el. Iar când m-am dezmeticit, zăceam pe o bancă, singură, cu privirea pierdută în direcția aceea și m-am simțit strivită de o mare tristețe…

Aș fi putut oare să-l opresc? Ar fi trebuit să o fac? Mai sunt trenuri care vor trece prin gara aceasta?

Ți s-a întâmplat vreodată că crezi că unele lucruri sunt prea frumoase ca să fie adevărate? Și asta să-ți provoace un sentiment de teamă? Să te facă să dai înapoi, să te închizi în tine și să plângi ca un copil?

Astăzi îmi voi grava citatul acesta preferat pe ultimul petec de suflet rămas. Cu restul mi-am cumpărat liniștea pentru o vreme. Chiar dacă somnul nopților mi-e încă tulburat de fantasme…

 În casă mi-am făcut un altar din umbra amintirilor mele, a căror muzică o ascult acum. Sunt îmbrăcată în tricoul tău alb și îmi îmbăt nările cu parfumul din sticluța verde, încercând, totuși, să-i număr moleculele, ca să-mi ajungă și pentru cealaltă viață. Afară e o agonie continuă: străzi biciuite în dansuri nebune de ropote surde. De aceea, am închis fereastra, și m-am aciuat în bucătărie, cu o cană de ceai fierbinte. Mi s-a făcut cumplit de dor de o îmbrățișare…

Mi-ar trebui leac o grădină…Aș putea sta întinsă zilele astea, să citesc în nori și să meșteresc vise. Nu mai am niciun lucru plănuit pentru săptămâna viitoare, ca odinioară când amenințai că ai zbura până aici, să mă vezi, să mă simți… Am învățat că unele vise mor ca și oamenii, exact când te aștepți mai puțin. Și îți petreci clipe din viață încercând să le resuscitezi, sperând că există totuși un antidot și pentru moartea viselor. Poate ar trebui să fiu recunoscătoare că mi s-a permis să visez și să-mi asum pedeapsa ochilor deschiși. 

Am găsit printre lucruri singura fotografie, dovadă a intersectării vieților noastre. Ne spălasem mâinile într-o apă îndepărtată, ca o binecuvântare. Mă gândesc că totuși nu suntem stăpânii propriilor vieți, din moment ce nu ne putem urma calea așa cum ne-am imaginat-o atunci, între munți și ape.

Acum mi-e din ce în ce mai clar că acela nu era trenul meu…Mi-e ciudă doar că nu am apucat să-mi iau rămas bun. 

Și totuși, de ce am rămas aici și aștept?

Jurnal neinspirațional (6)

Mai ții minte răspunsul tău de acum ceva vreme? Astăzi a devenit citatul meu favorit: 

„Viața mea? […] aș vrea să se schimbe, însă ar trebui o minune. Iar minunile s-au epuizat în lumea asta cu mult înainte de a mă naște.”

Îl recitesc cu insistență ori de câte ori o mână încearcă să mă tragă înapoi, ca să pot șterge orice urmă de tremur ce ar putea să-mi clintească trupul firav și mintea șubrezită. O minune? Credeam că EU sunt minunea pe care ai așteptat-o! Pentru care să merite nopțile nedormite și nebuniile. Credeam că eu sunt tot ce te leagă de viața asta și poate și de cealaltă. Credeam…eu…

M-ai invitat în viața ta cu ceva timp în urmă, zâmbindu-mi a dragoste, dar undeva cred că unul din noi s-a pierdut pe drum, căci m-am trezit afară, fără umbrelă și fără haina mea de ploaie pe care se pare că am uitat-o la tine. Rătăcesc prin grădină și caut, involuntar urme ale pașilor tăi, lucru care mă scoate din minți, pentru că îmi arată că sunt încă îmbrăcată în amintirile reci. Și mi-e frig…

În casă nu-mi găsesc locul, oricâte cărți aș încerca să citesc zilele astea. Nu-mi iese din minte o imagine. A trădării. O mască pe care m-am încăpățânat să ți-o pun, ca scuză pentru absențele nemotivate. Iar drept răzbunare, îmi meșteresc, la rându-mi, chip cioplit, ca să-l arăt lumii la răscruce de vânturi. Voi fi lebăda cea frumoasă, etalându-și penajul sub ochii sticloși ai trecătorilor.

Gândurile-mi goale sunt muzica ce o ascult acum. Orice alt acord trezește în mine monștri și mi-e teamă că într-o zi aș putea să cer socoteală cerului cu pumnii încleștați. De aceea, mă retrag la fereastra din bucătărie, de unde, odinioară te urmăream privindu-mă, într-o trecere senină pe alee ca dintr-o lume – a ta – într-o alta – a mea. Vezi? Niciuna nu a fost, de fapt, „a noastră”!

Sunt totuși recunoscătoare și astăzi că ai trântit ușa cu atâta putere când ai plecat. Mă gândesc că orice gest al tău de blândețe ar fi fost interpretabil și poate m-aș fi întors în capcana țesută cu atâta pricepere. Iar și iar… Așa că…nu mai aștept nimic. Nici astăzi, nici mâine…Și nici nu mai am vreun lucru plănuit pentru săptămâna viitoare. 

Mi-am țintit în schimb ochii pe fotografia preferată de astăzi, pe care am găsit-o dintr-o întâmplare

already

Jurnal neinspirațional (4)

Astăzi am realizat că oamenii de împart în victime și călăi. Dar nu, nu tu mi-ai fost călăul, ci eu însămi! Mi-am pregătit ghilotina cu minuțiozitate și am privit conștientă spre tăișul strălucitor.

Afară s-au adunat corbii în rotocoale. Flămânzi de rămășițele pe care le-ai lăsat în urmă: bucăți de suflete moarte.

În grădină au murit trandafirii. Iar petalele li s-au risipit în cele patru colțuri metamorfozând-se în fluturi.

În casă e pustiu. Doar umbrele-și fac de cap, resuscitând fragmente de gânduri.

În bucătărie, același ceas își duce povara monoton, între două răsuflări: tictac

Sunt îmbrăcată, dar hainele-mi sunt giulgiu, grăbindu-mi sufocarea.

Ascult acum 

Citesc în stele că la ceas de seară, valetul de treflă îmi va vinde vise la o întretăiere de drumuri.

Meșteresc un cerc. Să pot păși în el și să trântesc puternic ușa în urma mea.

Săptămâna viitoare nu voi mai fi eu, ce de ieri. Mi-am făcut contract nou cu destinul și i-am cerut imperios să-mi schimbe oferta cu suferințe incluse.

Am învățat să nu mai semnez în alb cereri în căsătorie!

Sunt recunoscătoare că mi-ai arătat direcția greșită!

Mă gândesc la… Nu, nu pot să-ți spun la ce mă gândesc!

Aștept, încă, semnul acela!

Citatul favorit azi

Înainte de a fi o eroare de fond, viaţa e o greşeală de gust, pe care nici moartea, şi nici chiar poezia nu ajung s-o îndrepte.

(Emil Cioran)

Fotografia preferată azi:

jose-roosevelt-surrealist-painter-02

(Sursa foto)

Jurnal neinspirațional (3)

Astăzi …mi-e negru. Copacii  cerșindu-și dreptul la goliciune și-au întors crengile grotești spre aleile pustii. Mi-au amintit de moarte și de corbi.

Afară e întuneric. Sunt nălucă vie traversând un oraș al pierzaniei unde îmi urlu înstrăinarea.

În grădină se simte mirosul pământului reavăn, scăldat de ploi mărunte și reci. 

În casă nu am aer, deși ferestrele sunt larg deschise.

În bucătărie, un ceas își duce povara monoton, între două răsuflări: tictac

Sunt îmbrăcată în umbre ale propriilor mele clipe, dispărute….pierdute…irosite.

Ascult acum

Citesc zilele astea scrisori vechi. Citesc iubiri rătăcite și vorbe golite de sensuri.

Meșteresc din nou vise. Ca baloane de săpun pe care le suflu apoi înspre cele patru zări, să se piardă.

Săptămâna viitoare va fi o nouă promisiune încălcată. Voi închide ochii și voi păși nesigură spre etapa următoare din cercul existenței mele.

Am învățat că totul se reduce la 1 și că suntem condamnați la singurătate din clipa în care Cineva ne-a înzestrat cu rațiune.

Sunt recunoscătoare că pot închide ochii pentru a-i deschide dincolo. „Where the wild roses grow”.

Mă gândesc la mâinile tale, desfătându-se-n părul meu, la ochii tăi mângâindu-mi somnul și la ultimele tale cuvinte.

Aștept să iasă serile din așternutul albastru și să-mi devină giulgiu spre înălțare.

Un citat/proverb favorit: 

Fiecare poartă o altă singurătate, toţi umblă cu capul în nori şi nu cred să existe vreo prietenie în această aparentă sociabilitate. Mă gândesc, însă, la ce mi-au folosit toţi oamenii pe care i-am cunoscut, i-am iubit şi i-am urât. Când fac bilanţul în ceasuri de singurătate, înţeleg că n-am iubit pe nimeni niciodată, că iubirile şi prieteniile nu-s nici măcar iluzii, că n-ai fost niciodată decât tu însuţi, singur, bolnav de singur, condamnat şi nefericit.

Emil Cioran în Singurătate şi destin

O fotografie preferată:

singuratatea-si-depresie-copacul-despresiv-pictura-facuta-cu-cafea

(Sursa foto)

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte