Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive etichete: amintiri

9 Mai – Blogmeet cu băcăuancele vesele

DSC_0245

Online-ul poate să-ți ofere satisfacții, dacă știi care sunt limitele acestui mod de existență. Un blog, un website, o afacere online, un grup de prieteni sau unul profesional. Totuși, când online-ul își întinde ramurile și în offline, descoperi că dincolo de perdeaua „de protecție” pe care o oferă monitorul PC-ului tău, sunt adesea oameni minunați, cu idei strălucite, interese comune și o dorință imensă de a împărtăși.

Whoops! We did it again! 

😈

 Data trecută am spart gheața. 6 fete, ușor timide la prima întâlnire, dar ne-am convins că este o idee minunată să ne adunăm din când în când, pentru că avem ce să ne spunem, ce să facem, despre ce să povestim. Numărul doi a fost…o explozie! 15 bloggerițe frumoase, tinere și dornice să petreacă o după-amiază de sâmbătă cu zâmbete și voie bună.

Când?

9 mai 2015. Astfel, am mai adăugat o semnificație, personală, celor trei atribuite deja celebrei zile de la începutul lui Florar.

Unde? 

Mignon Pasticceria. Un loc intim și cu oameni bucuroși de oaspeți. A! Și cu niște dulciuri…de să mai tot vii!

De ce?

De ce nu? Dacă prima întâlnire a fost un succes și a mai adunat încă 8 bloggerițe pentru a doua…trebuie să însemne ceva, nu? Mai multe ore de discuții, mai mulți sponsori, mai multă veselie, mai multe cadouri.

Cine? 

15 bloggerițe din județul Bacău. Unele mai timide, altele mai vorbărețe, unele cu mai multă experiență, altele la început de drum. Dar toate avem în comun pasiunea pentru scris și dorința de a descoperi mereu și alte lucruri despre lumea bloggingului. Și nu numai.

Mai exact:

  1. Adina Ciobanu – septembriejoi.com
  2. Alina Vrînceanu – justanangel.net
  3. Anca Balaban – ancabalaban.ro
  4. Andreea Ioviță – motolady.wordpress.com
  5. Andreea Huțu – deea-d.blogspot.ro
  6. Bianca Ionescu – soon-to-be
  7. Claudia Vasilache – lecturisiarome.ro
  8. Daniela Chirilă – intrelumi.ro
  9. Elena Chira – mujo.ro
  10. Elena Corina Tudorache – bycore.ro
  11. Monica Sibișteanu – monichis.info
  12. Oana Spulber – jurnalcochet.com
  13. Roxana Neculcea – roxalia.wordpress.com
  14. Sonia Otilia Benchea – odileworecashmere.wordpress.com
  15. Subsemnata!

Cum?

Îmbrăcate…de sărbătoare. A Europei, desigur! Cât mai aproape de specificul vestimentar al unei țări europene preferate. Ceea ce a făcut ca ședința foto să fie…interesantă! 😀

Au fost 5 ore care au zburat ca vântul și ca gândul! Cireașa de pe tort a constituit-o surpriza oferită de sponsori! Anca, Alina și Adina au fost un fel de ajutor de Moș Crăciun primăvăratic! De aici minunatele cadouri care au făcut ziua și mai interesantă! 😉

Ne-au făcut să ne simțim ca niște dive!

  1. Elmiplant
  2. B.U.
  3. Str8
  4. Dove
  5. Farmec
  6. Flormar
  7. Okian
  8. Gamarde
  9. Gloves in a bottle
  10. Derma E
  11. Makeup Shop Romania
  12. Mignon Cafe
  13. Irina Mitrofan, Independent Usborne Organiser
  14. Famous Luxury Perfumes
  15. Green Sugar
  16. Triodeluxe

De comentat aș mai comenta, dar…not just yet! 🙂

Va (mai) urma!

O mașină de cusut, câteva amintiri și un vis

„Țac-țac-țac-țac…”

Cu un ritm mai alert, apoi mai lent și, eventual, o pauză. Apoi o lua de la capăt.  Pitite după ușă, o priveam stând pe scaun, cu ochelarii pe nas, potrivind bucata de material sub ac.

„Țac-țac-țac-țac…”

Ne apropiam de ea, în cele din urmă, numai ca să observăm minunăția de mașinărie care transforma o cârpă într-un obiect de îmbrăcăminte. Totul părea atât de ușor, iar mâinile ei păreau atât de sigure.

1

Când nu era în casă, ne așezam pe rând – asta după ce ne băteam, desigur! – pe scaun și încercam să imităm și noi „jocul de-a cusutul la mașină”. Nu funcționa niciodată! Apăsam pe pedala aia și învârteam de roata din capăt, așa cum văzusem că făcea mamaia, dar nenorocita o lua MEREU înapoi. Probabil că undeva exista o presetare  – un soi de tehnologie arhaică inserată în mecanismul mașinii – care spunea clar că nu putea fi mânuită decât de ea. Mamaia era stăpâna absolută! Pe noi nu ne asculta, ba chiar aveam impresia că-și râde de nepriceperea noastră. Dacă, printr-un miracol, reușeam să o facem să meargă în direcția bună, cusătura ieșea cu siguranță strâmbă sau dublă sau deloc.

– Tu, băietelor, da’ ce faceți acolo??

O zbugheam repede și stăteam tare cuminți după aceea. Nu pentru că ne-ar fi pedepsit în vreun fel, ci de rușine că am încălcat intimitatea bunei noastre.

Iar v-ați jucat la mașina aia? O să rupeți acul ăla într-o zi!

Nu l-am rupt. Dar sigur i-am încurcat ițele în vreun fel!

6 martie… Astăzi ar fi fost ziua ei.

Mamaia a rămas în mintea mea așa cum o știam în zilele ei bune. Veselă, plină de poante, făcându-ne gogoși sau …stând pe scaunul mașinii de cusut, potrivind un tiv, scurtând vreun pantalon sau făcând vreo fustă.

„Țac-țac-țac-țac…” – mai întâi mai alert, apoi mai lent… Sunetul ăsta s-a pierdut în negura vremurilor. Îngropat și el ca într-un cufăr plin de alte amintiri ale copilăriei mele fericite.

Sunt momente în viața noastră când am vrea să înghețăm clipe. Să le ținem undeva într-un dispozitiv asemănător celor de criogenare și să le mai scoatem din când în când, ca și cum am vrea să continuăm exact de acolo de unde s-a rupt, la un moment dat, firul. Iar eu aș scoate clipele astea de acolo astăzi, de ziua ei. Și îmi place să-mi imaginez că ar sta din nou pe scaun, cu ochelarii pe nas, la mașina de cusut, aruncând câte o glumă spre noi sau cântând câte un cântecel haios.

Nu am reușit niciodată să mă împrietenesc cu mașina de cusut. Cu excepția clasei a șasea când mi-am făcut o fustă „în clini” la orele de lucru manual. A fost o relație, mai curând, de compromis. Și extrem de lungă. După ce am chinuit-o zdravăn câteva ore din trimestru, timp în care ea s-a încăpățânat să meargă tot înapoi, a cedat. Epuizată, probabil de lipsa de îndemânare a fetiței cu uniformă și coroniță. S-a îmblânzit și m-a lăsat să termin și eu un proiect început cam de multă vreme. Am fost tare mândră de fusta aceea și am purtat-o cu drag.

În anii care au trecut, m-am gândit de multe ori ce bine mi-ar fi prins să o am o mașină de cusut. Un fermoar de schimbat, un tiv desfăcut, o pereche de pantaloni prea lungi… Poate pentru că nu am fost„ prietene” de la început, gândul ăsta a rămas răzleț și nu a prins niciodată contur. Acum, însă, mă gândesc că „îmblânzirea scorpiei” e mult mai simplu de făcut! 😀 Dacă arunci o privire asupra modelelor nou-apărute în diferite oferte electrocasnice, e evident faptul că nimic nu a fost vreodată mai ușor. O apăsare de buton și s-au făcut reglajele. O altă apăsare de buton și selectezi tipul de cusătură, lățimea sau pasul. Acum nu mai e pedala și nici rotița de care să învârți ca să o pornești. Acum totul se face cu butoane: buton de reglare a tensiunii firului, buton pentru pornire/oprire rapida, buton pentru poziția acului sus/jos, buton pentru controlul vitezei de coasere, buton pentru coasere înapoi, buton pentru anularea transportului. Și uite așa, nu mai am nicio șansă să dau înapoi când ar trebui să merg înainte! 🙂

Mi-am aruncat privirea aici și mi-a rămas gândul la Brother Innov-is 55. Mașina de cusut computerizată e atât de departe de imaginea copilăriei mele!

cusut2

135 de tipuri de cusături? Nici nu am știut că sunt atâtea! Nu numai cusături obișnuite, ci și ornamentale. Iar gândul meu s-a dus direct spre unul din visele multe pentru viața asta: să-mi cos o ie! Da! O ie îmi doresc! Ca la carte. Deosebită. Și să fie a mea, că de împrumutat…m-am cam săturat!

ie

O ie albă, cu mâneci lungi, ușor în formă de con. Cusăturile vor fi flori roșii și negre, cu motive specifice, cât mai aproape de originalul moldovenesc. Mânecile ar fi pline, iar pe piept, câteva rânduri de astfel de motive florale. Undeva, aș insera o monogramă. Simplă și sesizabilă doar pentru cei care caută dincolo de prima imagine. Nu mă pot hotărî încă dacă la baza gâtului va fi un șnur – ca în fotografie –  sau dacă va fi tip tunică. Spatele ar rămâne alb. Nu îmi plac lucrurile prea încărcate.

Sunt din ce în ce mai sigură că aș putea fi creativă și astfel! 🙂 Și că modelul cu care aș porni în minte, ar suferi extrem de multe modificări, mai ales că de acum „scorpia îmblânzită” mi se va supune. Sunt la fel de sigură că la final aș obține exact rezultatul dorit și că voi avea și eu, în sfârșit, ia mea, făcută de mine! 

Nu aș putea fi niciodată designer vestimentar. Consider că pentru asta trebuie să ai o anumită aplecare. Cu toate acestea, vremurile m-au învățat că nu e important ceea ce NU știi să faci, ci este esențial să găsești instrumentele care să-ți ușureze munca într-atât, încât orice vis ai avea, să se poată materializa în cele din urmă.

…………………………………………………………………………………………

Postarea este dedicată bunicii mele dragi, căreia astăzi nu-i mai pot cânta la mulți ani…

Și s-a potrivit primei provocări a competiției Spring SuperBlog 2015, sponsorizată de logo_marketonline_mic

Prima imagine este preluată de pe http://www.antic-shop.ro/antichitate/masini-de-cusut/masina-cusut-ileana.

Episodul V. Amintiri la ceas de seară

O privea dormind. I se părea atât de frumoasă… Deși nu avea niște trăsături care să înfățișeze altceva decât o față comună. Poate i se părea frumoasă pentru că îl iubea. Sau poate pentru că el o iubea.

Își amintea toamna aceea târzie când au vorbit ore întregi la telefon. Distanța îi măcina încă de atunci pe amândoi, când nu părea să fie încă nicio poveste. Erau doar câteva săptămâni de când li se resetaseră sufletele cu totul și de când au înțeles că drumurile nu sunt drepte, ci au răscruci unde oamenii pierd cea mai mare parte a vieții lor, încercând să aleagă. Își amintea clar ce-i spusese atunci:

– „My momma always said: life is just a box of chocolates. you never know what you gonna get”. Cred că e şi ceva din setea de a stăpâni soarta, sau măcar de a o înfrunta asemenea Antigonei, fără a cere ajutorul cuiva, muritor sau zeu. Ori poate că e frenezia a două personaje care se întâlnesc și sapă canale pentru a da voie imaginației să le inunde imense fiorduri interioare care nu sunt ascunse, ci doar încă neexplorate.

Apoi, vorbele ei erau ca un cuțit ce i se înfigea din ce în ce mai adânc în inima fără vlagă.

– Nu putem fi împreună! Sunt atâtea lucruri împotriva noastră! Timpul este dușmanul cel mai aprig. Distanța se încăpățânează să ne rupă. Nu ești un cavaler cu armură și cal alb! Nu mă poți salva de mine însămi!

Ea nu mai plânge niciodată! Nu a mai plâns de foarte mult timp și atunci a fost prea puțin pentru a se scutura de nebuniile care-i invadau mintea. Pentru că e puternică! Așa își zice ea: „Sunt puternică! Nu mă poate nimeni ajuta mai mult decât o pot face eu însămi”. De aceea, ea nu plânge: „oamenii puternici nu plâng”. Numai că atunci… Atunci a simțit că pământul se cutremură și că  liniștea i s-a dus dracului. Când a întrebat-o de ce e tristă, i-a răspuns aproape șoptit și din fiecare cuvânt rostit la capătul celălalt al firului, el a înțeles că este bolnavă de dorul lui.

…Mi-a rămas o senzație de buze fierbinți lipite de lobul urechii stângi, aproape de obrazul încălzit. Undeva deasupra norilor…Și ochi râzând, privind pe furiș printre discuții de conveniență pentru a atrage atenția în alte părți decât fremătatul celor două mâini…Nu pot să mă opresc…Rememorez pași, întâmplări, zâmbete, râsete…mâini, priviri, tremurul vocii…vocea…Vocea ta care mă liniștește, mă încălzește, mă adoarme, mă mângâie…Încerc să caut cu ochii minții cum a început totul, acolo, departe de lume, printre necunoscuți. Și constat că nu am nici cea mai vagă idee! În schimb, țin minte poze făcute în creierii munților, zăpada, apa…poze…discuții despre care nu credeam că mi-au rămas în minte…Îmi este atât de dor…

Draga mea dragă...încerca să o încurajeze de la sutele de kilometri distanță, încercând să nu lase să se simtă nodul din gât. Nu înțelegea de ce îl alunga atunci? De ce încă îl alungă? Nu știe că drogul pune stăpânire pe victima lui fără a-i lăsa dreptul la apărare? Probabil că asta este și explicația: îi era teamă că i se va lua drogul. În momentul acela ai senzația că vei face față, că e ușor să renunți la el și că o vei face fără probleme. Numai că atunci când intri in sevraj…totul te doare! Urli, muști din pernă și cauți cu diperare ceea ce îți aduce atâta…fericire. Chiar dacă știi că e temporară, că nu poate fi așa la infinit… Îl alunga, dar îl chema înapoi de fiecare dată.

Acum, după atâta timp, este în sfârșit lângă el. Atât de aproape încât îi aude bătăile inimii. Dar nu așa cum și-au dorit…Simte că ar ridica puțin pumnii spre cer, dar știe că nu se cade. Tot de acolo i-a venit și fericirea. Așa că se liniștește și mulțumește pentru ceea ce au avut.

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte