Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: cărți

Viața printre file de cărți

Dimineți. Apoi seri. (Cam prea devreme, aș spune.) Frig. Uneori, ceață. Stres. Alergătură. Lucruri de făcut. Job. Casă. Treburi. Și mai multe treburi. Ceasul care ticăie încăpățânat. Timpul care pare că se contractă, în ciudă. Nu pare nimic poetic în toată afacerea asta numită „viață”, nu-i așa?

Atât de ușor trecem peste plăcerile proprii, sacrificând clipe întregi fără să realizăm, decât foarte târziu, că nu le mai putem avea înapoi. Câte lucruri nu am vrea să facem și totuși ne suprimăm plăcerea aceasta pentru că mereu intervine altceva!

Visez să mă adun liniștită în colțul meu, cu gândurile mele, cu visele mele, să-mi învelesc picioarele cu o pătură moale, să-mi rezem spatele de o pernă confortabilă, să-mi potrivesc veioza și să savurez câteva pagini dintr-o carte, așa, pe îndelete, fără să sune telefonul, fără să mă tem că arde undeva și fără să mă întrebe nimeni nimic. spatiu-de-citit

(sursa foto)

„Unele cărţi se citesc în bucătărie, altele, în salon. O carte bună se citeşte oriunde.” (Thomas Chandler Haliburton)

Sau se recitește oricând.

De curând mi-a căzut în mână Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupery , de la Editura RAO. (Constat că secțiunea RAO Clasic este ca o poartă deschisă spre sectorul amintirilor…literare: de îndată ce pășești dincolo de ea, te trezești precum copiii în fața magazinului de dulciuri!)

coperta_2985_big

Ce moment mai bun să recitești o carte, decât atunci când ai posibilitatea să alături două perspective: aceea a copilului, care descoperă pentru prima dată povestea micului Prinț, și aceea a adultului în mintea căruia cuvintele vor suna altfel, iar imaginile se vor reconstitui odată cu accesul la „arhiva” propriilor experiențe.

Așa mă asigur că absolut toată familia citește!

-Mami, mi-e milă de prințul ăsta!
-De ce?
-E…foarte trist.

Da, până aici suntem de acord. Doar că, pentru el, călătoria prințului pe cele 7 planete este esența unei povești pentru copii, este spectaculosul dialogurilor aproape comice sau întâlnirea unui erou, poate chiar de vârsta lui, cu situații sau personaje ciudate. Pentru mine, însă,…Micul Prinț este de fiecare dată ocazia de a face conexiuni, de a pune realitatea sub lupă și de a despica firul în patru când este vorba despre firea umană. Mă regăsesc în pasaje întregi. Uneori sunt vanitosul care nu aude niciodată decât laudele. Alteori sunt bețivul căruia îi este rușine pentru că bea. Este imposibil să nu găsești vreo tipologie umană în care să te oglindești, fie și tangențial, căci: „Pământul nu e o planetă oarecare. Poţi număra pe el o sută unsprezece regi, şapte mii de geografi, nouă sute de mii de businessman-i, şapte milioane de betivi, trei sute unusprezece milioane de vaintoşi, adică vreo două miliarde de oameni mari”.

Clasicul nu se demodează niciodată.

Dacă tot m-am rătăcit pe cărările RAO Clasic, am dat peste amintiri prăfuite din vremea adolescenței. Am iubit verile la bunici, când cititul pe o pătură în livadă îmi aducea bucuria unei evadări într-o lume în care puteam să fiu cine voiam, cum voiam și unde voiam. S-a născut dorința de a reciti pe autorul Ciumei. De aceea, m-am oprit asupra unei colecții de scrieri ale lui Albert CamusFata si reversul. Nunta. Mitul lui Sisif. Omul revoltat. Vara.

coperta_3030_big

M-au fascinat mereu miturile. Mi se par expresia cea mai sinceră a dorinței omului de a inventa povești pentru a-și putea explica tot ce ține de cotloanele întunecate ale existenței. Dar și mai fascinante mi s-au părut scrierile culte în care mitul reînvie, se transformă, capătă valențe noi care nu-i distrug cu nimic acel „inner core”, dimpotrivă, îl fac mai savuros. Sisif al lui Camus  nu mai este un anonim care urcă un munte rostogolind o piatră, ci devine eroul absurd „atât prin pasiunile sale, cât și prin torturile sale”. Problematica sinuciderii și veșnica goană pentru a căuta fericirea par alte file desprinse din existența umană, în general. Prezentarea asta plus promisiunea că scrierile cuprinse în acest volum sunt toate înscrise într-o filosofie a absurdului sunt motive suficiente să trimită cartea direct în coșul de cumpărături!

Somebody stop me!

Sunt bolnavă după cărți! Atât de bolnavă încât atunci când le cumpăr îmi afund nările între pagini, ca să simt mirosul literelor tipărite și al paginilor încă virgine. Da, atât de bolnavă, încât țopăi de bucurie când deschid coletul și răsfoiesc cu grijă și cu un zâmbet larg pe față.

Uneori, simt nevoia să mă las surprinsă. Și atunci aleg o carte despre care nu știu absolut nimic. Nu, nu o aleg la întâmplare! Două lucuri mă atrag sau mă pot convinge să o cumpăr ori să o deschid: titlul și coperta.

coperta_2592_big.gif

Nu sunt fan thriller, deși am citit pe nerăsuflate cărți și din această categorie. Totuși titlul ăsta – Cine a ucis-o pe Nora Jones? – scris așa…misterios, cu litere decupate parcă dintr-un ziar, mi-a părut un mesaj tip „ghicitoare”, desprins din filmele polițiste. Așa că am „bătut la poartă” să întreb despre ce vorbim aici. Trimiterea direct către „zona crepusculară” a unei povești pornite de la o crimă, numele artistic al personajului și amenințarea că avem de a face cu o „irezistibilă combinaţie de suspans şi umor” m-au făcut să zăbovesc puțin asupra acestei cărți. Cu atât mai mult cu cât autorul, Eugen Ovidiu Chirovicieste român, prin urmare, mă aștept ca în această carte din secțiunea RAO Thriller să regăsesc elementele unui spațiu autohton, căci am cam devenit sătulă de clișee americănești.

Cititul nu e ceva de care te poți sătura vreodată! E un fel de never-ending-story, mai ales că sunt atâtea cărți de căpătâi la care nu am ajuns încă, și probabil că mi-ar mai trebui vreo zece vieți ca să le pot cuprinde. De aceea, e o activitate numai potrivită în așteptarea Crăciunului, alături de o cană fierbinte de ceai cu scorțișoară.

216-sigla-rao-241x300-300x158

…………………………………………………………………………..

Unii scriu pentru SuperBlog 2016, alții citesc, tot pentru SuperBlog 2016.

Cu privirea prin Okian-ul fermecat!

Fata avea un ochean fermecat. Și când se uita prin el, lumea arăta altfel de cum o vedeau oamenii obișnuiți. Dovlecii erau calești, șoarecii – telegari, iar visele nu mai păreau deloc imposibile.

Cine nu are un ochean fermecat, să caute! Nici nu trebuie să meargă prea departe: o aruncătură de băț un click distanță și intri într-o (altă) lume, cea a cărților.

Nu mai (prea) citim. Se spune că regele Timp a pierdut bătălia cu tehnologia și oamenilor li s-a pus un văl pe ochi, astfel încât să-și îndrepte privirea spre alte atracții, lăsând cărțile să geamă sub maldărele de lucruri ce le acoperă. Totuși…a citi o carte e ca un ritual străvechi: o ceașcă de cafea sau un pahar cu vin, o pătură caldă sau, dimpotrivă, un șezlong așezat sub umbra nucului și cartea preferată, cu filele albe sau îngălbenite. Să simți mirosul de cerneală sau să desfaci paginile lipite încă, să stai cu răsuflarea la gură până parcurgi capitole spre final, să o închizi apoi, și odată cu ea și ochii, ca să poți duce mai departe firul poveștii în visurile tale.

Am primit o carte.

20150519_162347

Nu știam nimic despre existența ei și nici despre „furnizor”. Dar am primit-o cu aceeași bucurie pe care o aveam încă din copilărie, la vederea oricărei cărți noi. Și am promis că o voi citi și voi spune ceva despre ea, la momentul potrivit. Până atunci, însă, am tras cu privirea prin Okianul fermecat! 😉 să văd ce alte lucruri se mai află dincolo. Și am descoperit

  • că este „a world of knowledge”
  • că este loc pentru „lecturi cool pentru o vară hot (până la -66%)”
  • că limba engleză este la ea acasă
  • că sunt promovate cărți ale unor edituri celebre
  • că e plin de reduceri
  • că pot să comand cu extra 40% discount odată ce am devenit abonat.

Eu zic să aruncați o privire și voi!

Să aveți o vară frumoasă, răcoroasă și relaxantă!

🙂

Circulație liberă și trafic intens pe Strada Ficțiunii

Pentru că am fost
Atât de des
Pe strada ta,
N-ar fi exclus
Să ai surpriza
Ca strada ta,
Măcar atâta, ea,
Să-mi poarte numele
Cândva.

(Adrian Păunescu)

O stradă pustie…Liniște, câteva lumini palide de felinare plictisite, un lătrat surd de câine și niciun trecător, deși ora nu e încă atât de târzie. O stradă adormită într-o lume în care încă nu se întâmplă nimic.

Poetul nebun își ducea pașii alene cu privirea în pământ, pesemne căutând vreo rimă sau, dacă nu, chiar muza următoarei sale creații. Singur, doar cu gândurile lui, acompaniat de sunetul pasului apăsat și de cântecul surd al unui greiere rătăcit, probabil la fel de nebun în încăpățânarea lui de a emite note valoroase dintr-o scrijelire de arcuș.

La prima răscruce, poetul nebun își ridică privirea încercând să descifreze semnul ca să-și citească direcția. Dar literele se amestecară, iar el primi (sau cel puțin așa înțelesese, că semnul este pentru el) următorul mesaj: „Clasicii nu mor niciodată”.

– Da, gândi el. Am să fiu clasic! Voi avea stil și dinamism! și păși cu încredere pe străduța indicată.

Pe măsură ce înainta, i se dezvăluia poarta spre Orașele invizibile, descrise cu atâta dăruire de Marco Polo, singurul care l-a putut face să asculte şi să viseze pe ursuzul stăpân Kubilai Han. La un colț se ciocni cu  Cei șapte nebuni ai lui Roberto Arlt. Revoltat, Remo Erdosain îl privi cu înverșunare în timp ce rostea apăsat crezul său socio-politic, moștenit de la scriitor: „Să ne creăm propria literatură, dar nu conversând la nesfârșit despre literatură, ci scriind într-o orgolioasă singurătate cărți care vor închide în ele violența unui cros în mandibulă!” Poetul se dădu un pas înapoi. Era nebun, fără îndoială, dar se ferea de ideologii periculoase, pe care prefera să le admire de departe. Și-ar fi dorit să fie Omul invizibil acum, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat să se ascundă nu numai de ceilalți, ci chiar de el însuși într-o slujbă măruntă, într-un oraș șters. Gândurile i se risipiră când un tânăr îl lovi în goană:

Crezi că e simplu să cheltuiești un milion de dolari într-un singur an?? Moșul e nebun! Și tânărul își continuă goana, lăsându-l pe poet în nedumerire.

Nu-l băga în seamă, auzi o voce în spatele lui. Toată strada știe de Milioanele lui Brewster și de dilema lui: să se mulțumească cu unul singur sau să spere că le poată obține pe celelalte șapte? Hai mai bine să-ți spun un secret. Numele meu este Pin. Vrei să știi despre locul magic, ascuns, în care păianjenii îşi fac cuib? Astfel, poetul nebun își făcu un prieten, iar acesta îl însoți pe Cărarea cuiburilor de păianjen până la capăt, unde îl aștepta o altă răscruce.

– „Spre con-tem-po-ra-ne-i-ta-te”, silabisi el și, într-o fracțiune, decise că aceasta e calea de urmat.

Dar de cum intră pe stradă, îi șuieră la urechi Glasul morților. Un asasinat multiplu plus o sinucidere adunaseră oameni în jurul detectivului David Ossa care spera să dezlege misterul. Un fior îi trecu pe șira spinării și dădu să se întoarcă.

Nici tu nu știi cine sunt? îl întâmpină un glas neobișnuit de subțire. Sunt Wolfgang! Totul e nou pentru mine aici: trăsurile fără cai și muzica fără orchestră, cluburile de jazz, magazinele universale. Dumnezeu m-a trimis. Mi-a dat o misiune: trebuie să termin Recviemul! Abia apoi mă voi trezi… Dar poetul nu avea timp să vadă cum Mozart se trezește. Avea el însuși o misiune și de aceea rătăcea pe Strada Ficțiunii. Trecu aproape în fugă pe lângă Cele șapte biserici, evitând în ultima clipă să calce pe o carte ce zăcea în mijlocul drumului: „Dacă citești asta înseamnă că am murit”. Răsfoi curios povestea lui Otto Witte și se trezi râzând cu gura până la urechi. „Alt nebun” își zise, băgând cartea în buzunarul jiletcii.

– „Strada Ficțiunii: secțiunea Crime”, citi cu voce tare cel de-al treilea semn ca să capete încredere. Uite, asta o destinație interesantă! Nu avea de gând să irosească niciun minut din noaptea asta prețioasă în care își propusese să se piardă printre poveștile de pe Strada Ficțiunii. Trecu pe lângă Diavolul în rochie albastră, care îi zâmbi ispititor întorcându-și capul după poet.

Hei! Te invit la o partidă de Poker cu rechinul! La miezul nopții. Să apari negreșit. Am ceva să îți spun. Apoi se risipi ca un vis.

Ținta poetului era acum alta. Voia să afle mai multe de la Christian Jacq despre o crimă înfiorătoare și stranie, Crima MumieiÎl fascinau misterele, minciunile, ambiția și trădările și credea că inspectorul Higgins îi va putea satisface setea asta necontrolată. Timpul nu-i era prieten, însă, și se trezi din nou în mijlocul drumului, în fața unui nou semn: „Spre cei mai buni dintre cei mai buni”. În partea dreaptă, departe de „jungla urbană”, îl întâmpină o Vedere spre paradis. Îi lipsea doar  telescopul cu care să poată spiona „viața celorlalți” de dincolo de perdele. Se trezi După șapte ani, prins într-o altă aventură care avea să-i aducă revelația celui mai mare secret al Vechiului Testament, ascuns cu sfințenie de Paznicii legământului.

Rătăcind pe străzile întortochiate și misterioase, poetul nebun tocmai avusese Întâlnire cu viața care îi oferise o lecție despre drumuri lungi și complicate, despre măști, despre adevăruri și minciună. Acum se simțea pregătit. Își luă carnețelul vechi și notă în el rezumatul unei plimbări nocturne pe o stradă a luminilor:

Rezumat în imagini

Poetul nebun poate fi oricare dintre noi. Căutăm un sens al existenței, iar cărțile sunt chiar felul existenței de a ne arăta căile. Și în încercarea noastră de a ne construi propria lume, de a ne scrie propria existență, trebuie să avem un punct de pornire și o destinație aleasă. Vrei să ajungi la cea mai importantă destinație a vieții tale? Atunci fă bine și nu rătăci strada!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Atenție! Scrisă pentru proba a 12-a a SuperBlogului 2014, postarea este una fictivă inspirată de titlurile extrem de incitante ale Editurii All și de imaginea poetului nebun împrumutat pentru această specială ocazie din romanul utopic al Matildei.

Banner-Strada-Fictiunii-Crime

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte