Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: calorimetru termic

Mâncare cu…notificare?

Să vedem dacă vă recunoașteți în vreuna din următoarele ipostaze:

Studiu de caz 1.

14 sau 15 ale lunii – zi de salariu. Toată lumea bună iese la cumpărături, că, deh! banii ăia trebuie cheltuiți pe ceva. Pui în coș una, alta, te mai plimbi printre rafturi, iei salamul preferat, ți-aduci aminte că ai ratat raionul de lactate, apoi te mai întâlnești cu Georgeasca la pâine. Ea îți spune cum s-a apucat de dietă, cum a renunțat la făină, la zahăr, cum merge la sală și ce bine se simte. Apoi, aruncă un ochi critic spre coșul tău plin. „Ah! dar salamul? Nu știi că nu e bun? Știi ce bagă în el?” Dar nu apucă să-ți înșire lista cu toate neregulile culinare în ordine alfabetică, pe care ea însăși le-a învățat în cele două zile de când e la dietă, că îți amintești de ceas: umbli de două ore printre rafturi cu salamul și celelalte bunătăți în coș! E cazul să te grăbești spre casă, ca să nu le pui pe masă la temperatura apropiată de punctul de fierbere!

Studiu de caz 2. 

Ajungi acasă frântă după o alergătură continuă de dimineață. Începi să scoți de prin sacoșe tot felul de lucruri pe care le-ai cumpărat. Te uiți și te minunezi câte au încăput în mașină! Apoi te ia cu călduri cât ar putea să mai indice cardul care dimineață fusese plin. Cauți bonuri, mai faci un calcul, te consolezi cu ideea că oricum îți trebuiau toate alea. Te sună o prietenă cu un pretext oarecare. Conversația se lungește. Arunci un ochi pe masă: salamul! De când o fi stând el acolo? O mai fi bun? Te uiți la ceas și răsufli ușurată, nu ai pierdut mai mult de o oră calculând. Salamul e safe!

Studiu de caz 3. 

Aștepți musafiri. Dar, ca la nuntă, nu vin la ora stabilită, ci se lasă așteptați. Și nici nu se vorbesc să vină toți odată. Așa că faci aperitivele, da’nu pe toate, ca să fie proaspăt tăiate. Lași cașcavalul și salamul într-un colț, să fie la îndemână pentru când or apărea și ceilalți. Dar cum ai cam pierdut noțiunea timpului…să nu se fi stricat! Te uiți la ele, te uiți la ceas, pare că nu au stat prea mult în afara frigiderului. Dar dacă…totuși?

Și câte situații care te iau cu valul și uiți lucruri esențiale, cum ar fi…să bagi salamul în frigider! Da, trăim într-o lume nebună! Totul e pe fugă, toate se învârt în jurul nostru cu tot cu acele de ceasornic.

Învățătura?

Eu nu prea mănânc salam. Dar tocmai am descoperit o treabă ingenioasă la Caroli: Salamul Semenic Extra cu carolimetru termic:

Hai că reclama e foarte convingătpare! Pâinița aia care pare proaspătă și crocantă, plus feliuțele de salam care ies discret de sub…capotă! Ca să nu mai zic că roțile și farurile sunt…mâncabile adorabile!

Dincolo de toate astea, nu m-aș fi gândit că un produs alimentar ar putea să aibă o etichetă inovatoare, cu cadran termosensibil care să-mi arate mie dacă produsul este ținut la temperatura optimă. Eticheta-minune își schimbă culoarea în funcție de temperatura produsului. Dacă uiți de salam și te iei cu vorba, eticheta se îngălbenește (și tu odată cu ea, de teamă că l-ai pierdut!), semn că temperatura este peste limita legală  de 8°C. Dar dacă eticheta este încă verde, mai ai timp să o repezi pe Georgeasca cu dieta ei cu tot sau să te întreții cu prietena la telefon. Salamul e încă în mediul lui, sub 8°C.

Mă gândesc ce o mai fi urmând? Cum ar fi să te anunțe salamul că e în prag de expirare? Sau să-ți sune brânza că nu-i place lăsată descoperită în frigider? Sau să-ți strige oul că mai are puțin și face pui? Asta da #mâncarecunotificare!

Anunțuri
Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Septembrie, joi

Oaza pentru fete

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Să nu crezi ce ţi se spune. Să crezi doar ce simţi.

Dani Havarneanu

Un blog prea personal

Confessions of a first time mom...

Menirea dintâi a femeii este de a da naștere. Numai așa viața își justifică continuitatea...

armonie acvatica

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera