Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: despre iubire

Citatul de duminică (LXI) – Despre dragoste…în vremea holerei

“Amputees suffer pains, cramps, itches in the leg that is no longer there. That is how she felt without him, feeling his presence where he no longer was.”

Gabriel García Márquez, Love in the Time of Cholera

„Stătea la fereastră. Cu mâinile împreunate lăsate să cadă în poala rochiei și cu gândul departe. Nu știa exact dacă voința o dusese înapoi în vremurile acelea sau un soi de memorie involuntară izvorâtă din cine știe ce atingere cu obiectul care a declanșat-o: paginile galbene ale unei cărți vechi. O scotea din sărite că nu știa nici măcar ce anume îi stârnise întoarcerea dincolo de o poartă pe care o închisese cu ceva vreme în urmă. Da, uitase să o ferece. Sau…poate nu uitase? Poate o lăsase așa intenționat, ca să mai tragă din când în când cu ochiul spre dincolo. Să mai simtă exaltarea momentelor fericirii iluzorii. Și este drept că se întorcea uneori, sperând să găsească din nou căldura care îi toropea trupul pornind din adâncul ființei ei. Se trezea pierdută între atâtea amintiri care o ademeneau și care o făceau să înțeleagă sursa nefericirii ei prezente. De ce oamenii se complac în a-și perpetua durerea? De ce nu se îndepărtează de ceea ce o cauzează și rămân pironiți contemplând, ca și cum i-ar savura dulceața?

După ce închidea iar poarta, uitând să o ferece și de această dată, cădea ca într-o boală cruntă. De ca și cum ar fi băut dintr-o apă otrăvită și astfel își putea justifica durerea înfiorătoare. Mai întâi în piept, apoi îi paraliza membrele și îi întuneca ochii. Nu putea nici măcar să plângă, de parcă un blestem crunt fusese aruncat asupră-i.

În tot delirul, îl zărea ca o umbră. Îi uitase parfumul. Dar nu-i putuse șterge din memorie ochii mari și negri. În ei zărise atunci un amestec de suferință și speranță. Acum i se părea că ascundeau, de fapt, un plan diabolic. Erau prea multe „coincidențe”: biletele scrise, iubirea declarată atât de radical, odată cu lepădarea de tot ceea ce alcătuise lumea lui până atunci, așteptarea, promisiunile… Iar ea nu credea în coincidențe! Găsise cartea care care îi dădea răspunsuri, fără ca ea să le fi cerut vreodată. Abia acum, citind-o, avea un soi de epifanie. Simțea că tot ce nu înțelesese până atunci despre el se lumina acum, așa cum dezvelește soarele treptat câte un petec de pământ. Abia acum îl ajunsese din urmă. Fusese oarbă și naivă. Se întrebase atunci de unde izvorăște atâta iubire și nesfârșita răbdare și care va fi capătul. Acum înțelegea că a ajuns puțin mai târziu undeva unde el fusese deja și unde își consumase momentul. El se jucase cu timpul pe care l-a folosit în favoarea lui. Acum, ea pășea pe urmele lui, din nou, dar el…el nu mai era acolo. De multă vreme…

Dar dacă era adevărat că el nu a făcut decât să își adapteze experiența ficțională a cărții unei realități? Dacă și-a construit această realitate în jurul unei senzații după care a tânjit citind o carte? Dacă tot ce s-a întâmplat nu a fost decât o încercare a lui de a resuscita tocmai acea senzație, iar ea s-a întâmplat să-i apară în cale?

Toate întrebările astea nu-i alungau durerea. Dimpotrivă. Îl simțea încă viu, deși îl amputase de multă vreme din adâncul inimii…

……………………………………………………….

Ipotetic, un episod din roman.

Anunțuri

Citatul de duminică (17) – Poems

„I had love once in the palm of my hand.
See the lines there.
                                      How we played
its game, are playing now
in the bounds of white and heartless fields”.

A Poem for Painters, by John Weiners

Da, odată mi-am ținut iubirea în podul palmei. Mi-am strâns mâinile căuș, de teamă să nu-mi scape printre degete. I-am simțit respirația firavă și am rămas nemișcată de teamă să nu o strivesc, să nu-i stârnesc clocotul fatal, să nu-i zdruncin porii deschiși.

Da, am ținut iubirea în podul palmei. Îmi amintesc doar că într-o dimineață, ea nu mai era acolo. Am căutat-o pe aripile vântului, în cuiburi de cuci, printre bătăi de clopot, în petalele florilor de mac, pe cărări de munte, în nisipul mării. S-a risipit. Ori poate palma mea a strivit-o de prea mult drag. Mi-am cufundat fața în palmele strânse căuș, căutându-i mirosul alb al florilor de portocal și mi-am deschis urechile larg să-i aud șoaptele.

Iubirea mea a tăcut. Mi-au rămas doar liniile brăzdând adânc podul palmei dincolo de timpuri, dincolo de munți și de ape.

Citatul de duminică (3) – Despre cine iubește mai mult

Rupert Burns: What do they say?

Andrew Martin: That you can lose yourself. Everything. All boundaries. All time. That two bodies can become so mixed up, that you don’t know who’s who or what’s what. And just when the sweet confusion is so intense you think you’re gonna die… you kind of do. Leaving you alone in your separate body, but the one you love is still there. That’s a miracle. You can go to heaven and come back alive. You can go back anytime you want with the one you love.

Rupert Burns: And you want to experience that?

Andrew Martin: Oh, yes, please.

Rupert Burns: So do I.

(Omul bicentenar – un film cu Robbin Williams)

Am citit multe articole în ultima vreme despre bătălia supremă pentru cine iubește mai mult, cine suferă mai mult într-o relație, cât de insensibili sunt bărbații, cât de amorezate femeile, cum ar trebui să iubești și, firește, cum NU ar trebui să o faci. E o luptă între sexe ca să se dovedească cine e mai tare, cine e mai slab. De parcă atâtea clasificări ar ajuta la ceva când vine vorba de propria existență și de propriile trăiri.

Cred că, în goana asta a noastră de a fi „cel mai/cea mai”, uităm esența: iubirea poate fi un miracol. Nu trebuie analize, nu trebuie logică și nici filosofie. Poți să uiți de tine, de timp, toate limitările se anulează.  Două corpuri pot să se amestece într-atât încât să nu se mai știe unde se termină unul și unde începe celălalt. Și tocmai când ajungi să trăiești intens această stare de minunată confuzie, ai senzația că vei muri. Și char se întâmplă, într-o oarecare măsură. Te desprinzi cu propriul corp, dar celălalt este încă acolo. Iată dovada că poți să ajungi în Rai și să te întorci de colo viu. Pot să te întorci oricând, câtă vreme ești alături de cel pe care îl iubești.

What about you? Wouldn’t you like to experience such a feeling? 

🙂

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera