Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: despre scris

Citatul de duminică (59) – Despre scris

images

Vorbind deunăzi cu un amic despre modalitatea fiecăruia de a se relaxa, am fost surprinsă când mi s-a spus că sigur pentru mine asta înseamnă să citesc (având în vedere jobul meu). Am zâmbit. Este vorba despre o prejudecată, desigur. A citi este pentru mine o plăcere (care tinde să devină un lux, se pare!), o datorie (nu aș putea rămâne „în urmă”) și, uneori, da, o modalitate de relaxare.

De altceva, însă, îmi este dor: de a scrie! Dincolo de timp, dincolo de cele lumești, dincolo de teamă și de prejudecăți, dincolo de alte detalii (tehnice) care sufocă actul scrierii în sine. A scrie liber, în colțul meu, cu ochii uneori închiși, în acordul muzicii care mă liniștește sau mă tulbură, eliberată de griji și de planuri.

Constat că din plăcerea asta imensă de a scrie nu a mai rămas decât un exercițiu aproape mecanicizat, în care îți exersezi abilitățile raportându-te la cerințele altora. Uneori nici nu înțeleg ce caut eu într-o lume în care valorile scrisului sunt răsturnate, iar răstălmăcirile de sens nu sunt înțelese sau agreate. Nu am făcut decât să irosesc timp prețios și speranțe deșarte că, la un moment dat, voi reuși să fac două lucruri deodată: să scriu pentru mine, dar și pentru alții.

Mă gândesc că mi-am lăsat romanul neterminat și că am uitat să mă mai joc de-a cuvintele. Mă gândesc că m-am stins și că m-am uitat pe undeva, prinsă în niște vârtejuri pe care le numim generic „viață” și că am irosit timp și litere.

Poate că ar fi timpul să-mi întorc privirile spre ale mele, lăsându-le pe ale altora în seama lor, cu mediocrități, cu incoerențe, cu copieri, cu ….

Înainte de asta, țin foarte mult să mulțumesc unor oameni care trec pe aici de fiecare dată și lasă un semn, deși nu am reușit niciodată să le trec pragul (virtual) în ultima vreme!

Anunțuri

Eu când vreau să scriu, scriu!

1e79dc738cd17cf2dc344e26e75c2b19

Nu mai știu când am început să scriu. Excludem din discuție acțiunea impusă de experiența școlară. Mă refer la scris ca act conștient, organizat și fluent. Cred că scrisul a fost, în cazul meu, un soi de manifestare a nevoii de a (mă) comunica. Deși nu am avut niciodată probleme nici când a trebuit să spun răspicat ceea ce am avut de spus, în scris a fost mereu altfel. A fost mereu mai simplu să pun spațiul intim în legătură cu înșiruirea de cuvinte. Uneori nu a fost nevoie de filtru, cuvintele s-au legat firesc și au oglindit exact ce au fost menite să oglindească. Alteori lumea aceea interioară a refuzat să se regrupeze printre rânduri și a trebuit să abandonez ideea de a conserva un gând sau o emoție care s-a vrut liberă, unică și irepetabilă.

Încercările timide din adolescență ar putea face acum cu succes subiectul unei parodii. Cu toate acestea, nu le-am negat niciodată. Sunt cuprinse între coperte gri, cu scris de mână, păstrate în loc de fotografii ale unei perioade importante. A fost un exercițiu, o luptă cu verbul pe care încă nu pot spune că am câștigat-o.

A existat un moment asemănător potopului lui Noe, când în viața mea s-au cernut oameni și gânduri, când au curs ape și s-au scindat ceruri. Iar când s-a făcut lumină, am găsit creanga de măslin și scrisul a prins un fel de contur. Și cuvintele acelea le am păstrate între pagini frumoase ale unei cărți apărută ca promisiune. De aici totul a fost o evoluție continuă, o re-frazare (sic!), o reorganizare a structurilor mele interne. Și am rămas cu dorința/nevoia/plăcerea de a scrie.

De unde îți place cel mai mult să scrii în timpul verii? 

M-a provocat întrebarea!

Eu când vreau să scriu, scriu! Sunt momente în care experiența de viață te inspiră aproape instantaneu. Mă aflu la rând la casa de marcat în supermarket și îmi flutură o vorbă pe lângă urechi, care îmi stârnește o poftă nebună de scris! Firește, nu poți scrie cu portofelul în mână, în timp ce aparatul țiuie înregistrând fiecare produs. Dar o poți face pe spatele bonului fiscal imediat ce ai ieșit de acolo, ca o ciornă ca să nu-ți pierzi ideea. Nu de puține ori m-am trezit noaptea chinuită de vreun gând, numai bun de îmbrăcat într-o poveste. Uneori mă repezeam la bucătărie căutând agenda și pixul, dar lumina neonului părea să sperie ideile sau să le înfățișeze într-o imagine nefavorabilă. Așa că am ales varianta a doua: scrisul pe întuneric, la nimereală, pe foi aflate preventiv la capătul patului. Desigur, un om talentat (nu eu!) scrie (bine!) oricând, oricum, de oriunde. Evident, aș prefera să am un loc al meu, unde să mă pot retrage când mă simt amenințată de patima scrisului. Să fie neapărat lângă iarbă, copaci și, eventual un izvor. Să fie și o căsuță cu pridvor și flori multe. Să fie liniște. Și soare. Cu un vânt călduț cât să mângâie frunze. Să stau așa ore întregi nestingherită și fără nicio altă preocupare decât aceea că mi s-au terminat foile sau cerneala. Uitată de lume și de griji. Așa cred că aș putea termina vreodată tentativa de roman. Nu am locul acesta. De fapt, nu am nici timpul de petrecut în locul acesta. Dar asta nu pare să fie neapărat o piedică. Mai fac slalom printre activitățile culinare sau cele cu copilul sau cele legate de serviciu. Mai prind o oră nocturnă când nu se aud decât greierii sau un ceas singuratic dimineața. Oriunde, oricum, oricând… numai să nu-mi mai zică nimeni să „mai las scrisul”.

(sursa foto: http://www.mocanitacuidei.ro/arta-de-scrie/ )

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera