Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhivă Categorii:r Uncategorized

Per fumus…ad astra*

Uneori iubim orbește. Fără rațiune, fără motive, fără explicație. Iubim și atât. Iubim chiar dacă știm că asta ne va aduce suferința sau că momentul, oricât de vecin cu fericirea supremă, nu va fi înghețat pentru a face concurență veșniciei. Da, Cineva ne leagă la ochi și ne lasă să rătăcim prin „întuneric”, doar-doar privirile nu ne-or fura mințile de tot. Dar odată ce închizi ochii, celelalte simțuri ți se deschid ca o floare și astfel ai șansa de a simți iubirea aceea, cu adevărat prin toți porii.
De-a lungul timpului, oamenii au iubit nebunește, fără ca această iubire a lor să aibă neapărat un chip. Au iubit o voce sau un cântec, au iubit o mână care a scris cuvinte amețitoare, au iubit un parfum. Atât a fost de ajuns ca să aprindă o scânteie a cărei lumină să se propage cu repeziciune în tot corpul, paralizându-l și făcând ca inima să ia locul rațiunii. Cu adevărat, parfumurile sunt generatoare de pasiuni!  Cu atât mai mult cu cât ele au și o altă putere „magică”: întoarcerea în timp. Este suficient ca un strop din esența unui parfum să-ți gâdile nările și te poartă cu repeziciune înapoi în trecut, renăscând o amintire, un gând, o senzație. Și, Doamne, câtă intensitate într-un strop de parfum!

53ce0b2c11133_53ce0b2c1116e.jpg

(Sursa foto)

„Parfumul este istoria unei flori…” – Cioran

Anticii au fost oameni înțelepți. Au știut întotdeauna să extragă esența lucrurilor și să o conserve. Mesopotamia și Egiptul antic s-au întrecut în arta preparării parfumurilor, care a devenit o provocare de-a lungul timpului. Cu fiecare creator care și-a exersat abilitățile de „alchimist”, parfumul a fost redefinit, reinventat. Și-a păstrat, însă, caracteristicile esențiale: rafinamentul, eleganța, misterul, puterea de seducție.
Dacă admitem că florile ar putea avea sentimente, cu siguranță că tocmai acestea ar fi „închise” în sticluța concepută special pentru a transmite un mesaj celui care o va deschide sau celui care va cădea pradă puterii nebănuite a conținutului ei.

Miroase a pasiune…Sau nu, miroase a cer înstelat. Așa o fi mirosind raiul? Miroase a mere, a frunze de violetă, miroase a bergamotă și un strop de piper. O adiere de cașmir și vanilie și, evident, a ambră. Îmi pare că miroase a Deeply Yours fragrances!

Cu cât e mai greu să-i definești mirosul, cu atât mai fermecător este fiecare parfum. Pentru că trezește în tine netrăiri, neziceri, neînchipuiri.

Tu îți alegi parfumul sau parfumul te alege pe tine?

Adesea pierdem timp îndelungat până găsim parfumul care ne definește. Încercările pot fi înșelătoare, pentru că nu poți simți puterea unui parfum mirosindu-l, ci doar purtându-l. Parfumul înseamnă o personalitate. E la fel de complex și de delicat. Mai mult decât un accesoriu, este amprenta unică pe care o lasă poțiunea creată cu grijă, în contact cu pielea ta. Este o stare de spirit care se creeză discret în jurul unei persoane. Este ceea ce lași în urmă atunci când părăsești o încăpere. Mai mult decât o senzație, parfumul este și culoare și formă, totodată aromă și gust.

Parfumuri…(ne)pereche

Se știe că parfumul este una dintre cele mai puternice arme ale seducției, pentru că are puterea de a subjuga omul, deopotrivă bărbat sau femeie. De aceea, este firesc să aibă și el perechea lui.

Dulceața feminină are drept corespondent virilitatea, iar senzației de finețe i se opune fermitatea masculină.  Știi că este „parfumul tău” atunci când te face să te simți atrăgătoare ca femeie, interesantă, iubibilă și seducător ca bărbat, puternic, ori, pur și simplu, masculin. Știi că este parfumul vostru atunci când se confundă cu mireasma pielii tale și a celuilalt. Atunci când nu te mai saturi de îmbrățișări sau când îți rămâne puternic impregnat în fiecare por, astfel încât să îl simți pe celălalt aproape mereu, chiar și când nu este. Atunci când simți că te urcă până la stele, ori când pecetluiește iremediabil două destine, cu un jurământ nerostit:

I will be…deeply yours for ever!

……………………………………………………………………………………………

*per fumus – denumirea latinească a ceea ce înseamnă astăzi „parfum” (conform Wikipedia)
*parafrazare a celebrului citat latin, „Per aspera ad astra”
Articolul s-a parfumat special pentru SuperBlog 2015, în speranța că va rămâne Deeply Yours, cu Coty!

COTY-logo-superblog-proba-2015

Jurnal de bord: Eu…în pielea mea

download

Existența ne este marcată de tot felul de visuri, mai mult sau mai puțin utopice. Cunoașteți vreo fetiță care să nu-și fi dorit să fie, măcar la un moment dat, prințesă? Cât de des nu ai încălțat, copilă fiind, pantofii cu toc ai mamei și nu ai folosit, poate stângaci, rujul ei? Ce senzație îți lasă fotografiile care te înfățișează în rochia preferată a copilăriei tale, purtată cu mândrie și puțină importanță și în care ai exersat piruete sau reverențe?

Ca orice femeie din lumea asta, am avut dorințe, visuri, idealuri, dar deasupra tuturor s-a aflat, fără îndoială, nevoia de a mă simți frumoasă, de a mă simți perfect în propria piele, nu pentru cei din jur, cât pentru mine. În multe situații, a fost o adevărată bătălie, deloc ușoară și, de aceea, adesea am pierdut uneori în câte o „confruntare care-pe-care” : eu versus pielea mea. Dacă fac o retrospecție, însă, constat că scorul îmi este favorabil, iar asta și pentru că, la un moment dat, am avut alături produse românesti de calitate, inovații pe care specialiștii Gerovital au știut să le adapteze diferitelor nevoi și sensibilități ale pielii

Înapoi…în vremuri „imemoriale”…

Evident, nu am nici cea mai vagă idee cum se simțea pielea mea când m-am dezlipit din pântecele mamei. Dar uneori cred că senzația aceea a primei atingeri delicate, se conservă în noi și se reactivează când, la rândul nostru, trăim minunea acestei atingeri din cealaltă perspectivă. Degetele tale și pielea miraculos de fină a copilului tău. Simply love it! Poți să-ți imaginezi ceva mai diafan? Mai pur? Frumusețea în starea ei naturală! De aceea, nu ratezi niciun moment de a-l mângâia, de a ți-l apropia și de a-ți delecta toate simțurile, cu precădere cele tactile.

„Copil fiind…păduri cutreieram”

Poate chiar păduri, nu. Dar sigur toate ulițele copilăriei mele sunt pecetluite cu amintiri ale năzbâtiilor pe care le-am trăit la intensitate maximă.

  • Căzut din copac – Bifat!
  • Căzut de pe bicicletă – Bifat!
  • Julituri după „Prinselea”, „Ascunselea”, „nouă pietre”, „Hoții și vardiștii” etc. – Bifat! De nenumărate ori!
  • Zgârieturi după aventuri cu animale – Bifat!

Câte altele nu ne-au adus „semne de bună purtare” în încercarea de a vedea ce ne poate pielea? Cum s-ar fi rezolvat atunci mai ușor și mai repede toate problemele cu o cremă dermoreparatoare! Orice iritație sau leziune superficială, orice cicatrice sau traumatism minor s-ar fi vindecat mai repede. Când ești copil, nu-ți plac nici pansamentele cu iod, nici dezinfectările cu spirt, nici vizitele la medic, nici doftoriile bunicii. Tot ce vrei este să-ți calmezi durerea sau usturimea și să te întorci mai repede la joacă. Da, senzația aceea mi-o amintesc și acum, dar zâmbind. Pentru că atunci… I really hated it!

Adolescența și nebuniile ei

Nu cred că este perioadă mai controversată decât aceea a adolescenței! Te lovește fără să-ți dai seama și le lasă atât de bulversat, încât în tot timpul ăsta, nu ești sigur dacă te iubești sau te urăști, dacă vrei sau nu vrei, dacă simți sau nu simți. Iar tenul…Ei, bine, când vine vorba de ten, știm foarte bine că aici se suferă uneori mai rău decât în dragoste! Când m-am trezit cu fruntea plină de coșuri și am constatat că această stare de fapt are să mai dureze o vreme, I really hated it! Încercam să maschez cu un breton tăiat mai lung sau cu privirea mai mult în jos. Mi se părea nedrept și umilitor. De machiaje nici nu putea fi vorba pe vremea aceea, astfel că lumea părea cu adevărat sumbră. Nu prea dă bine să apari la prima întâlnire cu fața bombardată, nu? Numai cât îmi amintesc și…mi se face pielea de găină!

Dulce tinerețe…

Ți s-a întâmplat să te simți atât de iubită la un moment dat, încât, pe lângă senzația de plutire, să ți se pară că ești cu adevărat frumoasă! Să te uiți în oglindă și să-ți vină să râzi și să te minunezi că imaginea aceea este a ta? Cam ca în cântec:

Să ți se pară că toate imperfecțiunile tenului tău au dispărut și că doar dragostea asta pârdalnică pare să fie leacul perfect. Și apoi să-ți vină să urli în gura mare, mângâindu-ți obrajii înroșiți: I simply love it!

Cred că una din perioadele în care mi-am iubit tenul și pielea a fost atunci când am fost însărcinată! De ca și cum zăcea închisă în mine frumusețea absolută, întrupată în minunea care creștea cu fiecare zi, iar această frumusețe „dădea pe dinafară”! Îmi admiram în oglindă tenul luminos și fără urmă de imperfecțiuni. Îmi atingeam pielea care părea, la propriu, de catifea. Și, din nou am simțit atunci că I simply love it!

Momentul acela când scrie în buletin 35+

Nu e prea distractiv, nu? Toate grijile pe care ți le-ai făcut încă înainte de a te apropia de 30, par să devină acum certitudini. Zilnic zărești câte un rid nou care sapă adânc, stâlcind frumusețea tenului tău. „I really, really hate it!” exclami și ai da orice să știi că s-a inventat elixirul tinereții veșnice. În esență, el nu s-a inventat (încă), dar am experimentat, pe propria piele, unele dintre cele mai eficiente produse de tradiție din gama anti-age. Și parcă lucrurile nu mai par atât de sumbre. Cremă antirid, cremă antiacneică, cremă hidratantă, ba chiar și un demachiant delicat care să nu-ți mai agreseze pielea și ochii. Și uite așa, chiar dacă destinul și timpul par să comploteze, nu te lași și le râzi în nas, în timp ce te uiți în oglindă, cu satisfacția celei care a mai câștigat o bătălie împotriva lor: I simply love it!

Momente dificile se regăsesc mereu în viața noastră. Important este felul în care le faci față. Iar ca să reușești acest lucru trebuie să înveți să te iubești pe tine, suficient cât să poți exclama dimineața devreme, înainte de a te lua la trântă cu cotidianul: mă simt extrem de bine în pielea mea!

images

………………………………………………………………………………………………

Iar ca să reușești acest lucru, dă Farmec pielii tale! Așa zice și proba numărul 19 a SuperBlogului 2015!

Sursa foto: Google

farmec_superblog_proba

 

Baterieee (dintr-un) foc!

Știți filmele acelea în care el intră în apartamentul luxos pe care-l deține în inima târgului american și-și aruncă haina pe canapea? Bate din palme, se aprinde lumina. Apasă un buton de la telecomandă, se ridică jaluzeaua, alt buton, pornește muzica și tot așa. Cât de plăcut e să le ai pe toate la îndemână și, cu un efort minim, să obții imediat lucrul de care ai nevoie! Utopie, zic! N-am nimerit eu țara unde să mi se întâmple astfel de minunății!

O dimineață răcoroasă de noiembrie. Puțină ceață, nițică brumă și un pic mai multă răcoare. Ne aruncăm repede în mașina – proprietate personală din mai 2009, gata să pornim cu entuziasm spre locurile de muncă. Mașina tușește! Mă uit la consort, care îi aplică rapid o corecție, mai întâi din cheie și apoi din gură. Ceva incert despre origini, despre sfinți și mame de mașini. A doua oară, tușește mai puțin, dar pornește nehotărâtă.

O fi bolnavă, zic îngrijorată.

N-are nimic. I-a fost rece peste noapte.

Foarte nepricepută într-ale domeniului tehnic atunci când vine vorba de mașini, tac și mă încred în vorbele consortului. Fenomenul, însă, se repetă la ceva vreme. Analizăm situația și concluzionăm că o fi de la baterie, că-i bătrână deja și sigur mai are puțin până își va da obștescul sfârșit.

Are 6 ani de acum. Trebuie schimbată.

Afirmația a fost incompletă! Autorul moral nu specifica indicele temporal. „Când?”, zic în gând.  În schimb, consortul a decis să plece cu treabă serioasă vreo săptămână, lăsându-mă să mă descurc cu toate ale gospodăriei. Nu-mi încap în piele de bucurie! Libertate deplină, dezlegare la pește (de) la gătit, somn de voie, centrala la maxim și căldură la discreție!

O altă dimineață răcoroasă de noiembrie. Puțină ceață, nițică brumă și un pic mai multă răcoare. Mă arunc în automobilul – proprietate personală din 2009, cu grave dereglări hormonale. Nu eu. Automobilul. Tușește la prima cheie, scârțâie la a doua, de la a treia s-a supărat și a zis „pas”. Îmi smulg perciunii, mă uit la ceas, invoc spiritele malefice din culturile aborigene. Mă uit din nou la ceas. Zic ceva cu năduf (total nepotrivit pentru comportamentul unei doamne!) și încerc să-mi aduc aminte ce se face în astfel de situații.

1. Se sună bărbatul. Indisponibil, momentan și, oricum, prea departe pentru soluționarea crizei.

2. Se sună un prieten. Ora nepotrivită, cu risc maxim de a rămâne fără prieten.

3. Se așteaptă un vecin. Eventual, suficient de inspirat să coboare mai devreme ca să aibă timp să sară în ajutorul domniței la ananghie ÎNAINTE de a pleca la serviciul propriu. Și suficient de dotat. Cu crocodili. Ca să resusciteze bateria în timp util.68289062_1_644x461_cabluri-pornire-transfer-curent-crocodili-pt-baterie-bacau

(sursa foto: olx)

4. Se ia un taxi pentru a nu întârzia la serviciu și pentru a nu genera și alte cataclisme. Cu gaura aferentă în buget, plus, bonus, nervi la pachet.

Pe drum am făcut un exercițiu de imaginație. Eu alergând pe la diverse magazine, unele total incompatibile cu obiectivul fixat, în speranța că voi găsi o baterie nouă pentru mașină. Tot eu, cu figura tâmpă, când m-ar fi întrebat vreun vânzător ce baterie auto se potrivește mașinii mele. Exercițiul îmi solicită imaginația la capacitatea ei maximă: presupunând că trec cu bine și de această încercare, cum aș căra mastodontul de cinșpe kile până la mașină și, mai ales, cum aș ști eu să leg minunata achiziție de celelalte îmbârligături de sub capotă! Fără scule, fără experiență și fără mână de ajutor.

Clar nu este de competența mea! Și atunci? Ce-i de făcut?

Da’ net n-ai? mă apstrofează consortul, care răspunde într-un final, apelului disperat.

Am. Da’ ce folos că am?

Caută magazin de baterii auto online.

Caut, că n-am încotro. Mă speria teribil perspectiva unei alte dimineți răcoroase de noiembrie cu nițică brumă…în timp ce eu mă închin la mașina proprietate personală mai ceva ca la toți sfinții din calendar, doar-doar o porni. Găsesc firma salvatoare cu baterii auto cu montaj la domiciliuSoră geamănă cu Toma Necredinciosul, pun la încercare nervii operatorului:

Ce fel de baterie doriți?

Ei, uite asta nu m-a-nvățat nimeni la facultatea aia! Mă ascultă cu răbdare cum aberez și mă ghidează pas cu pas spre modelul ideal, o baterie auto Bosch

 Screenshot 2015-11-13 22.51.34

(Sursa foto: bateriiauto.net)

Când ajunge? (Mi-era cam teamă de celelalte dimineți de noiembrie cu bruma lor cu tot, dar și de prețul taxiului!)

– În maxim 24 de ore, dat fiind că nu locuiți în București.

Mă declar mulțumită. Mai ales că m-a asigurat că tot ce trebuie să fac e să plătesc cu cardul sau la livrare, inclusiv montajul, să dau adresa corect și să aștept cuminte, cu mâinile-n sân până termină ei de montat noua baterie. În plus, mă mai scapă și de cea decedată, că tot trebuie predată la un moment dat, și garantează că doi ani de zile nu mai pățesc vreo nepățită din asta!

Prin urmare, nu mai pare o utopie să ai lucrurile la îndemână, astfel încât să rezolvi situațiile de criză cât ai zice „baterii la domiciliuBateria e la locul ei, mașina nu mai tușește, sfinții nu mai coboară pe pământ, iar eu nu mai arunc banii pe taxi dimineața!

…………………………………………………………………………………………

Gata să-mi încarc bateriile cu BateriiAuto.net și să mă pun în mișcare cu lumea, în proba cu numărul 17 a competiției SuperBlog 2015.

bateriiautonet-300x171

Un jurnal. O vacanță. Un vis

Seară. Ora 22. Faci sinteza zilei care se apropie de un final furtunos: o ceartă matinală cu șeful, cafeaua vărsată pe laptop la pauza de masă, oameni nemulțumiți în jur, un deadline pentru un proiect important. Se învârt toate în capul tău și simți că te ia cu amețeală. Simți că ai ajuns la capătul puterilor și răbdărilor. Urăști scaunul ergonomic și zgomotul tastelor care îți amintește că existența ultimelor săptămâni de caracterizează printr-o monotonie supărătoare. Și ai vrea să evadezi. Nu oriunde, ci într-un loc care să-ți aducă liniștea de care ai nevoie.

VacanteSpeciale.ro5_-250x250

O vacanță! C(e)N(-aș)D(a) pentru o vacanță specială!

Am decis să abandonez realitatea pentru câteva clipe. În fond, problemele nu pleacă nicăieri. Mi-am scos albumul cu amintiri și m-am întors, tiptil, pe drumuri de munte, printre valurile albastre ale mărilor, printre fiordurile norvegiene. E un veritabil #jurnaldecalatorie pe care îl răsfoiesc de fiecare dată când simt cum cotidianul mă încorsetează.

20151111_222357

2007 – Grecia – Paralia Katerini

Amintirea aceasta este îmbrăcată în cele mai fine nisipuri aurii și scăldată de liniștea mării albastre: Marea Egee. Prima ieșire din spațiul românesc a fost puternic marcată de apropierea de spațiul mitologic al faimosului munte Olimp. Perfect pentru o „săptămână de miere”! Aspectul impunător al celor 24 de mănăstiri din așezarea monastică de la Meteora te lasă cu adevărat fără suflare, în timp ce frumusețea insulei Skiathos este o dovadă vie că Raiul există și că o bucată din el se află chiar aici, pe pământ. Iar până acolo ne-a însoțit echipajul căpitanului Kostas, nu oricum, ci cu voie bună, dansuri și muzică grecească.

Această prezentare necesită JavaScript.

2010 – Grecia – Kamena Vourla

Nu am plănuit niciodată să merg într-un loc sau altul, cu atât mai puțin să revin într-o țară. S-a întâmplat ca lucrurile să se așeze așa cum trebuie, astfel încât am fost suficient de norocoasă cât să „pescuiesc” oportunități pentru vacanțe speciale. La 160 de km nord de Atena, Kamena Vourla m-a impresionat prin imaginea sa exotică, alta decât cea rămasă din experiența anterioară în Grecia. Izvoare de ape minerale, livezi de măslini, locuințe primitoare și oameni inimoși. Nimic mai relaxant decât o noapte petrecută într-o tavernă, alături de cei mai veseli greci pe care i-am întâlnit vreodată. Am străbătut apoi, la picior, străzile Atenei și am avut sentimentul că istoria nu mai este doar o pagină dintr-o carte, ci un lucru pe care îl poți trăi și simți.

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Italia – Reggio Emilia

Am învățat acolo că Italia înseamnă mai mult decât Roma, pizza și paste. Acolo am întâlnit cei mai prietenoși italieni (pentru că jurnalul meu de călătorie însumează și alte pagini cu experiențe în această țară), foarte mândri de ceea ce reprezintă orașul lor. Istoria, gastronomia, arta, cultul pentru educație și …dragul de biciclete. Iată cinci motive pentru care a meritat să ajung aici!

Această prezentare necesită JavaScript.

2011 – Turcia – Elazig

O schimbare de decor este binevenită! Contactul cu lumea îndepărtată a Turciei asiatice, unde încă sunt vii tradițiile cele mai interesante pentru această cultură. Elazig este un oraș unde tradiționalul și modernul conviețuiesc foarte frumos, unde oamenii sunt primitori și gata să-ți arate ce e mai reprezentativ pentru universul lor. Moschei, Coran, veșminte, cafeaua turcească, mâncarea specifică și, evident, binecuvântatul Hamam! Cum aș chimba acum scaunul ergonomic cu un loc pe gresia caldă a băilor turcești!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Suedia – Stockholm

It was like…a dream come true! Primul meu contact cu o țară nordică a fost impresionant! Am simțit în toți porii libertatea! Libertatea gândirii, libertatea expresiei, libertatea în toate formele ei. Cel mai bine cunoști un oraș, luând la pas toate obectivele turistice pe care le poți parcurge într-un timp relativ scurt. Muzeul VasaMuzeul SkansenPalatul RegalGlobe Arena… Locuri care îți taie răsuflarea și te fac să-ți dorești să găsești mereu circuite turistice care să-ți satisfacă pofta nebună de a cuprinde cu ochii frumusețile acestei lumi!

Această prezentare necesită JavaScript.

2012 – Norvegia – Voss

După Norvegia, am avut multă vreme senzația că nu mai poate fi nimic mai frumos! Pentru că acolo m-am îndrăgostit! De fiorduri de oameni, de țară, de frumuseți, de vreme, de flori, de case…În Voss am aflat că există Moș Crăciun și că are o casă mică și primitoare. Tot aici, am văzut muntele plin de zăpadă, la poalele căruia era plin de flori și de verdeață. Am traversat tuneluri și mi-am spălat mâinile în apa rece a fiordurilor. Cu adevărat de vis!

Această prezentare necesită JavaScript.

Jurnalul meu de călătorie are încă destule file nescrise. Și acum, din scaunul meu ergonomic, mi-am abandonat proiectul la care lucram, ca să pot visa puțin până la miezul nopții. Destinația următoare: Portugalia! Și dacă tot i-am cunoscut pe cei de la CND Turism – Vacanțe speciale, am să profit de traseul propus:

 Lisabona – Porto – Fatima – Estoril – Cascais  -Cabo da Roca – Sintra

Sunt atât de multe lucruri minunate pe care trebuie să le vezi în oricare din aceste locuri. Lucruri pe care trebuie să le simți, cu ochii închiși. Și apoi, lucruri pe care trebuie să le povestești mai departe…

Desigur, ideal ar fi să poți avea șansa să lucrezi călătorind sau să călătorești lucrând. Ca la sfârșit de zi să poți răspunde încântat la întrebarea „Cu ce te ocupi?” „Work and travel”! Da, cred că asta mi-ar plăcea să fac cel mai mult! Să văd lumea, să deschid ochii larg și să-mi umplu mintea și sufletul cu tot ceea ce pot cuprinde cu vederea.

Și totuși, imposibilul poate deveni posibil!

……………………………………………………………………………….

Îndrăznesc să visez cu CND Turism -Vacanțe speciale, la SUperBlog 2015

vacantespeciale-300x110

Sursa foto: arhiva personală și site-ul CND Turism – Vacanțe speciale

Cum să (re)faci o grădină cu mâna ta

Motto:
De-aș avea grădina mea
scule noi mi-aș cumpăra.
Eu n-ascult de orbi și surzi,
ci m-aș duce la GTools!

Cine nu visează la o casă minunată, la oaza de liniște în mijlocul naturii, la o grădină fermecată cu mult verde! Visăm, e drept, doar că dacă stăm așa cu ochii la soare visând „în gol”, tot ce e posibil să treacă visul pe lână noi. Sau noi pe lângă vis.
Da, și eu mi-am dorit, la un moment dat, o casă. Mi-am imaginat-o în cele mai mici detalii, de la aleea care unește poarta cu intrarea casei, pavată cu pietriș și flancată de flori, până la gardul viu din jurul casei, la gazonul impecabil sau la foișorul care tronează în spatele curții. N-a fost să fie (încă!). Ne-am mutat tot la bloc, doar că am reușit să evităm asfaltul înfierbântat al marelui oraș. Pe vârful dealului e ca la țară. Aer curat, verdeață cât cuprinde și spațiu cât să simți libertatea. Ca să fie norocul complet, hop și oameni inimoși cu dorința de a face locul să arate de să-ți fie mai mare dragul!
Tata spune mereu că dacă vrei să iasă un lucru ca lumea, trebuie musai să-l faci cu mâna ta! Ca să fie sigur că nu uităm sfatul, a ținut mult să ne insufle faptul că trebuie să știm a face de toate. Ei, acum..chiar de toate??? Nu m-am văzut nicicând amenajând spațiul verde din fața blocului. Eu nu, dar consortul da! Și cum s-au găsit repede susținători ai ideii, după principiul „vecini din (aproape) toate scările, uniți-vă!”, iată atmosfera de lucru:
20151005_174815

Om cu om, și mic și mare
au pus de-o amenajare!

Întâi au pus mână de la mână, de și-au cumpărat tot felul de scule electrice. Asta după ce vreo două veri au făcut cu rândul la cositul ierbii, prin metoda tradițională: cu coasa lui nea Iordache! Până le-au tremurat genunchii și au rămas cu legănatul ca gest reflex. Suficient motiv să se reorganizeze și să cumpere o coasă cu motor.
EM2651UH-570x310

În rate, firește, că e mai rentabil. Și așa am scăpat, mai întâi de bălăriile care împânziseră tot spațiul verde de jur împrejurul celor trei blocuri. Și pentru că le-a plăcut cum a ieșit, nu s-au oprit aici. Au făcut rost de o drujbă, numai bună de retezat un trunchi vechi de copac, să facă loc de șezătoare sub celebrul, de acum, nuc.

Partea a doua: locul de joacă. Au adus pământ și nisip și au copertat tot terenul, după care l-au udat și au semănat gazon nou. L-au păzit de cai rătăciți, de copii zburdalnici și de ciori enervante care se repezeau la mâncat semințele, gratis. Pe margine, au plantat 88 de arbori de tuia. Frumoși și eleganți. Au recondiționat băncile și foișorul și au format câteva alei noi betonate. Iar acum, fața blocului arată așa:

20151031_084920

Firele de gazon cresc timid, dar trag nădejde că dacă nu le-au răpus ciorile, până la primăvară s-or îndesi.

Băieții veseli nu s-au liniștit încă! O grădină, chiar și la comun, trebuie îngrijită permanent. Prin urmare, s-a întrunit „Sfatul popular” și s-a decis: mai trebuie făcute câteva achiziții…electrice. Evident, muierile au exclamat ironice:

Gee! Tools? Again?

De fapt, n-au zis chiar rău! GTools e o sugestie numai bună. E drept că nu rentează să mergi chiar până la București, chiar dacă showroom-ul lor ar fi o șansă bună pentru băieți să evalueze „tactil” produsele. S-ar pierde pe acolo, cu siguranță, și în loc să vină acasă doar cu mașina electrică de tuns iarba sau gazonul, ne-am trezi și cu alte accesorii, scule sau mașini electrice. De fapt, și așa au dezvoltat o pasiune, se pare, pentru astfel de accesorii! Și cum site-ul are o ofertă mai mult decât variată, e foarte posibil ca spațiul de depozitare al cartierului să devină neîncăpător.

Una peste alta, toată lumea (chiar și cârcotașii) e mulțumită de ceea ce a ieșit. Ceea ce însemnă că e adevărat:

download

………………………………………………………………………………………………………

Provocare posibilă cu puțin „ajutor”, totuși, de la GTools.ro, pentru a trece cu bine de proba meșterului priceput, din concursul SuperBlog 2015.

Gtools_mic-300x240

Sursa bună…trece primejdia rea!

Tragicomedie (aproape de dramă!) în trei acte

Decorul: O carcasă obișnuită, în zilele noastre
Personajele:
Procesorul
Placa de bază
Hard disk-ul
Placa video
Ventilatorul
În afara carcasei:
Tastatura
Monitorul

Stăpânul

Actul I:

Procesorul (cu disperare în glas): S-a ars!
Monitorul (contrariat): Cine?
Procesorul: Cine, necine, vorba e: s-a ars!
Monitorul: Cine, frate?
Procesorul: Ce tot întrebi? Ia verifică puțin: poți deschide un ochi?
Monitorul (încercând neîncrezător): Auch! Nu! (se panichează): Da’ cum? Ce? Unde? Când?
Procesorul: Asta-ți spun! (Apoi rostește apăsat): s-a ARS! Azi-noapte târziu.
Monitorul: De…tot?
Procesorul: Foarte… de tot!
Monitorul: Pfui, maică creatoare de componente PC!
Memoria: Dacă s-a ars…ne ducem cu toții! (Intră în panică): Aoleu, sări-mi-ar ramii! Să-mi fac testamentul! Cui îi las eu atâta memorie?
Procesorul: Nu te mai agita! Memoria nu e niciodată afectată. Poate doar eu dacă o să crăp…
Hard Disk-ul: Și dacă luăm foc?? Cu toții! O să ne carbonizăm ca șobolanii în carcasa asta! (începe să plângă)
Procesorul: Mai taci, smiorcăilă, că ne arzi circuitele!
Placa de Bază (plină de importanță): Să angajăm o sursă nouă! Am înțeles că sunt surse FSP care merg brici! Eu nu pot lucra în condițiile astea. Sunt o Placă de Bază!

fsp-logo_mic

Memoria: Da’ bine că te-ai găsit! Domnișoara Aroganță! Pun pariu că tu i-ai făcut felul! Că de atâtea ori te-am auzit cerând: „Curent! Dă mai mult curent! Mai am un joc de terminat!”. Nu ți-a dat, și ai pocnit-o!
Placa de Bază (întoarce capul ignorând cele spuse și mormăind ca pentru sine): Amatori!
Memoria: Am auzit asta! Și dacă vrei să știi…
Procesorul: Destul! Nu pot procesa nimic dacă tot bogogăniți aici. Un lucru e clar: ne trebuie sursă nouă!
Ventilatorul: Oricum era…ușor expirată. O chinezărie. Nu-și făcea treaba cum trebuie. Ba mai și dădea rateuri câteodată. Era de așteptat să cedeze…
Hard disk-ul (revoltat): Nu cumva era treaba ta să o ții funcțională? Nu trebuia să asiguri fluxul de aer în carcasă și să eviți supraîncălzirea? Pe unde-ai umblat?
Procesorul (îi întrerupe nervos): Liniște am zis! Puțin respect pentru decedată! Dacă ne-ar auzi…ne-ar ridica puțin voltajul și amperajul cât să ne piște de obraz! Era mică… nu ne făcea față. Componente multe, toate cu pretenții la energie… Șefu’ ăl mare a uitat să o schimbe la timp…Au mai fost și penele astea de curent. Sigur au dat-o peste cap cu totul.
Un moment de liniște.

Hard disk-ul (ușor îngrijorat): Ei, și-acu’? Ce-i de făcut?
Procesorul: O să facem o petiție!
Placa de Bază (arogantă): Zău? Unde? La zeul componentelor PC?
Memoria (enervată la culme): Mai taci, piază rea ce ești!
Procesorul: După îndelungi procesări, iată ce idee mi-a venit:
Îi adună pe toți în jurul său și le explică.
Procesorul: Vom folosi sursa de rezervă. Și ne vor ajuta și vecinii noștri de dincolo de carcasă. (Apoi dă ordin): Tastatură, vei tasta mesajul nostru, iar Monitorul îl va afișa pe ecran. Mai-Marele trebuie să știe dorințele noastre!

Actul II

Tânărul posesor de computer-cu-sursa-arsă intră în încăperea unde se afla carcasa și găsește un mesaj scris mare, aproape revoluționar, pe monitor:

*Vrem  sursă nouă!
*Vrem să ne protejeze și pe noi cineva!
*Să ni se dea și nouă curent de calitate! Să ne alimenteze!
*Nu mai vrem vechituri, chinezării, ieftinituri!
*Vrem calitate!
*Vrem o inimă nouă pentru PC-il nostru!
*Vrem Fortron!
Stăpânul (scărpinându-și ușor creștetul capului a nedumerire): Ce mama…
Pe monitor apare un alt mesaj:

Du-te repede la magazinul MarketOnline.ro! Ai să găsești acolo oferte componente. Să ne iei numaidecât o sursă Fortron performantă!

logo_marketonline_mic1

Da’ să nu ne iei o sursă de putere mică, de 300W. Că suntem mai multe componente aici care trebuie alimentate cu simț de răspundere! Să fie de…să zicem, 600W!Și cu cât mai mulți conectori. Cu ventilator mare, de 120mm, cu protecție și cu garanție 60 de luni!

Semnat: componentele PC

Actul III

Memoria (plină de încântare): Ah! Ce bine e! Îmi funcționează bine toți ramii!
Hard disk -ul (relaxat): Simt așa…un fel de energie, la voltajul care trebuie!
Procesorul: Așa da! Nu mă mai gâdilă curentul când trece. 220V devine brusc 12Vcc sau 12V sau 5V sau 3,3 V..
Placa de bază: Jocurile mele preferate! Nu mă mai doare capul de acum, pot să stau cât vreau! Am o sursă de calitate! Asta înseamnă fi-a-bi-li-ta-te!

Epilog:

Componentele PC sunt acum liniștite. Nimeni nu mai ia foc, nimeni nu mai rămâne fără energie, nimeni nu mai este în pericol. Au acum sursă nouă!

………………………………………………………………………………………………………………………..

 Am… re-surs-citat PC-ul, cu ocazia probei cu numărul 14 propusă de MarketOnline și FSP-Fortron la SuperBlog2015.

Sursa foto: MarketOnline.ro

Vreau o nuntă! De vis!

Nu mai putea de emoție! Fănică a cerut-o! În sfârșit, a cerut-o! Câte rugăciuni, câte incantații, câte pomelnice la vii investise Rodica!

Dacă nu te ia Fănel, rămâi fată bătrână, mamă!
– Mă ia, mamă, cum să nu mă ia!

Fănel era bine poziționat pe treapta socială. Rodica îl vânase de multă vreme și îi tot făcea din sprâncene, doar,doar o-nțelege că ea compătimește la amorul lui! În ziua când i-a întins cutiuța cu inelul de logodnă, au podidit-o lacrimile! Plângea ca o divă care a aflat că a câștigat concursul de frumusețe. Își făcea aer cu mâna și apoi o ducea grav spre gură. A deschis cutia și…stupoare: inelul nu avea piatră! Avea, dar nu PIATRĂ adevărată. A izbucnit într-un plâns isteric. Fănică nu înțelegea.
Nu vrei să te măriți cu mine?
Măi, Fănică! Atâta mă iubești tu pe mine, Fănică? De-un inel ieftin?
Da’ ce-are, Rodico, inelu’?
N-are, Fănică! Tocmai asta e! Că n-are!
Până s-a lămurit bietul Fănică despre cauza nefericirii viitoarei lui soții, lucrurile deja degenerau. Din fericire, l-a pocnit inspirația relativ repede:
Îl ducem înapoi, dragă. Luăm altul.
L-a pupat, l-a îmbrățișat, i-a spus că îl iubește, că nu putea să aibă un soț mai bun…și s-a dus repede la bijutierul din colț să-i indice fără să clipească și fără să respire, taman inelul cu diamante fine, ochit cu o lună în urmă.
Așa fericire într-un viitor cuplu, mai rar!
Și au pus la cale planurile de petrecere. Fănică, însă, nu și-a învățat prea bine lecția. A ales o locație de nuntă fără să-i ceară părerea.
Cum, Fănică? Mă duci în locul ăla din spatele blocurilor? Eu vreau numaidecât la Golden Tulip Times! Tu ai văzut ce intrare au ăia? Păi când are să vină tanti Aurica, îi stă inima să vadă că intră ca într-un hotel din străinătate!

Fănică a contramandat repede rezervarea anterioară, convins și el că e mai bine la Golden Tulip, și că o nuntă în București nu o poți face oriunde! S-au dus împreună să pună la punct detaliile. Mai întâi au văzut hotelul și sala de ceremonii. Rodica era în extaz și tot repeta că va avea nunta perfectă și că se va simți ca o regină. Apoi aruncă o privire spre viitorul ei (soț) și adăugă mieroasă:

-Ce norocoasă sunt eu cu tine, Fănică! Ce soț minunat o să am eu! După o pauză scurtă, Rodica crezu de cuviință că este timpul să-și expună doleanțele:

Trebuie să luăm și niște camere. Noaptea e lungă. Poate o să vrem și noi un loc al nostru, să-mi schimb ciorapii, să mai trag o gură de aer. Auzi, Fănică, da’ trebuie să luăm o cameră și pentru mama. Trebuie Fănică! Știi cum e ea, sensibilă. Dacă o ia cu amețeli de la inimă, unde o să se-ntindă ea? Dăm drumul la aer condiționat și gata, se răcorește numaidecât. Da copiii Maricicăi? Și ei trebuie să stea undeva! Că doar n-o să mă-mpiedic de ei prin restaurant. Aici au conexiune internet wireless și cablu TV. Au ce face toată noaptea.
Fănică o asculta liniștit. Erau fițe de mireasă cuprinsă de emoții, așa că decise să-i facă toate poftele.

Au vrut apoi să vadă restaurantul Good Old Times.

Doamne, Fănică! O fi Paradisul aici?

Rodica a decis că vrea galben la nuntă. Mult galben. Și flori naturale și pahare de cristal, și meniu sofisticat. Că doar n-o s-o lase pe tanti Aurica să se laude că la nunta fiică-sii a fost mai frumos ca la a ei!

Această prezentare necesită JavaScript.

Apoi, Rodica a cerut să vorbească personal cu Chef Constantin Ianculescu, un personaj de poveste, care a liniștit-o că n-a mai avut nimeni meniu cum are să aibă ea la nuntă: rulori din somon afumat umplute cu cremă de branză aromată cu hrean și servite cu pâine prăjită și lămâie, piept de rață marinat și gătit la cuptor, acompaniat de piure de cartofi și morcovi caramel servit cu sos din fructe de pădure, înghețată asortată și tortul casei.

Acum mireasa era pe deplin fericită! De bucurie, a mai trecut trei perechi de invitați pe listă, dintre aceia care știa sigur că ar fi crăpat de curiozitate să vadă cum a ajuns fata lui tanti Vergina. Știa sigur că or să le iasă ochii din orbite, când or să vadă minunăție de nuntă. Ca-n povești!

Cât despre Fănică, era fericit de fericirea nevesti-sii și asta îl făcea să nu se mai uite la cât scoate din buzunar. Doar o dată în viață se însoară omul!

……………………………………………………………………………………………..

Fănică și Rodica au pus-o de-o nuntire, că au aflat de hotelul Golden Tulip Times de la proba a 13a din cadrul competiției SuperBlog 2015 . Să le (ne) fie cu noroc!

download

Femeia Chic – Eleganță, Profesionalism, Succes

„Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o întreagă generație.”

Brigham Young

Femeia dincolo de timpuri

Nu fac parte din nicio mișcare feministă care să susțină cu înverșunare, până la ridicol, superioritatea sexului frumos într-o lume a bărbaților. Sunt de părere că adevăratele femei au fost dintotdeauna discrete, delicate, gestionând cu eleganță orice situație din viața lor, fără a face „mult zgomot pentru nimic”. Susțin, totuși, ideea că femeia a apărut ca un dar divin, ca expresia cea mai fină a frumuseții, gingășiei și sensibilității.

E drept că unii s-au văzut copleșiți de puterea deosebită a femeii și s-au simțit amenințați. De aceea, au găsit de cuviință să o discrediteze, impunând o etichetă și, totodată, o mentalitate nedemnă de ceea ce reprezintă ea în esență:

“În societatea țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii…” – G. Călinescu

Nedemn. Și nedrept. Și totuși, multă vreme, femeia și-a ascuns fața sub o maramă, ca să nu i se vadă nici lacrimile, nici durerea provocată de condiția pe care i-a atribuit-o comunitatea în care a trăit. Multă vreme și-a acceptat această „cruce”, trăind mai mult viața altora decât propria ei viață. S-a sacrificat, a muncit, a îndurat, a dat naștere, a plâns, și-a suflecat mânecile și a luat-o de la capăt.

Femeia – erou

Multă lume încă mai crede că eroi sunt numai bărbații. Pentru că doar ei sunt puternici și pot muta munții din loc. Femeia, însă, a avut dintotdeauna o altfel de putere, cea interioară, de care nici ea însăși nu a fost conștientă, până când existența nu i-a oferit ocazia să o demonstreze. Da, sunt femei care au schimbat lumea vizibil și indubitabil. Și asta pentru că au deschis ochii larg, și-au dat marama la o parte și au înțeles că destinul lor nu a fost DOAR să facă copii și să îngrijească o gospodărie și un bărbat. Odată ce a ridicat ochii din pământ, femeia a început să lupte pentru drepturile ei: de a vota, de a fi educată, de a fi tratată cu respect. Apoi s-a avântat în domenii rezervate, până atunci, exclusiv bărbaților. Așa a apărut femeia-inginer, femeia-pompier, femeia-samurai, femeia-neurochirurg, femeia-laureată a Premiului Nobel, femeia – aviator, femeia- cosmonaut ș.a.m.d.

Ceilalți s-au văzut din nou amenințați și au început să arunce cu noroi, luând în râs fiecare încercare a femeii de a se ridica deasupra tuturor, nu pentru că ar fi existat o întrecere între cele două sexe, ci pentru că a vrut să-și demonstreze șieși că poate

Femeia modernă

Femeia a evoluat enorm. Nu mai este de mult ascunsă în spatele cratițelor cu mâncare, acceptând o viață pe care nu și-a dorit-o. Femeia modernă a renăscut! Nu mai privește în jos, ci mereu înainte. Nu-și mai impune limite și nu se mai consideră inferioară. Este îndrăzneață, avântându-se în domenii din ce în ce mai solicitante. Își exprimă păreri, devine lider, construiește lumi. Dar face toate aceste lucruri, fără să renunțe la ceea ce i s-a impus (greșit!) drept „datorie”: crește copii, gătește, dă culoare căminului ei, își iubește și respectă bărbațul. Nu, nu o face pentru că ar fi o datorie, ci pentru că face parte din instinctul cu care a fost înzestrată. În același timp, este din ce în ce mai preocupată de ea însăși. Aspectul fizic este esențial pentru a duce o viață armonioasă. În plus, femeia a fost creată ca simbol al frumuseții. Nu ar fi păcat ca tocmai la acest atribut să renunțe tocmai acum când și-a câștigat locul în societatea plină de prejudecăți?

Totuși, mai există situații în care femeile sunt încă nesigure pe ceea ce pot oferi, pe ceea ce sunt capabile să facă. Încă le este teamă că vor fi judecate sau, mai grav, cineva se opune cu vehemeță dezvoltării și evoluției lor. Ele nu au nevoie decât de un impuls, de o mână de ajutor, de o „oglindă” care să le arate cum sunt în realitate. Au nevoie de o comunitate feminină care să le ajute să-și (re)câștige încrederea.

ChicElite_slogan-300x284

Femeia Chic – Femeia (de) Elite

Niciodată omul, indiferent de sex, vârstă, perioadă în care trăiește, nu va putea reuși ceva important sau măreț de unul singur. Grupul te ajută să mergi mai departe, să te dezvolți, să urci treaptă cu treaptă până acolo unde nici tu nu ai știut că vrei și poți să ajungi. O comunitate bazată pe interese și aspirații comune este mereu o rampă de lansare, pentru că îți poți găsi cu ușurință punctul de sprijin atunci când te simți deznădăjduită. În același timp, schimbul de experiență este esențial atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru cea profesională. Poți observa cu ușurință atuurile pe care le ai, dar și lucrurile pe care nu le faci așa cum trebuie, transformându-le, fără să realizezi, în obstacole în calea succesului.

Femeia Chic este elegantă! Atât în interior, cât și în exterior. O femeie care se respectă pe sine și principiile pe care și le-a stabilit în urma unei experiențe de viață. Eleganța unei femei stă și în hainele pe care le poartă, dar și în cuvintele pe care și le alege cu grijă, în gesturile pe care le face, în felul în care impune respectul încă de la prima a apariție. Eleganța constă și în felul în care își organizează gândurile și viața, în felul în care găsește echilibrul între toate aspectele care o fac să fie întreagă.

Femeia Chic este rafinată. Are gusturi cu privire la cărțile pe care le citește, mâncărurile pe care le alege, oamenii cu care se înconjoară.

O platformă de mentorat

Cu siguranță poate fi un sprijin real pentru orice femeie care vrea să-și construiască un alt fel de viitor. O echipă care să consilieze diferitele departamente esențiale în împlinirea acestui demers. Cineva care să te ajute să te descoperi pe tine și abilitățile tale, cineva care să te consilieze cu privire la resursele financiare și la managementul afacerilor, un consultant pe probleme legale. La fel de important este și consultantul de imagine: ce haine să porți și ce să nu îmbraci niciodată, cum să-ți alegi ceea ce te reprezintă, cum să te simți bine în propria piele. E interesant de observat ce lecții oferă, în acest sens, Eli Lăslean

Ellis-mic-250x250

Comunitatea Chic-Elite este o comunitate interactivă care nu poate decât să te ajute să-ți găsești calea și să-ți construiești viitorul pe care l-ai visat. Nu singură, ci alături de cei mai buni traineri și mentori. Așa că, devino Chic-Elite! Îndrăznește!

………………………………………………………………………………………………………………….

O probă de…eleganță și stil provocată de comunitatea Chic-Elite și ELLIS la Superblog2015

Discuții. DE LA COpil la copil

Toni e îndrăgostit! Andreea e puștoaica de la clasa de vizavi. Are mereu părul împletit în două codițe și poartă ochelari. Copiii zic că e tocilară, dar Toni nu crede asta! N-a îndrăznit niciodată să-i vorbească. Ce ar fi putut să-i spună? Era cu un an mai mare decât el și sigur ar fi râs, indiferent de ce ar fi găsit să rostească. De aceea, acum era puțin încurcat. Era pauza mare, și el s-a trezit foarte aproape de banca unde stătea Andreea.

-Vrei un sendviș? și-a făcut el curaj.
-Am și eu, spune ea, și-și scoase din ghiozdan pachetul.
-Al meu e cu brânză!
Delaco, îi răspunde, întinzând demonstrativ feliile de pâine. Cu smântână.
-Ah! A mea e pufoasă! E ca…norii ăștia de s-au adunat pe cer.

799

Andreea râse:

-A mea e și mai pufoasă! Ca blana urșilor polari, tăvălindu-se prin zăpada de la pol.

Seara, Toni repeta în oglindă. Trebuia să găsească o replică și mai tare decât a Andreei. Se vedea ca Tony JR., cu degetul în aer:

Trebuia să o impresioneze și să o cucerească!

A mea e pufoasă ca …blana pisicii din vecini, pe care am coborât-o singur din copac astă vară!”
sau
A mea e pufoasă ca prosoapele albe ale bunicii, mirosind a levănțică!”
sau
A mea e pufoasă ca pătura sub care mă ascund când mă caută mama să-mi fac temele!”

Nu știe când a trecut noaptea, când au trecut ora de română și de matematică sau cele două pauze mici. Acum e din nou în curte, așteptând-o pe bancă:

-Cu ce e sendvișul tău azi? aude glasul Andreei.
-Cu brânză, firește. Sunt cel mai mare fan brânză pe care îl știu!
-Cu smântînă? Pufoasă ca prima zăpadă de decembrie?
-E cremă de brânză natur! Așa de pufoasă, că te gâdilă pe cerul gurii!

797-Eu am o brânzică pufoasă cu verdeață, cu gust răcoritor ca izvorul de munte.
-Ei bine, a mea e foarte pufoasă. Cum e covorul lui Alladin, care îl poartă peste mări și țări!
-Iar a mea te răsfață ca adierea de vânt primăvara!

Cei doi se aprind. Fiecare vrea atât de mult să-și laude brânzica pufoasă, încât uită că se plac atât de mult. Totul a devenit un concurs: a cui brânză este mai pufoasă? Cine este cel mai mare fan?

-Și dacă vrei să știi, a mea e mai pufoasă ca vata de zahăr pe băț!
-Iar a mea întrece în pufoșenie gogoșile bunicii!

-Ba a mea e mai pufoasă!
-Ba a mea! A mea e CEA MAI PUFOASĂ!

Andreea a izbucnit în lacrimi și a fugit în clasa ei. Toni a răbufnit supărat:

-E o tocilară! Și mie nici măcar nu îmi plac fetele! Sunt prea fițoase. Și când te gândești că voiam să-i dau în dar pufoșenia asta, Sluffy, de la brânzicile Delaco!

 ………………………………………………………………………….

Între timp mi s-a făcut poftă de un sendviș bun de tot, cu brânzică de la Delaco. Las aici articolul cu numărul 11 din competiție SuperBlog 2015.

delaco_fan_branza_proof2-250x250

Spune-mi ce cană-ți alegi, ca să-ți spun cine ești

Dacă ar fi să mă gândesc la un moment liniștitor în toată goana asta nebună a existenței, acela ar fi, cu siguranță, la ceas de seară, într-o lumină abia pâlpâind, cu o cană de ceai în mână. Un amestec amețitor de mirosuri, arome și culori, care să pună stăpânire pe simțuri și minte. Da, ar fi momentul acela al zilei când îmi aparțin mie însămi și când singurul lucru care mi-ar aminti de trecerea timpului, ar fi pendulul orologiului clătinându-se în stânga și în dreapta, fără odihnă.

ceai-beneficii

A fost odată ca niciodată…cana de lut a bunicii

De fiecare dată când îmi preumblu privirile prin Magazinul de Căni, se activează memoria involuntară. Și prima imagine pe care o am în minte, este bucătăria bunicilor, în care tronau, la loc de cinste, în dulăpiorul special amenajat, câteva căni de culori și modele diferite. 

image006

Le priveam fascinată și în mintea mea de copil se răzvrăteau multe întrebări, pe care nu am avut niciodată curajul să le spun cu voce tare:

  • Bunică, da’ cana asta de unde-i? 
  • De ce e numai una cu flori? 
  • Asta de ce-i ciobită? 
  • Cana matale care-i?
  • De unde ai atâtea căni și ce ai să faci cu ele când n-o să mai…

Eram atât de convinsă că fiecare cană are o poveste, încât eram în stare să o inventez eu însămi, de teamă că dacă aș întreba, eventualul răspuns fie ar veni cu o lacrimă în colțul ochiului (bunica era o femeie sensibilă), fie nu mi-ar satisface curiozitatea. Căci adulții ăștia tare mai sunt secretoși uneori! Tăceam. Și mă mulțumeam cu gustul de lapte cald, proaspăt fiert în ceaunul în care fusese mămăligă. Mi-e dor de gustul acela. Poate și pentru că mi-e dor de bunici și de poveștile cănilor lor.

Nu mi-a rămas nicio cană din dulăpiorul bunicii. Am doar câteva din perioada „gri” de dinainte de revoluție. Nu știu cum s-au rătăcit acolo. Le păstrez pentru că mă atașez de lucruri, dar tot  timpul le-am pus în spate. Mi-au părut mereu fade, fără personalitate, izvorâte din tendința de uniformizare ce caracteriza perioada aceea.

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Asta-i cana care-mi place! 

Cana mea este o cană simpatică. Musai să fie în culori vii și vesele și, evident, să mă reprezinte. Urăsc lucrurile pe care se poate citi de la o poștă: „Kitsch” sau cele de care are toată lumea. Contează cum arată cana din care bei cafea sau ceai dimineața? Dacă ești superficial, o iei pe prima care își cade în mână, bei pe fugă și alergi să te întâlnești cu cotidianul. Dar nu trebuie să ignori faptul că și ceaiul (sau cafeaua) are ritualul propriu! Altfel, e doar un lichid pe care îl bei de sete sau în speranța că te va ajuta să treci mai ușor peste ziua aglomerată. Cercetătorii australieni au descoperit că felul în care arată cana ta, influențează și gustul băuturii. O fi! Căci de fiecare dată când mă retrag în colțul meu cu gând să-mi îmbrățișez gândurile, resimt o stare de bine. Culoarea, forma, mesajul, toate sunt ingrediente esențiale pentru clipa de fericire. Da, sunt o visătoare! Iar visătorilor, lumea li se înfățișează în culori.

cana-pentru-visatori-zGUHB

Ia să ghicim în căni!

Avantajul modernității este că nu prea mai există limite. Poți să faci aproape orice, dacă ești suficient de hotărât. Iată ce spun cănile despre tine:

1.Romanticul – este văr bun cu visătorul. Este cuceritor și va vedea în fiecare obiect din jurul lui, o oportunitate de câștiga inima celei pe care și-o dorește aproape. Ce poate fi mai frumos decât să-ți savurezi cafeaua de dimineață lângă persoana căreia i-ai dărui, necondiționat, inima ta?

cana-you-are-my-cup-of-tea-1-FVBvs

2. Familistul – va căuta mereu seturi de căni potrivite pentru toți membrii familiei. Fiecare trebuie să aibă propria cană, așa cum are propria personalitate sau propriul rol în familie. Cel mai distractiv este când alegi căni pentru copii, mai ales când îi vezi strângându-și cana la piept, bucuroși că mai au încă un obiect cu personajul lor preferat. 

3. Pasionatul – nu va ezita să-și etaleze pasiunea, chiar și (sau mai ales?) pe ceașca de cafea. Ea va trona pe birou la serviciu, sau pe masa de lucru acasă, o va lua în vacanțe, va fi semnul lui disctinctiv.

cana-minge-de-fotbal-nTsKn

4. Seriosul  (pentru că și oamenii serioși beau cafea!) – va alege cu siguranță fie o cană cu un citat memorabil, fie ceva care să-i reprezinte profesia, fie vreun semn distinctiv al firmei sale. În acest fel, arată că totul este „profi” în ceea ce-l pivește, chiar când e vorba de un moment atât de important ca acela al cafelei de dimineață.

5. Artistul – își va schița, probabil, propriul model. Artiștii vor avea căni pictate, căni handmade sau căni croșetate. Ele vor fi unice și vor reflecta starea de spirit, felul de a fi sau înclinațiile artistice ale deținătorului.

Așadar, dă o fugă la Magazinul de Căni!

Nu poți decât să ieși în câștig! O cană personalizată poate fi:

  • o modalitatea de a-ți schimba starea de spirit
  • o amintire plăcută pentr ucineva drag
  • un cadou minunat, indiferent de ocazie
  • un mesaj ascuns (sau nu!) pe care să-l poți transmite într-un mod elegant

„Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă”.  Arsenie Boca

……………………………………………………………………………………………………………………….

Textul este o provocare marca Magazinul de căni, la SuperBlog 2015.

Super-blog-MagazinuldeCani-300x187

Imaginile au fost preluate de pe http://www.google. com și de pe site-ul sponsorului.

Într-o lume fără cauciuc, îl reinventezi!

Te trezești dimineața și toate-ți sunt la îndemână. Vrei o cafea, apeși repede pe butonul de la cafetieră și, până ți-ai făcut toaleta, este gata, aburindă, așteptându-te să o savurezi. Vrei să asculți între timp muzică sau o știre, apeși pe telecomandă și televizorul îți ține companie. Ai uitat să cumperi ceva, trimiți rapid un sms soțului/soției, mamei, prietenului și lucrurile se rezolvă. Trăim într-o lume în care, în general, din ce în ce mai puține lucruri sunt imposibile. Comod, nu?

Cum ar arăta lumea fără lucrurile care ne sunt acum la îndemână?

Habar nu avem! Avem senzația că ne-am născut avându-le, prin urmare, nu-ți poți imagina cum e să nu ai lumină electrică, mașină de spălat, telefon, televizor, mașina personală. Toate par esențiale și indispensabile. De aceea, spun mereu că m-am născut în secolul care trebuie! Nu este vorba că alte generații nu au putut supraviețui fără aceste lucruri, ci că omul a evoluat cu fiecare eră, încercând să-și facă viața mai ușoară.

Uneori, însă, lucrurile acestea necesare nu sunt atât de vizibile. Nici nu te gândești, de pildă, cum ar arăta lumea fără cauciuc! Dar am putea să facem un exercițiu de imaginație:

Ora 23:59, 30 decembrie 2099. Extratereștrii invadează Pământul. Sunt peste tot. De îndată ce coboară din farfuriile lor zburătoare, mișună ca furnicile ieșite din mușuroaie. Nimeni nu știe ce caută, ce vor de la pământeni, ce intenții au. Oamenii sunt panicați. Unii țipă, alții se ascund, unii încearcă să-i atace. Dar extratereștrii sunt pașnici. Nu par a vrea un război. Culeg tot felul de lucruri pe care le cară în navele lor spațiale.

Ora 07:30, 31 decembrie 2099. Extratereștrii se îmbarcă, luând cu ei ultimele obiecte după care au scotocit tot pământul. Lumea este contrariată, încearcă să își revină din șoc și să înțeleagă ce s-a întâmplat. Mai-marii pământeni au ordonat un damage control, iar rapoartele au fost cel puțin ciudate: de pe Pământ a dispărut TOT cauciucul! Roțile de la mașini, garniturile geamurilor și instalațiilor, mingi, furtune, jucării, încălțăminte etc. Inițial, pierderile au fost considerate minore, dar odată cu trecerea orelor, apărea câte o nouă situație de criză. Ora 00:00, 1 ianuarie 2100. Se anunță un an dezastruos în toate domeniile.

Oamenii nu mai au cu ce se încălța. Ce altceva mai bun decât cauciucul ar putea să le protejeze picoarele? Să ne imaginăm gerurile grele sau canicula din ce în ce mai accentuată. Spitalele au la fel de mult de suferit. Instrumentele rămase după invazie, nu sunt suficiente pentru diferite intervenții, iar fără mănușile sterile, riscul de infecții este maxim. Transportul este afectat în proporție de 100%. Fără anvelope, fără curele de transmisie, fără piesele care asigură integritatea și securitatea unui vehicul, acesta devine inutil și nefolositor. Oamenii nu-și mai pot procura hrana sau apa, nu-și pot vizita familia, nu-și pot câștiga existența. Urgențele medicale nu pot fi rezolvate, bolnavii, bătrânii, copiii se sting în casele lor, pentru că nimeni nu poate ajunge la ei să-i ajute. Locuințele nu pot avea ferestre sau uși, așadar nu pot oferi protecție celor care se află acolo. În agricultură sau în construcții, utilajele nu mai funcționează. Oamenii sunt acum nevoiți să se întoarcă la munca manuală, iar existența devine un adevărat coșmar, oferindu-le o nouă provocare în lupta pentru supraviețuire.

Un scenariu imaginar, desigur. Dar care te pune pe gânduri, pentru că nu te-ai gândit niciodată că însăși viața ta depinde de un element atît de banal cum e cauciucul. Însă Dumnezeu ne-a făcut inventivi! Așa că, dacă lumea ar rămâne fără cauciuc, indiferent din ce motive, omul l-ar reinventa cu siguranță și asta pentru că tot El ne-a lăsat a îndemână tot ce avem nevoie pentru a supraviețui.

Cahuchu sau „copacul care plânge”.

800px-Rubbertrees_malaysia

Arborele de cauciuc este la fel de important ca o mină de aur. Omul a știut să se folosească de proprietățile lui pentru a obține cauciucul natural și apoi pentru a-l deriva din el pe cel sintetic. Vulcanizarea, separarea izoprenului și alte inovații industriale, au avut ca rezultat obținerea a tot felul de obiecte „cu cauciucul la vedere”: talpa pantofilor, cizmele de cauciuc care ne feresc de umezeală, pelerinele de ploaie, radiera pe care o folosesc copiii la școală, mingea cu care se joacă în fața blocului, curelele de orice fel, unele brățări, baloanele de la aniversările copilului, jucării, chiar și banalele prezervative. Obiecte pe care le vezi, le poți simți textura și conștientizezi că sunt prezente în viața ta.

12190288_922516207815043_1891243755_o

Cauciucul …dincolo de cortină

Ceea ce nu se vede, însă, are, poate o importanță și mai mare. Să luăm de pildă, benzile transportoare. Cine se gândește că fără ele, multe lucruri ar fi date peste cap? Cum ți-ar ajunge pâinea pe masă, dacă întreg procesul ar fi împiedicat de absența unor astfel de benzi care să transporte mai întâi grâul, apoi făina măcinată, apoi produsul final spre punctele de colectare și desfacere?

Câte ore ai sta în aeroport să-ți recuperezi bagajele, dacă nu ar exista celebra bandă de cauciuc?

E-probe-Elastimpex_SuperBlog-2015-lumea-fara-cauciuc-300x196

Cum ți-ai face mișcarea zilnică fără banda de alergare din sala de fitness, indispensabilă pentru ca tu să arăți de vis?

banda-de-alergare-Elastimpex_SuperBlog-300x200

Cât de dificil ar fi pentru industria construcțiilor dacă nu ar exista posibilitatea de a transporta ușor și repede materialele folosite?

Nu e important cine a inventat un lucru sau altul, ci e mai important cine îl pune în valoare! 

Am aflat întâmplător de Elastimpex România, firma care „îți pune viața în mișcare”. Atunci când vine vorba de producția industrială, logistică și transport, e foarte important să ai la încemână cele mai bune produse, astfel încât activitatea să aibă maximum de eficiență. Esta fascinant să vezi felul în care înțelege omul să evolueze permanent, căutând soluții optime pentru toate situațiile care s-ar putea ivi. Nu m-am gândit niciodată că pot fi atâtea variațiuni ale aceluiași produs, adaptate particularităților domeniului din care fac parte: 

benzi

Mai mult decât atât, descopăr că firma Elastimpex produce o gamă largă de benzi transportoare din cauciuc (benzi transportoare de uz general, benzi transportoare textile, benzi transportoare cu inserție metalică, benzi cauciuc cu inserție textilă), dar și plăci tehnice din cauciuc și covoare din cauciuc, oferind pentru acestea servicii complete de vulcanizare la cald și la rece, suport tehnic și asistență pe toată durata de exploatare a produsului.

Ca să poți pune în valoare un produs, trebuie să dai dovadă de profesionalism, să-ți respecți clienții și să te adaptezi nevoilor acestora, să te adaptezi și poate, să te reinventezi, la nevoie.

Un experiment imaginar, drept răspuns la o întrebare reală și pertinentă, dar și un partener de încredere atunci când vine vorba de servicii în toate domenile de activitate, de la agricultură, la industria chimică, petrolieră, extractoare, alimentară, a construcțiilor sau auto.

…………………………………………………………………………………….

Proba numărul 9, cu bătăi de cap și benzi transportoare de la Elastimpex România, pentru SuperBlog 2015.

7

Imaginile sunt preluate de pe http://www.google.com, http://www.componenteindustriale.ro/produse/Benzi-transportoare-28/ și de pe http://super-blog.eu/proba-9-cum-ar-fi-lumea-daca-n-ar-exista-cauciucul/.

Iubire și-o magie de parfum

Apusul își intrase pe deplin în drepturi. El își întinse privirea spre linia orizontului unde se zăreau încă urme violete ale bătăliei pe care noaptea o câștigase din nou. Crepusculul își rearanja formele după chipul ei, ca și cum ar fi vrut să-i amintească încă o dată că el are o misiune de îndeplinit și că ea trebuia să fie a lui.

Mai trase o dată aer în piept și închise ochii înainte să bată la ușă.

Intră!

Vocea ușor autoritară îl făcu să ezite pentru o clipă, mai ales pentru că degetele lui nu apucaseră încă să atingă lemnul umed. În semiobscuritate, putea distinge silueta unei femei, trecute de mult de a doua tinerețe.

Așază-te!

Ciudat. Corpul lui nu părea să opună rezistență nici de data aceasta, ca și cum mintea îi intrase în repaos, o dulce paralizie. Se așeză aproape mecanic, asemeni unui elev supus în fața mentorului său.

Spune-mi despre ea, îi porunci femeia apărută de nicăieri pe scaunul din fața lui. Pielea zbârcită și plină de pete a mâinilor ei, culoarea nefirească a unghiilor și veșmintele neobișnuite îl făcură să zâmbească. Se simțea ca în fața unei cărți de povești cu magi și vrăjitoare.

Despre ea??

Nu-și amintea să fi apucat a-i spune motivul pentru care venise acolo.

În loc de răspuns, femeia îi zâmbi, iar ochii îi scăpărară pentru o clipă, într-un fel care îl înfioră. Nu vorbise niciodată nimănui despre ea. Ea era…doar parte a intimității lui, ca o scrisoare de dragoste pe care nu o arăți nimănui, ci o citești pe furiș, seara, înainte de culcare, ca să invoci prezența celui ce a scris-o, în visele cele mai dulci.

Ce-ar fi vrut să-i spună? Orice cuvânt ar fi folosit, nu ar fi reușit să surprindă absolut nimic din esența ființei ei, ba dimpotrivă, ar fi profanat-o, anulând toată splendoarea care o înconjura, ca o aură.

Uneori se întreba dacă era reală sau doar plăsmuire a minții lui, dacă nu cumva el era un nebun încercând să atingă cu aripa cerul, un Pygmalion decăzut, amorezat de propria creație. Știa doar că avea o dorință nestăvilită de a o avea, încă de când ochii lui își găsiseră culcuș într-ai ei.

Vrei să fii magician, așadar, zâmbi cu îngăduință, din nou, femeia.

Femeia asta ghicește gânduri?” se întrebă contrariat. Magician? Nu se gândise la asta până acum. Poate și pentru că imaginea unui bărbat îmbrăcat în frac, cu un joben și o baghetă, era departe de orice dorință de-a lui.

Vreau doar să o cuceresc, îndrăzni, în sfârșit, să-i răspundă.

Să o cucerești...Învață să o definești! Caută-i esențele. Descoperă-i notele. Îmbrac-o în parfumuri și culori.

Esențe…note…parfumuri...

Femeia îl luă de mână și îl duse într-o altă încăpere, unde se afla un dulap imens cu multe sertare.

Alege. Cu sufletul, nu cu ochii, cu inima și nu cu mintea.

Și ieși din încăpere, lăsându-l singur. El se simți ușor încurcat. Nu înțelegea ce trebuie să aleagă, nici ce plan avea femeia aceea necunoscută pentru el. Alese să-și plimbe privirea pe fiecare sertar, într-o ordine aleatorie, silabisind etichetele.

Orhidee vanilată.

Cele două cuvinte l-au purtat înapoi în timp, când a zărit-o, la o expoziție de pictură. I se păruse atât de delicată, îmbrăcată în rochia de culoarea orhideei. A deschis sertarul. Înăuntru erau petale de orhidee. A luat două și le-a ținut în podul palmei. Pe o masă în mijlocul camerei se afla o sticluță mov, cu forme delicate ca trupul suav al unei femei.

superblog-katy-perrys-mad-potion-coty-sponsor-superblog-226x300

I s-a părut foarte natural să pună în ea cele două petale. Apoi a căutat și alte sertare, ca și cum știa foarte clar ce avea de făcut.

Flori de bujorrozul obrajilor ei. Ah! Și ceva proaspăt și verde, plin de viață, ca ochii ei. Coajă de măr verde! Îi simți gustul numai apropiindu-și nările de sertarul deschis. Sticluța nu mai era goală, ci începea să poarte semnele disctinctive ale celei ale cărei esențe le purta. 

Flori de iasomie! Răsfirate prin părul ei, a nuntire. Cum s-ar mai pierde mirosindu-l, cum ar adormi alintându-l!

Apoi căută sertarul pe care stătea scris „Mosc” și picură ușor peste amestecul din sticluță. Un miros puternic invadă întreaga încăpere, făcându-l să se simtă amețit. Privi sticluța. Încă nu era pe deplin mulțumit. Îi mai trebuia ceva care să-i dea senzualitate, ceva care să exprime întru totul feminitatea, ceva ca un afrodisiac puternic.

Ambră! Foarte puțină ambră! Și căută înfrigurat sertarul.

O nebunie de parfumuri! Ești pregătit? auzi vocea femeii în spatele lui. De unde știa? Îi urmărise toate mișcările? Îi citise din nou gândurile? Sau se plictisise de atâta așteptare și se întorsese după el

Acum cred că da.

Femeia se întoarse cu spatele spre el.

Încă nu. Va trebui să-i dai un nume. Orice magie trebuie rostită. Orice iubire trebuie numită. Trebuie invocată.

El tăcu o clipă.

Parfum Mad Potion. Apoi vârî sticluța în buzunarul de la piept al hainei.

Nu trebuia să-i spună ce mai avea de făcut. În noaptea următoare, avea să fie magician. Avea să-și îmbrace iubirea în parfumuri și culori. Avea să-i șoptească numele la ureche, mângâindu-i părul mirosind a iasomie, a mosc și a ambră. Avea să o facă, în sfârșit, a lui!

………………………………………………………………………………………………

O magie pentru proba parfumată de la Coty România, pentru SuperBlog 2015.

COTY-logo-superblog-proba-2015

BT în acțiune: To the STAR(s)

– Rudio, ce-ai face cu 5000 de euro?

Amice, ești idiot! gândesc eu. De unde naiba să am EU 5000 de euro? Și, prin urmare, dacă nu-i am și nici nu întrevăd vreo posibilitate de a-i avea vreodată, de ce m-aș gândi ce aș putea face cu ei? N-am câștigat niciodată la loto. Să fie, poate, și pentru că uit mereu să cumpăr bilete? Potențial moștenitor nu sunt, deși am mai tot mâzgâlit câte o cracă pe arborele genealogic sperând că apare vreo mătușă renegată, cu avere înestimabilă.

Nu știu ce să zic, mă regrupez rapid ca să nu par nepoliticoasă. Da’ ce-ți veni?

– Ziceam și eu…Cum ar fi să stai în fața unei porți, cu o cheie în mâna tremurândă, pe care să o răsucești nerăbdător. Și când ai deschide poarta, să-ți apară un mesaj strălucitor: Deschis nelimitat la îndeplinirea viselor!

E clar! Omul ori a pățit o nepățită și a căzut în melancolie, ori l-a lovit amocul. Dar cine oi fi eu să-i tulbur lui visele! Mai sorb din cafea încercând să prind oportunitatea de a o șterge elegant până nu mă molipsește.

Tot timpul ne plângem că nu avem bani. Dacă întrebi pe cineva ce mai face, inevitabil va conduce discuția spre cât de greu e și cât de scumpe sunt toate. Așa că, involuntar, te apuci de făcut analize. Ai un salariu pe care îl tot lungești de la 15 la alte 15 ale lunii următoare, sperând că vei reuși să-i împarți echilibrat. Deodată, primești o mărire și tot nu-ți ajunge. Că, deh! Acum ai bani, care vin la pachet cu pretenții noi. Și iar tânjești: Black Friday la Altex și tocmai ți-a crăpat mașina de spălat, reduceri pe Emag – că aici au mereu de toate – sau ți s-a pus pata pe o pereche de pantofi de la Bugatti Shoes Store. Dar o voce interioară îți șoptește ușor ironic: Nu acum, da?

Atunci ai vrea să mai ai încă măcar vreo două salarii și să-ți poți îndeplini toate dorințele! Visul rămâne vis. Ba, mai mult, când te trezești, constați că nici bani nu mai sunt, nici ce-ți trebuie nu ți-ai luat.

Mă uit la interlocutorul meu. E tot cu privirea pierdută, probabil spre poarta lui deschisă nelimitat spre vise. Mă simt datoare să-l fac să se simtă ușor mai confortabil.

– Dar tu? Ce ai face cu 5000 de euro?

Se întoarse spre mine cu tot trupul lui greoi, de parcă abia aștepta să împărtășească cuiva visul.

Aș merge în Egipt! Dacă nu acum, atunci când?

A spus-o fără nicio ezitare, de parcă era ultima dorință a unui muribund.

– Nu e doar o țară arabă. Și nici o destinație exotică pe care să vrei să o vezi pentru că „se poartă”. Este un colț de rai! Piramidele din Giza, Abu Simbel, Cairo, Marea Rosie…Mă înfioară numai când mă gândesc că tălpile mele ar putea săruta nisipul fierbinte și că ochii mei s-ar hrăni cu spectacolul orbitor al unei lumi arhaice. Deșertul, oazele, peisaje mirifice, ape albastre. 

– Ăsta da vis! Ceva mai deștept nu mi-a venit în minte să spun, văzându-l cum se înflăcărează cu fiecare cuvânt apăsat pe care-l rostea. Îmi inghit repede vorbele și tușesc încurcată. 5000 de euro. O avere. Merită să dai o avere pe un vis?

– Treaba cu visele e foarte simplă. Odată ce se nasc, trebuie împlinite. Altfel te bântuie și dincolo de lumea asta și nu-ți găsești liniștea până nu le înfătuiești. 

E drept! Odată am avut și eu un vis: să mă sărute colegul de bancă! Și m-am zvârcolit nopți întregi până când, într-o zi, m-a sărutat. Pe obraz. Era ziua mea. Ce senzație îți dă împlinirea asta a unui vis! Chiar și așa, tangibil și relativ ușor de atins. Dar omul ăsta are un alt fel de vis: dintre acelea care ar merita chiar 5000 de euro!

M-am interesat, continuă el, ca și cum gândurile mele de până acum făceau parte din dialogul nostru. Știi că Banca Transilvania are un program de loialitate, Star Card.

banca-transilvania-sponsor-superlog-proba-2015

E un card de cumpărături. Îți alegi, de exemplu, varianta STAR FORTE. Cardul vine gratis, nu plătești nici extrasul de cont, nici utilizarea lui în străinătate. Doar 25 de lei pe an taxa de administrare a cardului. 

Suma maxima: 5.000 EUR (echivalent LEI)    Perioada de creditare: 5 ani    Perioada de gratie: pana la 56 de zile

sf

-Sunt ușor reticentă când vine vorba de cardurile de cumpărături! Nu văd cum te ajută să ajungi în Egipt?

Un om care are un vis, și-a pregătit armele și pentru eventuala apariție a unui Toma Necredinciosul:

– Îți faci cardul. Apoi, te duci la lista de parteneri (vreo 8000). Eu am ales Christian Tour. Cumperi biletul online, da’l plătești în 12 rate fără dobândă. Tot cu cardul îți faci bagajele. Cumperi tot ce ai de cumpărat pentru sejurul de 8 zile, fără grijă. Ba mai primești și niște puncte STAR bonus pentru tranzacții la comercianți, pe care le transformi, mai târziu, în bani. Cardul îl iei cu tine, pentru că poți face și acolo cumpărături.

I-am văzut strălucirea din ochi. „BT în acțiune! Și îl duce direct către stelele Egiptului”.

Seara târziu m-am gândit: eu ce aș face cu 5000 de euro? Nu m-am întrebat niciodată asta. Ciudat, însă, mereu am vrut să-mi cumpăr atâtea lucruri și acum, când aș putea să o fac, nu mă pot hotărî…

Până una-alta, m-am apucat să consult lista partenerilor!

……………………………………………………………………………………………………..

Am visat și eu frumos cu Banca Transilvania și cardul de cumpărături STAR FORTE, la proba cu numărul 7 a SuperBlogului 2015.

logo-BT-banca-transilvania-sponsor-superblog-2015-300x107

Gică – antreprenorul sau Cum să ai o afacere de succes

Ai auzit, tu?
-?
-Gică a lui Olaru s-a întors din Italia!
-De tot?
-De tot, tu!
-Și ce-or face ei acu’ în țara asta?

Om muncitor și strângător, Gică și-a făcut rostul prin străinătățuri. A strâns bani albi pentru zile negre. Să-i fie bine la bătrânețe. A plecat acum zece ani cu nevasta, Rodica, și cu ăla micu’, în etate de opt anișori. Acum, ăla micu’ e deja ăla mare. Mai are puțin și e major. Nu i-a plăcut cartea așa de mult cât să vrea să continue școala, dar a stat mult pe lângă taica-său și a învățat meserie.
În țară, lucrurile nu merg mai bine decât acum zece ani, așa că, atunci când vine vorba, la o adică, de un loc de muncă, nu știi niciodată dacă o fi cu noroc au ba. De aceea, Gică vrea să fie antreprenor! Adică, să nu mai fie la cheremul altora: să muncească el și ai lui, pentru sine și ai lui. Nu mai vrea să audă de șefi, i-au ajuns ăia de i-a avut în Italia. Și să o facă și pe Rodica o doamnă, că prea s-a chinuit având grija altora străini. În plus, și ăla mare trebuie să aibă unde munci. Tot e obișnuit cu treaba grea de mic. Dac-o vrea să mai facă și carte, bine, dacă nu, să-și poată câștiga o pâine cinstit!

Pasul 1. Planul de bătaie afaceri

Gică nu are școală prea multă. A absolvit profesionala. Atât au putut ai lui să-l ajute. Apoi a plecat în lume să-și caute un rost. Se pricepe al naibii de bine la două lucruri: la oameni și la bani. Rodica, în schimb, a făcut liceul economic, la seral. I-au plăcut cifrele atât de mult, încât le-a făcut mereu să se adune după vrerea ei. Așa că Gică a decretat:

-Deschidem un service auto! 

Rodica va ține contabilitatea și va descâlci hârtiile, el va repara, va schimba cauciucuri și va vinde piese de schimb. Ăla mare va avea grijă de spălătorie.

Pasul 2. Să ne așezăm la casa noastră spațiul nostru

Când i-a vândut pontul un prieten, a zis că e semn divin! Unul nu și-a mai putut plăti datoriile și a vândut toată afacerea. Locație potrivită – vadul bun. Clădirea – în picioare, necesita niscaiva reparații. S-a uitat Gică atent peste certificatul energetic: clasa de performanță energetică C. C nu e A, desigur, dar prețul plătit era mai bun decât dacă ar fi ridicat ei de la zero întreaga hardughie. Și s-au apucat de muncă. Au văruit, au spălat, au reparat, au cumpărat scule, aparate și mașinării. Jos – spălătoria și atelierul, deasupra, biroul. Afacerea mergea strună, clienții nu mai conteneau să apară. Numai Rodica era cam îmbufnată. Cifrele nu prea arătau bine.

-Nu-i a bună, Gicule! Facturile astea nu-mi fac viața mai frumoasă!

Gică era de acord: curentul electric și gazul cam tăiau din profit și se ducea naibii sporul casei!

Pasul 3. Dacă nu ai un prieten, fă-ți! 

I-a spus lui cineva că sigur clădirea nu e bine izolată și că de aia consumă atâta în lunile de iarnă , așa că l-a trimis la un expert în termografie. Cât a umblat el, Gică, prin lume, nu știa ce înseamnă termografie sau termoviziune.

Bloc nereabilitat – termografieBloc reabilitat – termografie

Omul a venit la fața locului, a făcut nu știu ce măsurători și a dat verdictul:

  • izoația termică nu există, prin urmare sunt zone întinse cu pierderi de căldură
  • fisurile au permis infiltrații excesive de aer
  • condensul și mucegaiul erau la ele acasă
  • niște conducte vrechi erau înfundate

Pentru început, soluția expertului a fost să schimbe toată tâmplăria și să izoleze suplimentar pereții. Apoi i-a sugerat să mai investească puțin în alte câteva schimbări.

– Or să coste, e drept, dar se vor amortiza foarte repede și nu vei avea decât de câștigat.

Așa că Gică a schimbat centrala clasică cu una termică în condensație, cu randament mai ridicat și consum redus de combustibil. A pus becuri cu led în birou și aparat de aer condiționat cu inverter, care să reducă timpul de răcire și să păstreze temperatura constantă mai mult timp.

În loc de concluzie

Gică antreprenorul are o afacere de succes! A stârnit și multe invidii, e drept, dar asta, pentru el, însemna că s-a așezat la biroul casa lui și că i-a ieșit planul de afaceri!

………………………………………………………………………………………………………….

Cu sau fără lumină electrică în apartament, am dus la bun sfârșit și proba a șasea a SuperBlogului 2015, propusă de www.avizez.ro.

pret-certificat-energetic-avizez-proba-superblog

Haina îl face pe om sau omul pe haină?

Vorbeam deunăzi despre străduințele oamenilor de a se diferenția de ceilalți. Ne place teribil să ieșim în evidență uneori, ne place să atragem priviri, ne place să se discute despre cât de cool suntem sau cât de „în trend”. Și asta chiar dacă negăm cu vehemență acest lucru. Ținuta vestimentară este cel mai potrivit domeniu în care să ne putem manifesta în funcție de propria personalitate. Unii mai serioși, alții mai țipători, unii mai vizibili, alții, dimpotrivă, discreți.

Uneori, haina face pe om

În ceea ce mă privește, aleg mereu ceea ce mă face să mă simt comod. Nu vobesc despre momentele când ținuta îți este impusă de un eveniment sau de regulile locului de muncă. Nu știu dacă am un stil care să mă definească, garderoba mea nu abundă în prea multe piese „de colecție”. O pereche de blugi cu un tricou sau pulover, după caz și după condițiile meteo, cu accesorii potrivite care să le scoată din monotonie. Dar dacă e, la o adică, vreo ocazie să devin peste noapte Cenușăreasă…de ce nu?

Ceea ce rămâne, însă, ca notă definitorie, este seriozitatea, fără a o transforma în sobrietate. Pentru că da, (și) haina îl face pe om să pară respectabil, admirabil, apreciabil sau, dimpotrivă.

Desigur, uneori  simțim nevoia să ne destindem, să evadăm din lumea serioasă și să redevenim imaturi, poate să dăm și în mintea copiilor, dacă asta ne face să simțim gustul vieții.

Adică…de ce-ai vrea un tricou personalizat?

1. Pentru că sunt la modă? Nu știu dacă este suficient de convingător un astfel de argument. Știu că sunt destul de căutate astfel de cadouri personalizate. Nu trebuie decât să cunoști destul de bine pe cel căruia urmează să i-l dăruiești (nu de alta, dar ar fi destul de neplăcut să nu nimerești mesajul potrivit!)

2. Pentru că sunt tricouri haioase? Asta da. Eu însămi zâmbesc uneori, mai ales dacă imaginea/textul reflectă o oarecare inteligență în a crea jocul.

PyuOTCY4VL_tricou_alb superblog-probe-sponsori-magazin-de-tricouri

3. Pentru că te fac să te simți iubit/apreciat/ important? Poate da! Îmi amintesc de ultimul tricou cu mesaj pe care l-am primit și care mi-a înseninat ziua de naștere:

4. Pentru că vrei să transmiți o idee? Ei, bine, da! Acesta mi se pare, de departe, cel mai bun motiv. Am văzut tricouri cu mesaje puternice, de impact, astfel că îți este imposibil să uiți ceea ce transmit. Am simțit asta la semi-maraton, când am alergat alături de echipa Invictus sau de alte echipe care s-au înscris tocmai pentru a susține o idee. În esență, despre asta e vorba atunci când ne referim la obiecte personalizate: să reprezinte un brand, să susțină și să promoveze o idee sau un business și, mai ales, să arate profi.

Sau omul face haina? 

Mi-am aruncat privirea peste oferta din magazinul de tricouri online, să văd ce anume mi s-ar potrivi. Dacă ar fi să mă iau după starea de spirit din ultimele două săptămâni (sper să nu iasă cu prelungiri!), cred că ar fi bine să plasez o comandă de tricouri din gama

lRumhbwC0F_tricou_negru

Nu știu dacă multă sau puțină, dar deja încep să mă simt inspirată și creativă! Și dacă tot mi-au dat voie să mă joc, mi-am dat cu presupusul direct acolo pe site. Tshirts? Cu mine????

Untitled

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

O probă provocatoare în competiția SuperBlog2015, de la Tshirts – tricouri personalizate. 

Imaginile sunt preluate din arhiva personală și de pe https://www.facebook.com/Semimarathon-BACAU-1616182608654827/.

Despre păr, epilare, multă ceară și șoareci

Norocos om, Spânul lui Harap-Alb! Nici tu fir de păr, nici tu dureri de chelie cap! N-are nevoie de rugăciuni fierbinți și eficiente în speranța că va răspunde cosmeticiana la telefon și, mai ales, că va reuși să facă o programare undeva mai aproape de…ziua de ieri! (Asta pentru că, evident, ai uitat de evenimentul important ce necesită rochia preferată!) Fără chin/dureri/strâns din dinți în timpul procesului. Fără depresie când descoperi firele renăscând din propria cenușă precum balaurii cu șapte capete, încă și mai viguroase și mai rezistente.

Pesemne n-ai auzit vorba ceea: că de păr şi de coate-goale nu se plânge nimene. Şi când nu sunt ochi negri, săruţi şi albaştri! (Povestea lui Harap-Alb – I. Creangă)

Da, norocos și șugubăț pe deasupra!.

Logica existenței umane ne îndreptățește să sperăm credem că atunci când vine vorba despre păr, ar trebui să existe niște proporții predefinite: o podoabă capilară mai bogată, iar în rest, piele fină și mătăsoasă. Cam așa:

4727099-chinese-crested-dog-Hairless-dog-in-front-of-a-white-background-Stock-Photo

Numai că, între timp, s-a născut Murphy, cu tot cu legile sale: părul de pe corpul tău va crește exact acolo unde nu ai nevoie de el!

Back in time

Ca toate adolescentele vremurilor acelea, mi-am cumpărat și eu ceară pentru epilat. De la standurile de profil, în cutie galbenă pe care trona un fagure imens cu miere. Nu mai știu cine îmi povestise cum se procedează și mi s-a părut floare la ureche. Ce poate fi așa de greu? Încălzești ceara la aragaz, o întinzi pe picior, aștepți puțin să se întărească și apoi smulgi cu putere. Nu-ți trebuie nici cine știe ce accesorii de epilat: cutia ca o conservă mai mare și o coadă de la o lingură de lemn. Ceva, însă, nu a funcționat cum trebuie. Ori prietenele nu mi-au spus toți pașii. Mai întâi am afumat bucătăria suficient cât să se resimtă trei zile și trei nopți. Exact ca în povești. Bucuroasă că n-a chemat nimeni pompierii, am purces la operațiunea „Defrișarea – scena 1, dubla 1”. Mai întâi, ceara era prea fierbinte. Apoi, a fost prea rece. „Reîncălzirea” -scena 2 (aka bucătăria), dubla 2. Am avut grijă să stau lângă ea, înainte să bolborosească. Pasul „Întinde-o” – scena…groazei, dubla…fără număr! Întâi mi s-a părut că e prea puțină și am pus până a devenit „prea multă”. Pe care nu o mai puteam da jos decât cu șpaclul. Peste tot în sufragerie erau dâre de ceară înnodate, semn al trecerii mele într-un picior de la un capăt la altul. Ceara invadase sufrageria! Era peste tot. Nici nu mi-am dat seama că într-o cutiuță atât de mică poate încăpea atâta ceară! Până și în păr erau vreo două urme, evident, în părul greșit! Episodul m-a marcat atât de puternic, încât o vreme am folosit metode …neconvenționale de epilat la domiciliul clientului.

La salon, ca o divă!

Când am mai crescut (și eu și părul!), mi-am făcut curaj să merg la cosmetică. Bună fată, cosmeticiana mea, dar cam sperioasă. Într-o zi, cum stăteam noi două de vorbă despre una despre alta (ca să mă distragă de la operațiune), o aud deodată țipând și, cât am putut număra până la 1, era pe masă lângă mine, strigând să mă dau la o parte. N-am avut timp să mă lămuresc dacă jucăm vreun joc cu schimbare de roluri sau dacă vreo pasiune ascunsă a năpădit-o vâzându-mă așa, despuiată, în fața ei.

Un șoarece!!!!!!

Răcnetul ei mi-a dat de înțeles două lucruri:

  1. Nu glumea! Pesemne biata vietate se săturase să-și aștepte rândul la ședința de epilare și să asculte prostiile pe care le debitasem cât am stat cocoțată pe masă.
  2. Să caut alt loc unde să-mi smulg doar părul de pe picioare, nu și cel de pe cap, fugind după/de șoareci prin încăpere.

Mai bine, mai repede, mai…definitiv (sic!)

Total_pro_beauty_superblog_proba_2015

Așa am vrea cu toatele, nu? Totuși, parcă nu sunt pregătită pentru soluții extreme!

Mă gândesc că am două variante, dacă e să mă iau după surse sigure.

a) Ceara tradițională refolosibilă. Pe sortimente: cu miere, cu aloe, cu titaniu. Pe greutate: de 1 kg, de 5 sau de 10. Pe culori: verde, galben, roz.

 

b) Ceară de unică folosință. Sau și mai bine, kituri pentru epilat: cartuse cu ceară de unică folosință, încălzitor de ceară și hârtie de epilat ± uleiuri post epilare.

kit-epilare-cu-incalzitor-de-ceara-duo-basic

Fără chin, fără să-mbrac toată casa în ceară, fără încălzire periculoasă la aragaz și, mai ales, fără șoareci!

………………………………………………………………………………………

Proba numărul 4 a SuperBlogului 2015 😀

Be Yourself! Be Colop-ful!

Cel mai adesea, fugim de generalizări, de uniformizări, de tendința de a face un lucru doar pentru că și ceilalți îl fac. Din ce în ce mai des ne strigăm în gura mare unicitatea. În cazul unora, este o chestiune legată de înfățișare, alții se raportează la detaliul vestimentar, sunt destui care se remarcă printr-o atitudine stridentă sau printr-un act extrem. Pentru fiecare dintre aceste persoane este important a ieși în evidență cu orice preț, tocmai pentru a se desprinde iremediabil de grup, dintr-o criză a propriei identități.

orsonwelles109681

Ce-are a face ștampila?

Dacă, inițial, ștampila – derivată a sigiliului – era elementul de siguranță, dovada autenticității și integrității unui document, astăzi este mai mult de atât. Nu trebuie să fii persoană cu o funcție, cu un PF/PFA sau cu un statut aparte. A devenit un must-have pentru oricine vrea să-și pună în valoare originalitatea.

Ideea de a avea o ștampilă mă duce departe în trecut, în casa bunicilor mei. Lucrul care mă fascina în fiecare vacanță era biblioteca bunicului, în care scotoceam de fiecare dată, căutând câte ceva interesant de citit. Și mai fascinant mi se părea faptul că bunicul însemnase cărțile cu…o ștampilă proprie!

20151012_212412

Pe furiș, o foloseam și noi pe caiete, pe foi, oriunde! Mi se părea că totul devine deodată important, oficial și visam să am și eu odată un obiect atât de…fancy. Brusc aș fi fost mult mai interesantă în ochii copiilor de la bloc! Cum m-ar fi iscodit, cât și-ar fi dorit să-i las să o folosească măcar o dată pe caietul de amintiri!

Am păstrat dorința asta (devenită, poate, și mai arzătoare), când am avut de semnat copiile unor documente din vreo 80 de dosare „CONFORM CU ORIGINALUL”, de m-au durut mâinile două zile. Nici nu-mi imaginam că s-ar fi putut gândi cineva să inventeze un instrument util în acest sens! Spre norocul meu, însă, obiectul minune s-a inventat! Iar acum, nu numai că merg lucrurile mult mai rapid, dar parcă ai și aerul acela de…persoană importantă! (Deh! Reminiscențe din copilărie! 😈 )

SB1

Numai că odată ce te-ai învățat cu viața ușoară, tot cauți și alte modalități de a simplifica lucrurile. Cum mereu uit în ce zi suntem (mi-am făcut prieten pe Alzheimer!), bine mi-ar mai prinde un reminder: o datieră!

stampila-momentului_colop_superblog

Și după aceea, să se facă și cataloage la școală cu format care să permită folosirea ștampilei pentru ăștia ca mine care întreabă mereu pe câte unul: „Da’ azi în cât suntem?” 😀

Ce-are a face Colop?

Păi are! Că până la ei, uitasem cu desăvârșire că pot să fiu unică și în felul acesta! Una e să ai o ștampilă, și cu totul alta e să ai cel mai interesant semn a ceea ce reprezinți. Să-ți alegi tu însuți/însăți imaginea, textul, culoarea, modelul, în funcție de nevoi și în funcție de propria personalitate. M-am jucat și eu cu programul lor de personalizare, Design Your Stamp, și mă gândesc că este cel mai eficient și distractiv mod de a fi creativ în ceea ce privește propria imagine.

Ce-mi trebuie ștampilă?

Lăsând la o parte faptul că m-ar face să par al naibii de cool? 🙂 Cum ar fi să am pe post de semnătură, o ștampilă cu datele de contact? Te-ai întâlnit cu omul, ai bătut palma în privința afacerii comune, ai lăsat repede pe hârtiile-document și toate informațiile de care are nevoie. O ședință importantă, o întâlnire de afaceri cu potențiali parteneri? Numai bună o astfel de ștampilă! Ca o carte de vizită.

SB6

E drept că o idee pe care o am de multă vreme în minte este legată de o ștampilă (sau două sau trei) pe care să o pot folosi pe caietele elevilor mei, în loc de evaluare cu notă. Cei mici, mai ales, sunt înnebuniți după orice semn care să aprecieze ALTFEL munca lor în clasă au acasă. Cam monoton acel „văzut” și cam impersonal. Dacă tot m-am jucat „de-a Colop-ul”, iată:

Untitled

Dacă aș fi o ștampilă, aș fi…

Evenimentele din ultimele zile au generat adevărate cutremure sociale și psihologice în comunitatea unde îmi desfășor activitatea. Așa că tare mi-aș dori să fiu o ștampilă care să identifice și să marcheze prostia! Un fel de Zorro modern, doar că în loc de „Z”-ul tremurat, să scrie mare Atenție! Prostie! Extrem de contagioasă! Ca să fugă lumea mâncând pământul. Să fie un fel de „Litera stacojie”, înfierată cât să știe lumea cu cine are de a face. Dar, cum e bine să rămânem pașnici șă să ne ridicăm deasupra tutror și, mai ales, deasupra ACELORA, rămân la ideile pozitive de mai sus. Deocamdată! 😀

……………………………………………………………………………………………….

Astfel, a trecut și proba a treia a competiției SuperBlog2015! Să ne fie cu Colop, zic! 😀

A Bad Hair Day? Dă-i cu Farmec!

A fost odată ca niciodată!

A fost odată o fată. Nu de împărat, că fuseseră maziliți deja pe vremea aceea, iar averea li se retrocedase. O fată simplă. Și ca toate fetele, visa la un moment dat să devină Cosânzeană. Cum să fii Cosânzeană, dacă nu ai cosițe? Degeaba mituiseră ursitoarele și măsluiseră baghete magice. Fata noastră s-a pricopsit încă de la naștere cu…

1 par

Blondele cosițe erau doar un moț. I s-a spus să nu se îngrijoreze, că va veni și vremea când se va putea lăuda cu un păr mătăsos, de aur, moale, numai bun de muză pentru poeți. Dar vremurile acelea s-au lăsat mult așteptate. Așa că fata și-a luat inima-n dinți și pieptănul în mână și s-a apucat de treabă, doar doar grăbește procesul de… Cosânzire.

5 par

Nici vorbă de succes! Toate tehnicile păreau să dea greș. Părul nu-și găsea forma lui de Cosânzeană și pace! Așadar, fata noastră a apelat la experți în…bad hair day..

Rezultatul???

2 par

Da! A venit cu tot cu globuri, beteală și artificii! Cât a mai plâns biata fată! Și cât s-a mai rugat de Moș Crăciun să se îndure măcar el de părul ei! Fără succes și de această dată!

Ei, vedeți voi, pe vremurile acelea nu exista Gerovital Tratament Expert, și de aceea, lucrurile, insclusiv părul, nu aveau Farmec! Dacă ar fi fost fată de împărat, altfel ar fi stat lucrurile! Cu siguranță pețitorii s-ar fi întrecut care să-i aducă cel mai eficient șampon regenerant, cele mai bune măști de păr sau măcar un ser termoprotector, un balsam, un ulei nutritiv. Dacă ar fi fost fată de împărat, îl chema pe Merlin, vrăjitorul, și cu o poțiune magică, puff! Cosițe aurii, strălucitoare și farmec-ătoare! Dar nu, aici nu vorbim de fete de împărat! Ci de o fată simplă, cu un pieptăn și cam atât.

Aceasta este o poveste. Orice asemănare cu realitatea este…posibilă și total întâmplătoare. Nu vă uitați nici la asemănarea izbitoare cu personajul, căci aparențele înșală din când în când. 😈

În ceea ce mă privește, prefer să folosesc produse românești de calitate, probabil dintr-o mândrie românească. Și pentru că au la bază ingrediente de origine vegetală și minerală. Și pentru că din 8 sub-game și 22 de produse, ai de unde să alegi ce ți se potrivește. Cosițele… nu mai sunt blonde, dar nu se mai poartă oricum, culoarea asta. În schimb, arată a păr frumos și sănătos. Ca în reclamă!

probe_farmec_superblog

Așa că, mi-e milă de fata din poveste, dar eu…I love my hair!

Grea treabă asta cu părul! Mai ales dacă ești femeie! Cochetă.

Tu? Care e povestea ta de Cosânzeană?

……………………………………………………………………

Proba numărul doi a provocării SuperBlog 2015. Să fie cu muuult Farmec! 😉

Ah! Imaginile sunt…din arhiva de aur! 🙂

O mie și una!

Se simțea sufocat. Deshisese deja fereastra și își slăbise nasturele cămășii. Sufocarea aceea, însă, venea de altundeva: dinlăuntrul lui. Da, o pierduse! Era pentru prima dată când își ducea acest gând până la capăt. Și acum îl repeta, chiar cu voce tare, ca și cum ar fi încercat să se convingă pe sine.
– Pierdută…este pierdută. Sunt o mie și una de nopți de atunci!
Undeva dincolo de limita propriei existențe, Bilal își imagina că va ajunge cândva să o atingă din nou, să-i simtă respirația și să o sărute cu patos ca în ultima seară, înainte să-i așeze aripi pe umeri. Dar când? Oare când va veni vremea aceea?
Deschise dulăpiorul de lângă fereastră. Un miros de cafea îi invadă nările. Nu mai băuse de când Arzum…de când ea plecase pentru totdeauna. I se făcu dor de gustul puternic și aromat al cafelei turcești pe care ea o prepara dimineața în ibricul vechi. Doar apă și cafea. Suficient cât să le facă amândurora dimineața frumoasă. Era sigur că nu va regăsi nicăieri gustul acela, pentru că se gândea că Arzum trebuie să fi avut o formulă magică pentru a o prepara. Încercase de multe ori să-i surprindă buzele rostind vreo incantație. Dar ea doar îi zâmbea ștrengărește și îl făcea să se simtă ca un copil prins în timp ce făcea vreo năzbâtie.
O mie și una de boabe de cafea! Nici măcar una în plus, nici măcar una în minus! Ăsta e secretul! Și apoi se întorcea râzând spre ibricul de pe foc.
După ce ea nu a mai fost, și-a cumpărat o cafetieră profesională de la magazinul MarketOnline.ro.
logo_marketonline_micȘi-amintea acum că îl încântase funcția de auto-curățare. Putea să savureze liniștit cafeaua preferată, ca atunci când fuseseră în Turcia amândoi.
Cafetiera zăcea într-un colț al bucătăriei de ceva vreme, așa că se hotărî să-și facă, în sfârșit, o cafea. O cafea turcească. Apucase să soarbă din ceașca aburindă și închise ochii, murmurând:
– „ArzumArzum Okka…”
Îi era dor! Iar dorul devenise durere. Iar durerea îi amorțea trupul care părea să nu-l mai asculte. Doar de undeva de departe se auzea un glas încânat cu o melodie veche, dragă lui. Bilal încercă să deschidă ochii. Lumânarea era arsă jumătate, iar fumul umpluse toată odaia. I se păru ciudat că acum căpăta contur. Un contur de femeie, chiar în fața lui, pe scaunul tapițat, roșu.
Nu ți-ai băut cafeaua, auzi el o voce. Nu te grăbi. Am să-ți spun o poveste. Ah, ba nu! Am să-ți spui o mie și una de povești! Dar să ții lumânarea aprinsă!
Bilal nu credea nici în stafii, nici în fenomene paranormale. Cu toate acestea, ochii – singurii pe care și-i putea mișca acum – erau lipiți de arătarea aceea, de conturul femeii așezate pe scaunul roșu.
E povestea unui tânăr. Îndrăgostit fără șanse de vindecare, și-a înfruntat familia, refuzând să-și aleagă alte trei soții, după legea turcească. O iubea pe prima și nici prin gând nu i-a trecut să o înlocuiască vreodată.
Și umbra a povestit despre pedeapsa pe care a primit-o tânărul, silit să-și vadă soția schingiuită, înainte de a-și pierde el însuși capul.
Bilal simți imediat gustul sângelui, în timp ce inima-i bătea cu putere, ca și cum fusese acolo, acum sute de ani.
Lumânarea! îi spuse umbra. Să nu se stingă. Și mai toarnă-ți cafea. Noaptea e lungă.
Bilal se sili să se ridice și aprinse la timp altă lumânare. Umbra îi povesti de data aceasta despre o bătălie. Conducătorul își învățase oamenii să fie curajoși și era aproape de victorie. Își urmărea dușmanul ca să-l răpună dintr-o lovitură a sabiei. Dar când îl izbi de pe cal, înlăturându-i armura, rămase împietrit: sub ea, se ascundea o femeie. Cea care i se arătase în vis timp de o mie și una de nopți. Iar aceasta, cu ultima sforțare, îi înfipse sabia în inimă. Și acum, Bilal simțea tăișul sabiei și durerea din piept, de ca și cum totul s-ar fi întâmplat chiar atunci.
Cu fiecare lumânare aprinsă, umbra îi spunea altă poveste. De fiecare dată Bilal își regăsea o rană mai veche, un vis, un semn din naștere, o amintire…După terminarea poveștii, îl izbea o sete nemaipomenită, iar umbra îl îndemna să bea cafea.
O mie și una de lumânări au ars. O mie și una de cești de cafea. O mie și una de ore s-au scurs…Când au intrat să vadă de ce nu răspunde de atâta timp, oamenii au găsit cafetierea bolborosind, o grămadă de lumânări arse și hainele lui Bilal pe scaun, ca și cum trupul i s-ar fi evaporat…

…………………………………………………………………………………..

Am îndrăznit…la prima probă SuperBlog2015. Dacă tot e cu poveste…

Imaginile au fost preluate de pe http://recyclenation.com/2014/04/recycle-candles și http://www.modernism.ro/2014/11/08/stefano-bonazzis-smoke-portraits-of-people-mysteriously-vanishing-into-velvety-wisps/

Suuuuper!

Toamnă! Vânt. Frunze moarte. Ceruri goale. Gălăgia din curte a tăcut. Copiii sunt triști că s-a dus vara. Triști și cu mâinile negre de la nuci. Și cu genunchii juliți de la „prinselea”, „cățăratelea” sau alte jocuri ale copilăriei.

Mda…Asta nu e chiar așa de Suuuuper! Dar, în general, trebuie să faci tot posibilul „to make the best of it”. Adică, așa cum ar spune românul optimist, să vezi jumătatea plină a paharului. Eu am încercat, zău! M-am îndopat cu câte două kile de struguri/zi – total nepermis pentru siluetă! – și apoi mi-am îndesat căștile în urechi cu muzica la maxim – total nesănătos pentru urechi!. Dar cum toamna-i lungă și după ea mai vine un anotimp imposibil de lung și de enervant, trebuie ceva…suuuuper puternic. Ceva…suuuuper distractiv, suuuper nebunesc, suuuper provocator! Ca să uit de ploi, de ceață, de nopțile lungi.

Blog! SuperBlog! Varianta 2015!

logo_SB2015-250x250

Ultima dată nu am plecat cu premii acasă. Doar cu o surpriză frumoasă de la organizatori, cu burta zgâlțâindu-se de atâta râs cu un grup de oameni bloggeri nesănătoși și cu o durere de cap de la gălăgia făcută de copil în incinta pensiunii gazdă. Cred că s-au lecuit și ei! Gazdele, zic.

descărcare

(sursa foto: Texte comice)

Ar fi suuuper dacă aș prinde un premiu (e ca la buchetul miresei!). Ar fi și mai (sic!) suuuper dacă aș reuși să scriu la toate probele (se anunță o toamnă aglomerată). Evident, cel mai foarte suuuper ar fi să mă trezesc la gală, în formula completă. Pentru asta, pasul 1: în-scrierea!

Până una-alta, să vedem ce face Rudia ca să aibă un Super Blog! O magie??? Supercalifragilisticexpialidocious!

 

La mulți ani neinspiraționali, Rudio!

Prinsă cu nebuniile verii, am uitat!

anniversary-2x

Happy Anniversary with WordPress.com!
You registered on WordPress.com one year ago!
Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

WordPress-ul e grijuliu. Sau poate încearcă doar să fie prietenos. Cert este că uitasem complet. Am neglijat-o pe Rudia de ceva vreme din cauze pe care le țin pentru mine, ca să nu aducă a lamentare. Dar nu voi renunța niciodată la ea! 🙂 Poate este ușor instabilă emoțional, poate articolele trec prea brusc de la o categorie la alta, poate e mai greu de înțeles sau mai puțin atrăgătoare, dar știu că Rudia se va lupta cu morile de vânt în continuare, chiar dacă una din morile acestea o fi ea însăși.

M-am reîntors la primul articol, la gândurile și ezitările de atunci. Mi-am amintit cum a început totul, cum Blogul neinspirațional a stârnit controverse și semne mari de întrebare asupra identității celei de dincolo de spațiul virtual. Mi-am amintit de sprijinul unor prieteni (virtuali sau din viața reală) de nădejde, de concursurile câștigate cu articole dragi (Vernisajul – Lenjerii Outlet, Ai Visat la Bani Suficienți? Acum ai liber la nebunii egoiste – AVBS Credit, Jurnal de bord: cu televizorul la remaiat… amintiri – MarketOnline). Mi-am amintit de prietenii noi, de prietenii virtuale consolidate prin întâlniri în offline, de SuperBlog, de călătorii, de oameni frumoși, de interviuri cu haz și de promisiuni păstrate sau uitate.

De un an, Rudia este neinspirațională! Merită sărbătorit? „Nu știu alții cum sunt, dar eu”…

Să ne fie de bine și la mai mulți! 🙂

Spring SuperBlog 2015 de la 1 (pân’) la 10

Primiți cu SuperBlogu’-ntârziat?
că eu m-apuc de numărat!

11133709_745822198867932_5106393235598175248_n

Fuse și se duse! Repede ca vântul cald de primăvară. Noroc de poze și filmări, că aș fi spus că am visat. Vis colectiv. Nebunie colectivă! De acum m-am lămurit că e un loc (un grup) al dependenților de deadline și de punctaje și de clasamente și de contestații, un club unde puțină lume a mai rămas întreagă la minte. Parol!

Ce a însemnat SSB-ul de anul ăsta? În cifre, că am văzut că se poartă!

1 – Primul SSB; scurt și nedureros, cu o ascensiune fulminantă spre top. Primul meu interviu radio! Cu ușoare furnicături și tremurări de voce;

2 – Al doilea discurs în fața unui public imprevizibil, cu întrebări menite a te provoca sau a te încurca și cu râsete de ambele părți. A doua ediție SB la care particip. Și locul al doilea, temporar, ce e drept, pe la începutul competiției. 😈

3 – Trei stejari! Falnici și albi de la ninsoarea mieilor. Locație de vis, cu primire caldă și loc de destindere în voie. Bucuria copiilor! 😀

4 – Plecat-am patru din Moldova! Cu Dana de Moinești, Dana de Iași și Claudia de Iași. Numai bine cât să contrabalansăm măcar puțin cu trupa de șoc oltenească.

5 – Cinci persoane am fost în mașina RDA, de la Bacău la Brașov. 😀 Șoferul prudent și doi copii pe post de suporteri – am crezut noi, plus două superbloggerițe de soi! 🙂

6 – Șase fete cucuiete dintr-un club al cuvintelor, reunite la mijloc de țară (conform foto anexată 😀 )

10393702_803913409663173_454166841144399978_n-168x3007 – Șapte zile din săptămâna de dinainte și șapte din cea de după, m-am gândit la magicul eveniment! Plus că am și prins locul șapte la un moment dat, până am rămas fără grai farmec!

8 – În clasamentul adevărului, la finalul finalului, acolo am rămas: pe locul 8! Chiar dacă până și eu am avut dubii în legătură cu asta! 😀

9 – Rămâne numărul meu norocos: nouă! Îl pun și la loto (dacă îmi amintesc să mai joc din când în când!) Și da, am fost ș pe locul 9 cu o zi înainte de a fi pe 8! 😀

10 – Zece probe de foc! Rapide și provocatoare. Iar probele astea zece m-au adus în primii zece! Adică…aș putea fi o fată de nota zece! 😀 Gradul de modestie a crescut vizibil în ultima vreme, odată cu această distincție! 🙂

De frumos a fost frumos, așteptăm sesiunea de iarnă! Mai ales că am scăpat de oltean și acum răsuflăm (mai) ușurați. M-am întâlnit și cu Olimpiana mea, cu care aș mai fi stat vreo două nopți întregi la povești. Am revăzut oameni dragi, am cunoscut oameni frumoși, am râs, am dansat (puțin), am vorbit (mult!), am dormit bine, prin urmare, ne-am distrat.

Ce-o mai fi…om mai vedea! 🙂

Până atunci, să ne aducem aminte:

și

Și să ne fie de bine!

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte