Blog neinspirațional

…despre lupta cu morile de vânt

Arhive lunare: ianuarie 2018

Redu, refolosește, reciclează!

Blamăm mereu vremurile trecute. Cu motive întemeiate, desigur! Doar că, așa cum se întâmplă de fiecare dată, suntem atât de adânc preocupați de a „arunca la gunoi” TOT, inclusiv aminitirile, încât devenim nedrepți. Nu știu dacă nu cumva ștergem din memorie și lucruri pe care ar fi fost bine să le păstrăm, totuși. Ridiculizăm spiritul civic („cetățenesc”), spiritul de muncă, conștiinciozitatea sau alte „cutume” ale vieții din perioada ceaușistă. Ne dezicem de tot ce s-a trăit atunci, cu scuza rănilor adânci pe care le-a lăsat, neîndoielnic această perioadă. Totuși…

În Căsuța Oliviei am găsit o provocare și de obicei accept provocările, mai ales dacă ele aprind un fel de scânteie care s-ar traduce cu „am și eu ceva de scris/spus pe tema asta”.

Povestea (Varianta proprie)

A fost odată…

Au fost niște vremuri în care se găseau în casa noastră tot felul de nimicuri: capace, șuruburi, mecanisme diverse, piese etc. Nu se arunca mai nimic. Lucrurile, chiar stricate, se păstrau căci „nu  se știe când ai nevoie!” Exista cutia cu scule, cutia cu piulițe, raftul cu ceasuri stricate, raftul cu instrumente de reparat și tot așa. Beciul era un loc în care numai tata știa care pe unde erau puse. Și avea o pasiune să repare lucruri stricate. Era un fel de orgoliu al bărbatului care este capabil să facă lucruri imposibile. Copil fiind, îl urmăream adesea seara târziu, cu lupa înfiptă între pleoapele ochilor, meșterind la câte vreun ceasornic. E drept, nu se găseau prea multe pe vremea aceea, iar ai mei nu și-ar fi permis oricum să cumpere și dacă ar fi existat.

În casa bunicilor exista un dulăpior pentru pungi. De plastic, de hârtie, de cârpă. Uneori acesta devenea neîncăpător. Dar nu mergeam niciodată să cumpărăm pâinea (pe bază de cartelă) fără să avem sacoșa la noi! Nu ne dădea nimeni la magazin celebra pungă de plastic pe care să o aruncăm mai apoi prin vreun dos, în vreo râpă sau în vreo apă curgătoare.

Dar sticlele de lapte? Celebrele sticle cu gâtul mai larg pe care le refoloseam la nesfârșit? Sticlele de Pepsi-Cola pe care trebuia să le returnezi? Dar concursurile de reciclat hârtie între clase? Tone de maculatură aduse la școală și trimise la centrul special? Mândria pionierilor care reușeau să își facă norma? Or fi fost astea niște obiceiuri proaste? O fi fost comunismul atât de nociv și din punctul ăsta de vedere?

 

 

 

 

 

(sursa foto: Google)

De ce NU reciclăm?

Dacă te uiți puțin în urmă, pare că am regresat din punctul acesta de vedere. Astăzi nu ni se mai pare important să facem economie, să reciclăm. Trăim într-o societate a consumului. S-a rupt șoseta? O aruncăm! Cine mai stă să o coase? Între două joburi și un copil de crescut sau între două alergături la piață. Undeva am pierdut pe drum esența ideii și ne lăsăm duși de val. Deși subiectul este profund mediatizat și se aud voci răzlețe care „instigă” la obiceiuri sănătoase pentru toată planeta, deși se popularizează ideea containerelor de colectare selectivă pe care scrie mare: HÂRTIE, PLASTIC, STICLĂ etc, lumea încă mai aruncă gunoaiele la întâmplare.

reciclare

sursa foto: Google

Motive?

  1. Lasă că merge și așa. Nu stau acum să selectez eu ce gunoaie am în casă!
  2. Dacă alții nu fac, eu oi fi mai prost?
  3. Degeaba reciclez eu, că sunt singur și nu are niciun rost. 
  4. Lasă-mă cu prostiile astea! Nu am timp!

Motive nu se găsesc? Ba bine că nu!

Vorbim de norme europene. Dar înainte de asta, ce ar fi să vorbim despre norme ale bunului simț! Se presupune că acestea ar fi inerente. Că în sânul familiei se inoculează valori și să formează deprinderi. Doar se presupune. Realitatea este alta: încă se mai aruncă petul pe geamul mașinii în mers. Încă se „scapă” ambalajele și posesorul (se face că) nu observă.

De ce e necesar să reciclăm?

Voi invoca tot vremurile „acelea”. Când, copil fiind, urmăream un serial celebru: „Captain Planet”.

Nu ratam niciun episod. Și chiar copil fiind, fiecare problemă ivită în film avea un ecou în mintea noastră. Munți de gunoaie care amenință planeta, oameni răi care otrăvesc apele, industria care omoară sub pretextul că salvează vieți. Poate ne-ar trebui un reminder. Un „captain Planet” care să ne tragă de mânecă din când în când, cu vreo imagine înfricoșătoare din viitor. Cu pământul secat, fără verdeață, înconjurați de propriile gunoaie ce vor fi devenit coșmarul viitoarei generații.

Pe principiul „Dacă nu vezi, nu crezi”, oamenii nu conștientizează că devin dăunătorii principali și își pun în pericol propriul viitor. Să fim serioși: cine stă să caute gaura din stratul de ozon? Cine înțelege că efectele pe care le au faptele noastre nu sunt imediate, dar sunt sigure!

De ce trebuie să reciclăm? Poate pentru că astfel mai „cumpărăm” niște timp planetei ăsteia, în loc să o distrugem. Și pentru că iubim verdele ierbii și albastrul cerului. Cum ar fi să nu mai fie?

Nu vede mai nimeni avantajele pe termen lung. Și asta pentru că nu ne facem timp să privim în perspectivă:

  • Unde se duc toate plasticele alea când se duc?
  • Unde am mai putea depozita atâtea gunoaie? Ai calculat cât arunci tu zilnic la tomberoane?
  • Cum poți să ai legume sănătoase dintr-un pământ bolnav?
  • De unde vin toate bolile astea?
  • Cum se curăță toate apele de lucrurile pe care le aruncăm în ele zilnic?

Tips and Tricks

Poate ar fi momentul să fim mai atenți la ceea ce facem și, mai ales, la ceea ce nu facem. Nu e ca și cum, dacă se împute treaba, luăm prima rachetă și ne mutăm pe altă planetă!

Ce poți să faci?

  1. Nu mai lăsa gunoiul LÂNGĂ toberoane, ca să cotrobăie prin el cei fără adăpost și câinii. Dacă tu l-ai aruncat, înseamnă că nici lor nu le trebuie. Nu vor face decât să-l împrăștie.
  2. Caută soluții pentru mediul care te înconjoară ca și cum ar fi pentru casa ta. Tu nu îți lași gunoiul în sufragerie, nu?
  3. Dacă ești o persoană „cu voce”, ia inițiativa! Susține proiecte realiste și utile.

4. Dacă ești un om obișnuit, gândește-te bine dacă lucrul pe are vrei să îl arunci nu își poate găsi o altă utilitate. Sau dacă nu poate fi transformat. Dacă totuși decizi că trebuie aruncat, fă-o în mod responsabil.

5.Învață-i pe alții să recicleze. Poate descoperă că e chiar distractiv să faci asta!

Cât e de ușor să reciclezi? FOARTE! Doar să-ți schimbi felul de a gândi și de a vedea lumea și restul vine de la sine.

Reset. Restart. Renew

Odată cu artificiile de anul nou, se îmbulzesc dorințe, rezoluții, whishlist-uri. Oamenii își iau pixul în mână și se apucă serios de notat: „Voi face asta. Și asta. Dar, neapărat ASTA!” De parcă realizarea dorințelor tale ține de ceasul al doisprezecelea, înainte de bătaia ultimului gong. Atunci și nu mai devreme, nici mai târziu, Doamne ferește!

În realitate, mereu ne punem în minte câte ceva, indiferent de moment. Unele dorințe sunt mai curajoase, altele mai… pământești. Poate așteptăm tot miezul nopții dintre ani ca să le formulăm, dintr-o superstiție ancestrală că atunci e momentul să le lansăm oficial. Dar dacă nu reușim să le atingem, e clar că nu ne-am pus mintea suficient la contribuție ca să îndeplinim ceea ce se regăsește obsesiv în visurile noastre. Căci nici măcar Dumnezeu nu îți bagă în traistă!

So, if you really want something, go and get it yourself!

Mi-am făcut și eu liste. Unele scrise, altele puse la păstrare, ascunse bine de tot în mine pentru când le va veni vremea. Știu sigur că pe unele le voi împlini, iar pe altele le voi pierde pe drum, sufocate de multe alte lucruri „de făcut”, cu prioritate. Nu am rămas niciodată cu dezamăgirea neîmplinirii vreunuia dintre ele, pentru că am luat-o ca pe un fel de amânare. Pentru „altă dată”, care se dovedește un „mâine” etern.

What’s up, 2018!

Ce aș vrea să resetez în 2018? Prioritățile!

Mereu amân lucruri importante, lucruri care m-ar face fericită, de dragul unor sacrificii inutile pe care nimeni nu mi le cere. Și, evident, din acest motiv, nimeni nu le apreciază.

2018 îmi aduce aminte că mai este un pas până la schimbarea prefixului, iar asta vine, în general, cu niște mici dezastre pentru doamne! Te trezești că numeri îngrozită riduri apărute peste noapte, îți măsori locul unde altădată se afla talia, constați că ți-a mai pierit energia. Și te ia o jale existențială mai mult sau mai puțin ustificată. Prin urmare, trebuie să fac ceea ce mă ajută să mă simt bine, împlinită, fericită.

  1. Visul portughez. Este una dintre rezoluții pe cale de a deveni realitate. Poate nu așa cum mi-aș fi imaginat, dar cu siguranță experiența va fi la fel de intensă. Tremur numai când mă gândesc că voi ajunge într-un loc pe care l-am considerat mereu un „capăt de lume”, o lume de vis. Unde să-mi resetez gânduri, dorințe, planuri. Prin urmare, aproape că merge bifat acest episod, având în vedere că mai sunt câteva zile până la plecarea în Portugalia.
  2. Mi-am tot promis de ceva ani de acum, că voi continua să scriu și că voi aduna gândurile într-un al doilea volum. Poate nu ar fi rău să-mi fac cadou de aniversarea cu schimbare de prefix. În sfârșit!
  3. Keeping fit. De ceva vreme am conștientizat că este important să am grijă de mine. Pentru asta am făcut ce m-am priceput mai bine. De la grija pentru ceea ce mănânc, la mișcare. Și mișcare a tot fost, slavă domnului! Nu neapărat cu regularitate, dar diversă și foarte plăcută. Jogging, Zumba, concursuri, gym, drumeții.

De la o vârstă, e din ce în ce mai greu să controlezi evoluția propriului organism cu atâtea modificări hormonale și cu atâtea pofteeeee! De aceea, mănânc adesea cu un ochi la cântar. Poate este cazul să realizez că uneori, nu merge așa, de capul tău. Și că poate îmi lipsește un lucru extrem de important pentru rezultate maxime: organizarea. De aici și nevoia unui Reset serios, sănătos și eficient.

Am auzit de multe ori despre cât de eficient este programul Limitless, iar echipa din Bacău face minuni cu toți cei care se înscriu în sesiunile speciale. Pentru că e gândit altfel decât celelalte programe:

  1. Slăbești treptat și sănătos
  2. Înveți cum să duci un stil de viață sănătos
  3. Dezvolți o condiție fizică mai bună (și de invidiat)

În plus, aud că voia bună e la ea acasă și că DĂ DEPENDENȚĂ!

Uneori trebuie să accepți că faci lucrurile greșit și că ai nevoie de un sprijin, un sfat și câteva explicații convingătoare ca să îți schimbi atitudinea și obieciurile nesănătoase.

Da, asta nu e de lăsat deoparte, mai ales că acum s-a ivit și oportunitatea de a testa un RESET-ON-BOARD. Trei luni de informare, testare și aplicare a unor principii noi. Un reset pentru minte și pentru corp. Ca un fel de renaștere care să te facă de nerecunoscut  chiar și pentru tine, ca să o iei de la capăt, de data asta cu altă mentalitate și cu poftă de viață. Chiar și cu prefixul schimbat!

Wish me luck!

 

Ai blog? Vrei să fii SUPER? Încearcă un SuperBlog!

Bloggingul. Acest vis al modernității, acest microb al vremurilor actuale… Dacă te-a prins și pe tine, te afli, probabil, într-una din următoarele două situații:

a) Scrii pentru că visezi preamărire: cititorii mulți, Google ranks la cote maxime, SEO, un blog, două, trei și apoi 10 (nicio iluzie aluzie, IEmil!), bani care curg gârlă…

b) Scrii pentru că îți place al nabii să faci asta, pentru că adori provocările și pentru că un concurs înseamnă pentru tine, mai mult decât un premiu. (Bine, la drept vorbind, dacă nu te-ar interesa ȘI premiul… ai fi ușor de pe altă planetă, a.k.a idealist și nu ai să reziști prea mult în branșă. E bun și scrisul de plăcere, dar nici chiar așa, NUMAI de plăcere! 😀 )

Dacă te afli într-una din stiuațiile a) sau b), te califici pentru titlul onorific de superblogger. Asta plus nebunia de a te înscrie a mia oară într-o competiție pe care ai blamat-o, în care ai înjurat birjărește, în care ai plâns după afișarea notelor, te-ai certat cu cel puțin un sponsor și ai amenințat cel puțin o dată că ieși din concurs. Preaviz, cum ar veni. Gen!

gugbk

Impresii de (după) SuperBlog

Prima dată când m-am trezit în iureșul evenimentelor, mi s-a părut că sunt ruptă din soare și că fac parte din elita bloggerilor. A ținut multă vreme impresia asta. Am înțeles că e un fel de maraton al scrierilor (semi)creative, un război al nervilor, o goană după puncte și un fel de roată a norocului pe alocuri. Treptat, am descoperit că se râde. Mult! Nu contează dacă se râde de situație sau de cineva. Voia bună e molipsitoare și contracarează lacrimile adiacente punctajului afișat pe ecran. SuperBlogul este o luptă! Cu temele, cu deadline-ul, cu (în)jurații, cu platforma buclucașă. Dacă vreți mai multe impresii, citiți aici, aici și aici.

Likes:

  1. Este un concurs altfel (că e plin de competiții blogosferice). Asta pentru că a creat în jurul lui o comunitate. Asta se datorează desigur organizatorilor (Claudia și Albert), dar și dozei de nebunie cu care bloggerii se aruncă în arena leilor paralei.
  2. Adrenalina
  3. Premiile
  4. Gala
  5. Lecțiile din timpul și de după
  6. Dependența
  7. Nașa Agurița – un fel de Jackie Chan care sparge mobila cu capul.
  8. Olimpiana șturlubatică mereu altfel, originală și amuzantă!
  9. Târnoveanu – Coftică – în rolul rebelului fără cauză care vinde și cumpără, iar tot ce câștigă investește în „his happily everafter”.
  10. IEmil care câștigă fiecare probă. Până se afișează notele.
  11. Aricioasa inspirată care duce în spinare pe Ioana spre victorie.
  12. Dana Maria, jos pălăria, care e mereu „#unapezi”

Dislikes:

  1. Unii oameni (și unii bloggeri – ca să nu se supere preacinstitul și preaminunatul.eu) nu înțeleg că este un… joc. Mai serios decât alte jocuri, e drept, dar tot un joc. În care se pierde, uneori, nedrept. Ca la ruletă. Că nu așa ar trebui să fie este altă poveste. Tocmai pentru că formatul emisiunii asta prevede. Iar noi știm la ce ne înhămăm de la început. Mai puțin cei nou-veniți.
  2. Agresiunile. Rare, ce e drept, dar uneori nejustificate. Un limbaj prea dur la adresa cuiva care poate a greșit sau poate nu. Acestea sunt stricătoare de relații.
  3. Uneori NU se respectă regulile jocului. TOATE regulile jocului. Am zis că taxăm greșelile de scriere, păi să nu iasă articol câștigător cu trei greșeli grave de ortografie, două de exprimare și alte așezări în pagină! Sau cerem mere și punctăm pere, doar pentru că între timp ne-am dat seama că sună mai bine.

Dacă aș fi superblogger șef….

Dacă e liber la sugestii și îmbunătățiri, să băgăm:

  • Probe formulate clar. Ce vrem? Vrem advertorial? Vrem poveste? Să strigăm în gura mare! Pentru că uneori am impresia fie că nici sponsorul nu știe ce vrea și așteaptă să vadă ce iese, fie că e secretos cu privire la ceea ce dorește cu adevărat, din motive numai de el știute.
  • Prezența juriului. Să fie stimabilul/ responsabilul cu noi în grup. Să răspundă direct la întrebări. Să pară umanizat și nu un semizeu care priveste de sus și decide capul cui cade la sfârșitul jurizării.
  • Să se respecte criteriul ortografiei. Înnebunesc (întotdeauna cu 2n, da???) când citesc articole câștigătoare cu greșeli grave. Nu vorbesc despre typo! Ci de greșeli succesive care denotă că ar trebui mai multă atenție. Suntem un fel de scriitori, nu? Un fel de (cum zice gura târgului) „formatori de opinie”. Păi?
  • (Și cu asta s-au dus eventualele voturi pe care le-aș fi primit pentru acest articol) Aș introduce obligatoriu diacriticele! Nu doar pentru SuperBlog! Cum nu citesc în cărți serioase altfel decât cu diacritice, nu văd cum aș putea citi bloguri serioase FĂRĂ. Dacă îmi argumentați cu nenorocitul de SEO și indexarea vieții pe Google, nu vreau să știu!
  • Gala să nu fie numai o defilare pe podium. Să fie de două zile, dintre care una sub formă de seminar. Cine dorește și, mai ales, cine se pricepe să țină niște speech-uri de tipul TED 😀 Ei, poate nu chiar așa… dar ceva ce putem împărtăși celorlalți, ceva ce putem învăța dincolo de acest concurs.
  • Seriozitatea sponsorilor TREBUIE să fie direct proporțională cu cea a participanților. Ai zis deadline? Păi ăla să fie! Și la mine, cel care își stoarce creierii să scrie, și la tine, oricât de greu îți e să citești și să jurizezi! Ai știut în ce te bagi când ai semnat! Iar dacă respecti toate regulile jocului, s-ar putea ca articolele să se trieze singure.
  • Să mi se răspundă personalizat la fiecare contestație. Pentru că articolul meu nu e tras la indigo după altele.

Concluzie?

Nu știi cum e până nu încerci. Ai să simți repede dacă ești „de acolo” sau dacă nu e de tine. Ai să știi dacă mai vrei sau dacă te duci repede în direcția cealaltă. Învârtindu-te! Și blestemând ziua în care te-ai înscris. Dar… de obicei, SUPERBLOG e un „film” mereu cu „To be continued”.

………………………………

Acest articol NU face parte din competiția Superblog! 😀

 

Comentator Amator

„Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire

Madmoiselle Sarcastique

Un suflet singur trăiește bucuriile pe jumătate, iar durerile dublu!

Paul's Blog

Beatus homo qui invenit sapientiam

SunLog

blog de informaţii şi diverse alte chestii

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Kaysha

Catch me on the web!

Roxalee's blah blah blog

I was created to create. Please, go deep.

armonie acvatică

scrieri, scrieri...

Anca Balaban Popa Iscu

Viața e atât de frumoasă!

opisicaneagra.ro

Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezie și jurnalism online

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

DozaDePoezie

"Viaţa este în altă parte" - Milan Kundera

Joramotive de sărit obstacole

echitaţie în aburi de lapte