SuperBlog 2017. Nu-i chiar ca-n junglă!

Ca de obicei, scriu ultima și la spartul târgului, când toată lumea a epuizat subiectul! Asta pentru că nu mi-a impus nimeni deadline pentru acest articol! 😉 Evident, fiecare cu perspectiva lui, prin urmare, mă aștept să se găsească, totuși, vreun „fan” al Rudiei care să citească până la capăt.

Unii strâmbă din nas când aud de competiții blogosferice. Fie pentru că experiența lor le-a arătat că pot aduce cu ele dezamăgiri, fie pentru că nu văd logica scrierii unor articole „gratis” pentru niște sponsori mai mult sau mai puțin generoși. Alții, în schimb, abia așteaptă să se lanseze ediția următoare și să se apuce de scris. Nu fac parte nici din prima categorie, nici din a doua. 😈

De ce IAR SuperBlog?

După o pauză de un an (adică două ediții) am decis să o iau de la capăt cu stresul, deadline-urile, probele imposibile, orologiul de la miezul nopții, platforma, notele. Mai puțin cu nervii! Pe ăștia am decis să-i las deoparte anul ăsta. Nu am stat prea mult să mă gândesc ce mi-a venit de m-am înscris, dar acum, dacă e să privesc retrospectiv, realizez că ar exista niște motive pentru care m-am aruncat din nou în vâltoarea evenimentelor.

1.SuperBlogul dă un soi de dependență, lucru confirmat chiar de veterani ai competiției. Nu-i așa, Olimpia(no)?

2. SuperBlogul este o continuă provocare. Pentru cine vrea să se joace cu vorbele, cu imaginile, cu ideile, cu temele. Pentru cine are nervi să meargă până la capăt, indiferent de rezultate. Pentru cine iubește să scrie după teme impuse.

3. SuperBlogul naște prietenii. Unele durează mai mult decât te aștepți. Iar altele se ivesc fără să te anunțe în prealabil. Îmi place să cred că am câștigat niște prieteni prețioși de-a lungul anilor în această competiție.

O Pisică Neagră – Georgiana

Comentatoramator – Ioana

Cristina din Moinești – Cristina

Ai heart you – Adrian

Bibelou Blog – Dana

Motivelor ăstora cu caracter general, le-aș adăuga două motive personale. Primul se referă la faptul că, fără provocare și fără deadline, blogul Rudiei ar prinde rugină. În fond, acesta este și motivul pentru care s-a născut Blogul neinspirațional: să accepte provocări, chiar dacă ele înseamnă lupta cu morile de vânt. Al doilea este legat de dorința de a câștiga premii. Din fericire, uneori se și întâmplă! Și de aici „motorul” care pune în mișcare participarea următoare.

Despre „a avea un SCOP”

La gală s-a vorbit despre a avea un scop atunci când te înscrii la SuperBlog. Majoritatea își setează scopul suprem: să câștige! Trofeul, desigur! Dacă nu, poate locul al doilea sau al treilea. Ori măcar să câștige premiile alea multe și importante. Unii și-au pus asta în minte și au și găsit resursele necesare să îl îndeplinească. Alții au rămas dezamăgiți și, pe alocuri, frustrați de ceea ce au perceput drept un eșec al participării lor la această competiție. Poate ar trebui să schimbăm perspectiva din care privim lucrurile.

Cred că uităm câteva aspecte esențiale despre SuperBlog:

• este un concurs, prin urmare, trebuie să existe câștigători și… necâștigători.
• este vorba de creativitate, pe care nu o poți cuantifica, oricâte criterii folosești în notare.
• este un compromis, pentru că uneori alegi să scrii poate puțin diferit de felul în care ai fi făcut-o în mod obișnuit pe blogul propriu.
• apare mereu elementul surpriză: fie că e vreun jurat amețit care nu respectă regula jocului, fie că ai scris pe lângă subiect, fie că altcineva a tras cartea câștigătoare, pentru că a fost mai bun.
• în fond, articolul câștigător nu ține neapărat de cât de bine ai scris, ci de cât de convingător ai fost și cât de mult ai picat pe aceeași lungime de undă cu sponsorul. Iar asta e indiferent de numărul de cititori, de SEO, de vizualizări etc.

Da, uneori e nedrept, alteori e subiectiv, dar pun pariu că nu te gândești la asta când se greșește în favoarea ta, nu-i așa? 😉

Probe, premii, note

Nu e cazul să fim ipocriți! Și Rudia ar fi vrut să câștige! Dar nu chiar cu orice preț! Scopul (inițial) a fost să termin concursul, dacă tot m-am înscris și să nu mă fac de râs, dacă tot am pretenții de la mine. Apoi am văzut că sunt în primul pluton și am început să sper. S-au spulberat și speranțele astea odată ce au avansat probele, așa că nu mi-a rămas decât să mai cred că am puterea să obțin și un premiu, pentru palmares! Și a venit și premiul, ceea ce mi-a dat o oarecare satisfacție. Am uitat până și de nedreptatea de la Ștampilă!

Statistica personală arată așa:

• 27 de probe, 2557 de puncte, locul 4
• o probă câștigată cu 100 de puncte la InterComFilm
• 2 premii cu Farmec
• 2 premii de consolare la RAO și SWISS Solutions
• o noapte minunată la Hotel Royal Poiana Brașov
• punctaje peste 90, cu o singură excepție, nedreaptă, după părerea mea, la fel de subiectivă ca aceea a juriului.

Oameni

Claudia. „Cheia și lăcata” acestui concurs. Cu limita de suportabilitate ridicată la maxim. Calmă și diplomată. Prezentă la ore imposibile și dornică să ajute, dar la fel de bine imparțială!

Dana Maria. Cu care am îmbrăcat revoltele în lacrimi de râs. Cu tot cu al ei Costică (Constantin Târnoveanu)

Georgiana Mihăilă. Căreia îi mulțumesc încă o dată pentru suta salvatoare! 😉

Cristina Chifu. Pentru susținerea necondiționată, cu surle și trâmbețe, pentru degetele înscucișate și vorbele frumoase, precum și pentru voucherul de la RAO!

Olimpia Săpunaru. Pentru că prezența ei la această Gală face ca lucrurile să fie mereu altfel!

Cristina Lincu. Pentru că este un om deosebit. De zece! 😉

Marius Mandache. Pentru că a stat cuminte pe locul 5 și mi l-a lăsat mie pe „4”. Și pentru filmulețul special despre Gală:

Dana Afrăsinei, a.k.a câștigătoarea trofeului, de la care am aflat rețeta proprie a succesului în această ediție. Și cu care m-am hilizit la Gală! Și cu care am făcut fotografii multe, doar-doar e contagioasă! 😀

Daniel Botea. Cu gașca lui de olteni veseli și puși pe glume! (Am căutat autografele pe mașina personală).

Ioana Razk și Adrian Găinaru. Pentru că îmi sunt oameni faini.

M-am bucurat să-l revăd pe celebrul Emil Călinescu, one-man-show and 9-blogs-man. 

Am cunoscut oameni frumoși care m-au fascinat: Mădălina Sultan și Ioana Ishikawa – Constantin.

Am râs, am dansat, am mâncat, am povestit, ne-am pozat. Și iar am râs.

Ne-am bucurat de toate lucrurile pregătite de gazda noastră, Hotel Royal Poiana Brașov.

Toate astea adunate înseamnă un câștig important! Și poate de aceea revin cu încăpățânare în concursurile SuperBlog. Pentru că, la final, când tragi linie… dă cu plus! În cazul meu, cel puțin!

În loc de concluzie

Nu știu niciodată dacă va fi o dată viitoare. De obicei decid pe ultima sută de metri.

Nu cred că există o rețetă pentru a câștiga trofeul râvnit. Știu doar că fiecare a încercat altceva. Și că sunt destule variabile în acest sens.

Nu știu dacă merită. Fiecare trebuie să decidă în nume propriu.

Ceea ce știu e că de fiecare dată am savurat momentele faine la Gala SuperBlog, care au făcut să pară că acesta este un concurs altfel!

………………………………………………

Sursa foto: galeria SuperBlog